“Devueltos al transcurso del almanaque que cuenta las fechas de manera perfectamente estructurada en doce meses alineados a la pared más visible, estamos enredados en la rutina que a cada hora nos alimenta cientos de historias para narrar.
Creyendo apropiado seguir el consejo de E.M. Cioran quien decía “Enamórate con soñadora impudicia del sinsentido del destino” llegamos a Noviembre retratando ese sinsentido risible de nuestro día a día…”


CULTURA ETÉREA NOVIEMBRE

“Lack of imagination” – YUB le
“Proceso Creador” – Romina Carrara
“Dandelion” – LMC
“Hanna Quetepartaunrayo” – Manuela Suárez
“Las cajeras del Coto y yo” – Zeithgeist
“Lo que mueve” – Romina Carrara
“Navidá” – Zeithgeist

“500 días con ella”. ” Una de las películas más esperadas del año, protagonizada por Zooey Deschanel y Joseph Gordon-Levitt.

Kurt Vonnegut, el hombre sin patria. Escándalos eleccionarios, los medios, la guerra de Irak y un paseo magistral por la ironía de un escritor necesario.

http://www.culturaeterea.com.ar/
http://www.culturaeterea.com.ar/
http://www.culturaeterea.com.ar/
http://www.culturaeterea.com.ar/

George Steiner en The New Yorker

Fondo de Cultura Económica

Siruela

391 páginas

Precio: $54.

Librería Crack Up
Costa Rica 4767 y Borges
Palermo – Ciudad Autónoma de Buenos Aires
Te. 4831 – 3502

Entre 1967 y 1997 George Steiner escribió más de ciento cincuenta artículos para el semanario The New Yorker; la agudeza y diversidad de estos textos dibujan una silueta de extraordinaria erudición. La ciudad de Viena, el ajedrez y el Risorgimientoitaliano interesan a Steiner tanto como las elucubraciones de Borges, Céline o Benjamin. Excelente narrador y sabio de inusual precisión, George Steiner esboza una trayectoria ideal que conduce del pensador a la esencia del pensamiento, del escritor al espíritu de la escritura y del acontecimiento fortuito a la historia cultural.Los ensayos de esta compilación no dejarán de sorprender al lector: Canetti, Russell, Cioran, Chomsky, Orwell y el historiador y espía Antonio Blunt conforman, entre otros, un irresistible elenco de protagonistas.Discernimiento que arroja nueva luz sobre los grandes temas de la cultura contemporánea, ideas que transitan de la controversia a la claridad, esta colección de ensayos es un modo de lucidez e independencia intelectual.

Întinsă-i lumea în care mergem la piaţă după de-ale gurii. Numai când mă gândesc la o paralelă Vierşani – Wellington, mă ia cu ameţeală. Două aşezări umane, două stări de spirit. Probabil diferite. Dacă luăm sportul rege ca motiv, cu certitudine. Urmaşii maorilor exultă, chiar dacă nu e vorba de rugby, pe când oltenaşii de pe malul stâng al Gilortului suspină a neputinţă. A lor, a echipei naţionale, a conducătorilor celor trei mari puteri în stat, a istoriei nenăscute încă. A României lui Cioran.

Avem neşansa, după cum am mai afirmat-o pe acest blog, de a exista pe un continent prea puternic pentru noi. Din toate punctele de vedere. Închipuiţi-vă un stat “carpatin” în Oceania, disputându-şi calificarea la mondialele de fotbal cu reprezentantele din Kiribati, Insulele Solomon, Noua Caledonie sau Papua Noua Guinee. Cu tot pesimismul caracteristic mie, ne-aş vedea întrecând chiar suprema naţională “cariocas” la număr de participări. Fie şi în urma unor baraje cu Bahrain şi Oman, tot ne-am califica.

Poneke exultă. Haka “all black” va lua o formă sferică în vara viitoare, pe un tărâm atât de familiar neozeelandezilor. Africa de Sud reprezintă eternul rival rugbystic aşa că această calificare le vine ca o mănuşă. Poate aşa a vrut destinul, ca marile forţe “ovale” ale emisferei sudice să dea piept şi-n “rotunjime”. Cu toate că diferenţa este evidentă în favoarea africanilor, nu se ştie niciodată. Depinde şi de noroc. Indiferent că-i unul chior sau şchiop. 

