„Pecetea lui antihrist, codurile de bare şi semnele vremurilor”
Diac. Andrei Kuraev
Ed. Sophia, Bucureşti, 2005

Din concluziile Comisiei Teologice Sinodale A Bisericii Ortodoxe Ruse (2000): „Opinia răspândită printre unii creştini ortodocşi că antihrist încă nu a apărut, dar îşi pune deja peceţile, sau că va urmă un fel de antepecete contravine învăţăturii Bisericii despre venirea lui antihrist în vremurile din urmă ale istoriei omenirii.”

Cuviosul Efrem vorbeşte despre „pecetea fiarei”: „Toţi ce vor crede în fiară şi vor primi pecetea necurăţiei şi a chipului mişelesc se vor alipi de ea.” Aşadar, condiţia obligatorie este „credinţa în fiara”. Dar faţă de ce fel de fi­ara pretind credinţă guvernele rus şi ucrainean? Credinţa în antihrist nu constă în a recunoaşte că la Bruxelles este instalat un calculator cu numele „fiara”, ci în aceea de a recunoaşte că ,fiara” este Hristos. Păcatul apostaziei va fi în aceea ci oamenii vor crede în antihrist ca în Hristos.

Până în ziua de azi nici unul dintre statele lumii nu invită la închinare religioasă faţă de falşii mesia moderni (oricine ar fi aceştia). Chiar şi creştinii care consideră codurile de bare ca fiind „pecetea lui antihrist”, când totuşi se hotărăsc să le primească, nu o fac cu credinţă, ci cu frică. Iar cei ce nu cred în prezenţa celor trei de şase în codurile de bare, nu cred în puterea lor magică şi nu se tem de ele, sunt cu atât mai puţin condamnabili de păcatul apostazia şi al idolatriei.

Să ne amintim, de asemenea, de avertismentul îngerului în Apocalipsă: „Şi al treilea înger a venit după ei, stri­gând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul el pe fruntea lui si pe mâna lui va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu” (Apoc. 14, 9-10). După cum vedem, pecetea „fiarei” devine înfricoşătoare numai când şi întrucât este conjugată cu închinarea la fiară. Dar creştinii care păşesc în lumea civilizaţiei cibernetice (inclusiv în cea a comerţului electronic) nu simt nici un fel de atracţie religioasă spre lumea spiritelor.

Militanţii împotriva introducerii codurilor de bare au fă­cut mii de tipărituri cu citatul din Apocalipsă despre pece­tea fiarei: „Şi ea îi sileşte pe toţi /…/ ca să-şi pună semn  pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc 13, 16-18). Dar mă intrigă că nimeni dintre potrivnicii codificării nu a precizat unde este subiectul acestei fraze şi ce semnifică el. Cine este acea „ea”, care face toate acestea?

Citim versetele anterioare ale Apocalipsei. Este clar că „ea”, cea care îşi pune pecetea, este doua fiară”. Dar ce mai ştim despre ea? Iată: “Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ. Şi toata stăpânirea celei dintâi fia­re ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oa­menilor, şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost ra­mă cu sabia şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” (Apoc. 13, 11-15). Următoarea frază este cea care vorbeşte despre pecete: “Şi ea îi sileşte pe toţi [„.] ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă“

Aşadar mai întâi lumea va fi amăgită. Va fi amăgită prin minuni (pogorârea de foc din cer; icoana vorbitoare a lui antihrist). În afară de aceasta, întâi lumea va fi înfricoşată: va fi omorât fiecare care nu se va închina icoanei fiare. Abia apoi se va pune pecetea lui antihrist. Prin minuni, oamenii vor fi amăgiţi şi împinşi să se închine icoanei fiarei şi să-i primească chipul. „Şi fiara a fost răpusă, ea, prorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei.” (Apoc. 19, 20). Succesiunea evenimentelor relatate în Apocalipsă este clară: întâi amăgirea, apoi primirea peceţii.

