Dupa ultimele evenimente, si ma refer aici la ultimii doi ani de evenimente economice, ultimul an de evenimente politice, m-am gandit ca e cazul sa masuram efervescenta sociala. Totul pleaca de la asteptarea mea ca populatia Romaniei va ajunge in urmatorii ani (poate vom numara chiar 10 ani) pana la nivele de efervescenta sociala foarte ridicata. Eu ma asteptam inca de la sfarsitul anului trecut la mitinguri si violenta moderata de strada, delicventa de grup, pana acum am vazut doar mitinguri, cat despre restul inca cred ca iarna isi va spune cuvantul.

Asadar m-am gandit sa gasesc o scara de masura. Avem de masurat evolutia intre liniste sociala (inclusiv optimism social, si perceptie pozitiva) pana la revolutie (cand explodeaza mamaliga), clar pot surveni si lucruri mult mai negative, ca razboi civil, insa nu vreau sa le pun pe scara mamaligometrului, pentru ca prefer sa nu ma gandesc ca asa ceva poate surveni.

Scara mea cred ca trebuie sa aiba cateva trepte, carora eu o sa le spun “felii” (evident completati daca le credeti inconclusive), ele au sens doar in directia de inrautatire, pe cealalta directie cateva ar trebui modificate:

1. liniste sociala, perceptie pozitiva asupra evolutiei economiei si societatii — “frumoasa adormita”
2. liniste sociala, perceptie pozitiva asupra evolutiei economiei si negativa asupra evolutiei societatii — “frumoasa adormita viseaza cosmaruri”
3. liniste sociala, perceptia negativa asupra evolutiei economiei si societatii — “trezirea ursului”
4. agitatie sociala, proteste pasnice de strada, reclamatii vocale in presa, perceptie negativa asurpa evolutiei economiei — “agitarea pepsiului”
5. proteste masive de strada, cu mici incidente delicvente, luarea de pozitii politice de o parte si alta a evenimentelor, fara represalii economice — “proteste lejere de vara”
6. grad crescut de delicvente, de natura fizica – violente (unele bazate rasial, altele intre paturi sociale), distrugerea bunurilor, bancara – neplata datoriilor, pozitii politice dipol, potential represalii economice (scaderea salariilor, amanarea platilor, controlul conturilor), restranse represalii fizice — “proteste de primavara-toamna”
7. delicventa masiva, incapacitatea fortelor de ordine de a controla masele, perceptie extrem de negativa asupra evolutiei economiei, aparitia extremismului politic, violente impotriva politicienilor cu antecedente si a afaceristilor care au facut afaceri ilegale — “proteste de iarna”
8. atentate publice, in general catre oamenii politici sau afaceristilor care au trecut bariera legalitatii in cazuri mari, aparitia miscarilor popular socialiste sau national socialiste — “revolutie politica”
9. ma voi opri aici, pentru ca sper sa nu vad urmatorii pasi, dar voi reveni daca e cazul

Probleme vor fi intotdeauna, insa in cazul de fata conteaza perceptia societatii, puterea statului de a controla societatea, iar in Romania societatea are deja o perceptie negativa asupra economiei si societatii, statul este perceput ca fiind corupt, imobil, incapabil, condus de idioti (desi spre surprindearea majoritatii in sistem exista oameni capabili, doar ca sunt placati cu lichele), iar viziunea Romaniei este de “a ne descurca” nicidecum de a deveni – clasa IT a Europei, low-cost in EU, tara turismului etc… ele sunt gandite pe termen scurt, prin peticeala, si evident fara succes.

Astept comentarii

Este împovărat de viaţă grea şi luptă pentru supravieţuire, dar este muncitor, harnic şi cinstit, are conştiinţa naţională şi este patriot, are un suflet mare şi este inteligent – acesta ar fi autoportretul romanilor în studiul CATIbus, realizat în luna februarie de Mercury Research.

