“Palatul Cuza” – Muzeul Unirii Iasi – Fosta resedinta a domnitorului Alexandru Ioan Cuza si a regelui Ferdinand

Cică pe la Piteşti “portocaliii” ar fi încercat să cumpere votanţii cu sticle de vodcă de pe care le zîmbea, făcîndu-le cu ochiul, însuşi Traian Băsescu! De ce nu whiskey sau mai bine “Ochii lui Dobrin”, adică ţuică de prună de-a noastră, patriotică,nu se prea ştie.Oricum, să fie primit, căci s-a dat nu s-a luat.La dezbaterea – sau mai bine zis zbaterea – de la Cluj, Traian Băsescu a mai comis una, cît casa din Mihăileanu, trecută cu vederea pe fondul uriaşei mîrlănii cu care a abordat o întîmplare tragică din viaţa contracandidatului său, Crin Antonescu.Încercînd să convingă că nu este un personaj conflictual, belicosul încă preşedinte nu a ezitat să se identifice cu eroii de la Timişoara, cu cei care au riscat ieşind pe străzi şi în pieţe în 1989, pe cînd dumnealui molfăia “caşcavalul” cu care îl cadorisise, ca pe un comunist de nădejde, Elena, nu Udrea ci chiar Ceauşescu, cu victimele mineriadelor, cu “golanii” din Piaţa Universităţii, pe care a şi încercat să şi-o asume într-un moment de beţie evidentă, precizînd că şi despre cei amintiţi se spunea la fel!Astfel, eroul neamului devine numai bun de sanctificat, bineînţeles dacă va fi de acord şi prietenul Daniil.Ceauşescu se credea cînd Cuza, cînd Mihai Viteazul cînd Horia, Cloşca şi Crişan sau Traian şi Decebal, însă niciodată n-a zis că el ar fi Răscoala de la Bobîlna, Revoluţia de la 1848, Marea Unire sau Lupta de la Călugăreni. Traian Băsescu, ai cărui urmaşi a stabilit coana Nutzi că sîntem, a comis-o!Că a fost din cauza alcoolurilor, disperării sau paranoiei nici nu mai are importanţă!

Din ciclul: Dă-le Doamne injecţii, următoarea ştire pe site-ul UAIC:

Două studente, de la facultăţile de Chimie şi Facultatea de Drept au fost confirmate ca infectate cu virusul AH1N1; ambele se află sub supraveghere medicală.

De dimineaţă, în UAIC au fost realizate anchete epidemiologice (controale medicale), atât în căminul C10 – acolo unde era cazată una dintre studente, cât şi printre colegii studentei de la Facultatea de Chimie, care urma studii de master în anul I.

Colegii studentei de la Drept urmează să fie testaţi la următorul seminar pe care îl vor susţine.

…………………………………

Dacă aşa stătea situaţia pe 27 Octombrie, am vrut să vad şi update-ul care nu a întârziat să apară:

Update

• nici una dintre colegele de cămin ale studentei de la Chimie nu prezintă simptome de răceală; situaţia lor este ţinută sub monitorizare.

• mâine, de la ora 10.00, va fi testată grupa studenţilor de la Drept

P.S. Nu mergeţi cu porcul la Facultatea de Drept că tre să aşteptaţi următorul seminar ca să fie controlat.

Ca oricărui cititor conştiincios de gazete, mi-a trezit interesul frecvenţa tot mai mare cu care se repetă în spaţiul public cuvântul „incapacitate” în contexte legate de factorul politic: incapacitatea „funciară a clasei politice”, generalizare a analiştilor superficiali ori a politicienilor când se referă la ceilalţi, incapacitate a „politicii externe româneşti de după 2005”, a „guvernului Boc”, a „politicii investiţionale”, „incapacitatea de a organiza alegeri libere şi corecte”, „de a asigura un climat al încrederii reciproce”, „de a administra sistemul medical”, „de a găsi soluţii pentru reducerea efectelor recesiunii”, „incapacitatea clasei politice de a se profesionaliza”, „de a realiza un acord politic”, „incapacitatea mediului politic de a-si construi un cadru juridic de funcţionare”, „a desprinderii de vechile structuri”, culminând cu „incapacitatea politică a Preşedintelui”. Toate culese din presa unei singure zile.

Morbul e vechi. A contaminat spiritul fabuliştilor începând cu al XIX-lea secol, dar consecinţele s-au ivit mai târziu, odată cu nemulţumirile faţă de reformele şi moralitatea lui Cuza. Abdicarea domnului unionist, perceput ca al lor de către clasele de jos, a fost determinată nu neapărat de parlamentari români, cât de marile cancelarii europene. Impresia de incapacitate a dus la coalizarea întregului spectru politic şi la invitarea unui principe străin „să domnească” peste vrajba mereie dintre români, poate cea mai inspirată decizie politică luată vreodată, judecând după rezultate. Vor fi fost şi presiuni externe.

Actul vizionar de la 1866, bine păstrat în mentalul colectiv, a mai avut pusee  în 1990 şi 2007, iar acum în 2009 desemnează deja sindromul unei boli cu o anumită ciclicitate, deocamdată fără leac.

La fel ca şi alţii, românii îi acuză pe guvernaţi când nu le merge bine, deşi normal ar fi  să-şi revadă întâi propriile deficienţe, neîmpliniri, ca pornind de aici să le rezolve pe ale tuturor. Cum se întâmplă în Apus, unde aceste două planuri sunt inversate. Noi rămânem asidui privitori în curtea vecinilor, capra lor mai ghizdavă – motivul discordiei, o formă mentală remarcată din vechime. Însă aserţiunea că identitatea caprei ar fi neaoş-românească are la bază tendinţa noastră de autoflagelare. Vezi bine, mitul îl au şi alţii, sub forme diverse, dar nu e o scuză. Nu este un dat al sorţii ori al fatalităţii, aşa cum ne iau peste picior detractorii, ci o consecinţă a risipirii speranţelor, a lipsei de apetit pentru educaţia celor mulţi manifestată cu foarte mici excepţii de majoritatea domnitorilor, cei mai mulţi, fără prea multă ştiinţă de carte sau chiar analfabeţi. La noi totdeauna învăţătura cere sacrificii, căci bietul om s-a aflat mereu „subt vremi”, aşa că, neavând pe cine da vina, ocărăşte timpul neprieten. Dacă regii, nobilii, patronii, bogaţii occidentali se mândresc de un mileniu şi jumătate cu întemeierea şi întreţinerea unor cunoscute universităţi, academii, spitale, fundaţii culturale, ai noştri îşi pizmuiesc norocul unii altora, vânându-şi averile şi poziţia socială. În nicio altă ţară europeană şcoala nu a fost şi nu este mai urgisită ca în România. De aceea nu au fost posibile decât sporadic un consens naţional, nici coduri ale onoarei şi ale demnităţilor cavalereşti. Or bunul simţ, civismul, comportamentul politic al individului se însuşesc în familie, la şcoală, în societate.

