Am avut o decizie tare grea de luat dimineata asta: daca sa iau camera foto la mine sau nu. Stii cum e la un examen, cand te gandesti daca are rost sa cari cursurile dupa tine? In principiu n-are sens, ca nu te va lasa sa le tii in banca si sa le consulti, dar daca totusi prin absurd proful isi rupe vreun picior si vine un asistent si te lasa, si tu nu le-ai luat la tine, vrei sa gasesti un loc de dat cu capul. Cam asa si la mine.. stiu ca n-am voie sa fac poze, dar daca totusi se poate? Mi-am incarcat acumulatorii de ieri, i-am pus la vedere, linga camera… iar dimineata asta am decis ca n-o iau.  Mai exista si o sansa mare sa o considere camera profesionista si sa nu ma lase sa intru cu ea. (nu e deloc profesionista, dar cine stie cine-si da cu parerea la poarta concertuli?) Si atunci ce fac? Mai bine lasa, o las acasa si daca se poate fotografia caut un loc de dat cu capul

Si de atata energie nervoasa cata era in jurul meu cand ma chinuiam sa iau decizia asta, s-a spart si un bec azi dimineata. In sensul propriu, nu ca s-a ars, ci a facut POP-TZOP-ZBANG! Adica eu m-am dus sa-l aprind, iar el, cu nervii intinsi la maxim cine stie din ce motiv, a pocnit, a sarit si s-a facut zob cand a ajuns jos, trecand pe la vreo 5 centimetri de capul meu care coborise atit cit putea de mult intre umeri.

Pixica a fost instantaneu atrasa de zgomot si mai ales de incercarile mele de a o tine departe, asa ca a trebuit inchisa in balcon pina am strans cioburile. Am aflat un adevar universal, cu ocazia asta: Pixicile inchise in balcon sunt nerecomandabile.

Astept sa vina Alanis Morissette in romania de cativa ani buni… sa tot fie vreo 4-5 cel putin. Si acum ca vine, cat pe ce s-o ratez! Bine ca am lasat televizorul aprins asa aiurea, in timp ce zaceam in fata ventilatorului si am auzit ceva despre bestfest si alanis. Si mai bine ca e vinerea viitoare si nu peste 2 saptamani, cand era fix inainte de nunta. De nunta mea, ca asa e inaintea de nunta unei prietene… dar asa mai merge

De fapt, daca stau sa ma gandesc, si mai bine ca nu e azi, ca la cat de informata sunt cu evenimentele astea… era posibil Oricum, ce voiam sa zic e ca MI-AM LUAT BILETEEEEE SI MA DUC S-O VAD PE ALANIS MORISSETTE! (90 de lei biletul pe mytickets.ro)

Mai vine cineva?

BESTFEST 2008,BESTFEST DAY TICKET – 4 Iulie 2008

Ma uit des pe AXN fiindca-mi plac serialele, si am ajuns sa accept ciudateniile pe care le au la titrari – uneori n-au titrare deloc, alteori, ca zilele astea bunaoara, apare titrarea aproximativ jumatate de secunda si dispare, alteori nu apar diacriticele si ori sunt dublate diverse litere sa le inlocuiasca, ori dispar de tot si cuvantul are mai putine litere ca rezultat. Treaba e ca ma descurc acceptabil cu ascultatul in engleza, asa ca asta pot sa trec cu vederea, sau cu auzul, nu stiu cum sa zic, dar cand ma “avertizeaza” in fiecare pauza de reclame, incep sa devin agitata. Ma uit in stanga, in dreapta, ce-am facut, de primesc “avertisment”? Si ma lasa si in pom apoi, ca nu imi zice de ce ma avertizeaza. Imi vine sa ma duc sa-ntreb la politie, poate gasesc vreo amenda pe numele meu, cu atatea avertismente de la axn…

Poate o exista vreun angajat AXN, vreun director de programe, vreun traducator, ceva, care sa le explice cum e cu limbile straine? Ca altfel tare mi-e ca ajunge AXN-ul ca bulgaroaica aia de canta Ken Lee: fonetic nene, dupa ureche, manca-ti-as! (aha, aha, cu doo cratime se scrie, sa-mi sara vopseaua da pa limozina daca nu!)

