Nevermore… sau povestea oricui dintre cei care trăim și respirăm, din timp în timp, oxigenul îmbibat cu parfumul iubirii.

(Răzvan Nicula (2009), Nevermore, Incursiune pe drumul spre Niciodată)

A fost odată ca Niciodată. Şi va mai fi, cât timp oamenii vor căuta cu frenezie iubirea, în toate formele ei, de la pasiunea fără margini, la delirul care face viaţa să atârne de un fir… de praf. Aşa aş începe depănarea poveştii din romanul Nevermore, în care un El şi un fir de praf ne atrag privirile către microuniversul unei iubiri androginice, dar fără cale de întoarcere. El, un îndrăgostit pretins a fi generic, dar în care autorul materializează atât de particular şi de palpabil, totodată, sentimentele inefabile pentru Luiza, o Ea unică şi identificabilă. Firul de praf, un geamăn în suferinţă al LUI, un înger păzitor, plătind preţul lui Niciodată pentru a nu fi avut curajul să-şi înfrunte propriul dat până la capăt. Vocile personajelor se precipită, autorul pune fără reţinere, cursiv sau întretăiat, gândurile şi sufletele la vedere. E o întreagă lume construită prin cele două voci masculine unite într-o soartă şi despărţite de o eternitate. Printre momentele de o rară sensibilitate, care sublimează banalul vieţii secolului XXI, revrăjind-o cu versuri şi legende, autorul picură cu măiestrie dilemele iubirii contemporane şi schiţează doar, personajele. Este o poveste desăvârşită prin spontaneitatea şi frumuseţea scriiturii, prin evocări şi invocări  ale simţirilor fără seamăn. Nevermore înseamnă mai mult decât Niciodată, este evenimentul ce, o dată petrecut,  nu se va repeta în viitor, este actualizarea unui ţel suprem. În această lumină, Firul de praf îşi face o promisiune certă într-o lume incertă: că Niciodată nu se va mai întâmpla altcuiva să se declare înfrânt în faţa iubirii absolute. Dar oare această promisiune s-o facă şi El, că nu se va mai lăsa Niciodată purtat de iubire?

Cum in aceasta toamna mi-am reluat activitatea de instructor de dans si coregraf, duminica 20 Decembrie am avut placerea de a participa la spectacolul de Craciun organizat de catre Dance World si Alina Cimpoieru (coregraf) la Teatrul Masca din Bucurestii noi. Spectacol a fost daruit in special parintilor si prietenilor, cu prilejul Sarbatorilor Sfinte ce insotesc sfarsitul de an.

Cu aceasta ocazie am putut avea bucuria de a vedea pentru prima data pe scena unui teatru cele doua grupe de copii pe care le-am antrenat, pe ritmuri de vals lent si vals vienez. Repertoriul ales a fost:

Grupa 1 (Categoria de varsta 6 – 11 ani)

- Intro (miscare scenica, reverente si prezentare): Yann Tiersen – La Valse d’Amelie (versiunea orchestrata)

- Vals lent (coregrafie):  Secret Garden – Nocturne

Grupa 2 (categoria de varsta 10 – 15 ani)

- Intro (Miscare scenica, Coregrafie, Vals vienez): Gregorians – Nothing else matters

- Vals vienez (Coregrafie): Sarah Brightman – Hijo de la Luna

Dupa doar aproape doua luni de antrenamente, cu predilectie orientate catre stilul standard ale dansului sportiv – valsul – am fost impresionata de entuziasmul si rezultatele celor doua grupe, reusind intr-un interval atat de scurt sa invete elemente esentiale din vals precum si miscari coregrafice. Iata ca noile generatii sunt cu mult mai agere si mai performante. Un motiv in plus pentru care merita sa investim in cei tineri.

Alaturi de ei, pe scena au urcat dansatori ce au impresionat prin frumoase coregrafii de dans modern si costume, cantareti si un tanar prezentator de televiziune ce a tinut cu indemanare publicul cu sufletul la gura, mai ales la tombola de final. Tot la finele spectacolului, toti copiii au urcat pe scena si au cantat a capella un colind romanesc.

