Alexander Santiago was a difficult child. An energetic kid, he found it tough to stay still. He wanted to do a lot but could not because there was hardly anything creative for him to do.

So he yelled.

At his friends, at his school and at his mom.

His relationship with everyone including his family members worsened with every tantrum of his. Only 11, he was already showing signs of strong rebellion.

And then he got a camera.

His life changed.

He took his camera and went out in the streets. He took pictures – scores of them - and marvelled at his shots. He loved the colors of the photos and the way everyday life got captured for posterity. He did not want to be disruptive anymore. He had a tool for creation and he was loving it.

His camera took him to places he always had hoped to go – Managua ( the capital city , 50 km from Granada), the mall, San Juna del Sur ( a beach town) and the Isletas ( little volcanic islands in the lake Nicaragua).  

His camera brought cheer in his harassed mom’s heart. He had stopped yelling. He listened more and tried to help her at home. He stopped fighting with his classmates and attended school regularly.

For Empowerment International, he is one of the most dramatic success stories.

Alexander became a part of EI’s photography program in 2007 and has never looked back since.While in the program, he joined the photography teacher and the other students to several photography trips where he learned the importance of patience and focus. He has become empathetic, understanding and calm now.

He has learned how to take a good photo,  what are the different positions for a photo, how to use the different camera functions like zoom, long sort and how to take a close up short. He even knows how to critique a photo.

In his words, ‘Now I am better  behaved with my brothers and my mother. I help my mom by going to the market for her!’

His family, friends and EI staff are proud of him. But even more importantly, he is proud of himself. 

- Neha Singh ( Contributions by Deepa Victor)

Liked this post? Please share it!

In Nicaragua 50% of the kids that start 1st grade never finish 5th grade. It is our goal to make this percentage drop significantly.

$30/month is what it takes us at Empowerment International to put a child in school. If you would like to help a child stay in school and get better life, please click on the link below or contact us -

Sursa: http://photos-b.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc3/hs063.snc3/13035_103113579708589_100000298431521_87480_8374926_n.jpg

Bij dit recept kan je een halve komkommer in kleine reepjes gebruiken ter decoratie. Als het gerecht klaar is en uitgeschept strooi je de komkommer er gewoon over.

Ingrediënten

250g champignons: in plakjes
1 kleine ui: in grove reepjes
1 teentje knoflook: gesnipperd
1 ei: losgeklopt
125g volkorenrijst
2 el sojasaus
olie om te wokken
zout

Recept:

Kook eerst de rijst volgens de instructies op het pak. Giet af en zorg dat de rijst ergens klaarstaat op een bordje of iets dergelijks om hem straks bij de groenten te voegen.

Verhit een beetje olie in de wok. Het vuur mag zeer heet zijn. Giet er nu het ei in en begin direct te roeren. Het ei zou op een half minuutje klaar moeten zijn. Zet ook het ei op een bordje apart.

Verhit opnieuw wat olie, ook weer in een zeer hete wok. Doe er de champignons, look en ui in. Roer goed door. Wok het geheel een 3-tal minuten. Tot de champignons bruin beginnen te worden. Voeg nu de rijst toe. Blijf roeren gedurende een vijftal minuten. Voeg nu ook de sojasaus en het gebakken ei toe. Roer nog eens goed door, kruid het geheel eventueel af met wat extra zout en je bent klaar!

Smakelijk!

It rhymes if you have a Hungarian accent. 

It’s something that my dad has always said - usually completely out of any sort of context.   My brothers and I usually  roll our eyes and shake our heads and my mom smiles and chuckles because I think she thinks it’s kind of part of the wifely job description to laugh at his unorthodox quips no matter how… esoteric.  He’s got a few of them that have been part of the family vernacular since dad came over from Hungary and subsequently ended up doubling the population of Canada with my many prolific older brothers, their spawn and I.  I think he often just drops these whacked-out turns of phrase he hear his own voice or often as filler in conversation.  It’s not unusual to be sitting in the living room at my parents’ place and hear my dad in the kitchen making a pot of coffee, rifling through the fridge or doing his “exercises” (THAT’s a story for another day) and hear him rolling his R’s through  “No Vorrrrrrrrrrrrrk… NoPorrrrrrrrrk”. 

He’s got the accent, remember. 

I don’t know if they were maybe some kind of communist propaganda slogans that stuck with him from the old country, the meaning of which got completely obscured in translation, or what. 

“Eat like horse… Work like pigeon“. 

Really? 

 I don’t think we ever really gave them much thought, these “ peals of wisdom” but one has been on repeat in my head since I lost my job.  “No work… No Pork”.  It gives me a chuckle mostly,which is good, but I suppose it just implies that if you don’t have a job you can’t bring home the bacon.   Simple enough, but I guess it’s just kind of shocking that some of that nonsense dad’s been barking all these years actually has a bit of meaning.  It was always just some half-assed rhyme that really only rhymes when he says it.  Don’t misunderstand me now, my dad’s been around and been around for a long time and seen a lot of things and knows more about life and the world than I’ll likely ever want to know but he’s just… so incredibly silly. 

“No pie… Goodbye”

Really?

