Pentru ca sunt utilizator de hypermarket, descopar multe chestii bune de pus la punct. O sa le pun pe amandoua la un loc, in ideea (24), nu separat. Uite cum…

1. Accesul la rafturile de sus. Pentru responsabilii de raft este un chin permanent. Nu vorbesc despre motostivuitoristii care bazaie paletii prin Metro, ci de oamenii care aseaza marfa la raft in hypermarketuri. Ajung greu pe rafturile de sus. trebuie sa aseze produsele unul cate unul, cu eticheta spre client. Se catara pe niste scari subrede. Risca sa cada. Risca sa sparga capul clientului care trece pe-acolo cand scapa ei o sticla de ceva. Iar tavanele stau aproape libere. De aceea m-am gandit la o platforma controlata remote. Esti responsabil de raftul de bauturi? Te duci acolo, apesi butonul de pe telecomanda, iar pe sina montata pe tavan se apropie scara (e nevoie de cateva, doar, in tot magazinul). Platforma vine deasupra culoarului de la raftul tau, mai apesi un buton si coboara. Urci pe ea cu tot cu produsele pentru rafturile de sus. O comanzi cum vrei. sus, jos, dreapta, stanga…. Ai rezolvat problema, nimeni nu e in pericol. Rapid si eficient.

2. Retururile de la casa. M-au ingrozit mereu. Indiferent de magazin. un pui congelat sta de vreo 2 ore intr-un cos langa casa de marcat. S-a dezghetat de tot. Curge din el apa cu sange. Nasol, iti zici, si ocolesti mica baltoaca. Numai ca se intampla ceva mult mai urat dupa aceea. Vine un angajat. Pune intr-un cos toate retururile claie peste gramada (unele magazine isi trimit cate un reprezentant de la fiecare raion sa-si culeaga marfurile pe care clientii nu si le doresc). Nu conteaza asta. Ma intorc la puiul meu congelat. Deci a stat deja vreo doua ore pe la casa de marcat. Acum se intoarce in raft. Evident, la raftul de produse congelate. Unde, de la frig, se congeleaza din nou. Eu (sau tu) vin (sau vii) a doua zi seara (povestea puiului a fost ieri). Iau din raft un pui congelat. Fara sa stiu ca ieri a facut o baie de caldura, a stat pe sub casa, s-a plimbat prin magazin. Il iau de bun. Ajung acasa, il decongelez, ignor izul de sange, il spal, il mananc si ma trezesc cu niste bube. Cool. Dau vina pe o eugenie care “mi se paruse cam ciudata la gust”, trec peste eveniment si spre weekend ma indrept spre magazin sa-mi fac cumparaturile. Ce naiba sa gatesc? Ia sa cumpar un pui congelat…

Aici, insa, mai exista si perspectiva magazinului. Din punctul de vedere al eficientizarii costurilor. In loc sa ii pun pe angajati sa alerge sa culeaga de la case “returul”, nu mai bine as face un sistem (pe sus sau pe jos) bazat pe benzi transportoare si pe coduri de bare?

Dammmmm!!! Nu e asa complicat. Codul de bare stie exact la ce raion trebuie sa ajunga produsul. Banda mi-l duce fix acolo. Dar mi-l duce pe loc, nu mai trebuie nici sa alerge cineva dupa el cu caruciorul, nici sa stea uitat pe la raft. Clientul se razgandeste, il pune intr-un loc special, banda il ia, il identifica (remember, codul de bare) si il trimite direct la raionul de unde a plecat. Ajunge instant pe raft. Nu il calca nimeni in picioare, nu sta in praful starnit de clientii care tropaie in coada la case. Mecanism instant, investitie initiala relativ mica, rezultate notabile.

Pe bune, nici 1 si nici 2 nu sunt greu de facut. Dar cred ca nu s-a gandit nimeni la asta. Pana la urma cui ii pasa de clienti?

