Astăzi, 5 septembrie, se împlinesc 61 de ani de cînd a luat naştere cea mai iubită echipă din România. Grupul Fronte Ribelle ureaza La Multi Ani clubului Universitatea Craiova, sperand ca anii ce vor veni sa aduca rezultate remarcabile la fel ca cele realizate cu mult timp in urma.

In cele ce urmeaza va prezentam pe scurt momentele importante ce au avut loc pe parcursul existentei Universitatii Craiova.

Universitatea este clubul sportiv al studentilor din Cetatea Baniei. Actul de nastere dateaza din toamna lui 1948 si este opera unui grup de entuziasti studenti si profesori craioveni.

S-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova (CSU Craiova) şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România (ANSR). În 1950 a fost redenumită Ştiinţa Craiova, nume rămas şi astăzi drag suporterilor. Din 1966 până în prezent clubul se numeşte Universitatea Craiova.

In 1955 la prima participare in divizia B, Stiinta Craiova ocupa locul 12 in clasament si retrogradeaza. In editia 1957-1958 castiga seria a 3-a a diviziei C si revine in B.

In anul 1963-1964, Stiinta castiga divizia B si promoveaza in primul esalon.

Editia 1972-1973, a ramas in istorie ca una dintre cele mai triste din istoria echipei. Atunci, Universitatea a ocupat locul al doilea dupa Dinamo, in urma jocurilor de culise ale echipei securitatii, care ”trebuia” sa iese campioana. In acel sezon Craiova a obtinut victorii incredibile la Bucuresti, 6-4 cu Rapid si 6-2 cu Steaua.

In sezonul 1973-1974, cand deja echipa se mutase de 7 ani pe “Central”, Universitatea cucereste primul titlu sau de campioana a Romaniei, fiind prima echipa studenteasca din tara si din Europa ajunsa campioana. Stiinta a ocupat locul 1 de la inceput si pana la sfarsitul competitiei.

Oprea, Manta, Niculescu, Badin, Deselnicu, Velea, Strambeanu, Ivan, Nita, Balaci, Berneanu, Taralunga, Oblemenco, Balan, Pana, Boc, Stefanescu, Marcu, Stancescu, Kiss, Chivu, Negrila, Constantinescu si antrenorii Constantin Cernaianu si Constantin Otet sunt cei care au facut “Centralul” sa traiasca momente magice. Campioana unei mari iubiri a transformat o metafora emotionanta intr-un titlu cu adanci rezonante…Tot acum, echipa craioveana va elimina pe Fiorentina in Cupa UEFA, dupa 0-0 in Italia si 1-0 la Craiova (gol semnat de Oblemenco in minutul 89).

Urmatoarele doua trofee ale clubului craiovean sunt doua Cupe ale Romaniei castigate in ’76-’77 si ’77-’78, prima intr-o finala contra Stelei (2-1), a doua in fata Olimpiei Satu-Mare (3-1).

Editia 1979-1980 aduce Baniei un nou titlu de campioana cu un lot care avea sa scrie istorie: Boldici, Lung, Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu, Balaci, Beldeanu, Crisan, Donose, Camataru, Geolgau, Cartu, Irimescu, Purima si Ciupitu.

In 1981, aceasta echipa reuseste sa cucereasca si Campionatul si Cupa Romaniei, calificandu-se in primele 8 echipe ale Europei, in turul 3 al Cupei Campionilor Europeni, performanta fara precedent in istoria fotbalului romanesc. Intre timp antrenori erau Oblemenco si Otet, iar Universitatea devenise deja un mit.

