E un vacarm, o văicăreală, un plâns general; naţia întreagă se dă de ceasul morţii. Evropa, săritoare şi îngrijorată, dă edicte şi condamnă: în România justiţia nu funcţionează, sistemul este bolnav şi corupt. Magistraţii – unii de bună credinţă, alţii nu – se tot străduiesc să încropească ceva, s-o dreagă cumva, s-o îndrepte pe ici pe acolo. Haosul şi neputinţa domină, dezordinea devine din ce în ce mai de nestăpânit. O singură lege infailibilă şi necruţătoare domină justiţia naţiei. Legea lui: „Da, eu!? – Da, mie!?” „Da, eu!? – Da, mie!?” auzi peste tot. Toată naţia urlă. Urlă părintele ce-şi bate copilul, urla nevasta ce-şi suduie bărbatul, strigă pumnii bărbatului ce stâlcesc trupul femeii, muncitorul ce-şi fură patronul, funcţionarii ce sar la gâtul cetăţeanului, politicianul care are vreme puţină şi stă mereu cu frica în oase că i se isprăvesc voturile, şi-i trece vremea. „Da, eu!? – Da, mie!?” este mai rea decât Legea Talionului. O ţară însă nu poate rezista sub atâtea dreptăţi. E tare mândru, e ţanţoş românul şi tâfnos. Dar şi orgolios, pentru că dreptatea lui este cea mai bună dreptate din lume. În jurul lui se prăbuşeşte totul, dar probabil din alte cauze, el nu contribuie, pentru că el are dreptatea lui. Şi ceilalţi tot vorbesc, îi bat capul, îl încurcă, îl pun să piardă timpul căutând fisura, portiţa, modalitatea, crăpătură prin care să strecoare dreptatea lui, s-o împingă temeinic până în inima Legii ăleia, care o fi ea. Stau şi mă uit cu mirare, cum totul este călcat în picioare, este zdruncinat, zdrobit, doar ca să-şi facă loc pestriţ, orgoliul. În mijlocul ruinelor, în colbul înecăcios şi otrăvitor, stă falnic românul. N-are nimic, nimic nu i-a mai rămas din agoniseală, s-a prăduit, s-a ales praful, doar inima sa mai saltă cu trufie în pieptu-i de aramă: „Da, eu!? –Da, mie!?”, îl poţi auzi şoptind îndârjit, ţinând la piept dreptatea lui. O ţine strâns, în unghii, cu degete albite de îndârjire, cu făptura toată ghem, el alte gânduri n-are, el altă viaţă n-are. Nici n-o să aibă. Niciodată… Şi oricât aş vrea să mă separ, îmi urlă în urechi necruţător: „Da, eu!?” „ Da, mie!?”.

pe principiu belelelor care vin ca ciresele, numa 2 cate 2, evidenta ca bafta se stramuta trebuia sa aiba si o continuare…cum adica ce continuare, bafta se stramuta 2.

la nici o saptamana dupa ultimul eveniment mentionat in bafta se stramuta simplu, parchez aproximativ in aceeasi zona, aproximativ exact aceeasi masina, marca persoanala, albastra si draguta, insa usor molestata in urma incidentelor trecute.

clar dupa ce am parcat, aproximativ foarte regulamentar m-am indreptat spre locuri unde se consuma licorile bahice la preturi exorbitante…clar nu eu aveam de gand sa le consum, cele bahice ramaneau stict pentru smecherii de si-au tras soferi.

dupa o perioada nedeterminata de consum de non-alcohoale de toate formele si aromele diferite, ne-am returnat catre motorizarea proprietate personala.

spre deosebire de nefericirile care i se intamplau Marelui Alb (luat pe sus si mutat), Proprietatea Personala era la locul ei, insa, cumva nu mai era la fel…sprijinit de bara frontala statea senzual si extrem de nefiresc de nelalocul lui  numarul meu de inmatriculare. la o analiza mai atenta am constat ca nu doar numarul era nefiresc, ci toata fata, care arata mai sifonata decat smecherii care si-au tras sofer si au consumat alcohoale toata seara.

la fel de senzual imi sedea in stergator un biletel galben care ma anunta numarul de inmatriculare ( care pun pariu ca si acum sede la fel de firesc la locul lui) al bestiei neindemanatice care provocase sifonarea Proprietatii Personale. ..trebuie retinut ca biletul nu era din partea faptasului, ci din partea unui anonim care a hotarat sa nu se semneze si sa o dea anonima, asa ca a lasat-o anonima, intelegeti voi aluzia.

bun. pe cai si la politie cu dovezile. cu dreptatea de partea mea, m-am dus acolo tunand si fulgerand…si a fost fix ca o ejaculare precoce, mi-a murit de la intrare, de cand mi-au spus ca fara nici un martor nu am ce face…sa-mi fut una si inca una, ca am crezut ca mi s-au scurt-circuitat toti neuronii din dotare.

dupa mai multe explicatii, procese-verbale, analiza a frontalei Proprietatii Personale, noaptea fara lanterna, de catre priceputul organ, am reusit, prin metode de persuasiune care vor ramane secrete, sa aflu coordonatele locatiei bestiei neindemanatice, ca sa ii pot rupe capu, fara martori legali, a doua zi.

cu dreptatea flendurandu-mi pe sub mustati ma prezint a doua zi la adresa, avand ca insotitori si preafericitii consumatori de licori bahice din seara precedenta, cum spuneam sa rupem un cap, un gat, ceva.

si a fost fix ca o ejaculare precoce, mi-a murit la intrare toata dreptatea, in momentul in care am aflat ca bestia neindemanatica s-a mutat de acolo si ca doar documentu de legitimare i-a ramas pe acea adresa.

acum, cu dreptatea fluturandu-mi pe sub mustati ma prezint la casco, fut aiurea fransiza de fix 100 euro, platibili in RON, la cursul din ziua efectuarii platii si imi creste si asigurarea pe motiv ca cica o ard aiurea in trafic.

sa ma fut in ea de bafta ca nu se mai termina!!!!

dusmanu lu superglu

germene episcop

legea ta a murit

cariile ți-au explodat

limba s-a uscat

măselele mi-au vorbit

înger întunecat

ai coborît din palat

spre a-ți reaminti totul

cumul de vise

de legături rescrise

îndemn tainic

ora se prelinge

lumînări din candelabru

aprinse în minotaur

dinamica fluidelor din aur

parizian metodic

genele-ți sînt grele

acrul tăcerii sublime

martir har extenuant

vitraliile pătate de sînge

ceața se adîncește

senzația de cădere reîncepe

balul exprimă șacalul morții

inel ruginit la gîtul vieții

în dominarea dejecțiilor menstruale dau lecții

Incep aceasta postare prin a va spune ca in ultima vreme sunt disperat…Sunt nervos,din ce in ce mai nervos.Motivul?!Este cam o saptamana de cand sunt terorizat de un dobitoc/o dobitoaca care da beep-uri cu numar ascuns…Nici macar nu suna cu numar ascuns,doar da beep-uri si ziua si noaptea,dar nu e problema,voi merge la Vodafone(asta pentru ca Vodafone folosesc mai des,am si Orange insa numarul nu au reusit sa il afle),si voi face reclamatii peste reclamatii pana aflu cine esti cretinule/cretino…Iar atunci va fi vai si amar de tine,cand voi afla cine esti…Daca mi-ar citi Mircea Badea articolul asta,ar rade cu lacrimi dupa care mi-ar spune “Stai linistit prietene ca suntem in aceeasi situatie,e plina tara asta de cretini,de idioti,de tampiti“…Si i-as da dreptate…Adica ce mare inginerie e si asta sa dai beep-uri cu numar ascuns…Ce vrei sa demonstrezi idiotule,nenorocitule/idioato,nenorocito?!Ma intreb de unde ai totusi nr meu?!Si de ce ai ales sa ma terorizezi in acest fel?!Ce urmaresti de fapt?!Nu esti atat de barbat/femeie incat sa vorbesti la telefon?!Ce crezi ca rezolvi prin niste nenorocite de beep-uri menite sa scoata omul din minti?!Ti-am gresit eu cu ceva incat e necesar sa dai beep-uri cu numar ascuns si ziua si noaptea?!Urla prostia in tine,dar repet,voi afla cine esti si va fi rau de tine,iti garantez…Vei vedea tu atunci mesaje ce primesti de la toata lumea care ma cunoaste,si ziua,si noaptea,pana cand o sa iti schimbi numarul de telefon si o sa te inveti minte sa nu te mai joci tu cu cine nu trebuie.Promit solemn ca in maxim 2-3 saptamani pun mana pe tine…

