Primesc un telefon: “Alo, tanti Rhetta, sunt eu, Vasile, am ajuns cu bucătăreasa în Barbados, este superb. Laptopul l-am făcut cadou unei domnişoare cu picioare foarte lungi, că eu şi bucătăreasa am făcut deja tot ce se poate face în doi. Cu domnişoara cu picioare lungi am făcut şi tot ce se poate face în trei. Dar nu te ţin mult; trebuie să-i dau telefonul unei gagici cu ţâţe mari, ca să facem şi tot ce se poate face în patru. Ce vroiam să-ţi spun: fără laptop sunt complet pe dinafară şi n-am nici o legătură cu lumea, aşa că nu ştiu ce să trec în top 5. Nici măcar nu ştiu dacă Holograf mai sunt împreună, sau cine a câştigat campionatul. Nici măcar nu ştiu ce campionat. În fine, ce vroiam să te rog: poţi să scrii tu topul de astăzi? Încearcă să-l faci de cinci poziţii, dar pot să fie şi mai multe sau mai puţine, depinde, vezi tu. Te pup, ne vedem mâine. Pa.”

Aşa a vorbit nepotul meu Vasile, după care a închis telefonul şi i l-a dat probabil fetei ăleia. Bravo lui.

1. Mossad, nota 10.00 pentru un asasinat rapid, eficient şi de bun-gust, spre deosebire de asasinatele mitocăneşti ale KGBului (care între timp şi-a schimbat blana, dar nu şi năravurile) şi asasinatele care dau greş ale CIAului.

2. Cotidianul.ro, nota 8.23. Ignorat de noi în ultima vreme, cotidianul.ro anunţă astăzi: “Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat, marţi, Camerei Deputaţilor, declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Iacob Ridzi Monica Maria.”
Şi mă întreb: dacă Laura Codruţa Kovesi, atunci de ce Iacob Ridzi Monica Maria, şi nu Monica Maria Iacob Ridzi?

3. Beppe Bigazzi, bucătar italian, nota 8.21 pentru reţeta sa pentru un sufleu de pisică. Aflăm că pisica trebuie înmuiată trei zile în apă. Ne întrebăm dacă nu este prea mult. Aflăm şi că în secolul 16, pisica se mânca cu un sos de măsline cu usturoi. Bun!

4. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, nota 3.11 pentru că ne-a făcut să râdem. Cum? Cu următoarea glumă: Potrivit unui anunt de participare de pe site-ul e-licitatie.ro, ministerul dezvoltarii este dispus sa cheltuiasca 847.675 de euro, fara TVA, pentru proiectarea, realizarea, instalarea si intretinerea indicatoarelor de orientare si informare pentru semnalizarea a maximum 1.215 obiective turistice.
Văzusem ştirea la televizor. Veta zice de lângă mine:
- Huh-huh, she said “obiective turistice”…
Eu: Shut up, dumbhead. I wanna hear what she’s saying!
Veta: She said “obiective turistice”, don’t you get it, idiot?
Eu: Huh-huh, yeah, now I get it, she said “obiective turistice”, huh-huh…
Veta: Yeah, like a sign pointing to nowhere, you know…
Eu: Yeah, like, it should say, “visit nowhere” or something…
Veta: Yeah, huh-huh, huh-huh…

5. Clarence Seedorf, nota 6.68 pentru un gol frumos, dar probabil inutil, ca întreg fotbalul, de altfel:

Pe 23 decembrie 2009, Cotidianul a anuntat ca se inchide, dupa ce ajunsese la 6000 de ziare vandute zilnic, conform ultimului studiu de audienta. Dupa ce a venit la conducerea ziarului, Cornel Nistorescu a demarat un amplu program de “re-organizare” in care a eliminat din redactie pe oricine avea pareri opuse cu ale sale. Aceste concedieri au creat un imens val de critici in randul bloggerilor si in general pe tot internetul, inclusiv Robert Turcescu (care acum se zvoneste ca este intre favoritii pentru sefia TVR) renuntand la a mai scrie pentru Cotidianul. Imi aduc aminte ce scria Robert Turcescu acum cateva luni pe Twitter, ca Nistorescu parca a fost pus de patron (Sorin Ovidiu Vantu) special sa distruga ziarul. Si asa a fost; in cateva luni ziarul a disparut de pe piata.

Un alt cotidian care s-a inchis este Business Standard, un cotidian de business din acelasi grup de presa, Realitatea-Catavencu. In decembrie Sorin Ovidiu Vantu a anuntat ca vrea sa renunte la tot ce inseamna print si sa pastreze doar media electronica.

