Am fost lepsuita \:D/! Petronela m-a provocat sa spun ce am, in momentul de fata, adica acum, in timp ce butonez, pe birou. Maaaare greseala =)). Sunt cea mai dezordonata persoana in viata :”>/. Partea buna e ca stiu foarte bine ordinea in dezordinea mea.

Buuun…sa incepem inventarierea:
1. Cana din care ACUM sorb un amestec a la nnonny: 1 ou crud, 1 pliculet de vanilie, 3 pastilute de zaharina +300ml lapte clocotit
2. Suport special pt pixuri care cuprinde : pixuri, creioane, markere, creion dermatograf, pasta corectoare
3. Una bucata tubulet cu scobitori (ajuta si la pictat), ata dentara
4. Doua tipuri de dizolvant pentru stergerea lacului de unghii
5. O cutiuta cu bijuterii
6. Pliant cu oferta ClickNet
7. Camera Foto
8. imprimanta
9. incarcatorul pt acumulatorii camerei foto
10. O cutie cu CD-R (blank-uri)
11. O cutie cu DVD-R (blank-uri)
12.O poza inramata cu mine si puiul meu (Ionut)
13. Banda izoliera
14. Web-ul
15. chaia de la masina, cu tot cu brelocul ei pufos, care arata a soarece si bag lumea in sperieti cu el =))
16. Servetele (umede si uscate)
17. Cataloage Avon ( Editiile 17/2009, 1/2010 si Mini-Brosura e Craciun)
18. Vreo 10 caiete
19. Ultimele numere ale revistelor PopCorn, Bravo, Bravo Girl, Cool Girl
20. Catalogul Produselor 2009-2010 de la Walmark
21. Cateva desene, doar pictate de mine
22. Acuarele Guase
23. Pensule pt pictat, diferite tipuri, modele, dimensiuni
24. Vreo 3 dosare
25. O Agenda
26. Cartea Jane Eyre de Charlotte Bronte, pe care tocmai am citit-o
27.Cartea La rascruce de vanturi – Emily Bronte, pe care am adus-o din biblioteca pentru a-mi reaminti ceva
28. Un dictionar Roman-Englez/ Engelz-Roman
29.Un volum al lui Vasile Voiculescu – Nuvele si Povestiri
30. O alta carte, Mituri fundamentale – Mitologia tracilor de Sorin Paliga
31. Romana BAC – Eseuri de Margareta Onofrei
32. Limba si literatura romana pentru elevii de liceu de prof. Mariana Badea
33. Personaje literare pentru elevi de prof. Mariana Badea
34. Limba romana – Gramatica pentru liceu si admiterea la facultate de prof. Mariana Negru si prof. Mariana Badea
35. Limba si literatura romana pentru testarea nationala 2005
36. Teste de limba si literatura romana pentru capacitate 2002
37. Un calendar, in care notez tot felul de minunatii, gen “mamaie a venit la noi” sau “am fost la X/Y”
38. Ultima factura venita de la Cosmote
39. Se pune si faptul ca MONITORUL este pe birou?
40. Catalogul nr. 6 de la Metropolitan Selection
41. Un semn de carte
42. Un balsam de buze
43. Minunea din care controlez volumul decibelilor care au voie sa iasa din boxe

Huh! Am terminat inventarul. Am crezut ca nu se mai termina. Dupa cum v-am spus, si apoi, am si demonstrat, sunt un om dezordonat. Nu va imaginati ca aceate lucuri stau aruncate in toate directiile pe birou. Biroul meu este enorm, astfel, fiecare lucursor mai sus mentionat este destul de vizibil. Cartile, dosarele, revistele, stau foarte dragalas, asezate teanc, neincurcand cu nimic. Deci, in mare, sunt dezordonata pentru ca am obiceiul de a-mi ingramadi tot felul de lucruri, utile, in zona in care imi petrec cea mai mare parte a zilei, desi nu lucrez cu toate odata.

De la mine, leapsa merge mai departe la Criss , la Sarilla si la cine mai doreste sa o preia .

De cand ma stiu am incercat sa fac ordine in viata mea. Si tot de atunci sunt constienta ca nu reusesc, si nu voi reusi niciodata. Efortul pe care il depun incercand sa pun in ordine tot ce a fost, ce este si ce va fi, mananca din mine. Mananca din amintiri, mananca din vise!
Si la urma urmei, ma intreb daca linistea si ordinea pe care o caut imi va aduce fericirea. Nu reusesc sa-mi raspund, fiindca nu cred asta. Poate asa cum sunt, sunt mai fericita decat voi fi vreodata, poate ca tocmai in dezordinea care se amplifica zilnic in toate ale mele ar trebui sa caut ce-mi lipseste. Nu in jurul meu, nu in altii. De fiecare data cand imi e dor, realizez ca , de fapt, mi-e dor de mine! Si caut la altii ceea ce n-as putea gasi decat in mintea si sufletul meu.
Nu e locul, nu e vremea, nu e cafeaua prea tare de azi dimineata…nu e nici macar cearta cu cineva drag, de care sunt atat de departe. Nu e Italia de vina, nu e avionul si durerile de cap pe care mi le provoaca. Eu sunt…
Pana acum, atatia ani, am putut sa iau decizii pe care sa le retrag in ultimul moment, am putut sa plec cu un gand si sa ma intorc cand nu mai credeam in el, am putut sa iert ceea ce mi-am jurat ca nu voi ierta, am putut sa ma intorc unde am lasat ceva din mine si sa ma cer, imperativ, inapoi… Poate ca ar trebui sa ma opresc. Sa accept ce nu pot schimba, si sa admit ca tocmai dezordinea de care ma plang imi face viata atat de interesanta.

Eu: Drepti! La stangaaa, unu doi, trei, patru. Repaoos, trebuie sa ma duc la baie sa-mi indrept parul!

Marmo: Ce-i cu firul asta de par pe covor, parca ziceai ca ai facut curatenie, IUBITA?
 

Laura: Ce stil de muzica asculti?
El:       Drum&bass
Laura: Aaaa… deci house!

