Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista!

Asta inseamna ca le ai pe toate, orice e legat de viata si evolutia ta poti avea, dar cu o coditie: sa fii pregatit sa primesti. Sau sa intinzi mana si sa iei. Iubire, dragoste, leacuri, putere, intelepciune, prieteni, sfaturi,informatii, mesaje etc.

Dumnezeu, Universul iti pune la-ndemana Totul pentru ca tu sa devii tu, om – armonie, iubire.

Nu-ti face o desaga mare, grea, sa o duci in spinare. Nu. Te lasa liber. Sa gandesti, sa judeci, sa simti, sa rezonezi, sa actionezi. Nu to forteaza sa faci nimic pentru ca tot el ti-a daruit liberul arbitru.

Dar omului nu ii place libertatea. Nu stie ce sa faca cu ea. Asa ca fie isi cauta pe cineva care sa il invete ce sa faca si e fericit ca are un model, fie ego-ul lui a ajuns in etapa in care vrea sa ii conduca pe altii. Si in niciuna din cazuri nu mai poate fi vorba de libertate.in primul caz renunta de bunavoie la darul libertatii, in cel de-al doilea caz ia libertatea celorlalti…

Libertatea inseamna non-apartenenta la niciun grup. Inseamna libertatea de a asculta, de a se alatura unor oameni, dar pastrandu-si libertatea de a actiona.

Si asta e un exercitiu greu. De mic copilul e integrat in grupuri, cercuri cu anumite atitudini, e mereu comparat cu altii (uite, ionel a mancat tot, gigel nu plange…). e un exercitiu care porneste de la repozitionarea fata de tot ce e in jur in functie de PROPRIILE criterii, nu de ale celor de dinafara.

Universul te-a creat liber, socitatea ti-a luat libertatea. Si LIBERUL artbitru te ajuta sa ti-o recastigi. Doar sa vrei. Doar sa fii pregatit sa fii liber, sa deschizi ochii, urechile, inima, sufletul.

Si ce e mai simplu? Sa gandesti TU sau sa-i lasi pe altii sa gandeasca pentru tine?

Oare unde suntem ca omenire? Gandim singuri? Partial. Actionam singuri? Foarte putin, in general asteptam o decizie de grup (la care putem participa, desigur, dar in cadrul regulilor jocului/societatii). Si toate cartile te invata ca pentru a actiona trebuie sa ai buy-in-ul celorlalti (adica acceptul), obtinut prin convingere sau impunere, adica prin ingradirea libertatii. Dar am agreat mai sus, omului nu-i place sa fie liberi.

Ok, hai sa trecem dincolo de minte, gandire. Ce FACE omul? Isi creeaza tot felul de unelte si masinarii care sa-l ajute. Sa ce? Sa faca lucrurile mai simplu! Este Minunat. Dar omul mai FACE ceva? Si nu ma refer la partea robot – trezit, spalat pe dinti, dus, cafea, mancat copii la gradinita, la scoala, mancat, mers la munca, venit acasa, luat copiii, mancat, televizor, culcat extenuat de activitatea din timul zilei… face masinarii sa ne creeze tim[p pentru a-l umple cu orice altceva in afara de cunoasterea OMului, de regasirea legaturilor cu Universul, cu Dumnezeu.

Dragilor, ce facem? Ce cream?

Hai sa lasam si creatia, ca-i si asta ceva tare de tot… e pentru artisti, si ei sunt “altii”, ni noi.

Hai sa vedem la activitatea fizica. Avem o gramada de aparate care fac lucrurile in locul nostru, si noi nu mai stim sa le facem! Cati dintre voi stiu sa planteze o floare, sa faca o paine, un compot, o muratura? Cand ati facut cu manutzele voastre ultima prajitura? Sau o frectie? Cand a fost ultima data de v-ati amintit de leacurile bunicii? Nu. Am invatat sa intindem mana si sa luam din raft. Suntem dependenti de rafturi. Nu mai stim sa facem nimic… ah, pardon, unii merg la sala de fitness, unde alte aparate ii ajuta sa se mentina in forma, unde alti oameni ii invata sa faca miscare.

Mintea ne e prizioner al societatii si ocupat cu hranirea ego-ului, corpul e lasat sa se degradeze, spiritul e bine ingropat, si Doamne, tu in continuare esti alaturi de noi, creati dupa chipul si infatisarea ta, privind cum intoarcem spatele la iubire, dragoste, leacuri, putere, intelepciune, prietenie, sfaturi, informatii etc.

Trebuie sa multumim tuturor Maestrilor care calatoresc pe acest Pamant, pentru exemplul pe care ni-l dau, pentru fractalul de independenta pe care-l creaza si-l imprima in modelul existentei pamantesti, si care prin exemplul lor ajuta la trezirea constiintei noastre. Problema e ca odata ce ne trezim ne dam seama de dimensiunea in care traiesc oamenii, dar, din pacate invers nu e cu putinta.

Si problema mea e ca vreau cu disperare sa ii ajut pe ceilalti, si cei mai multi fug. Si plang cand ma vad incapabila de a ma exprima in asa fel incat sa fiu inteleasa, nu respinsa…

sunt intreabata in ce secta m-am inscris, ce am patit, ce religie am ajuns sa practic. Raspunsul meu e: NIMIC, devin pur si simplu.

Scriu, si asta e meditatie. Tac, si-mi odihnesc mintea. Stau, si-mi constientizez fiinta si prezenta.

Cat de mult trebuie sa te tranteasca Fiinta ca sa-ti dai seama ca te indepartezi de Cale? Cat de tare trebuie sa fii ingenunchiat ca sa intelegi?

Nu exista coincidente! Din punct de vedere stiintific totul e cauza-efect, actiune-reactiune. Din punct de vedere religios, totul e vointa divina. Viata noastra este undeva la mijloc, si cand nu suntem siguri de ceva, nu intelegem care a fost cauza sau de ce Divinul ne arata ceva sau ce ne arata, spunem ca e coincidenta…

Ce este o coincidenta? De ce ti se intampla anumite lucruri? Pentru ca ai avut ghinion sau noroc? De ce ignori anumite lucruri care ti se intampla intr-un mod foarte evident, daca pot spune asta?

Am venit pe pamant ca urmare a cererii noastre (a eului nostru). Am venit cu un anumit scop pe care ni l-am ales in deplina cunostiita de cauza. Am venit sa mai facem un pas in evolutia noastra in Univers, sau sa ajutam alte suflete sa treaca pestre anumite praguri, obstacole. Am venit aici, si intr-un fel sau altul scopul nostru va fi atins. Daca nu, vom reveni iar si iar, pana putem trece la nivelul urmator.

