Poziția ateistă este o poziție extrem de umilă din punct de vedere intelectual, atât de umilă încât cu greu se poate închipui un intelectual preocupat cu adevărat de problemă și care să persiste în „ateism”. În timp ce fac această afirmație, am tot respectul față de poziția agnosticului care afirmă „nu știu dacă există ori nu Dumnezeu” – există o diferențiere clară între omul care afirmă cu toată sinceritatea – „Nu cred în Dumnezeu pentru că nu știu dacă există ori nu.” și cel care afirmă „Nu cred în Dumnezeu pentru că El nu există.”. Amândoi sunt caracterizați de absența credinței în Dumnezeu, putând fi descriși drept atei; numai unul însă ocupă o poziție respectabilă și credibilă – și anume cel care își afirmă lipsa credinței pe baza faptului că „nu știe”.

Îi vedem pe bloguri, la televiziuni, scriind cărți – toți, de la mic la mare, se exprimă cu tărie împotriva dogmatismului. Între timp, într-un mod și mai accentuat îi vedem susținând: „nu există Dumnezeu”, iar unii au mers până acolo încât afirmă că oamenii religioși nu merită respect. În demersul lor, oamenii aceștia încearcă să ne convingă de faptul că ei ocupă poziția rațională, poziția științifică, poziția cu adevărat critică. Însă în acest punct se lovesc de un obstacol insurmontabil: afirmația „nu există Dumnezeu” presupune o doză mult mai ridicată de dogmatism decât contradictoria ei!

(Mai departe voi folosi termenul de „ateism” reprezentând ateismul militant, care afirmă inexistența lui Dumnezeu.)

(1) Ateismul nu are nimic în comun cu știința. Prin definiție, aria de cercetare a științei este „natura” – fie că există, fie că nu există o supranatură, știința nu o poate infirma. Raportul dintre știință și supranatură este similar (într-un sens) cu raportul dintre o explorare microscopică și existența lucrurilor macroscopice – microscopul, prin definiție analizează elementele microscopice și ne poate conduce la o serie de concluzii despre ele, însă dacă vrem să tragem o concluzie legată de existența unor galaxii îndepărtate, atunci microscopul nu ne este de niciun ajutor: pur și simplu nu putem afirma ori infirma existența unor galaxii rezumându-ne la explorarea microscopică. Știința are multe de spus despre natură, la fel cum microscopul are multe de spus despre elementele microscopice, însă știința nu poate infirma existența supranaturii, precum nici microscopul nu poate infirma existența vreunui obiect macroscopic (care este invizibil la microscop).

(2) Ateismul nu este rezultatul scepticismului. Scepticismul duce în cel mai bun caz la agnosticism în ce privește existența lui Dumnezeu, nicidecum la certitudinea inexistenței lui Dumnezeu. Este necesar un dogmatism extrem pentru a îndrăzni susținerea unei negații universale. Parafrazându-l pe William Lane Craig, dacă ne raportăm critic la posibilitatea existenței lui Dumnezeu și pornind de la nivelul dovezilor, el spunea: „Absența dovezilor în favoarea existenței lui Dumnezeu nu este o dovadă a absenței lui Dumnezeu”, la fel cum „Absența dovezilor că există aur pe Pluto nu ar putea constitui o dovadă a absenței aurului pe Pluto.”.

(3) Ateismul nu este un rezultat al raționalismului. Pentru a pretinde că ateismul are o bază rațională, avem nevoie în mod necesar de premise adevărate, care să ducă prin construirea unui raționament valid la concluzia pretins adevărată „Dumnezeu nu există.”. Cel puțin în ce mă privește, n-am ajuns în legătură cu un astfel de argument, iar dacă cineva poate oferi un argument valid în această privință este liber să o facă. Premisele care pleacă de la știință și scepticism nu pot îndeplini această condiție (vezi mai sus) a unui raționament care să conducă la concluzia „Nu există Dumnezeu.”, iar eu pentru a nu exclude în mod aprioric un raționament valid din partea ateilor cu pricina, mă declar deschis față de ele – cu rezerva de a fi eu însumi, nu dogmatic, ci sceptic în ce le privește.

