Azi e o zi interesanta, acea zi din an cand dau jos bascalia de om de stiinta si imi pun cu sarg tichia de educator oportunist, voluntar, lucru pe care de altfel il fac intr-un fel sau altul de aproape 10 ani. Azi mergem la un liceu din Montreal sa le vorbim elevilor despre efectele drogurilor asupra creierului uman. Este Brain Awareness Week aici in Montreal, o manifestare sprijinita de Societatea de Neurostiinte si la care participa doctoranzi si cercetatori postdoc de la toate marile Universitati (McGill, UQAM, Concordia, UdeM). Premisa de la care pleaca BAW e una destul de redundanta, anume chiar daca oamenii au creier nu prea-si dau seama de asta in actiunile lor curente. Chiar daca ingurgitam substante psihoactive, cumva in “constiinta” noastra placerea e un element spiritual disociat, si nicidecum bazat pe un lant de reactii chimice la nivelul anumitor structuri cheie din sistemul nostru nervos.

Din pacate, “mostenirea” pe care ne-a lasat-o biserica, dar si filosofii dualisti, este una care separa taxonomic mintea de creier. Mintea, se spune, are ceva “nemuritor” si “imuabil”, pe cata vreme creierul este cel mult un “continator”, un “compartiment” care are cumva privilegiul de a gazdui Creatorul si Observatorul. Pe de alta parte, dovezile ca dependenta de substante si prin urmare toate comportamentele adictive care deriva din asta au un substrat biologic vin in flagranta contradictie cu o atare asertiune. Despre asta vom discuta undeva pe la mijlocul prezentarii.

Sunt cateva fapte interesante vis-a-vis de creierul uman pe care vi le zic pe fuga. Creierul uman are aproximativ 1.4 kilograme, ceea ce cam 2 – 3% din greutatea corporala, dar primeste 20% din proviziile de “sange si oxigen”. Avem cateva trilioane de neuroni, care daca ar fi pusi cap la cap ar forma un sir foarte subtire, lung de peste 1000 de kilometri. Neuronii formeaza sinapse unul cu celalalt, iar in unele cazuri si cu celule gliale. E estimat ca formam 0.15 *10^15 (aproape 15 catralioane) de sinapse, de cateva mii de ori mai mult decat numarul de stele estimat in galaxia noastra (10^11 ).

Viteza gandului nu e mai mare decat viteza luminii, desi in literatura s-a perpetuat contrariul. Si asta pentru ca “gandul” reprezinta o descarcare polarizata de curent electric la originea unei prelungiri neuronale, axonul, care conduce apoi cu maxim 400 m/s semnalul pana la nivelul unei terminatii numita “sinapsa” unde, minunea minunilor, curentul electric e “schimbat” in mesaj chimic, apoi un “mediator” e eliberat in fanta sinaptica, ceea ce determina un nou “potential” de actiune electric si asa mai departe. Fiecare descarcare are amplitudinea de 90 de mV, dar in anumite instante faza post-potential poate duce la o noua descarcare pana la potentiale de 75 mV. In esenta, creierul ar putea sa functioneze pe baterii de lanterna. Fiecare “gand” care apare in pragul nostru de constienta are o latenta de 0.3 – 0.4 secunde, oricum superior vitezei sunetului (iata de ce gandim mult mai repede decat vorbim).

Nu-i asa ca e interesant? Sper sa le placa si celor cu care o sa vorbim. Si poate, cine stie, vine o zi in care vom putea face asta si in Romania.

G.

In urma cu trei luni, pe forumul desprecopii, pentru Teodora Lianei Stanciu s-a organizat un fel de bazar cu jucarii donate de copii. Jucariile erau licitate si aveau sa ajunga la un camin de copii, iar banii – in conturile Teodorei.
Emma are aproape 6 ani si stie exact ce inseamna durerea, stie ce inseamna chimioterapia, stie ce inseamna cancerul. Ea a castigat o batalie cu aceasta boala, in urma cu doi ani.

Din pacate, de cateva saptamani Emma a pornit intr-o noua calatorie spre iad. Boala ei a recidivat.

Emma a refuzat sa mai treaca prin sedintele de chimioterapie. Sunt prea dureroase si medicii spun ca de-acum sunt cam inutile. Corpul ei nu mai reactioneaza la acest tip de tratament. Un medic din Budapesta i-a sfatuit pe parinti sa incerce orice. Chiar si un medicament care nu are indicatie pentru copii, pentru acest tip de cancer, ale carui efecte secundare pot insemna chiar si un atac de cord (Sunitidin se cheama). Mama Emmei inca nu i-a administrat acest tratament pentru ca asteapta rezultatele unei biopsii care va stabili daca ganglionii de pe corpul Emmei sunt sau nu cancerosi. Biopsia e programata pentru martea viitoare, iar rezultatele vor veni in 2-3 saptamini… mult timp, daca ne gindim cit de repede poate actiona boala asta.

In timpul asta Emma nu sta linistita acasa, ci inca urmeaza diverse tratamente care sa ajute corpul sa lupte cu celulele canceroase… E un chin si pentru ea si pentru parinti. Mama ei sta tot timpul cu ea, nu o poate lasa singura, deci nu poate merge la serviciu. Tatal Emmei e sofer de tir, dar cind e musai sa fie alaturi de fetele lui, nu prea poate face curse (cum a fost la Budapesta). Nici nu pot sa imi imaginez cit de greu si deznadajduitor poate fi sa treci prin asa ceva citeva zile, dar-mi-te ani…

Daca aveti cumva idei legate de tratament nu ezitati sa scrieti, pot fi de ajutor (voi face cumva sa ajunga la mama Emmei). Daca doriti si puteti sa donati totusi bani, in topicul de pe forumul desprecopii.com aveti, pe pagina 7, conturile pentru Emma. Le reiau si aici:

cont:ABN AMRO-sucursala Timisoara:RO70ABNA3600001000487849 lei sau euro

cont:Banca Transilvania-sucursala Timisoara
-lei:RO56BTRL03601201E14081XX
-euro:RO31BTRL03604201E14081XX

pentru Ciolac Emma Aida

Oricit am incerca sa ne ascundem, nevoia de bani exista, si acum cu atit mai mult. Atita vreme cit Emma inca respira exista speranta, dar speranta de a invinge cancerul e una care costa scump.

Exista o clinica in Siberia, la Novosibiirsk din cite am inteles, in care se trateaza cazuri terminale de cancer la copii si in curand la Galati se va deschide un centru de tratament cu medici siberieni. Pentru ca nu poate sta cu mainile incrucisate sa astepte sfarsitul mama Emmei e hotarata sa mearga la Galati. Prima cura personalizata pe nevoile Emmei va costa in jur de 3000 de euro. Banii nu sunt multi, dar nici putini… Daca dupa ce va efectua aceasta cura nodulii vor continua sa creasca, mama Emmei va incepe sa-i pregateasca fetitei cateva amintiri frumoase. Bagajul pentru dincolo. Si aici putem ajuta si noi. Emma este un copil care nu a avut prea multe cadouri de la viata, Dumnezeu si lume. Boala a tinut-o departe de oameni, izolata, contactul cu alti oameni era interzis de medici.

Ce va cer eu, pentru ca eu nu va pot cere bani… bagajelul inseamna o bucurie, o surpriza, indeplinirea unui vis al unui copil de sapte ani. Ginditi-va, daca aveti copii, ce mare bucurie ati putea oferi copilului vostru miine. Poate fi o calatorie la Disneyland, poate fi o carte, poate fi o baie alaturi de delfinii de la Delfinariul din Constanta… toate ideile astea si sute altele pot fi facute cadou. Nici una dintre ideile de mai sus nu imi apartine, unele apartin Adei, altele mamei Emmei, altele pot sa vina de la voi. Daca Emma va trai, bucuria ei va fi cu atit mai mare, va avea o amintire frumoasa. Daca nu va trai, va fi pentru noi impacarea ca am dat unui copil ocazia sa zimbeasca macar o data.

Si va mai rog ceva: nu porniti vreo clipa de la presupunerea ca Aida sau Emma nu exista, ca acest post si toate cele care s-au scris si se vor mai scrie sunt o modalitate de a stoarce bani de la oameni milosi; nu loviti in mama acestui copil, care sufera deja si fara contributia altora. Nici sugestii de genul “vinde-ti un rinichi” si fa rost de bani nu cred ca sunt necesare. Nici nu vreau sa aud nici acuzatii de genul: vrei sa-ti faci trafic pe seama unui copil bolnav; astora le raspund de pe acum: imi doresc sa am trafic de 15 ori mai mare, daca asta imi garanteaza ca pot sa ajut repede si eficient un copil. Nu e primul pe care vreau sa-l ajut si mi se rupe daca imi aplicati orice eticheta vreti voi pt asta.

Daca nu doriti sa comentati aici, dar aveti totusi ceva de transmis Aidei sau Emmei, puteti sa-i scrieti la aidaciolac@yahoo.com

PS: postul este scris de mine si de Ada, de fapt mai mult de ea, careia ii multumesc pt ajutor.

PPS: In urma unui e-mail al unei mame am modificat titlul postului; Bagajelul de amintiri implica o renuntare, o capitulare, or ideea era tocmai ca nu renuntam nici noi, nici Aida si nici Emma. Mamica are dreptate, titlul nu era bun.

Stai citeodata si te gindesti ce este omul?, exista dreptate?, este sufletul nemuritor? si brusc te paleste realitatea peste ochi: in casa e frig, gazele se scumpesc, lumina la fel, piinea e de evitat oricum ca ingrasa, multe lucruri indispensabile azi ne devin inutile miine.