Überall ist sie in aller Munde (schmeckt das dann nach Schnitzel?). Man hört davon in den Nachrichten, man liest darüber in den Zeitungen. Wie damals beim Rinderwahnsinn.
Aber ich krieg es einfach nicht. Ich kann mir Mett, halb Rind, halb Schwein, Zentimeter dick aufs Brötchen schmieren, ich kriegs einfach nicht. Ich bekomme weder lila Flecken, noch ringelt sich mein Schwänzchen. Auch die Hühnerpest ist Zugvogel artig an mir vorbeigeflogen, ohne dass ich Eier gelegt hätte. Was mache ich bloß falsch? Ich habe mich mit aktiven Erregern impfen lassen. Nix! Noch nicht einmal eine Rötung an der Einstichstelle! Ich war im Urlaub an der Schweinebucht, lass mich auf jeden Kuhhandel ein, telefoniere täglich mit der Hotline im Bundesgesundheitsministerium, habe ein 6- monatiges Praktikum bei Bauer Ewald auf Prickings-Hof absolviert. Es passiert einfach nix.
Ich werd noch wahnsinnig.

Af en toe wil ik ook wat zeggen. Af en toe wordt me iets gevraagd. En soms gebeurt het dat ik aan 140 tekens niet genoeg heb. Daarnaast leek het me wel eens aardig te experimenteren met een weblog. Dus vanaf vandaag, 17 november 2009, heeft de wereld er weer een blogger bij. Kijken hoe lang we het volhouden…

Voor 2 personen

• zak voorgesneden Chinese groenten
• zak kant-en-klare light satesaus van Suzi Wan
• wilde rijst
• 4 eieren
• cassave kroepoek (bijv. Conimex)
• atjar tjampoer

Maak de rijst volgens de bereidingswijze op de verpakking klaar. Roerbak de Chinese groenten in een wok of hapjespan. Voeg de satesaus toe. Bak de eieren in een koekepan. Lekker met atjar tjampoer en cassavekroepoek.

Damit ein Vogel werden kann

muss erst das Ei zerbrechen.

Davor mit Wärme zugedeckt

gehegt, gepflegt, geschützt

vor den Gefahren dieser Welt.

Um dann in jenem Augenblick

den keiner kennt außer ihm selbst

den Schutz von innen zu durchbrechen.

Geburt setzt einen Tod voraus

Erneuerung das Sterben.

Das neue Leben darf dann ruhig

zwei kleine Tränen erben.

Sunt convins că majoritatea heterosexualilor(elor) din RM, dar nu numai, întrebaţi fiind cine sunt mai aproape de normalitate: heterosexualii violatori ori homosexualii ce întreţin o relaţie consensuală, vor opta pentru prima variantă. Un violator stright s-ar bucura de mai mult respect în ochii lor decât un gay care îşi caută de nevoile sale, nu pune nimănui probleme şi nici nu încalcă legislaţia. Sinonimul absolut pentru normalitate ar fi deci, aici, heterosexualitatea.

Dar totodată, deşi noţiunea “heterosexualitate” e sinonimă cu “normalitate”, nu le place să abuzezi de termenul cu conotaţii medicale, care le limitează oarecum nemărginirea, asigurată generos de noţiunea “om”. Vor accepta să fie numiţi heterosexuali doar când vine vorba de orientarea sexuală, în rest sunt şi le place să fie luaţi drept pur şi simplu oameni, şi numiţi astfel – un privilegiu pe care homosexualii, de exemplu, nu-l pot avea. Aceştia vor fi consideraţi în orice context în primul rând homosexuali, şi doar apoi oameni.

Şi oricât de lipsiţi de prejudecăţi ar fi, heterosexualii din RM oricum vor face distincţia în vorbire între Noi (heterosexualii) şi Voi sau Ei (homosexualii), deşi în realitate nici Noi, nici Voi nu sunt asociaţi în organizaţii oficiale sau underground. Le folosesc de frică să nu fie luaţi drept homosexuali sau ca să nu te laşi dus de val şi să crezi că nu ar exista în realitate nicio diferenţă între cei care preferă în pat sexul opus şi cei care sunt topiţi după  unii reprezentanţi ai propriului sex.

Cred că încep să înţeleg ce mă deranjează cel mai mult la condiţia de homosexual. Faptul că trebuie să lupt pentru chestii pe care în realitate ar trebui să le am fără a fi problematizate. Ar fi doar straniu, nu-i aşa, să ţi se conteste dreptul de a bea, de a mânca. Şi problema e că după adoptarea legilor pentru care se zbat atâta homosexualii, cu siguranţă nu se va schimba nimic esenţial. Nimeni nu v-a şterge cu buretele educaţia şi reflexele achiziţionate pe parcursul vieţii într-o societate hetero, majoritarii heterosexuali vor rămâne aceiaşi, în pofida amendamentelor din legislaţie. Evident, problema e la alt nivel şi în cazul meu personal nu mai poate fi soluţionată de nimeni şi de nimic, mai ales de paradele gay (cea mai nepotrivită formă de luptă, în opinia mea, a minoritarilor sexuali). Pentru că una e viaţa şi alta e teoria sau constructele intelectuale, valabile doar în cărţi sau în mediul universitar.

