Das Racist and Dan Deacon’s respective takes on post-post-modern dada-ism.

“Silence like the wind overtakes me, oooo-oooo-oohh…”

La elegante actividad artística del alemán Kurt Schwitters  estaba fundada sobre el collage: sobre sus telas se encontraban boletos de ómnibus, pedazos de afiches o de periódicos, lanas, botones, telas, etc.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

El collage es una técnica artística que consiste en ensamblar elementos diversos en un todo unificado. El término se aplica sobre todo a la pintura, pero por extensión se puede referir a cualquier otra manifestación artística, como la música, el cine, la literatura o el videoclip. Viene del francés coller, que significa pegar.

Del collage se depuró un principio previo o técnica cuyo primer creador fue al parecer el dadaísta Marcel Duchamp: el “objeto encontrado”, según la cual cualquier cosa que elige un artista es sacralizada como “arte”, desde una piedra que llama su atención en un camino a una imagen que le gusta en una revista. De ahí a la amalgama de “objetos encontrados” o collage hay sólo un paso.

http://es.wikipedia.org/wiki/Collage

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

PaperMonster working on another “Black Hole”
Dain, Dada, PaperMonster, Specter, and Peru Ana



Far right: Specter wheatpaste
Dain, Dada, PaperMonster

Saddo, Ema
Rae
Ame 72

Peru Ana

Thundercut, Ryca and Collin Van Der SluijsAbove: Peru Ana, Gaia, Miss Buggs, Know Hope, 3TTMan, Ana Schwartz, Medo, Marvin Crushler, Lime and more
Various & Gould & Kuuk, PaperMonster, Least Wanted
Various & Gould, PaperMonster, Least Wanted
Aiko
PaperMonster and Aiko

Plimsoul



PaperMonster and Ren
Thundercut
Chris Mendoza painting
Amazing Crowd! Thanks to everyone who came out.

Meggs and PaperMonster. For more on Meggs visit: http://houseofmeggs.com/blog/

Chris Mendoza
Lara, Jess, and Ren
PaperMonster, Lara, Jess, and Ren

PaperMonster shinebox



Penny, Billi Kid, Saddo, Ema, Ame72, Broken Crow, Rae, Anthony Lister, Ben Frost, Ajuma Walker
Enjoy
PaperMonster

„Strangers passing in the street

By chance two separate glances meet”

După apariţia multor cărţi de poeme, proză şi eseuri atât în Statele Unite cât şi în România, Andrei Codrescu a publicat anul acesta ceea ce s-ar putea autointitula, dacă moneda de schimb a Planetei ar fi poezia (cum speră postbeatnik-ul, de dragul posterităţii), ultima carte necesară a umanităţii (sau postumanităţii). Deşi, din păcate pentru buzunarele şi sufletele noastre, cartea costă 16,95 de dolari şi nu 16,95 versuri, The Posthuman DADA GUIDE, Tzara and Lenin play Chess (Princeton University Press, The Public Square Book Series, 2009) constituie nu numai o radiografie amănunţită şi foarte bine documentată a avangadei istorice, cu nu mai puţin de 83 de note de subsol şi trimiteri, urmărind în detaliu şi cu acea ironie fină ce poate deja purta trademark Andrei Codrescu, ci şi un vehicul năbădăios şi greu controlabil a unei sumedenii de direcţii, teorii, concepte şi concepţii care sunt catapultate rând pe rând în eter de acest montagne russe numit Dada.

