Branza Brie

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu pastă moale, coaja pudrată, comestibilă şi interior cremos, cu savoare dulce şi bogată. Originară din Franţa, este considerată una dintre cele mai bune sortimente de brânză din lume. Este monitorizată fiecare etapă a producţiei, incepand de la coagularea cazeinei din lapte, la sărare, uscare, tratare şi până la maturarea în pivniţe reci sau în peşteri cu multă umiditate. Se obţine din lapte integral sau degresat, are o coajă subţire, pudrată în ruginiu sau bej. Maturată perfect, interiorul galben şi cremos se umflă sau picură, dar nu curge când este tăiată. Are o savoare plină şi bogată. Brânza Brie este perisablă şi trece repede din faza de maturare la supramaturare. Este bine cunoscută încă din secolul al VIII-lea, fiind produsă într-o regiune din Franţa care astăzi se numeşte Seine-et-Marne, la sud-est de Paris. Actualmente, este produsă în alte regiuni ale Franţei, în S.U.A. şi în alte ţări.

Branza Camembert

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu pastă semi-moale, coajă albă, comestibilă, cu interior gălbui şi cremos şi aromă ce variază de la dulce la picant, în funcţie de gradul de maturare. Este originară din regiunea Normandia, din Franţa. După coagulare şi scurgere, brânza este sărată şi suprafaţa este tratată cu o cultură specială de ciuperci şi bacterii. Cu cât brânza Camembert se învecheşte, cu atât această cultură înaintează mai încet spre interior, dându-i aroma şi consistenţa caracteristică. Când este perfect maturată, interiorul devine galben cremos, tartinabil, şi tinde să se umfle când brânza este tăiată. Aroma este delicată şi bogată. Supramaturată, adică maturată mai mult, capătă o consistenţă lichidă sau semi-lichidă, curge, este amară şi miroase a amoniac. Brânza maturată suficient este presată în cutii rotunde, de lemn, cu formă şi mărime standard. Denumirea i-a fost dată de Napoleon al III-lea, după numele primului oraş în care a gustat-o. Producerea ei este reglementată de guvernul francez şi monitorizată prin sistemul A.O.C. Appellation d’Origine Contrôlée), Controlul / Protecţia Denumirilor de Origine, asemenea multor brânzeturi faimoase. Este produsă acum şi în Germania, Danemarca şi S.U.A. Producerea unor sortimente de brânză Camembert, făcute în Normandia din lapte crud, nepasteurizat este autorizată de guvernul francez. Totuşi, datorită reglementărilor privind siguranţa produselor alimentare, care interzice achiziţionarea de brânzeturi din lapte neprelucrat şi care au fost maturate mai puţin de 60 de zile, acest sortiment este interzis să se importe din S.U.A. şi din alte ţări.

Branza Cantal

Este o brânză care se obţine din lapte de vacă, în Cantal din provincia Auvergne, Franţa.

Branza Cheddar

Este o brânză care se obţine din lapte de vacă, cu pastă tare, cu aromă ce variază de la uşoară la intensă şi culoare de la alb la portocaliu strălucitor. Este brânza cu cea mai mare producţie şi cea mai consumată în lume. Brânza odată închegată, este tăiată, amestecată, făcută grămadă şi fărâmiţată în particule fine, procedeu ce îi conferă textura şi aroma sa unică. Forma tradiţională de tobă, este numită cheddar. Denumirea aceasta provine de la oraşul Cheddar din Somerset (Anglia), unde a fost produsă pentru prima dată. În secolul al XVI-lea, brânza Cheddar a încântat turiştii care au vizitat Cheddar Gorge, un canion spectaculos din apropiere. Turiştii au început să cumpere brânză Cheddar pentru a o consuma la întoarcerea acasă. De atunci, brânza Cheddar s-a răspândit peste tot în lume. Statul Wisconsin este astăzi cel mai mare producător mondial.

Branza Cheshire

Legenda spune că romanilor le plăcea atât de mult brânza de Cheshire încât au construit un zid în jurul oraşului Chester pentru a proteja industria brânzei din acest oraş. Este un tip de brânză cu pastă moale, sfărâmicioasă, care de obicei are culoarea albă dar poate fi şi roşie sau mai rar, cu vinişoare bleu. Brânza albă şi cea roşie au un gust uşor sărat şi o textură puţin sfărâmicioasă. Se combină cu fructe proaspete în salate, supe sau sosuri pentru paste făinoase. Se poate prepara amestecând-o cu brânză dulce, cubuleţe de castraveţi, usturoi pisat, mentă tocată şi se serveşte cu legume proaspete. Brânza bleu are o aromă mai pronunţată şi mai bogată. Este ideală pentru tartine sau ca dres în salate. Toate aceste trei sortimente sunt excelente pentru gustări simple (pâine cu brânză şi bere, brânză topită şi bere), pentru plăcinte cu brânză, rösti (preparat cu brânză roşie, cartofi, ceapă, şuncă şi condimente), sau sunt un excelent adaos la tarte sau alte prăjituri cu fructe.

Branza Edam

Este o brânză cu pastă moale, de origine olandeză ( Edam, oraş în vestul Olandei, lângă Amsterdam), cu o textură uşor asemănătoare cauciucului, modelată sub formă de sferă îmbrăcată în ceară de culoare roşie.

Branza Emmental (Branza elvetiana)

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu pastă tare, cu interiorul de culore galben pal, conţinând găuri mari şi având o savoare dulceagă, de alune. Este produsă în numeroase ţări, inclusiv în S.U.A., folosindu-se un procedeu originar din valea râului Emma, în Elveţia, datând încă din anul 50 e.n. Una dintre cele mai faimoase varietăţi de brânză elveţiană este produsă în Norvegia şi se numeşte brânză Jarlsberg. În pofida popularităţii sale, fiind produsă pe scară largă, brânza Emmental este printre cele mai dificil de obţinut. Se prezintă sub formă de roţi mari, cântărind între 9 şi 91 kg. Acestea se înmoaie în saramură pentru a se inhiba creşterea bacteriilor precum şi uscarea excesivă. Este maturată la temperaturi cuprinse între 22-27° C, timp de 3-6 luni. Se folosesc trei culturi diferite de bacterii, una dintre ele servind la formarea găurilor, prin producerea unor pungi inofensive de bioxid de carbon în cursul procesului de tratare. Deoarece fiecare dintre cele trei bacterii joacă un rol diferit în procestul de tratare al brânzei elveţiene, dozarea lor trebuie făcută cu grijă pentru a asigura o balanţă echilibrată a acidităţii, aromei şi frecvenţei golurilor în produsul final.

Branza Feta

Este o brânză cu pasta moale, proaspătă, albă şi sfărâmicioasă. Este cea mai faimoasă dintre brânzeturile greceşti, avându-şi originea cu secole în urmă, când ciobanii făceau brânză din laptele de oaie şi de capră. Astăzi, este produsă pe scară largă din lapte de vacă, în S.U.A., Franţa, Gemania, Danemarca, Italia şi Israel. Pentru a putea fi conservată mai mult timp decât cea proaspătă, brânza Feta este scursă, tăiată (“feta” înseamnă “felie” sau “bucată” în limba greacă), sărată şi aşezată în butoaie cu saramură unde este ţinută timp de 1-6 luni. În S.U.A., Feta este aromată cu plante, înainte de a fi ambalată. Aroma sa intensă şi sărată precum şi textura sfărâmicioasă face ca aceasta să fie folosită în salatele combinate. Adesea este tăiată în cuburi şi servită cu pâine şi măsline. Se utilizează foarte mult în bucătăria grecească.