Pe 5 ianuarie Gardianul si Ziua au anuntat oficial ca opresc aparitia ziarelor si ca vor aparea doar pe online. Motivul: situatia financiara. Editiile locale ale ziarului Ziua vor aparea in continuare. In aceeasi situatie se afla si revista Tabu si exista zvonuri pe care le-am auzit – ca inclusiv ghidurile 24 FUN sunt pe duca. Daca cu celelalte nu am avut personal nici o tangenta, cu 24 FUN (Editia de Bucuresti) am avut o gramada de probleme (provocate de ei), iar acestia s-au dovedit total neprofesionisti (cel putin persoanele cu care tineam eu legatura). Exista de asemenea zvonuri ca nici Realitatea TV nu s-ar simti prea bine, insa personal cred ca daca Vantu ar renunta la toate afacerile lui din Romania, Realitatea TV ar fi ultima la care ar renunta. Ultimul studiu de audienta spune ca dupa ProTV si Antena 1 (2 posturi TV generaliste), cea mai buna audienta pe intreg anul 2009 a avut-o Realitatea TV.

Concluzia pe care o trag eu din toate acestea: totul se indreapta spre online. Blogurile, in opinia mea, vor conta din ce in ce mai mult, iar cele mai importante vor fi blogurile de nisa. Si publicitatea va incepe sa migreze spre mediul new-media pentru ca si audienta acestor medii va continua sa creasca – stiati ca un advertorial pe blogul lui Catalin Tolontan se vinde cu o suma cu patru zerouri ?

P.S. Din toata povestea cu falimentele, cel mai trist ar fi sa dispara Academia Catavencu.

Razvan Pascu

În prima săptămână de după alegerile prezidenţiale, Sorin Ovidiu Vîntu, omul de afaceri care deţine trustul de presă Realitatea-Caţavencu, a spus că renunţă la finanţarea ziarului „Cotidianul”.

De atunci, ziariştii au primit mai multe comunicate interne şi au luat parte la şedinţe în care li s-a promis că totul va fi bine. Numele celor care ar fi urmat să cumpere ziarul au apărut şi au dispărut precum oraşele pe tabla electronică de la Otopeni: Adrian Mititelu, Cornel Nistorescu (fostul director al publicaţiei), chiar şi numele lui Adrian Năstase a fost rostit în redacţia „Cotidianului”. Ziarul ăsta nu s-a sinucis. A murit cu demnitate, ca un bolnav de cancer care piere într-un accident rutier.

Am petrecut câteva zile printre oamenii care au ţinut în viaţă, pe final, acest ziar. Am făcut-o după ce, cu mult timp în urmă, am citit câteva rânduri scrise de Radu Cosaşu despre moartea unui ziar: „Combat”-ul lui Albert Camus, închis acum 35 de ani.

„La 30 august 1974, în oraşul Paris s-a petrecut ceva de groază şi de minune: a murit un ziar. Când oamenii mor, ziarele publică ferpare, lumea se întristează, toată lumea citeşte ferpare. Când ziarele mor, oamenii nu se duc la cimitir, nu se duc la florari pentru coroane, nu se roagă, nu se îmbracă în doliu, nu redactează ferpare, în general nu se prea plânge, câţiva urlă, da, de furie şi de durere…”.

O istorie zbuciumată

Au murit ziare şi vor mai muri. „Cotidianul” este însă un caz aparte pentru că a fost primul cotidian naţional privat din România postdecembristă (înfiinţat în mai 1991 de Ion Raţiu), primul ziar cu pagini color, primul care a făcut tombole cu maşini străine. A fost, de asemenea, primul ziar care a scris cronica unui meci de fotbal înainte ca acesta să se joace.

În vara anului 1994, „Cotidianul” titra pe prima pagină „România a învins Elveţia, la Campionatul Mondial din America”. Sigură de victoria tricolorilor, echipa editorială a redactat textul înainte de începerea partidei, pentru a prinde prima ediţie. Scorul a fost însă 4-1 pentru Elveţia.

Traiectoria „Cotidianului” a fost dintotdeauna sinusoidală. A fost condus şi de Ion Cristoiu, şi de Dan Diaconescu. Apoi, a fost aproape să-şi schimbe numele în „Chestiunea zilei” şi să intre pe mâna lui Florin Călinescu. După toate astea, şi după ce Ion Raţiu a murit la Londra, la graniţa dintre cele două milenii, „Cotidianul” şi-a trăit anii cei mai frumoşi. Era pe vremea când sediul ziarului era undeva în centru, lângă Biserica Armenească, într-un colos de clădire bordo.

