-tot ce mananci are gust de ceapa si usturoi
-incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hartia de la cadouri si evident folia de aluminiu
-stai langa cele mai mari doua valize din aeroport
-ajungi la petreceri cu una/doua ore intarziere si ti se pare normal
-copii tai au porecle care suna departe de numele lor real-
-dupa ce mergi in vizita la cineva, la plecare mai stai o ora in fata usii la povesti
-parintii tai nu arunca niciodata nimic si daca reusesti sa arunci ceva la gunoi apare in mod misterios inapoi
-ai perdele de dantela
-ai fata de masa din macrame
-ai covoare care acopera fiecare cm din casa ta
-ai sau ai avut covoare pe pereti
- mama ta iti spune ca esti slab chiar daca ai 110 kg
-ai draperii macar la o usa din casa
-mama ta recicleaza pahare din plastic, farfurii din carton si pungile de la sandwichuri, spalandu-le
-ai fata de masa din vinyl pe masa din bucatarie
-folosesti sacosile primite la cumparaturi pe post de pungi de gunoi
-raftul tau din bucatarie este plin de borcane de gem, varietati de recipiente de plastic si sticla
-mama ta spala rufe la 40 C la masina
-cand gatesti nu folosesti ustensile de cantarit
-nu poti pleca in calatorii decat daca te conduc macar 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport
-suni interuban numai dupa ora 11 PM
-parintii te suna si te intreaba daca ai mancat, chiar daca e miezul noptii
-parintii tai nu realizeaza ca tehnologia s-a imbunatatit si atunci cand suna in strainatate inca urla la telefon
-ai coverturi uzate pe canapea doar ca sa nu se murdareasca tapiteria
-nu cunosti mai mult din jumatatea invitatiilor la nunta ta…pentru ca parintii tai i-au invitat
-ai vazut pamantul din interiorul unui WC din tren, in mers
-copilul tau poarta caciulita si 3 pulovere in septembrie desi sant 25 gr afara
-porti pantalon din septembrie pana in mai
-daca vezi pe cineva in pantaloni scurti in decembrie zici ca e nebun, desi sunt 20 gr afara
-cand vin rudele din provincie la tine in vizita stai cu ochii pe televizoz (butelie)
-te gandesti ca daca bei lapte si manaci fructe(in special prune ) te ajuta sa gasesti toaleta mai repede
-crezi ca “urda”, “mamaliga”, “parizer”, “telemea”, “zacusca” sunt feluri internationale de mancare
-cand vin straini in vizita la tine te distrezi dandu-le cea mai tare tuica din casa…si cand reusesc sa bea un pahar le mai torni…
-cand ai musafiri si ii intrebi daca servesc ceva si ei spun ca “NU” la tine inseamna ca “DA”

   Un covor de frunze s-a format peste pământul grădinii în înserare şi simt privindu-l că dau în mintea copiilor, îmi vine să mă dau de-a dura prin el, să mă tăvălesc prin galbenul atât proaspăt şi viu încât e în stare să-ţi încălzească sufletul până-n adânc … are şi toamna comorile ei şi asta e una dintre ele .

Portocale desfacute pe matase
Si pasii goi pe covorul pufos,
In noaptea cu luna cantec de greieri
Si ceva mult prea frumos
Pentru a putea sa ramana
Fie si in amintire … o alta viata
Franta mult prea suav intr-o dimineata
De glasul tau mintind in nestire,
De bratul ce nu mai oferea iubire …

Pe covorul asternut
Te-ai intins si te-a durut
Visul, viata, rascolirea
Si putin de tot iubirea .

Răspunsul îl aflăm de la un tânăr de pe strada Ion Creangă. Acum, pentru că strada este proaspăt asfaltată, investiţie de peste 16 miliarde de lei obţinută de Primăria Fălticeni prin Programul Operaţional Regional … cum se spune “cu bani europeni”, putem să spălăm şi covoarele! Bineînţeles…le spălăm în stradă, şi le facem în ciudă şoferilor!

Aş vrea să plouă. Dar atât de tare îmi doresc încât tind să cred că pâlcul dens de nori de afară se datorează rugăminţii mele.

