BANCOREX

In curand se vor implini 10 ani de la cel mai rasunator „faliment” bancar din Romania contemporana: Bancorex.

Aproape 600 de milioane de dolari si 9.846 de miliarde de lei vechi este costul suportat de la buget pentru lichidarea Bancorex (pierderi de doua miliarde de dolari). Filiera prin care a fost devalizata Bancorex, dar si celelalte banci romanesti, a fost una extrem de simpla. De regula, se cumparau pe sume derizorii diverse constructii darapanate (grajdurile fostelor CAP-uri au avut mare… succes) dupa care se garanta cu ele credite de sute de milioane de dolari.

Unul dintre cei mai fideli clienti ai Bancorex a fost, fara indoiala, controversatul om de afaceri George Constantin Paunescu. Agentia de Valorificare a Active lor Bancare (AVAB) a preluat in 1999-2000 urmatoarele creante ale societatilor GCP – General Consulting and Procurement, Compania Hoteliera Intercontinental Romania, Curierul National si Institutul Roman de Investitii. Valoarea totala a acestora se ridica la 180,9 milioane de dolari si 3,176 miliarde de lei.

Prima „afacere” importanta pe care GCP a parafat-o cu Bancorex s-a derulat in 1996. Banca de stat a acceptat sa faca o investitie de 20 de milioane de dolari intro firma de transport aerian, Dac Air. S-au dat imediat sase milioane de dolari sI Bancorex s-a angajat sa participe la majorarea de capital social cu restul de 14 milioane de dolari. La nici un an de la semnare, arestarea lui Razvan Temesan a schimbat pozitia Bancorex fata de acest contract. S-a considerat ca nu era vorba de o investitie, ci de un credit mascat. Surprinzator, nu numai ca nu au fost inapoiate niciodata cele sase milioane de dolari, ba chiar Dac Air a obtinut in instanta despagubiri pentru intreruperea finantarii. Sa mai mentionam ca

George Constantin Paunescu a disparut din tara dupa 1997, odata cu plecarea de la guvernare a PDSR-ului. El s-a intors la doar cateva luni dupa revenirea PSD-ului la putere, in 2001. Nu a fost niciodata condamnat pentru devalizarea bancii de stat

sursa: financiarul

2002 – Afacerea armelor de vanatoare – Implicati Serban Mihailescu – Miki Spaga si Adrian Nastase

Procurorii DNA cerceteaza modul in care senatorul cunoscut sub porecla de Miki Spaga a primit, in primavara anului 2002, drept “cadou” 11 arme de vinatoare de la fostul consilier guvernamental Fanel Pavalache.

Conform unor surse din PSD, ancheta a inceput in urma unui autodenunt recent al lui Fanel Pavalache. Acesta a explicat cum a cumparat aceste arme si de la cine, dupa ce, in urma cu trei ani, imediat dupa arestarea sa, procurorii au gasit o serie de facturi care dovedeau ca a cumparat 11 arme de vinatoare, in valoare de un sfert de miliard de lei. Aceleasi surse afirma ca Pavalache a facut “cadou” armele lui Miki Spaga, care apoi ar fi ajuns la Adrian Nastase.

sursa: 9AM

2003 – 2004 – Scutirea Petromidia  (DINU PATRICIU) de plata

“In 2003 si 2004, cind s-au trimis acte  normative, ordonanta de urgenta prin care s-a scutit Petromidia de plata a 570 de milioane de euro, bani pe care i-a stabilit atunci Guvernul Nastase ca trebuie sa ii dea pina in 30 septembrie 2010, apartine PSD. PSD este cel care i-a facut, in fapt, domnului Dinu Patriciu, cadoul guvernamental si financiar, iar de aceea tin cu disperare acum sa reajunga la putere, pentru a putea prelungi cadoul, pentru a transforma cadoul numai ca, intr-o forma sau alta, statul sa nu redevina majoritar

Anul viitor expira termenul la care Grupul Rompetrol, cumparatorul fostei Petromidia, actualmente Rompetrol Rafinare SA, trebuie sa rascumpere obligatiunile emise in contul datoriilor pe care le avea rafinaria la momentul vanzarii de catre stat. Altfel, cele 725 de milioane de euro se vor transforma in actiuni ale statului la rafinarie.
Amanarea platii datoriilor s-a facut in 2003, atunci cand proprietar al Rompetrol era Dinu Patriciu

sursa: ziaruldeiasi

2006 – Afacerea fregatelor  – Spaga de 7 miloane de lire sterline – Implicati: Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, Mihai Tanasescu