Studiul CATIbus a fost realizat în luna februarie 2009 de Mercury Research pe un eşantion de 680 de persoane din mediul urban, cu vârsta peste 18 ani. Scopul urmărit de acest studiu: obţinerea unui profil al romanului, aşa cum este el văzut chiar de romani.

Romanii sunt înclinaţi să facă mai degrabă aprecieri negative la adresa lor, arata rezultatele studiului CATIbus: 46% dintre romanii cu vârsta peste 18 ani din mediul urban s-au gândit la asocieri sau însuşiri mai puţin laudative, iar 33% au făcut aprecieri pozitive – hărnicia, optimismul şi inteligentă sunt printre primele valori menţionate.

Profilul romanului: este împovărat de viaţă grea şi luptă pentru supravieţuire, dar este muncitor, harnic şi cinstit, are conştiinţa naţională şi este patriot, are un suflet mare, este inteligent şi se identifică cu tradiţiile şi istoria naţională dar, pe de altă parte, e şi cam certat cu legea.

Traiul greu se afla pe primul loc în aprecieri şi a fost menţionat de doi din zece romani din mediul urban. Pe poziţia a doua se afla conştiinţa naţională prezenta la 12% dintre romani: au fost amintite valori precum patriotism, confraţi, unire, naţionalism, limba romană. Romanul este şi gospodar, harnic, meşteşugar şi priceput, aceste însuşiri fiind indicate de 11% dintre cei chestionaţi.

Printre trăsăturile cu care se identifica romanii se afla şi cinstea, corectitudinea sau modestia (8%), aceste trăsături fiind mai degrabă menţionate de persoanele mai în vârstă. În acelaşi timp, sunt şi certaţi cu legea, 8% asociind romanii cu hoţia, criminalitatea, violuri sau atacuri. Din aceştia, bărbaţii sunt într-o măsură mai mare de acord cu aceste trăsături negative, 12% faţă de doar 4% dintre femei.

7% cred ca romanii au un suflet mare: sunt sufletişti, iertători, buni, calzi, darnici, îngăduitori sau toleranţi.

Inteligenţă se afla şi ea între primele 10 atribute, cu 6% dintre opţiunile romanilor, în special pentru tinerii între 18 şi 24 de ani.

Nu lipsesc nici reperele de identitate naţională, menţionate de 6% dintre romanii de la oraşe, printre acestea numărându-se tradiţiile, patrimoniul sau istoria naţională. Au fost amintite nume de conducători precum Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Burebista, sau repere geografice cum ar fi Vârful Omu, Bucovina. De asemenea, romanii se identifică cu originile (Dacia, dac, latin). În plan gastronomic, sunt enumeraţi micii, sarmalele şi ţuica.

Ospitalitatea, care este considerată de mulţi ca fiind principală caracteristică pentru atragerea turiştilor în România, este menţionată numai de 3% dintre romanii din mediul urban.

Cum sunt percepuţi romanii de către locuitorii ţărilor care au beneficiat în ultimii ani de un aport important de emigranţi romani, cum este Spania?

Un studiu realizat de Mercury Research în 2008 pentru Agenţia pentru Strategii Guvernamentale arata că primele lucruri cu care spaniolii asociază România în mod spontan sunt sărăcia şi mizeria (21%). Urmează delincventa (9%), romii (5%) şi faptul că România este o ţară cu dificultăţi economice, fără locuri de muncă (5%). 4% dintre spanioli asociază România cu Dracula, Transilvania şi vampiri.

1.Ce este A.D.H.D.?

ADHD este o boala neuro-biologică ce afectează atât copii cât şi adulţii. Întâlnită din ce în ce mai des în ultima vreme, ADHD devine o problemă importantă în special pentru tinerii sau viitorii părinţi şi asta pentru că boala debutează încă din copilărie şi se poate prelungi până la vârsta adultă.

