Diacritica e încă dusă, da’ i-a trimis frac-su sms cum că e şi-n presă.
http://www.cotidianul.ro/fascismul_gramaticii-100785.html

Acu’, io o singură observaţiune aş avea, dacă-mi permiteţi:
Când ziaristul (sau marketerul) român scrie noştrii, î-l şi crează, e fascism, da’ nu al gramaticii, ci al agramaţilor.

(Şi, domnu’ Radu Pircă, să n-amestecăm lucrurile: vânarea eventualelor greşeli din discursul ziaristului/marketerului/piaristului e echivalentă cu vânarea eventualelor muşte din ciorba de la restaurant. Cu osebirea fundamentală că dacă găsesc muşte-n ciorbă pot să mă duc la OPC să fac reclamaţie. Da’ dacă găsesc greşeli de limbă în scrierile înţelepte ale ziaristului, n-am la ce OPC să mă duc. Căci pe mâncătorul de ciorbe are cine să-l apere, da’ pe cititorul de ziare şi afişe, nu. Oare de ce?)

(Vezi şi partea-ntâi.)

Acu’ vreo câteva zile o sună pe diacritica prietena ei Simona din Constanţa. Şi-i zice Simona diacriticii:

- Vezi că zice de tine în Casa şi grădina.
- Unde?? se miră diacritica.
- În Casa şi grădina. E ceva cu o aniversare şi în loc de cadou fac o recomandare – şi anume, diacritica. Ceva de genu’ ăsta.
- Ei, na! Pe bune?! se miră din nou diacritica.
- Da, mă, pe bune.
Diacritica se miră, se hlizeşte şi p-ormă se ia cu altele.

Azi diacritica şi-a adus aminte şi s-a dus la chioşc să-şi ia Casa şi grădina. Că na, diacritica stă într-o garsonieră amărâtă, de-nchiriat, la mama naibii, aşa că nu cumpără Casa şi grădina decât când e vorba de ea însăşi .

Şi s-apucă diacritica să răsfoiască revista. Şi răsfoieşte, şi răsfoieşte, şi nimic. O ia de la capăt (că diacritica-i mioapă) – şi nimic. Că, na, se uita după vreo casetuţă mititică într-un colţ de pagină. Şi când colo, pomenirea diacriticii era pe ditai pagina “Bine primiţi”, fix sub trimiterea către interviul cu Horaţiu Mălăele.

A zâmbit diacritica şi a avut vreo câteva flashbackuri unu’ după altu’: cum de şi-a ales ea numele de diacritica; cum s-a enervat pe Ikea; cum a pornit ea blogul ăsta fără nici o intenţie nobilă, numa’ cu chef de făcut mişto; cum a scris ea articolul despre fi şi fii şi cum se minuna când articolul ajunsese la 200 de vizualizări (azi are vreo 2.600); cum i-a venit ideea cu “neliniştile ortografice”; cum s-a apucat ea să scrie Limba română: terms of use într-o seară când avea chef de glume.

Mda.
Diacriticii nu i-ar fi trecut în veci prin minte cum că fi / fii o să ajungă la atâtea vizualizări, darămite c-o să se vază într-o bună zi la gazetă! (Da, bine, ştiu, Casa şi grădina nu-i Dilema, da’ nu fiţi cârcotaşi. )

Şi da, diacritica încă se miră că uneori sare de 1.200 de vizualizări, că are la vreo 200 de vizitatori oficiali, că, mă rog, are un oareşce succes. Pen’că eu, ochelarista cu mâna căreia scrie diacritica, în toată perioada asta n-am făcut decât să evadez în diacritica, dintr-o realitate care la un moment dat devenise mult prea greu de suportat. Şi am avut, aşa, un moment de reflecţie despre cum experienţele nasoale se transformă uneori în diacritice.

Casa şi grădina, mulţumesc. Numa’ că, dacă-mi daţi voie, eu titlul articolului l-aş fi pus între ghilimele sau măcar l-aş fi scris cu italice.

(Vezi şi partea a doua.)

Eu.

Doresc să îi informez pe domnii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, pe cei de la Parlamentul României, pe cei de la Commission Européenne, pe cei de la Cancelaria Guvernului, care intră p-aci din când în când, că diacritica nu are nici un fel de activităţi subversive şi nici nu intenţionează să aibă. Ba chiar dimpotrivă. Diacritica roboteşte întru propăşirea spiritului poporului român – cel mai adesea împotriva voinţei lui, ce-i drept.

Am primit un premiu. De la white noise.