Le multumesc elevilor mei – pentru deschiderea de care dau dovada, entuziasmul si puterea de a se autodepasi – parintilor, pentru importanta calitate de a-i sustine si de a fi alaturi de ei cu tot ceea ce le sta in putinta. Multumiri apoi Alinei Cimpoieru si Dance World pentru intregul sprijin acordat si buna organizare.

Inca o data, dansul a inlocuit zeci de cuvinte si a daruit publicului minunea prin care omul se daruieste cu toata fiinta sa prin aceasta frumoasa si fireasca arta.

Va multumesc pentru ca am avut bucuria de a fi alaturi de voi.

Tind să cred că majoritatea dintre noi a avut o perioadă în  care a citit foarte mult. Perioada în care nu trecea zi în care să nu treacă pe la bibliotecă pentru a mai împrumuta 2-3-4 cărți pentru copii. La mine a durat cam un an. Eram în clasa a III-a. Imediat cum terminam cele 4 ore mergeam repede la bibliotecă și îmi alegeam câteva cărți la întâmplare. Eram atât de fascinată de lumea poveștilor încât întram în ea și mă contopeam cu unul din personaje. Ajunsesem în stadiul în care îmi făceam propriul scenariu, propriul final.

Poveștile cu prințese și prinți mă plictiseau. Mi se păreau stupide și fără relevanță. Mai ales prințesele alintate pentru care bietul băiat trebuia să facă o grămadă de lucruri pentru a-i demonstra că o merită. Ea stătea liniștită și aștepta, și aștepta…Baiatul trebuia numai să dovedească că e bărbat, că poate să o ajute/ să o apere/ să o întrețină/ să-i asigure toate cele ca ea să fie fericită și să se simtă împlinită.

Povestea mea de suflet cu care am crescut are una dintre cele mai frumoase și emoționante întâmplări. Reușește să te determine să vezi ce contează în viață, că banii sunt numai o modalitate de a achiziționa lucruri și nu un mod de a te face să te simți împlinit. Au rolul lor în viața noastră însă nu unul dominant. Povestea despre care am amintit se întâmpla demult, într-un sătuc la marginea unei păduri. O familie săracă avea un cal căruia nu mai aveau ce să-i dea de mâncare așa că cei doi s-au hotărât să meargă la târg cu el pentru a-l schimba pe ceva mai de folos. Dis de dimineață, după ce au pregătit calul de drum, bărbatul porni spre târg. O dată ajuns vede o vacă grasă cu ugerul plin de lapte și ce-și spuse bărbatul? o vacă tot timpul e binevenită la casa omului. O să bem lapte cald în fiecare dimineață. Tare multe bucurii ne va aduce. Zis și făcut. Și cum mergea el așa prin târg cu vaca vede la un moment dat un purcel rotofei. Stă el un pic ce stă și se gândește că dacă ar schimba vaca cu un purcel tare mult s-ar mai bucura nevasta lui. Ar face din el o friptură și ar pune și slănina pentru la iarnă în pod.

Mai merse el ce merse cu purcel prin târg pân’ ce-i apare în cale o gâscă la care abia te puteai uita la ea, așa de tare îi străluceau penele la soare. “Tare mult o să se mai bucure nevasta când o să vadă ce târguială bună am făcut.” O să avem ouă iar din pene o să facem niște perne… . Și nu mai stă el mult pe gânduri și face schimbul. După atâta drum prin târg își zise bărbatul că ar fi bine să se odihnească un pic așa că se așeză pe o piatră. Și cum stătea el și se minuna de târguiala ce o făcuse și cât de bucuroasă are să fie nevasta lui, numai ce-și aruncă privirea asupra unui sac plin de mere. Și brusc începu să se gândească că ei nu au măr în curte și așa poftă de o plăcintă de mere are. Se ridică încetuț și merse cu gâsca la omul cu sacul de mere. Lângă acesta stătea un boier și mare-i fu mirarea când îl văzu pe omul nostru cum dă o gâscă grasă și frumoasă pe un sac plin de mere pline cu viermi. Atât de mare îi fu mirarea încât începu să râdă cu atâta poftă de se ținea cu mâinile de burduhan. Și nu se putu abține și-l întrebă cum de dă frumusețe de gâscă pe un sac de mere și nu orice mere…Bărbatul mirat îi spune că nevasta lui atât de mult o să se bucure când o să vadă sacul de mere încât o să se apuce imediat să facă plăcintă. Boierului începu să râdă și mai cu poftă și-l invită pe bărbatul nostru la un pahar de vin rece. În tot acest timp bărbatul îi povesti toată întâmplarea însă boierului tot nu-i venea să creadă că nevasta lui nu-l va muștrului. Au pus chiar pariu pe un sac de bani de aur. Cum un cal pe un sac cu mere putrede. Ha ha ha ha ha…

