Devotamentul este nazuinta unui suflet nobil de ajunge la inaltimea unuia mai mare decat el…

Draga mea prietena,

Inainte de orice, am sa-ti urez La multi ani, viata linistita si fericita, sa ti se implineasca toate dorintele si sa ai parte de ceea ce iti doresti. Si iti mai doresc sa ma vezi si pe mine fericita.

In toti anii astia de cand ne cunoastem, ai fost o binecuvantare pentru mine. Intotdeauna ai stiut sa ma moderezi, sa ma aduci cu picioarele pe pamant, sa ma faci sa fiu constienta de rezultatul actiunilor mele prostesti si m-ai ajutat neconditionat, indiferent de cate prostii am facut. Din pacate pentru mine, prostiile le-am facut oricum si nu te-am ascultat poate niciodata inainte de a le face. Totusi, niciodata nu mi-ai spus “I told you so”.

Tind sa cred ca atunci cand ai avut supararile tale si ai venit la mine, ai facut-o pentru ca aveai incredere in sfaturile pe care ti le dadeam, ca intr-un fel mic te-am ajutat, te-am ascultat, am plans impreuna si am cautat impreuna solutii pentru problemele care ne macinau.

Parintii tai au fost ca si parintii mei. Mama ta m-a ajutat de multe ori si am avut incredere in dansa ca in propria-mi mama. Am putut sa-i spun cele mai adanci cosmaruri, cele mai usturatoare probleme si de cate ori n-am plans pe masa din bucatarie pentru cate un tampit care nu imi dadea atentie, cautand alinare in cuvintele parintilor tai?

Ma bucur ca lucrurile nu s-au schimbat intre noi de-a lungul timpului, ca prietenia dintre noi a fost sincera si devotata si dezinteresata, ca ne-am potrivit de minune la gusturi si fiecare a gasit in cealalta teren propice pentru invataturi noi. Cred, chiar, ca eu am invatat mai multe de la tine, desi esti mai tanara decat mine cu un an.

Este prima dintre scrisorile pe care intentionez sa ti le scriu. Ne cunoastem si suntem prietene de aproape 20 de ani. Ne-am petrecut copilaria si adolescenta impreuna, am simtit impreuna primii fiori ai dragostei, am plans impreuna primele lacrimi de iubire, am hotarat impreuna vopsirea parului si primele tunsori ale vietii noastre de femei, ne-am impartasit experientele traite de-a lungul anilor, mai bune, mai rele, ne stim secretele si le pastram cu sfintenie intr-un cerc atat de restrans.

Esti ca o sora pentru mine de la care pot inca invata o multime de lucruri, o sora cu o alta pereche de parinti de la care pot invata multe si pe care mi-i pot asimila drept parintii mei. Iti multumesc ca existi in viata mea,

D.

M-am întors din multe războaie…ale mele, ale altora, ale altora cu mine…prea multe, mă gândesc câteodată, pentru un trup atât de firav…

Am purtat destule lupte…cele cu morile de vânt au durut cel mai tare.

Nu am mers niciodată pe cărări bătătorite…fiecare drum al meu era necălcat de paşi…ai mei au fost primii…

Modestia îmi este străină. Falsa modestie mă irită. Prelinsul pe lângă ziduri nu m-a caracterizat…

…dar nici mersul pe mijlocul drumului…echidistant…nici..nici….lipsa de implicare…a fi neutru.

Mi-am găsit calea. După ce am devenit înţeleaptă.

Înţelepciunea înseamnă să ştii să nu cazi în toate gropile, decât în cele mari, inevitabile.

Care sunt acelea? Le trăim toţi…la un moment dat…toţi cădem..doar e inevitabil, nu?

Ce am evitat însă? Să  rănesc să doară prea tare şi să  fiu cinică.

“Par delicatesse j’ ai perdu ma vie” spunea Arthur Rimbaud

Trăiesc încă…dar m-am scurs în fiecare secundă în care a trebuit să spun NU…nu că n-aş mai fi fost delicată, ci pentru că se impunea!