Stiinta se calificase in Cupa U.E.F.A in urma locului 2 ocupat in sezonul 1981-1982. Campania europeana din ’82-’83 avea sa fie cea mai mare performanta din istoria “Campioanei unei mari iubiri” semifinala Cupei UEFA si ramane intiparita cu litere de aur in istoria fotbalului romanesc. Echipa din Banie reuseste sa ajunga pana in semifinale, performanta neatinsa pana atunci de vreo echipa romaneasca. Pe parcurs, craiovenii au reusit sa elimine Fiorentina, echipa lui Passarella, Rossi, Antognoni, Bertoni sau Grazziani (3-1 la Craiova, 0-1 in Italia), Schamrock Rovers, (2-0 in deplasare si 3-0 acasa), Girondins de Bordeaux (0-1 in Franta, 1-0 in Banie, Geolgau a adus calificarea in minutul 101 al prelungirilor), FC Kaiserslautern (2-3 in Germania, 1-0 la Craiova).

In semifinale a intalnit echipa care va si castiga trofeul: Benfica Lisabona. Dupa un 0-0 in Portugalia, Universitatea a terminat acasa la egalitate 1-1 (Balaci 17 si Filipovici 53).

Universitatea Craiova – Benfica Lisabona (1983)

Universitatea Craiova invinge in 1989 marile rivale bucurestene, favorizate ale regimului comunist, anuntand parca revolutia din decembrie 1989.

In 1990-1991 castiga Campionatul National si Cupa Romaniei.

In stagiunea 1992-1993 Universitatea castiga ultimul trofeu important din palmares cu Marian Bondrea la timona, Cupa Romaniei, dupa ce trece in finala de Dacia Unirea Braila (2-0).

În sezonul 2004-2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezenţă în prima divizie, dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. 19 mai 2006 a fost o zi in care Oltenia fotbalistica a explodat din nou de bucurie.

Stadioane:
Universitatea Craiova şi-a disputat de-a lugul timpului partidele de pe teren propriu pe două stadioane: „Tineretului” şi „Central” (mai târziu redenumit „Ion Oblemenco”).

Până în 1967 echipa a jucat pe Stadionul Tineretului, situat în centrul oraşului. Pe acest stadion suporterii Universităţii Craiova au sărbătorit în 1955 şi 1958 promovările în Divizia B, dar şi prima promovare în Divizia A, în 1964. În urma acestei performanţe s-a proiectat şi realizat construcţia celui mai mare stadion din provincie la acea vreme. Arena se numea „Central” şi a fost inaugurată la 29 octombrie 1967, cu ocazia meciului echipelor de tineret ale României şi Poloniei (2-2). Odată cu dispariţia celui mai mare fotbalist din istoria Craiovei în anul 1996, Stadionul Central a primit numele „Ion Oblemenco”.

28 noiembrie 2002 este ziua în care s-a efectuat primul antrenament al Universităţii la lumina reflectoarelor, antrenament la care au asistat circa 2.000 de spectatori. Pe 29 noiembrie 2002 a avut loc inaugurarea oficială a nocturnei în faţa a 15.000 de spectatori, iar pe 30 noiembrie 2002 s-a jucat primul meci în nocturnă: Universitatea Craiova – Ceahlăul Piatra-Neamţ (0-0), partidă la care au asistat 40.000 de spectatori.

Emblemă:

“Arhitectul Radu Ionescu si subinginerul Petre Dragu (ambii de la Institutul de proiectari judetean) au realizat proiectul unei noi embleme a Clubului Sportiv Universitatea Craiova. “Figura” centrala a acestei steme este un leu – insemn al puterii, simbol ce se afla si pe stema judetului Dolj – care priveste cu multa siguranta inainte si tine autoritar, sub unul din picioarele din spate, o minge. Noul si atat de sugestivul insemn al clubului este incadrat de litera “U” (initiala Universitatii), repetat aconcentric de 5 ori – semnificand cele 5 continente pe care au evoluat sportivii craioveni, dar si cele 5 sectii ale clubului: fotbal, atletism, volei, tenis de masa si handbal. Pe umerii initialei “U” este inscris, cu caractere mari, numele municipiului nostru, Craiova.” (Ziarul “Inainte” – 16 aprilie 1983)

