Yves Lavandier - La dramaturgie

A mon avis, le meilleur livre en français sur la dramaturgie. Yves Lavandier est scénariste, réalisateur, et professeur de dramaturgie.

Son livre ? La dramaturgie.  Un ouvrage extrêmement dense, mais qui se lit très facilement. L’auteur a une écriture très agréable et beaucoup d’humour.  Le contenu ? Le voici. Même si le site officiel donne plus de détails, et des extraits.

LES MÉCANISMES FONDAMENTAUX
Conflit et émotion, Protagoniste – objectif, Obstacles, Caractérisation

LES MÉCANISMES STRUCTURELS
Structure, Unité, Préparation, Langage et créativité, Ironie dramatique, Comédie, Développement.

LES MÉCANISMES LOCAUX
Exposition, Activité, Dialogue, Effet.

Chaque technique est illustrée d’exemples tirés du cinéma, de la littérature, de la BD. Des trucs et astuces, des exemples et des contre exemples.

Et si vous en voulez plus, il y a toujours moyen de s’inscrire à une conférence de l’auteur.

- concurs pe mai multe secţiuni: Graphic Design, Arhitectură, Fotografie, Dramaturgie, Modă, Accessories

înscrieri: 1 octombrie – 20 noiembrie 2009

- predarea lucrărilor pe 20 noiembrie 2009

- pentru studenţi între 18 şi 35 de ani

- teme diferite pe fiecare secţiune

- fără taxă de participare

- premii: diferite pe secţiuni, materiale şi workshopuri legate de domeniul respectiv

- link: http://www.concurs-inspired.ro/

( Urmare )

VESPASIANUS: Ce?
TITUS: Că ne-ai terfelit imperiala onoare în noroi!? Că trecând peste orice simţământ de jenă şi ruşine, dispreţuind morala şi raţiunea, precum şi cumpătarea — suprema virtute care ne apropie de zei şi ne îndepărtează de animale, ai făcut pe oamenii de bună credinţă să-şi aducă aminte — şi asta pe cale oficială — că nu-s decât nişte biete animale?! Că oricât de mult s-ar înălţa spre cer cu faptele lor de arme, cu credinţa şi cu înţelepciunea, totuşi trebuie să coboare în vespasianele tale murdare? Ce ai de spus? Mă îndoiesc că această măsură pe care ai smuls-o senatorilor într-un chip atât de ruşinos ar salva Imperiul de nenorocirea în care se află. Nu mă îndoiesc însă de un lucru: după moartea, ta, poporul îţi va şterge numele de pe toate inscripţiile oficiale.
Va fi cea mai ruşinoasă şi binemeritată „damnatio memoriae”.
VESPASIANUS: Prostii! (Aduce o cutie voluminoasă.) Uite, aici sunt banii de pe vespasianele care s-au concesionat prin licitaţie publică. E numai un modest început. Sunt de acord că vespasiana e ruşinoasă, dar e foarte sănătoasă pentru trupul sleit al Imperiului Roman.
TITUS (cu nările fremătând):Tată!
VESPASIANUS: Da.
TITUS: De ce nu a făcut sclavul curat în cameră?
VESPASIANUS (încă nedumerit): A făcut.
TITUS: Nu cred.
VESPASIANUS: Ba da.
TITUS: Miroase.
VESPASIANUS: Nu miroase nimic.
TITUS: Ba da.
VESPASIANUS: Ţi se pare.
TITUS: Nu, tată! În alte zile nu s-a simţit acest miros. (Tresare, văzând cutia cu bani.) Asta era!
VESPASIANUS: Ce?
TITUS (încremenit): Banii!!! Banii tăi au un miros urât!!! Banii tăi murdari put! Ptiu!
VESPASIANUS: Titus, ţine-ţi firea!
TITUS: Cu banii ăştia din haznale vrei să salvezi Imperiul Roman?! Cu ăştia vrei să construieşti noi arcuri de triumf şi să termini Colosseumul? Lumea te va urî. Ideea arcurilor de triumf şi a Colosseumului va fi asociată cu aceea a excrementelor! Colosseumul tău — un Vezuviu de rahat!
VESPASIANUS: Te înşeli, Titus. Eşti un filosof cu capul în traistă, un moralist absurd pentru lumea în care trăim. N-ai simţul realităţii. Dacă ai minte, poţi face bani din orice! Chiar şi din rahat! Filosofia ta frumoasă este una, viaţa este alta. Şi una nu se împacă deloc cu cealaltă! Ai înţeles?
TITUS: Ce vrei să spui?
VESPASIANUS: Că nu cunoşti adânca mizerie a omului. Şi hachiţele firii lui. După ce l-ai ţinut legat vreme îndelungată şi îi dai drumul să facă absolut ce vrea, numai că vezi cum se întoarce spăşit la mizeria sa. Şerpii din capul Meduzei nu sunt mai încâlciţi decât toanele, dorinţele şi ezitările omului. Chiar adineauri, în loc să fiu ucis cu pietre din caldarâmul Romei, aşa după cum meritam, Senatul plin de limbrici fricoşi şi lacomi, la propunerea senatorilor găgăuţi de-a dreptul — Opinius Publicus şi Tribunus Populus — cărora, fie vorba între noi, le-am concesionat două vespasiane grase ca să se sature, a hotărât, pentru ideea mea de un deosebit interes public, igienic, ecologic şi financiar, con … con …
TITUS (năucit de oroare): „Consecratio”?!?
VESPASIANUS: Exact! Am şi scris aici (Se scotoceşte după un petec de hârtie.) Aşa e! Con-se-cra-tio …
TITUS: Tată, „consecratio” înseamnă trecerea unui împărat roman în rândul zeilor!
VESPASIANUS: Şi nu merit eu să intru în rândul prăpădiţilor ălora, care numai beau şi fac amor, lăsându-se izgoniţi de zeul iudeilor?
TITUS (trist): Omul nu se trage din zeu, ci din vierme.
VESPASIANUS: Cum îmi stă zeu-vierme, Titus?
TITUS: Arăţi exact ca un salahor care iese dintr-o hazna. Cuceritorul Ierusalimului a renunţat să mai sporească Imperiul cu noi provincii barbare cucerite. Se mulţumeşte să adune bani de pe rahat ca o muscă de bălegar. De aceea put banii tăi, tată. Fiindcă au crescut ca nişte buruieni din bălegar!
VESPASIANUS: Banii nu miros, Titus, banii nu miros!
TITUS: Ba miros până dincolo de moarte, tată. Şi tu ştii asta.
VESPASIANUS: Nu miros, Titus! (ÎI târăşte cu forţa şi-1 înfundă cu capul în cutia cu bani) Miros sau nu?
TITUS (zbătându-se furios): Lasă-mă!
VESPASIANUS: Nu te las. Nu-ţi înfundă nările. Răspunde la întrebare!
TITUS (sleit de puteri): Nu miros, tată! …
(Se prăbuşeşte pe jos, moale ca o cârpă).
VESPASIANUS: Sigur că nu miros! (încuie lada, izbind capacul de deasupra.) BANII N- AU MIROS! Oricât, de necinstite au fost, sunt şi vor mai fi încă unele căi de obţinere a banilor, însuşirea lor cea mai importantă este că nu miros.
TITUS: Îngrozitor! Banii din furturi, omucideri, tâlhărie, şantaje, denunţuri, desfrâu, delaţiune, corupţie sunt la fel ca şi ceilalţi obţinuţi prin muncă grea şi cinstită de un om onest. De ce zeii nu prefac în şerpi şi broaşte râioase banii obţinuţi pe nedrept? De ce nu au zeii noştri puterea asta? Dacă au nimicit pe titani, de ce nu pot să facă treaba asta? „Qui potest majus, potest et minus”. Cine poate mai mult poate şi mai puţin, nu-i aşa, tată? Zeii ne pretind să fim buni, dar nu-şi dau nici o osteneală să distrugă răul. Zeii ne dau legi, dar ei sunt primii care le încalcă. Atunci, de ce ar mai pretinde muritorilor, care sunt mai slabi decât ei, să le respecte? De ce aurul care răsplăteşte crima nu se preface pe loc într-un scorpion veninos în buzunarul asasinului? De ce, tată? Ce îngrozitor de nedreaptă e lumea! Zeii nu sunt drepţi, sunt neputincioşi şi orbi…
.VESPASIANUS (mângâindu-1): Aşa e viaţa, Titus, O luptă pentru supravieţuire, o îmbulzeală pentru nişte sesterţi în plus. Dacă banii necinstiţi ar mirosi, mulţi dintre senatorii noştri nu ar putea să le suporte duhoarea-n buzunare. Sălile strălucite pentru petrecerile nomenklaturii din Imperiu ar puţi ca nişte haznale şi s-ar preface în cuiburi de ciumă pe care ar purta-o în triumf şobolanii prin toată Roma.
TITUS (cu ochii ţintă): Tată …
VESPASIANUS: Da.
TITUS: Aş vrea să-ţi fac o mărturisire care-ţi va demonstra cât de naiv pot să fiu.
VESPASIANUS: Te ascult.
TITUS: Promite-mi că n-ai să râzi de mine!
VESPASIANUS: Promit.
TITUS: Uite ce e: am fost sigur că banii aceştia miros, fiindcă, volens-nolens, imaginea lor era asociată cu aceea a mijlocului prin care au fost obţinuţi. Am fost la fel de sigur că miros, după cât am fost de sigur că pe mine mă cheamă Titus, Mă gândesc că, după cum se ascund banii murdari sub cinstita şi inofensiva înfăţişare a celor buni, tot aşa, în viaţă crimele, mârşăviile, înşelăciunile şi ticăloşiile de tot felul se ascund sub falsa aparenţă a faptelor bune. De azi mi-am pierdut credinţa, în zei. Titus nu mai este Titus. Sau mi-am pierdut eu minţile fără să ştiu?! Avea dreptate Berenice: zeii noştri au început să moară …Lumea sărmană are nevoie de un alt zeu… Care să o consoleze în acest Imperiu al puterii oarbe şi fărădelegii…
VESPASIANUS: Nu te mai gândi la lucruri mari, Titus. Viaţa e făcută din mărunţişuri.
TITUS: Plec.
VESPASIANUS: Unde?
TITUS: Nu ştiu nici eu. Aş vrea să mă bat cu doi gladiatori în arenă. Îmi vine să distrug totul. Unde i-aş putea găsi pe aceşti doi sclavi?
VESPASIANUS: Servus!
SCLAVUL: La. poruncă, divinule!
VESPASIANUS: Găseşte, doi sclavi zdraveni care să se bată cu Titus în arenă.
SCLAVUL: Am înţeles. (Iese.)
VESPASIANUS: Viaţa e făcută din mici mizerii, din compromisuri, din mărunţişuri din astea.
TITUS: Mă duc să mă bat pe viaţă şi pe moarte.
VESPASIANUS: Nu vrei să mă ajuţi să număr banii? (Răstoarnă cutia pe masă.)
TITUS (cu dispreţ): Nu. E prea mult… mărunţiş. (Iese.) (Vespasianus îl priveşte lung, face semn cu mâna la : cap precum că Titus s-a ţicnit şi începe să-şi scuipe în degete şi să numere avid. Intră Domiţianus.)
DOMIŢIANUS (bănuitor): Tată, ce ai vorbit cu Titus?
VESPASIANUS (scuipă iar în degete): Hai, numără!
DOMIŢIANUS: De ce schimbi discuţia? Ştiu despre ce aţi vorbit.
VESPASIANUS: Nu cred.
DOMIŢIANUS: Ba da. Îi laşi lui tronul.
VESPASIANUS: Prostii!
DOMIŢIANUS: Îi dai funcţii politice, pe mine mă laşi pe dinafară. Dar să ştii că dacă vei face asta, am să declanşez un război civil.
VESPASIANUS: Eşti un prost. Tronul rămâne tot în familie. După Titus, urmezi tu.
DOMIŢIANUS: Cum te simţi cu sănătatea, tată?
VESPASIANUS: Bine, de ce mă întrebi?
DOMIŢIANUS: Astrologii şi geometrii noştri au văzut pe cer o cometă pletoasă care prevesteşte o mare nenorocire pentru Imperiu. Toată lumea crede că acea cometă este prostata care te va răpune.
VESPASIANUS: Beşica mea mai poate da un Tibru de urină. Cred că respectiva cometă pletoasă nu se referă la mine, ci la regele părţilor.
DOMIŢIANUS: De ce?
VESPASIANUS: El e pletos ca un barbar, pe când eu sunt chel. Când o să apară pe cer o cometă cheală, am să mor şi eu. Până atunci mai ai un dram de răbdare. Cometa e pletoasă, dar mie nu mi se va atinge un fir de păr de pe creştetul capului. Beşica udului e sănătoasă. Transmite astea printr-un comunicat oficial în tot Imperiul Roman să nu se alarmeze lumea. Poţi convoca urgent şi o conferinţă de presă ca să-i demoralizăm pe barbari.
DOMIŢIANUS: Am înţeles! (Iese. Intră femeia de serviciu.)
VESPASIANUS: Ieşi afară, femeie! Lasă-mă să-mi termin rolul!
FEMEIA DE SERVICIU (cu o imensă şi sfântă candoare): Dar am venit după ei!
VESPASIANUS: După ce?
FEMEIA DE SERVICIU: Nu fă pe prostu’. Îi fi tu celebru, da’ cu mine nu-ţi mere!
VESPASIANUS: Femeie! După ce ai venit la mine?
FEMEIA DE SERVICIU: După bani! No, dă-mi banii.
VESPASIANUS: Femeie, nu mă pot atinge de ei; sunt pentru vistieria statului. Trebuie numai să-i număr şi să-i încui în seif. Ai înţeles? Ieşi afară! (Când să iasă, se loveşte, piept în piept cu soldatul Herba:)
SOLDATUL: Muliere!
FEMEIA DE SERVICIU: Ţi-am spus să-mi zici „muiere”, c-aşa să zice la noi în sat. Nu te mai poţi înţelege cu nimeni pe aici. (Iese furioasă.)
SOLDATUL: Divinule!
VESPASIANUS: Să trăieşti, Herba, dragul meu! Şezi! (Soldatul se supune.) Ia spune: te-ai vindecat de ulcer la vracii din Dacia? Dar mai înainte, spune-mi: ţi-ai luat în primire pământul?
SOLDATUL: Divinule, mi s-a întâmplat o mare nenorocire.
VESPASIANUS: Te-au schingiut dacii?
SCLAVUL: Nu.
VESPASIANUS: Atunci?
SOLDATUL: Vă rog să scurtaţi durata stagiului militar de la 20 de ani la 1 an pentru că nevestele soldaţilor îşi fac de cap.
VESPASIANUS: Cum aşa?
SOLDATUL: La întoarcerea în satul natal am surprins-o pe nevastă-mea cu un sclav tânăr în pat care-o slujea. Desfrânata! Eu, care mă aruncam în lupte cu numele ei pe buze! ….
VESPASIANUS: Ai făcut o mare greşeală, Herba. În prealabil, trebuia să-i fi dat un telefon.
Eu aşa procedez cu împărăteasa. Ca să nu am surprize. Presa de opoziţie atât aşteaptă. Să afle cu cine se culcă împărăteasa.
SOLDATUL: Divinule, eu când i-am văzut mi-a venit să le dau cu sapa în cap. Şi-apoi să-i pun pe amândoi pe o grapă şi să cutreier tot satul.
VESPASIANUS: Ce-i asta: grapă? Vreo nouă armă?
SOLDATUL: Da, e un fel de armă. Cu ea se luptă însă numai împotriva pământului ..barbar.
VESPASIANUS: Şi n-ai omorât-o? Ce fel de bărbat eşti tu? Doar ai drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei.
SOLDATUL: Nu. Eu, pe barbari îi stimam sincer, înainte de a-i omorî. Dar pe nevasta necredincioasă am scuipat-o ca pe o vrăjitoare şi am repudiat-o acolo, pe loc, în faţa rudelor ei. Pe, sclavul cu trup de gladiator .şi mădular tânăr nu l-am ucis, însă rn-am răzbunat crunt: să-mi sape cu hârleţul un iugăr de pământ. S-a prăbuşit ca fulgerat la auzul pedepsei. Apoi, cu biletul de tratament în buzunar, am luat-o spre Dacia cu moartea în suflet. La Dunăre mi-am schimbat tunica de roman cu straie de dac. Am încălţat cu mare greutate nişte opinci din piele de porc în picioare şi mi-am pus în cap o căciulă de blană de oaie care mereu îmi cădea peste ochi. Am trecut fluviul într-o noapte întunecoasă pe o plută şi am ajuns la celălalt mal. Noroc că nu m-au dibuit pichetele de pază. Am străbătut cale de mai multe zile o câmpie mai mănoasă decât a Padului şi cu un grâu de nu se vedea calul şi călăreţul. Am apucat-o, pe urmă, în sus, pe firul unei ape mari şi limpezi care taie în două câmpia şi am zărit munţii. I-am traversat printr-un defileu îngust şi adânc şi apoi am dat de-o ţară de-o sălbatecă frumuseţe, o adevărată Arcadie barbară, plină de dealuri domoale plantate cu vii, livezi şi păşuni grase udate de râuri pline de peşte.
VESPASIANUS: Cum sunt amplasate casele dacilor? Pot fi cucerite prin învăluire.
SOLDATUL: Nu prea. Casele sunt răzleţe, iar pe dealurile înalte se ridică cetăţi puternice şi bine apărate din toate părţile.
VESPASIANUS: Fir’ar să fie! Au prevăzut totul! Sau cineva i-a prevenit. Servus!
SCLAVUL: La poruncă, stăpâne!
VESPASIANUS: Scrie absolut tot ce spune acest soldat cu gură de aur. Povesteşte-mi mai departe, Herba!
SOLDATUL: După ce am trecut de acel brâu de munţi şi de minunatele coline, am dat iar peste munţi. Am crezut prima dată că m-am rătăcit, dar ca soldat încercat mi-am dat seama că ţara aceea este înconjurată de munţi cum numai nişte valuri de pământ în- conjură un castru roman.
VESPASIANUS: Continuă, Herba. Sunt foarte emoţionat. Eu cred mai mult în spusele unui martor ocular decât în teoriile facile şi prezumţiile fanteziste ale istoricilor noştri oficiali, care nici n-au pus piciorul în Dacia.
SOLDATUL: Păi nu, că acolo ar rămâne!