Sindromul „domnului străin”, acum însoţit de acela al „neamţului providenţial”, priceput şi robace, revine în actualitate după două decenii de improvizaţii şi politicianism, de căutări sterile generatoare de insatisfacţii, dar şi de concluzia multora, din Vest şi din Est, că nu ne putem guverna singuri. Ne-o tot spun atâţia începând cu Herodot. Degeaba s-a ofuscat cronicarul că „nasc şi la Moldova oameni”.

Însă reluarea motivaţiilor paşoptiste se datorează neîncrederii în propriile capacităţi. Luptătorilor întorşi de pe frontul antisovietic li se simţea nodul în gât: ar fi preferat ca ţara lor să ajungă land al Germaniei, decât să cadă sub ciubotă bolşevică. Prins la ananghie, sufletul lor hăituit nu mai vibra româneşte. Ca să scape de abuzurile unor diriguitori străini de aspiraţiile poporenilor, au continuat războiul în munţi încă vreo două decenii. Nici eroismul, nici uitatele lor jertfe nu încălzesc inima unor diriguitori egoişti, îmbătaţi de elixirul puterii: nu se mai adresează unui popor unitar, ci unor mulţimi uşor de manipulat, întreţinute, pe faţă ori pe din dos, cu ajutoare de stat în schimbul votului. Ideea străinului salvator se află şi în imaginarul altor popoare jefuite de conducători hrăpăreţi sau de imperii: albanez, bulgar, croat, sârb, slovac, sloven, eston etc. Numai că astăzi dorinţa de a fi înfiaţi de SUA şi filogermanismul românesc  sunt susţinute pe marile canale mediatice la ore de vârf, fără complexe de conştiinţă etnică. În buna tradiţie a patriotismului nostru, de care se mai face caz doar la Ziua Naţională, ai senzaţia că se întâmplă ceva grav cu fibra naţiei. Nici istoria strămoşilor nu ne mai spune nimic. Totul pentru putere. „Chiar de-ar pieri lumea”.

Dar plângerile tardive n-au legătură cu emanciparea publică, nici cu proiecte vizionare de funcţionare corectă a democraţiei, toată tevatura de azi fiind legată de încurcături socio-politice de moment – numai după ce ajungem la fundul prăpastiei căutăm calea de scăpare. Nu i-a oprit nimeni şi nimic pe aleşi să creeze o majoritate politică serioasă, să treacă din casă în casă asemeni apostolilor spre a câştiga suport popular şi să pună în aplicare principii sănătoase de guvernare cu premieri destoinici, sau să-i facă dreptate Regelui Mihai readucându-l pe tron. Poate că nu s-ar fi rezolvat toate deodată, dar măcar poporul era cu toate ale sale lăsate moştenire de înaintaşi, iar tranziţia ne-ar fi părut mai suportabilă.

Din nefericire, paşoptismul e istorie uitată.

Petru Tomegea

]]> http://calindiaconu.wordpress.com/2009/10/20/un-gand-pentru-antonie-iorgovan-si-ceilalti/ Tue, 20 Oct 2009 04:33:35 +0000 calindiaconu http://calindiaconu.wordpress.com/2009/10/20/un-gand-pentru-antonie-iorgovan-si-ceilalti/

Dupa inlaturarea lui Ceausescu prin impuscarea sa langa un zid oarecare al unei foste capitale a Tarii Romanesti (pana atunci celebra prin Turnul Chindiei); am avut de rezolvat si pus la punct multe probleme… Una dintre ele a fost sa aducem in actualitate Legea Fundamentala a Statului, CONSTITUTIA. Sa o transformam din litera moarta in litera vie:  sa o adaptam astfel incat un “experiment” trist de genul concentrarii puterii in mainile unui singur om sa nu mai fie posibil.

Pe de alta parte, e simpatic sa constati reactia poporului in ce priveste “nevoia de Tatuc”… Romanii stau mai linistiti daca stiu ca acolo sus, e cineva care domina structurile; care “le arata el lor”; care “se pune cu ei”, se ia la tranta cu mariile – dar in acelasi timp nu uita sa coboare la nivelul “de baza”: in piete, la nunti, botezuri, balciuri si targuri… Destinul lui Basescu tine aproape de portretul pe care acesta si l-a schitat, si pare ca se apropie din ce in ce mai mult de cel al lui Cuza!

Cu siguranta nu am fi retinut nuantele subtile ale separatiei puterilor in stat si nici mecanismele autoreglarii dintre cele trei puteri aflate in complexa si frumoasa interactiune, daca nu ar fi existat aceasta “fortare a interpretarii constitutiei”. Observati cum  carticica galbena a inceput sa fie purtata pe la televiziuni? Cum abia acum, in aparenta ananghie, isi intra in drepturi – caci asta e soarta legii: sa o folosesti abia atunci cand ai nevoie de ea!

Se cuvine deci sa multumim Domnului Presedinte ca ne-a inflacarat inspre lectura si interpretarea Constitutiei; de am ajuns sa stapanim termeni complicati, cum sunt: desemnat, numit, propus … dizolvare, consultare … majoritate dinamica …

Cine ar fi crezut ca in micuta carticica galbena vom gasi atata intelepciune? Sau ca – pe langa ea, s-au mai scris tomuri intregi  de comentarii avizate, ca exista o disciplina numita drept constitutional si ca avem in aceasta tara o Curte Constitutionala, stand intr-un fel de-asupra tuturor…

Daca am inteles bine, soarta puterii in democratie este sa fie in mijlocul unui joc al paselor, al echipelor – individualitatile prea indragostite de minge si dribling fiind admirate atunci cand marcheaza, dar huiduite cand pierd mingea la adversar. Iar acum, adversarul nostru e … criza! Hai Baietii! Putina concentrare! Pe ea, pe mama ei!…

Unul zimbea timp, delirind despre propria grandoare, zicea ca despre marile lui fapte vom citi in cartile de istorie in citiva ani (!), celalalt statea in pozitia magotului si intretinea delirul. Cu pilde rupte din “realitatea dura a zilei” ce-o traim. Ati auzit recent ca Boc ar fi copie verbatim, 1 la 1, dupa Cuza? Ca ar fi fratele mai mic al lui Stefan cel Mare? Sigur ca ati auzit. Trebuia doar intarit. Profesional. Oarecum profesional…  Desi – “Noi vrem respect”!

 Si, pentru ca scriam zilele trecute ca in teritoriu e promovat Boc, iar Croitoru e aruncat la goz inainte chiar sa macaie si el, se pare ca s-a copt momentul ca Emilu lu Nutzu Naii sa fie promovat si pe malurile Dambovitei cu mai mult aplomb.

