Nici o funcţie din lume nu poate înălţa omul. Omul mic înălţat la orice treaptă a ierarhiei de stat rămâne ceea ce a fost toată viaţa – un om mic cu vise mici. Omul mic este acel om pentru care cel mai important scop în viaţă este satisfacerea unor pofte minore: o maşină şi vilă de luxă, pază la scara blocului, apreciere din partea celor din jur. Să ne amintim de prima „iniţiativă politică” a lui Ghimpu: „şampanie gratuită din contului parlamentului pentru toţi!”. Acum, mai nou, după ce bătrânul Voronin şi-a anunţat dezgustat demisia din funcţia supremă în stat, prima iniţiativă politică a lui Ghimpu, care preia temporar funcţia de şef al statului, a fost „organizarea unui chef la vila prezidenţială de la Condriţa”. Oare ce poate fi mai straşnic pentru societatea noastră decât un preşedinte (fie el şi interimar) avar, agramat şi needucat?

Liderul liberal în acest caz îmi aminteşte de bolşevicii care se simţeau „împliniţi politiceşte” când călcau cu ciubotele pline de noroi covoarele din palatele imperiale şi se îmbătau cu vinul din beciul ţarului.

Omul mare este acel vizorul cărora se îndreaptă spre culmi supraexistenţiale, este omul care ridică pe cei inferiori ierarhic la noi culmi. Omul mare este cel care odată ce cucereşte (nu primeşte!) treptele înalte ale puterii politice, restaurează o ordine firească a lucrurilor.

În momentul în care puterea ajunge în mâinile unui om mic, aşa cum este în cazul revoluţiei bolşevice, sau mai nou a lui Mihai Ghimpu, este perturbată mersul normal al lucrurilor, o catastrofa socială, economică şi politică este inevitabilă.

Egalitarismul socialist şi liberal promovează ideea marginalizării elitelor naţionale şi ascensiunea „oamenilor mici”: mulgătoarele, agrarienii, hoţii de buzunare, contrabandiştii, micii afacerişti ajung să decidă în marea politică servind inconştient stăpânii din spatele cortinei care zâmbind şiret trag de sfori.

Ideea acestor rânduri ne-a venit consultând cuvintele liber, libertate în dicţionarele principalelor limbi europene unde sensurile, explicaţiile se întind pe coloane întregi, în timp ce lucrările noastre lexicografice de-abia cuprind câteva rânduri. După faimoasele „Vom muri şi vom fi liberi”, „Libertate te iubim, / Ori învingem, ori murim”, „Libertate, ochii plânşi vor să te vadă” etc., lansate în zilele revoluţiei ori ale manifestaţiilor din Piaţa Universităţii de către o anume elită fără nici o legătură cu cei ce mâncaseră salam cu soia, puţine au fost luările de poziţie în favoarea acestui nobil sentiment, iar reacţia societăţii civile a apărut  tardiv, anemic, inconsistent, semn că s-a instalat o o anume laşitate sau apatie ignobilă în susţinerea diferitelor teme ale spaţiului mediatic. Din spaima de a nu cădea în patetism şi ridicol, nici măcar politicienii nu încearcă recuperarea şi capitalizarea unui mesaj cândva de actualitate, iar absenţa acestuia aduce grave prejudicii nu neapărat teoriei filosofice cât imaginii românilor în lume, de aceea discuţia merită purtată în termeni serioşi.

Acum ne este teamă să vorbim despre libertate, însă imaginarul nostru nu a fost întotdeauna plin de frică şi supuşeneie. Din basmele bunicii ori ale fraţilor Ispireşti ne amintim că părinţii îl sfătuiau pe Făt-Frumos înainte de plecarea în lume: „Ai grijă să te fereşti de omul roş, de spân şi de sterp, să nu le cazi slugă ori soţ!”. Literatura şi istoria sunt pline de eroi-jertfe pentru libertatea lor ori a moşiei strămoşeşti. Însă nouă ne-a rămas în minte o faptă de la Cotul Donului, povestită de tata, pomenească-l Domnul în împărăţia Lui, pe când am început a pricepe: nerespectându-se armistiţiul, fără a fi învins în luptă cinstită, după ce a depus armele, regimentul său fusese luat prizonier de ruşi pentru a fi trimis la muncă forţată în lagărele colhozurilor, iar ofiţerii s-au adunat în cerc şi, la comanda celui mai mare în grad, şi-au tras câte un glonţ în tâmplă. A fost poate un ultim gest de asumare a libertăţii şi a demnităţii prin moarte. A urmat un lung şir de ţărani destoinici dar chiaburi, învăţători şi preoţi de ţară, elita intelectuală, economică, politică şi militară, coloana vertebrală a neamului românesc, asasinaţi, torturaţi în închisorile şi lagărele comuniste pentru a le trece dorul străbun al slobozeniei. Lipsiţi apoi de drepturi elementare şi proprietăţi de-o viaţă, românii n-au mai ridicat fruntea din ţărână.

