pentru ca suntem intoxicati cu filmulete de acum 5 ani, haideti sa urmarim cum se dusmaneau marii “prieteni ” politici, ipocritii geoana si antonescu. si nu sunt imagini de acum cativa ani ci chiar din actuala campanie electorala. si pentru cine nu a urmarit cronica carcotasilor de azi le spun ca la confruntarea de la tvr la intrebarea lui antonescu despre salariul cumnatului lui geoana, doamnei geona i se citeste pe buze injuratura de mama la adresa lui antonescu. astia ne dau lectii de morala, astia vor sa ne conduca.
Doamne ajuta-ne si scapa-ne!

Vocabular: Care este semnificaţia cuvântului “sinaxă”?

R: nume dat adunărilor primilor creştini

Cât alcool conţine cea mai tare bere din lume?

R: 32%

Când lansează Eminem o extensie a albumului “Relapse”?

R: 21 decembrie 2009

Evenimente: În ce an şi-a declarat Albania independenţa faţă de Imperiul Otoman?

R: 1912

Bătălii: În ce an a avut loc Bătălia de la Berezina, bătălie ce s-a terminat cu înfrângerea trupelor lui Napoleon?

R: 1812

Formaţii: Ce formaţie a lansat în anul 1969 albumul “Let It Bleed”?

R: The Rolling Stones

Stimate domnule preşedinte,

Regimul comunist, înainte de a fi anti-naţional, anti-uman şi anti-democratic, (dictatorial, terorist şi torţionar), a fost anti-creştin. De aceea, revoluţia din decembrie 1989 trebuia să fie o revoluţie creştin-democrată. Dar după cum se ştie, ea nu a fost decât o înlăturare a cuplului Ceauşescu şi a unor activişti PCR de gradul I, şi înlocuirea lor cu activişti ce purtau o mască democrată, conduşi de Iliescu-Roman. De atunci şi până astăzi, puterea politico-economico-financiară în România, este deţinută de o structură securisto-neocomunistă ce s-a constituit şi în diferite partide (în principal FSN-PSD) şi controlează majoritatea mass-media. Această structură numită de Dvs. „sistem ticăloşit” (ticăloasă a fost de la începutul existenţei sale), a avut ca prim adversar politic PNŢ-ul, principalul şi autenticul opozant al tuturor regimurilor dictatoriale, inclusiv al celui comunist. S-a creat un adevărat complot anti-PNŢ (în care au participat făţiş sau disimulat şi unii liberali) şi care în final l-au distrus prin două mijloace principale: infiltrându-l cu oamenii sistemului ticăloşit, şi prezentându-l ca principalul vinovat de criza majoră a României, pe care regimul Iliescu a determinat-o deliberat.
Din păcate, şi o spunem cu toată tristeţea, Dvs. v-aţi situat atunci în tabăra sistemului ticăloşit şi v-aţi adus o contribuţie importantă la distrugerea PNŢ-ului lui Maniu-Mihalache-Coposu. Nu vă reproşăm atitudinea dinainte de 1989 (carnetul de partid, etc.). Atunci erau doar trădători criminali pe de o parte, şi victime pe de alta (Dvs. eraţi între victime). Dar atitudinea politică de după 1989 este condamnabilă. O explicaţie, şi mai puţin o scuză, era naivitatea, lipsa de informaţie şi de experienţă şi o inerţie vinovată. Omul politic Traian Băsescu a evoluat însă, şi după propriile sale afirmaţii s-a căit şi a părăsit sistemul ticăloşit, declarându-se adversar al lui.
În 2004, am avut de ales între Dvs şi Adrian Năstase, ce era exponentul structurilor ticăloase. V-am ales pe Dvs, pentru că am crezut în ruptura ce aţi făcut-o cu foştii Dvs. aliaţi de după 1989. v-am votat pentru că v-am creditat. V-am ales, pentru că am crezut în promisiunile Dvs şi am fost de-acord cu cele trei obiective principale: lupta anti-corupţie, justiţie independentă şi desprinderea de comunism. Din păcate, ultimii cinci ani, ne-au arătat că nu aţi reuşit decât foarte puţin în aceste obiective:
- Au fost dezvăluite în principal, dosarele victimelor şi nu ale vinovaţilor şi criminalilor comunişti. Nu aţi impus legea lustraţiei. Nu aţi impus repararea crimelor şi a abuzurilor comuniste, şi nici măcar restituirea bunurilor furate. De aceea, condamnarea comunismului, lăudabilă de altfel, este mai mult formală.
- Justiţia este în continuare, în marea ei majoritate sub controlul sistemului ticăloşit.
- Nu au fost finalizate dosarele marilor corupţi şi vinovaţi de crimele din decembrie 1989, iunie 1990, şi multe altele de după aceea.
Astăzi, din nou suntem chemaţi să alegem, între un alt Năstase (Mircea Geoană), cu altă mască, dar reprezentând şi fiind condus de aceeaşi mafie, şi între Dvs., (dar mai ales, declaraţiile şi promisiunile Dvs).
Nu putem crede că lupta, jertfa şi martirajul a milioane de români, făcute în spiritul dragostei de Dumnezeu şi neam, au fost zadarnice. Ele ne obligă pe toţi, în egală măsură. Pentru ca formula Dvs. „aşa să ne ajute Dumnezeu” să nu fie o vorbă goală şi demagogică, suntem chemaţi să ne întoarcem spre Dumnezeu şi spre valorile sale prin fapte. Sunt politicieni care-şi închipuie că-L pot minţi şi înşela pe Dumnezeu ca pe un electorat. Se înşeală amarnic. O responsabilitate enormă cade astăzi asupra celor conştienţi de pericolul în care se găseşte ţara, şi în primul rând asupra Dvs.
Dacă providenţa care vă cunoaşte inima vă va vrea din nou preşedintele acestei ţări, („puterea o primiţi de sus”), ea cu siguranţă vă strigă cerându-vă:
- Nu uita că acest popor s-a născut creştin şi a învins toată vrăjmăşia istoriei prin credinţa sa! Sprijiniţi-vă acţiunile pe această credinţă, şi promovaţi speranţa şi iubirea.
- Nu uita datoria sfântă de a te opune legilor ce contravin legilor lui Dumnezeu şi celor naturale! Promovează legile vieţii, ale familiei creştine, ale dreptului la muncă cinstită, ale şansei egale (şi ale copiilor de ţăran), şi ala iniţiativei libere.
- Nu uita că progresul unei societăţi este condiţionat de statul de drept şi acesta depinde de o justiţie desăvârşit eliberată de orice influenţă din afara ei!
- Nu uita jertfa şi martirajul a nenumărate generaţii şi a milioane de români, făcute din dragoste de neam şi ţară!
- Nu uita că nu ai voie să faci compromisuri şi să încetezi lupta împotriva acelora care de-atâta vreme mint şi jefuiesc ţara!
- Nu uita că ura, minciuna şi nedreptatea nu pot duce decât la dezastru! Opune-te lor cu hotărâre!
- Nu uita că Dumnezeu iubeşte unirea şi solidaritatea în iubire şi pedepseşte dezbinarea!
- Nu uita pe cei mici, neputincioşi, săraci şi în dificultate!