Nici nu mai conteaza cum mi-a venit asta (23 - e o coincidenta: ideea 23 cu cele 23.000 de site-uri). Pe scurt, am vazut cateva site-uri ale unor localitati din USA. Scurt si la obiect, cateva lucruri despre + activitati din zona + calendar evenimente + diverse. Am realizat ca Romania sufera enorm la acest capitol. Nu gasesti nici macar harti cu cele mai mari orase din tara. Nu gasesti detalii despre aproape nimic din Romania.

Asa m-am gandit ca, daca tot vrem sa facem o treaba buna cu tara asta (ceea ce totusi, vorbind de Romania, incepe sa scartaie)…

oricum, intr-o lume ideala as face asa (eu, Guvern cu un minister al comunicatiilor, informatiei, tehnologiei – nici nu stiu cum il cheama): as da un proiect unei companii (licitatie, evident) de dezvoltare. Le-as cere un draft de site de prezentare de localitate. Cuprinzator, dar si scalabil (la nivelul oraselor mari, care ar avea mai mult lucruri de spus decat o comuna din varful muntelui). Asa am ajuns la cifra din titlu (23.000) – ca atatea localitati imi aminteam eu ca ar fi in Romania.

As face un giga server al ministerului (al statului) pe care sa hostez toate aceste site-uri. Nici nu ar fi mare lucru, banuiesc…. chiar nu ar fi scump. Si i-as obliga pe toti primarii sa incarce continut pe aceste site-uri ale localitatilor. Sa urce: istoric, date statistice, contacte actualizate, harti, geografie si istorie, chestii utile, evenimente, puncte de interes si toate lucrurile care mai pot fi interesante (inclusiv minuta sedintei de consiliu).

Mai mult, i-as pune pe oameni sa se “deschida” colaborarilor private. Pe genul Wikipedia. Userii sa poate urca ceva continut. care sa fie validat apoi de “oficiali” (info, foto, video)…

Nu vreau sa ma gandesc la beneficiile acestui tip de proiect. La cat de util le-ar fi tuturor…

Uite, pentru Dersca, Botosani, eu as urca poza asta. O fi rau sau fie astfel de info despre TOATE localitatile din Romania???

Asta (21) mi-a venit intr-o buna seara, in timp ce ma plimbam cu un jumbo-pack de Pampers prin Carrefour. Am realizat ca imi place sa port cumva insemnele clare “Si eu sunt tata”. Da, parintii au uneori chestia asta in cap, nu stiu cum si de unde, dar e o mandrie anume. Iti cam vine sa vorbesti, si in felul asta care poate fi catalogat drept “putin inteligent”, despre faptul ca esti parinte. Unii aleg variante mai evidente, cum ar fi print cu poza copilului pe tricou. Altii, ca mine, se bucura de modalitatile ceva mai discrete, cum e plimbatul cu punga de Pampers (sau Huggies, sau orice alt brand similar) la vedere. E un testimonial permanent. Partea interesanta abia aici incepe

Lucrurile se rafineaza un pic. Aprofundand, am mai realizat ceva. Momentul trecerii de la Aptamil 2 la Aptamil Junior este la fel de important. Trecerea de la Pampers 4 la Pampers 4 PLUS e o chestie importanta pentru parinti. Le arata CAT a crescut juniorul… E un certificat al varstei, al dezvoltarii micutului. Lucruri de care esti, inevitabil, mandru. Multumit spre mandru. Ei bine, primul pachet de Pampers NUMARUL 5 a fost unul dintre momentele astea. L-am resimtit in toti porii. Cum ar veni: iata, copilul e mare, a crescut, are nevoie de chiloti MAI MARI… Asa am realizat ca nimeni NU exploateaza aceste mici maruntisuri atat de importante pentru parinti. Numarul pampersilor e trecut pe ambalaj undeva in stanga jos. Daca e sa ma gandesc la regulile de citire, chiar in cel mai putin important loc. Recunosc, am avut chiar dificultati in a vedea ce numar e pachetul pe care am pus mana la un moment dat. Sunt convins ca numarul trecut mare, dar MARE de tot, pe baxurile de pampers poate ca nu ar influenta volumul vanzarilor, dar i-ar face pe parinti sa se simta mai bine. Stiu, e ciudat sa ma gandesc la asta. Prefer de regula lucrurile ceva mai discrete. Pentru mine. Dar pentru producatori asta ar fi un alt moment in care sa “gadile” putin orgoliul parintilor. S-ar simti mai bine, zic. Ar fi mai cool!

