depravare « WordPress.com Tag Feed

Parlamentarii turci merg la cantină...pentru orgii sexuale

anonim1efect — Wed, 21 Oct 2009 20:39:35 +0000

Parlamentarii turci se pricep să facă şi altceva decât să voteze legi şi să asiste la şedinţele de plen uneori plictisitoare. Astfel, conform unui fost angajat al parlamentului de la Ankara, “aleşii poporului” au organizat orgii în timpul liber chiar la locul de muncă: deputaţii au făcut sex în grup cu femeile de serviciu şi bucătăresele, relatează în pagina sa web publicaţia online turcă Sonsayfa.

Izzet Ozdem, care a lucrat la Serviciul personal, susţine că orgiile se produceau în cantina legislativului, printre “victimele” deputaţilor fiind femeile de serviciu şi bucătăresele. Acesta susţine că responsabili din eşalonul de conducere al parlamentului le obligau pe fete să furnizeze servicii sexuale, în caz contrar ameninţându-le cu pierderea locului de muncă.

La orgiile din parlamentul turc luau parte nu doar ‘aleşii poporului’, ci şi rude ale lor, invitate special pentru ‘petrecere’. Izzet Ozdem a făcut aceste dezvăluiri după ce el însuşi a fost prins, arestat şi amendat, pentru legături intime cu o femeie din cadrul unei firme private implicate în organizarea serviciilor de curăţenie în parlament.

Who's afraid of mister Nipple ?

meritoriu — Sat, 10 Oct 2009 13:29:17 +0000

Scriam undeva prin martie un articol foarte interesant despre sani. Va invit sa-l recititi, si abia apoi sa cititi cele ce le voi relata mai departe.

Lucram ceva la birou, ca niciodata cu usa deschisa. La un moment dat il vad pe Alex intr-un dute-vino prin dreptul camerei mele, parand ca vrea sa treaca pragul, dar tot ezitand si continuandu-si drumul inapoi spre bucatarie unde de la televizor se auzeau trilurile lui conecter pe burning love. Pana la urma se decide sa impartaseasca si cu mine ceea ce il framanta si, triumfator, declama :

” De doua saptamani ma tot uit la videoclipu asta si… “

Il simteam ce vroia sa-mi zica, asa ca m-am bagat repede peste vorba lui sa-i arat ca nu-s mai prejos in studiul problemei :

” Da, ma, stiu. Stiu tot. I se vad sfarcurilee. “

” Da, ma. Asta voiam si eu sa-ti zic. Ce chestie, ma…Pffaa… “

Eu cred ca nu suntem singurii ce am observat acestea. Bine, ca unii dintre voi ati zabovit mai mult meditand ori la formele voluptoase ale gagicii ce-o tot framanta el in variate cadre, ori la unduielile lui insule pe ritmul exotic, asta e alta poveste, dar e practic imposibil sa nu remarci, chiar si printre flacarile puse pleasca direct din calculator peste pelicula, doua obraznicute de sfarcuri. Ce ti-e si cu moda asta. Tin minte ca mai acu ceva ani am avut ocazia sa vad la teve o prezicere in direct. Era in ajun de an nou si niste isteti de reporteri s-au dus la o mama Echinoptera sa le dea in ghioc despre tendintele in moda pe anul urmator. Ghiocu s-a reprodus astfel :

” Maica, o sa umble cucoanele cu tatele goale zalude si fara nici pic de rusine. “

Ce-i mai sigur e ca respectiva duduie cu sapte randuri de fuste nu era la fel de informata ca respectabilul musiu Vasile ce, tot la postul din trectut, ne-a dat o lectie de istorie :

” In Europa post-medievala, pina tirziu spre secolul nouaspe, titele nu erau tabu, puteai sa le fluturi cum vrei. Cu cit o duceai mai bine financiar, cu atit umblai mai mult cu portocalele pe-afara fiindca nu-ti alaptai singura copiii si se pastrau proaspete.

Da’ vai de capul tau daca-ti vedea vreun mascul gleznele sau… ce oroare!… genunchii. “

Imi rezerv deci, dreptul de a face o previziune in stil propriu. N-o sa citesc din ghioc sau mai stiu eu ce bicotiledonate, ci o sa ma uit c-o umbra de melancolie inspre orizont vreo 5 minute, parand a medita profund, lasand impresia ca eu chiar fac ceva inteligent si-apoi o sa va imprastii invataturile mele extrem de pretioase :

” Bai, fratilor, ne-asteapta un an greu, un an vai de capu nostru. Am un vis : o sa se preumble labe triste, filfizoni si pulalai zornaitori de la tonele de tinichele ce atarna de prin variate orificii, oameni buni, in sfarcurile goale !!! Cum va vad pe voi, asa, tridimensionali si buhaiti, asa-i vad si pe ei in vis, bidimensional si full haş de. Se duce dracu tara asta, ne umplem de depravati si exhibitionisti si nici dracu nu ne mai ia in serios. Halal sa ne fie!!! “

Si-asa am incheiat citatul si-am incalecat pe-o şa de bicicleta medicinala si mi-am luat zborul.

Consecintele Desfraului- o abordare stiintifica

vorbeintelepte — Wed, 23 Sep 2009 11:45:09 +0000

Textul de mai jos este un extras din filmul “Cine leagana copilul?” de Valentina Matveev

Post nou baaa !

Steph — Thu, 03 Sep 2009 08:58:14 +0000

Sariti, sariti ! (cu topoare, rangi si pietre!) … Si zicem cam asa: N-am mai scris de mult p-a

My summer in 2 weeks

Steph — Sat, 22 Aug 2009 13:46:41 +0000

And i’m back, dar tot fara chefu’ de a va povesti ce am facut in vama. S-au intamplat mu

I'll be back !

Steph — Wed, 12 Aug 2009 14:01:33 +0000

Am fost la mare cateva zile iar acum cand m-am intors guess what: N-AM NET ! Cand o sa am net va ast

Cantecul si povestea lui

Steph — Fri, 17 Jul 2009 21:25:34 +0000

Haideti sa va spun o poveste. Era odata o fata. O chema Sabina. Cei mai apropiati mie stiu ca am o

O toamna minunata !