Domnule preşedinte, credem că sunteţi conştient de importanţa decisivă a acestui moment pentru destinele acestui popor.
În speranţa că veţi împlini aşteptările şi nădejdea pusă în Dvs., ne adresăm concetăţenilor noştri, spunându-le: uitaţi-vă cu atenţie la cei care de ani de zile s-au coalizat şi-l atacă cu ură şi înverşunare pe Traian Băsescu şi răspunde-ţi cu inima curată şi dreaptă la următoarele întrebări:
- Sunt ei cu credinţă şi frică de Dumnezeu, sau sunt de fapt duşmani ai lui Cristos? (şi crucile pe care le fac în biserici sunt doar demagogie)
- Sunt ei oneşti, sau corupţi şi jefuitori fără scrupule?
- Sunt ei slujitori ai adevărului şi iubirii, sau ai minciunii şi urii?
- Sunt ei patrioţi autentici, sau dragostea lor de ţară se opreşte în buzunarele lor?
- Doresc ei puterea în interesele României, sau în interesul lor şi al grupurilor lor de interese?
- Sunt ei democraţi adevăraţi, sau farisei politici?
- Doresc ei cu adevărat unitate şi solidaritate, sau stăpânirea şi manipularea celor mulţi?

Dacă aţi răspuns fără părtinire la aceste întrebări,
mergeţi şi votaţi!

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Pr. Matei Boilă Ioan Z. Boilă

Am auzit o fraza care m-a facut praf, adevar pe care il stiu de mult, pe care il simt si de care sunt foarte constienta, dar spus in imprejurarea respectiva m-a lovit ca traznetul. Intr-o seara la Forumul de Rugaciune al Strajerilor din Romania (am urmarit pe net), fratele Demeter a povestit cum cei din Nigeria sunt disperati dupa Dumnezeu, cum zeci de mii de oameni merg la intalnirile de rugaciune si inchinare, cum nu mai exista sali suficient de mari pentru multimile care sunt doritoarea de a-L cauta pe Dumnezeu. Oricum e alta planeta, sa nu va imaginati vreo clipa ca ceea ce avem noi in Romania e crestinism, e nu stiu ce exact, dar nu crestinism, e o imitatie jalnica, dar slava Domnului ca El se manifesta cu putere acolo unde este lasat.