De un numar de ani prea mare ca sa il pot intelege universul se tot amesteca, asa, ca o supa, si totul se misca. La un moment dat, dupa ce supa asta a fiert o vreme, am aparut si noi, oamenii. Si dupa ce am fiert si noi ceva timp pe acolo a venit momentul la care vreau sa ajung si care nu prea are nici in clin nici in maneca cu facerea lumii, dar pare mai important introdus asa. Momentul, ziceam: BURP!, a venit pe lume al zecelea (sau al 11-lea, cine mai stie?) copil al familiei Windows, bebe Vista. Si cum la Windows in familie copiii se nasc din ce in ce mai mari si mai mancaciosi, micutul Vista ii intrecea in cerinte si nevoi pe toti fratii lui mai mici, si venea si in 8 variante diferit imbracate (frumos descrise in poza pe care am vazut-o la andrei in articolul Windows Vista vs Windows XP, ca eu oricum nu tin minte care-s toate alea 8).

De cand a ajuns la mine am umplut un cearceaf cu motive pentru care vreau XP-ul inapoi, numai ca nu m-am obosit sa dezinstalez vista si intr-un final m-am obisnuit cu neajunsurile lui si le tratez cu indiferenta. Dar nu inseamna ca le-am uitat. Inca sunt convinsa ca XP-ul e un sistem de operare mai bun. Ceea ce, privind in perspectiva, ma cam sperie. Sa fie viitorul mezin al windowshilor si mai rau decat asta de-acum? Sau poate de data asta le iese reteta?

Ma tem si mai tare e sa nu ma apuce plansul dupa Vista cand dau de fra’su ca e rau de tot…

Ce nu inteleg aici e de ce pariaza umf pe cei care pierd? Ii place asa de mult sa-mi faca masaj? Sa-i dau mai multe ocazii?…

Stau acum si beau o ciudatenie de ceai cu aroma de scortisoara in care am pus nesquick si miere si ma gandesc la cursul de dans de diseara, al doilea saptamana asta. Deja ma doare mana dreapta de la cel de luni, asa ca astept cu nerabdare sa vad ce se intampla dupa seara asta. De ce o fi trebuind sa stau cu mana tzeapana si privirea in tavan la dansurile astea clasice? Dar las intrebarile fara raspuns deoparte si realizez ca ma dor si picioarele, fiindca n-au vrut sa lase mana singura in aventura ei dureroasa si, cum de la dans nu patisera nimic, s-au gandit sa faca niste flexiuni ciudate, laterale, si vreo 50 din ele, ca sa fie in aceeasi galeata cu mana dreapta. Acum cred ca le pare rau, dar ce sa le fac, daca atat le duce capul?! Ce sa le spun, cum imi zicea bunica mie: daca mana ar sari de pe pod, ati sari si voi?!! Mai bine lasa-le, se invata ele minte singure, fiindca nu ma intereseaza cum se simt, diseara tot le duc la dans. Ba, daca ma supar, le si incalt in sandalele de nunta. Acum, incaltate in tenisi chinezesti, poate nu inteleg gravitatea problemei.

Auzi la mine, pantofi! Cand puteam sa ma duc la riurile de ciocolata care trebuie sa fi curs. Am cautat pe net, odata ajunsa acasa, si netul zice ca a fost festivalul inghetatei si ciocolatei. Ok, 2-0 pentru festival, avea si inghetata si ciocolata. Insa cred ca e mai bine ca n-am ajuns acolo: doar am o silueta de recapatat la perfectie pana la nunta! Nu era sa ajung in tara minunilor si numai sa privesc frumos… Deci, mai bine ca n-am ajuns. Asa macar am pantofi, adica pardon, sandale, de nunta (si ace de par care costa cam mult, daca ma intrebi pe mine, si monstruos de mult daca il intrebi pe umf)

Dar cel putin am vazut GayFest-ul. Cam tot atatia jandarmi, reporteri si fotografi cati gayfesti, cand i-am vazut eu. Mda, lipsit de spectaculozitate. Si nu compenseaza deloc deloc pierderea festivalului inghetatei si ciocolatei…

Acum e dimineata, abia m-am trezit, dupa incercari repetate de a adormi la loc in timp ce pisica avea obiectii, si mi-e foame… noroc ca am facut aseara orez cu lapte; poate asta compenseaza cat de cat. Cu un pic de scortisoara deasupra… sigur imi trece de toata ciocolata si inghetata

E un duet dintr-un musical vechi pe care-l cant (eu, afoana si fara voce, cum se poate mai bine) de vreo doua zile, spre disperarea celor din jur. Mai ales a lui umf, care ma aude cel mai des si care, pe deasupra, e indemnat de fiecare data sa cante cu mine. Doar e duet, nu?