Branza Gorgonzola

Este o brânză cu pastă semi-moale, cu interiorul de culoarea fildeşului, străbătut de vinişoare verzi şi cu aromă înţepătoare, picantă. Este una dintre cele mai vechi şi mai fine sortimente de brânză. Produsă în Italia începând cu secolul al IX-lea, a fost denumită după oraşul Gorgonzola de lângă Milano, unde a apărut prima dată. Astăzi, producătorii şi distribuitorii acestui sortiment de brânză sunt controlaţi strict prin D.O.C. (Denominazione di Origine Controlatta), o agenţie guvernamentală italiană care autorizează producătorii ce îndeplinesc standardele de înaltă calitate cerute de sortimentul monitorizat, să poarte numele original. Gorgonzola este produsă şi de S.U.A. şi de alte ţări. Procedeul special de obţinere a acestui sortiment de brânză constă în alternarea straturilor de brânză preparată din laptele muls dimineaţa şi din laptele muls seara. Pudra de ciuperci de cultură presărată între straturi duce la apariţia unor vinişoare marmorate, caracteristice. Brânza parcurge trei stadii de tratare care durează cel puţin 90 de zile. O varietate a acesteia este “Dolce Gorgonzola” care este maturată 3 luni, capătă o textură mai moale şi o aromă mai delicată faţă de Gorgonzola care este maturată până la 1 an. Se prezintă sub formă de roată care este tăiată în jumătate, pe orizontală.

Branza Gouda

Este o brânză obţinută din lapte de vacă, cu o textură cremoasă, interiorul de culoare galbenă, perforat cu găurele şi o aromă dulce, de alune, care se intensifică în timp. Este denumită după un oraş de lângă Rotterdam (Olanda), unde a fost obţinută în Evul mediu, în secolele V-XV. În secolul al XIII-lea, a fost exportată în alte ţări europene. Caracteristicile sale sunt forma de sferă turtită (este presată în matriţe cu această formă) şi învelişul cerat (se îmbracă în ceară pentru a o proteja şi conserva îm timpul depozitării şi al expedierii. Brânza denumită “Baby Gouda”este îmbrăcată în ceară roşie şi învelită în celofan.

Branza Grana

Este un sortiment de brânză asemănător parmezanului.

Branza Gruyere

Este un sortiment de brânză elveţiană, cu pastă tare, conţinând, câteodată, găuri şi având o savoare dulceagă, de alune. Se fabrică în Elveţia (Gruyère, oraş elveţian), în Franţa: în munţii Jura şi Vosgi. Este folosită adesea la gratinarea diverselor preparate.

Branza Mascarpone

Sortiment de brânză italiană, foarte grasă, nesărată, bogată în zer, cu textură tartinabilă, asemănătoare unei creme de brânză.

Branza Mozzarella

Originară din provinciile italiene, Latium (Lazio) şi Campania, această brânză proaspătă din pastă presată, conţine cca. 40-45% materii grase şi are o savoare dulce, uşor acrişoară. La început, adevărata Mozzarella era preparată din lapte de bivoliţă, dar astăzi aceasta este mai rară, fiind în general făcută din lapte de vacă. Se comercializează atât preambalată cât şi în vrac. Brânza preambalată se prezintă sub formă de sfere, de mărimea pumnului sau sub formă de burduf. Pasta sa elastică este foarte umedă şi de aceea, pentru a putea fi păstrată o zi sau două se înveleşte ermetic într-o bucată de folie de plastic şi se ţine la frigider. Pentru o conservare mai indelungată, se pune într-un borcan şi se acoperă cu apă sărată.

Branza Pecorino

Brânză italiană, din lapte de oaie. Vezi brânza Romano.

Branza Ricotta

Brânză italiană, proaspătă, albă, dulce, cu o consistenţă cremoasă, făcută din zer şi utilizată mai ales la gătit. A fost obţinută mai întâi în Roma, din zer de lapte de oaie sau din zerul rămas după preparea brânzei Romano. Astăzi, se prepară în Lombardia, din zer de lapte de oaie şi de capră, iar uneori din zerul de lapte de vacă sau de bivoliţă. Se face nu numai în Europa ci şi în S.U.A., mai ales în Wisconsin şi New-York. Pentru prepararea acestui tip de brânză , zerul dulce rămas de la prepararea altor brânzeturi este încălzit a doua oară cu substanţe coagulante, astfel că proteinele rămase coagulează, obţinându-se o brânză asemănătoare urdei.

Branza Romano

Este un sortiment de brânză cu pastă foarte tare, cu gust picant şi sărat, cu un interior granulos de culoare galben pal, care se închide cu timpul. Obţinută mai întâi în Italia, din lapte de oaie, actualmente se produce din lapte de capră şi vacă, atât în Italia cât şi în S.U.A. Brânza Romano originală se numeşte Pecorino Romano, deoarece a fost produsă mai întâi la Roma, din lapte de oaie (“pecora”, înseamnă “oaie” în italiană). Este probabil cel mai vechi sortiment de brânză italiană, fiind la fel de importantă în sudul Italiei, aşa cum este Parmezanul în nordul Italiei. Producerea ei se afla sub supravegherea D.O.C. (Denominazione di Origine Controlatta), o agenţie guvernamentală italiană de protecţie a denumirii de origine. Astfel, Pecorino Romano poate fi produsă numai între lunile octombrie şi iunie şi trebuie maturată cel puţin 8 luni.

Branza Roquefort

Este probabil brânza cu cea mai veche şi mai bogată istorie. Pliniu cel Bătrân o cita în lucrarea sa “Istoria naturală”, iar Charlemagne a gustat-o la mânăstirea din Vabres. În 1411, Charles al VI-lea, a acordat locuitorilor localităţii omonime “monopolul maturării acestui sortiment de brânză, aşa cum este practicată din timpuri imemoriale”. Parlamentul din Toulouse îi conferea în 1665 o denumire originară, protejând-o de imitaţii “pentru ca să fie la adăpost de contrafaceri, să se numească Roquefort, sub pedeapsa de o mie de livre amendă “. Este o pastă obţinută exclusiv din lapte de oaie, crud şi integral, în care se introduce un mucegai verde, numit Penicillium roqueforti care îi conferă aromă, savoare şi onctuozitate în decursul mai multor luni de maturare. Brânza este apoi transportată în peşterile de calcar din Combalou, aproape de oraşul Roquefort, unde se lasă la maturat timp de 3 până la 9 luni. Pe măsură ce brânza se învecheşte, mucegaiul introdus în pastă creează vinişoare verzi-albăstrui, conferindu-i o aromă intensă şi o textură cremoasă. Se prezintă sub formă de roţi. Pentru a se obţine o astfel de roată sunt necesari cca. 4,5 l lapte. Laptele se obţine în 18 departamente muntoase din sud, dar maturarea rămâne specialitatea localităţii Roquefort-sur- Soulzon din Aveyron. Natura a aranjat bine lucrurile, tăind în calcar falii, crevase şi caverne, cu un microclimat atât de particular încât acest tip de brânză nu poate “înflori” în nici un fel de pivniţă amenajată. Vara, ca şi iarna, temperatura se situează între 6-8° C, iar umiditatea este constantă. Un fenomen unic în lume. Este produsă din decembrie până în iulie, maturată în peşteri timp de peste patru luni şi păstrată în camere reci .

