Dar spune-mi Arhio

În aceste vremuri gingaşe de latrină cum trebuie vărsat sângele?

Cu grijă stăpâne să nu păteze.

Ovidiu Genaru

din volumul Trandafir cu venele tăiate

Impresia asta mi-a lăsat-o despre Sorescu romanul “Trei dinţi din faţă”. Nu e suficient să deschizi cartea şi să citeşti. Trebuie să aştepţi ca ea să te învăluie în povestea tipărită în paginile ei, pentru a putea înţelege complet că “Trei dinţi din faţă” nu e titlul unei parodii. Eventual e al unei tragi-comedii.

“- Atunci fă-te un mare ratat! Îl împunse Adrian.

- Asta e nenorocirea. Am încercat şi n-am nici talentul acesta.“

De aici, şi titlul postării. Sorescu nu pare că s-a chinuit prea mult până să creeze un stil cât se poate de original şi surprinzător de plăcut. Luaţi în considerare că scriitura datează 1973-1975, deci perioada comunistă, din care puţină lume a scăpat neetichetată – pe drept sau nu – poet de curte al Tovarăşului (de altfel, ediţia de care vă vorbesc aici este cea necenzurată, restituită postum de către editura Art, care a avut în vedere aşa numitul Manuscris B al romanului).

Nimic nu-l poate ajuta pe Sorescu să scape de eticheta primă de poet, după cum stau mărturie citatele de mai jos:

“Când ajunseră la Vadul Oii, se întunecase. «Behăie întunericul pe-aici»“.

“Dacă o să ajung vreodată să îmi scriu memoriile, o să cer autorizaţie să îmi citesc viaţa“.

De fapt, cam toată cartea se bucură de acest stil poetic în proză, dincolo de a fi un roman liric. Nu, romanul e cât se poate de epic, poate nu epic în sensul unei acţiuni narative clasice, ci de o naraţiune care dă cadrul perfect pentru tot ceea ce Sorescu vrea să discute printre rânduri, într-un înşelător plan secund (care e, în fapt, principalul).

Poate cea mai bună replică din roman, demnă chiar de un stand up comedy e următoarea: “Dacă te mai îngroapă a doua oară, ai mierlit-o. Ştii că nici Lazăr n-a înviat decât o dată. Când a murit a doua oară, Iisus şi-a luat mâna de pe el. «Gata, jigodie, mai ţine-te şi singur pe picioare, n-o să te învii la infinit.»“

Cei care iubesc pictura vor avea parte de o lecţie interesantă, întreruptă de o tovarăşă prezentată de autor astfel:

“Desigur, faţă de subtilităţile picturii abstracte, această femeie ruptă din realitate, cu tencuială cu tot – era plină de noroi pe pulpe, pe mâini –, părea mult mai suculentă.

- Tot la şedinţă şi dumneavoastră? întrebă Florica – aşa spuse c-o cheamă –, stând parcă ghemuită lângă portieră, neîndrăznind să se simtă chiar bine de tot în maşină, ca şi când maşina ar fi fost o perversiune.

«Îi place, dar nu chiar aşa dintr-odată» gândi Val.“

Descrierea e una scăpată de rigorile moralei vremurilor, rigori reflectate în paragrafele cenzurate şi reliefate prin boldare în textul publicat în 2008. Bineînţeles, cenzurarea textului s-a raportat în primul rând la paragrafele contra-ideologice.

Una dintre cele mai frumoase imagini filosofice ale cărţii e în ton cu romanul, care, pe ansamblu analizează relaţia bărbat-femeie, ancorată în socialul momentului:

“Aici Constantiniu făcu o digresiune «filosofică». Spuse că, în loc să se facă cheltuieli aşa de mari cu cucerirea spaţiului cosmic, ar trebui să se îndrepte cercetările în direcţia «eternului» feminin. Ar costa şi mai ieftin şi rezultatele ar fi şi mai spectaculoase. Pentru că să zicem că omul ajunge în lună. Ce-o să găsească acolo? Piatră lângă piatră. Însă sufletul tovarăşei noastre de viaţă este un cosmos mult mai misterios şi mai accidentat. El, în ceea ce-l priveşte, se consideră un cosmonaut voluntar care a pornit în exploatarea eternului feminin.“

Romanul e excelent, merită nota 10, cu atât mai mult cu cât e parte a literaturii române, ce începe să fie încurajată în ultimul timp. Peste toate, modul de a folosi înţelesul cuvintelor este o semnătură inconfundabilă a lui Sorescu, lucru ce face din “Trei dinţi din faţă” o reeditare de succes.