Marea Britanie şi-a vândut în România fregatele ruginite cu o şpagă de 7 milioane de lire sterline, scrie Gândul. Cel puţin un înalt demnitar din guvernul Năstase, este bănuit că ar fi fost beneficiarul comisionului englezesc. Documentele tranzacţiei au fost semnate de Adrian Nastase, Gheorghe Matache, fost secretar de stat in MapN, Gheorghe Gherghina, in calitate de reprezentant al Ministerului Finantelor, si Aurel Cazacu, fost director general la Romtehnica.

sursa: realitatea.net

2007 – CTP & UDMR – Calin Popescu Tariceanu Attila Cseke si integritatea UDMR

Premierul Calin Popescu Tariceanu l-a numit pe secretarul de stat Attila Cseke in functia de presedinte al Comisiei interministeriale care distribuie institutiilor statului bunurile confiscate. La mijlocul lunii trecute, DNA a anuntat ca a inceput urmarirea penala impotriva lui Attila Cseke, precum si a altor trei demnitari UDMR – deputatul Doloczki Istvan Erdei, presedintele Consiliului Judetean Satu Mare, Stefan Szabo, si subprefectul judetului Satu Mare, Rudolf Riedl – pentru complicitate la abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi

2009 – Victor Ponta

Monica Macovei: Uitati-va la avocatii din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au contracte de milioane de euro, bani pe care ii iau pe consultanta juridica, de la companii de stat din judetele unde ei sunt parlamentari.

Ulterior, ea i-a nominalizat pe cei doi parlamentari PSD, spunand ca s-a referit la deputatul Victor Ponta, care este si ministru pentru relatia cu Parlamentul, si senatorul Dan Sova si a adaugat ca aceste informatii au aparut in presa. Macovei a aratat ca primul pas care ar trebui facut este introducerea incompatibilitatii intre cele doua calitati, de avocat si parlamentar. “Cat timp esti in Parlament, nu exerciti aceasta profesie” (avocat, n.r.)

Sursa: ziarul financiar

2009 – Mircea Geoana si Soacra nedata afara din casa

Soacra lui Mircea Geoana a reusit performanta sa cumpere o vila in Primaverii cu doar 350.000 de dolari si, doua luni mai tarziu, sa obtina titlu de proprietate pentru 318 metri patrati de teren, cat reprezinta curtea imobilului.

Margareta Costea, soacra liderului PSD Mircea Geoana, este specialista in inginerii imobiliare. Ea a reusit performanta sa cumpere o vila in Primaverii cu doar 350.000 de dolari si, doua luni mai tarziu, sa obtina titlu de proprietate pentru 318 metri patrati de teren, cat reprezinta curtea imobilului. In zona un metru patrat de teren se vinde cu cel putin 800 de euro, iar in urma acestei jonglerii imobiliare doamnei Costea i-a revenit aproape gratis vila de pe strada Herastrau, din cartierul Primaverii. In mod cel putin suspect, pentru vila cu subsol, parter si etaj, insumand 226 metri patrati, a devenit chirias, in 1996, un batran necasatorit, de 70 de ani. El a intrat in imobil in baza contractului de inchiriere din 12.12.1996. Dupa nici trei ani, acesta cumpara imobilul, in baza Legii nr.85 / 1992, cu 152.914.464 de lei. In timp ce la Administratia Fondului Imobiliar se perfecta contractul de vanzare-cumparare, doamna Margareta Costea umbla deja la notar pentru a obtine o procura care sa-i dea dreptul ca, in numele fratelui sau din America, sa “cumpere orice fel de bunuri imobile pe intreg teritoriul Romaniei, de la oricine va crede de cuviinta, stabilind toate clauzele contractelor de vanzare-cumparare si achitand preturile negociate”.

