deprimant « WordPress.com Tag Feed

doar suntem la colegiu

gabeeeh — Wed, 18 Nov 2009 12:19:07 +0000

Speak up dear, ’cause I cannot hear you… I need to know

why we don’t trust them.

Zi de cacat, oare? Ia sa va povestesc ce facui azi.

Aseara am stat ca tembelu’ pana la 01:15 ca sa ma chinui cu traducerea prezentarii powerpoint a firmei de exercitiu, din romana in engleza. Asadar, astazi m-am trezit cu chiu cu vai la 06:10, cam tarziu ca sa ma duc la scoala, la prima ora. Noroc cu profa care nu mi-a pus absenta, sau daca mi-a pus absenta, o sa motiveze. Ca e buna si frumoasa.

Autobuzul de 7 fara 10 e aglomerat si naspa. Meh. Ajung la liceu, COLEGIUL ECONOMIC, la ora 7:30, o babeta sta la poarta, cica-i profesoara de serviciu si nu ne lasa sa intram pe poarta COLEGIULUI ECONOMIC, pe mine si pe alti vreo 20 de liceeni, pentru ca nu am ajuns la timp la COLEGIUL ECONOMIC. Astfel, o sa stam 15 minute pe-afara, pana cand din punct de vedere legal o sa avem autorizatia de a patrunde in COLEGIUL ECONOMIC!

Ajung. Cat entuziasm, ceva de nedescris! Meh. Ora de tic a trecut ca vantu’ si ca gandu’. La ora de resurse.. am mers la sala 12 ca sa aratam lumii intregi ce prezentare minunata in powerpoint avem! Desigur, banuiam ca o sa iasa prost inca de cand am pornit videoproiectorul. Inca mai avem de modificat cate ceva, maine o sa ajunga la Bratislava, sper. Sper asta pentru ca nu trebuie sa facem de ras COLEGIUL ECONOMIC!!

Meh. Oamenii-s rai, dar mesajul este clar. O avem, rau.

http://www.youtube.com/watch?v=zyCMuJmxKJ8

Trebuie doar exploatata.

N-am mai scris de ceva vreme chestii din astea rebele. Da’ ma revolt. Auzi, iau amenda.. de ce? DRACU’ isi ia costum albastru, imi ador costumul negru. Albastrul e naspa, si m-am saturat ca tot COLEGIUL ECONOMIC sa arate la fel, parca suntem clonati/hipnotizati de o forta superioara. 50 de ron. Uuu. Cu 50 de ron imi iau 5 sticle de cola, si vreo 7 pungi de seminte de 200 de grame, resurse suficiente pentru 2 sezoane de Californication. Deci nu, spuneti nu amenzii.

Am dat lucrare la mate. Halal lucrare. Ma laudam ca eu am inteles matematica de-a 11-a! Normal c-am inteles-o, dar am inteles doar ce faceam noi in clasa, ca lucrarea pe care ne-a dat-o a fost SF rau de tot. Greu, al dracului de greu. Asta a fost la analiza, vineri urmeaza algebra. Si nu-s prea optimist. Mai am 2 ani de Colegiu Economic, de lectii pe care le repetam la nesfarsit in anii de liceu, doar ca intr-a 10-a sunt la Economia Intreprinderii iar in clasa a 11-a sunt la Planificare Operationala… si-ar mai fi exemple. Dupa astia 2 ani, facultate de litere, pastreaza-mi un loc sau te invadez.

emergency.

cu şi despre frânghii rupte - vineri, treisprezece.

Cha - Cha — Fri, 13 Nov 2009 16:33:19 +0000

E dulce-acrişor şi aşa o să fie mereu.
Pentru că păpuşarul e cel mai talentat jucător dintre noi toţi.

________________________________________
P.S.: Ar trebui să îmi învăţ la istorie, însă nu am niciun chef. Vreau să respir aerul molcom de toamnă – m-am săturat de mireasma de foi mototolite. Azi e vineri, treisprezece. Semn rău.
Aşa-i că o iau razna?
Mnu, nu chiar. Nu mai mult decât de obicei.