(4) Ateismul militant nu are justificare intelectuală. Fără a avea pretenția de a fi fost exhaustiv, pornind de la cele de mai sus nu pot ajunge altundeva decât la faptul că nu există nicio justificare intelectuală în ce privește pretenția ateismului și că mai degrabă este vorba de o raportare dogmatică.

În final, ce credit i se cuvine unei poziții care începe prin acuzarea dogmatismului și sfârșește prin a fi chiar ea întruchiparea acestuia, care pornește de la raționalism și ajunge la erori de judecată și care promovează știința și dovedește că nu o înțelege?

Ce e un om credincios?

Probabil ca multi ar raspunde: “Un om credincios este acea persoana care se roaga mult, care merge la biserica, care tine post, care se impartaseste, se marturiseste si care da din putinul sau bisericii.”

Dupa aceasta schema se ghideaza cam toata lumea caci toti vor sa fie credinciosi. Omit insa lucrurile esentiale, si anume ca Dumnezeu vrea doar sa fii bun. Astfel ca dupa ce tin post majoritatea oamenilor uita pentru ce anume este facut si se injura, se bat, se scuipa, etc. Vezi des la stiri cum in Postul Pastelui cutare si-a batut nevasta de a ajuns in spital, sau cutare a omorat sau violat pe nu stiu cine.

Intr-o zi am vazut la TV un reportaj despre pelerinajul de la Sf. Parascheva din Iasi unde oamenii se ingramadeau, se injurau, se calcau in picioare sa ajunga la moastele acesteia.

Parerea mea e ca s-au dus acolo sa faca show. Adica daca te duci la Sf. Parascheva vei fi erou in sat pentru macar cateva ore si toata lumea va vedea cat de credincios esti.

Cand eram mica obisnuiam sa ma duc la biserica si de fiecare data vecinii aveau grija sa imi informeze parintii cum m-am comportat, ce am facut, de care ori am iesit afara, etc.

Dar stau si ma intreb, sub aceasta fatada, ce inseamna sa fii credincios cu adevarat? Oare daca ma duc in fiecare duminica la biserica, tin post si ma impartasesc o sa ajung in rai? Oare Dumnezeu asta vrea de la noi? Pentru asta suntem creati?

De ce suntem fortati sa primim biserica in viata noastra?  De ce zic “fortati”? Pai sa va dau un exemplu:

Dupa cum spuneam locuiesc la tara, si preotul de la mine din comuna a avut grija sa cumpere din banii donati microfoane sa puna in toata biserica ca sa auda tot satul slujba de duminica. Astfel ca atunci cand sunt la bucatarie, cand sunt la baie aud cum canta preotul la biserica. Ma intreb, nu sunt oare fortata prin asta sa primesc in viata mea biserica? Adica daca la mine in comuna sunt persoane de alta religie nu e oare ilegal?

Pun pariu ca cel de sus se tavaleste de ras cand ne vede ce fel ne comportam si in ce hal exageram in unele privinte. Unii il privesc pe Dumnezeu ca pe un contabil care are o lista in care scrie cate “activitati bune” si cate “activitati diabolice” ai facut. Si apoi face un calcul matematic, o fapta buna cu una rea se reduc, si daca ramane o fapta buna esti admis in rai, daca ramane una rea, te-ai ars si te trimite in iad.

Oricum, nu am nimic impotriva bisericii sau a crestinismului, dar parerea mea e ca se exagereaza foarte mult in unele privinte si astfel ajungem sa interpretam gresit notiunea de “crestinism”.

Unul din subiectele frecvent abordate de către atei este legat de faptul că Biblia este o carte respingătoare moral, iar exemplificările oferite în acest sens nu sunt puține. Mai exact spus, unii atei încearcă o argumentare prin care să arate faptul că Biblia (ori Dumnezeul creștinismului) este în cutare și cutare fel din punct de vedere moral. Încercarea argumentării în sine este lăudabilă, însă pe cât de lăudabilă este această încercare pe atât de lipsită de succes este argumentarea. Și voi explica pe scurt de ce stau lucrurile așa și nu altfel.

În primul rând să evidențiem modul de gândire pe care trebuie în mod necesar să-l aplice cineva pentru a-și susține această poziție față Biblie. Criticii de care vorbim sunt în primul rând atei, iar în această poziție implică în mod logic și o anumită poziție față de moralitate (indiferent dacă ateii sunt ori nu sunt consistenți cu ea). În continuare voi structura discuția pe puncte pentru a fi urmărită mai ușor.

