Astazi beau…de dorul tau
Si nimeni nu stie
Cat imi e de greu
Pe obraz imi curge lacrima
Unde esti ?? Mi-ai ranit inima

Mi-a ramas doar poza ta
Si de dor imi trece cand ma uit la ea
Chipul tau il vad in stele
Esti iubirea visurilor mele

Refren : bis :
Lacrimi..Lacrimi de iubire…
Lacrimi ce le-am varsat pt tine..
Lacrimi..off..mi-e atat de greu…
Beau si plag ca nu mai pot de dor

Te iubesc si nu mai pot
Si nu mai pot anii mei ca sa-i intorc
Simt ca mor de dorul tau
Zi si noapte stau si plang mereu

Sufletul si viata mea
Le-as da numai pt tine ,mangaierea mea
Ce sa fac ? Mi-e dor d tine…
Lacrimi cristaline de iubire

Refren : bis :
Lacrimi..Lacrimi de iubire…
Lacrimi ce le-am varsat pt tine..
Lacrimi..off..mi-e atat de greu…
Beau si plag ca nu mai pot de dor

Am intrat în mini-depresie de la vreme. Nu simt că aş exista nici în Bucureşti, nici În Madrid. Nu simt că am familie dar nici că nu am. Pentru că am, pentru că sunt…şi dintr-o dată nu mai am şi nu mai sunt. E greu să-mi explic şi mie, e greu să mă fac să realizez unde mă aflu şi ce am. Ştiu ce-mi doresc.

Uneori mă simt inutilă, nelipsindu-i nimănui…doar mie. Când mă vreau mai blândă sau mai rea.

Citesc din nou Eliade. Mă simt bine când îl citesc, mă regăsesc sau îmi doresc să mă identific cu personajele lui. Mi-a plăcut mult “Huliganii”. Şi când l-am descoperit pe Petru Anicet bineînţeles că mi-a venit în minte Chopin. Atunci l-am ascultat ore în şir. Are şi Clayderman o piesă: I like Chopin. Şi începe cu sunetul mării. Iar eu o ascultam pe plajă. Auzeam şi marea mea şi pe a lui Clayderman…şi regretam.

Am dat nas în nas cu realitatea de aici, cu ştirile groaznice. Nu m-am uitat la tv pe posturile româneşti de multă vreme. Şi acum aflu că profesoara unui prieten, om politic cică, i-a făcut sex oral unuia şi că Udrea a croşetat în direct la Realitatea. Şi mi s-a făcut scârbă. Am schimbat posturile. Am închis tv-ul. Am deschis muzica. Am închis muzica, am deschis tv-ul. Am citit păreri pe net.

Toţi critică femeia aceea pentru că i-a făcut sex oral unui personaj x. Şi unii bărbaţi îi spun că e patetică, e josnică. Alţii scriu că s-au bucurat că au văzut filmuleţul şi că e tare. Şi mie mi se face scârbă de părerile lor. De parcă nu-şi doresc toţi ca femeile lor să le facă sex oral, şi de parcă nu toţi practică asta în dormitor. Iar apoi în faţa lumii îl iau ca pe un act josnic.

Sau poate îl iau ca pe un act josnic ştiind că are un copil acasă şi un soţ, iar cel căruia i-a făcut “favorul” era un necunoscut. Ah, acum m-am prins. De aia comentează toţi. Aici era imoralitatea. Şi bineînţeles pentru că un om politic trebuie să fie demn de funcţia pe care o pretinde, o are sau doreşte a o avea. Gata, în scris m-am luminat!

Dar de ce scriu eu despre astfel de josnicii? Ah, de la depresie şi scârbă. Şi m-am găsit să mi le exprim aici pe blog şi după aia să-mi spună lumea că sunt frustrată. Chiar, lumea! De când am uitat de ea! Cu lumea din copilăria mea am rupt legătura. Mi s-a părut ipocrită şi am lăsat-o acolo, la locul ei veşnic, cu veşnicele ei idei. Incredibil dar nu mi-a mai păsat de părerea ei!