Termenul de ADHD provine din engleză de la Attention Deficit Hyperactivity Disorder. În traducere – deficit de atenţie, tulburare hiperkinetică. În termeni empirici cei suferinzi sunt foarte agitaţi şi au dificultăţi în menţinerea atenţiei asupra unui singur stimul.

2.Incidenţă

Deşi boala apare la copii, ea se poate prelungi în viaţa adultă. Se poate, deoarece în general dificultăţile de menţinere a atenţiei tind sa dispară o dată cu maturizarea. Atunci de ce sa ne îngrijorăm?

Motivele de îngrijorare există şi sunt foarte bine întemeiate.

Ştiaţi ca 5% din copii suferă de ADHD? Aceasta înseamnă aproximativ doi elevi dintr-o clasă în care sunt 30 de copii.

Ştiaţi că Direcţia Generală a Penitenciarelor din România a relevat faptul că 85% dintre deţinuţi suferă de ADHD? Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvenţă juvenilă.

La acestea trebuie să mai adăugam si procentul de 60% care reprezintă copiii cu ADHD la care boala nu va dispărea la maturitate.

3.Tipuri de ADHD

Caracteristicile principale ale bolii sunt:

• impulsivitatea
• hiperactivitatea
• neatenţia

Este cât se poate de adevărat ca majoritatea copiilor sunt mai agitaţi, dar unde stabilim limita dintre starea normală şi boală? Consultul unui medic specializat este de neînlocuit în această decizie.

Semnele de alarmă vin de obicei din partea cadrelor didactice care îndreaptă mereu reproşuri asupra copiilor neatenţi. În cazul în care părinţii petrec destul timp cu copiii, pot observa singuri semnele bolii. Nu în ultimul rând, lipsa prietenilor poate trăda suferinţa neuro-biologică deoarece copii cu ADHD tind să fie respinşi de ceilalţi copii care îi pot considera agresivi.

Tipurile principale de ADHD manifest sunt:

• neatenţia primară
• hiperactivitatea/impulsivitatea primară
• tipul combinat

4.Cauze

Cauzele apariţiei ADHD sunt multiple şi incomplet elucidate. Cunoaşterea a cât mai multe sta însă la baza prevenţiei.

• Cauze genetice - principalele cauze, cazurile cu antecedente în familie.
• Probleme din timpul sarcinii şi naşterile premature.
• Toxine din mediu extern: alcoolul, tutunul, coloranţii artificiali.

5.Diagnostic

Este în general dificil de stabilit şi necesită consult de specialitate.

Medicii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci când un copil:

• A manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.
• Manifestă cel puţin şase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puţin şase luni.
• A prezentat unele simptome înainte de vârsta de şapte ani.
• Este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală şi acasă.
• Prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

6.Tratament

Tratamentul pentru ADHD este unul greoi mai ales prin faptul că acesta este individualizat pentru fiecare pacient (nu se stabileşte după un singur consult).

În general se aplică sub 3 formule:

• terapie comportamentala (incluzând antrenament şi terapie)
• medicaţia
• terapia combinată (medicaţie şi terapie comportamentală).

7.Evoluţia bolii

Evoluţia bolii poate fi favorabilă în cazul în care este descoperită repede şi tratată corespunzător (şansele de vindecare pot creşte până la 90%). Chiar dacă pacientul prezintă o formă mai rezistentă, sprijinul din partea părinţilor şi terapia comportamentală duc la descoperirea unor mecanisme de adaptare la boală, care permit tânărului adult să se integreze în societate.

Netratată însă, boala duce la izolare socială, hiperactivitate motorie, impulsivitate şi în cele din urmă se pare către delicvenţă juvenilă. Relaţiile între membrii familiei sunt deosebit de importante pentru un copil suferind de ADHD.

Copii suferinzi de ADHD au şanse mai mici de a termina liceul şi cu atât mai puţin de a merge la facultate, deci pe lângă tratamentul pe care îl primesc familia are un rol crucial.