Îmi doresc cu ardoare să văd stropii mari cum cad, iar apoi să alerg spre ei cu părul despletit, cu picioarele goale şi cu braţele larg deschise. Cad în genunchi şi îi rog să-mi alunge gândurile negre, să spele momentele obscure. Îi rog să îmi răcorească obrajii arşi de lacrimile gri şi să îmi cureţe aripile de plumb, aşa de grele…

Ropotul picurilor pe trupul meu îmi vor şopti un  cântec dulce şi liniştitor. Cor va fi covorul ruginiu, în timp ce vântul delicat va purta ruga mea către înalt. Mă rog la nori să plângă peste mine, să mă acopere cu lacrimile lor şi să nu se mai oprească.

Ostenită mă ridic şi privesc către înalt. Zâmbesc cu amar şi privesc către şiroaiele de apă. Sub privirea-mi goală gândurile mele se scurg. Şi apa e atât de neagră. Îmi privesc sufletul. Nu mai e negru. E gri. Rog arborii să mulţumească norilor şi încet mă depărtez.

Ajung acasă şi privesc patul rece. Pentru o clipă ezit. E atât de gol. Îmi întind corpul frânt şi adorm. Adorm cu părul ud, cu hainele mângâiate de ploaie şi cu obrajii reci. Deja e noapte. Şi visez…

Lumina dupa-amiezii, franta de ramurile si crengile din fata geamului intra in camera.. se joaca pe pereti, face curbe, linii frante si unghiuri ciudate. Se aude ticaitul ceasului din celalat colt al camerei.
Ma uit la culoarea calda data de lumina peretilor.. ma surprind gandindu-ma la copilarie.. la divanul bunicii, la privirea ei calda. Imi aduc aminte de nucul mare din spatele casei, de orezul cu lapte pe care-l mancam de pe frunzele lui cand era sarbatoare. Imi aduc aminte dupa-amiezile lenese de vara cand ma aruncam in capitele cu fan si priveam cerul, si norii, si auzeam iarba cum creste.
Pe covor apare Costinache de demult, Costinache care avea tot timpul coatele julite si tricoul patat de dude sau de cirese.. Costinache care colora pe burta cu picioarele in sus si plescaia cu pofta la un mar. Ma uit acum la mine.. intins pe canapea.. om mare.. Si.. As vrea inapoi atunci, cand erau toate altfel, parintii mai puternici, adevarati zei pentru mine, prietenii mai multi si mai buni, dorintele mai mari dar mai usor de implinit. Nu regret ce sunt, ce am ajuns, doar ca.. nu stiu.. Au trecut niste ani prin mine, pe langa mine, am dat cu piciorul unor ocazii altele le-am fructificat, am cunoscut oameni, am invatat. Si astea pentru ce? Ca sa-mi doresc iar copilaria si dupa-amiezele lenese. Sa-mi aduc aminte de vremurile cand un zambet nu costa nimic, cand nu trebuia sa-mi aduc aminte sa zambesc.
Si acum.. acum am ce are un om mare.. nimicuri si regrete.. Cand eram copil aveam totul.. lumea, universul, visarea si speranta. Mi-am promis de multe ori ca am sa redevin Costinache mic, dar nu mi-a iesit mereu. N-are rost sa-mi promit inca o data. Dar stiu acum ca-mi doresc cu ardoare ce aveam atunci. Ascult iar in jur.. credincios zeului cronos ceasul masoara cararea timpului.. Crud si sec.. Doar ce vine.. Ce-a fost nu mai poate..
Si trec spre viitor intins pe canapea, visand la trecut.. poate ca ar trebui sa trec de la trecut visand la viitor, cum faceam cand eram mic. Era alta magie atunci, alt farmec, atatea taine de cucerit, atatea lucruri de aflat.. Era mai frumos sa te intrebi de ce si marea si cerul sunt albastre si sa iti imaginezi raspunsul. Acum stii concret chimic si biologic de ce..
Asta e dupa-amiaza mea, dupa amiaza in care iar sunt pe covor, intins pe burta si plescai cu pofta dintr-o guma, si colorez, si.. ma gandesc cum sa o rog pe mama sa-mi dea bani sa-mi repar lantul la bicicleta.. asta e viata, astea-s bucuriile, asta sunt eu.. ba nu asta am fost..

Bun, ne-am hotarat sa plecam, ne-am interesat de una alta (nu prea ne-am lamurit, dar mai vedem) problema mea cea mai mare ( a mea, ca pentru el pare ca e  mai simplu) e….ce-mi iau cu mine si ce las acasa???

