This year, I decided it was time to break away from classical music a little bit. The neat thing about BYU is that there are so many opportunities to do different things. I auditioned for Folk Ensemble and was placed in a Klezmer group.

It’s been a difficult transition since I was trained classically. We have to improvise on melodies and harmonies. It’s like a being in a band … except a Klezmer band.

We have an interesting mix of instruments in our group: 2 violins, 1 vocalist, 1 mandolin, 1 accordian, 1 bassist, 1 flautist, 1 guitar, and 1 percussionist.

Here’s the construction of the song …

It begins with a Doina. A doina is a freely improvised tune that is carried over sustained chords from the rest of the group. It’s original intention was to make a bride cry at her wedding.

The song moves on to a Hora. It escalates from a slow melody with a 1 and 3 emphasis in 6/8 meter to a fast-paced one so it can lead to the …

The Freilach. The song that goes into a spinning frenzy.

Here’s a video of us playing at the Tahitian Noni … I never thought I would catch myself saying that I performed at Fiddlefest. It was all great fun though and the crowd loved our group name.

If you live in Utah and would like for the KlezMormons to play at an event, let us know and we’d love to do so.

The KlezMormons are performing in “The Little Theatre” in 3380 WSC at BYU on Wednesday, December 9 from 7-8:30 p.m. It’ll be a hoot, with the potential for food and dancing. Either way, we’ll be performing. Free!

La 17 ani de la moartea regretaţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, muzica acestora continuă să unească cele două maluri ale Prutului “în ştreang”. Deşi nu mai sînt printre noi, ei vor trăi mereu prin opera măreaţă pe care au lăsat-o pe această lume, prin cântecele care ne dau fiori ori de câte ori le vom audia.

Mai jos – câteva cântece care şi-au făcut treaba cu brio la timpul lor, atingând coardele sensibile ale sutelor de mii de români de pretutindeni şi constituind şi astăzi un punct de reper în deşteptarea conştiinţei naţionale:

Două lacrimi gemene:

Eminescu:

Iartă-mă:

Maluri de Prut:

Trei culori:

Răsai:

Limba română:

Pentru ea (Video realizat de Partidul Liberal):

Cu o bună dispoziţie venită imediat după o căcare încrâncenată, mi-a venit aşa o poftă să îl binedispun pe iubitul nostru căcat, tase. Şi ştiind că ultima voastră activitate artistică a fost la un caraoche când încercaţi să faceţi din gât rifurile vocale ale lui Salam, şi guiţatul lui Penisa, m-am hotărât să vă antrenez într-un brain-storming. Adică  să plouă cu creiere.

Iată ce vă propun: să mă ajutaţi să termin strofa de mai jos, că m-a lăsat inspiraţia de când l-am văzut pe Naomi topless. (Ar trebui împuşcate creaturile astea, evoluate din containere cu ţâţe.):

Foaie lungă de vapor,

Umbl-o vorbă prin popor

Că îţi desface cureaua:

“______ Gigi, ______ Steaua!”

Aştept o sugetie, ceva. Puteţi spune şi altceva în afară de înjurături. Nu mă supăr. Până la următoarele idei, ţineţi minte: nu tot ce se fâlfăie se suge!

“Ziua mondială a femeii din mediul rural”

imagine preluată de pe www.banaterra.eu – ţărancă 1916, Banat, Caraş-Severin

Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural :

Marcarea acestei zile a fost hotărâtă la a patra Conferinţă internaţională a femeilor – Beijing, 1995; în România s-a sărbătorit prima dată în 1996.

Femeia din mediul rural, neobosită, fie că e vorba de munca pe câmp, în grăgină, sau, în gospodărie, grijindu-se de gătit, creşterea pruncilor,ori îngrijirea animalelor ( oară, marvă.. ), a rămas păstrătoare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, a folclorului românesc autentic, străduindu-se să transmită şi generaţiilor mai tinere, nestemate ale bunilor ( moşilor) şi străbunilor  ( strămoşilor), dragostea pentru locurile natale, portul popular, mărturiile rădăcinilor noastre pe aceste meleaguri deseori greu încercate, * povestite * prin intermediul doinelor, mai ales…

Mariana Draghicescu-Bate vantu

* bacie vântu dă dăparcie/ cu dor dă la cinie bagie/ bacie vântu şî înşiată/ dorul tău nu să mai gată /… / ducie dor şî pustînieşcie / lasă omu şie iubieşcie / uşurează-mi inima / să mai pot călca iarba/… uşurează-mi sufletul/ să pot călca pământul… *

ANA MUNTEANU – URSATOARE,URSATOARE – DOINA

*…ursîtoarie, ursîtoarie, au inima mia… / ursîtoarie ca la minie / nu mai da, Doamnie la nimie / grea îi viaţa pă pământ/ au inima mea mă / când trăieşci ca frunza-n vânt / au , inima mea / frunza dacă să păleşce / omu-ntr-una chinuieşcie / aşa-m-chinuit şî eu / au, inima mea, mă / dar m-o fost norocul rău, mă / au inima mea / şî d-acum oi mai vegia / şie noroc oi mai avea măi / d-o fi binie, d-o fi rău / au inima mea, mă/ vegie doar sufletul mieu / au inima mea, mă / că şî bagia chinuieşcie/ când la minie să gângieşcie/  nu fi bagie năcăjît / au inima mea, mă / că pă minie m-ai iubit / au, inima mea, mă / şie să faşi aşa-i viaţa , mă / eu n-am fost să fiu a ta, mă / şie să faşi aşa-i viaţa / eu n-am fost să fiu a ta, mă… *

Calina, jud. Caraş-Severin…

Poate că ar fi bine ca orăşenii, să nu-şi renege rădăcinile, fie că suntem * băştinaşi * ori * vinituri, * ne tragem * de la sat, în mediul rural * s-a născut veşnicia … *, fiecare din noi, avem o majkă ( bunică ),  o mătuşă ori verişoară ( văruţă ), sau, am avut… Şi, câte cunosc ele, cele ce deseori ne dau lecţii de viaţă, de supravieţuire, ştiu să-ncropească din mai nimic, aproape orice, şi, duc poveri care pe noi, ne-ar doborî cu uşurinţă. Astăzi, e Ziua lor, a truditoarelor pământului, a ţesătoarelor la război, a fermierelor, celor cărora viaţa la ţară le e leagăn, cuib, mod de trai şi-au rămas să vegheze şi pentru noi la, Doamne, cât de multe…

Biserica din Lemn din Calina, jud. Caraş-Severin…

De-ar veghea * onor * conducătorii ţării la condiţiile de trai ale celor ce le-au fost mame, bunici, căci, *Datoria oamenilor luminaţi dintr-o ţară e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieşit. *  ( Marin Preda )…

La Mulţi Ani, cu sănătate, vouă Luptătoarelor ! Sărut Mâna !

