Toate in linie pt a-si curata nasul Nu este sexy dar face bine declara aceste studente din Chandigarh, India.Acum mult timp Jal Neti era o antica tehnica yoga care prevedea spalatura cailor nazale cu apa calduta si sarata pentru a gasi concentratia si pt a destinde mintea . Azi aceasta tehnica este folosita de catre bebelusi atunci cand sunt raciti …

Poporul  Kurowai, traieste in padurea incontaminata din  Papua Nuova Guinea . Ei locuiesc la o distanta de minim 25 de metri de la pamant si pot ajunge pana la 50 de metri daca nu se inteleg bine cu vecinii sau sunt intr-o zona supusa inundatiilor .Costruiesc casele  in copaci si le acopera cu foi de palmier , care este una dintre principalele lor risurse in societatea lor . Este si o resursa pretioasa alimentara intr-un ambient unde este imposibila orice forma de agricultura .

Este destul de interesantă problema vârstei consimţământului, când o persoană, considerată până la un moment dat copil, adică o fiinţă fără discernământ, care nu poate fi acuzată penal, dar nici nu poate întreţine relaţii sexuale, capătă acest drept când atinge o anumită vârstă, considerată convenţional a majoratului. Din start recunosc că nu sunt un mare admirator al corpului, dar mai ales al fizionomiei tinerilor. Prefer bărbaţi copţi, virili etc. etc. etc. – e o chestie pe care am afirmat-o de multe ori anterior, de aceea nu mă voi repeta.

Totuşi, problema mi-a trezit interesul mai ales pentru că pune în evidenţă foarte bine extraordinara varietate a culturilor, pe care religiile moderene, mai ales creştinismul a încercat să le uniformizeze, să le asimileze – proiect care le-a reuşit aproape sută la sută.

Grecilor antici le-ar fi venit destul de greu să înţeleagă noţiunea de pedofilie, şi de ce un adolescent de 15-16 ani nu ar fi copt pentru relaţii sexuale. Nu mai vorbesc de unele culturi din Indonezia, unde băieţii de 12-13 ani întreţin relaţii sexuale cu adulţii, în cadrul unui ritual religios bine pus la punct (prin urmare e vorba de chestiuni sfinte, nu de desfrâu). Deci, adulţii îi înseminează pe băieţi pe cale orală, ca aceştia să devină fertili, să poată avea şi ei la rândul lor copii când vor deveni maturi, buni pentru reproducere. Bineînţeles că combaterea pedofiliei le-ar părea acestora de-a dreptul stranie, dacă nu chiar nocivă sau imorală.

Totuşi, cât de ingenios îmbinau sau mai îmbină unele civilizaţii sacrul, utilul şi plăcutul, în cadrul unor ritualuri care satisfăceau probabil şi anumite necesităţi umane devenite tabu ulterior. Sau cu câtă inocenţă priveau la cele mai variate manifestări ale sexualităţii, la instinctul sexual. Cum reuşeau să se dezlănţuie în cele trei zile pe an, de Dionisiace, unde era permis totul în materie de sex, unde tabu-urile erau pur şi simplu anulate. Şi cât de jalnici sunt creştinii şi creştinătatea lor în raport cu culturile pe care le-am menţionat în treacăt mai sus. Dar mai ales, cât de săracă a devenit sexualitatea lor, unde tronează exclusiv heterosexualitatea, celelalte aspecte ale instinctului sexual fiind asimilate crimei, degenerării, bolii psihice, monstruosului etc., chircindu-le, aşa cum şi creştinismul a reuşit să stârpească culturile şi civilizaţiile asimilate…

Traditia femeilor girafa are origini vechi . Ele fac parte din poporul Padaung si legenda nareaza ca spirite  au  intors impotriva acestor femei  , tigri feroci pentru a le pedepsi pentru pacatele lor (care se pierd in noaptea timpurilor) . Pentru a se salva de acest atac au inceput sa isi protejeze gatul , pulsurile si gleznele cu inele de dimensiuni groase . Acum aceste inele pt ele mai reprezinta si un important element de seductie .Astazi traditia vine aplicata fiecarei fetite care implineste 5 ani ,acest lant care vine aplicat in jurul gatului are o greutate initiala de 3 kg si vine. In fiecare doi ani un nou inel se ajunge in jurul gatului . Gatul ajunge si la o dimensiune de 30-35 cm .

Mokele Mbembe sau Chipekwè

Congo, Africa,pamant virgin , ne-explorat bogat in animale necunoascute si periculoasei pentru om.

Inca din 1917 nativi locului au afermat ca au intalnit un animal mult mai mare decat un hipopotan sau decat un elefant , cu un corn nu foarte mare pe fata

o coada lunga de crocodil si un gat lung si subtire , pielea fina si gri . Ar putea fi un Sauropod .

