În ultima vreme mi se spune din ce în ce mai des, doct, superior, luminat: „Interesant, foarte interesant ce scrii, dar câţi crezi tu c-or să înţeleagă?”  Urmează o privire intensă, scormonitoare din care eu trebuie să înţeleg că vis-a-vis-ul meu a găsit clou-ul esenţial. A descoperit piatra filosofală: de ce să scriu aşa dacă ceilalţi tot nu înţeleg nimic? De parcă asta ar fi problema mea, de parcă eu depind de ceea ce înţeleg ceilalţi. La începuturi încercam să-mi conving interlocutorii că nu-i treaba mea cine, ce înţelege. Urma o discuţie lungă, aprinsă şi fără vreun rezultat. Acum dau din umeri şi evit să mă las atras în capcană.

            Acum ştiu cu siguranţă că ceea ce înţeleg ceilalţi nu este problema mea. Problema  mea este întrebarea ce nu-mi dă pace, este amănuntul pe care-l observ şi devine obsedant, este un înţeles ce mi s-a revelat  mie şi pe care sunt în stare să-l pun în cuvinte, pentru că altfel mă otrăveşte, mă chinuie, îmi face viaţa amară. La fel li se întâmplă tuturor, fiecare are un nivel de nelămuriri, fiecare este împins de curiozităţi, fiecare se luptă cu limite ce trebuie musai sfărâmate. Şi fiecare are atitudinea lui faţă de neîndurătoarea Realitate.

            Eu nu vreau să fac pe nimeni să înţeleagă, ci doar să las vremii o samă de semne. Sigur, puteţi spune, e pur egoism: dacă tu înţelegi ceva, explică, fii generos!. Ei, bine, eu nu cred că este cu folos. Rostul vieţii este să ajungem fiecare acolo unde ne împinge fapta. Nimic nu este determinat în viaţa asta, totul depinde de ceea ce suntem în stare să împlinim. Totul depinde de zestre, de gând, de tărie, doar aşa poţi da trup faptei, poţi s-o grijeşti, poţi să-i dai viaţă. Înainte de asta ea nu există, nimic n-o prevede, nici măcar o presimţire a ei nu  se arată. Iar atunci când tu făptuieşti şi-ţi vezi roadele, te-ai cuprins deja într-o realitate din care nu mai poţi scăpa.

            Şi-atunci la ce slujeşte explicaţia mea? La ce ajută? În schimb semnul te poate sprijini, te poate descuraja, te poate îndemna, te poate limpezi. Cu ajutorul lui poţi deveni mai tu decât erai ieri, te poate face să înţelegi. Abia el te poate face să înţelegi, să vezi.

Ce altul nu vede, ce altul nu aude, ce altul nu spune, pentru că este prea, mult prea ocupat să explice.

