Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989“, vorbeşte într-un interviu pentru „Adevărul“ şi „Historia“ despre patimile prin care trec revoluţionarii cărora nu li se face dreptate. În numărul din decembrie al revistei „Historia“, generalul Dan Voinea şi revoluţionarul Doru Mărieş explică mecanismele prin care a fost tras pe linie moartă „Dosarul Revoluţiei“.

Teodor Mărieş a ieşit din greva foamei după 73 de zile. Puloverul nu-l poartă în suflet. Poartă patru, unul peste altul, şi toate peste trupul slăbit, să ascundă, cumva, că a pierdut treizeci de kilograme între 4 august şi 16 octombrie 2009.

Înainte, Doru Mărieş a fost portar de fotbal, s-a împrietenit cu Duckadam, a mâncat cârnaţi pe tren cu stelistul Lucian Bălan, făcea naveta şi „mica bişniţă”.

Şi îl ura pe Ceauşescu. Revoluţionarul nu se dă jos de pe baricadă nici acum, când pare că e linişte în Piaţă şi creşte iarba. De fapt, el de acolo n-a plecat, n-a plecat acasă. „Au murit 1.200 de oameni şi prea puţini au plătit. Cum e posibil?”.

În biroul Asociaţiei „21 Decembrie”, „Dosarul Revoluţiei” a ocupat toate dulapurile. Sunt peste 1.300 de volume. Doru Mărieş stă la un birou încadrat de steagul României (fără gaură), steagul UE şi steagul NATO. Pe uşă tronează o caricatură cu „emanaţii” pe care Asociaţia i-ar vrea judecaţi. Cu voia dumneavoastră, primul pe listă e Ion Iliescu.

Doru Mărieş fumează mult, ţigări lungi şi subţiri. În toată lupta asta a învăţat ce este răbdarea. Revista „Historia”, în numărul care apare mâine, vă spune întreaga poveste a unui eşec istoric: „Dosarul Revoluţiei”.

„Adevărul”: Sunteţi sănătos?

Doru Mărieş: Culmea, după mai bine de două luni în greva foamei, mi-au ieşit bine analizele. Eu nu sunt religios, habotnic, dar fără o forţă bună nu scăpam. E ceva acolo.

Cum a început toată nebunia asta cu „Dosarul”?

Păi, ei l-au închis prin 1995. Era o plângere a Asociaţiei „21 Decembrie” pentru victimele din Bucureşti, atât. În 2004, am reluat chestiunea, am depus alta. Mă gândeam ce nume erau pe plângerea aia! La prima întâlnire cu generalul Voinea i-am arătat. Mi-a zis atât: „Da, acum ne-aţi dat de lucru, domnule Mărieş!”. Mă uitam la faţa lui, n-avea nicio grimasă. Tot ce vedeţi în aceste dulapuri e munca acestui om şi a echipei lui. Eu doar după asta îl judec.

În 2004 urma să se prescrie Revoluţia!

Da, atunci, în decembrie 2004, eram disperaţi. Am văzut că nu fac ăştia nimic şi am zis că mă dezbrac de caracter, trec la presiuni de orice tip. Am venit cu staţie pe maşină, cu scandal, cu curent de la baterie. Au venit unii de la Iaşi să mă ajute cu staţia. Mă gândeam: „Domnule, ce oameni cumsecade!”.

Veniseră de fapt să ne saboteze. Urlam să iasă un procuror, oricare. „Ce o să faceţi, o să trageţi în noi, ca acum 15 ani?”. Aveam nevoie de oprirea prescrierii. I-au dat până la urmă mână liberă lui Voinea. A infirmat rezoluţia veche şi a dispus reluarea cercetărilor.

Tot au îngropat „Dosarul”!

Da, prin decizia Curţii Constituţionale, prin care se reglementa că trebuie separată partea civilă de partea militară. Acolo a fost comanda politică a lui Ion Iliescu, omul care i-a numit la Curtea Constituţională. El şi trupa lui de civili s-au simţit de atunci eliberaţi.

„S-a dispus ca secretarii de partid să rămână pe funcţii!”

„Adevărul”: Domnule Mărieş, a fost Revoluţie sau ce a fost?

Doru Mărieş: Noi susţinem că perioada 20-22 decembrie 1989 a fost Revoluţie, după care a fost o lovitură dată Revoluţiei, când şi-au creat unii, prin diversiune, aura de revoluţionari. Iliescu l-a sunat pe Stănculescu, s-au plăcut şi s-au luat. Erau „ecologişti”, se întâlneau prin boscheţi. Erau escroci de pe vremea lui Ceauşescu. Ştiţi care a fost lucrul cel mai criminal pe care l-au făcut?

Cel mai criminal document a fost produs de CFSN şi Ministerul Apărării în ziua de 25 decembrie, în jurul orei 21.00. Se dădea dispoziţie ca secretarii de partid să rămână pe funcţii. Atenţie: cotizaţiile de partid şi UTC se strâng şi se depun în aceleaşi conturi! Atunci au omorât moral Revoluţia!

Aţi făcut greva foamei pentru o Revoluţie omorâtă.

Nu ne dădeau o copie după „Dosarul Revoluţiei”, nu puteam trimite la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Lucruri inadmisibile! Am cerut să nu se distrugă şi „Dosarul Mineriadei”. Eu am făcut puşcărie după Mineriadă.

M-au ridicat că eram „golan”. Am făcut şi atunci greva foamei, am terminat-o la 3 august 1990. Acum am intrat pe 4 august. E ca şi cum aş fi continuat ce începusem atunci.

