Principiul “tine-ti oualele in mai multe cosuri” poate fi strategia castigatoare in astfel de vremuri cand vanzarile sunt la pamant iar luna decembrie nici macar nu mai aduce optimismul din anii precedenti. Diversificarea portofoliului de produse in asa fel incat sa adreseze segmente diferite de clienti sau industrii diferite poate asigura rulajul atat de necesar acoperirii costurilor.

Exemple ar fi crearea unei linii de incaltaminte pentru copii de catre un producator de pantofi pentru adulti, hrana vegetala de catre un producator de alimente pe baza de carne sau vanzarea de laptopuri de catre un distribuitor clasic de echipamente de tiparire. Exemplele ar putea continua, practica tine de resursele disponibile a fi investite in noua linie de business.

Este important si util insa ca noua directie sa foloseasca cat mai mult din expertiza firmei in materie de canale de vanzari, promovare, servicii, de asemenea sa contribuie pozitiv la vanzari si la marja de profit.

Unele companii fac greseala sa nu evalueze clientii, piata, jucatorii, elemente specifice zonei in care patrund. Extinderea fara a avea temele facute poate intampina dificultati printre care termene de plata diferite, profitabilitate mai mica, rotatie a stocurilor diferita, tipologii de clienti cu totul noi sau chiar reactia jucatorilor existenti.

Pe de alta parte extinderea operatiunilor in zone noi reprezinta o diluare a capacitatii de concentrare pe fiecare zona, o micsorare a resurselor pe fiecare directie comparativ cu concentrarea lor pe o singura linie de business, asa incat decizia ar trebui luata in deplina cunostinta a riscurilor si oportunitatilor pentru a nu avea un efect contrar celui propus!

1. Happiness is a journey, not a destination.

2. Know what you want. Know why you want it.

3. How long will you further prolong your suffering in a series of short-lived near escapes, instead of crashing yourself against the wall with all your anger, for as many times as needed in order to break it down?

4. Too many people focus on being liked by others. Too few focus on being respected by others.

5. You’ve clinged so much on this self-help shit that you forgot how to actually enjoy what you’re doing. No one’s forcing you do read or do all that shit. You don’t have to.

Your rules are only here to limit your possibilities.

Who cares about time management and how others are “improving”, as long as you do something that you’re passionate about. That’s the whole point: finding something that you enjoy so much that you lose yourself in it and forget about all this “Start living your life in 30 easy steps” bullshit. ( Playing World of Warcraft for 20 hours a day doesn’t apply to my example, though ).

People find meaning in different things: in sex, in helping others, in teaching, in creating something, etc… It’s different from man to man. No one could or should tell you what should be meaningful to you.

Stop living your life according to a template.

6. Our personalities are so complex and constantly evolving, and still, we mistakenly think that if a person doesn’t like us, or something shitty outside our control happens, it says something about us. Whereas, when we finally realize that who we are as people isn’t really related to the way a random event happens; When we realize that there’s so many things that create our self-image, and define who we are, we can finally let all this games and fear go, and focus on having fun and appreciate the moments that trully mater to us.

7. Scarcity mentality or abundance mentality is about potential ( or lack of ), not about whatever happened in your past.

8. Your actions define yourself. Words, visualisations, inspirational readings, movies and other forms of mental masturbation are useless if they aren’t congruent with what you do for yourself.

Of course, actions matter more when you are aware of it and learn to appreciate yourself for that. And when you learn the importance of taking small steps.

Everything matters. Every little step, every action you take ( or lack of ), no matter how insignificant seems, matters. You either push yourself forward or reject yourself. It all reflects on your self-esteem.

If all you do is quitting, making excuses and feeling sorry for yourself, guess what your life is gonna be all about…

PS: In caz ca nu v-ati dat seama, autorul meu favorit sunt eu. Chiar si in engleza.

 
Uneori cand eram in vizita la el, se intampla sa faceam niste ”analize literare” mai atipice despre cartile citite.
 Un ”adjuvant spiritual” in aceasta indeletnicire era vodka !

Cum spuneam, era un autodidact convins.
Citea tot ce prindea … de doua ori consecutiv !
La prima lecturare – spunea el – cauta sa se familiarizeze cu modul de gandire al autorului (!)
 A doua lectura era pentru studiul circumstantelor in care s-a scris cartea !
Ca daca tot ajungea sa-l cunoasca pe autor  (care devenise de-al casei !)  pentru el era floare la ureche ca citindu-i  opera  ”printre randuri” sa patrunda in arealul din timpul vietii lui !
                                     *
Astfel ca dupa primul pahar de vodka …

 … afla motivele unei tulburari de moment a creatiei, si reluarea ei sub o
alta stare de spirit – aici imi arata imperceptibile schimbari in abordarea actiunii …
Apoi descria in detaliu :
 - Scaunul cu-n picior lipsa, ce-l enerva pe Hemingway cand scria Batranul si marea !
 - Numarul de pasi facuti de Dostoievski in jurul unei mese incarcata cu icoane atunci cand medita la ideea de pedeapsa !
 - Cauza schimbarii tabloului initial din Infernul lui Dante – o soba supraincalzita !
 - Starea de spirit a lui Homer, care mereu grabit scria contra-clepsidra, deoarece era iarna si se intuneca devreme ! Iar el fiind miop (hm, deci nu orb !) era alergic la fumul de torta !
 - Indigestia de la consumul unor ciuperci fermentate-n farfurie, ce l-a chinuit pe Kafka in ultima saptamana alocata ”Procesului”