Suntem prietene de aproximativ 6 ani.. o iubesc.. insa cea mai stransa legatura care a existat intre noi s-a infiripat in vara anului 2008.. Era o zi obisnuita dintr-o vacanta limitata.. M-am trezit bulversata din cauza visului pe care l-am avut si indignata intr-o oarecare masura din cauza faptului ca tot ceea ce am simtit nu a fost real.. Am primit un telefon.. Era EA, Oana..prietena mea.. se despartise de iubitul ei.. o relatie de 2 ani.. I-am spus sa vina la mine.. Poate nu am mentionat ca exista o asemanare intre noi.. aceea ca amandoua am avut o relatie de aproximativ 2 ani si ca ne leaga pe vecie 2 initiale.. Mi-am luat fortele din cele mai ascunse locuri, uitate de prea mult timp pentru a-i oferi ajutorul meu.. Am dus-o intr-un loc special, un loc al meu pe care il ‘explorez’ de fiecare data cand merg ‘acasa’ .. un loc care imi ofera linistea de care am nevoie, insa in acel moment  trebuia sa uit de trairile mele si de tot ceea ce ma lega de acel loc. Eram doar noi doua.. Oana imi spunea ca nu stie ce sa faca, ca nu stie ce drum sa urmeze si ca nu isi poate imagina viata fara el.. O persoana foarte speciala din toate punctele de vedere mi-a spus in felul urmator: ‘ Atunci cand ai o problema, gandeste-te ca este problema unei prietene foarte bune; asa vei avea parte de cel mai bun sfat.. ‘ si invers.. Eram in locul ei, in acelasi stadiu.. singura diferenta era ca eu am trait acele momente cu ceva timp in urma.. Dupa multe discutii, i-am spus: ’Oana, daca este scris sa fiti impreuna, veti fi.. chiar si peste ani; imagineaza-ti ca te vei intalni cu el cand vei termina facultatea.. iar el, copilul de acum va fi peste ani un barbat puternic cu principii.. si in sfarsit discutia pe care o veti avea va fi una la un alt nivel bazata pe alte chestii, decat cele ‘copilaresti’’ .. Mama imi spunea mereu: ’ Nu privi timpul cu ochi rai pentru ca el s-ar putea sa-ti aduca fericirea.. ’.. Nu credeam  asta.. stiam un singur lucru: destinul mi-l fac eu… si ce mult am gresit.. enorm de mult..insa am deschis ochii la timp si am putut sa fiu de ajutor.. am putut sa ii ofer Oanei calmul de care avea nevoie.. A fost o zi mai mult decat speciala, iar zilele care au urmat au avut menirea de a ne uni mai mult formand o prietenie unica.. cum nu exista in ziua de astazi.. te iubesc, Oana!

o melodie speciala pentru Oana,pentru mine,pentru noi..

http://www.youtube.com/watch?v=6KG-VUpdHQ8

Suntem prietene de aproximativ 6 ani.. o iubesc.. insa cea mai stransa legatura care a existat intre noi s-a infiripat in vara anului 2008.. Era o zi obisnuita dintr-o vacanta limitata.. M-am trezit bulversata de visul pe care l-am avut si indignata intr-o oarecare masura din cauza faptului ca tot ceea ce am simtit nu a fost real.. Am primit un telefon.. Era EA, Oana..prietena mea.. se despartise de iubitul ei.. o relatie de 2 ani.. I-am spus sa vina la mine.. Poate nu am mentionat ca exista o asemanare intre noi.. aceea ca amandoua am avut o relatie de aproximativ de 2 ani.. Mi-am luat fortele din cele mai ascunse locuri, uitate de prea mult timp pentru a-i oferi ajutorul meu.. Am dus-o intr-un loc special, un loc al meu pe care il ‘explorez’ de fiecare data cand merg ‘acasa’ .. un loc care imi ofera linistea de care am nevoie, insa in acel moment  trebuia sa uit de trairile mele si de tot ceea ce ma lega de acel loc. Eram doar noi doua.. Oana imi spunea ca nu stie ce sa faca, ca nu stie ce drum sa urmeze si ca nu isi poate imagina viata fara el.. O persoana foarte speciala din toate punctele de vedere mi-a spus in felul urmator.. Atunci cand ai o problema, gandeste-te ca este problema unei prietene foarte bune; asa vei avea parte de cel mai bun sfat.. si invers.. Eram in locul ei, in acelasi stadiu.. singura diferenta era ca eu am trait acele momente cu ceva timp in urma.. Dupa multe discutii, i-am spus: ’Oana, daca este scris sa fiti impreuna, veti fi.. chiar si peste ani; imagineaza-ti ca te vei intalni cu el cand vei termina facultatea.. iar el, copilul de acum va fi peste ani un barbat puternic cu principii.. si in sfarsit discutia pe care o veti avea va fi una la un alt nivel bazat pe alte chestii, decat cele ‘copilaresti’’ .. Mama imi spunea mereu: ’ Daca este sa fiti impreuna, veti fi.. nu privi timpul cu ochi rai pentru ca el s-ar putea sa-ti aduca fericirea.. ’.. Nu credeam  asta.. stiam un singur lucru: destinul mi-l fac eu… si ce mult am gresit.. enorm de mult..insa am deschis ochii la timp si am putut sa fiu de ajutor.. am putut sa ii ofer Oanei calmul de care avea nevoie.. A fost o zi mai mult decat speciala, iar zilele care au urmat au avut menirea de a ne uni mai mult formand o prietenie unica.. cum nu  exista in ziua de astazi.. te iubesc, Oana!

o melodie speciala pentru Oana,pentru mine,pentru noi..

http://www.youtube.com/watch?v=6KG-VUpdHQ8

[click pe imagine pentru marire]

Doris: eu tre sa scriu un articol

ILoveToHate: despre?