PS: oricum ambalajele sunt cromatic identice, ceea ce le face greu de depistat pe numere. Elementele diferentiatoare sunt aproape imperceptibile. Daca te opresti 3 secunde in fata unui raft enorm de pampers identifici greu marimea de care ai nevoie. Sigur mi-ar fi fost mai usor daca, de exemplu, marimea 4 era cu verde, 4 PLUS cu verde si 3 dungi albe si 5-ul cu alta culoare… Bine, nu ma luati cu identitati de brand, ca stiti ca se pot impaca foarte bine lucrurile astea intre ele…

Da, mi-a venit si asta (20) cand am realizat ca nicaieri in Romania pardoselile NU sunt bine spalate. Zic de zonele de trafic mare. Buun! vorbim despre doua straturi, intre ele circula apa si aer cald (ca sa usuce, stratul de deasupra e format din niste placute care se flip 180 de grade. suprafata care a fost deasupra ajunge dedesupt, in zona unde circula apa si aerul cald, sa le spele/usuce. nu e greu, banuiesc doar ca e a naibii de scump. Domnilor ingineri, aveti cuvantul. Proiectati ceva.

Niste experti s-ar putea aduna la un loc sa faca www.penalitati.ro pentru ca e nevoie de asa ceva. Exista diferende asupra cuantumului penalitatilor legal prevazute, exista tot felul de ciudatenii de contracte care iti vin de la diversi parteneri cu “2% pe zi”… Ar trebui pusa o regula, oameni buni… Asta a fost (18).

O sa vi se para o tampenie, poate, dar mi-a venit ideea asta (17) gandindu-ma ca un proces pe care stau cu ochii a primit termen undeva prin septembrie. Asta se intampla in iunie. Buun! Pai aia direct interesati nu ar cam vrea sa plateasca un fee ca sa se fara reuniunea de clasa ceva mai repede. Hai sa zicem niste mii de euro ca sa nu mai fie termenul de judecata urmator tocmai in septembrie, ci in saptamana imediat urmatoare? Sigur ca da! Din banii aia s-ar mai putea lua niste sedii, vile, masini, excursii (pardon, delegatii!)…

Problema de spatiu. problema de acces. Am vazut o scena in Tokyo Drift. Un fel de garaj… masinile se roteau in niste suporti inauntru, se oprea cand ajungea la a ta, se deschideau usile, iti scoteai masina. Asa mi-a venit ideea (16) de a face asta cu dulapul de haine. Ca sa nu mai ai probleme cu spatiul. Categoric, ar fi mai eficient, ai putea folosi spatiul pana la tavan, fara sa mai ai nevoie de scara. Sau de Podea cu scara incorporata. Tastezi tricouri, se invarte ala inauntru si deschizi usa (misto, ergonomic, fix la nivelul tau) si ai in fata toate tricourile disponibile. Esti mai pretentios? Ti le “nisezi”: iti bagi in baza de date “Tricoul Harley Davidson” sau “Tricoul Hard Rock Cafe Barcelona”… Vorbim despre economia de timp si spatiu.

(15) e deocamdata e un draft, ca sa nu uit. revin cu completari daca mai simt nevoia. poate ca nu…

Am un DVD player, un TV de orice fel (sa zicem ca e HD Ready), DTH si cablaraia aferenta. Hai sa vedem: cum ma poate convinge pe mine un retailer/importator sa nu mai fiu multumit de sculele pe care le am? Cum ma face sa le arund/donez/abandonez ca sa imi iau blue-ray, TV Full HD si antena de camera? Hai sa vedem! (15)

Ma invita undeva sau vine la mine pentru o demonstratie. Cu ustensilele pomenite mai sus. Imi arata cat de bine se vede pe HD, cum vad posturi HD cu antena aia funny si imi pun un documentar. Daca documentarul este “Planet Earth”, cel pentru care BBC a platit (asa-mi amintesc) vreo 22 de milioane de lire, atunci cred ca as fi convins.