Sibilla

doine din Banat – trilulilu

citate preluate de pe www.citapedia.ro

imagini preluate de pe www.banaterra.eu

Doina românească a intrat săptămâna trecută în patrimoniul UNESCO, unde se alătură Dansului Căluşului, prezent şi el pe lista organizaţiei din 2008 ca urmare a unei decizii luate la 30 septembrie de membrii Comitetului Interguvernamental al organizaţiei, reuniţi la Abu Dhabi. Potrivit portalului UNESCO, pe lângă doină au mai intrat în lista intangibilă a patrimoniului alte 75 de elemente, între care tangoul din Argentina şi Uruguay, dansul tradiţional ainu din Japonia şi tapiseriile de Aubusson.” Existenţa Doinei, cum bine se ştie, este strâns legată de aceea a Dorului despre care se spune că e intraductibil. Dorul care-i dă  forţa şi expresivitatea unică „dulce-amară” de evocare a fiinţei iubite şi durerea absenţei acesteia.  Stări înrudite dorului există, desigur şi în alte părţi, fiecare exprimând un specific anume. Germanii au găsit un echivalent al românescului “dor” în termenul “Benkschaft”, dintr-un dialect din sudul ţării. Iar persanii numesc acea strângere dureroasă a inimii în absenţa cuiva drag “deltangi”. Apropiat ca sens e şi termenul “saudade” din nostalgicul şi tulburătorul fado al lusitanilor.  “Dorul”, se pare, le întrece-n bogăţie, Constantin Noica găsind că  sensul său profund  exprimă o stare existenţială specifică firii poporului român, de nelinişte şi tensiune interioară care rezonează cu participarea alinătoare a naturii.
…Când pe strazile New-York-ului  a început să se audă doina românească, americanii au văzut în ea un bluess ancestral,  purtând în armoniile acelea încă neauzite acolo  o forţă  tulburătoare.   Asta se-ntâmpla la începutul secolului XX şi mai târziu, după holocaust. Împreună cu mulţi alţi evrei refugiaţi din Europa terorii naziste, în Israel, dar mai ales peste ocean, muzicanţii klezmorim  au dus cu ei şi sufletul doinei împletit cu rădăcinile muzicii liturgice evreieşti  ca şi ritmuri folclorice cu precădere din Maramureş, Bucovina. „Oy Rumenye, Rumenye,/ Geveyn amol a land a ziser a fayner!” -  Am tresărit ascultând, în Octombrie 2006 la Astra Fest Sibiu  melodia răscolitoare, a unui film de Radu Gabrea! Era “klezmer” un gen muzical despre care mai auzisem câte ceva chiar în decursul vizitei pe care o făcusem cu ceva ani în urmă în Israel. Prezentat în premieră mondială, filmul regizorului-scenarist Radu Gabrea reconstituie istoria muzicii klezmer, izvoarele ei, peregrinările  şi renaşterea ei în anii 1970, 1980. Mă încântase filmul, o superbă celebrare a legăturii inseparabile între cultura evreiască şi cea românească. Răspândită pe străzile marilor oraşe americane, ajunsă-n săli de concerte dar şi  prin baruri obişnuite cu jazzul, muzica populară românească împletită cu elemente muzicale şi ritmice hasidice din diferite zone ale ţării, fusese adoptată cu entuziasm şi de unii  cântăreţi de legendă ai muzicii americane, precum Charlie Parker şi Miles Davis. Dacă am reţinut bine ” nici o altă ţară nu a avut un impact atât de puternic asupra muzicii klezmer cum l-a avut România” aprecierea aparţinând unui cercetător american.  Firul filmului lui Radu Gabrea este klezmer-ul interpretat de  Elisabeth Schwartz, o fascinantă cântăreaţă de muzică idiş, ai cărei strămoşi provin din Târgu Frumos…“  În Maramureş, klezmorinii, cântăreţii de klezmer de la nunţi şi sărbători, vorbeau română, maghiară şi idiş. Klezmer înseamnă muzica pe care o ascultau în toate cafenelele şi restaurantele din Sighet, Borşa şi Sătmar, era muzica pe care, alături de cea populară, petreceau, dansau şi sătenii văilor din Maramureşul Istoric, Galiţia învecinată şi Bucovina, era muzica  cântată de klezmorim, împreună cu ceteraşii români, primaşii maghiari şi ţigani, ca şi muzica lăutărească. O muzică care şi-a făcut loc în patrimoniul de comori al lumii.
…În fiecare an, într-un oras antic din nordul Israelului, Zfat are loc un festival de muzică klezmer. Concertele se ţin în aer liber şi la fiecare ediţie vin muzicieni din toate colturile globului, participă mii de persoane. Cheltuielile sunt, în întregime acoperite de catre ministerul culturii.
… Cred că există şi o altă explicaţie a comuniunii deosebite, naturale, ale klezmerului evreiesc cu doina românească: ambele exprimă forme de supravieţuire, de transcendere a suferinţei prin muzică…

România a înscris doina în Patrimoniul Intangibil al omenirii

România a reuşit să înscrie doina în Lista Reprezentativă
a elementelor de patrimoniu intangibile, listă iniţiată de UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization).

Între 28 septembrie şi 2 octombrie 2009, la Abu Dhabi s-a desfăşurat o sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Intangibil (din cadrul UNESCO), sesiune la care au fost făcute primele 88 de înscrieri pe Lista Reprezentativă şi pe Lista pentru Salvgardare Urgentă. Un stat care obţine o asemenea înscriere într-una din cele două liste ale patrimoniului mondial
protejat de UNESCO trebuie să beneficieze atât de acceptul,
cât şi de viitoarea implicare a comunităţilor locale din care provin respectivele elemente.

Doar 34 de ţări au reuşit să facă propuneri care îndeplinesc criteriile stabilite. Cele mai “harnice” sunt China (3 înscrieri în Lista pentru Salvgardare Urgentă şi 22 pe Lista Reprezentativă) şi Japonia (13 înscrieri în Lista Reprezentativă).

Printre cele mai cunoscute obiceiuri care, de-acum înainte, vor fi considerate de importanţă mondială şi protejate atât de ţara de baştină, cât şi de UNESCO, se numără tangoul (propus de Argentina şi Uruguay), Procesiunea Sângelui Sfânt din Bruges (Belgia),
dantelele din Croaţia, tapiseriile de la Aubusson (Franţa),
carnavalul de la Mohacs (Ungaria), limbajul fluierat din insula
La Gomera (Spania) şi teatrul de marionete denumit Karagöz (Turcia).

Revenind la doina noastră, în descrierea de pe site-ul UNESCO
se spune că, până la 1900, a fost singurul gen muzical din multe regiuni ale ţării.
“Exprimând calităţile personale, emoţiile şi virtuozitatea creatorului-interpret, doina joacă şi un important rol social, deoarece reprezintă o supapă purificatoare care întăreşte solidaritatea”.

Cea mai îngrijorătoare informaţie din documentaţia respectivă este că au fost identificate doar 15 persoane reprezentative pentru diferitele tipuri de doină şi că, deci, este obligatorie crearea unui mediu cultural în care transmiterea acestei moşteniri să fie restaurată.

sursa:

© 2008 by Qufu Municipal Cultural Affairs Bureau The Dragon Boat festival – ChinaThe Director-General of UNESCO, Koïchiro Matsuura, today in Abu Dhabi closed the 4th session of the Intergovernmental Committee for the Safeguarding of the Intangible Heritage. He welcomed the fact that the Intangible Heritage Convention adopted in 2003 became a fully operational legal instrument so quickly.

“I was surprised, upon my arrival in UNESCO, to note the relatively low priority given to living heritage compared to the strong focus on the tangible part of the world’s cultures,” said Mr Matsuura, whose second term at the head of the Organization will end in a few weeks. “Over the past ten years, far-reaching and noble achievements have been attained,” he said, noting that Haiti and Saint Vincent and the Grenadines have joined the 114 countries that are already States Parties to the Convention.

“It is no secret that I have been an ardent advocate of the intangible cultural heritage since becoming Director-General in 1999. I am deeply satisfied to have witnessed the first series of inscriptions of intangible heritage on the Urgent Safeguarding List and Representative List, as well as the selection of good safeguarding practices.”

“Everyone present is aware,” added the Director-General, “of the significance of what has happened here this week. By making the first set of inscriptions on the two lists established by the 2003 Convention, and opening the register of good practices, the Convention has become fully operational.”

During the five-day meeting, which was chaired by Awadh Ali Saleh Al Musabi (United Arab Emirates), the Committee launched the List of Intangible Heritage in Need of Urgent Safeguarding, on which it inscribed 12 elements proposed by eight countries (Belarus, China, France, Kenya, Latvia, Mali, Mongolia and Viet Nam). It considered that the viability of these cultural practices is endangered despite the efforts of the communities or groups concerned. Following the inscription, States concerned will implement specific safeguarding plans, as indicated in their nomination files. Endangered elements will also be eligible for financial assistance from the Fund established to this end.