Parmezanul: o branza regala

Adevăratul parmezan, Parmigiano-Reggiano, originar din Parma (Italia) este considerat unul dintre cele mai fine sortimente de brânzeturi din lume. Actualmente, este produs numai în câteva regiuni ale Italiei printre care Bologna, Mantua (Mantova), Modena, Parma şi Reggio nell’ Emilia. Originea, producerea şi calitatea sa finală sunt foarte strict şi riguros controlate de legislaţia italiană, prin sistemul D.O.C. (Denominazione di Origine Controlatta), asemenea vinurilor. Astfel, sortimentul de brânză care poartă numele Parmigiano-Reggiano poate fi produs numai între lunile aprilie şi noiembrie, din lapte parţial degresat, obţinut de la vacile hrănite cu iarbă. Este sortimentul cel mai bogat în calciu dintre toate brânzeturile. Cunoscut încă de pe vremea romanilor care îl consumau ras, acest autentic rege al brânzeturilor italiene este fabricat şi astăzi ca acum 7-8 secole, în mod artizanal şi complet natural. Se prezintă sub formă de roţi cu margini uşor bombate, fiecare cântărind între 30-40 kg. Pasta parmezanului este de culoare galben-pai sau galben-auriu. Este moale, fragil, de consistenţă granuloasă, şi se desface în solzi fini. Aroma sa este inimitabilă, delicată, savuroasă şi fructată. Maturarea parmezanului nu trebuie să fie mai mică de 14 luni, dar în general durează circa 2 ani. Cel mai bun Parmigiano se numeşte “Stravecchio” şi are vârste de peste 3 ani, unii producători lăsându-l să se învechească 10 ani. Cu cât se învecheşte mai mult, culoarea şi aroma se intensifică iar textura se întăreşte. De aceea, parmezanul maturat este un sortiment de brânză cu miezul foarte tare, de culoare gălbuie a paiului, având o coajă subţire şi comestibilă. Experţii producători de brânzeturi apreciază calitatea roţilor de parmezan bătându-le uşor cu un ciocănel. Cele al căror sunet este incert se comercializează sub formă de răzătură de parmezan. În schimb, când acestea nu prezintă nici un defect, sunt marcate cu fierul cald cu o inscripţie caracteristică, gravată şi marcată cu puncte pe tot talonul roţii: Parmigiano-Reggiano, aşa cum sunt semnate operele de artă. În Italia se vinde de obicei în bucăţi tăiate din roţile de parmezan. Aroma sa intensă, complexă şi uşor sărată îl face un adaos savuros pentru supe, salate şi paste făinoase. Alte varietăţi de parmezan sunt produse în masă în Argentina şi în S.U.A., în special în Wisconsin, dar şi în New-York. Parmezanul american este de obicei maturat timp de 10-14 luni, adesea ras şi ambalat pentru vânzare.

Getting rain in LA is rare so when it comes down we love it! The air was cold, the rain was steady, and it was beautiful. The kids got home from school and I looked at everyone and said with this weather how about fondue tonight? Everyone was in! One problem. No fondue pot. Solution. Swiss neighbors. Not only did they have one but they have two which was a relief because they were doing fondue as well! I took the kids to the store after they finished homework and we got the goods while Nadia set the table.

One of the classic cheese fondue combinations is Gruyere (from the town with the same name) and Emmental. I wanted to soften it up a little for the kids so I added some mild Fontina along with the cave-aged Gruyere and Emmental. I softened some finely chopped shallots and a clove of garlic in a touch of olive oil. I added a slightly sweet Riesling (2 C) and let it simmer to half to concentrate the flavor. I then stirred in the grated cheeses slowly over low heat to avoid it getting stringy. I mixed in a slurry of cornstarch (2Tb) and water to keep the cheese creamy and together. I wanted a touch of spice so I added a touch of these ground Indonesia Muntok white peppercorns I had. White pepper is black pepper that sits on the vine longer to ripen more fully and “ferment” and then has the black husk removed. I smeared the fondue pot with two cloves of roasted garlic to add another layer of flavor. The kids tore the baguettes into chunks. I sliced a plate of salami and cornichons and it was time to eat.

The fondue was perfectly creamy as we dunked each cube of chewy bread in. The cheese cooled just enough from pot to mouth to give us a warm, creamy mouth feel. The sweetness of the wine and shallots is a backdrop to the deep nutty flavor of the cave-aged Gruyere. I taste the white pepper but not enough to bother the kids. The fontina does its job of softening everything and brining the flavors together. A cleansing bite of cornichon (baby pickles) cleanses our palates to prepare for the next bite. Nadia and I toast the kids with the same wine that I used in the fondue (a good match) and we laugh, eat and watch the rain come down. Homework is done, stomachs are full and we are enjoying some quality time together. I love the rain.

Eat well, enjoy life, be happy.

Diferentes, mas sempre gostosas

Dentre as centenas de variedades produzidas, existem duas grandes famílias de cervejas que são as mais difundidas: as Lagers e as Ales. As Lagers são as cervejas mais populares aqui no Brasil.
Entre as principais, podemos citar: a tradicional Pilsen, as Premium, as Schwarzbier (cervejas pretas), as Malzbier (escuras e doces) e as Bocks. As Ales estão começando agora a cair no gosto do brasileiro.

Conheça os tipos mais famosos:
Weiss ou Weizenbier – Cerveja de trigo, levemente doce.
Pale Ale – Cerveja de alta fermentação, de estilo belga. É clara e tem até 6% de graduação alcoólica.
Stout – Cerveja escura e densa, com aroma e paladar torrado de malte, café e caramelo.
Red Ale – Cerveja densa, encorpada e cremosa.
Golden Ale – De cor ouro vermelho, sabor adocicado e aroma frutado.
Golden Strong Ale – Mais fortes e encorpadas, sabor frutado e até 10,5% de graduação alcoólica.

pão de açucar

500g de côtes de blettes
2/3 belles tomates
200g de lardons
100g de noix décortiquées
100g d’emmental
100g de farine
100g de beurre

Dans une sauteuse, faire revenir les tomates coupés en morceaux et les côtes de blettes en tronçons.

Au bout d’une bonne dizaine de minutes, ajouter les lardons.

Laisser cuire jusqu’à ce que les blettes soient bien fondantes et verser dans un plat allant au four. Laisser refroidir pendant la préparation de la pâte à crumble.
Hacher les noix, mélanger les avec le beurre mou, ajouter la farine puis l’emmental. Sabler en frottant la pâte entre ses mains et la repartir sur la préparation aux blettes

Mettre à cuire pour une demi heure environ à 160/180°C

Manger de suite.