O prietenie inseamna autocunoastere, iar o prietenie in 3 inseamna si mai multa autocunoastere. Relatia de prietenie dintre 3 fete este la fel ca o relatie de cuplu… cu cat stai mai mult timp cu celelalte, invariabil incep sa te enerveze anumite lucruri. Intr-un cuplu ce pretuieste sinceritatea, lucrurile enervante trezesc certuri aprinse, in cele care prefera sa nu le discute, starnesc frustrari, la noi ajung sa provoace rasete isterice si multe amintiri. Simtul umorului si spiritul autoironic ne-au ajutat de multe ori sa trecem peste momentele dificile si sa transformam lucrurile mai putin frumoase in clipe de care sa ne aducem aminte cu drag mai tarziu. Poate de asta pot sa scriu cu atata usurinta despre lucrurile care ne enerveaza una la cealalta, fara a pierde din vedere ceva. Asa ca, pe scurt:

Eu

Fetele nu suporta (in special Laura) faptul ca stau in baie mult, foarteee mult. Acest lucru ajunge sa le enerveze mai ales atunci cand dorm eu pe la ele si ne grabim sa ajungem undeva, iar eu imi mut domiciliul in baie, sau la mare, cand dormim impreuna in camera. Sa speram ca aveti doua bai in “House of fun” – sa fac viata fetelor mai usoara.

Un alt lucru enervant, dar si foarte amuzant, este obsesia mea pentru parul drept. A inceput acum vreo doi ani si de atunci eu si placa mea de par traim o frumoasa relatie de autodistrugere… ea imi distruge parul, eu o scap pe jos  sau o uit in priza, cu alte cuvinte pateste cam ceea ce patesc toate lucrurile mele…Obsesia a mers atat de departe incat atunci cand ne construiam profile pentru blogul de la Olimpiadele Comunicarii, prin anul 3, Marmo,  care trebuia sa ne deseneze pe fiecare, m-a facut cu parul cret si am incercat eu mai subtil sa-i zic sa ma deseneze altfel si i-am oferit o poza drept model, in care, bineinteles, aveam parul drept. I-a luat vreo 5 min sa se prinda ca eu de fapt voiam sa ma deseneze cu parul drept, iar ea si Laura s-au amuzat teribil vreo 3 zile pe tema asta.

Cand vine vorba despre lucrul in echipa nu are cum sa nu te scoata din sarite comportamentul meu dictatorial. Iar ca orice dictator care se respecta incerc sa controlez totul, in cele mai mici detalii, sa iau idei din diverse locuri si sa mi le insusesc sau sa imi sustin ideea cu incapatanare (chiar si atunci cand nu am dreptate) pana cedeaza fetele de plictiseala.

Marmotix

Are o mare dedicatie fata de curatenie si fata de aerisitul dimineata, indiferent daca temperatura de afara este precedata de minus. Eu si Laura suntem foarte dezordonate, iar de fiecare data cand megem la Marmo trebuie sa avem grija sa nu punem paharele direct pe masa, sa nu ne aruncam hainele prin camera si cel mai important sa nu luam colturile de la prajituri. Marmotix isi iese din minti daca ciugulesti un fursec, fara sa-l mananci pe tot. De asemenea, este exclus sa ne machiem amandoua in baie (la Laura nu se pune problema asta), fiindca nu suporta sa mai fie cineva in baie cu ea.

Aceeasi Marmotix nu poate sa spuna direct lucrurile incomode si baga mereu “iubita” in propozitie, cand o enerveaza ceva. De obicei si atunci cand vrea sa inchida, fiindca nu prea ii place sa stea mult la telefon, auzim acelasi “bine iubita, hai ca mai vorbim”. Noi am invatat de mult cum sta treaba cu “iubita”, desi Marmo nu recunoaste niciodata.

Laura

Desi este o fiinta foarte empatica, sunt momente in care nu prea poti vorbi cu ea, fiindca pur  si simplu nu mai este atenta. In general, atunci cand o gasesti intr-o faza isterica sau cand aude o melodie care ii place si incepe s-o fredoneze si sa miste putin din sold, indiferent de locul in care se afla (in autobuz, pe strada, la scoala, la doctor etc). In momentul respectiv stii ca s-a rupt filmul si trebuie sa astepti stirile de la radio pana sa ii mai poti comunica ceva.

Laurei ii place muzica veche, un lucru admirabil, dar cand vine vorba de muzica de dupa 2000, cultura ei muzicala este pe minus si considera ca toate melodiile apartin stilului house. Discutiile despre muzica cu Laura ma scot din minti, fiindca, in opinia domnisoarei, exista doar doua stiluri – muzica buna (muzica veche) si house. Daca esti cantaret si vrei sa ti-o faci pe Laura fan, trebuie sa scoti un album si sa mori dupa!

Cam toate certurile dintre noi si Laura au legatura cu naivitatea si nehotararea ei. Are o incredere netarmuita in oameni, in bunatatea si in cinstea lor. De cele mai multe ori ia apararea unor oameni care chiar nu merita si este extrem de enervant ca Laurica nu prea poate sa spuna “nu”. In general, nu poate sa refuze sa mearga undeva sau sa dea cuiva id-ul ei, de aceea are in lista de mess diferite persoane, de la bisexuali pana la diverse alte tipuri de „saraci” (cum ii numeste frate-su pe toti penibilii din lista ei).

@Anca

Îmi place viaţa organizată după propria dezordine. Sau viaţa dezorganizată după propria ordine. Îmi place să mă conformez propriului nonconformism. Sau să fiu noncoformistă, în virtutea propriului conformism. Îmi place să fiu obedientă în chip selectiv şi să îmi selectez instanţele obedienţei. Îmi place să mă raportez la normă ca la un cadru şi nu ca la un ţarc. Îmi place să-mi normez eu însămi propria îngrădire. Îmi place să sar peste condiţionări, fără a sări calul. Îmi place să sar calul, fiindcă astfel mă autocondiţionez.