Acolo, pe scările de la intrare, ziariştii ieşeau să fumeze, iar trecătorii puteau să le citească satisfacţia în priviri. “Cotidianul” era pe un val de popularitate, o dată cu lansarea campaniei de însoţire a cărţilor cu celuloza ziarelor.

Corpul A 4

Nu se ştie de ce, mai târziu, sediul “Cotidianului” a fost mutat undeva lângă cimitirul Reînvierea, în ţigănie, într-o zonă unde noaptea mişună curvele şi peştii lor si unde drogurile nu sunt o abstracţie.

În decembrie 2009, ca să găseşti sediul ziarului “Cotidianul” trebuie să bâjbâi pe lângă Casa Presei Libere. Agenţii de pază ai clădirii sunt dezorientaţi, căci pe prima pagină se putea citi: “Redacţie – Casa Presei Libere, Corp A 4″.

Dar nimeni nu ştie unde e acest A 4. Am aflat de la un paznic de parcare că redacţia “Cotidianului” ar fi “pe la intrarea cu fast-food-ul”. Abia pe uşa de la intrarea în redacţie era un abţibild cât un biscuite pe care scria “Cotidianul”.

Cum am ajuns ziarist la „Cotidianul”

Am cunoscut redacţia acestui ziar în răstimpul dintre Moş Niculae şi Moş Crăciun, între turul doi al prezidenţialelor şi numirea noului Guvern. Au fost dimineţi cu multă zăpadă şi multe derapaje pe şosea.

Vântul schimbărilor bate încă de la intrarea în corpul care adăposteşte o parte din trustul lui SOV. O doamnă de la agenţia de presă Newsin (agenţie lăsată, de asemenea, să moară încet) li se adreseaza abrut, fără nicio introducere unor domni: “Mi-am dat demisia.

Nu mai suportam să mă frece ca pe un sac de cartofi”. După care continuă cu o vorbă din popor, foarte urâtă: “Şi f…, şi cu banii luaţi”. Ziariştii scriu frumos, dar vorbesc urât.

Nu e deloc greu să devii ziarist: intri în redacţie, spui că vrei să-ţi încerci norocul în presă, sau că ai mai scris la mici reviste de taifasuri şi medicină naturistă, sau că eşti student şi vrei să faci practică. Nimeni nu va ridica vreun deget să controleze cât din ce spui e adevărat. După o zi, cel mult două, îţi poţi vedea numele în ziar, sub o ştire.

Muzica redacţiei

Sunt aşezat la un calculator şi primesc o misiune incertă: “Fă şi tu un top al celor mai importante ştiri de pe agenţii. Ce ţi se pare ţie mai bun”. Nu ştiu când trebuie să duc la capăt sarcina asta, totul e nedeterminat. Mă las pe spate şi aud, vreau-nu vreau, muzica redacţiei. Părţi din acest articol au fost scrise chiar în redacţia “Cotidianului”, în ultimele sale zile de viaţă.

Mititelu,un nume, două variante

Fumoarul – un loc aparte, drag ziariştilor. La “Cotidianul” se fuma pe un hol infect din Casa Scânteii. Acolo cădeau măştile, acolo se mărturiseau păcate, acolo se alimenta depresia subiectului ratat, a virgulei puse aiurea, acolo, în liniştea ţigării care arde.

Şi tot acolo l-am întâlnit pe cel mai naiv personaj de la “Cotidianul”: un tânăr de la marketing care susţinea, cu toată seriozitatea, că nu Adrian Mititelu, ci Christian Mititelu ar urma să cumpere ziarul! Nimeni nu putea să-l convingă că se află într-o teribilă eroare. Cornel Nistorescu a scris în ultimul editorial că zvonul preluării publicaţiei de către controversatul om de afaceri Adrian Mititelu a fost nefondat.

Proştii lui „nea Cornel”

E o nouă modă în redacţiile de presă scrisă: un studio TV aruncat printre jurnalişti. La “Cotidianul” era pe dos. Redacţia era agăţată deasupra unuia dintre studiourile televiziunii Realitatea. Cuibul ziariştilor de la “Coti” (poreclă doar pentru prieteni) avea forma balconului unei săli de concerte. Jos, în interior, se auzeau vocile invitaţilor la televiziunea de ştiri. În pauzele de publicitate puteai vedea vedete politice de prim rang căscând sau scobindu-se între dinţi cu beţişorul i-phone-ului. “Cotidianul” nu mai avea muzica lui. Dansa pe muzica Realităţii.

