Feliz Halloween COÑO!! XD Diviértanse coleguitas, no hay nada como pasársela bien con la familia y amigos . Lo mejor de este dia es que todos están disfrazados, ocultan lo que son y quienes son, asi no afecta mucho el rostro en eso del ligue, hoy el mas feo es el mas guapo.

Divertido.

O Canela & Hortelã e a produtora Sola do Sapato têm o prazer de oferecer 3 convites duplos para a peça Rapariga(s)! em cena na Comuna, para Sábado dia 31 de Outubro, às 21h30.

Para participar neste passatempo basta responder às seguintes perguntas:

1. Onde é que a personagem interpretada por André Nune se encontra com as suas ex-namoradas?
2. Como se chamam as actrizes da peça?

A peça estará em cena até dia 7 de Novembro, de quinta a sábado, às 21h30, na Sala das Novas Tendências, numa produção da Sola do Sapato.

Veja aqui: “Rapariga(s)!” estreia amanhã na Comuna

Boa Sorte!

• Paula Alexandra Nunes
• Josué Timóteo Dos Santos Dias
• Patrícia Domingues

pues sí, le cayo el ban hammer a muchos blogs de el amado servicio de wordpress, de hecho le cayo a dos donde yo eescribia de vez en cuando :-S

Tu Círculo Está Aquí

i luv pressstart comuna

y otros  que seguia e igual murieron:

Uyanime

Yarulez

.

No hace falta mencionar que casi todos los blogs porno murieron :-/

Descancen en paz.

O Canela & Hortelã e a produtora Sola do Sapato têm o prazer de oferecer 10 convites duplos para a peça Rapariga(s)! em cena na Comuna, sendo 5 para Sexta dia 9 de Outubro às 21h30 e 5 para Sábado dia 10 de Outubro, também às 21h30.

Salientamos que, apenas será aceite uma resposta por email, e que participem apenas se puderem mesmo comparecer.

Para participar neste passatempo basta responder às seguintes perguntas:

1. Quantas namoradas procura a personagem interpretada por André Nunes, em busca de absolvição? – Quatro Namoradas
2. Como se chama o encenador da peça? - Almeno Gonçalves
   

A peça estará em cena até ao final do mês de Outubro, de quinta a sábado às 21h30, na Sala das Novas Tendências, numa produção da Sola do Sapato.

Boa Sorte!

Resultados:

Dia 9:

• Erica  Krithinas
• João  Vila-Maior
• Margarida  Lopes
• Fernando  Lopes
• Pedro   Silva

Dia 10:

• Luisa Baião
• Rita  Morais
• Vasco  Carvalho
• Nídia  Almeida
• SandraSemedo

Obrigado a todos os participantes!

Hace unas horas atras estaba viendo la television haciendo zapping como dice ser y me encontre con una noticia algo alarmante e indignante por parte del jefe comunal de Angelica en Santa Fe en donde a un obrero habia puesto por decirlo asi de “penitencia” en una plaza por no poder ejercer una serie de trabajos forzados por lo que el capataz le habia dado la orden de quedarse en una plaza hasta el dia 10 de diciembre. No importaba si lloviera o sucediera lo que sea el debia quedarse.En una comunicacion con el jefe comunal de Angelica depto Castellanos dijo que estaba haciendo trabajos pasivos. Por ahora no tengo mas informacion del hecho pero en cuanto alla informacion en la web ampliare hacerca de como es en asunto en si.

În scurte cuvinte pot spune următorul lucru : “Omul sfinţeşte locul”, primarul Comunei Archiş este din anul 1992 Domnul Valea Nicolae, om de caracter care întodeauna a urmărit binele comunităţii, şi nici o dată nu am auzit despre dumnealui că ar fi intrat cineva în primărie cu ceva probleme şi să nu fie ajutat.

Primarul Comunei Archiş - Jud Arad

Secretul reuşitelor în Comuna Archiş este buna colaborare între primar-vice primar- consilieri – funcţionari, chiar dacă culoarea lor politică diferă destul de mult.

Am vorbit recent cu cei mai în vârstă săteni din Bârzeşti dintre care şi Crişan Adam, veteran de război şi cel mai în vârstă om al satului spunea: “Nu am visat şi nu am crezut nici o dată că eu am să văd asfalt prin Bârzeşti”.

