O setor comercial d’Os Estrangeiros vai bem, obrigado. Ele se chama Cusca Camisetas e agora está se aventurandona prática do stencil – um molde vazado que cria estampas de cores variadas. Nosso primeiro teste com essa técnica se deu neste último final de semana, com a presença sempre enriquecedora do indefectível animal branco para o qual o nome Cusca Camistas é uma singela homenagem.

Pois bem, nós e a cusca Malu nos trancamos no quarto e fizemos um pacto – só poderíamos sair dali depois de pronto nosso primeiro molde. Depois de algumas tentativas frustradas, Thais assumiu o estilete e a tesoura e conseguiu entalhar um punhal gonzo bem no meio dos meus pulmões. Nota: fazer o molde em uma radiografia não foi uma ecolha baseada em um fetiche excêntrico, e sim porque é o material ideal para esse tipo de recorte.

Texto: Ale Lucchese

Fotos: Ale Lucchese  (Câmera Canon Rebel XTi – imagens editadas e tratadas em p&b por Thais Brandão)

http://www.generatiaverde.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=45
In sustinerea link-ului mai sus mentionat, am atasat si eu urmatoarele fotografii, in urma vizitei la o gradina zoologica de pe plaiurile noastre mioritice.

Chegou a hora de você ceder o seu rico dinheirinho para nós! É isso mesmo, para construir suas casas na imaginação, Os Estrangeiros também precisam de algum trocado. E mais uma vez é a imaginação, agora combinada com seu genoroso bolso, que vai nos salvar: chegaram as camisetas Cusca!  O que há em matéria de criatividade e preço baixo.

Negócio é o seguinte: a Cusca Camisetas é a confecção d’Os Estrangeiros que faz peças transadas com estampas exclusivas. Fiquem ligados aqui e no blog da Cusca para acompanhar os lançamentos:

http://cuscacamisetas.wordpress.com/

Dá-lhe!

Texto e fotos: Ale Lucchese

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce.Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor. Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta.. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane. Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost “Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici…”

Iti suna cunoscut?
CONCLUZIE:
“E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati”- Albert Einstein.

(Sursa: my daily junk-mail – se mai strecoara si lucruri interesante pe acolo)