M-am lovit de ziduri, dar am ţipat la ele, chiar dacă ştiam că voi auzi doar ecoul indiferenţei.

Nu m-au străpuns săgeţi. Am purtat platoşă. De autoapărare. Când nu am mai făcut-o, am sângerat.

Am avut zile care s-au transformat în nopţi şi nopţi care s-au transformat în zile. Nu au fost albe…nopţile…au fost întunecate de gânduri.

Am trăit PRIN şi PENTRU…Şi continui să o fac.

Cei care nu mă meritau au plecat unul câte unul…i-am dat afară din sufletul meu…m-am gândit la un moment dat că e prea mult vid…ca şi cum vidul ar putea fi etichetat astfel!

Unora când le-am smuls rădăcinile, am făcut-o cu pământ cu tot.

Sunt arogantă? Poate. Dar îmi asum aroganţa de a fi perfectă.

Ce este perfecţiunea? Fiecare îi poate da definiţia din unghiul din care priveşte spre…

Perfecţiunea este un ideal, nu o utopie. Iar eu am tins spre acest ideal. Şi l-am atins. Utopia le-o las celorlalţi…unora…altora…tuturor celor care nu vor să încerce!

Mi-am câştigat dreptul de a fi perfectă.

Poţi alege să nu fii! La urma urmei, e o opţiune.

DOAR o opţiune.

“În vis, viaţa e ţesută cu aur şi argint. Pe urmă, când ne trezim, trebuie să ne facem armuri de oţel, ca să nu fim zdrobiţi”.

“Pentru ea, vindecarea avea alt înţeles decât cel comun: iubise un om, el nu mai exista, altul nu putea să-i ia locul, niciodată şi cu nici un preţ”.

“El nu spunea nimic, şi era fericită că respirau acelaşi aer. Avea un simţământ de siguranţă şi o încredere deplină în ea şi în tot. La început neliniştită de cele ce ar fi putut să urmeze. Ştia că nu s-ar fi împotrivit la nimc, orice ar fi venit de la el era acceptat mai de mult”.

- “Ce aştepţi de la mine?”

- “Pe tine”.

- “Să nu-ţi fie frică, am să mă întorc întotdeauna!”

- “Tu eşti muzica mea! Nu vreau să mai ştiu de nici o altă muzică, înafară de tine! Spune-mi că n-ai să mai pleci niciodată!                                                                  

- “Acum sunt cu tine!”

“Dacă aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost cea mai frumoasă întâmplare din viaţa mea”.

Toate acestea sunt doar citate. Dintr-o carte; ţi-am vorbit despre ea…După ce tu ai plecat, m-am regăsit în tot, sau în aproape tot…

Am  aşteptat…şi am sperat…şi am crezut…

…şi nu te-a mai înlocuit, de acolo, din inima mea, nimeni!

Acest post este dedicat câinelui meu.

O să încep cu o precizare. Am avut cel mai bun câine din lume. Nu e o afirmație hazardată pur și simplu eu nu am mai vazut la alt câine dând dovadă de atâta bunătate.

Nu spun ca era cel mai frumos desi era foarte frumos, daca ieșeam cu el pe drum primeam nenumarate complimente.

