Ma trezesc brusc la ora doo dimineata. ceea ce ma scoate fix dintr-un vis, care m-a amuzat, si pe care l-am notat cum am putut, pe telefon:
Se facea ca eram intr-un taraf, si cantam cu Cornelia Catanga si cu aia din taraful ei. Taraful se numea A lu’ Barbosu sau A lu’ Balosu. Ea se certa cu aia pe niste bani, si aia ii ziceau sa nu mai faca “ciocu mare ca acuma nu mai canta…!” Si io cantam si io cu ei, parca la un acordeon. Toata scena intr-un MARE pat, da bine, nimic sexual. Doar idiot.

Oh beh, almeno questo non si appiccica sotto la scarpa…
(via Inspire me, now!)

O AMERICA DISPERATA .

De ceva vreme  contul de mail yahoo este pur si simplu invadat de reclame , banere , de toate formele si marimile care de care mai tipatoare, toate cu acelasi MESAJ :  VREI SA LUCREZI IN USA?”  ” GREEN CARD! GREEN CARD ! AVEM GREEN CARD! ” VREI PASAPORT AMERICAN? VREI REZIDENTA? APLICA ACUM ! ” o sa postez doar citeva din tona de banere ce abunda pe web in special pe yahoo:

”Haaii baietiii, ciunga buna vreeetiii, 3 la 10 mii, 3 la zece mii …”  de aplicari . O explozie de publicitate care cheama, striga, implora  emigrantii SA VINA odata in USA suzuky gsx-r750. Sa se apuce odata de lucru mexicanii si portoricanii si chinezii , si somalezii si romanii si moldovenii disperati saraci si dornici de  a gusta mirajul tarii tuturor posibilitatilor. De unde atita interes pe guvernul american?Sau sunt symptoms ale unei manevre abile de culise…Pentru ca executivul este in spatele tuturor ”promo”-urilor cu si despre emigrare, trebuie sa fi naiv sa crezi ca singurele care au de castigat sunt firmele ce intermediaza si consiliaza in vederea emigrarii, daca nu ar avea ”verde” de sus si nu ar fi un interes substantial si pentru forta de munca, si pentru taxele si impozitele ce intra la buget din veniturile aduse de aceste firme, n-ar mai fi bagat ”usafis”1 milion $ la yahoo pe explozia de banere publicitare ”vrei green card?vrei sa emigrezi?vrei sa fi american, sa lucrezi in state ”?

Imi amintesc cu cita infrigurare si nerabdare trimiteam si eu si amicii acum vreo 10 ani formulare de emigrare, cita alergatura cite sperante cite vise, ne cumparam carti despre  emigrare, avizi sa invatam sa stim sa cunoastem cum putem reusii sa ajungem si noi in STATE , in paradisul mult visat ; cite drumuri la ambasada, cite ore si zile de stat la coada , cite refuzuri pe motiv ca  ”mai trebuie o foaie” , ”mai trebuie un detaliu ” , ”mai trebuie pregatire” , ”mai aplicati odata ” , ”mai platiti odata ” citi bani aruncati pe geam( 80 $ respectiv 55 lire sterline la ambasada Angliei, taxa de interviu) si cit timp irosit pentru un vis, pentru o tara la care speram si care de fapt nu ne dorea acolo, ca n-avea nevoie de noi .

Si acum ? Acum s-a intors roata, ca nimic nu e vesnic pe pamintu asta. America e disperata dupa forta de munca de afara, oare de ce? Ca sunt 300 milioane de oameni in tara aia, ce le trebuie inca 20 milioane de emigranti ?

Pai numai din taxele de aplicare ce apar pe parcursul emigrarii ,venite majoritatea din taxele si impozitele firmelor ce intermediaza,  inmultit cu niste zeci de milioane de cereri anual, isi vor scoate o palarie de bani ! Miliarde de dolari din taxe pe analizari de dosare, interviuri si rechemari la interviuri si retaxari. Pai ce , sunt buni si astia la buget ,nu? De oriunde pica, se aduna. Niste milioane de strangers aplica, platesc, si vreo 50.000 primesc green card.

Once upon a time America ….  acum, citi dintre cei care visau la ea si-ar mai dori sa se mute acolo? Bani se fac oriunde , si in general banii se fac acolo unde cunosti mai mult despre oamenii/tara/relatiile respective, acolo unde stii rostul lucrurilor , de unde iei si unde dai, ca sa ramai cu ceva. Cine mai viseaza la un job de spalat vase sau baby sitter, ori de muncitor necalificat pe vreun santier de afara?