Steph — Tue, 14 Jul 2009 16:10:53 +0000

Dovada a cat de cretin sunt : Cretin ... Niciodata nu mi-a placut scoala. Se vede. Ne vedem in toamn

Despre cum sa nu termini ce-ai inceput, lolite, rataciri si alte amanunte

andra — Sun, 10 May 2009 18:41:53 +0000

So, spuneam c-o sa termin “Cu sange rece”.inca mai asteapta. probabil nu prea mult timp. zvonul aduce multe examene, si in mod cert paginile vreunei carti se vor deschide larg intre mine si realitate, cu alte cuvinte, “cu sange rece” are sanse bune de a-i fi curmata suferinta. in schimb am citit “lolita”.

de ce, nu stiu. poate fiindca pur si simplu era acolo. sau aveam pofta de-o poveste de amor. (twisted one, that is). si-am pornit lectura asa cum era de asteptat, in spate cu toate prejudecatile asociate cartii, ca sa-mi dau seama ulterior, asa cum se intampla, de idiotenia gandirii mele.

fiindca este o carte foarte buna. bolnava, dar al naibii de bine scrisa. abjecta, dar fara urma de limbaj obscen.intensa, profunda, imorala, pervertita pana in ultimele unghere ale iubirii pe care o descrie. trist, comic poate, e ca descrie o iubire cat se poate de reala.

de aceeasi forta precum cea nascuta intre doi adulti de varste apropiate, acelasi tumult de sentimente, de bine, de rau, de fericire deznadajduita, trairea afectiva in sine nu tradeaza nimic murdar. monstruozitatea loveste doar daca te incapatanezi sa pastrezi in minte ca ceea ce ti se descrie este de fapt relatia dintre o lolita de 12 ani si un humbert humbert de 40 si ceva.si la stilul subtil al lui nabokov, la frumusetea si cinismul descrierii sale, e destul de greu sa-i tii piept si sa-ti tii sanatatea morala la suprafata. si pietrele la-ndemana.

te face sa te intrebi cum se poate naste o dragoste de o asemenea factura, intr-un asemenea tip de om (a.k. a. un pedofil), si te lasa fara siguranta nutrita candva, in urma unei iubiri, ca daca poti simti asa ceva, esti izbavit,ca reflecta cu adevarat calitatea ta de om, ceea ce e mai de pret in tine, si asa ceva nu poate face rau, nu poate fi murdar, nu poate decat sa ridice, sa purifice, si nimeni nu are dreptul sa (te) judece.te face sa-ti iei la bani marunti propria normalitate.

adevaruri: iubirea lui humbert humbert pentru pustoaica de 12 ani e veritabila. humbert humbert este un pedofil. si un criminal.si distruge viata lolitei si pe a mamei acesteia.

veritabila in simptome, cele mai grave simptome ale ei, obsesie, posesie moarte..iubirea ii ofera un rai decazut,pe care lupta sa-l pastreze, atingand, alaturi de alte calitati extremul egoismului, fiindca desi constient de raul pe care i-l face, nu da inapoi, iar remuscarile ii sunt tarzii, si fara a-i obtine iertare, pentru ca asa ceva, pentru el, nu exista..nu stiu, in orice caz, fantastic joc al cuvintelor, al emotiilor, o melodie trista, simpla si fara de speranta in fiecare pagina,prea dulcele cantec al pierzaniei…

inceput:”Lolita, light of my fire, fire of my loins. My sin. My soul.”

cuprins:”We had been everywhere. We had really seen nothing. And I catch myself thinking today that our long journey had only defiled with a sinuous trail of slime the lovely, trustful, dreamy, enormous country that by then, in retrospect, was no more to us than a collection of dog-eared maps, ruined tour books, old tires, and her sobs in the night — every night, every night — the moment I feigned sleep.”

sfarsit:”And this is the only immortality you and I may share, my Lolita.”

PULA, viitoarea pletoră semantică

johncue — Tue, 31 Mar 2009 17:38:15 +0000

Îmi spune şi mie cineva cum s-a ajuns la cuvintele “pulan” şi “pulime”? Mi se par două fantezii împlinite ale unora care frustraţi de faptul ca nu puteau să spună în mass-media PULĂ au făcut şi ei un mic şmen lingvistic.

Ok, cu “pulan” ştiu care e treaba. E invenţia celor de la Vacanţa Mare. Până prin 2000, se spunea că un poliţist a lovit pe cineva cu “bulanul” (cuvânt care era oricum de argou, oficial cred că se numeşte “baston”) din dotare. Eh, vine Mugur Mihăescu şi pentru că în mintea lui şi a publicului-ţintă orice obiect vag cilindric cu diametrul între 2 şi 6 cm (morcovii, bananele, castraveţii) seamănă cu o PULĂ, a ouat un eufemism. Mare lingvist. Normal că toţi maneliştii s-au conformat. Dar nu înţeleg de ce şi oamenii cu scaun la cap s-au aliniat. Serios acum, în ziua de azi numai de “pulan” auzi.

Al doilea cuvânt reprezintă un mare mister pentru mine. Ok, am înţeles, sensul cuvântului “pulime” e “masă de oameni proşti”, “masă de manevră” etc. (de ex. “pulimea a pus botul la vrăjelile lui Oprescu”). L-am văzut folosit pe o grămadă de bloguri. Dar de unde vine??? Ce treabă are cu PULA??? Chiar nu mai erau cuvinte?

Nu sunt un pudic verbal. Am un vocabular foarte colorat, dar numai atunci când trebuie. O înjurătură la momentul potrivit face cât toate diatribele lui Cicero la un loc. Dar una e una şi alta e alta.

PS1, Am evidenţiat cuvântul PULĂ pentru că oricum, cine foloseşte în exprimare cuvintele “pulan” şi “pulime” la asta se gândeşte subconştient. Să n-o mai dăm cotită. Dacă sunteţi deranjaţi, dacă vă sare în ochi, ăla era şi scopul.

PS2. Punem pariu că în câţiva ani dacă o să spui “succese” o să fii privit ca un semianalfabet? Atâţia anagramaţi în ţara asta …

Cuvinte pe care nu vrem să le auzim

Un fir de iarbă — Sat, 21 Feb 2009 22:25:42 +0000

Fiecăruia îi este ușor să facă afirmații tari și radicale însă mă gândesc că în aceeași categorie cu cei cărora li se adresează cuvântul lui Dumnezeu, sunt și eu – vreau să iau aminte. Am câțiva oameni despre care știu că citesc acest blog, însă cea mai mare parte a vizitatorilor îmi sunt necunoscuți. Nu-mi doresc altceva decât ca Duhul Sfânt să străpungă inimile oamenilor și să-și facă lucrarea cu ei.

Nu există o evidență mai clară a lucrării Duhului Sfânt în viața unui om decât atunci când unei ființe omenești i se revelează un strop din gloria și măreția lui Dumnezeu iar omul acela intră într-o convingere profundă în legătură cu păcatul său – cât de oribil și cum Dumnezeu urăște păcatul său, depravarea sa și inabilitatea de a face ceva în legătură cu aceasta.

Evidența faptului că Duhul Sfânt te-a convins de depravarea ta vreodată este că și acum, astăzi face aceeași convingere în viața ta. Nu te mulțumi să crezi că doar cândva a fost necesar de această convingere, și că acea convingere e valabilă pentru toată viața – dacă Duhul Sfânt nu continuă să te convingă mereu de păcat, de starea în care te afli ești pierdut, căzut, neregenerat, nemântuit, nesalvat, depravat, Duhul Sfânt nu a făcut niciodată o lucrare în viața ta și vei merge în iad cu siguranță.