Pesto is the quiche of the ’80s.
~Nora Ephron

I have no clue how this marvelous egg and cheese open faced custard pie which was such in the vogue in the 60’s fell so precipitously out of favor—even becoming homophobically contemptible—in just a matter of a couple of decades. It is much too savory to be ill treated.

Although widely considered a classic French dish, quiche actually originated in the German medieval kingdom of Lothringen which the French later occupied and named Lorraine, as in Alsace-Lorraine. (For more on this intriguing region, see Onion Tart (Tarte aux Oignons) 06.02.09.)

The word “quiche” originally derived from the German “Kuchen,” meaning cake. The German dialect spoken in the region altered “Kuchen” to “küche,” not to be confused with cooch, cooche, coochee or coochie. Over time, further linguisitic changes unrounded the ü and shifted the “ch” to “sh,” resulting in “kische,” which in standard French became spelled and pronounced “quiche.”

Authentic Quiche Lorraine is supposed to be cheeseless, but I cannot resist the temptation.

QUICHE LORRAINE

Savory pie dough (pâte brisée*)

2 T shallots, minced
2 T butter
8 strips bacon cut into 1/4″ lardons

1 1/2 C heavy whipping cream
3-4 farm fresh large eggs, room temperature
Sea salt and freshly ground pepper
Nutmeg, grated

Optional: 1/4 C Gruyère or Compté, grated
1/4 C Emmental, grated

Preheat oven to 350 F

Prepare pâte brisée dough and after it has chilled, roll out to about 1/8″ thick. Place a 9″ pie or quiche dish on a baking sheet. Roll the pastry up on your rolling pin and then unroll and lay it into the dish. There should be plenty of dough overhanging the edges. Reserve a small piece of dough to fill any cracks that might open in the dough as it bakes.

Line the dough with parchment paper and fill it with dried beans or pie weights. Place in oven to bake. After 30 minutes, remove the weights and parchment. Gently patch any cracks that may have formed with the reserved dough, and continue baking until the bottom of the crust is golden and cooked, about 15 more minutes. Set aside and allow to cool to room temperature.

Increase the oven temperaturee to 375 F

In a heavy medium skillet, sauté shallots over medium heat in butter until soft and translucent. Set aside and allow to cool to room temperature.

Sauté the bacon lardons over medium heat until crisp. Drain well on paper towels and combine with the shallots.

Combine and vigorously whisk together eggs, cream, nutmeg, salt and pepper until frothy. Strew the shallots and bacon evenly over the bottom of the shell. If you opt for cheese, sprinkle over the shallots and bacon, reserving 1-2 tablespoons. Pour the custard to within 1/4″ of the rim of the dish and top evenly with the reserved cheese.

Bake until puffy and brown, about 30-35 minutes.

Allow the quiche to cool to room temperature before serving.

*Pâte Brisée

1 1/4 C all-purpose flour
6 T unsalted butter, cut into small pieces
2 T lard or shortening
1/4 teaspoon salt

3 T ice water

Place all the ingredients except the water, in a large bowl. Add the water mash and work with your hands and fingers so that is assembled into a solid, smooth ball. If it is crumbly, add more ice water, 1 tablespoon at a time. Wrap in plastic wrap and chill in the refrigerator for 30 minutes.

Viñeta de Alberto Montt, recogido de Dosis Diarias.

	Ingredientes:

Molho:

2 cebolas , cortadas em rodelas
meia colher (sopa) de Fondor
1 colher (chá) de curry em pó
4 colheres (sopa) de vinagre
1 colher (sopa) de óleo de gergelim
3 colheres (sopa) de gergelim , para decorar

Salada

4 abobrinhas
4 cenouras
200 g de queijo emmental , cortado em tiras

Modo de Preparo:

Molho

Misture as cebolas, o Fondor, o curry, o vinagre e o óleo de gergelim. Espalhe metade do molho em uma saladeira grande. Sobre ele, coloque a abobrinha, a cenoura e o queijo já misturados. À parte, doure rapidamente as sementes de gergelim em uma frigideira sem óleo e espalhe sobre a salada. No momento de servir, regue com o molho restante.

Salada

Lave as abobrinhas e as cenouras e retire as pontas. Corte as tiras no sentido do comprimento. Cozinhe separadamente no vapor, até ficarem macias e mais crocantes. Reserve e espere esfriar.

Dica

Emmental. Queijo originário da Suíça, de massa cozida e curada consistente. Tem grandes buracos – é chamado queijo suíço – e sabor adocicado e peculiar.

Si potrebbe anche definire “la ricetta dello svogliato” vista la difficoltà della ricetta: perfino la sfoglia questa volta non è fatta in casa ma comprata!
In realtà questa è una ricetta decisamente versatile e adatta a qualsiasi occasione ed a qualsiasi stagione: è buona calda appena sfornata come piatto invernale ed è eccellente fredda in estate, anche come piatto da portarsi in giro tra picnic nei boschi o in spiaggia. In più può anche essere un’ottima soluzione se vi trovate alla fine della settimana con un po’ di avanzi misti.
Ovviamente il risultato migliore lo ottenete usando verdure fresche di stagione, magari bio, ed ingredienti freschissimi (oltre che preparandovi da voi la sfoglia) ma in ogni caso questa è davvero una ricetta alla portata di tutti, di tutte le tasche e di tutte le dispense. E con tutti ’sti colori fa pure un gran figurone al centro della tavola!

• 400gr di pasta sfoglia
• 1kg di verdure miste di stagione (qui: zucchine, peperoni, patate, carote, piselli)
• 50gr di parmigiano grattugiato
• 50gr di formaggio (a piacere: emmental, scamorza, provolone… quello che preferite)
• 2 uova
• 1 bicchiere di latte freddo
  
• spezie (anche in questo caso a piacere… qui: zenzero e peperoncino)
• sale
• olio extravergine

Ovviamente pulite bene e lavate le verdure, quindi stufatele in un grosso tegame (tipo un wok) con poco olio e senza aggiungere acqua finché non saranno cotte e croccanti. Regolate di sale ed insaporite con le spezie durante la cottura e al termine lasciate intiepidire appena un po’.
Sbattete in una ciotola le uova con il sale ed il parmigiano poi aggiungete il latte. Versate il liquido sulle verdure e mescolate delicatamente. Da ultimo, aggiungete il formaggio.
Accendete il forno a 170°C. Sistemate la sfoglia su una teglia ben unta (oppure rivestita di carta da forno) e versateci il composto di uova e verdure. Cuocete in forno per 35-40 minuti e quindi decidete voi se servire la torta calda o se aspettare che si raffreddi (è ottima anche il giorno dopo).