Ne-am fi aşteptat ca, după revenirea la normalitate, discursul politic să resusciteze un sentiment condamnat la moarte de regimul totalitar, chiar dacă în vorbe se declara că libertatea e esenţa „omului nou”. S-a dat nu o „raţie” de libertate, ci de egalitarism, evident tot în vorbe, în asociere cu nenumărate ajutoare sociale, prin care poporul, devenit masă amorfă,  să primească hrană ca în scrierile orwelliene, uitându-se voit că, pe lângă necesităţi fiziologice, mai importante ar fi fost cele sufleteşti. S-a creat astfel o categorie nouă, captivă, dependentă de subsidiile guvernamentale cu ţintă electorală, statul rămânând acelaşi tătuc din ce în ce mai puţin generos.

Ne e teamă să vorbim astăzi de libertate, lăsând spaţii de manevră demagogiei, populismului ieftin şi frazeologiei gentilic-naţionaliste, în schimb, mulţi şi-au convertit propria libertate în putere politică pentru folos personal, ori şi-au asigurat supremaţie economică prin intermediul reţelelor capitalismului „de cumetrie”, procopsindu-se cu prosperitate peste noapte, iar pluralismul, toleranţa-temperanţa, transparenţa pot să mai aştepte. În loc să se definească libertatea, „cifrul culturii europene” (H.-R. Patapievici), prin raportarea individului ori a grupului la legi şi la aplicarea lor fără părtinire, mai important rămâne contul gras la bancă, cel degrabă deschizător de uşi / oportunităţi, ceea ce-l face pe François Guizot să vorbească de „orbirea logicii”.

Ne este frică de libertate, iar fenomenul globalizării ne-a prins, ca de obicei, nepregătiţi. În loc de un program naţional de educare a valorilor spirituale şi morale tradiţionale ale unui neam de oameni cândva mândri de obârşia lor, în loc să promoveze pe toate canalele lecţii de învăţare a sentimentului adevărat de libertate, puterea politică, statul renunţă la această nobilă misiune, aşteptând ca alţii să şi-o asume, adică biserica, al cărui mesaj nu poate fi decât unul religios. Însă secularizarea, laicizarea, la ordinea zilei în toată Europa, la noi încă n-au nici o şansă, iar guvernanţii cedează rolul educativ în favoarea străzii, a liderilor de cartier lumpen-proletar şi rezultatele sunt tot mai evidente. Încet-încet, subcultura, nonvalorile noastre, dar şi cele occidentale, ne invadează inconştient traiul zilnic, căci răul se învaţă mai uşor, iar clipa când va fi prea târziu a sosit.

Libertatea trebuie să fie consecinţa adevărului asumat, conştienţi de  importanţa de sine, or de câtăva vreme circulă o chemare insidioasă la împăcare cu răul, cu trecutul, printr-un pact neruşinat între o anume elită politică şi foşti mahări – stăpâni ai umbrelor trecutului şi ai prezentului, fără nici un fel de pedeapsă ori măcar o minimă expiere a păcatelor de neiertat, fără a li se cerceta căile, mijloacele ilicite prin care au realizat averi uriaşe, trecându-şi în proprietate sectoare economice întregi, latifundii mai întinse decât  ale boierilor şi regilor alungaţi din ţară. Cum să te împaci cu un trecut care a distrus fibra morală a neamului tău fără a-i cunoaşte măcar greşelile?

