Şi nu-mi mai trebuie, te rog, ocară
Nici sfaturi care-o dau în bară
De scoţi văzduhul, măduva din mine
Ecou mă fac, ce negreşit revine.

Nu merg în sus şi nici în jos nu merg
Mă ţin în toate cuiele întreg,
Doar când adorm îmi suflă-n aripi
Un zâmbet tras prin comentarii.

Şi se dilată totu-n dimineţile de vară,
Iar visele îşi scot câte-un picior afară,
Cu greu topesc din îndoieli gheţarul
Şi strâng de gâtul inimii fularul.

Mai trece câte-un pui de nu ştiu ce iluzii,
Din zgomot lasă cana plină de confuzii
Şi beau până prin fundul lat al cănii
Văd algele uscate de pe faţa mării.

În ochii treji închid străvechiul urlet,
Ascund şi leg picioarele în tunet,
Cuprind în pumni un nod uitat sub piele;
Dacă nu strig tot ce adun va piere!

• De ce să uiţi să te bucuri dacă odată lacrimi ai vărsat?
• De ce să nu crezi în iubire dacă odată ai fost înşelat?
• De ce să renunţi la vise dacă unul nu s-a împlinit?
• De ce să nu te mai rogi dacă un răspuns nu ai primit?
• De ce să nu încerci încă o dată să te ridici dacă iar ai căzut?
• De ce să nu mai joci nici un joc dacă o dată ai pierdut?
• De ce să nu mai zbori spre soare dacă cerul azi e înnorat?
• De ce să fugi?
• De ce să pleci?
• De ce să pierzi până să-ncerci?
• De ce să cerţi?
• De ce-i cu mult mai greu să ierţi?

Un lucru pe care il tin minte despre blog-uri si care mi se pare amuzant si intr-o oarecare masura adevarat, e faptul ca blogurile sunt pagini in care oamenii care au mult timp liber isi varsa frustrarile in scris.
Ce-i drept, am intalnit astfel de bloguri care adauga 0 valoare celor care il citesc, eventual ii ajuta sa-si exerseze cititul de pe monitor.
Ei bine, frustrarile mele care sunt sau nu, vor aparea pe acest blog…niciodata, deoarece nu v-ar ajuta cu nimic si nu vreau sa le dau importanta prea mare, plasandu-le in spatiul virtual ca o aminitire.
In fond si pana la urma (ce cliseu) nu cred ca exista o persoana care sa vrea sa-si aminteasca frustrarile, caci au valente negative si cel mai bine e sa fie uitate.

Acestea sunt cele 2 motive principale din spatele big bang-ului acestui blog.
“Care mai exact?”

1. Vreau sa impartasesc cu tine (cel care citesti) lucruri, idei, concepte sau reflectii care cred eu ca iti vor adauga valoare.

2. Vreau sa las ceva in urma, caci timpul fuge repede, ideile mele se schimba, se uita si se pierd in neant asa ca mi-ar placea ca peste ani de zile sa ma revad, sa ma REcunosc, sa aflu cum am fost si indraznesc sa spun ca mi-ar placea sa citeasca si copii mei aceste randuri.

3. Trebuie cel putin 3 puncte ca un argument sa fie complet (motiv inventat sa am 3 puncte) iar ultimul se leaga de al doilea prin prisma faptului ca vreau sa las ceva in urma, dar nu pot tine un jurnal deoarece am impresia ca vorbesc singur, iar din experienta, a vorbi singur nu e totdeauna cel mai productiv, ci mai degraba a purta o conversatie;

3.1. Asa ca daca ai o idee si vrei sa discutam despre ea, lanseaza un comentariu sau trimite-mi un e-mail pe adresa danielpristavu@ymail.com in cazul in care vrei sa discutam deschis, conversatie in urma caruia va aparea un rezumat pe blog(cu acordul interlocutorului).

3.2. Prin acest blog ma fac responabil de ce am promis la punctul 1.

Regula de aur:
Postarile sunt subiective si nu trebuie luate ca adevaruri incontestabile. Suntem aici sa invatam,fiecare putand oferi valoare din experienta sa. Orice prejudecata sau expresie de genul “nu ai dreptate, deoarece e cum zic eu iar ce zic eu e bine si ce zici tu e gresit” trebuie lasata la “usa” blogului iar daca acest lucru nu se intampla, atunci “adevarul lui/ei absolut” va fi ignorat.