„«Afară» te-ar da afară”

E vineri şi e vremea şedinţei de sumar. Şedinţa de sumar este în această zi a săptămânii mai mult decat sumară, fiindcă se lucrează numai pentru site. Ziarul nu apărea sâmbăta. Doamna redactor-şef vine printre cei 7-8 ziarişti prezenţi în redacţie şi discută un pic despre principalul eveniment al dimineţii.

Fusese adus la DNA Cătălin Voicu, de la PSD. Un mic cutremur politic. Dar ce cutremur poate fi mai important decat un dezacord care planează pe prima pagina? „Am auzit că e un dezacord la prima. Dacă e, îmi tai venele!”, se lamentează femeia.

Doamna redactor-şef dispare încercând să ridice moralul redacţiei. „Hai, apucaţi-vă de treabă. Aştept liste de subiecte pentru ce-a mai rămas din decembrie şi pentru toată luna ianuarie!”. Se apleacă apoi către o tânără jurnalistă de la secţia “Politic”: “Am mare încredere în tine. Vorbesc foarte serios. Ai un aer proaspat!”. Bătrânii redacţiei, care şi-au căpătat în timp eticheta de blazaţi şi pe care nu-i mai încurajează nimeni, rup uşa pe la orele 15.30-16.00. Fac şi ei haz de necaz: “Eu am pus ochii pe imprimante. Tu cu pleci când se trag obloanele?”.

Pe un ecran de calculator se vede fundalul albastru al unui blog cu informaţii din mass-media. Degetul de ziaristă apasă tasta F5. Ecranul se albeşte o clipă, apoi apare, mai fresh ca niciodată, cu un comunicat din bucătăria internă a trustului Realitatea.

“Cum Dumnezeu a ajuns comunicatul pe bloguri? Acum cinci minute a fost trimis pe mailurile noastre…”, se miră fata. Urmează o discuţie despre cum e la noi şi cum e “afară”, adică în Occident, şi despre acea persoană despre care toată lumea ştie că e “cârtiţa” redacţiei.

“«Afară» te-ar da afară dacă nu păstrezi confidenţialitatea informaţiilor din interior!”. Apoi discuţia capătă accente româneşti pentru că ziariştii încep să discute care blogger de media e mai tare.

Telefonul nu mai sună

Ziariştii, cei mai mulţi dintre ei, s-au deprins cu telefoanele mobile acum mulţi ani, pe când celularele erau atât de rudimentare încât nu aveau nici agende pentru numere. În felul ăsta şi-au dezvoltat simţul de a asimila anumite numere cu figurile oamenilor. Ştii că Năstase începe cu 33, că Lucescu se termina cu 22, că Iliescu are o simetrie aparte şi aşa mai departe. Între ziarist şi telefonul lui se crează o chimie. Când telefonul te lasă, viaţa ta se duce dracului.

“E vorba că azi ne taie telefoanele. Sunt neplătite din octombrie”, se aude o voce. Se crează bursc un zumzet. „Hai să sunăm acum, cât mai putem!”. Un coleric răspunde: „Da, hai să ne sunăm între noi!”.

Cu toate că ziarul trage să moară, nimeni nu refuză vreo sarcină de serviciu. Cine trebuie să sune – sună, cine trebuie să meargă pe teren – merge. Toţi sunt însă nevolnici, nimeni nu zâmbeşte. Îşi fac treaba cât să umple cu litere nişte pagini, apoi vor să fie lăsaţi în pace. Să joace Farmville, jocul din platforma Facebook. Unii mai speră şi fac liste cu zilele libere de Crăciun şi Revelion.

„Mă descarc şi eu în ziar!”

În lumea presei scrise, Cornel Nistorescu, fostul director al „Cotidianului” este „nea Cornel”. El era singurul bărbat la costum din redacţie. Se strecura printre birouri cu nişte hârtii în mână şi întreaba câte un ziarist, la întâmplare:„Dom’ şef, mi-ai citit comentariul de azi?” Ziaristul nu prea citise. „Hai, te rog, citeşte-l!”. Apoi urma altul.

„Mi-ai citit editorialul?”. Tot negativ. “Bă, voi nu citiţi nici ziarul în care scrieţi!”. Nea Cornel scrisese pe 13 decembrie un editorial croit pentru angajaţii săi. Începea cu un refec pe obrazul unui fost ziarist de la “Cotidianul”, Ioan T. Morar, continua cu un comentariu personal referitor la politica ziarului “Adevărul” şi se încheia cu o lozincă, aşa, ca pentru redacţie: “Oameni buni, staţi liniştiţi! Ziarele nu dispar. Numai proştii se duc!”.

