Doua zile si vine examenul cel mai greu din viata mea,unde toti asteapta foarte mult de la mine,iar asteptarile lor mi-a orbit dorinta  proprie de a trece cu brio.Stiu ca nu ma bazez pe mine si nu as fi in stare sa il iau insa ii aud pe toti din jurul meu cum imi ureaza bafta stiind ca ma voi descurca.Totusi sunt optimista,imi doresc,daca as fi vrut si m-as fi straduit as fi putut…acum doar mai sper.

Niciodată nu mă asculţi până la capăt, m-am grăbit să-l admonestez, deşi eu eram cel care se oprise din povestit. Adevărul este, mi-a spus, că şi eu am pierdut odată două zile aşteptând un mesaj. Cât despre mine, nu pierdusem, cel puţin pănă acum, decât una, dar mă gândesc la mâine ca la un tribunal pregătit să mă condamne. Nu vrei s-auzi, nu?, mă întrebă, zâmbindu-mi, şi eu am clătinat din cap; nu, n-aveam chef să ascult pe cineva acum, nu puteam decât să vorbesc, chiar dacă aş fi riscat să nu mă mai asculte nimeni. El însă nu luă în seamă semnul meu şi începu să-şi amintească, cu voce tare, lăsându-se în seama amintirii.
Ea trebuia să plece vineri. Cine era ea? am întrebat, însă Iulian a continuat fără să ia în seamă întrebarea mea. Avea, spunea, motivele ei, şi după toate insistenţele mele de a mai rămâne o zi am primit numai o îmbrăţişare. Mi-a încheiat haina, a luat geanta pe care o purtasem eu până acolo, şi a dispărut în măruntaiele metroului. Să-mi scrii!, mi-a strigat, înainte ca uşa să se închidă şi trenul să pornească în drumul lui de vierme. O ameninţasem că nu-i voi scrie dacă pleacă, deşi nu aveam de când să mă ţin de promisiune. Nu aş fi putut, înţelegi, nu? Când am ajuns acasă i-am scris primul mesaj. Nu mai ştiu exact ce i-am scris; probabil că-mi era deja dor de ea, că speram să ajungă bine, o întrebam când avea să se întoarcă; nimic complicat. Apoi am citit într-un ziar că în gară avusese loc un incendiu şi toate trenurile aveau întârzieri de câteva ore. Probabil nici măcar nu plecase încă, m-am gândit, şi cred că avusesem dreptate. Aşa că i-am mai scris un mesaj. I-am scris că incendiul acela era semnul că nu ar fi trebuit să plece, că eram aproape hotărât să vin după ea şi s-o opresc cumva, s-o întorc din drum. Hotărârile ei erau neclintite. Apoi am început să aştept. Aşteptarea e cel mai chinuitor lucru. (Am zâmbit, privind încă o dată ecranul calculatorului, să verific dacă îmi scrisese; nu.) Au trecut câteva ore bune, s-a făcut între timp seară. Era, cred, sfârşitul lui aprilie, şi zilele se lăbărţaseră deja pe vreo cinşpe ore. Mă chinuiam să citesc. Câte o pagină la zece minute, pe care o răsuceam fără să înţeleg ce citisem. Aşteptarea mă confiscase cu totul şi mai ales nerăbdarea ca o gheară înfiptă în grumaz. Nerăbdarea mă sufoca, şi speranţa că o să-mi scrie, că îi era şi ei dor de mine, că avea să se întoarcă duminică, aşa cum o rugasem eu.
Condiţiile astea sunt eu!, mi-a spus, cu câteva minute înainte de a pleca, atunci când eu avusesem curajul să-i spun că mi se par insuportabile condiţiile impuse de ea. E clar, n-o înţelegeam, şi totul se complica îngrozitor. Totul era uimitor de simplu, constata ea, şi poate că aşa era din perspectiva ei. Nu şi dintr-a mea. Dar ce mai conta. Se făcuse deja ora unu noaptea, şi nu primisem nici un mesaj. M-am hotărât să-i scriu eu. I-am scris, spunându-i că sunt îngrijorat, că vreau să ştiu măcar dacă a ajuns cu bine, că mi-e dor de ea – cam aşa se terminau toate mesajele pe care i le trimiteam – şi că o rugam să se întoarcă duminică. Am mai aşteptat o oră, şi i-am scris iaraşi. Mă purtam ca şi când aş fi fost îndrăgostit; desigur eram, dar arătând asta în felul în care o făceam deveneam îngrozitor de vulnerabil. Nerăbdarea mă înnebunea de viu, nerăbdarea şi aşteptarea. Timpul începea să se răsucească în loc. Eram mereu cu ochii pe ceas, sperând să primesc mesajul. Obosisem. Înainte să mă pun în pat, i-am mai scris un mesaj. De data asta, tonul era uşor schimbat. O învinovăţeam. Mi se părea nedreaptă şi crudă. Încheiam însă în acelaşi fel. Da, îmi era dor de ea. Şi aş fi vrut să nu fi plecat. Ce mai conta ce aş fi vrut eu, când gândul meu era riguros inutil, atât de bine organizat în inutilitatea lui.