1. Ateismul implică faptul că moralitatea trebuie să fi luat naștere prin mecanisme naturaliste, ea neexistând anterior și neexistând niciun standard moral căruia moralitatea dezvoltată să-i corespundă ori să nu-i corespundă.
2. Mecanismele respective (care sunt afirmate ca fiind evoluționiste) nu au avut un scop anume, ele pur si simplu au funcționat fundamentate pe faptul că dobândirea unei caracteristici care duce la un avantaj de supraviețuire, va transmite mai departe și caracteristica respectivă odată cu linia de indivizi ce o poartă și o transmit. (gene și meme)
3. Prin urmare, ideea de bine sau rău moral din mințile noastre nici nu intră în discuție să poată fi evaluată în termeni morali, în cel mai fericit caz ea poate fi evaluată obiectiv doar fiind raportată la avantajul de supraviețuire pe care-l conferă individului.
4. Moralitatea în sine este posibil să dispară ori să devină un vestigiu odată cu apariția altei caracteristici care conferă un avantaj evolutiv mai ajustat noilor condiții care este posibil să apară în viitor.
5. Nici în trecut, nici în prezent și nici în viitor nu a existat, nu există și nu va exista un standard moral care să poată fi folosit pentru a evalua ideile cuiva despre moralitate.
6. Moralitatea din diferite perioade ale speciei poate fi comparată și cel mult se poate spune despre ea că a avut unele diferențe raportate la perioadă, dar în absența unui standard moral nu se poate spune despre nicio moralitate din nicio perioadă că este mai bună ori mai rea decât alta.
7. Dacă cele de mai sus sunt adevărate, judecățile morale ale individului sunt iluzorii: când se afirmă despre acțiunea x că este imorală, nu se afirmă ceva cu adevărat despre acțiune (pentru că acțiunea „doar se întâmplă” și în absența unui standard moral ea nici nu poate fi evaluată din punct de vedere moral). Cel mult se afirmă ceva despre individul care se presupune că face judecata: senzația pe care mi-o produce acțiunea respectivă este una de repulsie datorită caracteristicii mele pe care o numesc moralitate. Faptul că alegi să numești acțiunea imorală nu diferă de faptul de a numi o căpșună ca fiind dulce. Și într-un caz și în celălalt ceea ce numești ca fiind caracteristica obiectului (acțiunea/căpșuna – imorală/dulce) este descrisă de ceea ce produce în tine și nu de ceea ce se poate afirma despre obiect ca fiind adevărat. Este posibil ca acțiunea respectivă să fi fost aprobată de alții ca fiind morală, precum este posibil ca indivizi din trecut să nu fi avut dezvoltați receptorii pentru gustul dulce. În acest sens, judecățile morale nu pot intra și nu intră din punct de vedere ateist în categoria judecăților care să conțină valoare de adevăr. Singura valoare de adevăr se raportează la individ – individul gustă și exprimă ce simte (iar ceea ce simte nu este un adevăr despre obiectul experimentat – acțiune ori căpșună – ci este un adevăr despre senzația pe care i-a produs-o obiectul experimentat).
8. În concluzie, cel mult ateii pot exprima (dacă vor să fie consistenți cu ateismul) că nu le place gustul pe care îl lasă Biblia pe mintea lor. Însă această afirmație nu spune despre Biblie decât că a fost supusă unui test. Nu ne spune nici cât de tociți sunt receptorii celor care o gustă. Judecățile de valoare morale așadar, dacă ateismul este adevărat, nu au un statut mai ridicat decât acela de a diferenția între două gusturi ori două senzații și a spune că una îmi pare atrăgătoare iar alta repulsivă – însă în toate cazurile este vorba de mine, cel ce judec: mie (ateului consistent cu ateismul) îmi pare repulsivă.