With the inscription of cultural practices such as the tango (presented by Argentina and Uruguay), India’s Ramman religious festival, Chinese sericulture and France’s Aubusson tapestries, 76 new elements were inscribed on the Representative List of the Intangible Cultural Heritage of Humanity. The List now numbers a total 166 elements from 76 countries and from the Palestinian Territories.

The Committee also selected three programmes, projects and activities that it considered reflect the principles and objectives of the Convention particularly well: the Centre for traditional culture school-museum of Pusol (Spain); a project to safeguard the intangible cultural heritage of the Aymara communities of Bolivia, Chile and Peru; and an education and training project in Indonesian Batik cultural heritage, developed in cooperation with the Pekalongan Batik Museum. The Committee hopes to use this register of good practices to raise public awareness regarding the importance of intangible heritage and its safeguarding.

The 5th session of the Committee will take place in Kenya in 2010.

Doina, canto romeno lirico della tradizione popolare, iscritto sulla lista del patrimonio UNESCO

Nei giorni scorsi, durante la riunione dell’Unesco svoltasi ad Abu Dhabi (28 settembre – 2 ottobre), è stata aggiornata la lista del “patrimonio culturale immateriale” mondiale, che comprende lingue, arti, tradizioni orali,  riti, feste e saperi considerate dai gruppi umani patrimonio trasmesso dalle generazioni, bagaglio collettivo fondamentale per l’identità e la continuità culturale delle comunità stesse.

Sulla lista, dove la Romania era già rappresentata dal 2005 con il rituale dei “căluşi” (la danza dei căluşari è associata alla festa delle Pentecoste quando i praticanti della attraversano i villaggi  per guarire i malati, grazie ai poteri magici del rito) è stata aggiunta ora la “doina”, insieme tra altro al tango sudamericano (Argentina/Uruguay).

La doina è un canto lirico nostalgico, improvvisato e spontaneo, a ragione chiamato sul sito dell’Unesco “essenza del folclore romeno”. Esso può essere interpretato in modalità canora esclusiva o con accompagnamento orchestrale, perlopiù di strumenti a fiato. La doina ha avuto anche un importante ruolo sociale, esortando alla solidarietà, ed esprimendo sentimenti vari: tristezza, nostalgia, amore, rimpianto, dolore. La doina ha numerose varianti regionali ed è stata fonte di altri generi artistici, come ad esempio le danze popolari. Si considera che la doina sia a rischio di estinzione, perché non è più tramandata di generazione in generazione. Secondo le ricerche, oggi ci sarebbero solo 15 persone che rappresentano le diverse zone di interpretazione di questo genere musicale. La pratica e la trasmissione della doina va perciò rivitalizzata, proprio per consentire a questo elemento importante del patrimonio culturale intangibile della Romania di sopravvivere e rifiorire.

La lista del patrimonio culturale immateriale dell’UNESCO comprende 166 voci di 76 paesi.

Fonte: sito web Unesco.

Il video di 13 minuti sulla doina;

1 aug 2009

http://www.artquotes.net/ – imagine preluata

Bacie, Doamnie, gura mea…

Nicoleta Voica – Doina…

Dor… s-au spus multe despre dor si se vor tot spune, dar, cum tresare doina romanului, dorul, ramane noua, Unic, pecete neamului romanesc, ingemanare a Sacrului, frumusetilor, buchetului de sentimente de tot felul si, poate ca, mai ales, Secretul Sufletului sufletelor Lupilor, Taine a caror curgere vibreaza prin cantec, deasupra tuturor hulelor surazandu-se a aripa, cum lacrima sloboade-n descatusarea ei usurand suspin ori patimi, sau dureri necuvantate, spre. iarasi maine… Dorul isi spala intr-u limpezirea umbrelor, fiece zbatere, framantare si hodina. tihna * spovedaniei * prin doinire… si doinirea Devine dorului imbratisarea tacerilor vorbitoare cu clipocirile graitoare, intr-u Senin pe Cerul Sufletelor noastre…

Sibilla

http://kirov.picof.net/ – imagine preluata

haiku

Dor -

revarsarea Tainelor peste toate

cele ce stim, credeam ca stim si

totusi, doinite raman

diamante intinderilor nemasurate…

Sibilla

http://satinephoto.files.wordpress.com/ – imagine preluata

Achim Nica – Saraca copilarie…

Saraca copilarie, c-o fost si n-o sa mai fie,
Am fost tinerel copil mai, si-acum mi-s un om batrin mai,
Saraca tineretea mea, mai, nu stiu ce-am facut ea, mai.
Ca la targ nu am vindut-o, nici la birt nu am beut-o.

Tot am vrust si-acum as vrea mai, s-opresc tineretea mea, mai,
Am incercat si n-am putut, mai, si-am lasat-o de-o trecut, mai.
Daoas banii si-as cheltui, mai, copil tiner de-as mai fi, mai,
Pai copil vreme putina, parca numa-o saptamina.
Si-as da lumea asta toata, sa mai fiu tiner odata.

http://www.cantecedechef.ro/cantece/s/SaracaCopilarie_AchimNica.html

Imbratisarea doinei cu dorul…:

Există trei elemente reprezentative pentru spiritualitatea românească, fără echivalenţă în cultura altor popoare: colinda, doina şi dorul.

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi în grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.

Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta.

Dorul e duioşia distanţei, frânată de meditaţie.

Dorul e mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide, în care trăieşte poporul român.

………………………………………………………….

„Cântecul de dor şi jale” e cântat de român când e singur. Cântarea lui în cor e pentru spectacol, nu din pornirea spontană de a da glas dorului real.

Neamţul nu cântă când e singur. Pentru el, cântarea e un lucru organizat, un cor, o chestiune ritmic-estetică şi de distracţie. El cântă solo, în cor, pentru acelaşi efect armonic estetic. Rusul cântă şi singur, cântă şi în cor, cu toţi, sau solo. Când cântă în cor, cu toţi, sau solo, urmăreşte efectul armoniei şi al puterii care depăşeşte persoana. Căci solo-ul lui e depersonalizat prin încadrarea precisă în ordinea armoniei. Grecul şi reprezentanţii popoarelor mediteraneene cântă când sunt singuri, dar cântecele acestea n-au în ele nostalgia dureroasă a dorului, ci sunt prea declamatorice ca să exprime acea nostalgie.

În cor, românul nu cântă solo, ci cântă cu toţii, dar într-un mod că se aude vocea fiecăruia fără să se piardă armonia. Românii cântă pe rând, când cântă împreună, dar nu solo, adică acompaniat de cor. Cântă împreună pentru bucuria de a fi împreună, fără să se piardă într-o armonie impersonală. Umanul e mai mult decât armonia impersonală. Sau cântă pe rând pentru a se remarca fiecare, modulând fiecare într-un chip propriu o cântare comună. Românul e personal în cântecul dorului şi în cântecul executat în comun, sau pe rând, dar persoana este legată de celelalte persoane.

Dorul românesc stă în legătură cu personalismul comunitar al poporului nostru, şi poate cu al popoarelor din Estul şi Sud-estul Europei, părtaşe la aceeaşi spiritualitate traco şi slavo-bizantină.

Din lucrarea „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român”

http://spiritromanesc.go.ro/Despre%20Dor%20si%20Cantec.html

Constantin Brăiloiu, vorbind tinerimii interbelice despre poporul nostru spunea:

„Numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna şi noi ceva în lumea asta mare. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodată Occidentul şi va trece multă vreme până vom înceta a mai fi o caricatură sau, în cel mai bun caz, o copie fără importanţă a Apusului.”

Martin Opitz, demnitar german şi om de cultură umblat prin lume, spunea la 1620:

„Când aud un cântec românesc, îmi vine să cred că muzica e anume creată pentru român şi românul pentru muzică.”

Pentru românul de odinioară muzica se împletea cu însăşi viaţa şi avea valoare sacră. Atunci când el cânta, o făcea din toată fiinţa, nu minţea.

* Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.”  ( Grigore Lese )

Niciodată nu vom fi cunoscuţi cine suntem cu adevărat noi românii până nu vom demonstra în lume ce înseamnă dorul, ce înseamnă doina, adică o muzică fără acompaniament. Consider că cel mai reprezentativ cântec este „horea de unul singur”, pe care omul o horeşte în intimitate, căci întotdeauna actul folcloric se petrece în intimitate. Dacă ne gândim că neamul românesc a fost atât de încercat în decursul istoriei, cred că aceste „hori de unul singur”, sunt cele mai potrivite căci vorbesc de înstrăinare, de jale.” -spune Grigore Leşe.

Grigore Lese – Nu gandeasca tat omu\’

Cântecul este oglinda sufletului. Cum e omul aşa-i şi cântecul.

„Nu gândească tăt omu’
C-a trăi cât pământu’
Ş-a face ce-i ie gându’
A trăi o zâ, vo două
Şi s-a duce ca ş-o rouă
A trăi vo două tri,
Ca ş-o rouă s-a topi.”

http://spiritromanesc.go.ro/Grigore%20Lese.html

ILEANA SARAROIU – OMUL DE CE IMBATRANESTE

http://poze.interactiuni.ro/ – imagine preluata

Se urla frangerile frante-n miez de vant rasfrant de  soapte… Sunt toate multe cate-au fost ori sunt si fi-vor candva, dor, departe… La sanul ei, cu sete nesecata-nturnarile deloc nu-mi dor, mereu izvor… m-adap cu totdeauna pofta, intristari le trec prin furci, sa pot apoi, sa ma ridic, pasesc incet si, iar sunt aripa, sursul aripei a zbor… Copilaria toamnelor se murmura cum susur din lumina legamant… ramas-am eu si cumva doinelor, cumintea liniste , de ploile-aramii purtata cine stie unde, prea curand…

Sibilla

http://www.rufeleinpublic.ro – imagini preluate

Dragostile nu-s curate…

*… dragostile nu-s curate,

ca traiesc pana la moarte…

………………………………………………………

s-atatea ganduri ma bat,

de nu stiu ce sa mai fac,

m-as lua, m-as duce-n lume,

dragostile-s dupa mine… *

De ceva vreme, doinesc, ascult doine, scriu si lucrez cu Marco-mpreuna, si-om tot doini… Doinele Marianei Draghicescu, vi le darui voua, cu drag :

Mariana Draghicescu – doina – Frica mi-e ca mor ca maine…

Mariana Draghicescu – doina – Toata lumea are-un dor…

Mariana Draghicescu Neagra noaptea-ntunecoasa…

Mariana Draghicescu Trandafir de pe campie..

http://www.hopa.ro – imagine preluata

Bacie, Doamnie, gura mea – doina

bacie, Doamnie gura mea,

sa nu mai poata tuca…

las-o numa sa doineasca,

nimanui sa nu-i lipseasca…

c-o iubit s-o tot tucat,

gura mea, fara pacat…

n-o doinit s-o capatat,

pa sinie n-o meritat, ma….

arz-o focu dragostea,

io da ea m-oi departa…

si da vinie dupa minie,

n-oi mai cregie, ca nu-i binie, ma…

bacie, Doamnie gura mea,

sa doineasca lacrima…

ramana nesarutata,

au, cui n-o merita,visata…

s-o janduie pana moare,

c-o pierdut-o, n-o mai are, ma…

si d-augie doina mea,

planga-mi numili si gura…

io din drum nu m-oi opri,

s-oi pleca sa nu mai stii…

bagita de doru meu,

il port eu, tie ti-i greu, ma…

bacie, Doamnie gura mea,

sa-si doineasca pacima…

arza-l focu da tucat,

da el io m-am lepadat, ma…

ma fa, Doamnie, floare-n stanca,

doru sa nu ma ajunga…

Sibilla – ( doina in grai banatan )

http://api.ning.com – imagine preluata

Dorul este heraldul inefabilului românesc.   ( Vasile Ghica )

Dor mi-a fost de dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră.   ( Adrian Paunescu )

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.   ( Jorge Luis Borges )

* Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor… *… si-atunci, doinesc…

Sibilla

informatii preluate de pe sursele precizate

citate preluate de pe www.citapedia.ro

Doine – trilulilu

imagini preluate de pe google.ro

]]> http://sfinx777.wordpress.com/2009/08/16/doamne-cat-sunt-in-stare-sa-beau/ Sun, 16 Aug 2009 00:15:50 +0000 Sibilla http://sfinx777.wordpress.com/2009/08/16/doamne-cat-sunt-in-stare-sa-beau/

Doamne, cât sunt în stare să… beau!

http://laurentiudumitru.ro : imagine preluată

Am băut. Şi-am băut şi-am băut… Doamne, cât sunt în stare să beau!

Şi n-am tresărit măcar, ură. Uneori, vreau, dar… nu pot. Deseori spun. Da câte nu spun eu…  Şi-am ajuns de voie de nevoie, în punctul în care n-am intenţionat să ajung vreodată, însă, nici nu m-am opus. Nici măcar nu-mi pasă de aude cineva tăcerile-mi grăitoare, dincolo de tăcerile mele smintite cu iz de doină,  licărite spre cine ştie unde, şi, cine ştie ce… Deasupra cuvintelor mele, rostite, niciodată întâmplător, către pretutindeni, habar n-am de-a poposit careva, aspect ce nu face obiectul interesului unui suflet zămislit aripă din.. mereu frângeri. Mă-ncrâncenez şi beau, continui să beau. Nu beau cu furie, nici a tristeţi dinainte rostuite cum patima masochistului, nici precum boul mereu jinduind înspre… vreo poartă nouă, beau cu seninătate, cu ceva din arderea iubirii înrourată-n descântecele ploilor cununate-n munţi, firişoare de nemurire. Pământ sunt eu, din taine şi cântec şoptit întrupată. Evadările-mi sfâşie din toane, ori mă plesnesc, îmi biciuie-a zâmbet, neputinţele.  Ştiu că, pământ fiind, apa mă susură modelându-mă forme, prin furcile focului mă dezvălui culoare, metalul mă unduie-n fărâme cu gust sau miros ori nimic, renaşterile-mi repetate din fiecare şi toate laolaltă mă-nalţă, deasupra prafului de nouri,mă surâd, cum am eu obiceiul a zice : arc peste hule-n Lumină. De aia beau, da, beau !

Nu discut despre dependenţă, nu e potrivit şi nu se-asortează cu dorul, nu se cuvine să-ntinez Altarul unde mă-nchin, sub semnul lui 7, cum roua dimineţii mângâierii Soarelui, cum boarea nopţilor cu Lună plină, răscrucii gândurilor şoapte.

N-am să dau dovadă de ipocrizie, dese au fost clipele de zvâcnet, de răbufniri, m-am înfruntat şi împăcat cu mine… după ce am înţeles că beau ca să înţeleg înţelegerea şi că, nimeni nu mă v-a-ntreba de vreau au ba să beau, e Calea ce singură am ales. N-a venit Îngerul Păzitor să mă servească vreodată şi eu să spun ” vodka Rasputin, sec ! ” iar răspunsul să fie ” tu nu eşti slabă, tu bei ce poţi duce, că poţi… altceva bei … ”, singură m-am dumirit, limpezirile s-au răsărit Miracole în timp, după căzături, ridicări, lupte, înfrângeri, şi peste toate o voinţă de neclintit, cu iz de învingător, cândva… poate acolo, ” tamo daleko ”… acolo departe, dar eu. Şi-am să o fac, îmi stă-n putinţă, ba mai mult de-atât, am să-nvăţ şi pe alţii, asta-i menirea mea, misiunea mea. Să arăt că e singura Cale să bei, să tot bei, şi, să nu cunoşti beţia. Nu te îmbeţi şi nu te rătăceşti, nu-ţi pierzi minţile, te scuturi de dependenţă pe măsură ce înaintezi în înţelegerea că, nu trebuie să te opui, ci să bei iubind, iertând, zâmbind, ajutând, împăcându-te cu tine, cu ceilalţi şi respingând ce nu vine de la El. Simplu şi stă-n putinţa oricui se străduie să încerce, nu pierzi nimic, ce câştigi e poate aici, poate acolo, cum am spus, ” tamo daleko ”, dar e, şi , asta e tot ce contează.