In timp ce Basele se intretinea cu Topeasca si relata ca, ma rog, a mai chibzuit, si cel mai bine ar fi sa-l mai lase pe Emilu lu Nutzu Naii din Rachitele (chiar nu vrem sa-l foarte asociem cu Clujul!), Tatulici facea sfoara in fata premierului si ii ridica statuie pe Realitatea. Un fleac: pret de 2 ceasuri. Au ajuns ca Boc sa povesteasca de cum se scutura in Ardeal prunii, sa se vada ce e bun si ce nu, iar Tatulici sa il laude, fascinat, de acuratetea descrierii, pentru bunele intentii ce le are governu.

 Amu, Emilu lu Nutzu Naii, mai gasi ragaz sa-l mai citeze nitel pe Montesquieu, ba un pic si teoriile americane aflate de la niste profesori cu care s-a intilnit el la Babes-Bolyai pe vremuri, doar-doar sa se vada ca e “telectual” si el, iar Tatulici ne reaminti de campaniile facute de Realitatea pentru binele Romaniei.

Nu stim cum, cum nu, dar SOV nu mai trebuia dintr-o data sa restituie nimic la FNI, iar liderii sindicali – ce pina mai ieri ii impingeau pe sarmanii oameni cu de-a sila in strada –  nu mai erau actionari la aceasta televiziune. Cit despre “moguli”, in general, mucles total.

 Boc si Tatulici, aidoma lui Dedal si Icar, croiau frumoase aripi si se vedeau deja zburind spre soarele alegerilor in urma carora Base va fi uns voda din nou, Boc reasezat in jilt, iar Tatulici… Tatulici, ce? Partea asta ne-a scapat cumva. Asa ca, sa ne multumim cu concluzia emisiunii: “Vai, domnule premier, ati fost judecat gresit”! Ce maret ne sunteti! Da’ ce reforme ne mai trageti! Oare cum puteti fi atit de bun si optimist?

Înainte de Mica Unire nu prea existau dughene, prăvălii, magazine, ci mai adesea tarabe, un fel de mese lungi şi late pe care se aşeza marfa în târguri, oboare, pieţe. Alături se vindeau direct din căruţe, cărucioare trase de mână roadele muncii ţărăneşti, de la grâu, brânzeturi, fructe, vin, la scoarţe, pănură, oale, mobilier. Comerţ liber, ferit de înşelătorie, hoţie, domnia bunului plac.

Vitrina este invenţie burgheză târzie menită să arate eventualilor clienţi nu vechile tejghele cu toate celea la vedere, ci o altă faţă a lucrurilor, una fardată şi făloasă, cu exponate ieşite din comun, numai bune să-ţi ia ochii. Aşa s-a născut prima dată conflictul între realitate şi imagine, tot mai trucată, manipulată, falsificată până la butaforie.

Nu doar negustoria, ci şi politichia românească au trecut prin acest stadiu primitiv începând cu zorile democraţiei, ca în doar câţiva ani să facă progrese uimitoare. România devenise nu doar o putere economică, ci şi un fel de Benelux, sau chiar Elveţie a Europei Răsăritene, iar Bucureştii, Micul Paris. Numeroşi occidentali căutau de lucru la noi. Leii erau de aur şi argint. Cine vrea să se convingă de stadiul democraţiei nu are decât să recitească discursurile parlamentare din vremea lui Cuza şi Carol I, să studieze comportamentul mai totdeauna nobil al politicianului, fie de la putere, fie din opoziţie, să cerceteze acurateţea, buna credinţă, baza de drept a deciziei politice, să analizeze frumuseţea, volutele limbii şi ale retoricii. O făceau ca să aibă şi ei o patrie, voiau un loc în istorie, deşi unii se lăudau cu patriotismul lor înfocat, dacă îl ascultăm pe Caragiale.

Odată cu libertăţile din ’89, comerţul a irupt iarăşi pe tarabe, dar, în scurtă vreme, a reintrat în magazii uriaşe, hipermarketuri, malluri pe sute de hectare. Politica însă nu reuşeşte să treacă de stadiul tarabei. Ca orice artă, ştiinţă, ar fi trebuit învăţată pe îndelete. În relaţia sa cu electorii, a revenit la cutumele interbelice ale trăistuţelor de mălai. Acum se poartă micii şi berea, peturi cu ulei, pungi de făină, zahăr şi orez, puse în găleată cu sigla partidului, plicul cu un milion amărât, purcei de lapte, carne de pui ori de alte celea, mă rog, ce îi prisoseşte candidatului pe „acasă”. Se dau pe semnătură. Lipsesc deocamdată praful de tibişir presărat pe sumanul alegătorului infidel şi ardeiaşii cu ciomege aşezaţi în usturoaie pentru a-i da o „recompensă” pe măsură. În locul lor s-au introdus telefoanele mobile cu fotografia buletinului de vot stampilat sau webcam-uri cu calculatoarele aferente care vor stoca imagini doar  pentru „specialiştii noştri” şi posteritate, fiindcă nu pot constitui probe în instanţă. Nici de usturoaie n-am scăpat cu totul, după cum se vede din presă.

Relaţiile între politicieni, grupuri, putere şi opoziţie s-au reluat şi ele din perioada zorilor civilizaţiei, de la stadiul de tarabă, într-o combinaţie insidioasă cu vitrina.

Sunt şi „flori”, dar prea rare pentru a înclina balanţa. Ne aflăm undeva în epoca tribală, zic unii răi de gură, între sclavagism şi ev mediu timpuriu: avem încă destui servi(tori) care nu ies din cuvântul stăpânului, care se prostituează pe trotuarele puterii pentru lider, bani, avantaje, privilegii, sinecure şi, tot ca în vremurile proprietarilor de sclavi, nu numai fotbalişti, ci şi senatori, parlamentari, consilieri se vând ca la celebrele târguri, fiind cumpăraţi ca pâinea caldă cu preţuri variind între o bucăţică de ţară, o garsonieră elegantă ori o maşină de lux. Cei din poziţii subalterne au şi ei preţul lor, până la cel mai insignifiant „deconcentrat”, căpetenie locală de partid, vătaf de cartier, felcer comunal cu oarece influenţă. Mass-media colcăie de exemple. Deloc puţine, căci fac parte din joc. Se joacă la cărţi mari. De credit. Orice se poate preţălui la tarabele politice din piaţa publică şi de pe culoarele instituţiilor „democraţiei”, când e vorba de accesul la resurse bugetare, singurele fătătoare de averi peste noapte. Între grupuri, între putere şi opoziţie lucrurile decurg cam la fel, unica deosebire fiind de costuri şi funcţii, evident, multiplicate la puterea „n”.