Eu m-am gasit sa racesc si sa fac febra taman azi, in ziua Domnului in care vecinii mei de la etajul 1 au facut o mica inundatie pe tot etajul, dupa care nu stiu ce dracu au facut de am ramas tot blocul si fara caldura si apa calda. Sau nu, se pare ca apa calda e, dar fiind 17 grade in casa nu stiu cine are tupeul sa-si faca baie ca sa-si dea pensia pe pilule.

Mai ramine sa se ia si curentul si gazele, sa aiba loc un cutremur urmat de incendiu si pot spune ca evul mediu de care abia ne desprinseram (ca natie) poate sa se reinstaureze lejer. La mine in bloc si in intreaga noastra tara. Fara apa la robinet noi, astia de la bloc, suntem pierduti; nu mai exista nici cismelele alea la coltul blocului sa zici ca iesi si iei de acolo. Daca nu ai apa ti se impute si buda, iti coclesc vasele in chiuvete si se aude horcaiala tevilor goale. Daca nu ai gaze mori de foame, si nici butelii nu stiu de unde naiba se mai iau; plus ca e periculos naibii sa desfaci furtunul de la conducta de gaz si sa-l montezi pe ala de la butelie, ma gindesc ca strinsul de surub mai tare produce caldura care da lumina flamei in care mori dracului. Ma rog, poti gati la microunde, asta in cazul in care nu se ia si curentul. Fara caldura, gaze si lumina in blocuri e sinistru: e prea liniste, se aud gemetele de dupa usi, tusele si flegmele nocturne. Mai ales intr-unul vechi si comunist ca al meu si populat de huhurezi de 85 de ani care uita apa deschisa si apoi uita sa cheme instalatorul, pe care pe urma uita sa-l plateasca…

Cind vom ajunge iar la luminare, foc cu lemne si fintini cu ciutura, atunci s-a incheiat o bucla, probabil urmeaza a se naste alt Al.I. Cuza, iar incepem sa avem speranta civilizatiei, si tot asa. Adica cum dracului ma, toata omenirea evolueaza in sensul ca  devenim din ce in ce mai dependenti de toate lucrurile care sunt “pe sfirsite”? Ceva e foarte gresit pe lume…

PS: Precum sesizati, sunt intr-o mica repriza de delir, fiindca paracetamoalele si humexurile si toate alea nu ma ajuta sa cobor temperatura mea sub 40 si s-o urc pe a camerei pe la un 20. Dar voi invinge

Iti jur ca la faza cu pricina americanul de rand s-a scapat in pantaloni, si a plecat de la Cinema umflat de floricele cu extra-ciz dar si de problema freudiana: cine este tata? Oare toti tatii nostri sunt de fapt niste vaderi asasini, cu respiratie grea si care cel mult ar trece in zilele noastre drept pedofili deghizati?

Doar ca in anii ‘70, problema chiar avea o valenta autentica. Intre miscarile de emancipare a Femeii cu F de la furnica, despartirea lui Lennon de Beatles, si capitanul John T. Kirk, cultura lui Arthur Miller se pierduse printre fustele lui Marylin. Oamenii aveau nevoie de un erou, si un anti-erou. Luke. Si Anakin.

Treizeci de ani mai tarziu, in mijlocul unui an electoral, regasim aceeasi reteta de abordare. Pe CNN, fiul lui Osama il implora pe tatal lui (u hrrrr, u hrrrrr):

“I try and say to my father: ‘Try to find another way to help or find your goal. This bomb, this weapons, it’s not good to use it for anybody,’ “ (sursa: CNN)

Sa ne imaginam urmatorul scenariu:

Undeva, in adancul muntilor Hindu-Kush, la adapostul grotelor eterne, infasurat intro ghutra care sa-l apere de gerul intsepator al lunii ianuarie, Osama priveste infrigurat noutatatile la micutsul lui televizor portabil, si bineinteles se uita la CNN ca orice terorist care se respecta. Alaturi, micutsul ceainic de cupru oxidat, in care fierbe in permanenta un amestec de ginseng, scortisoara, si cateva boabe de mac sa ajute la diureza. E noapte, frig, si ranile vechi din ‘82 dor tare. Pe peretii cu igrasie, stop-cadre de la 11 septembrie in hi-def. La stanga, AK-47 cu serie americana, asezata cuminte deasupra coranului asa cum facea si faimosul sheick Hussein.

Cand colo, ce sa vezi pi ecran? Era fi’su, mah!

Osama respira greu din spatele paturii insulate. U hrrruh, u hrrruh. Ptiu, fir-ar al dracu, m-am ars cu ceai! U hrrruh, u hrrruh.

Tata, nu mai da cu bomba!

Mah, astia is de’a dreptu’ dobitoci (bineinteles ca in scenariul meu Osama are accent de Deva). Omar? Fatalau’ ala de fi’miu care si-o lasat plete ca macacii aia din Jamaica? U hrrruh, u hrrruh.

Tata, ai nevoie de un hobby.

Zice bine bibanu! Daca stau sa ma gandesc, aicea la fratii afgani nu prea ai cu ce te distra, si prima camila e la o zi calare distanta.

Tata, trebuie sa iti schimbi personalitatea!

Bah, fiule, ti-o pacalit ametsitsii aia de infideli. O sa imbratisezi tu, intr-o zi, partea mea neagra, si sa stii ca nu-i neagra de la cat am stat la soare ci asa suntem noi, neam de neamu nostru. Adica si tu, bah Omar, bah flaimucule care te-am hranit cand erai mic numa’ cu lapte de camila virgina bah, papitsoiule care ai tradat cauza. U hrrruh, u hrrruh (bineinteles ca Primul Terorist al lumii trebuie sa fie un personaj foarte antipatic, genul ala de care ne e greatsa pana in coccis si inca o tsira dupa aia)

…

Intentia mea e sa devin mai faimos decat George Lucas. Acum ca mi-am creat personajele principale, dar si CONFLICTUL primar dintre ele, si luand in considerare asemanarea izbitoare dintre Osama si Omar, mai trebuie sa ma decid cine e de fapt Han Solo, dar bineinteles ce se ascunde in spatele robotseilor? Si, sa nu uitam, in rolul personajului bun misterios, care o fi pitiku ala verde urecheat care vorbeste in cimilituri si invarte o lanterna verde tot timpu?

Si pana nu uit, se pare ca sabia laser (LASER, frate!) e arma preferata a cinefililor!

Learn you will not! (u hrrrrr, u hrrrr!)

Scriam undeva, departe de aici, si de subiectul Norica, de faptul ca pe vremuri generalii romani dezonorati se aruncau cu zel in sabie, pentru a-si salva onoarea.

Ce vremuri, domnule, ce vremuri! Mai ca-mi vine zilele astea sa dau frau liber suspinelor, asteptand ca acei dezonorati care se joaca cu manutsele lor harnice prin noroi sa se arunce nu intr-o sabie, sau un cutter, ci macar acolo, o pioneza. Sa se arunce, dom’ne, in pioneza sau sa treaca cu mana pe deasupra unei brichete, macar asa, la sanchi, sa bage si ei mana in foc pentru a gira un vot de credibilitate pe care canisa de dincolo de portile Parlamentului asteapta, cu limba scoasa si codita batand pamantul, sa-l dea in numele Democratiei cu “C” de la cretin.

Am ras splenic atunci cand Cioroioanu anunta semi-vinovat, ca si-ar da demisia dupa incidentul cu Mailat si egiptenii daca “asta ar rezolva ceva”. Demnitate de PNL-ist, mon-cher! Atata intelepciune, asa caracter, un adevarat Corifeu cu coif si pavaza, acest ministru. Iar azi, Valkyria Norica neinfricata si deocamdata inca in picioare, tocmai ce se sumeti filozof cu Z de la zabrele presedintelui stahanovist. Eshapaj a la Cioro: “Nu as ezita sa…puncte puncte, DACA…puncte puncte”

Ce-are de-a face nevinovatia cu integritatea politica? Totul, veti zice, femeia asta ca si Orban, ca si Cioro, ca si Tariceanu Greuceanu, sunt victime ale unui razboi de imagine blah blah, pic poc si Tivisoc, si Tivismoc, si ce nesimtiti, domnule ca noi de la potuszopt incoatse.

Deci, sa recapitulam. Cine? Norica? Norica cu voturile din Parlament? Norica cu stai sa-mi pun ochelarii din studio de la Antena, la Gadea, unde faceau baza de Cioroianu? Norica activista? Norica penelista?

Deci aveti o problema. Serios. Parol.

Vrea careva o pioneza?

G.

As fi ratat de la o mila urmatoarea stire, care personal ma lasa rece dar in urma unei discutii cu stiu-eu-cine mi-a survenit atentiei (sic!) cum ca in Gardianul de azi se vehiculeaza urmatorul zvon:

“[...]In a doua parte a saptamanii viitoare, Romania va fi din nou sub zapada. O prognoza meteorologica ajunsa deja la unele autoritati, avertizeaza ca de pe data de 17 ianuarie vom avea de-a face cu inca un episod precum cel de saptamana trecuta. “Gardianul” a intrat in posesia unor informatii potrivit carora valul de ninsoare care a lovit in acest inceput de an Romania a fost doar inceputul unui lung sir de astfel de fenomene. Cei de la Administratia Nationala de Meteorologie nu confirma inca acest scenariu, dar nu exclud ca un front atmosferic puternic sa vina peste Romania dupa jumatatea acestei luni. (sursa: Gardianul)

Undeva in bila ANM, contempland zenitul, un minuscul meteorolog de serviciu o ia la goana pe scari, asudand din toti porii catre seful lui direct, momentan preocupat de rezolvarea unui joc de Minesweeper. E groasa. De data asta nu vin ploile. Vine iarna, fraticaaa! In acelasi timp, la poarta ANM, un jurnalist Gardianul deghizat in boschet statea, pipand o tigara nervos, sa nu-l vada cumva portarul. Cu asta, o sa rupem gura targului, fraierilor! Bagati mare, sa speriem boborul! Ce e mai rau decat Cod Rosu? Cod Alb! Asa am citit io in cartea aia de Geac London.