Am arătat deci, că a numi Biblia repulsivă în context ateist ne spune prea puține despre Biblie, însă ne spune o întreagă poveste despre atei și ateism. Din fericire, ateii nu sunt consistenți cu premisele ateiste (cum din nefericire unii teiști nu sunt consistenți cu cele teiste) și uită cu totul ateismul lor când vine vorba de a face judecăți de valoare. Doar într-un cadru teist, unde există un standard moral obiectiv, pot îndrăzni să facă orice judecată morală. În caz contrar, i-aș întreba simplu: „Ce gust v-a lăsat cutremurul din Haiti?”, iar ei mi-ar putea răspunde cel mult că s-a reorganizat sau e în curs de reorganizare materia conținută în 200000 de oameni.

Alexandru Curbet, pe blogul său personal homofob şi de îndoctrinare creştină, îşi freacă palmele de bucurie după ce face publice rezultatele sondajului său despre organizarea unei parade gay la Chişinău, pe 10 decembrie, la care au participat se pare doar blogerii creştini şi rudele lor. Bineînţeles că nu voi face o analiză a sondajului, nu voi face nicio remarcă privitoare la tendenţiozitatea demersului pe un blog homofob, ale cărui rezultate puteau fi prevăzute şi de ultimul prostănac. Vă las pe voi să o faceţi în cazul în care aveţi chef să mirosiţi miasmele unui blog creştin.

Pe mine m-a intrigat altceva. Şi anume faptul că Alexandru Curbet îi instigă subtil pe homosexuali să iasă la o paradă gay prin afirmaţii gen: “...imoralii după evenimentele din 7 aprilie nu au avut curaj să facă manifestări în PMAN (parada iniţial era planificată pentru 8-9mai) şi au amânat-o pentru 10 decembrie , Ziua Internaţională a drepturilor omului “. Deci, creştinul nostru foloseşte ipocrit noţiunea “curaj”, care automat implică şi opusul ei “laşitate”, ca să-i determine pe cei de GenderDoc-M să organizeze totuşi parada de frică să nu fie luaţi drept laşi.

Ce-ar avea de câştigat din asta creştineii şi elementele fasciste aliate? Multe! În sfârşit li s-ar oferi câmp de activitate, posibilitatea de a se manifesta în faţa mulţimii îndobitocite în calitate de forţe care întruchipează  Binele, Puritatea, Curăţenia, Neprihănirea în luptă cu Forţa Răului şi derivatele sale: Perversiunea, Imoralitatea, Murdăria, Necredinţa etc. Câmp de activitate care le asigură, nemaivorbind de pălăvrăgeala lăudăroasă post-paradă gay, posibilitatea de a se bate cu pumnul în piept că au salvat Ţara, Ortodoxia şi Creştinătatea în general.

pentru ca suntem intoxicati cu filmulete de acum 5 ani, haideti sa urmarim cum se dusmaneau marii “prieteni ” politici, ipocritii geoana si antonescu. si nu sunt imagini de acum cativa ani ci chiar din actuala campanie electorala. si pentru cine nu a urmarit cronica carcotasilor de azi le spun ca la confruntarea de la tvr la intrebarea lui antonescu despre salariul cumnatului lui geoana, doamnei geona i se citeste pe buze injuratura de mama la adresa lui antonescu. astia ne dau lectii de morala, astia vor sa ne conduca.
Doamne ajuta-ne si scapa-ne!