Si nu suntem singuri aici! Impreuna cu noi sunt alte suflete, oameni dragi, parinti, copii, frati, prieteni, dusmani, sunt ghizi spirituali, ingeri, arhangheli gata sa ne ajute. Este eu-l nostru interior gata sa ne ajute, este intreg universul care sub diferite forme ne arata daca facem lucruri in sensul scopului ales sau nu. Si primim „premii”: incurajari, stari de multumire,implinire, bunastare, sau ne da cate una „peste ceafa” si sansa de a ne da seama ce am gresit si sa putem corecta. Noi, aici, in viata asta, nu intr-una viitoare in care altfel va trebui sa venim sa corectam greselile; noi, aici nu alte suflete venite „descendenti” ai nostri in viitor.

Felul in care interpretam lucrurile si, in consecinta, actionam, tin de Liberul Arbitru ce ne-a fost daruit pentru a ne insoti in calatoria pe Pamant.

Deci, ce este coincindenta sau ghinionul sau norocul? Este o super-sansa de a avansa 5-10-15 casute in drumul catre tinta (ca la „nu te supara frate”). Conditia e sa ne dam seama de ce s-a produs un anume lucru, care este legatura sa cu Creatia, cu existenta noastra pe Pamant.

Intamplarile din viata noastra sunt asemeni unor vortex-uri . Ne apropie sau ne indeparteaza de un centru de forta, sau chiar de calea noastra. Cu cat ne apropiem mai mult de centru, cu atat lucrurile se accelereaza, ni se intampla din ce in ce mai multe lucruri bune, sau rele. Oricat de accelerat se inatmpla lucrurile, oricare ar fi gravitatea lor, putem opri pentru o secunda timpul pentru a reflecta, pentru intelege. Si intotdeauna putem alege daca sa continuam drumul spre centru sau nu, dar cu cat suntem mai aproape, cu atat e mai greu si mai dureros. Dar PUTEM sa iesim din palnie, putem intra intr-un du-te vino, precum cu sania pe derdelus – ne apropiem de iesire, dar nu avem sufiecienta forta, credinta, convingere,si revenim, sau iesim si stam departe de centru, intr-un loc unde fortele sunt mai slabe, lucrurile se petrec mai incet, poate mai armonios. Si plutim pana cand prin gandurile-energiile noastre suntem atrasi catre noi si noi centre de forta in care alegem ca e potrivit sa ne cufundam sau nu…

Si tot asa pana ajungem la acel punct pe care l-am ales sa-l gasim. Din coincidenta….

Dar stiti ce e in centrul vortexului? Liniste, nemiscare, armonie!!!

Si cum totul are o corespondenta, ce e sus e si jos, ce e in macrocosmos e si in microcosmos, omul insusi este o palnie de energie, de emotii, de ganduri. In palnia fiecaruia dintre noi se concentreaza toate experientele noastre manifeste sau nu (=ganduri, intentii, vise). Si ne putem agata de ganduri, emotii, stari si sa ne invartim impreuna cu ele sau putem sa ne detasam de ele (Atentie – am zis ne detasam, nu ne lapadam, renegam etc. asta inseamna ca ele in continuare exista, dar ca „entitate” separata – noi nu suntem emotia, dar traim o emotie!).

Cand am reusit ne detasam de ele inseamna ca suntem in centru nostru, in liniste, nemiscare, armonie. Si brusc se insenineaza, se face lumina! Si vedem dincolo de ce ne arata ochii. Vedem ce suntem si incotro ne indreptam si intelegem…

http://reflect2u.wordpress.com/2009/12/07/luminita-de-la-capatul-tunelului/

Ce faci cand in bezna care te-nconjoara, in teama care pluteste peste tot, in indoiala care incolteste si in sentimentul de ratacire si cautare fara de sfarsit si fara speranta vezi lumina de la capatul tunelului?

Ce faci cand intrezareresti lumina, speranta, iubirea si armonia?

Te abandonezi in starea de bine, te lasi cuprins de bucurie, de fericire, de implinire, de gratitudine, de compasiune, de iubire. Te umpli de energie si plin de entuziasm si nerabdare te lasi indrumat de raze catre Lumina.

Te cuprinde bucuria descoperirii si dorinta de a impartasi trairea noua, minunata care te-a cuprins. Tunelul este cautarea, este Calea.

Tunelul poate fi lung, intortocheat, sucit. Tunelul e “reglementat” de forte. fiecare parte, fiecare latura a tunelului emana forte care ne atrag, care ne ancoreaza in diferite zone. Si stam in cate o zona, tinuti de fortele Tunelului atata timp cat respectiva energie ne e hrana de care credem ca suntem dependenti, de care ne creem dependenti si pe aceasta dependenta ne creem fericirea si viata. Dupa un timp ne dam seama ca vrem altceva. Mai mult sau mai putin, nu conteaza. Vrem altceva. Schimbam “meniul”. Ne desprindem de zona de comfort si fie ne agatam repede de alta, fie ne acordam sansa de a experimenta diferite “locatii” inainte de a alege de a trai o stare sau alta. Sau nu alegem. “Ratacim” intre alternative, intre forte, inaintand mai repede sau mai incet catre un capat sau altul al tunelului.

Si intr-o zi, dupa ce am obosit de trairi (pentru ca am trait tot ce tine de stari interioare razboinice, pasnice, justitiare, altruiste, egoiste, critice, de impotrivire, de obedienta, rautacioase sau bune), dupa ce renuntam la a dori sa detinem controlul, de a ne impune calea de iesire din tunel si ne debarasam de toata logica lucrurilor invatate si constientizam importanta celor traite, si spunem cu o constiinta absoluta a gestului si a cuvintelor, spunem cu abandonare totala „Doamne, faca-se voia ta!” se face lumina.

Lumina patrunde in tunel, si deodata totul se schimba. Vedem pe unde am ratacit, pe unde ne-am agatat, constientizam trairile acumulate, si incet, incet dispare si tunelul. Raman in jurul nostru sentimente, trairi, energii, si oamenii dragi.

Acesti oameni dragi par sa mai bajbaie, sa caute in continuare in tunel un mod de a trai fericirea, de a experimenta lipsa de griji. Din pacate uneori cei dragi refuza sa accepte ca solutia e simpla si la-ndemana tuturor, cred ca beatitudinea este o recompensa dupa efort, munca, chin, oboseala, ca fara a trudi nu meriti fericirea, si trag si mai tare la jug fie in speranta de ajunge in lumina, fie pentru a demonstra ca asa se face si nu altfel.