Potrivit articolului, din motive necunoscute noua, puterile care sunt “precise” de la ANM decid ca nu e in interesul populatiei sa stie ca o sa se inece in omat, ci numai acei cativa “baieti destepti” care este, si care trebuie sa-si ascuta lama la tractoras, si sa dea drumu’ la 4 ori patru fac shaishpe, gen Prigoana, Videanu, Chiliman Diliman si cei 7 pitici.

Este cod alb. Precum hartia. Precum hartia igienica. Precum hartia igienica virgina. Virgina precum zapada care va cadea, si va va ineca pe toti indiferent ce doreste Onor’ Administratia.

Iar Gardianul vegheaza. Un ziar scris de cetateni, pentru cetateni. Si pensionari. Pensionarii sunt un fel de uber-cetateni, vigilenti si prompti. Iar cand unii pensionari lucreaza la ANM, devin adevarate paveze in calea vremii, si vremurilor.

Dar se pare ca undeva s-a strecurat o inexactitate, aflu minute mai incolo. Pentru ca sursa a fost inselata miseleste de acei meteorologi biciznici, si ca la Radio Erevan aflam ca de fapt n-a fost vorba de nici un Cod Alb, ci Verde, si nu s-a dat, s-a luat. Iar tovarasii sa stea linistiti, ca Patria vegheaza.

…

In fapt, si de drept, la Agentia Nationala de Meteorologie zac, perpetuu, relicve matusalemice ale unui regim de “trista amintire” si inspiratie, niste semidocti, obisnuiti cu meteorologia de stepa, aia facuta cu ochiul liber, si datul in bobi. Oameni care, precum tentaculele unui cefalopod obosit, se inteleg tacit ca e mai bine sa nu se stie cat de imbecili sunt, ca poporul tace si intelege. Uita-ti-va pe fereastra. Uita-ti-va apoi la televizor. Pe ProTV. Apoi pe Antena. Apoi pe Realitatea. Si dupa aia intreba-ti-va: “va ninge?” Dati cu banul.

Aveti tot atatea sanse sa va prognozati singuri vremea, oriunde ati fi. Probabil sunteti chiar mai buni decat ANM-ul. Si nu pentru ca ANM-ul nu ar fi beneficiat de 17 ani de programe de colaborare, cu Meteo France, cu Centrul European de la Reading, cu dracu, cu lacu, cu fratele lor si cu nepotii lor mai mici. Mandru absorbant OB de fonduri de-pe-unde-se-alege, si mai nou posesor de aparatura ultra-performanta, agentul meteorolog de serviciu foloseste calculatoarele de ultima generatie ca sa asculte muzica, sa navigheze pe internet, iar cand vine vremea (sic!) sa dea prognoza la Radio Romania Actualitati traduce, scalcit, ce zice pe Yahoo Weather!

Shhh! Vorbiti soptit. Cineva viseaza.

G.

In raspunsul la raspunsul BOR in raspuns la publicarea “Versetelor Satanice”, si in lipsa de comentarii, iata opinia mea:

Silence! I kill you!

G.

Trec peste infrastructura mucificata a Bucurestiului, fiindca deja exista bloguri tematice dedicate marelui Adriean Pache Videanu si maretelor sale infaptuiri. In Bucuresti nu numai strazile si trotuarele sunt naspa si gropuite, dar nici politie, jandarmi si alte persoane cu atributii pe ordine, curatenie si organizare nu avem.

Bineinteles ca nu pot sa nu ma refer la evenimentul cu codul “Bradul”, pentru ca urla televiziunile de 3 zile pe acest subiect, intorcind faza asta pe toate partile. Stire: in Bucuresti, simbata seara, la ora xx, s-au aprins cele tzshpe milioane de beculete din cel mai inalt brad de Craciun din Europa, platit si furnizat bucurestenilor de catre Millennium bank. Foarte frumoasa initiativa, aia dadeau bradul, plateau tot si urma ca poporul sa vina sa se traga-n poza cu obiectul si sa petrecaa la un concert in aer liber.

Dar minunile in Bucuresti trebuie gestionate. Eu cred ca baietii de la politie si primarie au injurat cu spume Millennium pentru initiativa, penca a trebuit ca angajatii lor sa presteze (ma rog, nu ca ar fi prestat, dar in fisa prostului scria ca e musai) crowd management. Cine dracu a auzit de crowd management in Romania? Prin urmare, sa vedem ce a iesit:

Mai intii, toti romanasii (caci a venit popor si din Ploiesti, Videle, Buzau, Iasi, Giurgiu, Ruse si alte localitati) au venit cu masina pina la baza bradului. Cum bine stim din zilele lucratoare ale saptaminii, bucurestienii au mare disponibilitate de deplasare cu masina chiar si 200 de metri, asa ca in scurt timp linga brad si pe o raza de 4 km in jur toate strazile, stradutele, aleile, parcurile si trotuarele au fost transformate in parcare. Parcai masina la Muncii si veneai cu ratb-ul pina la unirea, tu locuind la Izvor. Dar nici ratb-ul asta nu e proiectat pentru 3.000 de oameni capacitate a unui autobuz, asa ca lumea mai mergea si pe jos, in cuplu, haite si chiar turme, daca neamul era numeros. Asadar, au venit tovarasii romani si au ajuns sub brad. Aici incepea alta poveste, ca trebuia musai sa pui mina pe brad. Tu si ceilalti 70.000 (sau 300.000, cum am mai auzit estimari) trebuia sa atingeti bradul a) in timp record si b) toti odata, conditii cumulative. In acest demers, niste unii au fost storciti, niste copii, vreo 40, au scapat printre picioarele parintilor si au ajuns intr-un cort de colectare copii si obiecte pierdute, de unde puteau fi recuperati de parinti si posesori. Mare minune ca nu s-a darimat bradul ala, luat cu asalt precum redutele de la Rahova si Plevna.

Poplatia de gura casca a reusit performanta sa blocheze, in zi de week-end, circulatia in aproape tot Bucurestiul. La ora la care au inceput artificiile pe care doar le auzeam, Calea Mosilor era blocata integral, de la Obor pina la Piata Latina, iar bulevardele care dadeau in Universitate, Romana, Unirii, Camera de Comert etc erau, de asemenea, pline de masini bara la bara, care acompaniau bubuielile artificiilor cu claxoane, injuraturi, flegme si muci.

La McDonalds Colentina, pe la ora 21:45, populatia care sarbatorea ziua tarii halea chiftelele americane pe terasa, in aer liber, intr-o imbulzeaza care mi-aducea aminte de autobuzele preorasenesti cu care mergeam eu la liceu. Craoiau cu gura plina, copiii se intindeau peste masa dupa ketchup si suc, zburau paiele din sucuri precum sagetile din arcurile troienilor. Lume multa, lume entuziasta, lume flaminda si petrecareata. Exces de steaguri atirnate de garduri, stilpi, blocuri si geamurile din spate ale masinii.

Politia romana sustine ca a trimis in haos trafic vreo 300 de agenti, care cred ca erau asa de bine camuflati incit nu i-a vazut nimeni in epicentru, dar erau grupati in Drumul Taberei, Casa Presei, Militari, Titan, Balta Alba si Cringasi, unde dadeau energic din minute. Despre statusul de dupa event nu cred ca mai e cazul sa povestim: cosuri de gunoi smulse sau incendiate de la tigarile aruncate aprinse in cosurile de plastic, gazonul parcului facut praf si noroi, gemuri sparte la vitrine, cauciucuri intepate, masini zgiriate, hirtii, prezervative, caciuli mototolite in fintini, flori turtite aruncate peste tot, ambalaje de tot ce vrei, frunze uscate si oase de pui grupa mare.

Chiar nu e nimeni dintre aia platiti pentru asa ceva in stare sa inteleaga ca si bucuria oamenilor trebuie gestionata? Chiar nu sunt in stare sa vada ca orice aglomerare de peste 100 de oameni blocheaza tot Bucurestiul? Chiar sunt atit de cretini incit pun de-un praznic in centru fara sa se gindeasca ca pe o raza de 5 km nu mai circula salvari, masini de pompieri si alte utilitare, ca mor oamenii cu zile striviti de semenii lor? Cine dracu v-a invatat pe voi sa trintiti o chestie fara sa va ginditi la consecinte? In locul astora as fi ridicat toate masinile parcate ilegal si le-as fi trimis la Glina, as fi pus gradene care sa dirijeze multimea si as fi angajat pt o zi macar 5000 de oameni care sa mentina ordinea si sa ii indrume pe oamenii care se foiau in parc, la metrou, printre masini…

Stau si ma gindesc ca daca se face (si se va face) Caterala mintuirii neamului (lor) si vine Craciunul sau Pastele, cind simte romanul nevoia de neinlaturat sa-si duca credinta in tirg si sa defileze cu dinsa pe capota infinitiului, va fi mai rau decit a fost simbata. De fapt, va fi din ce in ce mai rau pina cind se va ajunge sa te urci in masina parcata, sa iesi cu ea dintre blocuri, sa te asezi intr-o coada si sa stai pe loc pina seara, vorbind la telefon si operind laptopul, dupa care facem stinga frumos, inapoi intre blocuri si inapoi in casa, pentru o cina binemeritata dupa o zi de munca. La multi ani Romania. Amin.