VESPASIANUS: Dă-i drumul, Herba. (Către sclav.) Ce căşti gura ca un idiot? Adu-ne vin de Falern. (Sclavul iese.)
SOLDATUL: Dacă vom cuceri Dacia, facem din ea un castru uriaş de care îşi vor izbi maxilarele în vecii vecilor toţi barbarii!!
VESPASIANUS (admirativ): Eşti un adevărat geniu militar, Herba! Cum de nu m-am gândit? îl destitui pe imbecilul ăla de general din sudul Dunării şi te numesc în locul lui. Continuă, dragul meu! (Sclavul îi serveşte cu vin.)
SOLDATUL: După ce am trecut de al doilea lanţ de munţi de la apus am dat de nişte băi de apă termală. M-am vindecat de reuma britanică.
VESPASIANUS: Atunci, mâine-poimâine, pornim cu toate legiunile noastre împotriva Daciei. N-o pot duce mult cu reuma asta blestemată!
SOLDATUL: Divinule, vreau sa vă destăinui un mare secret de stat care nu poate fi trecut pe hârtie. Poate să ajungă cumva sub ochii cui nu trebuie. Dar… (Face un semn precum că sclavul îl deranjează.)
VESPASIANUS (către sclav): Ieşi! (Sclavul se supune.)
SOLDATUL: Într-un pârâu din cel de-al doilea brâu de munţi înţesat de daci şi turme am găsit asta … (îi întinde o pepită de aur.)
VESPASIANUS (sufocat de emoţie): Aur?!?
SOLDATUL (calm): Aur.
VlEPASIANUS (cercetează cu o lupă pepita): Deci, e adevărat! Eu credeam că sunt zvonuri răspândite de duşmanii noştri să-i atacăm pe daci şi să le cădem în capcană.
SOLDATUL: Nu sunt zvonuri, divinule. Dacia nu este nici Iudeea secetoasă, nici Britannia ceţoasă, ci o Arcadie barbară demnă de Vergilius, unde râurile repezi scormonesc ca nişte sfredele măruntaiele munţilor şi scot aurul la suprafaţă, numai să-ţi dai ostenealăsă te apleci şi să-1 bagi în buzunar de pe prund.
VESPASIANUS: O, pe Jupiter?!? Să cred asta?
SOLDATUL: Da, divinule. Dacia este singura minune uitată de zei pe pământ. (Vespasianus examinează fascinant pepita de aur.)
VESPASIANUS: Herba, în cel mai scurt timp posibil, ne aruncăm legiunile lihnite de foame asupra Daciei! După trecerea Dunării, armatele noastre se vor autoaproviziona. Nu putem să le permitem dacilor să se îmbuibe în aşa hal! În plus, având în vedere faptul că mănâncă atât de mult, acolo afacerea cu vespasianele o să meargă strună! Mă duc să prezint senatorilor aceste propuneri de o excepţională însemnătate şi îi oblig să fie de acord cu înmânarea chiar azi a declaraţiei de război ambasadorului Daciei. Tu nu te mai duci în provincie. (Solemn, îi atinge umerii cu sabia.) Eşti general al Imperiului Roman!
SOLDATUL: Nu pot primi, divinule.
VESPASIANUS: Cum?!?
SOLDATUL: Nu pot.
VESPASIANUS: Trebuie să poţi. E un ordin.
SOLDATUL (plecând capul): Nu pot. Sunt un… trădător.
VESPASIANUS: Ce?
SOLDATUL: Am întreţinut relaţii… strânse cu o inamică.
VESPASIANUS: Eşti nebun? Despre ce inamică-i vorba? Nevastă-ta?
SOLDATUL: Nu.
VESPASIANUS: Atunci?
SOLDATUL: O femeie din Transilvania ce-şi păzea singură, ca un bărbat, turma de oi în munţii aceia plini de aur. (Intră femeia dacă.)
VESPASIANUS: Ce-ai făcut, nenorocitule? (Se prăbuşeşte pe un scaun.)
SOLDATUL: Am: păcătuit, divinule. Trebuie să mă întorc neapărat în Dacia.
VESPASIANUS: Nu se poate.
SOLDATUL: Dacă nu mă întorc înapoi e prăpăd. Cumnaţii mei mă vor da în judecată pentru pensia de întreţinere.
VESPASIANUS: Nenorocitule! Ai şi copii?
SOLDATUL (cu mândrie): Am chiar doi gemeni. Din patriotism i-am botezat, pe ascuns, Romulus şi Remus. Cumnaţii mei sunt negustori de vite, mai vând pe malurile Pontului Euxin sare, vin, miere de albine, untdelemn şi ceară. Ştiu limba latină la perfecţie, scandează ca marii oratori în Forum, ţin discursuri fulminante împotriva Romei, în capitala Daciei, la Sarmissgetusa. Acum mă grăbesc. Cumnaţii mei mă aşteaptă jos.
VESPASIANUS: Jos? Au îndrăznit să vină până aici? Chiar dacă sunt cumnaţii tăi vor da socoteală. Am să-i arunc la fiarele sălbatice.
SOLDATUL: Nu puteţi, divinule. Sunt travestiţi în toga senatorială. Au pile puternice la Roma unde plătesc pe corupţii noştri funcţionari numai cu aur curat. Dacă mă dau în judecată, vă daţi seama că nu am nici o şansă. Aici, dreptatea e de partea aurului.
VESPASIANUS: Herba, îţi dau voie să-ţi alegi cea mai frumoasă patriciană din tot Imperiul
Roman.
SOLDATUL: De ce?
VESPASIANUS: Va fi a ta. Te însor şi te fac şi senator.
SOLDATUL (dă cu încăpăţânare din cap): Nu. Tânjesc după o viaţă liniştită, divinule. Mă reîntorc în Arcadia mea barbară, în Transilvania.
VESPASIANUS (trist): Cine şi-ar fi putut închipui că după 25 de ani de războaie purtate împotriva barbarilor, vei sfârşi devenind unul din ei?
SOLDATUL: Nimeni, divinule, nici chiar zeii. Pentru că zeii nu cunosc dragostea omenească. (Îşi îmbrăţişează cu duioşie femeia.)
VESPASIANUS: Dacă n-ai fi iubit-o atât de mult, alta ar fi fost istoria Romei şi a lumii întregi. Am fi făcut lucruri mari împreună, Herba. Dar poate că am obosit amândoi, nu-i aşa?
SOLDATUL (încurcat): Divinule, dacă vreţi să atacaţi Dacia, atunci să o faceţi cu cele mai bune legiuni din Imperiu.
VESPASIANUS: De ce?
SOLDATUL: Dacii luptă mai abitir ca germanii ori parţii şi mor, nu ştiu de ce, cu zâmbetul pe buze. Parcă le-ar părea bine că scapă de viaţă. Să nu uit, divinule! Am adus nişte daruri din Dacia.
VESPASIANUS: Ce daruri? Eu sunt imperator!
SOLDATUL: Nu vă strică nişte faguri de miere de albine şi un caş cât roata carului.
VESPASIANUS: Mulţumesc, Herba, Am să mă gândesc mereu la tine.
SOLDATUL: De-altfel, am să vă trimit şi nişte vin din via mea personală prin cumnaţii mei care învârt afaceri la Roma. Înainte de a pleca mai doresc să vă mărturisesc un lucru care vă va dezamăgi profund.
VESPASIANUS: Te ascult.
SOLDATUL: Mulţi dintre veteranii romani din sudul Dunării s-au stabilit clandestin în Dacia.
VESPASIANUS: Cum? Nu se poate! Presa n-a dezvăluit nimic.
SOLDATUL: Pentru că nimeni nu dă declaraţii când se simte fericit. Dar veştile despre rodnicia pământului, bogăţia în aur, grâne, lemne, miere de albine şi vin, aerul tare al munţilor, apele termale tămăduitoare de reumă zboară din gură în gură printre le- giunile din partea aceea a Imperiului.
VESPASIANUS: Trebuie să întărim propaganda în rândul trupelor.
SOLDATUL: Cu propaganda nu se rezolvă aproape nimic. Mai mult: produce scârbă în sufletele oameni lor cinstiţi. Să ştiţi că veteranii romani învaţă pe daci să lupte în atac şi în apărare după regulile artei noastre militare. Sunt plătiţi de regii din capitala Daciei.
VESPASIANUS (nervos): De-asta îşi fac dacii de cap şi înnebunesc pe bietul Domiţianus.
Herba!
SOLDATUL: La poruncă, divinule!
VESPASIANUS: Îţi dau o ultimă misiune în calitate de comandant suprem: să faci cu frumoasa-ţi nevastă o duzină de prunci. Aceştia, peste ani şi ani, când ne vom hotărî să atacăm, vor fi avangarda noastră în Dacia.
SOLDATUL: Ai auzit, nevastă? Să nu cumva să mi te împotriveşti şi să mă baţi la cap cu mişcarea ta feministă. E un ordin imperial. Divinule, acesta este singurul ordin militar pe care-l execut cu cea mai mare plăcere.
VESPASIANUS: Eu te mai aştept la Roma. Poate te răzgândeşti. Postul de general te aşteaptă.
SOLDATUL: Nu mă mai întorc niciodată aici, divinule. O fi Roma buricul pământului, dar liniştea şi fericirea nu le găseşti în centru, ci întotdeauna pe la margini. Roma nu este Cetatea Eternă, ci Eternul Infern, cu sărmanii creştini aruncaţi la fiare ori răstigniţi şi arşi de vii.
VESPASIANUS: Te-ai şi creştinat, Herba?
SOLDATUL: Divinule, moartea nu mă mai înspăimântă, îngăduiţi-mi să plec.
VESPASIANUS (trist): Eşti liber, Herba. Ca pasărea cerului. Du-te, nu mai privi înapoi! (Soldatul se aruncă în braţele împăratului şi apoi iese cu femeia dacă. Vespasianus este în mod vizibil emoţionat). Pe Jupiter, omul acesta atât de simplu şi cinstit o să-mi lipsească. De ce mă simt atât de bine cu acest soldat? Simt că-l iubesc mai mult decât pe fiii mei. Deşi mi-a dat veşti proaste! Va să zică scumpii mei veterani se creştinează şi se stabilesc în Dacia ca să poată trăi în linişte. De fapt, ce drepturi mai am eu asupra lor? Oare nu au slujit destul Roma în cei douăzeci şi cinci de ani? Acum vor linişte şi dragoste pentru puţina viaţă care le-a mai rămas. Dacă destinul orb şi caraghios nu m-ar fi nimerit tocmai pe mine să mă facă stăpânul lumii, probabil că aş fi avut soarta acestui soldat. (Desface centura cu sabia şi le aruncă.) La urma urmei cine sunt eu? În adâncul sufletului am rămas acelaşi om simplu de la ţară care n-a suferit pe aristocraţii găunoşi, proşti şi trufaşi, care în loc să se laude cu meritele proprii, invocă pe cele ale strămoşilor. încerc să-mi aduc aminte de câte ori am fost cu adevărat fericit de când sunt stăpânul Imperiului Roman şi nu reuşesc deloc. În schimb, îmi pare uneori că aud ca pe vremea când eram copilandru ţârâitul greierilor când se lasă umbrele şi mugetul vacilor întorcându-se de la păşune; văd şi acum ridicându-se din casele curate ale ţăranilor fuioare albastre de fum, legând pământul de cer. Atunci dormeam şi eu noaptea pe câmp cu capul pe un braţ de fân ca soldatul Herba. Singura deosebire între noi este că pe când el n-a uitat să-şi ducă peste tot în lume braţul lui de otavă ca pe un talisman binefăcător, eu am uitat de mult acest lucru. Am umblat după putere. Am alergat după glorie. Acum, tot ce-mi doresc e un somn bun noaptea… A plouat… Urmele paşilor lui Herba s-au şters ca şi cum zeii, pedepsindu-mă pentru greşelile mele, ar dori să-mi ascundă drumul care duce spre fericirea adevărată… Mi-e dor să dorm o noapte în fân ca în copilărie. Să nu fie oare asta presimţirea morţii? Nu, nu vreau decât să dorm… Dar imperatorul nu poate să iasă pe câmp acum seara, desculţ şi, pe deasupra, în capul gol, fără riscul de a fi considerat nebun. Trebuie să mă deghizez în cerşetor. (Leapădă toga imperială şi se îmbracă în nişte straie de sclav.) Cred că aşa e mai bine! (Intră sclavul.)
SCLAVUL (tresare): Cum te-ai strecurat aici, nemernicule? Vrei să cerşeşti divinului imperator o vespasiană? Te-azvârlu la fiare în arenă!!
VESPASIANUS: Nenorocitule, crezi că dacă am îmbrăcat straiele astea oribile sunt şi cerşetor adevărat?! (Furios aruncă după sclav cu sabia pe care a cules-o de pe jos, făcând mare zgomot. Intră din dreapta şi stânga Domiţianus şi cei doi senatori.)
DOMIŢIANUS (cu sabia scoasă): Ce se întâmplă aici?
SCLAVUL: Divinule, acest cerşetor neobrăzat a avut curajul să mă înfrunte şi chiar să arunce cu sabia după mine! Plebea e obraznică! Huliganii din piaţă i-au îmbolnăvit pe toţi cetăţenii romani!
VESPASIANUS: Nenorociţilor! Sunt Titus Flavius Vespasianus, stăpânul Imperiului Roman!
OPINIUS PUBLICUS (înconjurându-1 cu precauţie): Avem aici un exemplu grăitor al teoriei pe care ţi-am expus-o în taină şi anume că divinul, dată fiind originea lui umilă este în legătură cu tot felul de ţipi dubioşi care-1 informează cu exactitate despre toate manevrele noastre politice. Individul de faţă e unul din ei. Acest specimen de informator ne cunoaşte până şi numele şi chiar câte măsele mai avem în gură şi ca s  ne inducă în eroare forţează nota, susţinând morţiş că-i imperatorul pentru a se bucura de imunitate diplomatică.
VESPASIANUS: Ticăloşilor! Domiţianus, spune acestor bandiţi de senatori cine sunt eu!
DOMIŢIANUS (se apropie, îl examinează, apoi se adresează sclavului): Pe câinele ăsta de milog împuţit să-1 arunci în Tibru să facă o baie, să nu pută în halul ăsta, şi după ce s-a spălat îl răstigneşti chiar în atriumul meu, alături de alţi doi creştini din catacombe. Înainte de asta, zdrobeşte-i toţi păduchii din bulendre cu biciul! Scârnăvia! Ptiu!
(Cei trei ies.)
SCLAVUL (triumfător, apucă biciul): Ai auzit, jigodie? Spune-mi pe unde ai mai mulţi păduchi? Pe aici? Sau pe acolo? (Îl loveşte cu biciul şi Vespasianus urlă de durere. La a doua lovitură îi întoarce spatele şi, ieşind de pe scenă, fuge prin culoarul sălii de spectacol, urmărit de sclavul întărâtat care pocneşte năprasnic cu biciul. Scena rămâne goală câteva momente. Apare iarăşi sclavul, răsuflând din greu, înaintează în avanscenă.)
SCLAVUL: Ah! Mi-a scăpat nemernicul! Pe drum striga ca un nebun: „Herba, ai avut dreptate! Herba, ai avut dreptate!” Cred că cerşetorul e prietenul soldatului care a fost adineauri la imperator. La o cotitură a străzii a luat-o peste câmp şi nu l-am mai ajuns. Ca să nu dau de belea cu Domiţianus am înşfăcat pe alt cerşetor în locul lui şi l-am răstignit în atrium. Ce mi-e unul, ce mi-e altul! Tot aşa de murdar şi bătrân e şi o să urle la fel de tare ca primul, că asta-i place lui Domiţianus: să urle până îi ies ochii din cap.
(Iese. Apare Vespasianus, în aceleaşi straie de cerşetor şi cu vespasiana în spate.)
VESPASIANUS (spre spectatori): Să nu mă întrebaţi unde mă duc. Lumea va uita că am fost întemeietorul dinastiei Flaviilor Imperiului Roman, că am cucerit Ierusalimul, că am acordat cetăţenie romană populaţiei din Spania, că am zdrobit revolta germanilor batavi de pe Rin şi, că pentru prima oară, am ales senatori din provinciile Imperiului. Lumea va uita toate aceste lucruri. Dar nu va uita ceea ce car acum în spate, după cum nu poate uita nici bolovanul lui Sisif. Să nu mă întrebaţi unde mă duc. Ştiţi şi voi foarte bine: în istorie, în legendă, în nemurire.
(Iese încet cu vespasiana în spate.)
DIRECTORUL: Unde-i Vespasianus? Este interpretul principal al piesei. Nu şi-a terminat rolul.
SCLAVUL: Cred că de frică s-a ascuns pe undeva prin teatru ori stă pitit printre spectatori.
Dar unde e vespasiana?
DIRECTORUL (preocupat şi îngrijorat): Dar unde e Vespasianus
SCLAVUL: Precis s-a ascuns.
DIRECTORUL: De ce?
SCLAVUL: Tânărul autor dramatic a ameninţat că dă foc Teatrului pentru că din piesa lui nu s-au rostit decât câteva replici cu totul nesemnificative, restul fiind scornite de actori. Pe Vespasianus a jurat că îl împuşcă pentru că a jucat de capul lui, profitând de faptul că mâine iese la pensie.
DIRECTORUL (îngrijorat): Atunci să-1 căutăm pe Vespasianus şi să-1 obligăm să joace cu de-a sila, după indicaţiile din text.
SCLAVUL: Nu e nicăieri! Eu cred că a fugit cu vespasiana ca să se privatizeze. Pensia nu-i va ajunge ca să trăiască. Eu îl înţeleg. (Iese.)
DIRECTORUL (vizibil jenat): Stimaţi spectatori! Vă rugăm, în chipul cel mai respectuos cu putinţă să aveţi bunătatea să ne iertaţi pentru grava abatere disciplinară a interpretului principal care s-a privatizat chiar în timpul spectacolului şi… (Intră sclavul în goană, cu ochii înecaţi în fum şi horcăind înfiorător).
SCLAVUL: Chemaţi pompierii! Autorul a pus foc Teatrului!!!
Tuşeşte cuprins de convulsii ca şi cum şi-ar scuipa afară plămânii şi peste scena deja invadată de fum.