Cine a vazut seria de documentare, stie despre ce vorbesc. Cine nu stie despre ele, iata niste linkuri:
Ceva la BBC.
Pachetul de 35,99 USD (de la 79,98, deci cu reducere) pe Amazon.
Ceva mai mult pe BBC - se pot descarca si niste chestii HD.

Daca te-ai starnit mai mult de-atat mai intraba-l si pe Google… Have Fun!

(da, merita efortul chiar si niste demonstratii la domiciliu. toate sculele astea, insumat, inseamna o galagie de bani)

E frustrant sa nu stii asta. Ideea (14) mi-a venit aseara. Spre miezul noptii. Este doar pentru Romania, ca pe-afara lucrurile sunt setate. Dar, in Romania, nici o televiziune NU iti spune imediat dupa ultima scena din serialul de azi CAND NAIBA E URMATORUL EPISOD! Da, unele poate nu ar avea nevoie (telenovelele care se difuzeaza in fiecare zi, sa zicem – desi tocmai aici cred ca sunt banii grosi, de la dependentele de lacrimi la ora fixa). Dar sunt cateva elemente nice, dintre care unele ar putea inclusiv sa produca bani. Iata cum:

- daca stai intins in pat, nu esti consumator de ghiduri tv, nu ai internetul la indemana si dai de un serial care iti place AI VREA SA STII cand vezi episodul 2. Nu???

- daca iti place un serial, nu vrei sa pierzi nici un episod. Teoretic daca esti acasa in fata TV-ului intr-o zi, cel mai probabil ai un program relativ organizat si esti acasa cam pe la aceleasi ore. Deci ai putea sa vezi si episodul 2.

- daca se termina episodul, eventual butonezi telecomanda receiverului (presupunem ca ai un DTH) ca sa vezi cand mai este. Te plictiseste asta, iti ia timp, mai bine faci altceva. Oricum nu prea gasesti, dureaza prea mult si progamul nu e decat pentru o saptamana de-acu’ incolo.

- incepi sa iti doresti sa vezi pe ecran MACAR ASTA “Next: maine, ora 22” (sau “joia viitoare, la 10. pune-ti reminder pe telefon”) in loc de “Traducerea si adaptarea: MBA Google Translate” (informatie care NU iti serveste in nici un fel, firma traducatoare si-a luat banii, nu e vital pentru tine sa stii cine a tradus)

- ti-ai dori ca receiverul sa iti ofere optiunea “rezerva-ti episodul urmator“. Si sa-ti blinkane maine seara, la 22.00: “Hei! E episodul 2. Daca vrei sa-l vezi, apasa tasta OK”. Dar nu prea ai cum, sunt putine aparatele care iti permit asta. La noi ori nu prea au ajuns, ori sunt super scumpe.

- motiv pentru care ai vrea (eu unul as vrea) sa am urmatoarea oferta la finalul episodului (sau chiar si in timpul lui, dupa ce m-am prins ca e misto si il mai vreau): “Aboneaza-te la alerta sms! Baga aici un sms la 1XX8, tarif 2 -3 euro acolo, nu mare lucru, plus TVA. Si primesti asa: un SMS in fiecare seara, pentru urmatoarele 10 zile, cu 5 minute inainte sa inceapa.” Bine, la ultimul SMS din abonament mesajul ar trebui sa contina si invitatia de a-ti reinnoi abonamentul, ca sa se mai taxeze niste euro de ici de colo.

- sau, si mai cool, dai un sms si iti descarci pentru intreg sezonul, la doar 5-8 euro acolo, o aplicatie care ti se “pupa” cu calendarul telefonului. si iti suna de fiecare data cand e difuzat.

