Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

[Efeseni 5.16]

Avem nevoie de mai mult timp? Sau avem nevoie să fim mai disciplinați cu timpul ce-l avem?

Kerry Johnson

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Aşa-i că-ţi place să te simţi în siguranţă? Presupun că tuturor le place asta!

O nouă zi, nu foarte departe de casă. Grădiniţa e sigur deschisă la ora asta. Tata deschide lanţul bicicletei şi o verifică. Îmi place că vrea să fie sigur de tot şi toate.

Când mă aşează pe scaunul bicicletei, înaintea lui, mă simt în siguranţă pentru că e în spatele meu ca sprijin.

Aşa se întâmplă adesea.

Când mă ia de mână, mă simt în siguranţă pentru că are puterea de a mă ridica, dacă mă împiedic.

Când se încruntă la mine, mă simt în siguranţă pentru că ştiu că vrea să mă înveţe ce e bine.

Când tace în prezenţa mea, mă simt în siguranţă pentru că ştiu că mă ascultă.

Când îmi spune că mă iubeşte, mă simt în siguranţă pentru că nu mă judecă.

Când îmi şterge lacrimile, mă simt în siguranţă pentru că îi pasă.

Când îmi dă sfaturi, mă simt în siguranţă pentru că e prezentă grija lui pentru mine.

Când îmi taie feliuţe şi miezi mâncarea, mă simt în siguranţă pentru că sunt copilul său.

Când mă înveleşte, în noapte, mă simt în siguranţă pentru că el mă veghează.

Când mă acoperă cu haina lui în timpul furtunii, mă simt în siguranţă pentru că mă protejează.

Când îmi oferă flori şi surprize plăcute, mă simt în siguranţă pentru că vrea să vadă fericire în mine.

Când mă ţine pe umeri, mă simt în siguranţă pentru că mă vrea la înălţime, şi nu să mă doboare.

Când mă poartă pe braţe, mă simt în siguranţă pentru că nimic nu mai contează… La orice pas, mereu aproape.

E aşa de bine! În siguranţă, cu Tata…

« Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. » (Efes.4:6)

Fărâmă din “Prin ochii unui copil”

Imaginea panopliei spirituale din Ef 6.14-17 este una bine cunoscută cititorilor Scripturii şi mai cu seamă predicatorilor creştini. Obişnuim să zăbovim asupra fiecărei piese, fie pentru a ne autoevalua echipamentul duhovnicesc, fie pentru a le explica, atunci când predicăm acest text. O citire atentă a textului grecesc, însă, ne poate oferi câteva surprize exegetice. Trecând peste termenul “armătură”, inadecvat pentru traducerea grecescului panopli,a, şi peste ambiguitatea sensului lui ovsfu/j (tradus cu “mijloc”), ajungem în v. 15, tradus de Cornilescu astfel: “având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii” (kai. u`podhsa,menoi tou.j po,daj evn e`toimasi,a| tou/ euvaggeli,ou th/j eivrh,nhj). Problema acestei traduceri este că în textul grecesc nu avem menţionată “râvna”, deoarece termenul etoimasia (tradus prin “râvnă”), înseamnă de fapt “pregătire”, “starea de a fi gata” (engl. readiness, preparation).

Câteva traduceri engleze şi franceze ne pot fi de ajutor pentru conturarea înţelesului. Traducerea NIV redă textul astfel: “and with your feet fitted with the readiness that comes from the gospel of peace” (s.n.). În ESV îl găsim tradus astfel: “and, as shoes for your feet put on the readiness given by the gospel of peace” (s.n.). De ce ales, totuşi, Cornilescu un termen care nu redă sensul original al textului? Traducerea franceză a lui Louis Segond, după câte se pare preferată de Cornilescu, redă textul după cum urmează: “mettez pour chaussure à vos pieds le zèle que donne l’Évangile de paix” (s.n.). Aha!!! Traducerea BFC (La Bible en français courant) lasă termenul ”le zèle” neschimbat.