Hi my people! Gotten lots of lovely requests from fans, and now we’re back on track ;3

Okay, so Nightmare’s at it’s finale, and it’s kick-ass beyond words. So amazing, words can’t describe. Nightmare was truly one of the best EI’s ever, considering it evolved through only a few stages. It would’ve been interesting to watch it go further, though. Hidden Ace also looks amazing as always. You have to love those little sprites, they’re adorable.

And, the plot ended! S.I.N. won! Woot. I was always supporing S.I.N but I joined the Overseer on a mis-click. So everyone behind the Sentinel got to keep their skin, and the clams… Well, out skin is really underground now. You’ll see what I mean in good time.

Now to mention Shop Updates! They’ve finally given legwarmers in more colors, and very cute patterns at that. Coats and hats are in, also a superb job. You also have to love the new accessories and skirts, which come in almost every color of the rainbow. I’m still not too fond of the new glasses, though. Just something about tinted shades…

Well, I guess that’s all. Feel free to comment or contact us via P.M. Peace.

-Michiru, out.

Urheber des Fotos: Hühnerflüsterin Tuliparola Kontakt: http://www.proz.com/translator/62859 Bei Qype als Tulpenteufel aktiv; ansonsten Übersetzerin, Dichterin, Emigrantin, Agrarnonne, Eremitin, Tomatenzüchterin, Katzen- und überhaupt Tierfreundin, wenn auch, gottlob, auf unsentimentae Weise. Pepi im übrigen wurde nicht etwa verspeist, sondern mit Rosinen (als Grabbeigabe!!) pietätvoll unterm Birnbaum bestattet. - Das folgende Lied ist all den namenlosen Hühnern gewidmet, die uns mit wunderbaren Frühstückseiern versorgen.

Ode an ein hart arbeitendes, philosophisches Huhn

Spaziergang am Watt bei Ebbe, danach einen Eiergrog im Friesencafé in Nebel auf Amrum und am Abend Krabbenbrot mit ‘Induktions-Spiegelei’ …  braucht der Mensch mehr?

Es ist immer noch schön hier im November!

Capitolul I – Unu roman, dar plouă

Nu venise nimeni să mă aştepte. Bineînţeles că nu. Şi ploua atât de tare, încât parcă mă facea să-mi aduc aminte de toate lucrurile care mă apăsau.  Dar nu-i puteam privi, pe ei, pe stropii de ploaie, deoarece era ultimul lor drum, făcându-ne iar legătura dintre cer şi zona telurică, unde se pare că până şi lacrimile divinităţii ajung. Vezi? Ele îşi dau viaţa. Trebuie să respectăm picăturile de ploaie, ele sunt ca noi, singura diferenţă este că ele folosesc la ceva…

Capitolul II – Te rog, nu !

Acum orbii dormeau în patul lor, tuşat fin. Aveau geamul închis, şi parcă opac. Aşadar eram în siguranţă, nu mă putea vedea nimeni. Dar de ce? Pentru că eu eram singur şi nu aveam niciun fel de apărare în faţa ochilor lor. Eu de ce stăteam?

Capitolul III –  Supraomul şi aspirinele

Şi totuşi, ce aveam să fac mai bun? Aveam sentimentul acela că nu sunt singur. În pereţi nu erau acunşi decât Ei, condensaţi în demenţă sau sintetizaţi uneori în schizofrenia mirosului gutuilor din faţă. Nu mi-a rămas decât să mă gândesc. Însă, în momentul în care am devenit conştient de faptul că eu chiar exist, şi chiar NUMAI eu exist [ce prostie, cum să uităm orbi ?] , am dispărut, demonstrându-mi contrariul, că de fapt doar ei există.

Nu se poate să fie. Uită tot. Uită-mă. Poate că n-am existat niciodată. Şi tot ce sunt, sunt doar o imagine, omul din oglindă, perceput printr-o incandescenţă abstractizată, facilitat de difuzia divergentă a undei electromagnetice de lumină în spaţiul acesta…STAI! Care spaţiu? Ce,..el există?! Nu există, e doar din exstensiunea noastră, să avem un loc să ne luăm de fund şi să sărim în sus. Extensiunea nimicului, care nu poate fi altceva decat un nimic. Şi nimic nu există. Aşa că, nici spaţiul nu există.

Oamenii sunt ca aspirinele, trăiesc cât trăiesc, cât îi ţine efervescenţa şi apoi se integrează în apă (în marele Brahma) şi după moartea lor (după ce s-au integrat în apă), au rolul de a fi folosite de ceilalţi, bându-le şi având efectul de a-i liniştii, a le face bine. Cum de fapt facem şi noi, prin moartea noastră, le facem bine unora.

Capitolul … [fă şi tu calculul, numai eu să ţin minte?] – Post Scriptum

I-am spus cuiva că acum scriu pe blog şi am fost întrebat despre ce scriu. I-am răspuns că nu ştiu. Şi acesta şi este adevărul, regret…dar sunt incapabil de a răspunde la această întrebare. Noapte bună!