Put bisericile noastre (locale, instituționalizate) de oameni lumești, neconvertiți (sau doar pe jumătate – partea lor, Dumnezeu nu a făcut nimic în legătură cu ei), neregenerați, prunci spiritual și carnali. De ce put? Pentru că o mare parte din ei nu au fost niciodată mântuiți iar noi îi confundăm cu Mireasa lui Hristos, Trupul Lui, Biserica lui Hristos care este sfântă, fără prihană, fără pată și fără zbârcitură!!

Văd și aud tot mai des oameni care și-au introdus fisa – au ridicat cardul mântuirii iar de ani de zile ei își fac datoriile religioase și apoi își văd de treabă tot restul săptămânii, în viața lor nu se mai observă nici un fel de urmă a lui Hristos ci doar o moralitate înșelătoare care nu te poate trimite în altă parte decât sub mânia lui Dumnezeu și în iad. Ori viața ta întreagă este un timp de închinare înaintea Dumnezeului adevărat, Domnului Domnilor, Împăratului Împăraților, Celui care merită și este vrednic de închinarea fiecărei făpturi de pe pământ, din ceruri sau de sub pământ, ori ești un vierme care își pierde vremea pe pământ, consumând resursele lui Dumnezeu ca apoi să meargă în focul iadului, al diavolului, al mâniei lui Dumnezeu!

Ooo, mulți dintre noi, spun că este păcat să te îndoiești de salvarea pe care Hristos ți-o garantează. Eu spun că e un mai mare păcat să faci afirmații în dreptul lui Hristos – gândurile tale față de gândurile Lui sunt ca distanța dintre ceruri și pământ, iar numai mândria poate să te orbească să nu înțelegi ce spune Duhul Sfânt prin aceste cuvinte: Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi. (2 Cor. 13:5), iar cuvintele acestea sunt scrise bisericii.

Pentru un pahar de gheata

diezigeuner — Fri, 20 Feb 2009 12:04:24 +0000

Joi .

Pe la ora 21:00 plec impreuna cu doi colegi de serviciu catre destinatia “Sacha’s Place” pentru o seara in care de comun acord am considerat ca meritam macar o data pe saptamana sa ne “rupem capul” si sa dam de toti peretii cu ficatul nostru. La destinatie ne astepta o delicioasa sticla de Red Label pe care o lasesm in urma cu fix 7 zile inceputa si neterminata.Pe drum, in taxi, printre interminabilele discutii cu privire la locurile de parcare din Bucuresti, stergatoare ridicate si alte chestii pe care ii preocupa pe soferi ne vine “fabuloasa” idee sa ne facem un blog. Acesta idee a survenit in baza multelor relatari si rememorari pe care le facem in timpul betiei cand incepem sa povestim amintirile fiecaruia pana ne doare gura si astfel am crezut ca daca le si scriem undeva ar fi mai interesant.

In taxi ,cu gandul deja la whisky-ul care ne astepta, ma ia subit o placere nebuna sa il beau cu gheta. Dar naibii de unde dracu luam noi gheata cand mai aveam doar 5 minute si ajugeam la destinatie ? Uite mareata idee vine chiar de la soferul nostru de taxi care sugereaza “de la McDonalds” din Dristor care oricum era in drumul nostru. Evident ca acuma ne gandeam cum sa cerem noi gheata de la Mac.Incepusem prin a scote diverse idei trasnite printre care si cea prin care pretindeam ca unul dintre noi si-a primit una in ochi si are nevoie de gheta. Evident nu a fost cazul pentru ca m-am auto-desemnat sa indeplinesc acesta sarcina. Ajunsi in scurt timp la Mac am coborat din taxi, am intrat si m-am asezat la coada ca un bun client. Odata ajuns in fata o rog pe tipa care servea daca se poate sa cumpar si eu un pahar cu gheata. Ea se uita foarte mirata , proceseaza informatia si evident dupa cum probabil au fost invatati la training “cand nu stii ce sa ii spui clientului il chemi de urgenta pe manager”.Da, mi-a spus ca tre sa vorbesc cu managerul pentru acesta cerere. In acel moment am crezut ca e prea mult sa ii zic ca vreau sa cumpar asa ca am abordat situatia cu mai mult curaj si am intrebat-o din nou daca nu ar putea sa imi dea un pahar cu gheata asa moca, fara bani . Fata a stiut una si buna; m-a trimis iarasi la manager care din intamplare era pe aproape. Evident managerul m-a servit intr-un stil caracteristic angajatilor de la Mc Donalds adica cu un maxim de client service. In taxi cand le-am povestit colegilor mi-am gustat o gramada de glumite pe seama faptului ca dom’le numai de la manager la manager se poate face rost de un pahar cu gheata.Una peste alta reusisem sa obtin ceea ce mi-am dorit si astfel toti am beneficiat de cateva pahare de whisky cu gheata care ne-au “uns la suflet” cum s-ar zice. Mai departe totul a devenit cam “distorsionat” deoarece m-am facut praf si amintirile din acea seara sunt cum le numesc eu ”doar flash-uri”. Ii las pe ei sa povesteasca mai departe ca cica suntem trei insi care completam pe acest blog

Diezigeuner

Divertismentul - o erezie evanghelică

Ioan Alexandru T. — Thu, 19 Feb 2009 12:05:00 +0000

Inchinarea nu este distractie. “Oamenii vor sa vina la biserică şi vor să aibă parte de distracţie in timp ce sunt zidiţi. Distrează-mă şi zideşte-mă, dar fără să mă doară”. pag. 89

În zilele noastre vrem să facem spectacol din toate. Nu vrem ca Dumnezeu să lucreze ceva decât dacă poate face din lucrul respectiv o producţie teatrală. Vrem ca El să vină îmbrăcat în vestimentaţie actoricească, cu barbă şi baston. Vrem să joace un rol după propriile noastre idei. Unii dintre noi chiar pretind ca El să aranjeze şi un decor pitoresc şi jocuri de artificii! Sunt apoi unii în aceste zile care depind de camioane întregi de accesorii care să le susţină mersul religios, iar eu sunt tentat să întreb: Ce vor face ei când nu vor mai beneficia de ajutorul ornamentelor inutile şi a diverselor accesorii? Camionul nu poate merge oriunde se duc ei… O biserică hrănită cu senzaţii nu este deloc o biserică nou-testamentală. Dorinţa după stimulente de suprafaţă este un semn sigur al naturii decăzute şi Hristos a murit ca să ne elibereze tocmai de acest lucru. O mulţime curioasă de oameni lumeşti botezaţi, care aşteaptă în fiecare duminică o doză de stimulent quasi-religios care să le ridice moralul, nu are nici o legătură cu o adevărată adunare de creştini. Iar faptul că membrii ei îşi declară solemn credinţa lor nepieritoare în Biblie, nu schimbă cu nimic lucrurile.
”Nu orişicine îmi zice ‘Doamne, Doamne’ va intra în Împărăţia cerului, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”.