Sursa: gandul

2009 – Amaratul Mircea Geoana

Oficial, printr-o controversată declaraţie de avere, el a recunoscut un teren intravilan de 1.000 mp, un Volkswagen din 2001, o jumătate de apartament din 1988, conturi în România de 17.965 dolari şi 100 milioane lei şi un cont în SUA, de 175.000 dolari. Întrebat asupra provenienţei celor 192.000 de dolari din conturile sale, Geoană a declarat că ei provin din banii câştigaţi ca bursier la şcoala de Administraţie Franceză (1991-1992) şi din salariul pe care l-a avut ca ambasador în SUA. Fostul preşedinte Emil Constantinescu a declarat pentru un cotidian central: „Nu se pot face economii de acest gen. Am multe cunoştinţe care lucrează în mediul diplomatic şi care au venituri comparabile cu cele pe care Mircea Geoană le-a avut în Statele Unite. Mi-au spus că e greu, e chiar imposibil să strângi mai mult de 11.000, maximum 15.000 de dolari în patru ani. Toţi mi-au mărturisit asta”.

Sursa: Wikipedia

Nota: Toate cazurile de mai sus au fost selectate in urma unei cercetari si informari prealabile. Acestea nu acopera nici 10 % din marile cazuri de coruptie si de vandalizare a Romaniei.

Ajutati-ne sa extindem aceasta lista, si sa o transformam intr-un stalp public al mojiciei, nesimtirii si hotiei comuniste.

Este vorba de C.T. Popescu. Daca ieri il facea pe Antonescu nesimtit, astazi scrie un editorial de toata fala si mandria in care-l prea-mareste pe candidatul de pe locul 3.

Discursul lui Popescu cadreaza perfect cu declaratia lui Viorel Hrebenciuc si il completeaza de minune pe Iliescu.

*

Crin Antonescu

este un prost pentru că:

1. Este un SUPER CONSECVENT, aşa cum admirativ l-au catalogat toţi apropiaţii, inclusiv fanul şi votantul său declarat CTP.
Un cunoscut adagiu care aparţine, culmea, lui Vintilă Brătinau, spune, însă, pe bună dreptate, că NUMAI BOU-I CONSECVENT!

Înţelegem, implicit, de ce şi CTP este pe aceeaşi lungime de undă cu consecvenţa dusă la absurd.

2. Pretinde şi susţine că Traian Băsescu nu ar fi un politician de dreapta, ci unul populist.
Definiţia comună a populismului indică “o atitudine favorabilă satisfacerii dorințelor poporului, chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia.” (DEX)

Ori, numai un prost poate spune aşa ceva despre un politician care îşi asumă cele mai dure şi mai nepopulare măsuri anticriză şi de reformare a statului chiar în timpul propriei campanii electorale. Băsescu face, deci, exact inversul a ceea ce ar face un populist. Dar, în schimb, Antonescu nu vede că partenerul său politic, Geoană, este întruchiparea populismului şi a demogogiei.

3. Nu explică niciodată şi nimănui mecanismul politic sau juridic prin care ar putea controla sau garanta, în vreun fel, aplicarea “condiţiilor” pe care se laudă, toată ziua bună ziua, că le-ar pune PSD-ului şi lui Geoană, indiferent de promisiunile acestora. Cine şi cum îi garantează naivului Antonescu că Geoană va avea voie de la greii partidului – şi de la soacră-sa, cea nedată afară din casa RAPPS-ului – să-l desemneze pe Iohannis premier?

Este clar, pentru orice alt prost mai mic, că, odată ajuns la Cotroceni, PSD-ul îşi va pune un premier propriu (neputând să rişte vreo năzbâtie morală a unui neamţ),  iar PNL-ului i se va arata, cu ridicări din umeri, curul. Iar Geoană, diplomat, îi va replica pururi nedumeritului şi absentului Crin: “Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois…”

PNL-ului îi va mai rămâne doar fie să moară repede, demn şi consecvent, în opozitie, cu revoluţie în teritoriu, fie să accepte, umil şi jalnic,  o sinecură guvernamentală măruntă, uitându-l pe Iohannis în debaraua politicii, făcând ciocul mic şi… aplecându-se benevol după săpun.

Mai ştie cineva altă variantă mai avantajoasă pentru PSD?

4. Nu înţelege un alt fapt simplu şi evident: deşi a clamat şi a urlat pe toate drumurile şi la toate televiziunile, în întreaga ţară şi de-a lungul întregii lui campanii electorale, solo, în cor sau în canon cu tot felul de tipi moralmente bizari, ca Mircea Toma sau Cristian Pârvulescu, că referendumul lui Băsescu este anticonstituţional, ilegal, imoral, nul, zero, rău, fentos, inutil, dictatorial, abuziv, etc… 94%(!) dintre cei care s-au prezentat la vot NU l-au luat în seamă pe Antonescu, NU i-au luat în serios isteriile, NU au boicotat referendumul (ca Iliescu), ba chiar 78% (pentru unicameral), respectiv 89% (pentru concedierea a 171 de parlamentari) AU FOST DE ACORD CU BĂSESCU, NU cu Antonescu, al cărui sfat l-au IG-NO-RAT!