Ziariştii citeau aprobând din cap fiecare literă din cele 3.539 de litere scrise de nea Cornel. Erau momente de linişte în care creatorul minunatei “Cântări a Americii” privea lung pe fereastră şi spunea, ca pentru el: “Mă descarc şi eu în ziar!”. Apoi, nea Cornel obişnuia să se retragă în borcanul lui (n.r. – birou din geam) şi să se uite la televizor. În urmă rămâneau ziarişti care bolboroseau a nemulţumire şi fugeau de realitate cu caştile pe urechi şi naufragiaţi pe youtube.com.

În acea după-amiază de început de iarnă, unul cu aer mucalit a trântit o constatare: “Aşadar, proştii se duc”, aducându-şi aminte că el, nea Cornel, se duce în fiecare seară acasă cu maşina sa mare înmatriculată cu numărul B xx DUC.

Marţi seară, Cornel Nistorescu a pus punctul final, pe cea din urmă pagină a “Cotidianului”: “Aveţi în faţă ultimul număr al ziarului «Cotidianul» din acest an. S-ar putea să reapară în anul următor. La fel de bine s-ar putea să nu mai apară niciodată şi numele să nu se mai regăsească decât în dicţionarele de istoria presei.”

După ce am semnat zece ştiri în publicaţia muribundă (cu pseudonimul Cristian Mihalcea) şi am mâncat trei sendvişuri cu ziariştii rămaşi fără ziar, îmi îndes şapca pe cap şi mă furişez în noapte. Cu numele meu adevărat şi cu sentimentul de vinovăţie că am serviciu.

* acest articol este scris de cristian delcea si a fost publicat in ziarul adevarul din data de 24.12.2009

sorin ovidiu vantu, e in mare belea. (o fi coada lui basescu?) trustul realitatea catavencu renunta la publicatiile tiparite intr-un numar de 5 (cotidianul, revista tabu, bussines standard, 24 fun si academia catavencu) si se pare ca si la agentia de presa NewsIn, iar realitatea fm se va transforma in varianta audio a realitatii tv. dintre toate acestea, singura care mai tenteaza este realitatea tv. si se pare ca omul de afaceri sorin o.v. doar pe aceasta este dispus sa o salveze.

// <![CDATA[







// ]]>

“Noi ne temem ca ne musca, nu ca ne-ar face altceva…”

Merci fishuc

Ultima gaselnita este articolul de astazi (30.11.2009) in care se prezinta un document “strict secret”.  Iata si documentul (varianta originala aici 30.11.2009):

falsul lui SRS

Deci documentele strict secrete sunt trimise sefului statului fara nici un fel de antet ? Cei de la SRI nu au nici un fel de hartie cu watermark ? Astfel de documente strict secrete nu sunt cumva distruse imediat dupa ce sunt citite ? Oare legea nu pedepseste folosirea in mod neautorizat a informatiilor secrete ?

Mi se pare mult prea grosolan acest fals. Si mi se pare ca se merge mult prea departe cu minciuna.

Sa va fie rusine la toti.

Sub pretextul că trebuie să informăm publicul, camerele de luat vederi intră până în coşciug, fete draguţe le bagă nevestei, copiilor, prietenilor îndoliaţi microfonul în gură întrebându-i “ce simţiţi în aceste momente şi ce părere aveţi despre faptul că v-a murit soţul, tatăl, prietenul cel mai bun?”. Cu un cinism demn de capodoperele filmului noir, jurnaliştii le contorizează celebrităţilor rămase-n viaţă lacrima şi când omul se duce într-un colţ, să plângă nevăzut şi neştiut, hop pe el: “Vedem că plângeţi. De ce?”

Dumnezeu nu ţine pasul cu setea de macabru a ziariştilor. Pentru că unele ziare nu se mulţumesc să facă necrologul unui mort, cum ar fi normal, ci au pagini întregi în “şpec” cu necroloagele unor oameni care sunt încă vii şi nevătămaţi.

Le au gata pregătite pentru ca atunci când omul se duce pe lumea cealaltă, pac articolul la gazetă. Şi atunci întrebările nu mai sunt “ce părere aveţi că v-a murit prietenul?” ci “ce veţi simţi când  va muri?” “Aoleu! Dar s-a întâmplat ceva, e bolnav, a avut vreun accident?” “Nu, dar întrebăm şi noi aşa, preventiv.”

