Si pentru ca e 30 noiembrie este Sfantul Andrei, iata cateva mesaje pentru sarbatoriti:

La Multi Ani Andreea/Andrei! Asa cum soarele lumineaza pentru toata omenirea, asa si tu imi luminezi mie viata. Fie-ti viata senina ca rasaritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat si tanar ca roua de pe flori. Iti urez o zi de neuitat, care sa tina o viata intreaga. La Multi Ani!

Cu ocazia sarbatoririi numelui, din partea mea primesti un calduros LA MULTI ANI, sa ai parte de multa sanatate, multe realizari si tot ce-ti doresti alaturi de cei dragi.

La multi ani, draga Andreea! Sa ai parte de impliniri, iar viata sa iti fie o incantare!

Cu ocazia sarbatoririi numelui primiti un calduros “LA MULTI ANI”multa sanatate multe realizari si tot ce va doriti linga cei dragi.

La multi ani, draga Andrei! Sa ai parte numai de impliniri, iar viata sa iti fie o incantare!

Pentru ca azi este o zi speciala pentru tine, ma alatur celor care iti doresc sa ai parte numai de bucurii, impliniri si multa sanatate.

Mai multe mesaje aici

Multe mesaje aici ->

• Urari de La Multi Ani – zile de nastere
• Sms-uri de dragoste, Statusuri, Mesaje
• Statusuri de mess noi 2009

Ştie cineva dacă şi unde anume a spus Calvin despre credinţă că este mâna sufletului cu care creştinul îl prinde pe Hristos, cu toate bunurile Sale, şi-l face al său?

Potrivit unei surse care mi-a fost la îndemână, o idee de felul acesta apare în cartea a III-a a „Institutelor” lui Calvin. N-am reuşit să găsesc locul. Dacă printre cititorii blogului există vreun cunoscător al scrierilor lui Calvin, m-aş bucura mult să primesc răspunsul. O să dezvălui într-o viitoare postare de ce am nevoie de această informaţie.

Ideea de „credinţă că mână a sufletului” apare şi la scriitorii puritani, din câte mi-am dat seama. Dar mă interesează îndeosebi să ştiu dacă ideea apare la Calvin.

Azi e o mare sărbătoare a creştinătăţii, ziua Sfântului Apostol Andrei, întâiul apostol, apostolul românilor.

Ucenic al Sf. Ioan Botezătorul, frate al Sf. Apostol Petru, Sf. Apostol Andrei a fost, apoi, ucenic al lui Hristos, martor al Patimilor Lui şi urmaş de martiriu.

Fie ca sfânta sărbătoare să ne lumineze!

Tuturor celor care poartă sfântul nume, La Mulţi Ani!

Troparul Sf. Ap. Andrei (glasul al 4-lea)

Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sf. Ap. Andrei (glasul1)

Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

Sursa: † DOAR ORTODOX †

Sfantul Andrei

Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui balaur cu cap de lup. Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca “isi vede lupul coada”. Ziua se serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in ziua cand porneste si luparia.

In noaptea de 30 noiembrie lupii se aduna, iar Sf. Andrei imparte prada, pentru iarna care incepe, fiecarui lup. Ca sa-si apere gospodaria de lupi, se obisnuieste si astazi la tara sa se unga tarusii de la poarta, ferestrele si pragul usilor cu usturoi. In unele parti se ung cu usturoi chiar si fantanile. Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc la vite, insa numai la cele de parte barbateasca: boi, berbeci, armasari, tapi, si anume pe cornul din dreapta. Citeste tot articolul -> Traditii romanesti / 30 Noiembrie – “Noaptea Sfântului Andrei”

Alte Articole :

Despre Sfantul Andrei – 30 noiembrie

Urari de La Multi Ani

Sms-uri de dragoste, Statusuri, Mesaje

Despre 1 Decembrie – Ziua Romaniei

Sfantul Ierarh Nicolae

Citeste Legenda Lui Mos Nicolae

Taierea Porcului – Cu citeva zile inaintea inceperii ciclului zilelor festive, in comunitatea traditionala romineasca are loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat pe data de 20 Decembrie.

3o noiembrie – Sfantul Andrei

30 noiembrie este trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. Astfel, se uneste spiritual  sarbatoarea Bisericii romane cu sarbatoarea Romaniei. Crestinismul nostru, al romanilor, este de origine apostolica, iar aceasta i se datoreaza Sfantului Andrei. Asa se explica si faptul ca el este unul dintre cei mai populari sfinti ai nostri si ca numele lui este viu nu numai in evlavia, ci si in folclorul romanesc.

RECOMANDARI

• Urari de La Multi Ani – zile de nastere
• Sms-uri de dragoste, Statusuri, Mesaje
• Statusuri de mess noi 2009
• Despre 1 Decembrie – Ziua Romaniei

Cine era Sfantul Andrei, “cel intai chemat” la apostolie?

Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre “ucenicii” Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.

A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: “Iata Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: “Ce cautati?” La care ei au zis: “Invatatorule, unde locuiesti?” El le-a zis: “Veniti si veti vedea”. Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca “a gasit pe Mesia” (Ioan 1, 41).

Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: “Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni>>. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).

Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm)>. L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).

In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de “Scitia” (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).
Anexarea acestui teritoriu – inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.

De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei († 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce scria Eusebiu: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia…”. De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si “scitii” au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii.

In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol “a predicat in Pont, Tracia si Scita”. In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) “in pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.
Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca “Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat”.
(sursa informatiilor: crestinism-ortodox.ro)

Alte articole :

Traditii romanesti / 30 Noiembrie – “Noaptea Sfântului Andrei”

1 Decembrie – 1 Decembrie – Scurt istoric – Ziua Nationala a Romaniei – Imnul Romaniei – 1 decembrie 1918

Sfantul Ierarh Nicolae

Citeste Legenda Lui Mos Nicolae

Taierea Porcului – Cu citeva zile inaintea inceperii ciclului zilelor festive, in comunitatea traditionala romineasca are loc sacrificarea porcului, in ziua de Ignat pe data de 20 Decembrie.

Statusuri, sms-uri, mesaje, urari de Craciun : De Sarbatori pe langa cadoul oferit persoanei dragi se ofera si o felicitare, noi am venit cu o pagina unde iti dam cateva ideei de mesaje si urari de sarbatori

Aparent banalul si plebeul usturoi are o poveste mult mai lunga decat s-ar crede. Desi celor de azi le cam… pute, el era un ingredient extrem de pretuit in bucataria traditionala romaneasca. Dar un pret cel putin la fel mare avea usturoiul ca remediu magic sau medical. Exista, in traditia populara, o intreaga mitologie, dar si o intreaga farmacologie a usturoiului, din care spicuim mai jos cateva curiozitati picante (ce, la o adica, s-ar putea dovedi si folositoare, cu conditia sa le puteti suporta… mirosul).
Filmele horror ne-au obisnuit astazi cu alergia la usturoi a vampirilor de toate categoriile. Credinta ca usturoiul alunga prezentele malefice este foarte raspandita in Occident, dar nu lipseste nici de pe la noi. Noaptea de 29 spre 30 noiembrie era considerata in mediile traditionale drept „Noaptea strigoilor“: acestia se razboiau intre ei, dar nu le dadeau pace nici oamenilor vii, care-si luau diferite masuri de precautie, printre care si asa-numitul „Pazit al usturoiului“ (un fel de noapte de veghe printre funii de usturoi, cu mancare, bautura si joc, la care luau parte indeosebi flacaii si fetele). Astfel vegheat, usturoiul te ferea peste an de tot raul strigoilor, capata virtuti lecuitoare deosebite, iar oamenii prevazatori il luau cu ei cand plecau la drum lung, consumandu-l cu masura. Funii de usturoi se puneau in „noptile nelegiuite“, pana la cantatul cocosilor, si pe la usi, ferestre, grinzi, porti, iar pe alocuri si prin grajdurile vitelor. In prelungirea acestei nopti, ziua de Santandrei era socotita si ea primejdioasa: lupii isi puteau „vedea coada“ singura data in an si ieseau in haite dupa prada. Oamenii nu erau doar in pericolul de a fi mancati de vii, ci si in acela de a se preface in varcolaci (de care tot usturoiul te putea feri, dimpreuna cu rugaciunile catre Sf. Andrei, considerat – nebisericeste – un fel de patron al lupilor).

… dar si la alte nevoi

Dincolo de functia lui propriu-zis magica, s-a spus ca usturoiul este o planta care ar putea inlocui farmacii intregi. In Toate leacurile la indemana (carte adresata cu precadere satenilor), dr. V. Voiculescu (nimeni altul decat poetul) scria acum vreo trei sferturi de veac: „Usturoiul goneste viermii din mate si ajuta la vindecarea tusei vechi si a boalelor de plamani (oftica), mai ales cu scuipare de sange. Bolnavul mananca la masa sau inghite nemestecat catei de usturoi, bineinteles daca asta nu-i strica stomacul. Pentru viermi dam copilului sa manance usturoi si telina cateva zile de-a randul, apoi, daca nu scoate nimic, ii dam cofeturi de limbrici“. Tot el atragea atentia ca „e gresita credinta ca usturoiul contine arsenic“. In general, homeopatii (medicii naturisti) recomanda usturoiul pentru stimularea circulatiei, scaderea tensiunii, prevenirea cancerului sau a bolilor contagioase (efect in care usturoiul este concurat de ceapa). Dupa unii, ar fi si un bun antidiabetic. Aplicat exterior, in cataplasme, potoleste de minune reumatismul si diferitele nevralgii. Consumat curent, ca atare sau in felurite bucate, intretine o stare de sanatate generala si ar avea chiar rol energizant, singurele cusururi ramanand acela ca poate pricinui arsuri la stomac si ca strica mediul ambiant, cu sau fara voia consumatorului…

Sursa:crestinortodox

Pentru mirele rămas acasă (fapt cu încărcătură profetică) zilele pretind credință în Dumnezeu, încredere în tatăl său și așteptare răbdătoare a robului investit cu putere de decizie. Cuvântul ne poartă prin veacuri pe aripi de meditație, voind a revela adevăruri mai adânci, care includ pe toți cei ce, prin aceeași credință, au fost adoptați ca fii ai lui Avraam.

O lungă călătorie făcută sub jurământ, urmată de o scurtă rugăciune, în cuvintele căreia reverberează credința lui Avraam, și răspunsul este acolo, în carne și oase, chiar în fața robului uimit, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Nu apuca să spună ”Amin” la încheierea invocației, că mireasa sosea la întâlnire, punctuală, frumoasă, pură, cu ulciorul pe umăr, fără a ști din a cui fântână avea să scoată apă de aci înainte. Poate că nu întâmplător Isaac este cunoscut ca săpător de fântâni noi și restaurator al altor surse de apă, în țara făgăduinței, fântâni săpate în trecut de tatăl său.