Performanţe interne

* 43 de ani (41 consecutivi) pe prima scenă fotbalistică
* locul 4 în clasamentul tututor timpurilor al Diviziei A
* 4 titluri de campioană a României: 1974, 1980, 1981, 1991
* de 5 ori locul 2 : 1973, 1982, 1983, 1994, 1995
* de 7 ori locul 3: 1967, 1975, 1977, 1984, 1986, 1990, 1993

* de 6 ori cîştigătoare a Cupei României: 1977, 1978, 1981, 1983, 1991, 1993
o 1977 • 2 – 1 Steaua Bucureşti

o 1978 • 3 – 1 Olimpia Satu-Mare

o 1981 • 6 – 0 Politehnica Timişoara

o 1983 • 3 – 1 Politehnica Timişoara

o 1991 • 2 – 1 FC Bacău

o 1993 • 2 – 0 Dacia Unirea Brăila

* 5 finale ale Cupei României: 1975, 1985, 1994, 1998, 2000

Performanţe externe

* semifinalistă a Cupei UEFA: 1982-1983
* participare la 14 ediţii ale Cupei UEFA
* participare la 4 ediţii ale Cupei Campionilor Europeni
* sfertfinalista a Cupei Campionilor Europeni 1981-1982

Sursa: www.craiova-maxima.ro, www.wikipedia.org , www.fcuniversitatea.ro

Haideti in această pauză competitională să ne mai amintim de oamenii ce au avut cândva un cuvant de spus in Peluza Sud si anume Vice, membru respectat al galeriei Universităţii Craiova, actual ofiter de presă in cadrul clubului. Haideţi să-l cunoaştem, în rândurile ce urmează! Precizam ca acest interviu a fost luat în august 2006, publicat în revista Suporter nr.3.

- Spune-ne câteva lucruri despre tine!
- Eu nu sunt altceva decât un vechi locuitor al tribunei a II-a a stadionului “Central” şi un mai nou locatar al Peluzei Sud a stadionului “Ion Obemenco”. Am trăit fericirea MAXIMĂ, am plâns durerea MAXIMĂ, iar acum mă târăsc domol prin existenţă pe un drum lăuntric şi plin de peripeţii de tot felul. Am 40 de ani, o nevastă şi un băiat de 12 ani, destule defecte dar şi calităţi. Meditez, înjur, invoc, blestem, cânt, plâng, urăsc, iubesc. Iubesc echipa asta, mi-e dor de ea când n-o văd, ea este pentru mine esenţa frumosului şi a pasiunii dusă la extrem.

- Cum ai ajuns susţinătorul Universităţii Craiova?
- În Oltenia anilor ‘80, nu aveai cum să ţii cu altă echipă. Am fost pe stadion de mic cu tatăl meu, iar restul vine de la sine. Am rămas cu “U” în suflet.

- Care a fost primul meci la care ai fost prezent şi ce anume te-a atras către galerie?

- 17 septembrie 1975, Cupa UEFA. “U” Craiova – Steaua Roşie Belgrad. 2 – 1 pentru sârbi, 40.000 de spectatori. Întotdeauna m-a atras cuvântul “galerie”. Aveam steag, fulare nu existau pe atunci, şi-mi plăcea să stau la “stemă”.

- Cum era viaţa de suporter de dinainte de ‘90?
- Era frumos şi înainte de ‘89. Făceam şi atunci deplasări. Deşi nu stăteam deloc bine din punct de vedere financiar îmi strângeam bani din timp pentru fiecare meci în parte. Memorabile rămân deplasările la Scorniceşti, cu FC Olt şi, la Bucureşti, cu Victoria, două echipe mici, dar de temut. Prima, echipă legată de numele lui Nicolae Ceauşescu, a doua, echipa securităţii… desfiinţate în 1990. În 1981, pe 16 septembrie, în CCE, la Craiova, a venit Olympiakos Pireu. Ce suporteri aveau grecii! Răi, asurzitori, tricouri şi fulare, voce, petarde, fumigene, ceva de vis. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea grecilor şi acum, cu trecerea timpului. Le port un respect deosebit pentru felul în care ştiu să-şi susţină echipa.