Fiind in Nigeria la o astfel de intalnire Duhul Sfant i-a spus ceva de genul: “Am venit la ai Mei (adica noi, crestini de 2000 de ani) dar ai Mei nu m-au primit si atunci m-am dus la amărâţii astia si uite cum ma primesc…… “  Si chiar asa e, am spus in nenumarate articole aici pe blog, noi Il dam afara pe Isus din bisericile noastre din vietile noastre si ne-am confectionat un Dumnezeu care sa ne faca sa ne simtim confortabili in propria prostie, ne-am creat o religie care sa ne mangaie pe crestet indiferent ce facem, o religie care l-a indepartat pe Isus al Bibliei, care pune lucrarea Duhului Sfant pe seama diavolului. Isus a fost dat afara din foarte multe biserici din Romania, de toate denominatiunile, I se pronunta numele dar El e absent pentru ca noi nu Il lasam sa lucreze asa cum vrea, iar El nu forteaza pe nimeni.

Stiu ca spun lucruri foarte radicale, stiu ca par lucruri exagerate, stiu ca unii au impresia ca Dumnezeu conduce setul de reguli omenesti si programele religioase de la ei din biserica, stiu ca pare de neacceptat ca ceea ce spun aici sa fie chiar asa, dar mai stiu din toata fiinta ca asta e adevarul crud. L-am dat afara pe Isus din biserica Lui, si El a plecat pentru ca nu forteaza pe nimeni cu nimic, a mers la cei care Il primesc. Dar mai exista o sansa pentru Romania, grupul mic de oameni care nu se ghideaza dupa nici o docma, dupa nici o traditie, dupa nici un set de valori omenesti, ci dupa Biblie, dupa nebunia Biblie, sunt putini, dar Dumnezeu va rascumpara acesta tara printr-un numar mic de oameni, care striga si care au ajuns in punctul in care nu mai vor nimic decat pe Dumnezeu.

…cind au debarcat prima data la Plymouth Rock?

Pelerinii care au sosit la Plymouth Rock in 1620 au fost incredibili de curajosi. Au fost motivati de cele mai nobile virtuti. Ei si-au promis uni altora ca nu vor fi egoisti si ca intotdeauna vor pune nevoile grupului pe primul plan. Au promis sa puna totul in comun si sa imparta totul in mod egal.

Dar naivitatea lor a ucis aproape intreaga colonie.

Stim cu totii inceputul. Un grup de crestini in cautarea libertatii religioase si dornici sa avanseze Evanghelia lui Hristos, au plecat din Anglia, in 1620. O companie de investitii le-au imprumutat banii pentru calatorie.

Dupa diferite intimplari triste, la 21 decembrie, 1620, exploratorii au debarcat. Deoarece proviziile au fost putine, s-au decis sa lucreze terenul impreuna, sa vineze si sa pescuiasca iar recolta va fi impartita in mod egal. Exact ca in viziunea lui Marx, “de la fiecare in functie de posibilitatile lui, la fiecare in functie de nevoia lui”.

Din pacate, datorita bolilor, ranirilor si atitudinii, sistemul nu a aavut succes. Furtul de la “depozit” a devenit comun. Suspiciunile ca unii au pretins ca sint bolnavi ca sa nu lucreze au fost numeroase. Pina in primavara, aproape jumatate din colonisti au pierit. Doar 5 din 18 neveste au supravietuit.

Colonistii au luptat cu disperare inca 2 ani. In primavara anului 1623 toate proviziile au fost consumate. Liderii comunitatii au decis sa schimbe metoda. Colonia va renunta la a lucra si a pune totul impreuna si au permis fiecarei persoane sa lucreze in folosul sau, nu pentru binele comun.

Odata ce au inlocuit eforturile comunale cu responsabilitatile individuale, diferentele au fost dramatice si salvatoare. Barbatii au inceput lucrul pe cimp mai devreme si au lucrat pina tirziu. De multe ori si nevestele si copiii lor i-au ajutat. Mai multe hectare au fost plantate, mai multi copaci au fost taiati, mai multe case au fost construite si mai mult vinat a fost prins din cauza unei singure schimbari: oamenii au fost lasati sa-si pastreze rodul muncii lor.

Pelerinii au sosit ingropati in datorii companiei din Londra, dar au lucrat din greu, iar dupa 20 de ani, cu o dobinda de 45% pe an, si-au achitat datoria.