Toamnă, lasă locul iernii. Mi-e dor de frig şi de zăpadă şi de colinde şi de cadouri sub bradul împodobit.
Sau, mai bine, hai să bem o ceaşcă de ciocolată caldă.

matter of time.

Cha - Cha — Sun, 08 Nov 2009 15:06:35 +0000

Sunt sentimente imposibil de descris în cuvinte. Oricât ai încerca, îţi scapă ceva: o nuanţă, o aluzie, un fapt. Sunt sentimente pe care nici măcar tu nu poţi să le înţelegi. Pe care nici măcar eu nu le înţeleg. Cum aş putea? De câte ori sunt aproape de reuşită, aceasta-mi scapă printre degete. Zilele de toamnă sunt greu de înţeles, dar în acest an par a fi mai stranii decât de obicei. Poate pentru că oamenii se schimbă, şi eu odată cu ei. Poate că eu sunt de vină; sau poate că ei. Poate …

Am o senzaţie de nemulţumire continuă. Vreau mai mult, dar pot oare mai mult? Da. Suntem mai mult decât nişte simple făpturi însufleţite, putem să schimbăm ceva, dar ne dăm seama de acest lucru prea târziu, sau niciodată. Nu-mi place să fiu aşa. Nu-mi place să cred că nimic nu-i bun şi că totul trece pe lângă mine, pentru că nu am motive. Sunt înconjurată de oameni minunaţi, chiar dacă nu le-am spus asta niciodată; da, vă iubesc, şi încă mult (ce ciudat că tocmai eu spun asta, cea care consideră că vorbele sunt utilizate cu prea multă uşurinţă şi că “te iubesc” se rosteşte acum mereu, fără să mai aibă acelaşi înţeles). O să-mi fie dor de voi. Poate ca acesta este motivul pentru care mă port aşa. Nu sunt sigură în mine, în ceea ce sunt, în ceea ce am lângă mine şi în ceea ce urmează. Aş vrea să mă teleportez in timp, să văd cum va fi peste un an, peste doi, peste nouă. Nesiguranţa mă sperie.

Vreau .. vreau mai multe decât pot duce. Întotdeauna vreau ceva dar nu mă aştept să dau un lucru în schimb. Mi-aş dori ca lumea să fie aşa cum mi-o imaginez eu.

Am terminat ieri de citit Wuthering Heights, din curiozitate şi la recomandarea unor prieteni. Superbă carte. E drept, mult prea sumbră pentru gustul meu, dar plină de o pasiune îmbătătoare în fiecare rând al său. Am încercat să mă hotărăsc în ce personaj mă identific. Heathcliff? Sunt oare chiar atât de posesivă, de lipsită de simţire, simt aceeaşi dorinţă ca şi el de a avea persoana iubită aproape? Poate Linton, deşi este mult prea generos pentru a fi ca mine. Sunt om, sunt o fire egoistă şi nesuferită. Catherine? Într-o oarecare măsură, pentru că amândouă ne ataşăm de unii oameni cu aceeaşi înfocare (deşi trebuie să recunosc că la mine nu este vorba despre “suflete pereche”, mai degrabă de prieteni, de familie, de oameni fără de care nu aş mai fi eu). Poate Cathy şi Hareton. Ei au avut un final fericit.

Nu ştiu exact ce să cred, poate înnebunesc sau poate e doar o fază de care voi scăpa repede, sper eu. Bănuiesc că nu sunt o companie prea plăcuta zilele astea, de fapt, nu sunt plăcută nici măcar pentru mine, dar pentru cei din jur? Poate că zilele pe care le voi petrece acasă (am reuşit să mă aleg cu o entorsă, din nou) mă vor ajuta, sau poate că nu. Mi-e silă să vorbesc în acest mod, e prea deprimant pentru mine.

Toamnă, acoperă-mi inima cu ceva.

Ah, era să uit. La mulţi ani tuturor celor sărbătoriţi astăzi (printre care şi eu; trebuia să spun asta, narcisismul mă doboară).

