Iulia Gusatu

Reţeta frumoasei seri de JOI’N Nautilus din 28 mai a avut nevoie de nişte ingrediente simple, dar foarte concentrate, asezonate cu un ingredient magic şi-o mână de prieteni.

Pe la un 8 şi jumătate seara, toate cele necesare erau pregătite în restaurantul deja celebru datorită serilor faine de JOI’N Nautilus şi a trecutului înţesat cu folk de bună calitate al Casei Eliad.

Primul ingredient, liantul şi practic elementul ce n-are voie să lipsească în serile de joi din restaurantul Nautilus, Daniel Făt, a încercat sa ne descreţească frunţile cu mai multe piese vesele, ca „Geometrie”, „Cafeaua de dimineaţă” sau „1 Aprilie”.

Zahărul din prăjitură a fost adăugat cu grijă, la foc mic, de către Iulia Guşatu. Cu vocea ei foarte caldă a reuşit să facă linişte în sală aproape imediat, publicul fiind pe loc absorbit de magia cântecelor sale. Am ascultat piese dragi mie şi prietenilor mei, ca „Vremea”, „Cina”, „Ancuţa” şi abia la final „Bună dimineaţa, mamă!”, piesă pe care chiar speram să o cânte. Aş fi stat s-o ascult ore în şir pe Iulia Guşatu, dar după ce ne-a îndulcit seara, s-a retras făcându-i loc pe scena domnului Horia Stoicanu. Pentru cei care nu-l cunosc, Horia Stoicanu este un compozitor şi textier ce a scris muzică şi versuri pentru mai mulţi artişti folk şi nu numai. Acesta ne-a cântat atât piese foarte cunoscute, ca „Dragostea e o salată”, cât şi piese mai puţin cunoscute, dar în niciun caz mai puţin valoroase, ca „La răsărit”, ”Balada contabilului şef” şi chiar un „Tango” ceva mai modern.

Pentru ca aluatul prăjiturii noastre să crească mare şi frumos am avut nevoie de-un ingredient numit Cantos, cu esenţă de Valeriu Sterian. Asemenea ultimelor cântări ale lor la care am participat, piesa cu care şi-au început recitalul a fost „Om bun”, dealtfel melodie de suflet pentru mine şi potrivită atmosferei calde deja create de artiştii ce-i precedaseră pe scenă. Codruţa şi Mihai ne-au cântat, aşa cum ne-au obişnuit, atât compoziţii proprii („Iată corzile stelelor vuiesc”, „Către” , „Ploi”, „Întoarcere şi zicere”), cât şi piese semnate Valeriu Sterian (printre care binecunoscuta „Antirăzboinica”), unele dintre ele alături de Laurenţiu.

Atunci când credeam că-i gata prăjitura noastră, a apărut ingredientul magic, sub formă de spiriduş. Dinu Olăraşu ni s-a alăturat după concertul susţinut alături de Victor Socaciu în Hard Rock Cafe şi spre marea mea fericire a acceptat să urce pe scenă. Am cântat alături de el „N-ai nevoie de foarte multe”, „Sună-mă noaptea” şi „Zece ani”, împlinindu-mi astfel toate dorinţele din seara respectivă şi-anume să pot să-i văd şi să-i ascult pe Iulia Guşatu şi Cantos, dar şi pe Dinu Olăraşu.

În scurt timp am mai pus în prăjitură o „Mâţă trasă de coadă” şi-un „Tango” marca Daniel Făt, alături de o foarte tânără speranţă a folk-ului, un copilaş de vreo 10 anişori. Numai un moment n-am fost atentă, distrasă fiind de-un schimb de impresii între „bucătari” şi m-am trezit băgată până peste cap în prăjitură. Nu mică mi-a fost mirarea când gazda serilor de joi din Nautilus m-a poftit pe scenă, pentru că, zice-se, vorbeam prea tare (treabă care nu-i adevărată deloc ). Uite-aşa a avut loc o improvizaţie foarte faină, pe care mi-ar fi plăcut mult mai tare să o văd de la masă şi nu de pe scenă. Îmi amintesc foarte clar că mă uitam disperată, aşteptând să mă salveze cineva şi foarte tare m-am bucurat când în sfârşit m-am putut da jos de pe scenă şi l-am lăsat pe actorul Daniel Făt să distreze în continuare publicul cu alte piese vesele.