S-au schimbat datele problemei, America a cam ramas la gandirea entuziasmului de acum 10 ani cind era prospera si de dorit, acum singurii care aplica sunt majoritatea indieni, chinezi, in general categorii foarte sarace de oameni ce string cu greu un banut pentru a plati taxele si interviurile, pentru ca este singura lor speranta, mirajul american….

Dar sunt buni si banii lor , nu-i asa? Pai cu ce sa plateasca tara primele lor de craciun , primele directorilor care au falimentat sistemul bancar american, prime de  5-10-20 milioane de dolari  pe cap de director?  Parca si-au pierdut uzul ratiunii , adica iei de la populatia americana 700 miliarde de dolari cu titlu de ”imprumut nerambursabil” sub forma de taxe, ca sa achiti falimentul unor banci datorita furaciunii la nivel inalt, si platesti PRIME DE CRACIUN in valoare totala de 14 MILIARDE DE DOLARI tuturor directorilor din sistemul bancar?

La urma urmei, fiecare isi merita soarta , si fiecare pasare pe limba ei piere.

Chiar si vulturii …

Astăzi sunt portocaliu. Faceţi un semn în calendar. Daţi cu ptiu-ptiu şi ţineţi talismanele la îndemână. Că asta n-o s-o mai vedeţi.

Dar azi sunt portocaliu. Pentru că mi-a mers la sufletul felul în care s-au biiiip olandezii pe italieni. Şi s-au şi biiiiip pe ei. Le-au scos fotbalul din cap, din gură şi din picioare. Şi li l-au îndesat în cur. De trei ori. Şi asta mi-a mers la suflet. Fanfaronii frezaţi au primit lecţia meritată.

Dar asta bucuria nu poate fi întreagă decât dacă îi rupem şi noi pe marţafoi. Că avem multe datorii să le plătim.

Acum două vorbe şi despre meciul nostru de ieri. Ieri am văzut cel mai slab şi cel mai bun meci, de până acum, al europenelor. Meciul nostru fiind, evident, cel mai slab. Un meci lent, jucat de 22 de puturoşi. Dintre ăia 22 doar 11 mă interesau cu adevărat. Iar ăi 11 galbeni au fost vai de mama lor.

Ce am reţinut ? Că pasăm ca la rugby, mai mult înapoi. Că Daniel Niculae şi Nicoliţă habar nu au să facă o preluare. Că nu avem linie de mijloc ( dibace strategie piţurcească), mingiile fiind bubuite din apărare direct în faţă către nimeni. Că avem o apărare ciruită, dar, din fericire, ieri, inclusiv francezii au părut suspect de mulţumiţi cu rezultatul. Aş putea remarca un singur jucător după meciul de ieri: Raţ. Disciplinat, atent, eficient. Cu o singură scăpare, s-a apărat fără cusur. Din aşezarea în teren a lui Piţurcă, însă, şi din primul 11 n-am înţeles absolut nimic. Nici el. Sunt sigur… nici voi.

Mai vorbim vineri când trebuie să-i rupem pe macaronari, Într-un fel sau altul.

Vanzatorii care nu vor plati restul consumatorilor in numerar, ci in ciunga, napolitane si fursecuri, vor fi amendati. Astfel incat nu o sa mai vedeti restul nici macar in natura.

vezi stirea

Dragii mei.

M-am gandit sa va impartasesc viziunea mea asupra unor tipuri comportamentale privitoare la viata sexual-sentimentala a unora dintre noi.Asadar, din umila mea experienta de viata am categorisit 2 tipuri mari si late de comportamente.Este vorba de tipul gospodarului si tipul omului normal.