5. Este incapabil să citească şi să înţeleagă rezultatele statistice privind propriul său electorat, pe de o parte, şi cele ale lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană, pe de altă parte. Antonescu nu pricepe că electoratul liberal este foarte apropiat, structural, de cel care îl susţine pe Băsescu şi nu are nimic de-a face cu segmentele sociale majoritar marginale: cele cu studii primare, cu vârsta de peste 50 de ani, sau din zone geografice defavorizate, aşa cum sunt cele care l-au votat pe Geoană.

A-i pune pe tinerii intelectuali dinamici şi cu vederi liberale din mediul urban să voteze ca nişte pesedişti pensionari şi semi analfabeţi mi se pare o gravă insultă la adresa primilor.

Întrebarea realmente importantă este, însă, câţi dintre cei care l-au votat pe Crin Antonescu sunt mai proşti, la fel de proşti, mai puţin proşti sau chiar muuuult mai inteligenţi decât Antonescu?

Răspunsul pe care îl dau eu acestei întrebări este încurajator pentru România atât prin prisma rezultatului referendumului, cât şi prin prisma ponderii mari a electoratului liberal urban, cu studii medii şi superioare.

_____________________________________________
P.S. – Aud că numiţii Mircea Toma şi Cristian Pârvulescu – altfel vajnici actvişti ai democraţiei originale – se încăpăţânează să conteste, nu ştiu unde, referendumul. Sunt şi ei, iată, nişte SUPER CONSECVENŢI! Adică tot nişte… (vezi mai sus)

Este, evident, o acţiune la fel de prostească şi de inutilă, dar şi fudulă şi ticăloasă. Dupa chipul şi asemănarea lui Antonescu.

Poporul român s-a exprimat, iar exprimarea sa este consemnată în Monitorul Oficial al României. Definitiv!

Mircea Toma, Cristian Pârvulescu şi cei care îi susţin constituie opoziţia la poporul român.

P.P.S. – Sunt în măsură să vă informez că – pentru a întări regula printr-o excepţie – există în România şi BOI INCONSECVENŢI.

Unul dintre inconsecvenţii de acest tip este o cunoscută arătare televizoristică de sex masculin care l-a adus în emisiunea sa pe Corneliu Vadim Tudor, în ciuda faptului că postul de televizune care îl utilizează impusese urmatoarea regulă: “Fără sincroane, fără invitaţii în emisiune, fără transmisii live. Printre alţii, pe listă se regasesc Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Aurelian Pavelescu, Marius Marinescu sau Lavinia Şandru” (conform Catalin Tolontan pe blogul sau, citând o parte din mailul trimis de Sergiu Toader).

Ba mai mult, când Vadim Tudor a făcut “un spirit de glumă” de-o mitocănie cumplită spunând că Melania Medeleanu prezintă ştirile cu picioarele în sus (sic!), “moderatorul” s-a hlizit ca un adolescent cu apucături solitare, fără a-l pune la punct pe nervosul său invitat.

_____________________________________________________________

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET

ŞI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ŞI CONSIDERAT CA ATARE

_____________________________________________________________

***

© Alexandru Dan Mitache

Am ramas dator cu nerealizarile mandatului Basescu si ale PDL, greseli care ar fi putut fi reparate daca se insista suficient.

1. Nu a modificat legea sigurantei nationale. Avem inca din 1990 o lege a sigurantei personale a lui Iliescu. La acest capitol i-as reprosa lui Basescu o anumita complicitate cu o parte a Serviciilor secrete.

2. Sustinerea fatisa a candidaturii si promovarea cu orice pret a Elenei Basescu in Parlamentul European.

3. Intarzierea incercarilor de reformare a Statului.

4. Neadoptarea unei legi care sa micsoreze substantial pensiile ametitoare ale fostilor lucratori ai Securitatii. Proiectul exista, dar nu a fost votat de Parlament.