Amurgul învăluie încet cetatea, pacea vestitoare de odihnă coboară peste case, glasuri și zgomote se sting odată cu lumina pală a serii. Impunătoarea caravană, abia sosită din Canaan, se destramă în curtea largă. Cămilele își vâră mulțumite botul în grămada de nutreț, iar însoțitorii lui Eliezer se pregătesc de cină. Pentru moment, datoriile lor erau încheiate. Nu însă și pentru trimisul special. Porunca și jurământul ard ca un jar și n-are odihnă, până nu află soarta misiunii sale.

În casa lui  Betuel friptura de miel își sleiește seul în blide. Robul lui Avraam refuză să mănânce. Ochi mirați îl țintesc cu atenție. Își drege glasul, privește în jur și începe a depăna o nemaiauzită istorie. Le vorbește de Avraam, cel plecat în lume cu multă vreme în urmă, de Sara, de Dumnezeul care le-a purtat de grijă, de făgăduințe extraordinare, de turme, aur și arging, și de fiul născut în chip miraculos, la bătrânețe. Le spune apoi despre misiunea sa și cum fusese călăuzit chiar spre casa lor, cum s-a rugat și a întâlnit pe Rebeca la fântână.

”Acum”, li se adresează el rar și apăsat, muind puțin tonul vocii, ”dacă voiți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi …” Tăcerea care precede răspunsul stăruie doar câteva clipe. Nu pare a fi nevoie nici de deliberări, nici de timp pentru decizie și replica sună din nou ca un răspuns la rugăciune, ”noi nu-ți mai putem spune nici rău, nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o și du-te, ca să fie nevasta stăpânului tău, cum a spus Domnul”.

Eliezer se scoală în picioare, dă un ordin scurt și în odaie apar desagi doldora plini cu daruri; pentru Rebeca, pentru mama și fratele ei. ”După aceea, au mâncat și au băut”, și nimeni n-a mai băgat de seamă că friptura se răcise.

A aduce o soție pentru fiul său de la asemenea depărtare ne vorbește de importanța pe care Avraam o acorda faptului, în ciuda riscului prezentat de ”necunoscutele” implicate de o asemenea intreprindere. Dar, după zeci de ani de umblare prin credință, ezitarea, nerăbdarea și îndoiala nu mai făceau parte din chimia mentală a patriarhului. Poruncile date robului sunt, de data asta, inflexibile și clare ca lumina zilei.

Sfantul Apostol Andrei, considerat si protectorul Romaniei, este sarbatorit de biserica in data de 30 noiembrie. Sarbatoarea semnifica inceperea iernii si are un accentuat caracter magic, in traditia populara existand credinta ca in noaptea de 29 spre 30 noiembrie se deschid portile cerului si apar strigoii, se pot face vraji si ghici ursitul. Apostolul Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat ziua praznuirii Sfantului Andrei (30 noiembrie) drept sarbatoare nationala bisericeasca in anul 2001.

Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfantului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si Ziua lupului, care isi are originea in simbolul dacic al lupului. In Maramures, sarbatoarea mai este cunoscuta si ca ”Andrelusa”, denumire care, de asemenea, isi are originile in traditiile dacilor liberi. In Bucovina, poarta numele ”Andreiu’ cap de iarna”, dar credintele nu difera de cele din alte zone ale tarii.

In Maramures, Sfantul Andrei ramane una dintre sarbatorile importante, si datorita practicilor magice si premonitorii legate de aceasta. Se spune ca in aceasta zi tarancile merg la biserica si sfintesc boabe de grau, porumb, ovaz, cu care hranesc apoi animalele ca sa le fereasca de rele, ung cu usturoi pragul de la intrarea in casa, ferestrele si portile ca sa tina departe de gospodarie duhurile rele. In unele sate se ung cu usturoi chiar si fantanile. Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc pe cornul drept al boilor, berbecilor si tapilor.

Strigoii se spune ca apar la miezul noptii de Sf. Andrei si sunt spiritele mortilor care nu ajung in lumea de dincolo dupa inmormantare sau refuza sa se mai intoarca acolo. Povesti despre ei circula inca prin satele din Maramures, unele dintre ele facand referire la luptele care se dau in noaptea Sfantului Andrei intre strigoii vii si cei morti, primii putand fi recunoscuti a doua zi dupa urmele de pe corp.

In satele de pe Mara, Cosau si Iza, ”Andrelusa” este ziua in care fetele isi pot ghici ursitul, adica persoana cu care se vor casatori, in care se fac diverse farmece si vraji. Tinerele se pregatesc special pentru acest moment, pentru ca in ajunul sarbatorii trebuie sa tina post negru toata ziua, iar apoi trebuie sa imparta pomana copiilor si batranilor.

Practici de aflare a ursitului

Turta de visat - Cu degetele de la mana dreapta, fetele trebuie sa ia faina cat cuprind intre ele, si sare tot atata. De la o fantana sau izvor trebuie sa ia, cu gura, apa. Cu aceasta se framanta turtita extrem de sarata, apoi aluatul se coace in cuptor sau pe plita. Seara fetele trebuie sa manance jumatate din turta iar cealalta sa o puna sub perna, sa isi spuna rugaciunile si apoi sa mearga la culcare cu gandul sa isi viseze ursitul. Oricat de sete le-ar fi fetele nu trebuie sa bea apa. Se spune ca, in timpul noptii, fata viseaza ca ii este sete si cineva ii aduce apa, acea persoana care ii intinde apa fiind sortitul ei, viitorul sot.

Colacul din paine dospita – Se face un colac, in mijlocul caruia se pune un catel de usturoi. Colacul este asezat intr-un loc cald si lasat acolo vreme de o saptamana. Daca usturoiul incolteste, inseamna ca fata va avea noroc, iar daca nu – va fi lipsita de noroc.

Boabele de grau – Fetele is pune sub perna 41 de boabe de grau, zicand: ”Voi, 41 de fire de grau,/Eu voi adormi/si voi hodini,/Dar eu ma rog lui Dumnezeu/Sa-mi trimita ingerul meu,/Sa-mi arate pe ursitorul meu,/Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!”. Exista credinta ca fata se va marita cu persoana care ii va lua graul.

Fantana – Fetele merg la fantana la miezul noptii, aprind o lumanare de la Pasti pe care o pun in galeata si o coboara in put. Cand fata apei este luminata, tanara trebuie sa spuna: ”Sfinte Andrei,/ Scoate-i chipul in fata apei,/ Ca in vis sa-l visez,/ C-aievea sa-l vaz!”. Se spune ca apa se tulbura, iar fata poate sa isi vada ursitul.

Apa masurata - Fetele masoara noua cescute cu apa pline si le toarna intr-o strachina, care se pune sub o icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca mai ramane apa pe fundul strachinii, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc in acel an, iar daca ultima cescuta nu se umple cum trebuie, nu vor avea noroc si nu se vor marita.

O alta practica premonitorie priveste intreaga familie. Astfel, in unele sate, in seara Sfantului Andrei, membrii familiei seamana grau in cate un vas cu pamant. Persoanei la care ii rasare primul graul ii va merge bine in anul urmator, va fi sanatos si norocos. In alte zone se pun in apa cateva crengute de mar sau de cires, iar daca infloresc pana la revelion se anunta un an plin de bucurii.

De asemenea, noaptea Sfantului Andrei este potrivita si pentru observatii meteorologice. Daca luna este plina si cerul e senin, se spune ca iarna va fi usoara, iar daca cerul e noros, daca ninge sau ploua se anunta zapezi mari.

Lucruri interzise de Sfantul Andrei:
- nu se nu mai tese la razboi si nu se toarce pana la Craciun
- nu se matura toata ziua
- nu se arunca gunoiul
- nu se face pomana
- nu se da nimic imprumut
- nu se piaptana parul
- nu se ranesc grajdurile
- nu se fac zgarieturi

Sfantul Andrei se sarbatorea si in alte state ale Europei, iar practici magice similare cu cele de ghicire a ursitului s-au intalnit si in Scotia, unde se mai obisnuia ca barbatii sa iasa la vanatoare de veverite care sa poata fi mancate seara la o masa festiva. In Spania, se obisnuia ca tinerii sa faca mult zgomot, legand de ei cutii goale de conserve, dar si sa iaba loc o prima degustare a vinurilor produse in toamna

Sursa:emaramures.ro

imagine preluată: http://static.panoramio.com/

Părintele Arsenie Boca – * Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos. * ! Să luăm aminte !

Motto:

* Când omul traieste în adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte, nu mai poarta un nume, ci poarta un numar. Deci, ce poate sa însemneze coborârea omului la simpla valoare economica, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor salbaticii întreolalta si-si vor împinge conducatorii pâna la marginile nebuniei. Asta înseamna treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, pretuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. *

imagine preluată: http://2.bp.blogspot.com/

S-au împlinit azi, 20 de ani de la trecerea la Domnul a Marelui Duhovnic, * Sfântul Ardealului *, Părintelui Arsenie Boca, un reper în viaţa morală şi spirituală, pentru noi.

* … Parintele Arsenie Boca s-a nascut in 29 septembrie 1910, la Vata de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara, iar la botez a primit numele de Zian. Dupa terminarea Academiei de Arte Frumoase, in 1939, urmeaza o scurta perioada de ucenicie in monahism la Athos. La reintoarcerea in tara, aduce cateva manuscrise ale Filocaliei fostului sau profesor de la Sibiu, Parintele Dumitru Staniloae, cu care colaboreaza la realizarea in limba romana a acestei lucrari. Parintele Dumitru Staniloae il numeste „Ctitor de frunte al Filocaliei romanesti”.

Imediat dupa instaurarea regimului comunist, Parintele Arsenie a intrat in vizorul Securitatii, fiind arestat pentru prima oara in 1948, sub pretext ca i-ar fi ajutat crestineste pe luptatorii anticomunisti din Muntii Fagarasului. in ultima parte a vietii avea sa se lege mult de doua locuri: Draganescu - unde a pictat biserica timp de 15 ani, incepand din 1968 – si Sinaia, unde, din 1969, si-a avut chilia si atelierul de pictura, unde obisnuia sa se retraga tot mai des si unde a si inchis ochii, la 28 noiembrie 1989. A fost inmormantat, dupa dorinta proprie, la manastirea Prislop, la 4 decembrie 1989. *

http://www.emm.ro/

imagine preluată: http://valeriugafencu.files.wordpress.com/

Câteva din Zicerile Părintelui Duhovnic Arsenie Boca :

“Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!”

E un cuvint care merita sa fie stiut si urmat, el putind fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei insisi, tuturor celor care vreau sa braveze si nu se gindesc la urmarile pe care le pot avea, spre raul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gindite si controlate. Sa luam deci aminte la cuvintul de mai sus si sa-l implinim in cele doua laturi ale lui.

“In mintea strimba si lucrul drept se strimba”

Asa obisnuia sa spuna parintele Arsenie, care urmarea pentru oameni o minte dreapta si lucruri drepte si indreptate de mintea cea buna. Valoarea acestui cuvint o intuiesc toti cei
ce il aud, si asta se intimpla des, caci noi il aducem inaintea vizitatorilor si inchinatorilor nostri, mai ales atunci cind au prilejul sa vada o pictura a parintelui Arsenie reprezentind Adormirea Maicii Domnului, pictura in fata careia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaza Manastirea Brincoveanu de la Simbata. Mintea se strimba in urma patimilor si se indreapta pe masura curatirii de patimi. Cind mintea se indreapta, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele.