Evităm jenaţi să mai discutăm despre libertate, însă percepţia multora este că pot face ce vor cu destinul nostru, iar a altora, mai ales a celor ce şcoala nu le-a „spus” nimic, are nevoie de serioase corecţii, eufemistic vorbind, comportamentul lor punând la grea încercare tentativa de a-ţi trăi în mod onest libertatea.

Petru Tomegea

Puritan concept of History

This essay argues that the Puritans were strikingly driven by an apocalyptic vision of history and life, and a sense of a divine ordering of everything. From this perspective, we will proceed.

For the Puritans, history was a product of divine necessity and decree. The Puritan conception of history was that historical events were universal, providential, apocalyptic, and periodized (Avihu Zakai, Exile and Kingdom: History and apocalypse in the Puritian migration to America 3). They conceived history as an apocalyptic event occurring outside of chronological time because God has so ordained it to be. Their adoption of an apocalyptic theology explains their worldview and understanding of the work of God in the cosmos, and the dynamics between ecclesiastical history and secular history, the kingdom of God and the kingdom of man, the city of God and the city of man, the secular and the sacred.  History was by far thought as an operating event that could be read in two levels. The past, present and future times could be read theologically and mystically, dialectically and typologically. The Puritans looked back into the past to envision what will come to pass in the future, and saw themselves in the present as God’s primary agents in history. Further, they considered history and various dispensations of time in light of the biblical idea of covenant, between God and man. More particularly, they insisted they had a covenant with God, and were a new covenant community. “Wee are entered into Covenant with Him [God] …wee shall be as a citty upon a hill. The eyes of all people are uppon vs” (Modell of Christian Charity 159), John Winthrop declared.  In this respect, ecclesiastical history is a unique mode of historical thought.  They believed all history, secular and sacred, displays the working of God’s divine providence.

The Puritans posited an apocalyptic vision of life and interpreted history ideologically, in which they believed that they’ve entered a new sphere of sacred time and sacred space, and from this standpoint they accounted for their migration experience in America.[1] It is from this mode of thought also that, John Winthrop insisted that their community was “a Citty upon a Hill” (“A Model of Christian Charity” in The English Literature of America: 1500-1800, 157) entrusted with a divine commission.[2] As a new covenant community, the Puritans stressed their special relationship with God, believed their removal from England for the new world bore eschatological significance and fulfillment, had social and political meaning, and was good for the spreading and advancement of the Gospel, even for the salvation of the savages of the New world. In their popular discourse, they sustained that God had rejected the elect nation of England as he did in the past to the nation of Israel, and now had graciously chosen them as God’s new and elect people. The substantial proof is that God had kept his promise when he safeguarded them in their way/voyage to the new world and lead them to the American wilderness. In this way, they believed themselves as God’s agents, exceptional community with a far-reaching purpose. As Avihu Zakai argues, “In their de-sacralization of the Old World [England] and their sacralization of the New [the American wilderness], the Puritans produced thereby the first original American ideology of history” (Exile and Kingdom). In the subsequent paragraph, I reference three important concepts or ideologies underlying the puritan mind and guiding their philosophy of history.  The concept of typology, the predisposition of a divine providence, and the establishment of a social order, correspondingly, represent a holistically Puritan project and vision of life.

I.                   Providence

The Puritans emphasized that history was controlled and directed expressively by [God’s] special divine providence and order (Zakai 8). This premise is the highlight of influential works such as John Winthrop’s A Modell of Christian Charity, William Braddord’s Plymouth Plantation, and Mary Rowlandon’s The Chosen People of God: Mary Rowlandson’s Captivity Narrative. Winthrop sustained that the Puritans were the chosen people of God and referred to God as “Our God” and to the Puritans as “his oune people.”  When the Indians attacked the Puritans in Lancaster, Rowlandon harked back to the biblical narrative of Joseph in Egypt to show that the Puritans were God’s chosen people by divine providence, “Shall there be evil in the city find the Lord faith not done it?…If any of thine be driven out to the outmost parts of heaven, from thence will the Lord thy God gather thee..”  The Puritans also believed that God had ordered the world and predestined deliberately whatsoever comes to pass including the outcomes of future events and also what will be decided by volitional agents. In this respect, one might infer that they embraced a meticulous, comprehensive view of [divine] providence and sovereignty. As Rumsey notes, “Luck, chance, fortune or fate did not exist in such a world” (Acts of God, 7). Further, the Puritans maintained a theocentric vision of life, of the world and humanity at large and yet emphasized human participatory role in cosmic events.  It is noteworthy for the Puritans, however, the Bible and the Book of nature correspondingly disclose God’s plan in history for humanity.