Zis și făcut. După ce-și terminară vinul o porni la drum. Cum ajunse acasă soția ce-l mai pupa și-l îmbrațișa; era atât de fericită că bărbatul ei a ajuns cu bine acasă. Îi invită și pe domni înăuntru și-i pofti la masă. Pe masă îi aștepta plăcinta aburindă, mhhh, tocmai bună de mâncat. Când văzu femeia sacul plin cu mere îl mai pupă o dată pe bărbat și-i spune: am știut eu că o să faci târguială bună. Tocmai ce m-am împrumutat la vecinul nostru de o covată de mere. Când văzu boierul că nevasta nu spune nimic de rău și nu-l muștruluiește scoase punga de galbeni și i-o dă femeii. Ea când vede o ia, se suie pe scaun și înfige punga în tavan pentru a astupa o gaură.

La final apare o barză care se așează pe punga cu galbeni.

Am încercat să redau cât mai bine povestea, sper că am reușit. Mie de fiecare dată îmi aduce un zâmbet pe buze și un sentiment frumos în suflet. Un zâmbet de care am nevoie atunci când greșesc, atunci când nu mă mai recunosc, atunci când iau decizii care-mi afectează viața, a mea și a celor din jurul meu. Cred în puterea basmelor/ poveștilor. Îmi plac pildele și încerc să le folosesc ca repere în viață. Atunci când reușesc simt că trăiesc. Sunt acele momente pe care nu ai cum să le uiți. Sunt momentele pe care le folosești ca argumente atunci când spui: am avut și zile mai bune.

Din diferite motive mai mult sau mai puțin relevante toți greșim. Mușcăm din perete și încercăm să înțelegem: de ce?? Un prieten bun mereu o să-ți spună: acordă-ți câteva momente, regăsește-te. Nu mai contează ceea ce ai făcut ci ce o să faci în continuare. Capul sus și nu uita cine ești tu. Respectă-te în primul rând.

(sursa inspirațională a ideii:  Credeţi în basme?)

Iubeste-ma!
tine-ma strans in brate,
saruta-ma…

Iubeste-ma cu agresivitate
pentru ca si eu
te iubesc!

Fa dragoste cu mine
luni intregi…

fara iesiri din camera
fara oprire
fara respiratie
fara false pudori
fara mancare
fara apa, vin sau sampanie…

Numai schimb de fluide!

Cand ne iubim
nu te mai gandii la mine
ci la noi – caci si eu fac la fel!

Sa ne bucuram de orele scurte
de la sfarsitul zilelor
unde curge apa plata la robinet
si drumurile sunt la distante
scurte de 45 minute…

Vreau sa
te porti frumos cu mine
poate imi faci gris
sau cacao cu lapte si cozonac
vreau sa
ne murdarim in pat cu frisca
amestecata
cu mure proapat culese
asezate pedant
in triunghiuri de clatite
aburinde…

Apoi sa reincepem
muscatul buzelor ore in sir
grabiti sa ne traim viata
pierduta atatia ani
din cauza destinui demn de purgatoriu…

Din start am sa fac un post in romana, asa cum vor fi probabil multe altele, in fine. Am zis ca ar fi cazul sa scriu ceva din nou pe blog, poate din lipsa de ocupatie, poate ca sa dau altora ceva mai multa imaginatie, nu conteaza, important e ca o fac.

Acum sa ajung sa subiect, aici probabil vor fi persoane interesate sa vada, ahh, dragoste, altul care crede in asa ceva sau altul care vrea sa povesteasca cat de naspa e. Vrei sa vezi ce cred? Citeste. E mai jos. Numai citeste.