“Plimbându-mă puţin prin parc, am aruncat cu pietricele în lac – să fac cercuri – şi, poate nu o să mă crezi, dar toate mi-au ieşit vicioase.“

PS: Singur printre poeţi e debutul poetic al lui Sorescu. Vi-l recomand, normal, ce credeaţi?!

Haralamb Zinca, O crima aproape perfecta, Editura Allfa, 2000

Cu carti de genul asta am crescut. Mai putin Agatha Christie (desi am citit “Secretul cercului purpuriu” de la ea), mai mult Haralamb Zinca, Horea Tecuceanu si, bineinteles, celebrul George Arion. De altfel, dintre scriitorii de romane romanesti politiste George Arion este favoritul meu. “Profesionistul” cred ca l-am citit de cel putin 5 ori. “Tinta in miscare”, la fel. Mai avea “Atac in biblioteca” de care cu greu am facut rost si “Trucaj”, care nu s-a ridicat la nivelul celorlalte, dar nu a fost de lepadat. Ultima pe care am pus mana a fost “Pe ce picior dansati?”.

Pe langa cartea de mai sus, am regasit de ceva ani de la Zinca “Mapa Cenusie G.R.”. Nu e rea, dar m-am dezobisnuit de limbajul romanului politist ante-’89 (de fapt, nici nu stiu cat s-a mai scris asa ceva dupa). Subiectul e destul de bun, poti spune ca e o carte document. Tehnica narativa e cam din topor insa, ca sa fiu critic.

Cat il priveste pe Tecuceanu (pe care vad ca nimeni nu s-a sinchisit sa il bage in Wiki.ro), “Capitanul Apostolescu si inamicul public nr. 1″ precum si “Capitanul Apostolescu si identificarea”, au fost alte doua carti care m-au facut sa imi placa sa ma consider un eventual viitor detectiv (dar am renuntat la gand cand am vazut ca in era post’89 detectivii apar doar la televizor si fac emisiuni gen: “Tradati…de Ernest” sau “Luisus Lazarusus pe urmele…de sange ale Elodiei”). Prima carte a lui Tecuceanu e inspirata dintr-un caz real, clujean, de prin anii ‘70.

Daca pana acum n-ati citit macar unul dintre aceste romane, vi le recomand si pot chiar sa vi le imprumut, pentru ca pe unele chiar nu cred ca le mai gasiti.

No. 1 recommendation: “Profesionistul” – George Arion.

Cat despre cartea lui Zinca (incepusem cu o coperta despre al carui continut nu am spus aproape nimic), ce sa spun? 12 povestiri, in care doar la final stim cine e “za bad guy”. Bune inainte de somn, fiindca relaxeaza (cel putin eu asa le-am citit). Totul e sa va obisnuiti cu timpul naratiunii: putin dupa cel de-al doilea razboi mondial. In rest, trebuie doar sa lasati cele doua personaje (Patrolea si Musceleanu – nume cu rezonanta de altfel) sa-si faca treaba.

De ce e crima imperfecta? Posibil fiindca autorul nu a vrut sa dea ideea unei crime perfecte. Cred ca ar fi fost dincolo de morala vremurilor. De altfel, ar fi fost dincolo de morala oricarui moment din istoria moderna. Si, totusi, daca autorul ar fi cunoscut reteta crimei perfecte, credeti ca nu ar fi pus-o in aplicare? Voi ce-ati face intr-un astfel de moment sclipitor din punct de vedere intelectual?

