Din păcate a cam trecut vara şi n-am apucat să ajung aici, cu toate că îmi doream de ceva vreme. Daca eu nu am ajuns insă, poate alţii vor fi mai harnici şi vor ajunge înaintea mea. Câteva vorbe despre :

Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa se află situat în sudul Munţilor Aninei, în judeţul Caraş – Severin. Parcul cuprinde Cheile Nerei  (o zona carstică pe cursul mijlociu al râului Nera ) şi cursul pârâului Beu spre amonte, incluzând Lacul Dracului, faimoasele cascade ale Beuşniţei, lacul Ochiul Beului, Cascada Şuşara.

Accesul rutier în zonă este posibil dinspre drumul european E70 (DN6), de unde, în dreptul localităţii Iablaniţa (aproximativ 15 km nord de Băile Herculane pe E70) se coteşte spre vest, pe DN57B (Iablaniţa – Anina – Oraviţa, ocoleşte pe la nord zona Cheilor Nerei). Din Bozovici (la 48 km de Iablaniţa pe DN57B) drumul se continuă pe DJ571B încă aproximativ 20 km, până la Şopotul Nou, pentru a intra în chei dinspre sud. De asemenea, accesul este posibil dinspre DN57, pe drumul judeţean DJ571, din Moldova Nouă sau din apropiere de Oraviţa (intersecţie între localităţile Răcăşdia şi Nicolinţ). Se urmează DJ571 până la Sasca Montană sau Sasca Română, de unde se poate intra în Cheile Nerei. În zonă există şi o reţea de drumuri forestiere, în cazul în care intenţionaţi să testaţi calităţile autoturismului.
Pe calea ferată se poate ajunge până la Moraviţa, Oraviţa sau Iablaniţa.

Ca posibiltati de cazare exista diferite pensiuni. O simpla cautare pe google ar fi de ajuns. Unele ofera o gramada de activitati pornind de la drumetii si teambuilding si pana la inchirieri de ATV-uri, tiroliana, paintball si altele. Oferta mi se pare destul de bogata, iar cel putin din poze, locul pare super.

pentru mine cele mai interesante 3 destinatii turistice ale ultimilor ani au fost:

-Stockholm

-San Diego

-Istanbul

de ce imi plac cele 3 orase? cea mai mare calitate a primelor 2 este ca in alea cateva zile pe care le-am petrecut acolo nu am auzit romaneste. ba mai mult, in San Diego daca le ziceam ca-s roman ma mai intampinau si cu un “Romania? where is that?….Europe? Cool man, thats a great place to live i wanna go there…” chiar ma simteam exotic pe la ei… singurul om din San Diego intalnit de mine care stia unde e Romania pe harta a fost un imigrant etiopian care auzise de Romania in timp ce se uita la atletism…sa traiasca acei cativa sportivi de valoare care mai salta din cand in cand ratingu’ mioritic. Suedezii in schimb erau atat de detasati de problemele astea incat le era tot una daca erai roman sau afgan. nota 10 pentru chestia asta( si pentru blonde, icebar si muzee dar despre astea in posturile urmatoare). Nici pentru turci nu prea conta de unde esti…ba mai mult, miraculos isi aduceau aminte de vreun var sau cumnat plecat in Romania, doar doar ti-or vinde ceva. per ansamblu era placut sa nu fii privt ca cetatean european de mana a 2-a sau a 3-a. si din cate am observat asta se intampla unde nu ajunge turistul roman de masa sau unde si ala este acceptat asa cum e fara sa i se chestioneze manierele atata timp cat plateste bine.

 in rest orasele-s superbe, fiecare in felul lui, de la orasul vechi din Stockholm scaldat il apele reci ale lacului Malaren, la coastele californiei cu soarele lor bland si aroma de Shiraz din Napa Valley si pana la minunatele baclavale turcesti de pe Divanyolu si atmosfera de 1001 de nopti…

Ca un roman ce a plecat uneori de voie, alteori de nevoie, ba prin tara ba prin afara ei, am invatat cate un lucru pe ici pe colo, si cum asta e primul post in care chipurile ar trebui sa ma prezint, hai sa vad ce am invatat despre mine:
1. am aer de contrabandist – in ultimii 2 ani am picat cu tronc cate uni vames de 3 ori: cand am venit din Suedia, pe Otopeni, nenea vamesu a tinut mortis sa ii arat pasaportul chiar daca eram in UE si puteam merge ca la Altex doar cu buletinul si chiar daca iesisem doar cu buletinul, nenea vamesu nu a vrut sa ma lase inapoi decat cu pasaportul…bine ca-l aveam. A doua oara m-a cautat un nene vames, tot pe grandiosul Otopeni, de data asta la iesirea din aeroport prin bagaje. Precizez ca veneam de peste ocean si mai trecusem prin vreo 5 aeroporturi in ultimele 10 zile in care nu ma controlase nimeni, dar asa e la noi, siguranta si incredere. A treia oara m-a controlat un vames ungur. Mi-a oprit bolidul din clasa mini, cu megaportbagajul lui in care de-abia daca incapea valiza prietenei ca sa vada daca faceam contrabanda cu tigari. Era evident ca dintre mine si conationalii de alta etnie imbarcati 4 intr-un mercedes cobra, eu eram potentialul interlop. Era evident ca eram inca in partea asta a lumii.
2. Dupa 10 zile departe de tara mi se face dor de acasa. La 10 ore dupa ce trec granita inapoi mi se face dor de duca.
3. Unul din cele mai bune motive pentru care NU as pleca din Romania este ca…oriunde altundeva m-as plictisi teribil.
4. Land of choice? naaah…aduceti inapoi fabulospiritu’!
Bun…cam atat cu subpunctele ca trebuie sa facem economie de hartie. si in plus daca as scrie azi tot maine ce as mai face?

Provocare pentru cei care ajung din intamplare pe blog: care sunt cele mai faine 3 destinatii turistice in care ai fost? interne si externe.

Pamukkale, termen tradus prin sintagma ”castelul din bumbac”, se afla in regiunea Aegean pe valea raului Menderes si are parte de un climat foarte bland pe tot parcursul anului.

Relieful de aici este  spectaculos. Ca urmare a numeroaselor miscari tectonice, in timp natura a creat la Pamukkale o panorama fascinanta si vestitele bai de calcar.