Destul cu asta,trecem la partea cea mai grava a acestei saptamani,care intr-un anume fel a inceput de Duminica…Adica trecem la ceilalti idioti din Romania,cei care au votat Basescu,fiind cumparati de un “mic ajutor“ oferit de sustinatorii sai de campanie…Adica stiti voi bine despre ce vorbesc,de cei 500.000 mii lei vechi,sau or fi fost 400.000,sau 300.000 sau cat or fi fost de i-ati primit ca sa-l votati…

Adica voi inca nu ati inteles ca “traiti bine“ maxim 2 ore cu acei 500.000 mii,si ca va asteapta 5 ani in schimb in care veti trai ca in iad…V-am anuntat si v-am prevenit de la inceput,dar ati facut exact ceea ce ati vrut voi,pentru ca este tara democratica nu?!Fiecare are dreptul la opinie,la parere,la alegere…Ok,acum veti vedea ce urmeaza…Greul de abia acum incepe…Daca nu va avea loc o a doua revolutie in Romania in acesti 5 ani,e mare lucru…Acum va mai dau un sfat…Mergeti la vot si votati Geoana in turul 2…E unica sansa de a mai spera ca putem trai decent…

Cam atat ar fi de spus…Voi mai reveni cu noi postari aici,insa dupa ce dau de prietenul/prietena teroristt/terorista…O zi buna in continuare va doresc…

DannyAngel —> Innebunesc,deci exist!!! )

dragilor, nu stiu cum sunteti voi la ora aceasta dar eu nu am somn…mi l-au luat altii … si asta pentru ca le dau voie, din pacate. ma intreb cata nedreptate si prostie mai suporta lumea asta? cata nedreptate si prostie mai suportati voi in jurul vostru???? ca eu nuu mai supoort!!! pe bune, nu pot sa cred cat de usor poate fi influentat un om, un pot sa cred cat de usor poate fi manipulat cineva de catre altcineva, nu pot sa cred cat de usor arunca unii cu noroi in altii… dupa care se intorc si isi vad de viata de zi cu zi de parca nimic nu s-a intamplat. pe bune…e naspaaaaa. de ce intotdeauna oamenii corecti, cu bun simt si cei care intorc celalalt obraz au de suferit? poate imi raspundeti voi ca eu cred ca nu mai exista dreptate pe lumea asta. cred ca dreptatea trebuie sa ti-o faci singur. tu ce parere ai?

in plus, in ziua de azi ori tu ori ei! nu ai timp sa zambesti, sa glumesti, sa mai schimbi o vorba…repede…gandeste, gandeste…replica…acum sau niciodata…na, ai pierdut . ti-a trecut randul. ce? vroiai sa spui ceva? nu mai are relevanta. eheheiii, a fost ideea..cui? a lui? pai parca am deschis gura..sa…spun..si ..io..nu m-ati auzit??? na, lasa data viitoare? care data?? esti omul momentului si gata… asa ca nu te mai lasa calcat in picioare . data viitoare ridica-te si ia atitudine!!! dragilor, am si eu ceva de spus si consider ca am dreptul la o replica!!! vreti sa o auziti? da, daca ai si argumente

Deschid televizorul de dimineata,peste tot politica…Nu stiu care primar democrat-liberal a batut nu stiu ce cameraman,reporter,sau ce-o fi fost…Toata lumea,pe toate canalele,vorbeste despre viitoarele alegeri la presedentie…Se discuta cu teama despre Traian Basescu si ai lui,si pe buna dreptate cu teama,ca in sondaje are un procent 30%,ca ne va mai conduce inca 5 ani de zile in stilul caracteristic…Ca vom inghiti in sec inca 5 ani,ca vom fi si mai saraci decat am fost.Acum insa,a mai aparut inca un subiect care daca pana acum nu avea o mare importanta,acum a bagat frica in toti romanii,orice functie ar avea si oricat de saraci sau de bogati ar fi…Gripa Porcina…Am observat si la metrou,cei de la firma de paza “Scorseze“ poarta deja celebrele “Masti Anti-Gripa“,si la Mall farmacistele,angajatii(nu toti),copiii care in loc sa fie la scoala sunt la “Opera“ sau la “Spring time“ etc…Ce ti-e si cu gripa asta…Daca pana acum lumea nu dadea o prea mare importanta,iata ca acum au inceput s-o ia din ce in ce mai serios si incearca cu disperare sa se protejeze de noul virus AH1N1…Mie unul,nu prea imi pasa.Daca va fi sa se intample,se va intampla oricum,oricat de mult m-as feri…Pe conceptia asta am fost mereu,desi niciodata nu am fost “rau de boala“…Cum Vrea Cel De Sus asa se va intampla de fiecare data…Nu-mi sta mie capul la gripa,la politica,etc.Mie imi sta capul la altceva…Ar trebui sa-i spun cateva cuvinte Andreei,insa am hotarat sa aman treaba asta pana pe 30 noiembrie,chiar de Sfantul Andrei…Atunci am de gand sa ii ofer si un mic cadou,in semn de recunostinta si de respect,fetei cu cel mai frumos zambet din cate am vazut vreodata…mi-a placut mie din prima clipa zambetul ei,care de altfel pot sa va spun ca este unul DIVIN.M-am saturat sa tot vorbesc si sa fac campanie anti-Basescu…Oricum sunt cateva mii de idioti manipulati de cei din echipa lui Basescu,de cei din partidul lui Basescu care mai nou a inceput sa ofere excursii,bani si multe altele,doar pentru a atrage tineri prosti si naivi(scuzati-mi exprimarea),sunt cateva mii de persoane care nu-si dau seama de consecintele unui nou mandat Basescian…Unui om poti sa-i iei ceva cu forta,insa sa-i bagi minte in cap cu forta,nu se poate…Asadar astia care veti vota Traian Basescu pentru inca 5 ani,asteptati-va la ce e mai rau,pentru ca v-o faceti cu mana voastra…Trecem peste asta,si revenim putin la subiectul Andreea,unul cu mult mai interesant si mai frumos decat subiectele politice…Deja mie dor de ea,nu am mai vorbit cu ea de vreo 4 zile,si am o senzatie ciudata ca a patit ceva,sau ca e trista,suparata,etc. …Ce-ar fi sa o sun?Nu stiu daca e o idee buna.daca nu vrea sa vorbeasca cu mine?!Daca vrea sa fie singura?!Sau daca pur si simplu o deranjez?!Nu vreau asta,si tocmai de aceea astept cu nerabdare ziua Sfantului Andrei.

Da, stiu, site-u’ nostru nu a mai fost activ de ceva vreme. Dupa pierderea repetata a Simfoniei si, ulterior, a mea, nu a mai fost nimic postat pe site.  Plictisindu-ma la un laborator de Design for the Internet, m-am gandit ca am ignorat prea mult blogul nostru drag. Nu ma intelegeti gresit, mai mult ca sigur nu voi scrie regulat. Vroiam doar sa fac putina dreptate site-ului dupa atata timp de neglijenta(din partea mea). Mana si-a facut Meseria.

Ok, sa incepem. Poate ati observat si voi, da’ multa lume fumeaza. Mai ales din grupu’ nostru de prieteni. Eu am pe moment 2 ani la bord si am reusit cu ceilalti pufaitori din grup sa convertim 4 persoane doar anu’ asta. Ca majoritatea grupurilor sociale, exista mai multe tipuri de fumatori si, bineinteles, urmeaza o lista gandita la graba cu urmatorii:

Numero uno. Cei care nu au(aproape) niciodata tigari. Poate sa fie din motive financiare, se poate datora memoriei proaste si numeroase altele(care din lipsa timpului, nu le pot mentiona). De cate ori nu ati auzit asta: “Ba, n-ai sa-mi dai si mie o tigara?”. Taiati o linie intr-un carnetel de cate ori auziti asta intr-o saptamana si apoi verificati lista. Multe, ha? Na, cam atatea tigari ati fi fumat in plus daca nu ar fi fost tipu’ acesta de fumator. Dar, desigur, niciodata nu-l puteti refuza.