                                   *

 La al doilea pahar …

 … intra apoi in albumele de pictura !
 - Picasso !  Perioada albastra. Vopseaua cu pricina era foarte ieftina si se usca in timp scurt – trebuia sa expuna rapid pentru a scapa din saracie !
 - Renoir !  Cat de inspirat isi alegea modelele – doar femei cu personalitate blanda (!) Si-a dat repede seama cat de profitabil e sa fi misogin ! 
 - Braque !    Un vitraliu spart i-a dat ideea cubismului !  
 - Van Gogh !  Greu de deslusit !  Imprevizibil … chiar si cu urechea lui !
                                   *
Al treilea pahar …

  Aici deja o cam lua razna !
(ma mir, pentru ca mai mult de 300 ml nu-ncapea intr-un pahar !)

Muzica !
Sustinea nici mai mult nici mai putin ca ”adancindu-se printre portative”  el poate chiar sa ajunga (…) si sa determine o inlantuire de evenimen …  – hait, deja se credea in masina timpului !

  Incepuse deci sa aiba o problema personala cu proprietarul care batea in usa lui Beethoven !
Ta-ta-ta-ta !
Bataile ce l-au inspirat pe compozitor in simfonia a V-a !
Ta-ta-ta-ta !
Dar de ce numai patru ? 
El trebuia musai s-o dea si p-a cincea, ca sa vada cum iese simfonia – dar nu-l lasa propietaru’ …

 Pe la sfarsitul paharului era flescait rau !
Cred ca se certase si cu Wagner !

                                   *

  Apoi urma Marea Concentrare – cu spatele pe mocheta, prin diferite tehnici zen extragea la greu din energia lustrei sub forma de piramida-ntoarsa – iar dupa doua minute de respiratie in timpi catharsis, sforaia in cea mai profunda stare delta !
      
                                   %

O să credeţi din titlu că mă refer la 7. Ei bine, nu. Am aflat că spionează utilizatorii, aşa că l-am lăsat baltă şi am băgat Windows XP SP3 Ultra Edition (căutaţi pe isohunt.com). Asta se întâmpla pe 22 sau 23 iulie, nu mai reţin exact. Am şi uitat că aveam blog, cum mi se întâmplă de câte ori sunt prea concentrat pe unele lucruri…

Mai şi uit că exist, câteodată. Credeţi că e imposibil? Când eşti atât de concentrat asupra unor chestiuni care te presează foarte tare, chiar tinzi să uiţi de faptul că soluţia e în tine, de faptul că poţi întoarce situaţia în favoarea ta… Şi problema e că nu reuşesc să-mi dau seama ce pot face ca să schimb o situaţie anume, care mă stresează de câteva luni… şi ştiu că nu e bine să te gândeşti mereu la problemă, de aceea încerc să-mi distrag atenţia făcând diverse activităţi, însă când gândurile îmi revin la problemă, mă blochez şi atunci… soluţia refuză sau întârzie să vină…

Şi atunci, ce naiba pot să fac? Să mă împuşc, eventual. Sau să aştept să-l omoare careva pe ăla care mi-a pus problema în cap şi se rezolvă…

Intr-adevar nu am mai scris nimic de ceva timp. Si la cum stau lucrurile acum, nu cred ca am sa mai scriu prea mult nici in viitorul apropiat. Nu spun un NU definitiv, dar e nevoie de o pauza mai indelungata in care sa imi pun gandurile in ordine. Nu pot sa zic ca nu mai am subiecte. Subiecte si lucruri interesante se intampla in fiecare zi. Din pacate, in perioada asta nu reusesc eu sa le mai percep si sa le redau cu acelasi entuziasm ca inainte. Imi lipseste inspiratia, concentrarea si rabdarea. Asta poate si pentru ca ma concentrez prea mult pe alceva.

Si daca acest ceva nu va iesi pana la urma, chiar acum cateva secunde mi-a venit o idee foarte buna pentru a resucita pasiunea mea pentru scris. Dar sa mai asteptam putin. E vara, e cald, e nevoie de o pauza. O pauza in care sa-mi analizez optiunile mai bine si sa prind din nou entuziasm si pofta de scris.

Poate ca aceasta pauza va dura o zi si maine voi reincepe sa scriu despre toate, cu aceeasi placere ca si inainte. Sau poate ca va dura cateva saptamani. Un singur lucru e cert. Nu voi inceta niciodata sa scriu.:)

In alta ordine de idei:

1. Azi am luat amenda de la RATB. Cica nu era valabil biletul meu. Avea stantate doua gauri, iar pe traseul acela trebuia sa aiba 3.:)) Cat ghinion! Ce-i drept, era un bilet mai vechi pe care il tineam de vreo 4-5 luni in buzunar in caz ca dau ochii cu un controlor. Pana la urma am dat ochii cu ei si nu a mers.