CADE CORTINA

 După spectacol, actorii vor ieşi la rampă plini de funingine, semn că au stins cu preţul vieţii lor incendiul şi propria libertate de improvizaţie, salvând prestigioasa instituţie, după care directorul Teatrului, scuzându-se de starea în care se află, va rosti o scurtă alocaţiune din care să rezulte clar şi cu indignare că nu va mai pune în scenă un asemenea autor, distrugător de inestimabile valori culturale.

- feerie postrevoluţionară –

( Urmare)
VICEPREŞEDINTA – Voi vorbiţi, voi care aţi confiscat şi revoluţia, şi parlamentul, şi guvernul şi alegerile? (grup, scandează) Ca-lom-ni-e-şi-tră-da-re!
ACADEMICIANUL şi MANAGERUL – Calomnie, noi?
VICEPREŞEDINTA – Da!
ACADEMICIANUL şi MANAGERUL – Trădare, noi?
VICEPREŞEDINTA – Da!
ACADEMICIANUL şi MANAGERUL – Ai probe?
VICEPREŞEDINTA – Am! Iată-le!
(VICEPREŞEDINTA scoate din sân o videocasetă şi o pune la aparatul de la tribună. Pe ecran apar câteva scene de la revoluţie apoi scene din Tom şi Jerry.) Trădare! Cine a înlocuit filmul? Escrocilor! (Încăierare, invective, pumni.
PREŞEDINTELE iese din încăierare şi se uită la film, STUDENTA fotografiază tot timpul, iar CONSUMATORUL caută băutură prin genţile abandonate.)
AGENTUL – (la tribună) Domnilor! Doamnelor! (Bate cu pumnul.) Calmaţi-vă, ce mama dracu! Nu vă mai certaţi! Poate că izolarea noastră aici e o probă la care conducerea ne supune, ca să vadă dacă suntem demni să îndeplinim o misiune de răspundere? Hai să ne împăcăm!
VICEPRESEDINTA – Să mă-mpac eu cu duşmanii democraţiei? Niciodată!
PRESEDINTELE – Nici măcar n-au Jelibon! Nu-ne-m-pă-căm!
ACADEMICIANUL şi MANAGERUL – Nici-noi, nici-noi! Mai bine facem altă revoluţie!
CONSUMATORUL – Cine dracu face revoluţie…aşa, pe uscat?
AGENTUL – (autoritar) Linişte! Psst! Tocmai am primit o telegramă de SUS, de la centru! Ea conţine o sugestie, pe care, dacă o vom urma va dispărea discordia dintre noi! Si ne va fi bine. Chiar foarte bine! (Citeşte telegrama.) Domnilor, (grav) de…SUS, de la cel mai înalt nivel, ni se sugerează să formăm partidul unic! (surprindere, teamă, derută) Nu-i aşa că-i o idee genială? (aplaudă)
TOŢI – (în afară de STUDENTĂ) Bravo! Bravo!
AGENTUL – E un moment măreţ al istoriei! Partidul nostru unic va contribui la prosperitatea naţiunii! Într-o anexă la instrucţiunile de aplicare ni se permite să dăm frâu liber pornirilor sentimentale. Puteţi să vă îmbrăţişaţi. Ura! Trăiască partidul nostru unic!
TOŢI – Ura! Ura! Ura! (Se îmbrăţişează.)
VICEPREŞEDINTA – Ce minunată e concordia!
ACADEMICIANUL – Mai ales când suntem toţi oameni de bine.
PREŞEDINTELE – Căprioaro, de ce până acum v-aţi bălăcărit şi acum vă pupaţi? Nu înţeleg!
VICEPREŞEDINTA – Nici nu-i nevoie. (celorlalţi) E clar că până acum ne-au dezbinat agenturile străine!
PREŞEDINTELE – Ce are agenturili cu pupăturili? Crezi că nu te-am văzut cum te pupai cu boşorogii ăştia? Vezi că te expui şi compromiţi partidul! Si eu sunt capul partidului!
VICEPREŞEDINTA – Nu mai eşti nimic. N-ai auzit că ne-am contopit cu toţii într-un partid unic? Acum vom lupta ca fiul nostru să preia conducerea partidului. Pentru el mai fac o revoluţie!
MANAGERUL – Bineînţeles! Dacă primim indicaţii clare…
ACADEMICIANUL – …şi fonduri…
MANAGERUL – …facem şi două!
ACADEMICIANUL – Pentru popor, oricând! Toţi vom participa cu entuziasm!
FERMIERUL – Vin şi eu la revoluţie, numa’ să-mi schimb bateriile la brişcă!
(Toţi au pahare cu Coca-Cola cu pai, pungi de snacks, cozoroace de soare, fanioane Mc’Donalds, balonaşe Springtime, steguleţe americane, ecusoane etc. Fiecare la locul său.)
VOCE CRAINICĂ – Stimaţi călători! Ca semn al înaltei aprecieri pe care conducerea companiei o dă comportamentului dumneavoastră exemplar, vă aducem la cunoştinţă faptul că, între timp v-au fost rezolvate toate doleanţele personale! (aplauze) Nora domnului fermier a fost întâmpinată la aeroport şi condusă la fermă cu onoruri. Pentru a se evita o încăierare cu distinsa sa soacră, a fost angajată echipa olimpică de arte marţiale. Protocolul e perfect organizat şi mediatizat.
FERMIERUL – Mulţam fain, că aţi avut grijă să nu se bată nebunele alea. No, amu-s liniştit.
CRAINICA – Fiul dumneavoastră, domnul Ion, transmite prin fax, din Japonia, că, din motive obiective, îşi amână revenirea în patria dragă. Domnului preşedinte i se va edita un ziar personal: odată cu fiecare exemplar, va primi, gratuit, un pachet cu Jelibon!
PREŞEDINTELE – O să am ziarul meu şi o să-l citesc numai eu! Nu-l dau la nimeni! Nici Jelibon nu dau!
CRAINICA – Stimată doamnă vicepreşedintă, s-a constituit un juriu internaţional care urmăreşte susţinerea corigenţei distinsului dv. fiu. Orice persecuţie este exclusă!
VICEPREŞEDINTA – Abia acum, fiul nostru are perspective strălucite. Sunt pe deplin fericită! Vă mulţumesc!
CRAINICA – Domnului academician i se vor transmite conferinţele prin satelit!
ACADEMICIANUL – În sfârşit, o recunoaştere a valorii mele! Sunt măgulit!
CRAINICA – Domnului manager i s-au achitat toate datoriile!
MANAGERUL – Ura! Am scăpat de faliment! Acum începe adevărata mea prosperitate! Mii de mulţumiri!
CRAINICA – Domnişoara secretară a câştigat concursul internaţional de manechine! Imediat, regizori de prestigiu îi vor propune numai roluri principale în superproducţii!
SECRETARA – Extraordinar! Mi s-a împlinit visul din copilărie: să devin actriţa! Ce fericită sunt!
CRAINICA – Domnul Jean vă anunţă din Japonia că, din motive obiective, îşi amână revenirea în patria dragă.
SECRETARA – Mai bine să stea acolo, decât să se întâlnească cu nevastă-sa!
CRAINICA – Domnului director al Casei de Asigurări i s-au încheiat sute de contracte! Chiar compania noastră a devenit clientul firmei dumneavoastră!
DIRECTORUL – Asta înseamnă că şi comisioanele mele vor fi grase! Vă sunt recunoscător!
CRAINICA – Domnul agent al tribunei electorale a fost scutit pe viaţă de plata chiriei!
AGENTUL – (Se înclină slugarnic.) Mulţumesc, mersi, thank you, spasiba!
CRAINICA – Domnului consumator i se vor instala două conducte de inox până la vagonul în care vă aflaţi. Una va transporta whisky, iar cealaltă pălincă!
CONSUMATORUL – Câtă grijă faţă de om! Hâc! Uite că sughit de emoţie!
CRAINICA – Domnişoara studentă a fost angajată la ziar, iar interviurile luate în metrou i-au fost publicate pe prima pagină! Redactorul-şef vă cere să continuaţi interviurile!
STUDENTA – Mulţumesc din suflet! Sunt chiar fericită!
AGENTUL – Bravo, domnişoară! Ai tras lozul cel mare! Acum te-aşteaptă milioane de cititori! Ar trebui să ne mulţumeşti tuturor! Datorită nouă ai făcut reportaje atât de bune.
CRAINICA – Iar acum, din partea companiei un moment muzical! Poftiţi la dans!
(Muzică; Toţi dansează relaxaţi. AGENTUL o invită pe STUDENTĂ la dans.)
STUDENTA – Vă rog să mă scuzaţi, dar nu pot. Trebuie să-mi închei interviurile.
AGENTUL – Încheie-le, domnişoară, că şi noi am încheiat cu problemele noastre… Azi e o zi mare! S-o sărbătorim! (Scoate din “recuzită” elemente de bâlci: trompete, confeti, balonaşe, pocnitori, ghirlande, mingi pe elastic şi le împarte tuturor.)
SECRETARA – Showuri! Clipuri! Televiziune! Filme! Premii! Nici în vis n-am sperat aşa succes!
MANAGERUL – Am scăpat de datorii! Trăiască împrumuturile!
DIRECTORUL – “Metroul” e al nostru! Cel mai gras client pe care l-am avut!
VICEPRESEDINTA – Deci fiul nostru va lua corigenţa! Asta înseamnă şansă în alegeri!
ACADEMICIANUL – Se vede că lumea civilizată ne respectă!
PRESEDINTELE – Am ziarul meu… şi Jelibon. (dansează singur)
AGENTUL – Iată că a învins democraţia! Toată lumea e mulţumită!
FERMIERUL – No, amu nici că mai avem altă grijă..
CONSUMATORUL – Nici eu… Doar să curgă odată conductele alea!
STUDENTA – Staţi puţin! Nu înţeleg… Cum adică nu mai aveţi griji? Dar ieşirea din vagon?!
VICEPREŞEDINTA – Şi asta-i importantă, dar nu în primul rând. Principala noastră doleanţă a fost rezolvată: fiul meu va putea fi ales preşedinte al partidului unic!
STUDENTA – Credeţi că guvernul o să vă lase în pace?
VICEPREŞEDINTA – N-ai auzit că acum conducem noi, partidul unic? Iar fiul meu va fi preşedinte!
PREŞEDINTELE – Dar eu eram preşedinte! Nu vreau să mă schimbi! Vreau să fiu preşedinte! (ghiont, bomboană) Bine, căprioara mea, rămân preşedinte de onoare…
STUDENTA – Dumneata, domnişoară, vorbeai de căsătorie, de copii, de viaţa la ţară…
SECRETARA – Desigur, dar acum, situaţia s-a schimbat. Îţi dai seama ce succes enorm mă aşteaptă?! Clipuri, filme, discuri! Fotografii în toate revistele! Căsătoria… mai poate aştepta… Nu pot să ratez şansa asta! Nici nu mai sunt aşa…tânără…
STUDENTA – Dar iubitul? Dar copilul? Spuneai că eşti…gravidă…
SECRETARA – Asta era aşa, pentru nevastă-sa, s-o sperii! Cum să rămân gravidă cu un bărbat care-mi trimite de cinci ani numai flori şi scrisorele?! Pentru ce să-mi sacrific visul de a deveni actriţă? Pentru un bărbat pe care l-am uitat cum arată?! N-am puterea asta! Când ai burtă, plombe şi rate la bancă… nu-ţi arde de romantism. Nici studentul n-ar mai fi în stare…
STUDENTA – Ba eu cred ca tocmai el ar fi singurul! Nu se poate să cedaţi aşa uşor, să renunţaţi la iubire, la viaţa adevărată! Viaţa adevărată e doar acolo, SUS!
SECRETARA – Ascultă, destul m-ai iscodit până acum! Cu ce drept te amesteci viaţa mea?
ACADEMICIANUL – (STUDENTEI) Domnişoară, bucură-te şi dumneata?
STUDENTA – Nu…pot, pentru că nu vă înţeleg. De ce renunţaţi?
ACADEMICIANUL – Păi n-ai auzit că mi s-a promis televizarea tuturor conferinţelor mele? Adică ce n-am reuşit eu toată viaţa!
STUDENTA – Până acum ne-aţi îndemnat să ieşim de aici, să ne eliberăm…
ACADEMICIANUL – Da, dar am primit aici ceea ce acolo, SUS, ar fi rămas toată viaţa un vis.
STUDENTA – Dar locul nostru e acolo, SUS! Nu aici! Nu se poate să renunţaţi, să nu faceţi nimic!
ACADEMICIANUL – Ce urmăreşti dumneata? Să-ţi recunosc că sunt bătrân? Că nu mai am forţa să o iau de la capăt? Înţelege că nu mă pot ridica împotriva unei ordini la care am contribuit eu însumi… Ar însemna să recunosc că am greşit… Şi nu… pot!
STUDENTA – Oricine poate greşi… Important e să îndreptaţi lucrurile!
ACADEMICIANUL – Sunt bătrân, fetiţo! Sunt laş!
STUDENTA – (MANAGERULUI) Nu e absurdă rămânerea dumneavoastră aici?
MANAGERUL – Cum să fie absurdă când mi-au fost plătite toate creditele şi toate impozitele?
STUDENTA – Dar familia, prietenii, imperiul financiar de care eraţi aşa mândru?
MANAGERUL – Un mare fâs! Imperiul financiar nu era decât o imensă datorie la bănci! Noaptea nu visam decât dobânzi, accize, impozite, credite, împrumuturi şi iar împrumuturi! Iar acum, când mi s-a rezolvat totul, unde să plec? (Ceilalţi întorc spatele STUDENTEI, pregătindu-şi locul ca pentru o călătorie de noapte în tren: perniţe gonflabile, căciuliţe, papuci, etc.)
STUDENTA – Nu e omeneşte să rămâneţi aici, în întuneric! Locul vostru e acolo, SUS! La lumină! Acolo sunteţi aşteptaţi, iubiţi, preţuiţi. Acolo e nevoie de voi!
FERMIERUL – Ce-i merge meliţa la fata asta! Parcă ar fi studentul ăla, la rivoluţie! Tăt aşe ne cicălea: Hai să protestăm, hai să protestăm!
STUDENTA – Ei bine, o să protestez eu în locul vostru! Am să lupt eu, pentru toţi! Am să cer eu să se facă dreptate! (Se duce la telefon, dar se stinge lumina, rămân doar becurile de control)
VOCE CRAINICA – (dur) Atenţie! Sunt obligată să vă aduc la cunoştinţă că… purtarea unora dintre voi a deranjat foarte mult conducerea! O asemenea lipsa de recunoştinţă va duce la schimbarea atitudinii noastre! Se vor lua măsuri dacă… nu îndreptaţi singuri situaţia…
(Se reaprinde lumina: toţi stau cu toate bagajele în braţe, apărându-le)
AGENTUL – V-am spus?! Uite că am… deranjat. S-ar putea să pierdem tot ce ni s-a promis…
SECRETARA – Adică să nu mai fac filme?!
CONSUMATORUL – Să-mi taie conductele? Amândouă?
VICEPREŞEDINTA – Iar fiul meu să nu mai ajungă preşedinte?!
MANAGERUL – Să ajung la faliment?
DIRECTORUL – Şi eu sărac?
PREŞEDINTELE – Să nu mai primesc nici ziarul, nici Jelibon?
AGENTUL – Da! E posibil! Înseamnă că am supărat pe cineva… Acolo, SUS…
SECRETARA – Da’ cine a făcut asta? Că eu nu.
FERMIERUL – Apăi nici eu, că doar n-am bolunzât de tăt…
ACADEMICIANUL – Am realizat şi partidul unic! Am fost loial!
VICEPREŞEDINTA – Toţi am fost loiali şi plini de recunoştinţă. Numai asta, studenta…
AGENTUL – Ea ne-a îndemnat tot timpul să plecăm…
DOCTORUL – Şi să ne revoltăm…
SECRETARA -– Nu ne-a ameninţat ea că luptă în locul nostru?!
AGENTUL – Noi n-am protestat, nu ne-am revoltat!
FERMIERUL – Amu ce vină avem noi?!
VICEPREŞEDINTA – Iată că suntem cu toţii ameninţaţi din cauza ei. Nu e corect!
DIRECTORUL – Noi am avertizat-o.
AGENTUL – N-aţi auzit? Ni s-a sugerat să ne reparăm singuri greşeala cât mai au încredere în noi!
TOŢI – Are dreptate! S-o reparăm! Să dovedim că suntem loiali, că le merităm încrederea!
VICEPREŞEDINTA – Ia s-o punem la punct! (STUDENTEI) În definitiv, ce vrei de la noi?!
STUDENTA – Nu înţeleg hotărârea voastră de a rămâne aici! Vreau să vă salvez!
ACADEMICIANUL – Ei, poftim cine s-a găsit să ne salveze?!
VICEPREŞEDINTA – Cine ne dă nouă lecţii şi sfaturi?!
SECRETARA – O… studentă amărâtă! O fâţă, de care n-a auzit nimeni…
MANAGERUL – Dumneata ai primit dispoziţie să stai aici şi să relatezi în continuare!
DIRECTORUL – De ce nu rămâi în banca dumitale, cuminţică?! Ce-ţi trebuie să te revolţi?
AGENTUL – Ia să-ţi luăm şi noi un interviu, că tot e genul tău preferat.
FERMIERUL – No, să spui tăt!
AGENTUL – Ce-ai făcut tu la revoluţie?!
STUDENTA – La revoluţie? Păi atunci aveam doar câţiva ani!
VICEPREŞEDINTA – Aha! Deci umblai în pampers! Ha! Ha! Poftim! Justiţiara asta a făcut revoluţia în pampers!
ACADEMICIANUL – Atunci ce-ai făcut dumneata în ultimii cinci ani!
STUDENTA – Am învăţat… am călătorit… am citit… am scris… am gândit!
MANAGERUL – Aa! Dumneaei gândeşte, nu… munceşte! Bravo! Adică să muncească fraierii, nu?
CONSUMATORUL – Păi numai proştii muncesc, aşa că gândeşte bine!
ACADEMICIANUL – Păi dacă gândeam noi atâta, mai făceam revoluţia?
MANAGERUL – Ce, ştii tu viaţa sub dictatură? Ai mâncat tu salam cu soia?
PREŞEDINTELE – Ai citit tu un singur ziar toată viaţa?
DIRECTORUL – Ai vândut tu loz în plic?!
AGENTUL – Ai băut tu nechezol în timpul serviciului?!
FERMIERUL – Dar pălincă ai tras?!
VICEPREŞEDINTA – Habar n-ai ce viaţă plină de privaţiuni am dus noi sub tiranie!
MANAGERUL – Hai! De ce nu răspunzi? Nu-ţi plac întrebările. Dar voi, ziariştii, ce mama dracu faceţi? Nu scormoniţi omul cu tot felul de întrebări indiscrete?
SECRETARA – Nu indiscrete, de-a dreptul obraznice!
DIRECTORUL – Ţi-e frică să dai răspunsuri!
STUDENTA – (sigură) Nu, nu mi-e frică! Vouă vă e frică de întrebări! Pentru că nu răspunsul e greu de dat, ci întrebarea e greu de suportat! Întrebările vă chinuiesc, nu răspunsurile! Ele vă ţin în întuneric! Ca să-ţi pui întrebări ţie şi celorlalţi trebuie să ai curaj! Preferaţi să vă ascundeţi aici, sub pământ, ca şobolanii, numai să scăpaţi de întrebările celor de SUS. De asta vreau să vă salvez! Să ajungeţi SUS şi să spuneţi totul! Aşa cum a fost! Şi despre revoluţie, şi despre ce-a urmat după ea!
VICEPREŞEDINTA – Asta-i nebună!
DIRECTORUL – Paranoică!
ACADEMICIANUL – Nu-şi cunoaşte interesul!
AGENTUL – Cine ştie cine o manipulează împotriva noastră?!
MANAGERUL – Auzi, fă, spune clar! Îţi dăm cât vrei şi te duci dracului şi ne laşi!
STUDENTA – Dar nu vreau nimic pentru mine! Pentru voi nu renunţ… Sunteţi oameni, nu cârtiţe! Omul e făcut să trăiască la lumină! De ce nu mai aveţi curajul? Oare atunci, la revoluţie, tot aşa aţi gândit?! Oare acum studentul s-ar fi ascuns ca voi? De ce el nu-i cu voi? De câte ori aduc vorba de el schimbaţi subiectul? De ce vă temeţi de el?
ACADEMICIANUL – Nu ne temem deloc… Ne-am gândit chiar foarte des la el!
AGENTUL – Trebuia să ne caute. Ştia unde ne găseşte…
MANAGERUL – L-aş fi angajat oricând la unul din restaurantele mele…
FERMIERUL – Nici la mine n-o vinit că-l trimiteam la fermă, să se hodinească.
VICEPREŞEDINTA – Eu sunt sigur că a întins-o din ţară. După revoluţie, intelectualii au abandonat primii lupta! Tocmai atunci când ne-a fost mai greu!
SECRETARA – Era cam poet dumnealui…
DIRECTORUL – (dispreţuitor) S-o fi ascuns pe la vreo mănăstire, să scrie poezii cu îngeri!
STUDENTA – De ce nu l-aţi căutat?!
CONSUMATORUL – Unde să-l caute, când l-au lăsat aici! În braţele mele. Împuşcat!
STUDENTA – Cum? Spuneţi-mi ce s-a întâmplat! Vă implor!
CONSUMATORUL – L-au părăsit!
MANAGERUL – Nu-i adevărat!
CONSUMATORUL – Ba, aici a murit, sub pământ, în blestematul ăsta de metrou!
SECRETARA – De ce nu ne-ai spus şi nouă?
ACADEMICIANUL – Aranjam de-o decoraţie!
MANAGERUL – Puteam să-i ridicăm şi monument la o intersecţie!
DIRECTORUL – Îi obţineam buticuri pentru urmaşi… Cu scutire de impozit!
PREŞEDINTELE – Îi dădeam fotografia în ziar, la fiecare aniversare…
FERMIERUL – No, că-i făceam tăte parastasele…Trăbuia să ne spui!
VICEPREŞEDINTA – Îi făceam rost de un loc de veci mai în faţă, la şosea.
PREŞEDINTELE – Dădeam pomană Jelibon…
CONSUMATORUL – Puteaţi, puteaţi… dar nu v-aţi mai interesat de el. V-aţi văzut de-ale voastre!
STUDENTA – Deci la revoluţie voi aţi stat aici, la adăpost, iar pe el l-aţi trimis să se sacrifice în locul vostru… El n-avea ce pierde, nu-I aşa?! N-avea nici restaurant, nici lozuri, nici cazan de ţuică, nici moşteniri… Era o jertfă perfectă! Chiar aţi avut noroc: v-a salvat şi a dispărut!
VICEPREŞEDINTA – Nu noi l-am ucis, ci dictatura!
STUDENTA – (vehement) Voi l-aţi ucis a doua oară, uitându-l! (Se întoarce spre fiecare cu priviri pline de reproş apoi continuă epuizată.) Dar nu vă fie frică! Pentru laşitate nu există pedepse în codul penal… Abia acum înţeleg de ce vă temeţi? Să nu vă întrebe cineva care sunt sacrificiile pe care le-aţi făcut la revoluţie! Revoluţionari fără sacrificii! De groaza asta vă ascundeţi sub pământ! Adică v-aţi ales singuri condamnarea! N-aveţi măcar curajul să-i înfruntaţi pe judecători!
VICEPREŞEDINTA – Şi tu eşti o condamnată, din moment ce te-au băgat aici, cu noi… Nici tu nu poţi ieşi! Aşa că renunţă, nu fi proastă!
STUDENTA – Nu renunţ! Aţi auzit?! Pentru memoria studentului trebuie să ieşiţi şi voi de aici, ca să spuneţi adevărul! Dacă nu, am să-l spun eu! Tot ce ştiu despre voi! Despre voi şi despre cei care v-au sechestrat aici, unde vă credeţi într-o colivie de aur. Nu sunteţi decât într-o închisoare! O închisoare, chiar luxoasă, tot închisoare rămâne!
SECRETARA – Noi am fost sinceri, ţi-am pus pe tavă sufletele noastre, iar tu…
VICEPREŞEDINTA – De fapt ce ştie despre noi?! Nişte vorbe… Iar vorbele… nu se cos la dosar.
ACADEMICIANUL – Vom spune că sunt scorneli de ziarist în criză de subiecte.
FERMIERUL – Mai mare ruşinea, zău aşe!
DIRECTORUL – Poate să zică ea ce vrea! Noi nu recunoaştem nimic!
STUDENTA – Tot ce voi publica, voi susţine cu probe
ACADEMICIANUL – Ce probe?
VICEPREŞEDINTA – Care probe?
MANAGERUL – N-are nimic. Se laudă…
AGENTUL – Face pe nebuna! Ne ameninţă doar.
FERMIERUL – O mie de vorbe, doi bani nu fac!
STUDENTA – Aţi uitat că v-am înregistrat şi v-am fotografiat?
MANAGERUL – Sus n-o să te creadă nimeni! O să avem noi grijă de asta!
AGENTUL – (ameninţător) Nu trebuie să ajungă sus! Să-i închidem gura pe loc!
DIRECTORUL – Să nu iasă vie de-aici!
VICEPREŞEDINTA – (STUDENTEI) Noi poate mai ieşim, dar tu niciodată! O să te strivim!
ACADEMICIANUL – Puneţi mâna pe ea! Hai!
(Se face întuneric: Se aud replici şi ţipete de durere)
TOŢI – Ia-i caseta! Luaţi-i filmul! Loveşte-o! Dă-i în cap! Acum, până-i întuneric! N-o lăsa! Distrugeţi tot ce are! Repede! Jelibonul! Ia-i jelibonul! Să nu rămână nimic! Călcaţi-o în picioare! Năpârca!

(După un timp totul se linişteşte. Se aprinde lumina. Pe scenă, hainele STUDENTEI, rupte, şi resturi de hârtie, casete zdrobite. Într-o procesiune solemnă, cu muzică funerară, toţi, în afară de CONSUMATOR, depun buchete de flori pe mormanul de haine după care ies din scenă. După un timp apare CONSUMATORUL, ia hainele în mână, se apropie şi întreabă acuzator spectatorii.)
CONSUMATORUL – (în crescendo) Ce i-aţi făcut? Ce i-aţi făcut?) Ce i-aţi făcut?
VOCE CRAINICA – Stimaţi călători, compania noastră vă mulţumeşte pentru exemplarul dumneavoastră spirit civic, pentru loialitate şi înţelegere pe timpul remedierii defecţiunii. Vă dorim călătorie plăcută… Atenţie, se închid uşile!
(Zgomotul vagonului care se pune în mişcare. Viteza creşte. Se sting luminile.)