Preparazione: 25 minuti
Cottura: 5 minuti

INGREDIENTI

Per 4 persone

4 costate di manzo (150g cad.)
3 pizzichi di chili in polvere
2 pizzichi di cumino
1/2 cucchiaino di sale
1 cucchiaio di olio d’oliva
5 gocce di tabasco
30g di emmental grattugiato

Per la salsa:
1 spicchio d’aglio tritato
1 cipolla bianca affettata
1/2 cucchiaino di coriandolo fresco tritato
1 pizzico di cumino in polvere
1/2 cetriolo tagliato a dadini
3 pomodori tagliati a dadini
1 filo di succo di limone
1/2 peperoncino piccante in polvere

—————————
Preparate la salsa mescolando tutti gli ingredienti in una ciotola.
Preriscaldate il grill del forno.
Nel frattempo mescolate il chili, il cumino e il sale.
Con l’aiuto di un cucchiaio di legno, distribuite su entrambi i lati delle costate il composto di sale, chili e cumino.
In una piccola ciotola, emulsionate l’olio d’oliva con il tabasco.
Con il pennello distribuite metà dell’olio al tabasco sulle costate.
Fatele cuocere 3-4 minuti per lato sul grill, continuando a spennellarle di olio al peperoncino.
Disponete su ogni piatto una costata guarnita con la salsa e un pò di emmental grattugiato.
Servite subito la carne.

Damit Sie sich ein Bild davon machen können, wer hinter der Langnauer Kaffeeschmiede steckt, hat Roger Wittwer keine Kosten und Mühen gescheut , um die Kaffeeschmiede in einem Video vorzustellen, welches seit heute über YouTube abrufbar ist:

Ich bin mir sicher, unsere Kaffi Schopp Kunden werden in Zukunft viel Spass mit den Röstungen aus dem Emmental haben,

Johannes Lacker

St George is the patron saint of England, but he originated in Syria, and he is one of the most popular saints in the world. This evening at La Fromagerie in Highbury, London is themed around cheese and drinks from countries with which St George had connections.

We start with some Sussex champagne: Limney Sparkling wine 2000 (Rotherfield) made from Pinot noir and Auxerois grapes. It’s not cheap at £23.85 a bottle. The programme says it has notes of lemongrass. They aren’t kidding. La Fromagerie’s owner Patricia Michelson later declares that many vineyard owners from the Alsace-Lorraine area of France are buying up parts of Sussex, so impressed are they with British wines. This is accompanied by tiny gougéres, light and creamy, using Emmental and Comté, and Poilane bread triangles topped with mushrooms, lemon and parsley. Of course it would have been more appropriate to use St George’s mushrooms, one of the first maturing edible mushrooms of the year (in late April) but they are not yet ready.

On a cheese tasting or cheese plate in a restaurant, you always work from 12 ‘o’ clock, clockwise, in order of strength, from mild to strong.

The first is Wigmore from Berkshire, the rine hand-rubbed in water so that it is not too thick. A ewe milk cheese, it has a silky, earthy, glycerine richness that works well with beer.

The second is a Wensleydale Cheshire cheese called Richard III as this is the area that this king was born. It is the oldest British cheese, originally made by French monks from Roquefort who had come over during the Norman Conquest. French Cantal is very similar to Cheshire; the same technique is used; prodding the cheese with needles to expel the water. I am enjoying all the historical references in this tasting; it makes me feel as if I am chomping my way through the crusades.

Thirdly we have Poacher, a Lincolnshire cheese (the name comes from the unofficial county anthem) that looks like a cheddar but comes from The Fens. They cut the curd, the cheese is pressed and therefore nutty. It is very British in style: with our mild weather, we like a tangy bitter cheese. This area of Lincolnshire has very dry summers, for that reason all the cheese are made before June. This is the most aged cheese before the season slows down, one of the best in England. Again this matches well with the hoppiness of beer.

Then we move across the water, to Ireland and Ardrahan. This part of Ireland likes to brine-wash the rinds. The cheese is affected by the sea breezes, the lush grass, the soft rain. Roasted almonds marry well with this cheese.

This first course is matched by a Chateau Sancrit 2005, Bordeaux (Saint-Andre-de-Cubzac) and a Carmelite beer, Tripel Karmeliet, Buggenhout, from Belgium. Bordeaux is a particularly British part of France; the UK are the largest consumers of Bordeaux in the world. We ruled the region for 300 years (1154 to 1453), most famously during the era of Eleanor of Aquitaine.

A second plate of dairy travels starts with Limburger cow’s milk cheese, Zurwies, from Germany. Patricia Michelson has just discovered real German cheeses. “Most of them are awful, industralised, produced in massive quantities,” she says candidly. But there remain little pockets in Germany still where they are making cheese by hand. This cheese is not heavy or strong and matches well with rye and caraway biscuits.

Moving further south, a lovely ewes cheese, Garrotxa, Borreda, from a tiny farm in Catalonia, near El Bulli. The cheese looks like an old stone; the milk is heated, and the cheese grows a dark mould, then it is brought into a cooler humid fridge. After six months it is ready. The cheese loses a great deal of weight and is therefore full of protein. This cheese represents a region that has struggled to maintain it’s identity through war and dictators. The Catalan people are reclaiming their countryside; St. George would have approved. I absolutely adore this cheese but then I love goats and sheep.

Returning to Germany, we taste a tangy Adelegger Urberger, a gruyère style cow’s milk cheese from Bavaria. A hard cheese like this can work with white wine.

We accompany this plate with a gros manseng wine from South West France, Domaine du Tariquet, Cotes de Gascogne, which almost tastes German. (As an aside Patricia Michelson says that it marries well with asparagus which is notoriously difficult to match).

Moving onto blue cheese, again from Bavaria – Bad Oberdorf and Allgäu.

“This is actually what a cambozola aspires to be… rich, buttery… fantastic for sauces,” says Patricia. “A great recipe is to mix it with butter and herbs, roll it up, freeze it and cut off little rounds as and when. This cow cheese is great on a burger.”

The second blue, made from ewe’s milk, is from the Pays Basque, Zelu Koloria (Basque for ‘colour of the sky’). The season for this cheese is 7 to 8 months from February until the end of the year at which point it is very strong. On St George’s Day it is still quite mild.

The last is a Colston Basset Stilton from Nottinghamshire. A fabulous cow’s cheese, made with a different style of rennet. Rennet separates the curds from the whey and is a vital element for the cheese maker. Nowadays so many cheeses are made with vegetarian rennet but Patricia Michelson prefers the traditional method. With this cheese you have the full flavour of the white and the blue. The mould marbles through the entire cheese, giving the look of an earth-like stone.

These cheeses are accompanied by a dense treacly Calabrian black fig “made in the toe of Italy” a lovely image that suggests tangerines in the toe of your Christmas stocking.

We end this St George’s day tasting in Portugal, a country that also has St. George as their patron saint, with Quinta de la Rosa port, the perfect match for blue cheese.

Finally shortbread biscuits are served decorated with the red cross of St. George. The origin of the St George’s Cross came from the plain white tunics worn by the early crusaders. It became the national flag of England in 1277. The England football team still wear it today (although beaten by Portugal at the last world cup in a battle between nations protected by St George).

I highly recommend a visit to this shop, an enchanted cheese kingdom. Patricia Michelson’s book The Cheese Room is a fantastic journey through Europe, a guide to cheese and recipes. I am constantly dipping into it. She is working on a new book and I can’t wait. All in all, a fascinating evening, where we were led by the hand by an expert, through history and cheese tasting. My only complaint is that the portions weren’t large enough for me. At the end I am still hungry and have to go to the chippie!

