Fundatia”Sfintii Martiri Brancoveni”- Suceava și ASCOR-Suceava

organizeaza conferina

BIOETICA TEHNOLOGIEI INFORMATIONALE

- cipul controlului total -

sustinuta de

Pr. Prof. Dr. Mihai VALICA

joi, 26 noiembrie 2009, ora 18

sala de conferinte a

Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor

Buon pomeriggio a tutt*!

La prossima riunione del CIP si terrà martedì 01 dicembre alle ore 21 presso Cittadini del Mondo.

Ieri sera ci siamo trovati per scambiare due chiacchiere organizzative sul No Berluscony day del 5 Dicembre 2009; tra chi andrà a Roma e chi rimarrà a Ferrara si ragionava sulla difficoltà di collegare i diversi fronti di lotta, creando un pensiero articolato sulla difficilissima situazione in cui versa il nostro paese, e sulle attività da svolgere per socializzare questo pensiero. La discussione è stata intensa, ne è uscita una sorta di autocoscienza collettiva sullo stato dell’arte dei movimenti, della società e della politica. Preso atto delle difficoltà nell’organizzare una presenza il 5 Dicembre a Ferrara, si è valutata la proposta di Fausto per creare un gruppo di lavoro composto da docenti, esperti e cittadini che preparino e organizzino incontri nelle scuole sulla conoscenza e importanza della nostra Carta Costituzionale. Ripartiamo dai fondamentali, senza quelli rischiamo di fare teoria poco costruttiva.

Se qualcuno della mailing list ha idee, spunti, riflessioni e agganci ben vengano, li può comunicare rispondendo a questa mail, proveremo a lavorare in questa direzione.

La riunione stava scemando quando è arrivata Manuela di Spartacus di ritorno da uno spettacolo teatrale, il teatro fa bene (!) perché ha immediatamente animato la discussione sul 5 Dicembre stimolando un embrione di programma per andare in piazza il pomeriggio portando i nostri colori e la nostra creatività. Si tratterebbe di organizzare una staffetta di letture tematiche su temi a noi cari, attività collaterali come quelle fatte a suo tempo per i bimbi e distribuire un volantino ad hoc scambiando quattro parole con chi si fermerà a farci compagnia.

Le iscrizioni sono aperte, chi volesse partecipare può usare la formula della risposta a questa mail o contattare i soliti nomi, il primo Dicembre alla riunione decideremo la scaletta degli interventi, il volantino e l’organizzazione tecnica della giornata.

Saluti

Paolo

O processo de fabricação de cerveja é um processo que demora em média 10 dias e possui etapas que requerem cuidados operacionais, de inspeção, de análise além de muito conhecimento.

Antes de falarmos do processo de produção, devo lembrar que as fábricas de cerveja, por serem consideradas indústrias alimentícias, devem estar em conformidade com as boas práticas de fabricação  e em todas etapas do processo se tem a necessidade de limpeza, sanitização e de CIP.

O processo de produção de cerveja pode ser dividido em cinco grandes etapas: brassagem, fermentação, maturação, filtração e envase.

Na etapa da brassagem após o recebimento das matérias-primas e sua correta limpeza e estocagem, ocorre a transformação destas matérias-primas por meio de reações enzimáticas gerando o que é chamado de mosto cervejeiro. Além disso, nesta etapa ocorrerá a esterilização do mosto cervejeiro. É nesta etapa de produção que ocorre a transformação do amido em açúcares fermentescíveis, que serão consumidos na etapa da fermentação e originará a cerveja. Esta etapa é a mais importante da cervejaria e onde se origina características essenciais da cerveja como o corpo e a espuma.

Na etapa da fermentação o mosto gerado na brassagem fica fermentando em tanques fermentadores em temperaturas adequadas (em torno de 12ºC, mas com uma pequena variação) com a finalidade de reduzir o extrato e formar a cerveja. È nesta etapa que muitos aromas e sabores da cerveja são formados.Após 7 dias de fermentação a cerveja será conduzida a próxima etapa.

Na etapa da maturação,a cerveja permanece em tanques com baixas temperaturas (em torno de -2,0ºC) por 48 horas com a finalidade de adquirir estabilidade.

Na etapa da filtração, retiram-se partículas sólidas da cerveja. A filtração em cervejarias, em geral, é realizada por meio de auxiliares filtrantes.

Por fim a cerveja será colocada em vasilhames apropriados, porém nesta etapa de envase a cerveja passa por um processo de pasteurização, onde ocorre a  eliminação de microorganismos com a finalidade de adquirir estabilidade biológica.

É importante ressaltar que o processo de fabricação de cerveja não é um processo exato e com a presença de muitas variáveis e por isto os tempos de cada etapa podem variar conforme a condução do processo e os resultados de análises.

O controle de PH, temperatura,tempo e o processo CIP em cada etapa da produção são de grande importância e influencia as características finais da cerveja.

Por Fabíola Oliveira

C. de 16 anos cumpre medida sócioeducativa no Centro de Internação Provisória (CIP) de Criciúma, onde aguarda sentença. O adolescente se arrepende do ato criminal, sente dificuldade em cumprir as regras estabelecidas no centro e tem na ponta da língua o que pretende fazer quando ganhar a liberdade “trabalhar e mudar de vida né… Erguer a cabeça”, afirma. Porém, a maior dificuldade encontrada por adolescentes que cometeram algum ato infracional é obter o “perdão da sociedade”.

A pretensão de C. coincide com a da maioria dos adolescentes que cumpre esse tipo de medida. O problema é que ela não é fácil de ser alcançada. Segundo a coordenadora do CIP de Criciúma, Iza Maria do Rosário de Andrade, grande parte dos 20 internos do centro é reincidente. Apesar da vontade de mudar de vida, quando saem do CIP esses adolescentes acabam cometendo o mesmo erro. Isso porque se deparam com os problemas que tinham antes, somados à discriminação e à resistência por parte da sociedade.

Cena do Documentário Juízo (2007)

Até mesmo contra a própria instituição, a resistência é demonstrada. Os moradores do bairro Vila Zuleima, em Criciúma, onde o CIP está instalado atualmente, já expressaram o desejo de retirar a instituição do local. Para Iza, que convida a comunidade a visitar e conhecer o centro, essa discriminação é um dos motivos que dificulta a recuperação dos internos.

Criar políticas públicas para auxiliar os adolescentes que acabaram de cumprir a medida sócioeducativa é uma das possíveis soluções apontadas por Iza, que afirma que a culpa não pode ser colocada apenas na família, no poder público ou na comunidade. “É uma rede de atendimento, se essa rede trabalhar em prol disso a gente consegue”, diz. Para ela, depois que o jovem entra para o mundo do crime, é obrigação de todos ajudá-lo a sair.

Medidas Desenvolvidas

Conforme dados do IBGE de 2006, 34. 876 adolescentes brasileiros cumpriam algum tipo de medida sócioeducativa em todo país. O Estatuto da Criança e do Adolescente (ECA) prevê três formas de cumprimento das medidas: o meio aberto, que consiste em prestação de serviços comunitários; o meio fechado, que é a internação ou internação provisória; e o regime de semi-liberdade.

A internação provisória é efetuada em flagrante do ato infracional, ou por ordem escrita e fundamentada da autoridade judiciária, sendo que o internamento não pode ultrapassar 45 dias, prazo em que deve sair a sentença do adolescente. No CIP, são desenvolvidas medidas sócioeducativas que visam trabalhar com o potencial dos adolescentes em conflito com a lei.

Em Criciúma, são realizadas, além do ensino fundamental e médio, aulas de música. O projeto Comunicasom é uma iniciativa da Justiça Federal em parceria com o músico Eduardo Ferreira. No projeto, os internos realizam trabalhos com música, rádio, informática e poesia, que podem ser conferidos no blog Projeto Comunicasom .

Um dano irreversível

De acordo com o ECA, o Conselho Tutelar é o órgão encarregado pela sociedade para zelar pelo cumprimento dos direitos da criança e do adolescente. Toda vez que os direitos dos menores forem desrespeitados, o conselho deve intervir e fazer com que a lei seja cumprida. Segundo o presidente do Conselho Tutelar de Tubarão, Fernando Fernandes Antunes, na maioria dos casos, o principal motivo que leva um adulto a cometer crimes contra crianças e adolescentes é o contato com o mundo das drogas.

Isso não é mera coincidência. A coordenadora do CIP de Criciúma também aponta as drogas como o principal motivo que leva os adolescentes a cometerem crimes e a persistirem neles. A facilidade da oferta e os benefícios financeiros obtidos com o tráfico são chamarizes que atraem cada vez mais pessoas para o mundo das drogas. Um mundo onde os principais prejudicados são aqueles que serão os responsáveis pela construção do tão esperado “futuro do país”.

Adolescentes em conflito com a lei aguardam sentença no Centro de Internação Provisória (CIP) de Criciúma, onde desenvolvem atividades socioeducativas.
Confira na reportagem de Fabíola Oliveira.

Spoločnosť Intel vyvíja technológiu, ktorá umožní ľuďom ovládať počítače, mobilné telefóny a ďalšie zariadenia pomocou mozgových vĺn.

Pre americký Computerworld to uviedol Andrew Chien z pittsburgských vývojových laboratórií spoločnosti.