Stimate domnule preşedinte,

Regimul comunist, înainte de a fi anti-naţional, anti-uman şi anti-democratic, (dictatorial, terorist şi torţionar), a fost anti-creştin. De aceea, revoluţia din decembrie 1989 trebuia să fie o revoluţie creştin-democrată. Dar după cum se ştie, ea nu a fost decât o înlăturare a cuplului Ceauşescu şi a unor activişti PCR de gradul I, şi înlocuirea lor cu activişti ce purtau o mască democrată, conduşi de Iliescu-Roman. De atunci şi până astăzi, puterea politico-economico-financiară în România, este deţinută de o structură securisto-neocomunistă ce s-a constituit şi în diferite partide (în principal FSN-PSD) şi controlează majoritatea mass-media. Această structură numită de Dvs. „sistem ticăloşit” (ticăloasă a fost de la începutul existenţei sale), a avut ca prim adversar politic PNŢ-ul, principalul şi autenticul opozant al tuturor regimurilor dictatoriale, inclusiv al celui comunist. S-a creat un adevărat complot anti-PNŢ (în care au participat făţiş sau disimulat şi unii liberali) şi care în final l-au distrus prin două mijloace principale: infiltrându-l cu oamenii sistemului ticăloşit, şi prezentându-l ca principalul vinovat de criza majoră a României, pe care regimul Iliescu a determinat-o deliberat.
Din păcate, şi o spunem cu toată tristeţea, Dvs. v-aţi situat atunci în tabăra sistemului ticăloşit şi v-aţi adus o contribuţie importantă la distrugerea PNŢ-ului lui Maniu-Mihalache-Coposu. Nu vă reproşăm atitudinea dinainte de 1989 (carnetul de partid, etc.). Atunci erau doar trădători criminali pe de o parte, şi victime pe de alta (Dvs. eraţi între victime). Dar atitudinea politică de după 1989 este condamnabilă. O explicaţie, şi mai puţin o scuză, era naivitatea, lipsa de informaţie şi de experienţă şi o inerţie vinovată. Omul politic Traian Băsescu a evoluat însă, şi după propriile sale afirmaţii s-a căit şi a părăsit sistemul ticăloşit, declarându-se adversar al lui.
În 2004, am avut de ales între Dvs şi Adrian Năstase, ce era exponentul structurilor ticăloase. V-am ales pe Dvs, pentru că am crezut în ruptura ce aţi făcut-o cu foştii Dvs. aliaţi de după 1989. v-am votat pentru că v-am creditat. V-am ales, pentru că am crezut în promisiunile Dvs şi am fost de-acord cu cele trei obiective principale: lupta anti-corupţie, justiţie independentă şi desprinderea de comunism. Din păcate, ultimii cinci ani, ne-au arătat că nu aţi reuşit decât foarte puţin în aceste obiective:
- Au fost dezvăluite în principal, dosarele victimelor şi nu ale vinovaţilor şi criminalilor comunişti. Nu aţi impus legea lustraţiei. Nu aţi impus repararea crimelor şi a abuzurilor comuniste, şi nici măcar restituirea bunurilor furate. De aceea, condamnarea comunismului, lăudabilă de altfel, este mai mult formală.
- Justiţia este în continuare, în marea ei majoritate sub controlul sistemului ticăloşit.
- Nu au fost finalizate dosarele marilor corupţi şi vinovaţi de crimele din decembrie 1989, iunie 1990, şi multe altele de după aceea.
Astăzi, din nou suntem chemaţi să alegem, între un alt Năstase (Mircea Geoană), cu altă mască, dar reprezentând şi fiind condus de aceeaşi mafie, şi între Dvs., (dar mai ales, declaraţiile şi promisiunile Dvs).
Nu putem crede că lupta, jertfa şi martirajul a milioane de români, făcute în spiritul dragostei de Dumnezeu şi neam, au fost zadarnice. Ele ne obligă pe toţi, în egală măsură. Pentru ca formula Dvs. „aşa să ne ajute Dumnezeu” să nu fie o vorbă goală şi demagogică, suntem chemaţi să ne întoarcem spre Dumnezeu şi spre valorile sale prin fapte. Sunt politicieni care-şi închipuie că-L pot minţi şi înşela pe Dumnezeu ca pe un electorat. Se înşeală amarnic. O responsabilitate enormă cade astăzi asupra celor conştienţi de pericolul în care se găseşte ţara, şi în primul rând asupra Dvs.
Dacă providenţa care vă cunoaşte inima vă va vrea din nou preşedintele acestei ţări, („puterea o primiţi de sus”), ea cu siguranţă vă strigă cerându-vă:
- Nu uita că acest popor s-a născut creştin şi a învins toată vrăjmăşia istoriei prin credinţa sa! Sprijiniţi-vă acţiunile pe această credinţă, şi promovaţi speranţa şi iubirea.
- Nu uita datoria sfântă de a te opune legilor ce contravin legilor lui Dumnezeu şi celor naturale! Promovează legile vieţii, ale familiei creştine, ale dreptului la muncă cinstită, ale şansei egale (şi ale copiilor de ţăran), şi ala iniţiativei libere.
- Nu uita că progresul unei societăţi este condiţionat de statul de drept şi acesta depinde de o justiţie desăvârşit eliberată de orice influenţă din afara ei!
- Nu uita jertfa şi martirajul a nenumărate generaţii şi a milioane de români, făcute din dragoste de neam şi ţară!
- Nu uita că nu ai voie să faci compromisuri şi să încetezi lupta împotriva acelora care de-atâta vreme mint şi jefuiesc ţara!
- Nu uita că ura, minciuna şi nedreptatea nu pot duce decât la dezastru! Opune-te lor cu hotărâre!
- Nu uita că Dumnezeu iubeşte unirea şi solidaritatea în iubire şi pedepseşte dezbinarea!
- Nu uita pe cei mici, neputincioşi, săraci şi în dificultate!