Asa cum azi sarbatorim Ziua Recunostintei, acum 380 ani pelerinii au sarbatorit prima data aceasta unica sarbatoare. Sa ne amintim de sacrificiile lor, de devotamentul lor….precum si lectiile care le-au invatat.

Ma intreb de multe ori care este scopul meu, care e motivul meu, adevarul etc. Ma intreb de multe ori lucruri stupide carora nu le voi gasi niciodata un raspuns cert sau macar un raspuns. Astept in continuare ca dreptatea sa ne lege gandurile corect, intr-un final, sper in continuare ca cineva apoi inca cineva, apoi inca cineva, apoi toata omenirea va realiza anumite cusururi carora sa le si puna aplicare o rezolvare.

Tot citesc statusuri pe Y!M ca “In fata lui Dumnezeu suntem toti egali” sau “Dragostea e menita sa ne faca mai buni” ori fel si fel de prostii de genul, pe care, daca le-ar fi scris cineva mai in masura decat niste ipocriti, nu le-as fi judecat. Dar, asa, imi permit! Mi se pare absurd si aproape imoral sa faci pe Sfantul inca-Neproclamat in conditiile in care discriminezi, judeci pe nedrept, judeci dupa aparente, nu ierti, iti bati joc s.a.m.d. “Dumnezeu spune…”, dar tu faci?! De exemplu o tipa merge saptamanal la biserica, se roaga, pupa cruci si ce-o mai face, se considera o catolica smerita, insa inafara grupului crestin infatuarea, grosolania si nesimtirea sunt in floare. Cum sa nu deranjeze asa ceva? Oare chiar sunt eu nebuna? Or fi oamenii de acest tip prefacuti sau doar incapabili psihic?

Stiu ca probabil sunt rea si judec aspru si eu fiind imperfecta, ca toti restul, dar evit pe cat posibil nedreptatea pe principiul karmei sau…a constiintei(s-o numim asa). Ma rog. Inutil.

Peste puțin iarăși, și peste puțin iarăși

Noi facem mișcări spasmodice, pentru că nu vrem să facem ceea ce trebuie, adică să ne încredințăm lui Hristos în fapt, nu doar cu cuvântul. Nu doar vrem și să dorim să ne încredințăm, ci să o facem în faptă. Te-ai încredințat lui Dumnezeu și peste puțin timp iarăși, și peste puțin iarăși! În permanență iese din tine material neprelucrat, pe care mai înainte nu l-ai văzut, de aceea te încredințezi din nou lui Dumnezeu. Dar pentru că nu suntem dispuși să facem aceasta, deși vrem să fim creștini, să părem creștini, ne prefacem, falsificăm un comportament care nu are nici o legătură cu virtutea creștină.

Poate unii, auzind aceste cuvinte, vor deznădăjdui. Total greșit, de vreme ce pe toate le face Dumnezeu și nicidecum noi. Dacă-mi este îngăduit să spun, singurul lucru pe care-l are de făcut omul eate ,,să taie bucata de pepene care se află deasupra apei”. Tai-o și arunc-o. Pepenele se va ridica singur puțin mai sus. Dar dacă încerci să-l ridici cu totul, nu vei găsi nici o cale. Așadar, taie ceea ce se află deasupra apei. În ziua următoare taie și bucata cealaltă care a ieșit din apă. Câte puțin în fiecare zi ne vom dărui cu încredere lui Dumnezeu. Acesta înseamnă tăierea pepenelui. Dacă astăzi simțim nevoia să dăruim lui Dumnezeu acea parte pe care o simțim, pe care o cunoaștem, mâine vom simți nevoia să facem la fel. În ziua următoare vom face la fel, și în ziua cealaltă la fel.

„SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA” – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009

Dacă esenţa creştinismului se rezumă la ameninţările cu flăcările Iadului, la pedeapsa înfricoşătoare pe care Dumnezeu o va administra tuturor celor care au îndrăznit să-şi utilizeze puţa fără remuşcări şi mustrări de conştiinţă, dacă învăţăturile lui seamănă mai degrabă cu urletul sinistru al unui cârd de hiene hămesite, care au învăţat un singur cuvânt cu care lovesc încontinuu timpanele fragede şi inocente ale victimelor pe care vor să le transforme în zomby, strigându-le fără încetare în urechi ” păcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat păcat căcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat căcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat judecată judecată păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat căcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat……………”, atunci învăţătura asta nu e pentru noi (noi, adică toţi cei care se identifică cu acest mesaj). O urâm din suflet, dar nu şi pe creştini. Pe ei vrem doar să-i vindecăm, pentru că înţelegem că au căzut pradă unei patimi care îi va pierde. Adică, riscă să-şi rateze viaţa aici pe pământ pentru că un bolnav sau mai mulţi le-a băgat în cap că în viaţa de apoi le va fi mai bine decât bogătaşilor pe Coasta de Azur. N-au decât să creadă tot ce vor, dar să nu-mi afecteze mie sau altora viaţa. Cu părere de rău, cam asta şi fac – se opun fericirii personale înţeleasă altfel de mulţi oameni, născocesc minciuni grosolane despre instincte şi aşa mai departe.