Mozgové vlny respektíve elektrickú aktivitu mozgu budú podľa predstáv Intelu zachytávať a spracúvať senzory implantované v mozgu. Podľa výskumníkov v roku 2020 budú ľudia chcieť sami takéto implantáty pre zvýšenie pohodlia a slobody pri interakcii s užívateľským rozhraním počítačov.

“Ak sa dostaneme do bodu, keď budeme presne detekovať špecifické slová, bude možné myslou písať,” načrtol budúce možnosti technológie Dean Pomerleau z Intel Reseach.

http://www.computerworld.com/s/article/9141180/Intel_Chips_in_brains_will_control_computers_by_2020

citacia z: http://www.dsl.sk/article.php?article=8346

Vous trouverez plus bas des nouvelles des actions en cours (Montreuil, Toulouse), des textes et rdv des marches contre la précarité et pour de nouveaux droits (Lyon, Brest, Bordeaux), divers rdv quai de charente, ainsi qu’un compte rendu de l’interpellation du Maire de Paris, le 5 novembre, contre l’expulsion de la CIP, et une invitation à faire circuler pour les 28 et 29 novembre.

 

À PARIS, LUNDI 23 NOVEMBRE, RDV à 11h place du Châtelet

Pour une action Faisons ployer Pôle emploi
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4458

Débloquons collectivement des dossiers ; Enrayons la machine à précariser

————–

SAMEDI 21 NOVEMBRE à 20h, à la CIP, 14-16 quai de la Charente – Paris métro Corentin Cariou

Projection d’Un racisme à peine voilé, de Jérôme Host – 2004 – 77’

Et débat à l’invitation du Collectif de féministes contre le projet d’une loi interdisant le port de la burqa
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4730
feministes23septembre@hotmail.fr
Prix libre

—–

Dimanche 22 novembre : Journée CONTRE les Violences policières – Violences judiciaires
à la CIP-Idf, 14-16 Quai de la Charente, Métro Corentin Cariou
15h : accueil

Projections :
• Les blousons noirs du square des batignolles • En banlieue parisienne • Les minguettes

17h Table Ronde : “Violences judiciaires, violences policières”

19h – 22h : Repas musical

Collectif NRV, Nous Restons Vigilants http://collectif-nrv.over-blog.fr/

Contact : interecolesocial@no-log.fr

Mouvement des Quartiers (MQJS) http://www.justicesocialepourlesquartiers.org/

Contact : mqjs.contact@yahoo.fr

Lire l’invitation :
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4646
———

- Contre la menace d’expulsion de la Cip-idf, Delanoé interpellé, un récit :
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4731

Contre l’expulsion de la Cip-idf
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4727

SAMEDI 28 NOVEMBRE, 14 quai de charente, Paris 19e, M° Corentin Cariou
14h : Ouverture
Concert par la Cie Jolie Môme

16h : Discussion et atelier préparation de la manifestation des chômeurs et précaires du 5 décembre et de la campagne Faisons ployer Pôle Emploi

18h : Théâtre Forum Antipatriarcal

21h : Concerts de Zic et Tic, Grâce et Volupté Van-Van, Scène ouverte, Pizko Mc…

et sur les deux jours : Cantine à prix libre à partir de 19h30, un free shop dans le bocal, projections de films, tables d’infos, atelier de fabrication de banderoles et plein de surprises…

DIMANCHE 29 NOVEMBRE , 14 quai de charente, Paris 19e, M° Corentin Cariou
14h : Ouverture

15h : Projection du documentaire La Poussette de V.Holley puis Assemblée : Quel lieu pour la CIP ? Discussion en présence des collectifs participant à la vie du Quai de Charente

18h : Combien faut-il de féministes pour faire un Bingo ? et concert d’Orlando

21h : Concert de Fantazio, Jeune Fille Orrible…

———

- CAF ?… Arrrrgh !!!! Intervention à La CAF de Rosny
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4733

- Marches contre la précarité à Lyon : rdvs les 20, 23 et 28 novembre
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4732

- Brest : Départ des marches contre le chômage, la précarité et les licenciements
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4734

- Toulouse : Occupation d’une agence commerciale d’ ERDF et Rdv les lundis au Pôle emploi Bachelier
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4729

- Bordeaux, ensemble en mouvement contre la précarité, les rdv des marches régionales
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=4735

———

Pour ne pas se laisser faire, agir collectivement :

Permanence CAP, Accueil et informations sur le régime d’assurance-chômage des intermittents du spectacle
Lundi de 15h à 18h
Envoyez questions détaillées, remarques, analyses à cap@cip-idf.org

Permanences précarité
Lundi de 15h à 17h30.
Adressez témoignages, analyses, questions, récits d’action, infos utiles à permanenceprecarite@cip-idf.org

À la coordination des intermittents et précaires, 14 quai de charente, Paris 19e
M° Corentin Cariou, ligne 7
Tel 01 40 34 59 74

———-

Pour soutenir la coordination des intermittents et précaires, envoyez vos chèques à l’ordre de AIP
à la CIP-IdF, 14-16, quai de la Charente 75019 Paris. Sur demande une attestation peut vous être fournie

Continuons à lutter pour de nouveaux droits collectifs ! Appel à soutien financier :
http://www.cip-idf.org/article.php3?id_article=3415

No Bruscoline del maestro Mauro Presini

Anni affollati di idiomi, di idioti

di guerrieri e di pazzi, anni di esercizi.

Anni affollati di arroganza e di stucchevole bontà

di tentativi disperati

anni affollati di qualsiasi forma di incapacità.

Anni affollati, per fortuna siete già passati.

Così iniziava Giorgio Gaber quando nel 1981 cantava “Anni affollati” rivolgendosi ai dieci anni precedenti. E terminava con quel rincuorante “per fortuna siete già passati”.

A volte mi chiedo come Gaber chiamerebbe questi anni?

Anni affollati? Forse solo nel senso del numero di alunni nelle classi.

Anni pieni? Forse solo nel senso delle volgarità, delle brutture, dlle bugie, delle ignoranze, delle speculazioni.

Anni sicuri? Forse solo nel senso dei tagli al personale della scuola, dello scaricamento dei precari, della cassa integrazione, dei licenziamenti.

Anni velati? Forse solo nel senso dei veli da stenderci sopra per via delle veline.

Anni speciali? Forse solo nel senso delle classi per cui si spenderebbero volentieri quattrini per accumularci gli alunni con disabilità.

Anni acrobatici? Forse solo nel senso della “discriminazione transitoria positiva” a favore dei minori stranieri nelle classi ponte.

Anni di lodi? Forse solo nel senso del lodo Schifano e poi Alfano e poi Ghedini.

Anni di fratellanza? Forse solo nel senso del Grande Fratello.

Anni giusti? Forse solo nel senso di quella giustizia che per qualcuno ha per motto: la legge è uguale per tutti (gli altri).

Anni popolari? Forse solo nel senso del popolo, ma quello proprio sovrano che elegge, che proclama, che beatifica, che (come recitava Ascanio Celestini) fra Barabba e Gesù ha scelto Barabba.

Qualche volta immagino come i libri (e i pier-sussidiari) del futuro racconteranno di questi anni. Dopo un po’ mi fermo per il terrore che le mie allucinazioni si possano davvero avverare. Fortunatamente accompagno il pessimismo della ragione con un inguaribile ottimismo della volontà (grazie Gramsci) il quale mi fa immaginare che gli storici del futuro sapranno vedere i fatti oltre le parole, sapranno interpretare il senso delle parole con coerenza e magari sapranno anche giocarci. Ecco allora che anagrammando il nome Berlusconi otterrebbero BRUSCOLINE, la sintesi perfetta per significare questi anni di piccole cose insignificanti e fastidiose ma anche anni di zucche svuotate per offrire qualcosa di abbrustolito ottenendo il massimo del profitto personale dagli scarti. Ecco, adesso so come chiamarli… anni di bucce secche e salate!

Mi è venuta una gran sete!

Comunque vi dissetiate, buona lettura dei tre testi che incollo sotto e che, per motivi diversi, trovo straordinariamente espliciti.

Il primo testo è un discorso sulla democrazia che Pericle fece agli ateniesi circa 2.500 anni fa. Il testo è conosciuto ai più grazie all’interpretazione in teatro di Paolo Rossi, un comico.

Il secondo testo è una barzelletta su Marx che è stata raccontata spesso ultimamente. Il testo è conosciuto ai più grazie all’interpretazione agli ultimi vertici F.A.O. del nostro Presidente del Consiglio, un politico.

Il terzo testo è una lettera sul No Berlusconi Day che Paolo Flores d’Arcais ha scritto ad alcuni giornali l’altro ieri. Il testo è conosciuto ai più grazie alla diffusione su Internet, una rete.

Salute e saluti, Mauro

(Pericle, 461 a.c.)

Qui ad Atene noi facciamo così.

Qui il nostro governo favorisce i molti invece dei pochi: e per questo viene chiamato democrazia.

Le leggi qui assicurano una giustizia eguale per tutti nelle loro dispute private, ma noi non ignoriamo mai i meriti dell’eccellenza.