Oare cum sa-i facem sa asculte ca asa nu merge? Ca asa incearca de luni, de ani, de-o viata si nu merge?! Cum sa le explicam ca exista si ALTFEL? Si ca voia SA este ca noi toti sa ajungem la lumina? Ca voia SA nu are legatura cu auto-torturarea noastra?

Ca Divinitatea ne-a lasat sa alegem tunelul, ne-a lasat sa ne alegem fortele ispititoare pentru a ne dovedi maiestria in folosirea lor si nu de inrobirea noastra? EL ne-a lasat alegerea, ne-a lasat Liberul Arbitru, dar noi l-am indesat in fundul bagajului atunci cand am luat biletul si ne-am inceput calatoria. Atunci cand am pasit in tunel l-am recreat dupa cum am crezut ca ar trebui sa fie, pentru ca asa am auzit ca exista ar trebui sa fie. Am numit Liber Arbitru fiecare alegere, chiar daca alegerea era doar rezultatul logicii, a mintii si nu a sufletului, a originii sale Divine. N-am dat nicio valoare „liberului”, l-am subjugat regulilor create de propria minte, si mai rau, create de altii.

Liberul arbitru ne-a ghidat, dar nu l-am ascultat. L-am desfiintat cu logica, cu matematica… am indesat noi si noi chestii in bagaj care sa ne dovedeasca inutilitatea trairii interioare.

Voia SA este ca noi sa ne regasim adevarata libertate, adevaratul arbitru interior care sa ne ghideze, care sa ne arate consecintele diverselor decizii.

Cum le explicam toate astea celor dragi? Ce cuvinte sa folosim ca sa ajunga la sufletul lor?

societatea noastra e rasturnata. e denaturata si altereaza Omul!

pentru ca in societate nu conteaza cum esti in interior, conteaza ce cred altii despre tine! chiar nu are nicio importanta daca ai ceva de spus atata timp cat o spui frumos! si conteaza ce ai de spus daca nu ti-ai facut putina publicitate inainte!

 au fostscrise tot felul de carti, tratate, cursuri pentru a invata cum sa-i convingi pe altii, cum sa manipulezi sedinte, oameni, cum sa-ti pui funditze si floricele ca sa te vinzi mai bine.

“sa dai bine” in ochii sefului, colegilor, prietenilor. da, ca sa te vinzi mai bine. sa te vinzi pe niste bani ce ti se vor da luna de luna pentru contributia la evolutia societatii care distruge Omul.  si cu cata mandrie facem asta!

 exista o lege in fizica : presiunea x volumul sunt constante.

o lege al paramatefizicii ar fi ca manifestarea sufletului e invers proportionala cu egoul,

adica, suflet x ego = constanta

 rezulta faptul ca pentru un ego maxim (= cea mai mare casa, cea mai mare masina, cea mai tanara si frumoasa nevasta etc) reducem sufletul la minim. iar pentru a fi Oameni, pentru a lasa sufletul sa se manifeste e suficient si necesar sa micsoram ego-ul .

 iubind iti deschizi sufletul, te cufunzi in fiinta, in Univers. Parca toata lumea e a ta! ei bine, nu e a ta,chiar tu esti lumea intr-o sarbatoare a fiintei!

 cat de frumos e sa te vezi una cu stelelele cu sorii, cu praful interstellar, cu neantul! dar cum plutirea cu universul se termina in contact cu pamantul! splash! e ok sa fii unul cu galaxiile, dar nu mai e ok sa fii unul cu vecinul, colega de serviciu, cersetorul de la semafor etc. care o fi diferenta? EGO-ul face diferenta. eu sunt eu si nu sunt tu. suntem manifestarea aceleiasi divinitati, dar suntem diferiti!

adica eu = creatie Divina,

tu = creatie Divina,

dar eu <> tine.

care parte din Divin e mai Divin si cum putem face o diferenta? creatia Divina e perfecta prin originea ei. sunt Ego-urile noastre imputernicite sa judece divinul?!

ni s-a dat o minte pentru a o folosi. in loc sa ne folosim de ea si s-o lasam sa taca din cand in cand, ne chinuim s-o tinem ocupata, ne simtim vinovati daca o secunda nu gandim, pentru ca am pierde timpul. mintea creeaza ego-ul. este Ego-ul in masura sa judece Divinul?!

Timpul trece.

il percepem ca pe o resursa critica si vrem sa avem cat mai mult timp. asa ca gasim o solutie: sa nu ne opunem trecerii lui! Cu cat ne opunem mai mult, cu atat mai repede va trece timpul. Pentru ca il umplem cu disperare cu tot felul de activitati , pentru a face cat mai multe. Avem ceva de terminat urgent… ne agitam, facem mai multe lucurui in para;lel, ne facem griji. Ding-dong, timpul a trecut.

Si daca ne straduim sa umplem fiecare moment cu ganduri, activitati, griji, preocupari, scenarii, cum sa nu ajungem la concluzia ca nu avem timp pentru noi?! Cu cat facem mai multe, cu atat avem mai putin timp pentru ceea ce e esential, pierdem din vedere insasi scopul pentru care le facem…

Este o isterie generala ca nu mai avem timp! Dar unde e timpul?! La talk-show-uri, dezbateri politice, telenovele, la ganduri axate pe grija zilei de maine, pe discutii cu seful, pe rapoartele neterminate, pe preocupari privind ocuparea timpului liber!!! In timp ce ne plimbam, facem sport, ne jucam, mancam mintea noastra toaca-toaca, genereaza probleme, liste, mananca din timp!!! Odata cu un moment liber apare gandul “si acum ce fac? Ce era pe lista? Ce s-a intamplat de nu mai am nimic de facut? ”

Si timpul trece, si asta ne face foarte nefericiti! Nu mai avem timp de o carte, de savurat un ceai, de ascultat o muzica. Oare mai stim ce sunt astea?! Cum e sa urmaresti zapada spulberata de vant de pe crestele muntilor sau vulturul care pluteste cu aripile desfacute?

Si ne dam seama ca timpul a trecut. nu numai timpul - minute ci timpul - ani. si ne apuca o alta isterie: liftinguri, botox, operatii de infrumustetare, sport intensiv si cate si mai cate pentru a ne amagi ca timpul NU a trecut, ca suntem tineri si in forta ca pe vremuri. Dar aceste masuri nu fac decat sa ne manance acelasi timp.

Incercam sa facem cat mai multe intr-un timp cat mai scurt in speranta ca astfel timpul se dilata, dar abordarea asta nu a dus pana acum la rezultatul dorit!