„Ce bună ar fi fost o bâtă!”

Unde v-a prins Revoluţia?

În Bucureşti. La 21 decembrie aveam întâlnire cu un prieten, Doru Bejan, student, şi cu prietena lui, la ora 12.00, la Magazinul Victoria. Se spărsese mitingul lui Ceauşescu. I-am zis lui Doru acolo, în faţa magazinului: „A început! Hai să luăm lanţ şi bâte”. Am fost la un magazin de unelte agricole, dar închisese. Ce bună ar fi fost o bâtă! Doru a dus fata acasă, eu am luat-o spre Inter. Erau vreo 30 de oameni care strigau „Jos Ceauşescu!”, „Timişoara! Timişoara!”, mai multe. Am intrat şi eu.

Vă e frică de moarte?

Am văzut-o în greva asta de trei ori. M-am obişnuit. Colegii mei de la Asociaţie credeau că mă pierd, că mă duc. Lupta asta nu e doar a mea.

Merita să muriţi pentru „Dosar”?

Merita să mor pentru „Dosar”, dar mai mult merita să trăiesc. Încă mai cred în victoria finală. Altfel, aş înnebuni.

Aţi fost în CC.

Am fost. Eu am intrat pe geam în CC. Erau muniţie la discreţie şi lăzi cu arme, dispozitivul de apărare al CC-ului fusese abandonat. Am luat armă, între etajul cinci şi şase erau doi ofiţeri din gardă, cu pistol. I-am bătut cu încă doi băieţi. Am alergat să-l împuşc pe Ceauşescu, dar când am ajuns pe acoperiş decolase elicopterul. Dacă îl prindeam, îl omoram fără niciun fel de reţinere!

„Trăgeau la Revoluţie şi acum se ocupă de dosar!”

Cum e cu Baricada?

Eu am fost mai sus, la Sala Dalles. Acolo s-a tras în plin. S-au spart geamurile de la Dalles, am fugit în gang. Am vrut să ieşim toţi deodată. S-a făcut „dop” de oameni. Ştii cum e când se face „dop” de oameni? E atunci când întorci capul şi-ţi dai seama că dacă pici, mori.

Petre Roman ?

Mi se face rău. Când l-am auzit pe Iliescu că nu l-a cunoscut până în decembrie, mi s-a făcut rău. Cum nu l-a ştiut, că mergea la Walter (n.r.- tatăl lui Petre Roman) şi îi ducea cadouri „pentru ăla micu”. Nu se poate! Avea Dan Iosif o vorbă: „A fost Petre Roman la Inter, dar cu altă treabă”. S-au trezit toţi după ce a plecat dictatorul.

În concluzie?

În concluzie, ce pretenţii să ai, dacă Tiberiu Niţu, Adrian Nicolau şi Claudiu Culea, care trăgeau la Revoluţie în Bucureşti şi Timişoara, că erau militari atunci, au ajuns să investigheze dosarul în locul generalului Voinea? Trăgeau la Revoluţie şi acum se ocupă de dosar! Procurorul Marius Iacob o caută pe Elodia. Pe morţi nu-i mai caută nimeni. O ruşine naţională!

Citiţi în „Historia”, începând de mâine!

A fost Cuza dictator? Cuza a introdus reforme radicale dar, în acelaşi timp, a suprimat ziare, a arestat opozanţi şi a suspendat libertăţi democratice. Un istoric din Statele Unite şi trei din România vorbesc despre această domnie controversată.

Zoe Petre: Scurtă istorie a invectivei politice. Un articol despre campaniile politice murdare duse în Antichitate. Asemănările cu prezentul nu sunt întâmplătoare.

Cultul personalităţii, acum 70 de ani. La un an de la instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, oficiosul „România”, condus de scriitorul Cezar Petrescu, dedica şefului statului un număr festiv. Nu lipseau expresii, acum consacrate, precum „ilustru conducător” sau „salvator al naţiunii”.

Sergiu Nicolaescu: „În film, i-au ucis copilul lui Mihai Viteazul”. Cunoscutul regizor spune, într-un amplu interviu, povestea filmelor istorice pe care le-a realizat.

Frumoşii nebuni ai galeriilor de altădată. O fascinantă descindere în lumea suporterilor echipelor bucureştene interbelice Venus, Unirea Tricolor, Rapid.

* acest articol a fost publicat in ziarul adevarul din data de 14.12.2009

   Am intrat pe blogul lui Dorin Tudoran şi am citit cele 288 de comentarii referitoare la scrisoarea deschisă adresată de către acesta preşedintelui Traian Băsescu. 70% din acele comentarii m-au înfiorat şi mi-au întors maţele pe dos! 70% din acele comentarii debordau de o sordidă lipsă de moralitate, verticalitate creştină, conştiinţă umană, rea-voinţă, şi, cel mai grav!, de o sete insaţiabilă de a putrezi în aceeaşi minciună comunistoidă a onor-avortatei democraţii româneşti! 70% din acele comentarii sunt aservite aceleaşi infecte lupte de orgolii NEPREMIATE: CINE ESTE CEL MAI ANTI-COMUNIST!!!!!!!!!!!!!!!