Vitrina încearcă să ascundă gunoaiele, urâţenia, natura duală, mesajul „dublugândit” (Cf. Orwell) al politicului românesc, să nu se vadă mânăreala de sub tejghele, nici să răzbată miasmele-i puturoase, de aceea mănâncă foarte mulţi bani din bugetul „consolidat” care ar trebui alocat şcolii, cercetării, spitalului, şi aşa insuficient pentru poftele de imagine şi notorietate ale parveniţilor. Doar ei se strofocă după aşa ceva, crezând că sunt suficiente pentru a binemerita (prea)măriri politice şi recunoştinţă publică. De transparenţă nu s-a prea auzit. Pertractările de pe sub tarabe le numesc negocieri, algoritm, iar cearta din legislativ devine  învestitură, sesiune, şedinţă, moţiune, asumare, ca să nu iasă la iveală trocul ordinar, târguiala cea mai joasă.

Un academician, cândva (o tempora!) bizantinolog de renume, azi moşier sadea, zicea că „aleşii” – generalizarea nu-mi aparţine – suferă de (in)cultură şi (ne)civilizaţie, două boli grave care nu dor, dar tehuiesc spiritul civic, numai că împricinaţii dispun de diplome „beton” şi palate mai confortabile ca-n staţiuni de nababi, Miami, Monte Carlo, Copacabana. Învârt pe degete lumea cu trei sfori şi trei arşice, se pricep de minune la „acumulări cantitative”, ştiu orice îi întrebi, filozofează zi şi noapte pe ecrane năimite, de zici că sunt docenţi. Şi chiar au acte în regulă. Necazul e sub pălărie. Dar nu se vede la televizor. Adrian Barbu numeşte acest fenotip mediatic „cimpanzeu”, însă biata moniţă nu a putut învăţa să vândă gogoşi la tarabă.

Fireşte, de troc şi târguieli, de servilism şi alte apucături demne de întunecatul Ev Mediu se pot scrie tomuri… Nu criza şi sărăcia sporesc vulnerabilităţile de ţară, de ele am putea scăpa, ci nedestoinicia atâtor diriguitori.

Petru Tomegea

]]> http://cimec.wordpress.com/2009/09/29/tohani-vernisajul-expozi%c8%9biei-temporare-por%c8%9belanuri-ce-au-apar%c8%9binut-marilor-familii-boiere%c8%99ti/ Tue, 29 Sep 2009 15:27:48 +0000 cimec http://cimec.wordpress.com/2009/09/29/tohani-vernisajul-expozi%c8%9biei-temporare-por%c8%9belanuri-ce-au-apar%c8%9binut-marilor-familii-boiere%c8%99ti/

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită vineri, 2 octombrie 2009, ora 11⁰⁰ la vernisajul expoziției temporare ”porțelanuri ce au aparținut marilor familii boierești: CUZA, GHICA, ȘUȚU, STURZA AFLATE ÎN COLECȚIILE MUZEULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE PRAHOVA” organizată la Muzeul ”Popas pe Drumul Vinului” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului.

La manifestare va participa doamna dr. Georgeta Filitti, cunoscut istoric și scriitor.

Biroul imagine, comunicare, pedagogie muzeală,

Amalia Nicoară

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

În cazul în care eşti “candidat” la cazare, iată ce trebuie să ştii.

23 septembrie 2009

• verifici listele nominale cu studenții facultății tale care au obținut dreptul de cazare, afișate la facultate, sau pe site-ul facultății;

24 – 27 septembrie 2009

• completezi contractul de închiriere, legitimația de cămin și cererea de acordare a reședinței (flotant) la facultate;
• primești dispoziția de cazare;
• plătești chiria pe prima lună la casieria din complexul tău
• mergi la administrația complexului, în vederea cazării, cu urmatoarele documente:
  – dispoziția de cazare;
  - contractul de închiriere, completat în trei exemplare;
  - legitimația de cămin;
  - o fotografie tip buletin pentru legitimație;
  - cererea de stabilire a reședinței;
  - buletinul/ cartea de identitate, pentru cetățenii români; pașaport pentru cetățenii străini;două copii xerox simple după buletin
  - copie după certificatul de căsătorie, dacă este cazul
• primești camera;
• semnezi procesul – verbal de predare – primire.

Continuarea pe site-ul: www.infouaic.com

As fi vrut da!Pentru ca numele lui va ramane toata viata in inima mea.Azi “sefu” sau “jefe” cum ii spuneam noi-adica profesoul Cuza Mihai – ar fi implinit 64 de ani!E putin ciudata senzatia ce o incerc acum.E ca si cum ai incerca sa versi o cantitate mare de apa dintr-o sticla cu gatul prea mic..nu vrea sa curga.Am atatea amintiri in cap si atatea forme de viata inspirate de el incat nu stiu ce ar fi potrivit sa-mi amintesc intai,sa va amintesc …celor carora v-a fost profesor.

Profesor de matematica, fost director al Liceului din Gura Humorului, Cuza Mihai a fost unul din intemeietorii scolii de la Gura Humorului prin atitudinea sa si prin capacitatea lui de a forma elevi straluciti la matematica.Am avut si noi sansa sa-l prindem in viata si onoarea de a fi ultima generatie careia i-a fost diriginte si pe care a lansat-o spre panta asta abrupta pe care suntem!Poate pentru multi a fost un om rau pentru ca era sever,unii l-au batut,l-au vorbit de rau,l-au ucis ….spiritual.Cu toate astea pentru mine si pentru multi a ramas un atlet al matematicii.Un “antrenor” care a refuzat sa ne lase sa fim prosti,care stia ce conteaza in viata, stia tot ceea ce noi nu aveam de unde sti. De cate lucruri din viata asta iti aduci aminte cu bucurie si stima toata viata? As incerca sa le pun pe o hartie si insirandu-le sa fac o clasificare a ceea ce conteaza in viata. Apoi sa le compar cu ceea ce credem noi ca ar conta. Oare ceea ce uram si detestam intr-o zi poate sa se dovedeasca lucrul cel mai de pret apoi?

Intrebarea asta defineste perioada in care ne-a fost profesor.De multe ori luam bobarnace,castane,rigle sau adevarati pumni in cap.De multe ori il injuram il acuzam,ne indignam sau plangeam chiar.De tot atatea ori se aseza cate o caramida indestructibila la baza formarii nostre.E ca si cum ti-ar fi zidit cineva casa cu forta:nu vezi rostul acelor bucati de piatra una peste alta…una peste alta…si iar insirate tot asa de jur imprejurul unui perimetru.Ba chiar unii iau barosul si le darama spunand ca stiu sa faca ei mai bine. Dar la un moment dat vezi ca se ridica ceva pe acele pietre si e ceva ce-ti place si mai ales…dureaza.Cred ca toti se intrebau: “la ce-mi folosesc atatea integrale”?Pe toti cei care au gasit raspunsul ii felicit, pe ceilalti ii indemn la introspectie.Eu unul ma simt multumit de toata atitudinea pe care am avut-o atunci ,pentru unii de “tocilar” pentru altii “antisocial”.Si acum mai sunt caracterizat in fel si chip dar nu-mi pasa….