Cam acesta cred ca a vrut sa fie mesajul Targului de Carte de la Sibiu din weekend-ul acesta (mai precis, 24-28 octombrie). Altfel nu-mi explic de ce s-a prezentat mai slab decat Kilipirimul de la Cluj-Napoca, care si acela a fost o totala dezamagire. Pai “Kilipirim” nu inseamna carti mai ieftine si (fiind TARG de carte) de la cat mai multe edituri? Nu? Atunci si Libraria Universitatii se poate numi Targ de carte, cel putin in privinta numarului editurilor pe care le gasiti prin rafturile sale.

Nu ma asteptam insa ca un Targ anuntat international (un dreq, a fost doar Oxfordul ca editura, fiindca exista – am descoperit ulterior – o astfel de librarie in Sibiu; si in rest ceva nemti, anonimi necunoscuti, cu vreo 3 titluri ce nu starnesc nici un interes) sa fie, in realitate, in cel mai bun caz, national (de fapt, de-a dreptul comunal). Bine ca au fost standuri de carte imense, care adaposteau vreo 5 titluri diferite si atat! sau standuri (vreo 4-5) cu brosuri si brosurici despre Sibiu. De parca daca tot vin in Sibiu la Targ de carte nu ma si plimb prin el sa vad in real life (nu in almanahe – vorba lu’ nea’ Marean de la Sector) cum se prezinta. Si se prezinta cu mult mai bine decat tentativa de targ pentru care am consumat sambata benzina si timp.

Dezamagirea traita a fost cu atat mai mare cu cat de afara ti se infatiseaza un ditamai cortu’ de circ care iti da fiori numai gandindu-te cate carti pe care o sa vrei sa le cumperi, dar nu o sa iti ajunga banii vei gasi inlauntru. Cand colo: un sfert de cort standuri, restu’ nush ce tribuna la care nu se stie pe unde aveai acces. Si care in mod sigur nu ascundea “adevaratii” invitati la marele Targ.

“Simpatica” a fost domnisoara de la informatii care cu cea mai deplina inocenta m-a informat, cand am intrebat-o daca acesta este tot Targul de carte, ca “da, si sunt 93 de edituri participante”. “In your dreams, baby!” am vrut sa ii spun, dar mi-am dat seama ca respectiva nu visa la asa ceva, ea, saraca, ma mintea cam cum au mintit-o si pe ea organizatorii.

Ca sa imi inec amarul, am tras Sibiului o concluzie gastronomica. Am halit ceva foarte bun la “The Gallery”. Preturile acceptabile doar pentru calitatea mancarii, ca saracii baieti de pe acolo nu au nici o treaba cu meseria de chelner. In plus, cititi cu atentie nota de plata, fiindca la fel cum a avut Targul de carte 93 de edituri asa am avut si eu o bere in plus consumata. Dar cand veti reprosa la randu-va asta, faceti-o cu calm si blandete, fiindca nu tanarul care va serveste e de vina: “Nu eu am trecut-o, calculatorul mai face din astea!” S-aveti pofta, va recomand pui fahita (daca va plac chestiile picante). Cu cartofi prajiti daca sunteti fani.

Asadar, fain oras, pacat de targ! Grija cu calculatorul ala blestemat care cere bacsis!

Saptamana aceasta vad ca e plina de persoane cunoscute, la Cluj. Joi (maine), 18.10.2007, de la ora 22,00, Tatiana Stepa canta in Autograf. De asemenea, vineri, de la ora 19,00 canta la Casa Armatei. Plus, in pauza, e o expozitie de fotografie pe tema “Copaci fara padure”, numele uneia dintre cele mai cunoscute piese ale sale. Tatiana Stepa isi aniverseaza astfel 25 de ani de cand canta muzica folk. Sper sa fie entertaining.

In aceeasi ordine de idei (culturale), la Casa de Cultura a Studentilor, din 19 pana in 21 (de azi pana duminica), e un mare targ de carte, Kilipirim. Sper sa ajung pe acolo.

Spor la “folk-uit” sau la cumparat carti.

Pentru cei interesati, vineri, 19.10.2007, ora 17,00, la Casa Muncipala de Cultura din Cluj-Napoca, P-ta Uniri, nr. 1, acces prin gangul de langa “Crema”, puteti sa va intalniti cu scriitorul Pavel Corut. Va fi prezent si cantaretul de folk Daniel Avram.