Two. Cei care au ceva cu brichetele. Acestia se impart in mai multe categorii: Cei care tot timpu’ umbla la flacara (guilty), cei care nu reusesc sa o tina aprinsa din cauza vantului pentru ca le este PREA LENE SA FOLOSEASCA DOUA MAINI ADICA CAT DE GREU POATE FII, SA FIM SERIOSI??? si cei care, atunci cand le dai o bricheta, si-o atribuie automat. Si o baga in buzunar. (Sper sa te simti. Stii cine esti.)  Probabil se datoreaza subconstientului lor de cleptomani. Dar desigur, nu te poti supara pe ei.

Trei. Cei care mint in legatura cu numarul de tigari ramase. Ii amuzant cand acestia interactioneaza cu primul tip din lista: “Ba, n-ai sa-mi dai si mie o tigara?” “Pula mea, mai am doar doua.” Am auzit asta de multe ori. Automat imi suna detectorul de minciuni in cap cand aud cacatul asta. Trebuie doar sa stii cum sa fii convingator si sa-ti dea. Si sa faci asta fara sa izbucnesti in lacrimi.

D. Cei care umezesc tigara. Nu ii prea poti invinui pentru chestia asta. Normal, ii dreptul lor. Dar na, timpurile sunt grele. Mai tre’ sa imparti tigari de cand cu criza. Si cel mai rau lucru cand nu ai bani sa-ti iei tigari ii sa fii nevoit sa faci schimb de saliva cu respectivul amic cu care imparti cancerul pe bat.

Funf. Iertati-mi lipsa umlautului. Si a diacriticelor. Sunt la un comp din scoala, nu am chef sa modifc setarile lingvistice de la tastatura. I-am lasat pe preferatii mei la capatul listei. Cei care nu recunosc ca fumeaza. Heh. De obicei fac parte si din prima categorie. Cel mai comic lucru cand iti cere cineva o tigara ii sa nici nu recunoasca ca fumeaza. Funny, nu-i asa? Bleah. Dar, ma voi folosi de o scuza care  am citit-o o data pe blogul Simfoniei,  parafrazand, normal, “Eu nu fumez, eu trag in piept.” XOXO, Popa.

Cam atat aveam de zis. Ne vedem la iarna.

Sacul de gunoi, Out.

Am postat nemulţumirile pe care le-am avut în relaţia mea cu Orange România!
Acum vreau să revin şi să spun că am fost contatctat de un reprezentant al Orange şi cu toate că nu a vrut să spună ” Aţi avut dreptate ” mi s-a comunicat faptul că pe viitoarea facturămi se va scădea suma cu care abuziv am fost taxat la ultima factură, inclusiv TVA-ul aferent celor 5,70 lei.
E un pas înainte , dar nu am să uit că trebuie şi pe viitor să fiu atent !
Vorba aceea :Am scos cuiul ce reprezenta problema prin soluţionarea ei, dar a rămas ………….gaura !

“Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.”

Adrian Paunescu

Justitia

*sursa aici

Tot am amanat sa vorbesc despre acest subiect caci pot sa va marturisesc ca nu-mi face nici cea mai mica placere sa-l dezbat, ba chiar pot spune ca ma scarbeste. Si totusi imi pare ca justitia de la noi este din ce in ce mai handicapata; nu cred ca exista vreun cunoscut care sa fi avut (chiar si tangential) legaturi cu o instanta de judecata sa nu aibe o parere proasta, sa nu zic o atitudine de dezgust.

Intamplarea face ca de cativa ani (buni) sa am de-a face cu cea de-a treia putere din stat  – la inceput tangential si acum direct – la inceput eram un tanar care credea in corectitudine, in dreptate si toate aceste valori indispensabile unei societati ce se vrea europene, civilizate si democratice; destul de repede am inteles ca nu are niciun sens sa mai fiu credul, as putea spune chiar prost, si sa mai ma “agat” de asemenea principii complet false si inexistente in practica.

Primul contact direct cu aceasta lume duhnind a putregai a fost una cat se poate de definitorie pentru tot ce inseamna judecata in Romania. Sa fie cam un an si jumatate cand m-am trezit pentru prima data singur singurel intr-un tribunal – murdar, urat mirositor,  ticsit de oameni ce se imbulzeau: sa-si faca loc in salile de judecata, sa ajunga dupa ore de asteptare la dosarele aflate la arhiva, sa-si gaseasca un “avocat bun“, ori sa negocieze un deal de culise cat mai “profitabil” acolo in “casa dreptatii“. Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu tot acel haos, cu mersul tantos al avocatilor, cu sictirul cu care esti tratat TU ca biet plebeu de catre toti functionarii. Totusi cel mai greu a fost sa ma imunizez impotriva atitudinii de superioritate – etalata emfatic si nonsalant – de catre magistrati, incepand cu grefierii si ajungand pana la stimabilii “mirunsi ai Legii” (amantii cei mai viril ai tinerei si frumoasei Iustitia [gr. Themis]): judecatorii.

Nici “locul” in care judecatorii impart dreptatea nu este mai breaz: sali arhipline, caldura nadusitoare, oameni stand in picioare prin fiecare spatiu neocupat al salii ore in sir, zapuseala (se lesina in salile de judecata mai rau ca la concertele lui Michael Jackson, parol) si sarjele cavaleresti ale avocatilor ce sunt intr-un continuu dute-vino (aplicandu-ti in trecere cate un ghiont bine plasat sau cate o imbranceala ticluita). Toate acestea pentru a ti se face dreptate si pentru a aparea 3 minute in fata “fetelor sfinte” ale dreptatii.

De cele mai multe ori odata ajuns acolo m-am abtinut cu greu sa nu ripostez violent la lipsa de interes si atentie, si poate cel mai rau in fata acelui miserupism general. Odata ajuns acolo te simti prins in rotile macinatoare ale unui angrenaj corupt si profund imoral, nimanui nu-i pasa catusi de putin de tine si de problemele tale (cu care intr-un moment de slabiciune le-ai externalizat si te-ai tarat in fata “onoratei instante”). In cele 3-5 minute “de glorie” nu esti altceva decat o marioneta aflata in mana unui papusa infernal. 2-3 replici de o parte si de alta date aparatorii dreptatii si o decizie rapida ce pica precum lama unei ghilotine. Gata! Asta a fost tot! Fara sentimente si in mod cert fara nicio slabiciune… Te retragi incet la locul tau si asisti alaturi de cei asemeni tie la acest spectacol grotesc. Uneori te mai trezesti abordat de oameni ca si tine, de pioni in acelasi joc, care incearca sa “empatizeze” cu dreptatea ori nedreptatea ta.

Am asistat in toti acesti ani, vreo 14 la numar (intai indirect, mai apoi direct), la o gramada de nedreptati, de judecati subiective si partinitoare, de incercari/reusite de fortare a mainii legii, fapt pentru care ma simt nevoit sa imbratisez pozitia unui om scarbit si neincrezator. Urasc modul in care merg lucrurile pe la noi, de multe ori stau si ma gandesc carui fapt ii datoram aceasta situatie ingrata?!? Justitia a depasit categoria tragicului si a devenit comedie (expresia cea mai inalta a creatiei artistice umane, dupa Heidegger). In ultima vreme am inceput sa fiu amuzat de acest spectacol, caci suntem cu totii niste pierzatori: si cei care castiga (oricum ar face o), cat si cei care pierd – pierdem timp, calmul, bani, rabdarea, neuronii  si poate cel mai rau increderea si corectitudinea.