II.                Typology

The Puritans were masters of typological imagination.[3] Typology was a collective consciousness in their circle. As a concept, typology may be described as an interpretation of the Old Testament persons, figures, ceremonial rituals, events as types, signs and foreshadows which prefigure teleologically those in the New Testament. It could also be an exclusive reference to the person, and historical deeds and events of Jesus of Nazareth (Thomas Davis, The Exegetical Traditions of Puritan Typology 15). The Puritans interpreted the drama of salvation history in both social-political and spiritual contexts and anticipated cosmic events to be fulfilled in dialectic terms. Consequently, their migration to the New world was a pilgrimage from Egypt to the Promised Land, from Babylon to the New Jerusalem, From England[4] to the American Wilderness. Derivatively one could affirm that the Puritans initiated a three-dimensional typology, appropriating the events in their lives antithetically: The Genesis type, Exodus type, and the New covenant type.  In this vein, they also envisioned a new national culture, a new nation, and  a new model of society (John Winthrop, “A Modell of Christian Charity” 152-159);  which have  not only defined or become the contemporary United States of America but celebrates America’s enduring ideals and its exceptionalism in the divine economy of the cosmic order.[5]  With this eschatological and millennial dimension of history, the Puritans conquered the new world and made it their own. 

III.             Social Order 

Accordingly the Puritan conception of the ideal state, as expressed in Winthrop’s Christian Charity, lies in the conviction that God is the sole determinator of universal moral laws that regulate society and maintain cosmic stability. It is in this respect they believe the world is ordered hierarchically in which it was said that some people have been predestined to be subordinate to others. They developed specific concepts of manhood and womanhood and highlighted complementary differences in role and function between man and woman, husband and wife, in the family and social orders, correspondingly. Society should not be construed in terms of egalitarian mode, rather in complementarian course. Hence, male domination and female subordination is advocated. The Puritans stressed the husband’s headship in marriage, the wife’s and children’s absolute submission or obedience (to the father) in the family.

As to the offices of the Government, the Puritans maintained a theocratic state and used governmental sites to enforce and promote religious conviction. Hence there was not a sharp difference between the office of the government and the ecclesiastical office, in the puritan mind. Self-government originated in town meetings and was subject to biblical guidance.  The state was Puritan, the towns and schools were puritans at large. The laws were puritan in origin and passed by Puritan ecclesiastical-civil authorities.  In earlier American colonies, only puritans were eligible to vote or hold public office. Accordingly, in the Puritan social order followed: first, the family, second, the church, and third, the civil society or common-wealth.  In the family, the husband is the supreme authority over his wife, parents over children, masters over slaves or servants.

IV. Conclusion

Because the Puritans saw themselves as having a special covenant with God as an exceptional community, based on the concept of divine providence, therefore we could well infer their primary audience was their own community, the covenant families of the Puritan circle. Outsiders were doubtfully anticipated as an extension of the Puritan society. On the other hand, one could have assumed perhaps a non-covenant individual such as the savage native Indians could join the community because of the Puritans’ claim to be “A City on the Hill” with the possibility to influence and invite others in the Puritan faith.  That was not the case, however. Puritan scholarship bears little witness of this phenomenon, that is, the effort to bring in or include the savage Indian into the chosen covenant community.  

In conclusion, The Puritans were the Exemplary of the doctrine of American exceptionalism which stresses that Americans are the exception of the mistakes of the past,  and that they [the Puritans] were starting a new world, initiating a new page in cosmic history and effecting a revolutionary humanism. It is safe to say, in part, that the discovery of “America” lies in the discovery of the Puritan Past.

BIBLIOGRAHPY

.

Davis, Thomas M. “The Exegetical Traditions of Puritan Typology,” Early American Literature

5 (1970): 11-50.

Edwards, Jonathan. “Typology,” in Sermons and Discourses: 1723-1729, WJE Online 14 (2009).