M-am întins în pat ca să mă gândesc iarăşi la ea. Nu puteam să adorm. Nerăbdarea şi aşteptarea se transformau în frustrare şi furie multiplicându-şi forţele. Eram cu totul înlănţuit. Cred că m-am ridicat de zeci de ori din pat, numai ca să verific dacă mi-a trimis vreun mesaj. I-am mai scris de câteva ori, apoi am început să recitesc mesajele pe care i le trimisesem. Devenisem îngrozitor de sincer, de patetic, de comun. Nici nu mai ştiam să scriu. Greşeam litere şi cuvinte, inventam expresii, răbufneam uneori în cuvinte inexistente şi hilare. Dimineaţă mi-am dat seama că reuşisem să construiesc, cu toate mesajele alea saturate de cuvinte, o perdea densă ş mată, prin care n-o mai puteam zări pe ea. Ca nişte ambaleje, ca nişte pungi de plastic aruncate mi se păreau cuvintele care trebuiau să poarte nerăbdarea mea, dorinţa mea de a o îmbrăţişa, de a o săruta, de a o şti lângă mine. Totul suna gol. În unele mesaje nu făceam altceva decât să-mi ofer răspunsuri sau replici la mesajele trimise tot de mine mai înainte. Recitisem şi scrisesem zeci de mesaje. Îmi era totul insuportabil.
Sper dimineaţă am reuşit să adorm. Pentru asta înghiţisem însă două pastile. Apoi încă una; ca să fiu sigur. Totuşi n-am dormit decât vreo patru ore. Când m-am trezit, tot nu primisem nici un mesaj. I-am scris iarăşi. I-am scris însă, cerându-i să şteargă toate mesajele pe care i le trimisesem şi mai ales fără să le citească. I-am scris că o iubeam şi că nu voiam atlceva decât să fim împreună. Apoi, îmi era iarăşi dor de ea. Aşa am încheiat. M-am trântit în pat şi am mai dormit câteva ore. Dormind, mă surprindeam sperând. Era un somn conştient, un somn în stare de trezie. Nu mai puteam suporta nimic. Pătura, aşternutul, lumina. Îmi era silă să mă ridic din pat, să mă aşez pe scuan, să mă mişc, să respir. Ea tot nu-mi scria. Treceam de la deznădejde la furie apoi la nerăbdare. Eram definitiv înfrânt. În starea asta de plâns am petrecut ziua, fără să vorbesc cu nimeni, singur cu spaţiul şi timpul meu, de parcă aş fi fost un fazan pus la macerat. Îmi devenisem mie însumi ridicol şi aş fi vrut să mă scap de mine şi să fug. Îmi devenisem străin.
Era iarăşi seară, şi mie mi se părea că trecuse o veşnicie şi câteva zile în plus de la seara dinainte, când o strânsesem în braţe, sărutând-o, rugând-o să se întoarcă duminică; şi ea mă rugase să-i scriu. M-am trântit în pat, apoi…Se opri, ca şi când n-ar mai fi vrut să continue. Tăceam amândoi, el privind pe fereastră, şi eu uitându-mă, uneori, în ecranul calculatorului. Şi apoi? L-am întrebat, până la urmă, şi l-am văzut întorcându-şi din nou privirea spre mine. Ştii, mi-a spus, ca şi când ar fi răspuns întrebării mele, suferinţa e mult mai adâncă decât fericirea; mult mai riguroasă şi mai reală. Apoi?, întrebă de data asta el. Nimic. De-atunci n-am mai văzut-o niciodată, dar nu mai aştept să-mi scrie. Am încetat să aştept a treia zi dimineaţă. Aşteptarea nu durează niciodată mai mult de două zile. Dacă în timpul ăsta nu te vindeci, atunci eşti definitiv pierdut. Mă gândesc, uneori, în joacă, mă gândesc că aş putea primi, într-o zi, un mesaj de la ea. Dar nu e gândul meu, îmi zic imediat, ci ultimele zvâcniri, notele de final ale aşteptării, care se zvârcoleşte în mine, învinsă, ca un o coadă retezată de şopârlă.