Îmi place tot ceea ce presupune cucerire, seducţie, probare, dez-limitare, transgresare, provocare, fiindcă îmi activează epistemologic şi teleologic resurse nebănuite. În virtutea acestui principiu îmi permit orice replici, atitudini şi comportamente care servesc scopului meu de a deveni. Îmi permit să fiu belicoasă şi împăciuitoare, temătoare şi temerară, furibundă şi liniştită, descumpănită şi ambiţioasă în acelaşi timp sau prin salturi spontane, intempestive, de la o stare la alta.

Astfel, nu recunosc ascendentul celor care se dau exemple de ordine, echilibru şi organizare. Asociez aceste pseudo-virtuţi platfusului fiinţial şi plafonării existenţiale, deşi mi-au fost induse şi incuibate din diverse surse educaţionale. Se poate că temperamentul meu intră în contradicţie absolută cu astfel de poziţionări în viaţă şi de aceea mi-am dezvoltat complexul eternului revoltat, ale cărui salturi sînt percepute ca inconsecvenţe, ca tulburări şi nu ca manieră legitimă şi autentică de-a fi.

Mi-e imposibil să funcţionez în lipsa unor stimuli care să-mi provoace şocuri atitudinale, motivaţionale sau afective care să mă scoată din sărite. Linearitatea ca modus vivendi  este un model pe care încercînd să îl validez la diferite etape m-am ales numai cu permanentizarea unor frustrări şi neîncrederi esenţiale.

Cu o incoştienţă de cercetător reflexiv, dezorganizat, dezordonat, noncoformist, necondiţionat, pretensiv care trăieşte în posibilitate,  îmi asum că s-ar putea să nu ajung vreodată la validarea vreunei formule stabile pentru propria existenţă.

Dar de ce ar trebui?

Definit îndeobşte prin excluderea celui privat, spaţiul public s-a bucurat încă din antichitatea greacă şi romană de o atenţie aparte, studiul lui ajutându-i pe conducători să-şi ajusteze deciziile, fie în societăţile democratice, fie în cele aristocratice. Reglementările sale ţin, în genere, de tradiţie, având la bază caracteristici de bun simţ precum libertate, dreptate, democraţie, cinste, onoare, demnitate, bună convieţuire, respect pentru alteritate etc., în proporţii specifice fiecărui tip. De remarcat că întotdeauna spaţiul public denotă măsura nivelului de civilizaţie, de aceea statele, organizaţiile civice insistă să se legifereze mare parte din numeroasele-i aspecte.

Dezordinea, devălmăşia, dereglementarea spaţiului public românesc sunt primele mari surprize de care te loveşti pretutindeni, de la afişele, reclamele, anunţurile lipite, apoi uitate acolo până le distrug intemperiile, la starea jalnică a gărilor, sălilor de spectacole, a refugiilor pentru pietoni, localurilor, pieţelor, mijloacelor de transport etc. Pe stradă, în locuri cu vad, te izbeşti de tot soiul de indivizi soioşi expunându-şi infirmităţile inflamate ori cerşind prin cântece lălăite. În interiorul instituţiilor de contact cu cetăţeanul te întâmpină aerul stătut de pe vremuri, aceeaşi lipsă a actualului, aceeaşi mizerabilă delăsare vizuală, aceleaşi turbulenţe cacofonice obositoare, chiar dacă marmura, termopanele îţi iau ochii. Lipsă de respect faşă de ceilalţi şi de noi înşine.

Nu despre asta fi vorba mai departe, ci despre distorsionarea informaţiei în spaţiul public, mai ales sub aspectul său infracţional. Întrucât fenomenul a cunoscut amplificare rapidă, există pericolul permanentizării, cu atât mai mult cu cât nivelul slab de reacţie a concetăţenilor poate lăsa profitorilor impresia că se poate şi aşa, sperând ca obişnuinţa impunităţii să devină lege.

Cine deschide ochii când dă de clipuri, calupuri, afişe, spoturi … publicitare indicând fel de fel de produse care de care mai „isteţe” îşi păstrează banii la locul lor. Chiar dacă gardurile, zidurile, stâlpii, geamurile, vitrinele, difuzoarele, ecranele, jurnalele sunt pavoazate cu imagini de lux. Cu siguranţă, acasă, va constata că i-a aruncat pe apa sâmbetei. Nu s-a văzut nici un organ de protecţie a consumatorului să verifice corespondenţa între reclamă şi calitatea produsului şi nici afacerişti în spatele gratiilor pentru asemenea falsuri, minciuni, înşelătorii ordinare. La fel stau lucrurile şi-n sezonul ieftinirilor de toamnă pe plaiurile noastre. Când intri în (neapărat!) „market”, descoperi că etichetele au fost falsificate ca preţurile să pară ieftinite, iar afişul de doi ari, în culori ţipătoare, îţi fură inima.

În ceea ce priveşte calitatea, peste tot eşti anunţat că în cutare loc dai numai de articole de firmă, verificate, iar la domiciliu produsele culinare au gust dubios, etichete suprapuse, nasturii cămăşii de lux sar la prima folosire iar aparatele de „marcă”, făcute probabil pe vapor, mor când ai nevoie de ele. Pentru plângerile tuturor păcăliţilor n-ar ajunge o armată de inspectori.

Nivelul calitativ al serviciilor ar trebui să fie corespunzător preţurilor, de o stea, de două, de trei…, iar patronul mulţumit cu suma de pe chitanţă. Nu numai că în spatele „stelelor” afişate nu afli ce-ai plătit, dar la terminarea comenzii ori mai devreme, pentru a condiţiona efectuarea, apare jenant o mână întinsă pentru ciubuc. Cu cât este mai atractivă oferta, cu atât mai mare posibilitatea de „a lua ţeapă”,  cea mai frecventă locuţiune verbală a limbajului comun.