Azi, am băut din nou… de voie, de nevoie, de cine ştie ce… O Doamne şi tot trează sunt ! Şi-am mai descătuşat un lacăt, să mă curgă şi-apoi să mă clipocească tot eu, dar, un eu mai.. curat.

Cum să te-mbeţi cu… propriile lacrimi!

Credinţa mea e că, Dumnezeu a dăruit lacrimile aşa : ” Tu, Omule, învaţă să răsai zâmbet din lacrimi, iubind, iertând, luptând, culegând fărâme de Lumină din tot ce-ţi stă-n putinţă, că-ţi stă şi.. n-ai să ştii aceasta până ce nu încerci, Eu sunt lângă tine, doar cheamă-mă şi voi fi acolo ! ” Şi, poate că a mai zis : ” nu căta-nspre cele trecătoare, că nu-n ele ai să găseşti nemurirea şi pacea sufletului… ”.

Beau, căci beau Viaţă, cu seninul însetatului de linişte cuminte, uneori cu patima flămândului de răspunsuri, care vin, sau nu, sau le-oi desluşi când e să fie vremea lor… Ce-am câştigat până acum? Renunţarea la renunţare, zâmbind zâmbet şi altora. Dacă doare să bei, când bei? Nimic nu e mai dureros decât să doară absenţa durerii, durerile-mi sunt pilde şi mă-ntăresc, pentru… tamo daleko…

Sibilla

fotoraimi.blogspot.com: imagine preluată

” Ceilalţi lupi, m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e mai degrabă un plâns … ”   ( Octavian Paler )

Nicoleta Voica – Arda-l focu da iubit – Doina:

” O lacrimă întotdeauna are rădăcini mai adânci decât un zâmbet. ”   ( Emil Cioran )

” Când cineva plânge, nu ştii cum să-l ogoieşti, cum să te apropii de el. Este atât de tainic tărâmul lacrimilor. ”   ( Antoine de Saint-Exupery )

” Nu există feţe mai adevărate ca  acelea pe care le inundă plânsul. E cu mult mai bine să plângi de bucurie decât să te bucuri de lacrimile altuia. ”   ( William Shakespeare )

Nicoleta Voica – Când mi-s tare năcăjită :

” Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie chimică. Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al suferinţelor. Lacrimile adevarate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoţiilor. Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii umane. ”   ( M.R. de Haan )

Nicoleta Voica – Cin’iubeste,sa iubeasca..(doina banat):

” Când lacrimile curg dintr-o rană primită în inimă, brazdele pe care le sapă sunt frumoase şi nobile. ”   ( Emile  Zola )

Sibilla

citate preluate de pe www.citapedia.ro şi intelepciune.ro

Doine din Banat – youtube

imagini preluate de pe google.ro

]]> http://slagartop.wordpress.com/2009/07/16/la-multi-ani-45/ Thu, 16 Jul 2009 19:17:17 +0000 slagartop http://slagartop.wordpress.com/2009/07/16/la-multi-ani-45/

Octavian Ursulescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Cunoscut ca unul dintre cei mai buni prezentatori, de spectacole, Tavi Ursulescu s-a născut la data de 17 iulie 1947 într-un sat din comuna Eremitu din judeţul Mureş. Critic muzical, realizator radio şi televiziune, prezentator de spectacole, Octavian Ursulescu debutează în jurnalistică în anul 1965 în timpul liceului. În timpul facultăţii (Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică) a condus împreună cu fratele său, Florin Silviu Ursulescu, primul club pop din ţară unde săptămânal participau în jur de 400 de tineri. Contemporanul, Scânteia tineretului, Femeia, Magazin, Astra, Dobrogea nouă, Flacăra, Neuer Weg, Vacanţe în România sunt câteva din publicaţiile unde a deţinut rubrici permanente. După 1990 deţine rubrici de specialitate în publicaţii ca Ecran magazin, Libertatea, Liceenii, Universul timpului liber, Azi, Doina, Cinema, Dimineaţa, Cronica Română, Ultima Oră, etc. În prezent face parte din redacţia revistei Actualitatea Muzicală, revista Uniiunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Din 1969 este coautor şi prezentator al popularei emisiuni Radiorecording. Are o contribuţie însemnată la editarea cunoscutei reviste Melos. Octavian Ursulescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere motiv pentru care echipa Top Românesc îi urează LA MULŢI ANI şi numai împliniri.

Echipa Top Romanesc, 17 iulie 2009

Vorbesc despre cele 62 de versuri din DOINA lui Mihai Eminescu. După opinia lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, cuvântul  DOINA are sorginte tracă. “Doină, doină, viers cu foc”, este evaluat genul în cultura populară veche de la noi (aşa afirmă Vasile Alecsandri). Viers este forma românească a latinescului versus. În poezia autentică, viersul îndeplineşte funcţia tropului. Este formă de reprezentare, schijă de ontologie care ţinteşte către un fragment de realitate. Dificil de realizat arma, dificil să ţinteşti!  În aceste condiţii, Mihai Eminescu vorbea despre “vers”, nu despre  viers, chiar peiorativ:     „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune, /Înşirând cuvinte goale /Ce din coadă au să sune.” Cuvintele goale, nesertizate într-o montură ontologică tensionată, nu harponează nimic din realitate, nici zvârlugă, nici caşalot. Viersul autentic al poeziei ţine de inteligenţa spontană, la fel ca universalia (Uni-versus) metafizicii. Mihai Eminescu avea inteligenţă spontană. Or, inteligenţa spontană este sălbatică ! Vikingii sălbatici dovedeau o inteligenţă cu totul şi cu totul  ieşită din comun! Petre Ţuţea spunea despre Mihai Eminescu, în totală admiraţie, că era din neam rutean. Or, rutenii sunt urmaşii unui trib de vikingi răsăriteni. Mihai Eminescu era un sălbatic ! Contemporani ai lui, de o mediocritate intelectuală crasă, totuşi s-au preocupat exclusiv, în ceea ce priveşte personalitatea lui Mihai Eminescu, să colecteze din desfăşurarea ei numai exemplele de „incivilitate”. Vă mărturisesc că eu sînt în totală admiraţie faţă de inteligenţa absolută a „sălbaticului român” Mihai Eminescu!

Scriind poezia DOINA, Mihai Eminescu ţinteşte  în context  cultural românesc 62 săgeţi de foc spre Voltaire. Să reamintesc fiecare săgeată :