Alimentarea comunei cu apă, realizarea infrastructurii la standarde europene, realizarea unui sat de vacanţă, reabilitarea căminelor culturale, sunt cele mai importante proiecte care s-au realizat în ultima periaodă de timp datorită acestor oameni de caracter şi responsabili.

În numele comunităţii pe care o reprezint aici, adică a Bărzaniilor ţin să mulţumesc Domnului Valea Nicolae şi echipei din primărie pentru eforturile şi strădania depuse în a realizarea acestor proiecte.

Bunul Dumnezeu să vă de-a în continuare sănătate şi binecuvântări !!!

Încă o zi în capitalismul de tip românesc. Satul vestic îşi continuă drumul spre destinaţia premeditată de diriguitorii administraţiei băştinaşe: oraşul. Nu cunosc exact motivele acestui deziderat însă forţarea trecerii spre un alt tip de orânduire nu-i neapărat benefică omului de rând. Şi nu pun această afirmaţie numai pe seama taxelor crescute ca număr şi valoare. Ce-i drept, oamenii locului par receptivi la schimbare. Au început să-şi însuşească tabieturi urbane, renunţând sau punând în plan secund învăţăturile orale ale vetrei. Nu pot să mă pronunţ în acest moment dacă drumul pe care a apucat lumea rurală e potrivit sau unul doar pavat cu intenţii bune. Dar a cărui finalitate e iadul, ca în zicala cu pricina.

Sunt convins că oricine a pus piciorul într-un sat românesc a făcut cunoştinţă cu o ”unealtă” a bunului simţ. Adică, oamenii locului aveau bine înmagazinată în existenţa lor de zi cu zi cutuma de a da bineaţă. Chiar dacă nouă, celor din lumea oraşului, ni se părea adesea enervant sau forţat acest aspect, adevăru-i că ne ştirbea din autointitulata superioritate. Salutul adresat atât cunoscuţilor cât şi oricărui străin ce trecea în apropiere era sfânt. Era. Nu se mai întâmplă acelaşi lucru nici măcar în rândul seniorilor.

Regularitatea programului ţărănesc a fost dintotdeauna o caracteristică principală a vieţii lor. Puteai afla cât este ora doar uitându-te la ceea ce făceau oamenii. Momentele zilei erau structurate în aşa fel încât cuvântul “imprevizibil” putea liniştit să dispară dintr-un eventual dicţionar sătesc. Totu-i acum “dead and gone”. Interacţiunea crescută cu apanajele audio-vizualului şi-au făcut prea mult simţită prezenţa.

Duminica şi-a luat dintotdeauna porţia de odihnă. Orice s-ar fi întâmplat, îmbrăcarea ţoalelor festive şi mersul la biserică dominau ziua. Urmate de luarea prânzului şi siesta de sărbătoare, nimeni şi nimic nu ar fi putut crede că s-ar putea modifica ceva. Eroare! S-au modificat destule şi automobilele au ţinut capul de afiş al schimbării. Au capacitatea de a te purta repede şi foarte uşor. Şi oamenii au început să meargă. Culmea, lumea e mult mai vastă decât s-ar fi aşteptat unii. Nu e doar satul propriu şi cele trei comunităţi vecine, partenere la culesul porumbului de pe hotar.  

Mai sunt destule. Apariţia piscinelor, a gazonului şi seturilor de grădină, vopselei lavabile şi a culorilor stridente pe faţadele caselor sunt doar câteva. Şi…

Cu toate astea, rămâne ceva. Un lucru pe care nu-l consider prea important. Din contră. Rămâne ideea stupidă şi iritantă cum că dacă faci ceva ce crezi că nu e în concordanţă cu opinia vecinilor (presupusă şi aceea), devii un clovn. Ajungi un om bun să se facă glume pe seama ta. În două cuvinte, de râs. Dacă aş vrea să dispară o anumită idee din lumea rurală, frazele următoare concentrează exact acest deziderat. “Nu fă aia că ne faci de râs”, “nu fă ailaltă că ne aduci ruşine”, “vezi că te aud vecinii” sunt împricinatele. Trebuie lăsată la o parte falsa idee că i-ar păsa cuiva de ce se petrece în ograda vecină. Dacă nu-i rost de vreo pomană sau ceva câştig, nimic nu contează. Moralitatea a rămas departe. În lumea secolului al-XX-lea.

