Era in fata mea, cativa metri ne desparteau, doar ca distanta crestea cu fiecare pas al lui, era inalt si alerga… vroia sa prinda microbuzul in care doar eu am reusit sa ma urc…el, nu! Cine spune ca totul se petrece intr-o secunda exagereaza, e de ajuns de o fractiune de secunda…am vazut tot si acum rememorez cu incetinitorul de parca ar fi durat doua ore, de parca am stat pe un fotoliu la cinema si am vazut un film…a traversat prin spatele unui camion parcat iar soferul daciei nu l-a mai putut evita…buf si atat…el pe capota si apoi pe jos, tipul de la volan tremurand se duce la el si il intreaba daca e ok… cred ca a fost un om distrus cand l-a lovit si un om fericit cand idiotul i-a raspuns… aha, idiotul…

S-a intamplat in aceasta dimineata, 27.11.2009 la ora 7, in intersectia Antiaeriana cu Petre Ispirescu…

Treceam molcom pe lângă un atelier auto. De obicei e o maşină în faţa, dar nimic deosebit. Ieri însă era parcat un Maseratti sclipitor. Proprietarul vorbea cu nea mecanicul. Sa trag cu urechea mi-am zis, ce naiba caută un Masseratti care arată ca nou la atelierul de pe strada mea.

Eeeeee şi aici vine partea interesantă. Norocosul italian posesor al unei masini italiene se plângea că după ultima ploaie a găsit apă pe scaunul şoferului.

Auzind acestea, mi-am spus, în sinea mea: Ahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahhaha

La fel de bine aş putea spune că funcţionarii publici îşi cumpără poşetuţe „luis viton” şi sandale versace din banii mei. Poate o să spuneţi că nu-i nimic nou în asta, şi aveţi dreptate, dar aşa tare mă enervează prostia, nepăsarea şi curbele din parlament încât nu pot să nu scriu despre asta.

Să vă povestesc…

Vine o vreme în viaţa fiecărui posesor de dacie când trebuie să spună adio minunăţiei pe patru roţi legate cu sârmă, iar acea zi este un blestem indiferent de soarta maşinuţei. Dar să mergem pe caz concret, mai exact momentul în care vrei să vinzi „otomobilul”.

Trecem peste faza cu alegerea cumpărătorului – nu o poţi da oricui, doar e piesă de muzeu, nu? – şi ajungem direct la acte. Cuvântul acte implică funcţionari publici, deci vrăjitoare frustrate, pe la 45-50 de ani, divorţate şi experte în calculatoare. Ce să mai, bune la toate.

Pentru a vinde o maşină îţi trebuie, printre multe altele, certificat fiscal. În cazul meu, a fost necesară o vizită la administraţia financiară sector 5 (Kogălniceanu). Când am ajuns acolo, m-am îndreptat către prima doamnă din spatele primului ghişeu şi i-am spus că vreau să-mi elibereze un certificat fiscal.

Zis şi făcut. Mă caută în baza de date – 13 minute după ceas – şi dă verdictul: Nu se poate!. De ce? Păi aveţi o amendă neplătităăăăă, diiiin 2007. După 5 minute de ba nu, ba da mă dau bătută.

Ajung la ANAF – acolo m-a trimis demonu din Kogălniceanu- şi repet figura, în speranţa că a doua oară e cu noroc: prima doamnă, primul ghişeu. Îi explic mimozei care e treaba şi culmea, mă priveşte parcă vrăjită de ceea ce îi spuneam. După 5 minute de explicaţii îmi spune: Nu la noi. La biroul de taxe şi impozite sector 5.

Era deja al treilea drum pe care îl făceam şi deja căutam camerele de filmat. Tre’ să fiu la camera ascunsă. Da, asta e explicaţia. Sunt la camera ascunsă! La biroul de taxe şi impozite aflu, pentru a treia oară, că am o amendă neplătită. Şi din nou…”nuuu la noi, la C.E.C-ul mare de la Alba Iulia unde fie plătiţi amenda, fie vă scoate un duplicat că ar fi achitată”. Eram în spumele mări, vedeam alb negru şi îmi venea să fac ca toate animalele pădurii.

Când am dat peste o faţă cunoscută la C.E.C am zis că sunt cea mai norocoasă persoană din lume. Mă îndrept către faţa cunoscută şi o rog frumos să-mi scoată un duplicat după o amendă plătită în 2007.

Mi-a dat un scaun şi mi-a explicat că pentru asta trebuie făcută o cerere către director şi că durează între două şi trei săptămâni până ajunge la el şi încă pe atât până îmi dă un răspuns. “Păi eu trebuie să înmatriculez maşina într-o lună!!!! Nu pot să aştept 2 luni după un certificat”.