  BĂĂĂĂĂĂĂĂĂIIII, oameni buni! BĂĂĂĂĂIIIII cetăţeni cu democraţia la oblânc! Un om moare pentru ca voi să aflaţi cine au fost „dirijorii” masacrelor din 89 şi 90. Să aflaţi cum au murit acei oameni prin sacrificiul cărora puteţi astăzi să nu mai blamaţi ceauşismul pe sub plapumă, să nu mai dârdâiţi în case, să vă faceţi concediile în ţări exotice, să vă lăsaţi părul lung, să aveţi confortul oficial al civilizaţiei, să plecaţi cu portbagajul plin din magazine, să mâncaţi banane până vă apucă baldosul, să butonaţi telecomenzi, să vă daţi aere de occidentali şi să AVEŢI POSIBILITATEA DE A VĂ DUMIRI CU CE SE MĂNÂNCĂ LIBERTATEA! Uitaţi-vă! Zgâiţi-vă! Contemplaţi-l! Vă place?! Acesta e DORU MĂRIEŞ( poza e luată de pe Antiteze; găsiţi mai multă informaţie despre el acolo):

Acesta e subiectul scrisorii lui Doru Tudoran! Acest om din care a mai rămas un sac de oase se află de 60 şi ceva de zile în greva foamei! De ce? Pentru desecretizarea dosarelor revoluţiei şi mineriadei! Pentru că România încă e ticsită de mutanţi comunişti! Pentru că peste oceanul de sânge sacrificial vărsat în 89 se pişă acum, zâmbind destins si excitaţi de propria abjecţie, aceşti mutanţi comunişti fără ca nimeni să-i scoată la eşafodul Adevărului! Şi nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu…NU E UN TRUCAJ HOLLYWOODIAN! E chiar un om care moare pentru ADEVĂR!

Nu ştiţi cine-i Doru Mărieş!? Păi, daţi naibii o căutare pe Google! Uite, vă dau şi eu un imbold:A FOST UN MILITANT AL SOCIETĂŢII CIVILE, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI „21 decembrie 1989”. Lăsaţi naibii teoria conspiraţiei! Omul acesta chiar moare pentru ADEVĂR!

Iată şi scrisoare lui Dorin Tudoran:

Excelenţei Sale

Dlui Traian Băsescu

Preşedintele României

Excelenţă,

Numele meu este Dorin Tudoran şi vă scriu în singura calitate pe care aş fi dorit să nu o aleg vreodată, fiindcă spectrul ei mă hăituieşte şi azi, aproape după un sfert de veac – grevist al foamei.

Indiferent de motivele ce împing un om la un asemenea gest, actul în sine scapă tiraniei politicului. Este o tragedie atât de profundă, încât nu lasă loc nici conotaţiilor, nici speculaţiilor.

Nu sunt dintre cei care să creadă că un şef al statului trebuie solicitat să se implice în orice şi oricând. În acest moment, mă adresez mai degrabă omului Traian Băsescu, decât preşedinelui cu acelaşi nume.

Mai presus şi dincolo de orice contexte, dl Teodor Mărieş este colegul dumneavoastră de umanitate. Vă rog, cu tot respectul ce trebuie să îl poarte un asemenea mesaj, acţionaţi.

Celelalte vin şi se duc, dar o dată ce am ratat şansa de a dovedi oamenilor că omenia este tot ce ne leagă, umanitatea devine un articol într-un dicţionar al derizoriului.

Fiţi semnificativ, Excelenţă. Contez pe dumneavoastră.

Dorin Tudoran

Washington, 6 septembrie, 2009

Sunt, în general, un tip circumspect. Credinţele mele se opresc la Dumnezeu. Nu cred în “fenomene”, în zodii, în dat în bobi, în organizaţii, secte sau în paranormal. Nu cred nici în chemări la luptă, în mobilizări şi, mai ales, nu cred în campanii. Colectivismul îmi repugnă. Civismul meu se manifestă în plan individual şi mă feresc să activez social, să semnez petiţii, apeluri sau convocatoare. “Hei-rup”-ul coral îmi displace.

Trăim într-o perioadă în care, eu personal, nu mai am puterea sau naivitatea de a da gir, de a acorda prezumţia de nevinovăţie. Am fost adus în situaţia (tristă) de a vedea în toate fundaţiile, în organizaţiile nonprofit şi în toate acţiunile caritabile sau benevole doar surse de muls pentru nişte şmecheri venali puşi pe învârteli lucrative. Recentele mascarade gen “Noi vrem respect”, “Solidari cu judecătorii”, “Spune şi tu” sau “Manifestul Svet” mi-au întărit convingerea că nimic nu mai este sfânt în ţara aceasta. Ceea ce transcende percepţia mea empirică îmi devine suspect.

Nu ştiu foarte bine absolut toate dedesubturile cazului şi nici motivele care l-au determinat pe domnul Teodor (Doru) Mărieş să declare şi să ţină o grevă a foamei care astăzi dureză, cred, deja de 68 de zile. Nu mă interesează acum să-l cred pe el sau pe Ion Iliescu. Mă interesează să nu moară un om.

Ştiu însă că, recent, preşedintele Traian Băsescu a bătut cu pumnul în masă în faţa unor magistraţi, fiind bineînţeles pus la stâlpul infamiei de mai toată buruiana (era să zic “floarea”) mass mediei pentru un asemenea “tupeu”. Ce vroia şi ce spunea, în fond, “dictatorul”?

«Nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului, care vă spune aşa: au murit 1.600 de oameni la Revoluţie, iar voi închideţi dosarul. Aveţi soluţie sau nu?! Au murit oameni la mineriada din 13-15 iunie. Ce vreţi să spuneţi, că vă impun o soluţie ?! Vă impune realitatea să spuneţi dacă s-au împuşcat singuri oamenii sau au fost împuşcaţi de cineva. Nu mă confundaţi cu ziarişti cărora le faceţi declaraţii să fiţi prinsă pe telex.»