Anything you can be, I can be greater
Sooner or later I’m greater than you.

 E 007. Ora. A fost si Bond, la televizor mai devreme. Nu l-am vazut, ca am plecat in oras. Si-asa nu m-a lasat lata Casino Royale nici vazut la cinema, dar la televizor? Mai bine m-am dus si am mancat papanasi. Am o burtaaaa…! Mi-e sa nu ma rostogolesc peste pisica la noapte

Cred ca tot de-aia ii e si ei si ma musca de mana ca sa ma desumflu. Scriu cu o mana, ca cealalta e sub asediu. Pisica mea nebuna o pindeste, o fugareste si o ataca din orice pozitie. Dupa care, sa celebreze victoria, face un tur de garsoniera-viteza, fix pe linga vaza care are si flori si apa inauntru, pe deasupra laptopului meu, pe jos, pe geam, pe bar, pe scaun si inapoi in pat. Ma retrag in baie, asa nu se mai poate!

Asa deci, dragule, daca-mi dai voie, am sa-ti spun Georgel, fiindca nu stiu cum te cheama. Deci Georgel, anii sunt formati dintr-un numar de zile, iar zilele din ore, si orele pot fi reduse la secunde. Problema e ca, desi orele au acelasi numar de secunde si zilele acelasi numar de ore, in conventia moderna, anii sunt nehotariti, unii au 366 de zile, aia bisecti, iar altii 365, aia normali. Asa ca trebuie sa te hotarasti ce ani ai tu, sa inmultesti cate zile sunt intr-un an jumate cu 24 de ore intr-o zi si apoi cu 3600 de secunde intr-o ora si rezolvi problema. Acuma, daca ti-e lene, uite rezultatele:

- daca sunt doi ani de 365 de zile, atunci un an jumate are 47.304.000 de secunde

- daca e un an normal si jumatate de an bisect, sunt 47 347 200 secunde

- daca e un an bisect si jumatate de an de 365 de zile, atunci avem 47 390 400 de secunde

 Bine Georgele? Hai, nu mai calcula, ia raspunsurile direct si vezi daca castigi la ConQuiztador

[ Much Later Edit: pentru xyz, programatorul lenes, facem si calcul de secunde intr-o luna, dar si lunile, ca si anii, sunt de mai multe feluri, draga xyz (ce bine ca nu trebuie sa te mai botez eu, ca ti-ai dat un nume), asa ca avem calculul pentru luna februarie, cu si fara ziua 29, si apoi cele pentru 30 si 31 de zile. si pentru simplitate, am pus ora/zi/luni/ani:

O ora  - 3600 secunde
O zi - 86400 secunde
Februarie 28 de zile - 2.419.200 secunde
Februarie 29 de zile -  2.505.600 secunde
O luna de 30 de zile - 2.592.000 secunde
O luna de 31 de zile -  2.678.400 secunde
Un an normal - 31.536.000 secunde
Un an bisect - 31.622.400 secunde

//end of Edit]

Azi m-a sunat mama sa-mi spuna ca trebuie sa ajung neaparat acasa, ca vine cineva si trebuie sa-l cunosc. Parea important, asa ca in jumatate de ora m-am prezentat la usa, intrebandu-ma cine oare e asa de important ca a trebuit sa plec de la serviciu sa-l cunosc?