Deci boala e una gravă şi ar trebui să intervenim, să-i ajută cumva să se izbăvească de ea. Să-i ajutăm şi pe ei să scape de schizofrenia cu Judecătorul şi Păcatul…

Opoziţia partidului hindus naţionalist «Baratiya Janata Party» (BJP),  continuă să  răspândească zvonuri despre Biserica Catolică şi creştinii din India, acuzându-i de “adresări în masă ilegale “.
Reprezentantul  Bisericii Catolice din Madhya Pradesh şi Chhattisgarh, două state din India, în care nu se opreşte violenţa împotriva comunităţilor creştine, a descris un incident care a provocat îngrijorare printre creştini.
Liderul  «Partidului BJP», membru al Parlamentului Sri Raynat Singh, vorbind la o întâlnire publică recentă  în g.Bhopal (capitala Madhya Pradesh), la care au participat liderii diferitor religii, a condamnat “adresările în  masă  care în mod ilegal sunt efectuate de creştini în India, în special în partea de nord-est “, care, spune el, “S-ar estima la  30% din populaţia tribală de Chhattisgarh şi Jharkhand. În opinia sa, acest lucru trebuie să împiedicat prin orice modalitate, chiar dacă acest lucru ar necesita o modificare a Constituţiei. Toate mijloacele sunt bune pentru a opri “utilizarea sistematică a metodelor ilegale pentru adresare în masă”.

Vezi mai multă informaţie aici.

Mulţi dintre atei n-au luat în considerare avertismentul lui Gould în ceea ce priveşte relaţia dintre ştiinţă şi Dumnezeu. Redau mai jos un citat care merită luat în seamă:

“O spun tuturor colegilor mei şi pentru a nu ştiu câta oară: ştiinţa pur şi simplu nu poate prin metodele ei legitime, să se pronunţe în problema posibilului control exercitat de Dumnezeu asupra naturii. Nu putem nici afirma şi nici nega acest lucru; pur şi simplu nu îl putem comenta în calitate de oameni de ştiinţă. Dacă unii dintre noi au făcut afirmaţii nefericite cum că darwinismul infirmă existenţa lui Dumnezeu, atunci o voi aduce pe doamna McInerney [învăţătoarea lui Gould din clasa a treia] ca să-i bată la palme… Ştiinţa nu poate opera decât cu explicaţii ce ţin de lumea naturală; ea nu poate confirma şi nici infirma existenţa altor tipuri de actori (cum este Dumnezeu) din alte sfere (sfera morală de pildă). Să lăsăm la o parte filosofia pentru un moment; simpla realitate emprirică a ultimei sute de ani ar trebui să fie de ajuns. Darwin însuşi era agnostic (pierzându-şi credinţa religioasă după moartea tragică a fiicei sale preferate), însă marele botanist american Asa Grey, care era adeptul selecţiei naturale şi a scris o carte numită Darwiniana, era creştin practicant. Să facem un salt de cincizeci de ani: Charles D. Walcott, cel care a descoperit fosilele din şisturile argiloase din trecătoarea Burgess, era un darwinist convins şi un la fel de fervent creştin, care credea că Dumnezeu a conceput selecţia naturală pentru a construi istoria vieţii potrivit planurilor şi scopurilor Sale. Mai facem un salt de cincizeci de ani până la cei mai mari evoluţionişti ai generaţiei noastre: G. G. Simpson era un agnostic umanist, iar Theodosius Dobzhansky, un credincios ortodox rus. Ori jumătate din colegii mei sunt îngrozitor de proşti, ori ştiinţa darwinismului este perfect compatibilă cu credinţele religioase convenţionale şi în aceeaşi măsură compatibilă cu ateismul.”

(Stephen Jay Gould, Impeachint a Self-Appointed Judge – Scientific American 267, 1992)

“Nu-i urâţi pe atei, pe cei care învaţă de rău, pe materialişti, nici măcar pe cei mai răi dintre ei, nu numai pe cei buni, căci mulţi dintre ei sunt oameni de omenie, mai ales în zilele noastre.”