Cu altă lumea care îmi înconjoară familia şi care a făcut cândva şi ea parte din copilăria mea, încă nu am ajuns la o înţelegere. Bineînţeles e vorba de înţelegerea din partea mea. Că din partea ei nu vreau să o am. Prefer să par mai specimen aşa în faţa ei decât să-i spun cine sunt.

Şi ea se uită la mine şi mă salută zâmbind, dar de fapt sub zâmbetul acela se ascunde compătimire. Aşa simt eu. Şi parcă gândeşte: uite-o şi pe asta! Săraca, ce-o fi de viaţa ei uitată pe acolo prin România!?

Şi lumea asta mă întreabă de fiecare dată aceleaşi lucruri. E imbecilă după părerea mea. Mă întreabă binecunoscutul “cemaifaci”, de parcă nu mă văd că sunt bine, mă ţin pe picioare şi trăiesc. Apoi unde mi-e iubitul şi când mă mărit. Şi eu mă abţin tare. Şi zâmbesc politicos. Apoi mă întreb acasă de ce o fute grija pe lume de viaţa mea. Pardon, am scris un cuvânt urât.

Revenind la ea, la lume…ce-i pasă de mine? Ideea e că nu-i pasă de mine în mod special, ci dacă eu o duc cumva mai bine decât ea. Să ştie dacă se oftică sau nu la masa de prânz împreună cu familia.

Şi doamnele acelea sau domnişoarele(deşi e un cuvant prea elegant pentru statutul lor de fătuci analfabete care se îmbracă de la Zara) nu ştiu decât să se coafeze la oglindă şi să discute vieţile altora. Eu le cred ţoape. Dar nu le spun chiar aşa în faţă că nu vreau să li se scurgă rimelul. Şi nu m-ar crede. Că ele acolo în lumea lor nu-şi dau seama că-s penibile. Ele se văd normale, iar când un creier e îngust nu ai cum să-l lăţeşti cu diferite argumente. Că aşa e el, aşa a rămas… nu a putut evolua.

Şi în lumea asta toate doamnele s-au căsătorit la 18 ani ca bunica. Şi bărbaţii lor au 20 de ani. Şi cică ei formează familii şi sunt fericiţi. Sunt fericiţi pentru că se îmbracă de la magazine bune şi că au maşini.

Bine, acum sunt puţin mai trişti că e criză economică. Şi nu mai au timp până la 50 de ani să-şi plătească rata apartamentului de la etajul 4. Şi banca a spus că le ia apartamentele. Şi nu mai au nici locuri de muncă. Că e criză. Şi nu mai au cu ce să se laude. Că trebuie să se întoarcă în România. Şi aici cu românul nu-i merge.

Plus că s-a obişnuit cu luxul de acolo şi cu aerele de superioritate…financiară. Iar în propria lor ţară nu mai ştiu să se exprime corect. Nu că ar fi ştiut vreodată, dar nu mai ştiu nici prost cum o făceau înainte. Şi îi critică românii că-s analfabeţi. Şi ei se simt prost în propria lor ţară. Şi spun că era mai bine la străini. Posibil. Mie nu-mi pasă de lume. Şi mi-ar plăcea ca nici ei să nu-i pese de mine.

Dar ea se încăpăţânează să mă facă s-o iau în seamă. Şi nu vreau. Că mi-am propus să fiu mai calmă, cum eu sunt impulsivă din fire.

Şi răspund sec că fac bine. Şi ea crede că sunt fiţoasă. Eu cred că nu avem nimic în comun. Nu mă interesează nimic din viaţa lumii şi din motivul acesta nu pun întrebări. Doar răspund că sunt bine şi îmi doresc să dispar din faţa ei.

Şi lumea pe care eu o credeam ok, mă întreabă apoi cât costă în ţară să-ţi pui extensii. Şi mie îmi vine să vomit. Pentru că sunt sătulă de lumea superficială. Pentru că am ajuns la limită. Mă enervează la culme bibelourile goale pe interior. Dacă ţi-a scăpat din mână s-a spart. Iar în interior nu există nimic. Şi regret că mi-am pierdut timpul cu bibelouri care păreau pline pe interior. Şi mi-aş dori să îmi pot da seama mai repede atunci când joacă teatru şi să le spun să plece din viaţa mea. Nu am nevoie de ipocriţi. Nu vreau să mă amăgesc, să-mi fac speranţe iar apoi să descopăr adevărul. Exerciţiul ăsta îl repet de ceva vreme. Şi m-am plictisit de acest ciclu.