E adevărat că românul e fascinat de mireasă şi de mort, de eros şi thanatos, dar asta nu trebuie să anuleze umanitatea jurnalistului. O scenă incredibilă s-a petrecut pe scările de la Biserica Icoanei când  lui Radu Beligan, ieşind din lăcaşul unde era depus pe catafalc prietenul său, Gheorghe Dinică, i s-au pus reflectoarele în faţă şi, orbit de camere s-a împiedicat şi a căzut. Marea de jurnalişti care era la faţa locului s-a îmbulzit nu ca să ajute un bătrân de peste 90 de ani să se ridice de jos, ci ca să “prindă” faza, să filmeze, să pozeze. Dacă ar fi prins o moarte în direct, vă daţi seama ce urca ratingul la cer.

Din delicateţe, din durere sau pur şi simplu pentru că nu au puterea să se opună, rudele şi prietenii dispărutului intră uneori în jocul ăsta tenebros al televiziunilor. O imagine de-a dreptul suprarealistă a fost acum câţiva ani când soţia unui actor a participat în chiar ziua în care şi-a înmormântat soţul la un talk show cu personaje glossy afirmând că-şi doreşte să se facă o telenovelă după viaţa bărbatului ei dispărut.

Vă mai amintiţi de piesa “Gaiţele” a lui Kiriţescu, cea în care cele trei babe se buluceau la fereastră când trecea un convoi mortuar? Ei bine, se pare că suntem un popor întreg de gaiţe. Nu putem fi demni şi serioşi nici măcar în faţa morţii. Pe noi ne interesează, ca şi pe Aneta Duduleanu, câţi popi a avut mortul, câte coroane, cum a fost slujba, cine a plâns, cine n-a plâns şi ce-au dat de mâncare la pomană.

Pentru o bună informare a “electoratului” a cărui principală distracţie este mersul la înmormântări, a se citi traficul cu durerea altora, o luăm pe rând. Câţi popi? Mulţi, un sobor întreg. Persoană importantă. Slujba? Frumoasă că au avut şi cor. Şi lungă. Că popa n-a “ciupit” Evanghelia (în slang-ul bisericesc a “ciupi Evanghelia” înseamnă să mai sari câteva versete, să dai slujba mai pe repede înainte că-i târziu, e frig afară şi oricum lumea vrea să ajungă mai repede la pomană). A citit totul ca la carte. I-or fi dat mulţi bani pentru asta? Flori? Multe, multe, crizanteme de toate culorile, că e sezonul lor. Ce bine că a murit toamna… Şi coroane imese de flori de la colegi, de la prieteni, n-am putut să le notăm chiar pe toate, cine şi ce coroană a dat. Cine i-a cărat sicriul? Nişte actori, pe unii îi ştim din telenovele. A fost o înmormântare sponsorizată de PRO TV? Mai ştii..

Dar a vorbit cineva la căpătâiul lui? Da, sigur. Ion Caramitru, Marin Moraru, David Esrig. Şi ce-au zis? Caramitru a spus că nu înmormântăm un simplu om, ci un geniu, că spiritul lui e încă viu. Marin Moraru a ţinut să spună că era un actor fanatic, că repeta ore în şir până ce îi ieşea aşa cum voia el, adică perfect. A citat din “Furtuna” şi a spus că suntem făcuţi din plămada viselor şi i-a urat prietenului său de o viaţă “somn uşor”. Iar David Esrig a vorbit despre marile roluri ale lui Dinică care s-au născut din colaborarea lor: “Troilus şi Cresida”, “Nepotul lui Rameau” şi într-un moment vibrant i-a spus lui Gheorghe Dinică să-l aştepte dincolo, la Dumnezeu. Adieu. Că asta înseamnă “adieu”, ne vedem la Dumnezeu. Asta se întâmpla la Teatrul Naţional pe care maestrul Dinică l-a părăsit în zeci de minute de aplauze.

La Bellu s-a adunat poporul să se asigure că totul e sub control. Fotoreporterii s-au cocoţat pe morminte şi pe acoperişurile capelelor (din păcate, sicriul a fost închis şi fotoreporterul nostru nu a putut face un close up cu chipul mortului. Ne pare rău.) Câteva femei au făcut nelipsitele comparaţii cu alte înmormântări celebre la care participaseră şi au căzut cu toate de acord că “şi la domnul Dinică a fost o înmormântare reuşită.” Chiar aşa au spus: reuşită. Cu umorul, cu “cinismul său superior”, cum a spus David Esrig, cred că maestrul Dinică s-ar fi amuzat.

Despre singurătatea care îi va măcina precum cancerul pe cei ce l-au iubit, despre golul pe care-l vor simţi prietenii de şpriţ când se vor întoarce, ca întotdeauna spre el, să-i spună o poantă şi scaunul lui va fi gol, despre bulversarea tinerilor actori cărora le mor reperele nu se va spune la televizor. Astea nu fac rating.