Să zicem că am identificat cauza traducerii noastre incorecte. Întrebarea este: cum am putea să traducem cât mai exact acest termen în limba română? NTR-ul ne lasă tot cu “râvna”, iar traducerea NT făcută de Pr. Dr. Emil Pascal (Éditions du dialogue, Société d’éditions internationales, Paris, 1992), pe care o consider cea mai fidelă traducere românească de până acum, spune “cu picioarele încălţate cu cuvântul Evangheliei păcii” (s.n.), ocolind total semnificaţia lui etoimasia. Traducerea NT făcută de preoţii catolici Alois Bulai şi Anton Budău (Sapienţia, Iaşi, 2002) se apropie lexical de ideea de pregătire, traducând versetul astfel: “având încălţăminte în picioare, fiind gata pentru Evanghelia păcii” (s.n.). Asemănătoare este traducerea ortodoxă sinodală (Bucureşti, 1988, retipărirea ediţiei din ‘82): “şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii” (s.n.).  Aceste traduceri nu fac, însă, nicio legătură între încălţăminte şi pregătire; şi apoi pregătirea este pentru Evanghelie sau dată de Evanghelie, aşa cum transmit traducerile engleze?

În privinţa legăturii dintre încălţăminte şi pregătire răspunsul este mai uşor de dat, deoarece în textul grecesc legătura aceasta este clar făcută prin prepoziţia evn (u`podhsa,menoi tou.j po,daj evn e`toimasi,a|), înţelegând că picioarele trebuie să ne fie în pregătire, metaforic vorbind. Rămâne totuşi să stabilim dacă pregătirea este pentru Evanghelie sau dată de aceasta. În funcţie de soluţia pe care o adoptăm, am putea traduce expresia fie prin “pregătirea pentru proclamarea Evangheliei păcii”, fie prin “pregătirea dată de Evanghelia păcii”. Comentatorii au dezbătut mult semnificaţia expresiei evn e`toimasi,a| tou/ euvaggeli,ou th/j eivrh,nhj (cu pregătirea Evangheliei păcii), cei mai mulţi dintre ei considerând totuşi că genitivul tou/ euvaggeli,ou (Evangheliei) este unul ce exprimă originea, şi atunci pregătirea este dată de Evanghelie, în vederea luptei spirituale purtate de creştin împotriva lumii spirituale malefice.

Aşadar, ideea de râvnă nu se găseşte în textul grec, ci avem mai degrabă înştiinţarea că doar trăirea Evangheliei păcii ne oferă pregătirea pentru lupta spirituală zilnică. Cred, în aceste condiţii, că traducerea cea mai potrivită ar fi “şi fiind încălţaţi cu pregătirea de luptă, pe care o dă Evanghelia păcii”.

Răscumpăraţi vremea.

[Efeseni 5.16]

Timpul este ceea ne dorim cel mai mult, dar folosim cel mai prost.

William Penn

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Să n-apună soarele peste mânia voastră.

[Efeseni 4.26]

Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel în urma lor rămîne cenuşă.

Ileana Vulpescu

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea.

[Efeseni 2.14]

Deși avem moduri diferite de a ne închina și de a face lucrurile, avem un singur Dumnezeu. Așadar cum putem pretinde că aducem “Vești Bune” cîtă vreme oamenii nu văd în noi că Isus Hristos dărîmă barierele și ne strînge împreună?

Albert Braithwaite

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

[Efeseni 5.16]

Pierzi în viață ani și la moarte cerșești o clipă.

Nicolae Iorga

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră.

[Efeseni 4.26]

Mînia este ca focul: nu se poate stinge decît atunci cînd e scînteie. După aceea e tîrziu.

Giovanni Papini

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

[Efeseni 4.15]

Scopul învățării este creșterea, iar mințile noastre, spre deosebire de trupurile noastre, pot continua să crească atît vreme cît trăim.

Mortimer Adler

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Jesus had no servants, yet they called Him Master.
Had no degree, yet they called Him Teacher.
Had no medicines, yet they called Him Healer.
Had no army, yet kings feared Him.
He won no military battles, yet He conquered the world.
He committed no crime, yet they crucified Him.
He was buried in a tomb, yet He lives today.