STOP ! lasati totul pentru 5 minute. Totul. Inchideti calculatorul, inchideti ochii, opriti televizorul, radioul, telefonul, lista de probleme de rezolvat. Pentru 5 minute. Faceti acest exercitiu. Acum.

.

.

.

.

.

Ce s-a intamplat? De cate ori v-ati uitat la ceas sa vedeti daca au trecut cele 5 minute? De ce? Pentru ca vi s-a parut ca stati degeaba sau pentru ca nu aveati idee de cat de lungi pot fi 5 minute?!

Nu v-ati uitat niciodata la ceas? Mintea a fost linistita? Super! Tocmai v-ati daruit cele mai pretioase minute. Nu conteaza cate, conteaza ca ati trait momentul. Ati adormit? Super si asta! Pentru ca v-ati reincarcat bateriile, pentru ca probabil a fost un somn mult mai profund decat cel de la miezul noptii cand incercati cu disperare sa va odihniti intre ganduri, griji reale sau fabricate. Stiati ca 80% dintre temerile noastre nu sunt reale?

Nu v-ati permis cele 5 minute?! Bine si-asa. Tineti minte: daca voi nu va daruiti 5 minute, cine o va face? Divintatea (din voi) pe care o renegati prin faptul ca orice activitate exterioara voua e mai importanta?! Eu zic sa mai incercati o data.

Revizuire

Deci, exista cinci nivele de energie care sunt activate: Lectia de viata [nivelul 2], Sinele Superior [nivelul 6], doua nivele Lemuriene [nivelul 6 & 7], si nivelul de vindecare [nivelul 9].

Acestea sunt darurile din aceste timpuri. In plan interdimensional, asa si sunt, si nu pot incheia acest mesaj, fara sa va cer sa renuntati la numere. Nu vi se permite sa le vedeti separat, in felul in care vi le-am prezentat. In schimb, vreau sa le vedeti ca pe o lumina care pulseaza … un portal. Vreau sa va spun despre acest portal de activare ca: Ea pulseaza, odata cu muzica venita de pe partea cealalta a voalului.

Daca, in timpul meditatiei, va apropiati cu intentie pura de aceasta lumina, veti descoperi mana Creatorului care se intinde spre voi! Motivul? Creatorul vrea sa fie gasit! Stiati acest lucru? Vi s-a  spus ca drumul catre Dumnezeu este greu? Vi s-a spus ca va trebui sa suferiti, ca Lui nu-i prea pasa de voi? Nimic nu e mai departe de adevar! Creatorul vrea sa fie descoperit, pentru ca El reprezinta familia. Cand treceti peste pragul portalului, veti primi ajutor. Nu este o sarcina pe care va trebui sa o faceti singuri. Este o colaborare, un parteneriat. Voi folosi aceasta expresie din nou: ADN-ul este un parteneriat cuantic.

Exista o modificare ce are loc, chiar daca o priviti numai in tridimensional, si care contine schimbare, frica, neliniste si incertitudine. Poate fi din cauza vremii sau a economiei, a unor probleme de familie, din cauza unor prieteni sau chiar a locului de munca. Aceasta este modificarea. Cu toate acestea, mai exista o alta modificare ce are loc. Daca va puteti uita la ea intr-un fel cuantic, este cea despre care v-am vorbit cu 20 de ani in urma. Acum aveti toate instrumentele necesare ca sa le folositi. Le aveti pe toate.

Despre toate aceste lucruri sunt cuprinse in ceea ce invatatorul Peggy a denumit Dantela [Dantela Cosmica, de Peggy Dubro]. Dantela reprezinta atributul personal Akashic al Fiintei Umane, o energie cuantica ce o inconjoara, care poate fi folosita si accesata. Ea include vindecare, echilibru in viata, si chiar stare de maestru. ADN-ului este doar un vehicul fizic al starii cuantice. O stare cuantica exista peste tot. Este greu sa intelegeti acest lucru, Fiinte Umane, dar nu exista cu adevarat parti sau bucati din ADN-ului vostru chiar acum. Ele sunt peste tot in Univers! Dumnezeu stie cine sunteti, o, Voi Cei Cuantici! Daca incepeti sa activati aceste parti si componente, dantela voastra isi va schimba culoarea. Stiati asta? Ei, dar sa o lasam pe Peggy sa va spuna despre asta.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Sunt Kryon. Iubesc omenirea. Ma inconjoara o energie a recunostintei, in timp ce va spal picioarele, ca toate acestea se intampla acum. Sunt recunoscator ca, in cele din urma, pot sa va transmit acest mesaj. Felicitari, draga omenire, pentru ca sunteti pe drumul vostru. Ati ales liber, permiteti ca, atunci cand parasiti acest loc, sa deveniti iluminati, mult mai iluminati decat ati fost atunci cand ati venit. Cu libera alegere, alegeti ca dupa ce parasiti acest loc sa fiti gata sa faceti acele lucruri despre care, probabil, nu ati fost constienti ca le puteti face. Cu libera alegere, raspanditi lumina acestui mesaj si cine sunteti in realitate … o scanteie Divina. Va invit sa ascultati muzica.
Si asa este.
KRYON

http://www.kryon.com/k_channel09_Riga.html

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe“. De fiecare dată, răspunsul lui a fost „Nu“

“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“

Întrebare frecventă: „De ce nu plecaţi?“

De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis «Eu să plec? Să plece ei (comuniştii, n.n.). Păi ce, eu am stricat atmosfera în ţara asta? Aici este o ţară formidabilă – nu se poate da faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul». După revoluţie au venit alţii să mă întrebe «De ce nu plecaţi?». Păi ce, să mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America, Germania, Canada… Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România…“

Nu există inginer adevărat fără cultură

Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune „tinereţea“ pe seama familiei. „Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii, mătuşile – la 102, 107, 110… „Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit.

Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. „Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice «eu sunt propriul meu stăpân». Ei, cum dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (…) Newton zice «Ce este gravitaţia? Eu pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni». Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit.“

EMIGRAREA

Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv?

Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul ştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.

Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.

Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.

Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele.

Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.

Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali.

Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu – timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)

Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită?

Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală.

Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă.

Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.

Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.

Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.

Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni.

Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Justin CAPRĂ

http://www.gandul.info/reportaj/justin-capra-inventator-maturator-filozof-si-pustnic-2380119

articol de Caterina Nicolae, 14 februarie 2008

Partie une

Partie deux

Partie trois

Sunt, in fiecare an, de doua ori pe an, indignata. De doua ori pe an, desi exista patru posturi, insa “impatimitele postirii” nu au auzit de ele… in mod miraculos.