- s f â r ş i t -

Kurt Vonnegut explique pourquoi tout le monde préfère les romans à la Vraie Vie.

L’analyse ne va peut être pas révolutionner la théorie de l’écriture, mais elle plaira aux amateurs de graphiques et autres mathématiciens dans l’âme.

Par ici pour la découvrir…

Ceci dit, je trouve très perturbant d’entendre l’auteur d’Abattoir 5 expliquer qu’on lit pour trouver ce que le quotidien ne peut apporter.

IOAN DRĂGOI : UNDERGROUND II (2)
- feerie postrevoluţionară –

( Urmare)
ACADEMICIANUL – Re-vo-lu-ţi-e, domnişoară, nu revoltă! N-a fost o joacă, ci o revoluţie autentică, cu un program ideologic bine conturat!
STUDENTA – Bine, dar foarte mulţi vorbesc lovitură de stat, de agenturi…
ACADEMICIANUL – Prostii, prostii, prostii! Noi am făcut revoluţia! Noi am înfruntat dictatura şi am scos poporul la lumină! Şi am rămas uniţi! Doar unul s-a înstrăinat…
STUDENTA – Despre cine vorbiţi?
ACADEMICIANUL – Unul care…a avut un rol obscur atunci. Nu i-am reţinut numele, nici cu ce se ocupa.
PREŞEDINTELE – (aparent neinteresat) Eu ştiu. Era student.
STUDENTA – Student? Voi încerca să-l găsesc. Dar dacă greva se prelungeşte şi rămânem blocaţi în continuare, ce atitudine veţi lua? Dumneavoastră, personal.
ACADEMICIANUL – Cum să vă spun… situaţia este foarte… delicată. După cum aţi citit în platforma noastră program, noi sprijinim lupta justă a sindicatelor, dar…
MANAGERUL – Mai lăsaţi publicitatea! Mai bine am face ceva concret! Şi eu am luptat atunci, la revoluţie, dar sunt modest, pe mine mă interesează acum producţia! Nu vă e clar că în orice societate cei mai importanţi sunt managerii? Deci eu trebuie să ies primul de aici… Dacă nu-l întâmpin eu la avion pe bancher, îl vor întâmpina concurenţii mei şi vor primi ei creditul! Voi da faliment! Şi odată cu mine întreaga economie!
STUDENTA – Înţeleg că aveţi responsabilităţi deosebite…
SECRETARA – Si eu aş vrea să-mi luaţi un interviu, dacă se poate…
STUDENTA – De ce nu?! Cu plăcere… Despre ce anume vreţi să vorbim?
SECRETARA – Despre apropiata mea nuntă! (visătoare) Vreau să fie fastuoasă, romantică, ca-n poveşti… (iritată) Numai că se opune nevastă-sa! Iubitul meu va cere divorţul chiar de la aeroport! Cu legile de acum şi cu bani îl va obţine imediat! Iar eu o să-i arunc neveste-si adevărul în faţă: sunt gravidă! Cu asta sper că o conving să nu se mai opună fericirii noastre!
DIRECTORUL – Înaintea unei asemenea întâlniri, ar fi mai înţeleptă o asigurare.
SECRETARA – Dar ce crezi dumneata că suntem nişte servitoare?! Suntem intelectuale, slavă Domnului…
DIRECTORUL – Tocmai de-aia! Dacă aţi şti la câte intelectuale am plătit noi despăgubiri de pe urma unor asemenea “discuţii între patru ochi”! Era gata să dăm faliment!
SECRETARA – Credeţi că s-ar putea să… Ce asigurare puteţi face?
DIRECTORUL – (profesional) Pentru zgâriat faţă, smuls păr, dat poşetă cap, înjurat mamă tată etc.
SECRETARA – Mă mai… gândesc! Oricum voi fi la avion, să-l întâmpin. Eu, nu ea!
STUDENTA – Vă înţeleg. E prima dumneavoastră dragoste?!
SECRETARA – A, nu… Prima oară m-am îndrăgostit la 16 ani… Ne iubeam, ne făceam planuri… Voiam să ne mutăm la ţară, în mijlocul naturii… şi să facem mulţi copii… Dar n-am apucat. El a plecat în armată, iar eu am rămas singură, însărcinată… Am…avortat şi nu ne-am mai văzut…
STUDENTA – De ce?
SECRETARA Pentru că la revoluţie, el era de partea cealaltă a baricadei, prin urmare între noi nu mai putea fi nimic!
STUDENTA – Ba, da, copilul! Ce dacă el era de cealaltă parte a baricadei? Era doar şi copilul lui, nu?
SECRETARA – Da, dar… În fond asta-i treaba mea.. Viaţa mea particulară!
STUDENTA – De ce nu l-ai căutat?
SECRETARA – L-am căutat! Murise! (plânge) Mi-a povestit un camarad de-al lui…Erau amândoi în primele rânduri. In faţă, demonstranţii aruncau cu sticle incendiare şi pietre. În spate, ofiţerii, cu pistolul în mână, îi ameninţau pe soldaţi că-i împuşcă dacă se retrag. Pe el l-a lovit o sticlă incendiară! A luat foc! Era o torţă! Nu apucase să tragă nici un glonţ! Acum e… erou post-mortem! (Se linişteşte.) Eu credeam că o să mă întrebi de nuntă, de toalete, nu de… trecut…
STUDENTA – Îmi pare rău că ţi-am trezit asemenea amintiri dureroase. Ştii, am descoperit că omul pus în situaţii limită, aşa cum a fost revoluţia, e surprinzător! Descoperi clipe de măreţie şi curaj la cei umili, şi, dimpotrivă, laşitate inimaginabilă la cei puternici.
SECRETARA – Ei, ce-a fost, a fost… Acum, îl aştept cu nerăbdare pe noul meu iubit să vină din Japonia! Sper să fie totul bine, aşa cum mi-am dorit.
STUDENTA – Dar dacă izolarea de acum, va continua, ce vei face?
SECRETARA – Nu ştiu… nu mai e ca la revoluţie. Acum… fiecare e… altfel… Şi apoi, atunci, printre noi era şi studentul… pe care l-am ales să ducă sus protestul nostru.
STUDENTA – Deci pe el l-aţi trimis să…?
SECRETARA – Aşa… s-a hotărât atunci… Dar şi noi, ceilalţi, ne-am sacrificat!
STUDENTA – Mai ştii ceva despre el? L-ai mai întâlnit? Ce face acum?
SECRETARA – Nu ştiu. Nu ne-a mai căutat. Mai bine întreabă-mă de toaletele de nuntă, de invitaţi, unde vom petrece luna de miere… Vreau apoi să locuim la ţară, să facem copii mulţi, să avem o curte mare, cu animale multe… ca pe corabia lui Noe…(râde) Tare mi-ar place să am o fermă! (STUDENTA pleacă de lângă ea.)
CONSUMATORUL – Iar eu v-aş face o vizită. Un vinişor, o ţuiculiţă… tot s-ar mai găsi, nu?
FERMIERUL – Să poate, să poate, da’ să ştiţi că amu tăţi orăşenii care vin în vizită la fermă îs vaccinaţi. Să nu dea vreo boală-n animale!
CONSUMATORUL – (grav) Domnişoară, când vizitezi ferma să ai grijă, că-ţi intră balegă sub unghii!
FERMIERUL – Dânsul nu-i informat, dar în prezent nu ne mai permitem să risipim balega, o valorificăm la export!
DIRECTORUL – Oricum, firma noastră vă poate asigura chiar şi deranjul de manichiură, ca să nu mai vorbim de zgâriat pisică, muşcat câine, behăit oi, grohăit porci!
FERMIERUL – Dom’le dragă, dar dumneata nu ştii că avem soiuri selecţionate jenetic, care nici nu behăie, nici nu grohăie?! Şi, ca să ne păstrăm tradiţiile, avem o fonotecă, la muzeu! Cine vrea să audă cum fac mâţele, plăteşte o taxă şi ascultă sterio: mâţă în călduri, mâţă alergată de câine, ori mâţă moartă de foame… Tăt ce doreşte omu’ s-audă. Asta o fost ideea lu’ noru-mea…O trimis-o pân fax… di la Paris… V-am spus io, că am o noră tare deşteaptă! Acu vine la fermă, că avem năcazuri…
STUDENTA – Ce necazuri?
DIRECTORUL – Dacă nu sunteţi informaţi… Păi firma noastră face asigurări şi în cazul agresiunii muştelor, şi a ţânţarilor…
FERMIERUL – Cum faceţi? Îi goniţi?
DIRECTORUL – Nu. Întâi îi lăsăm să-i înţepe pe clienţi şi apoi le plătim despăgubiri. Plătim şi pentru accidentarea oilor sau a măgarului, de exemplu!
FERMIERUL – De măgar nu mi-i frică, îi în garanţie. Dar pentru muncitori plăteşti ceva?
DIRECTORUL – Numai dacă se accidentează temeinic şi cu unelte agricole tradiţionale!
FERMIERUL – Apoi, dacă-i pe-aşe, să vorbesc cu personalu’ muncitor. (către AGENT) Auzi, dom’le dragă, văd că dumneata eşti şăf cu telefonu aci… Să poate vorbi afară din metrău?
AGENTUL – Bineînţeles. Totul e gratuit!
FERMIERUL – (Formează un număr.) Alo! Tu, muiere… Io mi-s! Nu-s la airoport, îs în metrău, că s-o strâcat… Cum? S-o strâcat şi instalaţia pentru dijecţii?! Atunci scoate balega cu grebla! Lasă tu computeru’, mai bine vezi să nu calci grebla pe coadă, să te lovească la cap! Ba nu, mai bine las-o! Auzi tu, iestă aici un domn, aşe, cam într-o ureche, care plăteşte tăt ce să strică! N-ar fi rău dacă te-ai lovi la cap, aşe sănătos, să şezi în spital macar tri zile, şi-apăi căpătăm asigurare în valută! Ce-ai zîs? Să-mi eu sparg capu’? Auzi, nu te-ntrece cu gluma, că-ţi tai subvenţia! Ce faci? Grevă? Ai bolunzât? Iţi arăt eu ţie democraţie! Treci la greblă şi lasă sindicatu’! Şi grijeşte-te de potrocol, că vine nora de la Paris! (închide) Auziţi, oameni buni! O nărozât lumea! Baba mea iar face grevă! Nu să mai egzistă respect pentru menajeri! (supărat) Şi ficioru’ ăsta al meu să plimbă numa’ prin Japonia, în loc să şadă acasă, cu muierea şi să-i facă copii. Trimite numai’ flori?
SECRETARA – Ce coincidenţă! Si viitorul meu soţ îmi trimite flori din Japonia!
FERMIERUL – Da’i japonez, drăguţu’ ăsta al dumitale?
SECRETARA – Nu. Român de-al nostru. A fost trimis acolo la specializare. Acum vine, divorţează, şi ne căsătorim. Nu o mai suportă pe nevastă-sa care-l neglijează de la Paris!
FERMIERUL – Nevastă-sa-i la Paris? Ia-auzi! Şi vine cu avionul ăsta’? Ca noră-mea?
SECRETARA – Da. Se întâlnesc la aeroport şi se duc la fermă, la ţară. Au probleme cu personalul. Greve sau aşa ceva. Ştiţi, părinţii lui sunt (dispreţuitor) ţărani!
FERMIERUL – Ţărani?
SECRETARA – Ţărani, ţărani, dar bogaţi!
FERMIERUL – Ţărani, ţărani, dar bogaţi? Ca să vezi! (ameninţător) Auzi, domnişoară, să nu-mi spui mie că pă viitoru’ ăsta al tău îl cheamă Ion!
SECRETARA – Ion? A, nu! Pe iubitul meu îl cheamă Jean. Jean!
FERMIERUL – Jan? Şi io care credeam că… Să vezi cum se zăpăceşte omu’, aici, sub pământ! Ei, Jane, Jane, fire-ai tu al dracu! Ţi-arăt eu când vii acasă!
CONSUMATORUL – Nicăieri nu-i mai bine ca acasă… numai că trebuie să ai o casă, să ai unde veni. Dom’le, eu n-am probleme! Oriunde m-aş afla sunt acasă! Hâc! Pardon! Noroc!
DIRECTORUL – Numai noroc nu-i ăsta: să stăm aici şi să pierdem timpul!
ACADEMICIANUL – Oare cum s-a-ntâmplat ca tocmai noi, aceiaşi de la Revoluţie…?
VICEPREŞEDINTA – Suntem aceiaşi, deci situaţia se repetă! Eu v-am avertizat că-i ceva necurat la mijloc!
AGENTUL – Totuşi, să nu exagerăm! Acum e altceva: există legi, există, democraţie, libertate…
DIRECTORUL – Libertatea de a sta închişi în metrou?
FERMIERUL – Oare să ne fi luptat a atunci degeaba!
CONSUMATORUL – Nimănui nu-i pasă de noi. Nu tu o votculiţă, un şpriţ, o… Numai brânzetî! (nostalgic) Ehe! Nu mai e ca înainte!
MANAGERUL – Lasă dumneata nostalgiile! Acum e… mai bine…
STUDENTA – (MANAGERULUI) Am înţeles că după revoluţie aţi devenit un adevărat stâlp al economiei de piaţă! Cititorii ar fi interesaţi să afle traiectoria unui om de succes!
MANAGERUL – Succes, succes, dar cu ce sacrificii?! Mie, contrar zvonurilor, schimbările aduse de avântul revoluţionar mi-au adus numai nenorociri: mai întâi a căzut unchiul. Ştii, el era cu…odioşii. A fost arestat, dar… s-a descurcat. A făcut o…apendicită… şi-a scăpat! Pe atunci apendicita era o boală incurabilă! Mai greu a fost pentru mine, că m-a atacat Garda financiară şi m-a părăsit nevasta! În aceeaşi zi! A fugit cu naşul!
STUDENTA – Şi… garda financiară?
MANAGERUL – De ăştia am scăpat uşor. S-a ţinut seama de… activitatea mea revoluţionară. Eu, atunci, la …Revoluţie, am fost în frunte! Eram blocaţi, ca şi acum… aici, în metrou. De-aici am aprins scânteia revoluţiei, iar sus, tot poporul s-a luat după noi! Aşa am intrat în istorie! Avem şi diplome pentru sacrificiile făcute! Notează! Nu trebuie să se uite asta!
STUDENTA – Sunt sigură că nu se va uita, dar spuneţi-mi: ce-aţi făcut după ce v-a părăsit soţia?
MANAGERUL – M-am aruncat în braţele… iniţiativei particulare! Alte eforturi, alte sacrificii! N-a fost uşor deloc! Noroc că mai salvasem ceva bani de la cele trei ilicite cu care mă persecutase odioasa dictatură! Am fost chemat, felicitat că am înfruntat dictatura şi recompensat cu câte o diplomă pentru fiecare ilicit! Abia atunci, cu trei diplome, am reuşit pe drumul plin de sacrificii al implementării economiei de piaţă!
STUDENTA – Ce veţi face dacă nu vom fi eliberaţi?
MANAGERUL – Exclus! Am oamenii mei acolo, SUS. Nu mă lasă ei! Ăia vin cu lămpaşe, cu târnăcoape, cu trenul, cu ce-o fi şi mă scot de-aici! Doar să-i chem!
STUDENTA – Deci nu vă sperie faptul că suntem blocaţi ca atunci, la revoluţie?
MANAGERUL – Dar acum nu mai e aceeaşi situaţie: acum există democraţie! Doar nu ne-am sacrificat degeaba?!
STUDENTA – Aţi mai avea acum curajul de-atunci?
MANAGERUL – No comment!
STUDENTA – Insist să-mi răspundeţi. E foarte important să spuneţi noii generaţii…
MANAGERUL – Ce vrei să-ţi spun? Că nu mai sunt tânăr ca ăla… cum îl chema…
PREŞEDINTELE – Şi tu te-ai ramolit. Eu ştiu: studentul!
MANAGERUL – …da, ca studentul…
STUDENTA – (MANAGERULUI) Spuneţi-mi ceva despre acest student…
PREŞEDINTELE – Dacă-mi dai jelibon, îţi spun eu…
MANAGERUL – Nu-l asculta, domnişoară! E ramolit. Să ştii că noi am dus greul, noi am riscat totul! Studentul n-avea nici familie, nici răspunderi… De fapt, noi i-am acordat onoarea să ne susţină cauza…
STUDENTA – Şi chiar nu ştie nimeni ce s-a întâmplat cu el, unde poate fi găsit?
MANAGERUL – A… dispărut! Deşi noi, luptătorii în revoluţie, ne întâlnim lunar, el n-a venit niciodată…
CONSUMATORUL – Pe-atunci, tataie acesta, adică domnul fermier, avea la el şi şi palincă, şi slană, şi pită. Parcă aveai şi o brişcă. Ce-ai făcut cu ea?!
FERMIERUL – Am închiriat-o la muzeu. Pă bani! Cine vrea să se vizioneze la un simbol di la revoluţie plăteşte bilet şi-mi admiră brişca!
STUDENTA – Ce stranie coincidenţă! Toţi aţi avut merite la revoluţie şi toţi, în afară de student, aţi fost blocaţi aici! Aş vrea să scriu despre asta. Vreau ca generaţia mea să afle adevărul. Cu toate că au trecut atâţia ani, nici acum nu se ştie mare lucru despre revoluţie! Oare de ce?
DIRECTORUL – Asta am vrea să aflăm şi noi! Să ştii că noi am vrut să facem public ce-am îndurat atunci, dar… n-am reuşit prea multe.
AGENTUL – E greu să fii şi apolitic, şi democrat zi şi noapte, fără întrerupere… Si fără să abdici de la principii! Noi, consultanţii politici, avem rolul să facem educaţie politică cetăţenilor naivi! În acest scop nobil am înfiinţat aici, la metrou, această tribună a democraţiei, ce vă pune la dispoziţie instrumente şi sfaturi pentru campania electorală: de denigrare, de intoxicare, de glorificare, cum doreşte clientul!
VICEPREŞEDINTA – Aveţi casete cu huiduieli şi aplauze?
AGENTUL – (ton de publicitate) Avem tot ce vă doriţi: aplauze, huiduieli, discursuri, marşuri, sirene, avioane, clopote, coruri de copii, geamuri sparte, imnul de stat, interviuri! Avem chiar şi un manual de folosire a ghipsului: la picior, la mână, la gură… unde doriţi! (insinuant) După natura loviturii de stat.
VICEPREŞEDINTA – Ştiţi, noi suntem un partid tânăr, dar viguros. Aveţi o platformă împotriva guvernului care ne sabotează şi ne corupe cadrele tinere?
AGENTUL – Orice! Platforme de dreapta, de stânga, de centru-dreapta, de centru stânga, democrat-creştin sau creştin-democrat, independent, populist sau extremist… Firma noastră vă oferă cheia succesului în campania electorală! Şi totul la preţuri promoţionale!
PREŞEDINTELE – Aveţi şi… Jelibon?! (ghiont, bomboană) A, l-aţi terminat? Păcat!
STUDENTA – Să înţeleg că pe dumneavoastră nu vă afectează faptul că nu putem ieşi de aici?! Vă rog, totuşi, să luaţi poziţie faţă de acest abuz!
AGENTUL – (Se retrage speriat.) Duduie, eu sunt a-po-li-tic! Adică sunt cu toată lumea, împotriva tuturor… Gata, am terminat! Nu mai dau interviuri! (Pune plăcuţe cu “Sunt la masă!”, “Sunt în concediu!”, “Sunt în SRL”. “Sunt în SRI!” La vederea ultimei, STUDENTA se retrage.)
CONSUMATORUL – Ţi-aş acorda şi eu un interviu, dar ştii, pe uscat nici broasca nu… cântă…
STUDENTA – Din păcate nu am ce să vă ofer. Ar fi fost interesante câteva date biografice pentru cititorii noştri. Măcar nişte amintiri despre momentele acelea…
CONSUMATORUL – Eu n-am amintiri, dar am diplomă, că m-am luptat la revoluţie! Înaintea studentului..
STUDENTA – Ce-mi puteţi spune despre student?!
CONSUMATORUL – Să-ţi spun mai întâi despre mine! Ei, dumneata nu ştii, că erai mică, dar după revoluţie toată lumea o ducea nemaipomenit de bine! Şi atunci m-am gândit eu ce să fac, ce să nu fac… Şi fiindcă era plin de organizaţii pentru drepturile omului, mi-am zis, ia să fac eu ceva pentru drepturile câinilor. Aşa am înfiinţat “Asociaţia maidanezilor liberi care au avut de suferit de pe urma hingherilor dictaturii”. Pe maidaneza mea, Miţa o cheamă, am pus-o preşedintă ieczecutivă, iar pe mine, preşedinte de onoare (Arată spre PREŞEDINTE) ca pe dânsul. Am participat amândoi, şi eu, şi Miţa la congrese. S-o fi văzut pe Miţa ce fudulă era între potăile alilalte! Jurai că-i câine de rasă! Dar ne-au săpat şi ne-au schimbat din funcţie nişte… maidanezi!
STUDENTA – Dacă nu ni se permite să plecăm, ce veţi face?
CONSUMATORUL – Dacă înainte, de sete, am făcut o revoluţie, acu, fac un scandaaal! Dacă nu ţine cu scandalul, trimitem un delegat. Atunci, la revoluţie, am trimis unul şi-am reuşit!
STUDENTA – Aţi accepta să fiţi dumneavoastră cel trimis?
CONSUMATORUL – A, nu… să mai meargă şi alţii că, mai e diplome de eroi! Noi ne-am sacrificat destul! S-or mai găsi ei şi d-ăştia fără responsabilităţi…
SECRETARA – Toţi avem responsabilităţi!
FERMIERUL – Aşe-i… Numai funcţie de menajer agricol să n-ai… Ce de problemuri!
STUDENTA – Spuneţi-mi, cum mai e viaţa la fermă, la ţară… în mijlocul naturii?
FERMIERUL – Apăi nu ştiu că n-am mai fost demult la ţară. Noi, conducerea avem reşedinţa care la Bucureşti, care la Paris, care la Tokyo. La ţară locuieşte numa’ personalul’ muncitor. Mai bine să-ţi povestesc ce-am făcut eu la rivoluţie: noi eram la ţară, ne vedeam de treburi: mai fierbeam pălinca, mai dădeam la porci, mai furam porumb de la ceape… Cum am auzât eu la televizor că ne cheamă să apărăm Bucureştiu de tirorişti, am lăsat şi casă, şi babă, şi cazanu’ de palincă, am luat brişca, slana şi damijana şi-am vinit la rivoluţie! Ce se făceau bucureştenii fără noi? Îţi spun eu: (la ureche): Îi belea dictatura! Aşe am belit-o noi pe ea!
STUDENTA – Şi după aceea, te-ai întors la pământ, la agricultură?
FERMIERUL – Nu, că n-am avut vreme. S-o ţinut cont că m-am luptat şi am primit sarcină de la un… om dă bine să câştig pariul cu agricultura! Pentru pariul ăsta m-am documentat un an de zile În America, la Las Vegas după care m-am întors bucuros în patrie! (grav) Atunci s-o-ntâmplat ’ăl trist moment din viaţa mea: Nu intru eu bine în ogradă, că-ncepe să mă latre câinele! (suspină) Pă mine! Câinele meu! Ba o rupt lanţu’ şi m-o muşcat de mi-o rupt ăi blujii ăi noi!
PREŞEDINTELE – Păi te-a muşcat… că nu i-ai dat Jelibon… Hă, hă… (ghiont)
FERMIERUL – Nu! Veterinarul o zâs că nu i-o plăcut cânelui că miroseam a gumă de mestecat, de-aia m-o muşcat! Atunci am cujetat adânc: oare să mă fi depărtat atâta de satu’ meu natal unde m-am născut, că nu mă mai cunoaşte nici câinele?!
STUDENTA – Şi cu agricultura?
FERMIERUL – Din păcate acu nu mai rentează să faci agricultură! Personalu’ productiv al fermei e de vină, că s-o învăţat la greve!
STUDENTA – Din cine e format personalul productiv la ferma dumneavoastră?
FERMIERUL – L-am redus maxim şi acum îi format numai din babă. Am vrut s-o reducem şi pe ea, dar nu are cine se ocupa de potrocol când venim noi, conducerea, în control.
STUDENTA – Nu vă îngrijorează că suntem blocaţi aici, ca atunci?
FERMIERUL – Nu mi-i frică mie, mă liberează ea, noru-mea de-aici! (Adoarme.)
STUDENTA – (DIRECTORULUI) Dumneavoastră ce veţi face dacă nu ni se dă drumul?
DIRECTORUL – Regret, dar fără aprobarea şefului nu pot să dau nici un interviu. Dar pot să vă închei o asigurare… pe reportofon. Sau pe viaţă!
STUDENTA – Mie nu mi-e teamă!
DIRECTORUL – Greşiţi enorm, pentru că ziaristica e o meserie plină de pericole! PREŞEDINTELE – (sfios) Mie nu-mi luaţi un interviu?
STUDENTA – Cu plăcere. Spuneţi-mi ce s-a întâmplat de fapt, la revoluţie?
VICEPREŞEDINTA – Domnişoară, dânsul se extenuează repede. Pot să-ţi răspund eu!
PREŞEDINTELE – Ca şef al partidului pot să mă extenuez cât vreau!
VICEPREŞEDINTA – Un interviu pentru funcţia ta e înjositor. Dacă transpiri şi răceşti?
PREŞEDINTELE – Ba nu răcesc! (STUDENTEI) Domnişoară, sunt gata să-ţi acord un interviu!
VICEPREŞEDINTA – Mai bine ia trei Jeliboane! (PREŞEDINTELE le ia tremurând de bucurie şi întoarce spatele STUDENTEI)
STUDENTA – Care va fi poziţia dumneavoastră în cazul în care rămânem aici?
VICEPREŞEDINTA – Întâi vom lupta pentru corigenţa fiului nostru, persecutat de profesorii guvernului! La nevoie voi face altă revoluţie! După care voi stârpi corupţia!
ACADEMICIANUL – Adică… ce vreţi să spuneţi?
VICEPREŞEDINTA – Exact ceea ce speraţi să nu spun! Ia spuneţi aici, să audă tot poporul: Cu ce bani plecaţi dumneavoastră în străinătate?
ACADEMICIANUL – Sunt invitatul de onoare al unor instituţii prestigioase!
VICEPREŞEDINTA – Aiurea! Te plăteşte guvernul din banii poporului!
ACADEMICIANUL – Calomnie! Minciună! Atac la persoană!
VICEPREŞEDINTA – Să-ţi spun eu de ce tot umbli prin străinătate?! Ca să scape de dumneata guvernul te trimite să ţii africanilor conferinţe despre hrană vegetală. Halal academician!
MANAGERUL – De ce-l calomniaţi pe domnul academician? .
VICEPREŞEDINTA – Dumneata vorbeşti, domnule… cameleon?! Înainte, cu unchiul şi cu nomenclaturiştii, azi când cu guvernul, când cu opoziţia: depinde unde e ciolanul mai gras! Na, că ţi-au făcut-o şi dumitale: eşti blocat aici, ca şi noi! Asta înseamnă că nu mai au nevoie de dumneata!
MANAGERUL – Eu sunt om de afaceri, nu sunt angrenat în jocurile politice ca dumneata…
VICEPREŞEDINTA – Eşti sluga guvernului care una a promis şi alta a făcut! Adică un rahat!
ACADEMICIANUL – Dar voi, Opoziţia, ce-aţi făcut? Nimic! Aţi umblat doar cu pâra prin Europa. Pârâcioşilor! Ne-aţi împiedicat măreţele noastre planuri…
VICEPREŞEDINTA – … de prăbuşire rapidă a ţării! (Grup de susţinere care aplaudă.)
ACADEMICIANUL – Am realizat obiective de interes naţional! (Aplaudă celălalt grup.)
VICEPREŞEDINTA – Care vor da faliment în curând! (aplauze)
ACADEMICIANUL – Am creat sute de mii de locuri de muncă! (aplauze)
VICEPREŞEDINTA – Şi milioane de şomeri! (aplauze)
ACADEMICIANUL – Tuturor le-am plătit ajutor de şomaj…(aplauze)
VICEPREŞEDINTA – Care le ajunge de azi pe mâine! (aplauze)
ACADEMICIANUL – Le-am dat gratuit carne, în campania electorală! (aplauze)
VICEPREŞEDINTA – Ca să le crească colesterolul! Huo! Aţi umplut ţara de colesterol! (aplauze) Abia acum vor pricepe alegătorii cine sunt oamenii politici capabili să-i conducă! Adică noi! (aplauze)
MANAGERUL – Cine adică? Dumneata şi dânsul? Ha! Ha! Ha!
VICEPREŞEDINTA – Ei bine, da… Noi! Eu, soţul meu şi fiul meu! (aplauze)
ACADEMICIANUL – Ha, ha… Marele partid! Dumneata, Jelibon şi corigentul! (aplauze)
VICEPREŞEDINTA – Fiul meu are tot viitorul în faţă!
ACADEMICIANUL şi MANAGERUL – Şi corigenţa în spate!
VICEPREŞEDINTA – Va ajunge senator! (aplauze)
ACADEMICIANUL şi MANANGERUL – Vai de parlamentul ăla! – (grup, scandează) Je-li-bon-şi-co-rigen-tul!
( Va urma )