Declaraţia preşedintelui datează din 8 septembrie 2009.

Pe 9 septembrie, CSM recomandă Parchetului General să desecretizeze toate dosarele din procesul Revoluţiei din 1989.

În plenul parlamentului, câteva zile mai târziu, Băsescu readucea în discuţie problema:

«O nemulţumire a mea este nefinalizarea dosarelor Revoluţiei. Eu nu cer justiţiei o anume soluţie, ci cer justiţiei să de o soluţie. Lucru care este obligată să îl facă.»

Doru Mărieş face greva foamei din cauza acestor dosare.

Putea, însă, să o facă şi pentru orice alt motiv.

Observ, fără surprindere, că prea cinstiţii liberali, altădată portstindardul luptei pentru adevărurile revoluţiei şi ale mineriadelor, de când se lasă pupaţi duios pe frunte de Ion Iliescu nu mai sunt interesaţi decât de jocuri şi manevre politicianiste meschine, de retorici ca la uşa cortului şi de idei prin care România este târâtă într-o criză totală. Arhanghelul Crin ori are treburi mai importante decât o viaţă de om (de exemplu proptirea unui incompetent la BNR), ori nu e în stare să se lase ostenit nici măcar de o soartă, darămite de 22 de milioane de sorţi ale unora care nici măcar nu-i sunt amante.

Am văzut scrisoarea domnului Dorin Tudoran în favoarea lui Mărieş. Am văzut apelurile unor organizaţii şi ale unor sindicate, precum şi articole de presă. N-am văzut încă nimic la televizor, în schimb. Iliescu este în continuare (şi dacă vom vota aiurea va fi definitiv) un tabu. Televiziunile aşteapta, de pe creanga lor, ca Teodor Mărieş să moară. Dacă se poate cam pe la ora 17:00, 17:05, pentru un direct cu Prelipceanu şi Dana Grecu la faţa locului.

Nu mă alătur acţiunilor declanşate, nefiind în cunoştinţă de cauză, dar cred cu putere că lumea în general şi cineva în particular va trebui să vadă cum un om chiar este pe cale să moară în numele unei idei, al unui ideal, al unui scop, indiferent care ar fi acesta.

De aceea arăt aceste fotografii şi aici, pe acest încă modest blog.

Dacă domnul Mărieş moare, cineva va trebui să dea socoteală.

Probabil ACELAŞI CINEVA!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

De-un timp, de când scena societăţii româneşti a început să re-fie populată cu intelectuali şi cu boieri, a devenit trendy să fii “şoz”. Adică să te contrapui celuilalt trend, celui mitocănesc-manelist, dar nu în registrul ieftin al mondenului, ci în acela superior al social-politicului. Si ça fait chose, on est “şoz”…

Curentului “şoz” îi aparţin, îndeobşte, persoane mature, bine crescute, de-o anumită cultură, cu “pretenţii”, cum se spune. Sunt şi persoane d’alea care roşesc când le survolează câte o măscară şi d’alelalte cu limbajul defulat. Ce le uneşte este darul gândirii categorice, căci aceste persoane, intelectuale fiind, cugetă la modul serios, dogmatic şi maniheist. Şi dacă tot cugetă, trebuie ca rezultatul cugetării să ia forma unor păreri. Neapărat radicale, pe măsura adâncimii exerciţiului intelectual care le-a generat. Arhetipul mascul cu aspect fizic şi intelectual “şoz” ar fi, de pildă, Cristian Tudor Popescu. La feminin, nu pot evita figura Monicăi Tatoiu, de altă pildă. Şi Bogdan Chireac aduce mult a şozeur, căci are acea apetenţă pentru vorbirea în titluri-sentinţă, prin care ne rezolva zilnic trecutul, prezentul şi viitorul, ba chiar şi istoria.

Ce poate fi mai nobil, mai moral şi mai… “şoz” decât să ţâţâi din buze şi să drăcui discret când vezi o “tupeistă” prăpădind neruşinat, pe nişte perdele şi – precis – şi pe hainele ei de lux, bănişorii bugetului naţional consolidat cu care, dacă primul ministru nu era un pitic pedelist, bieţii magistraţi ar fi avut ce pune pe masă copiilor lor famelici. Ce poate fi mai “şoz” decât să deduci, din strochii de testosteron stătut ai lui Dinescu, Nistorescu sau Popescu, că femeia e o sumă de spaime: de la puţă la constituţie, că fură banii bucureştenilor cu parcările ei, ale lui bărba’-su, ori ale altcuiva, sau că sfidează ditamai comiţia parlamentară, comiţie având în compunere o vestită vedetă a revistelor  “Ciao”şi “Cancan”, dar şi un vestit datornic cu 10 milioane de euro la stat, îngrijoraţi de morala blondei, respectiv de bugetul gestionat de ea.