Banca naţională, ministerul finanţelor, fiscul, garda, numeroasele organe de control se luptă(?) cu morile de vânt încercând să impună disciplina financiară. Să fim serioşi. Nu se întâmplă mai nimic. Deşi e plin de reclame bancare, pe solicitant îl aşteaptă un întreg calvar, atât înainte, cât şi după, de la o mulţime de formalităţi hârţogăreşti umilitoare, până la dobândă. Chiar deschizând bine ochii, (România – stat de drept?), la prima rată te poţi trezi că pe lângă dobândă mai ai de plătit, cică legal, câteva comisioane „normale”: al băncii, al concesionarului, al celui ce întocmeşte contractul, pentru gestionarea contului, pentru verificări, pentru formulare, pentru plată în avans(!), pentru fel de fel de operaţiuni interbancare, aceleaşi situaţii fiind de notorietate şi la carduri, iar dobânzile, odată inscripţionate, rămân bătute în cuie, chiar dacă pe piaţă scad. Nu şi când cresc. Când depui bani la bancă ori în card, situaţia se inversează, tot în defavoarea ta. Măcar că ai contract, la scoaterea banilor te trezeşti cu …praful de pe tobă. „Miroase a cămătărie”, spun tot mai mulţi analişti, românii temându-se şi să mişte cardul în buzunar de frica atâtor comisioane. Singura speranţă a fost la operatorii străini, numai că între timp, s-au dedat şi ei cu obiceiurile dâmboviţene.

Mass-media te asaltează asiduu cu publicitate neobrăzată asupra „produselor” unor  manelişti de vijelie, de aur, de Piteşti ori de balaoacheşi care te asasinează în mijloace de transport, în localuri insalubre, în pieţe, la iarbă verde, în bloc, în parc, în… cimitir. Într-un stat de drept, poluarea sonoră se pedepseşte drastic. Venituri se obţin numai în baza unor calificări date de şcoală, iar cumpărătorii sunt educaţi să evite kitsch-ul suburban. Nu-mi aduc aminte ca vreun savant să fi spus că asemenea făcături sunt muzică. Frumoasele versuri, melodiile populare româneşti sunt transpuse pe linii melodice şi ritmuri de harem calchiate după cele din bazarele Orientului. E vorba de furt intelectual, de plagiere ordinară prin care, cu insolenţă şi tupeu, analfabeţii ajung „mari” compozitori, acumulând din lipsa noastră de educaţie averi fabuloase căci terfelirea valorilor culturale consacrate nu constituie infracţiune, iar noi renunţăm definitiv la cultura şi civilizaţia Europei.

Petru Tomegea

]]> http://kiruabereaza.wordpress.com/2009/10/19/program-de-uzina/ Mon, 19 Oct 2009 19:05:44 +0000 Kiru http://kiruabereaza.wordpress.com/2009/10/19/program-de-uzina/

“Aveti program ca la uzina”, spune profu’ meu de anatomie.

Dupa 12 ore de biofizica, biochimie, anatomie, fiziologie simti cum nu poti sa-ti mai tarasti corpul pana la statia de metrou. Si e firg. Cred ca am mai mentionat cat detest frigul. Si sunt iritata de tot ce e in jurul meu. Si imi vine sa injur la fiecare minut. Nimic nu e sadisfacator. Totul mi se pare fals si fara sens. Imi vine sa imi ridic o spranceana si sa nu iau nimic in serios.

Sunt extrem de obosita, asta e un motiv mai mult decat relevant, cred. Cele 5 ore dormite in fiecare noapte nu pot acoperi cele 15 ore departe de casa. Cel putin nu momentan.

Vraaaau. Ordine. Liniste. Zambete. Stabilitate. Mobilizare.

Acum am doar indiferenta si dezordine.

Nu e bine.

Sa fiu undeva departe, nu stiu…poate la munte, intr-o cabana unde sa fie cald si bine si sa fie liniste, sa uit de toti si de toate si sa am o carte pe care sa o citesc  din toata inima si sa intru in lumea ei…vreau sa uit!:|

Urasc faptul ca am devenit oarecum dependenta de anumite lucruri, ca nu mai sunt aceeasi de alta data, cea care facea totul fara sa se gandeasca la consecinte..si imi era bine atunci. As vrea sa ma pot lipsi de telefonul mobil, de calculator, internet, de cafele zilnice (vreo 3-4),de…tine. As vrea sa citesc mai mult, cartile sunt frumoase, pacat ca nu prea stiu eu sa le pretuiesc cum trebuie..vreau sa fiu singura cateva zile, sa nu stie nimeni de mine, sa ma adun, pentru ca in mintea mea e un haos total….

Nu stiu cum sunteti voi dar cu ocazia asta as vrea sa stiu cati dintre voi ar putea sta o saptamana fara telefon si internet undeva departe de cei dragi, eu as putea fara internet dar fara telefon nu cred ca as face fata sau poate da…insa mai greu

-de ce?

“pai toate lucrurile astea insirate…”

-tin sa mentionez ca nu am avut timp sa le strang, dar nici asa nu ar fi fost prea mare diferenta!

“…arata ca dupa o noapte de sex nebun…”

-tin sa iti amintesc faptul ca n-am cu cine momentan…

“eeee, lasa-ma sa imi imaginez scenarii, poate cat erai tu plecata a intrat un cuplu nebun in casa ta.”

-mda, se cheama ‘lenea’ si ‘plictiseala’…

la mine in casa e o atmosfera de sex fara sex…moytanul meu sta pe birou, lenes, peste niste perne uitate acolo de cand lumea…langa el troneaza vesela o punga de alune de padure aproape terminata, un evantai, cateva pix-uri, 2 sticlute cu oja, un ruj, un breloc, 2 canite cu diverse, un pahar de bere absolut gol, un plic de zahar si vreo 2 clesti de par…

pe jos gasesti de toate, ca la bazar, condimentate cu vreo cateva piese vestimentare ratacite, uitate, abandonate sau pur si simplu aruncate in cate un colt…

in biblioteca gasesti tot ce vrei…numai carti sa nu cauti…alea sunt pe pat, prin pat, prin birou si, evident, pe undeva pe jos.

langa televizor am o colectie de lampi si lampite.