Lasand de o parte faza, mi se pare ridicol sa dau 1,3 lei pentru un bilet cand eu am nevoie sa merg cu autobuzul 3 statii (Aviatorilor – Casa Presei). Daca strabateam tot orasul cu el, sa zicem ca era ok…dar pentru 3 statii? Si nici sa-mi fac abonament nu-mi convine ca si aici e o diferenta enorma intre produsul oferit si costul lui.

Sa facem o comparatie cu Metroul. Aici un abonament e 25 lei si poti merge cu toate magistralele. Folosesc metroul pe distante lungi prin oras, asa ca imi convine sa dau 25 lei pe luna. In schimb la RATB un abonament pe o linie costa 30 de lei, pe doua linii 35 lei, iar pe toate autobuzele 50 lei. Sa iau abonament pe o singura linie nu poate fi vorba deoarece se intampla sa merg cu mai multe autobuze. De exemplu, merg 3 statii cu 102 pana la metrou Grigorescu si 3 statii cu 131/331/330/335 de la Aviatoriilor la Casa Presei. Plus alte trasee ocazionale. Si atunci de ce as da 50 lei pentru un produs care il folosesc mai putin ca metroul? Si nu am spus nimic de conditiile proaste din RATB.

Cand or oferi cei de la RATB preturi ca cei de la METROU, ei bine atunci o sa-mi cumpar abonamente si bilete. Pana atunci nu au decat sa ma prinda controlorii. Vorba unei prietene: de acum fac pe surdo-mutul.:))

2. Spre seara am fost in Piata Constitutiei unde niste motociclisti plictisiti sa se tot dea cu motocicleta pe pamant au zis sa vada si cum e in aer, asa ca s-au intrecut in demonstratii pe o rampa amenajata in fata Casei Poporului.

La motociclisti a fost frumos, lume multa…cu telefoanele, aparatele de fotografiat, camerele in aer asteptand sa le intre acrobatul in cadru. Aia 4 care au sarit nu s-au lasat mai prejos oferind niste sarituri foarte frumoase. E prima oara cand am fost la un astfel de eveniment, asa ca nu pot oferi grade de comparatie.

Uite si cateva poze:

Dupa 6 ore de invatat tot pentru 2 examene si vomitat o tema de licenta, m-am gandit ca for the greater good of all mankind si, mai important, inainte sa va apuce si pe voi the crazy study rush (crazy eyes, abuz de energizante si cafea, BO, maini tremurande, fuga de idei si probleme de concentrare a atentiei, cu exceptia unui singur topic : study study study…which u never do) sa pun in aplicare all my nerdy know-how si sa elaborez un ghid de supravietuire in sesiune:

Part 1: Study tips

DO’s

- algocalminul. It’s practically a godsend in the form of a little pill: decongestioneaza vasele de sange, inclusiv la nivel cerebral ceea ce stimuleaza fluxul sangvin in zona respectiva si automat mediaza transmisiile sinaptice. Pe scurt, inveti mai bine si obosesti mai greu, indoapa-te cu cantitati industriale chiar daca nu te doare capul, insa nu pe stomacul gol daca nu vrei sa inveti cu WC-ul in brate.

- reprize scurte de efort fizic: de la flotari si pana la a short (si i mean keep it short altfel are efectul invers) jogg in the parc, toate iti accelereaza metabolismul, implicit oxigenandu-ti creierul (printre altele). Sunt de asemenea echivalentul unor perioade de standby pentru atentie pentru ca nu solicita decat functiile postatentiei si memoria procedurala, deci pot fi si o pauza utila de la invatat, daca nu mai suporti. In plus, daca esti ca si mine genul care se frustreaza dupa prea mult invatat (eventual turn all green and Hulk- like si arunci cu cursurile) te pot ajuta sa-ti exteriorizezi si frustrarile intr-un mod contructiv.

- colour coordination: chiar daca nu esti suficient de obsesiv compulsiv ca mine sa-ti faci fise in felul asta, subliniaza-ti macar pe curs in timp ce citesti (in mod ideal cu cel putin 3 culori) conceptele esentiale in functie de importanta lor. E o chestie mica si putin time-consuming dar care atat in timp ce subliniezi cat si la recapitulare practic iti face munca pentru tine din urmatoare motive: Sa zicem ca folosesti ca mine 4 culori (Rosu- pentru superimportant, negru- relevant, albastru/ stilou- pentru moderat important si creion- pentru complet irelevant, UNLESS ai prof isteric cum e la mine cel de socio sau statistica care da din notele de subsol si citatele ascunse prin text), au loc aici 3 procese absolut geniale care lucreaza pentru tine. 1) in timp ce subliniezi, creierul tau realizeaza inconstient repartizarea mentala a categoriilor pentru conceptele care tu i le dai (pentru non- nerds asta inseamna ca ai indici de rememorare= chiar si daca tu nu esti constient ca ai retinut materialul, tu de fapt il stii si iti vine la momentul potrivit) 2) pentru ca folosesti culori, pe care creierul tau ajunge sa le asociaze cu diferite grade de importanta CU TIMPUL(de aceea nu fiti dezamagiti daca nu va iese din prima), in timp ce subliniezi, conceptele sunt automat ordonate ierarhic in memoria ta pentru ca, desi nu iti dai seama, inainte sa tragi linia aia, creierul tau ia o decizie cu privire la culoare pe care o vei folosi si prin urmare proceseaza relevanta informatiei la nivel profund. 3) in cazul in care, la fel ca me iti alegi culorile  in functie de intensitatea pixelilor, daca te deranjezi vreodata sa recitesti materialul subliniat, sistemul tau perceptiv o sa piseze doar conceptele relevante pentru tine, intrucat iti “sar in ochi” cele cu o concentratie cromatica mai mare, prin urmare, depui mai putin efort mental la recapitulare.