1)“De la Nistru pân’ la Tisa /

2)Tot Românul plânsu-mi-s-a /     

3)Că nu mai poate străbate /

 4)De-atâta străinătate. /

5)Din Hotin şi pân’ la Mare /

6)Vin Muscalii de-a călare,/

7)De la Mare la Hotin /

8)Mereu calea ne-o aţin; /

9)Din Boian la Vatra Dornii /

10)Au umplut omida cornii /

11)Şi străinul te tot paşte, /

12)De nu te mai poţi cunoaşte. /

13)Sus la munte, jos la vale /     

14)Şi-au făcut duşmanii cale; /

 15)Din Sătmar până ’n Sacele /

16) Numai vaduri ca acèle. /

17)Vai de biet Român săracul, /

18) Indărăt tot dă ca racul, /

19)Nici îi merge, nici se ’ndeamnă, /

20)Nici îi este toamna toamnă, /

21)Nici e vara vara lui /

22)Şi-i străin în ţara lui. /

23)Dela Turnu ’n Dorohoiu /

24)Curg duşmanii în puhoiu /

25)Şi s’aşează pe la noi; /

26)Şi cum vin cu drum de fier, /

27)Toate cântecele pier, /

28)Sboară paserile toate /

29) De neagra străinătate. /

30)Numai umbra spinului /

31) La uşa creştinului. /

32) Îşi desbracă ţara sânul, /

33)Codrul – frate cu Românul – /

34)De secure se tot pleacă /

35) Şi isvoarele îi seacă – /

36)Sărac în ţara săracă! //

37) Cine-au îndrăgit străinii /

38)Mânca-i-ar inima cânii, /

 39)Mânca-i-ar casa pustia /

40)Şi neamul nemernicia. /

41)Ştefane, Măria Ta, /

42)Tu la Putna nu mai sta, /

 43)Las’ Arhimandritului /

44) Toată grija schitului, /

45)Lasă grija Sfinţilor /

 46)În sama părinţilor, /

47)Clopotele să le tragă /

 48)Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă, /

 49)Doar s’a ’ndura Dumnezeu /

50)Ca să-ţi mântui neamul tău! /

 51)Tu te ’nalţă din mormânt /   

 52)Să te-aud din corn sunând /

53)Şi Moldova adunând. /

54)De-i suna din corn odată, /

55)Ai s’aduni Moldova toată, /

 56)De-i suna de două ori /

57) Îţi vin codri ’n ajutor, /

58) De-i suna a treia oară /

59)Toţi duşmanii or să piară /

 60)Din hotară în hotară, /

61)Îndrăgi-i-ar ciorile /

62)Şi spânzurătorile! ”

De ce erau azvârlite săgeţile româneşti către iluministul Voltaire ?  Codul se ascunde la numerele   17 şi 18. “Vai de biet Român săracul, / Indărăt  tot dă ca racul”. Este vorba despre pierderile noastre teritoriale imense. Retrageri ale românilor din Romania Orientală, retrageri la care am fost forţaţi de un lobby anti-Romania creat de “moralul” Voltaire.

Amintesc că Romania apare în istorie prin Constituţia Antoniniană de la 212 Anul Domnului. Timp de două secole mai înainte, jurişti de geniu creaseră un fundament solid pentru statul de drept (vezi şi cartea lui Will Durrant). Între 212 AD şi 285 AD, acea justiţie  cu totul şi cu totul nouă a statului de drept transforma Imperiul Roman în Romania!  285 AD este semnificativ pentru că împăratul Diocletian împarte statul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Numai Romania Orientală supravieţuieşte. Cu perioade multe de civilizaţie înfloritoare, o mie de ani după căderea Romei de pe Tibru. Nostradamus reţine acest nume, Romania, în mod expres şi exclusiv pentru  Romania Orientală. Romania, căreia îi prevede un viitor  de cel puţin încă o mie de ani! Contra Reforma, inventatoarea barocului, inventează apoi conceptul  geopolitic Romania Neoacquistica. Prinţul valah de sânge vareg (cantacuzin) Mihai Viteazul primeşte sume imense pentru  a libera Nova Roma, devenită Stambul. Mihai Viteazul se eschivează de la sarcină. Cheltuieşte acele sume în hinterlandul Novum Latium, realizând prima unire a ţărilor româneşti. Dar după Contra Reformă, în Franţa vine Epoca Luminilor. Iluminiştii vroiau să construiască o civilizaţie comparabilă în glorie cu elenismul. Regele Prusiei Frederic cel Mare scria cam batjocoritor către Voltaire:  +Les anciens Grecs sont ressuscités en France.+ A fost premoniţie? Membrii comitetului Marii Terori din anul 1794, care alimentau cu marfă umană ghilotina, se credeau poeţi în Arcadia !

“Vai de biet Român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul”, scria Mihai Eminescu în Doina. Există o conspiraţie împotriva românilor ? Se pare că da. Voltaire, care era plătit de ţarina Caterina cea Mare a Rusiei, organizează în Franţa un lobby care duce la încheierea tratatului din 1774 de la Kuciuc Kainargi. Voltaire putea scrie enormitatea : “Armatele Rusiei au omorât mai puţini oameni decât focurile de artificii la nunta  regelui cu Marie-Antoinette.” (sic!). Acel tratat din 1774 anula Capitulaţiunea din 1740 care garanta frontiera  noastră răsăriteană pe Bug. Pacea de la 1774 constituia premisa pentru viitoarea trădare de la Yalta (prin care Roosevelt şi Churchill îi dădeau  România lui Stalin).

Titus Filipas

Eu cânt cu Eminescu : Deşteaptă-te române !

“ Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a ţărânei, ci iubirea trecutului? ” – Legea Lui Eminescu

Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.  ( Mihai Eminescu )

Dor de Eminescu

Într-o lume relativă ce-a făcut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea dorului de absolut
Dacă unul şi cu unu nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.

Fără el oricare lucru şi-ar urma cărarea sa
Fără el chiar steaua noastră dintre stele ar cădea
Pe pământul vechii Dacii când mai mare când mai mic
Dacă n-ar fi Eminescu viaţa nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei îi e fiul şi Munteniei nepot
L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot
Într-o lume relativă mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România tăinuită în cuvânt.

( Adrian Păunescu )

Nu vom rosti nume, nu vom indica nici de departe măcar în contra cui erau aruncate aceste cuvinte grele ale primului ministru. Ceea ce ştim pozitiv însă e că “talanţii lui…” se referă la membrii din marele partid, parte vechi, parte neofiţi, aşa că dl… a adresat această graţiozitate amicilor săi politici.   ( Mihai Eminescu )

Lumea pretinde a şti multe în privirea aceasta şi dac-am crede opinia publică îndreptăţită a cita, fără probe suficiente, nume şi sume, sume plătite de cămătari şi nume de celebrităţi patriotice, le-am înregistra şi noi. Ceva totuşi trebuie să fie la mijloc, căci “de unde nu e foc fum nu iese”.   ( Mihai Eminescu )

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.   ( Mihai Eminescu )

Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.  ( Mihai Eminescu )

” Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!  ”

( Împărat şi proletar – Mihai Eminescu )

Inima foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot.   ( Mihai Eminescu )

Între caractere şi inteligenţe n-ar trebui să existe alegere. Inteligenţe se găsesc foarte adesea, caracterul foarte rar.   ( Mihai Eminescu )

Maghiarul este un adversar comic.   ( Mihai Eminescu )

Eu cânt cu Eminescu : Deşteaptă-te române !

sub teii Lui şi ploaia lor, ades m-am hodinit,

în nopţi pustii la ceas de dor, cu Luna am doinit,

luceferi, flori albastre, bucium, colţ de nufăr,

mi-au fost ortaci şi martori, cum mai sufăr…

şi ori de câte ori, trecutul Neamului tresare,

lin şi uşor şi tare, tare, Acum, şi mai tare,

eu cânt cu Eminescu : ” Deşteaptă-te române !..

şi calcă în picioare trădări, ticăloşii păgâne…

îţi apără trecutul şi te ridică, fără teamă, luptă, poţi,

dă de pământ cu tartorii, chiar de-s dintre ai tăi, dar, hoţi…

uneşte-te cu fraţii, de-aici, de pretutindeni, neam de daci,

păstrează-ţi libertatea chiar de-ai să sângerezi, dar, să nu taci ! ”

Sibilla

” 120 de ani de la moartea pământească a geniului nepereche, Mihail Eminescu, sau tot atâţia ani de la presupusa misterioasă asasinare a celui mai incomod poet şi jurnalist al acestei ţări? Ţuţea ar spune mai simplu: comemorăm TRECEREA ÎN VEŞNICIE A ROMÂNULUI ABSOLUT. ”

Cum a fost asasinat Eminescu…

Asevăratul Eminescu

Libidinosul nemernic trădător de Neam Scatapievici îl numeşte pe Marele Eminescu ” cadavrul din debara ”… faceţi cunoscut generaţiilor viitoare ticăloşiile cameleonilor gen scatapievici – scârbe, şobolani, mizerabili ! Să-l apărăm pe Eminescu, e mereu al nostru, al românilor !