Un alt aspect important pentru publicul român, care va avea parte de traducerea Ioanei Avădani în toamna 2009 (Editura Curtea Veche, la timp pentru târgul de carte Gaudeamus), este faptul că acest volum are şi funcţie recuperatoare, punând accentul adeseori pe rădăcinile româneşti ale avangardei, revizuind pe ici pe colo punctele pe care exegeza a pus accentul, dând românului (ori evreului) ce e al românului (ori evreului), iar Occidentului ce rămâne, pe drept cuvânt. Un aspect amuzant este faptul că după o lectură (sper, integrală) a volumului, Carly Berwick scrie pentru Los Angeles Times următoarele: „The guide is filled with random-seeming entries: <<dada, bucharest>> is here but not <<dada, paris>> or <<dada, new york,>> although the entry on Americanization lauds the transformation of European intellectuals who came here into open, self-actualizing, bold scavengers of high and low culture.” (Ghidul este plin de secţiuni ce par aleatoare: există „dada, bucureşti”, dar nu „dada, paris” sau „dada, new york”, deşi secţiunea despre americanizare laudă transformarea intelectualilor europeni care au venit aici într-un spaţiu deschis, auto-inovator, curajoşi derbedei ai culturii înalte şi urbane). După ce Andrei Codrescu explică faptul că explozia Dada a anului 1916, cu epicentrul în sala cabaretului Voltaire, este patronată de careul Hugo Ball, Tzara, Marcel Iancu şi Huelsenbeck (doi germani şi doi români), cu opt ani înainte de primul manifest suprarealist al lui André Breton (cu 11 înainte de intrarea francezului în Partidul Comunist şi cu 17 înainte de darea lui afară, deci cu destul timp înainte de tranziţia sa în spaţiul american), cronicarul prestigiosului L.A. Times trage spuza înapoi pe burta sa cu dungi şi steluţe, crezând că lipsa Parisului şi New York-ului de pe o listă culturală ce include Bucureştiul pre şi interbelic este o simplă farsă dadaistă. Dintre cei patru, doar Huelsenbeck a ajuns în Statele Unite, dar nu pentru a dadaiza, ci pentru a practica psihanaliza sub alt nume, timp în care Hugo Ball practica asceza după o revelaţie catolică de origine casnică (vezi Emmy Hennings), Marcel Iancu revitaliza arhitectura Bucureştiului (până în 1941, când pleacă în Israel), iar Tristan Tzara făcea de toate şi nimic (printre care a şi jucat şah înaintea lui Duschamp, deşi poate nu la fel de bine), lucru de bun simţ pentru un fondator al acestei mişcări. Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia postumanităţii.

Revenind la paradoxurile noastre, trebuie pentru început să clarificăm ce înţelege Andrei Codrescu printr-un ghid Dada dedicat postumanităţii. „This is a guide for instructing posthumans in living a Dada life. It is not advisable, nor was it ever, to lead a Dada life. It is and it was always foolish and self-destructive to lead a Dada life because a Dada life will include by definition pranks, buffoonery, masking, deranged senses, intoxication, sabotage, taboo breaking, playing childish and/or dangerous games, waking up dead gods, and not taking education seriously. On the other hand, the accidental production of novel objects results occasionally from the practice of Dada” (p. 1). (Acest ghid are menirea de a îndruma fiinţele post-umane cum să ducă o viaţă dada. Nu este recomandabil, niciodată nu a fost, să duci o viaţă dada. Este şi a fost dintotdeauna auto-distructiv să-ţi trăieşti viaţa în stil dada, pentru că o viaţă dada include, prind definiţie farse, bufonerii, purtare de măşti, tulburare de simţuri, matoleală, sabotaje, încălcarea tabu-urilor, jocuri copilăroase şi/sau periculoase şi trezirea zeilor adormiţi şi a lua în derâdere educaţia şi învăţătura. Pe de altă parte, practicarea unei vieţi dada poate conduce la producerea accidentală de noi obiecte).

Mai mult decât orice, chiar decât futurismul, în caz că Marinetti ar strâmba din nas, Dada este mişcarea care dislocă formele, le goleşte şi le pregăteşte pentru altceva. Odată reumplute, formele mor, primesc premii şi definiţii cât mai exacte, intră în Muzeu şi Academie, devin tema colocviilor şi scenariilor de film, a sculptorilor şi căscatului public, publicul aflat în culmea extazului receptor. Dada este argint viu, Dada este totul şi nimic în acelaşi timp, este un fir de praf în a cărui mişcare pe cerul înnorat descrie intuiţii a ceea ce în curând, după ce se va solidifica, va fi numit într-un oribil mod, Artă. Dada e Nunu şi invers, Dada nu e Nunu şi viceversa.