Lucrurile astea (alerte, sms-uri) nu m-ar deranja deloc pentru ca EU LE-AM CERUT, ba chiar le-am si platit. Da’ ce nu face/rabda omul pentru un serial care sa-l deconecteze de la tensiunea vietii reale>

Bine, hai ca am livrat destul! Facem?

Asta e pentru tipografii… Pentru cele mari, care au volum si extrem de multe utilaje. Ideea jurnalelor sau agendutelor cu pagini colorate (13) mi-a venit ieri, in timpul unei intalniri. Cineva nota pe o agenda foarte draguta (mi-ar fi placut si mie) si foarte practica. Avea fascicule colorate, ceea ce te-ar fi putut ajuta sa segmentezi notitzele. Util pentru organizare. mi-am adus aminte ca acest tip de produs este unul cam scump, desi costurile de productie stiu ca sunt mici. Teoretic ele nu depasesc 35-40 de centi (cost de productie). In magazine costa mai mult de 10 euro.

Care era ideea: aceste agende/jurnale/notes-uri (zi-le cum vrei) sunt facute de producatori mici. Stim ca ei oricum au costuri mai mari decat tipografiile mari. In acelasi timp, o tipografie de dimensiuni mari, cum este G. Canale, spre exemplu, utilizeaza in mod curent hartie de foarte multe feluri. Calitatea este, la cererea clientului, de la foarte slaba pana la exceptionala. Culorile sa zicem ca nu ar fi o problema (e o trecere prin masina, sa zicem), desi la astfel de produse se principiu se foloseste hartie colorata in masa. Buun! de ce ar fi buna ideea asta pentru tipografiile mari? Pentru ca, oricat de buni ar fi oamenii lor de vanzari, exista totusi timpi morti pe masinile lor. Ele nu functioneaza non-stop. Momentele astea pot fi fructificate pentru productie proprie. Tipografiile au si designeri, asa ca nu ar fi greu sa produca astfel de lucruri. De la 50 de centi cost productie, pana la 10 euro si peste cost de vanzare, nu-i chiar rau, nu?

Rafturile din partea de sus a dulapului sunt aproape intotdeauna inaccesibile. Ne chinuim sa urcam pe scaun, sa punem scara retractabila la dulap, sa ne luam o scarita autoportanta, picam de pe cutii instabile sau agatam cate un tricou si cand il tragem pleaca tot teancul dupa el (fix in cap). Ideea practica (12) poate sa rezolve asta: o scara incorporata in PODEA. Da, ai citit bine: chiar in podea ca sa NU OCUPE LOC aiurea! Mecanismul e oarecum in sarcina inginerilor, designerilor sau a altor oameni mai tehnici decat mine.

Oricum, trebuie sa fie:

- retractabila (duh! sa nu ocupe… LOC. despre asta e si ideea).

- uniforma cu podeaua

- sa aiba un mecanism usor de actionat (presezi cu piciorul o anumita zona, se ridica scara din podea) – mi-ar placea ceva hidraulic, insa stiu ca astea ocupa loc si sunt SF-uri, deci NU-bun).

- sa fie sigura pentru numarul de kilograme aferent celui mai greu membru al familiei.

- sa fie de dimeniunile dulapului sau sa fie replicabila astfel incat sa ai acces la toate rafturile, nu doar la cele din dreptul unicei scari…

Evident ca daca esti genul care muta mobila prin casa de 3 ori pe an nu trebuie sa fi ajuns cu lectura pana aici.

Ne-am lovit cu totii de asta. “Cumpara tu carbuni in drum, te rog, ca nu mai avem”. Sau, mai rau: te duci la gratar si constati ca nu mai ai surcele de aprins. Sau nu-ti ajung carbunii. sau nu mai ai brichete de aprins. Urat. Planurile ti se pot da peste cap. Te enervezi, urci in masina (in ciuda lui “hai ca nu se simte berea asta, e doar o bere…”), prima benzinarie, a doua… pana la urma ajungi la metro. Ce s-ar intampla daca (11)…

de fiecare data cand am cumpara combustibil pentru gratar am avea optiunea de a gasi – pe langa clasicii saci de carbuni, saci de lemne, pachete de aprinzatori, ca produse separate – si un kit “1 shot”. Adica un pachet complet care sa le contina pe toate, in cantitati necesare pentru un singur gratar?