Si extra bonus pentru copiii cuminti:

Ca tot ziceam ca romanii nu au apetit pentru closure, hai sa va mai dau niste vesti despre Iarina.

Mai intii, dupa campania Batumi, am tinut legatura strins si cu bunicii Iarinei, si cu ea, si cu profesoara Diaconu si cu mama Iustina si matusa Raluca din Iasi.

Ce nu stiti si nu v-am spus intentionat este ca, gratie unui om extraordinar, pre numele sau de glob Oaie, am obtinut doua sponsorizari masive pt Iarina: una in bani si una constind intr-un calculator. Prin prietenii si sefii lui, Oaie a reusit mai mult decit speram cu totii. Calculatorul urmeaza sa ajunga la Iarina saptamina viitoare, pentru ca Viorel, cel care i-l doneaza, il va trimite personal la Botosani, la usa bunicilor Iarinei. Bunica fetei are un cont in ron deschis la CEC (este contul in care i se vireaza pensia). Daca doriti sa faceti donatii, dat mail la mine si va dau contul, fiindca prefer sa nu-l tiparesc aici. I-am luat si un sah electronic, un Mephisto facut in colaborare cu Karpov, cu care se antreneaza zilnic, si pe care il bate (la nivelurile initiale, cel putin, pina acum).

Prin urmare, copilul are acum ceva bani sa cumpere medicamentele bunicului (care a facut progrese, de dragul Iarinei, si se straduieste sa mearga din nou, desi este paralizat de citiva ani si medicii nu-i dadeau sanse sa mai mearga vreodata, fiindca este foarte in virsta, avind peste 70 de ani. Acest copil are un dar aparte de a-i face pe oameni sa vrea sa fie mai buni, mai tari, sa se lupte, si asta imi da sperante ca nu am gresit sustinind-o din toate puterile), are din ce sa isi ia niste hainute si rechizite, va avea si calculator si vom face cumva sa aiba si internet in cel mai scurt timp.

Iarina a fost premianta la scoala si ramine in continuare un copil silitor si foarte bine pregatit; numai intr-o zi, saptamina trecuta, a reusit sa obtina trei calificative A la matematica, romana si engleza. La toate materiile este una dintre cei mai buni elevi, invata si se straduieste.

Sah face din pasiune, doar de un an si 10 luni, cum v-am mai spus. Dar in acest rastimp a reusit sa fie vicecampioana nationala la categoria 8 ani si sa iasa pe locul 8 la europenele de la Batumi. Cautind sa o ajutam sa fie membra a unui club de excelenta puternic, am scris in toate directiile, la federatie, la dna. Polihroniade, la Clubul Regilor si am incercat sa contactez o groaza de oameni pentru ea. Nu am primit nici un raspuns pina saptamina trecuta, cind am aflat de la mama ei ca a fost chemata la Clubul de excelenta de la Iasi. Nu stiu daca e urmare a eforturilor noastre sau s-au clarificat treburile prin federatie (am auzit ca s-ar fi schimbat stapinirea). Ajunsa la Iasi si jucind cu cei de acolo, in cadrul cursurilor, a facut o super impresie, obtinind 100 de puncte din 100 posibile si terminind cu nota 10. Cu alte cuvinte a rupt tot si ia fost cea mai buna!

Ca o consecinta a acestui fapt (sau poate nu) a fost selectata pentru Liga campionilor si pentru asta, intre 8 si 9 decembrie 2007 se va deplasa la Buzau, iar pe 13 sau 14 decembrie la Timisoara. Eu asa stiu de la mama ei, dar pe site-ul Federatiei Romane de Sah nu sunt precizate datele astea, probabil e un concurs intre cluburile de excelenta. O sa mai caut si va spun.

Cu doamna Diaconu am vorbit de multe ori, si mai exista o problema la Botosani (si in alte parti) in ceea ce priveste activitatile extracuriculare. Si anume:

“Acum 11 ani la Botosani s-a desfasurat prima tabara nationala de sah pentru copii si juniori, actiune cuprinsa in calendarul activitatilor extrascolare al M.E.C.T. Actiunea a avut o continuitate din anul scolar 1995-1996 pana in anul 2004, cand nu a mai fost inclusa in calendar C.P.E.E. Acest calendar se reactualizeaza in ficare an pe baza unor proiecte pe care le intocmim noi, cadrele didactice, dupa o anumita metodologie si structura anuntate de minister. Anul acesta am trimis un nou proiect la MECT, la Directia generala invatamant preuniversitar-programe inspector general prof.dr.Daniela Calugaru.

Aceasta actiune este unica la nivel national, iar cadrele didactice care activeaza in palate si cluburi ale copiilor au ramas fara finalizarea activitatilor interjudetene (cum de fapt exista si la alte discipline ca: dans modern, ecologie, teatru etc). Ajuta-ma, poate reusesti sa sensibilizezi pe cei de la minister mai ales pe d-l ministru Adomnitei de necesitatea re-infiintarii acestui concurs care poate promova in esaloanele superioare sahisti de mare valoare, in ultima instanta chiar in alta localitate decat Botosani.

Poate imi poti obtine o audienta la d-l ministru, te rog mult. Avem valori multe in tara asta care se pierd.

La teatru sunt vreo 5 actiuni nationale la dans modern de asemenea, dar la sah sunt cateva interjudetene si nici una nationala. Sarut mana pentru tot, cu respect, Silvia Diaconu.”

Evident ca nu am reusit sa vorbesc cu nimeni de la Minister, pt. ca nu-i cunosc, iar pe Adomnitei nici nu vreau sa-l cunosc vreodata, dupa cite prostii a facut. Daca cineva are vreo idee cum putem sa facem treaba asta, sau sa obtinem o audienta la ministru sau la madam Calugaru, sa-mi dea de veste pe mail. Adica de ce pentru dans si teatru sa se poata si pt sah nu? De asemenea, la clubul de la Palatului, dna Diaconu face mai mult munca voluntara si neremunerata in vreun fel cu peste 80 de copii, printre care si Iarina. Fiind oras sarac, cu multi oameni saraci, daca ar pune taxa de inscriere nu ar mai veni nimeni sa joace sah, si ar fi mare pacat. Pentru toate cheltuielile cu sahul, abia daca se string niscai banuti din sponsorizari si din donatiile parintilor mai instariti. A infiintat acest club pentru ca acei copii sa fie legitimati undeva si sa poata participa la concursuri (daca inveti tu acasa sa joci sah si nu apartii unui club, nu ai dreptul sa joci in concursuri).Cam astea ar fi vestile, sau macar o parte dintre ele. Si iata si o poza, de la Claudenia, cu Iarina si invatatoarele ei 

Pentru ca am avut treaba azi de abia am vorbit trei fraze pe mess si 3 ore la telefon, abia acum am apucat sa brausez (sic!) presa romaneasca. Si peste ce imi fu dat sa dau? Pesta asta, oameni buni!

Am zis ca nu am citit bine. Am reluat. Am mai citit inca o data, desi in jur suna telefonul, bipaia gmailu, buzzuia messengeru si se cerea lumea in audienta: am dat la spate toate acestea si mi-am silit neuronu sa stea concentrat.

Citam si comentam deci, da?

Periplul nostru prin redactiile ziarelor n-are scopul de a-mi face campanie electorala, asa cum au speculat unii, ci pentru ca avem un deficit de comunicare.

In mod evident, zic eu, nu e vorba de campanie electorala, intrucit nici nu suntem in perioada de campanii si nici nu e nevoie de campanie ca sa ne minti, bai, viteanule meltean si imbecil care esti asa cum am zis!

La inceputul mandatului meu am venit pe zece promisiuni electorale pe care a trebuit sa le cuantific si in bani, sa vedem cu ce resurse putem sa atacam Bucurestiul pentru a rezolva aceste probleme.

Sa-i atacam pe bucuresteni, da-i dreacu de prosti, care ma suporta ca urmas al basescului traiean, care a ravasit primul cacatul pe care il imprastii eu acuma pe unde nu era si-l suprastratific si bordurez pe unde era deja. 

Nu tin nici un fel de audiente. Din punctul meu de vedere este un fel de trafic de influenta. Nu prin audiente tin legatura cu oamenii ci in strada. Mai greseste si presedintele.

Pai Adrieane, prostovane, ar fi si greu sa vina cetateanul sa faca trafic de influenta cu tine pe coasta de azur sau unde mortii mortilor te mai plimbi matalea cam 6 zile pe saptamina. Sigur ca nu prin audiente vorbesti cu oameni, ci prin miting, manifestatie, revolutie si mineriade. Asa cum a zis si domnul presedinte Iliescu, care, spre deosebire de asta pe care-l avem acuma, n-a vorbit, dar le-a facut. Care dintre presedinti greseste, dupe impresiile lu matalea? Ala vechi sau asta de-acuma? iti atrag atentia ca s-ar putea sa ti-o furi daca raspunzi gresit.

Mergeti pe Mosilor, Magheru, pe strazile principale. Am facut infrastructura. Nimeni nu a rezolvat problemele decat cu cetatenii in oras. Sistemul de canalizare a fost rezolvat. La precipitatii de peste 20 litri pe metrul patrat tot vor fi insa probleme.

Deci recititi boldul: s-a rezolvat, dar n-o sa mearga! Adrieane, taicutule, tu esti chiar asa cum te-am banuit cind te-am vazut prima data. Sa zica Mircea Badea, ca el are vorbili cu iel. Deci vara e ok, dar toamna si iarna nu? Sau cum? Nu se poate rezolva sa mearga in toate anotimpurile? Sau macar sa nu mearga vara, dar sa mearga atunci cind e nevoie, aka toamna si iarna si primavara?