Suntem în 2010. Revelionul s-a uitat de mult. Tinerii celebrează vara cu scalde şi miuţe. Gilortul pare un aliat de nădejde în lupta cu arşita verii. Golgheterii satului privesc la televizor, cu o halbă aburită în mâna stângă şi ceva seminţe de bostan în dreapta. Rory Fallon ratează incredibil în hohotele asistenţei record în timp ce Chivu îşi bronzează trupul la piscina unui club de fiţe bucureştean. Oceania asta!

Deseori, accesez google ( daca vanghelie nu prea stie cum, trebuie sa o faca cineva, NU ?) si aflu chestii pe care altfel nu prea ai de unde sa le stii. De exemplu, am aflat ca in ziua de 15 noiembrie, printre alte lucruri, in 1987, La Brasov , au avut loc manifestaţiile spontane ale muncitorilor de la uzinele “Roman” împotriva regimului ceauşist, manifestaţii la care s-a alăturat o mare parte din populaţia oraşului. Se pare ca uitam lucruri mai demult intimplate, dar acesta a fost inceputul sfirsitului regimului comunist din Romania. In plina campanie electorala, acest lucru a fost trecut relativ sub tacere, pentru ca nu e asa ? singurul candidat care este perceput CLAR ca luptind impotriva comunismului, este Basescu, adica cel care a si condamnat explicit comunismul, ca fiind ilegitim si criminal.

 Tot 15 noiembrie, a fost ziua de nastere a filosofului Vasile Conta – in 1845 – , a lui Emil Racovita – in 1868 – , a lui Barbu Fundoianu – in 1898 – . Mai vorbeste cineva despre acestia ? Nimeni. De ce ar face-o ? Ca sa afle ca Fundoianu fusese prieten cu Cioran, si ca fiind arestat de Gestapo, a murit alaturi de sora sa, la Auschwitz, desi el obtinuse eliberarea ? Nu-i mai pasa nimanui de astfel de lucruri. Mda. Fundoianu a murit avind vina suprema : era evreu. Sau. Conteaza faptul ca Vasile Conta a fost coleg de scoala primara cu Ion Creanga ? Nu cred. Sau. Cine mai stie ca Emil Racovita este considerat fondatorul biospeologiei ? Sau ca si-a inceput activitatea scolara, avindu-l ca dascal pe! Ion Creanga ? Nici eu nu stiam. Acum, ati aflat si voi. Cei care nu stiau, desigur.

Tot 15 noiembrie, a fost ziua in care au decedat, Johannes Kepler – in 1630 – , Henryk Sienkiewiz – in 1916 – , Jean Gabin – in 1976. Adica, precursorul calculului integral – Kepler – , autorul operei monumentale „Qvo Vadis, Domine” – Sienkiewicz, si unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor, – Gabin. Sper ca despre acesta, sa nu mai persiste confuzia cu un alt urias actor, Spencer Tracy – n.1900, d.1967 – .

Si tot 15 noiembrie, adica astazi, este ziua de nastere a marelui actor Stefan Sileanu. A implinit, 70 de ani! Multi ani inainte, maestre. Sper sa nu trebuiasca sa mori, ca sa ne aducem aminte ca ai existat si ca ai fost la fel de mare ca si alti oameni de care ne aducem aminte, numai la disparitia lor. Ca despre Dinica, de exemplu.

 Qvo vadis – noi ?

Concepire un pensiero, un solo e unico pensiero, ma che mandasse in frantumi l’universo.

(E.M. Cioran – Il funesto demiurgo)

“No sé lo que está bien ni lo que está mal; lo que está permitido y lo que no lo está; no puedo alabar ni condenar nada. En este mundo, es imposible tener criterio ni principios coherentes. Me sorprende que haya gente que se preocupe todavía de la teoría del conocimiento. Si he de ser sincero, debo confesar que me importa un bledo la relatividad de nuestro saber, puesto que este mundo no merece ser conocido. Unas veces tengo la impresión de que existe un saber integral que agota todo el contenido del mundo, otras no comprendo absolutamente nada de lo que sucede a mi alrededor. Siento una especie de gusto acre, una amargura diabólica y bestial que hacen que incluso el problema de la muerte me parezca insulso. Me doy cuenta, por primera vez, de lo difícil que es definir esa amargura; quizá sea también porque pierdo el tiempo buscándole orígenes de orden teórico, cuando en realidad procede de una región eminentemente pre-teórica.