Doris: voiam sa continui articolul cu prietenia

Doris: am primit un mail de la un tip cu care nu am mai vb de vreo 4 ani, ca raspuns la articolul ala

ILoveToHate: pai si?

Doris: in care spunea ca cine are prieteni e slab

ILoveToHate: poftim?

ILoveToHate: cine are prieteni e slab?

ILoveToHate: cum naiba vine asta?

Doris: da Ca iti exprimi slabiciunile, te atasezi de ei

ILoveToHate: nu e adevarat

Doris: stiu ..dar mi s-a parut un punct  de vedere interesant

ILoveToHate: cine are prieteni e bogat sufleteste si in acelasi timp puternic

ILoveToHate: cel putin eu asa vad lucrurile

Doris: si mai mi-a zis o chestie : eu nu bat la usi inchise

Doris: iar pe cele intredeschise le inchid sa nu ma traga curentul

ILoveToHate: interesant

ILoveToHate: dar ce te faci cand esti nevoit sa bati la usi inchise?

ILoveToHate: si ca sa deschizi o usa ai nevoie de un prieten?

Doris:  in conceptia lui devii o persoana care actioneaza din interes

Doris: e degradant

Doris: da, dar stii cand cineva bate la usa si nu vrei sa deshizi

Doris: inchizi de doua ori, sa fii sigur ca nu intra

ILoveToHate: nu sunt de acord cu punctul asta de vedere

ILoveToHate: dar na …

ILoveToHate: fiecare are dreptul la o opinie sau un crez

ILoveToHate: ideei dupa care sa se poata ghida

ILoveToHate: si asa mai departe

ILoveToHate: sau

ILoveToHate: ce te faci daca toate usile ti se inchid ?

ILoveToHate: si asta doar datorita faptului ca reputatia te precede, cum ca nu socializezi?

Doris: pai nu stiu

Doris: el spunea ceva de genul

Doris: sa socializezi

Doris: sa fii politicos cu toata lumea

Doris: dar sa nu te atasezi de nimeni

ILoveToHate: dar sa nu te atasezi?

Doris: sa nu iti exprimi slabiciunile

Doris: frustrarile

Doris: ca nu stii cand se pot intoarce impotriva ta

ILoveToHate: corect

ILoveToHate: are dreptate dintr-un punct de vedere

ILoveToHate: dar uneori simti nevoia sa te descarci

ILoveToHate: sa te destainui cuiva

ILoveToHate: ce faci?

ILoveToHate: te destainui preotului?

Doris: sau psihologului

ILoveToHate: mda

ILoveToHate: nu te poate ajuta cu un sfat

ILoveToHate: nu cunoaste viata ta

ILoveToHate: doar te asculta

ILoveToHate: nu prea rezolvi mare lucru

Doris: in fiecare zi suntem dezamagiti de cate o persoana

Doris: pana obosim sa investim timp in prietenii efemere

ILoveToHate: pentru ca facem mereu aceeasi greseala

ILoveToHate: avem incredere in oameni, credem in oameni

ILoveToHate: cel putin eu faceam greseala asta acum cativa ani

ILoveToHate: dar

ILoveToHate: m-am mai schimbat

ILoveToHate: acum astept mai putin

Doris: asta e trist

Doris: ca ne schimbam in rau

ILoveToHate: dar decat sa fiu dezamagit

ILoveToHate: mai bine sunt surprins placut

Doris: asta ai spus-o frumos

ILoveToHate: de asta sunt prietenii

ILoveToHate: sa ii accepti asa cum sunt

ILoveToHate: cu bune si rele

ILoveToHate: cu dezamagiri si impliniri

ILoveToHate: asta e firea omului

ILoveToHate: nu suntem masini

ILoveToHate: sa ii pui carburant si sa mearga ca un ceas elvetian

ILoveToHate: avem momente

Doris: O sa scriu un articol despre discutia asta a noastra

Doris: pot sa o public pe blog?  : )