(F. M. Dostoievscki – Fraţii Karamazov)

]]> http://wordarmy.wordpress.com/2009/11/12/mos-leonte-scrie-din-nou/ Thu, 12 Nov 2009 08:59:17 +0000 Syme http://wordarmy.wordpress.com/2009/11/12/mos-leonte-scrie-din-nou/

M-a ajuns bătrâneţea ori eu am ajuns-o pe ea, până la moarte mă voi hotărî care pe care. Nu ştiu nici dacă mai bătrână-mi este mintea ori trupul şi-a lăsat mintea-n urmă-i. Şi dacă-s bătrân şi am dreptate, n-am dreptate pentru că-s bătrân: asta s-o ştie toţi tinerii. Le-aş spune cum am trăit şi cum aş mai trăi dacă mi s-ar spune “înc-o dată”: răsari. Dar ştiu că nu eu voi fi cel care voi răsări. Am păstrat credinţa străbunilor mei şi totuşi credinţa mea nu-i adevărată pentru c-a fost şi-a lor, mai bine aş spune că a fost şi a lor pentru că a fost adevărată. Apoi dragii mei, n-am deloc încredere în această credinţă, am încredere în ceea la ce se referă această credinţă. O bună parte din poporul în care m-am născut şi-am pătimit se laudă cu această credinţă: şi rău fac cu toţii! Exact la fel s-ar putea lăuda, în loc că au femei frumoase, cu faptul că au văz să le vadă. Credinţa-i a mea, e la mine pe când Cel în care cred: sunt eu al Lui. Apoi, dac-aş fi avut femeie, nu i-aş fi luat flori pentru că bărbaţii iau flori femeilor ori pentru că bărbaţii din filme iau flori femeilor: i-aş fi luat flori pentru că-i plac. Aş fi căutat să fac toată plăcerea ei bună, ca ea să-şi găsească plăcerea în mine. Şi aş fi fost cel mai gelos dacă şi-ar fi găsit plăcerea nu în mine, dar în alţii. Iar dacă înţelegeţi ce îndrugă un moşneag cu graiul greu, nu vă uitaţi la înţelegerea voastră, dar la ceea ce aţi înţeles. Multe bucurii ne mai răpeşte această autoexaminare inutilă, cum spunea unul mai înţelept decât mine: dacă mă voi gândi la văz în timp ce privesc marea, cine se va mai gândi la mare? Dacă veţi medita la credinţă în timp ce credeţi în Cel Mare, cine-l va mai contempla pe El?

Nu trebuie să fii mare istoric să-ţi dai seama că dezbinările dintre voi vin din faptul că vă priviţi credinţa prea mult. Spuneţi despre “credinţă” că este dreaptă, ba mai mult, o examinaţi atât de profund încât aţi ajuns la concluzia că vecinul nu are tocmai această “dreaptă credinţă”. Eu, om bătrân, nu vreau să vă suspend discernământul în ce priveşte credinţele, dar vreau să vă arăt că sunteţi nişte pierde vară dacă nu băgaţi de seamă mai degrabă că: El este cel drept. Nesăbuiţilor, credinţa voastră-i strâmbă pe lângă cât e El de drept. Când un om ori un popor ajunge să fie mai impresionat de graţioasa mişcare a mâinii care scoate un plic căptuşit de bani şi-i dăruieşte unui nevoiaş decât de gestul în sine de a-l ajuta pe cel nevoiaş, când un om ori un popor ajunge să fie mai impresionat de casa în care a stat mama sa decât de propria sa mamă, spun răspicat: au aruncat miezul şi-au mâncat coaja.

Eu mă duc, nu privesc la drum nici la sicriu. Nu voi fi impresionat nici de lacrimile voastre, nici de mine-n drumul meu, ci de El: Premiul meu.

Moş Leonte,

noiembrie 2009

Surprins pe un drum golit de mersul oamenilor ești printre puținii care-și dăruiesc urmele aici. Când ai pus întâia oară piciorul în maratonul pentru Hristos, credeai că nici nu te vezi. Erai umbrit, înghesuit, pe culoarul tău ți-o luau alții înainte.

”-Mai are vreun rost să cred că alergarea mea e urmărită?” îți ziceai.

Credeai că ți-ai pierdut numărul printre atâția concurenți. Mulțimea îți răpea râvna câștigării premiului, dar ți-ai păstrat hotărârea de a rămâne. Totul era învăluit în impulsuri de viață, în succesiune ritmică de pași, în dăruirea forțelor pentru o Cauză măreață. Aerul cunoștea parcă țelul unor oameni care nu voiau oprire. Ochii le erau pironiți spre o direcție care le va cere totul. Erau oamenii unui singur lucru. O primăvară continuă de prospețime în consacrare unea o mireasmă puternică de viață nouă. Erau alergătorii primelor ture ale cursei.