By Kerstin Rodgers

Preparazione: 30 minuti
Cottura: 40 minuti

INGREDIENTI

Per 4 persone

300g di farina 00
125g di burro
1 uovo
1 pollo arrosto
100g di prosciutto cotto affumicato
150g di emmental a dadini
200g di besciamella
1 rametto di rosmarino
sale

———————–
Preparate una fontana con la farina, metteteci al centro il burro a dadini, 1 pizzico di sale e l’uovo.
Lavorate gli ingredienti fino ad ottenere una pasta liscia; avvolgetela con la pellicola trasparente e mettetela riposare in frigo.
Togliete la pelle e le ossa del pollo e atagliatelo a tocchetti; mescolatelo alla besciamella, all’emmental, al prosciutto a dadini e al rosmarino tritato.
Stendete la pasta e utilizzate metà per foderare uno stampo a cerniera da 24cm di diametro imburrato e infarinato, poi riempite con il composto di pollo.
Ricoprite con il resto della pasta, sigillate i bordi e cuocete in forno già caldo a 180°C per 40 minuti.
Servite il pasticcio di pollo caldo o tiepido.

Ingredienti: per 4 persone, un pollo di circa 1 kg- 50 g di farina- 3 bicchieri di latte- 85 g di burro- 100 g di prosciutto cotto- 150 g di Emmental- 300 g di champignons- sale- pepe.

Preparazione: lessate il pollo in acqua leggermente salata. Mentre cuoce, mondate i funghi, lavateli, asciugateli, affettateli sottilmente e cuoceteli in 30 g di burro. Salate, pepate, coprite e fate stufare per 10 minuti circa. Fate sciogliere 50 g di burro, unite la farina, mescolate e diluite con in latte bollente. Fate addensare la salsa a fuoco basso, mescolando per 10 minuti. Quando questa besciamella sarà pronta, toglietela dal fuoco, salatela, pepatela e unite metà del formaggio tagliato a pezzi e disponetelo sul fondo di una pirofila imburrata in cui avrete precedentemente steso un sottile strato della crema coi funghi. Ricoprite il pollo con il prosciutto e versate sopra la salsa rimasta. Terminate spolverizzando il formaggio grattugiato rimasto,e mettete in forno già caldo a 220° per 10-15 minuti, finchè si sarà formata una crosticina dorata.

Combinações de alguns dos principais queijos com opções de vinho:

BRIE

Características: Origem França Aveludada casca branca produzida pela Pennicilium Candidun, massa branca e cremosa, após 20 dias de fabricação..

Como servir: Puro, com pães, em saladas, em recheios e acompanhamentos de carnes. Acompanhado de vinho branco Chardonnay, para brie jovem, ou tinto Shiraz, para brie maduro (mais de 30 dias).

EMMENTAL

Características: Origem Suíça. Massa amarelo claro, textura macia, grandes olhaduras e sabor adocicado. Formas grandes de até 100 quilos

Como servir: Puro, em fondues, sanduíches ou pratos para gratinar. Vai bem com vinhos tintos Pinot Noir e Cabernet Sauvignon.

GORGONZOLA

Características: Massa cremosa ou quebradiça, sabor pungente ligeiramente salgado, veios azulados da maturação por Pennicilium Roquerforti.

Como servir: Puro, sopas, pizzas e em molhos e vinho tinto encorpado do tipo San Giovese.

GRUYÈRE

Características: Origem Suíça, textura macia, massa amarela clara, olhaduras (buracos típicos dos queijos suíços)e sabor adocicado. Formas grandes.

Como servir: Na tábua de queijos, em foundues, em quiches e pratos gratinados e em sanduíches frios, fatiado. Casa-se bem com vinho tinto Shirar ou um moscato.

PARMESÃO

Características: Textura firme e granulosa, sabor caracteristicamente picante e ligeiramente salgado.

Como servir: Puro, em saladas e carpaccio ou ralado sobre massas. Uma boa opção é ser escoltado por vinho tinto Cabernet Sauvignon.

CAMEMBERT

Características: Massa branca, cremosa, coberta por característica aveludada casca branca originada na maturação por Penicillium Candidum.

Como servir: Puro, com pães, pera ou maçã verde, em saladas, em recheios quentes. Com vinho tinto Shiraz, se o camember for maduro (acima de 20 dias) ou um branco Chardonnay, se ele for jovem.

PROVOLONE

Características: Massa fechada amarelo clara, sabor defumado e ligeiramente picante.

Como servir: puro, assado ou à milanesa, combina com vinhos tintos Pinot Noir e San Giovese.

ROQUEFORT

Características: Feito de leite de ovelha, levemente cremoso e úmido, e com veios azul esverdeados da maturação por Penicillium Roqueforti.

Como servir: Com saladas, outros queijos e um vinho branco do tipo Semmilon Late Harvest, ou moscato.

Ingredientes:

• 250g de queijo gruyère
• 250g de queijo emmental
• 1 dente de alho
• 1 pitada de nozmoscada
• 1 colher de sopa de amido de milho
• 1 cálice de conhaque ( 20 ml)
• 3/4 de um copo de vinho branco seco ( cerca de 180ml)

Preparo:

1. Rale os queijos no ralador ou processador
2. Dissolva o amido de milho no vinho branco e misture com o conhaque
3. Adicione a noz-moscada a este líquido
4. Passe o alho nos lados e fundo da panela
5. Coloque os queijos e o líquido que você preparou na panela e vá misturando, sempre em fogo baixo, até fundir totalmente o queijo
6. Continue mexendo até que a massa ganhe uma consistência homogênea, logo após levantar fervura
7. Caso fique muito líquido, dissolva mais um pouco de amido de milho em um cálice de água e adicione à mistura
8. Sirva preferencialmente com pão italiano, mas na falta desse você pode usar outro pão, desde tenha consistência firme para não se despedaçar quando você mergulhar no queijo

Auf Einladung eines Kunden und meines Kollegen Remmi Demmi spielte ich am Samstag ein Firmenturnier im Berner Emmental. Ich habe schon einige Turniere gespielt, bei denen ich mein Handicap nicht verbessert habe. Meistens war ich danach stocksauer. Mein Spiel war scheisse, die Abschläge ungenau, die Eisen getoppt, gepullt, gepusht, geslicet, in den Boden gehackt, die Chips zu kurz und die Putts miserabel. Dieses Mal, in Oberburg, war alles anders. Für alle heimlichen Leser und verbissen trainierenden Neider: Nein, ich habe mein Handicap auch dieses Mal nicht verbessert. Bad News. Und trotzdem, ich hatte eine Menge Spass auf der Runde, das Wetter war geil und ich habe mein Spiel zurück. Ja, so ist es! Bis auf wenige Ausnahmen habe ich gerade und lange Drives raus gehauen. Meine Eisen, egal ob kurz, mittel oder lang, sassen und waren präzise. Meine Approaches hatte ich im Griff, Chippen wird zu meiner Stärke und auch das Timing beim Putten stimmt wieder. Das Training auf dem Kurzplatz zahlt sich halt einfach aus. Alles in allem einfach nur geil. Wieso habe dann aber mein Handicap nicht verbessert wird sich hier der aufmerksame Leser fragen. Ich denke, das hat folgende Gründe: 

a)       Platzunkenntnis (ver-)führte mich zu einigen Fehlern
b)       Der Berg- und Talplatz, vor allem die Greens, war sehr schwer zu spielen
c)       Habe die Länge meiner Schläge erst langsam im Griff, sie gehen weiter als früher (Beispiel: Par 3, 155 Meter, Green ca. 10 Meter erhöht, Eisen 7 übers Green gehauen)
d)       Ich hatte in einigen Situationen schlichtweg Pech