5. Afirmatia din decembrie 2008,  potrivit careia criza economica nu va afecta semnificativ economia Romaniei.

6. Abandonarea luptei impotriva coruptiei la nivel de discurs. Infrangerea in fata magistratilor grevisti.

7. Lipsa unor explicatii in cazul Mircea Basescu.

8. Acceptarea unei guvernari cu PSD.

9. Nu a fost de acord cu desfiintarea DGIPI.

10. Secretizarea in pripa a dosarului Hayssam.

11. Nominalizarea lui Gabriel Oprea pentru functia de ministru de Interne in cabinetul Negoita si inaintarea “independentului” in grad.

Lista ramane deschisa.

P.S. L-am auzit pe intaiul ziarist al tarii vorbind scarbit despre jurnalistii care promoveaza argumentat un anumit candidat pe bloguri si care-si fac publica optiunea de vot. Nu mi-l amintesc pe C.T. Popescu sa fi recunoscut, in ultimii cinci ani, un lucru bun facut de Basescu. Asa ca nu mi-e greu sa intuiesc cu cine nu va vota.

Download the a community technology preview (CTP) release version of the documentation and tutorials for Microsoft SQL Server 2008 R2, the next release of Microsoft SQL Server, formerly known as SQL Server Code-Named “Kilimanjaro.”

Books Online is the primary documentation for SQL Server and include the following types of information…

Books Online includes the following types of information:

• Setup and upgrade instructions.
• Information about new features and backward compatibility.
• Conceptual descriptions of the technologies and features in SQL Server.
• Procedural topics describing how to use the various features in SQL Server.
• Tutorials that guide you through common tasks.
• Reference documentation for the graphical tools, command prompt utilities, programming languages, and application programming interfaces (APIs) that are supported by SQL Server.
• Descriptions of the sample databases and applications that are available with SQL Server.
• SQL Server 2008 R2 Books Online What’s New

În ziarul lui CTP (“Gândul”) a apărut un articol satiric-denigrator, care este un model de manelism jurnalistic.

Atenţie! I-a plăcut şi lui Prelipceanu, pentru maxima bună-credinţă a autoarei.

Subiectul articolului-manea este doamna…

Autoarea articolului-manea este doamna (sau domnul?)…

Mai contează articolul?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

]]> http://energienaturala.wordpress.com/2009/11/13/adevarata-fata-a-ziaristilor-rosca-stanescu-si-bogdan-chirieac/ Fri, 13 Nov 2009 17:13:28 +0000 Florian http://energienaturala.wordpress.com/2009/11/13/adevarata-fata-a-ziaristilor-rosca-stanescu-si-bogdan-chirieac/ http://mihaelaviziteu.wordpress.com/2009/11/12/just-for-a-laugh/ Thu, 12 Nov 2009 16:36:11 +0000 miha0509 http://mihaelaviziteu.wordpress.com/2009/11/12/just-for-a-laugh/

Cristian Tudor Popescu şi Adrian Ursu îşi recunosc greşeala

Star Wars, IMPERIUL PSD cu autostrăzi suspendate şi nave spaţiale

Vrea să crezi…

Alunos concentrados para resolver exercícios sobre recursão.

]]> http://cercurisuprapuse.wordpress.com/2009/11/09/floricele-pe-campii/ Mon, 09 Nov 2009 18:07:16 +0000 cercurisuprapuse http://cercurisuprapuse.wordpress.com/2009/11/09/floricele-pe-campii/

Sunt adepta votului, spre deosebire de Domnul de langa mine, care, ca sa fiu sigura am sa zic ca a votat o data. Ei, eu am o varsta frageda dar am ceva stampile de vot. Buuun. Dar, la fel ca 80% din cetatenii Romaniei pe care ii doare catusi`de`putin in cur de tara in care totusi incearca sa traiasca chiar nu am pe cine vota.
Concurenta se da intre Basescu, Geoana, Antonescu si am putea lua in calcul si pe Oprescu. Dintre toti, cea mai civilizata mi se pare campania lui Oprescu. Dar asta nu e un motiv sa il votez. Ca om de comunicare ce ma vreau, campania asta mi se pare targetata si nu incearca sa arunce cu noroi in stanga si in dreapta, cum fac TOTI ceilalti, lucru de care publicul roman s-a saturat. Ori consultantii celorlalti nu prea tin cont de ce s-a saturat Romania. De campanie electorala. In fine…
Azi am citit un articol a lui CTP care m-a facut sa tip ca Badea ” DA! DA!” nu pentru ca imi dadea o umbra de optimism ci pentru ca, in felul sau morbid, te implinea. Te gandeai ca asta este realitatea (intr-un mod ciudat ne simtim atat de luminati de realitate…) si e de cacat, si mai rau, tu nu te poti sterge.
Asa ca EU:
Am sa merg sa votez (ca daca nu mergi sa votezi, votul tau poate fi furat. E ca si cum iti iei bilet la teatru dar nu te duci, asa ca altcineva poate sa stea in locul tau. Sper sa nu fiti naivi sa spuneti “da… siiiguuur”) si am sa desenez floricele pe buletinul de vot. In felul asta votul e anulat si eu am si protestat. E un protest mai bun decat sa nu te duci la vot.
Trebuie sa recunosc, sa dau Cezarului ce-i al Cezarului, ideea mi-a venit de la Badea. El spunea “Nu ma duc la vot, ce sa fac? Pe cine sa votez? Sa ma duc sa desenez floricele?” DA!