- Care din deplasările la care ai participat ţi-au rămas în suflet?
- Am atâtea deplasări la viaţa mea, încât mi-e foarte greu să spun care dintre ele a fost mai palpitantă. Totuşi, în afară de deplasările masive din mai multe finale de Cupă, episodul “Sibiu” mi-a rămas întipărit. Craiova se bătea cu Flacăra Moreni pentru Cupa UEFA şi avea meci decisiv cu Inter Sibiu. Dacă băteau, mergeau în UEFA. 1.500 de suporteri au venit la Sibiu. Meciul s-a terminat 1-1 şi au avut loc mai multe incidente. Atunci am fost lovit puternic de Miliţie şi mi-am pierdut doi dinţi. Uneori aceste deplasări cer şi sacrificii.

- În perioada de după ‘90, ce galerii au avut prezenţe semnificative pe “Centralul” din Bănie?
- În afară de Steaua, Dinamo şi Rapid, cele mai numeroase prezenţe le-au avut Timişoara, Petrolul, Reşiţa, Argeşul, Braşovul şi Clujul. Frumoase galeriile Timişoarei şi Reşiţei…

- Ce înseamnă pentru tine patriotismul local al fanilor Universităţii?
- Pentru mine există Republica Oltenia şi cred că nu numai eu gândesc aşa. Suntem mândri şi orgolioşi, nu lăsăm loc de interpretări. În Oltenia există o singură echipă-fanion şi stindard… UNIVERSITATEA.

- Mai e loc şi pentru naţionalism?
- Cum să nu fie loc şi pentru naţionalism? Să nu uitaţi niciodată că, la un simplu antrenament al României, pe “Ion Oblemenco”, au venit 15.000 de suporteri.

- Care este cel mai bun şi cel mai prost moment din activitatea ta de ultras?
- Nu ştiu dacă pot fi numit ultras. Am o vârstă destul de înaintată şi mulţi ar putea să spună că acest cuvânt e prea mult pentru mine. Eu însă mă consider un ultras cu vechi ştate. Cel mai frumos moment? Sunt mai multe: câştigarea titlului în 1991, salvarea de la retrogradare cu Braşovul, victoriile cu Dinamo… Cel mai urât moment: retrogradarea, dar şi corecţiile fizice aplicate de jandarmii din Braşov şi Ploieşti, pe care ţin să-i salut pe aceasta cale…

- Ce părere ai despre noua generaţie de ultraşi ai Craiovei?
- Ultraşii Craiovei sunt cei mai frumoşi din România. Îi cunosc pe majoritatea dintre ei şi ştiu ce pot. A fi ultras nu este un păcat si nicio povară, nu este o vină şi nici măcar o iluzie, ci eventual un atu! Dacă ştii să-l foloseşti cu inteligenţă, nu poţi fi decât în câştig. Important este să nu doarmă. Chiar dacă visează, lângă jandarmi, lângă duşmani, lângă bucurii. Riscă atunci când se trezesc să se-ntunece şi să le pară rău că este prea târziu.

- Care crezi că este rolul pe care cluburile trebuie să-l joace în viaţa galeriilor?
- Scurt şi cuprinzător. Cluburile nu ar trebui să se implice în viaţa galeriei.