Revenind. „A posthuman is a human who has put nature (including herm own) between parantheses” (p. 8). (O fiinţă post-umană este o fiinţă umană care a pus natura (inclusiv propria-i natură) între paranteze). Aşadar, post-omul este cel dependent de perifericele sale, ustensile ce devin inutile odată cu prima pană de curent: IPod, IPhone, laptop, PC, Mac, Facebook, Hi5, MySpace, card de debit, card de credit, automobil, maşină de tuns, maşină de tuns iarba, maşină de spălat rufe, maşină de spălat vase, maşină de spălat maşini şi alte maşini şi comunităţi ale celor ce au maşini care se aseamănă între ele, având un grad de virtualitate şi de interconectivitate cât mai mare.

Metafora (să mi se ierte termenul) centrală a volumului este jocul de şah dintre Tristan Tzara şi Lenin, care, evident, poate a avut, poate n-a avut loc. Este jocul de şah al secolului XX şi al secolului nostru, bătălia dintre artă şi ideologie, dintre mişcare şi stagnare, libido şi mortido, traseu şi locaţie, carnal şi virtual, carnaval şi adunare a C.C. al P.C.R., dintre dionisiac şi statuia lui Dionysos. După cum şi Codrescu răsuflă uşurat, odată cu destrămarea U.R.S.S. şi căderea Cortinei de Fier, Vladimir Ilici pare să fi pierdut avantajul detaşat pe care îl deţinea. Deşi meciul nu s-a terminat, Tzara are toate şansele să câştige. Nimic altceva decât o metaforă a istoriei secolului XX, această partidă de şah este un teatru al cruzimii desfăşurat între cele două extreme, actorii principali fiind Tzara, Lenin, Ball şi Emmy Hennings, Marcel Iancu (Janco), Huelsenbeck, Maiakovski, Stalin, Dali, Breton, Burroughs, Ginsberg, Mina Loy, Peggy Guggenheim, masele de manevră şi publicul participant.

Încă o indicaţie oferită de autorul romanelor Mesi@, Casanova în Boemia şi Wakefield, cărţi a căror protagonişti urmează foarte atent sfaturile ghidului: „Happily, virtuality is the fatal weakness of virtual communities and their members. Why happily? Because we are artists, that`s why. We have n-o taste, but a stubborn desire to make you taste something else” (p.165). (Din fericire, virtualitatea însăşi este punctul vulnerabil fatal al comunităţilor virtuale şi al membrilor lor. De ce din fericire? Pentru că noi suntem artişti, de aia. Nu avem bun gust, ci doar dorinţa încăpăţânată de a vă face să gustaţi altceva). Noi n-avem bun gust, noi sîntem artişti. Asta striga anul trecut Andrei Codrescu de pe coperta unei culegeri de eseuri publicate la Polirom. Acum exemplifică această idee încă o dată, prin asocieri şi unghiuri surprinzătoare, convingându-ne de multitudinea de asemănări şi nebănuitele deosebiri dintre şamani şi World Wide Web, Lenin şi Tzara, Tzara şi Breton, şah şi box, Kabbala şi Dada, precum şi o mulţime de alte dihotomii şi perechi care pornesc de la acelaşi principiu sau acelaşi paradox, urmând să se despartă violent mai devreme sau mai târziu.

Mai multe nu aş spune, decât că detalii în plus prezentate aici ar strica farmecul lecturii, atât de bogată încât ar necesita cel puţin un serial de trei cronici pentru a zgândări cât de cât multitudinea de subiecte fezabile polemicii. Poate doar o mică trimitere la arhiva revistei 22 din această primăvară, unde Paul Cernat a realizat o cronică pragmatică şi politically correct. Ca încheiere, prefer să ofer un alt fragment din presa internaţională, de această dată din cea britanică, ţinta fiind un articol semnat PD Smith, în The Guardian: „The bad news is that Lenin’s ruthless worldview (sans communism) has won and we are now all posthuman, a condition in which your <<meat-body>> – augmented by technology (iPhone, iPod) and drugs – becomes a denatured <<e-body>>.” (Vestea proastă e că viziunea globală crudă a lui Lenin (comunismul) a câştigat, iar noi suntem acum toţi post-umani, o condiţie în care „corpul carnal” – sporit de tehnologie (iPhone, iPod) şi droguri – devine un denaturat „e-corp”). Fără să vrea, autorul acestui articol, neînţelegând absolut nimic şi probabil necitind cartea în întregime, a comis un act Dada de zile mari. De ce? „All words are Dada if they are correctly misused” (p. 54). (Toate cuvintele sunt dada dacă sunt folosite greşit cum trebuie).Voilá!