Ce va reprosati?

Ca nu am comunicat suficient. Eu am abordat orasul din punct de vedere managerial nu politic. Nu am vrut sa monopolizez puterea.

Deci poate nu ati inteles: isi reproseaza ca a abordat orasul (sau l-a atacat, cum zice mai sus) din punct de vedere managerial si nu politic

Nu cred ca o sa fiu cotat ca al doilea primar al Capitalei, dupa Pache Protopopescu, ci primul.

Iti dorim din suflet, si cred ca sunt in asentimentul tuturor bucurestenilor care nu sunt angajati la marmosim, sa ajungi miine precum e Pache azi. Ca sa nu te faci ca nu pricepi aluzia, Adrieane sa stii ca Pache e mort.

Si Ziua ne mai spune si ce anume a facut Pache pentru Bucuresti in 3 ani, cam tot atitia cit are si vita asta in fonctie. Si, ce sa mai va spun, vorba lu Tamango, vorbele e de prisos.

Dragi consateni,

Ma simt ingrozitor de enervata de acest interviu la care s-a autoinvitat puriul tupeist si imbecil cu privire bovina Videanu. Oameni buni, ce se intimpla in Bucuresti nu se cheama ”modernizare si refacere infrastructura”, ci jaf si bataie de joc. Sa incepi reasfaltari pe toate caile de acces catre o anume destinatie (cum ar fi Oborul), sa bordurezi si parabordurezi niste strazi cu materiale proaste (el zicea acum ceva vreme ca “preferam” – el cu ma-sa poate – materialele proaste fiindca sunt mai ieftine, daca tineti minte), sa fii in concediu sau in deplasare mai mereu, sub pretextul ca te duci sa intelegi in amanunt cum functioneaza Londra si Parisul si Marea Mediterana pe coastele de vest, sud si centru si sa spui dupa aia ca audientele sunt o forma de trafic de influenta, sa spui ca ai facut cind n-ai facut, sa zici ca functioneaza canalizarea pe timp de vara, dar daca vine iarna e problema etc etc, asta inseamna, cum se zice in popor, sa fii prost destul, adica si fudul!

Traim intr-un Bucuresti murdar, urit, darapanat, santier de ani de zile, cu noroaie pe strazi, fara parcari (in afara de alea ale doamnei Udrea si ale cocoselului sau), cu canale infundate, cu pasaje care supureaza si se inunda, cu blocuri neterminate, cu cersetori puzderie, cu ciini vagabonzi, cu o Dimbovita murdara si plina de ierburi, cu parcuri in care se fac zgirie nori de catre diversi particulari, cu un Cismigiu in care vara pute a pisat si aleile sunt pline de cacati de ciine, cu autobuze putine si care vin rar, cu blocaje peste blocaje in toate domeniile, un oras in care totul este agresiv, e facut sa te enerveze, sa te indispuna, sa te asurzeasca si sa te chinuie: sa mai continui realizarile? Nu le mirosim, inhalam, traim, injuram zilnic?

Ca doara nu degeaba exista blogul antivideanu.blogspot.com in care cu totii, postatori ci comentatori, ii laudam priceperea, lookul si preocuparea marelui alb care ne “manageriaza” micul tzarc.

Concediu placut in continuare, domnu Adriean!

Astazi, la categoria ‘gura alesului adevar graieste’, Adriean von Videan – invitat fiind la KFM – a scos porumbelu’ pe gura atunci cind a fost luat la intrebari referitor la licitatii:

“Licitatiile noastre sint predictibile”

Adevarat a bordurat, primaria mea !

Liciteaza cine are curaj, iese cine trebuie, ca sa merge procesul lin si fara contestatii (marcat cu bulina alba pe lista de realizari).

Bine, totusi, ca macar ala merge lin, ca pe strada iti tin in priza atentia distributiva gurile de canal de Huhuresty – cele mai dirze guri de canal in lupta cu nivelul strazii.

Ea este Iarina, fetita de care vorbeam aici. Mai are fix 12 min. pina decoleaza de pe Otopeni spre Istanbul, si de acolo spre Batumi, Georgia.

Trebuie sa le multumesc tuturor celor care s-au implicat in campania de stringere a banilor pentru acest copil. Am strins fix 4905 roni intr-o singura zi, de la 15 persoane. Nu e mult, dar pentru un biet copil crescut de bunici e un dar enorm, pe care l-a primit atit de demna, de cu capul sus si “barbata” incit mai aveam putin si-mi dadeau mie lacrimile, ca si bunicii ei. Vazind-o, nu regret o clipa ca ne-am mobilizat si am reusit ceva pentru ea. Merita, cu siguranta, mult mai mult. Si vom face asta. Bunica s-a imprumutat de 1300 de euro ca sa aiba de mincare si umblat prin Batumi, asa ca banii dati de noi au venit foarte bine. O sa mai stringem, desigur, sa vedem la intoarcere (mi-au promis ca tinem legatura) cum facem cu contul.

Am facut o pauza pentru ca am primit un mail de la matusa fetitei, care sta in Iasi, cu niste precizari privind parintii fetitei (mai precis mama ei), care traieste si munceste la Iasi. O sa va scriu si despre asta, dar nu e important acum. Deci Iarina are mama si matusa la Iasi si bunicii si un unchi la Botosani, nu e asa singura pe lume cum credeam. Cu atit mai bine pt ea.

Asadar, stiti din update-urile de aznoapte ca am primit un telefon de la o anume doamna Rosu. S-a elucidat misterul: doamna cu pricina exista, are legatura cu federatia (sau asociatia) de sah din Botosani si era ingrijorata ca cele 3, cu micutsa in frunte, s-ar putea intilni cu niste nenorociti care cine stie ce sa le faca. Inclin sa-i dau dreptate, acum ca a trecut, dar mi se parea nedrept pina la cer si ianpoi ca cineva sa ne banuiasca, fara sa ne cunoasca, de rea credinta. Cert este ca doamna Rosu a vorbit cu doamna profesoara si le-a atras atentia sa nu aiba incredere in oricine le ofera bani, cu argumentul (imbatabil pt oamenii simpli: daca noi in Botosani de la nu stiu cite firme mari am cerut si abia am strins 10 milioane, cu milogeala si calcat pe inima atitea luni, cum sa stringa ei intr-o zi de patru ori mai mult?).

Doaman Diaconu, profesoara Iarinei, nu ne-a raspuns la telefon de la 4 si pina la 6:06. In acest timp, eu cu oaie si cu liviu am cautat pe net (de fapt oaie avea telefon cu acces la net, ca e mai smecher), sa cautam unde ar putea sa ajunga, in Bucuresti, autocarele de Botosani. Intre timp mai intrebam si taximetristi si obisnuiti ai garii care, fiecare, normal, avea un alt raspuns: aici, peste drum, pe grivitei, la golescu, la diego, in pizda masii! Le-am luat pe toate la rind, am trecut o data, de doua ori, in sens invers si iarasi ne postam in fata garii. Intre timp sunam si trimiteam smsuri la doamna profesoara. Am sunat si de pe nr  lui oaie, cu gindul ca poate nu voia sa-mi raspunda mie. Acelasi raspuns: casuta vocala.

Intre timp, ieseam din masina sa fumam si sa admiram tineretul care juca fotbal sau priza din punga in parcul de la Min. Trasporturilor.

Pe la un 5 si jumatate, a sunat oaie la serviciu la el, unde se gasea un om cu internet, sa caute la noi pe blog sa gaseasca nr de acasa al dnei profesoare. L-a gasit, am sunat: nici un raspuns. Am mai dat o tura de autogari. Apoi am mers si la autogara din Natiunile Unite, pre numele sau Diego (double t, vizavi de tribunalul mare, pe splai). Unde un nene care matura ne-a spus ca a fost mai devreme un autocar de botosani, dar era cam ciufut omul dimineata si n-a vrut sa ne spuna mai multe.

Ne-am dezumflat de tot. Eu injuram, baietii, mai decenti, taceau. Mi se parea ca e o consipratie impotriva noastra, ca nimic nu are cum sa mearga bine in tara asta. Am mai incercat inca o data la doamna profesoara si… a raspuns!
Erau deja in Otopeni, dadusera cite 10 roni de persoana soferului sa duca pasagerii (vreo 20) direct la Otopeni, pt ca avusese intirziere de peste o ora. Asa ca, dupa o consultare aproape din priviri cu baietii, am pornit spre aeroport.

Am ajuns pe la un 6 jumate si ne-am intilnit cu fetita, bunica si profesoara. Nu va mai zic de emotii, ca v-am mai zis. Doaman profesoara ne-a spus ca nu a avut semnal la telefon, si ca a vazut la un moment dat ca a primit sms-uri, dar asta se petrecea cind coborau din autocar, si n-a avut vreme sa citeasca ce scria in ele. oricum ar fi, bine ca ne-am intilnit.

Baietii au fost siguri ca ultimul sms al meu, in care o rugam pe profesoara sa raspunda la telefon pt ca noi nu am pus la suflet ce ne-a zis dna Rosu, nu vrem sa facem rau ci sa ajutam un copil.

Banii au ajuns din mina mea direct la fetita si la ea au ramas. Am lasat si plicurile originale in care au ajuns la mine banii, desi mototolite unele si scrise altele. Profesoara a primit o lista cu numele complet al tuturor contributorilor si cu contributia fiecaruia, cu rugamintea de a nu o da publicitatii sub nici o forma. Asa mi s-a parut corect sa fie, sa stie ca sunt oameni care au vrut si au putut s-o ajute si cine sunt ei. Se vor ruga pt noi, asta e sigur si le multumim pt. asta.