Nu spun ca era cel mai destept deși era foarte deștept. Executa destul de multe comenzi cand avea el chef plus alte multe trucuri pe care le prinsese singur și îi dresase pe membrii familiei .
Nici cel mai puternic nu era, deși nu l-am vazut înfrant de nici un mascul dupa vârsta de 2-3 ani. Și s-a batut cu rottweiler, ciobanesti, lupi, javre cu orice mascul mai mare ca el care îl ataca nu dădea înapoi.
Dar spun cu mâna pe inimă ca a fost cel mai bun caine pe care l-am vazut (ma rezum doar la ce am vazut eu).
De ce spun asta?
Pai în primul rând avea o simpatie pentru pisici. Îi placeau pisicile cum vedea una cum se ducea să o miroasă, să o lingă, și indiferent dacă pisica îl scuipa sau se juca cu el nu reacționa agresiv.
Nu ataca caini mai mici ca el sau cațele sau pui chiar dacă ei îl atacau. Au fost situații când un câine de talie mica s-a înfipt in el. Pur și simplu îi imobiliza cu labele dar nu punea gura pe ei.
Când se lupta însă cu un mascul de talia sa (ca indiferent cât de atent ești se mai întampla chestia asta) nu ataca primul și cand adversarul abandona lupta îl lasa să se retragă.
Aveam încredere deplină să îl las nesupravegheat cu nepoata mea când era mica. Am vazut apoi ca una din ocupațiile ei era inclusiv să îi puna mana pe ochi. Adica sa ii țina de ploape si sa îi atinga globul ocular. Nepoata avea atunci in jurul de 2 ani. Trasul de coada era ceva lejer sau suitul pe el cand statea culcat.
Pur si simplu se vedea cum o privește înțelegator și nu zicea nimic.

Avea în privire o blandețe deosebită în situația în care era negru si avea între 35 – 40 de kg. Nu te deranja niciodată. Nu era agasant, dacă aveai chef să te joci cu el se juca cu tine, dacă nu, nu știai ca exista în casă. Avea atât de mult bun simț încat dacă îi venea să vomite (câinii mai vomita uneori) mereu cauta un loc fara covor, fugea pe ciment langa ușă in general. Și asta nu îl invațase nimeni. Dacă ma duceam cu el la cineva în curte nu iși facea nevoile înauntru. Se cerea afara din curte.

Nu scheuna nici cand îl vacinam nici cand se lupta nici cand era ranit și îl ingrijeam (se mai tăia în cioburi pe la labuțe uneori destul de rău). L-am auzit o singura dată scoțând un sunet când am închis ușa peste coada lui din greșeală.
Multe alte amănunte îmi vin în minte, dar în final când mă gandesc la el îi simt bunatatea. Era pur și simplu bun. În tot ce făcea și cum se comporta în orice situație, dovedea bunătate și bun simț. Puteam să mă joc cu alt caine cand era de față, nu a atacat niciodată acel câine. Pur și simplu întorcea capul, așa facea și cand îi interziceam să mănânce ceva. Aștepta cuminte langă și întorcea capul.

Îmi e atât de dor de el… Când a murit nu am plâns, nu pot să plâng nu știu de ce. Nu am mai plâns din clasa a 5-a. Nici la decese nici la suferințe. Oricum și dacă aș putea să plâng tot nu aș plange. Mă gândesc la el cu drag, și acum pot să ii simt botul si urechile cu care obișnuiam să mă joc și ma cuprinde adlitera o caldură.

Te iubesc și sunt privilegiat că am avut parte de așa o ființă minunată.

Crezul meu este:

* Evenimentul dumneavoastra este special;
* Creativitatea, calitatea si atentia la detalii ma diferentiaza de concurenta;
* Evenimentul poate fi definitoriu pentru viata dumneavoasta (o nunta, un botez, un majorat,etc.) si de aceea este important ca eu sa creez ambianta muzicala potrivita;
* Ceea ce fac este important si iubesc ceea ce fac;
Muzica este pasiunea mea.

Valorile care ma ghideaza sunt:

* Calitate, devotament si excelenta in tot ceea ce fac;
* O atitudine deschisa, cerintele si preferintele clientilor sunt pe primul loc;
* Onestitate si seriozitate in relatiile cu clientii mei.

