‘Va multumesc, va multumesc, sunteti extraordinari. Si eu va iubesc’, parca asa spun vedetele in momentul in care vor sa isi puncteze triumful. Sala vuieste. Fluxul de energie zburda liber inspre si dinstre scena. Nimeni nu este in niciun fel izbit de acest va iubesc pentru ca ma iubiti. Dragostea e prea mare ca sa mai vezi conditionalul.

Oricum, noi astia care nu ne lasam dusi de val avem niste lucruri de invatat de aici. Ca sa adopti postura de vedeta nu trebuie decat sa stii cum sa folosesti aceste cateva cuvinte.

Pluralul.
Cineva iti spune un compliment, sau e prezent la ceva sau pur si simplu aminteste o chestie. Conform dictonului, ce este peste 2 deja este multime, atunci multumirile le intorci la plural. Planeta intreaga s-a oprit sa laude ceea ce ai facut. Tu ai vrea sa multumesti nominal fiecaruia in parte. Si iti frangi mainile ca nu iti ajunge timpul pentru asta. Prin ton ii rogi pe ceilalti sa te inteleaga si sa isi extraga fiecare in parte multumirea pe care si-o merita.

Cuvintele
Superlativele nu sunt bune. Arata burlesc. Te iubesc enorm imediat ridica o spranceana. Si celalalt se gandeste ca poate faci misto de el. Sau, cine stie, vrei sa il minti. Doamne fereste! Cand tot efortul tau este indreptat numai in directia de a provoca ceva bunavointa din partea celorlalti. Si se stie, lumea este inerta si indiferenta. Trebuie sa ii zgandari cu ceva. Si o faci folosind cuvinte tari. Cum ar fi iubirea. Sa le spui imi gadila vanitatea ca gasiti simpatic ceva facut de mine e ca si cum ti-ai trage o palma.

Luarea initiativei
Nu poti astepta sa cada lumea singura in extaz. Asta nu se intampla asa, imediat. Starile pozitive se provoaca. Cu un ‘si eu’ de exemplu. Atunci va intelege ca deja a ajuns acolo, ca a initiat actul de adulatie. La care raspunzi pozitiv si ii intorci favoarea. Nu este aceasta cea mai buna dintre lumile posibile? E ingrozitor sa ti se raspunda negativ la niste sentimente asa de nobile.

Sper ca aceste sfaturi va sunt de folos. In final va multumesc din suflet pentru ca v-a placut acest articol. Si eu va iubesc nespus si de abia astept sa ne mai intalnim la povesti. Va pup si sa aveti o viata frumoasa!

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (27 nov. 2009) a fost stabilit de catre BNR la data de 26 nov 2009.
Vezi lista completa a valutelor!

Sa ma apuc sa scriu despre grija cu care unii dintre noi isi comunica mesajul ? Sau sa ma apuc sa scriu despre “grija” cu care cei mai multi dintre noi nu stiu, nu pot, sau nu vor sa-si comunice mesajul ?  Cu alte cuvinte, sa ma apuc sa scriu despre cum nu stiu oamenii, in general, sa comunice ?  Sa scriu despre cum se enerveaza si ridica tonul doar pentru ca stiu ca-i tine glasul si ca le sta bine atunci cand fac crize ? Sa scriu despre cum arunca unii oameni cu vorbele fara sa gandeasca ? Si asta doar pentru ca, poate, n-ar face fata adevaratei confruntari, adevarului ?  Sa ma apuc din nou sa scriu despre cat de eliberator e, in primul rand pentru fiecare dintre noi, sa-si recunoasca vina si sa zica iarta-ma? Nuuuu. Nu ma apuc sa scriu din nou despre d’astea….Am impresia ca atunci cand scriu astfel de chestii … latru la luna… Vorbeam azi cu un coleg pe care l-am simtit stresat, cuprins de griji, intr-un fel… amarat…Mi-a zis : stii, eu am fost educat sa las de la mine, in detrimentul meu, pentru ca altora sa le fie bine. I-am zis: ce ironie, si eu am fost la fel educata, doar ca stii la ce ma gandesc – poate ca amandoi am fost prost educati, poate ca ar trebui sa ne reeducam… Stiu, suna egoist, d’aia nu e bine sa incep sa gandesc ))))…

Soarele a răsărit azi-dimineaţă dintr-o ceaţă stranie. Am făcut iute o poză, inspirată de un mesaj de la o prietenă, care fotografiase livada de mai sus de Sibiu înotând în marea de ceaţă.