Timpul trece..

Te găsești lăsat în nedumerire pe culoarul tău fără nimeni înaintea ta, fără nimeni în spatele tău. Rar, ca o floare de colț pe treseu de munte, mai vezi câte un alergător. Te minunezi de râvna dispărută, de pașii zgomotoși care nu se mai aud, de echipamentul lăsat pe margine și de drumul nebătătorit. Te miri chiar și că tu ai rămas. Aerul nu mai poartă aceeași mireasmă puternică, dar îți dezvăluie că devine mai rarefiat, altitudinea crește, cărarea e mai singuratică, dar finalul măreț. Primăvara celor dinainte nu și-a păstrat înflorirea. Stăpâna peste ea s-a dovedit a fi înghețul și pașii cei dintâi au devenit înțepeniți.

Câți ajung în aceea ”iarnă” și sunt încă în cursă?

Dorința de desăvârșire ne va păstra pe drum dar trebuie să știm că pe această potecă nu ne vom întâlni cu mulți. Avantajul este că puțini sunt cei care-ţi taie calea. Suntem adesea alergătorii aceleași porțiuni de drum. Mai departe ne e teamă să mergem, e incomod, riscant, greu și nu vin mulți cu noi. Dar acolo e locul țintei tale: la înălțime. Poate va trebui să te mulțumești doar cu a Lui prezenţă, pentru ca El să-ți fie totul în toate. E prețul predării totale, după care atât de mulți își pierd gustul.

Ținta desăvârșirii și a sfințeniei este doar o cotă pentru care cei mai mulți dintre creștini nu-și propun să străbată drumul. Dar acei puţini rămași pe înălțimi vor putea exprima din toată inima:

” Orice-mi dăruieşti afară de Tine, orice-mi descoperi afară de Tine, orice-mi făgăduiești

este puțin lucru și neîndestulat, dacă nu te am pe Tine și dacă nu te văd pe Tine. Mi-ai făcut inima foarte largă şi nesăţioasă şi nu se poate îndestula până nu va căuta și nu va afla in Tine odihna și fericirea ei”

Un drum greu nu va fi plin de mulţi oameni. Pierdut în mulţime sau identificat în solititudine?

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa? Totuşi aceasta nu e tocmai întrebarea corectă. Întrebarea corectă este: De ce hotărăşte Dumnezeu suferinţa?

Chiar dacă nu suntem persecutaţi şi ucişi pe capete ca în alte perioade ale istoriei când creştinii erau exterminaţi sau cum se întâmplă la ora actuală în ţări unde există persecuţie totuşi fiecare creştin adevărat are în viaţa lui semnele suferinţei.

Sunt ele permise doar, sau sunt îngăduite?

Aceasta face parte din planul lui Dumnezeu pentru poporul Lui, la fel cum suferinţa şi moartea lui Isus au făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru mântuire (Fapte 4:27-28, Isaia 53:10).

Este adevărat că Satan poate fi agentul imediat al suferinţei, dar el nu poate face nimic fără permisiunea lui Dumnezeu. Pavel descrie suferinţa ca pe un dar şi un har de la Dumnezeu … (Filipeni 1:29).

Iacov plasează întreaga viaţă, inclusiv acele piedici din calea planurilor noastre care par întâmplătoare, sub suveranitatea lui Dumnezeu (Iacov 4:13-15)

Scriitorul Epistolei către Evrei pune întreaga suferinţă sub stindardul disciplinei iubitoare a lui Dumnezeu. El nu permite suferinţa la întâmplare, ea este un plan pentru sfinţirea noastră. (Evrei 12)

Jesus Queens of Heaven, piesa de teatru din cadrul festivalul de arta Glasgay – evident un festival al comunitatii gay- in rolul principal un trans.

Producatorul spune ca e o fictiune care reflecta credinta, viata religioasa a artistului ca persoana transgender.  Evident, crestinii au protestat.

Lumea e plina de pacate, dar Dumnezeu e bun si iubeste pacatosul, dar nu pacatul. Iar unul din marile pacate e homosexualitatea. Din mai multe motive. In primul rand, acest pacat opreste nasterea  pruncilor. Din acest motiv nici cuplurile infertile si nici oamenii in varsta care nu mai pot avea copii nu sunt iubiti de Dzeu.