P.S. M-am hotarat sa scriu acest articol dupa ce am primit cretina, dar in acelasi timp amuzanta citatie prin care sunt anuntat ca brusc sunt chemat (ca parat alaturi doar de parati [?!?!]) intr-un proces cu tatal meu [?!?!] should i mention that he’s actually dead?!?! Nu ma credeti look for yourselves (click pentru a o mari):

]]> http://paulet.wordpress.com/2009/11/03/faca-se-nevoia-noastra/ Mon, 02 Nov 2009 22:35:52 +0000 Laura Păuleţ http://paulet.wordpress.com/2009/11/03/faca-se-nevoia-noastra/

Ei au dreptate întotdeauna. Pentru că ei au puterea pe care nu reuşeşte să le-o ia nimeni şi să-i sfîrtece cu ea. Pentru că ei controlează şi stăpînesc tot. Pentru că noi le dăm voie să controleze tot, slabi fiind. Pentru că, spre deosebire de noi, ei nu se dau înlături de la nimic: ei trag, întind, rup, distrug fără a problematiza legitimitatea acţiunilor lor. Ei iau norma în mînă şi pretind că e e a lor, doar pentru că pot face abuz de ea, siluindu-şi intempestiv vecinătăţile şi violîndu-şi inoportun afectele. Pentru că noi nu ştim să ripostăm. Pentru că noi sîntem sinceri şi fragmentari, iar ei  constanţi şi ticăloşi.

Deşi ei nu sînt şi nu au nimic, sînt atotputernici. Ei sînt spaima din inimile noastre, inhibiţiile din gîndurile noastre, bîlbîielile şi neconcordanţele din gesturile noastre, golul din motivaţiile noastre. Ei ne sînt morbul urii şi al distrugerii din noi, ei ne sînt datul care ni se cere cu preţul existenţei, ei ne sînt indispensabilul de-dispensat. Ei ne sînt defectele pe care ni le asumăm şi fondul pe care ni-l asimilăm.

Ei sînt şmecheri, perfizi şi fără cusur. Pentru că nu sînt şi nu au nimic. Altfel, de ce ne-ar mai pretinde pe noi în preajma lor, cu o perseverenţă de invidiat, pentru a suge obsesiv din noi ca nişte vampiri ostoiţi?

Ei sînt doar nişte demoni.  Obosiţi. Care ne vor, pentru că, fără noi, nu există. Iar noi, de  facem voia lor, e numai voia noastră. Nu şi nevoie. Fiindcă nicicînd nu ne-am învoit.  