Efeseni 4: 4-6

Ilustraţie:
Un vizitator s-a mirat cum 3 gardieni păzesc 100 de bolnavi periculoşi şi l-a întrebat pe ghidul său:
„ – Nu te temi că aceşti oameni pot să bată pe aceşti 3 gardieni şi să scape?
- Nu, i-a răspuns ghidul, lunaticii niciodată nu se unesc”

1. Unde nu există Duhul lui DUMNEZEU nu putem vorbi despre adevărata unitate v. 4
Oamenii se unesc prin alianţe care mai devreme sau mai târziu se destramă, creştinii sunt uniţi prin puterea Duhului Sfânt, o legătură vie într-un Organism viu. Numai cei născuţi din nou, din Apă şi Duh, intră într-o legătură vie aşa cum găsim scris în Filipeni 2: 1-2. La rândul său, Psalmistul spune atât de frumos: „Ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună (Psalmul 133:1)”
Rugăciunea Domnului Isus Cristos din Ev. după Ioan 17:21 este: „ Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis.”
El a fost şi este una cu Tatăl şi Unitatea în trupul lui Cristos le relevează în mod minunat oamenilor că Isus Cristos este cu adevărat Dumnezeu. Unitatea este la plural, minimum 2. Găsim aceşti doi în unitatea familiei (soţ şi soţie) şi nu în ultimul rând, în unitatea dintre Biserică şi Domnul Isus Cristos (Efes 5: 31-32).
Biserica sau Trupul Domnului Isus Cristos, este format din totalitatea credincioşilor născuţi din nou aşa cum găsim scris în 1Corinteni 12: 12-13. Un proverb etiopian spune: „Când pânzele de paianjen sunt unite, ele pot lega un leu”.
Apostolul Pavel în Romani 15.5-6 spune: „DUMNEZEUL răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Cristos Isus; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe DUMNEZEU, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.”

2. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez şi un singur Trup v. 5-6
În Noul Testament cuvântul „Biserică” este o traducere a grecescului „eklesia”, care înseamnă „o comunitate chemată afară din”. Totalitatea Bisericilor locale alcătuiesc Trupul Domnului Isus Cristos şi reprezintă Biserica Universală. Domnul Isus Cristos a iubit Biserica (Trupul, Mireasa) şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru Ea (Coloseni 1: 18-20). La rândul nostru, în calitatea de mădulare ale trupului şi oameni născuţi din nou, ar trebui să ne dăm pe noi înşine într-o slujire bucuroasă, plină de dragoste. Aparţinem unui singur Trup, nu există mai multe trupuri iar dacă nu ne identificăm cu Trupul Domnului Isus Cristos înseamnă că nu facem parte din Trup.
Biserica din Ierusalim este un exemplu de unitate şi slujire. Unitatea ei a fost profundă (Fapt. Ap. 2:46) iar mai târziu Luca spune: „ mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet” (Fapt. Ap. 4: 32).
Aceasta nu înseamnă că nu aveau probleme. Cel rău caută să distrugă unitatea (Fapt. Ap. 6:1-4). Cu toate acestea, apostolii, călăuziţi de Duhul Sfânt, au rezolvat problema şi unitatea a fost restaurată. Acolo unde lucrarea este de la Duhului Sfânt, unitatea este păstrată, în ciuda multiplelor probleme care apar în Comunităţile locale.
Ilustraţie: Alpiniştii se leagă împreună când urcă muntele. Dacă unul alunecă şi cade, nu poate să se prăbuşească pentru că este susţinut de celălalt până îşi revine.
Asemănător este în Biserică, lucrarea Duhului Sfânt ne ţine strânşi, uniţi, spre slava lui DUMNEZEU şi a Domnului Isus Cristos, Salvatorul nostru.

3. Cum pot credincioşii să facă vizibilă unitatea Trupului ?
Mai întâi să nu adopte nici un nume care i-ar separa de alţi creştini (1Corinteni1:12-13). Sfânta Scriptură ne indică clar că noi copiii lui DUMNEZEU trebuie să ne numim: “credincioşi” (Fap 5:14); “ucenici” (Fapt. Ap. 9:1); “creştini” (Fapt. Ap. 11:26, 26:28 şi 1Petru 4:16); “sfinţi” (Efeseni 1:1) şi fraţi.
În acelaşi timp, noi ne recunoaştem ca fraţi în Domnul Isus Cristos şi mădulare ale Trupului şi după alte indicii pe care Sfânta Scriptură ni le dă, aşa cum găsim scris în Romani 8: 6-9. Poţi să ai un nume frumos şi corect din punct de vedere Biblic dar trăirea să fie firească. De asemenea, un duh sectar, aşa cum s-a întâmplat în Biserica din Corint, nu este în spiritul Sfintelor Scripturi.
Copiii lui DUMNEZEU, născuţi din nou, “nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din DUMNEZE” (Ev. după Ioan 1:13), vor răspunde la rugăciunea Domnului Isus Cristos din Ev. după Ioan 17: 21 şi vor face totul ca să păstreze unitatea Trupului, slăvindu-L pe DUMNEZEU.