“In mintea strimba si lucrul drept se strimba”

Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima, adica de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasa sunt mai multi decit cei ce au convingeri religioase. E necesara si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a ramine la informatie inseamna doar a fi la inceputul drumului “la urechi”. Pina la inima mai e o cale lunga, “cea mai lunga cale”.

“Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

Cuvintul acesta ne aduce aminte de un cuvint asemanator, cu circulatie mai ales in lumea din Apus: “Un sfint trist este un trist sfint”. Parintele a fost intotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind “izvor de bucurie”, crestinismul fiind “religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai :”Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 15, 11).

Explicate de Parintele Teofil Paraian

imagine preluată : http://www.replicahd.ro/

Despre * Sfântul Mare Duhovnic Părintele Arsenie Boca *:

http://www.biserica.org/Publicatii/1994/NoIV/01_index10.html

www.razbointrucuvant.ro/

http://www.branc.ro/mesaje_postrugaciune_26_01_2009/mesaj_arsenie_boca/

www.ceruldinnoi.ro/pages/Arsenie_Boca.htm

imagine preluată: http://3.bp.blogspot.com/

Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca :

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

*******

Un Mare Sfânt, un Stâlp al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Arsenie Boca! Să-l rugăm să se roage pentru noi,păcătoşii, căci Părintele a spus că, ne va ajuta din Cer, mai mult decât de pe pământ !

imagine preluată: http://www.crestinortodox.ro/

În loc de încheiere, un gând… :

* În cele din urmă, în ce “sector” al UE vor avea românii un cuvânt de spus? În tehnologie? Democraţie? Politică? Ceea ce poporul român ar putea oferi ca valoare Europei este ortodoxia “născătoare de sfinţi”, ceea ce ar ajuta şi la evitarea confiscării Ortodoxiei de către activităţile sociale, umanitare. *   ( Părintele Profesor Vasile Vlad, la Invitaţia Centrului Eparhial Caransebeş, vorbind despre * Nevoia de Sfinţi * )

http://www.episcopiacaransebesului.ro/news.php?readmore=57

imagine preluată: http://www.crestinortodox.ro/

SĂ LUĂM AMINTE !!!

“Incepe timpul mucenicilor”

Neindoielnic, parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil, episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp inainte de caderea comunismului: “Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor”.

Previziunea viitorului

Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.

imagine preluată: http://www.revistafelicia.ro/uploads/modules/news/1002867/1002867_poza_1192408183.jpg

In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. “Prezentul”, spunea cuviosul Arsenie Boca, “e doar viitorul trecutului”.

http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/publicatii/1082-recomandare-profetia-pictata-a-parintelui-arsenie-boca-biserica-draganescu-din-apropierea-bucurestiului-mihailesti.html

razvan-codrescu.blogspot.com/

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie: despre sectari – “Măi, şi cu lupii aştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege.”…

Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.

Sectarii au provocat o libertate catehetică care-i duce la erezie.

Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, devreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.

Dracii nu au putere asupra creştinului ortodox, botezat după rânduială, în Biserica. Botezul pocăiţilor (de tot felul) este lepădare de primul botez drept şi e păcat.

Nu da cu bâta în viespele sectare.

Ba unii vor ajunge ca, cu ajutorul demonilor, luându-se după amăgiri satanice, să pogoare chiar foc din cer amăgind chiar şi pe sfinţii adevăraţi. Aceştia sunt mucarii de azi, din mijlocul vostru, adică sectarii, care atunci când vor fi lepădaţi de dreptul Judecător vor zice: “Doamne, nu am făcut minuni în numele Tău? Nu ne-am închinat noi Ţie?” La toate acestea Dumnezeu le va răspunde: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor fiindcă nu vă cunosc pe voi”

“Vor merge în iad cu Biblia în mână!”

Zicea să nu ne prindem mintea cu sectanţii pentru că nu putem să reuşim cu ei, căci sunt atât de înrăiţi încât: “Mie, au sărit şi mi-au rupt cartea”. Părintele a hotărât să le argumenteze din Biblie şi ei dacă au văzut că nu pot să-i răspundă au sărit să-i rupă cartea. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbata de Sus)

Nişte oameni din Vistea l-au invitat pe Părintele să facă vecernia în Vistea de Sus. Erau mulţi sectari acolo. Când a ajuns acolo, Părintele a zis: “Dar ce văd aici? O mulţime de persoane care nu-şi pot face Sfânta Cruce. Să iasă toţi afară!”. Încet-încet, deşi se codeau, au ieşit. Le-a spus Părintele: “Eu vă cunosc pe voi căci aveţi pecetea satanei pe frunte şi vă arăt cu degetul”. După ce au ieşit toţi, Părintele şi-a rostit cuvântul. (Beleana Ileana, Recea)

Pocăiţilor le spunea că, dacă nu cred în Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfânta Cruce, vor merge în iad cu Biblia în mână! (Cismas Eugenia, 78 ani, Fagaras)

zoranivanda.blogspot.com/

* Trebuie sã ne întãrim spiritualiceste, fãrã de care viata noastrã este moartã, chiar dacã ne merge numele cã trãim. *   ( Părintele Arsenie Boca )

Sibilla

imagini  şi informaţii preluate de pe google.ro – sursele precizate mai sus

Si ca sa nu lasam subiectul la mijlocul lui.. Am vorbit despre religie in articolul precedent. Am dat doua exemple care mi s-au parut mie mai evidente. Minunatii de-astea cred ca gasim in orice religie, orice confesiune, nu-i ceva specific unei anumite biserici.

Vad ca e din ce in ce mai la moda agnosticismul. Agnosticismul asta aluneca incet incet spre ateism, lucru care nu-i bun zic eu.   De ce agnostici? Cred ca raspunsul nu-i asa de complicat. Unu iti zice: ba, noi suntem de 2000 de ani credinciosi. Altul iti spune, ba, or fi aia de 2000 de ani la fel, dar uite cat rau au facut ei in 2000 de ani. Altii vin cu carti gasite prin America acu 2000 de ani. Unu iti arunca in fata o experienta spirituala pe care a avut-o si iti spune ca de fapt religia lui e aia buna. Te uiti la TV si vezi acolo documentare.  Nu mai stii ce sa crezi, asa ca renunti. Spui, daca fiecare are o parere diferita despre Dumnezeu, atunci am si eu dreptul la una. Si afirmi: Dumnezeu e constiinta noastra. Dumnezeu nu exista. Dumnezeul in care credem noi e un extraterestru de pe alta planeta… si-asa mai departe cu teoriile.

Credinta e o alegere, asta-i clar. N-ai sa ma poti convinge niciodata ca nu exista Dumnezeu si nici eu n-am sa te pot convinge ca exista. Daca vrei, crezi, daca nu, nu. Riscul tau.  Eu am ales sa fiu crestin. Am cautat la baza crestinismului si am gasit Biblia. Am citit-o de cateva ori. Si am crezut ce scrie acolo.  Eu pe asta ma bazez si atat. Nimic din ce NU gasesc in biblie nu ma simt dator sa implinesc.  De fapt, am vazut ca Biblia se rezuma la doua lucruri foarte simple: “Iubeste-l pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, si pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Asta e ceea ce promoveaza biblia. Despre asta e vorba.  Cum s-a ajuns la toate practicile care le gasim azi prin tot felul de biserici de tot felul de coloraturi? Nu stiu, insa, eu asta vreau sa respect: sa-l iubesc pe Dumnezeu si sa-l iubesc pe cel de langa mine.  Asta inseamna credinta.    Cei care dau vina pe crestinism ca ar fi vinovati de inchizitie, sau ca acest crestinism ar fi facut mai mult rau decat bine, dau vina pe religie. Religia inseamna sa adaugi la iubire si altele. Nu vreau sa zic ce fel de altele, pentru ca nu vreau sa ma leg indirect de vreun anumit cult religios.

Eu aleg sa cred in Dumnezeu, si sa fiu cu cateva nivele mai sus decat simpla moralitate. Aleg sa iubesc. Sa iubesc pe Dumnezeu si pe cei de langa mine.  Ar trebui sa ma urati pentru asta?

Fire…

Motto:

* Învaţă să priveşti fără imaginaţie, să asculţi fără distorsiuni, asta-i tot. Încetează să mai atribui nume şi forme la ceea ce este în esenţă fără nume şi formă, realizează că fiecare modalitate de percepţie este subiectivă, că ceea ce este văzut sau auzit, pipăit sau mirosit, simţit sau gândit, aşteptat sau imaginat, este în minte şi nu în realitate. *   ( Nisargadatta Maharaj )

*******

Solitude…

s-au frânt tăcerile-mi de rouă catifea,

strivindu-se de colţii hâzi ai unei rime…

sărutul umbrei s-a prelins pe o mărgea

doinindu-se a toamnei taină pentru, nimeni…

Sibilla

Şi dacă-aş îndrăzni să te cuprind  sărut, în chihlimbarul dorului baladă… Oare-ai putea să te abandonezi cum vânt, să-mi răvăşeşti mirările, dar, să-ţi rămân întreagă ?… ( Sibilla )

Stai… să-ţi mai spun de… roşu şi de-ţi fură, * ispita * dor şi nu observi, cu lipsa-ţi de*  măsură *…  Sau nu, te du. Te du acum, m-ai intristat… de vei mai reveni, cândva… nu vreau să ştiu nimic, te iartă, rogu-te, de-ai mai putea… Privesc, frunzişu-ţi frământându-se, mă minunez… nu eşti mesteacănul ce strâmb stătea, în cuget însă totdeauna drept… Să fie astfel, sau mă-nşel… balade ce ne leagă aripi de demult, rămâne-vor străjeri, arc peste hule dacă eşti, vei reuşi să redevi la fel… se cheamă că pe mine sau ispita treci prin rug… Te taci! Mă tac şi eu…  cum toamnele ce peste noi se curg, se curg…  Nu vreau să-aud, pricepi? Nici elegia lacrimei ce-am devenit n-o mai ascult… din stâncă de m-oi mai zvâcni arar, doar tu vei ştii că-s eu, o ciută-n cale de-ţi tresar… Acum, sunt numai micul fulg de-amurg…  ( fire… – Sibilla )

*******

Nimic nu e… întâmplător din câte par să se întâmple, nici rândurile aşezate Scări, nu dor, cum ignoranţa celui ce să urce vrea… neînfruntându-şi patimi mai întâi şi-ajunge, să nu mai ştie care treaptă e a sa şi care-l ispiteşte-n mreje, piază rea … doineşte dar, vocalele-a blândeţe, dă-i şansei de-a-ţi rămâne ţie, Tu… fii Înnţelept şi şezi deoparte de-ale multora * reţele * sau… * poveţe *…   ( Sibilla )

* Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe. *   ( Octavian Paler )

* Nu proştii au făcut ca inteligenţa să aibă ieşire la zâmbet. *   ( Vasile Ghica )

* Voinţa de a crede că viaţa e un miracol ne permite să asistăm la miracole, nu aşa-numitele “ritualuri secrete” sau “ordine iniţiatice”. Hotărârea omului de a-şi împlini destinul îl face pe om să fie adevărat, nu teoriile pe care el le dezvoltă pe seama misterului existenţei. *   ( Paulo Coelho )

* Destinul nostru este harta gândită de Dumnezeu înainte de a ne naşte, hartă concepută cu libertatea necesară de a ne descurca pe ea. *   ( Viorel Muha )

* Dacă nu găseşti nicio cale de ieşire, încearcă privind în Sus *….    ( anonimus )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://privesteinsus.wordpress.com/2009/11/25/abcdar-ateist/ Wed, 25 Nov 2009 14:12:33 +0000 Th3Lov3OfG0d http://privesteinsus.wordpress.com/2009/11/25/abcdar-ateist/ http://sfinx777.wordpress.com/2009/11/25/ziua-internationala-pentru-eliminarea-violentei-impotriva-femeilor-da-si-pasa-cui-ar-trebui/ Wed, 25 Nov 2009 13:29:47 +0000 Sibilla http://sfinx777.wordpress.com/2009/11/25/ziua-internationala-pentru-eliminarea-violentei-impotriva-femeilor-da-si-pasa-cui-ar-trebui/

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Da, şi? Pasă cui ar trebui?