Spiriduşul folk-ului românesc a revenit pe scenă pentru a ne alinta auzul cu câteva melodii printre care „Folk you”, „Naşpa”, iar când a vrut să fugă  l-am mai reţinut  preţ de „2000 de ani”.

Publicul a fost unul activ, vesel şi cântăreţ, îndrăznesc să spun public de folk. Spre deosebire de alte seri de JOI’N Nautilus, când publicul era format în genere din oameni aflaţi de ceva mai multa vreme pe pământ decât mine, veniţi să se simtă bine şi să asculte muzică de calitate, joia asta m-am bucurat să văd şi foarte mulţi tineri. Poate că unul din lucrurile care-mi place cel mai mult la serile de JOI’N Nautilus e că totul este interactiv, iar scena este deschisă, lăsând loc celor care-şi doresc să cânte.

Fiind conştientă de faptul că n-am reuşit să pun în cuvinte cât de frumos a fost şi cât de bine m-am simţit aseară la Nautilus, vă invit cu mare drag să treceţi pe-acolo şi să vă convingeţi singuri cum poate fi şi cât de plini de energie pozitivă veţi ieşi de-acolo. Pe mine mă veţi găsi acolo, dar cu siguranţă la o masă departe de scenă .

ARTICOLE DIN ACEEAŞI RUBRICĂ

]]> http://folkblog.wordpress.com/2009/04/05/poante-si-folk-join-nautilus-marca-daniel-fat/ Sat, 04 Apr 2009 21:37:34 +0000 Sinziana Lupascu http://folkblog.wordpress.com/2009/04/05/poante-si-folk-join-nautilus-marca-daniel-fat/

Daniel Fat

Dacă sunteţi mari amatori de folk, bucureşteni sau doar captivi în Capitală (cum de altfel sunt şi eu), e clar că ştiţi deja ce perioadă plină de concerte frumoase ne paşte.

Bucovineancă mândră fiind şi venită dintr-un oraş unde evenimentele folk erau puţine spre deloc, Bucureştiul şi multitudinea de concerte la care ai ocazia să mergi, numa’ bani şi timp să fie (în ordinea dată), au fost un şoc. După ce luna trecută i-am văzut pe Baniciu, Bodolan, Vintilă, Ducu Bertzi, Zoia Alecu şi Şeicaru, luna aceasta am început în forţă cu trupa Odyssey, de-acasă de la mine, pe care cu căldură vă-ndemn să-i ascultaţi, pentru că merită.

Fiind o perioadă atât de agitată, n-am reuşit să fac un lucru pe care mi-l doream de multă vreme şi anume să poposesc într-o zi de joi în Restaurantul Nautilus pentru o seară de folk şi poante marca Daniel Făt.

Pe actorul şi “zăngănitorul” Dani Făt ni l-a “prezentat” Adrian Ivaniţchi pe scena Festivalului Medieval de la Sighişoara în anul de glorie 2007, unde împreună cu draga mea prietenă Eva eram ca întotdeauna în căutare de folk şi amintiri frumoase. În primele momente ale concertului, spre ruşinea mea, n-am fost foarte atentă, dar în scurt timp am auzit de pe scenă “Dragostea e geometrie / Chiar şi trigonometrie, / Dragostea în practică / Toată-i matematică” şi-am zâmbit larg, întorcând capetele spre scenă.