George obişnuia să privească în răstimpuri spre cer.Oriunde îl vedeai pe strada,la fereastră îşi satura pupilele cu lumină.Toată fiinţa sa se regăsea în formaţiunile în continuă schimbare ale norilor.Totul se petrecea aievea.Trăia o dilatare culturală pe care nu o mai simţise până atunci.Un nou sentiment,deci o nouă viaţă,îşi spunea extaziat.Putea să spună de acum înainte că viaţa sa nu mai era vis.Nu ştia însă că-i lipsea cu desăvârşire orice control conştient asupra acestei senzaţii.Intra în negura fiinţei.Nu era în pericol însă.Nefiind maturizat sentimental nu putea închide trăirea în sine însuşi.Îşi pierduse libertatea cu mult timp în urmă şi trăia acum într-o singură consecinţă a actelor sale:vinovăţia.
Realitatea era prezentă în el într-o măsură exagerată.Când ajungea pe culmi rareori se temea că-şi va pierde minţile.Era evident un semn de nebunie.Când conştientiza acest lucru era deja prea târziu.Trăia în necesitate,ştia acest lucru,şi de aceia toate sforţările sale erau atât de dureroase.Învăţase cu timpul sa le întoarcă asupra lui însuşi.Durerea de orice fel îi finaliza căutările.Acum se putea închide în sine însuşi.Stăpân,în posesie,cuvinte care reveneau obsesiv şi îl turmentau.De aici înainte nu mai putea lupta cu sine însuşi,era la capăt de drum.’S-a terminat’ îşi spunea într-una plângându-şi de milă.S-a terminat.Viaţa sa fusese un ambalaj pe care îl aruci la coşul de gunoi.Rămânea de acum înainte despuiat,gol,fără formă,fără glas.Cine să-l creadă?Îl dadea de gol zâmbetul ironic.Am înţeles pe urmă eroarea fundamentală a spiritului său,o eroare nietzscheană de altfel si exprimata cel mai corect de Eminescu:’Căci unde-ajunge nu-i hotar/Nici ochi spre a cunoaşte…..Acest supraom nu este creator cum si l-a imaginat Nietzsche ci distrugator.Căci raportul dintre creator şi creaţia culturală este mijlocit de lume(humanity) la care supraomul nu mai are acces.
-Am puterea să deschid.Atât;nu pot să închid.Nu am curajul să revin.Odată ce am trecut pragul nu pot să mă mai intorc.Pentru mine nimic nu se termină,nu-şi găseşte sfârşitul.
-Pentru că nu incepe,i-am replicat înţepându-l.
-Nu mă lua peste picior.Nu se mai termină consecinţele decât odată cu somnul.
-Când ţi-e refuzată prietenia sau iertarea consecinţele curg la vale şi le vei trăi ca eterne reîntoarceri ale aceluiaşi.Eşti oglinda lumii.
-Nu pot închide cunoaşterea,prietene.
-Tu treci înainte,nu te opreşti.Nimic nu-ţi este propriu,i-am reproşat.Coboară în timp!
-Omul e lup printre oameni.El devoră şi frumosul şi dreptatea şi adevărul.Traieşte dacă poţi!
-O nuanţă de idealism întrevăd la tine,m-am mirat de atitudinea sa.
-Pretenţia de a atinge absolutul în planul imanenţei este îndreptăţită numai dacă renunţăm la limbaj.Şi vorbesc cu tine la întâmplare,ma înţelegi,cum se înţeleg animalele mirosindu-se la fund,m-a pleznit peste faţă.
Fără să spun un cuvânt am ieşit din camera sa şi contrariat cum nu mai fusesem pană atunci am pornit spre parcul central să-mi limpezesc memoria. Mi-aduc şi acum aminte de el când l-am văzut pentru prima oară:nu era decât o sumă de ticuri nervoase,grimase,strâmbături.Ridica speriat privirea când încercai să i te adresezi.Vocea sa era atât de firavă şi tremurătoare încât ai fi zis că rupe o vrajă la rostirea fiecărui cuvânt.Cum am ajuns la mine în apartament,încă sub influenţa vrăjii, mi-am notat câteva din spusele sale.Le reproduc fidel aici:”Omul nu poate să iasa din el insuşi,să-şi iasă din ţâţâni”;”Paradisul se traieşte când spaţiul din jurul nostru este plin de seminţe”;”Cel puternic nu doreşte să fie urmat,copiat,luat ca exemplu.Continuitatea îi este proprie numai lui”;”La ce bun să mai munceşti în ziua de astăzi.Supremaţia culturală e o utopie”. Era într-adevăr terminat.Nu ştiu ce ar fi făcut dacă nu l-ar fi descoperit pe Bruckner.Tensiunea sa nervoasă avea de acum înainte un corespondent.Şi aceasta l-a salvat.
Începuse marea construcţie de sine.Nu mai putea pierde timpul.Nu se gândea nici un moment la finitudinea fiinţei sale.Conştiinta morţii era străina pentru el.Trebuia să facă ceva aici şi acum,nu în realitate ci cu sine insuşi.Era înşelat de propria conştiinţă.Chiar şi acum după atâţia ani înca mai cred că a vrut să se elibereze,să-şi învingă frica.Credea că dacă lucrează la fundaţia sa spirituală,la bazele alcatuirii sale ca fiinţă şi solidifică scheletul conştiinţei sale se va afla în sfârşit în posesia cuvântului izbăvitor.El lucra în fiinţă şi nu cu fiinţa.În final această cale nu te poate duce decât la ratare.
Un om mai sărac sufleteşte ca el n-am mai văzut de atunci.Îl vedeam suferind şi când deschidea ochii.Nu putea să investească emoţional obiectele fizice,lucrurile de folosinţă.În consecinţă acestea luau formă de imperative compulsive în mintea sa.O patologie de uz casnic.Aceste vâlvătăi s-au stins după un timp lăsându-i privirea pierdută într-un neant.Nu mai puteai citi nimic în ochii lui:nici o dorinţă nu-i mai lumina privirea.
Nu venisem decât cu cinci minute în urmă în camera sa şi mi-am dat seama de la primele cuvinte schimbate că este confuz si delirează.M-a salutat din pat şi m-a rugat să trag jaluzelele.
-Nu vreau să mai văd,lumina e mult prea dureroasă.Dacă nu ar fi existat aş fi fost cel mai fericit om,mi-a zis aproape plângând.Toată după-amiaza durerea a ramas la un nivel constant.Mi-a sfâşiat carnea secundă cu secundă.Nu mai pot lupta cu ea,sunt la capâtul puterilor.Am renunţat să mai fac pe martirul.Vreau să o iau in posesie,să o absorb,să devin una cu ea.Nu scap deloc dacă mă ascund de ea şi îmi proiectez paradisul în afara ei.Şi atunci am înţeles:durerea nu comunică,nu vede,nu simte,e brută,necizelată şi barbară şi te vrea doar pentru ea.Sunt oameni care vor să sufere şi işi caută de belea însă când au dat de durere şi îi simt puterea se refugiază în colţişorul confortabil al vreunei amintiri plăcute ori în logică.Dar durerea nu cunoaşte nici o logică,e dincolo de subiect şi îl transformă după bunu-i plac,îl aruncă într-un vârtej de culoare şi după dispoziţie îţi înnegreşte perspectiva vizuală ori îţi înroşeşte conştiinţa.Nu cunosc decât aceste două culori.Cu timpul am înţeles din repetiţie sensul acestor culori.Revenirea lor nu se produce la intervale constante ci după dispoziţie.Senzaţia dureroasă are toane.Îmi este frică mai mult de roşu decât de negru,acesta este mult mai omenesc.Roşul mă scoate din minţi câteodată,mă aduce în pragul nebuniei.Simt că nu mai rezist,să iasă din capul meu.Atât de intensă este durerea că îmi crapă capul.Acum ştiu că nu acolo găsesc refugiu.Durerea e una,eu un complex ca personalitate.Atunci ce-mi rămane de facut?Mă abandonez durerii şi aceasta se împarte,scade din intensitate,cu alte cuvinte populez teritorii virgine ale conştiinţei:verdele şi albastrul iar într-o mica măsură galbenul.Totul se amestecă în privirea mea iar dacă reuşesc combinaţia perfectă am acces la divinitate dacă iese greşit sunt în ghearele morţii.Am trecut de multe ori pe lângă Tine,Doamne şi pe lângă tine,Lucifer,nu te-am uitat.Punctul terminus l-am atins şi am privit in jur apoi dar ce surpriză am avut când m-am trezit orb în lumea orbilor.Aceştia erau împinşi de la spate să împlinească profeţia,lipsiţi de conştiinţă şi nebuni.Ei ştiu cu siguranţă că este ceva acolo în afara lor,în lume,care corespunde dorinţei lor şi se aruncă în vârtejul factual,plonjează în devenire.Şi vai,lor li se împlineşte vrerea.Cât îi urăsc.