Gestartet war ich mit einem Abschlag ins Out. Wieso? Der Flightkollege, ein Urgestein im lokalen Klub, zeigte mir, wo ich hin spielen sollte. Ich habe noch gefragt, ob da nicht hinten ins Out of Bounds driven werde. Er meint nur, dass da nicht mal die Junioren im Klub hinkommen. Na gut, ich weiss nicht was für Junioren das sind, bei mir im Klub nehmen die mir mindestens 30 Meter ab. Im besagten Moment habe ich dann am Tee 1 meinen Ball mit einem leichten Draw ins Aus geballert. Gerade war er, lange auch, aber halt im Aus. Zweiter Abschlag an den Hunderter, Pitch, 2 Puts, Double Bogey. Beim zweiten Loch das Gleiche. Par 5. Langer Drive aufs Fairway der gegenüberliegende Spielbahn. Vorne ums Green Bunker und Wasser. Birdiebook gab es keines. Der lokal ansässige Profigolfer meinte, dass das Wasser rechts vom Green noch mindestens 250 Meter entfernt sei. Mindestens! Gut, dann leg ich die Kugel mal vor. Dachte ich mir zumindest und zückte mein Eisen 3 aus dem Bag. Haltung & Rhythmus, ruhiger und stabiler Schwung, Treffer im Sweet Spot und weg war das Geschoss. Immerhin weiss ich jetzt, dass mein Optiker sein Handwerk versteht. Den Spritzer vor dem Green sah ich gezeichnet scharf. Drop, Strafschlag, Pitch, Putt, Bogey. Danach ging es gut. Unterstützend kam hinzu, dass ich auf dem 9-Loch Platz die Back Nine dann kannte und keine Fehler mehr machte. Die Handicap Verbesserung vergeigte ich an Loch 8 und 17. Dem einfachsten Loch auf dem Platz. Beide Mal Green verfehlt und in den Abhang gespielt, Pitch einmal zu lang, einmal in den Bunker. Beide Male Double Bogey. Da nützten auch Par und Birdie an der 9 und an der 18 nichts mehr. Die Tatsache, dass ich auf den wirklich schwer zu lesenden, in der Berglandschaft immer schräg stehenden Greens, 5 Par Putts versemmelte, machte das Ganze auch nicht besser. Aber eben, mein Spiel stimmt, die Schläge waren geil, die Runde machte Freude und Golf gefällt mir wieder! Schon beim Einspielen lief alles rund: Haltung & Rhythmus. Lange, gerade, lockere Schläge. So macht das einfach Spass!

6 spielen, 5 zählen, 4 schreiben – Der Druck muss verdammt hoch sein
Es gibt Dinge, die verstehe ich nicht. Nein, Dinge die mich nerven. Bescheissen! Beide meiner Flightpartner haben mehrmals versucht, eine tiefere Schlagzahl zu notieren, als sie wirklich gespielt haben. Aus einer 7 wurde eine 6, aus einer 9, eine 8, Strafschläge wurden vergessen. Ob Zufall oder nicht, so was nervt und ist irgendwie peinlich. Komisch auch, dass man zu Dritt Bälle sucht, und genau dann, wenn man die Suche aufgibt und sich vom Tatort wegbewegt, wird hinter dem eigenen Rücken der Ball gefunden. Noch komischer, wenn das an Stellen stattfindet, an denen ich mit meinen Drives knapp hinkomme und der Flightpartner sonst immer 50 Meter kürzer ist. Nur dann nicht, wenn auf seiner normalen Drivelänge Wald ist … Schon erstaunlich, wie die Bälle plötzlich wie Phoenix aus der Asche auftauchen oder wie Engel von den Bäumen schweben. Mich hat es gewundert, dass nicht noch mit Mulligans gespielt und 3 Meter Putts geschenkt wurden. Ich gehe mal davon aus, dass jeder normale Mensch bis auf 10 zählen kann. Da der Golfpro offensichtlich keine Abhilfe schafft, empfehle ich ein Gedächtnistraining oder eine geeignete Sehhilfe.

Mein Highlight des Tages
Letztes Loch, Par 5, 460 Meter lang, leichter Gegenwind. Ich wusste, dass ich es mit einem Eagle noch in die Ränge schaffen könnte. Nach dem ich etwa 10 Minuten am Abschlag warten musste, denn auch in Bern gibt es tatsächlich Langsamspieler, kündigte ich an, mit dem zweiten Schlag das Green zu attackieren. An Selbstvertrauen mangelt es mir ja bekanntlich nicht. Der Drive ging weg wie eine Rakete. Leicht links, aber gerade und lang. Hätte nicht eine Welle auf der linken Seite des Fairways den Ball gestoppt, wer weiss, wie weit er noch gerollt wäre. Aber lassen wir das. Ich stand 210 Meter vor dem Green. Linke Seite, Blick nach unten, vor dem Green Wasser, in meiner Hand hielt ich ein Eisen 4. Konzentration, Haltung & Rhythmus und ab ging die Post. Leicht mit der Schulter gedrückt und die Kugel flog links weg und landete genau Pin High auf dem Fairway der Bahn 1 ca. 20 Meter über dem Green. Kaum vorzustellen wo die Kugel bei gerade Flugbahn gelandet wäre. Lob Shot aufs Green, Put, Birdie. Platz 5 in der Nettowertung, Platz 1 Brutto.

So macht es Spass, ich bin zurück! Nächste Woche geht es weiter, dann spiele ich das Monatsturnier in meinem Klub. Und den Platz kenne ich gut

It has become an addiction. Every day of the week, the only thing I’m looking for is the weekend’s brunch. To wake up slowly on a Saturday and Sunday morning and enjoy a brunch in bed made of sweet and savoury food, that’s what you call pleasure.

The other option, which requires a bit more effort is to get yourself ready and go to one of those places where everybody is waiting for their coffee to feel awake and wearing their most comfortable clothes, ready to enjoy a relaxing and easy-going moment.
In restaurants that serve brunch, time stops and it feels good…

My best place for a brunch? The Coffee Parisien in Paris (4, Rue Princesse, 75006 Paris).
This is where I had my first brunch experience and it still remains the best one. And it was also the day I kissed my future husband for the first time but shhhhhhhhh, don’t tell anyone!

So what is a perfect brunch made of? Well, there is no perfect recipe. Brunch is all about how you would like to enjoy it but here some basics ideas that will make everybody happy:

- Coffee, tea or hot chocolate for those like me who don’t drink coffee
- Juices
- Yoghourt and fresh fruits
- Eggs cooked in every way (best way to express your creativity!)
- Ham, chicken slices, sausages, beans
- Bagel, cream cheese and salmon
- Jam, Nutella, butter
- Croissant, scones, Hot cross buns, bread, etc.