10 septembrie 2005 Mâine plecăm în Spania. Nu pot să cred, sunt atât de fericită… O să plecăm cu Vera, tata se duce să-și caute de lucru, și Vera l-a convins să mă ia și pe mine, i-a spus tatei: „Ia-o și pe ea, o să vadă lucruri noi și e bine pentru vârsta ei să cunoască și altfel de oameni” Până la urmă tata s-a învoit, spunea că e o experiență educativă, dar eu știu că Vera mi-a plătit biletul, de fapt tot ea i l-a plătit și tatei. Îmi pare rău că pleacă, a fost ca și sora mea, m-a răsfățat, am fost împreună peste tot în oraș: la film, la mall, ba chiar și în club, a fost ca o vacanță în vacanță, când o să mă întorc o să înceapă școala. Mi-ar place să merg la școală acolo, cu Vera…
11 septembrie 2005 Sunt atât de fericită, am ajuns la Madrid, azi am zburat prima oară cu avionul, a fost fantastic, să zbori printre nori, să-i vezi peste tot împrejurul tău ca niște perne mari de puf, să te afunzi în ele. Știu că sună banal, dar mi-ar plăcea să fiu însoțitoare de zbor, să zbor în fiecare zi, să mă pierd printre nori.
Orașul e minunat, atât de mare, de curat, oamenii par mai liberi, mai fericiți. Acasă, vedeam pe stradă mulți oameni cu capul plecat, sau cu figuri triste, gânditoare; aici buna dispoziție e molipsitoare, unde te uiți doar fețe zâmbitoare, oameni care privesc cu încredere înainte. Și clădirile sunt altfel, mai îngrijite, mai curate, mai aerisite, deși multe din ele sunt ma vechi decât cele din București nu au aerul acela îmbătrânit de acasă. Poate clădirile îi fac pe oameni fericiți, sau oamenii fac clădirile mai frumoase. Oricum ador locul ăsta, oriunde te-ai duce îți vine să zâmbești, am fost atât de fericită azi. M-a dus Vera la unul dintre locurile ei preferate, o cofetărie…. unde am mâncat…. Apoi am mers prima oară cu taxiul printre clădirile acelea frumoase, mă simțeam ca la film, unde vedeam decorul cum se mișcă în jurul meu, apoi mi-am dat seama: acum fac și eu parte din film.
Sunt atât de obosită, m-am plimbat peste tot, am fost și în parc, în centru, m-a dus la un mall să-mi cumpere niște haine. Mi-am luat mai multe buzițe, o rochie roșie superbă cu bretele pe umeri, niște pantofi tot roșii, Vera mă răsfață, sper să îi pot mulțumi într-o zi pentru tot ce mi-a dăruit. Tata nu a venit cu noi, s-a dus să-și caute de muncă, sper să fie bine, când a venit acasă mi-a zâmbit și m-a mângâiat pe cap. Lucrurile par să se îndrepte, Noapte bună. – Noapte bună iubito! Rămăsese cu ochii deschiși în întunericul care-l înconjura. Îi era frică să închidă ochii, imaginația lui era mult mai rea decât realitatea, demonii săi erau mult mai răi, decât cușca în care se afla. Aici în jurul său se aflau doar oameni, oameni care nu însemnau nimic pentru el, doar … ei erau cei care i-au schingiut sufletul, cei care i-au maltratat iubita, ei erau blestemul său. Îi ura, îi voia morți, erau monștri, bestii dar rămâneau doar oameni, închiși în cuști. Demonii reali erau în el. De cealaltă parte a pleoapelor, dincolo de granița viselor, acolo nu era cenzură, acolo toate luau alte forme, care se măreau și veneau asupră-i, contopindu-se, lovindu-l, rănindu-l, sfâșiindu-l, dar el rămânea inert, stătea doar întins privindu-i cum se hrăneau din el, până când… până când apărea ea… cu părul despletit, cu ochii în lacrimi, cu sânge în obraji, cu carnea vânătă, abia atunci simțea durerea, voia să se ridice, să o salveze dar nu putea… mereu era ceva care-l împiedica să ajungă la ea: uneori era legat, alteori nimic nu părea să-l rețină dar trupul său nu-l asculta, nu se putea mișca, își simțea membrele moarte, parcă se topeau, sau se izbea de un zid, alteori alerga dar părea că ea se depărta de el cu fiecare pas, calea era ca un labirint, o prăpastie, și niciodată, niciodată nu reușea să ajungă la ea. Vedea cum monștrii se întorc de la el și se îndreaptă spre ea, țipa, dar și vocea lui era ștearsă, nu mai avea glas, iar monștrii o învăluiau, unii o loveau, alții o scuipau, o dată unul i-a tăiat părul, o durere surdă era în el simțea cum plânge, dar nu avea lacrimi. La un moment dat unul dintre monștri o săruta… o săruta, și părea că prin sărut îi smulge sufletul. Apoi totul în jur se îngusta, rămânea fără aer, ca o cutie de sticlă care îl strivea care-i tăia corpul și-i diseca ființa atom cu atom, se simțea difuz… Mai bine rămân treaz, e mai puțin dureros. Dar stomacul începuse să-l roadă, îi era foame, dar trebuia să aștepte până a doua zi ca să mănânce. Și mâncarea și somnul erau acum un calvar. I se făcuse frig, simțea transpirație rece pe spate… Somn… vise… nu… nu… NADIAAAA….

Ce lucruri ciudate se pot petrece in mintea unei femei. Daca un barbat separa lucrurile si le baga in niste cutii, o femeie leaga un eveniment de altul sau 15 evenimente de 25 de lucruri si astfel rezulta acea bulibaseala – numita atitudine- aferenta fiecarei femei. Zilele trecute ma gandeam la ce reactii surprind in jurul meu. Ma uitam cum o “feminina” era foarte deranjata ca el nu a spalat vasele pana a venit ea de la sala. Alta era suparata ca mama dansului ii calcase hainele fiului si basca, ii facuse si curat. Se simteau ravasite si de a dreptul invadat, una de mama partenerului iar cealalta de indiferenta sa. Dar nici cu dansii nu ma pot plange. Unul e ravasit deoarece o Ea l a prins cu o mica minciunica pe care el nu o facuse decat ca sa ii arate Ei ca o iubeste. Si atunci m am intrebat de ce oare unele din femei prefera aceste mici minciunele. Si in mite mi a venit experimentul cu maimutele. Sa vi l explic pe scurt. 3 maimute intro cusca si deasupra unei scari niste banane. Prima maimuta urca pe scara sa ia banane iar in secunda 2 se arunga peste ele cu apa rece. Se baga alta maimuta in cusca si cand vrea sa se urce celelalte o trag si o iau la bataie. Se inlocuiesc maimutele pe rand, la final rezultatul fiind acelasi- se lasa cu bataie- insa in cusca nu mai e nici o maimuta initiala. Acum ca v am spus si de experiment sa revin. deci oare si noi femeile sa facem sau sa acceptam minciunelele lor doar de teama ca altfel vom fi stropite de un jet de apa rece????????? Puterea obisnuintei te indeamna sa ai anumite atitudini si e mult mai greu sa incepi sa inveti lucruri noi decat sa te lasi purtat de obisnuinta. Cu toate astea nu vad de ce sa accept minciunele frumos ambalate si justificate doar pentru ca sunt femeie. Ei bine domnilor, DA avem multe defecte, plangem daca ne inselati, plangem daca nu ne luati ce ne dorim, tipam daca nu ne ajutati, ne prefacem ca nu stim unde e ghena, cicalim si nu in ultimul rand ne uitam la telenovele DAR nu place sa fim mintite. Sau ….