La fiecare 250 l de apa care curge se depun 2,2 grame de calciu, iar cu timpul s-au format adevarate stalactite, conferind regiunii un aspect “iernatic”, de alb imaculat. De la departare Pamukkale arata ca o fortareata naturala de gheata, desi temperatura apei atinge si 50 de grade, in anumite locuri facand imposibil scladatul.Din pacate in tultimii anii “muntele alb” se modifica semnificativ in mod negativ,deoarece cantitatea de apa a scazut foarte mult si nu mai reuseste sa acopere tot muntele,partile care nu sunt strabatute de apa au inceput sa se inegreasca.Desi numeroase echipe de cercetatori incearca sa modifici cursul apei si sa-l redirectioneze in permanenta pentru pastra aceasta creatie unica a naturii,se presupune ca va disparea in urmatorii 10-20 ani.

Eu am vizitat  Pamukkale in urma cu 12 ani si am fost impresionata de frumusetea acestei zone si in acelasi timp uimita,insa anul trecut cand am mers,am fost surprinsa si in acelasi timp trista sa vad ca aceasta frumusete a naturii e posibil sa dispara,asa ca mergeti sa vizitati cat mai repede posibil!

Spaţiul geografic necunoscut pe care-l propun la propunerea hotcity nu e nici un sat îndepărtat, nici vreo neauzită staţiune de vacanţă. E un loc de vacanţă într-adevăr, la 2 kilometri de oraş, unul din puţinele destinaţii turistice pe care ţi le pune la dispoziţie Valea Jiului a noastră.
E o vale. Un petic de pământ condimentat cu iarbă multă, înconjurat de pădure şi străbătut de slăbănogul pârâu al cărui nume nu e cu adevărat atestat. Locului îi zice Valea Morii, cel puţin vulcăneanul aşa îi zice de la trei ani, de când a căzut prima dată pe iarba de acolo, probabil la un grătar pregătit de părinţii care şi-au târât la rândul lor picioarele aici pe când aveau trei ani. Îi spune la fel şi în timpul şcolii primare, când vine cu micii prieteni din faţa blocului şi la fel îi spune şi în timpul gimnaziului pe parcursul bătăilor cu apă la care îşi provoacă prietenii care nu mai sunt la fel de mici. Tot Valea Morii o numeşte în timpul liceului când devine locul de soare şi întâlnire al adolescenţei. Se transformă în locul de care ţi-e dor în timpul facultăţii pe care cel mai probabil o vei urma la Bucureşti şi locul în care o să-ţi aduci copiii, ca să cadă şi ei pe iarba pe care ai căzut şi tu când erai ca ei. Sâmbăta e locul în care n-ai loc de restul fundurilor care cad pe iarba zilelor libere şi pe care abia-l aştepţi luni, redevenit la rangul lui de loc necunoscut.

Unii zic că pârâul e botezat Moara, şi de acolo vine Valea Morii. Alţii zic că de fapt exista o moară de vânt uriaşa pe vremea când bunicii lor erau nepoţi. Dar toţi zic că e cel mai frumos loc din al nostru oraş minier Vulcan şi singurul care nu-şi are iarba prăfuită de colbul cărbunelui şi pasul grăbit al omului.

Am mai găsit alte cuvinte despre vale dintr-un post pe care l-am scris prin noiembrie. Here it is:

(…)Valea, adică cel-mai-frumos-loc-din-vulcan-valea jiului-lume. Am rezistat atâta timp cât am avut căştile în urechi. Când mi-a căzut casca şi am auzit liniştea, genul de linişte doar cu vânt, apă ce curge şi clopote de vacă, liniştea pe care doar Valea o are. Şi care mi-o da de pe la 1 an. Ştiu sigur ca am o poza pe Vale de când aveam un an, deci e a mea de la 1 an. (…) Mă oprisem la izvor şi un domn venea din faţă. Un domn de vreo 60 de ani. Şi îmi pregăteam eu mâinile. Mânecile până la cot. Palme pâlnie. Şi aproape reuşisem să iau apa in varianta rudimentară până când mi-a oferit domnu´un pahar. I-am zâmbit şi l-am luat cuminte. Nu poţi să fii nepoliticos pe Vale. Nu poţi fii nepoliticos niciunde de fapt, dar mai ales nu pe Vale. A băut şi el apă, a mai zis două cuvinte şi a plecat. Nu poti sa turui pe Vale. Pentru că ştii că, deşi lumea e cu tine acolo, nu vine pentru tine. Vine pentru Vale. (…)

Trimit leapsa Fabuloasei şi Iubitoarei de fluturi şi Roxei care valsează. Să vezi cum dezvoltăm noi turismul în Valea Jiului

Oslo

Lucrurile s-au desăvârşit aici. Se bucură unele de altele perfect, fără deşeuri, fără scame. Case de păpuşi, cu storurile trase peste pluş. Fiecare cu suportul său şi natura ca suport pentru vitalitatea unor oameni perfect frumoşi. Pare dezert “oraşul”, de cele mai multe ori…viaţa colorată aleargă pe munţi, în costum de schi, în drumeţie sau la plajă. Trusa de schi, bujori în obrăjori. Pădurea ca grădină, sau camuflaj pentru oameni ai munţilor, neîntinaţi de citadinism, chiar dacă cinici. Ploaia bate, biciuie, cântă, apasă, susură; pământul se-nmoaie, se-afână – pistă pentru atleţi; se respectă zicala nordică: ”nu există vreme rea, numai haine nepotrivite”. Dimineaţa un duş cu gogoloaie de apă, şi ziua e o pistă de alergare sau de alunecare. O scufundare între două jocuri de glezne. Respiro…

Cenuşiu? Nici vorbă. Poate alb – rozaliu.

Gronland – cartierul asiatic

Ca orice capitală vestică respectabilă, Oslo şi-a adus Orientul la îndemână. Gronland ţine loc de grădina raiului, cu roade veşnic proaspete şi ieftine, mirodenii, kebaburi şi mâncăruri indiene light, ”aşa ca pentru europeni”, ne spune omul cu turban de la Punjab Tandoori, un locşor modest şi convenabil, unde oricine îşi poate face o idee despre ce înseamnă ”indian cuisine” mai puţin picantă. Am primit iaurt si castraveţi din partea casei – se pare că puiul cu curry nu era suficient de ”european” pentru mine.

Acordul nordico-asiatic ar fi în rezumat: Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici asiatici, care gătesc şi robotesc, când frumoasa de lapte e dusă la schi. Ninge din te miri ce. Nori groşi, ceaţă, soare răzleţ…imortele. Albă-ca-Zăpada e arogantă şi intangibilă. Nu o scutură decât fiori de pe umeri laţi şi blonzi, suport pentru frumuseţea şi puterea ei de gheaţă. Jocul e perfect. Vor construi împreună casa de păpuşi, vor împrăştia prin ea două, trei păpuşi mici, trandafirii…şi vor adopta una mică, arămie.