Intru in casa… vopsitorii stateau la o tigara, mama pe balcon… (la ai mei acasa e santier pentru moment, ca renoveaza living si bucatarie si hol, pentru asta sunt diversi muncitori prin casa). Nimeni necunoscut si nimeni care sa para important. Daca nu cumva a descoperit ca unul dintre muncitori e de spita regala, nu inteleg pe cine trebuie sa cunosc…

 O intreb, imi spune ca acum s-a dus tata sa-l ia de la autogara. E si tata implicat? Hmmm… Dupa zimbet e ceva suspicios… Si mai ales ca am banuit ceva de la telefon, asa ca am intrebat daca e om, animal sau obiect, si a evitat intrebarea. Dar totusi, de la autogara? Oare vine de departe? Si de ce cu autobuzul/rata? Vine de la tara? Cine e frate?! Nu poate sa-mi spuna, dar mi-l prezinta tata imediat.

Si intra tata, cu o cutie sub brat. O cutie. Bun, am eliminat omul. Astept sa se apropie si ma uit plina de curiozitate in cutie – era dumnealui:

Are 6 saptamani, e ciobanesc german, sau caine lup, si inca nu are un nume, desi Cedric e o posibilitate. Teoretic va sta la curte, dar practic inca nu, fiindca abia are 6 saptamani Si e tare trist, fiindca abia a plecat de la mamica lui.

Voiam de ceva vreme s-o cumpar s-o citesc, dar acum ca s-a ivit posibilitatea, ma apuc de ea online… si daca ma prinde si n-o termin pana se termina luna, asta e, o caut in librarii, oricum o cumparam candva. Nu stiu cand a inceput luna, stiu ca deja e online, la adresa http://browseinside.harpercollins.com/index.aspx?isbn13=9780060558123&WT.mc_id=author_AmerGods_FullAccess_022208

Ocazia cu care ofera gratuit cartea este implinirea a 7 ani de cand a inceput blogul lui, http://www.neilgaiman.com/

Oricum, la multi ani si multe carti gratuite inainte

Cartoful Terorist

Am facut mai demult friptura la cuptor cu cartofi (tot la cuptor). Pus in tava toate alea, bagat la cuptor si dat cuptorul pe la treapta 4-5. Din 10 in 10 minute verificam ce mai fac si mai umblam pe sub cartofi si pe sub carne, sa nu se lipeasca, sa nu scada liquidul din tava, etc.

Dupa 45 de minute tot nu erau gata, asa ca imi bag picioarele, dau cuptorul la maxim. 10 minute mai tarziu vin sa verific. Evident, apa se evaporase de tot, cartofii se lipisera de tava, iar din cuptorul deschis iesea fum   Opresc cuptorul, disperata, scot tava, ma uit pe toate partile ce pisici s-a ars, ca mirosea a ceva ars rau, nu asa… dezlipesc cartof dupa cartof, ma uit pe spatele tavii… nimic. Si totusi ziceai ca am cauciucuri pe foc, asa dens era fumul. Stiind ca n-am la indemana o masca de gaze pentru urgente din astea, ma dau un pas in spate, inspir adinc, facandu-mi curaj, si ma aplec sa vad ce e in cuptor.

Acolo, cu ochii inlacrimati, descopar sursa fumului – un cartof terorist sinucigas. Sarise din tava exact pe plita de la cuptor si se carbonizase ultima data cand verificasem eu cuptorul Nu stiu ce revendicari a avut cartoful sinucigas, pentru ca nu am reusit sa dau de nimeni care sa-l fi cunoscut, dar oricum, drept represalii la atacul terorist am mancat jumatate dintre cartofii ramasi in tava! Sa se invete minte data viitoare!!!

Asa ca de doua zile incoace, dimineata, cand imi iau micul dejun, ii arunc cate o privire cum sta linistit in coltul lui si ii zic asa, ritmat, ca intr-o incantatie voodoo: “stiu ceva ce tu nu stiiiii, stiu ceva ce tu nu stiiii. hihihihhi!” (ris putin lugubru si in mod cert diabolic)

Ce stiu? Voua pot sa va spun, ca sunt sigura ca aragazului i-e prea lene si nu va intra niciodata pe net ca sa afle. Vine mama sa faca mancare pe el! Ha ha! O luna intreaga! Sa vada el ce viata de huzur a avut cu mine!