Asa… sa incepem, dar nu fara a spune o scurta povestioara, la care inca ma mai gandesc… sa o spun? sa nu o spun? Oricum n-aveam de gand sa zic nimic decat sa va cei lenesi si comozi sa citeasca mai mult decat printre randuri, ca nu asa gasesti ce e bun. Daca vrei ceva interesant, ceva palpitant sapa, cerceteaza, cauta si pana la urma gasesti. Si apoi imparti ideea pana devine interesanta si o iau altii ca sa se foloseasca de ea… mama ei de drepturi de autor. Mama ei de dragoste. Ce o fi? Visatorii si optimistii spun daaaa exista, e asa frumoasa asa asa asa… intelegi ideea. Asta-i o tabara, mai avem si realistii, cei care au tot timpul un norisor deasupra capului si sunt cinici si nu vor sa accepte ceva, spun ca totul e gri, dar asta numai ca ei o picteaza gri. Wake up man, sunt mai multe culori decat alb, negru si celelalte dintre ele. Parerea mea? Sincer? Dragostea este un cocktail fascinant de hormoni, insecuritate si disperare. Pana sa fie internetul la moda toata lumea gasea jumatatea ori in vecini, ori in oras, ori la scoala, la servici etc. Exista? Nu exista? Si da si nu. Dar ca sa fii fericit nu iti trebuie dragoste. E o poveste. Ca sa fii fericit cu cineva pur si simplu nu trebuie sa investesti foarte mult, sa o iei totul calm. Altfel ajunge prost. Te disperi ca nu merge ceea ce strica si mai mult. Te uiti la altii si vezi numai partile bune, le vrei si tu la tine si asta strica si mai mult. Disperarea. Dragostea. Bleah. Nu e totul roz asa cum se vrea sa se creada. E atractie dictata de hormoni si disperare. Nu mai vrei sa fii singur sau vrei sa te simti bine, atunci incepi sa te folosesti de o persoana de celalalt sex ca pe un obiect. Si baietii si fetele o fac. Baietii mai mult pentru placere, fetele sunt mai viclene. De ce crezi ca se uita numai la cei cu masina, bani etc? Nu conteaza ca sunt prosti de bubuie sau ca sunt idioti, au bani si asta imi trebuie, ma prefac ca sunt fericita cu el si apoi profit de banii lui. Cine spune aici nu-i adevarat doar sa stea sa se puna in asa o pozitie si apoi sa spuna ce si cum. Dragoste la prima vedere? Daaa, cel mai magnific tip de dragoste, e wow e asa e… Nu. E o disperare ce te loveste cand hormonii iti spun mama ce bun e el/ea. Iti place cum arata si atat. Sentimentul ala de fluturasi? Sunt hormonii care iti spun sa petreci o noapte cu respectiva persoana. Nu-i dragoste. Deloc. Unde e dragoste pana la urma pe lumea asta? Cica este sentimentul acela ce il ai atunci cand ai incredere in cineva mai mult decat in tine. Aha. Si noi vrem sa credem asta? Nu cumva daca te increzi prea mult intr-o persoana ajunge sa te dezamageasca? Tot timpul. Toata lumea a patit asta cel putin o data. Sa te dezamageasca o persoana in care ai avut mare incredere. La fel, se profita de cine are prea multa bunatate. Dragostea este o atractie fizica. Atat. Si cu asta cam mi-am spus punctul de vedere. Asa in prag de sarbatori iubiti? Sunteti indragostiti? Ia mai ganditi-va daca este chiar iubire ce simtiti, sau este doar o actuala atractie sau o fosta atractie de care profitati cumva material sau spiritual. Toata lumea profita de altcineva. Doar suntem in jungla, nu? Asa ca sarbatori fericite pacalind pe altii sa aduca multe cadouri sa va simtiti iubit. Doar altfel e un nesimtit/a. Asa-i?

Nu prea m-am omorit cu lecturarea poeziilor, nu sint genul care sa gaseasca atragatoare stihuirea. Prefer melodia ideii, nu a asclepiadului…Tocmai in aceasta calitate (sau mai bine zis in lipsa ei), am gasit o poezie/declaratie de dragoste scrisa de inegalabilul, genialul actor roman Toma Caragiu. O gasesc ravasitoare si v-o recomand ca moment de introspectie. Sarbatori fericite!