- Ce a însemnat pentru suporterii olteni retrogradarea în Divizia B?
- Divizia B nu are vârstă, nici buletin, nici paşaport. Ea s-a născut într-un moment de neatenţie, strigându-şi către noi uimirea. Era nervoasă, nu ne voia acolo şi ne-a gonit de pe meleagurile ei acolo unde ne este locul. În acest răstimp, suporterii au fost mai uniţi ca niciodată şi au trecut foarte repede peste supărări…

- Suporterii căror echipe din ţară îţi plac?
- Îmi plac suporterii Timişoarei, dar şi, paradoxal, suporterii echipei pe care o urăsc cel mai mult, Dinamo. Timişorenii, chiar dacă susţin un hibrid, sunt frumoşi, iar “câinii” au idei, sunt curaţi, ştiu ce înseamnă, în profunzime, noţiunea de ultras. Atât, că şi-o iau în cap.

- Ce înseamnă pentru tine un meci de fotbal?
- Un meci de fotbal al Universităţii? Un balans punctat de un contrabalans. Un joc de noroc, în care miza nu-i nici mică, nici mare, ci incomensurabilă. Fericirea.

- Eşti prieten cu primul intervievat al acestei rubrici (referire la rubrica din revista Suporter nr 3), Nicu Perifan. Ce ne poţi spune despre el?
- Despre Nicu Perifan? Ce băiat! Ultras adevărat, cu ştate vechi. L-am cunoscut la o întâlnire a fanilor, la Craiova şi de atunci am rămas prieteni foarte buni. Ştiu că a fost înlăturat de la Farul de către un individ dubios.

- Ce ne poţi spune despre aceste întâlniri? Ce echipe erau prezente şi care erau reprezentanţii lor?
- Nu au avut loc decât două întâlniri: prima la Braşov şi apoi la Craiova. Discutam în primul rând despre problemele cu poliţia. Cei care nu au dat curs acestei invitaţii au fost cei de la Steaua. Nu aveau pe cineva care să-i reprezinte şi au motivat că niciodată nu vor sta la masă cu Rapid, Dinamo şi Craiova. Am rămas cu o amintire frumoasă despre Constantin Mincea, şeful galeriei lui Rapid. Un om deosebit!

- Te întreb ca de la un reprezentant al noii generaţii de suporteri către un reprezentant al celei vechi. Nu crezi că noi, cei tineri, avem nevoie de ajutorul şi susţinerea voastră, a oamenilor ca tine, ca Nicu Perifan şi ca mulţi alţi eroi ai tribunelor?
- Cred că aveţi nevoie de susţinere, dar, practic, nu mai e timp. Noi, cei care am îmbătrânit, suntem acum depăşiţi de grijile cotidiene. Ăsta e adevărul. Nu trebuie decât să aveţi încredere în propriile voastre puteri.

- Ce înseamnă pentru tine a fi ultras?
- Ultras? O stare sufletească ce-ţi cere independenţă de acţiune şi de gândire şi, nu în ultimul rând, încredere.

Interviu luat în august 2006, publicat în revista Suporter nr.3

Există surprinzător de multe cuvinte în limbile bulgară şi serbo-croată ce sunt cu toată evidenţa de sorginte latină, dar care nu se reîntâlnesc în limba română! Focalizând pe  limba bulgară, unul dintre aceste cuvinte este „agneşco”. Însemnând pe româneşte miel, dar care în mod evident este diminutivul bulgăresc pentru cuvântul latinesc  agnus. Prin această prismă, ne permitem să reinterpretăm latineşte numele oraşului Ternova din Bulgaria (Veliko Tarnovo, îi spun bulgarii). Pentru acest nume au fost propuse o mulţime de etimologii, printre care şi una ungurească! Este foarte justificată, nu din punct de vedere lingvistic, ci din punct de vedere istoric, propunerea lingvistică ungurească. Pe vremea lui Manuel I  Comnenul, Hungaria era vasală Romaniei. Drepturile sale de stăpânire legitimă  asupra Hungariei – 1 erau uşor demonstrabile. Mama lui era Vasilisa Piroşca de Hungaria, fiica acelui Laslău Craiul despre care scriau  Simion Dascălul şi Miron Costin. Manuel I Comnenul îi învinge pe acei puţini maghiari care îi contestau drepturile. Cavalerii maghiari în armură sunt  ad litteram zdrobiţi  pe data de  8 iulie 1167, de trupele  romane  conduse de generalul Andronicus Contostephanus. Un important contingent de români  autentici fusese integrat în armata lui Contostephanus.  În bătălie se dovedi atunci că ghioaga romană ghintuită spărgea uşor  armurile maghiare. Termenii păcii încheiate arătau că Nova Roma poate dispune  imediat de coroana Ungariei. Această stipulaţie va fi efectiv folosită la anul Domnului 1172. În felul acesta, pe vremea lui Manuel I Comnenul, Hungaria – 1 devenea efectiv o parte din Romania Orientală.  Manuel I Comnenul era un  împărat ce dorea să refacă Oikumena lui Justinian I. Termenul Ungrovlahia este un rest virtual din proiectul său de Oikumenă. Tatăl lui Manuel I  Comnenul  fusese marele împărat Ioan al  II-lea  Comnenul (1118–1143),  a cărui amintire se păstrează în folclorul românesc  cu numele Caloianul, ori, alternativ, Scaloianul.