- consuma cantitati industriale de apa si brain-food (gen broccoli, orice cu masline, rosii, cheese, migdale, somon, kiwi), nu mai e nevoie sa explic de ce…sper

- spala-te pe cap: masajul capilar si apa rece (daca te clatesti cu apa rece ca mine for shiny hair) accelereaza de asemenea circulatia sangvina in zona capilara, te scapa de tensiune din zona lobilor occipitali prin stimulare tamplelor si asigura fluxul lichidului cefalorahidian(in special daca te speli/clatesti cu capul in jos) care te scapa de migrene si iti asigura functionarea optima a proceselor cognitive .

DON’Ts

- cafeaua, energizantele de orice fel in afara de pastile (naturale nu sintetice u crazy kids): energia se arde repede, organismul ramane cu ritmul de ardere si metabolismul accelerat dar nu mai are ce sa arda prin urmare incepi sa tremuri si iti devine din ce in ce mai greu sa iti focalizezi atentia, let alone memorize

- citit/repetat fara pauze: sistemul tau mnezic procesual are nevoie de timp ca sa-si insusasca si sa ordoneze conceptele noi achizitionate, prin urmare e mai constructiv sa deschizi 15 minute televizorul (SUCK ON THAT TV HATERS) decat sa iti citesti iar obsedat materialul

- tigarile: biggest don’t of all, pe langa efectele asemnatoare cu ale energizantelor amintite mai sus, iti congestioneaza vasele de sange, incetineste metabolismul si datorita unei substante (too long to remember) incetineste procesul de reactualizare. Daca ar fi sa exagerez putin (dar nu cu mult), practic iti paralizeaza pe scurta durata creierul datorita cantitatii scazute de oxigen, incetinirii activitatii sinaptice si scaderii fluxului sangvin iar ca postefect, iti da o anumita incetineala in retinerea si rememorarea conceptelor. Concluzie: chiar daca te calmeaza, do yourself a favor si evita- le in timp ce inveti si mai ales in timpul examenului.

Part 2: In respiro

- fa sex (cat mai mult posibil, in special daca esti fata pentru ca nu esti la fel de somnolent dupa): ma refer la reprize semi-scurte, nu maratoane olimpice (those you save for the aftermath). Iti oxigeneaza si revigoreaza creierul, datorita hormonilor eliberati iti accelereaza procesele mnezice si iti da o stare generala de bine, ajuta la focalizarea atentiei (indirect, prin eliminarea frustrarilor ce iti pot rupe concentrarea). Note: if done right se poate dovedi chiar mai constructiv decat somnul in perioada asta asa ca in anumite cazuri disperate il poate inlocui.

- somn: cel putin 9 ore pe noapte. Desi ai impresia ca e mai constructiv sa-ti petreci noptile invatand, de fapt e mult mai eficient sa inveti o singur data, sau de doua ori odihnit decat sa repeti de pana la 12 ori obosit (studiile si experimentele cu care din nefericire sunt plictisitor familiarizata demonstreaza).

Part 3: Aftermath

- fa-te prajtie: stiu ca suna teribilist si iresponsabil BUT chiar functioneaza. De ce? Pentru ca alcoolul inhiba functiile memoriei declarative (motivul pentru care faci multe lucruri cretine fara sa-ti dai seama cand esti beat) si prin urmare majoritatea conceptelor achizitionale in aceasta perioada trec din sistemul mnezic primar in cel procedural. Asta inseamna ca, desi tu nu uiti din conceptele respective, ele nu mai sunt active si prin urmare, chiar si a doua zi, cand cineva iti pune o intrebare tu zici “Da bah” (in loc sa aberezi in stilul utilizat de mine in postul de fata) iar creierul tau e scutit de o munca in plus.

Sper sa va ajute cu ceva ponturile de mai sus (astept commenturi daca da) si spor in sesiune!

Am primit acest articol pe Linkedin de la grupul ZileleBiz, publicat de Valentin Ionescu, Project Manager at LEADERS Romania. Mi-a placut!

Liderii de success dau dovada de curaj, concentrare si angajament

“ Leadership Matters: Appreciate GE’s Immelt” a lui Todd Thomas aduce in prim-plan observatii relevante rezultate din studierea comportamentului unor leaderi precum
Jeffrey Immelt, CEO, General Electric, John Stumpf, CEO, Wells Fargo si Jeff Bezos, CEO, Amazon.

Curajul: Fiecare dintre acesti lideri si cei din jurul lor, demonstreaza curaj in ceea ce priveste luare deciziilor fara a tine cont de reactiile pietei, a mediei sau a publicului. Ei actioneaza astfel pentru stiu ca este decizia corecta, deoarece se bazeaza pe informatiile pe care le-au primit.