Un cadou frumos de Pasti de la Andreea Antonescu…un nou single, compus de Gabi Huiban, intitulat “Mi-ai luat inima”. Sound-ul e magnific, e ceea ce i se potriveste cel mai bine Andreei. Sper sa atinga succesul de altadata!

Asculta AICI noul single ANDREEA ANTONESCU!

Datorită unora sau altora, n-am apucat să termin adăugirile primei părţi. Dar în două zile va fi gata. Corectura a fost făcută, măcar atât, acum mai am doar de modificat una alta. Ştiu, nu vor fi minuni în două zile, dar va fi mai bine, asta e clar.

Eu sper ca la începutul lunii aprilie cele două volume din cartea I să fie pe piaţă. Încă nu ştiu nimic concret, dar bine, nici eu nu sunt încă gata. Dar lucrez la ea. Lucrez, da, lucrez. Ce dacă e 8 martie? Asta înseamnă că n-am voie să muncesc? Ba am. Mai ales că o fac cu drag. O fac pentru cititori şi pentru toţi cei care au cumpărat cartea şi au de gând să o cumpere.

Nu cred că mai aveţi mult de aşteptat. Eu termin, apoi editura mai aruncă un ochi critic, n-ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni toată povestea.

Hei, acum lăsaţi-mă să muncesc

Astazi, 25.09.2008 o puteti urmari pe Andreea Antonescu intr-o ipostaza in care o vedeti foarte rar si anume in cea de VJ MTV. Ea va prezenta editia de la ora 21.30 a MTV News!

Vizionare placuta!

In actualul numar al revistei “Felicia” (o mai gasiti la punctele de difuzare a presei pana pe 24 septembrie) puteti citi un interviu foarte sincer, in limitele bunului simt si cuprinzator (4 pagini) cu Andreea Antonescu. O sa aflati printre multe altele:

-> cum vede AndreEA acum faptul ca tatal ei nu mai este printre cei vii, perioada cand a fugit de acasa si puteti afla motivele pentru care cariera ei muzicala nu a mers chiar “snur”

-> cand va fi lansat noul album, ce piese exista deja pe el si ce piese mai asteapta inca

-> care este cartea care a marcat-o pe AndreEA si i-a schimbat intr-o oarecare masura perceptia despre viata

-> ce a determinat-o sa afirme ca lucrurile frumoase nu se pot cumpara

Interviul e ca o poveste, mai exact, afirmatiile Andreei sunt cuprinse in textul scris de redactorul “Felicia”.