Azi e una din acele zile senine de toamna. Ma uit pe geam si am senzatia ca a incepus scoala. Ea a inceput dar n-a mai inceput si pentru mine. Nu am cum sa nu-mi amintesc de el care ne astepta in clasa cu figura lui dura si cuvintele simple de bun venit care se sfarseau rapid cu orarul…pentru ca timpul inseamna matematica si maine umplem deja 20 de pagini de “ea”.Asa senine ca acum erau zilele acelea cand ajungand acasa manacm in fuga si alergam sa profitam de prima zi de scoala….fara teme:).Si tot asa era si ziua in care am plecat pe Ceahlau….
Aflasem ce insemna “teapa”….eram cu sufletul deschis ca diafragma la 1000.Se imprimau toate chestiile atunci acolo…in interior.Am ajuns in fata scolii sperand ca nu mergem din nou cu “taradaica”.Am avut “noroc” …era un autobuz adica o taradaica mai mare.Sefu era un om credincios in ciuda unor fapte ale sale care nu afirmau asta.Dar numai Dumnezeu stie sufletul omului.Am oprit si de data asta la pr.Roman sa luam o sticla de aghiazma din ardeal.Noi chiar credeam la inceput pana am vazut ca are efect ametitor si pana la prima oprire fata domnului diriginte era rosie si zambitoare.Dar asa in starea aste avea puterea sa urce si pe everest cred.Sau credeam ca are.Asa am crezut si in una din acele zile cand dupa o noapte metilizata la greu cu alexandrion and co. am urcat pe ceahlau.Cuza era in forma de cu dimineata …servise ceva de intarire.S-a asezat in fruntea plutonului..nea Sorin la coada si am plecat.Din popas in popas am ajuns sus de tot.La un moment dat am observat ca in frunte nu mai era el..dar unde era?Dupa cateva secunde de nedumerire l-am localizat esuat pe o margine de poteca.Era sub supravegherea lui Nita si a lu’ Lupei…si Popovici parca isi dadea cu parerea.Oricum experti in situatii de urgenta.Dupa cateva manevre de evacuare a “apei calde”si-a mai revenit si usor usor, sprijinit am fost in stare sa continuam.La plecare …fraza care a provocat spasme de ras ani la rand:

“Baieti….am baut doi litrii de rom si …mi-a dat mai devreme domnu’ Toma doua mere….atat de rau mi s-a facut de la merele aleaa….”
…va urma

” Murim ” în luptă sau punem capu-n pământ? Ziua Imnului Naţional !

Motto :

Deşteaptă-te române, ridică-te,  trezeşte… hai, să zdrobim netoţii, căci ţara-a noastră este !

Marele Eminescu, o spune limpede :

”Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. ”

Suntem noi demni de trecut, de faptele strămoşilor noştri? Pe vremea lui Cuza-vodă, românul a ştiut să-i pedepsească pe hoţi, pe necinstiţi, acum… numai Cuza NU e la cârma ţării, iar noi ne-am resemnat cu hoţiile, cu necinstea preamultora, chiar aşa să fie ?

Burebista conlucra cu Marele Preot Deceneu şi-au reuşit să-i înfrâneze pe daci de la moravurile barbare … acum, una ca Udrea spune tinerilor ” să servească ceva mai tare, că e târziu… ”, preşedinţi de consilii judeţene, primari, o ţin pe timp de criză numa-n organizări de petreceri, sindrofii-n aer liber, organizarea costă, românul cică-şi înceacă amaru, scuze vor exista mereu, ” deştepte cum ridzi ” au amnezie, cică nu ştie unde-au ” dispărut” banii, ministeresa duduie Udrea,  ” cum-pătată ”, o dă-n turism ecumenic prin intermediul perdelelor ( erau musai pe timp de criză, tov Băsescu? ) şi-a unor clipuri care numai turismul nu-l promovează…

Sfantul Stefan cel Mare este si ramane in istoria noastra simbolul voievodului crestin, neinfricatul aparator al credintei ortodoxe si al patriei sale, păstrător al datinilor, îşi respecta şi îmbărbăta oştenii…  Pe noi, acum, ne-mbărbătează tov Boc ” trebuie să strângeţi cureaua ”, adică noi, fraierii, că ei se lăfăie cu mâinile-amândouă-n vistieria publică, îndesate până la coate. Datinile sunt încet, încet înlocuite, nu ne mai prieşte Dragobetele, vrem Valentine s Day, nunţile şi-au luat adio de la obiceiurile din bătrâni, acum avem elicoptere să-mprăştie trandafiraşi d-asupra odorului vreunui nabab local, başca maşinile instituţiilor publice servesc ca  ” alai ” . Credinţa noastră ortodoxă e pângărită-n fel şi chip, aleşi – masoni închinători la zeii întunericului cu şorţuleţe dinainte de juri că-i scenetă a preşcolarilor, precum ciupercile după ploaie au răsărit grămezi şi roiuri de viespii sectare, cu palate cu tot şi învăţături tălmăcite după cum are fiecare abilitatea de-a mânui vorbe.. . vorbe pentru că nu sunt Cuvinte Sfinte, nici fapte, ei spun, ei încalcă, una predică, alta fac… desigur există şi ceva puţine excepţii, care şi-n rândul lor sunt izolaţi, taxaţi, spurcaţi public de către cei ce se consideră ” meşteri ”. Bisericile ortodoxe sunt parte din ele spurcate… de faptele unor preoţi, pângărind simbolul familiei prin desfrâu cu parteneri de acelaşi sex, nu-s multe, dar sunt şi nu e-n regulă şi nici normal. Sfânta Scriptură o tălmăceşte şi răstălmăceşte care cum vrea, de respectat poruncile în adevăr, de urmat Învăţăturile lui Iisus, prea puţini dintre români, Revin la aleşi, câţi din ei pot ieşi-n faţă să dovedească : că n-a furat, că n-a minţit, că n-a preacurvit, că n-a ucis, că… Înfometarea poporului cum se cheamă că e, privarea de medicaţie pe motiv de lipsă de fonduri, privarea de educaţie, lipsă fonduri, act educativ în dorul lelii, dar… există fonduri pentru deplasări oriunde i se năzăre directoraşului numit politic, nu şi competent, al ministereselor care e ” musai ” să-l însoţească pe şăful statului, să-i ţie de urât, în loc să fie unde arde mai tare , nu unde se chefuie mai abitir, există fonduri să achiziţionăm limuzine, draperii, mobilier de lux, ce dacă mor copii săraci de dorul unei cărţi de colorat şi-o văd la alţii, ce dacă bolnavi de leucemie şi accidente de muncă sunt tristeţi şi răni şi dureri pe spinarea românilor năcăjiţi, se găsiră fonduri pentru panouri electorale de dimensiuni uriaşe pentru anume odoare de zei…