Azi oamenii se deschid foarte greu. Constat că e aproape imposibil să îţi mai poţi exprima o părere pertinentă. Imediat primeşti o etichetă, sau un contra-argument care sună a “mai-bine-tăceai”. Şi intervine confuzia. Nu mai ştiu sigur ce fac rău sau ce fac bine.Pentru că ce pare rău pentru mine, pentru alţii e bine. Şi invers.

Şi vreau să mă corectez, să acţionez altfel pe viitor pentru a nu repeta greşeala. Iar pe viitor acea greşeală pe care tot m-am chinuit să n-o repet, este o realitate necesară pentru unii. Şi nu mai ştiu cum să mă transform. Pentru că dacă sunt EU, lumea nu mă înţelege. Se uită la mine ca la un specimen. Şi am mai spus că mi-e scârbă de privirea aia. Şi că o recunosc după zâmbete. De aia mi se face silă de lume când mă întreabă cum am putut sta singură de la o vârstă aşa de fragedă? Ce-ţi pasă? Oare mă înţelegi? Pui întrebarea ca să faci conversaţie şi te miri, şi mă priveşti din nou ca pe un specimen.

După o întâlnire cu lumea, mi se face dor să stau inchisă în spaţiul meu şi cu lucrurile mele. E plictisitoare, nu de alta. Dar ea se vede perfectă din toate punctele de vedere. Şi eu nu vreau să o schimb, că nu sunt Miss Univers ca să vreau asta. Îmi doresc doar să nu o mai fută grija de viaţa mea.

Motto:
Pizda-i blana de samur
Asezata linga cur,
Ce serveste drept caciula
Pentru prea cinstita pula.

Prolog:
Unii spun de nu ma-nsel
Ca pizdele sunt la fel.
Asta însa-i o prostie
Neadmisa-n futarie,
Fiindca pe acest pamînt,
Fel de fel de pizde sunt..
Si nu-ncape amagire,
Ca-i mare deosebire.
Poti confuzia s-o faci,
Doar ca toate-s între craci,
Dar ca floci si adâncime,
Lindic, miros si grasime,
Buze, totu-i diferit,
Si le-mpart pân’ la sfârsit
Ultimele teorii,
În trei mari categorii :

Categoria I:
Pizda cea de fata mare,
Dulce roza ca o floare.
Pizda de sublima soarta,
Care-nvie pula moarta.
Bulbucata, dragalasa,
Rumena ca o cireasa,
Cu lindicul ca o fraga,
Sa-l tot lingi o noapte-ntreaga.
Asta-i pizda cea aleasa,
Este-a pulelor mireasa.
Rumenele buzisoare,
Parca-s niste aripioare
Ce se strâng si se desfac,
Când dezmiarda al pulii cap,
Buna pururea de-mpins,
De sarutat si de lins.

Categoria II:
Pizda de dama-ngrijita,
E ca un muzeu gatita.
Cu lindicul mare, ros,
Parca-i creasta de cocos,
Cu tinuta martiala
Cerând pulii socoteala.
Pizda cu semete buze
Care nu admite scuze.
Te suge ca pe un cornet,
Strânge pula ca-n corset,
Iar cumva de-i mai solida,
Ti-o transforma în omida.
Asta pizda futi cu drag,
Are coturi, are prag,
Are tot ce-i trebuieste
Celui care o cordeste.
Futaiul e delicios,
Si prin fata si prin dos
Te slobozi de-ti iesi din fire,
Si te-ai fute în nestire.