Domnule preşedinte, credem că sunteţi conştient de importanţa decisivă a acestui moment pentru destinele acestui popor.
În speranţa că veţi împlini aşteptările şi nădejdea pusă în Dvs., ne adresăm concetăţenilor noştri, spunându-le: uitaţi-vă cu atenţie la cei care de ani de zile s-au coalizat şi-l atacă cu ură şi înverşunare pe Traian Băsescu şi răspunde-ţi cu inima curată şi dreaptă la următoarele întrebări:
- Sunt ei cu credinţă şi frică de Dumnezeu, sau sunt de fapt duşmani ai lui Cristos? (şi crucile pe care le fac în biserici sunt doar demagogie)
- Sunt ei oneşti, sau corupţi şi jefuitori fără scrupule?
- Sunt ei slujitori ai adevărului şi iubirii, sau ai minciunii şi urii?
- Sunt ei patrioţi autentici, sau dragostea lor de ţară se opreşte în buzunarele lor?
- Doresc ei puterea în interesele României, sau în interesul lor şi al grupurilor lor de interese?
- Sunt ei democraţi adevăraţi, sau farisei politici?
- Doresc ei cu adevărat unitate şi solidaritate, sau stăpânirea şi manipularea celor mulţi?

Dacă aţi răspuns fără părtinire la aceste întrebări,
mergeţi şi votaţi!

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Pr. Matei Boilă Ioan Z. Boilă

Am auzit o fraza care m-a facut praf, adevar pe care il stiu de mult, pe care il simt si de care sunt foarte constienta, dar spus in imprejurarea respectiva m-a lovit ca traznetul. Intr-o seara la Forumul de Rugaciune al Strajerilor din Romania (am urmarit pe net), fratele Demeter a povestit cum cei din Nigeria sunt disperati dupa Dumnezeu, cum zeci de mii de oameni merg la intalnirile de rugaciune si inchinare, cum nu mai exista sali suficient de mari pentru multimile care sunt doritoarea de a-L cauta pe Dumnezeu. Oricum e alta planeta, sa nu va imaginati vreo clipa ca ceea ce avem noi in Romania e crestinism, e nu stiu ce exact, dar nu crestinism, e o imitatie jalnica, dar slava Domnului ca El se manifesta cu putere acolo unde este lasat.

Fiind in Nigeria la o astfel de intalnire Duhul Sfant i-a spus ceva de genul: “Am venit la ai Mei (adica noi, crestini de 2000 de ani) dar ai Mei nu m-au primit si atunci m-am dus la amărâţii astia si uite cum ma primesc…… “  Si chiar asa e, am spus in nenumarate articole aici pe blog, noi Il dam afara pe Isus din bisericile noastre din vietile noastre si ne-am confectionat un Dumnezeu care sa ne faca sa ne simtim confortabili in propria prostie, ne-am creat o religie care sa ne mangaie pe crestet indiferent ce facem, o religie care l-a indepartat pe Isus al Bibliei, care pune lucrarea Duhului Sfant pe seama diavolului. Isus a fost dat afara din foarte multe biserici din Romania, de toate denominatiunile, I se pronunta numele dar El e absent pentru ca noi nu Il lasam sa lucreze asa cum vrea, iar El nu forteaza pe nimeni.