Păăăăi…altfel nu se poate! Ştiţi, suntem în 2009, ar fi cazul să o plătiţi. Păi am plătit-o, de asta sunt aici. Vreau un duplicat.

-Ba nu aţi plătit nimic!

-Ba da, chiar la dumneavoastră am plătit.

-Eu nu-mi aduc aminte.

-Păi nici nu aveţi cum. Dar eu îmi amintesc.

-Eu nu, deci nu e plătită. Şi nici în baza de date nu sunteţi cu afirmativ.

Renunţ, că aşa nu ajung nicăieri, şi îi dau caşalotului 156 de lei, cât spunea că îi datoram. Cu chitanţa în dinţi, am mers frumuşel din nou la biroul taxe şi impozite (în Sebastian, sector 5) de unde am luat o ştampilă şi un post-it. Cu el m-am dus din nou la Kogălniceanu de unde am luat certificatul fiscal.

Mi-au spus să merg la următorul ghişeu pentru a face radierea. “Dar ieri când am sunat mi-aţi spus că se face din oficiu”.

“Da? A fost o greşeală, nu se face. La următorul ghişeu”.

Am mers la ghişeul urmăor unde bineînţeles că îmi trebuia contractul de vânzare-cumpărare în original (pe care nu-l aveam la mine). M-am întors acasă l-am luat şi am revenit la Administraţia Financiară în Kogălniceanu. Era 16.00 şi după 7 ore am terminat cu tot ce aveam de făcut.

Astazi dimineata m-au trezit, din nou, inainte de 7.  Ele, claxoanele care urlau in intersectie.

Creierul meu a sarit ca ars la primul claxon luuung si puternic, iar in secundele urmatoare a recunoscut: “S-au intooors! S-au intors oamenii din concediu si s-au urcat in masini!”.

Evident ca in febrilitatea incotrolabila in care intrase, s-a apucat rapid sa treaca in revista toate tipurile de claxoane: prelungi, disperate, pitigaiate, timide, hotarate, scurte si repetate. Ba chiar a trecut si la exercitii: “Asta e claxon de Dacie”, “Asta e de autobuz”, “Tramvai, clar!”, “A, uite si-un TIR!”.

Iar peste toate astea, se auzea din cand in cand fluierul domol, plictisit al politistului.

(Politistul din intersectie de la mine are program dimineata de pe la 7 pana pe la 9. La 10, desi interesectia e la fel de prastie, nu mai e nici urma de politist. In  fond, cat de mult mai poti fluiera incontinuu dupa doua ore de fluierat incontinuu?)

Astazi insa, dupa tura de claxonari intense, am reusit sa ma bestializez adormind la loc. Iar cand m-am trezit, m-am trezit cu o durere de cap crunta.  M-am apucat insa, constiincios, sa ma pregatesc pt o noua zi de munca.  Dar nu trec nici 10 minute, ca sa zic asa, ca printre claxoane, aud o voce coborata ca de undeva de sus, desi venea de jos, din strada: “Baga-mi-as pula, baaa! Baga-mi-as pula in gatu ma’tii! Ai blocat intersectia bouleee! Manca-mi-ai pulaaa, baa!…”

Un singur gand mi-a trecut prin minte atunci; un gand linistit, frate cu zen-ul: “Domne, ce fel de tara e asta?!”

Si cu gandul la Cel de Sus si la dreptatea divina, am iesit din casa.

Ce inseamna sa ai ghinion? Depinde de fiecare. Sunt unii care au ghinion conitinuu si altii doar in anumite privinte. Eu fac parte din a doua categorie. Cu ce am eu ghinion? Cu masina…

Am aproape un an de cand am cuparat masina (inca nu a implinit ). Am zis sa fie masina noua, ca sa nu am probleme. Dupa cum ziceam si intr-un post anterior, am avut 2 accidente in primii 1000 de km. Ghinion, nu-i asa? Asa mi-au spus si politistii de la constatari, si mecanicii de la service, si prietenii…

Astazi am plecat in concediu. Bineinteles, ca orice om, abia asteptam. Aveam traseul stabilit, obictivele turistice care urmau sa fie atinse bine puse la punct. Doar ca uitasem unul de pe lista. Care? Sediul Politiei din Petrosani. Este pacat sa ratezi un asemenea monument (de aroganta ). Asa ca ce metoda mai buna de a vizita sediul politiei intr-o zi de duminica dupa-amiaza, decat in urma unui accident. Zis si facut. Pe cand mergeam cu viteza melcului pe drumurile din  Petrosani, o Dacie nu a fost deloc impresionata de semnalul rosu al stopurilor de spate si mi-a dat un sut de incurajare. Cum nu aveam formulare de intelegere amiabila am poposit la politie. Punct ochit, punct lovit. Ce credeti ca m-a intrebat politistul de la constatare? Daca sunt ghiniost de felul meu, bineinteles.