Nativi au numit aceasta creatura enorma Mokele Mbembe sau Chipekwè si au intalnit-o in zonele palustri  in Congo.

Mai jos este reconstruirea unui  Sauropod:

Acest animal a fost asemanat cu  Nessie, monstrul din lacul Loch Ness, pt caracteristicile pe care le au in comun.Mokele Mbembe poate fi asemanat si unui  Varan urias, ar putea fi un dragon din Komodo.

Aceasta specie traieste in medie 50 de ani , ajunge la 3-4 m lungime , si urme ale acestuia au  fost regasite si in Asia de catre cercetatori , oasele lui datand acum 25 – 40 milioane de ani .

Fotografii ale dragonului komodo.

Sauropodi sunt vegetariani, in schimb Mokele Mbembe nu este , el ataca si omul. Imaginati-va ca acest animal se gasea si in mitologie .

]]> http://revistapreseidc.wordpress.com/2009/03/10/legile-arabe-uimesc-din-nou/ Tue, 10 Mar 2009 10:01:41 +0000 danielcirt http://revistapreseidc.wordpress.com/2009/03/10/legile-arabe-uimesc-din-nou/

O văduvă în vârstă de 75 de ani din Arabia Saudită a fost condamnată la patruzeci de lovituri de bici şi la patru luni de închisoare, sub acuzaţia de “amestec” cu nişte bărbaţi care îi aduceau pâine.

Khamisa Sawadi este o femeie născută în Siria, care a venit în Arabia Saudită alături de soţul ei. După moartea bărbatului, femeia a locuit într-un mic oraş situat la nord de capitala saudită Riad.

În luna aprilie, femeia a fost acuzată că s-a întâlnit cu persoane de sex masculin care nu îi erau rude apropiate, fapt care contravine legii saudite. Săptămâna trecută, femeia a primit pedeapsa: patru luni de închisoare şi 40 de lovituri de bici.

Unul dintre bărbaţi îi era nepot

Ciudat este că unul dintre bărbaţi era un nepot al soţului decedat. Acesta şi prietenul care l-a însoţit pentru a-i duce femeii pâine au primit pedepse asemănătoare acesteia.

În sala de judecată, avocatul femeii a dezvăluit chiar un amănunt şocant: femeia îl alăptase pe nepot la naştere. Totuşi, curtea de judecată a decis menţinerea pedepsei.

Reacţii dure în presa naţională

“Cum se poate da un verdict numai pe baza unor suspiciuni?”, se întreabă un editorialist al cotidianului Al-Watan, în ediţia de ieri.

Un al jurnalist al publicaţiei, Bandal al-Ammar, a prezentat cazul pe larg. El şi-a motivat ancheta prin faptul “că poporul trebuie să cunoscă în ce stare am ajuns”. A povestit că femeia apela deseori la vecine pentru a îi face cumpărăturile, dar, în acea zi din aprilie, a fost nevoită să apeleze la nepotul ei, neştiind că aceasta poate încălca strictele legi din Arabia Saudită.

Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842854/Legile-arabe-uimesc-din-nou/

Dragi prieteni,

Va multumesc pentru sustinere, pentru comentarii si mailuri, pentru cuvintele frumoase si criticile constructive. De acum vom scrie mai des, vom pune mai multe poze si vom raspunde mai repede intrebarilor voastre.

In ordine cronologica, dupa India urmeaza Nepal, o tara fascinanta locuita de oameni pasnici si prietenosi. In 2 luni de aventura interculturala nepaleza intalnesc aici o cultura vasta si oameni foarte diferiti (18 limbi, 62 dialecte, diferite siteme de caste, peste 40 de triburi si etnii).

Armonie

Desi are o populatie de doar 26 milioane de locuitori, in Nepal este reprodusa evolutia civilizatiei umane. La poale de Everest putem experimenta orice stil de viata: de la epoca de piatra, pe care o regasim in sate montane izolate, pana la avioane, pizza si cocaina in Katmandu.
Pentru a intelege mai bine aceasta parte de lume petrec o perioada in muntii Nepalului. Urc pana la altitudinea de 5.500 metri si merg pe jos multe sute de kilometri. Este o calatorie complexa si dificila, cu multe surprize, pericole, experiente aproape de moarte si intalniri miraculoase.
Timp de 24 de zile ma simt in afara realitatii, intr-un univers fantastic cu peisaje de poveste si oameni fabulosi. Sunt multe evenimente si persoane despre care probabil vom mai vorbi. Sper sa gasesc timpul si posibilitatea de a cuprinde in cuvinte atata frumusete, durere si bucurie!