UNDERGROUND II
- feerie postrevoluţionară –

IOAN DRĂGOI

Personajele :

ACADEMICIANUL
FERMIERUL
AGENTUL ELECTORAL
DIRECTORUL
SECRETARA
MANAGERUL
CONSUMATORUL
PREŞEDINTELE
VICEPREŞEDINTA
STUDENTA

Voci la difuzoare:
CRAINICĂ
PATRON 1
PATRON 2

(Un vagon de metrou cu zece călători. Într-un capăt o tribună cu microfon şi monitor. Unii stau pe scaune, alţii în picioare. Doar CONSUMATORUL doarme. Oprire bruscă, dezechilibru general.)
SECRETARA – Vai! Ce-a fost asta?
AGENTUL – O fi tras cineva semnalul de alarmă!
PREŞEDINTELE – Vreun…nebun!
MANAGERUL – Nu mai există pic de respect pentru călători!
VICEPREŞEDINTA – Mai ales că noi nu suntem orice fel de călători!
ACADEMICIANUL – Asta aşa e! Dar bine că nu s-a întâmplat nimic grav.
DIRECTORUL – Nu se ştie niciodată…
SECRETARA – Ia nu mai cobi şi dumneata, că mi se face frică!
AGENTUL – Hai, dom’le, că eu merg de atâta vreme cu metroul ăsta şi n-am păţit nimic!
DIRECTORUL – (insinuant) Da, dar încă nu e timpul pierdut! Dar nu vă temeţi! Firma mea de asigurări vă protejează!
FERMIERUL – No, nu vă speriaţi! Doar am mai trecut noi prin aşe ceva şi atunci, la Rivoluţie…
SECRETARA – Numai de nu s-ar stinge luminile… ca atunci…
AGENTUL – Cred că-i o simplă oprire de exerciţiu…
VICEPREŞEDINTA – (indignată) Cum? Fac exerciţii pe noi? Să facă pe ei… exerciţii! Ce, noi suntem cobai?
PREŞEDINTELE – Lasă, căprioaro! Nu te enerva! Aşa se obişnuieşte…
VICEPREŞEDINTA – Tu să taci! (Îi dă o bomboană.) Se obişnuieşte, dar… pe oameni obişnuiţi, nu pe noi! Noi suntem elita! Noi avem responsabilităţi…
MANAGERUL – Naţionale!
ACADEMICIANUL – Chiar internaţionale! Doamna are dreptate! Eu trebuie să ajung la aeroport… Peste o oră îmi decolează avionul spre Africa. Sunt aşteptat acolo!
STUDENTA – Şi eu trebuie să ajung la aeroport. Cu mult înainte de decolare.
MANAGERUL – Eu trebuie să întâmpin un mare om de afaceri… bancher adevărat! Din străinătate!
FERMIERUL – Eu îmi aştept nora şi pe ficiorul. Ea vine de la Paris, el din Japonia!
SECRETARA – Şi iubitul meu vine tot din Japonia. Ce coincidenţă!
VICEPREŞEDINTA – Noi am fost invitaţi de cei mai de seamă oameni politici din Europa! Vor să ştie adevărata faţă a vieţii noastre politice şi numai în noi au încredere! De-asta-i ciudat ce se întâmplă…
AGENTUL – E doar o mică defecţiune.
DIRECTORUL – Oricum, ar trebui să fim asiguraţi pentru orice… eventualitate.
PREŞEDINTELE – Nu se întâmplă nimic, căprioara mea.
VICEPREŞEDINTA – Tu să taci! (bomboană) Eu am o bănuială… Se pune ceva la cale. De ce s-a întâmplat asta tocmai azi?! De ce tocmai cu noi!
DIRECTORUL – Chiar aşa! De ce tocmai azi?!
VICEPREŞEDINTA – Vedeţi?! Bănuiala mea devine în certitudine! E ceva necurat la mijloc!
PREŞEDINTELE – Nu pricep, căprioaro…
VICEPREŞEDINTA – Nici nu-i nevoie!
FERMIERUL – Apoi, dacă-i aşe, chiar îi ceva necurat la mijloc…
DIRECTORUL – În ziua de azi nimic nu mai e sigur…
SECRETARA – Mie-mi place misterul… (Bate din palme.) E palpitant…
MANAGERUL – Nu-i nici un mister! Trebuie să plece numaidecât! N-avem timp de pierdut.
ACADEMICIANUL – Am întârziat destul! Să plece odată!
MANAGERUL – Să plece… dar uite că nu pleacă!
(Toţi îşi strigă dreptul de a pleca: vacarm!)
CONSUMATORUL – (Se trezeşte.) Ei, ce-i gălăgia asta?! Ce-aveţi, dom’le? Hâc, pardon! Nu se mai respectă azi nici dreptul la odihnă… (Trage o înghiţitură din sticlă.) Hâc, pardon! Na, că m-a tras curentul… din cauza vitezei! Dacă merg ăştia ca nebunii! Şi ce frumos visam! Se făcea că eram membru-n parlament şi tocmai se vota legea de mărire obligatorie a suprafeţelor cultivate cu pruni şi viţă de vie…(radiază) Era aşa frumos! A fost unanimitate! Tot parlamentul aplauda: guvernul a năvălit cu toţii-n sală şi s-a pupat cu opoziţia! Era concordie totală şi consens unanim! Numai oameni dă bine! Şi tocmai atunci m-aţi trezit voi cu văicărelile voastre… Unde vă grăbiţi? Hâc, pardon!
VICEPREŞEDINTA – Noi avem responsabilităţi mari, naţionale!
ACADEMICIANUL – Unii… chiar internaţionale!
MANAGERUL – De noi depinde acuma bunul mers al economiei şi-al finanţelor!
DIRECTORUL – (BEŢIVULUI) Dumitale îţi stă mintea doar la băutură!
VICEPREŞEDINTA – Iar nouă la echilibrul Europei!
CONSUMATORUL – Ce… n-are Europa echilibru? Hâc! Pardon! S-o fi matolit şi ea, săraca!
FERMIERUL – Dragă dom’le, lasă Europa! Baiul e aici, la noi, acum!
VICEPREŞEDINTA – Ba nu! Omul acesta are dreptate să fie nemulţumit!
SECRETARA – Nemulţumit, nemulţumit, da uite că a adormit. Ba chiar sforăie.
VICEPREŞEDINTA – Dormi, cetăţene blând şi harnic, dormi şi visează la o societate mai bună, care să-ţi pună în valoare calităţile! Eu şi partidul meu vom lupta pentru tine! Schimbăm şi guvernul dacă va fi nevoie!
PREŞEDINTELE – Trăiască guvernul! (ghiont, bomboană) Huo guvernul!
ACADEMICIANUL – Nu se mai poate! Trebuie să facem ceva, să ieşim!
STUDENTA – Eu sufăr de claustrofobie!
FERMIERUL – De clau… clau… şi te doare rău? Cu ce te dai?
STUDENTA – Cu nimic. Ies la lumină şi-mi trece.
DIRECTORUL – Ar trebui să fim mai prevăzători… să ne asigurăm!
MANAGERUL – Ar trebui să scăpăm mai întâi de aici… Trebuie să facem ceva!
PREŞEDINTELE – Să schimbăm guvernul!
(Se stinge lumina, se aprind luminiţe de control, colorate)
VOCE CRAINICA – (autoritar) Atenţiune! Noul patron al companiei subterane vă va adresa câteva cuvinte.
VOCE PATRON 1 – (cazacioc) Daraghie… doamnelor şi domnilor! Bine-aţi vinit la naşa campania “Mietrăul mireu, mireu liber”! (cazacioc) Totul mierge haraşo, mai puţin oceni foartie mici dificţiuni tehniceski: aciest vagon iesti tiemporar imabilizat! (cazacioc) Dar naşî speţialistî vor lupta şi vor învinje tăti dificţiunili! (cazacioc) Pentru vaşa distracţia, la vaşa dispaziţia în frijider iesti medalionî, insignî şi balşaia haroşaia votca! (cazacioc) Noroc! (Moment de întuneric. Foială, agitaţie)
DIRECTORUL – Vedeţi, ne-au luat lumina!
VICEPREŞEDINTA – Am avut eu dreptate! Poftim!
PREŞEDINTELE – Căprioaro, nu te enerva!
CONSUMATORUL – Da, dar ne-au promis votca!
SECRETARA – Mie mi-e frică!
AGENTUL – Propun să stăm liniştiţi…
FERMIERUL – Apoi dacă o vorbit chiar patronul şi ne-o spus că nu-i bai…
(Se aprinde lumina. Toţi au la gât medalii. STUDENTA face fotografii.)
CONSUMATORUL – (Ia o sticlă din frigider) Şto etă? Stalicinaia? Haraşo!
SECRETARA – (Îşi admiră medalia.) Da, drăguţă medalie! Totuşi, trebuie să ajung neapărat la aterizarea avionului. Pe mine trebuie să mă vadă prima iubitul meu… pe mine, nu pe… E foarte important care din noi două ajunge prima!
VICEPREŞEDINTA – Tocmai acum am primit o invitaţie de la oameni politici de prestigiu, din Europa. Europa ne preţuieşte la adevărata valoare, nu ca aici, în ţară! Vai! Ar fi catastrofal să nu plecăm! Noi am rămas singura speranţă a electoratului! Fără noi democraţia moare!
MANAGERUL – (STUDENTEI) Pe mine nu mă interesează democraţia, ci banii ei! Eu, domnişoară, stând aici blocat, pierd bani! Bani mulţi! Fiecare minut de întârziere mă costă miliarde!
DIRECTORUL – Lasă că şi alţii pierd! De exemplu, pe mine mă aşteaptă sute de contracte de asigurări.
ACADEMICIANUL – La mine e vorba de prestigiu, de relaţii! Pierd relaţii!
CONSUMATORUL – Eu am grijă să nu pierd nimic! (Ascunde sticla.)
FERMIERUL – (AGENTULUI) Apoi ficioru’ ista al meu îi plecat de vreo cinci ani prin Japonia…Îl aşteaptă şi noră-mea la aeroport: ea vine de la Paris. Vin că avem ceva necazuri la firmă! Cujetă dumneata: nu trăbă să ajung musai la aeroport?
AGENTUL – Sincer să fiu, altădată le reparau mai repede… Totuşi, trebuie să avem răbdare…
VICEPREŞEDINTA – Occidentul ne aşteaptă cu sufletul la gură, iar aici s-a pus la cale un complot împotriva noastră! Suntem sechestraţi şi Europa nu ştie! Trebuie s-o informăm!
PREŞEDINTELE – S-o informăm! S-o informăm!
DIRECTORUL – Cred că doamna are dreptate. Iar suntem blocaţi! E posibil… orice!
VICEPREŞEDINTA – Nu e clară maşinaţiunea? Guvernul vrea să ne distrugă pe noi, capii opoziţiei…
MANAGERUL – Nu vreau să iau apărarea guvernului, dar uitaţi, eu simpatizez cu partidul de guvernământ şi totuşi, ca şi dumneavoastră, am fost blocat aici. Aşa că…
VICEPREŞEDINTA – Cu atât mai diabolic e complotul! De ce tocmai astăzi a fost decretată zi fără autoturisme? Ca să se reducă poluarea? Minciuni! Ca să ne oblige pe noi să călătorim cu metroul şi să ne blocheze în metrou! Pe noi, adversarii cei mai incomozi! E limpede. Suntem în pericol!
DIRECTORUL – Eh, aici, sub pământ, se pot întâmpla multe… V-o spun eu, care, prin natura funcţiei mele, miros imediat pericolul! Dar, chiar dacă el există, nu trebuie să vă impacientaţi! Firma mea oferă despăgubiri!
AGENTUL – Nu mai speria oamenii! Eu de la Revoluţie deţin postul ăsta de consultant electoral la tribuna democraţiei şi uite că n-am păţit nimic!
DIRECTORUL – Încă nu-i târziu…
ACADEMICIANUL – Domnilor, nu mai putem sta cu mâinile în sân, aşteptând nu ştiu ce ajutor…
SECRETARA – Chiar nu poate nimeni să facă ceva? Nu e nici un bărbat pe-aici?
PREŞEDINTELE – Nu te teme, domnişoară, eşti cu mine! (Ghiont.)
VICEPREŞEDINTA – Ia nu le mai consola tu pe toate!
MANAGERUL – Trebuie să facem ceva, să luăm atitudine, să luăm legătura, să protestăm!
PREŞEDINTELE – Să protestăm! Să protestăm. Eu protestez! (ghiont, bomboană)
ACADEMICIANUL – (STUDENTEI) Domnişoară, te rog să notezi ceea ce ni se întâmplă… Ai şansa să fii martora unor evenimente istorice! Notează şi păstrează totul pentru posteritate!
VICEPREŞEDINTA – Presa trebuie să-i demaşte pe toţi cei care…
STUDENTA – Nu vă temeţi, nimic nu va se pierde!
(Se stinge lumina. Se aprind luminiţe colorate.)
CRAINICA – Stimaţi călători! Noul patron al companiei subterane vă va adresa câteva cuvinte!
PATRON 2 – (Scurt accent de Marseilleză.) Bonjour, mes amis! Mes dammes şi monsieurs! Vreau sa va anons une grande victoire: notre companie “Le metropolitan toujours libre” a terminée les reparations! (Marseilleza. Aplauze, aprecieri, agitaţie de plecare) Dar, j’ai am un grand regret : les stewardesses du metro a inceput la greva. (insinuant) Le sindicat e vinovat! Vom depune tutefort de la notre companie pentru finir la greva! Pour pasée votre timp placut, aveţi de notre companie posibilite de telefon, telegraf, telefax, şansonetî et brânzetî! Tut gratuit! (Marseilleza. Întuneric. Agitaţie mare.)
ACADEMICIANUL – Ei poftim, grevă ne trebuia nouă!
SECRETARA – Şi eu, care credeam că am scăpat…
FERMIERUL – La scule-s buni franţujii, mi-o zâs mie noră-mea. Dar văd că şi la greve…
PREŞEDINTELE – Vreau şi eu brânzetî! (ghiont)
MANAGERUL – De greve ne arde nouă acum?
AGENTUL – Trebuie să fim înţelegători, să mai avem răbdare…să…
(Se aprinde lumina. Toţi au primit cutii de brânză şi chifle. Se discută mâncând)
CONSUMATORUL – (Caută prin pachete.) ’ţi-ai dracu cu brânza voastră! Vreţi să ne otrăviţi?! Huo! Bine c-am păstrat ceva de la ăilanţi, că după voi moare omu de sete cu “şansonete şi brânzete”! (Scoate sticla de votcă şi bea.)
SECRETARA – (cu dispreţ) Ce democraţie! Până şi stewardessele îşi permit să facă grevă…!
DIRECTORUL – Poate nu ştiaţi că neîmbrăcatele astea au salarii mai mari decât un om de ştiinţă!
ACADEMICIANUL – Şi se gândesc numai la ele, la interesul lor!
VICEPREŞEDINTA – Asta pentru că sindicatul lor e manipulat de guvern!
PREŞEDINTELE – Da, sunt manipulate! Căprioaro, mai vreau brânzetî! (ghiont)
FERMIERUL – Eu mă tem că baba mea le vede pe-astea la televizor şi i se face şi ei de-o grevă!
VICEPREŞEDINTA – Nu sindicatul e vinovat, ci guvernul! Vă propun să ne solidarizăm cu bietele fete!
PREŞEDINTELE – Să le sprijinim… să le ocrotim… să le…(ghiont)
SECRETARA – Rămâi dumneata aici şi n-ai decât să te solidarizezi cu ele. Eu vreau sus!
MANAGERUL – Toţi vrem sus! Când vom ajunge acolo îţi vom trimite telegrame de solidarizare!
VICEPREŞEDINTA – E dreptul lor să facă greve!
DIRECTORUL – Şi-al nostru să ieşim de aici! Noi suntem oameni importanţi, nu ele!
SECRETARA – Ce, astea au probleme delicate, de suflet… ca mine?!
FERMIERUL – Eu am năcazuri şi la fermă, şi cu sindicatul, şi cu ficioru’, şi cu nora!
MANAGERUL – Eu pierd bani grei! Şi când pierd eu, pierde tot poporul! VICEPREŞEDINTA – Eu am fost şi rămân cu poporul… oprimat!
PREŞEDINTELE – Şi eu, şi eu!
PREŞEDINTA – El, săracul, trebuie şi orientat, şi protejat, şi educat! Iar dacă n-o face guvernul, o vom face noi: eu şi partidul meu!
STUDENTA – (AGENTULUI) Dumneavoastră, ca specialist, ce spuneţi?
AGENTUL – (ezitant) Nu…am hotărât încă ce poziţie să iau…Trebuie cântărită bine fiecare opţiune! E în joc democraţia noastră!
SECRETARA – Vouă vă arde de…politică, iar eu înnebunesc de dorul iubitului meu din Japonia. (pătimaşă) De cinci ani nu l-am văzut! Îmi trimite doar scrisori şi flori! Şi azi, tocmai azi, când, în sfârşit, vine…
FERMIERUL – Apoi şi ficioru-meu, tăt din Japonia vine, şi tăt după cinci ani…Trăbă că s-or fi întâlnit p-acolo şi-or fi vorbit ei… musai…
ACADEMICIANUL – Ce situaţie ridicolă, domnule! Mă aşteaptă un continent întreg, iar eu zac aici!
MANAGERUL – Parcă noi nu ?!
(Toată lumea tace şi îşi termină “dejunul”)
STUDENTA – Cea mai disperată sunt eu! Abia am terminat facultatea şi dau testul de angajare la cel mai mare cotidian! Ultima probă era un interviu pe care trebuia să-l iau unui savant, înainte de plecarea cu avionul! E în joc cariera mea! Vă rog să mă ajutaţi să ies de aici.
PREŞEDINTELE – Domnişoară, doamna vicepreşedintă vrea să vă vorbească.VICEPREŞEDINTA – La ce ziar lucrezi, dragă? Mă interesează dacă e cu guvernul sau cu opoziţia.
STUDENTA – Sunt în probe la un cotidian liber şi independent!
VICEPREŞEDINTA – Aşa ceva nu există! “Liber”, “independent”… astea-s prafuri în ochii cititorilor fraieri! Ori e cu guvernul, şi atunci e duşmanul opoziţiei, ori e cu opoziţia şi atunci dă în guvern. Adică e de-al nostru.
STUDENTA – Eu vreau să scriu pentru oamenii obişnuiţi, care nu s-au aliniat încă unui partid.
VICEPREŞEDINTA – Asta numai temporar, deoarece nehotărâţii ăştia vor dispărea foarte curând! Imediat ce partidul meu va câştiga alegerile, voi promova o lege prin care toţi cetăţenii vor fi obligaţi să intre ori într-o tabără, ori în alta! Aşa că cititorii pe care mizezi dumneata vor dispărea! Şi, odată cu ei, ziarul dumitale “independent”!
STUDENTA – (intimidată) Totuşi, eu cred că şi ei au dreptul să…
VICEPREŞEDINTA – Lasă prostiile! Eu îţi ofer o şansă unică: să scrii pentru ziarul partidului meu! Nici nu trebuie să-ţi baţi capul, îţi spun eu ce să scrii: numai ce vor să citească alegătorii noştri. Vom tipări câte un ziar pentru fiecare alegător! Nu e genială ideea? Nu e democratică?
PREŞEDINTELE – Da, e şi genială, şi democratică, dar e a mea! De ce mi-ai furat ideea? Hoaţo de idei! (Primeşte bomboană şi tace.)
VICEPREŞEDINTA – (STUDENTEI) Recunoaşte, dragă, că în presa de azi e o harababură totală! Fiecare ziarist scrie cum îl taie capul! Deci e nevoie de coordonare, de o conducere forte! Ziarul meu va revoluţiona toată presa asta manipulată şi dezorientată! Nu pierde şansa, fetiţo!
STUDENTA – Vă mulţumesc pentru propunere. Mă voi gândi …
VICEPREŞEDINTA – Nu e timp de gândire! (tuturor) Vine campania electorală! Trebuie să forţăm guvernul să satisfacă cererile greviştilor! Iar pe grevişti să-i convingem că sacrificiul l-am făcut noi, partidul nostru, eu, pentru ei! Vă voi conduce eu! Doar şi la revoluţie, tot eu am avut iniţiativă!
AGENTUL – Doamna are dreptate! Evenimentul crucial al anului e campania electorală. Şi într-o democraţie originală, cum e a noastră, el trebuie pregătit de specialişti! Iar cei mai buni specialişti nu-i găsiţi decât la firma mea. Promovaţi de noi nu puteţi rata alegerile!
MANAGERUL – Şi atunci, la revoluţie ne-am mobilizat, deci să ne mobilizăm şi acum!
SECRETARA – Mie de-atunci mi-e frică de şoareci!
FERMIERUL – Apoi amu îs alte… problemuri… Nici întunericul nu mai îi ca atunci!
DIRECTORUL – Riscuri erau şi atunci, riscuri sunt şi acum… ce riscuri… pericole!
AGENTUL – Riscurile în politică apar numai dacă nu te consulţi cu specialiştii în politică!
STUDENTA – Şi eu sunt hotărâtă să ieşim de-aici cu toată greva stewardesselor!
VICEPREŞEDINTA – Fetele au dreptate! De vină e guvernul, că nu le satisface doleanţele.
PREŞEDINTELE – Să le satisfacă, să le satisfacă! De-aia-i guvern!
ACADEMICIANUL – Or fi ele oameni ai muncii, dar noi suntem aleşii lor şi trebuie să-i reprezentăm în lume. Eu am soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de hrană ale omenirii! Hrana, domnilor, rămâne problema de bază! Sunt academician în hrănirea populaţiei pe timp de criză! Poftim cartea mea de vizită! (Împarte tuturor cărţi de vizită.)
CONSUMATORUL – Adică dumneata eşti tot cu potolul? Bine, dom’le, dar cu băutura nu se mai ocupă nimeni!
STUDENTA – (Priveşte cartea de vizită.) Extraordinar! Ce şansă fantastică! Domnule academician, tocmai cu dumneavoastră trebuie să realizez interviul! Vă rog nu mă refuzaţi! E în joc cariera mea!
ACADEMICIANUL – Bine, domnişoară, dacă tot trebuie să aşteptăm… Poftim!
STUDENTA – Domnule academician, v-am audiat conferinţele, v-am citit cărţile, am studiat şi platforma-program a Partidului liber-naturist pe care îl conduceţi… Cititorii vor să ştie dacă, apropiindu-vă de politică, socotiţi că aţi “trădat” ştiinţa?!
ACADEMICIANUL – Nicidecum. Emanaţia revoluţionară s-a intersectat fericit cu convingerile mele ferme despre libertatea umană! Aşa m-am contopit cu elanurile revoluţiei: energia mea latentă aştepta doar scânteia care să declanşeze în mine forţe nebănuite. Aşa am devenit disident! După revoluţie am vrut să-mi reiau activitatea ştiinţifică, dar nu m-a lăsat soacră-mea! Degeaba i-am spus că nu am calităţi de om politic…” Dar ce – mi-a zis ea – crezi că alţii, care n-au luptat în Revoluţie ca tine, şi vin acum la plăcinte, au?” Cu argumentul ăsta m-a convins.
STUDENTA – Asta înseamnă că aţi avut un rol conducător în revolta de atunci.