• Download from RapidShare
• Download from Easy-Share
• Download from FileFront
  

V-am mai spus, locuiesc la tara, si deseori sunt atat de invidiata, incat m-am gandit sa fac putina lumina.
Privit din afara, satul se vede cam asa: dimineata, dupa un somn netulburat de zgomotele tramvaielor sau ale  masinilor care nu mai au de gand sa stationeze, iti freci satisfacut si odihnit ochii inca somnorosi.  O cana de apa rece de la cismeaua cu apa limpede si neclorurata iti invioreaza simturile. Urmeaza micul dejun: doua oua atunci aduse din cuibar, o salata de cruditati culese cu roua pe ele, o cana cu lapte abia muls si o bucata de fagure cu miere si polen in el. Un adevarat regal. Urmeaza treburi placute prin ograda printre animalutele atat de dragalase si jucause (vacuta, vitelusul, ieduti, gainuse…) sa tot faci poze, sau prin gradina de zarzavat, udand si privind cum cresc rosiile, castravetii, ardeii etc… Si uite-asa, nici nu stii cand vine vremea pranzului. Sub nucul mare si umbros, o masa asteapta sa fie intinse felurile de mancare: un bors proaspat numai ce a acrit fiertura dintr-un cocos si teitei de casa, bine aromat cu verdeturile atunci taiate; un puisor,  care in urma cu nici o ora inca alerga prin curte, acum bine rumenit pe  jar si tavalit prin mujdei de usturoi, mamaliguta calda, un vin rosu de buturuga netratat si niste fructe proaspete, pot sa determine si un ascet sa se dedea celor lumesti. Dupa amiaza? Pai ce? E la serviciu? Nu dom’le, omul e liber sa faca ce vrea: poate sa se culce, sa se duca pe la camp, sa vada cum creste porumbul si gata, vine seara, vine cina. O placinta coapta in cuptorul de caramida si o ulcica  plina cu vin, descantata cu vecinul pe prispa casei …  poezie, nu alta! Luna si toata suita ei de stele dau si mai mult farmec tete-a-tete -ului si-ntr-o calmitate reconfortanta , ziua ia sfarsit. Doamne! Ce bine, ce frumos si ce romantic e la tara!