Notă – Traducerea pasajelor din presa internaţională îmi aparţine. Traducerea fragmentelor din cartea lui Andrei Codrescu aparţine Ioanei Avădani, căreia îi mulţumesc încă o dată pentru bunăvoinţă.

Revista Tomis, noiembrie 2009

chiar acum îţi şoptesc la ureche cu gura închisă… împuşcă luna în cap şi vei observa cum marea se pune singură la fiert în ibricul cu cafea, hai împuşcă luna în cap, să vezi cum marea se îneacă uşor-uşor în sine…

şi-ţi spun, m-am îmbătat de tine ca de o votcă metafizică şi gura mea parşivă îţi caută gura ca pe o sticlă spartă, ce mai stai, împuşcă un pescăruş în aripă şi vei observa că-mi mai rămâne o aripă cu care să vâslesc în sticla asta plină cu zbor lichid…

chiar acum îţi şoptesc la ureche. tu asculţi. zâmbeşti cu zâmbetul ăla de „mai taci, mincinosule”, dar crezi tot, absolut tot…

pentru că eu îţi şoptesc cu gura închisă iar tu mă asculţi cu urechile deschise.

Stood out at the begrinning of the day and white beasts of the night cHANGED to icy fathers. Curtains of cold womb, consider creating brooding heat, cool night is the snake temple. Weak head began to laugh dominant hues. Black lips of clay. Flowed dryness. Bright trancient wet womb of old grins, but surelely it seems to mind the apartment of the species disAPPEARED from the island’s quest for the huge fog machine. Your back occasionally passets through the loss of place. And hates the tombstone, while the existense of a sulky Brural Youths do not die. Any depressive curiosity that wanted to neutralize the sanctions head openings traffic diseruption in the abdominal wall in black water is an example of reading, covering language. A sign of having sex slipped in to the MANnequin, shaggy bright blob. Heat of the waist shouts from the stairs, staring at small fragrant cheeks so that the light’s butter, feeling embarrassed, but forget the eyes of elaments. Legs around a snow tube, which has been the case of the wind, almost runs her hands across the steps as if someone may be relaxed, and once turned away and the crowd rebounded, but sneaked away. Guarantee of the original background and they will not completely, physically yes, but not completely, some of you are saying that the deceased’s pace is easy to understand

I listen to these commercials every single day.

Then the work begins. Pushing myself like I’ve never done before. My whole life.

For the first time, I am the last to leave.

And when the day ends. I go home. Sleep.

Then I wake up. Do it all over again.

{Link}

Cum ar arăta o poezie dada despre un curs de psihiatrie.
1. Am venit să văd filme
2. Tulburarea de tip Borderline
3. Astenie fizică şi psihică, diminuarea atenţiei şi a memoriei, iritabilitate
4. Tulburare obsesiv- compulsivă; unele depresii din tulburarea bipolară; hipertensivi
5. Tulburare degenerativă (cred că am scris bine)
6. Gauser
7. Căscaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat.
8. Pauză
9. Am auzit de candle magic
10. O fi kitschoasă sau nu
11. Se pune muzică în pauză
12. Candle magic
13. Proful pare că a adormit; dar de fapt se uită pe telefonul său
14. Scriu chestii aiurea
15. Dar tot sunt atent
16. Tulburări de conduită
17. Unii râd
18. Toţi suntem la fel (şi asta e fals)
19. Pâlnie
20. Nimic
21. Temperamentul e înnăscut, comportamentul e dobândit
22. Rezolvare
23. Fată bogată şi foarte răsfăţată, care a avut o tentativă de viol vrea un crocodil
24. Sociopatie
25. Am plecat

Comentariu: E doar o înecercare nereuşită, pentru lucruri mai serioase citiţi celelalte postări de pe blog. Mulţumesc.