Contact:

Telefon: 0728 469987
E-mail: djcioko@gmail.com
ID yahoo: darsidar

Au crescut sub ochii nostri. Au fost odata mici si dragalasi, d’abia puteau sa mearga, faceau pipi pe unde apucau si dai si sterge, boticul in pamant apoi nana cu ziarul la fundulet.
Cand s’au facut mai maricei, alt fel de probleme…acum erau nazdravani, latrau ca apucatii, rontaiau tot ce prindeau, apoi apareau certurile intre frati:
“Du’l tu acum caci eu l’am scos aseara!”
“Bai nene, nu vezi ca am treaba, scoate’l si tu ca nu mori!”
“Maaaaamaaa, nu vrea sa’l scoata afara!”
Intr’un final il scotea mama sau poate unul din cei doi frati, cel mai sufletist! zic eu care m’am tot aflat in postura asta.
Erau incantatoare acele dimineti, cand dupa o noapte partial dormita, te trezeai in mijlocul discursului asurzitor al cainelui care de altfel isi facea datoria, semnaliza cu mandrie vizita vreunu’i vecin! Acum…mi’e dor de acele dimineti! N’am sa uit niciodata cum obisnuia ea sa intampine pe toata lumea, avea un fel unic de’as manifesta bucuria, scotea niste sunete inalte, se tot agita pe hol si nu se oprea decat la ceva timp dupa ce o mangaiai, vorbeai cu ea si ii acordai atentia cuvenita.
In parc era si mai amuzant, numai eu stiu de cate ori l’am pierdut pe al meu…noroc ca se intorcea singur caci altfel de mult era istorie! In schimb Lassie, educata, in lesa, ca orice collie respectat, era admirata si dragalasita de toata lumea. Avea si ea problema ei cu batul, te batea la cap cat stateai afara, fara vreo sansa de a purta o conversatie normala, te certa pana il aruncai din nou si tot asa!
Facea parte din familie: ne trezeam cu ea in pat, statea cu noi cat ne uitam la tv, papa in acc. timp cu noi, era acolo mereu si asa au trecut anii. Din pacate timpul s’a scurs si mai repede pentru ea, au aparut problemele specifice varstei inaintate, era babuta familiei, ingrijita ca atare.
Acum, cand s’a dus am plans, apoi am zambit aducandu’mi aminte de momentele frumoase…numai iubitorii acestor fiinte nevinovate ma pot intelege! Asta’i viata…buna, rea, dar pana la urma va fi prea scurta, va zic eu!
Cu drag,
Raeka

Fiecare din noi a suferit sau a facut pe altcineva sa sufere din dragoste. Poate la urmatoarea relatie ne-am pus un scut si am afisat o masca tocmai din acest considerent, pentru a evita ceea ce multi numesc ” dragostea asta bat’o vina.” Ne-am obisnuit sa gandim sentimentele si uitam sa le simtim, traim prea mult pentru celalalt incat ajungem sa-l sufocam. Dorim ca intr-o relatie sa-l acaparam definitiv pe celalalt, sa-l schimbam dupa propriul plac, dar oare nu uitam ca nu asta ne-a cucerit? Ca tocmai felul lui/ei de a fi ne-a atras atentia? De ce sa-l ingradim in jurul casei noastre si sa nu-i dam libertatea de a calatori, de a vedea si restul lumii? A iubi nu inseamna a schimba pe celalalt, nici macar in bine. A iubi inseamna a-l accepta pe celalalt cu calitati si, mai ales, cu defectele pe care le are. Iar daca cuplul ajunge sa se iubeasca cu adevarat, schimbarile necesare vin de la sine, sau se lucreaza impreuna la ele, nici intr-un caz nu trebuie sa fie cineva care domina relatia. O relatie exista in primul rand pentru tine. Atunci cand te avanti in prapastie stii ca exista cele mai mari sanse sa mori, depinde de adancimea ei. Poti insa la fel de bine sa fii salvat prinzandu-te de un copacel crescut pe panta prapastiei. Asa e si intr-o relatie, nu stii de la inceput daca o sa suferi sau nu. Important e sa-ti asumi riscul, sa stii ca daca vei suferi, sa nu-ti para rau. O relatie exista pentru a fi fericit, nici intr-un caz pentru a face doar sacrificii pentru celalalt. O relatie trebuie sa faca doi oameni sa se simta bine, iar asta nu pentru prieteni, nu pentru parinti, nu pentru dragul de a avea o relatie. Esti pregatit sa te avanti in prapastie stiind ca exista doua posibilitati: sa fii sau nu fericit?