Foarte serioasa si aparent fara solutii problema asta…pentru ca nu voi avea decat un bagaj mareeee mareee in care trebuie sa incapa si haine si genti si papuci si chestii trestii fara de care nu vreau sa traiesc… ma gandesc in fiecare seara la asta de nici nu pot sa dorm, mi-e foarte greu sa ma despart de camera mea in care fiecare coltisor imi striga numele, mi-e greu sa ma gandesc cum o sa stau un an fara ursul mare de plus cu care acum dorm aproape in fiecare noapte ( da, am o varsta, dar imi place la nebunie si dorm bine cu el, care e problema?), mi-e greu sa ma gandesc ca acolo nu voi avea colectia mea de…sticle la 330ml, nici canile si nu vor fi nici revistele mele Cosmo si..nici multe altele…

Dar, pe de alta parte, acolo vom putea aranja tot pe gustul NOSTRU, nu doar al MEU…Chiar il intrebam pe al meu iubit zilele trecute daca acolo vom putea scrie pe pereti asa cum am fi vrut sa facem daca ne mutam aici impreuna…

Si mai sunt cartile mele..off cum voi putea alege doar vreo 2-3 din ele??

Si sa nu mai zic de covorul meu pufos la care am visat asa mult timp…acum il am si..va trebui sa-l parasesc

Probabil ca ma voi gandi si in noapte asta, din nou, la ce voi lua si ce nu voi lua cu mine…si probabil ca nu voi stii nici maine..dar cu siguranta, atunci cand va veni momentul..lucrurile se vor pune singure..in bagaj

Si..da..honey..putem sa ne facem acolo tatuaj daca aici inca n-am reusit. Amintire bine infipta in..piele

De trei zile covorul a devenit patul ei. Covorul, cel pe care pana acum calca nepasatoare, acum era plin de poze si de lacrimi amare. De trei zile statea acolo, nemiscata, cu sufletul ciobit si inima rupta. Incerca sa se ridice insa ceva parca o tinea tintuita. Durerea, ea o tragea tot mai tare in jos, mai adanc in delir. Pana acum fusese nebuna de dragoste, acum era nebuna de durere. Intinde mana catre telefonul ce zacea aruncat alaturi si formeaza numarul lui. Ii intra mesageria vocala ” Ati sunat la David si Sara. Acum probabil suntem ocupati cu micutul Luca. Lasati un mesaj ! ” Mesajul care pana acum ii aducea un zambet pe buze acum o lasa rece. Fiul lor pe care si-l dorisera atata timp, acum parea o simpla jucarie in viziunea ei. A mai incercat o data, de doua ori, de zece ori insa el nu raspundea. N-ar fi putut. Lacrimile incetasera demult sa mai curga, izvorul pe care-l credea nesecat .. secase.

O usoara pala de lumina se odihnea pe fata ei. De trei zile cerul fusese innorat, norii grei varsau reci si grele lacrimi pentru ea. Azi insa, soarele se hotari sa apara, se hotari aduca in sfarsit lumina in sufletul ei. Bucatelele sparte din suflet luceau acum in fiecare colt. O nefireasca putere o ajuta sa se ridice si sa traga perdelele. Afara soarele se ridica mandru pe bolta curata si senina. Fata ei umflata se desfata cu razele lungi ce se raspandeau peste tot. Alarma telefonului suna de zor. 1 iunie ii vestea trei motive de bucurie : vara, prima intalnire, nasterea baietelului. Opri telefonul, renunta la camasa larga ce o purta si sari in dus. Alterna apa calda cu cea rece pentru a se trezi. Se sterse in graba insa picaturile se incapatanara sa ramana pe spatele ei lat. Trase pe ea o rochie simpla, de vara si niste sandale si fugi catre casa mamei ei pentru a-si lua copilul. Ajunsa acolo, intra in graba in casa, isi saruta mama pe crestet, prinse copilul in brate si apoi pleca spre parc. Se opri pe o bancuta la umbra unui tei si incepu sa-i vorbeasca fiului de numai 2 ani. Copilasul meu, tati a plecat. A plecat undeva de unde nu se mai intoarce. O sa-ti fie inger pazitor. Intr-o zi ma vei intelege . . .