Ed. Kenneth P. Minkerma.   6 June 2009. http://edwards.yale.edu/archive?path=aHR0cDovL2Vkd2FyZHMueWFsZS5lZHUvY2dpLWJpbi9uZXdwaGlsby9nZXRvYmplY3QucGw/Yy4xMzozOjE6OC53amVv

Heimert, Alan, and Andrew Delbanco, eds. The Puritans in America: A Narrative

Anthology. Cambridge: Harvard University Press, 1985.

Jeylen, Myra, and Michael Warner, eds. The English Literatures of America: 1500-1800. New

York: Routledge, 1997.

Konkle, Lincoln. Thorton Wilder and the Puritan Narrative Tradition. Columbia: University of

Missouri Press, 2006.

Rumsey, Peter Lockwood. Acts of God and the People, 1620-1730. Ann Arbor: UMI Research

Press, 1986.

Zakai, Avihu. Exile and Kingdom: History and apocalypse in the Puritan migration to America.

New York: Cambridge UP, 1992.

[2]  Heimert and Delbanco propose that “A Model of Christian Charity” can be read… as “restorationist” that is, as envisioning a social order in New England that would recapture the serenity of a recollected (or imagined) English past of well-defined place for all, and of clearly understood and easily fulfilled obligations within the social hierarchy” (The Puritans in America: A Narrative Anthology [ Cambridge: Harvard University Press, 1985], 81) 

[3] For example, the Puritan Jonathan Edwards interpreted typology as the “shadow of beings” found in Scripture, nature, and human experience (“Typology,” in Sermons and Discourses, 1723-1729).

[4] William Bradford insists the first breaking out of the light of the Gospel occurred in “Our Honourable Nation of England, which was the first of nations whom the Lord adorned therewith…” (“Of Plymouth Plantation,” 177)

[5] Lincoln Konkle, in his excellent work, Thornton Wilder and the Puritan Narrative Tradition, observes that Puritan themes of transgression, guilt, and repressed sexuality pervade nineteenth and twentieth-century American literary works, 2.

Endrit Mujaj, scrie, in rubrica “Dezbateri” (“Debatt”):

«Inspirandu-se din legislatia daneza, mai precis din ideologia “rasista” a Partidului Poporului Danez (Dansk Folketparti), la conducerea caruia se afla Pia Kjaersgaard, “Noii” Moderati propun ca ar trebui sa existe un contract pentru imigrantii proaspat veniti in Suedia. Conform contractului, acestia ar trebui sa invete care sunt sunt valorile suedeze, sa le accepte si sa le respecte, cum ar fi ca exemplu, egalitatea intre sexe.

Moderatii sustin ca egalitatea intre sexe este unul din principiile aplicate de suedezi. In acest sens, imigrantii, indiferent din ce tara provin nu trebuie sa imbratiseze o cultura de opresiune in care victima sa fie femeia, ci femeia, de fapt, trebuie ajutata.
Asta nu este adevarat, cu moderatii la conducere care au o vedere colonialista de extrema dreapta, ce nu se difera mult de vederile vest-europene existente de circa 300 de ani.

Annicka Engblom, membra in guvern, din partea moderatilor, nu numai ca tine partea partidului din care face parte, ea potrivindu-se pentru “a juca rolul de expert” in aceasta problema. Intr-un interviu recent acordat ziarului de fata, la intrebarea: “Este adevarat ca se va scrie un contract axat pe valorile umane?”, Annicka Engblom a raspuns: “Exista anumite lucruri care sunt adanc inradacinate in valorile noastre, unul dintre acestea - viziunea de egalitate”.
Trebuie sa-i explic lui Annicka Engblom ca partidul ei impartaseste aceleasi reguli cu Göran Hägglund, seful Partidul Crestin Democrat (Kristdemokraterna) al carui obiectiv este o societate unde “femeia sta la aragaz” si care considera ca avortul, paternitatea si homosexualitatea sunt chestiuni nenaturale si gresite. Acestea sunt valori care au la baza ideea de egalitate? Sunt valori suedeze?

Vorbeste serios Annicka Engblom?

Ziarul SvD a scris (12.11.’08) despre faptul ca Suedia a piedut locul intai (2006-2007) la Forumul Economic Mondial – (The Global Gender Gap Report – Egalitatea intre sexe), clasandu-se pe locul trei (2007-2008), dupa Finlanda si Norvegia. Totodata, Danemarca se afla pe locul sapte, dupa Filipine.