Today, our brunch wad made of chopped vegetables (courgettes, tomatoes, pepper) cooked in a pan and mixed with an egg that we ate with Irish Potato Farls (very English, you won’t find that in France, unfortunately) and some chicken slices.. Very good!
We then had fresh fruits mixed with yoghourt. Perfect way to start the day.

But the best of the best still remains the famous… Egg Mcmuffin (you know, like the one in McDonald but much better because you make it yourself!)

Egg McMuffin recipe – One person
One English muffin
One egg
One slice of bacon
One slice of burger or Emmental cheese

Poached your eggs by carefully breaking them into water that is a gently bubbling or simmering for about 3 mn. Then, carefully lift the egg out of the water with a slotted spoon
In the meantime, fry your bacon in a pan
Cut the muffin in half and toast it
Once everything is ready, sit the bacon, the cheese and the egg on top of one half of the muffin. Add  the other half and put your EggMcMuffin in a sheet of greaseproof paper.
Put it 10s in the microwave and it’s ready!

Since we are getting a lot of eggs from our chickens, now, we thought we’d make something to take to this month’s family pot luck dinner that would use a lot of eggs.

So, here is my take on…

Quiche Lorraine

makes 2 9-inch pies

Ingredients
2 9-inch deep dish pie crusts
8 slices of bacon, cooked and crumbled
4 green onions, chopped
12 eggs
3 cups milk
3/4 tsp salt
1/2 tsp pepper
1/2 tsp nutmeg
2 cups emmental cheese, shredded (you could also use gruyere or swiss)

Instructions
Preheat the oven to 375 degrees. Divide the bacon crumbles and the green onion pieces between the two pie crusts. In a bowl, beat the eggs, milk, salt, pepper and nutmeg together. Spoon this mixture over the bacon and onions in your two pie crusts. Top with the shredded cheese. Bake 45-50 minutes or until the egg mixture is set in the middle.

INGREDIENTI

Per 4 persone

400g di riso carnaroli
1 cipolla bianca
2 mele renette
60g di burro
1 bicchiere di vino bianco spumante secco
1/2l di brodo vegetale
1/2 bicchiere di panna liquida
50g di emmental grattugiato
1/2 cucchiaino di cannella
sale e pepe

————————————
Sbucciate le mele, eliminate il torsolo e tagliatele a dadini.
Fate rosolare la cipolla tritata in 40g di burro, toglietele e versate nel condimento la mela a dadini.
Mescolateli per farli insaporire, cuoceteli e poi schiacciateli con la forchetta per disfarli completamente.
Aggiungete il riso e fatelo tostare per qualche minuto.
Bagnatelo con lo spumante e tenendo la fiamma vivace lasciatelo sfumare quasi completamente.
Bagnate col brodo e fatelo cuocere per 15-18 minuti mescolando frequentemente e aggiungendo il brodo poco alla volta portando a cottura il riso.
Spegnete il fuoco, unite la panna, l’emmental grattugiato, il burro rimasto e la cannella.
Mescolate delicatamente con cura, lasciate mantecare il risotto per 3-4 minuti prima di servire.

Elaboración:

El lomo de cerdo ibérico lo hornearemos, colocándolo en una bandeja bañado con un chorreón de aceite de oliva y sal, durante veinte minutos a 170º de temperatura. Una vez este horneado y frío lo filetearemos muy fino.

Los puerros y los espárragos los trocearemos y saltearemos con aceite de oliva, sal y una pizca de cayena. Añadir la cerveza y el vino de Montilla y dejar reducir para pasar por la batidora.

Los tomates los cortaremos en rodajas colocándolos en una fuente grande, cubriendo con los filetes de lomo y por encima con el queso Emmental. Gratinar en el horno y servir con la salsa de puerros y espárragos por encima.

Ingredientes:

2 Tomates como para ensalada, 12 lonchas de Queso Emmental, un trozo de Lomo Ibérico de unos cuatrocientos gramos, 3 Puerros, 8 Espárragos verdes, un vasito de Cerveza, un vasito de Vino de Montilla, Aceite de Oliva, Sal, una pizca de Cayena.

Cortesía de Cervecería La Floresta.

INGREDIENTI

Per 4 persone

40g di burro
80g di pancetta affumicata
4 uova grandi
4 cucchiaini di panna da cucina
40g di emmental grattugiato
sale e pepe

———————————–
Preriscaldate il forno a 150°C.
In una padella, fate sciogliere il burro, e aggiungete la pancetta, fatela dorare a fuoco lento, quindi fatela aciugare sulla carta assorbente da cucina.
Con il burro rimasto imburrate 4 stampini.
Ponete 1 uovo in ogni stampino, facendo attenzione a non rompere il tuorlo.
Salate e pepate solo l’albume, e distribuite la pancetta, la panna e l’emmental tutto intorlno al tuorlo.
Ponete gli stampini in una teglia di acqua calda e infornate per 6-8 minuti, finchè l’albume sarà completamente solidificato mentre il tuorlo sarà rimasto liquido.
Sfornate e servite subito.

Apéritif: Kir

Starter: Spicy Cheese Rounds with cream cheese

Soup: Shrimp Bisque

Citrus Sorbet

Entree: Chicken Gruyere with Sauteed Mushrooms and Steamed Green Beans

Salad: Cucumber Dill Salad

Cheese & Fruit: Watermelon, Red Grapes, Emmental and Provolone

Dessert: Chocolate Mousse garnished with sliced almonds

Les images d’Épinal sur la Suisse sont nombreuses : les montagnes, les cloches, les Porsche ( ), les banques, le chocolat… et le fromage évidemment!!

Si la France reste LE pays du fromage, de part son large choix, les spécialités helvétiques bien moins nombreuses n’en sont pas moins mondialement réputées. Emmental, Gruyère, Vacherin, Tète de moine, Appenzeller… sans parler de la fondue aux 3 fromages, une merveille.

Située en plein cœur de la Suisse, dans le canton de Fribourg, la petite bourgade de La Gruyère, du haut de son promontoire rocheux (à voir également pour son château et son centre-bourg), donne son nom à un petit fromage local méconnu, le Gruyère, à tel point qu’on le confond souvent à son voisin, le fameux fromage à trou, l’Emmental. Car rappelons le une nouvelle fois, le Gruyère n’a pas de trou!!

Cette spécificité vous sera largement expliquée, parmi bien d’autres choses – comme la fabrication, la maturation, l’AOC, la mise en cave – au cours de votre visite de la maison du gruyère, concept original, qui vous permet de découvrir en direct la fabrication du célèbre fromage. Et puis rien de tel qu’une bonne dégustation pour terminer en beauté une sortie culturelle non ?

Un petit détour bien sympathique donc sur la route du Leman – à peine 10 kilomètres depuis la sortie d’autoroute – que vous pourrez combiner agréablement avec un petit bout de chocolat… Mais çà nous y reviendrons plus tard

Plus d’infos : gruyere.com

]]>