Astăzi este Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor.

În România multe femei sunt bătute, violate sau abuzate psihic, dar numai 16% dintre ele au curaj să reclame la poliţie.

http://www.realitatea.net/

Europarlamentarul român, Corina Creţu:

Pentru eliminarea violentei impotriva femeilor

Măcar de n-ar mai fi… de s-ar opri…

Când agresorul este adăpostit de hidoasa umbrelă a PD-L, parte a cohortei de nemoşaguri a unui ramolit cu pretenţii de Crai, chiar dacă ai curajul şi reclami violenţa, hărţuirea la locul de muncă, chiar dacă Poliţia-şi face datoria şi-l amendează pe * vajnicul * nemernic, chiar dacă NU e normal ca instituţia să-l tăinuie şi să-i muşamalizeze repetat ticăloşiile bastardului, victima e repede măturată prin mijloace şi scenarii diabolice, şi-atunci, nu poţi  să nu te-ntrebi, tu OM: oare fetele, nepoatele Tartorilor ar putea suporta suferinţele, durerile, tristeţile prin care-au trecut Sibilla ŞI nişte copile nevinovate ? Până când, Doamne… ?

Şi cum am putea noi, victimele nemernicului să spunem * iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac *… când ei, toată armata de şobolani au ştiut tot timpul exact ce fac…  De asta muşamalizarea şi pitirea mizeriilor sub preş, legea tăcerii a acelui * nimic nu răsuflă-n afara sistemului * reprezintă punctul pe i şi degetul pe rană, pentru că,  fenomenul NU e stopat şi există mereu riscul de-a se mai întâmpla! În Twin Peakse-ul  cărăşean, victimele sunt etichetate * nebune *, agresorii sunt ţinuţi în braţe, cui pasă… Hărţuirea morală la locul de muncă, ameninţările, împroşcatul cu invective şi folosirea limbajului obscen, vulgarităţie apostrofărilor la adresa femeilor, fetelor, abuzurile de influenţă, funcţie, putere, hărţuirea psihică, bătăile, etc. sunt ridicate la rang de * merite deosebite * şi-au binecuvântarea cui ar fi putut să reaşeze lucrurile pe făgaşul normalităţii, dar… n-a fost prost cine-a spus că * peştele de la cap se împute *, d-aia duhoarea persistentă de sub nădragii muherilor în izmene, * moralii *, * modelele *, însemnaţii…

Politica socială de*  succesuri *: NU protecţia copilului, ci protejarea imaginii instituţiilor, NU interes superior al copilului, ci interesele personale ale * divelor * şi * prinţişorilor * din dotarea * Împărăţiei *, NU prevenire, măsuri, soluţii, NU stoparea comportamentelor indecente, deviante şi-ndepărtarea cauzelor/agresorilor, ci pitirea mizeriilor sub preş, NU acceptarea tristei realităţi şi conduită ca atare, NU înfruntarea realităţii-adevărului dovezilor, ci, prigonirea şi hărţuirea victimelor, pentru că au avut şi au curajul de-aşi purta cu DEMNITATE durerile. Ticăloşii,  uniţi prin ticăloşiile la care se dedau, habar NU au ce este Moralitatea, Demnitatea, Cinstea, Respectul, jalnicii, caractere josnice, se-mbată cu falsa impresie c-ar fi nemuritori.

Victimele ca noi, mai sperăm încă în… JUSTIŢIA DIVINĂ, că-n rest… cui pasă… ?

http://sfinx777.wordpress.com/2009/10/07/protectia-copilului-dincolo-de-ziduri/

http://sfinx777.wordpress.com/2009/09/25/licitatii-comisioane-contestatii-caras-severin-twin-peakse/

http://sfinx777.wordpress.com/2009/07/22/nu-abuzului-sexual-fata-de-minori-sa-denuntam-brutele/

*******

* Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii. *   ( Albert Einstein )

* Adevărata moralitate nu constă în a urma cărarea bătătorită, ci în a descoperi adevărata cale pentru noi înşine şi a o urma fără teamă. *   ( Mahatma Gandhi )

* Moralitatea nu este propriu-zis doctrina prin care ne putem face fericiţi, ci prin care ne putem face vrednici de fericire. *   ( Immanuel Kant )

Sibilla

citate preluate de pe www.citapedia.ro

imagine preluată de pe google.ro – www.static,panoramio

Viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Partenie din Lampsakos,

Marele Taumaturg şi Făcător de minuni

Sfântul Partenie din Lampsakos este un Sfânt din vechime al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Asia Mică, în secolul al IV-lea după Hristos, şi este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 februarie. Acest Mare Sfânt este recunoscut în mod deosebit ca fiind Sfântul Tămăduitor al cancerului si al tuturor bolilor (trupeşti şi sufleteşti). Pe lângă aceste calităţi de taumaturg (care îl aseamănă pe Sfântul Partenie cu Sfinţii Apostoli), Sfântul Ierarh Partenie a primit de la Dumnezeu darul deosebit de a izgoni demonii şi de a-i uşura pe oamenii care suferă de influenţa magiei, farmecelor, vrăjilor şi a altor acţiuni satanice. Sfântul Partenie a fost înzestrat de Dumnezeu şi cu un alt mare har, şi anume acela de a învia morţii (în timpul vieţii sale a înviat trei morţi!!!). Ceea ce-l face şi mai minunat pe acest Mare Sfânt din vechime este faptul că Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har, căci Marele Făcător de minuni Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, precum odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care îl roagă cu credinţă şi evlavie. Marele Sfânt Partenie îi apără pe oamenii din zilele noastre de orice capcană răuvoitoare, îi salvează din primejdii şi rezolvă în chip minunat situaţiile dificile, întrecând, de cele mai multe ori, nădejdile oamenilor.

Marele Sfânt Partenie s-a născut în orăşelul Melitoupolis din provincia Hellespont din Asia Mică, în secolul al IV-lea d.Hr.. Tatăl său se numea Hristodoulos şi era diacon al bisericii din acea localitate. De mic copil a fost atras de Sfintele Scripturi, aplicând in viaţa de zi cu zi poruncile Evangheliei. În apropierea orăşelului în care s-a născut era un lac, din care obişnuia să pescuiască tânărul Partenie, iar banii pe care-i primea vânzând peştii din care nu mânca niciodată, îi împărţea pe toţi la săraci.

Pentru marea iubire de oameni a tânărului Partenie, Dumnezeu l-a învrednicit să primească Sfântul Har încă de la o vârstă foarte fragedă. Sfântul Partenie a început să facă multe minuni, chiar de la vârsta de 18 ani, tămăduind tot felul de boli şi scoţând diavolii din oameni, prin chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită minunilor pe care le făcea, faima Sfântului Partenie s-a răspândit pretutindeni. Pentru toate acestea, Episcopul din Melitoupolis, Filitos, l-a hirotonit preot, astfel Harul Sfânt revărsându-se şi mai bogat în sufletul bunului Partenie.

Sfântul Partenie dobândise o putere atât de mare împotriva puterilor întunericului, încât şi simpla chemare a numelui său îi punea pe fugă pe demoni. Pentru că avea mare trecere la Dumnezeu, datorită vieţii sale drepte, Sfântul Partenie s-a învrednicit să facă minuni şi mai mari în numele Preasfintei Treimi.

Sfântul Partenie vindecă complet ochiul unui om, scos de coarnele unui taur

Mergând odată Sfântul Partenie pe un drum, a întâlnit un om pe care îl lovise în obraz un taur cu cornul, încât i-a scos ochiul. Bietul om îşi ţinea cu mâna tremurândă ochiul scos şi cu gemete chema în ajutor duhurile cele bune să-l miluiască. Pe acesta văzându-l Sfântul Partenie cu ochii lui preamilostivi, i-a luat cu mare grijă ochiul scos în mâna lui dreaptă şi l-a pus din nou la locul său. Şi nu a fost nevoie nici de leacuri, nici de mult timp să se vindece ochiul cel scos, ci doar timp de trei zile l-a udat cu apă sfinţită (adică aghiazmă) şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l vindece complet, spre slava Preasfântului Său Nume. Şi Dumnezeu nu S-a întors de la plăcutul Său, Partenie, ci i-a ascultat rugăciunea înfocată şi a tămăduit desăvârşit ochiul scos al omului necăjit !!! Cu adevărat, Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi !!!

Sfântul Partenie vindecă cancerul femeii (apărut în zonele ascunse ale corpului)

Marea putere tămăduitoare a Sfântului Ierarh Partenie este dovedită şi de minunea uimitoare prezentată în continuare. O femeie s-a îmbolnăvit de groaznica boală a cancerului. Şi cancerul a luat proporţii, dezvoltându-se în locurile cele mai ascunse ale corpului. Aşadar, femeia, pe de o parte, suferea dureri cumplite, iar pe de altă parte îi era ruşine să se arate la doctori pentru tratament. Dar Dumnezeu, Care vede cele nevăzute şi Care dăruieşte pe nevăzute, a tămăduit prin Preamilostivul Sfânt Partenie cancerul. Astfel, Sfântul Partenie, după ce a înălţat rugăciuni din inimă, cu adâncă smerenie şi durere, către Atotputernicul şi Multmilostivul Dumnezeu, Cel pentru Care nimic nu este cu neputinţă, a făcut Semnul Sfintei Cruci pe fruntea bolnavei şi a silit cancerul să iasă de îndată, făcând-o pe femeie să-L preamărească pe Hristos cu glas de bucurie.