Cine-am fost, ce-am ajuns, şi iarăşi zic, în vremuri îndepărtate Marii Preoţi erau alfel numiţi, Patriarhii au fost sfătuitori ai domnitorilor, acum… tristeţe, tristeţe, tristeţe…

Aşa-i că până ŞI Imnul sună altfel acum, acum când ne-a ajuns, când ne-am săturat, când poverile ne-au aplecat şi mai avem un pic să ne târâm, iar noi încă… putem merge ! Ascultăm Imnul Ţării şi ne-aducem aminte de Grigore Vieru, de fraţii din Moldova, de limba noastră cea română?

” Murim ” în luptă sau punem, capu-n pământ? Resemnare sau Trezie Naţională? Mai permitem ca Drapelul şi Imnul Ţării să fie folosite ca imagini ce dau bine, şi nu  respectate şi preţuite ca valori? Se-mbulzesc, se bulucesc aleşii noştri-n faţa camerelor şi-a jurnaliştilor azi… câţi din ei cunosc Imnul Ţării, dar sensurile şi-nţelesurile versurilor?

Citiţi dară cu mare, mare atenţie ultima strofă a Imnului, apăsaţi cu blândeţe fiecare cuvânt al primului vers mai întâi şi iarăşi vă zic, recitiţi-l din nou cu atenţie şi continuaţi… citiţi rogu-vă cu mintea cu sufletul cu inima şi nu doar aruncând ochii ce-s furaţi de multe din jur, ultima strofă a Imnului Naţional ! Cătaţi să pătrundeţi, spun, totul ! Spun despre ieri, azi şi… mai ales despre mâine, ţineţi minte !

Sibilla

P.S. Duduia Udrea, azi când intonează Imnul, dacă-l ştie, desigur… să facă bine mai apoi la nelipsita-i prezenţă la declaraţii publice televizate, să aibă puterea să-i ceară scuze jurnalistului Cătălin Tolontan. Public ! A depăşit orice măsură şi orice limită ! O anunţăm pe această cale, de Ziua Imnului Naţional, să ” facă informativ ” nişte descinderi pe la bibliotecile unor renumite monastiri din România, şi după ce citeşte, să se spovedească. Ca să-nveţe să se şi căiască sincer, să-şi ia canon pe măsură ! Să ne rugăm dragi români pentru sufletul ei sărman, că nici ei nu-i ie uşor… săraca… păcatele-s greu de dus!

Deşteaptă-te , române !

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Motto :

” …Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis !  ”   ( Radu Gyr )

Trezeşte-te române !

se plâmge Imnul Ţării,

se tânguie poporul,

e Timpul de trezie,

să nu ne fure… dorul

stindardul dacic, tricolorul…

ne-or cenzura şi cântul,

barbari prea mulţi de azi,

Trezeşte-te române,

şi nu-i lăsa, tu cazi..

noi suntem Lupi şi brazi…

prea multe îndurarăm,

destul furară codrii,

ne doare nepăsarea,

năpârci, hiene, corbii,

ne ” strigă ”: proşti şi orbii…

batjocoresc simboluri,

se-nchină la ” năluci ”

sunt scalvi la porţi străine,

noi, răstigniţi pe cruci…

cât crezi că poţi să duci…

Deşteaptă-te române,

şi scoate pieptu-afară,

nu merită poporul,

şi nici a noastră ţară!

păgânii, să dispară… !!!

Sibilla

” Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. ”   ( Nicolae Bălcescu )

” Istoria este un tribunal în care se judecă popoarele si naţiunile. ”   ( Nicolae Iorga )

” Istoria fără adevăr îşi pierde însemnătatea, ea nu mai este istorie. ”   ( George Bariţiu )

” Ce bogată e literatura în idei şi ce săracă este istoria în fapte! S-ar putea concepe o istorie a celor neîntâmplate. ”   ( Titu Maiorescu )

” Dumnezeu dă formă clipelor istoriei! ”   ( Arsenie Papacioc )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

Dragi cuzisti, viitori cuzisti si fosti cuzisti…

Am placerea( sau nu) de  a  va anunta-din surse  proprii- ca, daca  e  careva  printre  noi care  avea  speranta ca macar un an il vom prinde  si noi si campusul care se  construieste de  cativa ani buni in tiglina, in locul scolii 7, ei bine…va anunt ca inceputul acestei vacante ne-a  adus o veste proasta: campusul cuza  nu se  mai construieste, constructia s-a  incheiat, ca  urmare  a  faptului ca  nu exista banuti pentru a  se  continua.

Totusi, cladirea  veche a  liceului e  foarte probabil ca  in curand sa  fie cumparata de  la evrei si restabilizata…cu putin efort  din partea  noastra. Cred ca  unii dintre  voi au fost anuntati ca trebuie sa  platiti pentru a  pune parchet si etc.

Totusi, eu una  consider ca  “ajutor” inseamna si pastrarea a  ceea ce  deja avem in liceu.

Mie una nu-mi pare  rau ca  nu ne  schimba locatia/liceul/cladirea pentru ca…mi-e draga cladirea asta veche… E  ca si cum as  veni la  un batran care ma  invata si care a  cunoscut n si n generatii inaintea  mea… e  ca  si cum toate acele generatii sunt langa mine.  Cladirea liceului e  frumoasa, nu vad de  ce  n-ar  fi. Poate daca va  fi rearanjata si pastrata va  fi cu mult mai frumoasa decat in prezent.

PS: floricelele din fata  liceului, cele plantate de  fosta 9 A sunt si acum inflorite si foarte frumoase…

PPS: Spera  cineva la  o oglinda  in wc-ul interior  din viitorul liceu? (probabil intr-o alta viata…. )

În camera misterelor nu intră decât un student. Restul, aşteptă afară, deşi 4-5 preotese stau pregătite să îţi dea (sau să nu-ţi dea) binecuvântarea lor.

Episodul I.
Cu teamă pătrund în secretariatul Facultăţii de Litere. Ştiu că e posibil să mi se vorbească urât, să mă dea cineva afară sau să nu rezolv nimic. Dar am urgent nevoie de o hârtie pe care să scrie ce cursuri am urmat în cei trei ani de studenţie la Jurnalism.

Dau “Bună ziua” de două ori şi aştept răspuns. Nimic. Spun cu voce tare ce problemă am dar mi se răspunde scurt: “Nu ai nevoie de nimic”.