Un lucru ştiu sigur şi-am să-l rostesc mereu : Eminescu NU e un mit,  EMINESCU E NEMURITOR… !

“Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebuie o idee care să ne limpezească toate capetele şi care să ne împreune pe toti la lucru (…) De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiasca ca oamenii cei mai bogaţi; ei nu ştiu nimic şi vor să vă înveţe copiii şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi vor să va economisească pe voi toţi.” Mihai Eminescu

DOINA

De la Nistru pân’ la Tissa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân’ la mare

Vin muscalii de-a călare,

De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar pân’ în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul – frate cu românul -

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă -

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codri-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară -

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!

( Mihai Eminescu )

Eu cânt cu Eminescu : Deşteaptă-te române !

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.citapedia.ro

versuri preluate de pe google.ro, romaniavoices

Ielele…

TIARRA – IELELE … :

Etimologia numelui  ” iele ”, este controversată şi ipotetică. Lazăr Şăineanu consideră că numele vine de la cuvântul cuman yel care înseamnă vânt. B.P. Haşdeu crede că este în legătură cu sanscritul Vel , a se mişca, sau vela , moarte năpraznică, boală. Alţi folclorişi cred că pentru amintirea lor s-a folosit pronumele personal Ele, care pronunţat popular a devenit Iele. Vasile Alecsandri le-a denumit ” Stăpânele vântului ”.
De fapt superstiţia consideră cuvântul Iele demonic, deci nu trebuie sub nici o formă rostit ci înlocuit cu nume sau epitete măgulitoare, care să le facă binevoitoare, cum ar fi: Zânioare, Sfinte de noapte, Şoimane, Dânsele, Mândre, Iezme, Fecioare, Rusalii, Miluite, Măiestre, Albe, Împărătesele văzduhului, Cele Nepomenite. B.P.Haşdeu în Chestionarele sale, arată că Ielele sunt ades nominalizate cum ar fi: Rudeana, Ruja, Trandafira, Cosânzeana, Lemnica, Ana, Păscuţa, Ogrişceana, Foiofia, Bugiana, Dumernica, Liodiana, Magdalina, Tiranda, Simioana, Roşia, Todosia, Lacargia, Săndălina, Ruxandra, iar stăpâna lor ar fi Irodia, Irodiasa sau Doamna. Fiind însă zâne rele, invocarea lor după nume nu se poate face decât în cadrul practicilor vrăjitoreşti şi fiecare vrăjitoare ştie doar 9 nume de Iele. Cel mai frecvent folosite în descântece sunt Margalina, Savatina, Rujalina pe care Vasile Lovinescu le identifică cu tripla Hecate ( în Alexandria din timpul lui Ptolomeu, considerată Regina spiritelor, divinitate subpământeană, protectoarea vrăjilor şi a magiei)
În mitologia română Ielele zboară (având sau nu aripi), de cele mai multe ori sunt dezbrăcate, sau poartă văluri albe şi părul despletit pe umeri, în general sunt nevăzute de oameni , dar uneori noaptea se fac văzute, au voce extrem de frumoasă, le place să danseze iar jocul specific lor este hora pe care o incing în poieni rotunde, în jurul unui copac ale cărui frunze sunt apoi ca arse de foc iar pe locul unde au dănţuit iarba este pălită, iar când creşte este întunecată şi nu e păscută de vite. Pe acest loc cresc ciupercile comestibile ”  lingura zânei ”. Copacul în jurul căruia dansează este considerat de mulţi cercetători ,în sensul hermetic al mitologiei folclorice ”  Axis mundi”…hora ielelor are o semnificaţie centripetă, nu numai de rotire în sens închis, dar de constrângere a lumii la o mişcare perpetuă, o împiedicare a acestei lumi de a se risipi printr-o mişcare centrifugă (existentă în tendinţa fizică a oricărei rotiri naturale), adică de a se dizolva în nefiinţă. ( Victor Kernbach – Universul mitic al românilor).

Legenda sau mitul dansului ielelor poate fi pus în legătură cu dansurile din tradiţia Bacanalelor, sărbătoare romană dedicată zeului Bachus. Ele nu umblă printre oameni decât cinci săptămâni, adică până la Rusitori. Ielele când sunt apucate de furie devin foarte rele: ucid oameni şi vite, aduc inundaţii, usucă pomii, distrug baraje, mori de apă, incendiază case şi acareturi, zmulg acoperişuri, fură copii, ridică în trombe şi vârtejuri pe cei care lucrează şi nu respectă zilele dedicate lor (Rusaliile, Todorusaliile, Stratul, Sfredelul Rusaliilor sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de după Paşte, Marina, Sf. Foca) îi chinuiesc şi îi înebunesc de cap, iar cei care păşesc pe locurile unde dănţuiesc, sunt obligaţi să intre în hora lor şi să joace până îşi pierd minţile, adică se imbolnăvesc foarte grav de o boala numită in limbaj popular “luat de Rusalii” ” luat de Şoimane ”, îi schilodesc sau îi paralizează parţial, neutralizează însuşirile plantelor de leac (dar numai pe perioada până la Sânziene), şi pelinul şi usturoiul pus noaptea sub pernă sau purtat la brâu, la pălărie, sau în sân , le poate pune pe fugă iar cu avrămeasa, odolean şi cârstineasă se făceau vrăji de însănătoşire.

Usturoiul şi pelinul purtat de Rusalii trebuie ţinut în casă până la următoarele Rusalii, astfel eşti ferit de farmece şi necazuri un an întreg. ( Gh.F. Ciauşanu – Superstiţiile poporului român).

Ielele sunt foarte vindicative, se răzbună întotdeauna pe cei care vorbesc urât despre ele, care le imită, care beau din fântânile lor sau din vasele neacoperite rămase peste noapte afară, pe cei care nu vor să danseze cu ele. Cine le aude cântecul rămâne surd, iar cine încearcă să-l redea rămâne mut.

Credinţa în horele ielelor este foarte veche, astfel istoricul, omul politic şi scriitorul Publius Cornelius Tacitus (55-120) în ” Istoriile ” sale aminteşte de nişte soldaţi romani care ,ar fi văzut o nimfă a unui izvor, după care au fost brusc cuprinşi de delir şi s-au năpustit cu săbiile scoase asupra centurionului-. ( V. Kernbach).

În tradiţia populară se crede că există 9 iele, fiecare având caracteristici psihologice proprii care, ar fi determinat naşterea anumitor ritmuri şi forme muzicale folclorice.

Iată ce ne dezvăluie T. Rudică şi D. Costea în cartea ” Aspecte psihologice , în mituri, legende şi credinţe populare ”, citându-l pe R. Vulcănescu: ” Dintre cele nouă şoimane, patru sunt cunoscute de folclorişti: Doina, Hora, Avrămeasa şi Creştineasa. Doina este o zeiţă melancolică, ce locuieşte mai mult printre munţi şi văi şi are darul să înmoaie pietrele şi să mişte copacii din loc cu vocea ei dulce…( )…. Concepută eminamente ca zână a cântecului liric, Doina se transformă uneori prin contrast în zână epică, a cântecului războinic de apărare a fiinţei neamului. Indiferent de categorie (de jale, de dragoste sau războinică) doina îndeplineşte o funcţiune cathartică.

Cea de a doua şoimană, ” Hora ”, este o zână a dansului magico-mitic al soarelui. Ea exprimă sentimentul profund de adorare a sfântului Soare, în toate condiţiile domestice, comunitare şi istorice de viaţă. Şi Hora la rândul ei îndeplineşte o funcţie cathartică, prin conţinutul şi interpreţii ei. ” Avrămeasa ”! şi ”  Creştineasa ” ( nume dat şi unor plante de leac) deşi considerate a fi două ” eroine cereşti de lumină ” sunt de fapt două zâne cu trăsături magico-mitice şi însuşiri magico-medicale. Sunt totodată înfăţişate ca zâne ale descântecului cântat şi ale sacrificiului..