Arhitectul-sef al acestei lumi (sau, mã rog, inginerul-sef, în nici un caz filosoful-sef, cãci, dacã Dumnezeu ar fi fost asa ceva la bazã, universul ar fi rãmas în stare de proiect speculativ) …

Din cate am vazut cartea nu mai este disponibila insa vestea buna e ca poate fi descarcata in format pdf si savurata free de la Biblioteca online – Polirom.

In mare e o colectie de articole din jurul anilor 2000 – enjoy…

Astăzi, în cadrul emisiunii de ştiri de la ora 18:00 de la “Realitatea TV”, acest iresponsabil căruia Dumnezeu încă nu i-a luat decât minţile, dar nu şi dreptul la semnătură, uscându-i şi mâna şi limba (probabil de scârbă), pe nume Popescu, a avut din nou – căci a mai făcut-o şi cu alte ocazii şi în alte forme – mârlănia să azvârle cu insulte colective.

De data aceasta i-a insultat iar pe cei care au încredere în preşedintele Băsescu numindu-i “aurolaci oligofreni”. O piţipoancă de la “Realitatea TV”, pe care lumea o strigă Adriana Nedelea (că de chemat n-o cheamă nimeni, decât, să sperăm, CNA-ul la ordine), sorbea mută de admiraţie invectivele lui Popescu, râzând ca proasta-n chestia aia din borcan…

Cine îi permite unui debil mintal cu minţile rătăcite să jignească pe un post de televiziune cel puţin 3 milioane de români? Să insulte părinţii altora?

Aurolac e tac’tu şi oligofrenă e mă-ta, boule, că altfel nu ieşeai tu aşa defect!

Domnilor din Clubul Român de Presă, domnule Mircea Toma de la Agenţia de Monitorizare a Presei, domnule Răsvan Popescu de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, pe dementul ăsta primejdios, căruia îi curge lichidul de frână din cap şi iese tot mai des ba pe arătura ba în decor, nu vreţi să vi-l păstraţi în formol la muzeul Institutului Medico-Legal alături de penisul lui Terente? Că şi aşa seamănă leit. Nu cu bietul Terente.

*** Atât textul cît şi ilustraţiile de mai sus constituie un pamflet ce trebuie citit, interpretat şi considerat ca atare! ***

In last week’s post (So just how do you make money out of serving up a free lunch?) I examined the viability of the Freemium business model for the developers of web and mobile applications.

In this post I will examine the viability of Software as Media (SAM) and, specifically, software as an advertising platform.

As you may recall from the post from a few weeks back (Why newspapers need to get sticky) I examined the idea of Stickiness and how media content is actually not very sticky on the web when you compare it to search, social networks, email and software applications (e.g Freshbooks, NetSuite and Salesforce.com).

Software Applications are more sticky than online newspapers and magazines

The question is: Just because software applications (and we’ll include Email and Facebook in this category) are stickier than online newspapers does this mean they are a better advertising platform?

There has been a lot of discussion about this in recent times. Claire Cain Miller’s (The New York Times) and Phil Wainewright’s (ZDNet) posts earlier this year on Ad Revenue on the Web? No Sure Bet  and Web 2.0 and the end of advertising are indicative of the mainstream thinking in traditional media circles about the unsustainability of SAM advertising models.