Dumnezeu a ascultat şi îndeplinit grabnic rugăciunea Preabunului şi Preaiubitului Său Partenie, cel care I-a împlinit cu osârdie, cu multă dragoste şi smerenie, încă din fragedă copilărie, poruncile din Evanghelia Sa. Deci Dumnezeu a tămăduit cancerul, ca urmare a rugăciunii fierbinţi şi curate a smeritului Său slujitor, Sfântul Partenie. Ca urmare a acestei minuni, unele site-uri de pe Internet îl prezintă pe Sfântul Partenie, Episcopul Lampsakului, ca pe un Sfânt tămăduitor al cancerului de prostată, această afirmaţie fiind corectă, însă, prin această formulare, Sfântul este oarecum nedreptăţit, căci puterea lui tămăduitoare se răsfrânge asupra tuturor formelor de cancer şi asupra tuturor bolilor, indiferent de gravitatea sau stadiul lor, după cum se poate uşor deduce din noianul de minuni uimitoare şi neaşteptate – săvârşite de Sfântul Partenie în timpul vieţii sale – ce vor fi prezentate în cele ce urmează, dar şi în secţiunea Minuni – care cuprinde minunile săvârşite în zilele noastre de Sfântul Ierarh Partenie.

Sfântul Partenie biruieşte pe diavol cu puterea Sfintei Cruci

Pentru strălucitele sale virtuţi şi pentru viaţa sa dreaptă şi cuvioasă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Preabunul şi Milostivul Sfânt Partenie, pe lângă darul de a tămădui toate formele şi stadiile de cancer şi toate bolile, şi cu putere deosebită împotriva demonilor trufaşi. Aceste daruri primite de la Preabunul Creator şi le-a păstrat Sfântul Partenie şi după adormirea sa, întrucât el vindecă toate bolile – şi mai ales cancerul de orice fel şi în orice stadiu –, alungă demonii şi desface vrăjile şi în zilele noastre, precum făcea odinioară, când trăia pe pământ – vedeţi secţiunea Minuni ce cuprinde miracolele săvârşite de milostivul Partenie în zilele noastre. Minunatul Sfânt Partenie reuşeşte de fiecare dată, mijlocind la Tronul Preasfintei Treimi, să zădărnicească toate planurile şi punerile la cale cele duşmănoase ale duhurilor necurate (adică ale diavolilor) împotriva creştinilor care i se roagă cu credinţă şi evlavie. Această mare putere a Sfântului Partenie împotriva demonilor este scoasă în evidenţă de întâmplarea minunată relatată mai jos, precum şi de minunile din zilele noastre, când Sfântul Partenie este înzestrat de Multmilostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu cu o putere şi mai mare împotriva necuraţilor şi întunecaţilor diavoli.

Mergând odată Sfântul Partenie să cerceteze pe un bolnav şi trecând pe lângă casa unui boier, un câine mare a rupt lanţul cu care era legat şi, din poartă alergând, s-a năpustit asupra Sfântului, suindu-se cu picioarele de dinainte pe umerii lui, deschizându-şi gura lui cea mare şi uriaşă în mod ameninţător, vrând să muşte cu dinţii faţa Sfântului Partenie. Bineînţeles că nu de unul singur şi nici prin puterea lui firească a făcut câinele acest gest (căci este ştiut faptul că, atunci când omul se sfinţeşte, fiarele sălbatice simt acest lucru şi nu îi fac nici un rău, ba chiar i se supun – aşa cum făceau şi înainte de izgonirea primilor oameni din Rai), ci mânat de diavol. Dacă acest lucru i s-ar fi întâmplat altcuiva, acesta s-ar fi înspăimântat sau ar fi căutat un ciomag sau o altă armă să se apere şi ar fi strigat după ajutor. Dar Sfântul Partenie, care avea o credinţă puternică şi mare îndrăzneală înaintea Preasfintei Treimi, nu doar că nu s-a înfricoşat, ci a apelat la ajutorul Semnului biruitor al creştinilor, ca de fiecare dată: a suflat în gura larg deschisă a câinelui, pecetluindu-l astfel cu Semnul Sfintei Cruci, şi îndată fiara cea înspăimântătoare a rămas locului moartă şi a căzut fără suflare de pe umerii lui la pământ. Iată deci cum Atotputernicul Dumnezeu nu a lăsat pe spurcaţii diavoli (care lucrează atât prin oameni, cât şi prin făpturile necuvântătoare, pentru a le face rău celor care le zădărnicesc planurile cu ajutorul lui Hristos) să-l rănească pe plăcutul Său Partenie, ci a alergat imediat în ajutorul lui, izbăvindu-l de primejdie şi nimicind pe sluga satanei.

Datorită strălucitei sale vieţi şi a minunilor pe care le făcea, a ieşit la iveală sfinţenia sa. Pentru aceasta, Mitropolitului din Kizik, Asholios, l-a numit pe Sfântul Partenie, în anul 325, în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Episcop al cetăţii Lampsakos, deoarece această localitate era adânc cufundată în idolatrie.

Urmând poruncilor apostolice, Marele păstor făcător de minuni – Partenie – a muncit din greu şi cu umilinţă, cu rugăciune şi cu post, neîncetat sfătuindu-i, rugându-i şi dojenindu-i. Sfântul Partenie se străduia să dea la o parte negura din jurul ochilor şi să-i pregătească pe lampsakieni să vadă cu ochi limpezi pe Marele Dătător de lumină. Astfel, dreptul păstor îi convingea pe unii cu vorba, iar pe alţii mai mult cu fapta – prin exemplul vieţii sale drepte şi, mai ales, prin minunile uimitoare pe care le săvârşea în numele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Partenie a fost doctor al trupurilor celor suferinzi din Lampsakos, dar, mai ales, doctor al sufletelor lor, deoarece a reuşit să-i convertească, să-i facă să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi.

Văzând cetatea încredinţată lui că sporeşte în credinţa cea dreptmăritoare şi că dispreţuieşte întru totul idolii, evlaviosul Ierarh Partenie a vrut să distrugă templele idoleşti din cetatea Lampsakos, iar în locul lor să zidească sfinte biserici închinate lui Hristos. Pentru aceasta, a mers la Marele Împărat Constantin ca să ia de la dânsul autorizaţie pentru acest lucru. Fiind primit de dreptcredinciosul şi de Hristos iubitorul împărat cu multă cinste şi dragoste, a obţinut de la dânsul ceea ce dorea, şi, în plus, o sumă însemnată de aur pentru zidirea sfintelor biserici.

Întorcându-se Sfântul Partenie în Lampsakos, a dărâmat toate capiştele idoleşti şi a construit în mijlocul cetăţii şi în punctul său cel mai înalt, o mare biserică, peste măsură de frumoasă, spre slava Atotputernicului, singur apucându-se de lucru şi ajutând cu mâinile sale pe zidari. Această minunată Biserică închinată Mântuitorului Hristos domină şi astăzi centrul Lampsakului, ea păstrându-se din secolul al IV-lea, deoarece turcii au transformat-o în moschee când au răsturnat Imperiul Bizantin.

Sfântul Partenie înviază primul om – pe Eftihianos !!!

Odată terminată construcţia sfintei biserici, Preamăritul Partenie s-a sârguit să facă în Altar Sfânta Masă; pentru aceasta a căutat un bloc de piatră foarte mare şi frumos; după ce l-a găsit, l-a predat cioplitorilor în piatră, spre a fi prelucrat aşa încât să se potrivească cu Sfântul Altar. După terminarea lucrării, imensul bloc de piatră a trebuit transportat spre sfântul lăcaş. Muncitorii l-au încărcat într-un car cu boi, dar vrăjmaşul diavol, care întotdeauna pizmuieşte toate cele bune, a încercat să împiedice lucrarea Preacuviosului Partenie şi şi-a început obişnuitele lui lucrări, ca cel ce este de la începutul lumii ucigaş de oameni. A săvârşit deci o lucrare pe măsura urii sale faţă de oameni, căci după ce i-a tulburat aşa cum ştie el pe boi, i-a împins înapoi cu un avânt de nestăvilit, încât nimeni nu-i mai putea stăpâni. Îndată omul care mâna boii, pe nume Eftihianos, prin lucrarea diavolească a fost aruncat la pământ, sub car, cu faţa în jos, şi trecând carul cu piatra cea mare şi extrem de grea peste dânsul, i-a sfărâmat toate oasele şi măruntaiele, încât l-a lăsat mort.

Aducându-i-se îndată la cunoştinţă cele întâmplate, Preamăritul Ierarh Partenie – Marele Tămăduitor şi Făcător de minuni – a spus: “Nu ai să te bucuri de asta, demon viclean, şi nici n-ai să împiedici să se facă lucrarea lui Dumnezeu!”. Şi degrabă, luând cu el pe câţiva dintre credincioşii cei de faţă, au mers cu toţii la locul unde se întâmplase tragedia. Văzând trupul mortului, preamilostivul Sfânt Partenie şi-a plecat sfinţii săi genunchi la pământ, spre rugăciune, apoi s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, zicând: “Tu, Stăpâne, Care eşti Adevăratul Domn al vieţii şi al morţii, Tu ştii cu adevărat pentru care pricină a atacat vrăjmaşul; dar, precum întotdeauna, aşa şi acum zădărniceşte, Împărate al meu, planurile viclene şi arată-i deşartă scornirea lui, şi dăruieşte-i viaţa robului Tău, Eftihianos, care zace aici jos mort, pentru că nimic nu se află în afara puterilor Tale, când Tu vrei, Tu Care eşti Izvorul vieţii şi Învierea!”.

Aşa a spus şi până să termine Sfântul Partenie de-a binelea rugăciunea, Eftihianos a înviat!!! Şi îndată s-a ridicat omul pe deplin sănătos, dând din mâini şi din picioare şi mişcându-şi buzele ca să-i mulţumească Marelui Făcător de minuni Partenie, care l-a înviat. Toate oasele şi mădularele – care mai înainte zăceau strivite pe drum – s-au refăcut complet, iar Eftihianos, înzdrăvenindu-se ca mai înainte, a luat boii şi a mânat carul cu piatra cea aleasă până la Sfânta Biserică a Atotputernicului. Atunci toţi cei care au văzut acea minune şi acea neaşteptată întoarcere la viaţă a mortului, şi-au întărit credinţa în Mântuitorul Hristos şi în puterea Lui nemărginită, şi au dat slavă şi laudă Preabunului Dumnezeu.

Prin această înviere minunată – însoţită de refacerea completă a trupului zdrobit –, Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos, cu puterea lui Iisus Hristos, l-a ruşinat încă o dată pe diavol, care încearcă permanent şi pe orice cale să împiedice lucrările lui Dumnezeu.

Aflând oamenii de pretutindeni despre această înviere minunată, se minunau de puterea deosebită şi de marea trecere de care se bucura smeritul Ierarh Partenie la Tronul Preasfintei Treimi. Astfel, toţi cei care aveau bolnavi sau demonizaţi sau care sufereau de orice alt rău, întrucât dispreţuiau orice ştiinţă şi orice alt ajutor apropiat de aceasta, îi aduceau la Preafericitul Partenie, Episcopul Lampsakului, şi vedeau lucruri care întreceau nădejdile lor.