Toamna..

deea — Tue, 13 Oct 2009 12:46:02 +0000

Ploaie ploaie ploaie..frunze, vant, frig, noroi..strazi pustii..miros de toamna..trecere brusca. Tre

Rencontres d'Arles - Bref bilan

photoculteur — Sat, 11 Jul 2009 21:41:13 +0000

Mon souhait c’était de ne rien rater et notamment du Off et ma crainte c’était d’être submergé par la foule. En pratique, il n’y avait pas foule, à vrai dire, pas plus que l’an dernier en dehors de la semaine d’ouverture, ce qui m’a surpris (et même un peu inquiété: si en période d’ouverture les sites sont aussi déserts qu’en fin de période, cela commence mal).

Concernant le Off, le bilan est mitigé. Le dépliant officiel annonce pleins de choses mais il manque les horaires et ceux-ci ne sont pas toujours respecté (en gros, avant 11 h, point de salut). Il annonce même une exposition “rue de Roure” (?) que Googlemaps sur mon mobile n’a pas trouvé (!). Par ailleurs, tout un tas d’expositions Off ne figurent pas sur le dépliant. Enfin, le niveau du Off est disparate et en moyenne globalement médiocre du fait d’expositions frisant la nullité, même si certaines pépites existent (mais il faudra du flair pour les trouver, y compris en dehors du programme Off figurant sur le dépliant officiel). D’ailleurs, j’ai constaté une prolifération d’expositions qui relèvent de l’opportunisme commercial, pour ne pas dire du parasitisme de la marque “Rencontres d’Arles” c’est à dire montrer de la merde en profitant des gogos attiré par la marque. Cela fait immanquablement penser aux “artistes” de Montmartre et de Saint Germains des Prés, pièges parisiens à touristes bien connus. De ce fait, je pense être plus sélectif et raccourcir ma durée de visite l’an prochain.

Concernant le programme officiel, la bonne nouvelle c’est le côté pratique. En effet, toutes les expositions sont ouvertes tous les jours de 10 à 19 heures ce qui est clair et net. L’autre bonne nouvelle c’est que certains lieux de 2008 n’ont pas été reconduits comme l’Eglise Saint Blaise (en travaux), le stade ou encore la Bourse du Travail utilisé par l’Ensp en 2008 ou le Museon Arlaten. Du coup, les expositions officielles sont plus concentrées (ceci dit cette année le Méjan a été ajouté à la liste). La moins bonne nouvelle c’est peut-être qu’il y avait peut-être moins de choses à montrer : Saint-Trophime était bien moins rempli que l’an dernier (peu de salles exploitées) et l’Espace Van Gogh, comme l’an dernier du reste, était très “aéré” (et de peu d’intérêt).

Plus sur le fond maintenant, le programme officiel présente deux caractéristiques: il est dépressif et branché cul (désolé) sans doute l’influence de Nan Goldin, sa marraine qui tranche singulièrement après Christian Lacroix.

Cette dernière m’a-t-on dit, a séché une conférence figurant au programme officiel, ne se sentant pas bien, et s’accotait un peu partout lors de la visite en sa présence, manifestement pas au meilleur de sa forme. Ce qui est présenté est globalement laid et déprimant et est en rupture avec l’an passé (ceci dit c’est le thème de l’année: 40 ans de ruptures): ce ne sont que tristesse, mornes lieux, drogués, etc. Les respirations de bonheur et de fraîcheur sont, hélas, peu nombreuses et certains visiteurs s’en plaignaient ouvertement. Ce n’est peut-être pas une réflexion d’intellectuel mais le Festival n’est-il pas ouvert à tous ?

Quant au cul, il est partout: entre les enculages de d’Agata et les branlettes de Nan Goldin, la palette est vaste et, à la longue, c’est non seulement pénible, c’est pitoyable comme vision de la photographie. On peut par ailleurs s’étonner que la seule mise en garde (timide d’ailleurs) au public porte sur une salle montrant une césarienne alors que de très nombreuses oeuvres devraient être clairement déconseillées aux moins de 12 ans. Aux Transphotographique de Lille, des pièces bien moins perturbantes avaient été regroupées et isolées derrière un rideau avec une mise en garde très claire: c’est une bonne pratique me semble-t-il pour une exposition “bon enfant” et “grand public” (on n’est pas dans une soirée privée entre “VIP de l’Art”, rompus à toutes les visions et tous les excès).

On reviendra sur tout cela dans une longue suite d’articles.