Schleiermacher a susţinut că sentimentul de dependenţă se află la rădăcina oricărei închinări religioase şi că, indiferent la ce înălţime ar ajunge viaţa spirituală a cuiva, ea trebuie să pornească întotdeauna de la sentimentul profund al unei mari nevoi pe care numai Dumnezeu o poate împlini. Dacă acest sentiment al nevoii şi al dependenţei se află la rădăcina religiei omeneşti, nu este greu de înţeles de ce aşa de mulţi oameni se închină cu multă ardoare marelui zeu numit DIVERTISMENT. Căci sunt milioane de oameni care nu pot trăi fără divertisment; pentru ei, viaţa lipsită de distracţie este pur şi simplu intolerabilă. Ei aşteaptă cu nerăbdare binecuvântata uşurare oferită de profesionişti ai divertismentului şi de alte forme de narcotice psihologice, aşa cum un toxicoman aşteaptă să-şi ia doza zilnică de heroină. Fără aşa ceva, ei nu găsesc curajul necesar de a se confrunta cu viaţa.

Aceasta este cauza unei prăbuşiri foarte serioase în cercurile evanghelice. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atât de scumpă sfinţilor de odinioară, nu mai are astăzi loc în peisajul general al religiei noastre. E ceva prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi acţiuni pline de dramatism alert. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate, nu are răbdare să folosească metode mai lente şi mai puţin directe de a-şi atinge scopurile. Încercăm să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt şi apoi alergăm la treburile noastre, sperând să compensăm adânca noastră ruină spirituală participând la o întâlnire evanghelică sau ascultând o povestire palpitantă spusă de vreun aventurier religios, întors curând din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Afecţiuni superficiale, folosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în lucrurile religioase exterioare, părtăşii quasi-spirituale, metode comerciale şi confundarea unui caracter dinamic cu puterea Duhului Sfânt. Acestea şi altele asemănătoare sunt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Pastorii şi bisericile din vremea noastră agitată sunt obsedaţi de ispita de a urmări creşterea cu orice preţ şi de a asigura, prin inflaţie, ceea ce nu pot obţine printr-o creştere legitimă. Mulţimea amestecată cere cantitate şi nu îl iartă pe slujitorul care insistă asupra valorilor sănătoase şi permanente. Mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu sunt supuşi unei presiuni nemiloase din partea membrilor prost învăţaţi ai turmei lor, care dispreţuiesc metodele lor încete şi pretind rezultate rapide şi o recunoaştere populară, indiferent de calitate. Aceşti copii cântă în pieţe şi nu ne pot trece cu vederea afrontul pe care li-l facem refuzând să dansăm când fluieră ei sau să plângem când ei, în funcţie de capriciul lor, cântă o melodie tristă. Ei sunt avizi după senzaţii tari şi, întrucât nu mai îndrăznesc să le caute în teatru, pretind să le fie aduse în biserică…

Să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită pocăinţă peste lume. Să ne rugăm ca El să trimită înapoi judecata de sine. Astăzi religia a devenit atât de populară, încât este prezentată la teatre, este cântată la radio şi în dansuri populare. E pur şi simplu încă o formă de divertisment. Noi, creştinii fundamentalişti şi evanghelici, nu vrem să credem adevărul despre noi înşine şi despre ce fel de oameni suntem. De aceea, avem o religie populară dar foarte puţină putere, deoarece există foarte puţină judecată de sine, foarte puţină pocăinţă şi foarte puţină părere de rău.

Scriitorii de odinioară vorbeau despre noaptea întunecată a sufletului. O vreme de pustiire. Un timp când pretutindeni în jurul nostru este întuneric. Dar noi azi suntem prea carnali pentru a lăsa inimile noastre să ajungă în întuneric dintr-o dorinţă puternică după Dumnezeu. Suntem atât de porniţi să fim fericiţi, încât, dacă nu putem fi fericiţi prin Duhul Sfânt, vom căuta să fim pe căile noastre. ”Rock and Rollers” religioşi! Vom ajunge cumva să fim fericiţi, dacă vom căuta asta cu tot dinadinsul. Poţi avea o astfel de fericire dacă o vrei, dar dacă nu o vrei, ba chiar eşti nemulţumit cu ea şi doreşti acea bucurie care vine din mormântul nou al lui Iosif, deschis acum pentru totdeauna, dacă vrei doar bucuria care vine de la Duhul Sfânt – un izvor de apă care să ţâşnească necurmat înăuntrul tău -

atunci e mai mult ca sigur că vei trece prin singurătate, prin întuneric interior şi printr-o disperare cu privire la tine însuţi şi te vei întreba ce s-a întâmplat cu tine, spunându-ţi: ”Oare m-am abătut de pe cale?” Nu, nu te-ai abătut, ci tu mergi înainte cu Dumnezeu!

Este o cruce pentru mine şi una pentru tine, o cruce pentru fiecare dintre noi.(relativismul- fiecare işi creează şi construieşte ce fel de model de Dumnezeu işi doreste, prin ce conceptii si definiţii ii plac, ce atribute le găseşte mai atrăgătore la Dumnezeu , acelea şi le insuşeşte şi propovăduieşte)
Iar acea cruce este subiectivă, interioară şi practică. Acea cruce este ceea ce ne luăm de bună voie – e grea, amară şi neplăcută; e ceea ce facem de dragul lui Hristos, suferind consecinţele şi dispre-ţuind ruşinea… Însă mişcarea evanghelică din care facem şi noi parte, spune:

”Lăsaţi crucea să-L omoare pe Isus; cât despre noi, vom continua să trăim, să fim fericiţi şi să ne simţim bine”.

Dar crucea de pe deal este transformată prin harul miraculos al Duhului Sfânt în crucea din inimă şi ea va deveni pentru noi crucea puterii.

Avem creştini superficiali, aroganţi, plini de cunoştinţe, laici, încrezători în sine, cu puţină afinitate faţă de Hristos şi de crucea Lui. Avem nişte persoane numai zâmbet, care se mişcă cu foarte multă dezinvoltură şi arată ca nişte amfitrioni ai unui spectacol. Şi totuşi, ei fac asta pentru Isus? Ipocriţii! ( bine că Tozer a murit…de el nu se mai ia nimeni). Nu fac asta deloc pentru Isus, ci acţionează din carnea lor, folosind biserica drept teatru, pentru că nu au ajuns încă în punctul în care un teatru adevărat să îi angajeze.