Concentrare: De asemenea, acesti lideri au capacitatea de a-si indrepta atentia si preocuparile catre un anumit centru de interes. Indiferent daca este vorba de a achizitiona ceva, de a ramane constanti sau de a schimba cultura organizationala, fiecare lider stie ce anume are de indeplinit si nu este acaparat de ceea ce se va intampla in viitor.

Angajament: Un alt aspect intersant la acesti lideri este faptul ca ei nu sunt singuri in actiunile lor. Este stiut faptul ca toti cei trei lideri implica si alti lideri sau angajati in viitorul organizatiei. Companiile nu au puteri magice de a livra rezultate : munca angajatilor este cea care face diferenta intre suces si esec. Liderii eficienti de azi nu ii exclud pe cei care sunt sub nivelul lor, ierarhic vorbind, si depind de implicarea, ideile si angajamentul lor pentru a reusi.

Aceste trei atribute sunt esentiale pentru un lider. Curajul este necesar pentru a integra schimbarea necesara viitorului companiei, concentarea ne asigura ca ne indreptam atentia spre ceea ce este important astazi pentru a da forma viitorului, iar angajamentul atesta faptul ca schimbarea este buna ape termen lung.

Decide care este este urmatoare actiune impotanta pe care o vei realiza azi. Ai o perspectiva clara si concentrata asupra actiunilor importante pe care trebuie sa le faci astazi pentru a da forma viitorului? Iti iei oameni care sa te insoteasca in calatoria ta?

Super tare faza cand isi scoate aia tzatzele afara… ii strica lui ala concentrarea…

Banc: Bula catre bunica-sa: Mamaie ma lasi si pe mine sa ma joc cu tzatzele tale?

Bunica: Da mamaia, dar sa nu iesi cu ele din curte!!!

Imi dau seama ca m-am maturizat dupa faptul ca nu mai resimt obisnuita voluptate pentru caderi. Nici pentru ale mele, nici pentru ale altora. Eram o sugativa de caderi, dadeau sens intregii chestii, oricarei chestii si Marii Chestii. Cat timp cadeam cu voluptate si sufeream pentru caderile autentice ale altora imi paream senzationala. As alege alt cuvant dar asta e cel bun: senzationala. Eram indragostita de curajul asta al meu si mi se parea puterea suprema. Lumea se lupta sa se simta bine si era luata prin suprindere la cea mai mica adiere de rau iar eu eram deasupra lor prin faptul ca raul nu ma surprindea ci imi era familiar, intr-un fel placut, savuros, senzual, nu intr-unul prapastios.

Acum imi dau seama ca am ajuns la fraza care mi-a dat o stare teribila de disconfort atunci cand am citit-o cu ani in urma in jurnalul lui Baudelaire (folosesc textul asta ca sa spun ca Baudelaire are o minte spectaculoasa, nu va multumiti sa il retineti doar ca autor al poemelor stranse in volumul “Florile raului”): “Gustul concentrarii productive trebuie sa inlocuiasca, la omul matur, gustul pierzaniei”. Si la mine asa s-a intamplat, fara sa vreau. Asa a inceput sa se intample. Procesul e pe final. Am dus “pierzania” pana la o limita demna de luat in seama si, in locul in care ajunsesem, mi-am dat seama ca fie ies, fie este foarte nasol. Dar foarte nasol. Si asa s-a apropiat concentrarea productiva. De nevoie. Nu am stat si am gandit la rece nevoia de concentrare productiva. Nu stiu daca exista multi oameni care sa-si invete lectiile intr-un calm desavarsit, intr-o stare de confort. Cunosc un singur om care pare sa reuseasca lucrul asta dar sunt circumspecta de la inceputul si pana la sfarsitul oricarei conversatii cu el, tin sa-i dau peste nas cum pot mai bine pentru faptul ca si-a obtinut concentrarea productiva fara sa ajunga intai cu mintea ferfenita.

Eu am invatat ca disperarea e de trei feluri: disperarea celor care nu sunt constienti de faptul ca sunt disperati (nefiind constienti de importanta vitala a confruntarii cu sinele, nefiind nici macar constienti de existenta sinelui), disperarea celor care nu vor sa fie ei insisi si disperarea celor care vor sa fie ei insisi.

Prin prima nu am trecut, din a doua tocmai am iesit, sunt in a treia si ma bucur ca am si disperarea ca insotitor al concentrarii productive macar la inceput, un pic, mie omul care nu are un sambure de disperare macar ca fitil imi pare fad.

Daca ma tem cu adevarat de ceva, ma tem de momentul (apropiat) in care ma voi desprinde si de ultima forma de disperare care imi mai este permisa. Imi e teama de concentrarea productiva ca unica metoda de functionare dar va trebui sa ajung acolo pentru ca vreau sa fiu un bun buddhist, un om foarte greu de ranit si un om care sa se serveasca realmente de timp, pentru a putea tolera mai bine trecerea lui.

