Probabil, atunci când heterosexualii comuni, obişnuiţi discută cu ochii aprinşi despre numărul de gagici puse pe spate, intervine ceva în mintea şi corpul lor care îi solidarizează, îi face să se simtă mai apropiaţi, mai uniţi, mai bărbaţi, fiinţa supremă a regnului uman care ţine situaţia sub control. Altfel nu-mi pot explica de ce un subiect atât de banal cum ar fi copulaţia este prezent în discursurile bărbaţilor hetero, la chefurile sau întrunirile lor (la care participă inclusiv femei heterosexuale). Se pare totuşi că un coitus nu este doar un simplu act sexual, iar penetrarea unei femei depăşeşte mult cadrul copulaţiei, lăsându-se cu implicaţii în planul raporturilor de forţă, al statutului social, al geopoliticii.

Probabil, şi femeile hetero îşi destăinuie unele altora aventurile sexuale, dar n-am întâlnit încă niciuna până acum care să se laude la vreun chef că a posedat un bărbat, cu aerul că l-a desfiinţat, dezonorat, umilit, murdărit, degradat simbolic. Sau poate că eu sunt mai puţin informat..

De ceva vreme mă gândesc la minciună, nu sunt un mare cugetător însă atât cât îmi permit, obişnuiesc să reflectez la anumite aspecte legate de viaţa spirituală.

Ce te costă să minţi? Mincinoşii, în general şi sincer vorbind, au o destinaţie sigură (scrie la sfârşitul postului, dacă nu aveţi timp)

Nu ştiu exact care sunt motivele pentru care minţim dar pentru orice fel de minciună există o cauză sigură – Satan umple inima cu minciună. Te prosteşte să crezi că minciuna aia te va salva, te va scoate din bucluc, din situaţia aceea disperată, dar de fapt te va afunda mai tare, îţi pierzi caracterul din cauza unui lucru minor şi aproape neînsemnat care pentru moment se pare că a devenit foarte important pentru tine. La un moment dat minciuna devine un mijloc de a ne feri de cei din jur, nu vrem ca ei să ştie că nu dorim să ne cunoască viaţa personală aşa că le oferim informaţii eronate despre noi.

Sunt foarte multe forme sub care astăzi ascundem minciuna, şi chiar creştinii ştiu să facă aceasta foarte bine. De exemplu, a fost un timp când dacă furai de la stat nu era un păcat pentru că statul fura de la noi, şi dacă erai întrebat dacă ai furat, puteai răspunde curat (murdar) şi categoric, fără mustrări de conştiinţă şi faţa înnegrită, un nu sincer izvorât dintr-o minte prevertită de principii false.

Pe de altă parte s-a încercat o minimalizare a ceea ce este minciuna sau o categorisire a a acestui păcat. Nu e acelaşi lucru ca să spui jumătate de adevăr sau să lipsească adevărul în totalitate.  Şi aşa unii au reuşit să se liniştească pe ei înşişi.

Cu toate acestea, Biblia e foarte drastică în această privinţă şi există un exemplu absolut teribil în Faptele Apostolilor – Anania şi Safira, 2 soţi care s-au gândit să ascundă adevăratul preţ al unei moşioare vândute. Apostolul Petru le spune nu ai minţit pe oameni ci pe Dumnezeu şi nu era decât puţin timp de la pogorârea Duhului Sfânt însă Satana le-a umplut inima cu minciună ca să mintă pe Duhul Sfânt.

Este foarte probabil că dacă Dumnezeu ar proceda aşa, doar cu toţi cei care îşi spun astăzi creştini, majoritatea ar plec dincolo. Când inima nu-ţi este plină cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Lui care este adevărul, va avea grijă cu siguranţă Satana să ţi-o umple cu minciună.

Un lucru cu adevărat terifiant în Apocalipsa 22:15 Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună.

Noi obişnuim să clasificăm păcatele, ne placem să le numim păcate mari, păcate mici sau stupid păcăţele. Interesant că afară chiar lângă curvari vor fi mincinoşii.

So, take care.