…in bucatarie se inalta vesel un morman de vase nespalate, alaturi de o oala cu ciorba neatinsa si de un munte de bureti de vase colorati…

deci da, casa mea arata ca dupa sex…ca dupa ce NU ai mai facut sex de o vreme…ca si cum nimeni si totusi o intreaga armata ar locui acolo…

“ce faci?”

-nimic, ma gandeam la ce ai spus mai devreme…

La mine pe birou, lângă laptop se află următoarele: poezii de marin sorescu, cremă de corp, pix, floss, hârtii rămase de la niște etichete, cană de cafea, capsator mic și roșu, legitimație de presă, spray de păr (vitamin shake, pt sun damage), ojă, portfard cu mai multe chestii de manichiură, ceas, elastice, teanc de cd-uri, tantum verde, Tom Peters – Brand you 50, colecție de cd-uri de la festivalul de jazz de la montreux, becket, pensetă.

Și asta e una dintre cele mai ordonate zile.

Sunt momente cînd simt că nu mă descurc şi mă rătăcesc şi pînă la baie. De citit nu am mai citit literatură, ci cărţi de specialitate pe care le-am uitat prin diverse genţi. Mda, nu-s deloc ordonată zilele astea şi mi-e şi urît să mă ordonez. Parcă-s mai graţioască cînd calc în străchini.

Nu pregătesc nicio nuntă. E funny cînd mă gîndesc la asta, dar nu se va întîmpla în următorii ani. Io l-am cerut pe Puştiu de soţ numai de cununie să ne luăm o casă cu grădină, dar nah! Lasă casa, lasă masa… noi să fim sănătoşi. Viaţa nu e ca în filme… mai multe aici. Uite-aşa că m-am supărat eu pe lume.

Am drumuri de făcut. De dimineaţă şi amiază. Nu se întrezăreşte niciun drum la cîrciumă la bere, uffa!

Cred că Universul m-a pierdut la cărţi sau m-a uitat cu desăvîrşire. Zenul nu mai vine. Şi mi-e dor de tine. Rime ieftine.

Aseară, pe cînd aşteptam să vie omul la casa lui, am văzut 5 minute din emisiunea lui Dan Bursuc. El caută tineri manelişti care să ne rupă timpanele şi buricele.  Lele, băiatul ăla tare drăguţel (chiar frumos) habar nu are să lege două fraze corecte. Şi nici fraţii floacă de (h)aur. Mai era şi minunea de Axinte care-şi dădea cu părerea lui de expert. Domnule Bursuc îmi doresc ca dvs dimpreună cu juriul de manelişti internaţionali şi casa dvs de producţie să puneţi la dispoziţia tinerelor talente şi cursuri de limba şi literatura romînă, cursuri de estetică (şi nu cea a urîtului), cursuri de dicţie poate scăpaţi de h-ul ăla inutil şi normal, cursuri de dans… de societate.

M-am uitat la viitorii manelişti ai ţării care-l vedeau Dumnezeu pe Bursucşi care şi-au proiectat idealuri din copii ăia făcuţi vedete. Şi mi s-a umplut inima de mîndrie. Ce ţară, domne! Ce ţară minunantă! Vreau şi eu! Vreau şi eu să cînt manele pe o mie de heuro pe seară. Da!

Am adormit la 4 jumate in ză morning. Sunt chiaună. Mişun ca o furnică tîmpită.

Sora mea spune: donaţi!

Am o leapşă de la Tomatina şi promit că mîine o fac!

Buna ziua tuturor!

Astazi vom vorbi despre o „boala” de care suferim cu totii, femeile poate mai mult decat barbatii. Ne place la nebunie sa pastram tot, sa adunam cele mai diverse obiecte : de la pungile de cumparaturi la ambalaje, de la diverse cutii de plastic la alte ambalaje care ne-au placut (poate odata candva le vom mai folosi) de la cartile care nu ne plac sau nu ne intereseaza la hainele si pantofii care nu se mai poarta, de la bibelourile primite cadou la asternuturile din zestre pe care nu le-am mai pus de 5 ani, si lista ar putea continua… Chiar daca nu aveti casa amenajata din punct de vedere feng shui, energia imbacsita pe care o creaza stocarea va va afecta oricum, din pacate.

Iata articolul publicat pe aceasta tema de Master Atan pe forumul sau:

“Stocarea lucrurilor si mai ales stocarea lor dezordonata (pentru ca la un moment dat sunt atat de multe ca nu se pot ordona decat inghesui) este una din cauzele majore ale multor probleme in viata.In cusul anilor indelungati de munca spirituala, am constatat ca simpla cerinta adresata pacientilor, de a-si elimina lucrurile nefolosite a rezolvat automat problemele existente. Deoarece stocarea cauzeaza probleme majore, am pregatit o serie de intrebari care mi s-au pus frecvent, cu raspunsurile coresunzatoare, pentru a fi in ajutorul celor interesati:

I01: Ce inseamna a stoca din punct de vedere feng shui?
R01: Stocare inseamna sa pastrezi pentru multa vreme lucrurile care nu-ti mai plac, de care nu mai ai nevoie, inutile, dar pe care nu te poti hotari sa le dai/arunci.
I02: Cate tipuri de stocare exista?
R02: Voi enumera cateva : stocare fizica, emotionala, mentala…
I03: Unde gasim „stocare” fizica?
R03: Stocare fizica gasesti in bucatarie, dulapuri, dormitor, in spatiile de depozitare, baie etc.
I04: Cum imi dau seama daca stocarea a scapat de sub control?
R04: Cand te napadeste o transpiratie rece la aparitia unui musafir neasteptat, cand dureaza prea mult pana gasesti un lucru, cand te simti obosit/a, letargic/a, cand te simti uneori pierdut/a si tie teama fara motiv.
I05: Explica-mi, te rog, in ce fel ne dreneaza energia o astfel de stocare !
R05: Ca fiinte umane, suntem conectate prin legaturi energetice invizibile cu cea mai mare parte a obiectelor pe care le detinem, ca si cu fiintele; o astfel de legatura cu lucrurile nefolosite devine cu timpul tot mai puternica, ca o sfoare groasa care te trage in jos si care isi trage forta din energia ta. Cu cat situatia dureaza mai mult, cu atat te va afecta mai puternic.
I06: Cum sa impiedicam stocarea?
R06: Stapaneste-ti impulsul de a cumpara si cumpara si cumpara …, nu mai ingramadi atatea lucruri in casa, opreste-te si gandeste: oare chiar ai nevoie de un anumit lucru si unde exact il vei pune.
I07: Daca elimin stocarea inutila, se va imbunati energia feng shui a casei?
R07: Da! Stocarea provoaca stagnarea energiei si este greu sa aplici tehnicile feng shui daca energia nu curge lin.
I08: Ce sa fac cu decoratiunile?
R08: Spala-le sub jet de apa si fa cadou jumatate din ele; vei avea energie proaspata si vei termina curatenia mai repede.
I09: Nu am energie ca sa incep o astfel de treaba…
R09: Sigur ca nu ai; lucrurile inutile stranse in casa iti dreneaza energia: vei fi mult mai puternic/a dupa ce vei scapa de ele.
I10: Dar am foarte multe lucruri… cum sa fac?
R10: Nu dispera: lucrurile acestea n-au aparut in casa ta intr-o singura zi si nici nu ma astept sa rezolvi problema intr-o zi; rasplata pentru acest efort suplimentar va fi ca vei avea mai mult timp, o casa ordonata,mai putin stres si un feng shui mai bun.
I11: Ce recomandati impotriva „stocarii” mentale?
R11: Scrie-ti toate problemele, indoielile, grijile, supararile vechi si noi,   intrebarile care te preocupa pe bucati de hartie separate; arde-le si arunca cenusa in afara casei imediat; daca poti, ingroap-o. Fereste-te de cei care gandesc negativ, sunt ca otrava.
I12: Dar pentru „stocarea” emotionala?
R12: Du-te la biserica/templu sau aseaza-te intr-un loc linistit acasa : iarta-i pe toti cei care ti-au facut vreun rau, cere iertare tuturor celor carora le-ai facut tu rau.
I13: Puteti sa ma sfatuiti cum sa incep?
R13: Ia 3 cutii mari, goale si scrie pe ele: 1- de pastrat; 2- de dat; 3- ma mai gandesc. Pune zilnic in cutii 5-10 obiecte. La nevoie poti infiinta mai multe cutii cu destinatii diferite.
I14: Alt sfat util?
R14: Arunca toate prostiile imediat ce le primesti, inapoiaza toate lucrurile care nu sunt ale tale, pune in ordine sau anuleaza programul pe care il ai si ia-o de la inceput.
I15: Cum fac cu lucrurile membrilor de familie?
R15: Fa un program de „eliberare” comun pentru toti si un mic festin dupa ce ati terminat, ca recompensa.
I16: Altceva ?
R16: Da, citeste cartea lui Karen Kingston despre stocare ( clutter- declutter)”

Alte efecte ale „stocarii”: poti fi obosit/a si fara chef timp indelungat, poti ramane ancorat in trecut, poate fi afectata  greutatea corporala,  poti fi confuz fara sa stii de ce, poti sa te simti neplacut / jenat cand apar musafiri, poate schimba felul cum te trateaza ceilalti. Dar despre asta, data viitoare…

Sa aveti spor la treaba. Cu tot dragul, babi

Cand sa ies de la fumoar, toate femeile din departament erau stranse intr-un cerc. Curioasa, ma duc repede sa vad despre ce era vorba. Ghiciti ce se afla in mijlocul cercului? Un gandac ) Sefa a indraznit in cele din urma sa il calce…  Recunosc, si eu am groaza de gandaci si mi-ar fi prea scarba sa calc vreunul. Prefer sa caut alte modalitati de anihilare a inamicului. Spre exemplu, il urmaresc cu sprayul de gandaci pana moare. Odata am incercat sa-l inec in clor… Bineinteles ca nu am reusit. Am reusit sa-mi panichez toti vecinii in schimb, pentru ca dadusem cu clor si pe priza din greseala si “ieseau scantei”, asa ca am ciocanit la usile tuturor vecinilor spunand ca priza face poc. Eram si eu mai mica Nici cu papucul nu prea imi place sa-i atac, ca dupa aia se pleostesc si sunt si mai scarbosi.

In alta ordine de idei, ma enerveaza ca nu pot sa caut NIMIC in casa fara sa ma intrebe ai mei “ce cauti???” E groaznic… daca aveam nevoie de ajutor il ceream de la inceput. Adevarul este ca sunt foarte dezordonata si nu reusesc sa imi gasesc chestiile de care am nevoie. Pentru mine nu exista conceptul de “dezordine ordonata” – unii spun ca in dezordinea lor isi gasesc lucrurile imediat; dezordinea mea este pur si simplu dezordonata, daca pot sa ma exprim asa. Numai ca nu am chef sa il pun pe taica-miu sa-mi caute cutiuta cu tampoane sau mai stiu eu ce. Asa ca de cele mai multe ori trebuie sa raspund la intrebarea “ce cauti???” cu “NIMIC”, desi se vede ca ma agit prin casa cautand scormonind  toate sertarele si dulapurile.

L.E. Ma gandesc serios sa dau o fuga pana la bunica si sa-mi fac magazin de haine vintage. Baticuri vintage, gogosari vintage, izmene vintage, stuff like that. Cred ca ar avea succes. Iti dai seama daca mai are bunica rochia ei de mireasa??! Ma imbogatesc Sau tinuta cu care s-a dus la Praznic…

A venit momentul sa nu ma mai prefac ca e in regula sa caut ceva 5 minute in dulap. Miscarea asta trebuia sa o fac din aprilie, de cand a dat caldura dar o evitam si deschideam dulapul cu groaza de fiecare data, de parca ar fi iesit 10 zombies din el. Ramane sa impachetez hainele de iarna si sa le pun in rafturile de sus si sa mut hainele de vara pe umerase si dulapul sa nu arate ca dupa e explozie.