-Alchimistule,văd că vrei să scrii destine,i-am răspuns într-un final.Văzând că nu l-am înveselit deloc l-am rugat să-mi scuze prezenţa şi am ieşit puţin în stradă.Îmi amintesc că după ce a descoperit că este singur pe lume,s-a rupt de tot.În tot acest timp până la ruptură a crezut în demnitatea fiinţei umane.A abandonat această demnitate când transpusă în fapt a fost întâmpinată de resentiment.S-ar fi jertit pentru această demnitate si chiar dacă a abandonat-o în contingent a zăvorât-o trainic sub o supapă existenţială.Existenţa nu cere să o trăieşti demn,cere numai să o trăieşti.Cum?Cum se trăieşte,cum poţi să trăieşti,mi-a spus la un moment dat când l-am întrebat dacă un anumit aspect al vieţii ne face de ruşine,ruşine că suntem oameni.Nu suntem demni de a ne numi oameni decât in răstimpuri.Nu am fost de acord cu el în privinţa asta invocând faptul că avem un discernământ,o judecată de valoare cu care ierarhizam lucrurile.Să te văd cu judecata ta inaintea calaului,mi-a răspuns.Şi în momentul acesta l-am înţeles:acest om nu vrea să greşească,îi este teamă de judecata lumii.Prietene,i-am spus,ştiu că-ţi este greu să te suporţi mai ales în preajma altcuiva dar fă un pas înainte şi iubeşte-te mai puţin.Trebuie să înţelegi că nimeni nu se va prosterna în faţa adevărului tău.Renunţă la turnul tău de fildeş şi coboară în piaţă.E locul unde imediat eşti cântărit.Tu eşti mai uşor ca un fulg şi vei fi ca printre pietroaie.În prezenţa ta omul însuşi este un pietroi pe care numai tu poţi să-l iei în mână şi să zvârleşti cu el în oglinda lumii.Zeci de cioburi iţi vor reflecta personalitatea.Cu toţii ne vom înfrupta din înţelepciunea ta.Aceasta iţi dictează:cântarul meu nu măsoară greutatea ci diversitatea.Nu greutatea unei culturi sau a alteia caută să întemeieze un mod de viaţă ci unitatea în diversitate.Caută aceasta unitate.Greutatea oboseşte,cu cât eşti mai greu cu atât oboseşti mai repede.Culturile obosesc şi asemenea unei pietre sunt aruncate în râul devenirii.Căci totul e în schimbare.
Am trecut apoi amândoi pe terasa să ne mai învioram puţin.L-am privit timp de câteva secunde.Era livid ,faţa îi era transfigurată.Luase o hotărâre.M-am temut la început dar mi-am revenit repede ştiind că la el problema se punea numai într-un singur fel:ce va face.Va lupta sau nu?Dacă da atunci restul e tăcere.
Două săptămâni s-au scurs de la întalnirea noastră şi nu mai auzisem nimic de la el,ca într-o seară să mă sune să-mi spună că a făcut în sfârşit un mare pas în viaţă.Nu ştiam la ce trebuia să mă astept.Nu am intrat bine la el în cameră că am exclamat:ai luat bataie!Tâmpla şi obrazul stâng erau umflate şi vinete.Cu toate aceste George era euforic şi aştepta să mi se destăinuie.Nu era nimic de felul unei descărcări sufleteşti,o piatră luată de pe inimă ci mai degrabă o confirmare ce suna astfel:ce ţi-am spus eu?Ce se întamplase de fapt?Dăduse peste un cerşetor care cu banii primiţi din mila oamenilor îşi potolea setea cu o bere într-un local,un fel de berărie unde dădeai numai peste feţe dubioase.M-am aşezat,mi-a spus,la o masa mai retrasă şi ferită de priviri cum îmi place mie.Eram eu şi încă un ins la masa alăturată.După ce m-a privit o vreme s-a ridicat şi m-a întrebat dacă se poate aşeza la masa mea.Am îngânat că da,în sinea mea mi-era indiferent.După un timp în care cerşetorul şi-a conturat profilul de parcă ar fi trimis un curriculum vitae unui angajator i-am spus scurt:vreau să mă omori.Scurt,nu m-a întrebat de ce,ce motive aş avea să ajung să-i cer aşa ceva,mi-a spus că nu-i este greu să ia sticla de bere şi să mi-o spargă in cap.Ai puterea să faci aşa ceva,l-am intrebat.Da,mi-a răspuns.Crezându-l capabil am ezitat şi m-am întins puţin de spate descotorosindu-mă de o povară sufletească.Nu i-am vorbit urât ci dimpotrivă încercam să-l fac să înteleagă că există o logică în toată bolboroseala lui,să introducă un fir conducător în discuţie.Trecuse la Puşkin şi la nelamurirea sa privind circumstanţele şi anul morţii sale.De la a doua bere au început să mă irite convingerile pe care le afişa.Tot ce mă ţinea legat de dansul la masa aceea era promisiunea unei beţii pe gratis.După paharul de vodka,înviorat şi de cafeaua fierbinte i-am cerut ferm:hai să ne batem,să ne măsuram.Eram euforic şi în acele momente doream să mi se întample ceva,orice,să simt că sunt în viaţă.Acesta vazând că eu insist se ridică de pe scaun şi mă trase afară în curtea barului.Nici că am bine timp să-mi scot ochelarii că am primit doi pumni în faţă şi m-am pravalit pe jos.Luasem o trântă de existenţă.Eram de-a dreptul fericit,se întampla aievea.Aveam dreptul la viaţă de acum înainte.Lumea din bar a sărit in apărarea mea dar cerşetorul o luase la picior şi se facuse nevăzut.M-au întrebat cu toţii dacă sunt bine şi cum am ajuns în compania acelui om iar eu îi minţeam cu desăvârşire zicându-le că nu l-aş fi crezut capabil de aşa ceva fară să-i fi facut ceva,fără motiv.Minţeam şi indignat găseam în minciună o desfatare totală.Deveneam serios la întrebarile lor,trebuia să împărtaşesc faptul că sunt bine,da eram bine,eram în extaz,extaz în vinovăţie.Zilele urmatoare m-am tot învartit prin preajma acelui bar în speranţa că o să-l reîntalnesc pe cerşetor să-i fac cinste cu o bere,să-i spun că a fugit ca un laş dar nu l-am mai văzut de atunci.
Nu i-aş fi crezut cuvintele sale dacă ar fi fost rostite de altcineva.Dar el stătea în faţa mea iar vânătăile erau proba adevărului sau.Şi ce adevar.Mi-era străin,nu puteam să am empatie pentru acesta.Stând in faţa acestui om, îmi încredinţam viaţa în mâinile acestui monstru.Putea în orice moment să mă strangă de gât.Ştiam însă că n-o va face.Avea prea multe supape de siguranţă.Mi-am pus pălaria pe cap şi fără să-i spun nimic am ieşit din cameră.
Trecuse mai bine de o lună când am primit un telefon de la dânsul.Vocea sa era de nerecunoscut,avea o greutate de plumb şi nu l-aş fi recunoscut ca aceeaşi persoană.Mă ruga să trec pe la dansul.Nu l-am refuzat.În minte îmi stăruia certitudinea că acest om nu constituie un pericol pentru nimeni.Când i-am trecut pragul înfatisarea sa mă izbii profund.Slabise considerabil,obrajii erau subţi iar maxilarele proeminente.L-am întrebat dacă se simte bine.Mi-a răspuns ceva nedesluşit cum că trăieşte într-un ciclu vital,un fel de’când il apuca’.L-a apucat dorul de ducă i-aş fi răspuns dar ştiam că nu se poate glumi cu el.Îmi întinse o coală de hârtie plină de un scris mărunt şi plin de tăieturi.Textul de mai jos reproduce exact fiţuica pe care am citit-o la dânsul.
“Democraţia creeaza într-adevar iluzia că se duce o luptă pentru putere şi o împărţire a puterii in stat.Jocurile politice sunt o consecinţă a acestui fel de sistem.Ele crează o falsă egalitate de şanse.Democraţia şi cultura sunt incompatibile.Democraţia este un surogat de egalitate când ştim că oamenii sunt orice numai egali nu.Producţia culturală nu are nici o valoare într-un sistem democratic,ea işi pierde menirea cu care este investita şi în cel mai bun caz devine o valoare materială.Apar noi forme de producţie culturală:cultura politică,cultura economică,cultura mediului,cultura pop.Sunt culturi surogat,de fapt cu greu pot fi numite culturi ci mai degrabă imbecilitate de masă.Infuzia acestor culturi în clasele de mijloc şi de jos este aproape totală.Acestea dau naştere la generaţii de politicieni,economişti,artişti,activişti cu toţii mai visatori ca altul care vor să înfăptuiască dezideratul unei democraţii perfecte:egalitatea tuturor.Oamenii trăiesc astăzi in visul creat de alţi oameni.Democraţia serveşte la supravieţuirea unei rase care degenerează cu fiecare generaţie,îşi pierde capacitatea de a tolera existenţa,de a nu mai crea surogate de masă şi de a se opri din marşul forţat al progresului.Vrem să reproducem existenţa,vrem să trăim veşnic fără oprire dar uităm că maşinăria perfectă este trupul nostru cu toate inconvenientele lui,cu bolile lui,cu nevoile lui,cu moartea într-un sfârşit.Avem înca nevoie de artă dar am uitat emoţia aferentă,am uitat cum să o trăim.Suntem călăii celuilalt când acesta se consideră mai mult decât o marfă.Sărăcia este o consecinţă a egalitaţii,o consecinţă a democraţiei însăsi.Se păstrează aceleaşi ierarhii între cel puternic şi noii convertiţi ca de la sclav la stăpân.Ce am eu astăzi,tu trebuie să vrei mâine.Sloganul unei noi democraţii ar trebui să sune astfel:ce avem noi dintotdeauna,eu vreau astăzi,tu trebuie să vrei mâine.Numai astfel poate să funcţioneze un sistem democratic.Acolo unde competiţia este eliminată,vocea majorităţii se întăreşte în registru.Aceasta se consideră îndreptaţită,prinde viaţă,devine organică.Acum se poate modela cultural aceasta masă.Naţionalismul se alatură socialismului prin mijlocirea culturii.Se poate vorbi din acest moment de supremaţie culturală.Acest lucru nu se poate întampla într-o democraţie unde avem un respect sfânt pentru egalitatea de principii,unde nu ai dreptul să te joci cu viaţa omului,cu libertatea sa de conştiinţa.Căci e liber să creadă in orice.Are acest drept.Şi oricine are dreptul să-l asculte,nu să şi-l urmeze.”