I-am urat succes Iarinei, i-am zis ca toti colegii, prietenii si amicii nostri ii tin pumnii si ca ii dorim din tot sufletul sa obtina o medalie. La care raspunsul ei a fost: pai nu se poate altfel. Asa sa fie.

Sa vedem ce facem in continuare. Scuzati eventuala incoerenta, dar nu prea am apucat sa dorm, m-a si emotionat copilul asta, si m-a si supraforjat situatia de dinaintea intilnirii.

Multumesc tuturor,

iti tinem pumnii, Iarina!

Aseara, pe cind ma jucam pe bloguri cautind sa citesc ceva interesant am ajuns la Radu Gonciar. Si abia postase, sau abia atunci am vazut eu, un copy dintr-un articol aparut in Evenimentul de Botosani.

Despre ce e vorba: o fetita de 8 ani din Botosani, sahista si orfana, crescuta de bunici, vrea si poate (s-a calificat) sa participe la Campionatul European de Sah din Georgia, care se va desfasura intre 12-14 23 octombrie. Update 12:29 a.m. Edit data luat de aici (ar fi si aici, daca ar fi actualizat site-ul, ceea ce nu e). Asadar e vorba despre 12 zile, nu de doua cum credeam.

“Iarina Dumitras are doar opt ani. S-a calificat la Campionatul mondial de sah de la Batumi, in Georgia. Dar, pentru a participa la competitie, are nevoie de 100 de milioane de lei, pana pe data de 10 octombrie, bani necesari pentru transport si cazare. Colegii i-au sarit in ajutor, dar si reprezentantul unei firme, impresionat in urma articolului aparut in cotidianul nostru.”

si

“Bani pentru medicamentele bunicului.
Pentru ca situatia materiala este mai deosebita, fetita si-a propus sa castige cat mai multe concursuri, iar banii nu-si doreste sa-i investeasca in scopuri personale, din contra, sa-i rasplateasca pe cei care au sustinut-o: „Iarina este un copil foarte sensibil, cu o inima mare. Din sumele pe care le-a castigat pana acum, a cumparat bomboane pentru colegi, dar si medicamente pentru bunicul ei. Este sociabila, iar rezultatele la scoala sunt impecabile si merita sa ajunga departe”, declara Eugenia Musteata, invatatoarea fetitei.“

Platile se pot efectua in doua moduri: direct, luand legatura cu Silvia Diaconu, profesoara Cercului de Sah al Palatului Copiilor, sau depunand banii in contul IBAN al Asociatiei Judetene de sah Botosani, deschis la BCR: RO56RNCB0041041201600001. UPDATE: daca era sa folosim contul, trebuia sa fie deja depusi banii, altfel ajung la Federatie, nu la fetita. Ramine deocamdata varianta cash, pina facem rost de un cont al fetiteti sau al familiei ei.

Acolo, insa, scria ca pina pe 10 octombrie, adica azi, fetitei ii trebuiau banii pt a putea sa mearga in Georgia.

Am sunat la dna Silvia Diaconu acum 10 minute si am aflat urmatoarele:

Banii nu s-au strins in totalitate, mai lipsesc 21 de milioane (lei vechi) – pe care doamna Diaconu o sa-i puna din buzunar, daca nu se gaseste cineva (un cineva colectiv) care sa le ajute. Fetita si dna Diaconu ajung in Bucuresti miine, cu un autocar Priscom, undeva linga Gara de Nord, in jur de 4:30 dimineata. La ora 06:50 trebuie sa fie in Otopeni, pe aeroport, pentru a se imbarca in cursa pentru Istanbul, care decoleaza la 8:50. In Istanbul vor sta o jumatate de zi, pentru ca apoi sa ia cursa spre Batumi. Nu au bani nici macar pentru taxiul intre Gara de Nord si Otopeni, care stiti ca e in jur de 70 de roni, aka 700.000 rol.

Haideti s-o ajutam pe fetita asta (nu neaparat pentru acum, desi ar fi foarte frumos sa cistige premiul, dar pentru ca are o viata grea si merita; fetita nu are parinti, bunicul pentru care vrea sa cistige acest premiu este paralizat, bunica in virsta…).

Cititi articolele, sunati la dna Diaconu (tel. 0231 517 316, la care o gasiti pina diseara), care aveti masina si le puteti transporta la aeroport sau care aveti ceva bani si ii puteti da fetitei. Pentru relatii suplimentare ulterioare aveti mailul meu andreanum@yahoo.com sau andreanum@gmail.com . Eu am sa dau sfoara in tara la toti colegii, prietenii, cunoscutii, ziare si peste tot unde am intrare sau pot sa-mi fac.

de citava vreme, unul din vecinii mei se tine de shotii. deseori, dimineata, cind dau si io ca tot cetateanu’ consumerist sa-mi scot masina din parcare, descopar ca sint blocat de aceeasi toyota rav cenusie, suficient de strins incit sa nu-mi iasa nici o manevra si sa fiu nevoit sa astept pina coboara respectivu’ si elibereaza ringu’. ma rog, asta s-a intimplat cam de doua ori pe saptamina asta si niciodata inainte, da’ imi place mie sa ma dau victima.

zilele trecute, un vecin de la alt bloc, si-a luat un van vw. azi dimineata, cind sa scot masina si sa plec vesel la serviciu, stupoare: vw-ul aluia zacea nichelat si dandy in paralel cu vehicolu’ meu, facindu-mi iesirea imposibila. mai rau, asta, neavind serviciu, are o firma, deci ar fi fost inutil sa astept sa vina si-o ia de acolo, se stie ca in octombrie firmele turcesti demareaza inspre seara. satisfacut de logica mea perfecta la o ora atit de matinala, sun la usa noului proprietar si-l rog sa-si mute magaoaia pina nu-i dau una. somnoros si trist, ala coboara in parcare in pijamale cu cerculete olimpice pe fond alb, porneste motoru’ van-ului si ma intreaba din gesturi unde s-o mute, ca toate locurile sint ocupate si in locul meu, chiar daca ies io, nu are cum, ca-i mult mai lat. ei bine, aici intervine geniu’ de care-l banuiti voi pe tractoristu: “pai trage-o in dreptul toyotei rav, ca io azi circul cu masina asta si nevasta-mea nu pleaca nicaieri”. ceea ce s-a si intimplat.

n-am mai stat sa vad rezultatu’, dar astazi am zimbit destul de des. abia astept sa ma scol miine pe la 11 jumate si sa-i vad mutra aluia cu toyota rav, asteptind ca sa-mi vada mie mutra pentru ca mi-a blocat masina de la 4 dimineatza.

update

la insistentele colegei noastre blonde (andreanum) am facut si-o fotografie:

se opserva si masina ei p-acolo, in dreapta sus; n-am focalizat in prea mare detaliu pe ea pentru ca nu prezinta interes pentru cazul in speta.

probabil sinteti familiarizati cu subiectul. daca nu, apasati aici.

ei bine, acum doua zile am fost contactat de domnul Jose Escamilla, care mi-a trimis urmatorul mesaj:

Dear Sir,

I am intersted in acquiring the rights to this footage for my film: “UFO-The Greatest Story Ever Denied – Moon Rising”, which is about ALL the moon UFO and structure anomalies. What a FANTASTIC shot and by astronomers no less! Do you have access to this? I would like a full non-compressed version in Quicktime if possible. Please let me know where I may acquire this.

Jose Escamilla

raspunsul meu a fost prompt:

Dear Mr. Jose Escamilla,

It is an honor for me to be contacted by you, as I am aware of your tremendous work in this field of science.

All what I know about this footage is that it was recorded by the Italian astronomer Alberto Mayer (his website is http://www.makina.it/SAA/Home.html). I came across this video browsing ATS website. Unfortunately, I don’t have a QuickTime version, but I can offer you a version much more detailed than the one from Youtube. You can download it from here.

As the author has posted this footage on his website, free for download, I don’t think that you need to purchase the rights to use it in your documentary if you mention the source, but, of course, as I’m not very familiar with the legal aspect of this very matter, you should know much better than me.

Best regards and, please, keep up the good work,

XXX

PS. I would owe you a lot if you could tell me where I can find your documentaries on DVD support.

raspunsul sau nu a intirziat nici jumatate de ora:

Dear XXX,

Your help in this information to me has been very useful and I really appreciate you taking time in getting this to me. As well, as the download. Don’t worry about the DVDs. Send me your address and I will personally send you my films.

With your permission, I would like to add your name under research in my film “Moon Rising”, for your efforts. Once I finish the films Part II & III, I will see to it you get them. So if you don’t mind this credit on the film I would be more than happy to put your name there with us.

Thank you VERY MUCH for this!