Aker Brige sau electrocity – portul

Omul prelungit peste golf. Sticlă din apă, pod de piatră îmblânzită; apa vibrează în spiţe de lemn, pe clape de piatră. Florile nu sunt indiferente la oameni.

De-a lungul mării se construieşte locul de joacă. Parc de sticlă, schele de lemn, orhidee, terase îmblănite, lumânări uriaşe, sculptură în trotuar. Apa de gheaţă e sursa de sticlă; un întreg oraş construit din cărămizi de sticlă în rame de lemn….cu flori, cu smocuri verzi, cu idei şi atitudini din desene animate.

Vikingii şi-au lepădat pieile aici, un covor gros, care s-a convertit în materie cenuşie.

Se cochetează cu lumile obscure, oculte, câte o coadă de drac la cotituri, printre flori gingaşe de primăvară, câte un zâmbet de elf în haine verzi, ceva mai groase, pleoape ninse, argintate, semiîntuneric…un oraş în jartiere albe.

Vaporaşe – jucării istorice, vele îndrăzneţe şi bărci cu motor. Portul se-oglindeşte în blocuri de sticlă, deşi “bloc”e aşa un cuvânt spurcat…să le spun locuinţe? Nu, cuiburi de oameni, în sfârşit, cuiburi de oameni, translucide, pe bază de lemn şi ferestre întinse pe toţi pereţii, printre plante. Arhitectura natur nu jigneşte pământul, nu stârpeşte boschetele, le include, se interferează silenţios şi se aşează între copaci, pe iarbă.

Aer, aerissim…aproape de cer, lângă apă..fiord..fi-ord – vârful lumii populate.

Fiord

Vacanţele flanchează oraşul. Cele mai discrete sunt la jumătate de oră cu vaporaşul. Dar sunt foarte multe care-l asediază, se infiltrează în premisele lui. Vacanţele mici şi dulci, în căbănuţe colorate, de parcă ar fi răsărit din pământ, cu cărări pietruite şi gard viu, pe insulele îmbrăţişate de oraş într-un golf. Insule de stâncă, pădurici cu gâşte şi iarbă, ierburi numai bune pentru scufundat în ele. Dantelărie de linişte în căsuţă, în umbrare, în poieniţe. Braţe cu gesturi îndulcite pe spătare de lemn, pe undiţe – vara nordică.

In spatele blocurilor de pe bulevardul Mihai Eminescu, o cladire cu ziduri masive si aspect arhaic contrasteaza izbitor cu noile constructii. Casa Paharnicului este tot ce a mai ramas din vechea piata a orasului, marturie a unui trecut economic in care negotul ocupa un loc de prima importanta.

Construit la inceputul secolului al XIX-lea de catre Dimitrie Gheorghiadis, paharnicul, pe malul Sipotelor, Casa Paharnicului a fost destinat inca de la zidirea sa depozitarii marfurilor ce urmau sa se desfaca laPiatra-Neamt si in imprejurimi.

Planul constructiei de la Casa Paharnicului are elemente comune cu cel al casei Semaca dar este conceput cu o mare predilecţie pentru formele masive, pur utilitare. Parterul prezinta forma de portic din stalpi greoi si arcade plate de zidarie, fiind – ca si beciul de altfel – in intregime boltit. La etaj regasim cerdacul, sprijinit pe stalpi grosi de caramida, dar mai larg si mai solid, capabil sa serveasca, la nevoie, ca spaţiu de depozitare.

Temelia de piatra si zidaria de o grosime impresionanta nu au prea avut de suferit de-a lungul anilor. S-au facut doar compartimentari interioare pentru o noua distribuire a spatiului, ele fiind inlaturate cu ocazia ultimelor lucrari de restaurare, in urma carora edificiul a fost transformat in unitate de alimentatie publica.

Casa memoriala Calistrat Hogas a fost construita in anul 1885, casa-muzeu este o parte dintr-o gospodarie mare si frumoasa, care mai cuprindea alte doua locuinte si o anexa – acestea din urma constituind zestrea sotiei, completata cu o livada foarte bine ingrijita si productiva. Desi multa vreme tanara familie a scriitorului a locuit in casele vechi, in tovarasia socrului, preotul Costache Gheorghiu s-a preocupat de confortul fiicei sale – Elena – oferindu-i o casa noua, cu anexa, pe cheltuiala proprie.

Posedand un stil arhitectural reprezentativ, casa este inscrisa pe lista monumentelor de arhitectura din Patrimoniul Cultural National.  Inaltata pe temelie de pamant, cu pereti din combinatie de lemn si pamant, cu dusumele din lemn si usi in două canaturi, Casa memoriala Calistrat Hogas a pastrat si sobele din caramida si olane, varuite, prevazute cu elemente decorative neoclasice, specifice epocii si pozitiei sociale a proprietarilor. Casa memoriala Calistrat Hogas a suferit restaurari si consolidari in perioada 1967-1969 si 1992-1994, pastrandu-se structura initiala.

Dupa moartea scriitorului, 28 august 1917, in casa a continuat sa locuiasca familia: sotia si doua fiice – Cecilia si Sidonia. In anul 1939, la 12 iunie, Sidonia organizează primul muzeu, particular, intr-o singura incapere, din dorinţa de a oferi publicului o suita de materiale memoriale, pe care le insufletea prin propria sa prezenta. La 19 aprilie 1969 se deschide, in tot spatiul locuibil, institutia muzeală memoriala, de stat, folosindu-se piesele achiziţionate de la familie. In anul 1994 se amenajează un locas ce beneficiaza de toate mijloacele muzeografice si memorialistice pentru a recompune atmosfera proprie a casei, din ultimii cinci ani din viata scriitorului CALISTRAT HOGAS (1847-1917).

Loc de viata si munca, punct de pornire in drumetii si de repaus creator, casa-muzeu a constituit un întreg univers uman si domestic, despre care Sidonia C. Hogas, maestra de pian, a lasat posteritatii informatii autentice si originale, respectate si urmate in actuala organizare muzeografica. Prima încapere este dedicata drumetului Calistrat Hogas, evocat prin piese originale, specifice pasiunii sale, si prin opere de arta ce transpun plasticitatea operei literare în viziuni de forme şi culori de pictoriţa Iulia Hălăucescu.