Insist. Insist din nou, spunându-le că am semnat un act prin care mă oblig să vin la inscrierea pentru master cu adeverinţa de care am nevoie. Şi e important pentru că altfel… nu pot face masterul la FEEA (O, da… scap de secretariatul de aici.)
“La doamna X. Aşteaptă”, spune una dintre secretare cu sictir.
Aştept. După ce doamna X discută cu doamna Z despre cafeluţe, cealaltă secretară o informează scurt de ce am nevoie. “Pe marţi miercuri…”, spune doamna X.
“Pe marţi miercuri pot veni să iau adeverinţa?”, întreb eu bucuroasă că se rezolvă.
“Nu. Trebuie să plăteşti taxa şi să faci cerere la noi.”, vine replica doamnei X care nu uită să se întoarcă cu spatele şi să se afunde în hârtiile de pe birou.

Merg la casierie. E 11. O coadă de 40 de persoane, că doar e admitere şi se pregătesc mulţi boboci să fie binecuvântaţi.Nu am nici o şansă să plătesc chitanţa pănă în ora 12 când…. se termină programul cu publicul la secretariat.

Episodul II.
Plătesc chitanţa de 10 lei la casierie apoi mă plasez în faţa secretariatului cu 45 de minute înainte să se deschidă. După 20 de minute de aşteptat, îmi spune o fată: “Oricum aşteptăm pe socoteala noastră, vezi că lumea intră. Azi e vineri şi nu au program cu publicul.”
Vineri azi? La asta…chiar nu mă mai aşteptam. Uitasem complet în ce zi a săptămânii mă găsesc. Dar era urgent să rezolv aşa că îmi fac curaj şi intru.

Ca de obiecei, nimeni nu răspunde la nimic. Într-un final primesc o replică de genul: “Da lasă dragă cererea pe aici pe undeva, ce îmi pasă mie!” Îndrăznesc să întreb către cine să fie adresată, primesc răspunsul şi ies plângând din secretariat.

***

Cererile pentru rector se eliberează în trei-patru zile. Dacă o depun luni dimineaţă, va fi gata probabil pe vineri când nu e program cu publicul. Iar duminică trebuie să depun actele la master, în cazul în care vreau să îmi depun dosarul definitiv. Ce şanse am să reuşesc?

P.S. Am reuşit să îmi iau cererea joi.

Ziua Grănicerilor !

În fiecare an , în 24 iulie, se sărbătoreşte Ziua Grănicerilor , a celor ce veghează frontierele patriei, Străjerii.

Istoria Poliţiei de Frontieră Română, o puteţi găsi AICI şi AICI

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a unificat pe grănicerii munteni şi moldoveni, punând bazele instituţiei moderne de pază a frontierelor ţării.

În 1864 s-a constituit primul corp unificat al grănicerilor din România.

021.9590 :

Românii vor putea apela Poliţia de Frontieră din orice loc din ţară, la numărul unic de urgenţă 021.9590, începând cu data de 1 august. Aici vor putea face reclamaţii şi vor putea obţine informaţii utile. Acest serviciu va funcţiona non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei .

http://www.adevarul.ro/

Celor ce străjuiesc graniţele ţării, azi, de Ziua Grănicerilor, un călduros : La Mulţi Ani, vouă, Străjerilor noştri !!!

Sibilla

informaţii preluate de pe banaterra.eu şi http://www.politiadefrontiera.ro/

imagini preluate de pe google.ro

15 Iulie, Ziua Mărcii Poştale Româneşti. ” Cap de Bour ”

În urmă cu 151 de ani, apărea prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei de către Principatul Moldovei.

“ Cap de Bour” a apărut în 1858, cu cinci ani înaintea primului timbru emis de Imperiul Otoman.Astfel, această dată a devenit Ziua Mărcii Poştale Româneşti, fiind marcată în fiecare an prin lansarea unor emisiuni cu diverse tematici de mare interes pentru filatelişti.

Mărcile poştale, deşi în lume au apărut prin 1840, pe teritoriul ţării noastre, primii colecţionari şi-au făcut simţită prezenţa pe vremea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Abia în 1891 s-a înfiinţat Societatea Filatelică Română.

Pe teritoriul Banatului primii colecţionari germani au fost prezenţi prin 1880 ( Caransebeş, Reşiţa, Timiş, ş.a. ).

Numărul colecţionarilor de timbre e din ce în ce mai mic. Timbrele, mărcile poştale sunt destinate educaţiei, sunt alternative de petrecere a timpului liber, mijloc de culegere a unor informaţii, act de cultură tocmai prin promovarea şi tezaurizarea valorilor culturale şi spirituale, a unor simboluri naţionale. Nu există graniţe, frontiere pentru marca poştală, dar, da există falsificatori iar experţi pentru depistarea acestora sunt extrem de puţini în lume.

” Colecţionarea mărcilor poştale, a întregurilor poştale, a ilustratelor maximo şi nu numai este una din cele mai frumoase pasiuni, fiind comparabilă doar, vorba cronicarului, „cu cetitul cărţilor”. Poşta română este una dintre cele mai vechi administraţii poştale din lume; ea a emis la data de 15 iulie 1856 prima serie de mărci poştale intitulată „Cap de bour”. Timbrele s-au numit aşa pentru că pe ele era reprezentat bourul, vechiul simbol heraldic al Moldovei. ” ( http://www.crainou.ro/ )

În lume, sunt existente 750 de exemplare de “Cap de Bour” din prima emisiune, dintre care 50 se află în România.

Romfilatelia, lansează în fiecare an emisiuni cu diverse tematici filatelice, în acest an : “Ziua marcii postale romanesti” si “40 de ani de la efectuarea primului zbor pe Luna – Neil Armstrong”.