Datele problemei fiind expuse, că tot vorbeam de geometrie, ieri am zis că-i musai ca săptămâna asta să-l ascult pe actorul din Maramu’ şi pe prietenii lui live. Evenimentul era programat la ora 20.00, în restaurantul mai sus amintit, situat pe strada Popa Nan la nr 48. După multe peripeţii pe drum, am ajuns cu întârziere la localul cu pricina şi m-am înseninat văzând că încă nu începuse spectacolul. De cum am intrat, am fost întâmpinată cu foarte mare caldură chiar de Daniel Făt, care m-a îndrumat spre masa prietenilor lui. În jurul orei 21.00 locul de la microfon a fost ocupat de simpaticul organizator care n-a “tras mâţa de coadă” când a venit vorba de cântat “Dragostea e geometrie”. A început apoi, “Ca la grădiniţă”, să-şi invite alături pe scenă prietenii şi colegii mai mult sau mai puţin folkişti.

Primul la microfon a fost Viorel Gaiţă, care ne-a mai descreţit frunţile cu fel de fel de poante, urmat de Solo, fost membru Bosquito, ce face parte actualmente din trupa Bandidos.

Surpriza serii a fost, din punctul meu de vedere, grupul Cantos, ce şi-a început concertul cu “Om bun”, melodie deosebită pentru mine (şi sunt sigură că şi pentru mulţi dintre voi), aşa că nu am putut face altceva decât să le deschid larg poarta sufletului meu. Spre marea mea fericire, grupul Cantos ne-a cântat şi încântat cu mai multe piese semnate Valeriu Sterian (ceva mai târziu am aflat că în anul 2001 au câştigat şi premiul ce-i poartă numele la Festivalul “Om bun”), dar şi cu compoziţii proprii.

Actorul Daniel Făt a revenit pe scenă pentru un “Tango” şi alte două “zdrăngăneli” vesele, după care i-a oferit microfonul lui Ovidiu Scridon. Acesta a cântat, printre altele, piesa ce dă titlul albumului său “Într-o zi”, despre care vă pot spune că a fost înregistrat în anul 1996 în Studioul B’inişor al regretatului Valeriu Sterian. Spre microfon şi-a îndreptat paşii Iulia Guşatu, firavă şi parcă timidă, dar cu o voce caldă ce i-a servit spre a ne cânta câteva melodii printre care “Drumul spre el” , “Bună dimineaţa, mamă!” şi “Mai rămâi puţin”. La un moment dat pe scenă a fost invitat Victor Roibu împreună cu naiul lui şi-n scurt timp i s-au alăturat Solo, Daniel Făt şi Mihai de la Cantos. A ieşit un jam session de zile mari. Recitalul s-a încheiat cu Daniel Făt şi grupul Cantos printr-o cântare direct de la Maramu’, ca s-arate că-s băimăreni mândri.

Chiar dacă mi se pare că n-am scris destul despre aşa o seară frumoasă, vă pot spune că ceea ce se întâmplă joia la Nautilus, sub înaltul patronaj al lui Daniel Făt, e o seară între prieteni, cu oameni calzi şi muzică bună. M-am integrat cu mare drag într-un public vesel şi comunicativ, chiar dacă mulţi dintre ei purtau deja “ninsori pe tâmple”. Sunt sigură că despre cei ce au urcat pe scenă joi în Nautilus, dacă încă nu aţi auzit, veţi afla într-un viitor cât mai apropiat. Vă recomand, aşadar, să vă îndreptaţi paşii în câte-o seară de joi spre strada Popa Nan şi să vă rupeţi câteva ore din timp pentru ceva folk şi câte-o poantă bună.

Foto credits frazec.blogspot.com

ARTICOLE DIN ACEEAŞI RUBRICĂ

‘Neaţa bună, dragii noştri cititori! Cred că în ultimul timp piesele prin intermediul cărora v-am tot dat noi bună-dimineaţa nu au fost tocmai potrivite pentru înviorarea de la începutul zilei, ci mai degrabă bune de căzut în visare, de cufundat în amintiri frumoase şi dragi. Noi ne-am gândit că ar fi cazul să mai schimbăm puţin registrul şi să vă mai servim şi cu altceva, ceva mai vesel, numai bun de început ziua cu zâmbetul pe buze.