Salonul din casa memoriala Calistrat Hogas ofera o perspectiva mixta: documentara si memoriala – asupra epocii, mentalitatii ei si a laturilor personalitatii lui Calistrat Hogas. Iatacul Sidoniei C. Hogas isi pastreaza aerul auster ca in anii in care “Domnisoara” isi depana amintirile cuprinse în cartea de amintiri Tataia. Sufrageria de iarna cuprinde o diversitate de piese reprezentative pentru ambianta familiala. Dormitorul sotiei – Elena – reprezinta o alta secventa elocventa pentru istoria civilizatiei si mentalitatii romanesti, punctand in memorie surprize-unicat. Camera de lucru a scriitorului prezerva elemente din intimitatea creatoare a acestuia.

Manastirea Razboieni se afla la Razboieni-Valea Alba, pe locul unde Stefan cel Mare a încercat sa opreasca valul pustiitor al ostilor turcesti, se inalta in amintirea grelelor încercari din vara anului 1476, unul dintre cele mai valoroase si interesante monumente din judetul Neamt.

PREZENTARE

Intrarea in incintă este arcuita sub turnul-clopotnita asezat la nord-vest. El nu se aseamana cu turnurile construite de Stefan cel Mare si este – fara indoiala – produsul unei epoci mai tarzii. Biserica, in schimb, are acelasi plan cu celelalte ctitorii ale viteazului domn, de la Piatra-Neamt si Borzesti, alcatuind impreuna o categorie distincta in cadrul stilului arhitectonic ce s-a definit atunci. Desi a suferit numeroase prefaceri de-a lungul celor cinci veacuri de existenta, Manastirea Razboieni a fost readusa la forma sa initiala in urma lucrarilor de restaurare din anii 1975-1977, care au indepartat pridvorul de la intrare, turlele ridicate în secolul al XIX-lea si celelalte adaosuri ce denaturau infatisarea întregului ansamblu.

Ca si la Piatra-Neamt, exteriorul este impodobit cu doua siruri de ocnite sub cornisa, cu aceeasi dispunere ce se bazeaza pe repartizarea a două ocnite mici peste una mare. Manastirea Razboieni nu are sanuri laterale iar absida altarului este de forma poligonala, fiind acoperita de noua firide alungite. S-au construit si doi contraforti cam de acelasi tip ca la Piatra-Neamt dar – lucru putin obisnuit si in parte inexplicabil – sunt amplasati de-o parte si de alta la limitele absidei altarului.

Ornamentatia exterioara din Manastirea Razboieni a fost deteriorata de-a lungul veacurilor si a stat apoi ascunsa sub straturi groase de tencuiala, dar lucrarile de restaurare la care ne-am referit au relevat existenta acelorasi benzi de caramida smaltuita si discuri policrome cu bumbi centrali care infrumusetează ctitoriile lui Stefan cel Mare de la Manastirea Neamt, Borzesti si Piatra-Neamt.

Portalul de la intrare prezinta cunoscuta alternanta de toruri si cavete imbinate in arc frant, cu baze poligonale ornamentate. Si in acest caz luneta portalului a fost acoperita cu sculpturi lobate specific gotice, dar care n-au mai fost executate cu aceeasi acuratete si pricepere ca la Piatra-Neamt.

Sistemul de boltire din Manastirea Razboieni se caracterizeaza prin rezolvari constructive proprii acestui restrans grup de monumente. Pronaosul este acoperit cu doua calote sferice sustinute printr-un arc dublou în care se descarca alte trei arce longitudinale dispuse in trepte. Cupola naosului apasa direct pe cele patru arce piezise, iar acestea descarca la randul lor pe arcele dublouri transversale dinspre pronaos si altar. Arcele longitudinale, pe care le regasim si la Piatra-Neamt, sunt etajate si dispuse cate doua la fiecare zid. Trebuie de asemenea sa mai semnalam faptul ca arcele dublouri care sprijina cupola naosului la est şi la vest sunt separate de altar si respectiv de pronaos prin doua inguste boltiri semicilindrice, iar retragerile pilastrilor de sustinere au forma unor console angajate.

In ansamblu, intregul sistem de boltire al monumentului se remarca prin unitate si eleganta, creand privitorului un sentiment de incredere si echilibru interior.

PATRIMONIUL

In tezaurul de nepretuit al mostenirii materiale si spirituale pe care Stefan cel Mare a lasat-o posteritatii, Biserica “Sf. Mihail” din Razboieni-Valea Alba a capatat, inca de la zidire, semnificatii cu totul deosebite, ce pun inca o dată in lumina evlavia si taria de caracter a viteazului voievod.

In primul rand ca, fapt fara precedent, Manastirea Razboieni nu s-a mai inalţat pentru a consemna o noua izbanda a Domnului si a Tarii, ostenii romani fiind nevoiti sa se retraga de pe campul de lupta, după o indelungata si eroica rezistenta, in fata unui dusman ce detinea o coplesitoare superioritate numerica. Scopul strategic de intarziere a inaintarii otomane si de diminuare a fortelor invadatoare fusese desigur atins, dar nu putea fi vorba de înfrangerea inamicului atunci si acolo si de inlaturare a pericolului ce ameninta intreaga tara.

Decizia lui Stefan cel Mare de a evoca printr-o noua ctitorie evenimentele din vara anului 1476 releva o anumita conceptie a voievodului conform careia eroii raman eroi indiferent de rezultatul jertfei lor, iar orice actiune indreptata impotriva Islamului, intru apararea tarii si credintei, era binecuvantata de Dumnezeu si demna de amintit posteritatii.

Pe de alta parte, lacasul de cult, anume Manastirea Razboieni de deosebeste de toate celelalte fiind conceput cu destinatia speciala de a adaposti osemintele celor cazuti in 1476. Dupa doua decenii de la dramatica inclestare, Stefan cel Mare a decis deshumarea celor ce si-au pierdut viata pe campul de lupta, punand ramasitele acestora ca temelie noului asezamant. Aceasta realitate istorica, transmisa prin traditie si evocata indirect in pisania care s-a pastrat, a fost confirmata si de cercetarile arheologice prilejuite de ultimele lucrari de restaurare ce au redat infatisarea de inceput a bisericii. Atunci, desfacandu-se placile de piatra ale pardoselii si efectuandu-se o sectiune pe axul longitudinal al constructiei, a fost descoperit un strat consistent de resturi osteologice umane, cu o grosime inegala dar continuu in intreaga suprafata studiata. Aceste sfinte relicve confera bisericii calitatea de adevarat mausoleu feudal, singurul de acest gen din tara, menit sa adaposteasca osemintele tuturor celor cazuti pentru Tara si Credinta, indiferent de obarsie si de rang.