Potrivnicii introducerii codurilor de bare presupun altminteri: la început este acceptarea celor trei de şase (a peceţilor sau a asemănării peceţilor”), iar la urmă, înşelarea, pierderea harului, desprinderea de Biserică şi căderea în ghearele lui antihrist. Să-l ascultăm pe teologul din Odessa, prot. Gheorghi Gorodenţev:

„Nu se înşeală oare, Kuraev? Ne vom convinge că se înşeală şi, rătăcind, îi duce în rătăcire şi pe alţii. Feste tot se observă la Kuraev o gândire pripită, înfierbântată (pătimaşă) şi, de aceea, adesea greşită. După gândirea lui Kuraev, oamenii vor primi «pecetea fiarei», fiind deja amăgiţi de falsul proroc. Iar după cum nu există, pasămite, încă nici antihrist, nici falsul proroc, nu trebuie să ne facem griji, iar aceşti ortodocşi greşesc şi au înfricoşat întreaga lume. În broşura sa, Kuraev scrie: “Să nu trecem cu vede­rea şi faptul că oamenii vor primi pecetea lui antihrist în stare de amăgire. Şi vor fi aduşi la această amăgire de un anumit fals proroc, care va face minuni în faţa fiarei. Prin intermediul acestor minuni oamenii vor fi amăgiţi şi îm­pinşi spre a se închina icoanei fiarei şi a primi chipul ei.» Aici Kuraev citează din Apocalipsă un pasaj care îi contrazice flagrant judeca isteaţa şi clarviziunea: Şi  fiara a fost răpusă şi, cu ea, prorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care  amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe  cei ce s-au închinat chipului ei (Apoc 19,20). Observaţi că falsul proroc îi amăgea deja pe cei ce au purtat semnul fiarei.  Se relevă, astfel, eroarea şi falsitatea opiniei şi judecăţii lui Kuraev. Nu se ştie dacă vom trăi până la amăgitorul proroc mincinos, dar Kuraev, cu broşura sa, neîndoielnic că i-a amăgit pe mulţi.”

Ce pot să spun? În primul rând, să-l sfătuiesc să nu uite limba rusa. Dacă citesc într-un articol de ziar: „Cikatilo a amăgit o femeie pe care o violase”, nu sunt obligat să pre­supun că la început a violat-o şi abia apoi „a amăgit-o”. Acelaşi lucru rezultă şi din faptul că prorocul mincinos „Îi amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei”: nu înseamnă că la început, aceşti oameni, nitam-nisam, fiind în toate nunţile şi lucizi, au primi! acest „semn”, iar apoi, nu se ştie de ce, prorocul mincinos i-a fi amăgit (şi cum ar fi putut, pare-se, să se amăgească mai mult, de vreme ce au primit pecetea fiarei şi î s-au închinat!). In al doilea rând, îl pot de asemenea sfătui pe profesorul seminarului din Odessa să nu facă deducţii personale asupra relaţiilor dintre cauză şi efect, ci să aibă încredere în cuvântul lui Dumnezeu. In Apoc. 13, 12-17 este limpede spus că câ început este amă­girea sau primirea peceţii.

În al treilea rând, îndrăznesc să-i recomand părintelui protoiereu să deschidă tâlcuri le Sfiiţilor Părinţi referitoare la Apocalipsă.

„Învăţătura celor doisprezece apostoli” schiţează ur­mătoarea suită a evenimentelor finale: „în zilele din urmă se vor înmulţi falşii proroci şi criminalii şi oile se vor transforma în lupi, iar iubirea se va transforma în ură. Căci, când se vor înmulţi fărădelegile, oamenii se vor urî unii pe alţii şi se vor trăda şi atunci va apărea un amăgitor al omenii, după asemănarea Fiului Omului care va face semne şi minuni şi pământul se va preda în mâinile sale; el va face fărădelegi care n-au mai fost niciodată în veac. Atunci va merge făptura omenească în focul încercăm şi mulţi vor fi amăgiţi şi vor pieri, iar cei care vor rămâne în credinţă se vor mântui în blestemul tor” (Didahii 16, 3-5). După cum vedem, la început este amăgirea prin minuni, iar apoi este predarea în mâinile lui antihrist.