4. Divizările în Biserică (Familie) pot produce multe rele (1Corinteni 3: 4-5).
Enumerăm doar câteva:
➢ nu este lucrarea Duhului Sfânt, ci lucrarea firii pământeşti;
➢ când lucrează firea pământească suntem lipsiţi de Binecuvântarea Domnului;
➢ crează bariere artificiale în faţa părtăşiei;
➢ limitează câmpul de activitatea al oamenilor;
➢ produc confuzie în lume etc.

DUMNEZEU să ne ierte pentru toate divizările pe care le-am provocat.
S-a observat că în perioada refluxului rămân ici şi colo, pe plajă, mici bălţi de apă, despărţite una de alte prin mari întinderi de nisip. De abia când revine fluxul, le inundă pe toate în îmbrăţişarea lui. Fie ca marele flux al dragostei lui DUMNEZEU să curgă mai adânc şi mai deplin în fiecare ucenic al Domnului Isus Cristos, pentru a păstra unitatea Trupului şi a-L glorifica astfel pe DUMNEZEU. Unitatea se poate înfăptui prin recunoaştere în DUH, învăţătura apostolilor şi mărturie practică (trăiere). Aşa să ne ajute DUMNEZEU! 2Corinteni5: 14-15

Fr. Vasile Mihai MACIUC
Duminică 22 martie 2009
Biserica Creştină „Vestea Bună”, Iaşi, RO.

Acum, că a trecut inconturnabilul 8 martie, poate ar trebui, totuşi, să reflectăm, cu seriozitate, asupra unor formule cu totul exagerate, precum: Inima unei femei este cea care face lumea să se învârtă.

Perspectiva biblică asupra antropologiei feminine este clară:

- Dumnezeu i-a zis femeii: “Dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.” (Genesa 3:16)

(Bărbătuşul a fost blestemat fiindcă a ascultat de glasul nevestei şi a nesocotit porunca lui Dumnezeu.)

- “După cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.” (Efeseni 5:24)

- “Nevasta să se teamă de bărbat.” (Efeseni 5:33)

- “Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” (1 Petru 3:7)

- “Nevasta nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpîn peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi.” (1 Corinteni 7:4-5)

“Atata timp cat dam curs deziluziilor propriilor noastre merite sau ne complimentam pe noi insine cu privire la contributiile aduse mantuirii, ne blocam inimile de la o inchinare adevarata.”

- R. C. Sproul, The Souls Quest for God, pg. 187

“Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8-9

Conferinţa BIG – Colocviul Cornilescu
În perioada 9-12 martie are loc la Sovata conferinţa cu tematica generală: “Lucrarea Creştină, Căsnicia şi Familia Creştină: Repere Teologice Pauline din Epistolele către Corinteni şi Efeseni”.
www.big-impact.ro

Întîlnirea pastorilor din Bucureşti
Întâlnirea are loc în 10 martie 2009 la Biserica Baptistă Sfânta Treime din Bucureşti.
Bucureştiul Evanghelic

Pastor baptist ucis în timpul slujbei
Pastorul Fred Winters de la First Baptist Church din Maryville (Illinois) a fost impuscat mortal in timpul slujbei de duminica.
HotNews

Christian Zionists Called to Take Stand on Jewish Evangelism
A task force consisting of leaders in the field of Jewish evangelism is calling on leading proponents of Christian Zionism to be transparent with other believers on whether Jewish evangelism is present in their theology.
The Christian Post

Răscumpărați vremea, căci zilele sînt rele.

[Efeseni 5.16]

Sînt o mie de feluri de a pierde o zi, însă nici unul de a o aduce înapoi.

Proverb arab

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Zac Poonen

David a dorit să zidească un templu Domnului (2 Samuel 7). Nimeni nu i-a zis să facă lucrul acesta. Însă el s-a gândit în inima lui ,,Eu locuiesc într-o casă frumoasă, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un
cort.” (v.2). Îmi doresc ca mult mai mulţi creştini să gândească aşa: “Doamne, ce casă confortabilă mi-am construit pentru mine. Cât de mulţi bani am cheltuit pentru propria-mi casă. Cât de puţin am dat pentru
lucrarea Ta! Cât de puţin sunt preocupat de lucrarea Ta!”

Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de lucratori care se vor sacrifica ei însuşi, ambiţiile lor, timpul lor şi banii lor. Mulţi creştini muncesc peste program în fabrici şi aduc profit pentru companiile lor. Putem noi, ca slujitori ai lui Dumnezeu, să facem puţină lucrare peste program pentru El – fară plată şi fără nici o tânguială?

David a fost un om după inima lui Dumnezeu, şi el era preocupat de casa lui Dumnezeu. Fie ca noi toţi să avem o astfel de inima ca a lui, până la sfârşitul zilelor noastre – întodeauna îngrijoraţi de lucrarea lui
Dumnezeu, mai mult decât ne îngrijorăm de casa noastră. Dumnezeu va avea grijă de casa noastră, dacă noi avem grijă de a Lui. Cu mulţi ani în urmă i-am spus Domnului “Doamne, eu am o casă şi Tu ai o casă. Dă-mi har să am grijă de casa Ta, şi te rog ca Tu să ai grijă de a mea.” Am facut acel mic schimb cu Domnul şi vreau să spun că Dumnezeu a fost mult mai credincios în a avea grijă de casa mea, decât am fost eu în a avea grijă de a Lui.

Dar Dumnezeu nu i-a îngăduit lui David să Îi construiască casa. Motivul a fost că David fusese un om de război, iar casa lui Dumnezeu putea fi zidită numai de un om al păcii (1 Cronici 28:3).

Luaţi aminte de acest principiu: Un om de război nu poate zidi casa lui Dumnezeu. Trebuie să depăşim războiul şi să intrăm în odihna lui Dumnezeu. Pentru început, războiul este necesar. Dar trebuie să intrăm în
odihnă. David a eliberat calea pentru Solomon învingând toţi duşmanii lui Israel. A acumulat, deasemenea, tot aurul şi argintul necesar pentru templu. Însă Solomon a fost cel care l-a zidit. Suntem şi noi gata să facem aceasta.  Putem oare şi noi să facem toată munca grea şi apoi să lăsăm pe altcineva să ia lauda pentru această muncă? Sau vrem lauda pentru noi. Omul după inima lui Dumnezeu face toată munca în ascuns pentru a le fi mai uşor altora şi este pregătit să îi lase pe ei să primească lauda.

Chiar dacă Solomon a fost cel mai înţelept şi cel mai inteligent om care a trăit vreodată, şi chiar dacă el avea să fie acela care va zidi templul lui Dumnezeu, cu toate acestea, Dumnzeu i-a dat planul templului lui David şi nu lui Solomon. Este cu adevărat uimitor să citim în 1 Cronici 28:11-19 cum a trebuit să i se spună celui mai înţelept om din lume cât de mult aur ar trebui să folosească pentru sfeşnice şi cum să facă furculiţele! De ce a fost planul dat lui David? Pentru că David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Solomon a fost un om care a avut un cap deştept, însă David a avut o inimă bună.

Dumenezu i-a dat lui Moise planul chivotului, nu cât avea 40 de ani, ci când avea 80 de ani. De ce? La 40 era plin de înţelepciunea Egiptului şi ar fi modificat planul lui Dumnezeu în mod considerabil. Ca urmare, gloria lui Dumnezeu nu s-ar fi odihnit peste chivot. Până ca Moise să ajungă la vârsta de 80 de ani, pleava înţelepciunii umane îi fusese scoasă din cap şi era gata să se supună înţelepciunii lui Dumnezeu. Acum, putea zidi chivotul ca o construcţie simplă, aşa cum a intenţionat Dumnezeu să fie.

Fusese aceeaşi situaţie şi cu templul. Solomon a fost doar contractorul care l-a zidit. Cel ce primise planul de la Dumnezeu a fost David – ,,omul după inima lui Dumnezeu”. Chiar şi astăzi, Dumnezeu nu îşi descoperă planul Său pentru zidirea Trupului lui Hristos oamenilor deştepţi, cu creier, ci oamenilor smeriţi şi cu inimi bune. Dacă eşti inteligent şi eşti şi smerit, asta este bine. Însă, cerinţa de bază pentru lucrarea Domnului este smerenia, şi nu inteligenţa.

1 Corinteni 3:18 zice: ,,Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.”

Mulţumeşte Domnului pentru inteligenţa care ţi-a dat-o. Este foarte folositoare în studiul stiinţei şi matematicii. Dar când vine vorba de Scriptură, este diferit. Aici trebuie să te faci nebun pentru a deveni
înţelept. Aceasta înseamnă că trebuie să vii la Dumnezeu în smerenie şi să îi spui: “Doamne, în lucrurile spirituale sunt la fel de prost ca un măgar. Te rog învaţă-mă. ” Înţelepciunea acestei lumi este o nebunie
înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:19).