Fisiia de lumina ce vine din galaxii mingiie chipul tau

Minjind cu tus bezna din jur.

Iubita mea, tu esti extaz de fiecare clipa

Esti suflare a trupului meu

Care a ratacit de veacuri cautindu-te pe ascunse carari.

Blestem al pacatului dintii, ingenunche…

Mingiiere de taina a viselor mele,

Vinul meu neindoit,

Piinea mea cea de toate zilele,

Iubita mea…

Poate printre cele mai derutante lucruri în a fi prietena de suflet a unei persoane este contrastul dintre normalitate și starea avansată de degradare în care neuronii respectivului/respectivei se găsesc atunci când intervine factorul excitator de sex opus (din fericire, nu am prieteni gay). Este beyond my level of comprehension cum o persoană inteligentă (nu te simți tu încă, acum vorbesc deocamdată la modul general) poate deveni, sub acțiune hormonală, un robo-ursuleț gay al cărui vocabular s-a redus la replici ieftine cum ar fi „te iubesc așa de mult, puiule” (sau ce alinturi preferă fiecare), „îmi e frică să te supăr”, „dacă faci asta, nu voi mai iubi pe nimeni niciodată”, „te vreau”, „o să mă ai” și, cel mai înjositor și dezgustător, „iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă!” care, spus mai ales atunci când nu e cazul, îmi provoacă o stare de vomă mai accentuată decât unele personalități didactice pe care le-am întâlnit la viața mea.

Mă întreb când or să-și dea toți hormonizații seama (da, acuma simte-te și supără-te și tu pe sinceritatea mea) că sentimentul ăsta, dacă vine, nu ar trebui să se manifeste prin concursuri de dovezi ale devotamentului reciproc, de vrăjeli și pupincurisme lacrimogene; nu ar trebui să fie o reacție împotriva geloziei, nu ar trebui sub nicio formă să spele creieri, să ne transforme într-un sclav al ceea ce i-ar plăcea celuilalt să audă sau să simtă. Dragostea nu ar trebui să fie limitată de prezența și apropierea fizică sau să fie condiționată de mărturisiri jalnice și nule, cum ar fi săruturile și stereotipele „te iubesc”-uri. De asemenea, nu înțeleg de ce, dacă ai întreba doi oameni de cât timp sunt împreună, mulți dintre ei ar calcula începând cu prima dată când s-au sărutat (faceți experimentul).
Însă, cum părerile mele au fost respinse și au adus neînțelegeri numai atunci când au fost sincere, mă limitez la a mă întreba pentru a nu-știu-câta oară: who am I to judge?

Invoc muza.

Later edit: OBSERVAȚIE: NU AM NIMIC CU NIMENI, NU VREAU SĂ DAU NICIO SUGESTIE NIMĂNUI!!!!!!!

“…mama mea s-a imbolnavit si nici nu pot sa scriu mai mult despre asta ca nu sunt in stare. pe 20 dec va fi ziua ei si as vrea sa te rog sa ii faci niste margele. sa pui in ele toata dragostea care ne leaga, tandretea si …speranta”

Putem spune te iubesc intr-o mie de feluri. Uneori nici nu e nevoie de cuvinte. Margelele de azi sunt o declaratie de dragoste.

As vrea sa nu vedeti tristetea in ultimele postari ci sansa de a spune simplu TE IUBESC…pana nu e prea traziu.

Unul dintre lucrurile în care cred foarte mult este că “primeşti ceea ce dai”, respectiv, “culegi ceea ce ai semănat”.

Este suficient să mă uit la felul în care reacţionează oamenii din jurul meu, unul la altul, respectiv la mine şi să înţeleg cu ochi limpezi că atacă atunci când se cred atacaţi; că se ascund în carapace atunci când se cred controlaţi; că dobândesc încredere în ei atunci când sunt trataţi ca fiind de încredere, dai dragoste necondiţionată, primeşti dragoste necondiţionată ş.a.m.d. Asta se numeşte “a reacţiona”.

Eu reacţionez foarte mult. Primesc o palmă, dau un pumn. (Vorbesc metaforic). Primesc iubire, dau înapoi o grămadă de iubire. Dar asta este partea uşoară.