-Eşti pregătit pentru o lecţie de retorică?m-a întrebat pe un ton poruncitor.Nu puteam decât să încuviinţez.Să te ascultăm i-am spus,prefăcându-mă că sunt subjugat de cuvintele sale.
‘Vociferările patriotice la noi sunt lipsite de înţelegerea dinăuntru a naţionalismului românesc.Acesta ca specie europeană nu a fost un succes în evoluţia liberal-progresista a statului român,s-o recunoaştem,dar nici un eşec.Adevărul e cam pe la mijloc şi îti dă mari dureri de cap.Când nu mai ai de la ce să-ţi reclami legitimitatea politică faci apel la naţionalism.Acesta a trecut prin numeroase transformari dramatice până la momentul decembrie 1989 când epuizat şi îmbătrânit a eşuat într-un dezgust faţă de idealul moral al unei identităţi colective.Iar dacă nu mai suntem capabili să recunoaştem că identitatea colectivă e garantul identitaţii individuale nu ne mai rămâne decât să ne mâncăm între noi de vii.Şi aici au intrat în scenă maneliştii,aceste borâturi cu corzi vocale de 14 karate,pe terenul unei conştiinţe făcute cenuşă.Flăcările maneliste au carbonizat complet trupurile şi aşa canceroase ale românilor.Am avut în anii de după revoluţie marea şansă de a ne crea şi recrea în fiecare dimineaţă,de a ne abandona pasivitatea fiinţei si a ne reinventa în sens nietzschean conştiinţa.Şi dacă ne-am trezit în fiecare dimineaţa neştiind în ce direcţie s-o apucăm şi pe cine să înjurăm este pentru că am pierdut în 50 de ani sănătatea mintală pe care ţi-o conferă exerciţiul capitalismului.A fi în afara timpului nu înseamnă neapărat să fii şi înaintea acestuia.Raţiunea ar fi putut impune scopuri la nivel instrumental şi astfel ar fi apărut pe piaţa europeană mărci româneşti autentice.Totul s-a petrecut însă pe dos.UE nu ne-a făcut altceva decât să conştientizăm că nu suntem buni de nimic doar să ne întinăm prin consum ca porcii.Viitorul de la Bruxelles sună bine ghiftuiţi şi umflaţi de băutură.Te întrebi apoi cum speranţa de viaţa e atât de scazută la români.Nu era nevoie decît de resuscitarea iniţiativei private în sectorul românesc de afaceri.Totuşi este mai comod să furi de la stat.Hoţilor şi bandiţilor,ce-aţi făcut cu ţara asta?Aţi furat de la mort!Lăsaţi-l să se odihnească în pace.’
-Haide,ce mai aştepţi.Fă-o.Ia cuţitul şi fă-o.Majoritatea evidenţelor mă îndreptăţesc să cred că poporul român a învăţat să trăiască creştineşte sub orice fel de autoritate.Iar când unul dintre români se ridică la rang de autoritate uită pe de-a întregul ceea ce a învătat de când se ştie.De ce eziţi?Eşti o autoritate,ai legea de partea ta.Nu sunt vrednic să mă numesc român deoarece nu joc după regulile tale?Nu sunt complicele tău.
Atunci se întamplă inevitabilul,fu înjunghiat în stomac şi muri trei ore mai târziu.
La acea vreme eram orbit de valorile democratice.Nu concepeam un sistem mai perfect decât cel democratic.Îmi lipsea cu desăvâşire judecata de valoare.Lucram cu stereotipuri.Unul dintre ele îmi spunea exact că un sistem totalitar este incompatibil cu demnitatea umana.Eram învăţat să înfierez orice uzurpare a libertaţii individuale in spaţiul public.Cine mă asculta nu avea dreptul să mă injure.Cu timpul am învăţat să întorc şi celălalt obraz şi astfel mi s-a zdruncinat credinţa în egalitatea oamenilor.Libertatea îmi era ameninţată.Nu mai aveam linişte.Majoritatea nu este perfectă întotdeauna,îi lipseste dimensiunea critica dinauntru.Majoritatea nu stie că greşeşte în procesul decizional îmi spuneam în acele zile.Această majoritate nu ştie ce este adevarata libertate.
-Libertatea nu este decât un aspect şi nu-mi stă în fire să tânjesc după libertate,îi spuneam foarte degajat.
-Greşeşti,ai uitat ce înseamnă firescul existenţei,sufletul viu.
-Omul trece prin mine şi nu lasă nici o urmă,mă destăinuiam lui George.Eram într-adevăr dincolo de subiect.Se întampla în acel an prin preajma paştelui,pe o vreme însorită,să mă pierd prin străduţele pustii ale orasului,savurând tării la terasele în aer liber,soare şi alcool,o demenţă răufacătoare.Nu puteam îndura existenţa.Dormeam mult,jumătate de zi,nu suportam dimineţile.Realitatea mă tragea în ea,mă aspira ca o gaură neagră.Cu cât străluceam mai tare cu atât durerea că sunt pierdut se înteţea.Adevărul nu are corespondenţă,e făcut fiecare din elemente individuale.Originea lui mă contrazicea.Nu ştiam însă acest lucru.Am descoperit pe urmă prezenţa mea în lume după ce trei nopţi la rând mişcări spasmodice mi-au sfâşiat pieptul.Am mişcat fiinţa înspre partea binelui,eram o umbră.Alegerea aceasta mi-a permis să trăiesc estetic in lume.După nopţi pierdute în faţa calculatorului navigând pe site-uri de fotografie am achizitionat cu primii bani primiţi de acasă un aparat foto.Am renunţat la lecturi urmărind umbre.Realitatea e neagră,e carbune şi ne mânjeşte feţele.Rareori ieşim la lumină ca nişte mineri lucrând în adancimea sufletului.Binele este o aberaţie.Cine să-l dorească?Iubirea şi compasiunea de oameni nu sunt necesare vieţii.Avem dreptul să le ignoram,să lucrăm numai pentru noi înşine,să fim noi în noi inşine.Dar aceasta este o contradicţie funciară a fiinţei care nu mai crede in nimic.Răul este permis în consecinţă.
-Opreşte-te o secundă şi te rog să-mi explici raţionamentul mai pe îndelete.Cred că ascunde multe.
-Unii oameni nu aleg să facă rău dată-le fiind această alegere pentru că li se întamplă ca în vis să-i urmărească toate consecinţele închipuite şi să nu le dea pace.Sunt un produs al mediului şi îşi trăiesc viaţa prin proprietate.Unii oameni trec de partea răului dată-le fiind această alegere dacă ştiu că acesta nu are nici o valoare de conştiinţă fiind nulă în relaţie cu celălalt.Acest om este mai periculos pentru el insuşi.Unii oameni aleg răul tocmai pentru că înfaptuirea acestuia este un eveniment de conştiinţa care le permite depăşirea celuilalt ca valoare normativă.Acesta va trăi consecinţele faptelor sale,fiind slab de la natura.Unii oameni nu aleg răul fiind buni de la natură.Aceştia nu cunosc adâncimile spiritului,nu sunt profunzi.Iar restul oamenilor sunt de partea răului în virtutea inerţiei vieţii dar complici,ascultând orbeşte.Spune-mi acum care dintre toţi aceştia are dreptul să-l înlăture pe celălalt,să-l ucidă.
-Înteleg acum.Răul este permis pentru cei care au puterea să-l ţină sub control şi să-l producă mecanic.Asta se numeşte genocid.Călăul este judecatorul suprem.Cine are dreptul să-l judece?
-Majoritatea.
S-a înverzit la faţa auzindu-mă.Cât de perfect este acest sistem?m-a întrebat.
-A trăi,dragul meu,nu-i un fapt lipsit de importanţă.E dreptul fundamental într-un stat.Dar ia aminte,în sânul naţiunii tale,în statul tău al cărui cetăţean eşti.Majoritatea ori tiranul iţi decide destinul.În lipsa unui principiu organizator obiectiv de judecare a lumii şi a celuilalt,găsirea în violenţa a unui ultim resort existenţial şi externalizarea urii colective împotriva evreilor vinovaţi de pierderea sinelui pur si nealterat se constituie într-o religie naţională.Naţionalismul a culminat în Germania nazistă cu masacrarea evreilor.Aceştia nu aveau un stat,o voce nici în stat, nici în comunitatea internaţională.Genocidul chiar dacă a existat şi poate fi demonstrat matematic nu poate fi incriminat.Evreii erau ai nimănui.Nimeni care să-i apere,să le susţină cauza.Dar acest lucru este ne-evreiesc.