râsul vine pleacă, pasărea moare, foame, aripă, aripă, de două ori aripă; cerul e la fel pământul e la fel bătrânul ăla e la fel copiii fac pipi la fel fără să o scuture prea bine, eu sunt la fel fără să mă simt prea bine tu eşti la fel fără să te simţi prea bine etc etc etc… osul când se rupe îl trezeşte pe câine din foame, osul când se rupe trezeşte copiii din somn care dorm aşa frumos cu ochii închişi, stângul e la locul lui stâng, dreptul e la locul lui drept, pleoapele la fel, osul când se rupe schimbă mersul, da… îl schimbă… şi pun punct înainte de a începe totul. punct. acum, da, acum totul vine de la sine, totul vine de la sine de două ori, boala mea de tine vine de la sine, în niciun caz de la mine sau de la tine, iar iar iar… spun… uite cum imaginaţia o ia razna, cum pescăruşii fac chetă pentru o beţie ca-ntre pescăruşi, categoric, sunt sigur, pe mine, pe mine un peşte nu mă îmbată… soarele face pipi în mare şi de-aia se usucă sirenele, de-aia slăbesc, de-aia marea se supără şi pleacă în vacanţă la munte… punct din nou…. dar cerul este un poster prins cu pionezele de stele, un poster în care luna a pozat goală, trebuie să le coasem copiilor pleoapelor, e simplu, nervii sunt înnodaţi pescăreşte şi este noapte ca într-o venă… în piatră liniştea face o gălăgie de creşă, mamele au în locul sânilor sticle de votcă, în oraşul ăsta parcul este beat tot timpul, ţâşnindu-i din nas artezian spirtul, în oraşul ăsta toţi sunt beţi tot timpul, pentru că altfel nu s-ar putea, nervii ar rămâne înnodaţi pescăreşte, pentru că altfel nu s-ar putea…

14

15

“In French it means “hobby horse”. In German it means “good-bye”, “Get off my back”, “Be seeing you sometime”. In Romanian: “Yes, indeed, you are right, that’s it. But of course, yes, definitely, right”….The word, gentlemen, is a public concern of the first importance.” -From the dada manifesto read by Hugo Ball at the first public Dada event on July 14, 1916

And with that declaration, Hugo Ball launched one of the most influential and important (anti-) art actions of all time, Dada.

Zurich of 1916 was the gathering place for refugees from war-torn Europe, a place where people came to find peace and stability.  It was also a relatively permissive environment that had a history of accepting the revolutionary ideas of Europe’s disillusioned intellectuals, including Lenin who was preparing his own revolution in 1916.  Therefore, it’s no surprise that artists, political activists, intellectuals, and regular citizens weary of the fighting and death in their native lands swarmed to Zurich, getting together at bars and cafes, planning new revolutions (political and otherwise) and discussing till all hours of the night the “future society”.

Among these refugees were Hugo Ball, his soon-to-be wife, Emmy Hemmings, Tristan Tzara, the Janco brothers, (Marcel, George, and Jules), Arthur Segal, Jean Arp, and Richard Huelsenbeck, the future founders of Dada and its home, the Cabaret Voltaire.  Many of the group’s original members were Romanian Jews escaping the ultranationalist and anti-Semitic tendencies rapidly taking shape in Romania, while others were Germans escaping the war.  They were united by their conviction that the horrors around them, the death and destruction, were rooted in outdated bourgeois values that still governed Europe, and that that societal order, with its inequalities and brutality, needed to be destroyed for another, more human, to be created.

And it was with this desire to destroy accepted values and tradition that Hugo Ball went to the owner of a bar in the old town of Zurich, the Hollandische Meierei, to ask its owner, Ephraim Jan, for the back room, to be used for a new project: a cabaret with singing, theatrics, music, visual art exhibitions, and all sorts of other performances that would disturb bourgeois sensibilities.  It was called the Cabaret Voltaire after the French philosopher who once had also challenged the status quo with his enlightened ideals, it opened for the first time on February 5, 1916.

This first event was not much different from the cabarets or soirees that Ball had organized before in Berlin.  Most artists involved came from an expressionist or futurist background, while the music was relatively tame and mainstream in those modern art circles.  But with time, the performances became more and more daring, pushing the limits of respectability to the ultimate climax on July 14, 1916, when the first soiree essentially dada took place.

Most of these artists, specifically Ball, Tzara, the Janco brothers, and Huelsenbeck, were well read in contemporary political theory, and sympathized with anarchic ideals.  Hugo Ball was a great admirer of the Russian anarchy theorist Mikhail Bakunin, who had also spent time in Zurich , but a few decades earlier in the 1870s.