Quando un cittadino si distingue, allora esso sarà, a preferenza di altri, chiamato a servire lo Stato, ma non come un atto di privilegio, come una ricompensa al merito, e la povertà non costituisce un impedimento.

La libertà di cui godiamo si estende anche alla vita quotidiana; noi non siamo sospettosi l’uno dell’altro e non infastidiamo mai il nostro prossimo se al nostro prossimo piace vivere a modo suo. Noi siamo liberi, liberi di vivere proprio come ci piace e tuttavia siamo sempre pronti a fronteggiare qualsiasi pericolo.

Un cittadino ateniese non trascura i pubblici affari quando attende alle proprie faccende private.

Ci è stato insegnato di rispettare i magistrati, e ci è stato insegnato anche di rispettare le leggi e di non dimenticare mai che dobbiamo proteggere coloro che ricevono offesa.

E ci è stato anche insegnato di rispettare quelle leggi non scritte che risiedono nell’universale sentimento di ciò che è giusto e di ciò che è buon senso.

Un uomo che non si interessa allo Stato noi non lo consideriamo innocuo, ma inutile; e benché in pochi siano in grado di dare vita ad una politica, beh tutti qui ad Atene siamo in grado di giudicarla. Noi non consideriamo la discussione come un ostacolo sulla via della democrazia.

Noi crediamo che la felicità sia il frutto della libertà, ma la libertà sia solo il frutto del valore. Insomma, io proclamo che Atene è la scuola dell’Ellade e che ogni ateniese cresce sviluppando in sé una felice versatilità, la fiducia in se stesso, la prontezza a fronteggiare qualsiasi situazione ed è per questo che la nostra città è aperta al mondo e noi non cacciamo mai uno straniero.

Qui ad Atene noi facciamo così.

(Berlusconi, 2009)

«Una volta Marx ritorna sulla Terra e chiede al Soviet di parlare per un mese. Il soviet si rifiuta e allora lui chiede di parlare per una settimana, poi un giorno, poi un’ora. Alla fine si accordano per tre minuti. Allora Marx andò in televisione e disse: Lavoratori di tutto il mondo, scusatemi».

(Paolo Flores d’Arcais, 16 novembre 2009)

A Ferruccio De Bortoli, direttore di “Il Corriere della sera”, Ezio Mauro, direttore di “La Repubblica”, Mario Calabresi, direttore di “La Stampa”, Gianni Riotta, direttore di “Il sole 24 ore”, Concita De Gregorio, direttore di “l’Unità”, Marco Tarquinio, direttore (ad interim) di “L’Avvenire”, Antonio Polito, direttore di “Il riformista”, Valentino Parlato e Norma Rangeri, direzione e comitato di gestione di “Il manifesto”, Dino Greco, direttore di “Liberazione”, don Antonio Sciortino, direttore di “Famiglia Cristiana”, Daniela Hamaui, direttore di “L’Espresso”, Piero Ignazi, direttore di “Il Mulino”, Pierluigi Sullo, direttore di “Carta”, Giovanni De Mauro, direttore di “Internazionale”, Massimo Bordin, direttore di “Radio Radicale”, Danilo De Biasio, direttore di “Radio Popolare”.

(questa lettera non è stata inviata a Antonio Padellaro, direttore di “Il Fatto Quotidiano” perchè il suo giornale ha anticipato tutti e da giorni sta già dando all’iniziativa “dal basso” tutta l’attenzione che merita)

Caro amico, caro collega, la proposta di legge sul “processo breve” segna un salto di qualità nei tentativi dell’attuale maggioranza parlamentare di ignorare o rovesciare il dettato costituzionale. Questa volta non viene neppure tentata alcuna forma di alibi o di mascheramento, viene sbandierata l’esigenza unica e dirimente di questa e delle infinite leggi che l’hanno preceduta: Berlusconi non deve essere processato. Punto e basta. E poiché insigni costituzionalisti hanno spiegato come questa proposta sia perfino più anticostituzionale di altre già bocciate dalla Consulta, è evidente che l’imperativo dirimente (Berlusconi non deve essere processato) troverà l’altra strada, tante volte minacciate: cambiare la Costituzione.

Di fronte a un degrado talmente abissale della vita pubblica, è nata “dal basso”, cioè dal web, una iniziativa di cittadini per una manifestazione di protesta il 5 dicembre, che dica “ora basta!” alla deriva in corso. La testata che ho l’onore di dirigere, MicroMega, aderisce toto corde a questa manifestazione. Tuttavia non vi chiedo di aderire, questa sarà decisione che, come cittadini e come testate, potrà esserci oppure non. Vi chiedo invece di offrire uno spazio informativo a questi cittadini, perché la loro iniziativa non debba scontrarsi con il muro di gomma del silenzio dello strumento mediatico per eccellenza, la televisione, come invece già sta avvenendo. Le iniziative che vengono lanciate da gruppi di cittadini senza partito non sono, in una democrazia, meno importanti di quelle promosse da forze organizzate o presenti in parlamento. Nel momento in cui scrivo, quasi trecentomila cittadini hanno firmato l’appello per questa manifestazione.

Credo che dare agli organizzatori, da qui al 5 dicembre, uno spazio adeguato e fisso, con il quale possano comunicare agli italiani attraverso i nostri rispettivi siti internet, sarebbe un servizio reso alla democrazia tout court, capace oltretutto di ridurre al minimo ogni tentativo di strumentalizzazione di questa mobilitazione spontanea. Spero davvero che con le vostre le testate vogliate accogliere questa proposta di MicroMega, sul nostro sito da oggi operativa.

Aspettando con fiducia una vostra risposta, vi invio intanto i miei saluti più cari e sinceri.

Generalidades

Un alimento alérgeno se define como “un producto o ingrediente que contiene ciertas proteínas que potencialmente pueden causar reacciones severas (ocasionalmente fatales) en una persona alérgica a los alimentos. Las proteínas alergénicas se dan de manera natural y generalmente no pueden ser eliminadas ni por cocción ni por horneado.”

Las alergias alimentarías provocan reacciones en el sistema inmunológico, desde incomodidad hasta reacciones que amenazan la vida. El cuerpo confunde la proteína como una sustancia dañina y reacciona en consecuencia.

Actualmente no existen medicamentos para curar las alergias a los alimentos. La epinefrina, llamada adrenalina, es el medicamento que usualmente se utiliza para controlar la reacción en el caso de una respuesta alérgica a una proteína de alimento. El evitar el alimento es la única forma de prevenir una reacción.

Existen ocho alimentos que contienen las proteínas que causan el 90% de las reacciones alérgicas a los alimentos de acuerdo al Documento Guía de la Administración de Alimentos y Drogas (FDA) para Investigadores de Alimentos.¹ Estos son: leche, huevos, cacahuates, nueces de árbol, pescado, mariscos, soya y trigo (gluten). La FDA se enfoca en estos alimentos debido a que son los principales causantes de anafilaxia. Aproximadamente el 90% de las reacciones restantes son atribuidas a la semilla de algodón, la semilla de amapola, semillas de girasol, semillas de ajonjolí (sésamo), legumbres, sulfitos (aunque los sulfitos no son verdaderos alérgenos) y raíz de apio. Debe recalcarse que existen aproximadamente 220 diferentes materiales alimentarios que han sido identificados como causantes de respuestas alergénicas y muy probablemente la lista seguirá creciendo.

La clave para manejar alérgenos en el procesamiento es evitar el contacto cruzado. Si el mismo ingrediente alergénico fuese utilizado en todas las fórmulas de producto, entonces no habría riesgo de contacto-cruzado. Usualmente, este no es el caso.

Las políticas y procedimientos deben estar en orden para llevar a cabo la prevención de contacto-cruzado con alérgenos. Las políticas y procedimientos deben incluir la documentación apropiada para apoyar estas actividades. Algunos elementos clave que deben ser considerados al desarrollar e implementar estas políticas y procedimientos incluyen:

1. Limpieza durante cambios de alérgenos
2. Inspecciones pre-operacionales
3. Inspecciones de cambios de alérgenos
4. Código de color u otra designación y segregación de contenedores y tapas, cucharas, herramientas y dispositivos de muestreo
5. Suministrar delantales plásticos, guantes u otras barreras impermeables (vestimenta) para reducir la posibilidad de que alérgenos sean transferidos a la ropa por adherencia
6. Ubicación de adición de alérgenos
7. Líneas exclusivas
8. Programación de corridas de producción
9. Barreras
10. Flujo de aire

La limpieza con agua se recomienda para eliminar cualquier residuo pastoso o pegajoso que contengan material alérgeno. Cuando se utilice un Sistema de Limpieza en el Lugar (CIP, por sus siglas en inglés), el equipo de proceso debe ser examinado para evidenciar picados o soldaduras ásperas que no puedan ser adecuadamente limpiadas y que puedan atrapar residuos alergénicos. Los componentes del Sistema CIP, (tamices y bolas de aspersión) que pudiesen atrapar material deberán ser cuidadosamente examinados para identificar residuos que podrían promover el contacto-cruzado.

Tanto la limpieza con agua como la limpieza en seco deben ser validadas periódicamente a través del uso de la prueba ELISA (Ensayo de inmunoabsorción ligado a una enzima), la prueba de bioluminiscencia, o cualquier otra metodología de análisis que compruebe que el método de limpieza es eficaz para la superficie limpiada. Una lectura de línea base de una superficie limpia debe usarse para la validación / verificación de la limpieza de alérgenos al utilizar la técnica de prueba de bioluminiscencia.