Sau ….e dragut inceputul dar hai sa fim seriosi , nu cred ca avea ca cauta maimuta sau maimutele acolo, chiar daca era doar un exemplu. Cat despre restul de final.. totul in viata se invata …chiar si drumul catre ghena   nuuuuuu?

Începutul de secol XX a fost perioada cea mai fecundă în domeniul artelor. Anii ‘905 – ‘910 a adus o seamă de noutăţi în artele vizuale. În ‘906 cubismul, în ‘910 futurismul, pictura metafizică şi pictura abstractă. Dacă ar fi să definim pe scurt fauvismul acesta reprezintă cu siguranţă o revoluţionare şi un triumf al culorii, în care puritatea şi strălucirea cromatic, pare să fie la ea acasă. Criticul de artă Louis Vauxcelles a definit pentru prima dată acest curent artistic, drept “fauves” (fiare), în urma unei prime expoziţii din cadrul Salonului de toamnă de la Paris. Aici s-au întâlnit operele unor mari artişti: Matisse, Vlaminck, Derain, Manguin, Jean Puy etc. Însă Matisse devine adevăratul şef al mişcării fauviste. Acesta îi consideră drept fundament spre demersul său sălbatic prin cromatica strălucitoare pe adevăraţii maeştrii: Cezanne, Van Gogh, Gauguin. Apoi se lasă puţin influienţat şi de neoinpresionişti, relevant fapt prin picturile realizate la Sain Tropez la ‘901. Dacă Vlaminck merge cu violenţa cromatică până la un soi de brutalitate, Matisse are un desen mai clar evidenţiat de un colorit strălucitor. Dincolo de ei, Derain, un adept şi el al culorilor sălbatice, însă cu domolite de o anume suavitate. Relevante sunt tablourile sale pictate la Londra, între anii ‘905 – ‘906. Dufy, devine şi el pentru o perioadă o “fiară în cuşca sălbaticilor”. Însă pictura lui conţine şi elemente graficizate cu varii contururi moi, sinusoidale. Ca o notă în plus, foloseşte noncularea, negru în speţă, rezervându-i zone destul de largi în opera sa. După această perioadă, urmează cea în care apare un fel de reacţie împotriva fauvismului şi în care culoarea, strălucirea ei, pare cu mult mai domolită.

Îmi pare rău pentru tot ce nu pot să rostesc, pentru tot ce nu pot să simt şi pentru tot ce îşi pierde viaţa în jurul meu…

Îmi pare rău pentru ambiţia mea de a face totul exact opus decât fac ceilalţi…

Îmi pare rău pentru cuşca în care te-am închis şi pentru faptul că am pierdut nenorocita aia de cheie…

Îmi pare rău pentru chipul meu care se pierde încercuit fiind de fumul gros al neputinţei…

Îmi pare rău pentru trupul meu pe care-l chinui cu durerea necunoscutului şi a dorului…

Îmi pare rău pentru toate sentimentele irosite şi tot devotamentul oferit…

Cum Dumnezeului am ajuns să simt asta şi să mai şi scriu despre ea? Trebuie neapărat să mă las de blog, altfel o iau razna şi fără motiv aşa…ce rost are să amplific o lipsă? Ea tot lipsă va rămâne..

Da, îmi lipseşte ceva ce tu nu mi-ai dat niciodată…şi totuşi îmi lipseşte…