Stiu ca spun lucruri foarte radicale, stiu ca par lucruri exagerate, stiu ca unii au impresia ca Dumnezeu conduce setul de reguli omenesti si programele religioase de la ei din biserica, stiu ca pare de neacceptat ca ceea ce spun aici sa fie chiar asa, dar mai stiu din toata fiinta ca asta e adevarul crud. L-am dat afara pe Isus din biserica Lui, si El a plecat pentru ca nu forteaza pe nimeni cu nimic, a mers la cei care Il primesc. Dar mai exista o sansa pentru Romania, grupul mic de oameni care nu se ghideaza dupa nici o docma, dupa nici o traditie, dupa nici un set de valori omenesti, ci dupa Biblie, dupa nebunia Biblie, sunt putini, dar Dumnezeu va rascumpara acesta tara printr-un numar mic de oameni, care striga si care au ajuns in punctul in care nu mai vor nimic decat pe Dumnezeu.

…cind au debarcat prima data la Plymouth Rock?

Pelerinii care au sosit la Plymouth Rock in 1620 au fost incredibili de curajosi. Au fost motivati de cele mai nobile virtuti. Ei si-au promis uni altora ca nu vor fi egoisti si ca intotdeauna vor pune nevoile grupului pe primul plan. Au promis sa puna totul in comun si sa imparta totul in mod egal.

Dar naivitatea lor a ucis aproape intreaga colonie.

Stim cu totii inceputul. Un grup de crestini in cautarea libertatii religioase si dornici sa avanseze Evanghelia lui Hristos, au plecat din Anglia, in 1620. O companie de investitii le-au imprumutat banii pentru calatorie.

Dupa diferite intimplari triste, la 21 decembrie, 1620, exploratorii au debarcat. Deoarece proviziile au fost putine, s-au decis sa lucreze terenul impreuna, sa vineze si sa pescuiasca iar recolta va fi impartita in mod egal. Exact ca in viziunea lui Marx, “de la fiecare in functie de posibilitatile lui, la fiecare in functie de nevoia lui”.

Din pacate, datorita bolilor, ranirilor si atitudinii, sistemul nu a aavut succes. Furtul de la “depozit” a devenit comun. Suspiciunile ca unii au pretins ca sint bolnavi ca sa nu lucreze au fost numeroase. Pina in primavara, aproape jumatate din colonisti au pierit. Doar 5 din 18 neveste au supravietuit.

Colonistii au luptat cu disperare inca 2 ani. In primavara anului 1623 toate proviziile au fost consumate. Liderii comunitatii au decis sa schimbe metoda. Colonia va renunta la a lucra si a pune totul impreuna si au permis fiecarei persoane sa lucreze in folosul sau, nu pentru binele comun.

Odata ce au inlocuit eforturile comunale cu responsabilitatile individuale, diferentele au fost dramatice si salvatoare. Barbatii au inceput lucrul pe cimp mai devreme si au lucrat pina tirziu. De multe ori si nevestele si copiii lor i-au ajutat. Mai multe hectare au fost plantate, mai multi copaci au fost taiati, mai multe case au fost construite si mai mult vinat a fost prins din cauza unei singure schimbari: oamenii au fost lasati sa-si pastreze rodul muncii lor.

Pelerinii au sosit ingropati in datorii companiei din Londra, dar au lucrat din greu, iar dupa 20 de ani, cu o dobinda de 45% pe an, si-au achitat datoria.

Asa cum azi sarbatorim Ziua Recunostintei, acum 380 ani pelerinii au sarbatorit prima data aceasta unica sarbatoare. Sa ne amintim de sacrificiile lor, de devotamentul lor….precum si lectiile care le-au invatat.

Ma intreb de multe ori care este scopul meu, care e motivul meu, adevarul etc. Ma intreb de multe ori lucruri stupide carora nu le voi gasi niciodata un raspuns cert sau macar un raspuns. Astept in continuare ca dreptatea sa ne lege gandurile corect, intr-un final, sper in continuare ca cineva apoi inca cineva, apoi inca cineva, apoi toata omenirea va realiza anumite cusururi carora sa le si puna aplicare o rezolvare.