Las superficies de contacto con el producto deben ser periódicamente limpiadas utilizando la prueba ELISA, la prueba de bioluminiscencia o cualquier otro método verificable para asegurar la consistente aplicación de los procedimientos de limpieza. Las pruebas de producto terminado también pueden ser utilizadas como técnica de validación.

Después de una validación inicial del procedimiento de limpieza, se puede usar el examen visual y cotidiano de superficies en contacto con el producto para verificar que la limpieza de alérgenos se ha llevado a cabo. Este examen visual debe documentarse.

No existen niveles de tolerancia en el tema de los alérgenos, pues cualquier persona puede ser alérgica aún a cantidades muy mínimas de alérgenos y producir una reacción alérgica. Tenemos el caso muy comentado de una pareja de adolescentes, donde la chica era alérgica al maní y el chico se comió un pan con mantequilla de maní y no se lavó bien los dientes y luego le dio un beso a la chica, produciéndole una reacción alérgica, un chock anafiláctico y la chica murió, este tal vez es un caso extremo y trágico, pero nos ilustra sobre los niveles de tolerancia a los alérgenos.

Las estadísticas indican que cerca del 2% de los adultos y el 5% de los niños y bebes de Estados Unidos sufren de alguna alergia alimenticia y cerca de 30,000 consumidores requieren algún tratamiento de emergencia y cerca de 150 personas mueren/año debido a una reacción alérgica a un alimento.

No hay cura para las alergias alimenticias, la única forma de prevenir la reacción alérgica es evitar el alimento, pero para hacerlo debe conocer que el alimento contiene el alimento alérgenico.

A partir del 2006 entro en vigencia la nueva ley de etiquetado de la Food Allergen Labeling Consumer Protection Act (FALCPA). Bajo esta nueva ley se establecen claramente los requerimientos de etiquetado cuando los alimentos contienen o pueden contener un “Alérgeno Mayor”, la ley identifica como los 8 alimentos alergenicos mayores: leche, huevo, pescado, gluten de trigo, crustáceos o mariscos, maní y nueces, trigo y soya. La ley también identifica como alérgeno mayor cualquier ingrediente que contiene proteína derivada de cualquiera de estos 8 alimentos.

En República Dominicana no hablamos de alergenos, cuando uno lo menciona en las empresas nadie piensa en esto, pero si no nos ponemos pronto las pilas nos agarraran “asando batatas con este tema”

Bilgisayar çipi üreten fabrikanın Şabat’ta çalışması protesto edildi.
 
Musevi inancına göre, dinen çalışılması günah olan cumartesi günü (Şabat) Kudüs’te belediyenin otopark çalıştırmasına günlerce direnen Kudüs’ün Yahudi toplumu (Haredi), bu kez de bilgisayar çipleri üreticisi uluslararası firmanın, Kudüs’teki tesisinin cumartesi günü yeniden açılışına ve çalışmasına tepki gösterdi. 
 
Haredi olarak anılan toplumun, sayıları 1500′ü aşan üyeleri, Intel’i protesto etmek amacıyla, Kudüs’te firmanın tesislerinin bulunduğu Har Hotzvim Sanayi Bölgesi’nde toplandılar. Aşırı dinci göstericilerden kimileri, olay yerine gelen Kudüs Belediye Başkan Yardımcısı, kendisi de aynı toplumun üyelerinden olan Birleşik Tevrat Yahudiliği Partisi’nden Yitzhak Pindrus’a da tacizde bulundu ve tesisin Şabat günü çalışmasını önlemek için gerekeni yapmadığını söylediler.

Geleneksel siyah şapkaları ve uzun siyah elbiseleri içindeki göstericilerden kimileri, olayları görüntülemek isteyen gazetecilere taşlarla saldırdı ve olay yerinden uzaklaşmaya zorladı.

Kudüs Polisi ise bölgeye giden yolları kapatarak, insanların araçlarıyla göstericilerin bulunduğu alana girmesini engelledi.

Haredi toplumu ile Intel yetkilileri arasında bir uzlaşma sağlamak amacıyla yapılan görüşmeler, şirketin cumartesi günleri yalnızca Yahudi olmayanların çalıştırılması yönündeki öneriyi reddetmesinin ardından başarısızlıkla sonuçlanmıştı.

Intel firması, protestolar sürerse, şirketin İsrail’deki üretimini durdurmayı düşündüğünü de açıkladı. Intel’in İsrail Genel Müdürü Maxine Fassberg, gösterilerin bu biçimde sürmesi veya Kudüs’teki fabrikada üretimde bir aksamaya neden olması durumunda, şirketin fabrikayı kapatmak ve hatta sonunda İsrail’i terketmek durumunda kalabileceği uyarısını yaptı.

Intel’in, İsrail’in Kiryat Gat bölgesinde üretilen bilgisayar çipleri son kontrol ve paketleme aşaması için Kudüs’teki tesislere getiriliyor. Kudüs’te 1985 yılından bu yana mevcut olan tesisler, 1.5 yıl önce sökülmüş ve yenilenmişti.

Intel İsrail bünyesinde yaklaşık 6 bin 500′e yakın kişi istihdam ediliyor ve ayrıca, yan sanayi sektörlerinde, dolaylı olarak binlerce kişiye de iş olanağı yaratılıyor.

Yahudi göstericiler, Kudüs Belediyesi’nin özellikle hafta sonunda turistlere trafik kolaylığı sağlamak amacıyla işletmeye aldığı park yerinin kapatılması için 2 aya yakın bir süre protesto eyleminde bulunmuşlar, hatta zaman zaman park yerine gelen arabaları taşlamışlar ve polislerle çatışmaya girmişlerdi.

Topluluk, daha sonra kimi toplum liderlerinin, şiddet içeren eylemlere karşı açıklamalar yapması sonucu, her hafta sonu düzenli olarak sürdürdükleri protestolarını, kısa bir süre önce durdurmuştu.

Parintele Proclu Nicau, sihastru din Muntii Neamtului.
“Locul unde poate fi găsit este “Aicea stau!!!”, aşa cum îi place lui să spună, pe undeva în apropiere de Piatra Neamţ, la capătul unui sat numit Magazia Crăcăoani. În acest loc a stat fratele Proclu timp de mai bine de 50 de ani, rugîndu‑se pentru oamenii din lume şi plîngîndu‑şi păcatele. Pentru a ţi se deschide uşa de la coliba lui trebuie să tragi de o sfoară care, la capătul celălalt, are un clopoţel ce anunţă că este cineva la poartă”

Press work of Collection Building: Filipiniana continues!

Rushing on the blueprint to get to the printer by Tuesday so that by the time I go to Baguio City for the screening on Thursday Nov. 19, of my docu Silent O, in celebration of Deaf Awareness Week, something will simultaneously happen…Hope I succeed in meeting my target deadline. Got back today, the blueprint from Nestor de Guzman, book’s copy editor but I have yet to give it to a friend for another “look.” Had printing experiences in the past– with regards the difficulty of being perfectly free from errors despite so “many eyes” that perused on it, most especially if there are many historical notes. So as to minimize that, with the hope as always that everything will be all right, and the book will be error-free, I ask those who are in no way involved in the project to read the third time as they usually look with fresh eyes.

I already got the CIP* (Cataloging-in-publication) from the National Library of the Philippines and as I’ve earlier posted, I’ll be placing here as well the book’s table of contents to give librarians some idea as to the book’s actual content. The book will be ready earliest by mid-December, latest first week of January 2010. That’s the target!

* Cataloging-in-publication (CIP) is a voluntary program of cooperation between the National Library and the publishers that allows the cataloging of Filipiniana books prior to publication.

Click below to see the table of contents and the CIP data:

Table of Contents_Ani IV

To know why CIP is important, click below

why-cip-data-is-important

A canção Imagine e John Lennon ilustram a campanha mundial Imagine there’s no hunger que, a partir de hoje, inicia uma série de ações e eventos contra a fome. A inciativa é uma parceria da WHY (World Hunger Year), Yoko Ono, 14 estações de rádio e a rede Hard Rock Cafe. O lançamento oficial será com um concerto no Hard Rock Cafe da Times Square, em Nova York. Além de camisetas e outros ítens com a imagem e assinatura de Lennon, o álbum SERV4 com vários artistas (incluindo o ex-beatle) poderá ser adquirido via internet nos sites de dowload de música como iTunes, Amazon, entre outros. Os recursos arrecadados serão destinados a projetos de combate à fome no Quênia, Tailândia, China, Taiti, Índia, Nicarágua e Uganda. Confira mais informações no site da campanha.

Fonte: http://colunistas.ig.com.br/cip/

Since our arrival, we’ve been staying at the CIP guest house in La Molina, a district in north Lima. The aging house is not fine but certainly adequate. The electric wires across the top of the wall are ubiquitous, replacing the older (and less expensive) use of glass shards and barbed wire.

Entrance to guesthouse

The guesthouse has seven bedrooms with private baths, and a common dining room, living room, and patio. Carlos, who lives at the guest house and takes care of cooking, cleaning, and other daily chores, is friendly and very helpful. He’s answered all sorts of questions about everything from cell phones to plumbing. (It’s OK to flush toilet paper in Peru.)