Acum urmeaza o noua aventura: ma intorc in tara cu autostopul. Parcursul este Nepal- India-Pakistan-Iran-Turcia- Bulgaria- Romania. Provocarea este ca, prin aceasta lume in conflict, violenta si razboi, sa ma intorc fara a cheltui nimic pe transport.
Inaintea acestei calatorii resimt un amestec de curiozitate si teama fata de oamenii si culturile pe care urmeaza sa le intalnesc. Fiecare tara este diferita de celelalte, dar ne uneste apartenenta la umanitate. Purtam acelasi suflet si asta ar trebui sa fie de ajuns! Oare?

Fotografii:

Rasarit pe Dhaulagiri

Ritual

Roata tibetana

Lord of the Rings?

Civilizaţia poate progresa doar prin influenţarea reciprocă a culturilor. Nicio naţiune nu poate crea singură evoluţia. Ceea ce se dezvoltă în mod izolat într-un loc trebuie să vină apoi în contact cu un spaţiu cultural complet distinct ca să devină un bun al nostru al tuturor.

Gândind aşa suntem mai puţini înclinaţi să judecăm popoarele. Înţelegem că globalizarea e bună până la un punct. Că tot ce ne-a rămas din trecut trebuie sintetizat într-o formă superioară în viitor.

Astăzi sunt mai meditativ. Mă opresc aici dar poate dezvolt ideea ulterior.

Wow, ce poate fi mai ghinionist decat o zi de 13, care mai cade si marti? Dar din cate am citit, doar la noi in tara, ziua de Marti aduce ghinion! Restul planetei are probleme cu ziua de Vineri.

Stiti cum se numeste aceasta fobie de numarul 13? “Triskevidekatriafobie” mda, ce mai numele!:) De asemenea si ghinionista zi de 13 este tot un mit luat de la americani. Acestia chiar respecta acest “ghinion” la modul ca foarte multi nu numeroteaza etajul 13, sau casa cu cumarul 13.

Aceste mituri cu ziua de 13 ca aducand ghinion, se gasc si in tot felul de alte culturi. Pana la urma parerea mea este ca e ceva ce tine pur de autosugestie! Daca de dimineata te vei trezi cu gandul ca vei avea ghinion, orice mica chestie ti se va parea legata de acest 13.

Daca ar fi sa imi aduc aminte de toate zilele mele de 13, pana acum nu am avut niciodata nici un fel de ghinion!

Asa ca va urasc o zi minunata de 13 in continuare!:)

Pupix

Doamne, cât mă pregătisem. De ceva vreme. Pentru încă o imersiune neapărat revelatorie, profundă, sublimă, dar şi cu ceva eros, nu zic ba, ce Dumnezeu, în sufletul gitano spaniol.

Totuşi, stelele au fost poznaşe. Întâi că ne-am aşezat pe un rând despre care-am crezut că e-al nostru. Ridicând o pereche cam stângace de la capătul rândului, el cu figură rotundă, inocentă, şi mustăcioară, ea mai în vârstă, nasoală la faţă, dar oarecum mulcom voluptuoasă.

Apoi, că s-a aşezat în faţa noastră un colectiv de întreprindere feminin, care sărbătorea pasămite Ziua Internaţională a Femeii. Au început să ciripească despre locuri şi rânduri şi mie mi s-a năzărit că n-am fi pe rândul corect. Ne-am ridicat şi-am rugat perechea stângace să binevoiască din nou. Oblia, toată un zâmbet de Casa Borgia, deci înjurăturile excluse.

După ce i-am ridicat, ne-am uitat la numărul rândului: era într-adevăr chiar acela. Perechea a luat poziţia de “drepţi” pentru a treia oară, să trecem, şi ne-am reaşezat pe locurile de pe care tocmai plecasem. ET sfeclie la faţă. Oblia – acelaşi zâmbet, deci înjurăturile ibidem.

Apoi au intrat pe rândul noastru un domn şi-o doamnă sexagenari. În ei se întrezăreau ET & A. peste ani şi ani… Vai. El, “merci, merci beaucoup”, când i-am făcut loc. Se aşează. Mă întorc spre ET: “cum naiba se zice ‘cu plăcere’ în franceză?” “De rien.” “De sau du?” “De!” “Păi de ce nu du?” “Păi nu ştiu: de!” Ei, mare scofală, anyway. De nada.

Şi-ncep să comentez că franceza doamnei sexagenare are un accent bizar, nu? Îşi rostogoleşte rrr-urile, nu-i vorbă, dar parcă vocalele sunt un pic antíce. Să fie canadiancă? ET n-aude. “Stai s-ascult.” Nu-şi dă seama. O fi ceva.

Opt şi-un sfert. Colectivul feminin de întreprindere începe să aplaude. Pe scenă n-apare nimeni. La fiecare 2-3 minute, aplauze. Tot nimeni. Rrr-urile doamnei sexagenare curg din ce în ce mai înfoiate, presărate cu chéri-uri viguroase. Remarc încă o dată cu hotărâre că nu-i franceză curată.