ILoveToHate: daca tu crezi ca merita …

ILoveToHate: poti

el: – Ce ai ?
ea: – Nimic
el: – Zii mai ce ai ca nu-s cretin imi dau seama cand ai ceva ?
ea: – Nimic
el: – Sigur ?
ea: – Da…
el: – Bai nu te cred ceva sigur ai… zii ce !
ea: – Nimic, de ce ai crede ca am ceva ?… tu ce crezi ca am ?
el: – Din moment ce te intreb cred ca ai ceva… din moment ce intreabrea incepe cu “CE” … nu e logic ca n-am idee ce ?
ea: – Nimic….
el: – Sa mori tu ca n-ai nimic ?
ea: – Da de ce sa mor … n-am nimic… pe cuvant…
el: – Puii mei … no bine… somn usor….
…………………………………………………….
ea: – Dormi ?
el: – Da…
ea: – Stii… as avea totusi ceva… iti aduci aminte cand am fost…
el: – Stii…. ai avut ocazia sa-mi spui … acum dorm…. somn usor…

Cine nu a avut discutia asta nu a trait ….

Este cunoscut faptul ca in Romania comertul on-line este o struto-camila: cauti on-line, platesti cash la livrare sau la ridicarea produselor de la sediul firmei pe al carui site ai gasit ceea ce cautai. Orice intalnire, orice discutie intre jucatorii din piata de comert electronic din Romania duce la aceeasi concluzie: nimeni nu vrea sa sparga buba si fiecare da vina pe ceilalti:

- magazinele on-line nu isi permit implementarea platii cu cardul din cauza comisioanelor mari pe care trebuie sa le suporte din marja de profit;
- procesatorii de plati au comisioane mari din cauza bancilor;
- bancile nu reduc comisioanele din cauza dimensiunii reduse a volumelor astfel tranzactionate;
- posesorii de carduri nu platesc online cu cardul de teama fraudelor;
- statul si mai ales organismele abilitate nu se implica suficient in educarea populatiei.

Ei bine, ieri seara am fost placut surprins sa vad ca ceva se misca in zona asta. La intrarea intr-un hypermarket o domnisoara promoter mi-a inmanat un flyer pe care l-am scanat si vi-l prezint mai jos. Dincolo de premiile promise in cadrul promotiei, mi-a atras atentia sloganul campaniei: “NOUL CASH”. Ii felicit pe organizatori, de asemenea ii apreciez pe cei care anterior au avut campanii asemanatoare, daca imi aduc bine aminte banci care au implementat chiar campanii TV si sper sa vedem inmultindu-se astfel de activitati de promovare a platii cu cardul. Este singura modalitate de a creste pofta oamenilor de a plati cu cardul, off-line si on-line.

Am vrut sa ies…sa ma plimb pe strazile ude, sa fac cumparaturi de care n-am nevoie, sa mananc o tableta intreaga de ciocolata si sa beau un ceai, singura si indiferenta, intr-o cafenea uitata. Am vrut sa simt strada si toate zgomotele ei, pierduta in guler si irecognoscibila in negru, sa ma confund cu ceea ce incerc sa patrund cu mintea. De ce ma ascund si ce vreau sa observ nici eu nu stiu, doar ca pare atat de real atunci cand ma strecor printre lumini, oameni si picaturi de ploaie, atat de real incat ma mai retine inca…

Dar asta presupunea sa fac un dus, sa ma schimb si sa ma aranjez putin…ceea ce ar fi fost cel mai greu, ar fi fost nevoie sa ma privesc in oglinda. Doar daca sufletul n-ar fi vizibil in ochi si as putea sa fiu fada, dura si rece pana si fata de mine insami, daca cearcanele n-ar fi vizibile fara fard iar semnele de ingandurare nu mi-ar brazda imprudent chipul.