In more general terms there is the post on Techcrunch by Eric Clemons, Professor of Operations and Information Management at The Wharton School of the University of Pennsylvania: Why Advertising is Failing on the Internet. In it, he argues that the Internet shatters all forms of advertising.  “The problem is not the medium, the problem is the message, and the fact that it is not trusted, not wanted, and not needed,”

Shelby Bonnie’s recent post on Techcrunch, Let’s Kill The CPM, and Jitka Petrickova’s (Three Minds) Should We Kill The Ads Or The Metrics? probably goes to the heart of the problem. Not only in relation to the future sustainability of SAM but for online advertising in general. Pages views are really the wrong metric for measuring (and delivering) the success of online advertising.

As I suggested in Why the NY Times 10% Problem is not a problem but a significant growth opportunity online banner advertising is very expensive. It’s significantly more expensive than advertising on TV during the Superbowl on an Average Revenue, Per User, Per Page, Per Visit (ARPUPPPV).

The real metric we should be applying is face time. Online advertising should be measured in the same terms as TV advertising. Both involve watching a screen after all.

There is also the problem of banner blindness that I first raised in The Real Problem is FLINK!: The idea that most people don’t even see the ads because they are to busy looking for the next hyperlink.

However the issue for SAM is broader than just the argument for and against Banner Blindness, CPM, CTR, Page Views and Face Time. It really goes to the heart of what advertising is all about.

Firstly let me qualify the discussion by suggesting that there are three distinct types of advertising.

The first is marketplace or classified advertising. Today this form of advertising is best represented online by eBay and Craigslist (See Farewell to the Ribbons of Gold).

The second type of advertising can best be understood as “buying prestige by association”. It is about seducing the customer into wanting to be associated with your product.

The third and final type of Advertising is simply about repetition. The idea being that if a prospect sees or hears something often enough they will remember it. Unfortunately the problem with this approach is simply that the prospect’s experience is something akin to being “bludgeoning the customer with a blunt instrument”.

Classical advertising theory was, and still is, first and foremost about building a brand by buying prestige by association.

Once advertising loses the illusion of prestige it just becomes unwanted noise.

In one of my first posts on this site (FLINK and they’re gone!) I stressed that The call to do (action), to implement, to solve is at the heart of the interactive medium.

This means that unless the advertising is directly involved in the action of using the software (e.g A character in an online game or a Mortgage Calculator) then advertising is superfluous to the activity. It is just unwarranted noise.

Advertising in software. Be it games, social media, applications, collaborative tools, email and even online newspapers is just that. Noise.

… and as noise it simply destroys prestige, not only for the advertising media (i.e. the software), but also the advertised product or service that is being promoted on the site.

Aş fi vrut să intitulez articolul “ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea “Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: “Creionul chimic”, “Gică Contra”, “Atitudini” şi “Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de “sindromul anti-Udrea“, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această “convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am “prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria “quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea “Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu “văleu ma chère” sau “olio dear“. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «“Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent “şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui “crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma “Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene “Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai “oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase “Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

You’ve probably heard of the old expression: There’s no such thing as a free lunch! Well today that’s apparently no longer true.

Earlier this year Wired’s Editor in Chief, Chris Anderson, wrote an article and then published the book called Free.  (You may recall that I mentioned last weekend that Chris was presenting the idea at ycombinator’s Start Up School).

Free is all about a business model called Freemium.

The idea that giving away free product is not only good marketing it is a great way to build an online business.

The general idea is to give all or part of your product or service away for free, with or without the support of advertising revenues, and then offer these new customers the chance to step up to a newer, improved model (at a price) later on down the road.

In marketing parlance you are in the business of  creating a network of product champions - and where you have champions then loyal customers will follow.

The idea of using a free sample is not new to advertising and promotional professionals. It has long been recognised that free offers is one of the most effective ways of attracting a market. The only better way is through word or mouth – but Advertisers don’t really like to talk about that one too much for obvious reasons.

Nor, as Fred Wilson has pointed out, is Freemium a new idea in software circles. Many profitable software houses have been built over the past 2 decades using the shareware model.

Om Malik at Gigaom and Andrew Chen have both provided some invaluable advice on how Freemium can be a great way to bootstrap a start-up web business.

You should also take a look at Freshbooks. The Canadian based Freshbooks is one of the great Freemium startups of recent times. Here in his recent post milestones to cross before raising venture capital  Mike McDerment, the CEO and Co-Founder of Freshbooks, provides some advice and insight for budding startups looking to bootstrap their idea into a business.