Partea grea este să rup cercul. Am auzit într-o zi expresia “curajul de a da altceva decât ceea ce primeşti”; pentru mine, asta înseamnă să primesc cu iubire pe cineva care încărcat de nori negri; să-i înconjur de iubire pe cei ghemuiţi în ei însuşi. Atunci cercul se rupe; când primesc iubire, oamenii încep să trimită, şi ei, iubire. Când dau iubire, încep să fiu înconjurată numai de oameni care vor să mă iubească.

Sigur că nu e simplu, dar pentru mine este ceea ce îi defineşte pe sfinţi sau pe maeştrii spirituali de restul oamenilor. Aleg, de fiecare dată, să aibă un singur răspuns la orice: iubire.

Cunoaşteţi oameni care sunt capabili să facă asta, sunt sigură. Sunt un pic mai luminoşi decât noi restul, parcă plutesc şi nu te poţi simţi decât “topit” în prezenţa lor.

Ei sunt, pentru mine, adevăraţii curajoşi ai vieţii.

Motto:
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

In sfarsit, a ajuns si la noi iarna in adevaratul sens al cuvantului. Orasul este parca desprins dintr-o poveste auzita in zilele copilariei, in preajma Craciunului, cu gandul la bradul care abia astepta sa fie impodobit.

Plapuma alba de nea s-a asternut cu aceeasi viteza uimitoare cu care tu mi te-ai lipit de suflet. Notiune abstracta, dar totusi reala. Spatiul nostru, unde visurile se confund cu visele, iar reveria este fara de sfarsit. Loc al amintirilor desenate cu schita unei iubiri perfecte, desi mina creionului se incapataneaza sa ne mai puna mici piedici cateodata, rupandu-se brusc, fapt care accentueaza pe mai departe acel desen care nu se opreste nicicand. Ramurile copacilor se imbratiseaza jovial, scriind paginile unei carti in care fiecare pereche isi imagineaza a fi personajul principal. Inimile ni se intalnesc ca intr-o intersectie, fara a se observa bordurile: zapada a acoperit orice fel de urma a vreunui tip de imperfectiune, la fel cum sentimentele noastre au depasit conturul inimilor, facand posibila legatura chiar si atunci cand punctul de intersectie al ‘strazilor’ pare indepartat. Ne incalzim mainile in aceeasi pereche de manusi, idealul nu tine cont de diferente in acest caz.

Priveste: am desenat o inimioara in zapada, pacat ca ninsoarea nu se opreste aici. In cateva secunde stratul pufos de omat va redeveni neted, amprentele mele vor disparea. Numai tu ramai mereu aici, indiferent de factorii externi…

P.S.: Monolog adresat… tie

Intr-o zi voi fi…
mare si valuri
Intr-o zi…
Numai ape voi fi!
Pe trupul lui,
Cand el nu va sti.
Voi fi numai ape,
Ape pe umeri si brate
Ape pe trupul dorit,
Ape pe trup neatins
De iubire si soapte!

Mi-au trebuit 9 ani ca sa ma pun sa ma uit la el ) … misto filmul

Trailer:

Info: Cinemarx.ro, IMDB.com

Torrent name: Coyote.Ugly.2000.720p.BluRay.DTS.x264-HDV

Download subtitrare: Titrari.ro

EL: – somn usor.
EA: – somn usor.
Isi impleticeste degetele in palma lui si se cocoloseste cu capul pe piept.
EA: – auzi, sa nu-mi dai drumu la mana dupa ce adorm.
EL: - nu, si o saruta pe frunte.

Ea, zambind, incearca sa stea de panda, sa vada,
chiar nu-i da drumu la mana dupa ce “adoarme”?…

Niciodata nu l-a prins pe “hot” pana acum…

Sexul nu poate fi practicat la orice oră.În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi,ca să faci dragoste,arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Asta nu se întâmplă în orice zi. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potrivească arătătoarele,cu răbdare şi perseverenţă,cu jocuri şi reprezentaţii teatrale.

P.S. – Tocmai am recitit ce am scris: Doamne Dumnezeule,devin prea intelectuală!!!