Asa ca am ramas in halatul meu albastru, privind pe fereastra, si nici macar un ceai nu mi-am facut. Am vrut sa pictez, sa scriu, sa creez… macar o fotografie sa fac. Sa citesc. Sa vad un film bun. Sa vorbesc, poate, cu cineva caruia i-a fost atat de dor de mine. Ar fi fost de ajuns chiar si numai sa scriu un mesaj, dar de aceasta data n-am facut-o.
Vizualizam, numai, cum aud vocea cunoscuta si atat de vesela ca sun, povestind si intreband si conversand pana tarziu. Ii indepartez pe oameni cu o forta nestapanit de indiferenta pe care nici n-o percep din propria-mi fiinta si nici nu stiu ce-o genereaza.

Ma izolez in continuare. Am facut-o intotdeauna si probabil ca nimic nu ma poate opri sa n-o fac in continuare. De aceasta data, insa, imi permit un ceai cu scortisoara, aburind si dulce, pe care-l savurez la 4 dimineata in asteptarea a… nimic.

     Unde intra Soarele, doctorul este de prisos, dar cum Soarele nu intra, ii spun doctorului: Bine ai venit!
     Da, am cunoscut un doctor, unul ginecolog
     Intru in cabinet si vad un barbat superb sau ma rog, un barbat frumos, dar in clipa aceea mi s-a parut superb.
     -Buna ziua!
     -Buna ziua!
     Ahh! Nu stiu de ce ma asteptam sa gasesc acolo un bosorog cu perciuni lungi si glume proaste.
     Dupa o discutie scurta, aproape inexistenta imi indica o incapere unde trebuia sa merg sa ma schimb.
     -Hai tu, serios!!!! Nu vrei mai bine sa mergem sa bem o cafea pana vine doctorul? zic eu razand.
     -Eu sunt doctorul!
     -Tu nu esti asistentul?
     -Nu, eu sunt unul care umbla prin cabinete ginecologice sa vada femei dezbracate. Tu o sa fii prima!
     Tacere.

     Va urma…cafeaua, pana atunci ma uit la Soare.

O sedinta astazi cu mai multi invitati mi-a aratat mai multe tipuri de personalitati foarte diferite intre ele, cu pareri divergente si atitudini uneori opuse fata de obiectivul discutiei, orgolii si animozitati.

Pe de o parte subordonatul. Cel care doar asculta si nu comenteaza iar daca e cazul se ascunde pentru ca personalitatea nu ii permite sa infrunte oamenii din jurul lui. Cel care spune “da” cand mintea ii spune ca un “nu” ar fi mai potrivit si accepta toate sarcinile chiar daca nu-i sunt in fisa postului. Prefera sa amane lucrurile pentru mai tarziu, cat mai tarziu, chiar daca responsabilitatile il imping la actiune.

Langa el, oamenii cu doua fete. Orgoliul ii face sa raspunda cu infumurare, sa comenteze acid cand respectul ar da o nota buna discutiei, sa rada de ideile celorlalti doar pentru a indispune si crea in felul acesta o stare de dominare. Au si o ambitie de a arata ca sunt cei mai buni fapt care-i face sa finalizeze sarcinile dar ei aleg momentul. Decisi, nu se dau in laturi de la a intimida pentru ca sa isi atinga obiectivele.

Urmaritorul a fost de preferat colaborarii fata de colegii dinainte. Cel putin e un om care vorbeste, discuta, spune lucrurilor pe nume si la momentul potrivit. Se descurca atat in munca sa cat si in crearea unor relatii cu colegi care sa-l ajute. Il anima insa beneficiile ceea ce poate ridica uneori probleme de etica si de incredere.

Ce a fost interesant astazi a fost faptul ca nimeni dintre noi nu si-a asumat rolul de lider. Desi erau prezenti oameni care stiu sa impuna o directie, sa-si asume o decizie sau sa incline un raport de forte, fara s-o faca prin manipulare, critici sau impunere. Cred ca teama a fost factorul principal, teama de a-si asuma conducerea in fata unor oameni de calibru apropiat, teama de a simti disconfortul eventualelor atacuri sau ideilor dezaprobate de ceilalti si care ar fi dus la blocarea discutiilor.