Sursa: Cotidianul

Evenimentul Zilei – Cum a tras Geoană preşul TVR ca să pice dezbaterea: Evenimentul zilei prezintă câteva aspecte ale certurilor pentru formatul dezbaterilor televizate: “Pentru a scăpa şi a doua oară de o confruntare cu Băsescu şi Antonescu, Geoană a apelat la aranjamentele de culise ale sforarului numărul 1 în PSD cu şeful TVR. Combinatorul PSD, Viorel Hrebenciuc, a reuşit să dinamiteze, ieri, într-o oră, marea dezbatere a prezidenţiabililor pe care staffurile principalilor cinci candidaţi au negociat-o la sânge timp de două zile. Sforile au fost trase cu ajutorul lui Alexandru Sassu, directorul

general al TVR, instalat în funcţie de PSD, astfel încât Mircea Geoană să scape de confruntarea cu principalii adversari, Traian Băsescu şi Crin Antonescu”, aflăm din EvZ.

România Liberă - Interviu Rl – Crin Antonescu: Basescu si Geoana apartin aceleiasi lumi: “Potrivit unui foarte recent sondaj Gallup, batalia pentru turul II al alegerilor prezidentiale a luat o noua intorsatura. Dupa ce vreme de saptamani de-a randul, candidatul PSD, Mircea Geoana, a putut fi sigur ca trebuie sa se pregateasca sa-l infrunte pe Traian Basescu in finala, studiul Gallup spune ca liderul PNL are un usor avantaj in fata lui Mircea Geoana, adica 23% la 22%, Traian Basescu avand 32% din intentia de vot”. Cititi în România Liberă interviul integral cu Crin Antonescu.

Gândul – Geoană a venit de mână cu Vadim şi Becali, Băsescu a plecat de mână cu Crin şi Oprescu. Cum a eşuat confruntarea candidaţilor: Cearta pe dezbaterile televizate se află şi în atenţia cotidianului Gândul: “Mircea Geoană ajunge la poartă la TVR. Marea dezbatere tocmai se anulase, dar candidatul PSD a dat o fugă pentru a transmite poporului că el vrea, dar nu vor ceilalţi, pentru că le “e frică” şi sunt mici. Pleacă. La câteva minute ajunge C.V. Tudor pe locul lui Geoană: “De ce fug toţi de mine? Eu sunt cheia problemei. Băsescu fuge de mine ca dracu de tămâie”. Cu câteva ore înainte, Gigi Becali rezumase situaţia: “Scopul nostru nu este să ne întâlnim, ci să-l dăm afară pe tiranul de la Cotroceni”.

Curentul – Ciorba Hayssam a fost reîncălzită de „Javra“ Hrebenciuc: “Aşa-zisa carte-bombă lansată de grupările de gherilă din slujba lui Mircea Geoană, „Prădarea României“, ar fi trebuit să se numească „Trădarea României“ şi să fie o reflexie a intenţiilor reale ale conspiratorilor fostului partid comunist, coafat drept social-democrat. Este vorba de centrul de comandă şi control condus de eminenţa cenuşie a PSD, Viorel Hrebenciuc, alintat în intimitatea pesediştilor cu apelativul „Javra“. Conform declaraţiilor incendiare făcute de omul de afaceri şi editorul ziarului „Curentul“, Mihai Iacob, în emisiunea „Naşul“ de la postul B1TV, schema otrăvită de atacare a preşedintelui Traian Băsescu prin intermediul unor foşti slujbaşi ai statului, rejectaţi din sistem în urma unor grave abateri, a fost sifonată public, într-un cadru restrâns, de artizanii jocurilor PSD, încă din luna octombrie”.

Cotidianul – Prin „Land of Choice“, Elena Udrea înţelege că are dreptul să-şi bage nasul în toate informaţiile statului român: Duduia Elena Udrea revine în prim-planul presei, Cotidianul dedicându-i un articol “binevoitor”. “Elena Udrea a scos, marţi seară, la televiziunea familiei Păunescu, un document ce conţinea lista convorbirilor telefonice ale procuroarei Angela Ciurea. Exact procuroarea ce ancheta un dosar de corupţie în care apărea şi numele Elenei Udrea. Magistratul Angela Ciurea dezvăluise, cu doar o seară înainte, că prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, generalul de brigadă Florian Coldea, se interesa îndeaproape de mersul anchetei în controvresatul dosar amintit, deşi nu avea acest drept. Elena Udrea este membră a echipei electorale a candidatului la prezidenţiale Traian Băsescu, susţinut de PDL. Aceeaşi Udrea a fost şeful Cancelariei Prezidenţiale de la Palatul Cotroceni şi deţine funcţia de ministru pedelist al Turismului”, ne informează Cotidianul