De ce sunt indignata? Pentru ca trebuie sa aud mereu in jur:  “ah, eu nu pot manca azi ciocolata, e post” sau “oh, pastele astea contin 2% ou, eu nu pot”. Toate acestea in public, fatis, ca sa auda toata lumea si ca sa “aflam” cu totii cine sunt virtuoasele. Carora parca li se impune in mod implacabil sa nu manance aceste alimente, caci asa se exprima: “nu pot” manca.

Cand de fapt crestinismul sustine postul ca purificare spirituala si doar in subsidiar “alimentara” si cand de fapt acelasi crestinism spune clar ca postul trebuie tinut in mod intim, secret, asa incat numai tu si Dumnezeu sa stiti de el… Pana si marii sfinti, fiind pofititi la alimente “de dulce”, nu refuzau, desi posteau, tocmai ca sa nu “sminteasca”, asa cum se spune in terminologia respectiva. Deci, de ce noi ne facem reclama sus si tare ca postim? Chiar credem in mod onest ca divinitatii ii pasa ce punem in gura? Sau cat la suta ou contine turta dulce?

Nu postesc. Nu reusesc. Reusesc ca si regim alimentar, fara nici o problema. Insa acesta nu se cheama post. Se cheama “dieta”, cel mult. Faptele bune nu imi reusesc precum le doresc. Incerc, dar nu sunt multumita de rezultate. Sunt vegetariana. Pentru animale, dar in subsidiar si pentru sanatate. Asa si postul, trebuie sa fie pentru spirit, abia in subsidiar pentru organism. Sau cel putin asa il inteleg eu.

O discuție asupra provenienței lui „R” este menită în mod natural unei abordări obscene și poate chiar unui dispreț superficial din partea celor care sunt credincioși într-o formulă teologică de creare a lumii și în același timp unui scepticism profund din partea celor care sunt atei sau nehotărâți în ceea ce privește astfel de credințe profund personale.

Voi folosi în continuare ideea de „Dumnezeu” cu sensul de entitate creatoare a tot ceea ce există. Orice adăugare gnostică la acest simbolism facil ar îngreuna demonstrația fără a determina o eficiență crescută a argumentării. În consecință pentru ceea ce încerc să fondez mă voi folosi doar de această definiție simplistă a conceptului divin – „ceva ce a creat tot ceea ce este și/sau există în jurul nostru”.

„R” poate fi apropiat de divin prin relația intrinsecă pe care încă de la început divinul a stabilit-o cu omul – acesta fiind clădit după trupul și asemănarea Lui. Astfel aceeași întrebare pe care și-o pune Millan Kundera în cartea sa de referință – „Insuportabila ușurătate a ființei” o ridic și eu aici și anume cum putem împăca ideea de divinitate cu ideea de murdărie.

În ce măsură suntem satisfăcuți de o idee creaționistă cu privire la Univers și tot ceea ce există atunci când constatăm că nu trebuie să avem un demers argumenativ foarte profund pentru a sesiza printre lucrurile create antiteza lor și deci în antiteză cu materia – antimateria, și opozându-se curățeniei și ordinii, mizeria și haosul.

„R” instanțiază în ființa divină posibilitatea de ratare a creației sau de necesitate a murdăriei. Dacă considerăm valid raționamentul conform căruia Dumnezeu a greșit nu ne vom putea opri în a considera că suntem rateuri ale creației ci prin extindere că indiferent ce scop ne-am propune spre a ne coordona viețile, acest scop este unul eșuat încă din proiect (fiindcă din start nu am fost creați cu un scop sau cu posibilitatea de a avea un scop). Pe de altă parte raționamentul acceptabil din punct de vedere al scopului și al unei ordini universale este acela în care divinitatea a considerat necesară murdăria și deci „R”.

Acesta este momentul în care pentru a putea gândi murdăria trebuie să  considerăm ca fiind demonstrată ideea conform căreia Dumnezeu are o parte „R”.

În termeni de necesitate odată stabilită această relație „R” – Dumnezeu ceea ce ar trebui instaurat este raportul de putere ontologică a lui „R” față de Dumnezeu și deci despre ce tip de necesitate vorbim. O necesitate interioară sau una exterioară?

Mai departe o să utilizez semnul „D” pentru Dumnezeu și „O” pentru ontologic. Astfel problema lui „R” este aceea de incluziune în sfera lui „D” sau de necesitate în afara lui „D” și mai mult în sfera lui „O”.

Considerând că „O” include „D” și determină „R” ajungem la ideea controversată că increatul coordonează creatorul și creația. Bunul simț ne interzice să vedem astfel lucrurile. În consecință raportul este de „D” include „O” și  acesta din urmă determină „R”. De aici deducem că ontologicul contaminează divinul prin „R” aducând în „D” necesarul „R”. În aceste condiții supralicitarea divinului este convertită în creația lui „R” ca exprimare a urâtului din „O”.

În concluzie sub raport de „D” – „R” termenul liant de legătură este „O”. Astfel „D” este generatorul lui „R” folosind intermediarul „O” – „O” este considerat un spațiu de desfășurare în această analogie coexistând cu „D” în corelație pentru „R”.

Din acest punct deducem fie că „R” este o creație a lui „D” proprietate a lui „O”, fie că „R” este o proprietate intrinsecă a lui „D”, proprietate derivată a lui „O” – astfel această incertitudine incomodă de raționament nu o pot descifra în lipsa unei cunoașteri concrete a lui „D”. În fond lipsa de autenticitate și comunul lui „R” ne face să nu-i acordăm importanță, însă în raport de întemeiere a lui „O” este deosebit de important să cunoaștem proveniența și natura lui „R” – deși am stabilit că „R” este producția lui „D”, orice altă afirmație relațională cu privire la „R” pare să fie un demers eșuat din lipsa de concretețe în justificarea lui „D” cât și a calităților lui „D”.

Maine vorbim despre legatura dintre “R” si prietena / prietenul nostru

Pentru ca ceea ce scriu se reduce in principal la ceea ce gandesc l-as cita pe Aristotel care spunea asa “in noi actioneaza ceea ce este muritor, latura divina gandeste.” M-am intrebat adesea de ce oamenii ajung sa uite ca au acesta latura divina, ca sunt frumosi si pot fi liberi prin divinitate, ca sunt inzestrati cu o insusire cu totul exceptionala… ratiunea. Femei si barbati laolalta, purtatori iliciti de creier isi ascund gandurile, nu spun ce simt, ce cred de teama sa nu fie pusi la zid de ceilalti. Unii mai curajosi stau in grupuri mici uneori de cate doi sau trei, sunt liberi si isi pot pune gandurile pe tava fara sa fie balmati. Secretele sunt celel mai interesante, incitante pentru ceilalti dar pentru ele ai nevoie sa ai incredere in cineva si apoi le poti impartasi. Interesant e ca de mic esti invatat sa nu ai incredere in necunoscuti si cazi in plasa celor apropiati in care ai incredere si te dezamagesc teribil. Libertatea de a te juca cu gandurile tale, de a le controla si de a le impartasi celorlalti iti poate aduce fericire sau nefericire. Deci trebuie sa avem grija cui spunem ce gandim.