8. Suferă copilul meu de ADHD???

O întrebare dificilă la care se răspunde destul de greu.

În încercarea de a vă ajuta vom cita principalele semne uşor de observat. Dacă vi se pare că fiul sau fiica dumneavoastră ar putea fi suspectat(ă) de ADHD nu ezitaţi să cereţi sfatul unui specialist. Pentru aceasta includem următorul link.

Simptomele de neatenţie

Adeseori:

• ignoră detaliile; greşeşte din neglijenţă,
• îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă,
• pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct,
• nu respectă instrucţiunile; nu termină ceea ce a început,
• are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile,
• evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut,
• pierde lucruri de care are nevoie,
• este distras de zgomote exterioare,
• este uituc în activităţile lui.

Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate

Hiperactivitatea

• Aleargă sau se caţără atunci când nu ar trebui
• Vorbeşte excesiv.
• Se agită sau se foieşte.
• Trebuie să se ridice de pe scaun.
• Are dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de timp liber nezgomotoase.
• Este în mişcare, parcă ar fi animat de un motor.

Impulsivitatea

• Răspunde înainte ca întrebările să fie complete.
• Are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.
• Întrerupe sau deranjează alte persoane.

Deoarece toţi copii se comportă uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui copil numai de către un specialist.

John Ortberg scrie ceva interesant referitor la relatia dintre nerabdare sau lipsa de asteptare si pacat in viata omului. Pacate cum ar fi: alcoolismul, consumul de droguri, divorturile, delicventa, crime si alte de genul asta se pare ca au stransa legatura cu asteptarea, mai exact lipsa ei.

Un copil de patru ani este asezat intr-o camera unde este un castron cu bomboane si i se spune ca cel ce conduce experimentul trebuie sa plece si se va intoarce. I se spune ca daca va putea astepta pana ce se intoarce cel ce conduce experimentul va primi doua bomboane. Daca vrea sa manance acum, poate face asta dar va primi o singura bomboana. Acest experiment testeaza sufletul oricarui copil de patru ani…

…Unul dintre copii s-a aplecat si a inceput sa linga masa ca si cum gustul bomboanelor s-ar fi transferat in lemnul mesei. Ceea ce este cel mai uimitor este impactul pe care aceasta trasatura de caracter demonstrata la varsta de patru ani l-a avut asupra vietii celor ce au participat la experiment. O echipa de cercetatori de la Universitatea Stanford a urmarit acesti copii timp de multi ani. Cei care fusesera in stare sa astepte pe cand eveau doar patru ani au devenit mai competenti din punct de vedere social, mai in stare sa faca fata stresului si mai putin inclinati sa se dea batuti in fata necazurilor decat cei care nu au ales sa astepte. Cei care nu au putut astepta au crescut devenind incapatanati si indecisi, mai usor influentati de frustrare si mai indignati atunci cand nu primeau ceea ce doreau.

Mai mult, cu ani mai tarziu, cei care nu au putut astepta cand erau copii, au avut si ca adulti probleme cu amanarea recompensei. Si studiile au aratat ca un control slab al impulsurilor este foarte des asociat cu delicventa, abuzul de alcool sau drogur si divortul. Nu este de mirare ca Goleman, rezumand toate aceste lucruri, numeste capacitatea de a astepta “aptitudinea de capatai.”

Daca este adevarat ca nerabdarea asigura climatul potrivit pentru o inmultire necontrolata a pacatului atunci cu siguranta ca ceea ce poate produce era “Fast” nu este altceva decat un potop de pacate.

Ce poate inseamna un copil rasfatat? Ce poate deveni el? Si cand te gandesti la generatiile ce vin. Cresc acum in fata monitoarelor si cu telecomanda in mana. Despre controlul parintilor nu poate fi vorba; ei au camera lor iar parintii sunt in camera cealalta, la Madrid sau Roma. Nu duc lipsa de minic si nici nu trebuie sa-si astepte parintii. Prin Western Union banii ajung mai rapid ca oricand si orice moft este satisfacut. Rabdarea? este pentru somalezi.