Courtyard

Two days after arriving, we found a newish, two-bedroom flat overlooking the Pacific Ocean and Parque del Amor in Miraflores, one of the most popular districts in Lima. We can find about everything we need – and want – on foot.

Parque del Amor

Our apartment has living and dining room, two bedrooms and three baths. I was surprised at the number of baths in most living spaces. Many households have a live-in maid/cook, in addition to the master and guest bathrooms. (Click an image below to enlarge it.)

Hasta luego.

Last week’s City Attorney discussion went on so long (read about the decision somewhere else), we canceled the work session on the CIP and the Library (thank you, Mayor Rossing for not starting the discussion at 10:30 pm).   I don’t anticipate the discussion will be much like the Wild Rumpus, but you never know.  I will try not to gnash my terrible teeth or roll my terrible eyes no matter how the conversation goes.

I don’t have much else to add on the “why is it important?” or “do we need it?” topics; I covered those here.   Instead, other news reminds me of the bigger downtown context in which the Library plans to expand.   In the Saturday News (with more to come Wednesday), there were some photos and a brief piece about developer Jerry Anderson’s proposed development for the Community Resource Bank site.   Jerry gave me a preview of the plans last week and I’m excited about this project.

What does this have to do with the Library? Nothing directly, but the one important feature the proposed 49,000 s.f. project would not include is parking (Northfield zoning does not require that projects in the C-1 Downtown zoning district provide parking).

Parking downtown is a big issue:

• Jerry Anderson’s 49,000 s.f. project will generate demand for parking while creating no new parking spaces.
• The Library expansion will also need parking.  The proposed plan is to build south and eliminate the parking on 3rd Street and the city parking lot at 3rd and Washington Street.   The plans also sketch in underground parking as part of the expansion, but the amount of parking to be constructed has not been determined.   The Library will generate demand for some additional parking,  will construct new parking, but will eliminate parking that already exists.
• Downtown business owners have long complained about a lack of parking.
• The NDDC continues to work on parking (and has been meeting with Library Board representatives to see how parking can be addressed as part of the Library project).
• The draft CIP even includes money for a parking ramp study suggesting this issue is significant…

I have no answers here, but I would like to see the City and private developers like Mr Anderson work on a shared solution for parking north of 4th Street as a shared part of the projects on the table.   For those who would like to eliminate parking in the hopes of making downtown Northfield a haven for bicycles, pedestrians and transit users I’d say we have to accommodate the reality we currently have while working toward the ideal we would like to see.

Amianto. Piombo. Diossine. Idrocarburi. Il rischio sostanze tossiche colpisce un quarto della popolazione. Spese negli anni cifre da capogiro. Ma spesso le bonifiche non sono neanche partite

Ilva di Taranto

Dici Orbetello e pensi alle spiagge bianche, alla Maremma incontaminata e agli allevamenti di spigole. A nessuno verrebbe in mente che il cuore dell’Argentario è inserito dal 2002 nella lista dei siti più inquinati d’Italia. La laguna è così compromessa che Altero Matteoli, sindaco del paesino durante i week-end e ministro delle Infrastrutture il resto della settimana, è riuscito ad inserirla per intero nell’area da bonificare per legge, che inizialmente prevedeva la pulizia solo della fabbrica di fertilizzanti della Sitoco.

Enichem di Manfredonia

“La Sitoco? E chi la dimentica… Noi da ragazzi si andava a giocare nel bosco dietro le ciminiere”, ricorda un ristoratore, “quando s’alzava il maestrale era uno spettacolo, la mia R4 bianca si ricopriva di una polverina arancione che non veniva più via. Con la fabbrica mangiavano duecento famiglie, ma devo ammettere che quella polverina dava noia alla gola. Pizzicava pure gli occhi”. La polverina era in realtà anidride solforosa, che il vento ha portato a spasso da inizio Novecento fino al 1991, quando lo stabilimento ha chiuso definitivamente. Se eventuali danni alla salute non sono mai stati registrati, di sicuro terreni e acque portano ancora le ferite inferte dalle ciminiere: metalli, Pcb, diossine e idrocarburi pesanti sono sparsi per i 54 ettari del sito industriale. La fabbrica cade a pezzi, ma lo scheletro fatiscente accoglie ancora i villeggianti che scendono alla stazione. Il guardiano non fa entrare nessuno, “non per cattiveria ma per sicurezza: nei capannoni sono conservati le ceneri di pirite, amianto e altre schifezze. Io pure giro con la mascherina. Ma presto qui sarà tutto rinnovato, vogliono costruire un grande centro congressi”.

Sarà. A oggi sono stati messi sul tavolo oltre 8 milioni di euro, qualcosa è stata messa in sicurezza, ma dopo 18 anni di attesa la riqualificazione resta un miraggio. Così come la bonifica della parte di levante della laguna e del bacino di Ansedonia, dove nelle reti dei pescatori finiscono da mesi impigliate spigole piene di mercurio. In questa zona il problema non sono i residui chimici, ma le ex miniere della Ferromin del Monte Argentario. “Il metallo è rilasciato dai sedimenti del fondale, poi viene inghiottito dai pesci” spiega il Commissario al risanamento ambientale della laguna Rolando di Vincenzo, già assessore all’urbanistica per An. Nonostante i dati Arpat siano negativi, non c’è un esplicito divieto di pesca: il consorzio ‘Orbetello pesca lagunare’, che vanta l’esclusiva del Comune, semplicemente ‘evita’ di gettare le reti nelle zone compromesse. Ripulire la zona non sarà uno scherzetto: l’idea è quella di strappare i primi 70 centimetri del fondale, e spostare altrove terra e mercurio. Ma servono soldi a palate, e un sito ad hoc dove stoccare migliaia di tonnellate di rifiuti speciali.

La valle dei tumori
I veleni ‘per sempre’ di Orbetello sono in buona compagnia. Anche Trento aspetta la bonifica di una vasta area alla periferia nord. A fine anni ‘70 l’incendio a un deposito di sodio obbligò il sindaco a chiudere la Sloi, che produceva dai tempi del fascismo piombo tetraetile. A pochi chilometri dal centro cittadino nell’anno di grazia 2009 circa 150 mila metri cubi di terreno conservano gelosamente un cocktail di mercurio, piombo, fenoli, policiclici aromatici e solventi. Del recupero si discute da tre decenni. Costo stimato 50 milioni, qualcuno favoleggiava di un parco con le altalene, ma in città nessuno ci crede più. La storia dell’impianto e della bonifica mancata sarà protagonista persino di un film-documentario finito di girare un mesetto fa, ‘La fabbrica degli invisibili’. Come invisibile è stato per settimane un dossier di settembre dell’Asl due di Roma e dell’Istituto superiore della sanità, che racconta la devastazione della Valle del Sacco. Dopo tre mesi di silenzi da parte di sindaci e istituzioni, centinaia di persone che vivono a Colleferro, Segni e Gavignano, paesoni vicino la capitale, hanno scoperto dai giornali locali di essere contaminati “in maniera irreversibile” dal beta-esaclorocicloesano, una sostanza cancerogena rilasciata da una fabbrica di pesticidi chiusa anni fa. Già nel 2005 la zona fu messa sotto osservazione dopo che decine di mucche morirono per aver bevuto l’acqua di un torrente. I veleni del distretto industriale sono rimasti in circolo: secondo gli esperti i pazzeschi livelli di contaminazione sono legati “all’uso dell’acqua dei pozzi locali e al consumo di alimenti prodotti in loco”.

Business gigantesco
Materiali pericolosi di ogni genere sono sparsi in tutte le regioni d’Italia, senza eccezione alcuna, e contaminano suolo, falde acquifere e polmoni anche dopo decenni dalla chiusura delle ciminiere. Nonostante le cifre da capogiro spese (stimabili intorno ai 5-10 miliardi di euro) o solo annunciate, l’Italia resta uno dei paesi più inquinati del mondo occidentale. Gli inquinanti, quando va bene, vengono nascosti sotto il tappeto nemmeno fossero polvere, o separati dalle zone circostanti con muri speciali, come si progettava per Portoscuso, in Sardegna. A parte le 15 aree ad ‘alto rischio di crisi ambientale’ censite nel lontano 1986, il Cnr elenca a tutt’oggi 54 siti di interesse nazionale, i cosiddetti Sin, e ben 6 mila siti regionali da tenere sotto controllo. I ricercatori mettono le bandierine su altri 58 luoghi con elevata contaminazione da amianto e 1.120 stabilimenti industriali e chimici a rischio di incidente rilevante. In tutto, i siti inquinati sarebbero 10 mila, compresi i depositi di materiale radioattivo eredità della stagione nucleare. “Per avere una dimensione del problema”, spiegano gli esperti del Consiglio nazionale delle ricerche, “segnaliamo che gli abitanti nei 311 comuni inclusi nei Sin sono tra i 6,4 e gli 8,6 milioni, escludendo o includendo i comuni di Milano e Torino”. Se si considerano le altri fonti di inquinamento, il numero supera i 15 milioni, un quarto dell’intera popolazione.