Si acum satul vazut din interior:
Ora 5. Cocosii dau tonul concertului in fa major pentru gaini, rate si gaste, care impreuna orchestreaza, dar fiecare in tonalitatea liber aleasa, incat, reusesc sa trezeasca nu numai celelalte necuvantatoare care li se alatura in concert, dar si pe cel mai somnoros ins care s-ar incumeta sa mai doarma. Cu ochii carpiti de somn, termini sa te imbraci in drum spre magazie unde este hrana animalelor, asta daca tii la timpane, pentru ca nu stiu zau cat timp rezisti sa asculti in acelasi timp mugetul vacii, behaitul oilor si al caprei, orchestra completa a zburatoarelor – si cand le e foame, zbiara, nu se alinta – si deasupra tuturor, latratul furios al lui Grivei innebunit de atata harmalaie. Cat mananca, le faci curat in grajduri, in cotete, saivane, mulgi vaca, oile, capra si simti degetele ca amortesc si nu te mai asculta de atata contractura. Uite-asa apare savuroasa canuta cu lapte, pe care o bea eventualul musafir de la oras, ca tu, taranul, nu ai timp, fiindca ziua trece si desi soarele isi trimite sulitele de foc, iei sapa si tai buruienile care sufoca zarzavatul. Ei, da! Uite ce avantaj: transpiri fara sa platesti sauna, sau sala de fitness. O pauza scurta pentru o gustare – de regula branza cu rosii si ceapa – dupa care, profitand ca albinele sunt plecate la cules, dai fuga la stupi ca si acolo e de treaba daca vrei sa mananci fagure. Si nu va inchipuiti ca este simplu sau usor, ba uneori e chiar neplacut: sa stai cu masca pe fata si sa simti cum iti picura transpiratia pe varful nasului si sa n-ai cum sa te stergi fiindca ai in mana rama plina cu albine, nu-i o fericire. Iar daca stai fara masca, risti o intepatura spre exemplu in septul nazal: ochii lacrimeaza, nasul ia proportii, ustura si doare in acelasi timp. In momentul acela iti vine pana-n varful limbii , tot arsenalul de injuraturi autohtone si dintr-o data devii cel mai drastic evaluator al pretului de cost la kg. de miere si ajungi la concluzia ca un milion este putin. Nu va incruntati,. Daca nu sunteti convinsi de justetea pretului, atunci imaginati-va cum o albina o ia in sus pe picior si disperata ca nu poate iesi din inchisoarea numita pantalon, inteapa ce nimereste. Ei! Va asigur ca efectul maririi in volum, pe care il au pastilele de viagra, este un moft, depasit cu mult de acea intepatura de albina, numai ca timp de o saptamana “s-a dus amorul” si chiar mult mai trist ca in poezia lui Eminescu. Eu nu spun ca se intampla in fiecare zi, dar… depinde de noroc! (Eu chiar cunosc un caz, ca de-acolo porneste inspiratia)
De obicei pranzul se sare, fiindca micul dejun se serveste destul de tarziu datorita “protocolului”: intai dobitoacele. La camp se sapa, se copileste, se leaga, totul sub soarele dogoritor. Seara se reia ritualul diminetii in ce priveste hrana animalelor. Tarziu, cand s-a intunecat , ajungi in casa rupt de oboseala, asudat si plin de praful noroit de amestecul cu transpiratia si te straduiesti sa te speli intr-un lighean cu cat mai putina apa, ca sa eviti cursele la fantana din curte sau (mai rau) la cea comuna din ulita. (Sant numarati pe degete, cei care si-au amenajat bai).
Masa de seara! O, nemernicul de pui la care te-ai gandit toata ziua, nu s-a sinucis pe frigare si nici n-a sarit in farfurie, numai bun de mancat! Sa te duci la ora aceea tarzie sa-l prinzi, sa-l tai, sa-l oparesti, sa-l jumulesti, sa-l portionezi… lipsa! nu mai sunt resurse fizice. Mai este ciorba de ieri si niste tocanita, merge! Te urci in pat pregatit de culcare, dar parca ai mai da putin drumul la televizor sa mai asculti “o populara”… n-ai parte. S-a intrerupt curentul. Cine stie cand ii da drumul ! Nicio problema, ne-am obisnuit. Si in timp ce somnul te cuprinde, gandesti la ce vei face in ziua urmatoare: “pai, maine e duminica, muncesc mai putin, dar of! animalele mananca si in zi de sarbatoare, ba si murdaresc grajdurile ca n-au pampers. Ei, lasa ma plimb dupa amiaza, ca am auzit ca se voteaza : se pune o stampila pe un desen. La aia care ne-a dat tricouri are ….ce desen o avea aia? In fine la aia care ne-a dat “pixe” si brichete… ia si da-i incolo ca e “totuna” , care-o fi.
Duminica. ” Aoleo! Ce ma doare maseaua! Ce sa fac? Rabd.”
La farmacie este deschis doar de luni pana vineri, intre orele 8 – 16, deci via oras contra 3 + 3 ron dus-intors, pentru un algocalmin care costa mult mai putin decat transportul. Medic? Pana la ora 14 (luni – vineri). Generalist. In rest… pleci la oras de dimineata si ajungi acasa seara, uneori nerezolvat fiindca nu ai programare.
Si eu vorbesc despre o comuna mare, situata la 6 km de oras, dar imaginati-va cum este cand satul este la 30 de km de oras si nu are nici dispensar, nici farmacie si cate altele care sunt imperios necesare pentru un trai civilizat si nu exista.
Este mult, foarte mult de spus.
Va rog sa ma contraziceti argumentat. Pana atunci, bucurati-va de viata la oras, unde macar copiii au alte conditii de instruire si de cultivare a eventualelor aptitudini. Stiu ca veti sari grupati sa-mi dati exemple cu figuri marcante plecate de la tara, dar v-ati pus intrebarea cati alti potentiali intelectuali sau artisti straluciti s-au pierdut si se pierd pe ulitele satului? (Va amintiti de armonica Getei?)
Si uite-asa imi vin in cap versurile lui Toparceanu: ”Sa te saturi de vieata/ Si dulceata/ Traiului patriarhal”.
Am parodiat oarecum, dar este mult adevar in ceeace am spus si n-am atins nici macar 10% din problemele spinoase ce fac ca viata la tara sa nu fie tocmai de invidiat.
Este un subiect atat de vast, ce lasa un gust atat de amar, incat aproape imi pare rau ca l-am abordat, dar nu mai puteam sa tac. Trebuia macar sa strig, mai in gluma, mai in serios, doar-doar aude cine poate face ceva. In timp. in ani, dar sa se urneasca ceva!
Nu reneg satul intru totul, are si el frumusetea lui si partile lui bune. Eu, visatoare, am ales sa stau la tara, dar daca as putea da timpul inapoi, acum as sta la oras si probabil ca v-as vorbi despre cat de urat si imposibil este sa stai la oras, asa cum o face amicul meu, Nevermore si caruia – numai privind din unghiul lui – ii dau dreptate.