Freemium, of course, represents something of a paradox for tradition Venture Capital thinking. The pyramid below illustrates how difficult it is to get the market to pay for a new innovation based on the Big Problems Small Solutions scenario we discussed in the much earlier post: Don’t think Strategy: Think like a VC!.

The VC Investment Pyramid

The general rule of thumb in VC circles is it is always easy to get customers to pay for information about the problem (think: Magazines then Conferences) than it is to get customers to pay for the solution (think: Industry Reports, Management Consultants or Specialist Training and then Product).

The Freemium paradox says quite simply you don’t need to pay for any of these steps. It’s all available for free.

As Chris Anderson says…

The trend lines that determine the cost of doing business online all point the same way: to zero.

So life on the web is just a free lunch.

The question is: Is this model sustainable over long term?

Think of a future today where you launch your brand new web 2.0 site or iPhone App for free thinking that in 6 – 12 months time you’ll be able to launch a better subscription version to your newly acquired market of Free Champions.

However, when the time comes to launch the new improved version you discover that 10 maybe even 100 other bootstrap startups have now launched their new Freeware offering and it is has more features and benefits than your paid offering.

What is going to happen to your Free Champions? Do they stick around or do they move on? Do they go in search of the next free lunch or do they start paying you for the free lunch you have already provided? What do you think?

The reality is Freemium is a game of diminishing returns as each new entrant has to offer the industry benchmark just to gain traction with the Influences and Free Champions.

Today software developers are discovering that, if the database is the new media, then applications are the new content.

Applications are fast becoming fashion items, disposable and of limited lifespan. This means developing software apps today is no longer about changing the way people do business but about tapping into how people see and project themselves.

This means, although they don’t know it yet, software companies and their developers are now facing the same crisis that is afflicting newspapers and their journalists.

If this really is the case then it is only the customers’ data that offers us a true measure of the value of the Freemium business model. – And the value of that data all depends on how much it reflects where the customer has been, how much it reflects where the customer is going and how much the customer need access to it tomorrow.

So if your thinking about investing your time, energy and money into a  Freemium business think Data First because, after all is said and done, functionality is just the hook to get the customer in.

Further Reading:

• Why putting ads on the menu won’t pay for lunch
• This is how you make money out of a free lunch!

Cu bani de la Trust for Civil Society for Central and Eastern Europe, Centrul pentru Jurnalism Independent, Agenţia de Monitorizare a Presei şi Institutul de marketing şi sondaje IMAS au realizat cercetarea cantitativă Autoreglementarea presei în România.

Studiul a vizat investigarea valorilor jurnalistilor, dificultatilor de respectare a valorilor jurnalistice, opiniilor jurnalistilor cu privire la cauzele încalcarilor deontologiei profesionale etc., etc.

Ce-am luat eu din cercetare este un slide despre modelele etice pe care le au jurnaliştii intervievaţi (la nivel naţional)

Va rog sa numiti doi jurnalisti care reprezinta modele pentru mediul jurnalistic în ceea ce priveste respectarea eticii profesionale. Va rog sa va referiti la jurnalisti cu vizibilitate publica, reprezentativi la nivel national, nu la nivel local. (raspuns multiplu)

Şi s-a răspuns astfel:

O treime dintre respondenti îl numesc pe Cristian Tudor Popescu drept model pentru mediul jurnalistic în ceea ce priveste respectarea eticii profesionale. Acesta este urmat la diferenta mare de procente de Ion Cristoiu si Robert Turcescu (cu 12%) si Mircea Badea si Emil Hurezeanu cu 10 procente. Procente peste 5% mai înregistreaza Marius Tuca si Andreea Esca. Ceilalti jurnalisti mentionati au procente de sub 5%.

Nu putem uita că Cristian Tudor Popescu a scris în Adevărul (8 ianuarie 2002) un editorial, Banii au miros, despre putoarea banilor lui SOV. Pentru ca după câţiva ani, CTP, în calitate de preşedinte al Clubului Român de Presă, să se lase mânjit de banii lui SOV la Realitatea TV (Cap şi Pajură).

Iar Că 10% dintre respondenţi îl iau drept model pe Mircea Badea spune ceva despre ţinuta etică a jurnalistului român.

Slavarea breslei vine de la procentul de 14% dintre jurnalişti care spun că nu au nici un model.