( Va urma)

Fabienne Selmer publie sur son blog un ancien article paru dans Synopsis.

En quelques pages et autant d’exemples, l’article expose 6 figures de base de la dramaturgie :

le flash-back, l’ellipse, le suspense, le deux-ex-machina, la fausse piste et la surprise.

En espérant que ce nouveau blog ne s’arrêtera pas là…

( Urmare )

VESPASIANUS: Roma? Roma care s-a vândut ca o târfă lui Pyrrhus, Roma care a văzut pe împăratul  Caligula numindu-şi  calul senator, o va vedea şi pe asta. În Roma se poate întâmpla orice! Orice!
TITUS: Orice, în afară de asta! Nu fi nebun, tată! Tu vei muri, dar eu voi supravieţui ruşinii tale.  Toţi  au  să ştie  că banii  mei  miros  a  rahat  şi  au  să mă dispreţuiască.  Vrei  ca Roma să se sufoce în duhoarea asta?!
DOMIŢIANUS (năvăleşte   înspăimântat): Tată! Senatorii şi tribunii poporului au ieşit în Forum şi au aţâţat plebea la răscoală! După mitingul din piaţă s-au încolonat într-un marş şi vin încoace.   Sunt înarmaţi, agită pancarte şi lozinci, mulţi şi-au pus măşti contra  gazelor  pe  figuri.  S-au  constituit  într-un  marş  contra  vespasienei  şi  vor  să străbată toată Europa. Mulţi au declarat greva foamei în semn de protest.
VESPASIANUS:  Huliganii!  Golanii!  (Se  repede  spre  fereastră.)  Acum  îi  văd.  Dar  ce strigă? N-aud nimic în hărmălaia asta.
DOMIŢIANUS: Strigă  „Latrina  ante portas”!
VESPASIANUS: Legionari nemernici! Acum câteva sute de ani, când se striga „Hanibal ante  portas”,  întreaga  Romă  era  o  latrină.  Toată  lumea  se  căscase  pe  ea  de groaza africanului şi a elefanţilor lui. Am să vă arat eu vouă, nerecunoscătorilor!
DOMIŢIANUS: Tată, cetăţenii  romani  îndrăznesc  acum să ne acuze că am construit prea multe  monumente  şi  arcuri  de  triumf  şi  cineva  a  scris  pe  unul  din  ele  cuvântul: „DESTUL!
VESPASIANUS: Îşi bat joc de noi. Cheamă garda pretorienilor! Preiei comanda în locul fratelui tău care, deşi a luptat sub zidurile Ierusalimului tremură acum în faţa unor huligani.
DOMIŢIANUS (mândru): Am înţeles, tată! Gardă, la mine, fuga marş! (Iese în fugă.)
VESPASIANUS  (se  repede la fereastră şi mai strigă): Izbeşti cu trupele speciale dispuse în formaţie de falangă macedoneană coloana manifestanţilor şi îi împrăştii.  Dacă nu circulă,  îi  scoţi  din circuit!  Arestează-i pe golanii mai turbulenţi.
DOMIŢIANUS (din culise): Am înţeles!
VESPASIANUS (se întoarce entuziast): Vezi, Titus? Aşa trebuie să fie un fiu de împărat: iute, dur, necruţător, războinic.
TITUS: Ştii foarte bine că sunt aşa, dar numai împotriva duşmanilor Romei, nu a propriilor noştri  cetăţeni  care  manifestează.  Domiţianus  e  încă puşti,  se  joacă de-a  războiul. Ierusalimul nu-1 ştie decât din manualul de geografie. El vrea să crească cu ocazia acestor tulburări în ochii tăi. Ştiu că unelteşte pe ascuns împotriva mea. Ce să-i faci? Dragoste de frate.
VESPASIANUS (la fereastră, încântat, aplaudă): Vino, să vezi cum sunt muiaţi cu apă de pompieri!  Scuturile  îi  izbesc  ca  nişte  berbeci  înfuriaţi.  Bombele  lacrimogene  îi opresc pe loc. Sunt bătuţi cu bastoanele de cauciuc. Iată, acum încep să dea îndărăt, fac cale întoarsă, încep să se împrăştie ca potârnichile. Marşul împotriva vespasienei mele  a  fost  izbit,  oprit  în  loc  şi  risipit  de  către  organele  de  ordine,  lozincile  sunt rupte în bucăţi de pretorieni. Ura, ura, ura! Popor nenorocit! Puteai să râzi în Circus Maximus, nu să te vâri ca musca-n lapte în politică şi acum să plângi pe stradă. Vezi, ce-nseamnă puterea militară-n stat, Titus? Aruncă filosofia ta bleaga la gunoi şi pune mâna pe sabie.
TITUS (zâmbind trist): „Ultima ratio regis”.
VESPASIANUS: Ce-ai zis? TITUS: „Ultima raţiune a regilor”.
VESPASIANUS: Nu cobi, Titus. Mai am încă de trăit ca să-mi duc  ideea până la capăt. Nu e o idee strălucită, dar e o idee folositoare. Cum ai spune tu: cum e dreptul roman faţă de filosofia greacă.
DOMIŢIANUS (intră cu sabia mânjită de sânge): Tată, am arestat o mulţime de huligani. Am pus laba şi pe doi porci de senatori. Să poruncesc să li se taie capetele?
VESPASIANUS: Cine sunt?
DOMIŢIANUS: Opinius  Publicus  şi  Tribunus  Populus.
VESPASIANUS: A,   trădarea  întrupată  în   doi  senatori.
DOMIŢIANUS:  Da,  tată.  Te  rog,  fă-mi  hatârul  să-i  tai  singur  cu  satârul.  În  fiecare  zi  îl ascut pentru porcii din opoziţie: taie ca briciul.
VESPASIANUS: Cheamă-i încoace. Vreau să văd Republica înainte de a fi decapitată. Acest fapt este relatat de istoricul Suetonius în „De vita duodecim Caesaris” (n.a.)
POMIŢIANUS (aspru): Hei, voi, doi, de-acolo! Veniţi încoa să ciripiţi! (Intră plini de demnitate cei doi senatori.)
OPINIUS PUBLICUS (solemn): Protestez în numele milioanelor de cetăţeni romani câţi au fost  înregistraţi  în  scripte  la  ultimul  recensământ  şi  în  numele  democraţiei  şi drepturilor omului rostesc un hotărât şi drastic „veto” atât împotriva edictării legii, cât şi împotriva arestării atâtor tineri şi folosirea   armatei în reprimarea manifestanţilor. Protestez, de asemenea, împotriva arestării mele nelegale. Vreau să văd mandatul de arestare emis în condiţiile legii.
VESPASIANUS:  Nu  te-a  arestat  nimeni,  senatorule.  Ai  venit  de  bunăvoie  la  mine. Bineînţeles, nu singur, ci cu o armată de huligani. Armata de neisprăviţi te-a părăsit într-un  mod  ruşinos,  lăsându-1  pe  bravul  ei  general  în  civil  să  se  descurce  cum poate. Ai vrut să dai o lovitură de stat?
OPINIUS  PUBLICUS:  Resping  această  acuzaţie.  Pun  o  întrebare:  de  ce  nu  se  respectă drepturile prevăzute în Constituţia imperială? Libertatea persoanei fizice şi libertatea cuvântului au fost călcate în picioare. Mâine, poimâine, n-o să avem nici dreptul să ne spunem rugăciunea de pe urmă în faţa zeilor.
VESPASIANUS: Eu credeam că sunteţi materialişti, domnilor senatori, în Forum propagaţi materialismul.  De  altfel,  după  o  constatare  absolut  personală  am  observat  că,  în majoritatea cazurilor, oamenii graşi sunt materialişti, iar cei slabi — idealişti. Şi am mai remarcat că în faţa morţii, cei graşi îşi schimbă concepţia de-o viaţă în favoarea slăbănogilor:  devin  idealişti.  Am  de  gând  să scriu  în  cartea  de  MEMORII  IMPERIALE şi despre dialectica transformării materialismului în idealism şi voi veţi avea onoarea  de  a-mi  servi  drept  cobai  pe  altarul  ştiinţei.  Faceţi-vă  comozi,  domnilor senatori, şedeţi.
OPINIUS PUBLICUS: Nu.
TRIBUNUS POPULUS: Nu.
OPINIUS PUBLICUS: Manifestanţii îşi exprimă prin mine protestul lor faţă de decăderea cumplită la care aţi adus statul.
TRIBUNUS  POPULUS:  Iar  Senatul  protestează  prin  mine  la  insulta  pe  care  aţi  adus-o istoriei şi tradiţiilor minunate ale poporului roman civilizat.
VESPASIANUS:  Ce  „tradiţii  minunate”,  Opinius?  Poporul  roman  are  încă  apucături barbare. Mulţi cetăţeni sunt delăsători, ignoranţi şi violenţi.
DOMIŢIANUS: Nu fac deloc cinste imperativului de nobleţe „civis romanus sum”.
VESPASIANUS:  De ce-şi  fac nevoile în parcuri  şi  grădinile publice, ca animalele? Asta numeşti, tu, popor roman civilizat?! Sunt sigur că şi tu, Tribunus, când ai venit de pe la vreun chiolhan unde te-ai îmbuibat cu vin şi mâncăruri, abia ai pândit momentul prielnic să nu te vadă nimeni şi… mă opresc: poate nici burta nu te-a iertat.
TRIBUNUS  POPULUS:  Cum  puteţi  jigni  un  membru  al  Senatului  Roman?  Eu  nu  fac asemenea lucruri.
VESPASIANUS (se gândeşte la ceva): Nici după un ospăţ îndelungat?
TRIBUNUS POPULUS: Nici. Toţi cetăţenii romani, peregrinii, liberţii, cerşetorii şi sclavii au să râdă de noi. Pe deasupra, barbarii au să-şi bată joc de Imperiu şi-l vor dispreţui. Unde este dispreţ, nu mai este teamă de moarte. Pierzând respectul şi onoarea, vom pierde totul. Nimeni n-o să se mai teamă de noi. Roma are să piară din cauza unei barăci pe care copiii au să scrie măscări sau lozinci antiimperiale.
VESPASIANUS: Fii scurt, senatorule.  Ce vrei?
TRIBUNUS  POPULUS:  Renunţaţi  la  ideea  cu  vespasiana.  Măsura  înfiinţării  ei  ar  fi  o ticăloşie imperială.
VESPASIANUS  (sare  ca  ars):  Dar  ticăloşia  voastră  n-o  puneţi  la  socoteală,  domnilor senatori?
OPINIUS PUBLICUS: Nu ştim despre ce vorbiţi.
VESPASIANUS:  Nu  sunteţi  voi  aceia  care  aţi  mărit  impozitul  pe  libertatea  cultelor  în Imperiu?  Nu  sunteţi  voi  josnicii  cămătari  de  suflete  care  aţi  profitat  de  faptul  că iudeii cred orbeşte în zeul lor invizibil şi nu mai văd nici ei cum sunt de jefuiţi? Nu sunteţi voi aceia care cereţi cu atât mai mult cu cât credinţa este mai mare? Pentru voi nu contează credinţa în care se împărtăşeşte un om, ci aurul pe care-l poate da pentru ea! Ce părere ai, Tribunus? Nu sunteţi voi aceia?
TRIBUNUS POPULUS: Da, dar „salus rei publicae suprema lex”, salvarea cauzei publice este  suprema  lege,  Majestate.  Iudeii  sunt  duşmanii  Imperiului  Roman.  Cultul  lor fanatic  şi  ciudat  atrage  mii  de  discipoli  şi  reprezintă o  mare  primejdie  pentru  noi. Măsura măririi impozitului a fost luată nu atât împotriva iudeilor, cât a cetăţenilor romani care s-ar simţi ispitiţi de acest cult. Zeii noştri trebuie întăriţi cu proptele de aur ca să nu se prăbuşească în faţa zeului iudeilor. De aceea, susţin cu toată puterea măsura de mărire a impozitelor către stat. Resping ideea vespasienei. Poporul roman este atât de mândru de originea sa nobilă, încât nu va suporta niciodată ruşinea asta.
SCLAVUL  (intră  înspăimântat  şi  prăbuşindu-se  la  picioarele  imperatorului)  Divinule! Lumea se adună din nou în piaţă pentru un nou marş pentru că haruspicii  din Roma au prorocit lucruri  cumplite.
DOMIŢIANUS: Dacă minţi, te arunc la fiare!
SCLAVUL: Vezuviul va erupe şi va îngropa în lavă şi cenuşă oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae. Preotesele altarelor sacre au prezis un foc de trei zile şi trei nopţi la Roma ca pe vremea lui Nero. Suntem pierduţi, zeii ne pedepsesc pentru păcatele noastre! Mă duc în piaţă!
(Iese precipitat.)
OPINIUS PUBLICUS (calm): Însăşi firea se revoltă împotriva acestei măsuri.
VESPASIANUS: Puţin îmi pasă că se despică în două pământul sub Capitoliu. Dar avem nevoie de BANI domnilor senatori. Nu aţi găsit până acum nici un mijloc concret şi onest de a face bani. Poporul vă plăteşte să moţăiţi la şedinţele Senatului, să lipsiţi de la apel, să vă aranjaţi propriile afaceri şi când veniţi în sala Omnia nu faceţi decât osteneala de a ridica mâinile. V-aţi omorât vremea în Senat de pomană. Iar când eu încerc să fac bani, agitaţi lumea şi faceţi propagandă împotriva orânduirii imperiale. Ce-i de făcut?
TRIBUNUS POPULUS: Să ne aruncăm legiunile asupra Daciei. Grânele ei vor neutraliza plebea din punct de vedere politic pentru  o  bună bucată  de vreme.
VESPASIANUS  (lucid):  Nu  suntem  încă pregătiţi  de  un  război  victorios  sută la  sută,  în ciuda  propagandei  oficiale  care  se  face  prin  presa  imperială.  Am  fost  slăbiţi  de răzmerite interne.
TRIBUNUS POPULUS: Dar ăsta nu e un motiv de înjosire în faţa istoriei noastre măreţe. Poporul roman a trecut pe sub   furcile   caudine   ale   samniţilor . . .  Erupţia Vezuviului şi incendiu la Roma au avut loc în perioada dinastiei Flaviilor (n.a.)
OPINIUS  PUBLICUS: A fost asediat de gali. . .
TRIBUNUS POPULUS: S-a trezit peste noapte cu Hanibal şi elefanţii lui la porţile Romei.
OPINIUS PUBLICUS: A fost îngrozit de sclavul Spartacus . . .