Gli allarmi degli scienziati e le leggi ad hoc non si contano, ma a parte le perimetrazioni e le analisi delle sostanze, gran parte delle bonifiche non sono neanche iniziate. “Non solo abbiamo cominciato a pulire dieci anni dopo la Germania e la Francia, ma il sistematico scarico di responsabilità tra aziende private e amministrazioni pubbliche blocca tutto, visti i tempi biblici della giustizia italiana”, ragiona il vicepresidente del Wwf Stefano Leoni: “Il business è gigantesco. Non solo per le opere di messa in sicurezza, ma anche per l’affare della riconversione industriale”. Impossibile, secondo l’esperto, calcolare un dato preciso delle spese sostenute finora: “Do solo due indicatori che definiscono la misura degli interventi: la bonifica del sito di Cengio, in Liguria, è costata 450 milioni di euro, e parliamo di un sito piccolo rispetto a quello di Gela o Porto Marghera. Il governo Berlusconi, poi, riprendendo un decreto voluto dall’ex ministro Bersani stanzierà la bellezza di tre miliardi di euro per il recupero dei Sin, che si aggiungono alla montagna di denaro spesa dagli anni ‘70 in poi”. Nonostante gli sforzi economici, tranne poche eccezioni i risultati non si vedono. Secondo uno studio della Corte dei conti la lotta ai veleni combattuta con il programma nazionale di bonifica ha prodotto “risultati del tutto modesti”. La stroncatura è del 2003, ma a tutt’oggi non esistono altre analisi dei progressi compiuti.

Eppure il tema resta devastante. Per l’impatto ambientale e per le ripercussioni sulla salute. Nel 2002 l’Oms ha dimostrato che ad Augusta-Priolo, a Crotone, in Puglia, nel napoletano, nella parte della Pianura Padana più inquinata, in Val Bormida e nella zona del Lambro in Lombardia, in un quinquennio si sono registrati (rispetto alle medie regionali) oltre 4 mila morti in eccesso, di cui 660 per tumori. Una ricerca della Regione Sicilia ha stimato recentemente eccessi di mortalità e di tumori al polmone e colon retto anche a Biancavilla e Milazzo, mentre in Sardegna rapporti allarmanti sono stati stilati sulla zona di Portoscuso e Porto Torres. Per non parlare del cosiddetto ‘triangolo della morte’ del napoletano, dove secondo la Protezione civile in alcuni comuni si registrano aumenti significativi del rischio di malformazioni del sistema nervoso centrale e dell’apparato urinario e un incremento del 2 per cento della mortalità.

Scandalo Toscana
Se in qualche caso le analisi sono datate, in pochi credono che di recente la situazione sia migliorata. Anche perché il ripristino delle aree resta inchiodato, in pratica, all’anno zero. Il caso Toscana è emblematico: a parte Orbetello, nella black-list dei Sin la regione è ben rappresentata anche da Livorno, Massa Carrara, la discarica delle Strillaie e Piombino. Per mettere in sicurezza le aree servirebbero 500 milioni, in vent’anni ne sono stati spesi una trentina. Un fiume di soldi finito quasi tutto in analisi preliminari e nella perimetrazione. “A Piombino c’è inquinamento atmosferico da polveri, benzene, accumulo di residui di lavorazioni in attuali situazioni di rischio, la falda artificiale è contaminata, ci sono discariche di rifiuti pericolosi”, recitava un decreto del 2001 voluto dall’allora ministro dell’Ambiente Matteoli. Finora è stata ripulita solo la banchina ‘dei Marinai’. Anche a Massa Carrara, nella zona del vecchio polo chimico dove insistevano l’Enichem, l’Italiana Coke, la Dalmine, l’inceneritore Cermec e la Farmoplant, l’elenco degli inquinanti a terra è impressionante. Metalli, pesticidi, solventi e fenoli, idrocarburi, polveri derivanti dalla lavorazione del marmo. Il materiale da riporto ha creato una crosta di due metri. “È uno degli scandali italiani”, dice Erasmo D’Angelis, presidente della commissione ambiente del Consiglio regionale: “Si resta alle parole e alle promesse. Gli impegni presi dai governi sembrano firmati con l’inchiostro simpatico. Si bruciano miliardi per difendere l’italianità dell’Alitalia ma non c’è un euro per garantire i territori della Toscana, brand di successo per l’industria culturale e turistica nazionale”.

Aspettando la bonifica
I tempi lunghi per le operazioni di bonifica riguardano anche esempi virtuosi. In Piemonte Casal Monferrato e una cinquantina di piccoli comuni limitrofi sono stati riconosciuti ‘area critica’ per l’amianto ben 12 anni fa. Le amministrazioni sono riuscite a sostituire oltre un milione di metri quadri di coperture pericolose, ma prima di altri quattro anni è difficile che i lavori vengano terminati. Persino a Fidenza, in Emilia Romagna, i cantieri per ripulire le aree dell’ex Cip (un’azienda fallita nel 1971, produceva piombo) e dell’ex Carbochimica sono ancora aperti: spesi finora una ventina di milioni, ad aprile ne sono arrivati altri 12. I più speranzosi puntano a chiudere nel 2011.

Al Sud, dove dovrebbe finire l’83 per cento del denaro stanziato, la situazione è di stallo totale. In Campania i siti nazionali interessano una cinquantina di comuni, ma secondo il censimento dell’Arpac le aree compromesse sono in totale 3.972, tre volte il dato, già alto, della Lombardia. Nel napoletano e nel casertano il rischio viene in primis dalle discariche abusive. Il commissariato alle bonifiche, che fino allo scorso 31 gennaio era guidato dal governatore Antonio Bassolino, ha bruciato circa 400 milioni di euro. In sette anni tra i cantieri portati a termine ci sono quelli di Pirucchi, Paenzano e Schiavi, a Giugliano. Per il resto, ci si è limitati alle analisi e alla perimetrazione. Secondo la Procura di Napoli la società Jacorossi, vincitrice dell’appalto per eliminare i rifiuti tossici, avrebbe addirittura smaltito parte delle sostanze in varie cave spacciandoli per scarti edilizi: dei 60 milioni versati all’azienda, 46 sarebbero frutto, secondo i carabinieri del Noe, di una “gestione illecita”. Sperperi anche per risanare il Sarno, il fiume più inquinato d’Europa: tra il 1973 e il 2003 il commissariato preposto ha speso circa un miliardo, senza risultati di rilievo. Negli ultimi cinque anni sotto la guida del generale Roberto Jucci la situazione è migliorata, sono stati costruiti depuratori e fogne, ma secondo i dati Arpac le acque restano sporche. Anche a Bagnoli i lavori per risanare l’area Italsider (chiusa 18 anni fa) vanno a rilento. E i turisti al posto del lungomare con porticciolo ammirano ancora la colata a mare dell’ex acciaieria Ilva, in attesa che venga smontata e spedita a Piombino.

Chi inquina non paga in Puglia è stato fatto ancora meno. Nella zona della vecchia Enichem, a Manfredonia, sono state messe in sicurezza alcune aree, ma secondo Legambiente attorno alla fabbrica restano accumulati 250 mila metri cubi di acidi, ammoniaca, arsenico, fanghi e altro. A Brindisi e Taranto di come fare piazza pulita si dibatte dalla notte dei tempi. L’ultimo accordo di programma è di un anno fa: 170 milioni, da aggiungere ai 150 già messi sul piatto per la bonifica. A oggi non è arrivato nemmeno un euro, tanto che il governatore Nichi Vendola ha protestato col governo. Il problema non è solo ambientale: il blocco dei finanziamenti impedisce anche l’apertura di nuove aziende (solo a Brindisi potrebbero svanire investimenti per 165 milioni) nelle aree “ad alto rischio”.

Anche a Gela, Priolo e Augusta, in Sicilia, i poli industriali che minacciano da decenni la salute di centinaia di migliaia di persone definiscono, immutabile, il panorama della costa. Finora, nonostante gli studi sull’aumento di tumori e malformazioni, nessuno ha mosso una foglia. A Gela sono stati spesi 15 milioni di soldi pubblici, messi a disposizione nei primi anni ‘90. Con il gruzzolo è stata portata a norma qualche discarica ed è stata restaurata la caserma dei pompieri. “Peccato che per bonificare la mia città serva un miliardo”, spiega il sindaco Rosario Crocetta: “Il petrolchimico ha invece investito 150 milioni di tasca propria per riciclare l’acqua di falda, grazie a un accordo con noi. È inutile aspettare lo Stato, bisogna applicare il principio che chi inquina, paga”. Il caso della vicina Priolo fa da monito: in vent’anni, nonostante gli accordi quadro del 1990 che stanziavano ben 100 miliardi di lire, sono stati effettuati interventi tampone per 5 milioni di euro, circa il 10 per cento del totale. Restano i veleni degli impianti dismessi, mentre le fabbriche funzionanti continuano ad inquinare. “Quelle zone sono state usate anche come pattumiera illegale di rifiuti tossici” chiosa l’assessore regionale all’Industria Pippo Gianni: “C’è il sospetto che la criminalità abbia interrato centinaia di fusti di materiale radioattivo scarto della sanità lombarda. Tra Lentini, Carlentini e Francofonte è lievitato il tasso di leucemie infantili”. Se finora non è stato rimosso un solo bidone, Gianni punta sull’ennesimo accordo di programma firmato a novembre. I finanziamenti come sempre sono faraonici: 776 milioni di euro, di cui 200 a carico dei privati. Molti gli scettici, ma qualche inguaribile ottimista giura che questa è la volta buona. Come recita il proverbio, chi vivrà, vedrà.

di Emiliano Fittipaldi / L’Espresso

hanno collaborato Giuliano Foschini, Marco Guzzetti, Mario Lancisi e Claudio Pappaianni

(12 febbraio 2009)

I did my first session for Routes into New Roots last week at the CIP centre in Birmingham. About 12 women came to the session and almost all stayed until the end, which was great. I showed them some of my work and then soon set about teaching them how to make Suffolk Puffs. The aim is that all the groups will make a lot of the Suffolk puffs which I will combine together to create a friendship quilt.