Asa ca, straduindu-ma sa ma incadrez si eu in valul de energie al dorintelor pentru anul care incepe, doresc tuturor oamenilor inteligenti si sinceri cu ei insisi sa treaca prin cele doua stadii de disperare mentionate mai sus (cea de a nu iti dori sa fii tu insuti si cea de a-ti dori sa fii tu insuti) sau macar printr-unul dintre ele, ca apoi sa intre pe drumul concentrarii productive.

Moment surprins in timpul unui exercitiu de imaginatie & concentrare. De la stanga la dreapta, Ingrid, Pufi, Victoria, Eddie (in spate de tot ) si Dragos.

Să vezi semne ce să prezică ceva ce se va întâmpla, pentru unii este ceva normal, dar este oare ?

Am văzut un film sâmbătă seara numit “Serendipity“, un film romantic despre destin şi semne. Filmul popularizează ideea că fiecare avem un destin sortit, iar pentru a ne demonstra existenţa destinului, putem să încercăm soarta prin căutarea de semne şi să găsim iubirea vieţii (normal).

Ideea de a vedea semne, se mai întâlneşte foarte des în creştinism.. oare de ce?

Acum mă întreb, semnele acestea ţin de “adevarul mistic”, sau doar de mintea noastră ce lucrează într-un anume mod.

După ce am experimentat cu joculeţe de concentrare, am realizat că mintea noastră gândeşte direcţionat. De aceea tind să cred că toate semnele ce “le vedem” sunt doar lucruri ce existau oricum, doar că acum le dăm un înţelesuri.

Dă-i minţii tale un motiv de îngrijorare şi sigur vei observa că toate lucrurile din viaţa ta vor începe să se lege de motivul tău.

Sunt “semnele” legate doar de dorinţa de a ne simţi mai bine? Sunt doar o scuză ce o ţinem rezervă în caz că se întâmplă orice? Sunt acel factor de “ţi-am spus eu”?

Am căutat pe Google ceva legat de semne, şi am găsit multe articole legate de dragoste… chiar sunt îndrăgostiţii nişte paranoici?

Dacă aş da un sfat ar suna aşa : fi independent de semne, asumă-ţi responsabilitatea şi concentrează-te pe lucruri ce îţi sunt spre folos.

Un motiv să nu crezi în semne : semnele pot fi create de alţii pentru a controla.

Ultimul banc ce circula pe messenger şi este oarecum legat de semne :

Petre, cioban de meserie, era in armată. îi trimite un plic soţiei, în care era un desen. Pe foaie erau desenate o floare, doi copii, o fântână, un soare şi o baba. Soţia a descifrat desenul: “Floareo, ai grijă de copii să nu cadă în fântână, ‘tu-ţi soarele mă-ti! Petre” )

Mult succes !

Un baiat pe care abia il cunoscusem de cateva zile mi-a spus legat de o pereche care tocmai trecea prin fata cafenelei in care eram: “astia nu sunt romani, ca se tin de mana”. Nu aveam de gand sa intru in detalii pe tema asta cu el pentru ca era o relatie profesionala dar el era, ce-i drept, student la psihologie asa ca l-am intrebat macar atat: “si tie ti se pare ca romanii nu prea mai sunt indragostiti, nu?”. El a zambit subliniand ridicolul intrebarii devenite instantaneu retorica. Nu sunt mare adepta a tinutului de mana si nici nu cred ca gesturile publice de tandrete denota mari pasiuni, nu dupa asta imi ghidez convingerea ca romanii nu se iubesc. Ci dupa intreaga functionare a societatii in ultima vreme, functionare in al carei mecanism se simte lipsa iubirii si nu intr-un fel siropos, romantic, entuziast ci intr-un fel practic, tehnic. Iubirea adevarata aduce cu ea o dinamica aparte si, poate cel mai important, un respect si un interes fantastic pentru oamenii de langa tine. Iubind enorm pe cineva, il cunosti in detaliu, devii obsedat de fiecare colt al mintii lui, nicidecum in felul topesc si posesiv ci in felul aproape stiintific, concentrat, dedicat. Nu vreau sa ma refer la boarfele care impanzesc peisajul, nu vreau sa ma refer la cocalarii cu bani, nu discut aspectul asta. Il iau ca pe o componenta fireasca a iesirii din saracia si suprimarea anilor de comunism. Nu sunt foarte convinsa ca aceasta justificare mai tine, dat fiind ca cei care constituie aceasta patura scabroasa sunt foarte tineri dar sa zicem ca tipologia asta exista peste tot. Cu siguranta intr-o masura mult, mult mai mica decat la noi si deloc mediatizata si incurajata ci doar sanctionata si ironizata. Dar voi lasa aceasta categorie la o parte astazi.