TRIBUNUS POPULUS: Dar niciodată nu a înclinat acvila. A crezut în steaua lui, răsărită din Troia. Însă aceasta se va rupe din cer, văzând murdăria pe care vreţi s-o întindeţi peste pământ. Eu voi vorbi poporului, cu toată autoritatea de care mă bucur, despre această  infamie.  Voi  îndemna  pe  faţă  la  complot  sau  la  răscoală.  Daca-mi  tăiaţi capul, n-aveţi decât, alte zece vor răsări la loc.
OPINIUS  PUBLICUS:  Şi  eu  am  să  vorbesc  fără  nici  o  teamă  în  Senat  şi  în  Piaţă  la manifestanţi. Sunt cel mai în vârstă dintre toţi şi mărturisesc că sunt un apărător al tradiţiilor republicane şi un mare admirator al lui Brutus. Vivat Republica!
TRIBUNUS POPULUS: Vivat democraţia!
DOMIŢIANUS: Tată, ăştia doi sunt încăpăţânaţi rău de tot.
VESPASIANUS (speriat, în şoaptă): Ce propui?
DOMIŢIANUS:  Să-i  descăpăţânăm  pe  loc.  Apoi ne  azvârlim  cu  gărzile  pretoriene  în Senat: încuiem uşile şi-i măcelărim pe toţi ca pe nişte pui de găină. Sunt neînarmaţi. Declari ulterior că, din motive de securitate ai dizolvat Senatul şi preiei conducerea supremă în Imperiu.
VESPASIANUS: Nu vreau un nou război civil. Imperiul s-ar prăbuşi. Spune repede ce să fac? Să abdic?
DOMIŢIANUS:  Nici  vorbă.  Îi  omori  pe  toţi  senatorii  şi  apoi,  timp  de  o  săptămână,  dai spectacole  gratuite  cu  creştini  arzând  în  chip  de  torţă.  Faţă  de  crima  asta  uriaşă, plebea o să considere nişte senatori ucişi, în plus, drept un mizilic.
VESPASIANUS: Taci. Mi-a venit o idee grozavă. Vino. (Se retrage cu Domiţianus, în timp ce Titus se îndreaptă acum, radios, spre senatori)
TITUS: Domnilor, sunteţi nişte romani adevăraţi. Numai cu oameni neînfricaţi ca voi s-a putut scrie cea mai glorioasă istorie din lume.   Sunteţi credincioşi unui ideal:   celui republican. Fiind un sceptic, nu iubesc nici Republica şi nici Imperiul. N-am nici un ideal politic. Poate, cel mult, un ideal moral.
DOMIŢIANUS (revine): Eşti bun numai de îndopat cu grăunţe gâştele Capitoliului, Titus. Porţi toga virilă, dar mai degrabă ţi s-ar potrivi bulendre de muiere.
TITUS:  Taci  din  gură!  Eşti  un găgăuţă!  Ai  arestat  câteva sute de manifestanţi. Nu-ţi  dai seama, imbecilule, că toată Roma se va ridica la luptă ca să-i elibereze?
DOMIŢIANUS: Ticălosule! (Se repede la el cu  sabia.)
TITUS  (se  înfurie):  Cap sec ce eşti!  Îl  voi  face să răsune pe scări  ca un bostan gol!  (Se lovesc cu săbiile, îndepărtându-se.)
VESPASIANUS: Nu vă e ruşine? Potoliţi-vă! (Spre senatorii speriaţi). Fiţi liniştiţi! Ca de obicei,  Titus,  îl  dezarmează  pe  Domiţianus,  apoi  îl  iartă.  Domiţianus  nu-şi  poate reprima furia că Titus este fratele cel mare care îmi va lua locul. Moartea lui Titus l-ar bucura. Puterea învinge dragostea de frate. Şedeţi, domnilor senatori. Faţă de fiii mei care aşteaptă, de pe acum, să se înfrunte ca nişte câini din hârdăul puterii, simt o adevărată  bucurie  că  mi-aţi  făcut  o  vizită  —  recunosc  —  cam  forţată,  —  dar,  în fond,  binevenită,  prin  care  să-mi  atrageţi,  ca  nişte  buni  cetăţeni  ce  sunteţi,  atenţia asupra primejdiei iminente a aplicării acelei   nefericite „lex  vespasiana”.
OPINIUS PUBLICUS: Ne bucurăm că v-aţi răzgândit, divinule.
VESPASIANUS:  Aşa  e.  Sunt  soldat  şi  ştiu  când  să  mă  recunosc  învins.  Ideea  cu  aşa numitele vespasiene — ce lipsă de modestie! — e o nebunie curată. Decât să fim de râsul  barbarilor,  mai  bine  murim  cu  ei  de  gât.  Sunt  de  acord  cu  propunerea  ta, Tribunus Populus.
TRIBUNUS POPULUS (bănuitor încă): Adică?!
VESPASIANUS:  Cum,  ai  uitat?!  Vom  ataca  Dacia  să ne  umplem  hambarele  cu  grâu  şi vistieria cu aur.
TRIBUNUS POPULUS: Nu cumva glumiţi, Majestate?
 VESPASIANUS: De loc. După Ierusalim, Dacia este obsesia mea.
TRIBUNUS POPULUS: Ura! Ura!
OPINIUS PUBLICUS: Ura! Ura!
VESPASIANUS: Ce-aţi zice dacă am sărbători această hotărâre istorică?
OPINIUS  PUBLICUS  (încet,  colegului  său):  Să  fim  prudenţi.  Mă  tem  că  vrea  să  ne otrăvească.
TRIBUNUS POPULUS: Să fim foarte atenţi la orice mişcare.
VESPASIANUS:  Nu  mi-aţi  răspuns  la  întrebare,  domnilor  senatori.  Sunteţi  gata  să binecuvântaţi cu mâncare şi băutură imperială această hotărâre istorică?
TRIBUNUS POPULUS: Da.
OPINIUS PUBLICUS: Da.
VESPASIANUS: Servus!
SCLAVUL: La poruncă, divinule!
VESPASIANUS: Adu mâncare şi băutură pentru domnii senatori care în această seară au făcut să crească Imperiul nostru cu încă o provincie.
SCLAVUL      (aparte): Ce  naiv  sunt! Eu  care  credeam       că  Imperiul  nu  va  câştiga  o provincie, ci va pierde două căpăţâni cu coarne! (Iese, după ce aruncă o privire rea spre senatori)
VESPASIANUS: Îmi promiteţi că, după petrecere, îi veţi potoli pe huliganii din piaţă?
TRIBUNUS  POPULUS:  Mai  încape  vorbă!  Deocamdată,  să-i  lăsăm  să  fiarbă  în  suc propriu!
OPINIUS   PUBLICUS   (entuziasmat   peste   măsură):   După   ce   învingem   acest   neam îndărătnic  şi  barbar  care  ne  sfidează cu  incursiunile  în  Moesia  am  să propun  Senatului Roman să vă acorde titlul de „Dacicus”. Sunt convins că Sarmisegetusa va avea soarta Ierusalimului.
VESPASIANUS  (bate  din  palme):  Am  plănuit  o  surpriză  specială  pentru  voi,  domnilor senatori.  (Apar  două sclave  de  o  frumuseţe  răpitoare,  îmbrăcate  foarte  sumar;  una din ele poate fi, din motive de economicitate a distribuţiei, fata femeii de  serviciu).
OPINIUS PUBLICUS (scot exclamaţii de uimire şi TRIBUNUS POPULUS plăcere): Oho!
OPINIUS PUBLICUS: Ce sclave frumoase aveţi, divinule?!! Sunt din Italia sau Galia?
VESPASIANUS:  Nu,  sunt  din Orientul  Mijlociu. Au scăpat  ca prin minune din războiul din  Golful  Persic  şi  din  masacrele  din  Cisiordania  şi  Gaza.  Fetelor,  înveseliţi-i  pe domnii  senatori,  făuritorii  istoriei  romane!  Dacă o  să-i  faceţi  să mănânce  cât  mai mult, tot uitându-se la voi fără să se sature, am să vă redau libertatea!! (Fetele ţipă de bucurie şi încep să danseze seducător în ritmul unei muzici orientale, lascive).
TRIBUNUS POPULUS: Pe care ţi-o alegi, colega?
 OPINIUS PUBLICUS: Pe asta.
TRIBUNUS POPULUS: Şi eu pe cealaltă.
OPINIUS PUBLICUS: De  altfel,  amândouă  sunt la  fel de frumoase.
TRIBUNUS POPULUS: Dacă ar fi  aşa ceva în  Infern, atunci cu bucurie m-aş grăbi într-acolo.
OPINIUS PUBLICUS: Mai ştii ce drăcoaice poţi întâlni pe tărâmul lui Hades? (Apare sclavul cu tavele de mâncare şi băutură).
OPINIUS PUBLICUS: Divinule, noi…
VESPASIANUS: Ce s-a întâmplat?
OPINIUS PUBLICUS (încurcat): Să ne iertaţi, dar noi… nu mâncăm.
 VESPASIANUS: De ce?
(Muzica se opreşte brusc; se lasă un moment de tăcere)
OPINIUS PUBLICUS: Noi nu mâncăm din aceste bucate până nu gustă şi Majestatea sa. Şi din toate felurile de mâncare.
VESPASIANUS (se apropie în tăcere de masă): Am să gust, domnilor senatori. Sper să nu le fi otrăvit sclavul care nu vă poate suferi, că atunci, din eroare, eu voi fi victima. După privirea  pe  care  v-a  aruncat-o  Servus,  eu  cred  c-a  otrăvit  mâncarea.  Totuşi, onoarea  de  gazdă,  mă  obligă  să  respect  dorinţa  oaspeţilor  mei.  (încet,  gustă  cu precauţie  şi  alb  de  emoţie,  din  toate  felurile  de  mâncare  şi  senatorii  se  uită  la  el încremeniţi de spaimă).
OPINIUS PUBLICUS: Nu simţiţi nimic, divinule?
VESPASIANUS:  Ba da. E o mâncare foarte gustoasă. Mai ales c-a avut risipită peste ea mirodenia   morţii.   După   cum   vedeţi,   mâncarea   nu   a   fost   otrăvită   decât   de presupunerile voastre.  Mâncaţi!  Poftă bună!
SENATORII (acum ruşinaţi): Mulţumim.
(Încep să mănânce cu mare poftă).
VESPASIANUS: Muzica!!! (Fetele reîncep dansul pe muzică). Vă plac bucatele imperiale, domnilor senatori? După lăcomia pe care o aveţi, eu cred că da.
OPINIUS PUBLICUS (cu gura plină): Ce să facem, Majestate? Suntem şi noi nişte bieţi porci din turma lui Epicur, vorba poetului Horatius. Ne place viaţa!
TRIBUNUS POPULUS (zgâindu-se la dansatoare): Şi femeile!
OPINIUS PUBLICUS: Tribunus!
TRIBUNUS POPULUS: Da.
OPINIUS PUBLICUS: Te-ai lăudat zilele trecute consulului Tiberius că mănânci mai mult decât mine. M-ai ponegrit, afirmând că eu nu mănânc mai nimic. Te dau în judecată pentru insultă. Pot să mănânc mai mult decât tine.
TRIBUNUS POPULUS: Nu cred.
OPINIUS PUBLICUS: Punem pariu?
TRIBUNUS POPULUS: Punem.
OPINIUS PUBLICUS: Pe ce?
TRIBUNUS  POPULUS:  Pe vila mea de pe Capitoliu. Dacă mă întreci la halit, frumoasa mea vilă va fi a ta.
OPINIUS  PUBLICUS:  O,  de  mult  mi-am  dorit  o asemenea vilă!  Poţi  să te ştergi  pe bot dacă îndrăzneşti să concurezi cu mine.
TRIBUNUS POPULUS: Stai puţin. Dacă pierzi tu, ce-mi oferi?
OPINIUS PUBLICUS: Vila mea de pe Aventin. Are încălzire centrală.
TRIBUNUS  POPULUS:  Asta  nu-mi  spune  nimic.  Dacă  n-ai  combustibil,  mori  de  frig. Oferă altceva.
OPINIUS PUBLICUS: Alege tu.
TRIBUNUS  POPULUS:  Pe  nevastă-ta.  Dacă  te  întrec  la  concurs,  mâine  o  repudiezi  şi poimâine mă însor cu ea. Îmi dai şi ceva zestre. Dacă nu te superi, te-aş chema şi de naş.
OPINIUS PUBLICUS  (ofensat): N-ai să câştigi pariul.
TRIBUNUS  POPULUS:  Vom  trăi  şi  vom  vedea  …  cât  vom  mânca.  Eşti  de  acord  cu propunerea mea?
OPINIUS PUBLICUS (stă o clipă la îndoială): Da.
TRIBUNUS POPULUS: Succes!
OPINIUS PUBLICUS: Succes!
(Mănâncă din ce în ce mai repede şi, în acelaşi timp, cele două fete dansează tot mai îndrăcit. Vespasianus şi sclavul îi ajută îndesându-le bucatele pe gură)
SCLAVUL: Porcii ăştia doi mănâncă în timp ce greviştii foamei din Piaţă îi idolatrizează, considerându-i liderii lor.
VESPASIANUS: Iar te-apucă sentimentalismele? Nu eşti bun pentru politică! Serveşte-i pe domnii senatori aşa cum fac şi eu!
TRIBUNUS POPULUS: Pâine!
 OPINIUS PUBLICUS: Carne!
TRIBUNUS POPULUS: Lapte!
 OPINIUS PUBLICUS: Ouă!
TRIBUNUS POPULUS: Brânză!
OPINIUS PUBLICUS: Pizza!
TRIBUNUS POPULUS: Sarmale!
OPINIUS PUBLICUS: Bere!
TRIBUNUS POPULUS: Vin!
OPINIUS PUBLICUS: Cafea!
TRIBUNUS POPULUS: Portocale!
OPINIUS PUBLICUS: Prăjitură!
 TRIBUNUS POPULUS: Măsline!
OPINIUS  PUBLICUS  (sleit de puteri): Facem o pauză?
TRIBUNUS POPULUS: Nu te aud.
OPINIUS PUBLICUS: De ce? Eşti surd?
TRIBUNUS  POPULUS:  Nu.  Dar  îmi  vâjâie  cumplit  urechile  din  cauza  maxilarelor supraîncălzite.
OPINIUS PUBLICUS (tare): Facem o pauză? (Sclavul aduce o tavă cu peşte). Nu! Peşte nu!
TRIBUNUS  POPULUS  (scârbit):  Hai  sictir!  (Sclavul  se  întoarce  cu  tava  cu  peşte).  Ce spuneai?
OPINIUS PUBLICUS: Facem o pauză?
 TRIBUNUS POPULUS: Cât?
OPINIUS PUBLICUS: Cincisprezece minute.
TRIBUNUS  POPULUS  (molfăind  cu  greutate):  Facem.
VESPASIANUS  (vine  în  avanscenă):  Dragi  spectatori,  cincisprezece  minute  pauză!  Vă invităm călduros în holul Teatrului la agenţia de pariuri „FORTUNA” unde puteţi să pariaţi pe unul din cei doi senatori. Totodată, puteţi să consumaţi cu deplină încredere produsele  culinare  ale  celor  mai  proaspăt  privatizate  firme  ale  oraşului  nostru. POFTA BUNA!

Cade  cortina.  În  holul  Teatrului  se  vor  servi  de  către  doi  chelneri  diferite produse  culinare.  Agenţia  de  pariuri   îi   va  îndemna  pe  spectatori  să  parieze. Important  este  ca,  prin  spectatori,  acţiunea  piesei  să continue. Cei  doi  chelneri  îşi vor exercita ca şi agenţii de la bursa de pariuri misiunea, invitând, amabil, publicul să servească şi  să parieze.  Celor  care  nu  pariază ori  nu  servesc  li  se  vor  înmâna imprimate pentru a-şi exprima sugestiile, măsurile, propunerile referitoare la piesele de teatru din stagiune şi piesa căreia i-au văzut primul act, urmând ca formularele să fie introduse în cutiile pe care scrie: RECLAMAŢII LA PIESE.