 Acum, fara nici o legatura, sau cu legatura la Piatra Olt, cum zicea un cititor fidel , citeam extrase din stirile de pe realitatea.net, si intre lansarea DVD-ului cu “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” (tare bun film, astept sa-mi iau si eu dvd-ul, uite si un articol despre el care mi-a placut), stirile cu taxa auto, cu benzina de la omv/petrom, cu gazul de la rusi, cu telegondola de la piatra neamt si epidemia de gripa a mecanicilor de locomotiva din germania (nu puteau si astia sa faca greva ca toata lumea? ei fac gripa??), am vazut o stire care m-a amuzat si intristat in acelasi timp.

Ati inteles ceva din paragraful anterior? Ziceam ca am citit o stire. Cum ca Arabia Saudita a interzis trandafirii rosii. Politia religioasa din Arabia Saudita a interzis vinzarea lor, ca sa fiu mai exacta. Aveti idee de ce? Vreo banuiala, ceva?

Hai sa va spun. Fiindca trandafirii rosii sunt un simbol al zilei indragostitilor, o sarbatoare care incalca preceptele islamice. Aha, da, ati auzit bine! Probabil ca urmeaza interzicerea ursuletilor de plus si a bomboanelor de ciocolata, ca sa incheie cu simbolurile legate de ziua indragostitilor. Si astept si interzicerea iepurilor, fiindca aduc oua de Paste, si a sosetelor, fiindca se agata de seminee, incarcate cu cadouri, la Craciun.

A, si revin la legatura la de la Piatra Olt de mai devreme, ca sa va spun ca grecii care lucreaza in transporturi au fost nemultumiti ca mecanicii de locomotiva germani de mai sus au fost loviti de epidemia de gripa, si cum la ei n-a venit gripa, au zis sa vina greva. Nu ca mi-ar fi pasat in mod normal, dar si-au ales cea mai nepotrivita zi din istoria universului sa faca greva. Ziua cand Umf trebuie sa vina acasa. Maine. Cu un zbor cu escala in Atena. Drept urmare, zborul s-a anulat. Asa ca toti lucratorii din transporturile grecesti au niste urari ‘calde’ din partea mea si le doresc ca macar gripa aia germana sa ajunga si la ei. Tot vor sa nu vina la lucru.

 Mi-am zis: trebuie sa cumpar DEXul acum, cat inca s-ar putea sa nu existe nici un cuvant nou aparut. Si asa-i, nu existau cele doua cuvintele pornite sa-mi distruga linistea si echilibrul. Doar ca am intalnit altul pe care nu-l stiam deloc. Habar n-aveam ca asa un cuvant amuzant exista in limba romana. nicicacum. Si daca stau sa ma gandesc la chinurile prin care trece limba romana in ultimul timp si la starea mentala precara a unor membri ai Académiei (da, am pus un accent acolo, sa sune mai invechit asa, ca e in ton), astept cat de curand pe fratele lui nicicacum cu cand in coada.

Oricum, trebuie sa-mi cumpar DEX-ul cat de curand, nu cumva sa se re-editeze cu adaugirile noi. Tot ma gandesc sa imi iau un Scrabble, si daca-l iau, trebuie sa am o referinta pe care sa ma pot baza. Dar… mai intai sa gasesc pe cineva sa joace Scrabble cu mine.

A venit pranzul si cum rostul pranzului e sa mananci, am zis sa efectuez si eu actiunile antemergatoare si sa-mi procur mancarea. Urmand ca apoi s-o mananc. Desi incep sa ma intreb care e utilitatea actiunii asteia intr-un final, daca tot o mananc si raman fara ea, de ce ma mai chiuni sa iau mancarea? Ar fi doua solutii posibile: ori sa o iau si sa n-o mai mananc, dar iar ma izbesc de inutilitate, ori sa n-o mai iau de loc, ceea ce mi se pare o idee foarte buna din mai multe aspecte, cu o mica exceptie: eu ce mai mananc? Ceea ce inseamna ca pana gasesc solutia optima la intrebarea noua, va trebui sa raman in cercul asta vicios de a imi procura mancare si a o manca apoi, ramanand fara ea.

Azi am cumparat un preparat din peste. Cel putin asa scria pe cutie: “Salata peste. (si mai jos) Tiganeasca”. Am scuzat omisiunea conjunctiei din denumire pentru ca parea sa o substituie abundenta de pasta de tomate din cutie si oricum conjunctia nu tinea de foame, si am decis ca ‘salata peste tiganeasca’ va constitui pranzul meu. Am completat adaosul nutritiv zilnic cu niste paine, un actimel si o hubba bubba albastra, si am plecat inapoi spre serviciu pentru a da un sens notiunii de pranz. Sa mananc adica.