Macar, fata de celelalte doua accidente, vinovatul si-a recunoscut vina si a fost chiar spasit. Dauna nu a fost prea mare, dar mi-a stricat prima zi de concediu. Astept cu nerabdare sa ajung acasa sa o iau de la capat cu dosarul de daune si restul… O adevarata nebunie…

Cu ocazia asta am aflat ca fiecare conducator auto este responsabil sa se duca la societatea de asigurari sa isi procure cel putin un exemplar din formularul de intelegere amiabila pe care sa il aiba continuu in masina impreuna cu un pix .

Dar, cum zice o vorba din batrani… “Ce sa-i faci. Asta e! Ghinion!”…

PS: ca urmare a acestui nou accident o sa creez o categorie speciala “Masina mea”

As dori sa se termine odata cu tot kkt-ul asta de tuning din romania…… Nu vreau sa ma intelegeti gresit, si mie imi plac la nebunie masinile tunate, dar nu vreau sa mai vad asemenea caricaturi cum este aceasta de mai jos X(

Inteleg ca nu sunt bani pentru a va lua o masina mai buna,mai noua, mai puternica dar frate…..totusi nici sa vedem acum masini din ani 90′ . Nu stiu ce sa va mai zic dar asa ceva nu se poate….. aceasta masina ar trebui dusa la remat.Punct.

Am un BMW 320 din 2001, 2000 cm, tractiune spate, 136 cai, daca ma las pe acceleratie masina fuge. O am de aproape un an si, de atunci, am tot dat peste tot felul de nebuni, cu tot felul de masini care au vrut sa se intreaca cu mine. De departe, astazi de dimineata, la-am gasit pe cel mai scrantit. Ajunsesem intr-o intersectie mai mare, in Albesti Paleologu, in fata mea era unul cu o Dacie 1310, fiindca ma grabeam spre serviciu si nu vroiam sa astept pana ce omul nimereste viteza I – a, m-am bagat prin stanga lui. Cu botul masinii mele eram undeva la nivelul usii din spate, astfel incat sa pot tasni repede de acolo si sa nu-i obturez omului campul de vedere, asa cum fac majoritatea. Cum am prins o bresa in traficul de pe DN, am bagat piciorul in ea. Pare-mi-se ca soferul Daciei s-a simtit lezat de manevra mea si a calcat si el brusc acceleratia, masina s-a ridicat de bot si a inceput sa-i patineze rotile in gol ca intr-unul din filmele Fast and Furious. Pana ce i s-a dezmedicit masina si a inceput sa o ia din loc, eu eram deja dus.

Fiti mai putin temperamentali in trafic, va rog, nu mai luati totul ca pe un afront personal. De asta se petrec atatea accidente. La volan toti frustratii vor sa demonstreze ca sunt smecheri. Nu mai tratati sofatul ca pe un concurs. Si eu, la randul meu, daca vine vreunul cu vreo ghiulea de 250 de cai din spatele meu, ma dau la o parte, il las sa treaca, nu fac tot ce imi sta in putinta sa-l imipiedic.

Strabon (en grec ancien Στράϐων / Strábôn, « qui louche », en latin Strabo), né à Amasée en Cappadoce (actuelle Amasya en Turquie) vers 57 av. J.-C., mort entre 21 et 25 ap. J.-C., est un géographe grec.

Plusieurs voix qui soutiennent qu’elles représentes l’”histoire” de notre genre multimillénaire, évoquent dans un écho qui se fait senti de plus en plus le fait que les gèto-daces ont été polygames, qu’ils ont mangé de la viande et le plus grave-qu’ils ont consumé importantes quantités d’alcool.

Pour démontrer une fois pour tous que les gèto-daces, comme les genres germaniques, celtiques, baltiques, et aussi comme les tribus d’origine thrace, ne consommaient pas d’alcool parce qu’ils ne connaissaient pas une boisson alcoolique hors celle des dieux «la boisson des dieux » appelée hydromel (Hidromiel en espagnol, Idromele en italienne, Hidromel en português, Mead en anglais , Miod en russe, polonais, norvégienne, suédois, danois, Med en ukrainien, Met en allemand, Medovina en tchécoslovaque, sarb-croate et slovène , Ezti-ur en basque , Sima en finnois, Hydromeli en latin classique, Midus en lettone), on va citer une importante source historique du début de I-er siècle a.Hr.

