Nu mi-a inspirat niciodată prea multă încredere. În reportajele sale, difuzate de postul Reality, a făcut figură de cabotin. Un scandalagiu justiţiar. Care, odată alungat pe uşă, se strecoară înapoi pe fereastră. Michael Moore. O jumătate de an am ezitat să pierd 2 ore încheiate cu Sicko. Până astăzi. Dar a meritat.

Nu este un documentar spectaculos. Nici măcar nu străluceşte prin realizare. Însă prezintă natural realitatea de coşmar a sistemului asigurărilor de sănătate din Statele Unite. Pe scurt, dintr-o populaţie de 300 de milioane, 50 de milioane de locuitori nu au asigurare. Nu pentru că nu ar dori să beneficieze de ea. Unii, într-adevăr, nu au posibilitatea financiară să încheie o astfel de asigurare. Alţii ar fi dispuşi, dar societăţile de asigurări de sănătate nu îi consideră eligibili. Cu lista afecţiunilor medicale – lista neagră – s-ar putea tapeta o casă.

Sistemul american este integral privat. Încă din 1971. An în care preşedintele Richard Milhous Nixon a lichidat brutal orice control guvernamental asupra sistemului de sănătate. Dispreţul şi cinismul lui Nixon sunt dezvăluite de înregistrările din Biroul Oval. Înregistrări care au dus la demisia preşedintelui paranoic în urma scandalului Watergate. Prezentat de Nixon drept o mare realizare, noul sistem a fost conceput pentru a înghesui profituri imposibil de imaginat în conturile societăţilor de asigurări.

Chiar şi cu poliţa de asigurare în buzunar, societăţile refuză achitarea unor tratamente sau chiar contrazic diagnostice medicale. Când, în sfârşit, asiguratul primeşte aprobare pentru un tratament, costurile nu sunt suportate integral de societăţi. Unul dintre cazurile prezentate de Michael Moore este halucinant: suferind un accident, unui individ i-au fost retezate două degete. A fost pus în situaţia de alege recuperarea unuia singur. Operaţia unuia costa 60000 $, a celuilalt 12000 $. A ales degetul mai “ieftin”.

Alte cazuri amintesc izbitor de realităţile mioritice: când costurile de spitalizare nu mai sunt acoperite de societăţile de asigurări, pacienţii sunt urcaţi în taxiuri, pe cheltuiala spitalelor, şi abandonaţi pe străzi lăturalnice. Ruptura de tendon a unui jucător de golf ar fi necesitat un tratament de 24000 $ în SUA. A preferat Canada. Unde nu a plătit nimic.

Prin tehnica persuasivă a contrastului, Moore prezintă sistemele canadian, britanic şi francez. Lăsând la urmă Cuba, demonizată vreme de jumătate de secol de propaganda americană. O Cubă “diabolică”, dar care a tratat americani. Gratuit. Sistemul gratuit al asigurărilor de sănătate, considerat de sorginte comunistă, se dovedeşte mult mai funcţional. Speranţa de viaţă a canadienilor, britanicilor, francezilor şi chiar a cubanezilor este mai mare decât în Statele Unite.

Bill şi Hillary Clinton (pe scurt, Billary) au încercat să suprime mafia asiguratorilor şi a companiilor farmaceutice. Fără succes. Gura le-a fost închisă. Nu cu ameninţări. Ci cu bani. Hillary figurează pe poziţia a doua în topul membrilor Congresului plătiţi de companiile farmaceutice pentru a tăcea. Sau pentru a desfăşura un lobby intens. Hillary a ales să tacă.