Sfântul Partenie era părintele iubitor, ocrotitor şi salvator al cetăţii pe care o păstorea. Cu ajutorul rugăciunii, Dreptul Ierarh tămăduia fără excepţie toate bolile şi neputinţele, mai ales pe cele faţă de care medicina acelei vremi era complet neputincioasă. Preabunulul Sfânt Ierarh Partenie, Episcopul Lampsakului, era atât de milostiv încât nu refuza să-i ajute pe nici unul dintre nenumăraţii suferinzi de patimi trupeşti sau sufleteşti sau posedaţi de duhuri necurate, care îi cereau ajutorul sau dintre cei care aveau marea şansă de a-l întâlni pe Sfânt în calea lor – unii dintre aceştia din urmă chiar neştiind că suferă de anumite boli sau că sunt posedaţi de demoni. De aceea, oamenii au încetat să mai apeleze la doctori pentru tratarea lor şi alergau de fiecare dată la bunul lor păstor, Partenie. Pricinile care-i făceau pe oameni să alerge la Sfântul Partenie erau multe, printre care siguranţa, grăbnicia şi gratuitatea vindecării complete şi a rezolvării problemelor lor.

Evlavia adâncă a lampsakienilor faţă de Sfântul Partenie reiese şi din următorul fapt: Întrucât oraşul Lampsakos se afla în calea drumurilor comerciale care duceau spre Constantinopol, acesta s-a dezvoltat mult prin navigaţie şi pescuit. Mulţi străini plecau zilnic pe mare de aici, însă nici unul nu pleca la drum dacă nu-l vizita mai înainte pe Sfântul Partenie, pentru a primi binecuvântarea sa, ca scut apărător şi izbăvitor în călătorie.

Alte mari minuni săvârşite de Sfântul Partenie din Lampsakos, în timpul vieţii sale

Sfântul Partenie din Lampsakos are mare putere de a izgoni demonii trufaşi

Întrucât erau mulţi cei care veneau şi plecau din Lampsakos, a ajuns într-una din zile la Sfântul Partenie, pentru binecuvântare, un om care avea în sine un duh diavolesc, care de multă vreme locuia într-însul (încă din copilărie), fără însă ca acesta să o ştie. Şi dacă demonul s-a putut ascunde de cel care-l adăpostea, necuratul nu s-a putut ascunde şi de prietenul lui Dumnezeu, adică de Sfântul Ierarh Partenie. Astfel că, ajungând bietul posedat lângă Cuviosul Partenie, i-a făcut plecăciune, iar Sfântul, cunoscând că într-însul este duhul necurat, nu i-a întors salutul. Atunci diavolul s-a înfuriat şi a vorbit Sfântului prin om:

– Noi am avut dorinţa să te vedem dar, deşi te-am salutat, tu nu ne-ai răspuns.

– Iată deci, i-a spus Preamăritul, că m-ai vazut.

Iar demonul la rândul său i-a răspuns:

– Te-am vazut şi te-am priceput.

– Dacă cu adevărat ai priceput, atunci ieşi din fiinţa lui Dumnezeu, i-a poruncit Sfântul Partenie.

Atunci duhul cel viclean a replicat:

– Asta a fost tot? Să mă condamni să ies de aici dinăuntru? Dar, rogu-mă ţie, nu mă scoate din lăcaşul meu, în care de atâta timp locuiesc!

–  Dar chiar este multă vreme de când locuieşti în el? l-a întrebat Sfântul Partenie.

Iar necuratul i-a răspuns:

–  De când era copil, iar până acum nu m-a simţit nimeni, în afară de tine! Dacă totuşi mă izgoneşti de aici, oare unde îmi vei porunci să mă duc?

– Îţi dau şi loc unde să mergi, i-a spus Cuviosul Partenie.

– Poate ai să-mi spui să intru în porci? a întrebat diavolul.

Iar Sfântul Partenie a urmat:

– Ba deloc, ci am să-ţi dau ţie un om, în care intrând să locuieşti, dar să ieşi din omul acesta degrabă.

După ce demonul şi-a dat seama că totul este adevărat şi nu înşelăciune, pentru că îl vedea pe Preamăritul Partenie gata să susţină şi să promită că-i oferă până şi om în care să se sălăşluiască, dacă, desigur, ieşea din acesta, a fost convins şi a ieşit; şi îndată a cerut ce i s-a promis.

Atunci Sfântul Partenie însuşi a deschis larg gura sa şi i-a spus:

– Iată omul! Intră şi locuieşte!

Auzind acestea, diavolul, ca şi cum ar fi fost ars cu foc de cuvântul Preafericitului Ierarh Partenie, a început să bocească şi, plecând, a spus:

– Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgoneşti! De ce oare n-am găsit pe altul în care să pot să stau şi am fost dat afară din acesta fără să vreau? Cum am să îndrăznesc să stau în acesta care are aşa mare putere? Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu? Cu adevărat, mare este puterea celor ce-I fac Voia lui Dumnezeu!!!

Acestea zicându-le diavolul cel alungat în chip ruşinos, s-a dus în locuri pustii şi neumblate, iar omul ce fusese posedat de acesta încă din copilărie a rămas pe deplin liniştit şi sănătos, şi Îl lăuda pe Dumnezeu.

Din această întâmplare cu cel demonizat se deduce imediat imensa putere pe care a primit-o smeritul Ierarh Partenie din Lampsakos asupra demonilor vicleni şi trufaşi. Căci, precum întunericul este risipit de lumină, simpla apropiere de Sfântul Ierarh Partenie îi fugărea pe demoni. Dar nici în zilele noastre demonii nu suportă prezenţa Sfântului Partenie din Lampsakos, întrucât apropierea de Capul Sfântului Ierarh Partenie sau de Sfintele sale Moaşte îi pune îndată pe fugă pe demoni, fapt dovedit şi de minunile din zilele noastre – cercetaţi categoria Minuni. Numai un om simplu şi smerit, precum milostivul Partenie, putea să primească o putere atât de mare asupra întunecaţilor demoni, ca să aibă putere să lupte în oraşul idolatru Lampsakos. Atât de mare era – şi este – trecerea Preafericitului Ierarh Partenie la Dumnezeu, încât Sfântul Partenie le porunceşte diavolilor şi aceştia i se supun, nesuportând Harul Duhului Sfânt Ce sălăşluieşte în el.

Datorită puterii sale celei mari asupra demonilor, de pretutindeni se aduceau la Sfântul Ierarh Partenie oameni ce sufereau din cauza duhurilor necurate (demonizaţi şi oameni care sufereau din cauza vrăjilor şi a farmecelor sau a altor legături necurate) şi milostivul Partenie îi tămăduia pe toţi prin rugăciune, cu darul şi puterea lui Dumnezeu.

Între aceşti bolnavi era şi o fecioară pe nume Dafni, fiică a lui Dionisios, care era de neam împărătesc, pe care, fiind cumplit chinuită de diavol, plăcutul lui Dumnezeu, Partenie, a izbăvit-o de chinurile lui în trei zile. De asemenea, a vindecat şi pe Agalmatia, fiica guvernatorului Smirnei (Mamalios), care, fiind tulburată de duhuri necurate, se tăvălea pe pământ, spumega şi înţepenea. Alţi oameni stăpâniţi de diavoli şi care au fost vindecaţi de Marele Sfânt Partenie din Lampsakos, sunt: Zoila (o femeie vestită de neam persan care avea într-însa duh iscoditor), Parthena (fiica lui Sinadios, care, fiind muncită de diavol, rătăcea prin munţi) şi împreună cu ea pe Alexandria (care avea duh de mânie, amândouă fiind din cetatea Avidos), soţia unui bărbat din Pereia (care se află între Lampsakos şi Kizik), Akakia (din provincia Killia), Rufina şi Theofila (amândouă din satul Asirmo), Kalliopi şi Kiriaki (o bătrână săracă şi o copilă).

Toate acestea, care erau muncite de diavoli cu chinuri greu de îndurat, au fost tămăduite complet de Preacuviosul Partenie în numele lui Iisus Hristos. Pentru a le vindeca, a fost de-ajuns numai o rugăciune a smeritului Partenie însoţită de o binecuvântare, sau de o mustrare adresată duhurilor viclene, sau împreună cu o suflare în faţă, sau cu o stropire cu apă sfinţită (adică aghiazmă), şi îndată au fost eliberate de trufaşii demoni. Apoi, dându-le sfaturi folositoare de suflet – prin care le întărea credinţa în Hristos, Cel Care le vindecase, înduplecându-Se la rugăciunea plăcutului Său Partenie –, le binecuvânta şi le trimitea sănătoase acasă.

O altă minune ce merită amintită este cea făcută cu tânărul Mikonas, fiu de preot, care avea într-însul un diavol cumplit. Acesta era cuprins de zvârcoleli de nestăvilit şi suferea îngrozitor. Părinţii săi l-au dus la Sfântul Partenie şi l-au rugat fierbinte să se îndure de tinereţea lui şi să-l izbăvească de stăpânirea demonului. Dar, spre mirarea tuturor, acest suflet atât de milostiv şi iubitor de oameni, nu s-a lăsat înduioşat de lacrimile lor şi le-a spus: “Nu este vrednic de milă, nu este vrednic, căci spre pedeapsă îi este dat lui duhul care îl munceşte, de vreme ce este ca un ucigaş de tată. Pentru că adeseori, răbdând de la dânsul ocară şi necinste, v-aţi rugat întru amărăciunea sufletului vostru ca să fie pedepsit de Dumnezeu. Deci, lăsaţi-l ca aşa să fie, pentru că de trebuinţă îi este lui această pedeapsă.”

Dar văzând lacrimile cele multe ale părinţilor şi milostivindu-se de ei, fericitul Partenie s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu şi îndată a ieşit diavolul din tânărul acela. Părinţii, luând pe fiul lor sănătos, s-au întors la casa lor, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Sfântul Partenie înviază pe un al doilea om – pe Alamas !!!

Trebuie menţionat şi cazul lui Alamas din Siros. Acesta, fiind sub stăpânirea unui demon, a căzut de pe acoperişul bisericii construite de Sfântul Partenie şi a zăcut mort fără suflare. De acest lucru aflând Sfântul Partenie, a mers la mortul acela şi, cu arma sa cea mai puternică – rugăciunea –, l-a înviat pe Alamas şi l-a izbăvit de demonul cel viclean.

Sfântul Partenie desface vrăjile şi farmecele

Nu poate fi trecut cu vederea nici cazul Evhariei, soţia magistratului Agapios, care suferea din cauza vrăjilor care s-au făcut asupra ei de oamenii vicleni. Aceasta suferea îngrozitor, având dureri insuportabile. Aflând Sfântul Partenie de situaţia femeii, a vindecat-o fără mare greutate şi în numai trei zile, folosind ulei de la candelele Sfinţilor şi rugăciunea lui cea fierbinte.

Sfântul Partenie vindecă bolile generate de puterea diavolească

De o deosebită importanţă este şi boala lui Thalassios, care era unicul copil al unui preot din Syadia. Aflându-se însă sub înrâurirea unui duh viclean, el şi-a pierdut minţile şi a fost dus în faţa Sfântului Partenie, pe lângă care a stat numai şapte zile, după care a primit înapoi marele dar al lui Dumnezeu: mintea şi judecata.