Sfântul mucenic Victorin, episcopul Poetavei, spune ca oamenii slabi, lipsiţi de voinţă, instabiles homines, vor fi convertiţi de „semnele false”. După cum vedem, „nu slujitorii lui antihrist” sunt cei ce vor lua în serios „semnele” amăgitoare, ci oamenii obişnuiţi, neîntăriţi în credinţa lor în Hristos.

Sfântul Chiril al Ierusalimului subliniază faptul că antihrist va fi un mag, „unul foarte iscusit în meşteşugul amăgitor şi răufăcător al magiei şi vrăjitoriei, care va prelua cu forţa conducerea statului roman… Antihrist va prelua stă­pânirea asupra Imperiului roman cu ajutorul magiei negre” (Cateheze, 15, 11-12).

Sfântul Andrei al Cesareei spune clar că, prin înşelă­ciune, falsul proroc va face lumea să se închine fiarei şi să-i primească pecetea. „Lui i s-a dat putere asupra sem­nelor şi minunilor, pentru ca, înainte-mergând lui antihrist să-i pregătească acestuia drumul spre pierire… Prin vrăjito­rie şi înşelăciune, înaintemergătorul falsului hristos va face totul spre amăgirea oamenilor, pentru ca aceştia să-l socotească  pe antihrist drept Dumnezeu, …după asemănarea Bo­tezătorului, care-i aducea pe credincioşi la Mântuitorul… înainte-mergătorul lui antihrist va făuri o  închipuire a fiarei pe care o va face să pară că vorbeşte şi se va strădui să-i pună fiecăruia pe mâna dreaptă semnul numelui de pierzanie al apostatului, pentru curmarea faptelor bune şi drepte, de asemenea şi pe frunte, ca să-i înveţe pe cei amăgiţi să fie îndrăzneţi în înşelăciune şi în faptele întunericului.

Sfântul Ioan Gură de Aur e de aceeaşi părere: oamenii epocii lui antihrist „vor crede în el doar datorită falselor sale minuni”.

La fel cugeta şi Cuviosul Efrem Sirul: „Dacă omul va fi cât de puţin nepăsător, va ajunge cu uşurinţă pradă asaltu­rilor şi va fi înlănţuit de semnele şarpelui celui rău şi vi­clean. Unul ca acesta nu va afla milă la Judecată. Acolo se ii descoperi că a crezut de bună voie în chinuitorul.” Să observăm la acest Sfânt Părinte faptul că omul primeşte de bună voie să se închine lui antihrist (iar nu inconştient, cam ne sperie moderniştii potrivnici ai codificării); şi fap­tul că pricina nemijlocită a căderii lui va consta tocmai în minunile satanice; şi aceea că în antihrist trebuie să crezi [pentru a cădea], iar nu, pur şi simplu, să trăieşti alături de el („şi toţi cei ce au primit pecetea lui antihrist şi s-au închinat lui antihrist ca bunului Dumnezeu….”).

Sfântul Dimitrie al Rostovului scrie despre aceeaşi ve­rigă de legătură dintre cauză şi efect: „Unii dintre cei ce vor vedea minunile lui antihrist se vor amăgi şi se vor alipi de el”.

Sfântul Ignatie Briancianinov confirmă că tocmai „sem­nele lui antihrist vor prinde în mreje cea mai mare parte a omenirii ca să i se închine”.

După cum vedem, pecetea o vor primi cei amăgiţi, iar de amăgit, vot amăgi falşii proroci. Poliţia fiscală proro­ceşte, oare, astăzi ceva?

In plus, amăgirea „prorocilor” ce vor să vină va consta în a-i obliga pe oameni să se închine aceluia care se dă drept Hristos şi Dumnezeu. Există oare vreun stat din lu­mea contemporană care să ducă o astfel de propagandă?

Întrucât serviciile de stat din zilele noastre nu profeţesc, nu invită pe nimeni să se lepede de Hristos sau să se în­chine lui antihrist şi nu fac nimic care să semene a minu­nile prezise în Apocalipsă, înseamnă că nu este defel posi­bil să vedem în actele emise de ele vreo „pecete a fiarei”. Nimic din acestea nu există în zilele noastre. Nici în Rusia, nici în Ucraina serviciile fiscale nu pogoară foc din cer, nu ne arată icoane vorbitoare, nu-i împuşcă pe neplătitorii de impozite. De aceea, cifrele de şase de azi (dacă ele există în acte sau în codurile de bare) nu sunt pecetea lui anti­hrist, ci pur şi simplu un gest de neobrăzare anticreştină.