Categoria “am trăit s-o văd şi p-asta”. Mă gâdilă, normal, da’ na, nu m-aşteptam. Precum chestia de zilele trecute, aia cu diacritica în bibliografii, de la daca_nu_nu.

Şi-mi dau seama că diacritica devine o chestie tot mai serioasă. A-nceput ca un blog de exasperări ortografice foarte personale, acu’ văd că e pe cale să devină referinţa ortografică predilectă pe net. Căci majoritatea cititorilor sunt oameni care-şi gugălesc neliniştile ortografice. Şi da, îmi dau seama că, în afară de diacritica, nu prea ai unde să te lămureşti dacă se scrie zi sau zii. Era, cândva, saitul domnului Pruteanu. Nu mai e şi nu ştiu dacă a fost mutat prin altă parte.

La-nceput, toată gramatica era din amintirile mele. Da’ cum treaba devine tot mai serioasă şi cum trebuie să-i argumentăm jurnalistului român de ce e “înseşi”, am ajuns să am pe birou un teanc de cărţi de gramatică, cum n-aveam nici pe vremea când dădeam treapta I. M-am dus la mama şi am răscolit biblioteca în căutare de Ştefania Popescu. N-am găsit decât ediţia din 1983 şi ne-am întrebat amândouă unde-o fi ediţia din ‘71, aia foioasă şi lipită cu leucoplast – că scociul încă nu se inventase în România. Iubeam cartea aia, mult mai mult decât p-asta din 1983, şi m-am mirat c-am aruncat-o. P-ormă am descoperit-o în biblioteca lu’ frate-meu şi m-am simţit de parcă mi-ar fi furat partea mea de moştenire. Da’ mi-a dat DOOM-ul lui, aşa că mi-a trecut.

Problema cu premiul ăsta e că tre’ să-l dau mai departe. Unor bloggeri. Or, premiile mele personale le-am dat aici, în pagina Oameni. Care n-au bloguri.
Aşa că mi-am făcut socoteala la ce citesc eu pe net. Şi mi-am dat seama că citesc numa’ ziare şi bloguri de ziarişti. Şi nu, nici unul nu merită vreun premiu. Mă rog, nu l-oi fi descoperit încă pe ăla care să merite.
Iar bloguri “culturale” nu prea citesc. Habar n-am de ce. N-am răbdare, cred. Aşa cum nu mai am răbdare să citesc nici cărţi – decât în metrou. Din motive foarte personale, nu reuşesc să m-adun suficient încât să citesc mai mult de-o pagină o dată.

Aşa că premiul meu merge spre un fel de blog care nu se citeşte.
My 2 Pixels.
De savurat tot şi pe îndelete.

Recomandarea din această săptămână este un blog. Un blog pe care l-am găsit întâmplător şi l-am adăugat imediat la lista mea de blogroll “ÎI CITESC“. Informaţiile prezentate în acest blog sunt foarte utile pentru toată lumea şi sunt foarte bine prezentate. Este vorba despre blog-ul “Diacritica – ortografice, ortoepice şi de punctuaţie. despre limba română în spaţiul public.“

Precizez că nu am cerut acordul persoanei care deţine blog-ul să pun link-ul nici în “ÎI CITESC“, nici în acest articol. Sper că nu am încălcat nici o regulă personală sau/şi vreun principiu al persoanei. Totuşi, dacă da, voi retrage link-urile, în cazul unei eventuale sesizări.

Mulţumesc DIACRITICA!

La diacritica.

blog+diacritica+simona

Yep, that’s me.

sa stii verbe

Da, e foarte bine să ştii verbe. Şi să le ştii scrie corect.

conjugare genitiv

Conjugarea genitivului, sau cum?!
Genitivul e caz, adică o categorie gramaticală proprie substantivului şi cuvintelor care-l însoţesc sau substituie (pronume, adjectiv, articol, chestii de-astea). Iar astea se declină.
Conjugarea ţine de verbe – şi-nseamnă trecerea unui verb pe la toate categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr, diateză etc.)
Despre cum se formează genitivul în română:
http://ro.wordpress.com/tag/genitiv/
Oi mai fi scris şi-n altă parte, nu mai ştiu. Căutaţi cu botonul din dreapta sus.

introduce-ti

Ba introdu-ţi tu în cap că se spune şi se scrie:
(Tu) introdu ! (Tu) introdu-ţi!
(Voi) introduceţi! (Voi) introduceţi-vă!

cand se scrie fi cu un singur i

De cele mai multe ori.
Vezi aici:
http://diacritica.wordpress.com/2009/01/02/fi-fii-cand-se-scrie-fi-cu-2-i/

a fii perfect simplu

A fii n-are perfect simplu, căci a fii nu există.
Există a fi, cu un singur i, al cărui perfect simplu e ceva de genul fui/fusei. Cititorii mei olteni, vă rog să-mi daţi o mână de ajutor! (Că eu n-am folosit în viaţa mea perfectul simplu.)

cand se scrie l-a la
cand se scrie la

L-a se scrie l-a când poate fi completat cu pe el:
L-a văzut pe el. L-a cunoscut pe el.

La se scrie la când e urmat de un substantiv sau un pronume:
la masă, la şcoală, la ora două, la tine, la acela.

ortografie sa ii fii aproape

E foarte ortografic, numa’ că lipsesc căciulile:
Să îi fii aproape.

nu zi imperativ singular negativ

După cum am învăţat noi în clasa a cincea, imperativul negativ (persoana a II-a sg.) se formează, de obicei, de la infinitiv. Şi anume: Nu zice!
Vezi ş-aici:
http://diacritica.wordpress.com/2008/12/30/zi-zii-zi-i-despre-imperativul-lui-a-zice/

conjugare verb a apare viitor

A apare nu există. Sau nu exista pe vremea mea.
Există a apărea, verb de conjugarea a treia (terminate în -ea), ca şi a plăcea, a părea.
Prin urmare, spunem şi scriem mi-ar plăcea, mi-ar părea, ar apărea, va apărea.

noul parc de distracţii de la snagov

Have no idea! Sorry.

simpte sau simte

Of! Simte, evident!
simt, simţi, simte, simţim, simţiţi, simt.

Am trăit s-o văz şi p-asta: au clonat-o pe diacritica, pe softpedia!

E careva p-acolo care dă explicaţii de limbă română şi zice că-s io.  Înscris abia de ieri.
(dAImoane, îi fi tu, hotărât să-mi faci un bine? )

http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=567629

În seara aceasta am descoperit un blog pe care cei cu frământări ortografice îl vor găsi interesant, mai ales că la un search rapid am constatat că nu sunt prea multe site-urile româneşti care tratează astfel de teme: Diacritica. L-am adăugat în Blogroll.

Update: Mi-am amintit şi de site-ul lui George Pruteanu, unde se găsesc multe materiale valoroase ale regretatului profesor, pe teme de gramatică şi ortografie. Design-ul site-ului lasă de dorit, făcând navigarea prin el un adevărat act de eroism, dar căutătorul sârguincios va face abstracţie de acest lucru, fiind răsplătit prin aflarea răspunsurilor la multe întrebări inteligente.

Nu, nu-i .ro, e .com. După cum veţi fi observat deja.

Ei bine, nu. Deşi diacritica este o inimioară de fată, diacritica nu are inimioară din diacritice.

Ei bine, nu – nici Dvs. n-aţi nimerit-o. În mod sigur n-o să găsiţi reclame în franceză dacă le căutaţi după termeni româneşti. Plus că n-aveţi nici o şansă să găsiţi reclamă la dero – că francezii n-au dero. Ăsta e invenţie românească. Restul lumii are detergent.

Îmi pare rău, n-aţi nimerit la dl Pruteanu, aţi nimerit la mine. Sper că, deşi nu-s Pruteanu, articolul meu despre cum îl conjugă Ikea pe “a crea” v-a convins.

Ştiu cum e. Şi eu am uneori senzaţia că fac ortografie degeaba. Într-un cuvânt.

V-am mai întrebat: ce să se scrie cu doi i?

Nu. Din câte mi-aduc eu aminte, substantivele nu determină adjective, ci adjectivele determină substantive. Dar, ce să zic, chestiile astea le-am învăţat printr-a cincea, adică acu’ mulţi ani, mi-e să nu se fi schimbat gramatica între timp… Că na, din senin, din iarbă verde, nu se mai scrie nici o, se scrie nicio. Poate că Academia o fi decis şi că substantivele determină adjective, nu ştiu. Eu zic să scrieţi un mail la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan”, să-i întrebaţi pe ei.

Am tot auzit azi cum e acuzat Becali de “lipsire de libertate în mod ilegal”. De unde-mi rezultă că cetăţeanul Becali sau cetăţeanca diacritica poa’ să-l lipsească de libertate pe cetăţeanul Costel în mod legal. Nu? Atunci vreau şi eu să ştiu ce condiţii trebuie să îndeplinesc ca să-l lipsesc legal de libertate pe cetăţeanul Costel. Şi nu, nu mă refer la cătuşe de catifea roz.
Dac-aveţi cunoştinţă despre ce zice codul penal pe tema asta, anunţaţi-mă şi pe mine.

Printre altele calitati, Sam are si o sora, care scrie aici lucruri mai mult decat interesante. Si mai ales utile, pentru noi toti. Locul 20 la recentul Roblogfest, la categoria “blog cultural”. E in blogroll, de azi. Treceti pe acolo cat mai des!

Noh, dragilor, am trăit s-o văd şi p’asta: diacritica dând interviuri.
Marketingu’ lu’ Ikea, mulţumesc! Fără al vostru “crează”, diacritica n-ar fi existat.

Iaca şi interviul pentru FrontBlogs.

Am trimis-o la concurs, să văd ce-i poate capu’, şi când colo, abia pe locu’ 20 îmi ieşi. Sau, mă rog, ca să vedem partea plină: deşi n-a împlinit nici 3 luni, mititica de ea, a ieşit pe locu’ 20 din 122 de bloguri, cu nota 7,86. Bloguri culturale, să ne-nţelegem, că acolo am trimis-o să se măsoare-n isteţime, sau mai bine zis s-o măsoare alţii, că a fost cu juriu.

Oricum, domnu’ Ioan T. Morar, domnu’ Cezar Paul-Bădescu şi domnu’ Florin Iaru, nu ştiu câţi cititori are bookblogu’ (mulţi, probabil, şi deja deştepţi), însă articolul despre fi/fii are, la ora asta, 261 de vizualizări – puţine, ce-i drept, şi, probabil, majoritatea sunt oameni care nu se dau pe bookblog, că sunt încă în faza de nelinişte fundamentală a elevului român: când naiba se scrie (ceva, orice) cu doi i. Şi mă gândesc că, dacă măcar 30% dintre ei au priceput ce şi cum cu i-urile din conjugarea lui a fi, atunci diacritica îşi va fi adus contribuţia la propăşirea spirituală a ţărişoarei.
Că na, domnu’ ITM, Cezar Paul-Bădescu şi Florin Iaru, aici la diacritica intră mai ales oameni cu nelinişti ortografice de genul “când se scrie noştri şi când noştrii” sau, cum a fost cazu’ azi, “cum se scrie corect zii sau zi?”, “eu voi fi/fii corect ortografic”, “cand se scrie a fii 2 i”, iară nu oameni care vor să afle despre ultimele tendinţe pe piaţa cărţii.

Acu’, eu ştiu că marea cultură e scrisă-n cărţi, da’, p-onoarea mea, când juma de ţară (inclusiv onor jurnalistul român) scrie cu picioarele neuronului ortografic, cred că, în România, Cultura cu Cî mare tre’ să plece de la cultura cu cî mic. Şi anume, de la fi vs fii, zi vs zii, noştri vs noştrii, să aibă vs să aibe.

1. Nu vă putem spune ce este o diacritică, căci nimeni n-a văzut una. Încă există dispute pe tema asta.

2. Vă mulţumesc că mi-aţi transmis, dar data viitoare ar fi bine să-mi spuneţi şi cine m-a căutat.

Update, că nu mă lasă sufletu’ să vă las nedumirit:

Va căuta. – la viitor e întotdeauna va, într-un cuvânt. Adică: dacă poate fi completat cu el/ea, e va: El va căuta mâine.

V-a căutat. – la perfect compus e întotdeauna v-a. Dacă poţi să adaugi pe Dvs / pe voi, atunci e v-a: El v-a căutat pe voi / pe Dvs.

Deşi a luat startul cu vreo câteva zile mai târziu, articolul despre fi vs fii a reuşit ieri, pentru prima oară, s-o ia înaintea articolului despre creează vs crează, care a deţinut supremaţia timp de o lună de zile. Vin tare din urmă douăsprezece vs doisprezece şi zi vs zii.

Termenii motorului de căutare pe ziua de azi:

1. diacritica
Aţi nimerit bine, chiar de 2 ori. Vă mulţumim.

2. blog diacritica.
Dvs aţi nimerit încă şi mai bine.

3. zii lui; 4. zii sau zi
Sper că pagina cu pricina v-a lămurit: nu se scrie niciodată zii, că e greşit.

5. zii sau zi diacritica
Sper că v-am convins şi pe Dvs: e ca mine. Adică zi / zi-i / nu zice. Mă bucur că diacritica e un reper în neliniştile Dvs ortografice.

6. cand scrien cu 2 i
Ca să intrăm în toate detaliile ar fi necesară o întreagă teză de doctorat. Dar, ca regulă generală: după ce am învăţat să scriem.

7. sa fii – se scrie cu doi de i
Nu întotdeauna. Conjunctivul prezent (“vrei să fii deştept”) se scrie cu doi i. Conjunctivul perfect (“să fi avut”) se scrie un singur i. Mai multe, aici.

8. nostri sau nostrii
Întotdeauna noştri, cu un singur i. Niciodată cu doi i. La fel şi voştri.

9. “bichir”
Mulţumiri pentru vizită, dar n-am înţeles ce vă interesa, de fapt. Oricum, articolul care conţine cuvântul “bichir” e ăsta.

10. ora doisprezece
11. ora douăsprezece
12. ora doua sau ora doi
Sper că v-aţi lămurit. Ora douăsprezece, eventual douăşpe. Explicaţii, aici.

13. prepozitia zii
Nu, zii nu e prepoziţie. Zii nu e nimic. Zii nu există. Zii e o invenţie dăunătoare. Vă rog să n-o mai propagaţi.

14. funambuleasca
Ştiu că dl Cristoiu e cam ermetic. Sper că explicaţia mea v-a lămurit. Inclusiv asupra formei corecte de feminin: funambulescă.

15. raul florea virgula
Nu ştiu de ce anume căutaţi virgula dlui Florea, dar aţi găsit-o aici. Sper că i-aţi şi explicat dlui Florea ce şi cum cu virgulele.

16. a fi/ fi/fii
Explicaţia, aici. (Doamna Andronescu, la câte nelinişti legate de fi/fii şi zi/zii am lămurit, va trebui să-mi daţi o medalie, ceva.)

17. creaza sau creiaza
Nici, nici. E creează.

18. creeaza sau creaza
Un pas înainte. Cum ziceam, creează. Explicaţia, aici.

19. sobe peleti
Tot ce pot să spun e că sobele cu peleţi nu sunt cel mai bun mod de a te încălziI. Explicaţia, aici.

20. cand se scrie cu a din i
Pe scurt: niciodată. În curand, articol despre î şi â.

21. vanatoare lu tiriac
Dvs cred c-aţi nimerit prost. În mod sigur,  părerea mea pe tema asta nu e ce căutaţi.

22. ortografia verbelor la imperativ
Hm. Asta ar fi o a doua teză de doctorat sau măcar de licenţă, acolo. Reveniţi cu întrebări mai precise.

23. indreptar ortografic
Io-l folosesc pe cel scos de Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan” în 2004, la editura Univers Enciclopedic.

24. indreptar ortografic online
Hehe, ar fi frumos. După ştiinţa mea, nu e.

25. wordpresscom in limba romana
WordPress e, şi e în limba română. Nu ştiu dacă e ce căutaţi.

Vă mulţumesc.
Să scriţi bine!

Azi cineva a ajuns pe blogul ăsta gugălind despre ce este diacritica? . Fix aşa, cu semn de întrebare cu tot.
Urmează, probabil, cine este diacritica? .

Update, că mi-a venit o idee:
Cred că înainte de cine este diacritica? o să fie la ce ziar lucrează diacritica? .

Encontramos la siguiente noticia deportiva en el diario El País, la cual narra la derrota del Betis ante el Sevilla:

“Chaparro sorprendió dando entrada a Somoza en sustitución de Sobis, pero aún así el equipo se mostró incapaz de reaccionar y no dispuso de ninguna ocasión durante los 90 minutos.”

Nos encontramos ante un hueso duro de roer. Con “aun/aún” nos hemos topado.

Para empezar, no existe una regla clara respecto a si se trata de una palabra monosílaba o bisílaba, ya que depende de la forma en la que se pronuncie. Sin embargo, no es éste el problema que nos preocupa, sino el dilema de su tilde diacrítica.

La regla general dice que:

• aún : lleva tilde cuando equivale a “todavía”
• aun: no lleva tilde cuando equivale a “hasta”, “también”, “incluso”, …

Está claro que el “aun” de la noticia anteriormente citada pertenece a la segunda categoría, por lo que la escritura correcta hubiera sido:

“Chaparro sorprendió dando entrada a Somoza en sustitución de Sobis, pero aun así el equipo se mostró incapaz de reaccionar y no dispuso de ninguna ocasión durante los 90 minutos.”

Seguiremos informando.