Daca tot am timp liber,pentru ca afara ploua si stau in casa,cel putin deocamdata … sa va povestesc despre supermarket-uri ! Ba da’ urasc sa ma duc in supermarket-uri. De ce !? Pai e multa lume,de cele mai multe ori nehotarata,care nu stie cat costa un anumit produs si la casa se trezeste ca o inseala d-le ca pe raft scrie ca e mai putin. Pai bai tanti … ia-ti ochelarii cu tine,daca ai vederea slaba si esti mai chioara.

Vrabiile sunt ca la ele acasa in Billa ( za supermarket !! ),zboara de la raft la raft )… E interesant de vazut,poate chiar vrei sa faci si o poza cu ea. Si plozii ( aia mici de plang cand nu primesc ce vor ) erau innebuniti cand au vazut vrabia aia. ” Mamiii … uite,vreau sa ma joc cu ea !!!” Dupa care a inceput sa planga baietelu’ respectiv ca deh … asa-s toti ! Oricum,ziua de ieri a fost naspa,da’ naspa rau. A inceput cu ora 7,cand a inceput sa sune telefonu’… deja incep sa-l urasc,a continuat cu supermarketu’,s-a terminat cu benzinaria.. unde era un pusti care avea un tupeu teribil. Eram cu masina cu tata.mama si cativa prieteni. Si pustiu’ ala,chior,orb,prost,care nu stie sa mearga pe o bicicleta era sa intre in noi. Si tot el cu gura mare,ba mai mult si-a chemat baietii sa vina sa-l ” rezolve” pe tata. Amuzant,nu ? Un pusti de 14 ani isi cheama baietii sa-l bata pe unu’ de 40 de ani. Interesant… ii suna pe aia, probabil ca nu ii raspundea. Pustiu devine nervos,mai suna odata. Eu-s pe jos de ras.Ala nervos incepe sa arate toate semnele pe care le-a invatat el pana la varsta pubertatii cand e plin de cosuri. Baietelu’ daca se freaca toata ziua de covor,atata stie,atata face. Tata,un tip foarte calm,si-a vazut de treaba lui,a pus benzina si a pornit masina. Doamne,eu eram numa’ spume. “Tata de ia-te de viata lui !!! ” El nimic … imi venea sa ma dau jos,sa ma duc dupa el …Si clar tata merita un premiu pentru calmitatea lui,si pentru rabdarea de fier,si bineinteles pentru ca-i taica-miu !! )
Urat cu plozii astia care toata ziua se uita la filme porno si se dau mari smecheri!

Atât de fragedă – Mondial

Eminescu

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.

Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să viï?