In final, adevarul este ceea ce crezi tu ca fiind adevarat!

Azi tot ce e frumos şi mut
Mâine va ţipa cărunt,
Tot ce uiţi printre hârtii
Le găseşti în insomnii,
Tot ce-ai vrut cândva să zboare
Stă închis în buzunare.
Nu schimba o zi pe două
Dacă taci în amândouă!

Iar gândul suflă-n pungă
Rar să nu te ajungă.
Crezi că doar ziua-i scumpă,
Pierzi tot ce n-are umbră!

Ioan 21:15-19

 *

Ioan 21:15  

*

,,Simone,

fiul lui Iona,

Mă iubeşti?“

*

Îl iubeşti tu pe Domnul Isus?

Dacă Domnul ar sta acum în faţa ta şi te-ar întreba (El nu eu) ,,Mă iubeşti?“, ce ai răspunde?

Dacă Îl iubeşti de ce Îl iubeşti?

Singurul motiv acceptabil în lucrarea lui Cristos este dragostea pentru El.

Care este motivul (motivaţia) tău în lucrare? Presiune din partea altora, presiune din partea familiei sau a bisericii? Educaţia ta? Mândria? Plăcerea? Concurenţa? Experienţa? Câştigul? Favoarea din partea altora?

De ce faci ceea ce faci?

Numai ce faci din dragoste pentru Cristos are valoare eternă.

Cum lucrezi la motivaţia slujirii tale? Îl vei întreba pe Dumnezeu cum şi ce să faci, cum şi ce să schimbi, cum şi ce să vorbesti, cum şi ce să vezi, etc.?

Dumnezeu a dat o poruncă credincioşilor să hrănească şi să aibă grijă de cei ce sunt ai Lui.

Dumnezeu are un plan pentru fiecare credincios.

Când Domnul l-a întrebat pe Petru de trei ori ,,Mă iubeşti?“, a vrut să-l ajute să înţeleagă cine este Petru fără Cristos. Petru L-a tăgăduit pe Domnul de trei ori în public şi Domnul l-a restaurat tot public.

Fie ruga ta: Doamne, vreau ca ceea ce fac să izvorască din dragostea mea pentru Tine.

Doamne, Tu eşti marea mea iubire!

Cristos e viu!
Nu există un adevăr mai mare, cu implicaţii universale, nemăsurabil în timp, exprimat în doar trei cuvinte!

 Şi totuşi, sunt şi astăzi uimit de câteva lucruri pe care le relatează Scriptura… 

- Petru, după ce verifică spusele femeilor privind mormântul gol, „s-a întors acasă, mirat de ce s-a întâmplat”. Ce-o fi fost în mintea lui? Mirat ? Oare câţi mai sunt şi astăzi miraţi ?

- cei doi de pe drumul spre Emaus, care mergeau despicând firul în patru şi care încă mai credeau că femeile „au văzut o vedenie cu îngeri care le-au spus că El trăieşte”. Unde mergeau ? Să-şi verifice informaţiile ? Oare unde merg şi astăzi mulţi pentru a-şi verifica informaţiile ?

- ucenicii din Ierusalim. Ce să crezi despre ei când citeşti că, la vederea Domnului înviat, erau „îngroziţi şi înspăimântaţi” şi „credeau că văd un duh” ? Să fie oare acesta un îndemn pentru noi să dorim ca să ni se deschidă mintea pentru a pricepe cum trebuie Scripturile ?

- După ce L-au văzut pe Domnul, la opt zile după ce stătuseră cu uşile încuiate, ucenicii sunt tot aşa. Cu uşile încuiate. Încercând să-l convingă pe Toma că Domnul înviase ! Noi de ce mai avem astăzi de multe ori uşile încuiate ? Dar minţile ?

Şi ar mai fi multe…
Pavel le spune corintenilor că Domnul s-a arătat la 500 de fraţi. Şi totuşi, în ziua de Rusalii au mai rămas doar 120. Ceilalţi ? Oare aceeaşi este şi astăzi proporţia celor care cred şi aşteaptă împlinirea promisiunilor ?

Ne punem aceste întrebări ? Poate n-ar trebui… Sau poate mai degrabă ar trebui să ne întrebăm simplu: „Dar EU ?”

00:36