O mătuşă de gradul doi îmi sonda, de curând, la telefon, bonitatea politică şi nivelul “şozului”: “Mon cher, sper că tu nu eşti cu Băsescu ăsta…”. De frica unei eventuale dezmoşteniri pe criterii politice am căzut în păcatul lui Petru, şi, până au cântat cocoşii sfârşitului convorbirii, m-am lepădat de trei ori de “dictator”. “Nuuuu, dragă, Doamne fereşte! Sunt cu… (mi-am amintit brusc că tot familionul nostru era cu liberalii, de la paşopt) …Antonescu!”. Şi în aparté: “Ptiu, puşchea pe limbă!”. Desigur că habar n-avea nici de ce nu trebuie să fii cu Băsescu, nici de ce trebuie să fii cu Antonescu, în afară de faptul că aşa e… “şoz”, după ce monarhismul şi regele au ieşit din modă şi după ce, de curând, a aflat că le beau monde nu se mai duce la jour fixe la Universitate. Că în mare măsură datorită lui Băsescu a aflat de ce i-a stat bărbatul arestat timp de şase ani prin ‘50, sau că Băsescu i-a semnat actele de punere în posesie de pe urma cărora încasează nişte chirii bunicele nici nu mai are vreo importanţă.

Un alt “şozism” este acela de a fi un ex-băsescian scârbit de impardonabila mezalianţă cu PSD-ul, deşi, de un an încoace, niciun “dăştept” n-a reuşit să indice o altă soluţie guvernamentală mai bună, mai plauzibilă şi mai posibilă, în condiţiile date. Cred că nimeni n-ar putea cita, onest şi cu seriozitate, un număr de nouă-zece ministeriabili liberali suspecţi de competenţă. Las’ că dacă PD-L + PSD = prostituţie, PSD + PNL = virtute, în mintea bidimensională a alegătorului “şoz”.

“Şozul” anti-Băsescu ia, uneori, forme groteşti şi absurde, ca deunăzi, când, în sala Ateneului Român (nu pe stadionul Ghencea), unor indivizi banuiţi de melomanie le-a trecut prin cap să… huiduie când ministrul culturii i-a înmânat violonistului şi dirijorului rus Maxim Vengerov ordinul “Meritul cultural” în grad de Cavaler pentru merite deosebite în promovarea Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, acordat, constituţional, nu de primarul sectorului 5, ci de către preşedintele României. Gestul de a huidui la Ateneu, de un penibil intrinsec, este agravat de mizeria morală a celor care l-au comis. Aş fi fost curios să văd la televizor, sau măcar într-un ziar sau pe vreun blog, pe unul dintre spectatorii care l-au huiduit pe Băsescu. Să văd dacă purta papion sau lămpaş. În orice caz, din imaginile montate şi transmise “cu repetiţie”, ca sa dea mai bine, în emisiunea lui Gâdea, reieşea un fel de murmur sau de rumoare vagă tăiată strident de un fluierat (poate admirativ?), în timp ce “Cotidianul” titra straşnic: “Traian Băsescu, huiduit copios în absenţă la «George Enescu»!”. Mă întreb dacă vajnicii şozmani (refuz să cred că femeile huiduie, sau că în sală se afla Olguţa Vasilescu) ar fi huiduit la fel de curajos dacă preşedintele se afla pe scenă, ori chiar prin cartier.

A frecventa festivalul “George Enescu”, a rămâne treaz după un triplu concert de pian, vioară şi violoncel de Beethoven şi după o simfonie de Bruckner şi a-l huidui la scenă deschisă pe cel care a condamnat în mod oficial comunismul şi care a descătuşat arhivele fostei securităţi mi se pare o mare porcărie. Dar acest gest devine chiar o MÂRŞĂVIE când este făcut cu Ion Iliescu prezent în sală.

Este o mârşăvie într-un moment în care dosarele unui “mic” genocid cu peste 1000 de morţi, pe coperta morală a cărora stă numele fostului preşedinte, a ajuns după 20 de ani la CEDO, fiind lăsat de izbelişte de-o justiţie – a treia putere în stat – care îşi pune poalele-n cap şîi mâinile în şoldurile lui madam’ Pivniceru, răstindu-se gutural la cel care invocă dreptatea în numele tuturor victimelor Revoluţiei si mineriadelor; într-un moment în care Doru Mărieş se afla de o lună în greva foamei; când Dorin Tudoran îi scrie preşedintelui o patetică scrisoare deschisă pe această temă; când generalul Stănculescu îşi petrece penitenţa la cazinou; şi când la televizor a reapărut, invocată de Andreea Creţulescu, lugubra stafie a Rodicăi Stănoiu ca să ne vorbească despre… justiţie. În acest context, huiduirea lui Traian Băsescu depăşeşte stadiul gestului de frondă şi al atitudinii “şoz” şi se transformă în complicitate morală cu negăsiţii făptuitori ai crimelor din decembrie 1989 şi din iunie 1990.

Iată unde poate duce ideea – “şoz”, bineînţeles – că Traian Băsescu ar fi un tip “conflictual”. In fapt, conflictul lui Băsescu există şi el este cu “liniştea iliesciană”, de care ar trebui să nu uităm niciodată. Mai ales când Iliescu ne propune soluţii, atitudini, idei sau… oameni(!).

De asemenea, văd ca tot “şoz” este să te laşi cucerit de “manifestul” propăşirii personale al Alexandrei Svet, să pui botul la campania “Solidari cu judecătorii!”, lansată de  “Cotidianul” – în evul său mediu primitiv numit Nistorescu –, sau să te laşi pe mâna frustrărilor lui Emil Constantinescu şi a intereselor economico-judiciare ale lui Dinu Patriciu intrând în maşina de spălat creiere a “platformei sociale” spunesitu.ro.