Pentru a demonstra marea putere a Sfântului Ierarh Partenie din Lampsakos asupra demonilor, trebuie povestit şi despre soldatul Axanios, pe care l-au adus la Sfânt ca pe o povară lipsită de viaţă, cu membrele paralizate din cauza duhurilor necurate. Sfântul Partenie, fără să folosească nimic altceva, l-a stropit pe bolnav cu apă sfinţită (aghiazmă) amestecată cu rugăciuni care L-au înduplecat pe Dumnezeu. Astfel l-a însănătoşit şi l-a întărit ca să plece pe picioarele sale.

A mai fost şi un bolnav din Traklion, pe nume Kallistos, şi un altul din partea răsăriteană a insulei Lesbos. Amândoi au fost aduşi la Sfântul Partenie, primul fiind paralizat de picioare de o putere diavolească, iar celălalt având – tot din lucrarea celui viclean – aşa nişte răni pe cap, încât semăna cu un lepros. Pe amândoi i-a vindecat – deplin şi grabnic – Sfântul Partenie, ungându-i cu ulei sfinţit de la candelele Sfinţilor şi rugându-se fierbinte pentru ei.

Sfântul Partenie scoate demonul din vopsitorie

Între alte multe şi nespuse minuni ale Sfântului Partenie s-a întâmplat şi aceasta: În vopsitoria împărătească, care se numea vopsitoria purpurei, se sălăşluise într-o vreme un demon, care, tropăind de bucurie, strica vopseaua, ca să nu se prindă pe pânză. Atât de duşmănos şi neruşinat era diavolul, încât se înfăţişa de multe ori vopsitorilor şi îi împiedica din lucru la vedere. De aceea erau în mare mâhnire lucrătorii pentru pagubele cele multe care se făceau prin supărarea diavolească, temându-se de mânia împărătească şi de pedeapsă, pentru paguba cea aducătoare de atâta cheltuială. Aflând de aceasta Arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, a alergat îndată într-acolo, ca să ţină piept demonului. După ce a ajuns la vopsitorie, Sfântul Partenie a poruncit în văzul tuturor duhului viclean, mustrându-l şi ameninţându-l cu Numele de temut al lui Hristos. Iar demonul s-a făcut nevăzut imediat, nu numai din vopsitoria aceea, ci şi din tot ţinutul, pentru că a plecat strigând în auzul tuturor că este alungat de acolo şi merge în focul iadului. Apoi făcându-se îndată o încercare, la îndemnul Sfântului Partenie, s-au umplut cazanele cu vopsea şi s-a cufundat lâna, care s-a vopsit fără nici o oprelişte, şi atunci, şi după aceea.

Sfântul Partenie scoate diavolul ce se sălăşluise în apele mării

Odată, în vremea pescuitului, erau atât de mulţi peşti în mare, încât pescarii credeau că îi vor prinde în plasă fără trudă, numai căt să întindă mâna, dar, când coborau năvoadele, se osteneau zadarnic: nu găseau nici un peştişor în ele. Aşa s-au ostenit degeaba multă vreme. Dar aceasta nu se întâmpla numai în Lampsakos, ci pe tot ţărmul până la Avidos.

Adunându-se toţi pescarii din toate cetăţile şi satele dimprejurul părţilor acelora, au venit la Sfântul Partenie şi l-au rugat să-şi înalţe cu evlavie mâinile către Dumnezeu, ca să dezlege taina care îi împiedica în chip ciudat. Iar Sfântul Partenie i-a ascultat, căci cine era mai iubitor faţă de oameni decât el? A postit aşadar şi s-a rugat cu lacrimi şi atunci Dumnezeul cel Milostiv faţă de oameni i-a descoperit că prin lucrarea diavolească se face pescarilor o supărare ca aceea.

Îndată sculându-se Sfântul Partenie, a străbătut dintr-o parte în alta ţărmul şi, rugându-se şi binecuvântând apa, a aruncat în ea sare, gonind de pretutindeni pe diavol, care se încuibase în ape. Apoi i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce năvoadele şi să încerce să pescuiască, fiind şi el de faţă. Făcând ei aceasta cu bucurie, se petrecu o mare minune acolo, sub ochii lor, căci abia au putut să tragă mrejele de mulţimea peştilor. Iar marea a fost plină de bunătăţi, aşa încât pescuitul a împlinit şi lipsurile din trecut. De atunci s-a făcut pescarilor pescuirea cu bună sporire ca şi mai înainte.

Sfântul Partenie înviază un al treilea om – pe Maximianos !!!

Tânărul Maximianos era de loc din cetatea Vizyi din Tracia şi ucenic la un anume Fertis, diacon la Episcopia din Lampsakos. Acest tânăr era aşa de chinuit de boala dizenteriei, încât nici o speranţă de viaţă nu-i mai rămăsese şi, neputând să se tămăduiască, a murit. Părinţii săi, auzind de moartea lui, au plecat din Vizyi în Lampsakos, cu scopul de a-şi îngropa fiul. Să vedeţi însă faptă de credinţă adevărată, şi cum, din pricina acestei credinţe puternice, au primit îndată o sfântă binefacere! După ce l-au primit mort, părinţii lui l-au dus cu tot cu pat, fără să şovăie, şi l-au aşezat la intrarea în biserică, pe unde trebuia să treacă Arhiereul lui Dumnezeu, Partenie. Venind Sfântul, a văzut pe cel mort zăcând, iar pe părinţi şi pe cei de faţă vărsând lacrimi fierbinţi pentru el. Apoi a suferit şi el în sufletul lui şi şi-a arătat durerea cu lacrimi.

Altcuiva i-ar fi fost de ajuns să arate că suferă alături de ceilalţi după porunca “plânge cu cei ce plâng” şi astfel le-ar fi oferit părinţilor oarecare mângâiere. Pentru Sfântul Partenie însă, acest lucru nu a fost deloc îndeajuns, ci îndată s-a făcut el însuşi pricină de bucurie grabnică, pentru că odată cu lacrimile şi-a plecat genunchii şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru cel mort, care a înviat îndată. Astfel, Sfântul Partenie l-a predat părinţilor în deplină sănătate, în stare să vorbească şi să umble. Toată cetatea s-a mirat foarte mult de o minune preaslăvită ca aceasta şi toţi Îl preamăreau pe Dumnezeu.

Sfântul Partenie vindecă cu mărinimie patima iubirii de avuţie

Vizitându-l într-o zi Sfântul Partenie pe Mitropolitul din Iraklia Traciei, l-a găsit pe acesta grav bolnav, dar Dumnezeu i-a descoperit plăcutului Său Partenie că Mitropolitul este pedepsit cu acea boală grea pentru iubirea de argint, căci Mitropolitul era tare iubitor de bani şi, vai!, îşi însuşise bunurile săracilor. Aflând aceasta, Sfântul Partenie i-a spus: “Să ştii că această boală trupească care te-a lovit este spre îndreptarea bolii tale sufleteşti.” Iar bolnavul i-a răspuns: “Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine să-mi ierte păcatele.” Sfântul Partenie a urmat: “Dacă cineva este vinovat faţă de un om, este firesc să fie ascultat cu bunăvoinţă cel ce se roagă pentru el. Vina ta însă se îndreaptă pe de-a-ntregul spre Dumnezeu, Căruia nimic nu-I scapă. Tu continui încă în păcat şi acesta se răsfrânge în întregime pe spinarea săracilor. Dă, deci, ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu, şi nici o piedică nu mai există, mărite, să te faci bine, şi nu zic numai la trup, ci mai cu seamă la suflet.”

Vorbele Sfântului Partenie au coborât în inima Mitropolitului, care, venindu-şi în simţire, a zis: “Cu adevărat, am greşit faţă de Dumnezeu.”. Îndată chemând pe intendentul său, i-a poruncit să aducă în faţa tuturor aurul pe care-l strânsese de la săraci. Iar după ce acesta aduse o mulţime de aur cu anevoie de numărat, Mitropolitul l-a rugat pe Sfântul Partenie să-l împartă la săraci, dar Sfântul i-a zis: “Numai pe tine te priveşte această lucrare şi de aceea te-a întărit Dumnezeu, ca să întorci cu propriile tale mâini la săraci toate câte sunt ale lor.”

Atunci bolnavul a poruncit să fie pus în caretă şi să fie dus la Biserica Sfintei Muceniţe Glicheria. Acolo, adunând pe toţi săracii oraşului, le-a împărţit tot aurul cu îndurare. Iar Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu – Cel Ce n-a defăimat lacrimile desfrânatei şi a primit suspinarea vameşului –, a primit pocăinţa Mitropolitului şi în trei zile i-a dăruit o sănătate deplină, nu numai a trupului, ci şi a sufletului (aşa cum proorocise Sfântul Partenie).

Sfântul Partenie vindecă complet un paralizat

Intrând odată Sfântul Partenie în Biserica Sfântului Mucenic Ahilas (din zona Irakliei), a întâlnit un localnic care era paralizat cu totul. Făcându-i-se milă de acesta, Sfântul a cerut nişte ulei, pe care l-a binecuvântat, apoi s-a rugat cu lacrimi Bunului Dumnezeu pentru bolnav şi i-a uns mădularele uscate cu acel ulei. Rugăciunea dreptului Partenie a făcut din ulei un leac puternic, pentru că bolnavul îndată s-a vindecat şi a început să umble, dând slavă lui Dumnezeu. Aflând cetăţenii Irakliei de această neaşteptată minune, toţi cei care erau cuprinşi de tot felul de boli şi neputinţe au venit la Sfântul Partenie şi s-au vindecat datorită rugăciunilor fierbinţi ale plăcutului lui Dumnezeu.

Sfântul Partenie aduce ploaia şi face pământul şi plantele să rodească îmbelşugat

În acea vreme, când Sfântul Partenie săvârşea cu darul şi cu puterea lui Hristos minunile, tămăduind diferite boli, era lângă el şi Ipatianos, arhidiaconul Bisericii Sfântului Mucenic Ahilas. Acesta, văzând puterea cea mare a Episcopului din Lampsakos, a căzut la picioarele Sfântului Partenie şi l-a rugat cu lacrimi să meargă la unul din ogoarele sale, unde semănase de toate, dar – din cauza păcatelor sale – a venit seceta care a uscat totul, vătămând şi slăbind seminţele.

Preamăritul s-a lăsat convins de rugămintea arhidiaconului şi a mers la locul cu pricina. Ajuns acolo, Sfântul Partenie a ridicat mâinile spre cer, a udat pământul cu lacrimile sale şi a cerut din toată inima lui Dumnezeu să dea ploaie ca să rodească pământul. Iar Dumnezeu, Cel Ce face voia celor care se tem de El, a acoperit îndată cerul cu nori şi a început să cadă atâta ploaie, încât s-au umplut până şi lacurile pământului.