In acest context, se poate spune ca, fara a se putea impune prin proportii si monumentalitate, Manastirea Razboieni se inscrie printre marile valori ale patrimoniului istoric si artistic romanesc, dainuind peste veacuri ca un simbol al dragostei de libertate si al spiritului de sacrificiu care au innobilat dintotdeauna existenta acestui popor.

Lacul Batca Doamnei este situat in orasul Piatra Neamt, el s-a format in anul 1962, prin bararea raului Bistrita si indiguirea laterala, pe partea stanga, a unui perimetru din albia majora a raului. Lacul Batca Doamnei este alimentat, in principal, cu apa din lacul de baraj Izvoru Muntelui-Bicaz, prin intermediul canalului de aductiune al Hidrocentralei de la Stejaru, la care se adauga vechiul curs al raului Bistrita, cu un debit foarte redus, precum si paraul Doamna, afluent de dreapta al lacului.

Lacul Batca Doamnei este siutuat la o altitudine de 325 metri si are o suprafata de 235 ha, lungime maxima 3200 m, latime maxima 1050 m, adancime maxima 15,5 m si nu este poluat cu ape uzate industriale, intrucat in bazinul sau hidrografic nu exista obiective industriale. De altfel, lacul furnizeaza apa potabila pentru o parte din locuitorii municipiului Piatra Neamt. Volumul acumularii de apa din Lacul Batca Doamnei este de aproximativ 10 milioane metri cubi.

Manastirea Horaita este asezata la altitudinea de 600 de metri, nu departe de poalele muntelui Horaiciorul – 1.076 de metri, langa versantul rasaritean al muntilor Stanisoarei din Carpatii Orientali. Manastirea – initial, numai biserica de mir – a luat fiinta acum mai bine de cinci veacuri.

Manastirea Horaita a fost ridicata de calugarii care, doritori de retragere, pusniceau razleti prin poienile din preajma. Dovada acestui fapt stau astazi toponime ca “Poiana lui Calinic”, “Poiana lui Iov”, “Poiana lui Silvestru”, locuri ce pot fi usor identificate in preajma manastirii.

Drumul spre manastirea Horaita poate fi strabatut atat cu masina cat si pe jos. Din drumul national 15C Piatra Neamt – Targu Neamt, in dreptul localitatii Dobreni, se parcurg 15 kilometri pe drumul judetean 156A, prin localitatile Negresti si Poiana. O alta modalitate de a ajunge este oferita de acelasi drum national, dinspre Targu Neamt in dreptul localitatii Cracaoani pe drum comunal nemodernizat de 6 kilometri.

Odorul cel mai de pret din manastirea Horaita este icoana Maicii Domnului “Izbavitoare de seceta” – facatoare de minuni . Distinsa ca valoare artistica, realizata in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, ea provine din vechea biserica de lemn a Horaitei. Imbracamintea in argint a icoanei a fost realizata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Departe de zgomotul lumii, atat la manastirea Horaita, cat si la Schitul Horaicioara, se continua traditia vrednicilor inaintasi de a impleti armonios rugaciunea, munca, ascultarea si isihasmul. In acest loc binecuvantat de Dumnezeu, pelerinul dornic de liniste se poate bucura si de cuvantul cel folositor pentru viata duhovniceasca.

In spiritul ospitalitatii proverbiale a romanilor, obstea de la Horaita ofera pelerinilor veniti din toate colturile tarii cazare si masa. Vreme de una, doua sau chiar trei zile te poti bucura fara griji de pacea duhovniceasca si linistea padurii.

Cazarea se face, in functie de numarul pelerinilor, in camere de 3-4 persoane sau la comun. Si masa este asigurata pe aceasta perioada prin bunavointa ostenitorilor manastirii. iar tinuta decenta si comportamentul adaptat mediului nu pot sa lipseasca.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

Schitul Sihla este situat la 6 km de manastirea Sihastria, schitul Sihla este una din renumitele sihastrii ale Moldovei care, asemenea celorlalte vetre isihaste, a intretinut o inalta traire duhovniceasca in tinutul Neamt, dand cativa dintre cei mai alesi sihastri.

Primii sihastrii s-au nevoit la Schitul Sihla in secolul XV fiind atrasi de singiratatea desavarsita a muntilor si desisul neumblat al codrilor. Prin ascunzisurile muntilor au existat multe chilii-adaposturi de sihastri si paraclise din lemn. Prima biserica din lemn a fost ctitorita de familia Cantacuzino in anul 1741 cu hramul “Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul”. Aceasta a dainuit pana in anul 1813 cand Arhimandritul Benedict, staretul manastirilor Neamt si Secu, o reinnoieste cu temelie de piatra si pereti din barne de lemn. In anii 1973 – 1974, pe timpul Mitropolitului Iustin Moisescu, cu sarguinta staretului Manastirii Sihastria, arhimandrit Victorin Oanele, aceeasi biserica este restaurata in intregime. Pictura in fresca a fost executata de catre pictorul Vasile Pascu, cu cheltuiala lui Vasile Cardei din Bucuresti.

Schitul Sihla este o constructie in stilul clasic al bisericilor moldovenesti, in forma de cruce cu o singura turla deasupra naosului. Interiorul este impartit in altar, naos si pridvor. Catapeteasma sculptata in lemn de tei, poleita cu aur, dateaza din secolul al XVII-lea. Intre anii 1973-1974, biserica a fost restaurata din temelie si s-a pictat in tehnica fresca stil bizantin de catre pictorul Vasile Pascu cu intreaga cheltuiala a domnului Vasile Ciordei din Bucuresti, originar din Bucovina. Dupa 1990 a fost renovata turla bisericii.

Bisericuta cu hramul “Schimbarea la Fata”, construita in apropiere, sub stanca, a fost ctitorita in 1763 de Ionita Aga Cantacuzino-Pascanu, in amintirea prietenului sau Ioan Coroiu, mort pe aceste meleaguri la o vanatoare. Schitul Sihla este construita in forma de nava, fara abside si turla. Catapeteasma este pictata in ulei o data cu bisericuta, care se pastreaza si azi in starea initiala, in dreapta si stanga bisericutei se afla cate o cladire mica pentru chilii construite mai tarziu, in secolul al XlX-lea.