Pe urma, uniunea dintre homosexuali nu se poate realiza cu acordul bisericii. Iar casnicia e sfanta, de aceea ateistii nu se casatoresc, iar crestinii nu divorteaza niciodata de frica lui Dzeu. Si pana la urma, homosexualitatea este ceva impotriva firii, nu e ceva natural. Iar crestinii fac doar lucruri firesti: cateva razboaie in numele credintei (da, dar asta a fost istorie si sa revin la lucruri mai apropiate), crestinii sunt toti vegetarieni si nu ucid animale, nu poarta ochelari de soare, nu circula cu avionul,  nu folosesc aer conditionat vara si nici calorifere iarna. Crestinii iau lucrurile asa cum sunt.  Iar daca homosexualii nu vor reveni pe calea cea dreapta, sfarsitul lumii ne asteapta – probabil de aia a fost si 11 septembrie, si cutremurul din 77, si anii de comunism, si zidul berlinului. Din toate aceste motive, ei trebuie indemnati sa o ia din nou pe calea cea buna.

Atentie, insa, trebuie subliniat sa faca ce spune preotului, nu ce face preotul, ca mai sunt cazuri de homosexualitate si la preoti. Ultimul caz, Parintele Nichitean (in posturi neortodoxe). Ce sa faci, uneori nici rugaciunile nu ajuta! Si atunci sa dai totusi crezare unor psihologi ciudati care spun ca orice terapie de aducere pe calea cea dreapta nu este benefica, e sortita esecului, predispune la depresie cronica si tentative de suicid? Si psihologii astia mai vin si cu o serie de studii si recomandari… si biblia a fost scrisa de mult, pe atunci nu se stia ca vor veni astia cu stiintele lor cu  asemenea drafturi, lipsesc niste povestiri si versete cu care sa poti sa raspunzi

Sau poti sa te uiti la povestirea lui bryan safi care de la that’s gay s-a covertit totalmente la that’s straight (in engleza) aici. (asta dupa ce chiar nu stiu din ce motive ciudate, nu mi s-a acceptat un amarat de embend

Imi vine sa rad cum am putut sa cred in trecut ca exista intr-adevar un conflict intre generatii in biserica. Fals. Singurele motive pentru care tinerii si batranii s-ar incaiera nu sunt principiile de viata ci felul cum sa ne imbracam si ce muzica ascultam. Daca luam principiile Bibliei acela de slujire si dragoste, tinerii din biserica sunt urmasii fideli ai nepasarii care domneste printre cei mai in varsta. Sa nu mai aud de conflict intre generatii, nu exista, pur si simplu e o exagerare.

Felul in care ne imbracam sau muzica pe care o ascultam sunt niste fleacuri, ele se schimba de la o vreme la alta, dar dragostea, bunatatea, facerea de bine, a fi un om de cuvant, altruismul, acestea nu se schimba, sunt la fel, acestea sunt caracteristicile inimii lui Isus, si Isus este acelasi ieri azi si in veci, atat in ce priveste inima cat si puterea pe care o poate manifesta printre oameni.

Voi tinerilor care nu va interesati de cei din jur, nu va pasa ca exista batrani care o sa moara de frig din cauza ca nu au lemne pentru iarna, care nici nu v-a trecut prin cap sa mergeti sa cercetati pe cei in nevoi din preajma voastra, nu va deosebiti cu nimic de cei din biserica voastra care nu fac nici ei lucrurile astea. Asa că, sa va iasa din cap ideea ca batranii sunt fixisti si voi nu. E aceeasi varza si in capul lor si in al vostru. Daca tu ca tanar vanjos si energic nu ai nici o persoana luata in vizor pe care sa o sprijini, pentru care sa te zbati, asa neconditionat, sa oferi fara sa te astepti la nimic in schimb, sa nu ai nici o obligatie pentru persoana aceea decat obligatia dragostei care teoretic ar trebui sa te insufleteasca, atunci sa nu te mai aud cu ideea de conflict intre generatii.

Am asa o durere in suflet pentru ca oriunde m-as uita in jurul meu cu una, doua exceptii vad o mare de tineri care urmeaza acelasi drum al egoismului dus la cote maxime, al nepasarii fata de aproape. Singurele lucruri care conteaza pentru ei e anturajul, distractia de la biserica, eventual cantatul in biserica si maxim fiorul pe care il simt la programul de lauda si inchinare, si cam atat, asa fac si cei mai in varsta, majoritatea dintre ei, fiecare cu problemele lor, fara sa bage de seama ca cei din jur au nevoie de ei.

Pot sa numar pe degete tinerii care intr-adevar au un conflict real in ce priveste conceptiile de viata ale celor mai in varsta, un conflict bazat pe principii de viata, nu pe ce tricou, blugi poarta sau ce muzica asculta.