Eu nu stiu de ce oamenii din afara acestei categorii nu mai sunt indragostiti si, daca este sa fiu sincera, nu imi amintesc mari povesti de dragoste romanesti, nici macar in literatura. Povesti devastatoare, povesti care sa transforme persoanele in cauza si contextul din care fac parte, povesti in care ambii parteneri sa fie identitati spectaculoase. Imi dau seama ca noi nu avem o cultura a comunicarii si o cultura a iubirii. Iar iubirea nu este atat de instinctiva pe cat o credeam, iata. Iubirea instinctiva nu este puternica si atragatoare, nu este furtunoasa si inalta ci scurta, fulgeratoare si haotica intr-un fel marunt. Imi dau seama ca un popor nu poate sa se indragosteasca fara sa fi avut o istorie ca lumea a indragostirii, imi dau seama ca pana si indragostitul tine de cultura, emancipare si admiratie reala pentru oameni din jur. Romanii nu admira si nu iubesc. Nu am mai auzit de ani de zile o poveste ca lumea de dragoste, nu am mai auzit nici macar o poveste ca lumea de sex. Am auzit fie cocosisme penibile (de ambele parti, nu doar din partea barbatilor), fie ceva caldut si gospodaresc, cu pisiceli care ascund, de fapt, planuri de cumparat casa, teren si pus gresie. Nu am mai tresarit si vibrat in fata unei povesti de dragoste si am inceput sa ma simt si in aceasta privinta complet deplasata prin felul in care am iubit si iubesc. Am incercat sa imi gasesc scuze, mi-am dat seama ca sunt un copil nascut dintr-o poveste de dragoste pasionala (poate e un cuvant mic) si nu dintr-o dragoste dulceaga, mi-am dat seama ca, de cand sunt mica, am citit povesti de dragoste intensa si ravasitoare. Nu ma visam in rolul unuia dintre personaje dar, pur si simplu, tonul, ritmul, intensitatea imi intrau in sange, ca un antrenament sportiv zilnic. Nu stiu nici astazi daca felul in care am iubit a fost rezultatul acestui antrenament aproape involuntar. Nu stiu pana astazi daca cei care m-au iubit au fost doar un raspuns la intensitatea mea, o incercare, o sfortare teribila de a fi la inaltimea intensitatii mele sau daca si ei aveau de la bun inceput in ei aceasta complexitate, aceasta adancime a iubirii, lipsa de teama in fata iubirii obsesive, care acum a ajuns un subiect de barfa ieftina in gura unor tampiti care spun ca obsesia face doar rau. Da, stiu ca face rau teoretic, stiu ca filmele americane de categoria B o condamna dar mie, recunosc, mi-a placut intotdeauna iubirea obsesiva, preocupata zi si noapte, iubirea care te da peste cap, care te transforma, care iti tortureaza cele mai intime componente.

Cu multi ani in urma am avut un conflict cu tatal meu, comunicarea dintre noi doi era intr-o perioada proasta atunci. Eu pornisem pe drumul independentei profesionale si aveam, in consecinta, mult timp liber sau, cel putin, asa parea dat fiind ca mi-l gestionam cum voiam. Ii tineam tatalui meu un fel de discurs (destul de ridicol) despre importanta iubirii si despre necesitatea de a pune orice pe planul secund. El, omul de o inteligenta fina dar si omul care a trebuit o viata intreaga sa asigure o viata buna familiei noastre mi-a spus: “Tu ai si timp sa iubesti. Numai cine are mult timp de pierdut poate sa iubeasca.” A fost una din cele mai puternice si urate lovituri primite vreodata, mi-a venit sa plang dar m-am tinut tare, asa incat jocul de putere sa nu se termine in detrimentul meu evident. M-a durut dar m-a si motivat sa imi traiesc viata in asa fel incat sa am intotdeauna timp pentru a hrani si cultiva o relatie. Eu am avut intotdeauna o viziune relativ conservatoare asupra rolului femeii dintr-un anume punct de vedere: am considerat ca femeia trebuie sa fie intotdeauna frumoasa, frumos imbracata, frumos fardata, tonica, sa “discharge all business”, cum este descris rolul sotiei in buddhism. Am crezut si cred ca femeia este cea care trebuie sa incerce intotdeauna sa dea un aer senzual, de vacanta perpetua intregii vieti. Barbatii pe care i-am intalnit m-au intrecut si m-au surprins si in aceasta privinta, mi-au fost superiori si din punctul asta de vedere si, de multe ori, dupa o concentrare apasatoare, barbatii au fost cei care au jucat impecabil rolul femeii relaxante.

Al treilea lucru pe care vreau sa-l adaug in acest aluat de astazi este o lunga discutie avuta cu homosexualul cu care am impartit un apartament si o relatie aproape doi ani. Imi povestea intr-o noapte cate lucruri isi doreste el sa faca, imi povestea felul in care a sperat sa iubeasca si sa traiasca iar dupa ce i-am pus filmul despre viata lui Reinaldo Arenas, mi-a spus, cu ochii umezi, ca asa isi doreste el sa fie: ca Reinaldo Arenas. L-am intrebat simplu de ce nu e. Mi-a raspuns: “pentru ca la noi in tara nu va exista niciodata un context in care sa traiesti sau sa iubesti eroic.”

