Aseara, pe la 10.50, eram intr-un taxi, pe Pieptanari. La Zabrauti, desi langa bloc se afla ditai terenul gol, tiganii jucau fotbal pe mijlocul soselei, fix in curba.

Taximetristul imi spune ca daca ar avea o mitraliera, i-ar impusca, dupa care ma intreaba:
- Stiti cand sunt tiganii oameni?
- In orice zi, mai putin in ziua de Paste?

- Nu, domnisoara. Tiganu’ e om cand il vezi de la departare.

- Cum asa?
- Pai, pentru ca zici “Uite un om!”.

Asta seara am fost la Verde Cafe, la ceea ce eu am numit “recitalul” Lorenei Lupu, in cadrul Gay Fest-ului. Concluzia trasa de mine este urmatoarea: sunt mai multe lesbiene decat homosexuali. Sau, cel putin, mai multe sustinatoare, ca nu am facut sondaj, sa stiu clar care ce cauta acolo.

Dupa eveniment, ma urc intr-un taxi si o intind catre casa. Vorbesc la telefon si ii spun interlocutorului care e concluzia mea. Taximetristul, un tip la vreo 35 de ani, chel, care asculta muzica greceasca, pare interesat de subiect si in pauza dintre doua apeluri telefonice (ale mele), intreaba:

- Ziceati ceva de gay… A inceput?…

- Da, a inceput Gay Fest-ul.

- Mama, ce le-as face!

- De ce, dom’le, ei nu’s oameni? Ce aveti cu ei? V-a obligat vreunu’ sa faceti sex?

Nu mai apuca sa raspunda pentru ca imi  suna telefonul si vorbesc pana la destinatie. In Fere, ma uit la aparat si, cu un gest mecanic, scot banii din portofel si platesc. Cursa, de la Rosetti pana in Fere, face 23.90 lei. Intru in curte, iar taxi-ul pleaca. Dupa vreo doua minute imi dau seama ca la 1.65 lei/km, nu avea cum sa faca 23.90, doar daca inainte sa ma aduca in Ferentari, m-ar fi plimbat pana la Obor si inapoi. Astfel, am tras a doua concluzie pe ziua de azi: omu’ m-a taxat pentru ca homosexualii sunt si ei oameni. Gandidu-ma la asta, am tras linie si am adunat: de fapt, eu sunt proasta, ca nu am cascat ochii. Si iar ma oftic, pentru ca nu am avut inspiratia sa ma cert cu soferul pe bani. Si pe lesbiene. Si pe faptul ca el se crede smecher. De aceea, ii doresc din suflet un sincer “Sa faci pana in fiecare zi, pana iau eu salariul!”.

P.S. O cursa din Rosetti pana in Ferentari, la tariful de saispe mii cinci sute pe kilometru, face in mod normal, cu ingaduinta, o suta douazeci de mii. Cel putin atat era saptamana trecuta. Pe aceeasi ruta.

In urma cu doua seri am luat un taxi din Drumul Taberei. Intamplator, taximetristul parea distractiv. De la spate semana foarte bine cu vecinul meu, nea Costica. Tuns scurt, cu ceafa lata si ochelari de vedere. Vorbea mult si dadea vehement din maini. Drept urmare, am deschis reportofonul si m-am facut comoda pe bancheta din spate.

Acesta este episodul 1:

- Am sa va rog sa mergeti un pic mai incet, ca mi-e frica de viteza.

- Domnisoara, conduc de la 18 ani. Am fost sofer pe TIR, am milioane de kilometri facute in piciorul drept de la degetul mare.  Asta i-am zis-o la un politist.

- Si el ce-a zis?

- Aoleo, mai bine ii dadeam o palma.

- De ce va oprise?

- Sa imi dea amenda.

- Pentru?

- Aaa, daca va spun pentru ce, radeti de mine. Eu am probleme. Daca sunt sofer de la 18 ani, am probleme cu rinichii. Vroiam sa ma duc la toaleta. Eu, ca barbat, unde sa ma duc? La un boschet, la roata la masina? Eram la Unirea si s-a urcat trei femei peste mine. Mi-a zis “Vrem si noi la Colentina, la cap acolo, acolo sa ia lucruri din astea. Si pe drum, nu mai puteam. Si da-i viteza, si baga, baga, baga. Le las pe alea jos. Ma duc si eu ca omu’. Cand vin la masina, politistul, pe capota mea, complecta amenda.  Cheile erau in contact si masina mergea.

Zic: Buna ziua! Ce faceti aici? El, zice “Pai uite asa si asa, amenda”. De ce? Era linie continua, da’ nu se vedea, ca daca o vedeam… Ii zic “Bai, baiatule, esti baiat tanar, stai linistit!”. El, nimic, sa-mi dea amenda. L-am lasat sa imi faca… Uite, asa era. Era soseaua facuta, dar nu era zugravita.

I-am zis: Auzi, bai baiatule, tine minte aicea, la ce spun eu- ce-ai tu in cap, eu am in degetul mic de la picior!

Sambata dimineata iau un taxi Bagetti, de la Zetari catre Politehnica.

Soferul este tuciuriu, are parul pieptanat cu carare pe mijloc si geaca din piele neagra. Asculta tare Radio Zu. Aparatul de taxat este unul nou, din ala cu multe cifre. Pare pornit.

Taximetristul vorbeste tare si se vrea haios. Eu sunt adormita si nu fac efortul de a asculta ceea ce spune. Incerc sa ma concentrez si prind din mers ceva cu Anna Lesko.

- Domnisoara, oamenii se impart in doua categorii. Norocosi si ghinionisti. Care au fost la impartire, dupa Revolutie, sunt norocosii. Restul, saracia, ghinionistii. Daca parintii dumneavostra erau la impartire, erati norocoasa. Toti s-au imbogatit atunci. Adica, parintii lor erau bogati si pe vremea lu’ Ceasca. Uite, cum era Columbeanu al batran. El raspundea de banii tarii. Acum, fiu-su e smecher. Eu, pe vremea aia lucram la restaurantul….

Nu inteleg prea bine ce zice omu’, pentru ca un jingle intra in forta pe post.

Soferul nu se sinchiseste sa dea muzica mai incet. Continua:

- Mai mergeam la Columbeanu ala batran, sa ii duc cate o picolita pentru fiu-su.

Zambesc scarbita si il rog sa dea muzica mai incet, ca nu aud ce spune. Adaug “Da’, chiar, ca era si el mai mic si poate mai timid”. Taximestristul pufneste.

- Era pe dracu! Era prost. Pai eu ii stiu pe toti. Si pe fratii Camataru.

Vorbeste neintrerupt de pe Calea Ferentari pana la Lira. Radio Zu urla, parca special ca sa ma scoata pe mine din minti. Nu inteleg ce spune soferul, dar nici nu imi pasa prea tare pana nu aud cuvantul “cinstit”. Ma sesizez si intreb:

- Cine e cinstit, domne?

- Ziceam ca Fratii Camataru au facut banii cinstit.

- Nu zau? Cum? Din prostitutie, trafic de droguri, de organe si camatarie?

- Ah, pai, domnisoara, la inceput a fost banu’ cinstit. Ca el a fost in Legiunea Straina. Cand venea omu’ disperat si cerea bani cu imprumut, el spunea “Ba, eu iti dau, dar esti sigur ca poti sa ii dai inapoi?”. Omu’ nu se gandea ca el si-a riscat viata in Legiunea Straina pentru banii aia.

Nu stiu la care dintre fratii Camatari se refera, dar nici nu ma intereaseza.

- Cum, domne, el a castigat niste bani, putini, pe care i-a investit in afaceri ilegale si dumneata spui ca aia sunt bani cinstiti?

- Pai la inceput au fost cinstiti.

- Da, ca si ai lu’ Nastase, nu? Haide, ca nu e chiar asa. De ce le luati apararea astora? La fetele alea minore, vandute ca un kil de carnati va ganditi cand spuneti prostiile astea?
- Domnisoara, alea sunt putine… Cate sa fie? Pai la mine veneau femeile si ma intrebau “Bre, nu cunosti si mata un peste, sa castig si eu un ban cinstit?”.

- Bine, alea isi merita soarta, dar restul?

- Totu’ e cinstit, domnisoara. Daca parintii dumneavoastra nu au fost la impartire…

- Sper sa infunde puscaria toti cinstitii astia si, eventual,  sa moara de cancer!

Sunt nervoasa si agitata si i-as da cu ceva in cap boului de taximetrist.

Mormai un “baga-mi-as p…ula, cine m-a pus sa iau fix taxiul asta?” nemultumita si ii spun sa opreasca vizavi de APACA. Ma uit la aparat. Evident, nu fusese pornit. Intreb cat face. Soferul imi raspunde senin:

- Doua sute de mii, cat sa faca?

- Cum, domne, doua sute de mii, cand dumneata ai 15.900 pe kilometru?  Maximum o suta patruzeci de mii.

- Ah, pai cum,  10 kilometri sunt pana aici?

- Tocmai, ca nu sunt. Am mai facut cursa asta, cu un tarif mai mare si cu aparatul pornit. Nu face atat. Si sambata dimineata…

- Eu v-am spus, domnisoara, ca sunt si oameni ghinionisti.

Scot banii, nervoasa rau de tot, ii dau si adaug:

- Treaba aia cu canceru’ e valabila si pentru dumneavostra!

Trantesc usa si ma car. In cateva secunde, taxiul tasneste nervos pe langa mine. E verde semaforul, dar nu trec. Astept sa treaca el mai intai. Deh, mai sunt si oameni ghinionisti..

Asta seara in taxi.

- Pe strada Tunsu Petre, dar va rog sa intrati din Ilie Dumitrescu.

- Asta care e?
- Urmatoare dupa Tunsu Petre.

- E aia pe care era inainte Obor?

- Inainte cand?
- In urma cu vreo zece ani.

- Obor? Ce fel de?…

- Se vindeau cereale.

- Ah, ok, deci nu s-a schimbat nimic.

- De ce?
- Pentru ca si acum se mai vand plante prin zona, dar de alt soi.

P.S. Evident, a urmat si partea cu:

- Aici locuiti?

- Da.

- Si cum e?

Aseara, cand m-am intors din Drumul Taberei, am luat un taxi Cobalcescu. Indicativul nu l-am retinut, dar pe domnul Dumitrescu Cristian, dupa cum indica legitimatia atarnata de parbriz, nu am sa il uit curand.

Mi-a povestit care e treaba cu maimutele:

- Si sunt din taximetristi din astia cu maimute, de iti sufla clientul de sub nas, cum e…

- Ce inseamna “cu maimute”?

- E unu’ gras la Gara de Nord, ca mie imi era si frica sa ma bag in mafia aia de colcaie acolo, domnisoara.

- Da, da, dar cum e cu maimutele?, asta ma intereseaza.

- Ajung si acolo. E unu’ gras la gara, care sta in portbagaj.

- Aoleu, cum adica sta in portbagaj?

- Asa stau ei acolo, la gara.

- Asa, si?

- Si trag masinile, le aliniaza, iar ei stau in portbagaj si intreaba oamenii “taxi? taxi?”. Si lumea nu are de unde sa stie ca ei sunt mafioti. Ca la taraba, domnisoara. Pai, odata, asta gras de care spuneam eu, mi-a luat un client de sub nas. Eu nu fac smecherii. Cobalcescu e firma serioasa. Si eu sunt om serios… Cum sa faci din astea?

- Dar cum e cu maimutele? Inseamna cumva ca…

- Pai asa, cum spuneam, cum e asta gras de la gara, sunt multi care au o telecomanda mica, asa, si au niste fire pe aci, prin bord, si umbla la tarif. Ca odata, am dat eu peste unu’ care a mituit un politist. Avea o masina sumpa… Venea din… Cum ii zice la clubu’ ala? Fratelli, daca ati auzit de el. Asa, si asta avea o masina scumpa, bause si el 2 beri. Si a lasat spaga un milion. Dar el bause 2 beri, 3 pahare de sampanie si 2 whisky…

Si de aici nu mai pot reproduce pentru ca omul era simpatic, dar este cel mai prost povestitor pe care l-am intalnit in viata mea. Dar, sa nu uitam ca este serios, la fel ca si firma de taxiuri pentru care lucreaza.

Iar in Fere, m-a lasat in capatul strazii, pentru ca nu se putea intra pe strada pana la capat. Dupa decoruri parea ca se desfasoara o nunta acolo. Un lautar canta trist sub un cort, in fata unui microfon. Am trecut rusinata, cu capul in jos, iar cand ma intrebam cum as putea face o poza fara sa fiu vazuta, lautarul si-a terminat melodia si a spus “Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”. Era o pomana.

Un domn taximetrist are o smecherie pe schimbatorul de viteze, care face ca aparatul de taxat sa se miste intr-un ritm ametitor. Evident, am observat acest lucru pe la jumatatea drumului. Am vrut sa il atentionez ca ii voi da banii pe care stiu eu ca trebuie sa ii dau la cursa pe care o fac zilnic la acel tarif afisat pe usa lui, insa nu am putut sa il opresc. Doream sa aflu deznodamantul povestii cu ferentaristi.