Ce zici, este vreo legatura intre pacatul de azi si nerabdarea de ieri? Ce procent al pacatelor tale de pana acum se datoreaza nerabdarii, lispei de asteptare? Crezi ca daca ai fi practicat mai mult rabdarea in copilarie ti-ar fi fost de mai mare folos in lupta impotriva pacatului?

Gandeste-te la unul dintre cunoscutii tai din copilarie care astazi traieste o viata in pacat departe de Dumnezeu. Practica “amanarea recompensei” in copilarie? Astepta cu rabdare?

Daca esti parinte sau poate vei fi… cum iti cresti sau cum iti vei creste copiii? Ii vei invata sa astepte?

Revin la subiectul “toleranţă zero”, justificat, pentru că disoluţia autorităţii este evidentă, într-o Românie aflată într-o criză morală avansată. Teoria “ferestrei sparte” – care spune că, dacă acela care a spart un geam, nu este prins şi pedepsit imediat, în scurt timp va teroriza cartierul – este aplicată în toate ţările civilizate, dînd rezultate despre care am scris cu alte ocazii.

Iată, românii devin şi ei subiectul aplicării ferme a “toleranţei zero”, însă nu la noi în ţară, ci în Italia. Astfel, Francesco Rutelli, candidat din partea democraţilor la Primăria Romei, a declarat clar, în cadrul campaniei electorale, că nu va fi bun cu românii răi, cărora le va aplica strategia amintită mai sus!

Delincvenţa “made in Romania” este de-acum şi o temă electorală pentru politicienii italieni, dar şi o probă a ceea ce sîntem ca popor şi nivel de cultură şi civilizaţie.

Interesantă este şi opinia lui Franco Frattini, fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene: “… cine vine în Italia pentru a comite infracţiuni, trebuie să fie întîmpinat cu aceeaşi toleranţă zero cu care românii sînt trataţi în propria ţară…”. Domnul Frattini se referă, probabil, la cu totul altă ţară, pentru că, la noi, situaţia este cu totul alta, legile fiind pur şi simplu călcate în picioare, de cine vrei şi cine nu vrei, pe toate palierele, de la tîlharii de rînd, pînă la infractorii cu gulere albe.

Ce ar mai trebui să ştie respectivul domn – ca şi alţii, dezinformaţi şi ei – este faptul că, pentru străini, în România, toleranţa este şi mai mare decît pentru români. Aşa sîntem noi, un popor cu mentalitate de slugi. Şi ca să nu o mai lungesc, iată ce mi-a declarat un slujbaş care se străduieşte să aplice legea, în mod egal, pentru toţi cei care o încalcă: “Ni s-a spus să o lăsăm mai moale cînd e vorba de străini…”. Orice comentarii sînt de prisos.

Deocamdată, “toleranţa zero” este, în actualul sistem, imposibil de aplicat într-o Românie în care, este de notat şi acest lucru, se mai practică şi o discriminare pozitivă, pentru străinii care au voie să-şi facă de cap mai ceva decît românii, şi ei lăsaţi destul de liberi din acest punct de vedere.

Primul lucru care ar trebui clarificat atunci când vorbim de droguri, ar fi definirea acestora. Majoritatea oamenilor consideră că cei care sunt denumiţi generic “drogaţi” sunt persoanele pe care le întâlnim sub vreun pod, sau într-un canal, într-un club de noapte sau în alte locuri mai puţin frecventate de majoritatea populaţiei, cu ochii injectaţi şi roşii, cu pupilele mari, care nu ştiu pe ce lume se află, cu o pungă de aurolac sau alte substanţe toxice, pe care o savurează cu nesaţ. Şi considerăm că aceştia şi-au injectat în venele lor cocaină, heroină sau o altă substanţă halucinogenă puternică sau au consumat-o sub formă de praf, de aceea sunt în acea stare euforică.