Am luat o furculita, am deschis cutia si am inceput sa caut, prin abundenta de pasta de tomate, bucatelele de peste. Le-am gasit. Pe toate 4. Minuscule. Noroc ca nu era cutia mai mare, ca dura mai mult timp sa le gasesc. Am mai cautat un timp zadarnic, dupa care mi-am dat seama de ce se numea salata tiganeasca. (nu spuneti ca sunt rasista, e o gluma. e amuzant, daca nu stati sa va ganditi prea mult) Fiindca au furat tiganii pestele. Si conjunctia. Si a ramas doar pasta de tomate.

Ce-i drept, am citit apoi pe eticheta si am vazut ca scria in compozitie: pasta de tomate (minim 48%). De data asta probabil ca au vrut sa fie generosi si au pus cam 85%… poate mai mult. Capacitatile mele estimative nu functioneaza perfect in lipsa nutrientilor. Ce n-am inteles e de ce n-au fost la fel de generosi cu pestele? Poate fiindca nu scria nici o cantitate minima de peste? In cazul asta… nu mai bine se numea ‘Salata sos tomate. (si mai jos) Tiganeasca’? Sau.. si mai simplu… ‘Salata Tiganeasca’. Asa nu ii lipsea nici conjunctia. Si nici pestele, ca nu-l anunta din denumire.

Ingredientele piftiei de pisica sunt o piftie de porc pusa la inchegat si un pui de pisica mult prea curios si neastamparat. Tot tzopaind ca zevzeaca prin toata casa fara motiv, ca orice pisica nebuna, pisica noastra (Pixie dupa numele original,  <sau pixy, pixi… ne mai gandim la ortografierea numelui inca> Piftiuta, Pif sau Miss Piftie mai nou) a ajuns si in balcon, unde se raceau linistite si fara griji cateva vase cu piftie. Habar n-aveau ele ca va veni meteoritul in forma unei pisici de 4 luni jumate care n-a invatat inca sa se uite in ce sare. Si… a sarit. In piftie. S-a auzit un miorlait disperat de pe balcon (nu, nu era fierbinte piftia, nici o grija, era rece, dar totusi uda, ceea ce i-a displacut profund Pixicii). Miorlait urmat imediat de pisica murata cu o privire ingrozita care isi scutura pe rind fiecare dintre cele 4 picioare de pe care picura piftia.

Am incercat sa nu traumatizam pixica si mai mult spaland-o, asa ca a fost stearsa bine cu prosopul, dar cum 2 ore mai tarziu pe unde trecea ramanea miros de piftie cu usturoi, am traumatizat pixica si am spalat-o. A fost nevoie de doi oameni (nici unul dintre ei nu eram eu, fiindca nu particip la actiuni traumatizante) si mult chin in a tine pixica si a o spala fiindca, din nefericire, e o pisica la fel ca majoritatea acestor feline, care uraste apa. Cu pasiune. Ca urmare a spalarii pixicii au rezultat o pisica uda si total disperata inca mirosind vag a usturoi, doua tricouri ude, un prosop la fel si multe miaunaturi.

Piftia de pisica, apropo, are acelasi gust cu piftia de porc, se pare. Probabil ca a stat prea putin Pixica inauntru. Dar cum am vazut ca ii place sa intre in cuptorul cu microunde, poate mai incercam alte preparate cu aroma de pisica in viitor, s-ar putea sa iasa mai bune >:)

Si daca as putea sa plec de pe planeta s-ar extinde si mai mult

Dorul de acasa trebuie sa fie cam la fel de mare cat si conceptul de acasa, ca doar il cuprinde… Si cand “acasa” e o tara intreaga, va inchipuiti voi cat e dorul Si dorul asta are o chestie… se transmite. Ca pojarul. Mai ales cand impodobesti bradul sau cand asculti colinde.