Sfântul Partenie a înnoptat într-un adăpost de pe ogor, unde s-a rugat toată noaptea, timp în care Dumnezeu i-a descoperit că Mitropolitul va trece la cele veşnice peste puţin timp, iar succesorul său pe scaunul Episcopiei va fi arhidiaconul Ipatianos. Dimineaţa devreme, chemându-l Sfântul Partenie pe arhidiacon, i-a spus: “Trebuie să ai mare grijă pentru că ştii bine că Mitropolitul a fost pedepsit din cauza lăcomiei lui de bani. După cum am fost înştiinţat în timpul nopţii de Dumnezeu, să ştii că şi tu ai să ajungi episcop nu peste mult timp. Îngrijeşte-te deci să veghezi asupra săracilor, pentru că aceasta este pe placul lui Dumnezeu mai mult decât orice altceva.”.

Arhidiaconul a ascultat cu atenţie şi l-a rugat pe Sfânt să viziteze şi un alt ogor al său, ca să-l binecuvinteze cu rugăciunea lui, deoarece era uscat complet din pricina secetei. Sfântul Partenie l-a liniştit pe arhidiacon, asigurându-l că la vremea secerişului va treiera de pe acest ogor exact cantitatea de grâne pe care o recolta în anii cei buni.

La fel de uscată era şi via sa, de curând plantată, care era şi mâncată de viermi. Văzând aceasta, Sfântul Partenie luă sare şi o împrăştie, astfel încât să cuprindă, pe cât era cu putinţă, toată via, după care îi spuse arhidiaconului: “Să nu te necăjeşti deloc, nici pentru via aceasta, pentru că va primi din plin binecuvântare prin Harul Bunului Dumnezeu.”

Sosind vremea să se întoarca în Lampsakos, a plecat de pe câmpurile arhidiaconului şi s-a întâlnit iar cu Mitropolitul, care l-a primit cu bucurie. Sfântul Partenie i-a spus: “Am să-ţi aduc o veste bună: nu va trece mult timp şi te vei duce la Domnul. Precum m-a vestit despre aceasta Dumnezeu, ai să laşi după tine un urmaş vrednic drept conducător al Mitropoliei, pe arhidiaconul Ipatianos”. Apoi s-a urcat în corabie şi s-a întors pe mare în Lampsakos.

Au trecut doar câteva zile şi stăpânul duhovnicesc al Irakliei s-a îmbolnăvit şi s-a dus la Domnul, iar în locul lui a fost ales Ipatianos, după cum proorocise Sfântul Partenie. S-au împlinit apoi şi celelalte profeţii ale smeritului Partenie: la vremea recoltei, Ipatianos a adunat roadele de pe câmpul care fusese distrus de uscăciune, le-a treierat şi a găsit exact 1000 de mozi, cât rodea în anii cei buni. Iar la vremea culesului de struguri, via – care fusese şi ea uscată – a dat rod îmbelşugat, după cum profeţise Sfântul Partenie.

Văzând toate acestea, Episcopul Ipatianos a umplut o corabie cu daruri din amândouă felurile de roade şi le-a adus în Lampsakos, la Sfântul Partenie, drept mulţumire pentru rugăciunea şi binecuvântarea sa. Sfântul a primit cu dragoste pe episcopul Irakliei, dar roadele aduse de dânsul le-a refuzat, spunând: “Toate acestea trebuie oferite nu mie, ci lui Dumnezeu, deoarece şi binecuvântarea roadelor de la El vine. Deci, trebuie să le împarţi pe toate acestea la săraci, mărturisind că mulţumirea I se cuvine lui Dumnezeu!”. Atunci Ipatianos s-a întors îndată în Iraklia şi a dăruit roadele celor săraci, povestind tuturor despre minunile lui Dumnezeu, făcute prin robul Său, Partenie.

Sfântul Partenie a fost aşadar în toate bun şi minunat. Marele făcător de minuni din Lampsakos a strălucit asemeni Îngerilor prin viaţa sa curată – pe mulţi păgâni aducându-i la credinţa cea adevărată, tămăduind nenumărate boli, alungând demonii şi ajutându-i pe oameni în orice problemă grea pe care o aveau.

Ajungând la o vârstă înaintată, Sfântul Partenie a plecat la Dumnezeu – Căruia I-a închinat toată viaţa sa – pe data de 7 februarie (într-un an care nu se cunoaşte cu exactitate), când Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl prăznuieşte. Sfântul Partenie a lăsat ca moştenire poporului său parfumul miracolelor sale şi exemplul conduitei sale exemplare.

Vestea despre cinstita adormire a Sfântului Partenie s-a răspândit cu repeziciune în cetăţile şi în ţările din jurul Lampsakului, aşa încât arhiepiscopi, episcopi, preoţi şi credincioşi de pretutindeni au venit la îngroparea lui, nelipsind, bineînţeles, nici Ipatianos, Episcopul Irakliei.

Trupul sfânt şi neprihănit al smeritului Ierarh al Lampsakului – Partenie –, după ce s-a bucurat de cinstea cântărilor care i se cuveneau, a fost aşezat la locul de veci cu toată evlavia şi cinstea, în micul Paraclis construit de el însuşi lângă marea Biserică a Atotputernicului (zidită tot de el).

Sfântul Partenie este viu şi prezent în vieţile noastre

Deşi sufletul lui a plecat la Dumnezeu, bunul şi milostivul Sfânt Partenie nu ne-a părăsit, pentru că şi după moartea sa, acest doctor fără de plată şi mare făcător de minuni i-a ajutat pe toţi cei care i-au cerut cu multă credinţă şi evlavie sprijinul în orice problemă aveau.

La mormântul lui cel sfânt se săvârşeau, şi se săvârşesc şi astăzi, multe tămăduiri – vizitaţi pagina Mormântul Sfântului Partenie face minuni –, iar Sfintele sale Moaşte răspândesc mireasmă plăcută, izgonesc demonii din oameni, desfac vrăjile, farmecele şi toate legăturile necurate şi izvorăsc tămăduiri – vizitaţi secţiunea Sfintele Moaşte.

Sfântul Partenie vine şi astăzi în sprijinul acelora care-l cheamă cu credinţă şi evlavie, aşa cum făcea şi când era în viaţă. Prezenţa lui vie în zilele noastre este dovedită de minunile şi binefacerile uimitoare cu care îi copleşeşte pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor – pentru edificare cercetaţi pagina Acasă şi categoria Minuni. Sfântul Partenie – prin darul Domnului Iisus Hristos – îi uşurează şi astăzi pe oamenii care suferă de influenşa magiei, farmecelor şi a altor acţiuni satanice, şi, mai ales, îi eliberează de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea – cancerul. Sfântul Partenie este în mod deosebit Sfântul tămăduitor al cancerului.

Intr-o lume tulbure si innecata in vesti rele, iata o stire care ne aminteste de cei buni, care au trait printre noi: Papa Ioan Paul II-lea. Din relatarile celor ce l-au cunoscut si  i-au fost aproape aflam ca Sfantul Parinte, se retragea uneori pentru a se autoflagela pentru propriile pacate … Ecce Homo !

Pope John Paul II ‘whipped himself in remorse for sins’

(I Tim. 5, 22; 6, 11; Lc.18, 15; 17, 26-30)

,,Cine nu va primi Împărăția  lui Dumnezeu ca un prunc  nu va intra în ea”. Cum vine asta, s-o primești ca un prunc? Iată cum: întru curăție, cu toată inima, fără a sta pe gânduri. Analiza rațională nu este aplicabilă în domeniul credinței: ea nu poate avea loc decât în anticamera ei. Anatomistul disecă în amănunțime corpul, dar nu vede viața; nici rațiunea, oricât ar analiza ea, nu poate să pătrundă puterea credinței. Credința însăși ne dă vederi duhovnicești care ne-o înfățișează în întregimea ei ca fiind pe deplin îndestulătoare pentru trebuințele firii noastre și îndatorează mintea, conștiința, inima să o primească. Acestea o și primesc; și o dată ce au primit-o, nu vor să se mai despartă de ea. Se întâmplă aici același lucru ca atunci când gustăm dintr-o mâncare gustoasă și sănătoasă. Cel ce gustă o dată dintr-o astfel de mâncare cunoaște că ea este bună și o trece în rândul lucrurilor hrănitoare. Chimia nu i-a dat aici nici un ajutor. Încredințarea lui este întemeiată pe experiența personală, nemijlocită. Și credinciosul cunoaște nemijlocit adevărul credinței: însăși credința înrădăcinează în el încredințarea nezdruncinată că este adevărată. Dar cum va fi atunci rațională credința? Raționalitatea credinței stă tocmai în a cunoaște nemijocit că în ea este adevărul. Rațiunea nu face decât să încurce lucrurile, răcind credința și slăbind viața în credința; pe deasupra – și acesta e lucrul cel mai însemnat – se trufește, alungând astfel harul lui Dumnezeu, iar în creștinism acesta este un lucrul de cea mai mare gravitate.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Dragoste e oarbă?

Demult, undeva pe pamânt s-au adunat toate calităţile şi simţurile omeneşti. Când Plictiseala a căscat pentru a treia oară, Nebunia, nebunatică ca întotdeauna, a propus:
- Hai să ne jucam de-a v-aţi ascunselea!
Intriga şi-a ridicat ispitită sprâncenele, iar Curiozitatea, neputând să se reţină, a întrebat:
- V-aţi ascunselea? Ce mai este şi aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat că-şi va acoperi ochii şi va număra până la un milion.
- Unu, doi, trei, a început Nebunia să numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca întotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. Credinţa s-a înălţat spre cer, iar Invidia s-a ascuns în umbra Triumfului, care, prin propriile sale forţe, a ajuns în coroana celui mai înalt copac.
Când Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu îşi găsise încă o ascunzătoare pentru că fusese atât de ocupată… pînă când a observat o tufă de trandafiri şi, profund impresionată, s-a ascuns între flori. “Un milion!” a numărat Nebunia şi a început să caute.
Prima pe care a găsit-o a fost Lenea, la numai trei paşi. După aceasta Credinţa a fost auzită discutînd cu Dumnezeu despre teologie. Într-o secundă, ea a găsit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Mergând atât de mult, i s-a facut sete, şi venind înspre lac, a descoperit-o pe Frumuseţe. Astfel i-a găsit pe toţi, Talentul – în iarba tînără, Frica – într-o peşteră întunecată, chiar şi pe Neatenţie, care a uitat pur şi simplu de joacă.
Numai Dragostea nu putea fi gasită. Nebunia o căutase în fiecare tufăriş, fiecare rîuleţ, pe piscurile munţilor, şi, când era aproape gata să renunţe, a zărit tufa de trandafiri înfloriţi… Cu un ţepuş ea a început să îndepărteze crenguţele ghimpoase, când deodată auzi un strigăt ascuţit: spinii au împuns ochii Dragostei. Nebunia nu ştia ce să mai facă pentru a-şi cere iertare, a plîns, a rugat, a implorat şi chiar s-a oferit să-i fie ajutor şi îndrumător.
Începînd cu acea zi DRAGOSTEA E OARBĂ ŞI NEBUNIA O INSOŢEŞTE MEREU.