De fapt în categoria drogurilor intră mult mai multe substanţe decât ne-am aştepta, unele dintre ele foarte familiare multora dintre noi. Astfel în categoria drogurilor intră: cocaina, morfina, heroina, “iarba”, halucinogene, nicotină, alcool.

În toaletele şcolilor şi liceelor, fetele şi băieţii se droghează cu nicotină, iar cei mai îndrăzneţi iau chiar “iarbă.” Anturajul şi presiunea pe care acesta o manifestă asupra tineretului cauzează aduc pe mulţi tineri în pragul de a-şi ruina tinereţea şi viitorul. Barurile sunt pline de astfel de tineri, care consideră că sunt maturi şi trebuie să se comporte ca nişte maturi şi să îşi trăiască viaţa. Astfel creşte în licee numărul elevilor care ajung la ore în stare de ebrietate.

Abuzurile sexuale sau fizice cauzează traume puternice în inimile multor tineri, care, pentru a-şi uita aceste probleme, se aruncă în braţele ucigătoare ale unui astfel de drog.

Singurătatea unora dintre copiii mici, care, în lipsa părinţilor se plictisesc, îi duce la frigider, unde dau de băutura tatălui, şi, în faţa televizorului, o consumă. Astfel se înregistrează cazuri de copii mici, chiar şi de cinci ani, care sunt duşi la spital în comă alcoolică.

Exemplul părinţilor, care fumează pare inofensiv. Însă copilul la şcoală va ajunge să fumeze “iarbă”, gândindu-se că diferenţa nu e mare.

Pentru alţii, nevoia de a evada din mediul ostil în care trăiesc: părinţi neînţelegători, care se ceartă tot timpul, ba chiar se şi bat, nopţi nedormite datorate acestor scandaluri, alte probleme diverse, implicarea în relaţii sexuale nesatisfăcătoare, probleme de ordin financiar, la locul de muncă, la şcoală, tot acest stres acumulat contribuie la dorinţa de a uita aceste probleme, de unde nevoia de a evada gratuit din mijlocul acestora, de a le uita măcar temporar.

Privind statisticile, în Romania problema drogurilor devine tot mai actuală. Peste 500 de adolescenţi încep să consume droguri în fiecare zi, iar media de vârstă a celor care le consumă este din ce în ce mai mică. Acesta este un motiv pentru care trebuie să ne neliniştim şi să luăm măsuri atât în stoparea traficului de droguri, cît şi în ajutarea acelora care trec prin această “vale a umbrei morţii.”

Dar care sunt riscurile pe care le comportă luarea de droguri ? Sau, mai clar spus, ce complicaţii se pot produce în viaţa acelora care şi-au făcut, chiar fără voia lor din a se droga un mod de viaţă, un obicei de care nu se pot lăsa ?

Se poate vorbi despre trei tipuri de complicaţii: fizice, psihice şi comportamentale, însă problema poate cuprinde o paletă de complicaţii mult mai largă.

Complicaţiile fizice cuprind aspecte vizibile, externe, cum ar fi ochii injecţi, pupile înguste, căscat prelungit şi o starea permanentă de somnolenţă şi de oboseală, dar şi aspecte invizibile de natură internă, unde organele interne sunt afectate, dereglate şi obosite de drog, ceea ce conduce la o dereglare internă a organismului.

Putem lua chiar şi un exemplu, des întâlnit în multe familii. Persoana alcoolică din familie merge la un consult medical, şi medicul constată că are ciroză, cancer la ficat. Din ce cauză ? Din cauza alcoolului, care i-a măcinat ficatul.

Apoi se pot constata deficienţe motorii la cei drogaţi. Nu au siguranţă în mişcări, şi nici fineţe, le tremură atât mâinile, cât şi picioarele, iar aceste mişcări nu mai pot fi controlate.