Sincerely,

Jose Escamilla

___
acest schimb de mesaje este exemplul perfect despre cum trebuie abordat un subiect pe care ai vrea sa-l atingi, stiind ca altcineva s-a ocupat de el, inainte. imi permit sa amintesc aici Jurnalul National, care, in editia sa de ieri, nu face nici un efort sa aminteasca faptul ca scrisoarea doamnei Romanet referitoare la sala de clasa transformata in biserica a fost prezentata si comentata in premiera pe acest blog.

link-uri utile:

Jose Escamilla – Biography & Credits

UFO – The greatest story ever denied

cineva, anul trecut, mi-a facut un mare bine: m-a inscris in loteria americana a vizelor. in mod sigur, necunoscind prea multe lucruri despre mine si familia mea, n-a reusit sa completeze toate detaliile; acesta este, probabil, motivul pentru care primesc, de atunci, cel putin doua email-uri pe zi, indemnindu-ma sa finalizez inscrierea si sa aleg siguranta, sa-mi dau copiii la o scoala mai buna, sa traiesc si sa muncesc in cea mai veche democratie din lume, sa ma realizez, in sfirsit, ca om; ba mai mult, am primit si mesaje de tipul uncle sam wants you, stiti foarte bine posterul acela cu palarie cu star sprangled banner si deget indreptat exact intre ochii celui care ii zgiieste. green card-ul, drumul spre implinirea tuturor visurilor, poarta catre raiul pe pamint, pasul catre libertate… eu, inconstientul, prostul, fraierul, papagalul, timpitul sau toate la un loc, am facut ceea ce nici un american (pursinge sau inca sub transfuzie) n-ar face, nici in ruptul capului: am apasat butonul categorize as spam. stiu, sint un degenerat, putin imi pasa de viitorul copiilor mei, prefer sa traiesc in permanenta teama, cu tensiunea 18 cu 14 si calmante-n buzunar, fara un scop determinat in viata, fara speranta si fara liniste.

zilele astea, citeam pe undeva ca loteria americana a vizelor va inceta sa existe. nu stiu ce sa spun, e de bine, e de rau, habar n-am, dar principalul este ca, oricum, pe mine nu ma afecteaza. de ce? pai sa vedem…

de citiva ani buni, sua, vizibil saturata de produsul intern excedentar, s-a decis sa exporte democratie. s-a intimplat in afganistan, acum se intimpla in irak, in viitorul apropiat, probabil, va fi la rind iranul. nici palestina sau libanul nu se pot vaita c-au stat la rind prea mult, acolo democratia este implementata activ de un contractor de nadejde al americanilor, israelul. cum s-ar spune, democratia americana este in turneu. a inceput cu middle east-ul si, desi nu s-a comunicat oficial nici un program de viitor, ci doar niste axe dupa care se vor ghida, am motive sa cred ca, mai devreme sau mai tirziu, caravana democratiei va inconjura toata planeta. mai mult, generoasa fata de colegii sai de scena, sua le da democratie si acestora, fara a le cere nimic la schimb, ci doar citeva vocalize si acorduri, drept acompaniament. foamea de democratie e mare si continua sa creasca, iar america pare singurul producator ce ofera garantie si on-site support for life.

problema mea e urmatoarea: cita democratie poate produce sua astfel incit sa fie in stare sa sustina un asemenea ritm la export? eu cred ca in ritmul asta, lor, americanilor, in curind, nu le va mai ramine nici dram de democratie pe plan intern; democratia se va rationaliza, se va vinde pe sub mina, apoi va deveni produs de contrabanda, intocmai ca otter-ii si salamul de sibiu pe vremea impuscatului. statul american (si asta a-nceput deja sa se intimple, se intrevad anumite semne) va declara razboi celor care vor incepe sa faca burtica vinzind ilegal democratie ; conflictul va lua amploare, democratia va fi scoasa in afara legii si incadrata in sfera drogurilor cu efect halucinogen intens si potential letal; se va institui, in final, prohibitia la democratie. previzibil, tarile in care america pompeaza democratie (trebuie pus ceva si in locul petrolului, doar n-o sa lase ditamai vagaunile goale, s-ar surpa infrastructura), se vor ridica si vor prospera continuu, vor ajunge, intocmai ca un discipol, mai presus de maestrul lor. la un moment dat, va aparea loteria din celalalt sens, in care unchiu’ relu, varu’ jin tsui sau matusa natasha le vor pune americanilor degetul intre ochi si ii vor indemna sa aleaga libertatea.

avind in vedere faptul ca exact asa vor sta lucrurile, ce rost are sa stau eu cu degetul intre ochi de doua ori, si acum si atunci? deci ramine cum am stabilit: spam.

“Ai vazut? Haile Gebreselassie a doborat recordul la maraton!”

“E na?”

“Da! A alergat patruj de kilometri in doo ore si un pic”

….

“Iti dai seama? A alergat in MEDIE cu 20 de kilometri pe ora!”

“Super tare”

“Dam. Cica tipu’ alearga zilnic treijcinci de kilometri, o data dimineata la 5 jumate a doua oara dupa masa la 4 jumate”

“WoooooW! Super tare!”

“Tu-ti dai seama ca eu alerg trei kilometri in doo ore?”

…blink! blink!

“Bai, I suck! Iti imaginezi daca trece Haile Gebreselassie pe langa mine, e vroooom”

“Lasa. Important e ca alergi”

…blink! blink!

Am crescut intr-o familie ardeleana destul de traditionala. Mama (bunica-mea) e o fiinta tare religioasa, eu saracu’ l-am mostenit pe Tata (bunica-meu) care, desi credincios, n-a avut niciodata o relatie buna cu Popa. Asa ca atunci cand, dupa slujba/ predica/ mir veneam pe ulita cantand refrenu’ la Osanaaaaaa intru cel de Sus! tata zambea, in timp ce mama ne ruga din suflet sa tacem ca ne bate Al de Sus. Si tot degeaba, in curte adunam cu varu-meu oale, si intr-o simfonie a disonantelor rupeam fundul la tingiri imitandu-l cat mai convins pe cantorul principal, a carui voce n-am s-o uit niciodata.

Dar nu se punea problema sa il contest pe Dumnezeu, sau ziua de biserica (desi gaseam tot timpul stratageme sa ajungem fix la predica sau mir, cand se dadea anafura, iar daca cumva era vreun parastas, sufeream amarnic pentru extra-jumatatea de ora de slujba in care ne dureau picioarele, si gura de-atata cascat). Prezent ubicuitar in casa, batranelul cu barba alba, Iisus cu privirea unei Gioconde androgine, fecioara Maria care-mi aducea aminte de o verisoara de-a mea, care avea parul cret, sfantul Nicolae cel cu turta dulce, si Ingerul meu Personal, Gabriel, la care ma rugam insistent “eu sunt mic, tu fa-ma mare, eu sunt slab, tu fa-ma gras”…erau parte a unui univers cald, viu, palpitand de mister si de ne-frica de moarte.

Primul soc a fost sa gasesc Biblia Hazlie cand eram pusti, cand batranelul cu barba alba, in opinia unora ca Voltaire sau Bollingbroke, era de fapt un farsor, Biblia o facatura a unor oameni care altceva n-aveau mai bun de facut, povestile mele dragi de fapt inchipuirile unor apucati primitivi si haituiti. Moise si cosuletul – bogus. Daniil si groapa cu lei – pacaleala. Adam si Eva? Nici vorba, domnule, gradina Edenului era buna cel mult sa cresti napi si corcoduse in ea, si Diavolul sa fie sarpe? Ce jignire!

Si n-a mai fost credinta oarba. Caci in acelasi timp al copilariei mele, fusesem invatat – de data asta laic si neintermediat – ca e un pacat sa minti. Si asta, pentru ca-l furi pe celalalt de dreptul de a sti adevarul. Atunci, daca Biblia era doar o insiruire destul de subtire de minciuni, daca toti Sfintii si parasfintii nu erau decat niste personaje literare a la Tandala si Pacala, cu aroma de morala, ce rost avea? Religie, credinta, Dumnezeul meu cu barba si aroma de busuioc, ce rost aveau?

Am trait o adolescenta nebuna, nebuna de tot, dar poate mai putin nebuna decat a altora. Am luat cam tot ce se putea “in desert”. Si corpul meu, templul meu, l-am pangarit (sic!) cu savoarea constientei ca nu e zi de maine, nici poimaine. Tata murise dupa doi ani de chin. DOI ANI de chin. Unde a fost Dumnezeu atunci cand eroul meu a murit? Poate in sicriu. Poate in grunjii de pamant gras care l-au acoperit. Poate in carii care au mancat tocul de la poarta casei cand n-a mai fost cine sa o ingrijeasca. N-am mai suferit biserici, popi, Tatal nostru inainte de masa, de fapt copilaria mea mirifica, cea cu tingiri si Osanale, si anafura si hainele frumoase, trecusera. Erau trecute.

Si apoi, in conditii care nu fac obiectul acestei scurte povestiri, l-am cunoscut pe Rabbi Eli. Rabbi Eli fusese pe rand betsiv, jurnalist, apoi din nou betsiv, apoi se aciuase la o Yeshiva si ajunsese rabin, iar acum facea concurenta Sohnut-ului primind goi Vinerea inainte de Shabat. Si cum imi uitasem deja de numele meu, si de alte lucruri sfinte, mi-am zis “de ce nu?” Poate Dumnezeu cel adevarat e chiar cel de care stiam, in Biblie, poate Torah, si Talmud, erau reflectia unui Divin de care inca ma simteam privat, cineva imi furase Dumnezeul meu si acum, cumva, urma sa-l recastig.

M-am gandit foarte serios sa trec la iudaism in lunile alea. Voluntar, strat cu strat, jupuiam fiinta mea de tot ce stia despre EA insasi, si cu fiecare strat deveneam mai subtire, mai gol, anesteziat. Au murit atunci Iisus, sfantul Nicolae cu turta dulce, fecioara Maria care semana izbitor cu verisoara mea cea cu parul cret. Ramasese doar ingerul meu, Gabriel, la care continuam sa ma rog de data asta “eu sunt slab, tu fa-ma tare”.