Rezultatul a fost o acceptare a obiectivului intalnirii, o unificare a atitudinilor in directia colaborarii pentru ca nimeni sa nu fie acuzat de lipsa de participare iar sarcinile sa fie duse la bun sfarsit, lucru pe care il vom vedea in saptamanile urmatoare.

Pentru a putea comunica eficient, doua sau mai multe persoane TREBUIE sa respecte un numar de reguli.

1. Inainte de inceperea discutiei trebuie sa se stabileasca foarte clar codul acelei discutii. Sistemul de referinta adica. Daca vom lua ca punct de plecare teoria creationista, pe tot parcursul discutiei ne vom raporta la aceasta teorie, considerand parte din elementele acestei teorii ca fiind deja cunoscute, drept urmare nechestionabile ulterior.

2. Se va ataca intotdeauna ideea, nu persoana. Este un lucru sa spui: “aceasta idee nu este buna” si alta sa spui “esti un prost”.

3. Cand se vor dezbate anumite principii, se va cauta pe cat posibil argumentarea ideilor expuse, frazele de genul: “asa zic eu”, nefiind permise.

4. Nu se va intrerupe interlocutorul in timpul vorbirii. Daca totusi este necesar, se vor prezenta scuzele de rigoare pentru intrerupere.

5. Cand o persoana incearca sa tina o prelegere in fata altora, sub nici o forma, nu va fi chestionata de toate persoanele odata, ci, pe rand, asteptandu-se in fiecare caz si raspunsul.

6. Nu exista idei bune sau proaste atata timp cat ideile sunt intarite de argumentate.

Atat pentru moment. Succes.

Sa lamurim chiar de la inceput un lucru foarte important: Incercati!

Nu va opreste nimeni si nimic sa abordati o fata, mai ales ca nu aveti nimic de pierdut. Daca va respinge, nu face nimic. Important e ca ati incercat. Increderea in sine este cheia succesului. Sa nu credeti ca daca va duceti intr-un club si stati izolati cu berea in mana se va intampla vreo minune. Totul tine de voi si de atitudinea voastra. Nu exista un “moment perfect”, asa ca nu-l asteptati .. daca vrei sa se intample, luati atitudine. Duceti-va acolo si faceti ceva.

Practic: e sambata seara.. si tu esti in club. Te duci la ea si ii spui ceva, orice. Ca-ti place stilul ei sau poate un accesoriu vestimentar. Ea iti va multumi. Te prezinti, iar ea iti va spune cum o cheama. In clipa asta stii ca este interesata. O poti intreba cu ce se ocupa, dar discutia de aici trebuie sa ia o intorsatura favorabila pentru tine .. explicatia: nicio fata nu vrea sa tina un monolog. Asa ca trebuie sa-i spui ceva interesant despre tine pentru a evita momentele acelea de pauza intr-o conversatie cand ai impresia ca nu ai despre ce sa discuti cu cea de langa tine. Spunand ce trebuie, o vei face sa fie interesata si sa-si indrepte atentia catre tine. Totusi .. cand lucrul acesta se intampla, scuza-te si spune-i ca trebuie sa te intorci la prietenii tai. Roaga-o sa-ti dea numarul ei. Te poti intoarce la ea mai tarziu pentru a relua discutia, desi trebuie sa ai altceva in minte. Poti face mai mult de atat. Cu atitudinea potrivita poti determina orice fata sa faca exact ceea ce vrei.