La plus importante épreuve est trouvée dans la « Géographie » de Strabon, le VII-e livre, chapitre III:

« […] Les helléniques considéraient les gètes thraces. Ils habitaient les deux rives du Istru, je me refaire aux gètes mais aussi aux mysiens. Les derniers semblaient aux thraces, mais en présent ils s’appellent moessi; des eux viennent les mysiens d’aujourd’hui qui vivent entre les lydiens, féringiens et troyens.

En outre, les féringiens sont birigi, de genre thraces, le même que les mygdons, les bebrycs, les maedobithyns, les bithyns et les thyns, et je pense que les mariandyns aussi.

Tous ont quitté deffinitivement l’Europe, mais les mysiens ont resté avec les autres thraces.

Mon opinion est que Poseidonios a la bonne présupposition comme que Homère appelle par ce nom les mysiens dans l’Europe (je fais référence à ceux de Thrace) quand il dit :

Ses yeux brillants il les retourna pour voir

Pays occupé de thraces, de ceux qui brident les chevaux

Et de mysiens, qui de proche se battent. […]

Poseidonios dit que les mysiens évitaient les produits de viande pour de motifs religieuses, et à cause de ça ils ne s’occupaient pas de l’élevage des animaux. Ils mangeaient du miel, du lait et du fromage, vivant en paix et pour ça ils sont appelés pieux par rapport aux dieux et capnobates.

Ils sont aussi des thraces qui vivent sans femmes; ils s’appellent fondateurs.

Ils sont considérés saints du fait de leur honnêteté et vivent sans peur.

Tous ceux sont appelés par Homère « les glorieux traient de juments, mangeurs du lait, sans bétail et les plus justes des hommes ».

Ils sont surnommés « sans vie » surtout parce qu’ils vivent sans femmes, et Homère considère que le veuvage est une vie vécue seulement à demi, comment le poète appelle dans la maison de Protesilaos la « démi-vie » parce qu’il était veuf :

Les mysiens sont appellés « lutteurs de près » parce qu’ils sont imbattable, étant des guerriers sans peur.

Dans le XIII-ième livre (de Iliade) il faudrait d’être écrit « les moesis, lutteurs de près » à la place de mysiens (dite Poseidonios).

Mais, sans erreur, il est audacieux de changer le texte du Homère, considéré bon le long des années passés. En effet, il est plus plausible qu’ils ont été nommés du début mysiens et qu’en présent le nom est changé en moesi. Et l’épithète «sans vie» peut être compris au sens de « veufs » qu’au sens d’« affamés » ou « avec les maisons en charrette ». […]

La pratique pythagorique de s’abstenir de la viande a été gardée comme une disposition du Zamolxis. […]

Du hippemolgs slaves, buveurs du lait, des mysis

Qui se battent de près, et des abis pleins de justice. […]

De l’information qui dit que :

“En court temps Deceneu lui-même a été regardé comme pénétré du souffle divin, comment on a dit quand on a parlé de Zamolxis. Et, en signe de soumission, les gètes se sont fléchi à couper la vigne et de vivre sans vin […] ” la location de ces gètes ne peut pas être précisée, le même qu’on peut pas dire s’ils sont de tarabostes ou de comati.

Probablement qu’une partie de l’aristocratie gèto-dace a pris de voies négatives, à cause de la vilaine influence de grecques et romans, où peut être que seulement les gèto-daces sont restés dans les cites de la Mer Noire pour administrer le territoire conquis par l’empereur Burebista ont commencé à pratiquer l’acte honteux ,humiliant pour les thraces du nord.

Je veux préciser qu’ainsi les odrysis que d’autre tribus du sud d’origine thrace, consommaient du vin et diverses substances hallucinogènes comme les champignons magiques, la chanvre orientale ou même des opiacées.

Tous ces faits sont apparus tardivement à cause de l’influence hellène et plus tard de celle romane, mais aussi de diverses cultures orientales mythraices.

En conclusion, les gèto-daces et les moesis, carps et costobocs, et tous les tribus « barbares » du nord de Istru, ne consommaient pas d’alcool, mais que d’hydromel comme tous les barbares nordiques.

Ces affirmations tendancieuses lancés à l’adresse de nos ancêtres sont des attaques qui visent la dégénération de notre grand genre gèto-dace, les plus justes et braves de thraces!