Tot citesc statusuri pe Y!M ca “In fata lui Dumnezeu suntem toti egali” sau “Dragostea e menita sa ne faca mai buni” ori fel si fel de prostii de genul, pe care, daca le-ar fi scris cineva mai in masura decat niste ipocriti, nu le-as fi judecat. Dar, asa, imi permit! Mi se pare absurd si aproape imoral sa faci pe Sfantul inca-Neproclamat in conditiile in care discriminezi, judeci pe nedrept, judeci dupa aparente, nu ierti, iti bati joc s.a.m.d. “Dumnezeu spune…”, dar tu faci?! De exemplu o tipa merge saptamanal la biserica, se roaga, pupa cruci si ce-o mai face, se considera o catolica smerita, insa inafara grupului crestin infatuarea, grosolania si nesimtirea sunt in floare. Cum sa nu deranjeze asa ceva? Oare chiar sunt eu nebuna? Or fi oamenii de acest tip prefacuti sau doar incapabili psihic?

Stiu ca probabil sunt rea si judec aspru si eu fiind imperfecta, ca toti restul, dar evit pe cat posibil nedreptatea pe principiul karmei sau…a constiintei(s-o numim asa). Ma rog. Inutil.

Peste puțin iarăși, și peste puțin iarăși

Noi facem mișcări spasmodice, pentru că nu vrem să facem ceea ce trebuie, adică să ne încredințăm lui Hristos în fapt, nu doar cu cuvântul. Nu doar vrem și să dorim să ne încredințăm, ci să o facem în faptă. Te-ai încredințat lui Dumnezeu și peste puțin timp iarăși, și peste puțin iarăși! În permanență iese din tine material neprelucrat, pe care mai înainte nu l-ai văzut, de aceea te încredințezi din nou lui Dumnezeu. Dar pentru că nu suntem dispuși să facem aceasta, deși vrem să fim creștini, să părem creștini, ne prefacem, falsificăm un comportament care nu are nici o legătură cu virtutea creștină.

Poate unii, auzind aceste cuvinte, vor deznădăjdui. Total greșit, de vreme ce pe toate le face Dumnezeu și nicidecum noi. Dacă-mi este îngăduit să spun, singurul lucru pe care-l are de făcut omul eate ,,să taie bucata de pepene care se află deasupra apei”. Tai-o și arunc-o. Pepenele se va ridica singur puțin mai sus. Dar dacă încerci să-l ridici cu totul, nu vei găsi nici o cale. Așadar, taie ceea ce se află deasupra apei. În ziua următoare taie și bucata cealaltă care a ieșit din apă. Câte puțin în fiecare zi ne vom dărui cu încredere lui Dumnezeu. Acesta înseamnă tăierea pepenelui. Dacă astăzi simțim nevoia să dăruim lui Dumnezeu acea parte pe care o simțim, pe care o cunoaștem, mâine vom simți nevoia să facem la fel. În ziua următoare vom face la fel, și în ziua cealaltă la fel.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Dacă esenţa creştinismului se rezumă la ameninţările cu flăcările Iadului, la pedeapsa înfricoşătoare pe care Dumnezeu o va administra tuturor celor care au îndrăznit să-şi utilizeze puţa fără remuşcări şi mustrări de conştiinţă, dacă învăţăturile lui seamănă mai degrabă cu urletul sinistru al unui cârd de hiene hămesite, care au învăţat un singur cuvânt cu care lovesc încontinuu timpanele fragede şi inocente ale victimelor pe care vor să le transforme în zomby, strigându-le fără încetare în urechi ” păcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat păcat căcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat căcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat judecată judecată păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat căcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat……………”, atunci învăţătura asta nu e pentru noi (noi, adică toţi cei care se identifică cu acest mesaj). O urâm din suflet, dar nu şi pe creştini. Pe ei vrem doar să-i vindecăm, pentru că înţelegem că au căzut pradă unei patimi care îi va pierde. Adică, riscă să-şi rateze viaţa aici pe pământ pentru că un bolnav sau mai mulţi le-a băgat în cap că în viaţa de apoi le va fi mai bine decât bogătaşilor pe Coasta de Azur. N-au decât să creadă tot ce vor, dar să nu-mi afecteze mie sau altora viaţa. Cu părere de rău, cam asta şi fac – se opun fericirii personale înţeleasă altfel de mulţi oameni, născocesc minciuni grosolane despre instincte şi aşa mai departe.

Deci boala e una gravă şi ar trebui să intervenim, să-i ajută cumva să se izbăvească de ea. Să-i ajutăm şi pe ei să scape de schizofrenia cu Judecătorul şi Păcatul…