One of my pieces using Suffolk Puffs

Rather than simply make the puffs from any fabric, I asked the participants to personalise their work. We used recycled fabrics, mainly old clothes and bedding – if I was seeing the same group again, I would ask them to bring along their own old fabrics.

Secondly we use

d digital transfer images to print designs onto the inside of the puffs before sewing them up. During our planning meeting a couple of weeks ago, Melanie mentioned something about food and this struck a chord with me. I decided to take lots of photos of food from around the world in my local international supermarket and use them as the basis of the imagery. The different types of food generated some interesting discussion and lots of talk of tasty meals!

So we printed cut out circles of images of chillies, ginger, plantains and lemons onto the inside of the fabric circles. I also suggested that they might like to further personalise their pieces by using text; either their name, something in their own language or anything else that was relevant to them. The aim of adding text and images to the Suffolk puffs was to include some elements of personality but also explores the idea of secrets, memory, hidden information which we all have inside of us and we may choose to share or not. When the fabric circle is gathered up to make the Suffolk puff, the image almost vanishes and the text becomes folded and transformed, so the information becomes just patterns but is still known to the maker.

When all the Suffolk puffs are joined together into one quilt, the stories, memories, names and thoughts of the women will be merged together, creating new roots for all.

So I was sitting in a critical infrastructure cyber security talk earlier this week and had a small revelation.  The talk itself wasn’t all that interesting – it was another attempt to collect and identify consensus best practices for critical infrastructure security from a governance point of view – but it still led me down a path that surprised me.

The authors of the paper being presented had done interviews and other research and derived a number of principles required for critical infrastructure cyber security governance based on what they commonly heard over and over. At the talk, we had break-out sessions where they were pinging us for our thoughts on their findings.  During the session, I realized that I’d heard it all before (obviously, right? It’s a consensus paper) and was wondering why we couldn’t get past the stale “wisdom” repeated ad nauseam without effect…when it hit me: the use of their paper might be directly opposite of what they might think it is, but it’s still useful!

The thought process is as follows:

1. Assumption: We all “agree” that cybersecurity for critical infrastructure is insufficient and we’re missing something.
2. Assumption: The paper represented the community opinion, to date, on what needs to happen for good cyber security
3. People are trying to improve security, but despite sporadic improvements, we haven’t made nearly as much progress as we think we should. Something is missing.

Conclusion: Whatever it is we need to do …..isn’t in that paper.  If we collect a series of best practices and community consensus on a topic where we generally consider ourselves to have failed, collecting that consensus should be used – instead of as a driver of activity – a hint at what won’t, by itself, get us where we need to be. The lists should be considered things to exclude as solutions to our unidentified sticking points, but the solutions themselves.

Bonjour à toutes et à tous,

La première émission est déjà arrivée ! Un grand merci à Lucie et Diane pour leur contribution ainsi qu’à Mme Boissonot, la Conseillère d’Insertion et de Probation qu’elles ont été interviewer au SPIP d’Alençon.
Vous pouvez retrouver cette émission, ainsi que les suivantes qui vont très bientôt arriver, sur la page “émission”.
Bien cordialement,
JLP
PS : je rappelle que seuls les formats mp3 et ogg sont acceptés sur ce site.
PS (2) : les jingles ne sont pas encore définitifs, merci de votre compréhension.

Há os que tem medo da sexta-feira 13. Porém a segunda-feira 14 não deixo nada a desejar. A Governadora saiu chamuscada ao acender a chama crioula. A CPI da corrupção, na Assembleia Ligislativa, divulgou áudios de diálogos dos supostos envolvidos no esquema de corrupção montado no Estado. E para completar a Câmara de Vereadores local aprovou a CIP com um Vereador fazendo o papel do “Boneco Assassino”. Sim, nas vezes anteriores votou contra porque entendia que traria ônus aos trabalhadores. O que mudou na avaliação do Vereador para votar favoravelmente desta vez? E os demais Vereadores e seus Partidos Políticos que, quando estavam na parte de baixo da gangorra, votavam contra a CIP mudaram de visão? Estar na parte de cima da gangorra faz muita diferença. O ângulo de visão é outro! Será que pimenta nos olhos dos outros é colírio? Os outros gestores podiam administrar o município sem CIP, os atuais nãããooooo….

Já identifiquei o valor que virá diretamente na minha conta de luz. Mas e o indireto? Ou alguém pensa que o valor a ser pago pela indústria e o comércio não será repassados a nós na forma de custos?  

Diante desta mudança de opinião dos Vereadores, sinto-me como o Ermenegildo, personagem do jornalista Élio Caspari.

Júlia Rejane de Souza – Pedagoga

Publicado na Gazeta do Sul em 16 de setembro de 2009

- Părinte, cum sfătuiţi poporul să procedeze cu aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forţa, asupra copiilor noştri şi asupra mamelor însărcinate, şi poate pe viitor asupra tuturor?

- Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pentru că nu avem decât soluţii dureroase, pentru că aceasta este realitatea în care trăim, foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anului că trebuie să ne pregătim pentru martiraj şi mai mult de atât nici nu aş mai fi avut de grăit, dar oamenii sunt neputincioşi cu duhul şi cu mintea ca să înţeleagă. Nu e uşor să trăieşti în ziua de azi. Dar dacă Domnul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vremuri, apoi trebuie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastră, ca din mâna lui Dumnezeu, şi nu a vrăjmaşului. E mai greu acum, pentru că ne-am învăţat cu comoditatea, cu televizorul şi cu toate mofturile şi libertăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul dăunător al acestor libertăţi - ne-au slăbit puterile sufletului. Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită alimentaţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu suntem obişnuiţi să purtăm niciun fel de război, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos. Tată pe fiu şi mamă pe fiică va da la moarte. Iată că asistăm la împlinirea acestei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luăm modelul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei.

Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprindă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nicio altă ştiinţă, de nicio şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sunt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii mincinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu, cu calculatorul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilului o educaţie antihristică. Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din societatea aceasta potrivnică lui Dumnezeu, staţi fiecare la locurile dumneavoastră şi mărturisiţi pe Hristos, opunându-vă tuturor măsurilor viclene de exterminare a omului. Pentru că asta tânjeşte vrăjmaşul să facă, să distrugă făptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce îl iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui să prindem putere şi curaj, pentru că dacă suntem aşa de tare luptaţi şi împresuraţi din toate părţile de atâtea primejdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăjmaşului se măreşte datorită dragostei lui Dumnezeu sporite faţă de noi, chipul şi asemănarea Sa. Dar iată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noastre. Numai dracul nu înţelege mila şi iertarea lui Dumnezeu, că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.

De aceea vă zic – aveţi încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiţi pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fară să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.

Aşadar: Nu primiţi acest vaccin şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea şi americanii lucrează prin ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nicio sfială; totul este la vedere şi sunt conştienţi că nu mai au niciun adversar de temut şi luptă pentru exterminarea populaţiei, ca cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază şi fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. Nu se poate dragoste fară mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfa mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neştiinţă şi noi nu îl informăm şi îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care îşi pun viata pentru fraţii lor. De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă mendrele lor, nu îi lăsaţi pradă educaţiei acestei societăţi, pentru că le-aţi asigurat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea trupească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul acestei societăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi simplitate. Sărăcia şi greutăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufletul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atâtea libertăţi şi drepturi ale copilului, ei ajung să aibă dreptul de a ţi-l ucide, dreptul de a distruge o naţie?

- Sf. Apos­tol Pavel spune sa ne supunem stapanir­ilor si mai mar­ilor nos­tri? In ce masura ne mai putem supune in ast­fel de conditii?

- Tot Sfan­tul Pavel spune sa ascul­tam de Dum­nezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dum­nezeu. Diavolul s-a intru­pat in acest sis­tem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca nicio­data. Iti ofera mai intai toate pricinile paca­tuirii: car­ci­umi si alcool, dez­mat si imag­ini cat mai des­franate, amuza­ment si lib­er­tati de tot soiul. Asa se alege un con­d­u­ca­tor: prin harul lui Dum­nezeu si vointa natiu­nii, nu? Dar aces­tia ce har de la Dum­nezeu sa aiba? Aces­tia sunt lupi rapi­tori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihris­tica, potrivnica lui Hris­tos. Daca se impotriveste lui Hris­tos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascul­tat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa man­cam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele aces­tea nevi­no­vate? De ce? Pen­tru ca ii ucide nevi­no­va­tia copi­ilor. Cu mar­ti­ra­jul copi­ilor a inceput Bis­er­ica lui Hris­tos, cu mar­ti­ra­jul prun­cilor, iata ca incepe si prigoana aces­tui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevi­no­vata a aces­tor copii nu va fi nelu­cra­toare, ci ea va da put­ere ale­silor Bis­ericii lui Hris­tos. Si cred ca va fi o incu­nunare a cres­tin­is­mu­lui prin jertfa copi­ilor nevi­no­vati.