Influenced by Bakunin’s ideas, Ball and his friends started to apply his theories, which Ball considered “to be Dada in political disguise”[1], to their new mode of art creation, whose name they also conceived anarchically, by chance.  The legend goes that the name for what they were doing was adopted by randomly sticking a knife into a dictionary and finding under the blade the noun dada, hobby-horse in French.  Conveniently enough, the name also means “yeah, yeah” in Romanian, or “yeah, right”, an obvious slap in the face to the tradition of “isms” epitomizing theory, order, and reason in the early 20^th century. Once dada became an international phenomenon, with adherents in all major world cities, artists started debating the origin of the name, claiming it as their own finding.

In the introduction to the first and only issue of the publication called the Cabaret Voltaire, where the idea of dada first appeared formally at the end of May 1916, Ball wrote a humorous account of the process of launching the cabaret, “When I founded the Cabaret Voltaire, I was of the opinion that there ought to be a few young people in Switzerland who not only laid stress, as I did, on enjoying their independence, but also wished to proclaim it. I went to Mr. Ephraim, the owner of the “Meierei” restaurant and said, ‘Please, Mr. Ephraim, let me have your hall. I want to make a cabaret.’ Mr. Ephraim agreed. So I went to some friends of mine and asked them, ‘Please, let me have a picture, a drawing, an engraving. I want to have an exhibition to go with my cabaret.’ And I went to the friendly press of Zürich and said, ‘Write a few notes. It shall be an international cabaret. We want to do some beautiful things.’ And they gave me pictures, and they wrote the notes. … It is to exemplify the activities and the interests of the cabaret, whose whole endeavour is directed at reminding the world, across the war and various fatherlands, of those few independent spirits that live for other ideals. The next aim of the artists united here is to publish an international periodical. This will appear at Zürich and will be called ‘DADA Dada Dada Dada Dada.’”

Unfortunately, the cabaret soon closed in June 1916, but dada was just beginning.  The Dadaists, despite an internal conflict brewing among them, rented a room for one night at the Waag Hall and there they held the historic July 14 Dada Soiree, which officially launched dada with Ball’s first version of the manifesto (anti-manifesto), Tzara reading his own manifesto, Huelsenbeck reading his phonetic poem, more wild performances, absurdist literary readings, avantgardist works of art, and general chaos.  Every gesture and every move was calculated for the most impact and shock in the audience, thus ensuring the group’s aim of destruction and negation of acceptability, aesthetic, and reason.  If art until then had been based on aesthetic, then dada was anti-art, and these performances were hideous and disturbing, like the war around them.

After the closing of the Cabaret Voltaire when Mr. Jan could no longer take the madness, the artists associated with dada moved on, first hosting regular exhibitions at Galerie Dada in Bahnhofstr 19, which also closed soon thereafter in June 1917, then to other cities bringing dada ideas with them and establishing local dada branches.  Those that didn’t remain Dadaists went on to create great work in other movements, particularly Surrealism.  However, Hugo Ball, who actually separated himself from Dada in early 1920, turned to Christianity and retired to Ticino until his death.  Tzara went on to establishing the Dada school of thought and become its main promoter and leader.

Since its closing in 1916, the building housing the Cabaret Voltaire on Spiegelgasse 1 has gone through many transformations.  In 1989, the space was a Teen ‘n’ Twenty disco, with only a plaque with the word dadaismus on the building, commemorating the cultural revolution’s origins.  But in 2002, while the building’s owner was considering turning it into offices, a group of artists, among whom Mark Divo, a conceptual artist now living in Prague, squatted the building and started a series of dada performances and festivals to raise awareness of its history and importance.

The excitement generated by these events were noticed by Swatch CEO Nick Hayek, and along with the Zurich City Social-Democratic Party and architecture magazine “Hochparterre”, petitioned the city government to open an arts center dedicated to dada at the location.  Swatch promised a few million francs in funding over a five-year period, with the expectation to sell its dada watches in the center’s shop.

And thus, in 2004, Cabaret Voltaire, funded by the city of Zurich and private funders, opened its doors as an institution.  What would have thought the fanatically anti-establishment dadaists about this institution dedicated to what cannot be institutionalized?  In one of his letters to Tristan Tzara after his break with Dada’s  direction under Tzara’s leadership, Hugo Ball, the original co-founder of the movement wrote, “I have another system now. I want to do it differently….I declare hereby that Expressionism, Dadaism and other “isms” are the worst type of bourgeoisie.  All are bourgeoisie, all bourgeoisie.  Evil, evil, evil” (Ball, Briefe, September 15, 1916, p 62-63).