Motivul pentru care creştinii evanghelici apelează la aşa multe artificii, spectacole, filme şi dispozitive amuzante, precum şi la oameni renumiţi ca să-i însufleţească este faptul că le lipseşte bucuria Domnului. Un om fericit nu are nevoie de prea multe lucruri. Nu avem bucurie şi de aceea încercăm să ne-o producem singuri. Şi cred că Dumnezeu, în cerul Lui, este probabil mult mai bun şi mai răbdător în legătură cu acest lucru, decât sunt eu. Totuşi, cred că chiar şi lui Dumnezeu trebuie să-I fie foarte silă de ceea ce vede, şi anume, toate micile artificii pe care le folosim în încercarea de a fi fericiţi, când, de fapt, ne lipseşte izvorul fericirii care ar trebui să ţâşnească din interiorul nostru. Când izvorul bucuriei nu curge, noi încercăm să pictăm pompa pentru a obţine puţină veselie sau să fixăm clopoţei la mânerul vechii pompe, dar asta nu face nicidecum să ţâşnească apa.

Pentru că nu suntem închinători, risipim îngrozitor banii altor oameni. Batem pasul pe loc, învârtim roţile cu osiile pe butuci, consumând benzină şi făcând zgomot, dar nu ajungem nicăieri. Dumnezeu ne cheamă la închinare şi eu constat că aceasta lipseşte în Biserica Domnului Isus Hristos de astăzi. În loc de a fi închinători, noi suntem azi pe al doilea loc, după teatru, în oferirea de distracţii. Vreau să vă spun ceva:

Dacă doresc să văd un spectacol, ştiu unde pot vedea unul bun, realizat de personalităţi de primă mână, care îşi cunosc meseria. Dacă am poftă de un spectacol, mă îmbrac elegant şi merg la un teatru pentru a vedea un spectacol reuşit la Hollywood sau Londra, făcut de adevăraţi artişti.

Nu mă duc la biserică pentru a vedea o mulţime de cabotini punând în scenă un spectacol lipsit de valoare. Şi totuşi, aici am ajuns noi, cei din cercurile evanghelice. Este mai mult spectacol în cercurile evanghelice decât oriunde în altă parte…

Noi am incercat sa fim simpli, dar, in loc sa fim simpli, am simplificat doar lucrurile- nu am devenit noi simpli. Suntem sofisticati in teorii si exagerat de complecşi. pag. 90
….
Eu nu pot preciza cand voi muri. Dar sper că nu voi mai trăi atâta incât să văd cum Dumnezeu va fi nevoit să-şi intoarcă faţa de la bărbaţi şi femei care au auzit adevărul Lui sfânt, dar l-au tratat cu uşurătate, cu nechibzuinţă şi l-au privit ca pe ceva amuzant, distractiv, ca pe un nonsens religios.

Biserica nu este pur si simplu o institutie religioasă. Nu este un teatru unde actorii sunt plătiţi pentru a amuza publicul. Ea este o adunare a păcătoşilor răscumpăraţi – oameni chemaţi la Christos şi insărcinaţi să răspândească fiecare! Evanghelia până la marginile pământului.

Autor:
A.W.Tozer – fragmente selective din cartea “Inchinare si distractie”

Crestine,e Sodoma langa tine!

Balauca Claudia — Wed, 06 Aug 2008 14:13:36 +0000

Istoria se repeta.Ceea ce a fost odinioara in Sodoma si Gomora se intampla si astazi.Homosexualitate,pedofilie,hemafrodism…toate aceste urmari ale pacatului,erau in floare atunci.

In Sodoma lumea era depravata,toti traiau in extaz,oamenii erau de o rautate infernala.Daca venea un strain la ei in cetate,il tratau cu o deosebita stima si ii ofereau un lingou de aur,dar in realitate acest lingou nu folosea la nimic.Prin el,ii anuntai pe sodomiti ca esti strain si nu puteai cumpara nimic.Exista o casa de oaspeti,unde erai primit cu mare stima,in cel mai mare lux al acelor timpuri.Dupa ce adormeai daca erai cumva mai scurt decat patul,te legau cu funii de picioare si de gat si te intindeau,ca sa fii cat patul,iar daca erai mai lung,ti se taiau picioarele.

Oamenii traiau in cea mai mare depravare.Existau barbati care se saturasera de femei si gaseau placere in homosexualitate.Luxul predomina in imbracamintea lor si aveau o vestimentatie bogata,din cele mai fine materiale.Existau femei care se saturasera de conditia lor,si si-au dorit mai mult,aparand astfel lezbianismul.

Acesta societate de oameni nu aveau limite si constrangeri,o societate murdara.In mislocul acestei societati traia un om numit Lot.Dupa ce si-a ales sa se desparta de unchiul sau,Avraam,si s-a asezat cu familia si averile sale,in mislocul acestor oameni,sufletul ii s-a umplut de groaza.Lot isi chinuia sufletul in mislocul lor.

Cand depravarea a atins ultimele cote,APAR NISTE VIZITATORI.

Vazand nelegiuirea oamenilor din cetate,Lot a luat hotararea sa stea in fiecare seara la poarta cetatii,si oricine va veni in cetate,fiind strain,sa-i gazduiasca la el acasa.

Iata ca intr-o seara,stand la poarta cetatii a zarit doi straini care se apropiau de cetate,i-a invitat acasa la el,dupa obiceiul pe care l-a deprins de la unchiul sau,Avraam,ca sa-i scape din mana locuitorilor cetatii.

Sodomitii au aflat de sosirea acestor doi straini,si s-au dus la Lot sa-i scoata afara,ca sa poate sa se distreze,dupa obiceiul lor.Ingerii i-au orbit si i-au scos afara din cetate pe Lot,sotia lui si cele doua fiice care stateau cu ei.Genesa19.23-25.

Arheologii spun ca rocile arse ale Sodomei sunt de mii de ori mai puternice decat flacara nucleara.

MODERNISMUL=SODOMA+GOMORA=>

=>o lume sub autoritatea legii,dar fara de lege.

Traim ultimele timpuri ale istoriei acestui pamant.In jurul nostru vedem numai depravare,lumea e imbatata in placerile momentului si uita de Dumnezeu.Dar aidoma cum s-a intamplat atunci se va intampla si acum,Domnul va curata pamantul…INTREBAREA E:

VREI TU SA PIERI IMPREUNA CU SODOMITII?

TE INTORCI INAPOI SI PRIVESTI CU JIND LA FLACARILE CETATII ASEMENEA SOTIEI LUI LOT?

SAU ESTI UN LOT AL TIMPULUI TAU?

Cand privesc in jurul meu iata ce vad:

Vin vizitatorii!Si vor sa ne traga afara!TU CUM RASPUNZI CHEMARII LOR?

Domnul revine curand!E ATAT DE APROAPE!

Va mai gasi El credinta pe pamant?

FII UN LOT AL TIMPURILOR TALE,caci rasplata e mare,insusi PRINTUL CERULUI vine sa-ti aseze o cununa pe cap,o cununa de biruinta impotriva pacatului.

Ce zici?MERITA?

De ce se sting luminile in discoteci?