RazvanG

SN: tu ai vrut sa mergi in baie.!!! dar poti sa folosesti si sapunul
NI: ai dat scrum pe jos. era curat in baie.
SN: ba, bulangiul ala nu mai raspunde la telefon. dar pus pe hartie e asa… nerentabil.
DM: Haaaaa-Haaaa…
SN: In han incap doar 300 de oameni, sau cam asa!! Trebuie sa luam sidigeiul, si consola. Si ne ajunge prea mult.
NI: Stai, suuush….
DM garaie: Gaaaaaaaa
Inspriata de el, NI garaie si ea, dar mai fad.
SN: Nu stiu mai. nu stiu…. Hai sa luam o decizie… Paaaa.
Hai sa vorbim despre altceva. Vorbim despre aceeasi chestie in continuu.
DM: Vai ce repede-am scris!!
SN: Vezi ce face frica din om.
NI: De ce mai tii soba deschisa daca ai dat drumu la geam?
SN: De cand am venit eu tot scrii.
NI face o poza si zice: Ce fete aveti.
SN: Tu nu vezi ca DM e cu spatele?
NI: L-am tras sau l-am rupt? Acum cred c-as putea sa-l trag peste!! O sa-l trag – hai sa incercam Ce tare – Uite, merge!
gata.

Curiozitatea m-a invatat multe.Sa pot, sa vreau, sa aflu.
Si nu m-am oprit nici sa analizez nici sa deduc daca e bine sa stiu tot ce stiu.
In principiu n-avea cum sa fie. Sunt lucruri care ar trebui sa ramana ingropate, in mintea, inima, viata fiecarui protagonist. Altfel, te-ar putea intrista, dezamagi, sau chiar ucide.

Nu vreau sa stiu ceea ce vor altii sa-mi spuna,nu vreau sa castig pierderi si sa ma hranesc avid cu iluzii ambigue. Doar daca nu ar fi atat de simplu sa tot sapi…

Seara, ceata si multe ganduri. Si as vrea sa le opresc undeva, doar ca sa ma simt in siguranta. Poate n-as scapa de claustrofobie sau de teama de a sta singura noaptea dar in mod cert mi-ar da putere sa merg mai departe ca si cum toate astea de aici, din fata mea, de azi, imi sunt inferioare.

Am uitat de cand n-am mai savurat o masa buna. Am uitat de cand n-am mai avut mintea compacta intr-o discutie. De altfel am uitat cum arata tot ceea ce-mi facea placere. Era prea usor, atat de usor incat nu ma mai atragea, si acum a devenit imposibil. Imposibil sa mai simt ceva.

Era o noapte frumoasa. Erau stelele parca agatate de norii intunecati, dar erau frumoase. Cred ca asta a determinat-o sa ma intrebe, si de acolo a decurs discutia. Cred…

- De ce nu sunt stele cazatoare ?

- Acum ?

- Acum.

- Cred ca nu e timpul lor in seara asta. Nu au ele pofta. De fapt, stii.. depind de multi factori de clima si…

- Dar tu ai vazut vreodata stele care cad ?

- Da, am vazut.

- Da ? Si cum fac ? Vreau sa spun… cum cad ? Se desprind ? Aluneca ?

- Nu. Pur si simplu, cad. Le vezi cum se apleaca intr-o parte, lasand o dara de lumina. Cad si atat.

- Mi-a spus nasa mea ca atunci cand cade o stea un om moare.

- Sau iti pui o dorinta care ti se va indeplini.

- Tu ti-ai pus dorinta ?

- Da, insa nu-mi amintesc ce, si nu-mi amintesc nici daca mi s-a indeplinit.

-Dar a murit cineva ?

- Nu apropiat mie.

A urmat o pauza in care fiecare ne gandeam. Aveam impresia vaga ca era multumita de raspunsuri si ca nu mai avea sa intrebe. Apoi a urmat esenta.

- Stelele cele mici sunt puisorii celor mari ?

- Ah, nu. Sunt mai departe de noi si de aceea le vedem micute.

- Sunt departe rau ?

- Foarte rau.

- Atunci raiul unde este ?

- In spatele celor mai mici si departate stele.

- Ingrozitor! Atat de departe ?

- Da.

- Si atunci Doamne Doamne cum ne vede ?

- Imagineaza-ti ca are un ochi atat de mare cat toate stelele la un loc, ca sa ne poata ajunge cu privirea. De fapt, doi ochi. Nu e un monstru. E Tata. Bun si bland…

- Si noi ne ducem tot acolo la El ?