Multumim revistei Felicia pentru coperta + cele 4 pagini cu AndreEA!

Multi credeau ca Revista CIAO va intrerupe in aceasta vara traditia si nu va mai publica poze de la plaja cu AndreEA Antonescu, dat fiind ca editiile “Fete la plaja 2008″ pareau sa se fi incheiat.

Ei bine, am o veste buna pentru fanii Andreei: cantareata a fost pozata week-endul trecut pe plaja, iar pozele vor aparea in urmatorul numar al revistei CIAO. Pe 3 septembrie sunteti invitati sa cumparati revista CIAO pentru a vedea (printre altele) poze noi cu Andreea Antonescu in costum de baie!

Incep prin a spune, ca astazi am aflat ca exista in Romania un ziar numit “Interesul public”, in timp ce cautam noutati despre Andreea Antonescu pe internet. Nu o sa pot intelege niciodata de ce nu se ocupa nimeni asa cum trebuie de promovarea Andreei. Piesa “Doua zile” cu care si-a facut comeback-ul a fost una reusita, videoclipul unul de imagine, dar frumos si el, invitatii in emisiuni au fost, insa piesa nu a reusit sa intre pe majoritatea radiourilor, iar posturile tv de specialitate aproape nu au difuzat videoclipul deloc (in afara de U TV, care l-a difuzat des). A doua piesa, “Ridica mainile”, despre care am vorbit aici, a intrat scurt in topul 100 romanesc, insa a iesit la fel de repede. Mi-a placut mai mult primul single, dar mult mai mult, “In fiecare zi”, o piesa care din pacate nu a fost aleasa pentru a fi promovata.

Alte lucruri pe care nu le pot intelege, sunt reprezentate de faptul ca nimeni din managementul Andreei, nu sta de vorba cu fanii (si exista destul de multi, chiar daca numarul lor e intr-o continua scadere), nimeni nu raspunde la mailuri, nimeni nu se ocupa de site-ul ei oficial. Nicaieri nu sunt anuntate concertele pe care urmeaza sa le sustina Andreea, apartiile ei la tv, niciunde nu apare cu un statement in legatura cu articolele mai mult sau mai putin reale care se scriu despre ea. Imi pare rau, dar nu asa se promoveaza un artist, nu stiu ce pazeste Joey D’Alvare cu firma lui, dar Andreea Antonescu a fost lasata balta.

O fata cu asa un potential, al carei nume e deja un brand, care in continuare starneste reactii de tot felul cand apare pe coperta unor reviste/ziare si nu numai, va reusi mereu sa vanda, sa aiba succes atata vreme cat se elaboreaza o strategie de marketing facuta special PENTRU EA, pentru a o readuce cu adevarat in atentia publicului cu muzica ei, nu cu altceva. Primul album solo al Andreei a luat discul de aur, s-a vandut foarte bine, nu o sa pot sa imi explic de ce acum lucrurile stau altfel. Fiecare pas e important, pentru ca mentalitatea oamenilor se schimba greu. Totusi, nu ma apuc sa elaborez eu strategii de marketing, pentru ca nu ma plictisesc si pentru ca am viata mea, care e oricum destul de complicata, nu am timp sa fac nici voluntariat, nici altceva, nici macar nu stiu daca ma citeste cine trebuie. Oricum, pentru AndreEA, in amintirea “vremurilor bune” as putea sa imi pun ideile la contributie si ar putea iesi ceva frumos, ar putea sa revina pe locul pe care il merita si pe care il ocupa pe scena muzicii romanesti.