Deschid televizorul de dimineata,peste tot politica…Nu stiu care primar democrat-liberal a batut nu stiu ce cameraman,reporter,sau ce-o fi fost…Toata lumea,pe toate canalele,vorbeste despre viitoarele alegeri la presedentie…Se discuta cu teama despre Traian Basescu si ai lui,si pe buna dreptate cu teama,ca in sondaje are un procent 30%,ca ne va mai conduce inca 5 ani de zile in stilul caracteristic…Ca vom inghiti in sec inca 5 ani,ca vom fi si mai saraci decat am fost.Acum insa,a mai aparut inca un subiect care daca pana acum nu avea o mare importanta,acum a bagat frica in toti romanii,orice functie ar avea si oricat de saraci sau de bogati ar fi…Gripa Porcina…Am observat si la metrou,cei de la firma de paza “Scorseze“ poarta deja celebrele “Masti Anti-Gripa“,si la Mall farmacistele,angajatii(nu toti),copiii care in loc sa fie la scoala sunt la “Opera“ sau la “Spring time“ etc…Ce ti-e si cu gripa asta…Daca pana acum lumea nu dadea o prea mare importanta,iata ca acum au inceput s-o ia din ce in ce mai serios si incearca cu disperare sa se protejeze de noul virus AH1N1…Mie unul,nu prea imi pasa.Daca va fi sa se intample,se va intampla oricum,oricat de mult m-as feri…Pe conceptia asta am fost mereu,desi niciodata nu am fost “rau de boala“…Cum Vrea Cel De Sus asa se va intampla de fiecare data…Nu-mi sta mie capul la gripa,la politica,etc.Mie imi sta capul la altceva…Ar trebui sa-i spun cateva cuvinte Andreei,insa am hotarat sa aman treaba asta pana pe 30 noiembrie,chiar de Sfantul Andrei…Atunci am de gand sa ii ofer si un mic cadou,in semn de recunostinta si de respect,fetei cu cel mai frumos zambet din cate am vazut vreodata…mi-a placut mie din prima clipa zambetul ei,care de altfel pot sa va spun ca este unul DIVIN.M-am saturat sa tot vorbesc si sa fac campanie anti-Basescu…Oricum sunt cateva mii de idioti manipulati de cei din echipa lui Basescu,de cei din partidul lui Basescu care mai nou a inceput sa ofere excursii,bani si multe altele,doar pentru a atrage tineri prosti si naivi(scuzati-mi exprimarea),sunt cateva mii de persoane care nu-si dau seama de consecintele unui nou mandat Basescian…Unui om poti sa-i iei ceva cu forta,insa sa-i bagi minte in cap cu forta,nu se poate…Asadar astia care veti vota Traian Basescu pentru inca 5 ani,asteptati-va la ce e mai rau,pentru ca v-o faceti cu mana voastra…Trecem peste asta,si revenim putin la subiectul Andreea,unul cu mult mai interesant si mai frumos decat subiectele politice…Deja mie dor de ea,nu am mai vorbit cu ea de vreo 4 zile,si am o senzatie ciudata ca a patit ceva,sau ca e trista,suparata,etc. …Ce-ar fi sa o sun?Nu stiu daca e o idee buna.daca nu vrea sa vorbeasca cu mine?!Daca vrea sa fie singura?!Sau daca pur si simplu o deranjez?!Nu vreau asta,si tocmai de aceea astept cu nerabdare ziua Sfantului Andrei.

Instant Divin a Eilean Donan castle

Povestea ei e destul de simpla: o pisica neagra, maidaneza, care a incercat pana la un moment dat sa para o aristocrata..sau poate..a ramas asa..incercand sa para..Anyway, toata lumea fugea de ea, nu reusea sa isi gaseasca un stapan, toti se fereau pentru ca era neagra si, spuneau ei, purta ghinion. Surorile ei o detestau pentru ca era diferita si asta, in opinia lor, era ceva rau, de neacceptat. Pana si ea a inceput sa creada cu tarie ca e blestemata.

Si totusi, cutreierand strazile pustii, a gasit intr-o seara un om abatut care, ca si ea, avea nevoie de cineva sa il scoata din intuneric. Asa ca el i-a oferit o casa si ea, la randul ei, un camin. Si a fost bine..o vreme. Isi aduce aminte acum si suspina. Doamne, ce mai torcea fericita la focul din soba, privind ochii fericiti ai stapanului ei. Pe zi ce trecea era mai euforica..atat de vrajita incat credea chiar ca a devenit o aristocrata, ca suratele ei.

Ducandu-se intr-o zi insorita la plimbare a intrat intr-un balci. Erau atatia oameni..atata agitatie..a ramas impietrita..o coplesea tot ce vedea. De frica imbulzelii si a tumultului infernal a intrat in prima incapere iesita in cale. Acolo era o ghicitoare care, vazandu-i frumusetea si puritatea, s-a oferit sa ii citeasca in globul ei de cristal..si a tresarit! Doamne cate lacrimi ii erau destinate micutului suflet, cata suferinta! Plina de compasiune, femeia i-a spus pisicutei ca va mai avea inca un stapan pana isi va gasi fericirea si linistea. Auzind acestea, biata fiinta neagra cu suflet alb s-a cutremurat si a fugit cu ochii in lacrimi acasa, la stapanul ei.

Dar, ca soarta sa ii arate ca nu poate fugi de ea, i-a luat tot ce avea! Pe stapanul ei! Acesta s-a imbolnavit si..si a inceput sa se schimbe, sa tipe la ea, sa o respinga, sa o loveasca, pana cand, in cele din urma, a gonit-o de-acasa.

S-a trezit in mijlocul strazii..era aceeasi strada lunga, pustie, intunecata, friguroasa, amintindu-si ca acolo si-a gasit protectorul..amintindu-si ca, in urma cu ani, suferea si ruga pe cineva..ceva..suprem..divin..sa schimbe totul. Dar acum nu mai ruga! Nu! Acum cerea socoteala! De ce? De ce asa? De ce ea? De ce?