Las’ ca vine vineri si ajunge toata lumea de sarbatori acasa. Sau aproape toata lumea…

Si daca tot am intrat, am aruncat  un ochi si pe cautarile de ieri si azi de pe google care mi-a aruncat vizitatori anonimi dar bineveniti pe blog. Va zic imediat, dar intre timp… am constatat ca wordpress s-a gandit sa faca un cadou de sarbatori utilizatorilor romani si sa le dea o interfata in anglo-romana pura, din care citez, la intamplare, categoriile dupa care se poate face statistica: “Days, Saptamani, Months”. Sau meniul de administrare: Dashboard a devenit Panou, Write a devenit Scrie, dar Presentation a ramas in engleza. Cum ziceam, Angloromana pura.

Asa, sa revenim la cautari. De “antena satelit” si “cum se sparg satelitii” n-ar trebui sa mai zic nimic, deja cred ca numai de sateliti se vorbeste la mine pe blog. Apropo, satelitii se sparg ca geamurile la Audi – foarte greu. Dar astea sunt deja banale. Avem in schimb “retete de prajituri” (si inca le voia cu poze! Auzi, ala de se dadea rotund cu salata de mai sus, baga repede o reteta de prajituri cu poze ca si comentariu, sa aiba lumea ce citi), “precipitatii” (probabil ca voia sa ajunga la weather.com si nu stia cum ii zice), “spiridusi irlandezi”(n-avem, decat autohtoni)…

Umm… cam atat… ma duc la ping pong (ma antrenez pentru campionatul firmei – tineti-mi pumnii. va zic maine mai multe de campionat)

E o tema craciuneasca, iar Craciunul ma invadeaza de aproape o luna. Inca nu e decembrie, dar Craciunul e peste tot. Va povestesc alta data de invazia asta continua, acum doar voiam sa stiu cum va place tema asta. Are scris mare, culori calde si brazi in sezon.

 Si ca sa nu las un articol asa despuiat, hai sa si spun ceva in el. Am umblat prin administrarea blogului o vreme, cat am ales tema asta si m-am uitat ca un copil in fata unui tablou de luminite: “asta ce face? dar asta? si asta? pot sa apas asta?”. Am ajuns sa vad statistici si am aflat ca azi a fost cea mai obositoare zi din viata blogului meu. A avut 68 de vizitatori si deja a ramas fara dulceata si serbet. Mai are doar niste bomboane de ciocolata, dar daca vreti sa-l mai vizitati azi, ar fi bine sa nu intarziati mult, ca pare somnoros rau. Nu e obisnuit cu vizite multe.

Am ajuns si la cuvintele pe care le cauta oamenii in google de nimeresc pe blogul meu. Pe langa vreo patru feluri de cautari dupa “satelit”, “antena satelit” sau cum se vede el din satelit (iti zic eu, foarte, foarte mic), am cautari dupa “povesti cu crocodili”, “de ce imi scrie tastatura singura”, dar cea mai tare dintre cautari este “cultivare salata verde”.

M-am gandit ca ar trebui sa scriu cate un articol pentru fiecare din aceste probleme spinoase prin care s-a ajuns pe blogul meu. Macar sa gaseasca si oamenii raspunsuri. Trebuie sa studiez putin pentru cultivarea salatei verzi, dar stiu deja de ce ii scrie tastatura singura – am scris in articolul dinainte: piticii de calculator sunt de vina!!!

 In capul meu “gospodina” are ca cel mai apropiat sens “bucatareasa”. Si bucatareasa… nu-s. Imi ies uneori incercarile culinare, ce-i drept, dar apelez la consultanta de specialitate.

 Eh, dar uneori ma apuca bucatareala. Fac niste prajituri grozave. Numai cand am chef, si se intampla destul de rar, dar fac. N-a fost cazul azi.

 Azi am apelat la gogosile instant. Ca sa ma pot da mare ca am facut si eu o data in viata gogosi. Dar nu cred ca va ramane un eveniment unic, fiindca mi-au iesit prea bune If i do say so myself!

 Sa va dau reteta? Se cumpara cutia cu prafuri de gogosi, se amesteca cu apa calduta asa cum scrie pe cutie (partea in romana, ca aia in araba n-am citit-o), se pune la dospit 45 de minute si apoi se iau gogosile cu lingura si se pun in ulei incins. Si se mai si scot, ulterior.