Probabil că, dincolo de bulinele surprinse de blitzul declanşat accidental, ceaţa e elementul definitoriu.

Am lansat azi un concept nou, la care mă gândesc de doi ani, aproape.Bucurie mare, evenimente, vorbim cu jurnalişti. Clienţii vor dermoanaliză, vor machiaj de teste, întreabă, ascultă, primesc. Am făcut treabă bună.

Apoi apar primele reacţii şi, pentru o clipă, mă întristez. o jumătate de propoziţie, desprinsă de cealaltă jumătate şi de context, doar ca să ai un titlu bun. În primă instanţă îmi fac mea culpa, pentru că am fost, ca de obicei, prea puţin conservatoare şi pentru că am vrut să furnizez, amintindu-mi de zilele când lucram în presă, suport pentru un articol bun. Apoi m-am gândit ce rău e să fii jurnalist pentru un editor şef care îţi cere senzaţie, în deplin acord cu ciorba acrit-picantă care e media românească, şi din care lipseşte sarea. Aş vrea să predau etica la facultatea de jurnalism, ca să pot ridica ceaţa din capul oamenilor care formează opinii. Ca să pot să îi transform în ambasadori ai adevărului, ceea ce ar fi trebuit, de la început, să fie. Ca să inventez un jurământ hipocratic pentru lucrătorul din media.

Şi tristeţea mi-a trecut. Pentru că, în fond, dacă ai un concept bun, făcut în an de criză, cu buget mic, cu succes mare, înseamnă că mai bifezi un vis împlinit. Iar umbrele comentariilor incomplete, care ratează substanţa – pasiunea – datorită unor constrângeri pe care o publicaţie a reuşit să le impună unui jurnalist altminteri foarte bun sunt ca norii  pe cer . vin şi se duc. Am doar motive să fiu bucuroasă pentru un lucru bine făcut.

V-aţi întrebat vreodată de ce se ajunge la revoltele  cetăţenilor din diverse zone ale Clujului de fiecare dată când se contruieşte ceva? V-aţi întrebat vreodată de ce oamenii ies in stradă de fiecare dată când autorităţile vor să le ofere locuri de parcare, spaţii pentru birouri şi alte facilităţi, care le-ar îmbunătăţi traiul şi le-ar oferi mândria de a fi clujeni?

Eu m-am întrebat de nenumărate ori de ce există scandaluri precum cel din jurul mastodontului Pellicer, cel din jurul parkingurilor din Mărăşti şi Mănăştur. Mă întrebam de ce populaţia nu este consultată de către autorităţi decât teoretic prin nişte dezbateri publice fantomă. Pe de-o parte oamenii nu se interesează şi se trezesc cu panouri de lucru în faţa geamului şi utilaje grele în grădina din faţa blocului lor, iar pe cealaltă parte avem autorităţile care nu depun eforturi în a se apropia de populaţie, în a comunica cu ei în permanenţă, deşi e vorba despre un simplu “2way communication”, de acel simplu joc cu bumerangul despre care va tot vorbesc.

Uite că timp de trei săptămâni pe B-dul Eroilor, cea mai străbătută arteră “pietonală”, s-au instalat câţiva tineri arhitecţi, care simulează un centru de arhitectură atât de necesar acestui oraş. Aici se vor desfăşura o serie de evenimente legate de urbanism şi arhitectură, un studiu de cercetare care încearcă să releve nevoile cetăţenilor cu privire la informarea corectă de către autorităţi privitor la proiecte lor, expoziţii şi diverse ateliere şi workshop-uri pe aceeaşi temă: “Clujul”.

Vă sfătuiesc să treceţi pe acolo, să vedeţi expoziţiile care  prezintă soluţionarea gri-ului din oraş, alternative la amenajarea spaţiilor publice şi multe alte idei, unele trăsnite altele valabile , de transformarea Clujului într-o veritabilă capitală a Ardealului.

Acolo la centrul pilot puteţi să vă exprimaţi şi voi părerea lipind plusuri şi ninusuri pe planşele expuse. Când intri îţi dai seama că te priveşte şi pe tine oraşul ăsta, că îl doreşti aşa cum arată în imagini şi parcă ţi se face o poftă nebună de a fi mai interactiv şi mult mai activ.