În continuare este scris că “Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” (1 Corinteni 3:20). Ia toate raţionamentele şi argumentele celor mai deştepţi oameni din lume şi pune-le împreună, şi Dumnezeu spune că toate sunt zadarnice. Când vine vorba de lucruri spirituale, doar cel smerit are un mare avantaj. Iar cel ce este mândru de inteligenţa şi deşteptăciunea lui are un enorm dezavantaj.

Dacă cerinţa principală pentru a sluji lui Dumnezeu ar fi fost inteligenţa, Isus ar fi mers la şcoala biblică condusă de Gamaliel în Ierusalim, şi şi-ar fi ales ucenicii de acolo. De ce nu afăcut-o? De ce a mers pe malul lacului în Galilea şi a ales pescari care nu fuseseră niciodată la o şcoală biblică? Pentru că El nu căuta oameni deştepţi, ci oameni smeriţi, care erau dispuşi să înveţe. Eşti tu unul care poate fi învăţat? Dacă te simţi jignit de ceea ce citeşti, aceasta ar fi cea mai clară dovadă că eşti mândru. Doar oamenii mândri se simt jigniţi.

Traducerea în limba română: Rebeca Thomas

Ei bine, cred ca a trecut ceva timp de cand am postat ultima data… Daca nu stiati suntem in concediu de odihna in California pentru 2 luni si astfel este un pic mai greu sa tin ritmul cu blogul… dar ajunge cu scuzele…

In Efeseni 3:14-21 Pavel se roaga pentru biserica din Efes ca Hristos sa traiasca in inimile lor si sa fie plini cu toata latimea, lungimea, adancimea si inaltimea dragostei Lui. In alte cuvinte, ca ei sa fie imbibati cu Isus in  felul lor de gandire. Apoi Pavel continua si da multumiri lui Dumnezeu ca El este in stare sa faca mult mai mult decat ceea ce noi putem cere sau gandi  si astfel suntem plini de nadejdea ca El isi va sfintii poporul.

In capitolul 4 gasim aceste cuvinte imediat dupa rugaciunea lui:

“Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea, pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blandeta, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii.”

Efeseni 4:1-3

Daca Dumnezeu este asa de bun, asa de plin de har, si in stare sa faca mai mult decat noi ne imaginam, atunci ar trebui sa fim smeriti de marea sa iubire. Ar trebui sa umblam vrednici de chemarea Lui. Chemare Lui este sa fim pusi de-o parte in sfintenie, sa il iubim pe Dumnezeu cu  toata inima, sufletul, mintea si taria noastra si pe aproapele noastru ca pe noi insine. Noi trebuie sa facem asta asa cum a facut Isus; cu toata smerenia, blandetea si indelunga rabdare. O, fie ca Hristos sa locuiasca in inimile noastre, pentru ca aceasta este singura modalitate prin care sa avem inimi smerite si iubitoare. Trebuie sa privim la Hristos in scriptura si sa ne dedicam inimile si mintile in rugaciune, ca Duhul Sfant sa ne lumineze. Trebuie sa pretuim ziua Domnului cand il auzim pe Hristos fiind predicat noua, si sa ne aducem aminte de tot ceea ce Isus a facut pentru noi cand luam parte la Cina Domnului. Trebuie sa fim crestini plini de Hristos. Cred ca suna ca o afirmatie ciudata, dar sunt multi care incearca sa traiasca un crestinism lipsit de Hristos.

“asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentruca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu.”

Efeseni 3:17-19

J. C. Hahne

Cu privire la felul vostru de viata din trecut, sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare; si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.

[Efeseni 4. 22-24]

Orice sfint are un trecut si orice pacatos are un viitor.

Oscar Wilde

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

“Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana.”

-1Petru 1:18-19

Doar cateva lucruri care cred ca merita sa fie evidentiate:

1. Inainte chemarii efective a lui Dumnezeu asupra vietii noastre am trait “in desertaciune”. Acest fel desert de vietuire a fost mostenit si dat mai departe de tatii nostri, fiind nascuti sub pacat. Intr-adevar am fost “sclavi ai pacatului” (Romani 6) si “copii ai maniei’ (Efeseni 2)

2. Nu am fost rascumparati de ceva coruptibil, ci de sacrificiul vesnic si suprem al Lui Isus Hristos. El a fost Mielul fara de cusur, si sacrificiul suprem pentru a satisface mania sfanta a lui Dumnezeu care atarna asupra capetelor noastre.