Complicaţiile psihice ţin de natura fiecărui individ. Ele constă în vinovăţie, ruşine şi remuşcări ale “drogaţilor” pentru ceea ce fac. Cei care se droghează sunt conştienţi că ceea ce fac nu este bine, că viaţa lor este de compătimit, însă problema lor este că nu mai pot controla drogul pe care îl consumă, ci sunt controlaţi, dominaţi de acesta.

Mulţi taţi sau mame observă clar cum îşi ruinează familia prin beţiile lor, sunt conştienţi şi le este ruşine, dar nu pot decât să privească la ei înşişi neputincioşi şi să continue alunecarea pe acest tobogan al viciului. Îşi doresc din toată inima să se oprească, însă nimic nu îi opreşte să o facă din nou. Tineri prinşi în ghearele diverselor substanţe halucinogene, sau chiar ale tutunului, vor să se lase, dar nu au forţa necesară să o facă. Le este ruşine, se simt vinovaţi, le pare rău, dar ridică din umeri neputincioşi: Nu pot să mă las !

Unii dintre aceştia devin atât de deprimaţi, încât ajung la complicaţii comportamentale cum ar fi sinuciderea. Privesc spre prezentul ratat şi prevăd viitorul la fel de sumbru, ceea ce îi face să îşi piardă orice fel de speranţă cu privire la viaţă, iar evadarea şi-o găsesc într-o evadare care le afectează veşnicia.

Alte complicaţii comportamentale se manifestă prin refularea într-o activitate sexuală anormală, de aici rezultând multe complicaţii: homosexualitate, lesbianism, h, pedofilie, zoofilie, masochism şi alte aberaţii sexuale.

Abandonul şcolar este o altă complicaţie care se întâlneşte la adolescenţii care se droghează. Le scade interesul atât pentru activităţile şcolare, cît şi pentru a se forma într-o meserie. De fapt drogurile slăbesc capacitatea de concentrare, de aici rezultând şi slabele rezultate pe care aceştia le au în toate domeniile în care sunt implicaţi.

Carenţe comportamentale manifestate prin abuz verbal şi violenţă, prin incapacitatea de a se comporta normal în societate, incapacitatea de a face, de a păstra şi a dezvolta o prietenie serioasă cu persoanele din jur. Acestea se manifestă şi în familie, majoritatea familiilor acestora urmând o traiectorie spre destrămare.

Un alt risc pe care îl comportă luarea de droguri în ceea ce priveşte comportamentul este delicvenţa, care constă în nerespectarea legilor ţării, incapacitatea de a se relaţiona corect la acestea. Aceasta denotă conduita lor morală şubredă şi un caracter care se ruinează pe zi ce trece. Mulţi dintre cei ce se droghează, pentru a se aproviziona din nou cu drog devin spărgători, se alătură unor bande, jefuiesc indivizi sau instituţii, iar în cazuri extreme sunt gata să ajungă la crimă.

Privind la toate aceste riscuri pe care le comportă consumarea drogurilor, soluţia este aceea pe care o dă şi statul: nu vă drogaţi. Este un atentat atât la viaţa celui care foloseşte drogul, cât şi la viaţa celor din jurul lor. Efectul este dezastruos, şi aduce declin în toate planurile omului care a îndrăznit să se complacă într-o astfel de practică: individual, familial, social, economic, emoţional, spiritual.

Observând riscurile pe care le comportă folosirea drogurilor, am putea fi tentaţi să îi desconsiderăm şi să îi marginalizăm pe cei care s-au complăcut în astfel de practici.

Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să compătimim astfel de oameni şi să fim alături de ei, şi să îi ajutăm să scape din aceste gheare ale Diavolului în care sunt prinşi. Doar când vor observa dragoste şi susţinere din partea celor din jurul lor, vor fi dispuşi să asculte de sfaturile lor şi să lupte pentru ieşirea din această sclavie care îi apasă. E responsabilitatea noastră.