Ideea mi-a venit gandindu-ma ca sunt multi care fac asta de 2 sau de 3 ori pe an. Ocazional. Moment in care trebuie sa cumpere de toate. Separat. Dar, de fiecare data, apare ceva. Sacul de carbuni este prea mare. Ramai cu ei. Eventual ii arunci dupa ceva vreme, si-asa te incurca.

Din analiza sumara rezulta doua categorii de grataragii: constanti (au curte, gatesc mult la gratar – adica ei gatesc acolo, nu fac gratar pe functiune sociala – apreciaza calitatea mancarii pe carbuni) si ocazionali (cei care fac rar, improvizat eventual).

Primii nu au nevoie de cantitati constante de materiale. ceilalti, insa, s-ar bucura de Pachetul Complet: carbune, lemne, brichete. Frumos ar fi sa fie si ambalate impreuna, in plastic. ca sa nu mai curga ba aschii de lemn, ba praf de carbune (asa cum curge din sacii obisnuiti).

Desi au fost complet pe langa (unii cu altii), disputele iscate de pasapoartele cu CIP – sau ce era ala, ca nu am intrat in detaliile lor stupide – ma fac sa cred ca ideea (10) de azi mi-ar ridica lumea’n cap. VREAU CIP COMPLET. Implantat. si hai sa bag argumentele care m-au determinat sa imi doresc asta: - de fiecare data cand plec din casa trebuie sa verific daca am la mine: cheile de la casa, cheile de la masina, telefonul, portofelul cu acte, carduri, bani, etc

- de fiecare data cand plec de la birou trebuie sa fac acelasi lucru (chei, portofel, tot felul de prostii).

- cand iesi in oras eventual prin cluburi, cu taxiul, ca sa poti bea o bere, TREBUIE sa ai la tine musai un ID, ceva.

- cand ai nevoie de bani, iti trebuie cardul si pinul.

- cand vrei sa pui benzina iti trebuie cash sau card, cand te opreste politia iti trebuie toate actele, cand vrei sa iti iei bilet de avion – iar card, ID, cand pleci din tara iti trebuie TOATE la un loc.

Pai n-ar fi mai cool sa avem totul “incarcat” sub unghie? un CIP universal care sa contina totul despre tine, despre proprietati, conturi, parole, rezervari, bani, datorii, taxe la zi, propria firma, grupa de sange si RH, alergii, intolerante etc???

Cam cat timp am economisi? Enorm de mult!

da, toate astea ar costa – mai ales device-urile care sa iti citeasca cipul unic. Dar e posibil sa merite. He! mai avem de asteptat vreo 300 de ani pentru asta!

Cu ce-si transporta BMW Austria angajatii? Cu microbuze Mercedes? Parca nu suna bine. E drept, in atelierele lor ar putea sa modifice orice masina a oricarui producator. S-o transforme pana la momentul in care nu o mai poti recunoaste. Dar nu ar fi eficient, cred. Ar costa mult, ar trebui sa blochezi niste oameni sa se ocupe doar de asta o perioada. ineficient, zic. Intr-o discutie cu un bun prieten, mi-a venit ideea (9) asta:

o companie care sa aiba “drafturi” de masini. Motorizarea, caroseriile si accesoriile nici nu ar conta de unde sunt luate (atata vreme cat sunt bune). Ar putea sa iti faca microbuze, autocare, masini mari de transport sau orice alt tip de masina cu brandul tau. Vrei BMW, ai bus BMW. Vrei camion Ferrari/Buggatti/Porche? Ti-l facem asa cum vrei tu.