Asadar: un psiholog considera ca oamenii care se tin de mana in Bucuresti nu pot fi decat straini, tatal meu a gandit la un moment dat ca doar oamenii care au mult timp liber pot sa iubeasca puternic iar un tip gay nu poate sa traiasca si sa iubeasca pasional pentru ca Romania nu ii ofera contextul potrivit. La toate astea adaugam lipsa de cultura a iubirii din Romania, lipsa exercitiului iubirii, lipsa rafinamentului pe care-l obtii dintr-o comunicare pe acelasi nivel cu partenerul tau. Suntem inca intr-o tara in care mai multi bloggeri considera femeile niste curve. Sau niste proaste. Sau niste interesate. Nu am gasit nici un blog, nici o carte, nici o “marturie” a unui barbat care sa fi descris in detaliu mintea, identitatea unei femei. In cel mai bun caz (si nu e deloc bun cazul) avem oameni ca Mihai Dobrovolschi, tipologia de barbat care admira fetele generic, cu oarece tandrete data doar de varsta care tot inainteaza si cu tandretea data de faptul ca el nu a fost norocos la capitolul estetic. Evident, daca tot vorbim despre egalitate, barbatii devin statuti si ridicoli, in aceeasi masura ca si femeile, daca la o anumita varsta nu au reusit sa inchege nimic emotional. Iti pui un semn de intrebare iar ei isi pun si mai multe ca apoi sa incerce isteric sa le ingroape cumva. Barbatii sunt, la fel ca si femeile, panicati de imbatranire, defecte fizice proprii, performanta sexuala indoielnica, lipsa de succes rasunator, lipsa unei relatii. Si nu ii aud indragostiti. In cel mai bun caz sunt indragostiti de o fantezie sau de o amintire. Sau au fost indragostiti dar cica a fost groaznic.

Ascultam astazi, chiar inainte sa ma apuc de scris acest post, o melodie usurica, nimic complicat, nu as indrazni sa va ingramadesc cu viziunea mea toxica si apasatoare asupra iubirii, nu insist pe faptul ca melodia care descrie cel mai bine felul in care iubesc este “The Perfect Drug”. Da, evident, cantata de Trent Reznor. Am crescut cu viziunea lui asupra iubirii si am inhalat-o cu toti porii pentru ca era una din putinele viziuni care imi satisfaceau personalitatea in iubire. Revin: ascultam o melodie simpla dar superba, chiar ma gandeam ca vad, dupa mult timp, frumusete pura, aproape ca nici nu stiam ce sa fac cu ea. O priveam si mi-a trebuit ceva timp ca sa-mi dau seama ce e. Era un baiat superb cantand ceva simplu, live, de Ziua Nationala a Australiei. Gotye cantand “Your Heart’s a Mess”. Nu e un cantec stupid, incarcat de un romantism de rahat, e un cantec mediu, de bun simt. Ma uitam la filmarea asta si vedeam urmatoarele lucruri: un barbat angelic dar masculin, un barbat timid dar foarte puternic, un barbat caruia am putut sa-i privesc fara teama pielea, mainile, gatul, parul, obrajii, pleoapele, picioarele, miscarile. Nu era scund, grasut, macho, galagios, contrafacut, agitat, nu emana mitocanie, misoginism, inapoiere, uratenie. Era genul de barbat care nu se gaseste la noi in tara si unul din versuri era “let me occupy your mind”. Era de dragoste cantecul. Si m-am intrebat, aducandu-mi scurt aminte de textele romanesti (dintotdeauna) ale cantecelor de dragoste (soapte se aud in noapte, ma aprind, unde esti, nimeni nu stie ce taina ascunde ea, mi-e dor), de ce niciodata dar NICIODATA nu apare si la noi, public sau nu, o dragoste serioasa, invaziva, o dragoste care sa aiba ca unica sursa dar si ca unic tel cunoasterea celuilalt? De ce la noi oamenii nu vor sa se cunoasca? De ce la noi femeile sunt curve sau neveste iar barbatii “de casa, buni, de treaba” sau “frumusei”? De ce pana si oamenii cu educatie iubesc prapadit? De ce nu vad oameni locuiti, acaparati de dragoste? Sau macar de o obsesie sexuala frenetica, de o dorinta care sa nu-ti permita sa dormi, sa mananci, sa gandesti?

Nu din idealism ci dimpotriva, din pur constructivism, spun ca a te indragosti si a iubi devastator este unul din motorasele esentiale intr-o societate. Aceasta dorinta reala, mistuitoare duce lucrurile la inaltimi pe care nu le poti atinge sub nici o forma cu relatii acceptabile, dragute, dragastoase, comode. Povestile de dragoste anima intr-un fel aparte o societate, sexualitatea intensa anima intr-un fel aparte o societate, cunoasterea in detaliu a firii, a respiratiei, a miscarilor, a gandurilor, temerilor cuiva este o treaba de baza, o treaba care la noi in tara lipseste. Si nici nu sesizez incepera acestui exercitiu al iubirii pasionale, adanci. Nu sesizez nici bucati de fictiune care sa dea un imbold acestui exercitiu, lumea se teme de cuvintele “pasiune”, “adoratie”, “obsesie” ca de niste termeni medicali care descriu o boala terminala. Totul e luat mitocaneste sau usor, nimeni nu pare sa aiba interesul de a se defini realmente intr-o relatie, intr-o pasiune. Tindem sa reducem, sa bagatelizam sau chiar sa batjocorim persoana de langa noi, construind un circ relational oribil, inuman, lipsit de rafinament, haz si profunzime.

Nu avem timp, nu avem pe cine, nu avem contextul, nu avem educatia, nu avem cultura de a ne indragosti serios. Si atunci ce facem? De undeva trebuie sa inceapa si nu stiu de unde.