Dar pragurile vietii vin uneori in pachete cataclismice, astfel incat un taifun m-a indepartat de Yehuda, si de Eli, si m-am trezit intr-o buna zi ca stateam in sufrageria parintilor mei, si un preot alaturat de un tsarcovnic pregateau o feshtanie de alungat dracii din casa. In mod clar, ai mei credeau ca in tot timpul ala ceva sau cineva ma posedase, astfel incat era logic si necesar sa fiu de-posedat. Intr-un spectacol grotesc, si schizofren, o lumanare si-a gasit locul in castronul cu grau, apa a primit insetata busuiocul uscat, tsarcovnicul a aprins o bucatsica de tamaie, ai mei stateau pasnici in spate, iar mie mi-a venit randul sa aprind lumanarea…

…mana a luat bricheta. Bricheta a refuzat sa functioneze. Mana a fortat bricheta. Bricheta a cazut in apa sfintita. Tsarcovnicul s-a innecat cu propria lui saliva. Popa s-a inverzit si si-a facut urgent 10 cruci de-alea regatsenesti, scurte, de piei Satana. Cumva, dracul isi adusese aminte de mine si venise la adunare.

Si totusi, nu in ziua aia m-am impacat cu Dumnezeu, ci mult mai incolo. Era intr-o zi de octombrie, ani buni dupa aia, cand am urcat cu taica-meu la Oratoriul Sf. Iosif, pe care voi nu-l stiti pentru simplu motiv ca e departe, atat de departe de satul copilariei mele. Mai exat, 13.000 de kilometri mai departe. Impreuna cu taica-meu, am refacut drumul crucii printre statui impietrite ale ultimei zile a lui Iisus, inconjurat de artsari inca rosii, imbratisati de un soare care se reflecta in fluviul St. Laurent. Dumnezeu s-a intors la mine in ziua aia, si nu sub forma unei rugaciuni, sau icoane, sau cruce, ci sub forma unei raze de soare, si a unei frunze, sub forma unei batai de inimi in plus cand, dintr-o data, L-am simtit.

Continui sa fiu foarte confruntativ cu Doamne Doamne. El stie ca e responsabil de tot ce nu-mi sta mie in putere, dar ne-am inteles deja ce e treaba mea, si ce e treaba lui. Si da, am plans la nunta mea, pentru ca Dumnezeu mi l-a adus pe Tata in memorie atunci cand nimeni nu s-ar fi asteptat, si Tata mi-a zambit. Iar deasupra lui era ingerul meu, arhanghelul Gabriel.

G.

Uitati de tot ce-am scris pana acum. De miutsa romaneasca, de articolele domnisoarei Iordash (sic!), de aventurile penibile ale lui Britney Spears, de albumul Nightwish si povestea cu copyright-ul. Uitati de mutsunake.
Si pentru un moment, luati o pauza de la ce faceati adineauri. Ramaneti cu mine in cele ce urmeaza.
In mod izbitor, contrastele dimprejurul nostru au atins, cand s-a aflat ca Ahmadinejad va sustine un dialog in cadrul Ivy League la Columbia University, o nota de sepia, oare nu asa s-a intamplat de fiecare data inaintea unei conflagratii majore, iar oamenii s-au intalnit pentru a arunca manusa?

Ce a cautat presedintele Iranului la Columbia? Aparent, a fost invitat de decanul acesteia, Lee Bollinger, celebru in US pentru iesirile la rampa, in perioada lui Reagan, intru apararea Primului Amendament. De fapt, in numele libertatii fundamentale la cuvant, si opinie, aparate strasnic de Bollinger in zilele anterioare rendez-vous-ului, Ahmadinejad urma sa-si rosteasca obisnuitul discurs supra-realist, tangential si alunecos, si sa raspunda la intrebari din auditoriu, le creme de la creme al mediului academic american, profesori si literati de …renume mondial…

Iar Ahmadinejad a venit. Vorba lui Shmuel Rosner de la Ha’aretz, “a venit, a vorbit, a plecat”. Ce a lasat in urma, rivalizeaza cu bazaiala din jurul pupilelor nocturne de la Hollywood, mai ales ca presa a avut ocazia sa-l mai auda o data, in parti prix, pe iranian, la un dineu de data asta organizat de Ambasada Iranului, si nu de Liga de onoare a UofC. A fost bine sau nu, ca panasul unui stat “care sponsorizeaza teroristi” a penetrat altarul de curatenie american, poluand cu prezenta lui atmosfera din jurul Ground Zero? Este sau nu o atitudine democrata sa te expui, voluntar, prezentei toxice a lui Ahmadinejad…cat despre curiozitate, de ce NU? Bollinger anunta, cu emfaza, inainte de meeting, ca in mod cert dezbaterea va oferi o platforma de schimb intre cele doua parti, care se vor “cunoaste mai bine” cu ocazia prezenta.

Acelasi Bollinger a vomat, copios, in discursul de introducere al “oaspetelui”, tot ce credea mai sfant si mai drept despre America (zgomot de imn in fundal), si l-a blestemat pe satanicul Ahmadinejad cu o mie de vorbe, l-a facut meschin, dictator, aliterat, needucat (a se citi “salbatic”), l-a umplut de respect si asta, in timp ce tovarasii kominternisti din Ivy League punctau, frenetic, vorbele decanului, aparator al dreptului la libera opinie, aflat la momentul asteptat de o viata.

Exista un joc conceptualizat de Eric Berne care se numeste Rapo – NIGYSOB (now I got you son-of-a-bitch). Iar Bollinger l-a prins pe fiul de curva Ahmadinejad de un picior, si a trantit cu el de pamant. America ultimax, pax triumfalis. America triumphant! Moarte inamicului…

Iar Ahmadinejad zambea, impasibil. A marcat toate punctele posibile in discursul care a urmat, atat de subtil incat si pana acum TV-urile si de stanga si de dreapta se pierd in alegoria de start (ce-o fi aducand arabii astia vorba mereu de Allah? e groaznic de greu sa intelegi ce zici, sunt cuckoo, serios!). Ahmadinejad a zambit impasibil pentru ca, prin simpla lui prezenta la University of Columbia, si fara sa fie nevoie sa raspunda, in fapt, la nimic, a demascat bigotismul, unilateralismul si – in fapt – imbecilitatea dormanta a unei Universitati care se lauda, cu emfaza, ca este “printre primele in lume”. Si daca Romania are mai nou ” 50 de intelectuali”, America se poate lauda ca are “800 de academicieni” care s-au purtat ca niste farisei in fata unui Ahmadinejad intangibil, infailibil. Daca ar fi aruncat cu rosii, daca l-ar fi tsintit cu oua stricate, daca l-ar fi injurat de mama si apoi l-ar fi scuipat cu sarg, si nu si-ar fi facut un mai mare deserviciu.

Regimul din Iran, sa nu ne inselam, merita majoritatea criticilor care i s-au adus lui Ahmadinejad. Da, e un regim dictatorial. Nu exista libertate a presei, nu exista acces via Internet decat prin multiple filtre de cenzura, pedeapsa cu moartea e in continuare favorizata, tinte preferate fiind femeile, adolescentii si minoritatile sexuale. Iran-ul este un stat care, probabil, a furnizat arme si logistica talibanilor in Afghanistan, fortelor lui Al-Sadr in Irak, Hamas-ului in Gaza. Dupa regulile definite de Washington, Iranul ocupa o pozitie cruciala in “axa raului”.

Ce ofera putere Est-ului, in lupta contra veneticilor si a infidelilor, e iluzia de unitate in fata unui inamic comun. Iar, in astfel de momente, America isi arata o fata urata, hidoasa si groteasca, a unei tari grase (si la propriu si la figurat), buhaita de complezenta de a fi fost deja la carma umanitatii post-WW2, si aroganta, atat de aroganta incat sa se joace cu destinele unei lumi, in numele Primului Amendament.

G.

La categoria ‘De prin vitrine adunate’:

Era sa mor de doua ori in interval de trei zile. Asta se intampla acum 15 ani. Prima oara am cazut de pe un perete, faceam catsarare libera in timp ce taica-meu carta un perete de gresie pe Valea Jiului. Vorba lui Eminescu….copil fiind paduri cutreieram…doar ca mai mult pe verticala. Mirarea facea ca am nimerit fix in bratele asistentului lui taica-meu, care mi-a amortizat caderea, astfel ca nu mi-am rupt spinarea. Cateva zile mai incolo, venind de la Pestera Dracilor (da, zona Vulcan, p’acolo), mi s-a pus pata sa fac baie intr-un lac de acumulare. Dupa ce-am dat voiniceste de vreo doua ori din brate, am ajuns intr-o zona in care apa avea probabil sub 10 grade, astfel ca mi s-a pus carcel. Si m-am dus bolovan la fund. Acelasi asistent a sarit in apa, si m-a scos la suprafata, apoi impreuna cu taica-meu m-au frecat pe piept in timp ce eu vomam copios apa de munte.Imediat dupa Revolutie, N.A. si-a luat o motocicleta ruseasca, si o nevasta. Locuiau in continuare in Vulcan, ea a ramas grea cu un baietel, el a trecut o data pe la noi, eu crescusem dar il priveam cu aceeasi admiratie. Cand eu era sa mor, el ma salvase. Era foarte vesel ca are sa aiba un copil.

Cand copilul a implinit doi ani, a facut meningita. Era una din epidemiile alea cretine de atunci, nu existau foarte multe medicamente, si apoi daca nu mureai de febra mureai sigur de complicatii. Din varii motive care momentan imi scapa, au trebuit sa-i faca o transfuzie baietelului, era anemic si nu statea nici foarte bine cu sistemul imunitar, asa ca i-au bagat sange integral….

…in Romania anilor ‘90, a existat un scandal de care acum putini is mai aduc aminte, denumit scurt “scandalul perfuzoarelor din Vulcan”. Atunci, un numar de oameni au fost infectati cu HIV pentru ca nu s-au respectat reguli elementare de igiena. Baiatul lui N.A. a fost unul dintre ei.

Sa mai zica cineva ca Dumnezeu n-are coarne ….

La categoria ‘Am steluta mea/Si ma-ngrijesc cu drag de ea‘: