Încă nu au făcut un widget cu titlul ăsta, iar eu nu am cheful necesar să-i pun o ștampilă cu „degeaba” pe el… Și totuși degeaba am votat Crin Antonescu. Degeaba am votat schimbarea. Vrem ceva la nivel individual, dar ne confruntăm cu tirania majorității. Datorită dorinței multora (care poate fi greșită) se alege cine trebuie. E de înțeles că voturile în masă se duc spre candidații care au impresionat mai mult masele. Se știe că masele sunt pur și simplu tâmpite, chiar dacă indivizii luați separat pot fi intelectuali de renume. Într-o masă, intelectualul e egal cu măturătoru, iar valoarea lui pentru un candidat e egală. Votul are aceeași valoare când vine din partea unui individ instruit sau din partea unui coate-goale. La urma urmei, sunt tot procente.

În condiții normale, votăm pe cel mai bun. Dar cum condițiile de față nu sunt cele mai fericite, îl votăm pe cel mai puțin rău.

Îmi pare foarte rău de acei oameni sinceri care „au pus botu” la toată această campanie anti-băsescu.O campanie construită pe leșul fostului președinte (pentru că în asta vor să-l transforme, cadavru politic), nu este o campanie. Creând crize artificiale și construind discursuri populiste PSD-iștii au reușit să prostească mare parte din oameni. Băsescu e chiar asa scandalagiu ? Sau doar vreți voi să pară ? Asta e o întrebare pe care nu și-o pun mulți și animați de o ură națională indusă vor vota contra. Asta în ciuda faptului că nici ei nu au habar de ce …

Nimic nu merge domne` in tara asta. Inca de pe vreamea in care nu intelegeam eu foarte bine care-i treaba cu blogurile, in mintea mea s-a nascut ideea de blog vs jurnalism offline. Tot cam in aceeasi perioada am inceput sa percep putin diferit presa, care s-a transformat in mintea mea din acei oameni corecti care relateaza echidistant fapte si intamplari pentru mase, in niste fomalai manevrati de niste sfori aproape invizibile. Pacat ca acest lucru nu se intampla doar in mintea mea. Eram prea credul. Am vazut atunci in internet posibiliatea de informare corecta, de parti care sa nu fie atinse de interese ascunse, si care sa redea lucrurile exact asa cum sunt. Cam atat de prost eram. Multi tineri, parte din ei studenti la facultati de jurnalism, fac practica pe blogul personal. Tineri care ar trebui sa reprezinte speranta pentru acest neam nenorocit. Iarasi, realitatea este crunta. Nu este asa. Desi sunt tineri, si ai putea crede neatinsi de flagelul general ce ne reprezinta neamul, ei sunt deja cu nasucul dupa friptura si furescuri. Si vor recunoastere. In ritmul asta, OTV, Etno, Nikita, Roxy manelista, Bahoi,si multe alte “chestii” de genul asta nu or sa dispara niciodata. Chiar ne este atat de greu sa facem diferenta intre ce este bun si ce este rau?  Ne este greu sa ne detasam de modalitatile de lucru ale celor care ne-au adus in halul asta. Ne este greu sa nu ne gandim la spaga, combinatii si furaciuni. Nu ne gandim deloc la respectul de sine, moralitate si alte chestii care tin de bunul simt. Ne complacem in postura de viitori hoti, combinatori, si corupti. Ne plangem. Dar totusi, suntem cei mai buni, pentru ca suntem invingatori de mici. Sau cel putin asa ni se spune. Suntem parsivi, rai, iar capra vecinului ar face bine sa fie bolnava. De ce asa? Probabil ca asa suntem construiti genetic. Poporul asta are nevoie de un vaccin. Un vaccin anti-romani. O natie de bolnavi, care nu inteleg de ce nu a murit inca.

“Nu e atat de important cum te nasti si cum mori, e important cum traiesti, ca o sa ajungi in punctul ala, peste multi ani cand o sa te uiti in spate si vrei sa stii ca n-ai facut umbra pamatului degeaba”

[Must have stabbed him fifty fucking times
I can't believe it
Ripped his heart out right before his eyes]

Ai devenit de-atîta vreme altul. Un alt eu împuţinat la spirit, degradat fiinţial, înjosit existenţial. Dar nu, motivele pe care le invoci pentru ascunderea ta nu sînt acelea pe care le afişezi tu pe panoul tău comportamental. Greşelile care te-au adus aici nu sînt acelea pe care ţi le impuţi, formula pe care o îmbraci nu te scuteşte de fond. Încercările tale de deghizare, de eludare, de ecamotare sînt doar nişte  expresii ridicole ale disperării. Degeaba te vezi strîmb dacă nu te priveşti drept.  Nu aşa trebuie să te schimbi, nu aşa trebuie să devii. Te încăpăţînezi să faci metamorfoze improprii, să sfîrteci cordoane ombilicale la întîmplare. Nu, nu omul acela îţi era oprelişte, nu, nu preajma aceea ţi-era frustare. Ce faci? Chiar nu-ţi dai seama că tai de unde nu trebuie, că operezi cu rebutările greşite? Te ambiţionezi să rămîi singur? Te ambiţionezi să nu mai ai de ales? Chiar vrei să nu te mai găsească nimeni? Cu cine ai să mai joci?

Gîndeşti totul prost. Pentru că îţi impui să gîndeşti ceea ce ar trebuie să fie lăsat în voia simţurilor, integrat fără contestare şi îndoială căutată în structura motivaţională. Gîndeşti degeaba, acţionezi pe dos. Degeaba schimbi ceea ce ar trebui să rămînă aşa. Degeaba renunţi la acele lucruri pentru care ar trebui să lupţi pînă la capătul sufletului. Degeaba rămîi în acele conjucturi pe care ar trebui să te forţezi să le părăseşti, mergînd pînă la capătul voinţei. Totul ţi-e degeaba pentru că îţi impui ţinte false şi îţi inhibi raţiuni constitutive elementare. Raportarea la a fi nu ţi-e nici măsura sinelui şi nu-ţi e nici măsura realităţii, aşa cum ţi-ai dori. Nu, lucrurile nu-ţi vor fi niciodată pe plac, pentru că faci miscări greşite, ascunzîdu-ţi urmele pe care ai putea fi însoţit. Nu faci decît să te ascunzi de tine. Chiar vrei să te rătăceşti de tot? De-a ce anume ai să te mai joci?

Ştiu că vrei cu orice preţ să cîştigi. Crezi că trişînd o să reuşeşti să-i păcăleşti pe toţi, simulîndu-ţi victoria. Cu ambiţia ta ai să şi reuşeşti, şi asta ştiu. Însă mai ştiu că n-o să-ţi dai seama decît prea tîrziu că ai pierdut. Că te-ai pierdut, jucînd iresponsabil, de partea adversităţii şi nu a ta însuţi. Şi că nu mai e nimeni dispus să se joce v-aţi-(re)găsitălea.

Copile, tu chiar nu ştii că sinele nu e obiect de joacă?

Actionez de multe ori numai in beneficiul meu. Si abia cand apare o remuscare, imi dau seama ca imi pasa. Si ma consum la fel de mult cum ma bucur initial de putere. Si cand analizez cum am ajuns acolo, imi dau seama ca asa va fi mereu, asa sunt, nu ma schimb. Imi urmaresc interesele si-atat. Dar satisfactiile se transforma in amintiri ale unor reusite, pot sa le numesc “viclene”, pe cand remuscarile raman. Nu mult, ce-i drept, ci doar atat cat imi ia sa repar ce-am “stricat”, prin aceleasi metode amintite anterior. Si apoi, e totul sters cu buretele…deci totul e degeaba?! totul e nimic ?!
Se pare ca doar satisfactia momentana e tot ce conteaza. Carpe diem!

PS: Sa nu speri ca intelegi ce scriu pentru ca te inseli…PS-ul e singura portiune pe care o poti pricepe intocmai!

- Ce-mi plac imbratisarile tale!
- I like to hug.
- I like to be hugged!

—

-X. e mai isteric ca tine!
-YAY!

—

- Chestiile astea nu i le-am zis nici macar lu’ K.
- Mhm…

—

- Imi pare rau, orice as zice ar suna nasol , de parca eu stiu mai bine teoria ca tine.
- Nu… Ma bucur ca ne intelegem bine si imi esti prietena buna.
- Da, ne-am gasit abia acuma.
- Da.  Nu ma asteptam sa ajungem aici, sincer.
- Nici eu.

—

-  Sper sa numai fii suparata pe mine ca stii ca ce fac nu fac cu rea intentie si ca tu tot prietena mea ramai chiar daca mai fur fumuri de tigara pe ascuns.

—

- Ooo, ce avatar.
-
- Ce privire de indragostit are Z. : x : ) )
- : ) )

—

Cred ca notiunea de prieten o mai atribui numai catorva persoane (2-3 oameni), desi sunt reticenta chiar si in privinta lor; restul sunt oameni. Oameni cu care ma inteleg bine. Oameni pe care nu-i sufar. Oameni falsi. Oameni cu care sunt falsa. Oameni care-mi sunt indiferenti.

Mi-e dor de ziua aia in care am fost cea mai fericita. Cand erai langa mine. Cand mana mea era intr-a ta. Cand pasii nostri o luau inainte la unison. Cand zambeam pur si simplu ca ma aflam in prezenta ta. Cand nu ma mai saturam sa ma uit in ochii tai care “te invita, dar doar la suprafata”. Cand stateai langa mine si simteam ca restul sunt parte din decor. Cand eram noi insine si nu conta privirile sau gandurile altora. Cand ma simteam in siguranta doar cu tine pe strada, noaptea. Cand cuvintele au fost de prisos si am completat noi tacerea cu ochii inchisi. E ciudat cum aproape cea mai frumoasa amintire pe care o am e cu cine nu trebuie(cred).

Nu te iubesc, doar mi-e dor de tine. Si credeam ca nu voi zice asta vreodata. Mi-e dor de prea multe lucruri, incat nu mai stiu ce mai vreau sa ramana in trecut si ce vreau sa fie in prezent. Daca te-as vedea maine… m-as bucura sau m-as ascunde?

©Lorena

“I have a dream” capata conotatii diferite pentru mine zilele astea. De trei zile am un vis. Un vis la propriu, nu o ambitie, nu o fantezie. Visez de trei nopti incoace acelasi lucru, cam pe la aceeasi ora. Stiu asta pentru ca, dupa vis, ma trezesc si stau vreo doua ore treaza, citind o carte in italiana la o veioza mica si chioara. Faptul ca stiu foarte vag italiana dar ca mama si-ar fi dorit sa stiu ma ajuta sa ma linistesc si sa capat sansa de a adormi din nou, am senzatia ca fac ceva util, ceva important. Am gasit in biblioteca celei la care stau o carte a lui Robert Musil, autor care nu mi-a placut niciodata dar asta este o carte despre prostie si m-a prins subiectul. Asa ca ma straduiesc sa o citesc si sa o inteleg. Nu e foarte greu, de ce sa mint?

Visul e din ala care se petrece chiar in camera in care dormi, asa incat lucrurile sa fie si mai inspaimantatoare decat in visele care se petrec intr-un spatiu indepartat de cel in care te afli. In primele secunde nu stii daca visezi sau nu, in primele secunde ai convingerea ca se intampla cu adevarat treaba. Si te straduiesti sa o corectezi, sa iesi din ea, te ridici, te lupti, vrei sa pui capat situatiei, esti mai implicat decat in visele obisnuite. Eu visez de trei zile ca peste mine se afla un corp. Nu cu fata catre mine, nicidecum cu vreo urma de implicatie sexuala, asadar. Sta peste mine ca si cum as fi o saltea, sta cu spatele catre mine, doarme peste mine, cu fata in sus. Ii vad prin ceata doar o mana si am analizat-o cat am putut de atent asa incat sa stiu cu cine am de-a face. Nu vad destul de bine mana, chiar daca strang din ochi, chiar daca incerc din rasputeri sa ma concentrez. Dar simt ca este o mana familiara, o mana pe care o stiu foarte bine. Cu toate ca intreg corpul care sta peste mine ma incomodeaza, ma impiedica sa ma intorc, ma sperie prin prezenta lui intr-un loc atat de nepotrivit si ma sperie si prin lipsa lui de consideratie la adresa mea – ei bine, cu toate astea, nu am o senzatie convinsa de respingere, am doar o senzatie de disconfort fizic dar simt ca o impingere a corpului nu ar fi un lucru bun. Nu prea imi vine sa il imping, imi vine sa ma strecor de sub el si sa il las sa doarma sau sa stea linistit la mine in pat. Ceea ce si reusesc. Reusesc sa ma strecor de sub el dar, cand sa ma vad eliberata, in picioare, langa pat, ma trezesc. Visul nu isi atinge finalul.

Abia ieri noapte am reusit sa inteleg cine este corpul. Am fost putin dezamagita de realizarea asta. Corpul ala care sta peste mine si nu ma lasa nici sa dorm, nici sa ma misc firesc prin pat este corpul meu. Sunt eu peste mine, cu o totala lipsa de consideratie pentru mine. Si daca nu ar fi fost un vis, nici nu as fi scris tampenia asta. Pentru ca nu m-am desconsiderat niciodata, nu am fost niciodata complexata. Nu m-am cufundat niciodata in confortul complexului si desconsiderarii, eu m-am biciuit, autoeducandu-ma si scotandu-ma poate prea repede din gropi in care as fi putut sa ma odihnesc, fie ele si mai putin confortabile decat ar trebui sa fie un loc de odihna. Asadar m-am intrebat de unde vine metafora asta a lipsei de consideratie pentru mine. Atat de pregnant si deja atat de des. Trei nopti la rand e mult. Pentru acelasi vis, la aceeasi ora. Ma tem sa ma culc, nu glumesc. Ce imi era mie dezagreabil momentul culcarii, dar sa vedeti in ce hal ma tem de el acum.

In dimineata asta m-am uitat pe geam imediat cum m-am ridicat din pat, am vrut sa vad oameni si caini, copii, plante, am vrut sa ma rup de vis cu ajutorul lucrurilor vazute afara. Am vazut, ca la fiecare sfarsit de saptamana aici, in curtea interioara, o armonie si o impacare pe care nu le pot resimti in totalitate, nu cred ca voi putea sa ajung vreodata la ele si ma feresc sa le mimez, ma feresc sa cad in asimilari partiale si fortate ale unor realitati care nu imi sunt proprii. Lumea este, cel putin la nivelul meu de educatie, mult mai linistita decat mine. Aici, in Berlin. Si nu numai. Cam in toate tarile occidentale in care am fost. Mult mai impacata si mult mai deschisa, mult mai increzatoare. M-am uitat o jumatate de ora cum familia din casa de langa cladirea mea a cules perele din pom si le-a pus intr-un cos. E un balet al miscarilor care spune foarte mult despre ce se petrece in sufletul oamenilor. Felul in care se privesc oamenii aici, felul in care rup o para si o aseaza apoi in cos, felul in care-si mangaie copiii, felul in care privesc in jur. Intreg Berlinul, cu vulpile lui alergand peste tot, cu iepurii lui, cu aricii lui, cu vulturii lui, cu toti copacii batrani si enormi tronand, cu bicicletele lui, cu lentoarea lui cu toate ca e ditamai metropola cu un trecut chinuit – il privesc zi de zi si ma umplu de bucurie. Il privesc cu admiratie si ma mangaie, ma linisteste. Imi reda incredere in rasa umana. Dar il privesc ca o batranica. Stau pe sezlong si privesc cu incantare ca lumea nu e asa rea ca pe vremea mea. Ca lucrurile merg spre bine. Pot sa mor impacata, viata e treaba cu cap, viata decurge inteligent, viata duce undeva.  Si, dincolo de ideile (cu care ma las des imbatata) ca suferinta, incarcatura mea ca estica trebuie folosite in arta, in iubire, in relatiile adanci cu oamenii, in general – dincolo de toate astea, as vrea sa ma pot misca si eu mai usor prin cele ale lejeretii occidentale. Degeaba sunt un om care stapaneste (poate mai bine decat multi dintre nemti) teoretic mecanismele libertatii, emanciparii, elegantei. Degeaba. De pus in practica, nu le-am pus cu adevarat. Nu am trait cu adevarat (pana acum) lucrurile pe care le-am invatat teoretic. Libertate, toleranta, armonie – toate astea sunt notiuni despre care pot scrie zeci de pagini si banuiesc ca pot scrie chiar corect aceste zeci de pagini. Dar sunt lucruri de care am stat departe atat de multa vreme. Si schioapat in manifestarea lor. Ceea ce imi parea interesant initial la persoana mea in contextul occidental, imi pare acum o povara. Nu pentru cei din jur, ei par chiar foarte interesati de un tumult pe care nu l-au intalnit prea des. Mi se pare o povara pentru mine. Si ma intreb foarte serios daca o sa vina ziua in care o sa culeg si eu pere cu atat de multa gratie si liniste, cu atat de multa bucurie simpla. Duminicile nemtilor sunt intotdeauna ravasitoare pentru un suflet incrancenat ca al meu. Duminicile occidentalilor, in general.  Oricat de iubit si respectat ai fi de ei, oricat de calde si sincere le-ar fi imbratisarile, oricat de mult ar fi ei pregatiti sa te asculte si sa te sprijine, oricat de mare ar fi bucuria lor sa te aiba printre ei, tu nu faci decat sa participi la viata lor, asta nu e inca viata ta. Specific ca altul e culesul de pere intr-o metropola, dupa ce te-ai indepartat de viata de la tara de vreo cateva decenii sau chiar secole incoace si altul e culesul ala de pere la bunica de la tara in gradina. Nu e acelasi lucru. Nu ca as fi cules vreodata pere la bunica. Ca nu am bunici la tara, asa cum stiti. Dar eu vorbesc aici despre o intoarcere la cele elementare dupa o imensa perioada de emancipare. E un ciclu care se inchide superb, nu o ramanere in timp si in conceptii statute, agrare.

Si mi-am dat seama, chiar daca este o banalitate pe care mi-ar fi putut-o spune oricine imediat dupa ce ar fi ascultat cateva lucruri despre plecarea din Romania, ca viata mea aici este senzationala, este frumoasa in fiecare detaliu, este mangaietoare, este neteda, este calda si buna cu iz parintesc chiar, se simte ca atunci cand stai intins sub un soare potolit dar sofisticat de toamna. Dar nu este viata mea, este ceea ce mi-am dorit sa traiesc si ceea ce mi-as fi dorit sa fiu. Acum particip la ea dar ea este construita si mentinuta de cei din jurul meu. Nici nu stiu ce s-ar intampla daca as lasa cu adevarat esenta mea imbarligata sa se reverse in duminicile nemtilor. Sunt un musafir delicat si manierat, un musafir dorit si indragit. Totul e perfect. Viata e perfecta. Un singur lucru nu e in regula. Eu cea veche. Iar eu cea noua nu sunt inca gata. Sunt departe de a fi gata. Stiu ca se poate raspunde cu un cliseu de genul: se va sedimenta si aranja totul in timp, se va pastra ce este esential din trecutul tau si se vor adauga elemente noi din viata germana, se va aseza totul in timp, vei fi un amalgam reusit de identitate romaneasca si identitate occidentala, vei fi impacata pana la urma. Dar eu stiu ca nu e asa.

De-aici si corpul meu nesimtit peste somnul meu lin si german, insotit de fosnetul perilor din curtea interioara. Ma bucur de acest vis pentru ca el reprezinta si va reprezenta in continuare un barometru al integrarii si linistirii mele. Degeaba voi arata eu a fata fericita pe strada si poate chiar voi crede ca am atins frecventa care ma inconjoara, daca noaptea ma voi trezi cu corpul meu peste mine, neputand sa respir si sa ma misc in voie.

Strofa 1 Salam:
Ma dau la televizor
Ca pe-un mare infractor
Dar n-au nimic la dosare
Ca am afaceri legale (bis x2)

Susanu:
Multi se dau periculosi ca pun ei mana pe mine
Da-mi merge capu bine cu ei ma joc teatru bine
C-am relatii-n lumea-ntreaga
Degeaba ma alearga
Momentan eu sunt pe-afara ca ma plictiseam in tara
Va dati smecheri peste noapte si-ati uitat
Ca tot eu v-am antrenat
Nimeni n-o sa-mi ia locul aici o sa raman
Peste tot numarul unu voi fi jupan

Ref:
Am relatii peste tot
Sunt sef de clan mafiot
Gaborii n-au nici o proba
Ca-s din lumea interlopa ( bis x2)

Strofa 2 Salam:
Procurorii s-au jurat
Sa ma vada arestat
Telefonul mi-l asculta
Poate, poate ma infunda (bis x2)

Ref:
Am relatii peste tot
Sunt sef de clan mafiot
Gaborii n-au nici o proba
Ca-s din lumea interlopa ( bis x2)

Strofa 3 Salam:
Ei ma cauta prin tara
Eu imi fac viata pe-afara
Cauta probe cu tona
Eu ma plimb prin Barcelona

Susanu:
Multi se dau periculosi ca pun ei mana pe mine
Da-mi merge capu bine cu ei ma joc teatru bine
C-am relatii-n lumea-ntreaga
Degeaba ma alearga
Momentan eu sunt pe-afara ca ma plictiseam in tara
Va dati smecheri peste noapte si-ati uitat
Ca tot eu v-am antrenat
Nimeni n-o sa-mi ia locul aici o sa raman
Peste tot numarul unu voi fi jupan

Ref:
Am relatii peste tot
Sunt sef de clan mafiot
Gaborii n-au nici o proba
Ca-s din lumea interlopa

Strofa 1 Salam:
Ma dau la televizor
Ca pe-un mare infractor
Dar n-au nimic la dosare
Ca am afaceri legale (bis x2)

Susanu:
Multi se dau periculosi ca pun ei mana pe mine
Da-mi merge capu bine cu ei ma joc teatru bine
C-am relatii-n lumea-ntreaga
Degeaba ma alearga
Momentan eu sunt pe-afara ca ma plictiseam in tara
Va dati smecheri peste noapte si-ati uitat
Ca tot eu v-am antrenat
Nimeni n-o sa-mi ia locul aici o sa raman
Peste tot numarul unu voi fi jupan

Ref:
Am relatii peste tot
Sunt sef de clan mafiot
Gaborii n-au nici o proba
Ca-s din lumea interlopa ( bis x2)

Strofa 2 Salam:
Procurorii s-au jurat
Sa ma vada arestat
Telefonul mi-l asculta
Poate, poate ma infunda (bis x2)

Ref:
Am relatii peste tot
Sunt sef de clan mafiot
Gaborii n-au nici o proba
Ca-s din lumea interlopa ( bis x2)

Strofa 3 Salam:
Ei ma cauta prin tara
Eu imi fac viata pe-afara
Cauta probe cu tona
Eu ma plimb prin Barcelona (bis x2)

Susanu:
Multi se dau periculosi ca pun ei mana pe mine
Da-mi merge capu bine cu ei ma joc teatru bine
C-am relatii-n lumea-ntreaga
Degeaba ma alearga
Momentan eu sunt pe-afara ca ma plictiseam in tara
Va dati smecheri peste noapte si-ati uitat
Ca tot eu v-am antrenat
Nimeni n-o sa-mi ia locul aici o sa raman
Peste tot numarul unu voi fi jupan

Ref:
Am relatii peste tot
Sunt sef de clan mafiot
Gaborii n-au nici o proba
Ca-s din lumea interlopa ( bis x2)

Deci o zi mai proastă ca și cea de azi nu se putea găsii. Pe lângă faptul ca eram azi de tură , trebuia să mai țin locul și la un prieten care acu câteva zile a suferit un accident destul de grav .  Nu era nici o problemă dacă nu trebuia să mă prezint azi la 8:30 la Judecătorie :| Si să mă vezi pe mine , fuga dintr-un loc în altu și fă 2-3-4-5 lucruri în același timp …. nu recomand la nimeni dar eu cum eram stresat de timp eram nevoit să mă apuc de fiecare .Într-un final am reușit să gat cu ce a ce nu ținea de mine și să las ale mele după ce gat cu judecătoria. Am și ajuns acolo dar cu 20 de min întârziere , iar ținuta era una foarte “casual” da nu credeți că mă îmbrăcam eu la costum și cravată pe căldura asta și mai ales pentru cazul meu . Bai și stau …și stau , intre timp se adună lumea eu îmi verific rândul scrie 26…. bun merge, vad că mai sunt încă 20 după mine deci scap repede. Dar odată apare o scândură cu ochelari și ne transmite că e vorba de o greva și toate procesele vor începe de la ora 10:30 ….. deci mi-a picat fata. Bun repede plec și mai dau o tura prin oraș sa mai gat din ce am de făcut . La 10:30 eram înapoi dar va închipuiți ca totul a început de la ora 11 :00 :|. Anyway…. faza nasolă a fost că a trebuit să ascult timp de 4 ore procese de divorț, partajare, războaie intre firme , bătrâni înșelați de asociația de locatari , drepturi asupra copiilor …..și asa mai departe.

Eu ma gândeam că vom fi chemați unul câte unu în sala de judecată dar….. am fost toți băgați în aceeași sală …. nevoiți să ascultăm pe fiecare (mai ales eu). Să nu va zic că la ora 1 eram încă acolo, iar partea proastă a fost că am rămas și ultimul în sală (restul după mine nu s-au prezentat ) :|.  După ce am fost chemat în fată sa clarific situația mea, Doamna Președinte m-a și expediat după 2 minute, zicându-mi că totul se rezolvă numai că trebuie să mai analizeze ceva la dosar și voi fi înștiințat asupra cazului prin postă :|

Deci la faza asta am rămas fără cuvinte, și mi-am dat seama ca am stat aproape 5 ore degeaba și mi-am neglijat locul de muncă pentru ce?

Soarta!

Nu, nu filmul, ci viaţa.

Am cîteva nemulţumiri şi nelămuriri referitoare la aşa zişii prieteni sau presupuşii omi care îmi sunt mai mult decît cunoştinţe, după cum urmează:

NU înţeleg de ce dacă te împrumut cu 420 de lei îmi aduci numai 400, rămînînd ca într-un viitor indecis să primesc restul. Nu contează suma, ci gestul care mă scoate din minţi. Uite-aşa mi-am luat la ţepeeee.

NU înţeleg cînd te împrumut şi îmi zici că pe 5 îi ai şi se face 15 şi oha! Cum nu înţeleg cum unii uită cu desăvîrşire că au de dat înapoi, cît au de dat şi normal că nu calculează bine şi eu primesc mai puţin. Iar cînd e tras la răspundere se oftică.

NU înţeleg de ce de cîte ori se vine la mine se vine cu mîna-n cur. Nu, nu cer taxă de intrare, dar obiceiul ăsta de a veni cu mîna-n cur şi a cosuma diverse (de la mîncare pînă la băutură, eventual şi-un duş) mă scoate din sărite. Băi nene! Io mă simt! Se poate ca azi şi mîine şi poimîine să nu am bani, dar de FIECARE DATĂ? Mie-mi place să mă revanşez şi să-mi răsfăţ prietenii. La mine nu e aşa şi asta pentru că la mine e uşa deschisă a frigiderului şi e normal ca omul să se servească gratis? Sau ce? Chiar nu înţeleg. Şi mai mult, dacă te rog să-mi iei ceva ca să bem împreună (gen suc) îţi şi dau banii pe el.

NU înţeleg treaba cu nu îmi cumpăr cd-uri că iau de la tine. Wtf? Eu le iau pe gratis? Fac eu cd-uri noaptea şi ziua le ofer cadou?

NU înţeleg telefoanele de genul: sunt jos vin la tine. NU, nu vii! Nu-mi plac surprizele.

NU înţeleg chibzuiala asta la bani că e mai bun de la altul.

NU înţeleg superficialitatea de ce mai faci, dar mă ajuţi şi pe mine cu…? Mai ales cînd mă suni din an în Paşte. Sau bagi un pretext de invitaţie undeva pentru că nu ai cu ce să te deplasezi. Sau mă suni cînd eşti singu(ă) şi plictisit(ă) ca să te ţină fraiera de vorbă, eventual dai bip.

NU înţeleg fazele de genul: te superi că îţi beau berea? Îţi iau alta… niciodată!

NU înţeleg – punem toţi bani să luăm X şi pînă la urmă se dovedeşte că am pus numai eu bani că restul omilor ba nu au schimbat, ba nu au deloc, ba plouă.

NU mai înţeleg prietenii ăia care vorbesc şi vorbesc şi vorbesc despre ei şi cînd ridici şi tu capul să-i zici ceva dau drumul la tv sau se încalţă şi pleacă sau te întrerup şi continuă despre viaţa grea şi lipsa de sex şi etc etc etc. Fuck off!

M-am săturat de oamenii ăştia pînă peste cap. Pe cuvîntul meu! Pentru că mă enervează şi degeaba le zic că lucrurile nu se schimbă, iar eu nu pot pune interdicţie să-mi calce cineva în casă. M-am săturat să fiu luată de proastă şi să mi se rînjească în nas şi să mai şi fiu luată de sus… că ce domne, ce ai?

CE AM? Am draci pe toţi zgîrciţii şi nesimţiţii de genul, pe aşa zişii prieteni de care mai bine mă lipsesc decît să mă fută în gură cu fiecare ocazie.  Pe lipitorile care-mi sug toată energia. Am nervi pentru că am oferit şanse şi m-am pretat la discuţii şi tot degeaba. Ne facem că înţelegem şi tot înainte cu nesimţirea.

Jules le spune prieteni toxici. Eu nu cred că-s prieteni deloc.

Phiew! M-am răcorit!

Ia de  aici!!!!

Daca e sa fie nu-i asa ca mai bine nu e?

Pe scurt, Basescu vs. Geoana. Sec.

Cu putine minute inaintea ‘alegerilor’ eu zic:

Nu m-as fi enervat daca mama nu mi-ar fi sugerat sa votez cu…Guess Who…GEOANA  ( desi e departe de a-l sustine, simpatiza, vota….etc ) . Ei bine, asta nu se poate. Cum nu se poate nici cu marineru`. Unii zic ca asta ar fi Micul Hitler – eu (nu) sunt de acord!  Nu are destul par pentru a fi dictator. Stau si ma gandesc cu ce am gresit de a avea dreptul sa votez cu unul dintre ei. Of, tu, Romanie, imi dai voie sa aleg dintre astia? DE CE ? Credeam ( si cred ) in natiunea romana, dar nu mi-am imaginat ca se poate ajunge aici. Si totusi situatia ma constrange, ma forteaza sa-i arunc in penibil si grotesc pe amandoi. Pai, intre noi fie vorba, intre un pseudo -dictator si o papusa plictisitoare, ai putea avea optiuni? De ce unul sau celalalt?  Pe ce motive? Anticomunismul iese din discutie – unii stiu de ce. Imagine, pai ce e aici? – Politicianul de la pagina 5? Pentru ideologie – pai astea-s ideologii politice stimati candidati? Smenarismul democrat vs.  plictiseala socialista. Ne-ati afundat de tot!  Pe voi doi nu v-as crede nici daca ati sta pe scaunul electric si ceasul ar spune ca mai aveti 2 secunde !!! Las astea la o parte ca sunt in stare sa umplu biblioteci…

Prieteni- ( nu la voi doi ma refer ), de ce insistati in a vota? Pentru a va umili? Oricine va veni, veti manca! Mai mult sau mai putin, ca de obicei.  Va veti cumpara masini, prezervative si bere linistiti. Veti calatori in liniste. ( Sperand ca lui Basescu nu-i va creste parul. ) Pe astia bogati ii inteleg, ei au interese ce vibreaza cu milioanele de dolari. Dar voi? Noi? Astia de dupa blocuri…am fost, suntem si vom fi autonomi. In ceea ce ma priveste, am avut sperante in primul tur de scrutin si mi-au fost spulberate.  Lumea nu e ca noi, cei ce atingem tangential bunul simt, inteligenta, tastatura, ratiunea… Lumea e multa, prea multa si prea putin educata. Si nu vorbesc de scoala. Tu, prietene cu pretentii de ins educat, esti subminat de mii de tampiti carora creierul le serveste doar ca prelungire a gatului. ‘Multi, dar prosti’ – si ghici ce? ei voteaza. Sau ei cred ca voteaza. Sau EI ACCEPTA VOTUL.  Eu nu cred in alegerea celui mai mic rau!

Eu nu-mi conturez dorintele cu ajutorul unei stampile. Mi se pare corect si sanatos. Intre a ma fura Basescu sau Geoana ( desi cel mai probabil ma vor fura amandoi ) , eu aleg sa ma fur singur! Ai ceva de obiectat?

OUTRO:

Nu am o linie bine definita a discursului pentru ca asta nu e un discurs. E un amalgam intre a privi sub lupa, a tinti si a lovi. E doar felul meu de a ma separa de acesti doi indivizi, si mai ales, de a ma separa de un mod de gandire umilitor dupa parerea mea. Vrei sa-i ajutati? Foarte bine, nu va sta nimeni in cale ( - ba chiar va ajuta Flutur cu niste autocare ! ). Daca dupa viitorii 5 ani imi veti demonstra ca am gresit necrezand – ceea ce ar insemna un BINE CONCRET pentru Romania – voi fi mai mult decat multumit. Cat mi-as dori ca eu sa gresesc in vorbe iar voi sa traiti MAI BINE…

As gresi pentru o viata. ( asta suna a Hrebenciuc. )

Inca ceva. Cred in Romania! Nu cred in voi astia ce pretindeti a o reprezenta politic.

Emotii si pamflet…

probabil că mulţi dintre voi îşi imaginează cine sunt

şi ce caut prin buzunare

cu mâinile adâncite până la coate râzând

cu gura până la urechi

ce mai contează o să-mi spuneţi

degeaba exişti degeaba exişti degeaba

iar fruntea o să mi se încreţească de la semnul exclamării

dintre nas gură şi umeri

fă-ne un lexicon biografic noi suntem toţi

oglinda fidelă a străduinţelor frumoase

ce se încorporează în bărbaţii de seamă ai ţării noastre

şi nu ne mărginim la personalităţile în viaţă

acuma mergem să luăm un interviu

cu un vampir

ştim sigur că ţi-e vocea excitată şi ne aştepţi legată la ochi de o eşarfă purpurie

degeaba exişti degeaba dacă vrei să te fuţi cu alte femei

păi noi suntem continuitatea de sforţări

şi creaţii personale care stau

la temelia româniei