In cele din urma s-a ridicat si a inceput sa cutreiere lumea-n lung si-n lat, sa devina insensibila, pierduta de sine, dar fericita. Fericita pentru ca nu-si mai permitea sa simta. Zgaria, musca pe oricine incerca sa se apropie, isi lovea suratele..

Si mergand zi si noapte prin frig, ploaie si vant, plina de ura si resentimente, a dat peste un om si..a impietrit.

Stia! Stia ca va fi noul ei stapan! Parca il cunostea de-o vesnicie! Stia! Stia si ce se va intampla mai apoi! Era doar un om ce facea parte din destinul ei..din calatoria sufletului ei din ce in ce mai fractionat..din drumul ei spre fericire! Stia ca nu era el ultima alinare, nu erau ochii lui ultimii pe care avea sa-i iubeasca. Dar s-a dus cu el atunci cand  a chemat-o! Poate ghicitoarea nu a avut dreptate..Poate va fi bine de data asta! Si a gasit ..fericire…amara..

Suspina! Sta la geam, lingandu-si parca ranile si suspinand odata cu ploaia sub privirea protectoare a lunii! Se apropie..e aproape..Iar vantul ii completeaza gandul, suierand violent si demonic:” … Sfarsitul!”

Ok…nu stiu daca voi putea sa mai scriu ceva pe blog azi, dar melodia asta e pur si simplu prea buna sa nu va las si pe voi sa o ascultati:

Show me the meaning of being lonely

So many words for the broken heart
Its hard to see in a crimson love
So hard to breathe
Walk with me, and maybe
Nights of light so soon become
Wild and free I could feel the sun
Your every wish will be done
They tell me…

Show me the meaning of being lonely
Is this the feeling I need to walk with
Tell me why I cant be there where you are
Theres something missing in my heart

Life goes on as it never ends
Eyes of stone observe the trends
They never say forever gaze
Guilty roads to an endless love
Theres no control
Are you with me now
Your every wish will be done
They tell me

Show me the meaning of being lonely
Is this the feeling I need to walk with
Tell me why I cant be there where you are
Theres something missing in my heart

Theres nowhere to run
I have no place to go
Surrender my heart, body and soul
How can it be youre asking me to feel the things you never show

You are missing in my heart
Tell me why I cant be there where you are

Show me the meaning of being lonely
Is this the feeling I need to walk with
Tell me why I cant be there where you are
Theres something missing in my heart

L ‘auteur est née à Marseille le 27/5/1943. Après avoir suivi des cours commerciaux, puis s’être livrée à des activités artistiques à titre bénévole auprès d’enfants pendant de nombreuses années, elle se consacre depuis 1994 à la rédaction d’ouvrages à caractère spirituel.

L ‘auteur est née à Marseille le 27/5/1943. Après avoir suivi des cours commerciaux, puis s’être livrée à des activités artistiques à titre bénévole auprès d’enfants pendant de nombreuses années, elle se consacre depuis 1994 à la rédaction d’ouvrages à caractère spirituel.

Des livres qui apportent des réponses aux questions essentielles que l’on se pose sur la Vie et l’après vie.

L’enseignement contenu dans la trilogie “Evolution et Equilibre” se présente sous une forme initiatique adaptée à l’époque actuelle. Son but est d’éclairer le lecteur sur ce qu’il est important de connaître des Réalités supérieures de l’Existence pour avancer d’une manière toujours plus juste dans le monde d’aujourd’hui, et ainsi appréhender la vie sous une double approche, matérielle et spirituelle, pour l’enrichir de valeurs nouvelles.

Ces écrits parlent à chacun. Ici l’Amour et la Connaissance s’harmonisent et la Joie y est présentée comme un ferment qui élève la vie à sa vraie dimension. Cet enseignement se présente par degrés et s’épure vers l’essentiel au fil des chapitres, livre après livre. C’est un fragment d’un Enseignement universel bien plus vaste, donc complémentaire à d’autres, donné à un niveau accessible à une majorité de gens. Bien qu’il permette d’acquérir des connaissances d’ordre ésotérique, il vise aussi, et avant tout, l’objectif de clarifier la conscience en dissolvant l’un après l’autre les voiles qui l’encombrent et faussent son évolution. À chaque changement d’époque, pour s’accorder à l’évolution, il prend un ton particulier.

C’est dans un but de Paix que cet enseignement est donné. Et pour qu’elle règne un jour, il n’est pas suffisant d’expliquer la Vie et ses Lois, il faut aussi porter à la connaissance de chacun ce qui précisément l’a fait échouer à maintes reprises. L’humanité récolte actuellement ce qui fut ensemencé aux temps anciens, et chacun sème aujourd’hui pour les temps futurs.
Que de questionnements menant à des palabres stériles, que de temps perdu, que de déceptions et de souffrances pourraient être évités grâce à une connaissance plus éclairée. La Vie ne s’improvise pas, elle s’apprend, d’autant que l’ère nouvelle qui s’installe ne va plus pouvoir être appréhendée de la même manière que celle qui s’achève.

Une Connaissance supérieure qui permet de découvrir le Bien, le Beau, le Vrai qui servent le monde, s’offre en ces jours, à divers degrés et sous diverses formes, à toute personne qui désire être libérée d’une existence ordinaire répétitive et des souffrances qu’elle génère. Nombre de gens peuvent ainsi aller puiser à l’une et l’autre de ces sources saines, leur convenant, pour en recueillir l’Essentiel, la clé d’accès en étant un désir sincère et lucide. Ceci évite à ceux qui sont en recherche de Vérité de se perdre sur des chemins stériles ou dangereux.

.

Ces livres traitent de la VIE :

- de son Origine Première.

- de son parcours sur les divers Plans d’Existence (divin, spirituel, matériel).

- de sa raison d’être.

- de son devenir (et donc de l’après vie).

- de l’origine du Mal qui provisoirement la déstabilise.

- des Lois et Règles essentielles qui la régissent, pour que l’Homme progresse entre Amour et  Connaissance.

- Ces thèmes sont aussi abordés sous des sujets divers, tels que la famille, le cadre de vie, la santé, l’alimentation…

.

Lors de leur parution en 1998 et 99, les deux premiers volumes ont retenu l’attention d’un grand nombre de lecteurs. Les nouvelles publications des tomes I et II en sont des versions remaniées et complétées s’inscrivant dans le concept d’une trilogie. Le tome III sera édité ultérieurement.

C’est de manière assez particulière que cet enseignement m’est transmis depuis 1994. Depuis ma petite enfance je reçois des messages par clairaudience. C’est à l’âge de deux ans, suite à la disparition de mon père Jean P. décédé en déportation en 1945, que j’ai commencé à l’entendre.