Opt şi douăzeci şi cinci. La un ropot, doamna sexagenară îşi vâră degetele-n gură şi sloboade un fluierat indubitabil de stadion. Ne stă inima-n loc, capul colectiv al colectivului feminin de întreprindere se-ntoarce ca la comanda unui plutonier. Bine dispuse, admirativ. “Păi ce-şi bat joc de noi pe banii noştri?!” face curat dâmboviţean doamna sexagenară cătră mine. “Dar chiar aşa!” adeveresc cu maximă naturaleţe. ET îmi trage-un cot discret: ţi-a trebuit să comentezi!…

Opt şi jumătate. Începe. Doar formaţia. Dumnealui nu-i încă de văzut. Trei tovarăşe-nflorate cu corsete prin care le ies sânii-n evidenţă ca sub lupă cântă de se rupe carnea de pe dânsele. Mie deja îmi plăcea. Dar publicul îl vroia pe el.

Apare, în fine. Desigur, magnetic. Ce topeşte inima cucoanelor este, fără-ndoială, alternanţa de ropot necruţător din tălpi şi fâlfâiala suavă, de-aripi de columbă, a mâinilor. Contraste, deh. Un număr cu el, un număr fără el, asta-i schema. Mie-mi plac toate numerele, dar publicul îl vrea pe el: în fiecare număr.

În a doua parte, se întâmplă. El e în fiecare număr. Publicul se încălzeşte simţitor. La răstimpuri, domnul sexagenar o pupă pe consoarta-i pe scăfârlie. La un moment dat, el se opreşte din dansat şi cere: “Miguel, un poco de humo!” Efectul special întârzie, Miguelito s-o fi dus să facă pipilito, naiba ştie. Trec momente. El stă pe scenă. Nimic. Linişte. Încearcă câteva mişcări, un fâşâit de cizmă, o adiere trandafirie din poignée, dar publicului i se pare că tot linişte şi nimic se cheamă aia. (La noi, de aceea, nu cred să se interpreteze vreodată 4’33’’ a lui Cage. Habar n-avem să ascultăm cât de pline pot fi golurile…)

Din sală încep familiarităţile mioritico-mârlănismice. “Vamos, primo!” (Adicătelea “haide, vere!”, vezi bine.) “Baila, hombreeee!” Şi-o netoată care şi-o fi amintit ceva din experienţele sale de prin portul din Málaga: “Muévete!” Nu îmi vine să cred. El, însă, stă răbdător pe scenă, schiţând artă minimalistă, în aşteptarea fumului. Care, în fine, se întâmplă. Se reia răpăitul, publicul gustă, au încetat protestele.

La final, dospeşte excitarea-n sală. Aplauze, aplauze. S-a terminat. Mai stăm la o ţigară afară. Chipurile strălucesc, rumenite de senzualitate, gurile ciripesc nestăvilit, anticipând cine ştie ce fierbinţeli, mai încolo. Hop-hop spre un taxi şi cuplul sexagenar franţozăsc, mă-ntreb dacă şi-or pierde minţile şi-or “face sex” şi ei, astă-seară. Noroc că mai vine-un Joaquín Cortés din când în când, să pună ceva vitalitate-n noi. Vampirii sunt satisfăcuţi azi, mersi domnu’!

În ce mă priveşte, mi se pare că Joaquín Cortés e o idee prea avangardist pentru publicul românesc, care vrea o vedetă spectaculoasă, şi basta. Aseară mi s-a părut că citesc, printre răpăiturile care, luând ochii şi urechile, plac cel mai mult, o foarte, foarte tristă epopee. Nu de aceea se chema spectacolul “Gitanos”?

Depăşind graniţele Spaniei şi ale flamencoului, a ştiut să amalgameze în acompaniamentul muzical, dar şi în dans, vocile co-etnicilor lui din Rusia, India, Franţa, America de Sud şi chiar România. Le-a tapetat cu piazzollisme, new orleansisme şi bronxisme, iar rezultatul e o covârşitoare sinteză a Singurului. A nomadului care nu-şi poate traduce suferinţa decât, fatalmente, ca “spectacol incendiar” pentru nişte ochi care din fire îl cvasi-înţeleg drept divertisment – “baila, hombre!”

Dacă am plâns doar puţin, aplaudând, este fiindcă mă bucur că ţiganii (de la noi sau de oriunde) au parte de asemenea model, dintre ai lor. Mă bucur pentru ei, oricât de trist e, totuşi, oricât de iremediabil li s-a domesticit libertatea: hălăduiala, unica ţară a unei naţii fără teritoriu.

Joaquín Cortés dansează cu haina şi cu pălăria. Dansează în jurul axei ăleia invizibile care e coloana vertebrală a flamencoului. Joaquín Cortés dansează foarte singur.