Ternova emerge cu pasiune şi violenţă  în istoria aşezărilor urbane de excelenţă pe noul drum roman construit la ordinul împăratului bizantin Manuel I Comnenul. Se mai ştie  prea bine că de asemenea, în secolul XII, reapare bizar harta cu vechea infrastructură a drumurilor romane din Balcani (Tabula Peutingeriana).  Explicaţia raţională poate fi aceea că Tabula Peutingeriana, –pe care apărea şi numele Pelendava pentru actuala  Craiova–, era folosită ca un  termen  de analiză  comparativă a  infrastructurii plănuite de Manuel I  Comnenul, pentru drumurile romane noi în Balcani. Putem explica numele Ternova ca o aglutinare din  ‚terra nova’, ce desemna noul drum, vechile drumuri romane fiind desemnate pe vremuri printr-acel   pavimentum, devenit acum   pămînt.

Drumul era destinat  să lege pe uscat cetatea  Constantinopol de provincia Ungrovlahia din proiectul de Oikumenă ungrovlahică al lui Manuel I Comnenul. Acel drum  a fost, de fapt, şi primul proiect parţial de  itinerar  Orient-Expres  consemnat de istorie. Şi nu întâmplător în România, primul tronson de cale ferată se înscria atât pe drumul pentru Ungrovlahia proiectat de Manuel  Comnenul, după cum va fi, şi primul tronson pentru Orient-Expres. Ipoteza originii numelui oraşului Ternova din aglutinarea sintagmei  ‚terra nova’  fusese lansată de unul dintre acei eminenţi profesori de Limba Română care au predat la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Ipoteza fusese expusă de profesorul craiovean  într -o carte păstrată de Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Bineînţeles, cartea se afla şi în biblioteca liceului Fraţii Buzeşti din Craiova, bibliotecă  arsă din ordinul politrucului cominternist Celac, primul prefect  comunist al Doljului. Dacă nu o mai găsiţi acum nici măcar în Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, înseamnă că se afla printre cărţile arse în focul aprins intenţionat la revoluţie, pentru a se pierde memoria noastră scrisă. Ministru în acel prim guvern de după 1989 era şi unul pe nume Sergiu Celac. Ei,  da, chiar fiul prefectului cominternist de la Dolj.  Iar Mariana Celac, fiica prefectului ce aduse comunismul peste olteni, deveni  apoi membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, GDS.

Înainte de 1989, Adrian Păunescu, care fusese pentru un an de zile elev la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova, aflase cumva despre acea idee, şi o inserase –vezi anafora “Oltenia, eterna Terra Nova!”–   în Imnul echipei de fotbal Universitatea Craiova, cântat de Gabriel Cotabiţă şi formaţia sa din  vremea echipei Craiova  Maxima!

Titus Filipas