Aşadar, dacă nu prin false minuni sunt obligaţi oamenii să primească codurile fiscale, înseamnă că nici aceste nu­mere nu sunt „pecetea fiarei”, iar poliţia fiscală nu este prorocul cel mincinos.

Ca să-şi fundamenteze teza că pecetea va apărea înain­tea lui antihrist, potrivnicii codificării sunt în stare nu doar să interschimbe evenimentele din cadrul spaţiului Apocalipsei, dar să şi anuleze graniţa dintre timpul istoriei obişnuite şi specificul zilelor din urmă.

„Ortodoxia pentru postmodernişti”

Pr. Savatie Bastovoi

Editura Cathisma

Bucureşti, 2007

Părintele Savatie în dialog cu părintele Andrei Kuraev:

- Chiar dacă postmoderniştii propagă individualismul, totuşi ei reprezintă o structură compactă, şi prin revistele şi programele lor pot influența conştiința maselor. Observăm chiar o „postmodernizare” a societății  contemporane, poate chiar inconştientă. Putem defini structura şi influența postmodernismului ca una sectară, deşi ateistă, totuşi sectară?

- Răspuns: Explic. Din punct de vedere bisericesc este fără îndoială o sectă, fiindcă se află în afara lui Hristos şi a Bisericii Sale. Dacă ne referim la pericolele iminente de ordin social, uman, cred că anume ideologia de tip new-age va sta la baza totalitarismului sec. XXI. Ştiţi, la sfârşitul sec. XIX la fel se părea că epoca dictaturilor şi a războaielor a apus. Când a fost inventată mitraliera, mulţi afirmau că această descoperire face imposibil războiul, fiindcă o mitralieră nimiceşte un batalion în două minute. Cum să lupţi în acest caz? Asemenea idei se vehiculau la modul serios în presa timpului. Şi, desigur, se considera că progresul cultural al umanismului face imposibilă repetarea cruzimii Revoluţiei Franceze sau a dictaturii napoleoniene. Secolul XX a demonstrat că nu e aşa, şi experienţa anilor 90 ne învaţă să fim mai prudenţi. Nu putem considera că o dată căzută cortina de fier a comunismului în Europa de Est, a dispărut şi ultimul gen de totalitarism. Asemenea genuri de tragedii vor mai urma, chiar mai groaznice. De ce? În primul rând fiindcă tehnologia de control asupra vieţii a făcut un salt uriaş înainte, în al doilea rând, norocul nostru este că Stalin şi Hitler au venit pe lume înainte de răspândirea televiziunii. Dictatorii secolului XXI vor face uz de nişte tehnologii mult mai avansate, şi de aceea cruzimea forţelor totalitare ale viitorului le va întrece pe cele ale sec. XX, cu atât cu cât cruzimea stalinismului a întrecut-o pe cea a dictatorilor sec. XIX – Bismarck şi Napoleon, să zicem. Şi iată că anume această ideologie poate sta la baza acestei dictaturi a sec. XXI în Occident.