Ii multumesc bunului Dumnezeu ca m-am trezit si astazi. Ii multumesc pentru rabdarea pe care o are cu mine in fiecare zi, pentru ca eu sa invat si sa cresc frumos. Ii multumesc mai ales pentru puterea de a ma ierta atunci cand gresesc si de a-mi lumina calea spre o lume mai inalta, mai elevata, mai frumoasa…unde soarele straluceste si oamenii zambesc, sunt calmi si relaxati si se bucura de frumusetea cerului, a florilor, a familiei si prietenilor. Acolo unde oamenii canta si danseaza, fac copii frumosi, prajiturele calde si bune.

Cred cu tarie, din adancul sufletului meu, cred intr-o lume mai buna, mai curata…o lume cu zambete, dans si voie buna, o lume in care fiecare se comporta cu celalalt exact asa cum ar dori sa fie tratat la randul sau. Aceasta credinta a mea imi da o forta infinita, in fiecare clipa mai mult…si cred, cred ca exista un sens in toate.

Aceasta credinta a mea in Dumnezeu, in viata, in iubirea oamenilor imi da puterea de a accepta mai usor tot ceea ce se petrece in aceasta lume, pentru ca apoi sa pot ierta…

Sunt atatia oameni pe care ii vad pe strada, in mijloacele de transport in comun, in locurile publice si care par atat de nemultumiti de viata lor, de tristi, de bolnavi sufleteste si fizic…si ma intreb daca oamenii acestia au uitat sa priveasca lumina cerului, au uitat sa se uite inlauntrul lor si sa se intrebe cine sunt ei cu adevarat…au uitat ca sunt vii si ca viata nu trebuie irosita zadarnic.

Daca as fi Dumnezeu pentru o zi, as da viata papusilor de carpa, le-as da aripi sa zboare, glas sa cante si foc interior pentru a dansa dansul inimilor, al sufletelor si al vietii.

Desteapta-te romane!

Aduc aminte romanilor si oamenilor in general (caci gasesc cu totul nepotrivite discriminarile de orice tip), versurile pline de intelepciune ale Imnului Romaniei, un imn nascut din durere, umilinta si multa forta interioara. Caci adevaratii invingatori sunt cei care se ridica atunci cand cad, atunci cand sunt loviti cu pietre sau ucisi cu cuvinte pline de venin. Adevaratii luptatori nu se lasa striviti de batalii, ci castiga adevaratele razboaie ale vietii. Asa cum tarisoara aceasta mica a rezistat atatea secole inconjurata de imperii si ostiri dusmane, tot asa port un adanc respect adevaratilor romani de pretutindeni, de-o mareata noblete sufleteasca.

Sunt bucuroasa ca m-am nascut in aceasta tara. Saracia sa m-a invatat ca bogatia spirituala este mai presus de cea materiala, modestia si simplitatea oamenilor a cuvantat in locul trufiei si a grandorii lipsite de fundament, munca si truda mi-au fost surori atunci cand nu am avut, aducandu-mi o bucurie de neinchipuit,  de fiecare data mai mare. Romania m-a invatat in felul ei, precum o mama solemna si nobila, sa muncesc, sa sper, sa iubesc.

Sunt un om simplu si cant cu dragoste acest imn, “pastrand cu fala un nume triumfator in lupte, un nume de Traian”.

Imi doresc ca citind aceste randuri sa va amintiti…sa luptati in fiecare zi pentru visul vostru, sa construiti, chiar daca ziduri par a se darama, sa va jertfiti asemeni mesterului Manole (Lucian Blaga – Mesterul Manole), dar sa nu muriti fara a va construi templul maret al sufletului vostru. “Acum ori niciodata, sa dam dovezi la lume”, sa incetam a mai pretinde din partea celorlalti lucruri, sa gasim puterea de a le construi noi insine. Cu dragoste. Cu smerenie. Cu omenie.

Fie ca, asa cum acest imn a risipit frica de moarte in timpul revolutiei din 1989, asa cum a reunit poporul in sentimentele sale nobile, tot asa sa regasim curajul in inimile noastre pentru a-l canta si a-l trai tot mai adanc, mai demn si mai inalt.  “Cu focul nostru-n vine,/ Viata-n libertate, ori moarte! striga toti.”

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!