Obelisc maramureşean cu cap de bour – Cetatea Ciceului

http://www.emaramures.ro/

” Bourul nu e de inspiraţie strict moldavă, ci provine în ultimă instanţă din Maramureşul medieval. Stema de azi a judeţului Maramureş încorporeză bourul. Întemeierea Moldovei medievale se datoreaza voievozilor maramureşeni care mai apoi, au colonizat “Ţara de sus” a Moldovei constituind, dinastia fondatoare a acesteia, respectiv dinastia Muşatinilor. Bourul a figurat pe heraldica personală a căpeteniilor române maramureşene Sas, Dragoş şi Bogdan care mai apoi le-au transferat pe stema noilor lor domenii statale moldave. ”

Mai multe detalii pe : http://ro.wikipedia.org/

” Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului; iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viaţa de zi cu zi şi ne aduce ştiri din antichitate. ”   ( Cicero )

” Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. ”  ( Nicolaie Bălcescu )

Sibilla

informaţii preluate de pe google.ro – romfilatelia, emaramures.ro şi wikipedia.ro

imagini preluate de pe www.ocazii.ro, emaramures.ro şi wikipedia.ro

(daaa stiu ca e cu ”a” nu ”î” )

Uitandu-ma astazi la stirile de dimineata, de pe Pro TV,  am vazut vremea, dar nu alerta de  cod galben mi a atras atentia : Busu…DA, BUSU, il stii… ala de prezinta, cel mai apatic om de pe Pamant, cu glumele cele mai rasuflate posibil, penibil imbracat (sincer, parca hainele i exprima ce i iese din gura) , la glumele caruia pana si prezentatorii raman straight face, ALA a zis o vorba oarecum inteleapta : ‘’stiti care e diferenta dintre o oglinda si o bîrfă ?”  ….prezentatorii, vizibil ofticati, gen ”hai in p la mea zi odata ”  : ”NU” … ”OGLINDA REFLECTA DOAR ADEVARUL , PE CAND BARFELE NU ” ceva de genul.  Nu e tocmai cea mai inteligenta, inteleapta vorba etc etc. dar, avand in vedere ce le a fost dat urechilor mele sa auda astazi, m am gandit sa scriu un articol pe tema asta (plus ca mi am amintit de un scurt metraj genial, pe care l voi posta la final ).  Sa trecem mai departe…am fost astazi , fiind in Husi, sa mi revad liceul si prietenii ramasi in liceu , in pauza mare.  Trecem peste uimirile mele, peste cat s a schimbat liceul intr-un singur an ( asta va fi alt articol ) , ma intalnesc cu o veche amica. Tigara, chat, totul perfect pana ma intreaba daca E ADEVARAT CE SE AUDE . ) . Dam timpul inapoi, la majoratul lui Tiggy (extraordinar majorat, btw ) . Euforici, mai multi, am fost la liceu, putin…ametiti sa zicem asa. Lucrurile s au denaturat putin dar eu nu am luat parte, asteptam la cofetarie (nici nu stiam ca a iesit doamna directoare si a tipat pe acolo etc etc  :-?? ). Am stat pe la scoala putin, si am plecat la parc (ooo..cimitir de amintiri ) ).  Revenim in prezent, astazi, de fapt ieri ca e ora 2 juma’, la ce mi a zis respectiva amica : ”e adevarat ce se aude ? cica ati fost la directoare la cabinet si ati batut la usa, dumneai a raspuns, iar voi ati injurat o ” . Stupoare, ras isteric si multe alte sentimente mi au cuprins stomacul mai ales.  De unde si pana unde s a ajuns la asa ceva, nu imi dau seama. Frate, cand fac ceva aiurea, imi asum responsabilitatea, dar asa ceva, chiar nu am facut ) ce dracu’. Bun..mi a zis ea , dar am observat ca multi oameni din liceu auzisera de ”brava mea fapta ”  si oarecum priveau cu respect asemenea comportament. Nu sunt eu icoana de lemn (lemn de icoana,whatever ) ) , dar nici nu incurajez asa ceva. Singura explicatie care imi vine in cap e ca saracii elevi sunt tare plictisiti, abia asteapta un strop de adrenalina or fun in viata lor, si …probabil e ca efectul ala, fata morgana, cand nu ai , delirezi, iti faci iluzii si apoi chiar ajungi sa crezi ca s a intamplat\ai vazut.  In fine, transform postul in ceva personal. Am vazut copile care au suferit enorm din cauza barfei, gen poze furate , puse pe hi5 si vai vezi doamne, ce ”curva ” e ca are o poza in lenjerie intima.  Barfele pot afecta foarte mult viata sociala, asa ca inainte sa va razbunati pe cineva aruncand vorba stanga dreapta, ganditi-va la efectul pe care l ar putea avea. In plus, barfa nu e productiva, nu te ajuta cu absolut nimic. Probabil porneste si din invidie, or refuz. AM ales titlul asta pentru ca , nu stiu de ce , dar cum e omul fara apa asa e si bîrfa fara sămănţă: putem face chiar o analogie: adevarul e miezul, si ramane in tine, barfa e coajă care pica pe jos, traverseaza orasul, dar tot la gunoi sfarseste.  In unele situatii, barfa poate ajuta, creste popularitatea etc (uitati va la Moni columbeanu , tarky , nichita si mai stiu eu ce alti retarzi apar zi de zi pe la Tv) tocmai pentru ca lumea se hraneste din asa ceva, iar cand omul nu e flamand , e bucuros (vorbim de omul situat pe primele trepte ale nevoilor umane ) .   La final, trebuie sa vizionati scurt metrajul urmator: E GENIAL.

Directed by: Razvan Parlog.
Director of photography: Valentin Mocleasa

Un scurt metraj bazat pe proverbul sa moara si capra vecinului )

Credeam ca este mai vechi. Se pare ca unele biserici din Transilvania au orologii mai vechi. 31 mai 1859.  Deci s-a pus in functiune in anul Unirii de pe timpul lui Cuza. Datele le-am luat din EVENIMENTUL ZILEI, iar ziarul declara ca a copiat dupa “The DaiIly Telegraph”;  asa ca nu am nici o raspundere. De altfel, nici n-am fost pe acolo, adica prin Londra. Se numeste asa ,dupa numele unui ministru (Benjamin Hall). Turnul are aprope 100 de metri. Cadranele au diametrul de 7 metri, minutarul este de 4,2 m, clopotul mare are inatimea 2,2 m , diametrul 2,7 m si cantareste 13 700 Kg. M-a  impresionat tehnica turnarii clopotului de bronz. Racirea, dupa turnare,  a durat 20 de zile. Mi-am amintit ca sovieticii au realizat  un film, ANDREI RUBLIOV, in care era o secventa emotionanta cu un clopot mare ,turnat sub coordonarea unui adolescent… Daca-i intrebi pe rusi, iti vor spune ca era cel mai mare  la acea data. Posibil. In tara sovietelor traia cel mai mare pitic, iar soldatii lor treceau fluviile inghetate pe sub gheata, cu tigara aprinsa. Revin la clopotul mare, numit tot Big Ben. Atelierul, care l-a realizat, a fost infiintat in anul 1570, deci in timpul adolescentei lui Mihai Viteazul. Cand a primit comanda, manufactura avea o experienta de aproape 300 de ani. Firma exista si azi, se numeste  “Whitechapel…”, este in Londra, se poate vizita de doua ori pe luna, contra 10 lire. Pe NET este mai ieftin, dar nu se aude sunetul clopotzeilor…Am scris asta, si pentru o paralela cu unii blogheri, care se mirau ca Hitler construise   autostrazi in urma cu  70 de ani. In Germania, normal. P.S. In Romania se pot comanda clopote in Baia Mare.