Nos ennemis, polygames et grands consommateurs d’alcool et narcotiques, semblent d’être envieux de nos ancêtres et de leur vie sacre, comme de leur origine divine.

La statue de Burebista à Calarasi

La statue de Burebista à Orăştie

La statue de Décébale à Deva

Décébale sur la Colonne de Trajan

Daces sur la Colonne de Trajan et Daces étendard

Article écrit par Kogaion

Ajung vedete pe blog

Fan Dacia pana la venirea vecinului

Păzesc pneuri

Am rămas fără căruța …se ofera cineva sa îmi împrumute una ……o săptămâna măcar???

Sursa: 4tunning.ro

Mai contează unde? Sau pe ce? Pana când nu te deranjează nimeni

Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor dar pe moment am avut la îndemâna un N95 obosit ca și mine

| View Show | Create Your Own

….si da am iesit de acolo chiar daca era noroi

De ce se cearta 4 politai intr-o Dacie?
Nu stiu care sa stea la geam.

Nu stiu daca este o noua moda, dar astazi de dimineata am vazut un cocalar cu Dacie, pe care erau lipite stickere care simulau gaurile de gloante. N-am fost foarte atent, dar, pe luneta, probabil, in loc de “boss de boss” era scris “infractor de infractor”. Situatia devine din ce in ce mai grava si imprevizibila. Maine nu pot sa stiu ce o sa mai vad.

Citeam saptamanile trecute ca nu stiu ce savanti au inventat pastila care elimina amintirile neplacute. S-ar face bani frumosi in Romania daca s-ar inventa pastila care elimina cocalareala. Singurul impediment ar fi legat de faptul ca tebuie sa convingi cocalarii sa o ia.

Cel de sus are grija de noi toti, si ne da la fiecare fix cat trebuie sau cat putem duce. Deh.. dupa putirinta fiecaruia. Si cand e sa-ti pregateasca o “bucurie” iti da niste semne in prealabil, asa ca daca stii sa le citesti, poate poate cine stie, fie Il faci sa se indure de tine si sa Te amane fie Ii strici scenariul.

Intr-o zi cu soare (cam putine pe anu asta) mergeam cu goguta – matizarul pe o stradoaca din oras. Acum in cadru asta, pe trotoar era si o don’shoara respectabila (yeah right)  pe la un 19-20 de anisori. Don’shoara aista avea si nejte picioare ce ieseau dintr-o fusta de-o palmoaca infasurate in niste ciorapi plasa. Deh.. ce sa mai.. criza-criza, ie scumpe toate maica. Oricum era tanara, zvelta.. capreoara. Vorba aia ce-i frumos place si lu’ Doamne-Doamne. Insa pe contrasens apare o masina de scoala care mergea cu viteza melcului si o dacie papuc cu o vointa de granit dar cu viteza de jerme anemic. Vointa daciei consta ca vroia sa depaseasca masina de scoala. Si daca-i vointa apai ii de toate.. teoretic. Il vad pe oparitu ala ce vrea sa faca si incetinesc sa ii dau timp pentru operatiune.. Ala cu scoala, alt guster, accelereaza. Dacia schimba viteza. Distanta pana la mine scade. Eu fac ochii cat cepele si opresc. In cele din urma depasirea are loc si asteptam ca daciosu sa vina pe drumu lui. Dar.. daciosu o vede pe capreoara cum plutea in lumea ei cu tot cu ciorapii de plasa, si ramane cu gatu rupt dupa ea. Nu-i bai zic initial, numa’ ca era pe traiectorie cu becurile lu’ goguta. Si un flesh, doua, noua, o cruce, un claxon, un sfant, o ruda de gradu I, alt claxon si nimic. Probabil deranjat de spectacolul de lumini si sunete pe care-l prestam se uita sictirit in fata si ma vede pe mine oprit, cu ochii lipiti de parbriz si cu dintii pe volan. Intr-o sfortare nebuneasca se apleaca cu tot cu volan in dreapta (lui) si trece razant pe langa mine.. cu oprire langa o aripa de taxiu’.

Ca a iesit catamai cearta nu-i interesant ci faptul ca.. in dreapta aveam o unitate de pompieri (descarcerarea), in spate un spital (primu ajutor), si in stanga o biserica (pentru cele lumesti). Era cat pe ce sa le folosesc pe toate 3 in ordine si asta de ce? Ca un babuin iubitor de manele a vazut o capreoara cu calduri mari, in vreme de criza. Proasta combinatie.. bune semne de “interpretat”.

M-am bucurat ca I-am dejucat planul, sau ca L-am facut sa si-L schimbe dar sincer.. nu mi-a placut gluma asta.