Aşadar daţi click aici şi pe urmă urniţi-vă din loc şi mişcaţi-vă posteriorul la fostul magazin Kenvelo de pe B-dul Eroilor. Arhitectura e noua modă, se poartă cu plăcere şi de către profani.

Am auzit frecvent că “nu poți învăța nimic de pe Internet, tot a trebuit să-mi cumpăr o carte”. Și deși învăț și eu din cărți, pot spune în același timp că am învățat și învăț foarte mult și de pe Internet. Așadar chiar nu se poate învăța de pe Internet? Sau încă nu știm cum să învățăm în acest nou mediu?

Dacă noi încă nu știm, profesorul Wim Veen spune că cei crescuți cu mâna pe mouse știu deja, chiar înainte de a-și da seama că descoperă un nou mod de a învăța. Și îi numește Homo Zappiens pentru că nu sunt prinși în capcana ideii că toată informația scrisă trebuie citită la rând, sau că ar fi la fel de importantă, relevantă, sau măcar corectă. Homo Zappiens se descurcă cu ușurință prin asaltul de informație clicând, survolând, sintetizând, așadar zapând, reevaluând continuu, alegând rapid esențialul, învățând prin explorare și prin interacțiune. Și poate încă mai definitoriu, definindu-se prin comunicare și prin colaborare mai degrabă decât prin competiție. Mai pe larg despre asta pe Voxpublica aici și în original (în engleză) în cartea profesorului Wim Veen, în slide-urile de la o prelegere a dânsului, și într-un articol despre strategiile de învățare ale lui Homo Zappiens.

Există deja câteva școli pilot în Olanda și nu numai, care se bazează pe ideile profesorului Wim Veen. Poate aceste idei ar putea sta la baza mult așteptatei reforme a învățământului și în România? Voi ce credeți, cu ce sunteți de acord din cele spuse de domnul profesor, cu ce nu sunteți de acord, credeți că ar putea fi un mod eficient de a îmbunătăți învățământul la noi?

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Eram pe Facebook si vad o reclama la razbunarea cepii, pare interesant titlul si intru. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, click ca vreau sa ma razbun si, ce sa vezi! Cred ca era siteul pentru campania de lansare a unui nou hamburger de la Burger King. Ce m-a surprins, a fost ca daca dai click pe butonul pe cine ma razbun afiseaza istoria marcii Burger King. Nu imi place cum suna, ori ii promovez, ori ma razbun. Si daca ma razbun, inseamna ca au facut ceva naspa.

Ceea ce m-a intrigat insa, este modul de promovare pe bloguri, Facebook si Hi5. Oamenii vor sa aiba vizibilitate pe 1000 de pagini web, iar, ca sa faca asta pun la bataie 1000 de burgeri, plusand cu inca 300 de meniuri pentru cele mai vizitate pagini. Mi se pare oarecum injositor pentru cel caruia ii dai premiul, sa ii dai de mancare. Poate e o conceptie proprie, si sunt singurul nebun caruia i se pare injositor sa dai premii in mancare. Mi se pare ca cel care imi face un astfel de premiu ma considera un amarat muritor de foame, care nu are dupa ce bea apa si care o sa isi spameze toti prietenii, doar doar castiga si el ceva de halit.

Asta nu e singura campanie de genul asta, a mai fost una, acum ceva vreme, organizata de catre KFC si pr365, prin care, evident, trebuia promovat KFCul si produsele lor la Olimpiada 2.0. Aceeasi impresie, de desconsiderare am avut-o si atunci. Diferenta majora era ca aceia nu ofereau precum Burger King un meniu sau un produs, ci vouchere KFC mult mai consistente. Desi premiul era mai valoros, tot aceeasi impresie am avut-o, de hai ma sa le dam si nemancatilor astora ceva de haleala ca sa scrie despre noi. Fara sa vreau, iar o dau pe politice, dar simt nevoia sa spun ca eu vreau respect! Criza criza, dar asta nu inseamna ca murim de foame si ne prostituam pentru un sandvis…