Regizorul  poate  să  îmbrace  pe  cei  doi  chelneri,  dacă  vrea,  în  costume  de epocă pentru a sugera astfel continuitatea spectacolului. În acest fel, publicul îi va recunoaşte uşor pe cei  doi  chelneri, atunci  când vor participa la intriga piesei. La uşă se vor posta doi legionari romani în armură completă care vor rămâne nemişcaţi în tot timpul antractului

 FINITUR PRIMA PARS

( Va urma )

Me voilà donc réellement revenue de vacances.
Le CV a été remis à jour, il y a de nouveaux yaourts maison au frigo (yaourts au chokobons *miam*), les valises sont vides (euh, enfin presque), je suis seule chez moi et dehors le soleil brille. J’ai aussi enfin réussi à me “débarrasser” de ma dernière nouvelle en travail sur le forum. Je n’ai absolument aucun espoir pour elle dans le cadre de l’AT, mais je suis contente d’avoir retravaillé dessus, d’autant que cela me conforte dans l’idée d’en faire un roman ou une simple novella. Et puis le thème du mutant, il fallait bien que je m’y atèle un jour ou l’autre pour un gros projet (oui je recycle tous les trucs et les machins qui m’ont marquée au cours de ma vie, d’ailleurs un jour je ferai aussi une grande fresque romantique pour rendre hommage à Autant en emporte le vent et à Angélique, mes oeuvres préférées de petite fille coeur d’artichaud de 12 ans)

Arrivée là, je me retrouve face à de nombreuses choses à reprendre :
- Finir les livres commencés (fait pour la magnifique anthologie L dirigée par Charlotte Bousquet, à faire pour 2/3 autres livres)
- Lire les deux bouquins ramenés des vacances (La Dramaturgie parce qu’on me l’a conseillé et que je suis faible, et le premier cycle de Fondation d’Asimov parce qu’il faut au moins que j’essaie) et des trucs moins lourds aussi.
- Finir de lire le tapuscrit de Gaby (prévu cet après-midi)
- Reprendre les Invisibles (ils m’ont presque manqué en plus)
- Ecrire 3 pages par jour (un voeu pieux, je ne suis jamais certaine d’y arriver)
- Finir l’AT Eve et réfléchir (vite) à l’AT Odin.
- Envoyer des CV partout où je peux quand je peux.

Et parce que je suis overbookée, aujourd’hui je vais au ciné ;p

Am primit de la profesoara de dramaturgie imaginile si intructiunile pentru examenul celor de la imagine. le atasez pe grup, le pun in calculatorul scolii si aici pe site. Cine le vrea sa nu ezite sa ma contacteze.

Cerintele examenului:
EXAMEN IMAGINE – Univ. MEDIA,
SEM. II / 2009

Ordonaţi cele 13 imagini, astfel încât sa construiţi un synopsis coerent (pentru un scenariu de lung metraj).

Vom 1.bis 3. Mai 2009 fand das Seminar „Die Welt des Bildermachens“ unter der Leitung von Frank Trautmann in den Räumlichkeiten der garage.berlin statt. Den sechs Teilnehmern wurden während der Schulung die Grundlagen der Arbeit mit der Kamera vermittelt, durch Präsentationen und anschauliche Filmausschnitte, aber auch anhand praktischer Übungen. 

Schwerpunkte: 

Tag 1: Grundlagen

Tag 2: Licht /szenische Darstellung 

Tag 3: Perspektive und Kameraführung / Erzeugung von Spanung

In einem meiner letzten Artikel über Multi-User-Dungeons habe ich mich gefragt, wie der Ablauf einer Geschichte in MUDs definiert wird. An meinem ersten Tag im Multi-User-Dungeon Wunderland habe ich zwar noch keinen Einblick in die Technik des Storytelling im Besonderen erfahren, jedoch bin ich über Erkenntnisse bei der Erweiterung der vorhandenen Welt durch Objekte gestolpert.

Definition von Objekten in Multi-User-Dungeons

Es ist ganz interessant, welcher – in diesem Fall programmiertechnisch – objektorientierte Ansatz verwendet wird: Objekte definieren Funktionen, die für diese Objekte erlaubt sein sollen. Wird also ein Objekt Kerze definiert, erhält diese z.B. die Funktion nimm verpasst. Gibt dann ein Spieler den Befehl nimm kerze ein, ruft das System die zugehörige Funktion auf und kann Manipulationen / Anpassungen im Spiel durchführen oder Ausgaben veranlassen.

Wenn ein Objekt Kerze dann eventuell noch Attribute – wie etwa einen Ort – besitzt, kann man sich als Programmierer gut vorstellen, wie das Grundkonzept eines solchen MUD technisch realisiert ist. (In diesem Fall wandert die Kerze vom Tisch ins Inventar des Spielers.)

Storytelling durch Objektattribut-Regeln

Kann man jetzt bereits auf mögliche Storytelling-Vorgehensweisen kommen? Nun, die Welt kann damit über Ausgaben an den Spieler recht einfach beschrieben werden. Damit ist die Umgebung des Spielers schnell “erzählt”.

Wenn sich ein Spieler durch die Spielwelt bewegt, kann er zu dynamischen Objekten wie Monstern oder anderen Nicht-Spieler-Charakteren (NPCs) gelangen. Diese erhalten – wie im Beispiel von Wunderland – eine vom System wiederholt aufgerufene Funktion, wenn der Spieler in ihrem Bereich (Raum) ist.

Eine Geschichte entsteht nun durch die Vorgabe eines Ziels und das Setzen von bestimmten damit in Zusammenhang stehenden Objekten. Dadurch kann man eine Storyline schon sehr stark bestimmen, da man ein festgelegtes Ende und damit das Ziel einer Geschichte nur erreichen kann, wenn bestimmte Objekte bestimmte Eigenschaften aufweisen.

Dies kann z.B. bedeuten, dass ein Abenteuer (Quest) erst beendet ist, wenn das Objekt Prinzessin Erbse (ein NPC) die Eigenschaft befreit besitzt. Diese Eigenschaft wird nur zugewiesen, wenn der Spieler das Objekt Schlüssel im Objekt Schloss umgedreht hat. Und dazu muss er den Schlüssel vorab vom Zauberer Torwächter erfolgreich stibitzt haben, was das System wieder nur durch bestimmte Vorgaben zulässt.

Eine Storyline ist dadurch sehr wohl bereits ohne weitere Voraussetzungen erreichbar. (Das klingt als wäre es einfach ein MUD zu implementieren. Das ist es nicht. Aber darum geht es hier auch nicht.)

Voraussetzungen für das rechnergestützte Erzählen von Geschichten

Damit kann man – unabhängig vom Konzept der Multi-User-Dungeons – Storytelling durch folgende Aktionen erreichen:

• Ausgaben an den Nutzer (z.B. in Form von Text, Gestik und Mimik eines NPC, Videos, etc.)
• Verarbeitung von Nutzereingaben (unter Beachtung einer definierten Syntax / Sprache, im Optimalfall menschlicher Sprachverarbeitung, bei MUDs z.B. auch festgelegten Befehlen)

Letzteres ändert Eigenschaften von Objekten und die Attribute des Systems durch Aufruf der entsprechend definierten Funktionen. Damit folgen wieder die Nutzerausgaben, auf die der Nutzer wieder mit zu verarbeitenden Eingaben reagiert. (Ja, das ist das übliche Prinzip Eingabe-Verarbeitung-Ausgabe, jedoch nochmal klar und deutlich für ein Storytelling-System präsentiert.)

Die Geschichte muss “nur noch” festlegen, welche Regeln beim Durchlaufen der Geschichte eingehalten werden sollen. Das wird durch oben genannte programmierte Funktionen erreicht. So darf der Nutzer beispielsweise nicht von Punkt A nach C, wenn er nicht vorher von A nach B gewandert ist. Örtliche und logische Einschränkungen sind damit erreichbar.

Jetzt werd’ ich mir dieses Wunderland mal inhaltlich genauer vornehmen. Bei weiteren Erkenntnissen gibt es an dieser Stelle auch wieder Infos.

Personaje
• Cerşetorul – fost om respectabil, înstărit, ajuns într-o situaţie deplorabilă în urma morţii tragice a soţiei şi a unicului său fiu. Trăieşte o dramă, o decădere ce nu-i permite să-şi realeagă un drum în viaţă.
• Isabela – scriitoare devenită celebră în urma romanelor sale purtătoare de valori etice: altruism, sacrificiu, dragoste.
• Soţul Isabelei – medic psihiatru, persoană inteligentă, manierată şi bine-văzută în societate.
ACTUL ÎNTÂI
(La colţul unei case, un cerşetor cu plete albe, îmbrăcat în haine vechi, rupte şi murdare, dar care au fost cândva de calitate şi valoroase. Are ochii albaştri şi o privire profundă, în care pare că i se oglindesc sentimente adunate în interiorul său de ani de zile. În mâna stângă ţine strâns o mică oglindă.)
Scena I
CERŞETORUL, ISABELA
Cerşetorul: (Spre cer) Unde eşti tu, Dumnezeule? Unde? (Merge încet pe lângă el Isabela, o doamnă decentă, bine îmbrăcată şi care emană respect şi bunăvoinţă. Cerşetorul i se adresează.) Doamnă,vă rog, ajutaţi-mă, da-ţi-mi şi mie ceva că nu am nicio sursă de trai. Doamnă, dumneavoastră, care treceţi atât de des pe lângă mine niciodată nu mi-aţi dat niciun ajutor, cât de mic…
Isabela: (Mirată, cu un sentiment de vinovăţie, de regret) Poftim? Probabil nu v-am observat, ştiţi, sunt o persoană atât de ocupată…
Cerşetorul: În fiecare zi vă văd trecând pe această alee…Vă rog să mă credeţi şi să mă ajutaţi, oricât ar fi de puţin.
Isabela: Bine. Să fie… (Scoate din poşetă o bancnotă valoroasă, pe care i-o da Cerşetorului) Iată!
Cerşetorul: Să vă dea bunul Dumnezeu sănătate…
Isabela: Să ştii că mi-ai atras atenţia şi de acum mă voi uita mereu după dumneata.
(A doua zi, Isabela îi aduce Cerşetorului o pungă cu mâncare şi băutură).
Isabela: Hei, tu, uite am ceva pentru tine! (Curioasă) Dar vreau sa îmi răspunzi la o întrebare, este ceva ce mi-a atras atenţia profund, căci pare că este un lucru nelipsit din mâna dumitale. Porţi mereu cu tine acea oglindă, de parcă ar fi o reflexie a propriei tale personalităţi. Spune-mi, ce vezi de fiecare dată în oglindă?
Cerşetorul: (Neputincios, cu părere de rău) Eh, doamnă dragă, cereţi cam mult, acesta este secretul meu…
Isabela: (Hotărâtă) Bine voi veni într-o zi şi voi rămâne alături de tine pentru a-mi povesti misterul tău.
Cerşetorul: Mă iertaţi doamnă, dar nu este atât de simplu. (Umil) Acest secret e raţiunea mea de-a fi şi n-aş vrea să fiu luat în râs sau neînţeles. Să-mi fie cu iertare, dar nu vă pot destăinui secretul meu.
Isabela: Bine. După ce mă voi sfătui cu soţul meu, te voi lua la mine acasă şi voi încerca să-ţi îndulcesc inima cu mâncare, haine noi şi călduroase şi poate aşa îmi vei mărturisi secretul.
Cerşetorul: O, doamnă cât v-aş mulţumi, dar ceea ce-mi lipseşte mie cu adevarat este o carte.
Isabela: (Extrem de mirată) O carte?
Cerşetorul: Da, căci niciodată nu am mai simţit o nevoie aşa de mare de a citi. De câţiva ani nu am mai avut această ocazie din cauza mizeriei în care mă aflu. Poate că pare absurd, dar toţi banii pe care îi primesc sunt nevoit să-i dau pe mâncare. Şi aşa … tot este prea puţină. Iar în locurile publice oamenii nu vor să mă primească.
Isabela: Dar de ce tocmai o carte este ceea ce îţi doreşti?
Cerşetorul: Poate nu credeţi, dar odată am avut şi eu o viaţă, am avut o familie, am avut pe cine să iubesc. De fapt, odată eram un om respectabil. Dar destinul m-a silit să nu mai fiu aşa, căci nefericirea adusă de un eveniment fatidic m-a făcut să pierd totul. Mi-am pierdut soţia şi copilul într-un accident macabru. De atunci m-am afundat tot mai adânc într-un abis cavernos, simptomatică pentru această decădere fiind tocmai substanţa metafizică ce o port în mine, care îmi transfigurează permanent realitatea, care odată a reprezentat bariera din drumul meu şi m-a făcut să capitulez în faţa vieţii. Să ştiţi că am fost un om învăţat cândva… şi cum hrana sufletului nu se uită…
(Cei doi se privesc îndelung, împărtăşind profunzimea aceluiaşi sentiment).

Scena II
ISABELA, SOŢUL SĂU
(Isabela şi soţul său stau pe canapea la o discuţie. Pe masă, două cafele.)
Isabela: Dragul meu de câteva zile întâlnesc mereu un cerşetor la colţul casei noastre. Deşi la început nu i-am acordat atenţie, acea persoană a reuşit să mă impresioneze.
Soţul Isabelei: Cum aşa? Îţi cunosc sufletul sensibil, dar noi vedem cerşetorii în ziua de azi la tot pasul. Majoritatea sunt oameni mincinoşi, ce refuză să meargă la muncă sau copii trimişi de astfel de părinţi să meargă la cerşit.
(Isabela aduce două gustări, le aşează pe masă, după care priveşte insistent, convingător către soţul său.)
Isabela: Cerşetorul acesta, pe cuvânt, are ceva special. Nu vorbesc de acei ochi albaştri pierduţi printre firele de păr albe şi grizonate şi nici despre privirea mereu meditativă şi profundă, pe care el o dăruieşte oricărui trecător, fără reţineri, de parcă prin acei ochi adânci ar cerşi o urmă de speranţă, de ardoare, de putere pentru a ţine piept vieţii, ci mă refer la o oglindă.
Soţul Isabelei: (Uimit) O oglindă? Şi ce legatură are asta?
Isabela: Este oglinda pe care o ţine permanent în mâna stângă. Am observat acest lucru într-o zi când razele soarelui îşi reflectau spectrul cromatic pe suprafaţa delicată a oglinzii. De atunci am căutat-o permament cu privirea şi de fiecare dată am observat-o negreşit în mâna sa stângă şi, pentru a-mi spune care este secretul său, pentru a-mi destăinui esenţa sufletului său, căci am aflat că este un om citit care, printr-o diversiune a vieţii a ajuns în situaţia de faţă, mi-ar plăcea să-i pregătesc o mâncare caldă, câteva haine curate şi o carte. Te-aş ruga să fii şi tu aici când vine la noi în casă.
Soţul Isabelei: Bine, draga mea! Am încredere în intuiţia ta de scriitoare, precum şi-n valorile tale morale care nu te pot opri, care nu te pot reţine atunci când este vorba de a ajuta o persoană care merită într-adevăr osteneală. (O priveşte tandru).

ACTUL AL DOILEA
(O masă cu pâine şi fructe pe ea. La masă stau aşezaţi Cerşetorul ţinând în mână o carte şi soţul Isabelei).

Scena I
ISABELA, CERŞETORUL
Isabela: (Îi aduce o mare farfurie cu mâncare caldă) Poftim!
(Cerşetorul mănânca fără pauze, fără a vorbi şi cu multă poftă.)
Isabela: Acum, că ai terminat de mâncat, spune-mi, te rog, ce vezi tu in acea oglindă?
Cerşetorul: (Oftează. Meditativ) Văd lumea aşa cum este ea: cu noroiul de pe poteci, cu zugrăveala alterată de trecerea bătrânului timp, cu tencuiala căzută de pe ziduri. Văd chipul oamenilor brăzdat de greutăţile vieţii, văd zâmbete haotice, parşive, care se dezlănţuie prodigios asupra celor din jur, văd o lume ce se învârte vertiginos în faţa nebuniei…. (Cu lacrimi în ochi) Prăpăstiile vieţii m-au cuprins fără a mă putea împotrivi, căci lumea mi-a distrus şi mi-a salvat pe rând suflul spiritual. Oh! Condiţia umană ne-a condamnat să fim ţintuiţi pe veci în judecăţile noastre minimale, atunci când primează valorile materiale, banii. Sufăr căci în această oglindă (se uită trist la oglindă) văd oameni care au uitat să se aprecieze unii pe alţii, să aprecieze faptul că sunt împreună şi asta înainte de a fi prea târziu. Pe lângă toate sinusoidele negative ale vieţii, ne aflăm în posesia celui mai preţios şi mai frumos har, care doar nouă ne este permis – iubirea. (Face o pauză). În adâncul tuturor acestor mistere, vâd înţelepciunea – acea virtute foarte greu de dobândit, dar care odata agonisită, niciodată nu se pierde. Însă ea sălăşluieşte doar în mintea şi în sufletul celor aleşi, căci în posesia înţelepciunii se află doar…
Isabela: (Impresionată adânc) Doar cine? Spune-mi!
Cerşetorul: Doar nebunii şi … filosofii! Visul meu era, de fapt salvarea mea este să devin filosof!
Isabela: Eu sunt convinsă că acest lucru este posibil… Acum cred că ţi-ai revenit şi eşti pregătit să auzi argumentele mele. Am aflat că, atunci când erai un „om respectabil”, după cum ai spus chiar tu, aveai o familie şi o casă, iar acea casă o mai ai şi acum, însă din cauza dramei pe care ai trăit-o, nu te-ai simţit capabil să te întorci acasă. Sunt convinsă că acolo ai şi cărţile necesare pentru a te apuca de studiu şi a-ţi crea un nou drum în viaţa. Iar ceea ce vom face noi mâine, va fi să mergem să aranjăm casa pentru a te muta acolo şi a începe o nouă etapă în viaţa ta!
Cerşetorul: (Nostalgic) Se pare că a venit timpul să ma întorc la casa mea. Off … parcă şi uitasem ca am o casă. (Scoate din buzunar cheile şi, cu reţineri, le pune pe masă). De când nu am mai trecut pe lângă blocul în care am stat atâţia ani…
Isabela: (Surâde) Vom intra în blocul şi în apartamentul în care ai stat chiar mâine!

SCENA II
ISABELA, CERŞETORUL (peste 7 ani)
(Participare la o gală. Cerşetorul îmbrăcat prezentabil, în costum. O masă cu multe cărţi, flori. Fotografi şi un cameraman. Mulţime de spectatori, ce asistă la această lansare de carte. Atmosferă festivă.)
Isabela: Am onoarea să vă prezint un mare om, care a ştiut să înţeleagă sensibilitatea trăirii, care a avut puterea să se ridice de fiecare dată când a căzut şi să o ia de la capăt: Augustin Doinescu!
Cerşetorul: Vă mulţumesc mult pentru cuvintele de laudă, doamna Isabela! Aş dori să spun doar că ramura filosofică în care am devenit eu specialist – filosofia limbajului – îşi are originea într-o experienţă pe care am trăit-o cu şapte ani în urmă, o experienţă ce mi-a demonstrat că pe lumea aceasta încă mai există sentimente precum dragostea, prietenia, solidaritatea şi nu doar ură şi interese murdărite de noroi, aşa cum credeam eu atunci. De aceea doresc să-i dedic scriitoarei Isabela această lucrare filosofică, intitulată „Puterea cuvântului”! Vă mulţumesc! (O îmbrăţişează cu emoţie pe Isabela. Aplauzele spectatorilor de pe scenă.)

Eram fain frumos in liceu. Se aude ceva de un festival de teatru pentru elevii de liceu…nice. Ei bine tac pac si eu acolo, adica de ce sa pierd asta, nu? Si uite asa ma apuc, imi fac trupa si ma inscriu. Pe urma au urmat problemele, ideea era ca trebuia sa ne scriem singuri piesa ce urma sa o punem in scena. Organizatorii festivalului s-au gandit sa faca un training de dramaturgie unde ne-a fost adus un tip caruia nu-i voi dezvalui identitatea (chiar nu are sens). Oricum acesta ne-a dat sa citim doua texte contemporane pentru a ne face o idee. Si idee m-am facut: unul din texte era Morti si vii de Stefan Caraman. Tin sa precizez ca acel text mai ales la vremea aia cand nu prea stiam eu mare lucru despre teatru, efectiv m-a lasat fara cuvinte. Dupa ce am terminat de citit m-am oprit brusc, m-am uitat la tavan, am stat asa vreo 5 minute privind in gol si digerand textul dupa care am luat-o de la inceput si l-am mai citit odata. Uite asa am luat contact pentru prima data cu acest autor pe care ulterior aveam sa-l citesc fara oprire si in final sa scriu ce scriu acum. Acum nu mai sunt la liceu, acum citesc teatru nu doar ca vreau ci si ca trebiue, de aceea nu totdeauna ce am citit sau ce urmeaza sa citesc stiu ca e ceva ce imi place. Asta nu e o problema pentru ca orice ai citi are cu siguranta si un efect pozitiv asupra ta(mai ales teatrul). DA, citesc Caraman, recunosc inca nu am citit tot dar sper sa reusesc in curand pentru ca imi place la nebunie. Din ce am citit pana acum Colonia Ingerilor e cu siguranta piesa preferata. De ce sa nu recunosc, si proza e geniala si plina de necunoscut si mister absurd. Sunt student la teatrologie si citesc Caraman iar acum va las in compania cuvintelor si a cartilor sale( la cat mai multe texte de la Stefan Caraman, click aici pentru a intra pe site-ul autorului)