O ce veste minunata! Am fost rascumparati! Facuti noi…in stare sa ne putem bucura de Creatorul nostru.

J. C. Hahne

Traiti in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit, si S-a dat pe Sine pentru noi “ca un prinos si ca o jertfa de bun miros”, lui Dumnezeu.

[Efeseni 5.2]

Compasiunea costa. Este usor sa contrazici, sa critici si sa condamni, dar rascumpararea e costisitoare, iar alinarea nu poate izvori decit din adincul inimii.

Samuel Chadwick

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Atata timp cat dam atentie deziluziilor propriilor noastre merite sau ne complimentam pe noi insine fata de contributiile aduse mantuirii, ne blocam propriile inimi de la o inchinare pura.”

-R. C. Sproul

Acum bineinteles trebuie sa adaugam si Efeseni 2:8-9 deoarece preamareste harul lui Dumnezeu si ne arata ca nu exista nimic in noi cu care sa ne laudam. “Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.”

Introducere: De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si “noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de “distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de “sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt “cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii se manifesta in citeva aspecte distincte. Biserica este “sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

- alegerea ei in Christos
- comportamentul ei deosebit de al lumii
- atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

2. Aspectul “sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii “sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este “litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este “latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, “entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut “slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si neoprotestanti, un reprezentant al Bisericiii istorice traditioanale a spus: “Cred ca diferenta dintre noi se vede cel mai bine in pozitia pe care o ocupa preotul in timpul slujbei dumnezeiesti. La noi preotul slujeste cu fata spre Dumnezeu (altar) si cu spatele spre oameni, la domniile voastre, preotul serveste cu fata spre oameni si cu spatele spre Dumnezeu (locul altarului).”

In aspectul liturgic, activitatea preotului este indreptata spre Dumnezeu. Oficiantul este un intermediar care-i duce pe oameni la Dumnezeu (de aici aspectul de solemnitate celesta, de iesire din lumea cotidiana, de atemporal, de transcendenta).
Spre deosebire de preotii istorici, predicatorii neoprotestanti activeaza preponderent spre oameni cautind sa-i duca pe ei la Dumnezeu (de aici aspectul de evanghelizare, de chemare la credinta si la pocainta).

Necazul cu ambele feluri de slujire este ca amindoua pot degenera in formalism sau in mahalagism.
“Scarul” din atmosfera Bisericii istorice poate fi atit de lipsit de preocuparea pentru cei prezenti incit Biserica poate tolera forme aberante, ca anii in care liturghia s-a rostit in Romania in limba slavona, total neinteleasa de cei prezenti la slujbele Bisericii. In astfel de cazuri, oamenii resimt doar o frica pagina, geamana cu sentimentul religios din toate religiile lumii.

“Sacrul” protestant preocupat excesiv de ceea ce simt oamenii poate degenera si el in spectacole de amuzament sau distractii ieftine, la care nu este chiar asa de sigur ca participa si Dumnezeu. Stacheta admisibilului este coborita foarte jos din dorinta de a acomoda toti noi venitii si a le inlesni sa se simta “ca acasa”. Se uita ca acest “ca acasa” trebuie sa insemne in ultima instanta “ca acasa la Dumnezeu”!

Unde se poate trage linia dintre admisibil si inadmisibil? Cum sa reusim sa tinem in balans si cinstirea lui Dumnezeu (“worship”) si bucuria oamenilor (“partasia”) ?
Cred ca aici este rolul si responsabilitatea celor care sunt asezati in fruntea Bisericii. Vai de cei ce fac ce place poporului si uita de placerea Domnului! La fel de vai si pentru aceia care umbla asa de sus cu capul prin nori, ca nu mai au picioarele pe pamint!

Eu marturisesc nevrednicia si nepriceperea cu care am trecut de multe ori peste linia aceasta fina de demarcatie. Ma pocaiesc pentru ocaziile cind L-am uitat pe Dumnezeu cautind sa plac oamenilor, si de ocaziile in care, mindru in spiritualitatea mea, i-am dispretuit pe cei din jurul meu.