Îmi închipui că va fi o ideologie sub flamura toleranţei, fiindcă, ştiţi, new-age proclamă toleranţa, o toleranţă absolută faţă de tot. Dar aceasta este o formulă periculoasă, fiindcă poate promova intoleranţă la rândul ei. Cum anume? Să-i luăm pe reprezentanţii curentului new-age sau postmodernişti. Sunt nişte oameni cu suflet de violatori. Dacă un pictor ia un fragment de icoană şi-l introduce într-un colaj înconjurat de sticle de bere, prin aceasta, fără a se gândi prea mult, încalcă voia creatorului acelei icoane. În general, postmodernistul îşi permite să le rupă pe toate din context. Aceasta nu este oare o violare? Un predicator new-age îşi permite să rupă din context diverse idei religioase, ajungând în final la o idee în stil pur new-age – că, de fapt, toate religiile sunt una şi toate învaţă ceea ce învăţ şi eu. Şi de aceea Budha este precursorul meu, Iisus este înaintemergătorul meu. Mahomed a mers, dar n-a ajuns, Moise a înţeles, dar nu până la capăt, dar iată că eu acuşica vă explic ce-au vrut ei de fapt să spună. Din experienţa marxismului ştim deja că atunci când un curent se bazează pe precursorii săi, este unul agresiv. Această agresivitate mai întâi are loc la nivel de dialog, de idei, cultural, iar mai apoi ea se răsfrânge şi asupra oamenilor. Cel care a luat foarfecele ca să taie astfel de “ornamente” din cărţi, icoane, texte din timpuri străvechi, el va începe să-i “tundă” şi pe oameni conform gusturilor şi standardelor proprii. Ce suport avem noi creştinii ca să ne uităm cu suspiciune la toate acestea? Fiindcă noi am trecut deja experienţa unui new-age în imperiul roman, unde domina aceeaşi stare de vagabondaj contextual, de omnivoracitate. Să ne amintim. Să luăm spre exemplu Panteonul, templul tuturor zeilor din Roma, un imperiu al toleranţei faţă de diferitele culturi, dar unde creştinii au fost persecutaţi sistematic. De ce? Fiindcă refuzau să vadă lumea cu ochi străini, ei îşi apărau dreptul de a vedea lumea aşa cum o văd ei. Şi nu doreau să participe la ceremonii religioase ale zeilor străini, conştienţi de faptul că Dumnezeu e unul. Pentru aceste convingeri erau executaţi. Presimt că se apropie timpuri asemănătoare. Iată doar un singur caz, după mine absolut postmodernist. Am în vedere legea rusă despre libertatea conştiinţei, adoptată cu doi ani în urmă. Legea conţine un articol conform căruia nimeni nu poate să-l silească pe om să participe sau nu la ceremoniile religioase. Un principiu foarte judicios, nu-i aşa?

Dar gândiţi-vă ce poate însemna el. Vine la mine în biserică un krişnait, se apropie de Potir şi mă roagă să-l împărtăşesc. Eu îi zic: drăguţule, ai ceva desenat pe frunte şi nişte punguliţe în mâini, mi se pare că eşti krişnait, nu? El răspunde: da, sunt krişnait. Şi ce pofteşti? Vreau să mă împărtăşesc, să particip şi eu la tainele voastre. Poftim, îi răspund, dar mai întâi să te pocăieşti, pentru că atâta timp cât eşti krişnait, nu poţi lua parte la tainele Bisericii Ortodoxe. El zice: cum, nu mă lăsaţi să particip la slujba voastră? Da, zic, nu te las. Atunci ce poate face el? Poate să mă dea în judecată conform legii care spune că nimeni nu are dreptul să împiedice o persoană să participe la serviciul divin. Acest lucru poate lua proporţii grave. Închipuiţi-vă că statul organizează o întâlnire solemnă cu Dalai-Lama şi cere să vină toţi să-şi prezinte respectul faţă de reprezentantul acestei minunate tradiţii. Dar preoţii creştini spun: noi, desigur, compătimim poporul Tibetului pentru suferinţele lui, avem o atitudine plină de respect faţă de acest filozof, Dalai-Lama, fie el şi al XIV-lea, dar budismul ca atare nu ne trezeşte simpatii. De aceea creştinii nu trebuie să meargă să se roage şi să participe la ritualuri împreună cu budiştii şi reprezentanţii altor culte. Acest fapt poate servi drept motiv pentru ca statul să se năpustească cu toată puterea sa împotriva unor astfel de propovăduitori principiali, pe care îi va numi intoleranţi, obscurantişti, conservatori, ortodocsali etc. Era pe timpurile sovietice o anecdotă bună. Cică un lector a fost întrebat dacă va fi şi cel de-al treilea război mondial. El a răspuns: tovarăşi, al treilea război mondial nu va fi, dar va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va rămâne piatră de piatră.