GOSPODARUL

Fata din imagine se numeste Agripina.
Gospodarul Petre, un tanar cuvios, om din popor, in varsta de 20 de ani a reusit sa iasa din beciul sau numit casa, a reusit sa arunce teancul de reviste porno la gunoi, sa stearga de pe hard disk acei 120 giga de filme porno, sa-si schimbe acei pantaloni de trening vechi de 4 ani, bashiti la cur si murdari de sperma uscata cu o pereche de blugi Lee Goooper (cumparati din talcioc din portbagajul unei Dacii) si sa iasa in lume. Dat cu parfum ieftin cumparat de la tigani si cu parul manjit de gel ordinar, manat de puternicul instinct al masculului intrat in calduri, cu ciunga Turbo cu surprize in gura, porneste sa-si gaseasca perechea. Si o gaseste. Agripina se numeste. [...] Petre al nostru se indragosteste instant, inca din primul schimb de priviri. Sta in discoteca, la masa, pe un scaun imbaxit de basini si putoare de cur de la un alt gospodar care a stat inainte si soarbe din priviri fiecare miscare a gratioasei fete. Hormonii o iau razna, ii creste pulsu, incearca sa-l mai domoleasca cu o gura puternica de apa plata cu lamaie, picioarele ii tremura, mainile ii sunt transpirate. Incearca sa-si faca curaj sa mearga la fata, care zguduie ringul cu dansul ei gratios, dar creierul ii este cotropit de imagini negre, imaginile esecului.Se vede mergand la ea, dar brusc se impiedica de piciorul unui bodyguard din discoteca, se varsa ca eroul, iar paharul de apa plata se varsa peste ochii mari si frumosi ai fetei, aceasta orbind ireversibil din cauza lamaiei….sau ajunge la ea, se apropie senzual cu buzele de urechea ei si incearca sa-i sopteasca ceva, insa isi da seama ca si-a uitat ciunga mentolata pe marginea pachetului de tigari. Cand deschide gura, urechea fetei este asediata de un cumplit damf de gem de masele, flora bacteriana se dezvolta anormal de rapid, fata din otita o da in pareza pe partea dreapta, lesina, da cu ceafa de scara si acolo ramane.Dar asta sunt doar ganduri ce-i trec prin minte, manate de adrenalina. Totusi isi face curaj, merge la fiinta serafica din ringul de dans, o saluta din priviri si incearca o conversatie cu ea. Dar din cauza muzicii tari sarmana fata nu poate decat sa-i citeasca pe buze…….”Forza Steaua, te-ai cacat papusha, esti mai frumoasa decat Angelina Jolie, da-mi numarul tau de fix fiindca mie mi-au furat mobilul, locuiesti cu ai tai?etc…..Intr-un final ei se lipesc, se saruta ca-n filme, se tin in brate (ea pe el) se privesc in ochii si isi ating nasucurile, el ii mangaie formele generoase, ea ii canta la pian (il mangaie pe carcasa si coaste), el ii numara cosurile, ea ii stoarce furnalul de pe gat, ea ragaie, el zambeste, el se scarpina la coaie cu ultimele 2 degete de la mana dreapta (da dragii mei, un gospodar adevarat numa asa se scarpina), ea isi aranjeaza gogosarii intrati intre buci. Incredibil, dragoste nebuneasca intre ei. Daca i-ar vedea sarmanul Eminescu ar face tumbe in sicriu la cat de romantici sunt. Dupa 2 saptamani, de ziua Agripinei, Petre ii da o felicitare cu 100 de euro in ea si mesajul furat de pe net:

“Esti lumina vietii mele, luna dintre stele, soarele de pe cer, mierea de salcam, crinul plin de roua matinala, rasaritul din Costinesti, fulguletzul de nea, piscotul din tortul Diplomat!!. Te iubesc din toata inima mea. LA MULTI ANI!”

Timpul a trecut, ei s-au casatorit, au facut multi copii si au trait fericiti cel mult 3 ani. vezi Drama unui gospodar

UN OM NORMAL

Fata din imagine se numeste Ciubaca.
Un om normal (aici tre definita normalitatea, dar aia altadata dragii mei) ar spune:
“Frate ce-i cu fiara aia.Uite cat de sexy se crede, se zguduie ringul de dans, simuleaza cutremure pentru Hancu cumva? Deci jur frate, Dumnezeu nu a avut mila cu unii, dar sa moara viata mea ca nici cu un picior in groapa de beat, nu as sta cu o fiinta ca aia.
Deci uitati-va si voi la pacaliciul ala. Yoooooo, zici ca-i poponarul de servici, ala care manipuleaza furtunu la vitanja, groparul de vaci moarte de la C.A.P-uri. Deci jur inca odata! Fiti antena ca s-au lipit. Cooooooooooooaie, respect! Casa de piatra copil de bitum. Ha ha, he he, hi hi, hu hu he”

FINAL

Studentul intelectual din mine care face cumparaturile numai din cash&carry a facut marele compromis de a cumpara de la taraba. Ce? O ciunga. Din aia spiralata in doua culori, care nu pot fi altele decat roz bom-bom si turcoaz. In timpul comiterii acestui act deloc rational am auzit la RRA (Radio Romania Actualitati) ca trupa mea preferata (“Ciobanas cu 800 de mil. de euroi”) vine in turneu la mine in metropola. De aici este clar ce a urmat… isterie, tipete, muzica, platback, feedback (adica huoooo), rosii mari, mango rari, rango tari si multe alte altele. A! era sa uit. Dupa concert m-am dus in spate sa iau autograf si dupa ce am scos pixurile si hartia din buzunar, solistul a exclamat: “Mama, ce pix-oaie!”

Emancipe!