De multe ori, animalele dovedesc că sunt mai sufletiste decât oamenii. Dacă anumite persoane au un spirit de conservare atât de ridicat încât nu şi-ar periclita propria bunăstare pentru a-şi ajuta un seamăn, lucrurile stau altfel în cazul delfinilor. După ce a fost rănit grav de un rechin, un delfin a fost ajutat de un “prieten” al său. Un alt delfin l-a escortat pe rănit până într-o zonă cu oameni pentru a le cere ajutor, anunţă Daily Mail.

VIDEO AICI

Nari, un delfin în vârstă de 21 de ani, fusese rănit grav de un rechin. Acesta avea o rană imensă în spatele capului şi pe spate. Mamiferul obişnuia să apară zilnic lângă coasta din Queensland, unde primea hrană de la oameni. Însă, pentru o perioadă mai lungă de timp, delfinul nu a mai apărut, iar experţii în viaţa sălbatică au crezut că a murit.

În mod bizar, nici prietenul lui Nari, Echo, nu şi-a mai făcut apariţia în acea zonă timp de trei zile. Însă, cei doi au apărut împreună.

Potrivit lui Trevor Long, un expert în delfini de la Sea World, susţine că delfinii sunt animale extrem de inteligente, între care se creează o legătură strânsă. “Credem că Echo a stat alături de prietenul său până când acesta s-a simţit suficient de puternic pentru a se întoarce în zona de hrănit”, a spus Long.

Delfinul a putut fi scos cu uşurinţă din apă de către oameni, având încredere în aceştia. Mamiferul a fost dus de urgenţă la veterinar.

Trevor Long a mai declarat: “Rana este foarte gravă, rechinul i-a sfâşiat muşchiul şi Nari este destul de umflat. Îi vom tăia carnea sfâşiată de rechin şi îl vom trata într-o piscină specială, aflată în carantină, de la Sea World. După ce îşi va reveni, va fi eliberat înapoi în sălbăticie, unde suntem siguri că îl aşteaptă Echo”.

Atât experţii în viaţa marină, cât şi turiştii hrănesc zilnic un grup de 13 delfini care vine pe coasta insulei Moreton, din Australia.

articol preluat de pe http://antena3.ro/

Nu mă joc de-a întrebarea fundamentală,
Inima nu ştie de aşa ceva când îngheaţă.
Seara, culcam tâmpla în poala Ta verticală,
Iar mângâierea era dimineaţă.

Nu bâigui păreri despre ce şi cum,
Gândul meu nu va ajunge niciodată până la cer.
Străbat emausul tandru din fiece drum
Până la pulberea lui de mister.

Te întâlnesc în realităţile înviate
Ale unei lumi cu totul şi cu totul din templu,
Aşa cum ar trebui să se regăsească toate
Bucuriile, când Te contemplu.

Apoi trec uşor de la gând la orice pribegie
În care va trebui să călătoresc:
În mine luminează nespusă slavă Ţie,
Căci Te iubesc!

Tot citesc prin diferite parti despre DRAGOSTE.Un sentiment minunat ce nu poate fi descris de nimeni,cred eu.E frumos sa iubesti,insa nu poti face pe cineva SA TE IUBEASCA,daca acesta nu doreste.

Tot ce putem noi sa facem este sa INCERCAM sa fim o persoana iubita de catre cei din jurul nostrum fara a forta nota.

Stiti eu sunt mai precaut de fel si ca e bine in viata sa nu te bazezi pe faptul ca celui de langa tine II PASA la fel cum ITI PASA tie de el si de altii.