 Mi-au iesit bune. Totusi, a doua oara nu mai cumpar prafuri de gogosi. Asta fiindca am citit si eu pe cutie sa vad ce e inauntru – faina, zahar, sare si un plic de drojdie. Si-atat. Apa am pus-o eu, de la mine. Si ce, nu ma pricepeam sa pun si restul? Dar mi-a fost lene… Astea pareau mai instant

 Si in timp ce scriam gogosile de mai sus am avut o discutie cu un bun prieten care se plictisea in tren, din care pun aici un fragment:

Eu: ce faci la cluj?
B: stagiu aikido
Eu: te duci tocmai la cluj pentru bataie?
B: ihi
Eu: nu-ti puteai gasi pe cineva sa-ti dea aici in bucuresti?
Eu: masochist ce esti
B: plm, da am subiect de blog luni
B: hihi
Eu: clar, merita sa iei bataie ca sa ai subiect de blog
B: vezi? stiam ca mantelegi
Eu: lasa eu nu ma implic atat, eu doar fac gogosi

Se ia o fraza scrisa in engleza, se trece succesiv prin cateva traduceri online in diverse limbi si se analizeaza rezultatul.

Eu am incercat sa scriu o fraza banala: “You have to try this fun site because the results are hilarious.” si iata rezultatul:

Translated back to English: “They must control this place of the safeguard, because it gives return to her for her is for is urkomisch.”

asa… deci telefonul fara fir era mic copil pe langa siteul asta http://tashian.com/multibabel/

Ce se tot dau mari calculatoarele astea cand ele habar n-au sa calculeze?
Zau asa! O operatie care pare banala si absolut usor de facut pentru oricine trecut de clasele primare, calculatorul o greseste cu brio si iti pierde o cifra:

    System.out.println(20.4*100); // afiseaza 2039.9999999999998
    System.out.println((long)(20.4*100)); // afiseaza  2039

Deeeci…. daca vrei sa ai o valoare in double si o inmultesti cu 100 ca s-o treci la o valoare long, e posibil sa nu fie asa de simplu cum ti se pare tie. In zelul lui de a-ti arata cu cate zecimale poate el sa calculeze, computerul uita pe undeva o zecimala, se face ca nu-i asa si iti spune ca de fapt atatea au fost de la inceput, te inseli tu cand ii spui ca a gresit.

Stii care e solutia simpla? Sa-i aduni 0.0000000000001 - Ai idee insa ce se intampla acum? Ei  bine, nu! Sigur ca n-ai idee. Doar tu nu gandesti ca un calculator (prima operatie trebuie sa te fi lamurit deja!). Ai crede ca prima valoare afisata ar trebui sa fie 2039.9999999999999 sau daca esti optimist, chiar 2040.00, dar nu… va fi 2040.0000000000001.

Solutia insa functioneaza, conversia la long a valorii rotunjeste cum trebuie, rezultatul e bun, dar inmultirea continua sa fie  complet aiurea.
You must love java!!!!

Ce voiam sa spun de fapt… e ca un fel de deformatie profesionala, doar ca e legata nu de slujba, ci de o pasiune. Deformatia in sine e inclinatul capului spre stanga.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la casa parinteasca imi amintesc nu de prichiciul vetrei cu motocei, ci de biblioteca frumoasa de lemn, plina cu tot felul de carti. Si ca sa-mi aleg una singura pe care s-o citesc trebuia sa inclin capul spre umarul stang ca sa pot citi titlurile. Inca din copilarie fac miscarea asta de cate ori trec pe langa o biblioteca, dar abia azi am ajuns sa constat ca toate titlurile de pe cotoarele cartilor sunt scrise in aceeasi directie.

Sa fie oare o conspiratie?

 “Va rod dati indexul de la AR + AC”

Ce-i drept, am uitat sa pun in casuta postala a administratiei hartiuta cu indexul si consumul de apa pe luna asta, dar chiar sa ma roada?! N-am intarziat decat doua zile! Si parca nu se auzise de canibalism in partile astea.

Totusi, n-am mai stat pe ganduri, am citit repede contoarele si am pus in cutia postala rezultatul. Poate ca gresise litera si amenintarea era ivoluntara, dar tanti care se ocupa de administrare e destul de rotunda… nu vreau sa-mi asum nici un risc.