Si-as vrea sa-ti mai spun inca o data si inca o data ca te iubesc… si-as vrea sa te simt langa mine, sa-ti ravasesc parul cu degetele si sa-ti cutreier pielea cu palmele… vreau sa simt fiorii din trupul meu cum trec in corpul tau, cum se intinde si se framanta sub atingerea. si-as mai vrea sa-ti simt buzele cum ma cheama, cum se framanta si cum ti le musti simtindu-mi parfumul. Si-as vrea sa te lipesc de perete si sa-ti ridic un picior… rochia rosie sa se rupa si sa cada, doar pielile noastre sa se guste, sa te trag usor de par, cu capul pe spate si sa ma infrupt avid cu aroma ta. Mi-e dor sa-ti simt mainile cautandu-ma, cunoscandu-ma, mi-e dor sa-ti stiu buzele gustandu-ma, mi-e dor sa ma uit in ochii tai si sa-ti vad lumina din ei atunci cand imi primesti placerea.

Si mi-ar placea sa te tin si sa te strang, sa te gust si sa te beau… sa-ti inchid ochii inlacrimati si sa-ti ascult geamatul, iar la final, elibereaza-ma in bratele tale, da-mi aripi, si-asculta-mi ruga: noapte buna, iubito!

Mainile, partea cea mai expresiva din corpul uman, dupa ochi. Mainile ne definesc in totalitate, ne lasa descoperiti in fata cunoscatorilor ca pe o carte deschisa la cuprins.

Mainile imi spun totul despre tine. Stiu daca pot sa te las sa te apropii de mine sau nu, stiu daca meriti osteneala sa te cunosc sau nu. Mainile sunt iamginea ta fidela, sunt caracterul si sufletul tau, sunt imaginea ta in oglinda.

Mi-aduc aminte de o carte citita in adolescenta intitulata chiara asa “Mainile” insa cu parere de rau trebuie sa recunosc faptul ca nu sunt sigura daca a scris-o Take Ionescu sau altcineva. Toata lumea politica din perioada interbelica era descrisa in cartea cu pricina, doar din prisma imaginii mainilor a miscarii lor, a degetelor si a pozitiei lor.

E mare lucru sa ai curajul sa definesti un om dupa felul in care degetele ii arcuiesc un gest nedefinit, o continuare sau o accentuare a unui cuvant, a unei expresii… Desi e un act de curaj, pe cat de nebunesc pare, pe atat e de real si de posibil.

Imi place la nebunie sa admir mainile frumoase, distinse, ingrijite, relaxate si fara cute… mainile sau ochii sunt calea catre adancurile tale ca fiinta. Cand le scoti in lume, sa le privesti si pe ele exact asa cum iti privesti hainele in oglinda sa vezi daca se potrivesc, daca au vreo scama rebela, o cuta nelalocul ei…

Pretuieste-le, sunt imaginea ta fidela.

Fiecare degeţel e unic şi cu totul diferit de celelalte…dar dacă stau bine să mă gândesc tocmai această diversitate ne ţine împreună. Cel mai adesea ideile noastre se ciocnesc şi din pulburerea lor ia naştere unitatea. Inevitabil, gândul îmi zboară pe meleaguri filosofice…ştiţi ce zicea Pascal despre om? Că înainte de toate este o “îngrămădire de contradicţii”. Aşa suntem şi noi: bucurie- tristeţe, grabă- moleşeală, nervi- relaxare, raţiune-vise…Rezultatul: o simfonie de gânduri şi emoţii, interpretată din suflet de cele 5 degeţele.

“Arătătorul ” vă urează muuuuuuulta baftă degeţicilor!

Semnatarul: Cami