Trecuse mai bine de o oră de când purtam această discuţie.M-am scuzat şi am ieşit pe balcon.Aerul uscat de afară,disconfortul emoţional în prezenţa lui imi accentuau o stare de slăbiciune sufletească.Sedimentul argumentelor mele fusese vânturat ca nisipul de pe fundul mării pe timp de furtună de nesiguranţa pe care o afişam în glas.Mi-am luat palaria,l-am salutat şi am ieşit în stradă.M-am indreptat cu pas rapid spre prima terasă care mi-a ieşit in cale.Am cerut o bere neagră şi am asteptat ca alcoolul să mi se urce la cap.Devenisem in ultima vreme suspicios pe toată lumea.Această stare îmi slăbea puterea de judecată.Amplificată de alcool,în ultima vreme nu reuşeam să trec de dimineată decât cu câteva doze de bere,conştiinţa mă părasea în ignoranţa euforiei.Fusesem crescut în iluzia ca totul îmi este permis şi îngaduit iar dacă îmi doream cu adevărat un lucru acesta nu era de neatins.Nu ştiam să pierd iar regulile jocului nu le cunoşteam decât parţial.Prin urmare eram foarte uşor influenţabil.Nu ştiam să-mi negociez partea iar unde m-am născut,în partea aceasta de lume,nu rezişti multă vreme numai cu principii.Trebuie să te dai pe brazdă,cum se spune.Unul din cele mai grele lucruri este să fii absorbit cultural la noi.Şi cine oare defineşte cadrele culturale la noi?Romania nu a cunoscut niciodată o fenomenologie a spiritului ori a percepţiei estetice,nici măcar una a stomacului.Nu am crescut niciodată de la stadiul de mormoloci.Căci din acest moment se defineşte weltanschaung-ul,se produce ruptura,se conturează autoritatea.Asta era cam tot ce aveam pe suflet şi tocmai terminasem de baut a doua halbă de bere când îmi spuneam că totul s-a sfârsit.O cultură trebuie să crească înconjurată de dragoste şi întelegere,de iubire,altfel creşte strâmb.Dar de unde această nobleţe de spirit între ai noştri.Darurile pe care le-aş fi adus din peregrinările mele din le-aş fi împarţit cu bucurie.Dar aşa am crescut într-o cultură a urii unde libertatea este înăbuşitş,intenşiile dubioase,mişcarea monitorizată,orice înjurătură intenţionată.Romanii nu rezistă la schimbare,îmi spuneam.Altoiul capitalismului are mari şanse să nu se prindă de trunchi,să nu dea rod.Demenţa este colectivă şi cuprinde clasa de mijloc a societaţii care nu posedă proprietaţi,indiferent de vârstă.Romanul nu ştie să muncească la stăpân.Anii petrecuţi de exodul romanesc în Italia şi Spania nu este un accident demografic.Au plătit scump pentru mia de Euro pe lună.Veninul s-a strâns şi reveniţi in tara au învăţat să impună condiţii,să facă pe stăpânii,să-şi intre în rol.Ajustarea la normele europene le dă mare bătaie de cap.Directivele nu se discută ci se pun in aplicare.Romanul nu face cum i se spune,trebuie să măsoare câtă libertate îşi jertfeşte,să-şi dea cu intelectul,să înţeleagă rostul.Demenţa romanului într-o lume în care şi-a pierdut rostul.Şi cu aceste gânduri mă eliberam oarecum de o tensiune sufletească.Eram la a treia halbă.Şi încearcă din răsputeri să înţeleagă noua ordine,îmi continuam firul gândurilor.Nu ştie oare că este sortit eşecului,fundăturii.Nu,nu vreau să-l justific.E demn de milă.Cum să-mi fie frică de asemenea caractere.Libertatea nu este totul pe lume.Şi cum înteleg această libertate?Suntem egali în spaţiul public şi publicitar.Hai,barman încă un rând şi adă-mi şi o tarie!Ce frumoasă este lumea şi ce naivă,simplă.De ce sunt certat cu umanitatea?Nu merită darurile mele!Ce treabă am eu cu Celălalt?Nu pot să mă descotorosesc de el.Hai la George să mă vadă în halul ăsta.
M-am ridicat de la masă şi clătinându-mă uşor am păşit cu grijă pe dalele de marmura.Nu vedeam la doi metri în faţa mea,nu distingeam nici o figură,nu eram în stare să judec pe nimeni şi mă întrebam de ce drumul urcă.Oraşul acesta nu stă pe nici un deal.Urcuşul mă obosi de la o vreme.M-am oprit să mă sprijin de o vitrină.Stând în picioare mi-am pierdut pentru câteva secunde simţul realitaţii.Perspectiva bulevardului işi închidea unghiurile,lungimile îşi pierdeau din întindere,distanţele se îngustau,spaţiul se strângea tot mai aproape pe linia dreaptă a privirii mele şi se concentra în puncte concentrice.Dâre de lumina se uneau în cercuri rotindu-se în jurul meu,ameţindu-mă.Mi-a venit rău dar nu m-am putut apleca şi m-am inecat cu propria vomă.Aceasta se scurgea acum pe tricou.Stăteam ţeapăn rezemat de vitrină.Nu puteam face nici o mişcare.Era intuneric in jurul meu.Am incercat să articulez un cuvânt dar acesta s-a prefăcut într-un ţipăt scurt.M-am prabuşit la pământ.Pieptul mi se zdruncina în mişcari sacadate.Ochii mei erau doi cărbuni aprinsi.Vedeam cum mă îndepărtez de ordinea vegetativă şi mă întrupez în străfulgerări de voinţă.O lumină orbitoare mă invada în răstimpuri încercând să doboare opacitatea organicului.(Organicul nu simte,e o masină oarbă a cărei poruncă este necondiţionată.Absolutul nu este decât ridicarea la grad de conştiinţă a organicului.Când se produce in istorie acest lucru a dispărut orice speranţă.Este indiciul drumului spre totalitate.Dumnezeu se ascunde,nu-şi mai trimite îngerii protectori.Bezna se întinde deasupra istoriei spiritului când acesta decide cine trăieşte şi cine moare.Dar şi acesta pică sub auspiciile relativismului în zilele noastre şi chiar dacă nu credem trăim forme mult mai nuanţate de totalitarism.)M-am trezit într-o ambulanţă cu conştiinşa vinovaţiei mele.Îndurasem tirania organicului de prea mult timp,sufletul meu fusese teren de încleştare.Lupta se dădea în continuare însa în alte registre.Acest lucru mă ţinea înca în viaţă.Păcatul îmi penetrase fiinţa.Nu mai puteam privi de acum înainte în ochii celuilalt.Privirea îmi sangera la spectacolul lumesc.Mi-au dat lacrimile când asistenta medicală din ambulanţă m-a prins de braţ,mi-a legat un cordon elastic şi mi-a injectat în venă glucoză.Era procedura standard care ameliora suferinţa.Dar eu de asta aveam nevoie?Vroiam să sufăr în continuu,fără încetare.Nu vroiam sa vărs lacrimi pentru că mă făceau să mă simt mai bine,vroiam să vărs lacrimi în suferinţă,lacrimi îndreptate către Hristos.El era lumina din inima mea de acum înainte,alegerea inimii mele şi renunţarea la intelect.M-au dus de urgenţă la secţia de psihiatrie.Aici s-a petrecut un episod,mai bine zis o convorbire în particular între mine si Dana,psihiatrul de serviciu.M-am bucurat că aveam in faţa o femeie.Întotdeauna acestea au ştiut cum să vorbească cu mine.
-Fără un sens acut al realitaţii nu poţi închide o obsesie.Asta vom incerca să facem astazi:să te aducem la lumină,îmi spuse cu o voce blândă.
-Greşeşti,i-am spus.Această conştiinţă a necesitaţii m-a împins la compulsie.Cu cât cobori mai adânc în organic,să fii martor la curgerea sângelui din vene (înfiorătoare necesitate).Organicul nu oboseşte.Nimeni n-ar dori să ştie de ce sângeră un corp.Organicul nu-i nimic din ceea ce ştim că-i omenesc.Te admiri?N-ai vrea să ştii ce admiri.A fi în stare să admiri e deja o calitate apreciabilă.Nu poţi admira nişte organe.
-Nu putem lua cunoştinţă de trăirile tale decât dacă le exprimi,le dai afară,însa proiecţia ta a unui Eu împins într-un limbaj abstract şi destul de greu accesibil stă acolo la pândă,gata să preia controlul iar dacă te vei forţa în continuare va fi fără îndoiala vizitatorul tău.
-De ce nu suntem conştienţi de frumuseţea lumii?De ce conştiinţa ne părăseşte când încercam să depăşim existenţa cotidiană?am întrebat-o încercând s-o ademenesc spre teritorii bine cunoscute de mine.
-Când îţi doreşti un lucru atât de mult încât eşti orbit de mirajul acestuia iar conştiinţa nu te ajută în obţinerea acestuia nu înseamnă decât că voinţa ta nu este liberă.Vrei peste ceea ce iţi poate îngadui libertatea ta.
-Dar libertatea despre care vorbeşti mi-a fost cenzurată.Mi-au zdrobit voinţa,am scrâşnit din dinţi.
-Nimeni nu ţi-a zdrobit voinţa.Libertatea ta oricât de ameninţată este de ceilalţi este acolo şi este cea care te compune ca individ,iţi dă coerentă.
-Vreau sa iau in posesie libertatea pe care o văd în depărtare.
-Ia aminte.Vei lua în posesie şi depărtarea şi nu vrem să se întample acest lucru cu tine.Uite aceste pastile,mi-a intins palma binevoitoare.
Au trecut doi ani.În tot acest răstimp orgoliul meu rănit încerca din răsputeri să conceptualizeze lumea din nou,să judece existenţa,să lupte iaraşi cu lumea.Puterea conceptului care sapă in carne,care duce fiinţa pe culmi,acolo trebuia sa fiu.Ştiam că acolo sunt cu desăvârşire singur.Calea era bătătorită şi plină de indicii ajutătoare.Samson primise putere pentru a doua oară,îmi spuneam.Orele petrecute în rugăciune nu mă ajutau să ajung unde vroiam.Păcatul închide fiinţa în sine,în negură.Se ştie că trăim în intuneric,că divinitatea e absenta,stă ascunsă.De Hristos te apropii cu privirea plecată,cu inima plină de smerenie.El este acolo dintotdeauna,gata să te îmbraţişeze,să te strangă la pieptu-i.Refuzul lui Hristos nu mai mânie pe nimeni în zilele noastre.Avem fiecare libertate de conştiinţă.