Cum spuneam la inceputul entry-ului, ziarul “Interesul public” a scris in lunile aprilie-mai 2008, patru articole negative la adresa Andreei Antonescu. Titlurile articolelor sunt urmatoarele (dati click pe titlu si ajungeti la articol):

Andreea Antonescu a pus ochii pe banii lui Traistariu (11.04.2008 )

Andreea Antonescu, sex la telefon cu detinutii de la Rahova (15.04.2008 )

Andreea Antonescu, facuta “posta” la o petrecere din adolescenta (25.04.2008 )

Andreea Antonescu – aventura in SUA cu un barman de culoare (09.05.2008 )

Personal, imi vine greu sa cred ca Andreea s-a dus in America pentru a se culca cu vreun barman, cum sugereaza articolul de pe data de 09.05.2008. Are o relatie cu un baiat frumos, tanar si bogat (inainte de toate tanar & frumos), nu cu un mos care sa o intretina, ce si-ar mai putea dori? Totusi, este singurul articol referitor la vizita Andreei in SUA. Nu inteleg cum un ziar poate terfeli in acest hal prin noroi o persoana publica, sper ca au dovezi in ceea ce au scris. Nu stiu in ce masura stie Andreea de articole, dar sunt convins ca nu o sa fie o veste buna. Alte guri rele se intreaba din ce bani a reusit Andreea sa isi ia Porche Cayenne si cum reuseste sa isi intretina masina, pentru ca e una care consuma foarte mult.

Ajung la aceeasi intrebare pe care am mai pus-o: ce se intampla cu managementul Andreei? Chiar a fost lasata balta? Consider ca AndreEA poate ajunge iar sus, in varful showbiz-ului romanesc, trebuie doar promovare de calitate, in presa si in emisiuni de calitate. Alt argument in sprijinul afirmatiilor mele este simplul fapt ca cele doua videoclipuri ale ei (Doua zile & Ridica mainile) au strans un numar de vizualizari aproape atat de mare cat piesele Crush&Alexandra Ungureanu sau Morandi si nu au avut nici pe jumatate aceeasi promovare. Incerc sa explic, ca Andreea Antonescu prezinta in continuare un interes foarte mare pentru populatie, dovada sunt si desele invitatii la concertele pentru romani din America, Spania etc. De ce nu reuseste sa ajunga din nou in “varf”?

Andreea Antonescu a filmat de curand noul videoclip pentru piesa “Ridica mainile“, scrisa pentru ea de catre cei de la BUG Mafia. Zilele acestea, AndreEA isi va promova noua piesa, fiind invitata la o gramada de emisiuni TV, prima dintre ele a fost “Happy hour”, unde a socat prin tinuta non-comformista si totodata locul unde a interpretat in premiera piesa. Informatiile mele duc spre ipoteza ca AndreEA este de-a dreptul incantata de aceasta noua colaborare cu BUG Mafia si deja lucreaza la o a doua piesa cu ei.

De mentionat, ca aceasta este deja a doua piesa care se promoveaza, de la comeback-ul Andreei, prima fiind Doua zile, intr-un alt stil, compusa de cei de la trupa Class.

Conform ziarului CanCan: Blonda a ajuns de pe platoul de filmare, direct la Urgenta, cu o criza acuta de rinichi. Incidentele nefavorabile de la filmari si sensibilitatea capatata pe fondul unor probleme mai vechi, au adus-o pe Andreea intr-o stare destul de grava. Din cauza unor defectiuni tehnice si a unei pretentii regizorale, cantareata a fost nevoita sa stea aproape doua ore desculta, in conditiile in care temperatura suportului pe care statea catarata era destul de modesta. Durerile au aparut cu ore bune inainte de a se striga “Stop, cadru!”, iar Andreea s-a vazut nevoita sa continue sa zambeasca in ciuda faptului ca devenisera la un moment dat insuportabile. Si pentru ca filmarile au durat de la patru dimineata pana la unu noaptea, imediat ce a putut sa se schimbe in haine de strada, a mers la Urgenta, unde, dupa consultatie, medicii i-au prescris un tratament medicamentos. “Sunt destul de obisnuita cu genul asta de crize. Lupt cu ele de mica, de pe vremea trupei Andre”, ne-a marturisit Andreea.

Vizionare placuta!