Ne imbatam cu apa rece uneori si ne multumim cu CE AVEM,credem ca este suficient.Ne orientam catre alt ceva spre un alt domeniu si nu suntem atenti la persoana si la faptul ca trebuie insistat asupra ei. PE CINE AVEM LANGA NOI?!!!!!

NE INCREDEM usor in cei de langa noi,chiar si in persoana iubita,VULNERABILITATEA ne caracterizeaza fara sa vrem.Insa suntem orbiti ,ori nu vrem sa vedem,ori persoana din fata noastra sau de langa noi,isi ascunde atat de bine felul ei de a fi incat nu ne dam seama de ce este cu adevarat.

Atat de greu se redobandeste INCREDEREA in cineva dupa o experienta nereusita,incat dureaza enorm de mult pana ne-o recapatam.Insa DEZAMAGIREA e foarte periculoasa.Un om poata sa-ti acorde incredere,important este CUM STI SA O PASTREZI.

FRUMUSETEA e o arma letala si de multe ori ne incredem in ea si mai credem ca succesul este garantat.Nu-i suficient.Frumusetea este trecatoare,primeaza ce STI,CE ESTI SI CE SUFLET AI.

Multi sunt cei care TE IUBESC cu adevarat,insa din diverse motive sau chiar nu pot ori nu stiu s-o arate.

Aspectele vietii cotidiene si rutina zilnica,ne impovareaza si atrage atentia de la multe alte lucruri.Prietenia de exemplu,cea adevarata continua sa exziste indiferent de pozitia sociala sau de distana care este intre noi.Chiar si DRAGOSTEA,daca este pura,sincera,bazata pe rationament,respect,si intelegere,chiar si ea va rezista indiferent de tot si toate(distant,bani,pozitie sociala,culoare sau religie).

OFERIM DRAGOSTE in modul cel mai bun considerat de noi si asteptarile sunt la fel de mari de a PRIMII CEEA CE DAI.Faptul ca nu primesti la fel,nu inseamna ca NU TE IUBESTE DIN TOT SUFLETUL.

Fratilor IUBITI DIN TOT SUFLETUL .Nu va uitati la fapte si nu plecati urechea la ce zice lumea despre el(a).Puneti persoana pe primul loc,incercati sa o cunoasteti mai intai si la urama trageti concluziile.

Daruiti dragoste ca sa primiti dragoste.Bucurati-va de tot ce va inconjoara IMPREUNA cat inca mai sunt cu voi.De multe ori ei pleaca si ne lasa,asteptandu-ne candva undeva.

“Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. “

Eu sunt primul şi ultimul. Eu sunt viaţă şi moarte. Eu sunt cer şi
pământ. Eu sunt totul şi nimic. Eu sunt adevărul şi minciuna. Eu
sunt curajosul şi laşul, eu sunt eroul şi anonimul. Eu sunt prietenul şi
duşmanul, eu sunt cheia şi lacătul, sunt trecutul şi viitorul. Sunt viaţă
şi moarte. Sunt primul şi ultimul… Ce sunt eu?
Sunt eu oare o stea sau soarele? nu că ar conta, dar…soarele, până
la urmă, e şi el tot o stea, doar că e…soare.
Mi- ar plăcea să cred că sunt o floare, o floare umezită de sărutarea
zorilor, mângaiată de înaltul cerului şi ascunsă de înţelepciunea
vieţii; o floare dăruită de către un copil mamei sale, dăruită din iubire
şi primită doar pentru frumuseţea ei.
Totuşi, nu aş vrea să fiu floarea din curtea mea, acea floare care
apare în fiecare an cu aceeaşi dorinţă: de a fi în inima cuiva, nu a
oricui, ci în inima celui care o primeşte.Multă vreme a trecut de când
s- a supărat, căci, abia se născuse şi eu şi vroiam să o dăruiesc cuiva;
n- am făcut- o, pentru că mă gândeam că e singura floare.
Nu peste mult timp, aveam să aflu că nu e singura, ci doar prima.
Pe celelalte le- am omorât…doar aşa, ca să fie şi ultima. Acum
asteaptă ofilită un miracol şi eu îi spun ca un Dumnezeu: «
La anul.»
- Eu am fost prima, să nu uiţi…
- Eu voi fi ultimul, să ştii!
Şi am fost ultimul, doar ca înainte de a încerca să fiu primul.
A fost un om ce a avut o floare…Nu!!! A fost o floare ce a avut un…
om! Vreau să am o floare – aşa a început visul, ca oricare lucru, cu o
dorinţă, numai că nu seputea; eram deja al ei…
N- am avut- o pentru că ea a fost prima şi eu vroiam să fiu ultimul,
pentru că nu ştiam ce sunt, pentru că nu trebuia să vreau tocmai acea
floare. Orice alta floare ar fi fost prezentul. Ea a fost, însă, trecutul şi
viitorul, începutul şi sfârşitul, viaţa şi moartea. Ea…
Doar ea a fost prima şi ultima floare…