Deşi piesa care urmează vorbeşte despre o realitate nu tocmai veselă, sunt sigură că aceasta vă va face să râdeţi cu poftă dis-de-dimineaţă. Vă las aşadar în compania lui Daniel Făt, care vă va vorbi despre cum e la grădiniţă, pardon, în parlament sau mă rog, de fapt, totuna e.

DIN ACEEAŞI RUBRICĂ

Am ramas cu o “datorie” de anul trecut. Am scris cea mai mare parte a articolului care urmeaza la sfarsitul lui decembrie si acum a venit vremea sa-l definitivez.

Asadar, am fost si eu la una dintre serile “Om bun” si am avut norocul sa-mi iau bilet chiar in al doilea rand, asa ca am “analizat” situatiunea indeaproape.

Seara de folk a inceput cu un concurs, la care au participat:

1. Nicu Jurca din Buzau;
2. Academica – un grup de trei studenti de la Academia Militara care au cantat cel mai frumos, dupa parerea mea. Si oamenii din sala au simtit ca cei doi viitori ofiteri si fata de la “Academica “ au cantat din si cu suflet si i-au rasplatit cu multe aplauze;
3. Jules Baldovin - cel mai mult mi-a placut “Frumoasa”, pe versuri de Eminescu;

4. .  . De la Iasi, a venit Paul Arla, cu a lui “Miss America”;

5. Pentru Bucuresti, a concurat Ioana Munteanu, cea care este de meserie … programator web!

   Din cate imi amintesc, a cantat mai intai melodia “Pasare maiastra”, dedicata celei care a fost Anca Parghel. Totusi, parca si mai mult mi-a placut melodia “Moara povestilor” (Ma petrec furnicile la moara/Domnul zmeu se joaca prin urzici …/Moara povestilor macina cuminte,/Calul si Fat-Frumos isi aduc aminte/ de-o printesa mica si de un palat/si de batranul zmeu pe care l-au vanat/Trei furnici vrajite si trei pui de balaur/au furat azi-noapte merele de aur,/l-au ascuns in zambetul tau/ si acum povestea este despre noi.”

6. Iar din Ploiesti, boemii de la “Doar atat”, iar de la ei am retinut cateva versuri din melodia “Raiul” (“Ce frumos ploua in Rai/Ce mult se bea in Rai/Un inger le canta celorlalti la o chitara/Iar Dumnezeu sta intins pe o canapea.”)

Si apoi, dintre cantaretii consacrati, ne-au onorat cu prezenta si cu vocea:

1. Walter de la Iasi, pare-mi-se, care a cantat pentru inceput “Cantec” (versuri Nichita Stanescu), “Telefon peste moarte”, “Despre parinti”, “Despartire” si “Nu-mi spune!” (“in fiece nasture din haina/un fir de amintire a mai ramas”);
2. Si din Ardeal a strigat: “Nu cant frumos, dar cant tare!”, si a cantat si tare si frumos Daniel Fat. De cantat, a mai strigat: “Colinda fetei nemaritate” si “Dragostea e geometrie” (Dragostea in practica/este matematica/ Voiam sa te strang intre catete etc.);
3. Foarte misto au cantat si “Tapinarii” atunci cand ne povesteau despre “zeul Ban” si “zeul Ratiune” , despre fericire (“sunt fericit si ma simt bine/sensul l-am descoperit/intalnindu-te pe tine/fericirea e un lucru minunat/ E o aripa care vibreaza/ fericirea este un lucru minunat/un pitic ce danseaza”)si despre “Cum ar fi fost viata mea/daca mi-ar fi placut matematica?” si aici chiar m-au nimerit … nici mie nu prea mi-a placut matematica …
4. Maria Gheorghiu si trupa Atelier – o combinatie foarte reusita, zic eu.
   Maria este deja o voce consacrata a muzicii folk, dar trupa Atelier a venit cu un suflu nou, in asta seara.
5. Iar penultimul si dupa parerea mea si cel mai bun dintre invitati  a fost nimeni altul decat … Daniel Iancu, celebru pentru piesele lui pline de umor, gen “Ofiterul Radu”, “E armonie in casa noastra”, “Muri-ti-ar capra”, “Patria” etc.
6. Update: si am uitat de vedeta serii: Stefan Hrusca cu ale lui colinde si cu al lui ” Linu-i lin“.