Au début il s’agissait de conseils en rapport avec mon âge. À plusieurs reprises il a fait allusion à un travail qui me serait confié, mais ce n’est qu’en 1994 qu’il m’a appris que j’allais avoir accès à un enseignement initiatique, infusé par le courant de st Jean-Baptiste, qu’il me faudrait transmettre. Depuis des temps infinis, cet Être accompagne l’Homme sur la Voie de son évolution, et non sur celle d’une religiosité restrictive.

Il ne s’agit pas de préceptes dictés qu’il me suffirait de retranscrire, mais de vraies leçons constructives qui me sont données graduellement et qu’il me faut assimiler du mieux possible avant de les communiquer. Je les reçois par clairaudience et aussi à travers des visions, des songes d’une grande précision. À ce propos je dois signaler que je n’avais pas de connaissances ésotériques avant de commencer cette tâche et que je n’ai jamais adhéré à aucun mouvement à caractère religieux, sectaire ou autre. Toutefois, bien avant que ce travail ne voie le jour, la Providence a mis sur ma route un homme intègre, indépendant (Fernand.P.) doté de facultés spirituelles rares (grandement développées après une mort clinique de vingt-sept heures suite à un grave accident en 1969). C’est avec une discrétion exemplaire qu’il a veillé au bon déroulement de cette tâche altruiste.

Doi oameni de ştiinţă sunt de părere că Dumnezeu sau călătorii în timp au stricat Large Hadron Collider, în septembrie 2008.

Des livres qui apportent des réponses aux questions essentielles que l’on se pose sur la Vie et l’après vie.

L’enseignement contenu dans la trilogie “Evolution et Equilibre” se présente sous une forme initiatique adaptée à l’époque actuelle. Son but est d’éclairer le lecteur sur ce qu’il est important de connaître des Réalités supérieures de l’Existence pour avancer d’une manière toujours plus juste dans le monde d’aujourd’hui, et ainsi appréhender la vie sous une double approche, matérielle et spirituelle, pour l’enrichir de valeurs nouvelles.

Ces écrits parlent à chacun. Ici l’Amour et la Connaissance s’harmonisent et la Joie y est présentée comme un ferment qui élève la vie à sa vraie dimension. Cet enseignement se présente par degrés et s’épure vers l’essentiel au fil des chapitres, livre après livre. C’est un fragment d’un Enseignement universel bien plus vaste, donc complémentaire à d’autres, donné à un niveau accessible à une majorité de gens. Bien qu’il permette d’acquérir des connaissances d’ordre ésotérique, il vise aussi, et avant tout, l’objectif de clarifier la conscience en dissolvant l’un après l’autre les voiles qui l’encombrent et faussent son évolution. À chaque changement d’époque, pour s’accorder à l’évolution, il prend un ton particulier.

C’est dans un but de Paix que cet enseignement est donné. Et pour qu’elle règne un jour, il n’est pas suffisant d’expliquer la Vie et ses Lois, il faut aussi porter à la connaissance de chacun ce qui précisément l’a fait échouer à maintes reprises. L’humanité récolte actuellement ce qui fut ensemencé aux temps anciens, et chacun sème aujourd’hui pour les temps futurs.
Que de questionnements menant à des palabres stériles, que de temps perdu, que de déceptions et de souffrances pourraient être évités grâce à une connaissance plus éclairée. La Vie ne s’improvise pas, elle s’apprend, d’autant que l’ère nouvelle qui s’installe ne va plus pouvoir être appréhendée de la même manière que celle qui s’achève.

Une Connaissance supérieure qui permet de découvrir le Bien, le Beau, le Vrai qui servent le monde, s’offre en ces jours, à divers degrés et sous diverses formes, à toute personne qui désire être libérée d’une existence ordinaire répétitive et des souffrances qu’elle génère. Nombre de gens peuvent ainsi aller puiser à l’une et l’autre de ces sources saines, leur convenant, pour en recueillir l’Essentiel, la clé d’accès en étant un désir sincère et lucide. Ceci évite à ceux qui sont en recherche de Vérité de se perdre sur des chemins stériles ou dangereux.

.

Ces livres traitent de la VIE :

- de son Origine Première.

- de son parcours sur les divers Plans d’Existence (divin, spirituel, matériel).

- de sa raison d’être.

- de son devenir (et donc de l’après vie).

- de l’origine du Mal qui provisoirement la déstabilise.

- des Lois et Règles essentielles qui la régissent, pour que l’Homme progresse entre Amour et  Connaissance.

- Ces thèmes sont aussi abordés sous des sujets divers, tels que la famille, le cadre de vie, la santé, l’alimentation…

.

Lors de leur parution en 1998 et 99, les deux premiers volumes ont retenu l’attention d’un grand nombre de lecteurs. Les nouvelles publications des tomes I et II en sont des versions remaniées et complétées s’inscrivant dans le concept d’une trilogie. Le tome III sera édité ultérieurement.

C’est de manière assez particulière que cet enseignement m’est transmis depuis 1994. Depuis ma petite enfance je reçois des messages par clairaudience. C’est à l’âge de deux ans, suite à la disparition de mon père Jean P. décédé en déportation en 1945, que j’ai commencé à l’entendre.

Au début il s’agissait de conseils en rapport avec mon âge. À plusieurs reprises il a fait allusion à un travail qui me serait confié, mais ce n’est qu’en 1994 qu’il m’a appris que j’allais avoir accès à un enseignement initiatique, infusé par le courant de st Jean-Baptiste, qu’il me faudrait transmettre. Depuis des temps infinis, cet Être accompagne l’Homme sur la Voie de son évolution, et non sur celle d’une religiosité restrictive.

Il ne s’agit pas de préceptes dictés qu’il me suffirait de retranscrire, mais de vraies leçons constructives qui me sont données graduellement et qu’il me faut assimiler du mieux possible avant de les communiquer. Je les reçois par clairaudience et aussi à travers des visions, des songes d’une grande précision. À ce propos je dois signaler que je n’avais pas de connaissances ésotériques avant de commencer cette tâche et que je n’ai jamais adhéré à aucun mouvement à caractère religieux, sectaire ou autre. Toutefois, bien avant que ce travail ne voie le jour, la Providence a mis sur ma route un homme intègre, indépendant (Fernand.P.) doté de facultés spirituelles rares (grandement développées après une mort clinique de vingt-sept heures suite à un grave accident en 1969). C’est avec une discrétion exemplaire qu’il a veillé au bon déroulement de cette tâche altruiste.