E frumos, destept si scump! E Natzi, cel umblat prin tari straine. Hai sa va spun mica lui poveste:
8 ani de zile a trait langa stapanii lui. Ei au plecat anul asta in Grecia definitiv. L’au luat si pe el, i’au facut pasaport, i’au implantat si microcip dar din nu’s ce motive, n’au putut sa il tina acolo, asa ca l’au abandonat in fata blocului unde a trait atatia ani. Cateva zile a stat acolo in scara, plangand si urland dupa stapanii lui. Un suflet bun, Bogdanel(un amic de’al nostru) a facut tot ce a putut pentru a’l ajuta. N’avea cum sa il tina in casa caci el mai avea un caine care nu se intelegea cu Natzi, baieti fiind amandoi.
Maxutu’ nostru de la mamaie a murit tot anul asta. Am zis sa incercam sa il tinem la mine la tara, sa stea cu mamaie, sa isi tina de urat unul altuia. Inceputul a fost fooooaaarte greu pentru amandoi.
Natzi plangea si suspina de ti se rupea sufletul. Nu manca, nu vroia nimic, ii citeai durerea si disperarea in ochisori. El fiind obisnuit cu “familia” lui acum ii era foarte greu. Unde mai pui ca era invatat sa aiba multe persoane pe langa el, iar acum era singur intr’o curte aproape pustie. Trist, asa de trist! Am crezut ca va muri…
Mamaie nu il suporta caci i’ar fi putut periclita viata pisoiului ei preferat. Vroia sa il tina numai in lant, lucru cu care n’am fost sub nici o forma de acord. Nu suport ideea de a tine o fiinta legata. Aia nu e viata pentru ei. Cateii ar trebui sa aiba libertate maxima pe cat se poate. Trebuie sa ne gandim si la ei, sa nu privim lucrurile numai din punctul nostru de vedere (aici fac referire si la cei care tin in apartament catei mari sau rase care au nevoie de miscare multa) Cateii nu sunt facuti pentru a sta toata ziua inchisi si a iesi doar pt un mic pipilica 5 minute.
In fine, ideea e ca Natzi al nostru s’a obisnuit cu noi. La inceput ma ducem mai des pe la el, vorbeam cu el, il mangaiam, ii faceam masaj, ii dadeam bunataturi, ii aratam ca nu e singur si ca sunt oameni care tin la el. Acum nu mai plange si se bucura extrem de mult de cate ori ne vede. E atat de cuminte, destept si educat incat imi vine sa il pup tot timpul.
L’am surprins in poze in momentele in care sta langa mine, eu sprijinindu’mi picioarele pe el uneori , alteori sta putin mai departe in gradina, la umbra.

Ce vina a avut el!? Nici una, asta i’a fost soarta!

Raeka