Este, aşadar de bonton – sinonim aproape perfect cu “şoz” – să te laşi vrăjit de retorica unor personaje cu solzi pe obraz, ce par a data din jurasicul comunist timpuriu, paukerian, (îmi amintesc, nu ştiu de ce, de Pivniceru, Bărbulescu sau Costiniu), care se plâng – cu un tupeu pe lânga care cel isteric al sindicalistului Marius Nistor nu e decât un scâncet de copil – că judecătorii sunt agresaţi în independenţa lor şi că riscă zi de zi să rămână cu onoarea nereperată din cauza unui executiv violator de fete mari. Dintre care, unele, se îmbată ca porcu’ făcând gălăgie pe stradă, altele iau şpagă şi altele dau soluţii definitive pentru care, la CEDO, statul român este condamnat să plătească despăgubiri uriaşe tot din banii mei.

Vocea virilă a unei Jeanne d’Arc de la Justice clamează azi din toţi bojocii, veşnic vehementă şi indignată, că nu vieniturili lunari di zăşi şi suti di mii di lăi şî bunâstarea piersonalî a majistraţâlor contiează acum (sanchi), ci însâşi bunâstarea şî intiegritatea putierii judecătorieşti, ca instituţiî “a riepublişii”. I-aş întreba pe toţi magistraţii, care astăzi îşi pot manifesta dreptul de a vorbi liber şi de a-şi cere şi aproba orice fel de fiţe, prin ce săli de tribunal luminoase, dotate cu aer condiţionat, calculatoare şi instalaţii HiFi, îşi practicau meseria pe vremea când erau şi liberi, şi independenţi, şi neameninţaţi cu imixtiunea politicului, şi bine plătiţi… adică pe vremea când actul de justiţie în România se administra fără mare osteneală pentru că justiţia o faceau, prin sinistra Stănoiu, domnii Năstase şi Iliescu (dacă ne-am lua după nişte celebre stenograme, înregistrate – fără îndoială, nu-i aşa? – de serviciile aservite încă de pe atunci lui Băsescu). Aş mai întreba unde erau atunci vocile groase şi cu acşient care scandalizează azi bunul simţ al românilor?  Nu pun, însă, aceste întrebări, pentru ca nu sunt… “şoz”.

Eu refuz “şozul”. Refuz să uit, să nu văd, să nu gândesc cu capul meu şi să nu discern. Refuz “şozul” de a-i crede pe Roşca Stănescu, pe Nistorescu, pe Popescu, pe Chireac şi pe toţi ceilalţi vârâţi pânâ peste cap nu numai în profunde conflicte de interese cu deontologia şi în incompatibilităţi cu adevărul, ci şi în afaceri suspecte şi cu iz. Refuz să-mi las perverite şi inteligenţa şi umorul şi bunul gust de evoluţiile lui Stan, Ciutacu sau Badea. Refuz manipulările stângace şi neroade de la “Realitatea TV”. Refuz, deci, cu îndârjire, să fiu “şoz”!

Refuz să-l cred pe Mircea Geoană că nu e de fapt stânga lui Iliescu, dreapta lui Vanghelie, vârful lui Hrebenciuc şi dosul lui Năstase.

Refuz să-l cred pe Crin Antonescu când spune că e independent de interesele lui Dinu Patriciu, un personaj care, am văzut, are puterea (i)morală şi politică de a-şi arunca la lada de gunoi a istoriei un prieten bun, care şi-a sacrificat o parte a carierei pentru el. Refuz să-l cred că, în afara unor compuneri frumoase dar găunoase, ne mai poate spune şi altceva, că dispune de puterea şi de sprijinul necesare luptei împotriva abuzurilor parlamentarilor, magistraţilor sau a tuturor mafiilor aflate, momentan, cu motoarele pompelor de supt bani la turaţie minimă.

Refuz să-l iau în serios pe Sorin Oprescu, atâta timp cât, ca independent, se combină cu Cozmâncă şi se frecventeză pe şest cu Iliescu.

Refuz, de asemenea, să cred că Traian Băsescu ne va face să trăim bine sau să vedem ţepe garnisite cu carne de corupt. Cred, însă, că trăim nu mai bine, dar mai onest şi că ţepele, deşi goale, sunt acolo, la vedere… Şi mai cred că, atunci când lacrimează, când se hăhăie, când ia poziţii serioase în probleme majore pe care le şi aşează pe calea soluţionării, atunci când spune “găozar” sau “ţigancă împuţită”, atunci când semnalează deraiaje ale unor instituţii ale statului, sau când dă peste mâini şi peste guri unora… cel care vorbeşte nu este un ventriloc din spatele paravanului, ci însuşi preşedintele României.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET

ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE !

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

LONDRA / 14:33, 19.07.2009

După 20 de ani, revoluţia română, cea mai dramatică insurgenţă împotriva comunismului, rămâne şi cea mai misterioasă, comentează The Observer, în ediţia electronică de duminică, în care publică un amplu material realizat în România.

Autorul, Ed Vulliamy, a revenit în România după 20 de ani de la Revoluţie, pentru a discuta cu oameni pe care i-a cunoscut în 1989 sau care au fost implicaţi în evenimente.

Printre aceştia, Dorin-Marian Cîrlan, unul dintre membrii plutonului de excuţie care i-au ucis pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, a cărui “stranie poveste” sugerează că “revoluţia română nu a fost ceea ce a părut”. Autorul reaminteşte şi că “cel care a condus aparent insurgenţa şi i-a succedat lui Ceauşescu, Ion Iliescu, a fost acuzat în mod frecvent că a condus mai mult o lovitură de stat decât o revoltă”.

The Observer reaminteşte şi că “momentele execuţiei au fost televizate, transmise în România şi în întreaga lume ca dovadă că o eră s-a încheiat, că cea mai turbulentă şi violentă dintre revoluţiile care au înlăturat comunismul în Europa de Est în 1989 şi-a atins obiectivul imediat”.