Voiam doar sa-ti spun ca mi-a placut mult, mi-a placut mult cum ai intrat pe usa, eu eram la calculator, cu spatele la usa, si nu te-am vazut, dar am auzit usa, si ti-am simtit mirosul, am tresarit, stiam, dar mi-a fost frica: daca esti tu? dar daca nu esti? e posibil? Nu te-am vazut de-atata timp, incat imi pare ca niciodata nu te-am intalnit. Dar pana sa ma intorc erai deja de gatul meu, soldurile tale isi facusera loc pe picioarele mele, si ma sarutai. Era atat de bine, atata caldura emana trupul tau, o aroma proaspata, verde, capul meu se simtea atat de bine cuprins de bratele tale, aproape de sanii tai, respiratia mea ii intarea, ii facea sa tresara. Parul tau se facuse comod pe umerii mei, si in timp ce te priveam, nici acum nu stiu daca mirarea m-a lasat sa-ti arat cat de fericit sunt ca te vad, in timp ce te priveam buzele tale se apropiau flamande de gura mea, ai sorbit-o din prima, mi-ai transmis focul prin buzele tale, si mi-a patruns prin vene in tot corpul, te-am imbratisat, mainile mele coborau si urcau pe spatele tau cambrandu-te… mana ta imi mangaia obrazul, spunandu-mi parca: ce dor mi-a fost de tine, spune-mi ca nu te-ai schimbat, spune-mi ca inca ma iubesti, ca inca ma mai doresti. Cuvintele erau de prisos: buzele mele vorbeau acum alt limbaj, desenau iubirea pe corpul tau. te-am strans febril in brate. Ma jucam in parul tau, te-am tras spre mine, ti-am lasat capul pe spate, ca-n povestile cu vampiri, hmm… gustul tau, parfumul pielii tale, era atat de apetisant, mi-ar fi placut pentru o clipa sa am colti, sa te gust, sa simt cum sangele tau cald mi se prelinge pe buze, cum viata ta devine o parte din mine, dar nu am, doar te-am muscat cu buzele, si am strans si am tras usor carnea, atingand-o cu limba ca sa-i simt savoarea. N-am mai ajuns in pat, te-ai urcat pe mine, privindu-ma patimas, lasandu-ti parul sa cada peste fata mea, in timp ce mana mea se juca pe corpul tau, ti-a desenat conturul buzelor, intredeschise si tu l-ai gustat cu varful limbii, apoi a coborat incet, urmand linia gatului, a sanilor plini, amintindu-si locul unde a trecut de-atatea ori, a pipait iar, a strans, a mangaiat, locul acela dulce, simteam nevoia sa-mi lipesc buzele de el, dar privirea mea era electrocutata de ochii tai, ma simteam prins in plasa ta fara urma de scapare, iar buzele tale veneau promitand sa ma soarba dintr-o suflare…  o suflare lunga, lenta, una care nu mi-as fi dorit sa se termine, am inchis ochii, simteam doar pielea ta cum se imbina cu pielea mea, ti-am prins bazinul si te-am tras spre mine, il simteam cum se misca, vibreaza in ritmul meu, cum cauta armonia cu mine, cum parea sa conduca si totusi cerea sa fie condus, asa ca te-am condus, cu mainile pe solduri, pe coapse, pe umeri, in par, mangaiam, strangeam, sarutam… scaunul nu era prea comod asa ca am ajuns pe jos, pe covorul moale, te simteam cum vibrezi sub mine, atata viata, atata pasiune, ochii tai straluceau, ma vedeam in ei dupa atata timp, carnea ta era din nou a mea. Si tu tremurai, auzeam cum gemi usor, cum trupul tau striga de placere, m-ai prins, atat de tare, parca nu voiai sa-mi dai drumul, parca voiai sa intru tot in tine si sa raman acolo, sa fiu o parte din tine pe veci… apoi te-ai racorit, aveai privirea pierduta, si un zambet relaxat, trupul tau se odihnea, respiratia ta incepuse sa se calmeze, apoi mi-ai zambit si m-ai sarutat in coltul gurii, ce bine… ce bine ca te-ai intors.

Langa noi, printre haine, pe jos erau si cheile, poate ca ma asteptam sa vii, faptul ca nu schimbasem incuietoarea… te-am asteptat.

putin derutat de impenatele carora parca le mutasem cuibul doua zile pe saptamana mi-am frecat putin ghearele prin culcus cat sa le reamintesc prezenta.. insa cum imi potrivisem mai bine nasul si pofta dupa o noua liniste ii aud torsul… ca si un cutremur lent… la care toti copacii vibreaza.. si iti soptesc cele mai dulci dorinte pana te trezesc…

asa si ea dorea mult dulce in acea dimineata, iar eu narcotic dupa aceleasi elemente nu puteam decat sa vanez alaturi.. sa ne umezim boturile si limba in aceleasi arome si mai salbatic ca de obiecei sa-mi manjesc coama cat sa fiu dojenit.. alergand apoi spre aceleasi domenii cu grija de a privi sau nu in jur… cu aroganta unui covor rosu ascuns prin cele mai inguste umbre… cu adulmecarea fiecarui gest.. cu popasuri dese si scurte, pline de colti, de gheare, de implicare.. sau pasind prea fin ca niste hoti… imbatati de instincte si totusi controlati in a nu le consuma… linistiti de presiunea soarelui si a timpului.. departe de sacalii sau hienele ale caror zambet ar fi putut trada atunci sau mai tarziu.. prezenta noastra pe un nou domeniu a carui stapani inca dormeau dar a carui viata o dominam de dimineata… mutind prin curajul nostru tot ce strabateam…

two agains everything with the best change to win…
this was the channel of chance and me running behind the path she was traceing…
now every street is empty & mornings are not that sweet…

Darius_II

Una din priveliştile încântătoare pe care le pot observa de la locul meu de muncă este ninsoarea din luna mai.
Nu am înnebunit.
Să analizăm conţinutul primei propoziţii.
Se observă faptul că subliniez că am un loc de muncă.
Spre nefericirea unora, este un loc de muncă unde merg cu plăcere.
Tocmai pentru că ninge. În luna mai.
Mulţi pseudo-fulgi care zboară şi dansează, care se învârtesc într-o briză a Someşului, care se rotesc şi aterizează uşor într-un strat pufos alb.
Mereu sunt uimită de minunile naturii. Am încercat să fac poze, însă nu s-au lăsat surprinşi.
Poate într-o zi cu soare îmi vor face plăcerea de a deveni cunoscuţi prin intermediul unor imortalizări.
Un peisaj mirific creat de nimeni alta decât mama-natură.