Ioan Alexandru T. — Wed, 09 Jul 2008 07:14:00 +0000

De ce se sting luminile in discoteci ?
de Pr. Savatie Bastovoi

Iata inca o regula: Nici o rusine nu poate fi atat de puternica, incat sa nu poata fi biruita. ^*

Fiecare epoca a insemnat o lupta impotriva a ceva. Renasterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca moderna pentru instaurarea democratiei s.a.m.d. Dar cea mai interesanta este lupta care se duce astazi. Ultima lupta a omenirii, poate pare ciudat, este lupta cu rusinea.

Teoria lui Freud despre complexe, pe care acesta a lansat-o in secolul trecut, a umplut imediat mintile multora, de multe ori fara stirea si fara voia lor. Nu stiu in ce masura a reusit Freud sa ne vindece de aceste complexe, cert este ca el a reusit sa creeze un complex nou cu care a infectat secolul XX – complexul Freud.

In ce consta acest complex al lui Freud ? El consta in cautarea si gasirea obsedanta a unor pricini eliberatoare, cum ar veni, a unor complexe. Freud n-a facut decat sa preia nevinovata constatare a lui Budha: Viata este suferinta, pentru orice suferinta exista o cauza. Insa Freud merge mai departe, el anexeaza si cauzele acestei suferinte, din punctul lui de vedere, desigur.

Cauzele suferintei lui Freud sunt putin neobisnuite, cu toate acestea ele au reusit, in foarte scurt timp, sa devina niste cauze comune. Una din ele este dorinta baiatului de a se culca cu propria mama si a fetei cu tatal (?) – complexul lui Oedip, iar cealalta e rusinea care provine din sentimentul de inferioritate pe care il avem din cauza unor nereusite anterioare.

Obsesia reusitei in viata pare sa fi gasit in vremea noastra o rezolvare atat de simpla: persevereaza, impune-te ! Cum vrei sa te respecte altii, daca tu insuti nu te respecti ? Invinge-ti timiditatea, cauza tuturor nereusitelor.

Psihologii moderni ofera o multime de metode de a scapa de timiditate, aceasta a devenit o preocupare centrala a pedagogiei scolare si a familiilor tinere. Totul pentru a cultiva personalitatea copilului, pentru a scapa de frustrarea “comunista” !

Insa a ucide in tine sentimentul rusinii inca nu inseamna ca tu insuti nu vei mai savarsi fapte de rusine. Penibilul rezulta tocmai din seninatatea cu care cineva face lucruri jenante, convins ca face ceva bun. Dimpotriva, noi avem nevoie de sentimentul rusinii pentru a evita sa ne facem de ras in fata celorlalti. Rusinea este chezasia demnitatii noastre.

Este curios cum tanarul “sociabil”, care inainte de a se prezenta trebuie sa spuna o gluma de care rade singur, a inlocuit idealul nobilului tacut si sobru. Acesti bufoni ai vremurilor noastre, tinerii descurcareti, care vand tigari la bucata sau fac vreo alta afacere micuta, ii fascineaza in mod curios pe inghititorii de seriale ieftine. Ce simpatici sunt ei cand nu-si pot aminti cine a scris Faust sau spun ca Einstein a scris Sonata lunii. Si stiti ce-i face atatde atragatori ? Faptul ca nu se rusineaza deloc cand li se spune ca sunt prosti.

Eu nu incerc sa inlocuiesc acest ideal cu cel crestin, pentru ca vreau sa fiu citit pana la capat. Dar as propune sa ne intoarcem la grecii antici, care trezesc de obicei multa admiratie chiar si la cei care nu stiu nimic despre ei.

Sa luam cea mai buna varianta a barbatului timpurilor noastre: tanar, cu bani, conduce o afacere personala, unul din cei doi care se intalnesc in lift in reclamele la crema de ghete si se uita cu invidie la pantofii celuilalt. Unul din cei care, respectand recomandarile psihologului sau, incepe intotdeauna primul vorba. Acum sa vi-l inchipuiti pe acest barbat al vremurilor noastre nimerit in gradina lui Pitagora, unde incepatorii tac in primii trei ani. Se intelege ca barbatul nostru, la prima incercare de a se “pune in evidenta”, a fost alungat de pitagoreici ca un badaran.

Sa-l ducem, dar, pe acest barbat la taoisti, poate ca acolo il vor primi. Dar iata ca Lao Zi nici macar nu-si ridica ochii spre vorbaria noului venit, el stie ca tacand poti spune toate.

L-am dus pe urma la Confucius, dar si acesta, vazand cat pret pune acest strain pe luciul pantofilor sai, ii spune: “Intelept este cel care, fiind imbracat in zdrente, poate sa stea in adunarea celor imbracati in haine scumpe, fara sa se rusineze“. ^**

N-am sa continui aceasta calatorie, dar va asigur ca barbatul nostru nu va fi primit in nici una din traditiile popoarelor lumii. Acest ideal este un produs al secolului nostru, care la noi a ajuns abia de zece ani. Un produs al unui continent lipsit de traditie, lipsit de religie si de cultura, continentul hamburgerilor.

Reclamele pe care le vedem pe strada, in ziare si la televizor, toate te indeamna sa fii primul, sa fii cel mai bun. Sigur ca indata apare intrebarea: cum sa fie toti “primul” ? In traditiile tuturor popoarelor pentru a deveni “primul” e nevoie de multa osteneala, trebuie sa te umpli de virtuti. Acum insa e mult mai simplu. Vrei sa fii primul ? Nici o problema, cumpara bateriile DURACELL si fumeaza KENT, dar, daca nu-ti ajung banii, cel putin uita-te la una din emisiunile PRO TV, toate iti vor spune ca esti primul !

Noua, romanilor, aceasta psihologie ne este foarte bine cunoscuta de la tigancile din strada. Numai acestea, pentru a te capta, incep sa-ti “ghiceasca” tot felul de blonde care se tin de tine, ca ai multi dusmani si ca o sa-ti vina niste bani din strainatate. Numai ca, daca refuzi sa le dai bani, indata devii “cioara borata” sau alt animal putin simpatic.

Toate aceste laude ale timpului nostru noi le primim numai daca cumparam produsul caruia i se face reclama, altminteri, ramanem aceeasi romani nespalati care am fost pana la instalarea PRO TV-ului. Sigur ca este o trauma psihologica foarte puternica.

Esti gras ? Bea FANTA si toate fetele se vor indragosti de tine ! Esti pipernicit si colegii de clasa iti dau bobarnaci cand te vad ? Nu-i nimic, da-te cu after shave GILLETE “pentru barbati puternici” ! Esti o fire enervanta si de aceea nu ai nici un prieten ? Incearca “sensul adevaratei prietenii” cumparand un pachet de tigari ROYALE.

Acum, va propun sa intelegem de unde aceasta lupta cu “timiditatea” si cu reziduurile “comuniste” in noile programe scolare si in tot ce vedem si auzim. Cum altfel s-ar fi putut vinde unei femei normale din Romania cizmele acelea lungi, care noua ne aduc aminte de pescarii din delta, scumpe cat o vaca ? Sau cum s-ar fi vandut niste hamburgeri de plastilina la pretul pe care poti sa-ti cumperi un pui, daca nu s-ar fi afisat mai inainte panouri pe strada cu portretul unei tinere femei sub care scrie: “Eu sa spal si sa calc” ? “Eu sa ma multumesc cu putin ?” “Eu sa fiu devreme acasa ?”