Categoria III:
Mai exista între craci,
Pizda-n care sa te caci.
Mare, larga si latoasa,
Muratura puturoasa,
Cu-n lindic mot de curcan.
Sta de straja barosan
Între buzele-i rânjite
Ce se freaca flescaite.
Nu simti nici o gâdileala,
Futi, dar fara socoteala
Nu mai stii cum sa te-asezi,
Nu mai poti sa încetezi,
În zadar cauti strîmtoare,
Ca-ti mai vine si putoare
Si de buze si de cur,
De se-nvîrte casa-n jur
Si te-apuca ameteala,
De se curma slobozeala
Si scârbit de asa futai,
Pula-ti vine sa ti-o tai.

de G. Toparceanu, culeasa si revizuita de Runzu

Apropo de literatura pornografică, uite ce am găsit în timp ce căutam informaţii pe google pentru deja plictisitoarea mea admitere. Păi eu credeam că poeţii sunt romantici de le iese prin urechi, romantismul, desigur. Mi-l imaginez pe respectabilul recitând balada pe sub balcoane. Balcoanele blocurilor, desigur. Tot ce spun se înţelege greşit.

Fetelor e nevoie să vă întreb în ce categorie intraţi?

Şi acum prin ce metodă mai învăţ eu că râd singură prin casă ca nebuna?! Cred că aş putea să fac un comentariu pe text la admitere într-un stil ironic si zeflemitor. Stârnindu-le râsul celor din comisie sigur voi fi admisă.

Nu-mi vine să cred că am postat asta. :|

Sper că există şi varianta masculină, dacă NU, e DISCRIMINARE. Şi pun pariu că aia masculină e mai naşpa.

A venit vacanţa şi o dată cu ea începe să-mi sosească şi familia în ţară. Prima e Iri. A ajuns duminică. Ca de obicei vine singură pentru că părinţii ei mai rămân ceva timp acolo. E aşa comică atunci când ne povesteşte cât de curajoasă este când vine cu avionul… că nu are nevoie de nimeni, că se descurcă. Eh, o ajută puţin stewardesa când o aduce la poartă.

Nu aveam de gând să mai merg acasă decât după ce ai mei se întorc. Dar având în vedere că a venit Irinel şi că tot întreabă de mine trebuie să merg s-o văd. Bineînţeles că a sărit şi bunica mea cu vorba că mă duc rar acasă. Nu mai pot scăpa.

Săracul meu Ţigănuş, nici nu vreau să mă gândesc ce va păţi în mâinile Irinei. Cred că o să-l ţină toată ziua în braţe. Sunt curioasă cum va reacţiona când o să mă vadă, dacă mă recunoaşte.

Când vacanţa se termină şi toţi trebuie să plece, Irina este cea care plânge cel mai mult în braţele mele. Mă roagă, mă imploră să mă mut în Madrid. Încep să-i spun despre facultate pentru că nu pot pleca din ţară iar ea mă sfătuieşte să mă mut la una în Madrid sau s-o părăsesc. Pentru că ea vrea să fie cu mine, pentru că ea nu vrea să se gândească la momentele în care eu sunt singură în ţară. Că de ce să fiu singură când toţi sunt acolo, că de ce nu sunt şi eu normală ca ei să trăiesc aşa cum o fac toate familiile: împreună.

Atunci când un copil de aproximativ 10 ani rosteşte asemenea vorbe mari nu poţi decât să te topeşti. Cred că ea este verişoara pe care o iubesc cel mai mult pentru că aşa vrea ea şi pentru că aşa simt. I-am spus cândva că poate o să-l iubesc mai mult pe copilul fratelui meu cum o să fie nepoţelul meu. Dar ea a zis că îl bate şi că nu am voie să iubesc pe nimeni altcineva mai mult. Mda, o să am viaţă grea.

Oare şi-a schimbat viziunea în legătură cu băiatul perfect? Până acum pentru ea băiatul perfect era unul brunet şi cu dinţi mulţi. Cum vine asta cu dinţi mulţi, am întrebat-o. Adică nu ştiu, zice ea, îmi plac mie ăia cu dinţi mulţi. Oooook, am înţeles.

E o copilă destul de nebună. Con mucho morro, cum zice ea.

Abia aştept s-o pupăcesc.