Ingrediente?
Un mal de râu, câteva rădăcini adânc înfipte, coroane de sălcii mlădioase şi grele, o boare de vânt, şi un ochi ascuns care se bucură de ceea ce vede.

Fiind o împătimită a fulgilor, nu pot decât să mă bucur că sunt părtaşă la o minune cu ocazia fiecărei întâlniri cu covorul pufos.

Ai impachetat repede in acea seara lucrurile pastrate in sertarele dulapului meu intr’un vartej de tipete si furie. Eu n’am putut sa dau drumu cuvintelor ce stateau asteptand pe varful limbii mele. Asa ca ai luat geamantanul care era doar pe jumatate plin si ai iesit din camera, din casa, din viata mea, trantind usa cu putere. Am ramas pret de cateva clipe privind in gol, incercand sa asimilez toate cele ce s’au petrecut in ultimele zece minute. Doar zece minute au fost? As fi putut jura ca au fost mult mai multe. O lacrima imi siroieste usor pe obraz, trezindu’ma din starea de amorteala.

Privesc spre fereastra pentru a vedea masina ta indepartandu’se prin ploaie cu cauciucurile scartaind…

Ai uitat sa inchizi usa, dragul meu si m’ai lasat sa stau in ploaie toata noapte. Credeai ca asta o sa’ti stearga farmulul de pe covor? Credeai ca o sa’ti stearga urmele din inima mea? Ce bine ar fi fost…

Stau intinsa pe covor inhaland aroma ta dulceaga si placuta. Si parca te simt langa mine. Parca iti simt bratele in jurul meu strangandu’ma si soptindu’mi in ureche “va fi totul bine…”

Nu, dragul meu. Nu va fi totul bine. Caci ti’ai lasat amprenta pe sufletul meu ca un fier incins, iar cicatricea ce’ti poarta numele nu se va vindeca.

Si trebuia sa inchizi usa in urma ta atunci cand ai plecat…asa as fi fost sigura ca nu te vei mai intoarce.

Singur contra doi

Dani Rosan © All rights reserved

Singur contra doi

Dani Rosan © All rights reserved

Ingere:ar fi un loc, pe care nu-l stim,si-acolo,
pe covor,indicibil,amantii,care aici n-ajung niciodata
la deplina pricepere,isi arata temerarele lor
inalte figuri ale-avantului inimii,
turnurile lor de placere,scarile
lor care demult,acolo unde nicicand n-a fost sol,
se sprijina numai una pe alta,vibrand-si pot
in fata spectatorilor din jur,sumedenia de morti fara grai:
Oare-si arunca acestia ultimele,mereu agonisite,
mereu ascunse,necunoscute de noi,vesnic
pretioasele monede ale norocului,la picioarele
perechii ce-n sfarsit zambeste cu adevarat pe alinatul
covor?

unde ajunsesem. Mda. Sunt satul de grija fata de cuvinte, de atentia cu care trebuie asezate in fraze, sunt satul pana peste cap si mi-e lehaminte. Dar daca am scoate scoate sufletul din cuvinte? Daca le-am face sa gafaie ca niste locomotive violate, daca le-am zdreli de peretii limbii pana s-ar zdrentui si n-ar mai ramane din ele decat o gura stirba care nu poate nici macar sa mai apuce? Daca le-am tarai dupa noi, prin targ, ca o pisica cutiile de conserve legate de coada? Ce frumos ar arata dupa nebunia asta, dupa eliberarea asta de demoni care sa treaca in cuvinte ca altadata in turma de porci sa dea cu ele de pamant, sa le azvarle jos in prapastie. M-am plictisit de grija asta fetidica fata de cuvinte, vreau sa-mi dezbrac manusile chiar daca ar trebui sa-mi jupuiesc pielea pana la os, si osul pana la maduva, numai sa dau de ciotul acela brutal cu care sa storc cuvintele ca pe niste covoare la scuturat. Macar asa, de curiozitate. Bun.