Societatea de azi creste o generatie de cumparatori: cumparatori de haine, cumparatori de computere, cumparatori de carti, cumparatori de contraceptive. E nevoie de multa atentie pentru a nu ne transforma intr-un robot comercial, care cumpara fara discernamant lucruri de care nu are nevoie. Dar mai ales sa fim atenti sa nu platim pentru aceste lucruri de nimic cu propriile noastre virtuti, cu propria, adevarata noastra demnitate.

Pentru a-si vinde marfa, casele de moda si cosmetica au lansat complexul fetei fara prieten. Varsta de la care o copila trebuie sa simta acest complex scade in raport cu setea de bani a producatorilor, asa incat, fara exagerare, il poti gasi si la fetitele de gradinita, desi, spun unii, intr-o forma nevinovata. Aceste marfuri s-ar fi vandut in proportie mica, ma refer in special la lenjeria intima, ciorapi, bluzite, fustite, fiind, clar, niste unelte de specialitate, insa, o data cu lansarea acestui complex al fetei fara prieten, ele se vand bine si in randurile copilelor care inca mai au de sustinut examenul de capacitate.

Deoarece, la aceasta varsta, e normal ca fetele sa nu dispuna de atata banet (desi unele, ce-i drept, il dobandesc singure, folosind cu indemanare uneltele pomenite mai sus), s-a inventat un complex si pentru parintii care sar cu banul, complexul parintilor incuiati la minte. De obicei, acestia sunt niste parinti rai, care nu-si lasa propriii copii sa-si traiasca viata.

Dar cel mai interesant este cand vanzatorii de marfuri stranii tin predici religioase. Aceste predici ajung la inima tuturor tinerilor mai degraba decat cele ale Apostolului Pavel: “Dumnezeu ne-a creat atat de minunati, El ne-a facut barbat si femeie si a sadit in noi atractia unii catre altii. El ne-a poruncit sa ne iubim – Dumnezeu Insusi este Dragoste ! lubiti-va, dar, cat sunteti tineri, cumparand prezervativele cutare si contraceptivele cutare. Si, ca dragostea voastra sa nu se stinga niciodata, cumpara-i iubitei tale aceasta trusa de machiaj. Incepe chiar acum, tineretea nu tine vesnic…”

De fapt, lucrurile stau putin altfel, firea ne-o spune. Desi pofta a biruit si a luat locul mintii, totusi ne dam seama ca nu-i chiar bine ceea ce facem. Altfel, de unde panica studentei careia i s-a spus, pe neprins de veste, ca i-au venit parintii si sunt pe coridor, iar in patul ei nestrans mai este cineva ? Dar si mai expresiva este rusinea de a se intalni fata cu parintii baiatului si invers. Daca nu-i nimic rau in ceea ce faceti, de ce va rusinati ? Cand a fost sa se savarseasca pacatul, pofta a alungat rusinea, iar cand vine timpul sa marturisim, rusinea se imbatoseaza.

PoetuI Esop, care nu reprezinta traditia Biblica, are o fabula extraordinara despre rusine: Zeus, cand facu oamenii, randui in fiecare felurite inclinatii, dar uita sa le daruie tocmai Rusinea. Si, nemaiavand pe unde sa o aseze, ii porunci sa intre prin dos. Rusinea se supara si se impotrivi. Dar Zeus isi sustinu cu tarie porunca si Rusinea zise: “Intru prin dos daca n-o sa intre si Eros prin acelasi loc; daca va intra el, eu voi iesi“. Din aceasta privinta, toti desfranatii sunt nerusinati (“Zeus si Rusinea”).

Intentionat am pomenit, si acum si mai sus, traditiile altor popoare si credinte, pentru a nu ma face un apologet nesuferit al crestinismului. Virtutile umane au fost si raman aceleasi in toate timpurile si la toate popoarele, ele sunt: modestia, blandetea, intelepciunea, dragostea, care niciodata nu cade. ^{I Corinteni 13,8}

Ceea ce ne calauzeste spre virtute, ca un fir al Ariadnei, este sentimentul rusinii, care, dupa parerea Sf. Parinti, este glasul Duhului Sfant din noi. Rusinea nu este prezenta la copii, atata timp cat acestia se afla in starea de inocenta fericita, care este dincolo de virtute. Ea apare insa o data cu primele miscari spre pacat, cand copilul afla ce este binele si raul.

Fetita care pana mai ieri iti sarea in brate cand te vedea, dupa ce a vazut un film cu triunghi rosu, roseste si devine foarte tacuta. Aceasta rusine este ceea ce o opreste sa ajunga la pacat, o data cu varsta, numai daca nu se va potrivi emisiunilor care o indeamna sa-si “invinga” timiditatea. Aceasta rusine ar fi salvat-o si de alte situatii jenante si, de ce nu, tragice, redand-o nevatamata viitoarei sale familii, copiilor si sotului. Rusinea femeii opreste rusinea, spunea unul din Parintii pustiei.

Rusinea este starea tuturor oamenilor de dupa cadere. Atunci cand noi ne impotrivim rusinii, pentru a savarsi pacatul, noi ne impotrivim glasului lui Dumnezeu, care umbla in racoarea serii si striga:

Adame, unde esti ? ^{Facere 3,9}

Noi toti am mostenit aceasta fire, si cei care cred in Dumnezeu si cei care nu cred. Daca vreti, aceasta este o dovada ca Dumnezeu exista, ca Biblia este adevarata. Urmariti aceasta pe tinerii care vin din provincie la studii in orase. Minunati-va de timiditatea lor de care rad prezentatorii TV. Minunati-va de roseata din obraji atunci cand isi cumpara un pachet de tigari intr-un bar aglomerat. Minunati-va de modestia cu care stau pe tusa in discotecile barbare, asteptand sa vina un blues ca sa-si invite la dans fata de care s-au indragostit.

V-ati intrebat vreodata de ce se sting luminile in discoteci si de ce acesti tineri se rusineaza sa danseze ? V-ati intrebat de ce adolescentele se inchid in camera si se invata una pe alta acele miscari nefiresti ? V-ati intrebat de ce studentele din anul I nu se dau scoase din camera atunci cand isi vopsesc pentru prima oara parul sau isi schimba freza ? Poate pentru ca sunt inca niste biete copile, care n-ar fi facut asta niciodata, daca nu ar fi cerut-o timpul.