În legendele populare româneşti originea zânelor este diferită. Ielele ar fi suflete de femei care au fost vrăjite şi nu-şi mai găsesc liniştea.(Lazăr Şăineanu). într-o altă versiune, ele ,sunt fiicele lui Rusalim-Împărat, care trăiesc în păduri şi câmpii şi urăsc pe creştini, pentru că aceştia, ca supuşi ai tatălui lor, au trecut la creştinism- ( I. Şăineanu , 1880). Ielele ,au fost trei fete ale lui Alexandru Machedon (Catrina, Zaina şi Marina). Ielele sunt nişte fete frumoase transformate în babe urâte, sau nişte babe urâte, transformate în fete frumoase, în urma unor greşeli faţă de Fărtat sau Nefărtat, care le-a blestemat să-şi schimbe înfăţişarea drept pedeapsă, până or chibzui ei să le uite. De aici şi firea lor capricioasă-.(T. Pamfilie , 1916)

Odată luat de Iele, existau două modalităţi de exorcizare: Dansul ritual Căluşarii şi farmecele, descântecele şi vrăjile babelor satului, făcute cu apă neâncepută, luată într-un ulcior nou, la anume ceas al zilei, într-un anume loc…

Descântec de iele… :

” Nemilostivelor,/ Relelor,/ Apucatelor,/ Zănatecelor,/ Bătrânelor,/ Urâtelor,/ Răşchiratelor,/ Ţâfnoaselor,/ Scârboaselor,/ Ce v-a făcut / de nu v-a plăcut? / De ce l-aţi pocit şi nenorocit?/ pe omul iubit?/ De ce i-aţi luat/ glasul de bărbat?/ şi glas de femeie i-aţi dat?/ De ce i-aţi luat bărăbţia?/ De ce i-aţi luat mândria?/ De ce l-aţi nenorocit/ în câmp înverzit?/ Daţi-i înapoi,/ tot ce i-aţi luat,/ glasul,/ bărbăţia/ şi mândria,/ c-am să vă bat,/ cu vergeaua de alun înodurat,/ în pădure, / în câmp înflorit / şi-am să vă toc,/ cu melitorul,/ cu toporul,/ cu securea până aţi pieri, / şi zâne n-aţi mai fi./ Fireaţi voi să fiţi,/ de fete bătrâne,/ urâte şi spâne,/ de zâne spurcate, / de babe-nţărcate,/ de destrăbălate  ” …

Sursa :

www.agero-stuttgart

Descântec de cuţit şi iele… :

Cuţite din Sfintele,

Milostivele,

m-au izbit,

m-au pocit,

cuţite în furca pieptului,

mi-a înfipt,

veniţi Şoimanelor,

Şoimanilor,

veniţi de-mi luaţi din piept,

cuţitele,

ascuţite,

uncitele,

şamcele,

ace înţăposate,

săbii însăbiete,

veniţi de-mi luaţi,

boala ce mi-aţi dat,

şi-mi aduceţi,

sănătatea ce mi-aţi luat,

şi lăsaţi-mă,

curat,

Luminat,

ca lumina Cerului,

ca soare când răsare,

ca câmpul când înfloare….

www.rightwords.ro/

Sibilla

informaţii preluate de pe surse

imagini preluate de pe google.ro

Ielele – youtube

Lumea crege că mi-i bine…

Motto :

”Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare. ”  ( Nichita Stănescu )

Doina Românilor…

Despre Doine, s-au spus multe, sunt parte din viaţa noastră, fărâme de suflet românesc, sunt nestemate ale identităţii şi continuităţii noastre pe aceste meleaguri în care Dorul şi Codrul, sunt fraţii românilor, prin intermediul doinelor trările sufleteşti devin intense şi exprimă sentimente de dragoste, jale, dorinţe şi sfâşieri, transmit tot ceea ce în alt mod, nu s-ar transpune mai limpede.

Ernologii şi muzicologii consideră că rădăcinile, originea Doinelor, e spaţiul carpato-danubiano pontic al Daciei Nemuritoare. Influenţe de importanţă majoră şi care să provină din afara acestui spaţiu, preluate de la alte culturi nu sunt. Alţi specialişti ce s-au dedicat studiului provenienţei şi semnificaţiilor, importanţei Doinelor româneşti, sunt de părere că, Doina e precum plângerea sufletului, curgerea unor trăiri, sentimente, sensibilităţi la suprafaţă dinlăuntrul a tot ceea ce nu se poate exprima sub alte forme, decât prin cântecul,  lirica, sonoritatea, linia melodică a ceea ce numim doine. Cronicele romane, descriu Doinele dacilor ca fiind ” o cântare de jale în care urlă lupii ”, ” cântec al lupilor ”, îmbinare a plânsului omului cu sensibilitatea şi cu singurătatea…

Lupul era venerat de daci, singurătatea lupilor, tristeţea, iubirea oamenilor, toate la un loc, au dat naştere doinelor, ca izvor de sentimente, trăiri într-o împletire fără egal, de-o frumuseţe covârşitoare.

S-a mai descoperit că, Doinele românilor prin intermediul tonalităţii, sonorităţii, au efecte benefice asupra psihicului uman, unii specialişti recomandând ” meloterapia cu doine ”, alţii, subliniază sensibilitatea afectivă pe care o induc, adică, cel ce ascultă doine comunică astfel cu ceilalţi mai ” practic ”, simţindu-se uşurat sufleteşte în mai mare măsură, iar o altă parte a cercetătorilor, şi amintim specialiştii ruşi, subliniază un aspect extraodinar, anume că sonorităţile Doinelor româneşti au marea calitate de-a mării şi stimula capacităţi extrasenzoriale ( telepatia, hipmoza ).
” Muzica e rugăciunea care se spune singură.  ” ( Cristian Bădiliţă )

” Muzica este vinul care umple cupa tăcerii. ”  ( Robert Fripp )

” Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi.  ” ( Ioan Gyuri Pascu )

Sibilla

RODICA DIMA – Iar m-ajunge pacima…(doina banat) :

Iar m-ajunjie pacima…

iar m-ajunjie pacima,

să mă duc, să-mi văd bagia,

să văd bagia cum trăieşcie,

la minie dă se gângieşcie…

dă-i, Doamnie la bagia, dui,

boală la inima lui,

şi dă-i boală să nu-i treacă,

până cu min nu se-mpacă…

rădăşină dîn islaz,

ş-am zîs bagio, că ci-e las,

poţi luşii bagio ca Luna,

pă minie nu mai pui mâna,

când pă minie mâna-i pus,

n-am avut mincie d-ajuns,

c-am fost fată cinierea,

n-am şciut şi-e-i dragostea, măi….

Lumea crege că mi-i binie…

Lumea cregie că mi-i binie…

lumea crege că mi-i binie,

că rîde inima-n minie,

lumea crede că mi-i binie,

că rîde inima-n minie,

auuu, că nimie nu poacie şcii,

cât îi dă greu a iubi,

cu dor pă lume-a trăi, măi…

c-am iubit şi nu-mi-i binie,

plânjie pământu sub minie,

c-am iubit şi nu-mi-i binie,

plânjie pământu sub minie,

auuu, şi io plâng d-asupra lui,

c-am rămas a nimănui,

singură şi-a dorului, măi…

las să-mi fie dor nu binie,

că n-am ascultat dă nimie,

las să-mi fie dor nu binie,

că n-am ascultat dă nimie,

auuu, sîngură m-am amăjit,

am iubit cum n-am gângit,

şi nimic n-am dobângit, măi,

auuu, nici pă cinie am mânie,

nu-l blastăm ca min să fie,

tot, cu inima pustie…..

Sibilla

imagine-râul Nera, arhiva personală

doine din Banat-youtube

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]>