- Daca suntem cuminti, acolo ne ducem.

- Si copilul Lui, Iisus.. mi-a spus nasa mea ca poate sa vina si sa ascunda printre noi.

- Asa este.

- Imi pot da seama ?

- Nu.

- Atunci de unde sa stiu cum sa ma comport cu El ?

- Este mai simplu decat crezi. Trebuie sa te comporti cu fiecare, dar absolut fiecare om care iti iese in cale ca si cum te-ai comporta cu El. Sa le vorbesti ca si cum I-ai vorbi Lui. Sa le zambesti ca si cum I-ai zambi Lui. Sa-i respecti ca si cum L-ai respecta pe El. Si sa-i iubesti ca si cum L-ai iubi pe El.

- Si-mi va spune ca este El ?

- Daca te va vedea purtandu-te cu toata lumea in mod egal, iti va spune.

- Asa, in vazul lumii ?

- Nimeni n-o sa vada. Doar tu, caci tu esti cea privilegiata din moment ce si Lui ii aduci un dar.

- Pai… nu inteleg.

- Draga mea, are puteri. Poate face orice. Doar e Fiul Lui.

S-a oprit din nou putin, zambind si deodata se intristeaza. Atunci imi zice:

- Am fost la biserica si nasa mi-a spus ca era acolo, dar eu nu am vazut nimic.

- Nu trebuie sa vezi, se simte.

- Dar n-am simtit…

- Ai vazut imaginile acelea frumoase cu El pe peretii bisericii ?

- Da.

- Si ti-au placut ?

- Mult.

- Asta inseamna ca ai simtit. Pentru ca vazul e un simt. De aceea ne-a inzestrat cu el.

S-a instalat tacerea apoi. Amandoua parca rememoram discutia, insa fiecare in felul nostru. Ceea ce imi aduc aminte foarte clar a fost cum mi-am ridicat ochii spre cer, inlacrimati. Stiu ca am multumit si stiu ca mi-am dorit atunci sa cada o stea. Caci vroiam sa-mi pun o dorinta, care paradoxal, era aceeasi dorinta pe care fetita de 10 ani o avea: sa-L intalnesc.

         Despre Internet s-a tot discutat, concluzia ar fi că Internetul e ca şi lumea: cu bune şi rele, important e ce alegi din ele. Dar ce părere aveţi despre messenger? E într-adevăr un mijloc de apropiere sau de înstrăinare? Mie mi s-a întâmplat, nu o singură dată, să constat că messenger-ul crează false indentităţi, că atunci când eşti faţă în faţă cu persoana respectivă nu mai e de fapt cum o “ştiai”. Ca să nu mai spun că în momentul în care am constatat că am peste 70 de persoane în listă, am rămas pe gânduri. Câţi dintre ei rămân la categoria ”friends”?

          Messenger-ul ne apropie mai mult, dar doar aparent, pentru că ne umplem lista cu multe persoane pe care le considerăm a fi “prieteni”. Dar ce se întamplă cu ele când le dăm ignore? Înseamnă că nu mai sunt “prieteni”? Nu. Messenger-ul leagă şi dezleagă prietenii. Aparent discutăm mai mult, ”ne cunoaştem” mai bine, ne înţelegem şi…ajungem să ne minţim şi pe noi şi pe ceilalţi stând pe invisible. Pe mess suntem prieteni doar când “avem chef”, când avem nevoie de o informaţie; în plus multe certuri pornesc şi de la faptul că pe mess nu există intonaţie, limbajul este diferit şi cei care nu au microfon se ceartă de la un cuvânt interpretat greşit şi încet-încet dispare şi respectul. Mi s-a întamplat de foarte multe ori să uit numele persoanei din cauză că mă obişnuisem cu id-ul… Culmea e că în oraşele populate singurătatea apare mai frecvent: ”Omul se simte singur chiar şi în mulţime” (scuze nu îmi aduc aminte acum cine a făcut această afirmaţie), dar este valabilă pentru cei care utilizează messenger-ul.

          Messenger-ul nu poate construi şi nici întreţine relaţii autentice.

Scris de Panty.