Dupa 1990, obstea schitului a construit o cladire din zid, pater si etaj, care are la parter trapeza, bucataria si camara pentru alimente, iar la etaj chiliile. O alta cladire tot din zid, construita pentru chilii, are beci la subsol.

Pe versantul nordic al Muntelui Sihla, pe o carare tainica, se urca la Pestera Sfintei Teodora, unde prin multe lacrimi post si rugaciune s-a nevoit ani de-a randul Cuvioasa noastra Teodora -Pamanteana sau “Aurora Carpatilor”, cum mai este numita in popor, ajungand la masura Sfintei Maria Egipteanca. Sfanta Teodora a fost canonizata la 7 august 1992, fiind considerata cea mai aleasa Floare Duhovniceasca. Pentru omagierea vietii ei se spune ca a fost infiintat schitul Sihla in 1725 si tot in amintirea ei schitul infiintat in 1991 in Codrii Pascanilor a primit hramul Sfanta Teodora.

La schitul Sihla de sarbatoarea Sfintei Teodora (7 august), a hramurilor (si nu numai), sosesc multi credinciosi pelerini, unde se roaga aducand laude si multumiri lui Dumnezeu cel in Treime laudat, Maicii Domnului, Sfintei Teodora si tuturor Sfintilor pentru toate darurile primite.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

In partea de nord a orasului Piatra Neamt se ridica muntele Cozla, cu altitudini de 657 m in punctul numit “Trei Coline” si 679 m in punctul “Trei Caldari” (aproape de satul Garcina). Muntele Cozla are forma unei culmi alungite de la nord la sud si este alcatuit din straturi de marne diferite, sisturi argiloase, straturi bogate in fosile de pesti si alge, reprezentate si la Muzeul de Stiinte Naturale din Piatra Neamt.

De aici de la Muntele Cozla pornesc cele mai atragatoare trasee de pe muntele Cozla, care ne poarta pe firul potecilor umbroase, pe sub bolta de cetini, spre Darmanesti, spre Carlomanul sau spre ciudata creatie a naturii pe care localnicii o numesc “La trei caldari”. Aici, in peretele de piatra, se afla sapate trei scobituri rotunde, cu diametrul de cca. 60 cm (care pentru raritatea si interesul lor stiintific sunt declarate monumente ale naturii ) a caror origine este diferit explicata de specialisti : unii considera ca ne aflam in fata unui fenomen carstic, altii le atribuie o natura periglaciara, in timp ce alti cercetatori le califica drept marmite eoliene formate prin actiunea indelungata a vanturilor.

Pe muntele Cozla au fost descoperite in 1882 izvoare de ape minerale cloruro-sodice si sulfuroase, recomandate de analizele facute la vremea respectiva de Petru Poni, in tratarea afectiunilor digestive si circulatorii. Desi aceste ape au atras la Piatra Neamt, mii de turisti, in timp, exploatarea nerationala a dus la colmatarea lor. O investitie in acest domeniu ar putea oferi si in zilele noastre posibilitatea revalorificarii acestor ape.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

Casa memoriala “Mihail Sadoveanu”

La 26 iunie 1966 a fost inaugurată Casa memorială “Mihail Sadoveanu” într-o construcţie ridicată în 1937 de Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei în perioada 1935-1940. Devenită casă de oaspeţi, este pusă la dispoziţia scriitorului Mihail Sadoveanu în 1944 şi cedată spre folosinţă pe viaţă în 1949, îmbină valoarea sentimentală şi istorico-literară conferită de prezenţa sadoveniană cu certe calităţi arhitecturale, inspirate din specificul vechilor construcţii din zonă. Casa memoriala “Mihail Sadoveanu” a fost donată statului pe timp nelimitat pentru a fi folosită ca muzeu.

Muzeul a fost înfiinţat în 1964 – 1966 de către Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, cu sprijinul familiei Sadoveanu. Inaugurat în august 1966, este trecut în administraţia Complexului Muzeal Neamţ în 1970. Casa memoriala “Mihail Sadoveanu” a revenit în administraţia Muzeului Literaturii Române Bucureşti la 1 ianuarie 1994. Scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944 – 1961, fiind reşedinţa sa de vară. Muzeul păstrează ambianţa de epocă şi expune obiecte memoriale: portretele părinţilor, portret şi bust ale scriitorului, o icoană din secolul al XVIII-lea, o masă florentină, un şah de fildeş, pianul, sabia de samurai, obiecte de vânătoare şi pescuit; cărţi (“Biblioteca roz” – 75 volume), ediţii princeps (61); volume de documente istorice de la 1500.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

Parcul Natural Vânatori Neamt, constituit ca parc natural în anul 1999, se afla situat în Nordul judetului Neamt, la granita cu Suceava, în apropierea orasului Tg. Neamt. Din punct de vedere geografic, Parcul Natural Vânatori Neamt se întinde pe versantul estic al Muntilor Stânisoarei, subdiviziunea Muntii Neamtului (în partea estica a Carpatilor Orientali), si peste Subcarpatii Neamtului (aflati în cadrul Subcarpatilor Orientali), acoperind o parte a bazinului Ozanei si Cracaului. Suprafata parcului este de 30.818 ha, din care 26.322 ha padure.

Parcul Natural Vanatori Neamt constituie un adapost pentru o serie de specii rare sau în extinctie in alte zone: ursul brun (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx), vidra (Lutra lutra), zimbrul (Bison bonasus) – în captivitate la Rezervatia de zimbri Dragos-Voda, altadata componenta a faunei salbatice. Alte mamifere care se pot întâlni în raza Parcului Natural Vânatori Neamt sunt: vulpea (Vulpes vulpes), pisica salbatica (Felix sylvestris), cerbul carpatin (Cervus elaphus), caprior (Capreolus capreolus), mistretul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europeus) etc.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

La baza hipica “Col. Virgil Barbuceanu” puteti practica calaria de agrement, pe traseele puse la dipozitie de personalul bazei, care va va indruma spre o plimbare cu trasura sau, daca stati mai mult in zona, puteti lua si cursuri de calarie, iar pentru copii mai mici este disponibil un ponei. Grajdurile bazei hipice adapostesc 30 de cai, dintre care trei (din rasa Lipitan) sunt folositi pentru mersul cu trasura. Baza il gazduieste si pe Violet, fosta glorie olimpica de la Olimpiada de la Moscova. Calul, pursange englez, in varsta de 25 de ani, a fost calarit de toti cei care acum sunt mai campioni la echitatie.