Dia 28 de Julho, às 16h30, no Teatro da Comuna, apresenta-se O Berbicacho, de Álvaro Faria com ilustrações de Inês Ramos e Álvaro Santos.

Via Porosidade Etérea.

Hoy por ayer Lunes, me surgieron dos visitas. Una de ellas era un apartamento de 50 metros para mi solito que no estaba mal, y que me apañaría bastante, y la otra una visita a un apartamento para compartir. Yo pensaba que sería un piso que compartiría con una persona, como mucho dos. La única pista era el mail que me mandaron. Era una  chica que se llama Britta (la cantaora). Así que me fui para allá con el coche y llegué puntual a la cita. Eran las 7 de la tarde.

Llego a la casa, y me abre la puerta una chica que se me pone a hablar en alemán. Le digo que no hablo alemán y se me pone a hablar en un inglés casi perfecto. Me dice que ella no es Britta, y que no va a ponder venir no se por qué motivo. Bueno, me da igual Britta, yo vengo a ver la casa. Me enseña la cocina, un poco cutre, pero no me sorprende, ya que ha visto alguna mucho peor. Y cuando paso al salón, más que un salón parecía un trastero. Todo lleno de mierda, sillas que parecen cogidas de la basura, una mesa que daba pena verla, y sentados al lado de ella un chico y una chica. Ya van 3 los habitantes. Pasamos al pasillo y a la izquierda tenemos el WC…sin puerta! Sólo con una cortina, por supuesto cogida de la basura! Avanzamos un poco más y está el aseo, por supuesto sin puerta, y justo en ese momento ya había decidido que no quería vivir ahí, pero quería ser cortés y cumplir con la visita. Ya me enseña la habitación…y parece una cueva! Todo a oscuras, y de repente aparece de dentro alguien, corre la cortina, y me saluda. Dice que está siempre a oscuras porque entra mucha luz. En fin, un hombre murciélago en la casa. Y con ese van 4 habitantes. Lo queme faltaba. Lo poco que me fije en la habitación es que…adivinad….estaba llena de mierda. Había hasta un videojuego de la Mega Drive por ahí tirao, no digo más!!! En fin, un piso de mierda lleno de mierda…

Luego llega la hora de las preguntas. Que si qué hago, que si qué me gusta, que si qué hago los fines de semana…en fin, lo normal… Entretanto que aparece otro hombre de no sé donde cojones. Ya son 5. Y una me empieza a contar que a ellos les gusta fumar. Ya me había dado cuenta, mientras me preguntaban cosas dos se estaban liando un porro… muy bien. No me gustan los ambientes de fumadores, como para encima tener que convivir con 6 fumetas. Y luego me siguen contando que a ellos les mola fumar juntos, tomarse un té juntos, y que incluso cocinan para todos y hacen la compra en común. Que guay, como en una comuna, solo les falta cultivar sus propias zanahorias. Y ya para rematar me dicen que no tienen plan de limpieza. Cojonudo! Realmente es una prueba de superación a ver quién es más cochino… oh Dios que puto asco! Pero yo nada, ahí aguantando con flema, y tirándomelas de buenrollista… mañana las llamo, y les digo que paso, que son unos cochinos, pero así, sin paños calientes…

Mis vecinos "comprando" comida

Y cuando ya me despido aparece por la puerta Britta. Son 6. 6 hippies. Y conmigo serían 7. Compartir un baño sin puerta con 6 personas, y encima lleno de mugre. Como que no. Jipiorros! Paz y amor…y el plus pal salón!