Asa arata dormitorul in momentul asta, cand stau inca relaxata si postez treaba asta. Ma duc sa pun hainele inapoi ca nu cred ca broasca de la Angela o sa ma ajute. Daca nu scriu nimik in 24 de ore inseamna ca am lesinat in dulap si am murit epuizata.

A, inca ceva strict feminin…jur ca nu am nimik cu ce sa ma imbrac!!!

Cum Max a plecat înapoi în Germania cu familia, are prostul obicei să lase câte 5-10 mesaje offline de genul : Ce faci?…. Mai trăiești?…..Alo ești?….. Dead?….și unul mai deosebit…. Iar ai dezordine pe birou? Dacă am ajuns sa postez pe blog acest lucru înseamnă că acum eu nu am dat de el . Răspunsul mai jos,  special pentru Max și Emilia . Restu nu va speriați fac ordine pe birou cam la 2 -3 zile (chiar și o săptămâna dar nu tine mult ).

Iar aici full size

De catva timp incoace e mare dezordine la mine acasa. Haine aruncate pe fotoliu, pantofi desperecheati la usa, spuma de par pe noptiera, incercand sa-si faca loc printre hartii, carti de spaniola, clame de par, facturi si un parfum. Carti pe jos si pe comoda de televizor. Baia cere sa fie curatata si vasele se aduna primejdios in chiuveta de la bucatarie.

Cam asa e si viata mea acum.

Dar mi-e… bine. Deocamdata e bine. Deocamdata ma trezesc cand suna telefonul si ma duc la munca. Citesc tot ce-mi pica in mana – carti (in metrou, autobuz, tren, acasa), bloguri, ziare straine pe internet, site-uri. Am cont pe twitter si sunt chiar activa. Imi place sa stau noptile pana la 1-2 vorbind cu un prieten si oricand cu altii, amici sau pur si simplu cunoscuti. Ma duc la spaniola, cam fara tragere de inima uneori. Merg si la aerobic, dar tot cam trasa de maneca, desi nu mereu. Ma bucur de soare si functionez.

E o perioada in care nimic nu pare a fi la locul lui. Insa e o perioada buna, pe care o savurez.

Dezordine placuta!

Mult, mult am amanat postarea asta. Nu stiu ce-o fost cu mine de fusei in pana de chef de scris. Chef nu e cuvantul. ‘Ganas.’ In orice caz, iata putinul pe care am tot amanat sa il spun:

Mai nu prea demult, adica cam pe cand a luat nastere acest de fata blog, eram, neinspirat timp de a-ti crea blog, in absolut neplacuta sesiune de iarna. Si cum a avea blog m-a facut mai receptiva, imaginatia bolnava nu a crutat nici macar stiintificele texte de biofizica. Si citind un curs, despre termodinamica el, anume cursul, nu tocmai subiectul meu preferat, de va intrebati, lecturand eu cat puteam de atenta intre factorii perturbatori din jur dintre care principalul si cel mai puternicul era scarba, imi picara ochii pe anumite fraze, care scoase oarecum din context aveau un sens separat. Ma refer anume la:

Procesele reale sunt succesiuni de stari de neechilibru

Iata goana neincetata a secolului vitezei, suntem, adica, precedati in vartejul nostru de distresuri de procese termodinamice. Oare trebuia sa ne dam seama ca vom ajunge aici, studiind secole de-a randul fizica?

Toate procesele care au loc in sisteme izolate decurs in sensul cresterii entropiei si al scaderii energiei libere (al scaderii capacitatii de a efectua lucru mecanic).

Izolate adica nesupravegheate. Entropie carevasazica dezordine. Lucru mecanic egal prestare munca. Si procese, astea vasazica oameni. Definitia angajatului nesupravegheat – subintitulata lenea ancestrala.

Sistemele izolate nu au nici un fel de schimburi cu exteriorul, de care sunt separate prin pereti adiabatici, nu schimba nici energie si nici substanta; acestea sunt ideale care nu exista in realitate.

Rousseau avea dreptate, suntem natural asociali cu dependenta sociala dobandita in evolutia speciei, carevasazica departarea de ideal, zice termodinamica in legile ei.

Conform principiului cuplarii proceselor, fiecare flux termodinamic este determinat de toate fortele termodinamice care apar in sistem.

Asta ar putea fi forma termodinamica a contractului social, de e sa tragem fraza de parul literelor neepilate. Dar nu e cazul – sunt trunchiate scurt de limbajul stiintific, care iata, nu e tot timpul impersonal. Pentru pesimisti: Fraza asta e pentru cei care se indoiesc ca toate fortele astrale conlucreaza intru ghinionul lor. Pentru ceilalti: Clasica abordare holistica; de ar citi viitorii medici mai des asta… Pentru oamenii normali: Nu cautati nod in papura ca mine, e vorba de gradient de parametri intensivi si-atata.

Probabilitatea evenimentului ca moleculele unui gaz sa treaca dintr-o stare mai dezordonata intr-una mai ordonata este teoretic diferita de zero, dar este atat de mica incat face ca procesul sa fie cu totul improbabil.

Bine educatele in spirit civic si instinct de organizare sociala gaze ne dau o lectie de anarhie. Trebuie sa vada o coada balcanica inainte sa se laude ca ne dau clasa, dar oricum. La noi pana si democratia esueaza. (Da, cred in cate ceva din visul anarhic.)

Intotdeauna, existenta unei forte determina aparitia unui flux care tinde sa o anuleze.

Ca tot vorbeam de politici, na antipolitici acuma. “Nu majoritate, unanimitate!” – basme. Intr-o comunitate de “da”, e cineva si sa zica “nu”. Macar unul.