” Domnisoara, eu nu inteleg cum nu va este frica sa traiti intre astia. Pai eu mi-am luat o teapa odata de nu o s-o uit cate zile oi avea. A venit unu’ la masina mea, mai tuciuriu asa si parea si cam drogat. Drogat in general, nu chiar acum. Mi-a zis sa il duc pe Tunsu Petre, nu mi-a zis ca vrea la ghetouri, ca daca stiam, nu il mai luam. L-am masurat din cap pana in picioare, am pornit aparatul si am luat-o spre Ferentari. Asta, drogatul, s-a asezat in fata, langa mine. Avea in mana o cutie de pantofi. La un momentdat scoate din cutie o sanda. Sandale frumoase, domnisoara, parea d-alea scumpe… Se uita drogatu’ la sanda, o intoarce pe toate partile si imi zice: <Ce zici, mosule, misto sandale, nu? O sa ii placa lu’ nevasta-mea>. Apoi, mai facea ce mai facea, se mai uita la sandaua aia si-o tot invartea pe sub nasu’ meu. Eh, vorba, vorba, ajunsei in Ferentari cu drogatu’. M-a bagat pe la ghetouri si cand sa dea jos imi zice ca n-are bani si ca se da jos sa ii ceara lu’ nevasta-sa, ca in blocu’ ala sta el. Schema veche, domnisoara, vrea sa traga teapa. Eu, acum, ce zic? <Frate, ia lasa tu sandalele aci si du-te dupa bani, sa fiu sigur ca te-ntorci>. Zis si facut. A plecat drogatu’ si nu s-a mai intors, normal. Eu, multumit ca macar mi-a lasat sandalele, ma gandeam daca i-or veni ori lu’ nevasta-mea, ori lu’ soacra-mea. Imi frec eu palmele, multumit, si desfac cutia. Cand colo, ce sa vezi, domnisoara? In cutie era doua sandale de picioru’ stang…”

Happy end: Dupa ce-am ras pe saturate, i-am platit taximetristului 120 de mii, cat stiam eu ca face de la mine pana la Favorit, chiar daca aparatul lui arata 240 de mii. Cand colo, ce sa vezi? Nu toti oamenii care locuiesc in Ferentari dau teapa, cum nici taximetristii amuzanti nu sut cinstiti.

Aseară eram într-un taxi. Cris Taxi. Pentru prima dată în viaţa mea mi-a fost imposibil să văd faţa taximetristului. Din spate şi după voce, părea undeva între 50 şi 60 de ani. Purta şapcă.

- Vă rog frumos, în Ferentari, pe strada X, se intră din Tunsu Petre.

- Tunsu Petre e strada dintre Prelungirea Ferentari şi Humuleşti?

- Nu, Tunsu Petre e strada pe care se intră din Prelungirea Ferentari.

- Domnişoară, dumneavoastră mă învăţaţi pe mine meserie? Câţi ani aveţi?
- 25.

- Eu, din ianuarie 1982 m-am apucat de şoferie. Ştiu eu ce spun.

- Bine, bine, cum doriţi dumneavoastră, numai să mă duceţi pe acasă.

- Uite, aici la Vadu Nou stă alde Brătianu. Ăia care deţinea monopolul în Berceni, pe piaţă. Şi în spate, aci, e o stradă pe care este un spital de copii, care iese în Trompetului.  După şcoală, aici, e Vâltoarei, iar pe partea astalaltă e Iacob Andrei. E aşa sau nu?

- Ihî, iar aici, în curba, noi facem dreapta, că asta e strada Tunsu Petre.

- Domnişoară, eu, dacă nu aveam şapcă, îmi exploda GPS-ul din cap. Păi strada asta nu dă în Humuleşti, cum am zis eu? Unde era un stadion, pe care l-au cumpărat nişte ţigani, care au făcut grădină zoolgică acolo.

- Da, fraţii Cămătaru ăia.

- Păi vedeţi?… ŞI aici, la scara asta a stat un coleg de-al nostru, care a făcut accident la Armistiţiului şi a murit. Iar la scara astalaltă era ţiganii din ăia cu pălării, care juca barbut. Iar la casa asta se vindea droguri pe aci, pe sub gard.

M-am dat jos cu nervii făcuţi praştie, după ce i-am zis unde să oprească. A exclamat: “Uite aşa mai aflu şi eu lucruri noi”. Apoi, a stat vreo 3 minute în poarta mea, după care s-a cărat calm.

Aseara, intr-un taxi Total:
- Vreau si eu pe strada X, se intra din Tunsu Petre. Stiti care e Tunsu Petre sau va ghidez eu?

- Cum sa nu stiu, domnisoara? Cele mai cunoscute strazi din Bucuresti sunt Magheru si Tunsu Petre. De fapt, Tunsu Petre este Magheru al Ferentariului.

Concluzie: Cred ca locuiesc in piata Lahovary a Ferentariului.