Frumos concert, frumoasa seara folk …

Adică festivalul Om Bun 2007. Iertare – n-am găsit alt titlu. Asta ca să parafrazez geniala replică “n-am găsit altă rimă”, din sceneta Fabulă, cu Toma Caragiu şi Mircea Diaconu.

Numele festivalului este dat de o piesă a lui Dan Andrei Aldea (trupa Sfinx). Iată mai jos cântecul care a devenit imn al folkului românesc:

În sfârşit au organizat totul bine, după ce anul precedent făcuseră, pe parcursul aceleiaşi seri, un amalgam deloc inspirat între chitarişti din vechea gardă şi “neo”-folkişti. Rezultatul de atunci: sala a fost plină de oameni trecuţi de prima tinereţe, poate şi de-a doua, care nu veniseră decât pentru Şeicaru sau Baniciu şi care nu ştiau că mai există şi altfel de muzică.

Într-adevăr, de gustibus non disputandum… dar totuşi… asta nu scuză faptul că jumătate din cei prezenţi au ieşit cu zgomot din sală şi încă un sfert au rămas pentru a comenta şi râde pe tot parcursul recitalui ţinut de Dinu Olăraşu. Culmea e că Dinu a prezentat atunci şi o piesă în primă audiţie, spre deosebire de Mircea Baniciu, care cântă aceleaşi piese de când îl ştiu eu.

18 decembrie 2007, Teatrul Ion Creangă. Cea de-a doua zi de Om Bun, festival aflat la a XVII-a ediţie – mi-era lene sa scriu cu litere arabe. A fost poate cea mai frumoasă seară din cele peste 30 de concerte/festivaluri folk la care am asistat.

Publicul – mai entuziast ca niciodată, format cu precădere din tineri, deschişi la minte şi… la gust, ba chiar fenomenali pe alocuri (cred că e prima oară când este cerut cu insistenţă un bis al lui Dinu Olăraşu, care de altfel a avut o prestaţie pentru care ori nu găsesc eu superlativ, ori chiar nu există).

Daniel Făt, “Făt-Frumos”, după cum îl alintă o prietenă a mea (nu doar datorită numelui, ci şi pentru părul lui… creţ şi frumos ca al meu, simt nevoia să precizez) ne-a făcut să râdem cu lacrimi (deh, cum să rămâi impasibil când omul mărturiseşte că “am o mândră peste deal handicapată mintal”?!), în timp ce Ţapinarii ne-au învăţat, cu stilul lor nonconformist, că “fericirea-i un lucru mărunt, e o aripă care vibrează, fericirea-i un lucru mic, un pitic ce dansează”.

M-a surprins în mod plăcut Daniel Iancu, care a demonstrat că are mai multă forţă alături de Gashkademia de Folk, decât atunci când concertează singur. Iată un duet savuros:

Ada Milea, cel mai clar exemplu de “om bun” şi nebun în acelaşi timp, a arătat că are un “nas” fin atunci când vine vorba de a-şi alege repertoriul. După ce în 2006 ne-a prezentat, pe aceeaşi scenă, propria variantă a lui Don Quijote, anul acesta ne-a încântat, alături de Bogdan de la Fără Zahăr, cu o adaptare după Gogol: Nasul.

Cine nu a văzut încă spectacolul, a trăit degeaba. Cu atât mai mult cu cât, vorba regizorului Alexandru Dabija, “Nasul de Gogol este 99% teatru şi 99% concert”. Aşa că fuga de-l vedeţi.

Dani Făt este un băimărean de-al meu care e un pic cam dus cu pluta şi lovit cu pucul, în acelaşi timp. Dar într-un mod foarte, foarte mişto. Duminică, 2 martie, de la ora 20.00, în Green Hours, e concert cu el. Dacă reuşesc să plasez piticii la soacră-mea ajung şi eu pe acolo. Mai jos o mostră din Dani Făt. Adică din muzica lui, pardon…