Cea mai fascinanta parte a fost cea despre paradoxul lui Maxwell (mai multe date teoretice despre asta gasiti aici in engleza si aici in romana – recomand pagina in engleza, mult mai bine scrisa). Maxwell e un nene care a auzit ca in termodinamica sistemele tind sa isi creasca entropia, adica se dezordoneaza, obligatoriu si intotdeauna, si ca de pui doua sisteme unul langa altul vor avea loc astfel de schimburi de energie pana la egalizarea entropiilor lor, adicatelea vor fi la fel de dezordonate, recte cu aceeasi viteza moleculele se vor plimba prin cavitatea sistemului, carevasazica amandoua vor avea aceeasi temperatura. Si el, Maxwell ca despre el ii vorba, a zis: ‘heei, poate nu-i chiar asa”.

Si zise el astfel: doua sisteme puse in contact, care nu au nici o treaba cu exteriorul (caz ideal, de vorbeam mai sus), cu aceeasi specie de molecule in ele, cu temperaturi, adica viteze moleculare, adica dezordini, in speta entropii, diferite. Intre ele, punem o portita cam ca poarta raiului, asa. Doar ca in loc de San’ Petru punem un demon acolo portarel.

Fara portarel, descrisei ce se intampla: ajung ele intr-un fel nu prea greu de imaginat la ceea ce se cheama echilibru termic. Dar cand se asaza demonul acolo intre spatii, se schimba treaba. Ca el stie una si buna: moleculele cu viteza peste o anumita limita trec din primul in al doilea, cele sub limita trec din al doilea in primul. Si nu lasa nici o exceptie de la regula – oricat de demon, e incoruptibil. Dupa ceva vreme, compartimentele au viteze medii mai distantate decat la inceput, deci si diferenta de temperatura creste.

Drept urmare, entropia scade. Entropia care-i dezordinea. Deci ordinea creste – demonul lui Maxwell a facut ordine in sistemele termodinamice printr-o singura unitate de informatie. Ca o concluzie, informatia este neg-entropie, zice el. Entropie negativa. Dezordine negativa. Ordine, bre!

Citez acum din cursurile citite cu ocazia mai sus amintita. Iata: ‘Tot astfel, prin procesul de cunoastere are loc o scadere a entropiei termodinamice si o crestere a organizarii.’, si mai iata: ‘Cu privire la organismele vii, Schrodinger a afirmat ca acestea evita cresterea entropiei preluand din mediul exterior neg-entropie.’

Uite aici ceva cu care nu sunt de acord. Deloc. Cunoasterea creste dezordinea, cunoasterea creaza rebeliune, cunoasterea duce la dorinta de libertate. Cunoasterea nu te ajuta sa cadrezi normelor sociale, demonul lu’ Maxwell nu e normal.

Scuze imi cer pentru momentul paranoic. Despre gandire vorbeam eu, asa-i? Despre gandire, despre imaginatie… taman pedosul rigorii limitei “cunoasterii”. Caci informatia este cu adevarat limitata – ce putem face cu ea nu cunoaste margini.

“Oglinda” – dispozitiv de belit ochii in el, care reflecta gingasia si frumusetea ei, si daca nu o reflecta e vai si amar de curu tau, ca ii scoti par alb in cap cu stilul tau de magar, si o imbatranesti intr-un an cat altii-n zece; porcule!

Randurile de mai sus mi le-a trimis Butu, un gagiu mereu cu un as in maneca si o gluma pe teava.

Mereu barbatii de vina sau femeile?

Barbatii sunt de vina ca suntem noi urate? Femeile sunt de vina ca barbatii au burta si chelesc?

Intrebari existentiale ) Fara ele + reprosuri, rautati, sarcasme relatiile noastre n-ar mai avea haz, nu am mai avea ce sa povestim prietenilor, nu am mai avea de ce sa radem peste ani.

Cum sa nu iti creasca inima de bucurie cand vezi zambetul crispat de pe fata partenerului cand ii da flori mamei tale de ziua/ ziua femeii sau cand incearca sa aiba o conversatie cu ea si se lasa o liniste stanjenitoare………………………………………………………………………………………hey! cine mai vrea tort?

Dar sa nu uit de expresia femeii tampa cand barbatul ii vorbeste despre fotbal. Ea pare ca te asculta, te mai intreaba din cand in cand cate ceva dar de fapt se gandeste la cu totul altceva. “Si baietii aia erau in ofensiva si *hmmmm ce as manca ceva bun acum. Il trimit pe el la magazin. Dar dupa ce termina de vorbit, daca il intrerup acum o sa imi reproseze ca nu-l ascult. Ii spun dupa ce termina. Dar daca nu termina repede? Daca se inchide la non-stop pana imi enumera el toate echipele din Botswana? Decizii, decizii…*bla bla bla bla portaru’ era de vina ca stii tu ca astia de obicei *da, cum sa nu stiu? Exact cum stiu si data nasterii mamei tale * bla echipa bla valoare bla Jiji bla bla bla”

Am intrebat la un moment dat pe cineva ce facea cand se plictisea de partener. Raspunsul a fost cat se poate de sincer: “Ne certam!” (cearta nu in sensul de despartire) Cred ca e o metoda foarte buna anti-plictiseala )

Barbatii mereu se plang ca intarzie din cauza femeilor. Este adevarat, femeilor le ia mai mult timp pregatitul pt o iesire. Daaaaaar daca nu ar exista aceasta intarziere barbatii nu ar mai avea motive sa conduca nebuneste prin oras, nu?

Femeile se plang ca barbatii sunt niste insensibili. Adevarul este ca ei  vor sa para asa dar daca te vad pe tine in chinurile groaznice ale durerilor menstruale ingenunchieaza langa patul tau cu o lacrima in coltul ochilui si accepta obiectele aruncate de tine spre ei ca orice barbat adevarat: “Haide iubi, gata, nu mai arunca, incearca sa te calmezi. Vrei sa iti aduc ceva? Vrei sa fac ceva?”

Din toate exemplele exista si exceptii: barbati care ofera cu placere flori mamei tale si chiar reusesc sa poarte o dicutie cu ea, microbiste, femei punctuale, barbati care conduc temperat si barbati chiar insensibili (mi-a spus si mie cineva, care a auzit de la altcineva, care a auzit de la cumnata finei surorii ei, cum ca ar exista asa ceva)