Moderatii lui Annicka Englom mai sunt de parere ca subventionarea serviciilor de intretinere a caselor/firmelor le permite celor din clasa superioara sa inchirieze forta de munca la un pret mai ieftin. Asta inseamna egalitate in opinia suedezilor?

In 2007, au fost notificate 27.000 de cazuri de violenta in familie, dar cifra reala este mai mare. In opinia ei foarte serioasa, Annicka Engblom considera ca violenta in familie este un fenomen importat?

Conducerea de dreapta a moderatilor, de-a lungul istoriei, dovedeste ca acestia au avut ideologii impotriva femeii sa voteze sau de-a face avort.
Aceeasi ideologie isi insuseste acum dreptul sa defineasca ce este valoarea suedeza “adanc inradacinata”, avand la baza egalitatea. Este extrem de amuzant, dar in acelasi timp, de speriat.»
Sursa: BLT.se

Până la urmă de ce nu este comunismul un sistem de guvernare bun? De fapt nu îmi propun să spun că este un sistem rău… ci faptul că este utopic. Da, da, ştiu, cu toţii cunoaştem asta şi nu imi doresc să reinventez roata, însă care este povestea comunismului? Istoric cu toţii cunoaştem duzina de evrei care au conceput comunismul, dar de ce au ajuns ei la o astfel de filosofie considerând că se pot observa cu claritate doua greşeli:

1. toată povestea cu egalitatea nu este posibilă, omul nu este egal din naştere cu altul din varii motive, nu numai sociale. De asemenea nu toţi oamenii au aceleaşi necesităţi şi din câte vedem exită mari probleme privind mâncarea în anumite ţări şi locuinţele la noi. Deci asta ce înseamnă? Se încerca distrugerea individului înlocuindu-l cu o mentalitate de turmă, păstorul ştiind ce şi cât să dea oilor, unde să le ducă şi aşa mai departe.

2. ceea ce pentru omul normal este conştiinţa de sine, individualitatea,  pentru cei bolnavi acest lucru se poate transforma în megalomanie, orgoliu exacerbat. Aşa că din start într-o lume egalitaristă vor fi oameni care să îşi dorească să iasă din turmă într-un mod nedrept. Această tipologie de oameni se vede şi în capitalism sub denumirea de finanţişti şi în general afaceriştii ce văd în faţa ochilor cifre, nu oameni.

Un sistem care pretinde oamenilor un comportament prestabilit şi ca aceştia să renunţe la unicitate în vederea integrării într-un comun omogen este imposibil.

Un sistem în care omul trebuie să se lupte pentru a avea parte de strictul necesar nu este nici acesta ideal, mai devreme sau mai târziu va duce la mari probleme sociale şi tulburări de ordine, iar dacă le mai scoţi şi dreptul la intimitate (NOM) totul este pregătit pentru un război civil.

Lucrul haios… mai mult sau mai puţin, este că niciun sistem de guvernare nu este bun. Poate un al 3-lea război monial va clarifica situaţia.

Aberatiile societatii moderne asa zis “corect politice” au atins cote alarmante, iar societatea socialist-egalitarista suedeza pare sa nu-si revina din idealismul ridicat la nivel de politica de stat. Un articol interesant din BBC ne informeaza cum un baiat de 8 ani a ajuns sa fie acuzat de discriminare de conducerea unei scoli din Lund pentru … fii pregatit… faptul ca nu si-a invitat toti colegii de clasa la serbarea zilei sale de nastere(!). Conducerea scolii a considerat ca baiatul a incalcat un drept al copiilor si a trimis o plangere parlamentului suedez.

Sunt foarte curios la ce fel de drept se refera pentru ca mie mi se pare ca tocmai ei sunt cei care incalca un drept, acela de a alege pe cine primesti si pe cine nu primesti la tine in casa. E normal sa ai afinitati simpatii pentru semenii tai dar nici o lege sau organism nu pot si nu ar trebui sa te oblige sa ai aceste sentimente pentru toti oamenii. Sunt convins ca fiecare dintre noi are colegii de scoala ori de munca care ni se par antipatici, dar nu trebie sa fim condamnati pentru asta, nu-i asa?

Formulaire à joindre pour toute candidature…