Tanarul traieste numaidecat acest conflict: pe de o parte, toti ii spun ca aceasta este bine, pe de alta, el simte o puternica impotrivire in adancul fiintei sale, pe care nu o poate explica. Glasul launtric ii spune ca e o neghiobie ca o multime de oameni sa se adune intr-o hala mare si sa se miste unul in fata altuia, pe de alta parte, asta-i provoaca placere. Atunci, pentru a le impaca pe amandoua, se sting luminile in discoteci, iar cei incepatori cu totul se ametesc cu vin ca sa alunge senzatia penibila. Ramane doar placerea aceea infricosatoare, goala.

Incepatorii savarsesc pacatul cu lumina stinsa. Ei nu numai ca se rusineaza unul de altui, dar, fara sa-nteleaga, se rusineaza de blandetea omniprezenta a Ziditorului. Obiceiul de a stinge lumina ni se trage de la Adam, acesta, indata dupa savarsirea pacatului, a fugit sa se ascunda la umbra unei tufe din Gradina Raiului. De atunci noi repetam gestul bietului Adam.

Noaptea se savarsesc furturile, violurile, e vremea prielnica pentru pacat. Tot noaptea a iesit si Iuda de la Cina cea de Taina ca sa-L vanda pe Iisus, dupa cum ne descrie Evanghelistul Ioan:

Deci dupa ce a luat acela bucatica de paine, a iesit numaidecat. Si era noapte, ^{Ioan 13,30}

Iuda, mergand sa-l vanda pe Iisus, tinea in mana bucatica de paine pe care Acesta i-o intinse la masa. Ca sa intelegem frumusetea acestui gest, trebuie sa stim ca in traditia iudaica gazda intindea prima bucatica oaspetelui celui mai iubit. Asta a vrut sa arate si Hristos cand i-a intins bucatica lui Iuda, cu atat mai mult ca aceasta nu era o paine simpla, ci painea euharistica, adica insusi Sfantul Trup al lui Hristos, care S-a jertfit pentru rascumpararea noastra, inclusiv si pentru Iuda. Insistand asupra acestui amanunt, Sf. Ioan ne atrage atentia asupra gradului mare de nerusinare a lui Iuda, la care a ajuns din cauza patimei.

Lupta cu rusinea este lupta cu noi insine. Sa nu ne inchipuim ca daca ramanem fara un picior sau fara ochi ne numim handicapati, iar daca lasam sa ni se distruga unul din sentimentele de baza ale fiintei noastre ne vom numi atlanti. Tot handicapati ne vom numi, dar niste handicapati monstruosi, de care nu va mai vrea nimeni sa ingrijeasca.

Este infiorator ca aceasta lupta cu rusinea le reuseste celor care o poarta. Daca-mi ingaduiti sa ma exprim mai exact, celui care o poarta, adica diavolul. Da, este cu putinta sa invingem rusinea si o data cu ea orice urma a chipului lui Dumnezeu care este in noi. E nevoie, ce-i drept, de ceva efort, dar nu e imposibil. Noi avem puterea si libertatea de a ne transforma in niste monstri care isi sfarteca cu raceala propriii copii in numele unei absurde izbaviri de complexe.

Pentru cei care au capatat obiceiul de a lupta cu rusinea exista totusi o posibilitate de a si-l satisface. Luptati cu rusinea pe care o simtim atunci cand nu reusim sa parem ceea ce am fi vrut in fata celorlaiti, aceasta este o rusine pacatoasa, izvorata din mandrie. Luptati cu rusinea care ne vine atunci cand trebuie sa mergem la duhovnic sa ne marturisim pacatele de care nu ne-am rusinat cand le faceam. Luptati cu rusinea veninoasa care ne sufoca atunci cand trebuie sa spunem celuilalt: “iarta-ma, n-am avut dreptate”.

In rest, lasati rusinea sa va sopteasca cele ce aveti sa faceti, si asa veti scapa de rusine.

In ce priveste complexele, acestea sunt faptele si gandurile tainice care ne cresc pe fata si pe ochi, oricat nu ne-am lupta cu ele. Cum vrei sa n-ai complexe daca te masturbezi, te aprinzi de pofta cand vorbesti cu o fata, esti zgarcit si vrei sa pari mai mare decat esti ? Lasa-te de acestea si vei scapa de complexe. Fa faptele luminii, ca :

Lumina a venit in lume, dar oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina, pentru ca faptele lor erau rele. Ca oricine face fapte rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vada. Dar cel care lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se arate faptele lui. ^{Ioan 3, 19-20}

Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii. Sa umblam cuviincios, ca ziua.^{Romani 13, 12-13}

E cam greu, ce sa faci ? Lumea toata se transforma intr-o discoteca cosmica. Luminile sunt stinse. Totul este gata. In intuneric, un glas cunoscut ne striga pe nume.

* Dale Carnegie, Cum sa fii fericit in familie (rus.), cap. Sa scapam de falsa rusine, p. 311.

** <> Confucius, Analecte, Cap. 9 [Despre pastrarea regulilor], 9, 27, Ed. Humanitas, 1995, p. 170.

Ecou?

miraje — Mon, 07 Apr 2008 19:18:36 +0000

Ah…te trezesti dimineata , cu parul plin de matreata, cu o moaca adormita si cu traume matinale…Dar ce conteaza? Conteaza? Iti zic eu ca NU!!! Iesi afara…ai iesit? Bun! Acum miroase un pic aerul…delicios, nu? Banuiam eu! Uite…vezi acea floare? Adulmec-o! Prospetime…puritate…roua…vise… Vai, dar ce prostii indrug eu aici; trezeste-te la realitate! Ce…avem timp de fleacuri din astea efemere, baiete? Iti zic eu ca NU!!!

Ia acum du-te matale vis-a-vis si uite-te pe geam…vecinii iubareti…nu-i asa ca sunt adorrrabili? Imi dau lacrimile pe de-a dreptul, nu te mint…Parca clipa lor sta in loc, asteptandu-i, in timp ce ei se iubesc prosteste si far’ de stire la geam….biata clipa…Dar nici de asta nu avem timp!!!

Priveste soarele…Spune “Buna Soare!” … hai spune! Ti-e cumva rusine? Rusine de oamenii dubiosi care trec pe langa tine, aruncandu-ti priviri ucigatoare, gandindu-se ce o fi si cu nesabuitul asta in pijamale afara? Iti zic eu…sa NU-ti fie rusine!!! Du-te!!! Rupe-ti toalele si striga catre cer “Sunt viu !!!”.

Asa te vreau!!! Nu-i asa ca te simti mai bine? …… Hmm…sa stii ca si tacerea e un raspuns…

Cine sunt eu? Cine sunt eu zici??? Aha ha ha haaaa!!! In fiecare dimineata, cand te privesti in oglinda…ma vezi, naivule…sunt acolo, sunt vesnic…sunt ETERN!!! Sunt acela care iti zice “Nu e bine asa!!!” sau “De ce faci asta? Te-ai gandit la conseciinte?”…

Desi…pentru unii…sunt un nimic…o simpla voce care suiera in pustiu…Oare sunt un…ecou…?