Vulliamy s-a reîntâlnit şi cu Codruţa Cruceanu, fost curator la Muzeul Naţional de Artă, devenit scenă a luptelor din decembrie. “Încă nu ştim tot adevărul şi mă întreb dacă îl vom şti vreodată (…) Ceea ce ştim, totuşi, este că totul a fost teatru într-o măsură – că a fost regizat”, spune ea.

O altă personalitate evocată în materialul publicat de Observer este Ion Caramitru, care reaminteşte momente trăite în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.

“A fost o revoluţie a oamenilor, dar oamenii au fost înşelaţi”, spune el. “Eram romantici, nu aveam relaţii cu cei de la Putere. Într-un an, nu mai exista îndoială că o facţiune înlăturase pur şi simplu altă facţiune, probabil în contact direct cu Moscova, unde Gorbaciov înţelesese că sistemul lui Ceauşescu va suferi o implozie (…) În mod tragic, după execuţia lui Ceauşescu au fost ucişi mai mulţi oameni decât înainte. Dacă aş fi Iliescu şi aş crede în Dumnezeu, mi-ar fi teamă de judecata Domnului în legătură cu morţii”, spune el.

Rezultatul a fost “un hibrid ciudat: o ţară care a îmbrăţişat sistemul de piaţă capitalist, dar este condusă încă de vechea gardă. Moştenirea este reflectată într-un raport de anul trecut al UE, care a admis România numai pentru o eticheta drept cea mai coruptă ţară din Uniune, după Bulgaria”, comentează The Observer.

Fostă asistentă la Ministerul Justiţiei, Laura Ştefănescu vorbeşte despre lupta anticorupţie care se loveşte de rezistenţă din partea Parlamentului, în timp ce Mattei Pualin, bancher de investiţii revenit în ţară după 1989, consideră că fenomenul corupţiei s-a răspândit şi din cauza “complicităţii Occidentului în privatizări”.

Vulliamy l-a reîntâlnit şi pe Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, fost participant la revoluţie, care a dat în judecată Guvernul pentru dezvăluirea adevărului privind evenimentele din decembrie 1989, dar s-a întâlnit şi cu liderii minerilor din Valea Jiului.
La începutul anilor ‘90, “minerii erau mobilizaţi de liderul de sindicat Miron Cozma, care avea o loialitate feroce faţă de Iliescu”, reaminteşte Observer, relatând episoadele de violenţă devenite cunoscute sub denumirea de mineriade.

Articolul conţine şi o relatare din Galaţi, unde se afla în 1989 cea mai mare oţelărie din Europa, cu 40.000 de angajaţi, dar unde mai lucrează numai 12.500 în prezent

Romania risca sa fie sanctionata deoarece Ministerul Afacerilor Externe nu a trimis la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) probele masacrului care a avut loc in decembrie 1989, sustin revolutionarii de la Asociatia “21 Decembrie 1989″. Ministerul, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu, afirma ca a trimis prin posta anexele cu probele din dosar, fapt contrazis de CEDO printr-o adresa oficiala.

MAE trebuia sa trimita Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin agentul guvernamental Razvan Horatiu Radu,

observatiile sale si copiile integrale ale dosarelor 97/P/1996 si 158/P1990 (dosarele Revolutiei) pana la termenul-limita de 26 februarie 2009, sustin revolutionarii. Radu sustine ca a trimis observatiile prin fax, iar prin posta circa 1.000 de pagini din dosare, respectand “integral cerintele si termenele instantei europene”. Aceste sustineri sunt insa contrazise de Doru Maries si Sorin Iliesiu, reprezentantii revolutionarilor. “La CEDO nu au fost trimise dosarele Revolutiei. Este adevarat ca Razvan Radu i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, prin adresa oficiala, copiile integrale ale dosarelor – peste 1.000.000 de file –, precizand in scris ca este o solicitare expresa a CEDO, dar a trimis la instanta europeana doar opisele, declaratiile mele si ale unui coleg revolutionar fara alte probe”, spune Maries.

Afirmatiile lui Maries sunt sustinute de un raspuns oficial al CEDO din data de 27 aprilie 2009, potrivit caruia Guvernul Romaniei nu a trimis anexele cerute la instanta europeana (vezi facsimil).
Actele nu ar fi fost trimise la CEDO deoarece guvernantii “vor sa ascunda probele masacrului din decembrie 1989, ceea ce dovedeste inca o data ca asa-zisa justitie din Romania este aservita criminalilor”, sustin Maries si Iliesiu. Printre probele “ascunse” s-ar afla si un jurnal de lupta al Armatei, care ar demonstra “conservarea puterii comunistilor si securistilor”. In paginile jurnalului, la data de 25 decembrie 1989, ora 21.15, este consemnat un ordin al Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale transmis Armatei, in care se preciza: “Toti activistii de partid (adica ai PCR – n.r.) raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei (…)

Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul aparatului consiliului politic (…) Cotizatia de partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum”. Aceste hotarari ar fi fost valabile si pentru institutiile civile. In aceste jurnale ar exista “probe despre modul in care CN-FSN, condus de Ion Iliescu, a conservat si apoi a reactivat structurile represive ale statului comunist”. Potrivit lui Maries, “Armata si Iliescu s-au salvat pe ei, au salvat PCR-ul, au salvat Securitatea, iar acum ei ne conduc si tot ei blocheaza justitia”.
Revolutionarii au reclamat la CEDO faptul ca Parchetul nu a finalizat in termene rezonabile dosarele Revolutiei din decembrie 1989, cand au fost ucisi peste 1.200 de oameni, iar 4.800 au fost raniti. Instanta europeana a decis judecarea cu prioritate a acestei plangeri. Deoarece statul roman nu a trimis dosarele la CEDO, revolutionarii picheteaza astazi, incepand cu ora 11.00, sediului MAE de pe strada Aleea Alexandru din Bucuresti
Sursa: Romania Libera