Una dintre odoarele bazei este “Indianul”, un cal din rasa Holstein, unicat in Romania, pentru ca este obtinut in urma unui transfer de embrioni. “Indianul” este extrem de bland si arata leit ca armasarii din povestile lui Karl May.

Oferta bazei hipice:

» Cursuri de echitatie
Program: Miercuri 15-19, Sambata 09-14, Duminica 09-14
Tarife: Copii si elevi 10 RON/lectia, Adulti 20 RON/lectia

» Calarie de agrement
Program: Marti 15-19, Joi 15-19, Duminica 09-14
Tarife: Copii si elevi 10 RON/30 minute, Adulti 20 RON/30 minute

» Plimbari de agrement cu trasura
Trasee: Aleea tineretului, Batca doamnei, Bd. General Dascalescu, Bd. Republicii,
Piata Stefan cel Mare, Str. M. Eminescu, Bd. Traian, Str. Eroilor, Str. Stefan cel Mare
Tarife: 10 RON/15 minute

» Trasurile se pot inchiria pt nunti sau alte evenimente.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

Biserica “Schimbarea la fata” reprezinta un monument istoric si de arhitectura religioasa construit din lemn. Din punct de vedere arhitectural, biserica “Schimbarea la fata” poate fi calificata fara nici o rezerva ca fiind una dintre cele mai reusite realizari ale arhitecturii populare in lemn. Intreaga constructie, executata din barne si scanduri groase de brad si de stejar pe temelie de piatra, tradeaza o mana de virtuoz care a fixat in fiecare perete precizie, pricepere si imaginatie. Biserica “Schimbarea la fata” este de tipul bisericilor cu plan simplu in forma de nava, fara sanuri laterale si cu altar pentagonal, clopotnita aflandu-se in imediata apropiere, spre sud. Acoperisul de sindrila imbraca intreaga constructie in mod unitar, fara a sublinia la exterior decat prezenta altarului.

Interiorul din Biserica “Schimbarea la fata” este impartit in pronaos, naos si altar, pridvorul de la apus constituind, fara indoiala, un adaos mai recent (1924). Chenarele ferestrelor si cel al usii de la intrare sunt ornamentate cu incrustatii dense, care alcatuiesc motive geometrice de o meticuloasa executie. In plus, la usa, frecventul decor al snurului in relief reproduce simbolic torurile vechilor portaluri de la intrarea bisericilor lui Stefan cel Mare. Boltirea semicilindrica a pronaosului este rezolvata in mod original, mai ales in ceea ce priveste sustinerea ce se realizeaza in trepte de forma poligonala, ale caror dimensiuni se reduc in partea superioara.

Catapeteasma actuala din Biserica “Schimbarea la fata” este un produs al ultimelor decenii, cea veche neavand nici pe departe forma traditionala. In locul fundalului de lemn sculptat care separa naosul de altar si pe care sunt pictate scenele si portretele riguros stabilite prin canoane, aici se aflau cinci randuri de icoane asezate pe un perete de scanduri, fara a se respecta o succesiune prestabilita.

Aceste icoane insa, in marea lor majoritate, aveau o valoare istorico-artistica deosebita. Este vorba de cel putin trei grupe de icoane distincte ca stil si chiar ca structura plastica, fiind executate, fara nici o exceptie, pe bucati de scandura atent pregatite cu un glet de ipsos. Din punct de vedere cronologic ele acopereau in intregime secolele XVI si XVII, iar ca factura artistica multe dintre ele se impun printre cele mai reusite creatii ale genului iconografic.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

Cunoscut mai mult sub denumirea de Turnul lui Ştefan cel Mare, turnul-clopotniţă este amplasat la nord-vest de biserica “Sf. Ioan” şi face parte, împreună cu aceasta, din complexul arhitectural “Curtea Domnească”.

Turnul lui Ştefan cel Mare este o prismă înaltă, cu latura de 5,80 m, de secţiune pătrată până la înălţimea de 7 m (deasupra catului al II-lea), şi care prin ieşirea muchiilor devine octogonală, cu laturile neegale, muchiile prismei pătrate prelungindu-se pe teşituri, pe o înălţime de câţiva metri, cu câte un contrafort, ca la toate turnurile de acest fel – care au servit şi ca loc de refugiu şi apărare împotriva atacurilor vrăjmaşilor. Încăperea de la nivelul solului, boltită cu un semicilindru, este izolată.

Construcţia este executată din piatră brută străbătută cu câteva brâie de cărămidă. Muchiile prismei şi contraforţii, din piatră făţuită. Pe feţele netede ale blocurilor de pe colţuri se mai păstrează pe alocuri discurile mici de teracotă smălţuită şi colorată care astupă găurile lăsate de cleştii cu care au fost ridicate pietrele pe schelă, îmbogăţind totodată decorul faţadei.

Camera clopotelor reţine atenţia prin urmele arcelor de susţinere şi pandantivii de colţ, ceea ce ne duce cu gândul la o boltă semisferică. Astăzi în camera clopotelor se găsesc 4 clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamţ, de către meşterul Damian.

Decoraţiunile din Turnul lui Ştefan cel Mare sunt realizate de firidele existente în partea superioară şi de brâurile de cărămidă aparentă care înconjoară turnul la limitele ferestrelor mari şi sub fereastra mică de la primul cat.

Pe la jumătatea veacului XIX se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creindu-se o încăpere pentru “păzitorii de foc”. Într-o stampă executată de Gheorghe Asachi în 1847 foişorul nu se observă, dar se ştie că el exista deja în 1861, an în care s-a deschis o listă de subscripţie publică pentru achiziţionarea şi montarea în vârful turnului a unui orologiu de mari dimensiuni.

Primul ceas se pare că a fost adus de la Viena şi montat în anul 1861. Pe de altă parte se spune că în ocniţa din peretele de est a turnului a existat o tăbliţă care cuprindea date despre construcţia foişorului şi aşezarea ceasului public. Pe tăbliţă apărea următoarea însemnare “Ceasul din acest turn a fost donat de Vasile Miteanu, în memoria moşului său Nicolae Gridov în anul 1890″. Unele surse indică faptul că orologiul din Turnul lui Ştefan cel Mare a fost fabricat într-un atelier din Viena, în anul 1888.