Influenta care o avem asupra celorlalti,  in caz ca nu stiati, este mult mai mare decat am putea credea si intelege uneori. In primul rand avem nevoie de acceptare, mai mult decat orice, de nevoia de auzi ca e bine, sau nu, dar in orice caz  avem nevoie de acceptare din partea apropiatilor in luarea unei decizii mai importante.  Si ma refer aici la deciziile constiente pe care le luam, nu la cele inconstiinte care le luam din instinct, fara sa ne intrebam prea mult. Ramificatiile se extind foarte mult cand o persoana ia o decizie care implica, mai mult sau mai putin si oamenii din jurul ei, acestea fiind aproape imposibil de vazut sau determinat in  timp, nestiind ce implicatii ar putea avea asupra cator persoane si a felului in care ar pute fi afectate acestea. Ca sa putem intelege mai bine, cand luam o decizie pe care noi o consideram a noastra, ea este de fapt suma unui cumul de factori, atat interni,dar mai mult externi. Fara sa ne dam seama cand am auzit un cuvant sau un sfat, pe care la momentul respectiv le am uitat, dar creierul nostru le a memorat in subconstient, influentandu-ne in acest fel decizia luata mai tarziu.  Deci ganditi va un pic, daca ati inteles pana aici e simplu, ganditi va cat de interconectati suntem, fara sa stim constient acest lucru de fapt. Tot ceea ce facem ca actiuni, luate in baza faptelor de mai sus, ne arata cat de mult influentam deciziile altora, cateodata chiar si numai prin prezenta noastra, nemaizicand aici si de  sfaturile care le dam. Nu v-ati inrebat niciodata de ce cerem si acceptam sfaturi de altii? DECI AVEM NEVOIE DE ACCEPTARE SI SPRIJIN IN LUAREA DECIZIILOR.

Povestea e simplă. Citatul, celebru. Dacă faci la nesfârşit acelaşi lucru şi aştepţi să se schimbe ceva, înseamnă că eşti nebun. Şi, cu toate astea, continuă să curgă telefoanele din ciclul Suntem agenţia – firma de consultanţă – firma de producţie x şi am vrea să stabilim o întâlnire.

 Ca să ce? Cu toţii au aflat, se pare, că un email e mai uşor de respins. Presiune, presiune, hai să ne întâlnim. Am un prieten care a studiat prin STate. De acolo a venit cu o viziune foarte clară despre cum trebuie abordat clientul, şi se pare că funcţionează, pentru că – în doar câţiva ani – a ajuns să aibă clienţi “grei”, bănci şi firme de leasing, pentru care operează sisteme personalizate de direct marketing. Ce face el diferit de ceilalţi?

Îmi amintesc prima întâlnire. Lucram într-o multinaţională. Mailul era foarte scurt, îl puteai citi în cincisprezece secunde. Spunea ceva de genul “am o propunere de pricing care ar putea determina 40% dintre clienţii tăi să folosească un serviciu”. Pe vremea aceea, problema era că toată lumea utiliza produsul de bază, dar nimeni nu cumpăra facilităţile suplimentare ale acestui produs. Fireşte că l-am invitat la o întâlnire, nu o ceruse, ci doar îmi propusese ceva interesant.

Unde e propunerea de valoare într-un demers de vânzări? Care e “cârligul”? Mi-aş dori ca oamenii să facă cel puţin două lucruri înainte de a da un telefon de tipul “ştiţi, am trimis noi un email, l-aţi citit? Nuuuu? – frustrare evidentă – Nu-i nimic, atunci vă propunem oricum să ne vedem ca să vorbim despre noi.”

Nu despre noi. Despre el, despre ea, despre client. Un business nu e nimic fără client. I-ai studiat afacerea înainte să îi dai telefonul de “hai să ne întâlnim”? Şi, dacă da, ai găsit ceva la care ai putea contribui astfel încât să devină mai profitabilă? Dacă răspunsul la ambele întrebări  nu este DA, ia mâna de pe telefon şi fugi să îţi faci temele. Altfel, te minunezi de ce nu are ursul coadă.

10 lucruri esentiale pe care ar trebui sa le incluzi in PR blueprint (strategia de PR) pentru clientii tai:

1. Client Goals

2. SWOT Analysis

3. Pitch angles

4. Tactics

5. Target Media contacts

6. Social Media Strategy

7. Celebrity Gifting & Seeding

8. Events

9. CoBranding Opportunities & Strategic Partnerships

10. Ongoing Efforts & Reporting

explicatiile le gasiti in articolul scris de Jennifer Berson, CEO Jeneration PR pe SoCalPR Blog.