De ce ar fi asta eficient si nu manufacturarea in propriile uzine? pentru ca ar costa mai putin. Core-businessul Your Own Brand Car Inc. ar fi exact asta. Deci toate echipamentele, dotarile si oamenii ar fi focusate pe aceasta activitate. Nu stiu daca e neaparat o idee buna, dar nici de lepadat.

Ma plimbam deunazi agale cu doi buni prieteni prin centrul Bucurestiuliu cand la un moment dat apare din neant (el spunand ca venit din apa… ) un individ, om al strazii, ce se repede la un panou electric, demonteaza niste piese de acolo si isi vede apoi in continuare de drum. Ei bine, unul dintre noi, cel cu mai mult simt civic, se sesizeaza, intra in actiune apostrofandu-l pe faptas si il convinge rapid sa repare ceea ce tocmai stricase, dupa care ii administreaza binemeritata corectie fizica. Omul s-a conformat dupa care a disparut in mare graba. Ei bine, da, iata singura metoda de eficientizare a individului roman, ramane tot frica, impunerea si conducerea mai putin democratica. Oare de ce nu ne-am intalnit si cu ceva oameni politici in acea seara? Ar fi fost poate un moment bun sa le aplicam metoda de convingere ce tocmai o testasem mai devreme, insa nu e timpul pierdut….

Asta e veche in capul meu (5): o scrumiera de masina care sa aiba un sistem de colectare a scrumului/mucurilor de tigara. Ele ar trebui sa se colecteze, compresate, undeva sub masina. Pe la roata, nu stiu – asta e treaba de inginer sa afle unde trebuie sa stea aceasta “fosa”…

Ideea (5) este contra scumierelor pline. Rezervorul de mucuri ar putea fi golit la urmatoarea spalare. Apesi un buton, se deschide “fosa”, omul spala contraaripa si fosa… gata! Pleci linistit, fumezi in continuare.

Atentie, acesta nu este un indemn la fumat. Mai mult, va sugerez sa abandonati fumatul. Cat mai aveti timp!

Fiecare oras, mare sau mic, are parte de doua categorii de soferi cu comportament atipic: turistii si soferii-petarda propriu-zisi. Cand spun atipic inteleg ciudat, aberant, impredictibil. Generator de probleme.
Intersectiile genereaza, de regula cele mai mari probleme. Luam un exemplu: rondul de la Piata Presei (vezi video aici, pe camera de la Jurnalul. urmareste traiectoriile masinilor).
In urma mai multor incidente cu traiectorii tangente (in loc sa fie paralele) mi-a venit ideea balizelor (4). Exact cum sunt cele de pe pistele de aeroport.

Mecanismul ar trebui sa fie simplu, si iau exemplul Piata Presei pentru simplificare. Vii de la Arcul de Triumf. Se pune verde la semafor. Este momentul in care se “aprind” markerii luminosi din asfalt. Astfel, cei care au de mers spre Fantana Miorita/DN1 ar sti exact care se sunt benzile destinate si care este traiectoria exacta FARA sa se mai intersecteze cu traiectoria celor care vin pe “mijloc”. In acelasi timp, cei care vor sa faca stanga sau rondul vor vedea grafic pe unde trebuie sa o ia. In momentul asta, in intersectiile foarte mari (Aviatorilor, Casa presei, Victoriei etc) exista atat de multe dispute pe directiile de mers incat se genereaza haos.

Ambuteiajele cresc timpul petrecut in trafic, prin urmare cresc si:

- consumul de combustibil

- uzura masinilor

- nivelul de poluare

- consumul nervos.

Daca mai calculam si timpul oamenilor blocati in intersectii (care inseamna, totusi, bani) ajungem la conlcuzia ca Ideea Balizelor plantate in asfalt ar putea aduce economii semnificative din foarte multe puncte de vedere. Dealtfel, impactul diverselor lucruri sunt calculate de statisticieni. Ei pot determina, de exemplu, care este impactul economic al scaderii cu cateva procente a timpului petrecut in trafic.
Mi-ar placea sa stiu si eu sa fac asta.