22 decembrie 1989  ora 13:30  - Lovitura de Stat Militara

Revolutie si lovitura de stat… linistite
Primul contact al fostului presedinte cu un astfel de dosar s-a facut la sfarsitul lui 2004,  in urma unei plangeri penale facute de revolutionari de la “Asociatia 21 Decembrie”. Acestia au prezentat atunci, ca probe noi, doua casete video cu imagini inregistrate in decembrie 1989 la televiziune si la sediul fostului CC al PCR. “O noutate ar fi inregistrarea momentului cand Iliescu refuza sa fie adusa caseta cu procesul si impuscarea familiei Ceausescu la TVR pentru a fi data pe post. E inregistrat cum s-a dus Sergiu Nicolaescu, a discutat cu el si l-a convins sa difuzeze caseta, sa fie vizionata la Televiziunea Romana Libera”, a declarat presei Doru Maries. Tot ce s-a putut obtine prin initiativa de atunci a fost audierea vreme de cateva ore, la Sectia Parchetelor Militare, a lui Ion Iliescu in calitate de martor. Asociatia 21 Decembrie a facut, anul trecut, o noua plangere penala impotriva lui Ion Iliescu, de aceasta data in calitate de faptuitor. Concret, revolutionarii lui Maries l-au acuzat de genocid pe fostul sef al CFSN. Justificarea acestei acuzatii, conform lui Maries, ar fi aceea ca Iliescu ar fi premeditat crimele revolutiei, cerand sa nu se intervina pentru incetarea tragerilor cu arma consemnate incepand cu seara de 22 decembrie 1989. “Dupa intoarcerea lui Ion Iliescu de la Ministerul Apararii, intrebat de revolutionarii exasperati de modul in care se tragea din toate directiile in noaptea de 22 spre 23 decembrie, Iliescu raspunde: “Lasati, ma, sa traga! Trebuie sa avem morti, ca asa e la revolutie”, a declarat Doru Maries. Cercetarile declansate in noul dosar au fost, la fel, blocate. In iunie 2007, Curtea Constitutionala a admis o exceptie de neconstitutionalitate si a decis ca toate dosarele in care sunt anchetati atat civili, cat si militari sa fie instrumentate numai de procurori civili. In acest mod, toate dosarele revolutiei, dar si ale mineriadelor, in care era cercetat Ion Iliescu, au trecut sub controlul procurorilor civili, ceea ce a reprezentat o noua tergiversare a finalizarii lor.

Sursa: Gardianul

Sondaj: Cum apreciati evenimentele din decembrie 1989?

Un proiect: Asociatia 21 decembrie &Romulus Cristea & SSPR
21 Decembrie 1989-Martorii de la baricadă/ Autor: Romulus Cristea

Detalii carte:
Titlu: 21 decembrie 1989-Martorii de la baricadă;
Autor: Romulus Cristea;
Coperta: Titi Amzăr
Editura: Romania pur si simplu;
Nr. pagini: 313;
ISBN: 978-973-88313-6-0;
Foto: Lucian Alexandrescu, Toni Bedros, Cristian Popa, Romulus Cristea, Arhiva Asociatiei 21 decembrie
Un proiect: Romulus Cristea & Asociatia 21 decembrie & SSPR
Semnal editorial la Omnigraphies/ Marina Nicolaev

REVOLUTIA ROMANA- MARTURII SI DOCUMENTE
Autor: Romulus Cristea;
Editura: Romania pur si simplu;
Coperta: Titi Amzar;
Prefata: prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu;
Foto: Lucian Alexandrescu; Toni Bedros; Arhiva “21 Decembrie” ; Arhiva Romulus Cristea
ISBN: 978-973-88313-5-3;
Nr. pagini: 310
Lansarea a avut loc la sediul Asociatiei “21 Decembrie” ;
Un proiect al Asociatiei “21 Decembrie 1989″ & Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutiei & Romulus Cristea

Interviu BBC: 

Infirmarea unuia dintre dosarele mineriadei 13-15 iunie 1990, întâmplător cel în care “actor” principal este Ion Iliescu inflamează o dată în plus scena publică românească.

Dincolo însă de slăbiciunile procedurale (probabil) reale ale instrumentării anchetei, rămâne o întrebare:De ce, în afara generalului magistrat Dan Voinea, nici un alt anchetator nu s-a încumetat să abordeze penal riscantul domeniu al Revoluţiei şi mineriadelor?

Pentru audio, apasati aici: INTERVIU

     Luni, 15 octombrie 2007, Asociatia “21 Decembrie” organizeaza un miting de protest in fata sediului Parchetului General. Protestul va incepe la ora 12. Participa membrii de la: Seniorii Ligii Studentilor, Asociatia “21 Decembrie” si Grupul “Noii Golani”.

Actiunea este organizata pentru urgentarea solutionarii dosarelor privind evenimentele din decembrie 1989 si mineriadele din 1990.

Informatii suplimentare la telefoanele: 0722 649 218; 0745 649 218; 0745 649 219; 311 20 75; 311 20 76.