Okay, I’ll come right out and say it.   I don’t understand Dadaist poetry.   I’ve tried looking over the packet given to us in class on Tuesday, but I cannot seem to understand it at all.   Actually, as horrible as it is to admit, when we were shown that video in class, I thought it was about a fake movement they were using to make fun of poetry and other literary movements.   I can see how Dadaist poetry is trying to create a different way of thinking about poetry and literature as a whole, I just don’t get it.   I’m more of a traditional person when it comes to poetry.   I enjoy being able to find a meaning in what I read.   I can’t seem to find meaning in any of the Dadaist poetry.   I want poetry that can be interpreted and really read, not just sounded out in strange patterns.

Mi s-a amputat piciorul

pentru că am călcat strâmb

în faţa guvernului divin

şi mi-au pus de formă,

în locul celui amputat,

un picior de scaun.

câteodată, pe stradă,

sunt confundat cu un scaun

iar oamenii dau să se aşeze

să-şi fumeze odihniţi o ţigară.

Piciorul de lemn mi-l încalţ

cu un pantof de lemn,

la baza lui încalţ şosete

de muşchi de copac

şi chiar în fluierul piciorului meu

îşi cioplesc casele

familii artiste de ciocănitoare.

Din piciorul meu,

tata şi-a comandat un costum nou,

cu tot cu cravată în formă de cruce,

mama îl foloseşte când prepară mămăliga

dar nu mă lasă niciodată să îl ling.

Odată chiar, l-am împrumutat unui vecin

care nu avea coadă la cazma să îşi sape grădina…

dar… piciorul meu a prins rădăcini numai în tine,

zeiţa mea ciocănitoare.

ştiu, ştiu, nu-ţi face griji pentru la iarnă deloc,

dacă rămânem fără căldură,

îmi rup piciorul şi îl arunc pe foc.

Un articolo di Roberto La Pira

Un’indagine europea durata 18 mesi realizzata nei 27 Stati membri, in  Norvegia e in Islanda, ha esaminato 301 siti web sospettati di  proporre in modo scorretto la vendita di suonerie per cellulari. Il bilancio finale è pesante: 159 siti hanno modificato i messaggi  mentre 54 hanno chiuso.

In genere le suonerie venivano presentate  come un servizio “gratuito” salvo poi obbligare l’interessato ad abbonarsi al servizio. I problemi maggiormente rilevati riguardavano: prezzi poco chiari, informazioni incomplete, difficoltà di reperire i contratti, testi scritti con caratteri piccoli, e pubblicità fuorviante. Un altro elemento da considerare è che  163 siti si  rivolgevano  ai bambini attraverso immagini dei cartoni animati o personaggi televisivi.

In Italia le operazione sono state portate avanti dall’ Autorità garante della concorrenza e del mercato (Antitrust). Su  7 siti controllati, 4 sono risultati in contrasto con la normativa europea in quanto non fornivano informazioni chiare sul numero di suonerie fornite e sul costo. Sono state multate 9 compagnie (Telecom Italia, Vodafone, Wind, Dada, Zed, H3G, Zeng, Fox Mobile e Tuttogratis) per un totale di circa 2 milioni di euro.

La questione delle suonerie non è trascurabile visto che  in Europa circolano  495 milioni di cellulari e nel 2007 il valore delle suonerie era stimato in 691 milioni di euro. La commissaria europea per i diritti dei consumatori Meglena Kuneva ha affermato i controlli continueranno anche per il biennio 2009-2010 precisando che  “Questa indagine su scala UE costituisce una risposta diretta alle centinaia di reclami provenienti da genitori e consumatori di diversi Stati membri dell’UE..”

In Italia l’Autorità garante della concorrenza e del mercato ha  controllato  i siti  prima dell’avvio del progetto europeo totalizzando 4  milioni di sanzioni  e anche dopo totalizzando  altri 3 milioni di multe.
Fonte: http://robertolapira.nova100.ilsole24ore.com/