Ziua – Geoană disperat că poate rata turul doi: “PSD risca sa piarda cursa pre­zidentiala inca din primul tur. Strategiile de campanie gan­dite de echipa lui Mircea Geoa­na sunt din ce in ce mai pagu­boase pentru Prostanac. Gre­va de la Metrou, declan­sata de locotenentul-sindica­list Ion Radoi la ordinul lui Geoa­na, a provocat un ade­varat cu­tre­mur in PSD. Cu gandul la faptul ca cei 650.000 de bu­curesteni il vor injura pe Berceanu, PDL si Basescu, tandemul Radoi-Geoana a blocat Capitala pro­vocand un haos de nedescris si furia a cel putin doua mi­lioane de oa­meni”.

Gardianul – Daca se face vaccinarea gripa noua, mai slaba decat cea veche: “Experti europeni si din SUA cred ca estimarile privind gripa noua pot fi mai optimiste. Deoarece persoanele nascute inainte de 1957 prezinta un anumit nivel de imunitate la virusul H1N1, dar si fiindca s-a actionat mai bine ca in trecut, scenariile privind “cea mai rea evolutie rezonabila” sunt prea severe fata de situatia concreta. In termeni de transmisibilitate si mortalitate, pandemia are efecte mai reduse decat se astepta. Fata de 30.000 de decese, cat se temeau expertii ca vor fi in Romania, noile evaluari indica maximum 600 de morti in urmatoarele 4 luni, adica in urmatorul val pandemic”.

Presa internaţională

New York Times – On Obama’s Asia Trip, Not Much Adulation: “For all of President Obama’s laying claim to the title of “America’s first Pacific president,” Asia was always going to be a tough nut for him to crack. Without the first lady at his side, he would not have the kind of round-the-clock coverage the first couple got during their inaugural tour of Europe. Without a popular gesture like elevating the plight of the Palestinian people to equal status of the Israelis’, he would not be showered with the kind of praise he got for his speech to the Muslim world in Cairo. And without a stop in Indonesia, his boyhood home, he would not bask in the kind of adulation he received in Accra, Ghana”.

Frankfurter Allgemeine Zeitung – Obama: Guantánamo wird später geschlossen: “Barack Obama hat erstmals eingestanden, dass das amerikanische Gefangenenlager Guantánamo auf Kuba erst später als geplant geschlossen werden kann. Die Schließung könne nicht wie beabsichtigt zum Januar 2010 erreicht werden, sagte der amerikanische Präsident in einem Interview mit dem Sender NBC am Mittwoch auf seiner Asienreise. „Guantánamo – wir hatten eine bestimmte Frist, die nicht eingehalten wurde“, sagte er.

Frankfurter Rundschau – Die Altenrepublik: “Die Menschen in Deutschland werden immer älter – und sie werden immer weniger. Dieser Trend wird sich nach einer Prognose des Statistischen Bundesamts in den nächsten 50 Jahren verstärken. Bis 2060 dürfte die Bevölkerung von aktuell 82 auf bis zu 65 Millionen schrumpfen”.

Le Figaro – Chine: Obama retrouve son demi-frère: “Le président américain Barack Obama a retrouvé son demi-frère lors de sa visite officielle en Chine, une rencontre brève mais empreinte de beaucoup d’émotion, a affirmé aujourd’hui le parent du président à la chaîne CNN.

“Nous nous sommes étreints très fort. Et ma femme et lui se sont aussi embrassés. Il était très fort, parce que c’est mon grand frère”, a déclaré Mark Obama Ndesandjo, qui vit à Shenzhen dans le sud de la Chine et s’est rendu à Pékin pour rencontrer le président américain”.

The Guardian – Osama bin Laden’s son: why I refused to follow in my father’s footsteps: “Having a famous father is not always easy: the burden of expectation can weigh heavily on young shoulders. So what to do when your surname is Bin Laden?

In an interview with the New Statesman, Omar bin Laden, the fourth eldest son of the world’s most wanted man, reveals himself as someone definitely not cut from the same cloth as his father.

Asked whether he plans to enter politics or public life, Omar says: “I do not believe that I would be a good politician – I have a habit of speaking the truth, even when it does not serve me well. But I would like to be in a position to promote peace. I believe that the United Nations would be ideal for me.”

Omar ended contact with his father, Osama bin Laden, in April 2001. He says he was asked once to take up arms at a meeting with his father’s fighters.”