En este momento no creo absolutamente en nada y no tengo la mínima esperanza. Todo lo que nos atrae y seduce en la vida me parece vacío de sentido. No poseo ni el sentimiento del pasado ni el del futuro; el presente me parece un veneno. No sé si estoy desesperado, pues la ausencia de toda esperanza no equivale obligatoriamente a la desesperación. Ningún calificativo podría afectarme, pues no tengo ya nada que perder. Y pensar que lo he perdido todo en el momento en que a mi alrededor todo despierta a la vida… ¡Qué lejos me hallo de todo!”

En las cimas de la desesperación, E.M. Cioran.

TACONS. A sota d’una dona desitjable sempre hi ha una sabata de taló alt.

OCCIDENT. La meua veïna, una moreta mare de dos al.lots que al poc de ser arribada davallava el cap i evitava la mirada quan t’hi creuaves, saluda ara amb un somriure preciosament tímid; i els ulls, per damunt del vel, li brillen. Benvinguda siga.

EL PRINCIPI DE LA CAPITULACIó. Més Cioran, ‘Ese maldito yo’:

En el límite de la noche. Nadie ya, sólo la irrupción de los minutos. Cada uno de ellos fingiendo acompañarnos y esfumándose luego –deserción tras deserción.

Ser objetivo es la prueba de una perturbación inquietante. Quien dice vivo dice parcial: la objetividad, fenómeno tardío, síntoma alarmante, es el comienzo de la capitulación.

Decepcionados por todos, es inevitable que acabemos siéndolo por nosotros mismos; a no ser que hayamos comenzado por ahí.

La rabia de no haberse extraviado como los demás, de haber acertado: esa es la miseria secreta de más de un desengañado.

Cada uno se agarra como puede a su mala estrella.

No aceptaba vivir a remolque de Dios.

Se necesita una gran dosis de insensibilidad para no… (make it large).

Mă uit la ultimele mele posturi şi parcă nu le-aş fi scris eu. Sînt parcă prea  ieftine. Oricine scrie şi e serios ajunge la un moment dat să se întrebe de ce scrie. Spre bătrîneţe, Cioran se hotărîse să nu mai scrie. Se întreba : la ce bun să mai înmulţesc cărţile? Ce-i păsa lui?! Era bătrîn şi faimos. Chiar aşa, la ce bun să mai înmulţească cărţile? Aproape tot ce facem e în esenţă egoist, chiar şi faptele altruiste, cum atît de bine s-a priceput să ne arate Nietzsche. Şi scrisul e tot un act egoist, pentru că are ca singur scop afirmarea sinelui (Nu-i aşa că mi-aş dori să am cel mai citit blog din România? Sincer? Nu, nu-i chiar aşa. Adevărul gol-goluţ e că mi-aş dori să am cel mai citit blog din lume. Pentru asta ar trebui să scriu în engleză. Sau în chineză.)

În momentele de luciditate în care îmi aduc aminte că nu voi avea niciodată cel mai citit blog din lume, îmi spun că blogul e bun şi la altceva. Fie şi pentru funcţia lui de jurnal, şi tot e bun la ceva. Peste vreo 20 de ani, dacă nu o să mor între timp, o să mă uit la textele astea şi o să fiu nostalgic, fericit, o să călătoresc efectiv în timp, cu ajutorul lor.

Azi, pentru cîteva secunde, am fost efectiv fericit cînd am citit un email. E vorba de finalizarea unui răspuns important despre care scriam  acum vreo 2, 3 săptămîni. Din fericire, eram singur în birou şi am putut să-mi manifest nestingherit bucuria. Mai întîi mi-am frecat palmele, cum fac eu de obicei cînd mă bucur. Apoi am eliberat nişte chiote (aşa le zice?). Însă bucuria rămîne întotdeauna în interior, imposibil să-şi găsească un loc în lume, printre lucruri. Dacă şi-ar găsi, poate ar dura mai mult, căci avînd consistenţa lucrurilor, s-ar permanentiza. Dar rămîne în suflet şi trece, ca toate lucrurile din suflet. Sufletul e ca un rîu în ale cărei ape nu te poţi scălda niciodată de două ori (l-am parafrazat pe Heraclit, pe Parmenides ? nu mai stiu..)

Gata, de azi am certitudinea că din ianuarie voi fi la Universitatea Uppsala, Suedia, unde voi avea ocazia să lucrez cu Grace Davie. Mai e puţin pînă atunci, un puţin care, ştiind că e puţin, o să fie şi mai puţin.

Por Escribiente

Discurso de Javier Marías durante la ceremonia de la entrega del premio Rómulo Gallegos en 1995

(…) ”El filósofo rumano Cioran, muerto recientemente, explicaba que no leía novelas por eso mismo; habiendo ocurrido tanto en el mundo, cómo podía interesarse por cosas que ni siquiera habían acontecido; prefería las memorias, las autobiografiías, los diarios, la correspondencia y los libros de historia.

Si lo pensamos dos veces, tal vez a Cioran no le faltara razón y tal vez sea inexplicable que personas adultas y más o menos competentes estén dispuestas a sumergirse en una narración que desde el primer momento se les advierte que es inventada. Todavía es más raro si tenemos en cuenta que nuestros libros actuales llevan en la cubierta, bien visible, el nombre del autor, a menudo su foto y una nota bibliográfica en la solapa, a veces una dedicatoria o una cita, y sabemos que todo eso es aún de ese autor y no del narrador. A partir de una página determinada, como si con ella se levantara el telón de un tesoro, fingimos olvidar toda esa información y nos disponemos a atender a otra voz -sea en primera o tercera persona- que sin embargo sabemos que es la de ese escritor impostada o disfrazada. ¿Qué nos da esa capacidad de fingimiento? ¿Por qué seguimos leyendo novelas y apreciándolas y tomándolas en serio y hasta premiándolas, en un mundo cada vez menos ingenuo?.

Leer el discurso completo

Za każdym razem, kiedy człowieka dręczy myśl o śmierci, staje się on kimś innym. Jeśli przez lata była ona jego jedyną myślą, towarzyszył on jej świadomej lub nieświadomej przemianie. Marzył: śmierć przemierzyła marzenie. A jego marzenie stało się inne. Kochał: a w miłości przeszyła go śmierć. Inną stała się miłość. Innymi stały się pragnienia, innymi stały się uczucia, w każdej myśli on sam stał się inny, zatracił się w nich i wraz z nimi, a one zatraciły się w nim. Bez odcieni, lecz gwałtownie, myśl o śmierci zawiesiła go nad otchłanią.

Z rozdziału “Skończyć ze śmiercią”, w “Księdze złudzeń” E.M. Ciorana

Am comentat în urmã cu câteva zile pe blogul lui Madi despre filmul California Dreamin’: (Http://madimcm.wordpress.com/2009/10/26/california-dreamin/) . Reaminteam  cã,   în dorinta de-a scapa cumva de Ceausescu, multi l-am fi acceptat pe fiul acestuia, Nicu. Visam româneste, în spirit traditional dinastic (!). La intrebarea lui Madi, referitoare la   conducatorul  potrivit  acum Romaniei, am rãspuns: printzesã sau  printz, dar fãrã de neamuri printre autohtoni…Madi a replicat cã ar trebui sa ne conduca tot ceva de poveste: Muma Padurii! Peste cateva zile, pe blogul lui Snake, (http://lorylex.wordpress.com/2009/10/30/cadou-naturisto-ecologic-de halloween), înainte de ample extrase din Emil Cioran, apare o foarte reusita Muma  a Pãdurii, care trage complice cu ochiul… La grãdinita, nepotul meu a desenat de Halloween o clãdire cu multe ferestre înguste. N-a vrut sa spuna ce este, decât la urechea fiicei mele: puscãrie. Probabil cã trãind in orasul lui Al Capone, s-o fi rãzbunat pe colegii inspirati de marele evazionist…

Am placerea sa va delectez cu tema mea la filozofie =)) .

Am zis ca daca tot am scris 3 pagini …sa le pun si pe blog …printre aberatiile mele

Merita viata sa fie traita sau nu?
de Thomas Andreou
Zilnic ne punem sute de intrebari atat rationale cat si irationale Toate aceste intrebari pornesc de la simpla constructie :”De ce? “ sau “De ce eu ?” .Una dintre aceste intrebari ar fi si aceea daca viata merita sa fie traita sau nu.Ei de am sti raspunsul la aceasta intrebare cu siguranta s-ar modifica rata sinuciderilor pe pamant ,insa tot ce putem face este sa presupunem raspunsul.
Dar vorbind serios toate marile probleme ale lumii au fost rezolvate la inceput prin presupunerea rezultatelor.
Sa luam relativitatea ca exemplu ,este doar o teorie,o teorie bazata pe calcule matematice ,dar ramane tot o teorie pe care o luam ca atare corecta pana cand aceasta va fi dovedita gresita.
Ei am si eu o teorie care insa nu e bazata pe calcule matematice ,dar care difera pentru fiecare individ si e corecta pentru acel individ pana cand acesta o poate dovedi gresita la un anumit punct in viata sa ,acel punct este punctul in care acesta este pe moarte .
Deci teoria mea este urmatoarea :”Viata merita traita” .Putem nega aceasta teorie doar dupa ce am trait si la sfarisitul vietii suntem nemultumiti de cum am trait .
Dar cum ar putea fi aceasta teorie falsa cand poti face atatea lucruri in viata care merita facute .Haideti sa luam exemplul unui nou nascut care este din punct de vedere intelectual normal sau peste normal ,acesta are un potential nelimitat deoarece nu a facut nici o decizie care sa-i influenteze existenta.Poate ajunge de la gunoier pana la om de stiinta respectabil ,totul depinde de el ,poate fi fericit sau nefericit ,evreu ,crestin sau ateu ,totul depinde de deciziile pe care le face sau sunt facute pentru el.
Deci putem defini viata ca o cladire cu o serie de usi ,dupa fiecare usa se afla un lucru diferit,astfel fiecare traim diferit .Intrebarea daca merita viata sa fie traita sau nu ,s-ar putea reduce pur si simplu daca merita sa deschidem usile sau nu? Dar nu putem sti acest lucru decat daca le vom deschide ,cam asa e si cu viata, nu putem sti daca merita traita sau nu decat daca traim.
Dar ce inseamna sa traim ?Putem defini a trai ca expiratia si inspiratia aerului ,dar putem spune ca si tot ce traieste se misca ,dar miscarea inseamna in sine un consum de energie ,deci putem spune ca viata este energie cauzata de miscari controlate de finnta ce le face. Nu gresim!Totusi parca aceasta definitie este incompleta pentru fiinta umana .Energie ,miscare?Nu vi se pare ca lipseste ceva ?Mie da !Gandirea ne face oameni ,rationamentul .Deci viata umana este alcatuita din miscare si gandire ambele fiind consumatori de energie.
Putem defini o viata traita intens ca fiind una in care am gandit si ne-am miscat cat mai mult.Gandirea si miscarea insa constituie actiuni.
Deci o viata traita este una in care am facut cat mai multe actiuni .Conform principiilor newtoniene pentru fiecare actiune exista o reactiune.Aceste reactiuni definesc calitatea vietii .
Sa luam insa cateva exemple.
Avem o data un criminal care a omorat sute de oameni si apoi avem un savant respectat care a ajutat umanitatea prin descoperirile sale.
Presupununand prin absurd ca amandoi au o constiinta care functioneaza la fel .Care ar fi diferenta dintre felul in care cei doi mi-ar raspunde la intrebarea : “Merita viata lor sa fie traita sau nu ?” .Ei bine savantul multumit de ce a realizat si ce va realiza in viitor imi va da un raspuns pozitiv,in timp ce teoristul care are remuscari de constiinta imi va spune “Eu nu merit sa traiesc,in aceeasi lume cu atatia oameni buni .”|
Raspunsul teroristului este unul negative intradevar insa cea ce acesta trebuie sa relizeze este ca dupa cum a zis Emil Cioran : “Nu merită să te sinucizi pentru că întotdeauna o faci prea târziu.”.
Singurul lucru folositor pe care teroristul poate sa il faca este sa renunte la regrete si sa inceapa sa faca lucruri bune pentru ceilalti pentru ca dupa cum a zis Albert Einstein : “ Doar viaţa ce o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită.”
Probabil va veti intrebare de ce am folosit acest citat a lui Emil Cioran , anume : “Nu merită să te sinucizi pentru că întotdeauna o faci prea târziu.”, si cum poate fi privit acest citat ca unul care sustine viata .
Este foarte simplu ,sa zicem ca ai trait pana acum si nu ai facut nimic folositor ,ei bine conform Teoriei Haosului ,“O modificare aparent nesemnificativă a condiţiilor iniţiale ale unui sistem produce o evoluţie în timp diferită şi aparent imprevizibilă.” sau mai frumos enuntata “ bataia de aripi a unui fluture in Brazilia poate sa produca o tornada in Texas”,tu cat de nesemnificativ ai fost ai produs deja o influenta negativa asupra sistemului ,sistemul fiind rasa umana sau planeta,deci e prea tarziu ca sa-ti inchei existenta pentru ca ,asa nu ajuti pe nimeni.In schimb daca traiesti exista posibilitatea ca in viitor sa faci o schimbare pozitiva,deci inca un motiv pentru care viata merita traita.
Cum am mai zis raspunsul meu la intrebare insa depinde de individ .Cineva poate trai 49 de vieti si s-a nu realizeze nimic sau poate trai o singura viata scurta sis a realizeze mai mult de cat au realizat unii in 49 .Cam asta inseamna sa merite sa traiesti ,sa oferi 110% din ce ai in fiecare moment sau dupa cum a zis Platon ” Esenţialul este nu să trăieşti, ci să trăieşti cum trebuie.”
Sa zicem insa ca alegem sa ne sinucidem .Conform spiritualitatii ,in toate religiile lumii viata este privita ca un dar ,iar sinuciderea ca un pacat.Deci daca ne sinucidem exista sansa ca spiritul nostru sa ajunga intr-un loc cu mult mai rau decat cel in care ne aflam acum.
Eu unul nu neg dar nici nu accept aceste teorii religioase ,dar privind stintific ,oamenii sunt alcatuiti din energie ,ei bine toata energia aceea trebuie sa mearga undeva dupa ce murim nu? Oare nu aceea energie e ceea ce unii ar putea numi un suflet.Deci cum am putea sa ne sinucidem cand nu avem cum sa stim ce se va intampla cu sufletul nostru dupa moarte,,Oare emerita sa pierzi darul vietii?Cu siguranta nu ,pentru ca oricum moartea ne va prinde intr-o zi si ne va incatusa pentru o eternitate ,asa ca de ce sa ne grabim.Cel mai bine este sa traim pentru ziua de azi.
Intotdeauna mi-am zis ca “Regretam doar lucrurile care nu le facem ,ci nu pe cele care le facem”.Ei daca nu traim cu siguranta regretam .
Ca sa inchei acest scurt eseu ,la care deja am scris trei pagini ,raspunzand la o intrebare ,a carui raspuns este absolut evident VIATA MERITA TRAITA .Daca nu ar merita cu siguranta as lua o lama in loc sa scriu acest eseu interesant si m-as sinucide.Dar avand in vedere ca ma aflu inca aici sustin cu certitudine ca VIATA MERITA TRAITA.

” .. الثرثرة هي …  حوار مع شخص لا يعاني . “

إميل سيوران (1911-1995) ميلاديه .

SKINS. Aquesta sèrie d’adolescents bristolians és exagerada i inconsistent; això no obstant, encerta en la caracterització bàsica dels joves, perquè té la virtut de basar-la no tant en els trets psicològics de personalitat o en els socials de repartiment de rols dins els grup, sinó en la diferent manera en què cada un d’ells atén i respon als condicionadors bàsics que defineixen i determinen el curs de l’adolescència, això és: el sexe com a descobridor de la poderosa força natural; el desafiament de l’autoritat com a resposta al descobriment de la constricció social i de la seva aparent precarietat; i la necessitat de fer-se amb una identitat, tant més allunyada de l’origen com adotzenada en el destí.

Això la fa bona de veure. Diumenges a les 23:00 a Antena Neox; qualsevol dia a qualsevol hora a l’emule.

EVOLUCIONS. Ara duc auriculars pel carrer, qui ho hauria dit.

CIORAN. No transmet una visió desesperançada o desil.lusionada, perquè no enyora o lamenta la manca d’esperança o il.lusió –més aviat en detesta la presència. Es la visió d’un misantrop pur però no dur. M’hi reconec.

Para neutralizar a los envidiosos, deberíamos salir a la calle con muletas. Únicamente el espectáculo de nuestra degradación humaniza algo a nuestros amigos y a nuestros enemigos.

El hombre es libre, salvo en lo que posee de más profundo. En la superficie, hace lo que quiere; en sus capas más oscuras, «voluntad» es un vocablo carente de sentido.

«Soy un cobarde, no puedo soportar el sufrimiento de ser feliz.»Para calar a alguien, para conocerlo realmente, me basta ver cómo reacciona a estas palabras de Keats. Si no comprende inmediatamente, inútil continuar.

«Me sorprende que un hombre tan extraordinario haya podido morir», escribí a la viuda de un filósofo. Sólo me di cuenta de la estupidez de mi carta tras haberla enviado. Mandarle otra hubiera sido arriesgarme a una segunda sandez. Tratándose de pésames, todo lo que no es cliché raya en la inconveniencia o la aberración.

Siendo el hombre un animal enfermizo, cualquiera de sus palabras o de sus gestos equivale a un síntoma.

Cuando se debe tomar una decisión capital, nada hay más peligroso que consultar con los demás, dado que, salvo algunos extraviados, nadie desea sinceramente nuestro bien.

¡Si supieran los hijos que no he querido tener la felicidad que me deben!

Mientras el dentista me machacaba las mandíbulas, yo me decía que el Tiempo era el único tema sobre el que se debería meditar, que El era la causa de que me encontrase sobre aquel sillón fatal y de que todo crujiera, incluido el resto de mis dientes.

Siendo el gusto por el mal innato, no tenemos ninguna necesidad de fatigarnos para adquirirlo. ¡Con qué habilidad el niño ejerce de entrada sus malos instintos, con qué competencia, con qué furia!

Victima yo de una angustia que no sabía cómo quitarme de encima, llaman a la puerta. Abro. Era una señora de cierta edad a la que no esperaba en absoluto. Durante tres horas me martirizó con tales necedades que mi angustia se transformó en cólera. Estaba salvado.

La tiranía destruye o fortalece al individuo; la libertad lo debilita y lo convierte en un fantoche. El hombre tiene más posibilidades de salvarse a través del infierno que del paraíso.

(‘Ese maldito yo’, Aveux et anathèmes, 1987)

GRIP A. Si serveix perquè la gent se n’adoni que estornudar en públic, davant els altres, repetidament o no, és de mala educació, d’alguna cosa haurà aprofitat.

ACUDIT que se m’ACUT. Com diferenciar un pare d’una persona normal? Que a la sèrie 1, 2, 3 i … aquest respon 4, mentre que el pare ho fa amb Castigat!.

PREGUNTA. Què hi ha més, en aquest món, bojos o borratxos?

On écoute des chants grégoriens,

Il parle à peine et moi j’dis rien.

On a une relation comme ça

Emil Cioran et moi.

J’passe la soirée avec Sylvain

Pendant qu’il mate le papier peint.

On est resté indépendants,

Moi et Emil Cioran.

Il est posé sur l’étagère

Entre un bouquin d’Eric Holder,

Un chandelier blanc IKEA

Et une carte postale de Marat.

Il est toujours tout noir et gris,

Il ne dit plus vivement samedi !

Depuis que j’le traîne chez mes parents,

Évidemment Emil Cioran.

J’lui parle pas des filles de Stirner,

Il parle pas trop d’Schopenhauer

Oui on évite ces sujets là,

Emil Cioran et moi.

Il y a un truc dans son regard

Qui m’reproche de rentrer trop tard,

Il voudrait que j’sois là tout l’temps,

Évidemment Emil Cioran.

Il est posé sur l’étagère

Entre un bouquin d’Eric Holder,

Un chandelier blanc IKEA

Et une carte postale de Marat.

Il est toujours tout noir et gris,

Il ne dit plus vivement samedi !

Depuis que j’le traîne chez mes parents,

Évidemment Emil Cioran.

On écoute des chants grégoriens,

Il parle à peine et moi j’dis rien.

On a une relation comme ça,

Emil Cioran et moi.