Este foarte per­icu­los acum pacatul nesti­in­tei; toti vedem peri­colul in care ne gasim si sun­tem obligati sa ne infor­mam si avem dato­ria de a informa si pe ceilalti frati ai nos­tri mai sim­pli si nea­ju­torati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vac­cinul acesta este uci­gas… iar pen­tru cei care nu au stiut cu ade­varat, pen­tru aces­tia Bis­er­ica, prin preotii si slu­ji­torii ei, este respon­s­abila si va raspunde pen­tru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Bis­er­ica si ce for­mare ii dam noi, daca propo­vaduim aceeasi invatatura cu a stat­u­lui antihris­tic? Bis­er­ica nu ramane straina fata de toata con­junc­tura aceasta polit­ica si sociala si este datoare sa se implice atat in soci­etate cat si in polit­ica, atata timp cat legile politice impied­ica porunca lui Dum­nezeu. Preo­tul, la hiro­tonie, jura ca se va supune lui Dum­nezeu si porun­cilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presed­in­tilor si par­la­men­tar­ilor care legal­izeaza pros­ti­tu­tia si actele cu cip? Pai rolul preo­tu­lui este numai sa cunune si sa inmor­man­teze? Nu. El este sarea paman­tu­lui si lumina oame­nilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale aces­tui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oame­nilor. Nu ei sunt urmasii apos­to­lilor, carora Man­tu­itorul le-a poruncit: „Mer­geti in toata lumea si propo­vaduiti Evanghe­lia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calu­gari, care intr-adevar sa se anga­jeze in slu­jba Ade­varu­lui, atunci s-ar mai schimba sit­u­a­tia. Iar prin aceasta schim­bare eu nu inte­leg imbunatatirea con­di­ti­ilor de viata si nici macar a car­ac­teru­lui celor ce ne con­duc, ci inte­leg o schim­bare in sufletele cred­in­ciosilor, o intarire a cred­in­tei care ne va da forta sa mar­tur­isim impre­una, ne va da uni­tatea si dragostea jert­firii. Impor­tant este sa ne opunem tuturor antihris­tilor si sa murim demn; sa nu avem o poz­i­tie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobi­lizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?

- Poate ca preotii aces­tia se tem sa nu fie inlat­u­rati din pos­turile lor si ast­fel sa nu mai poata cate­hiza cred­in­ciosii pe care ii mai avea.

- Repre­salii au fost din­tot­deauna si vor fi. Noi nu tre­buie sa cal­cu­lam cat timp de cate­heza avem la dis­poz­i­tie. Poate sa fie si o sap­ta­mana, dar sa imi fac dato­ria cu toata jert­fel­ni­cia fata de Evanghe­lia lui Hris­tos si nea­mul meu. Au fost 12 Apos­toli si pana si acolo a intrat diviz­iunea, tradarea. Si ce cate­hizare este aceea daca taci? Pe mine nu tre­buie sa ma ingri­joreze fap­tul ca ma va schimba si va trim­ite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa core­spunda baremu­lui. Daca patimim ceva pen­tru Hris­tos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este sufi­cient sa mar­turis­esti un ade­var numai celui de sub epi­trahilul tau, ci tre­buie sa il propo­vaduiesti in auzul tuturor, avem dato­ria sa scoatem ade­varul la lumina. Te mai poti retrage din strate­gie, dar cat dureaza aceasta strate­gie, mai? Sufera poporul asta de atata strate­gie si nu mai facem nimic. Sa nu con­fun­dam strate­gia cu depunerea armelor. Doar nu sun­tem facuti numai pen­tru zile bune; un razboi cine il mai sus­tine? Si cine sunt lup­ta­torii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Bis­er­ica lup­ta­toare? Lup­ta­toare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva put­er­ilor intuner­icu­lui. O asceza retrasa in indi­vid­u­al­i­tatea ei nu mai este un ade­var mar­tur­isit in plen­i­tudinea lui. Foarte fru­mos citeam la Evdoki­mov mai devreme: „Bis­er­ica nu tre­buie sa isi asume tre­burile con­crete ale cetatii, dar con­sti­inta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiu­nile cele mai tehnice. Polit­ica, econo­mia, dez­voltarea sunt sfer­ele comune in care cred­in­ciosii si necred­in­ciosii se intal­nesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobor­nic­i­tatea cal­i­ta­tiva a tutur­ora, de a insamanta in cul­tura lumina Taboru­lui. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lip­sita de dragoste si care nu este un „sacra­ment al fra­ter­ni­tatii” este desarta. Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au ple­cat spre Muntele Maslin­ilor. Sa ple­cam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pen­tru noi Muntele Maslin­ilor. Intr-adevar, mul­ti­mea saracilor este aseme­nea unui codru de maslin sadit in casa lui Dum­nezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, pre­cum fecioarele cele intelepte pur­tand lampile pline inain­tea Mire­lui”[1].

Prob­lema noas­tra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a igno­rantei si soco­tim pacatul nesti­in­tei un mare priv­i­legiu. Gen­er­a­tia aceasta a ajuns la apogeul nihilis­mu­lui. „Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nim­ica!”; slu­jesti cu catolicii: „Ei, n-are nim­ica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilis­mul a nascut acest lib­erti­naj si aceasta stare te indrep­tat­este pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intuner­icul, sa mergi si cu Dum­nezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai sun­tem ucenici al lui Hristos.

[1] Paul Evdoki­mov, Iubirea neb­una a lui Dum­nezeu, p.23.

***

Acesta este răspunsul secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, pentru angajaţii instituţiei care refuză amprentarea digitală, noul sistem electronic de pontaj. Funcţionarii publici sunt ameninţaţi cu sancţiuni disciplinare. Potrivit liderului de sindicat al municipalităţii, Tiberiu Negrei, 62 de persoane nu sunt de acord cu noua metodă de pontaj.

Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, Tiberiu Negrei, a depus o adresă către primarul Gheorghe Ciuhandu şi Consiliul Local Timişoara, prin care solicită să găsească o modalitate tehnică care să poată fi utilizată de instituţie în paralel cu sistemul amprentei digitale, şi pentru acei salariaţi care au refuzat să-şi ofere amprenta digitală ca modalitate de identificare. Noile aparate de pontaj au fost montate deja la primărie, iar sistemul va deveni funcţional de luni. În prezent, funcţionarii publici semnează condica atunci când vin şi ies din instituţie, după ce sistemul de pontaj pe bază de cartele s-a stricat. Negrei a atras atenţia asupra faptului că sunt încălcate anumite prevederi ale Legii 677 din 2001, care protejează persoanele cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Cine nu se pontează va fi declarat absent

Reprezentanţii municipalităţii sunt însă categorici: amprentarea este obligatorie! „Eu zic că îşi depăşesc competenţele şi limitele, chiar şi ale bunului-simţ, din moment ce este hotărât de către conducere că ăsta este sistemul de pontare. Ăsta este sistemul, cu amprentare: nu-ţi convine, nu eşti obligat să lucrezi în Primăria Timişoara. De luni, eu sunt mandatat din partea domnului primar să le spun tuturor, cei care nu se pontează cu amprentarea vor fi declaraţi absenţi de la serviciu şi invitaţi să plece acasă. Şi, două două zile de absenţă, se va trece la aplicarea sancţiunilor disciplinare după Legea 188”, a declarat secretarul instituţiei, Ioan Cojocari. Liderul de sindicat din primărie a precizat că a solicitat conducerii municipalităţii să nu considere refuzul salariaţilor respectivi ca fiind o abatere disciplinară.

Tiberiu Negrei spune că autorităţile ar fi trebuit să ceară consimţământul angajaţilor pentru amprentare, lucru care nu s-a întâmplat: „Până miercuri, un număr de 62 de persoane au cerut sindicatului să facă nişte demersuri pentru clarificarea situaţiei. Având în vedere prevederile Legii 677 din 2001, toate persoanele vizate au dreptul la informare. Acest drept practic a fost încălcat. La fel, legea prevede că persoanele trebuie să-şi dea consimţământul”, a adăugat liderul de sindicat. Secretarul primăriei susţine că angajaţii au fost informaţi: „Legea 677 nu se referă la acest aspect. Amprentarea li s-a dat în scris, li s-a dat notă scrisă, au fost instruiţi şefii de servicii, de birouri, directorii, amprentele nu se stochează în memoria aparatelor. Nu vrei să faci treabă, nu-i obligatoriu să lucrezi la Primăria Timişoara. Este singurul sistem cu care nu se poate fura prezenţa”, a mai spus Cojocari. Rămâne de văzut câţi dintre cei aproape 500 de angajaţi ai primăriei se vor ponta, la începutul săptămânii viitoare.