Mecanismul ceasului a fost schimbat, se pare, de mai multe ori de-a lungul timpului. Cel existent în momentul de faţă în turn, şi care nu mai este cel original, a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din Neamţ, şi a fost o comandă specială pentru Piatra-Neamţ. Ceasul a funcţionat continuu până la al doilea război mondial. A fost reparat prin anii ‘60 şi a funcţionat până în anul 1975. Prin 1980 a fost din nou reparat şi a mai funcţionat până în 1989, după care acesta s-a oprit. A fost reparat şi repus în funcţiune în anul 2006.

Astăzi, deşi a încetat să mai fie cea mai înaltă construcţie din oraş, “turnul lui Ştefan cel Mare” a rămas un simbol şi o mărturie de necontestată valoare sentimentală, găsindu-şi locul cuvenit pe emblema acestei străvechi urbe româneşti.

Daca doriti un sejur de neuitat in judetul neamt CLICK AICI

Manastirea Durau este situata in comuna Ceahlau, judetul Neamt. La 5 km distanta de acest lacas se afla cascada Duruitoarea, de unde ii vine si numele.

In jurul muntelui Ceahlau au existat numeroase schituri, dintre care unele au ars, iar altele au fost acoperite de avalanse. Cea care a scapat de prapad si a facut fata vremurilor a fost si este manastirea Durau. Inca de la 1600 s-a stiut despre un schit de la poalele Ceahlaului, ce era condus de nepoata lui Vasile Lupu, maica Mariana.

1779 este anul primei atestari documentare ale edificiului. Intre anii 1932-1835 a fost ridicata actuala biserica de catre cativa calugari de la manastirea Neamt si Secu. Sfintirea acestui asezamant a savarsit-o mitropolitul Veniamin Costachi, avand hramul Buna Vestire.

In 1853 s-a realizat pictura pridvorului bisericii, in ulei, de catre monahii Macarie, Pimen si Ghervasie. Pictorul Nicolae Tonitza si ucenicii sai au pictat restul bisericii, in tehnica encaustica, intre anii 1935-1937.
Catapeteasma sculptata in lemn de tei si poleita cu aur a fost pictata in Constantinopol. Din secolul al XVIII-lea exista Icoana mare, argintata a Maicii Domnului. Turnul clopotnita din manastirea durau a fost construit in anul 1835 si adaposteste paraclisul cu hramul Schimbarea la Fata.

Vechile constructii ale bisericii din manastirea durau cuprind si Casa Veniamin Costachi si vechea clopotnita din lemn.
In anul 1959, manastirea Durau functiona ca biserica parohie , apoi ca schit de calugari, iar din 1991 a redevenit manastire de maici.

Alexandru Vlahuta despre manastirea Durau: “Urcam un tapsan intunecat de brazi si iesim in luminis, in larga faneata de la poalele Ceahlaului, la Schitul Durau. Toaca rasuna limpede in pacea cuprinsului. Soarele scapata spre asfintit. Pete de aur se aprind pe coamele codrilor. Suietele izvoarelor s-aud bolborosind ca niste glasuri pe sub pamant. Maret, fantastic se ridica-n fata noastra, ca un dom urias, Pionul – batranul rege al Carpatilor Moldovei.

Monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte este situat in partea de nord-est a orasului, pe o larga terasa, creata artificial in 1936 pe Culmea Plesului, la o altitudine de 491 m, cam cu 100 m deasupra orasului, pentru a putea fi observat cu usurinta de la distante mari.

Acest monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte a fost ridicat la Targu Neamt, deoarece aici, in iarna anului 1916 si primavara anului 1917, pe povarnisurile Culmii Plesului, s-au instruit primii luptatori vanatori de munte, multi dintre ostasii acestui batalion fiind din zona.

Acest monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte a fost construit la propunerea Societatii “Cultul eroilor”, cu sprijinul “Comitetului de initiativa al vanatorilor de munte”, cu sediul in Bucuresti, in fruntea caruia a fost generalul Virgil Badulescu (atunci maior), cel care a instruit si pregatit primul batalion de vanatori de munte, impreuna cu 28 de ofiteri din cadrul corpului de armata al vanatorilor de munte.
La nivelul orasului Targu Neamt, a fost constituit un “Comitet local”, in frunte cu primarul Ioan Balan si cu veteranul de razboi Constantin Rafaila, vanator de munte, sergent pe campul de lupta, decorat cu “Crucea Mihai Viteazul”.

Monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte a fost inaugurat la 29 iunie 1939, in cadrul unei solemnitati la care a participat regele Carol al II-lea, intemeietorul primului batalion de vamatori de munte, primul ministru Armand Calinescu, generali, ofiteri superiori ai corpului de armata al vanatorilor de munte, oficialitati ale judetului si multi locuitori din oras si din imprejurimi. Monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte este “inchinat eroilor care au infruntat urgia focului dusman si au inscris pagini de glorie si jertfe in istoria Razboiului de Reintregire a Neamului la Targu-Ocna, Magura, Ciresoaia si la Cosna”. De atunci, deasupra orasului, pe Culmea Plesului, strajuieste aceasta impunatoare opera de arhitectura si de arta, realizata de arhitectul Theodor Burca.

Monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte are un soclu bine proportionat, cu inaltimea de 16 m, sugerand prin forma sa terminala un foisor de observator. Pe laturile monumentului sunt trei placi de marmura: una aminteste data de 27 iulie 1917, cand vanatorii de munte pleaca pe linia frontului; o placa mare cuprinde numele celor 172 “vanatori de munte cazuti pe campul de onoare”, si a treia cuprinde textul dedicat dezvelirii monumentului.

Pe soclu mai sunt doua basoreliefuri, realizate in bronz de catre Theodor Burca. Unul prezinta o femeie inaripata, imbracata in haine de roman, cu o spada la sold, in miscare, ce face un salt de pe un varf de munte. Ea simbolizeaza Romania. In mana stanga tine stema Romaniei sprijinita pe umar, iar in mana dreapta intinsa are o coronita de lauri. Al doilea basorelief prezinta militari romani avantandu-se in lupta, cu casca pe cap si cu baioneta la arma. Pe o treapta superioara a soclului se afla un vultur mare, din bronz, ce-si ia zborul catre vest, la fel ca ostasii primului batalion de vanatori de munte porniti spre frontul de lupta. In partea de nord, apare la suprafata cripta mausoleului, sub forma unui mormant, cu lespedea neagra, cu o cruce alba pe ea.

Monumentul-mausoleu al vanatorilor de munte a fost renovat in 1990 si anual, la 3 noiembrie, este sarbatorita “Ziua vanatorilor de munte”.