E… Craciunul si nu simt ca a venit. Chiar mai devreme dadusem un search printre bloguri sa vad din curiozitate cati isi cauta notorietatea prin a scrie cat mai frumos sau nu stiu cum despre Craciun. Rezultatul -> multi!

Ma simt…ciudat. Sunt total nelalocul meu sau poate Craciunul este pentru starea mea nelalocul lui. Imi este dor de vremurile acelea cand impodobeam fiecare cregunta a bradului natural simtind miros proaspat de iarna si molizi, ca apoi, la finisarea lui, sa aprind instalatiile, sa raman singura cu bradul si luminile sale si sa incep devorarea bomboanelor de ciocolata cu un apetit nestavilit. Mi-e dor sa mai cred in Moc Craciun, sa imi fie al naibii de somn dar sa ma incapatanez a sta treaza pana adorm langa brad in speranta ca il voi vedea pe Marele Rosu, sa ma trezesc dimineata intr-un entuziasm perfect mimat de parintii care anunta de zor cadourile ce asteapta sub pom… Mi-e dor macar de sentimentul existentei spiritului acestei sarbatori pe care nu l-am mai simtit demult.

Ma gandesc ca am ramas cu o piatra pe inima, ca nu am dat haine la orfelinat, ca nu am vizitat un azil de batrani asa cum imi propusesem, ca nu am oferit nimanui un zambet pe buze cum mi-as fi dorit… Nu mai pot simti “spiritul Craciunului” poate din cauza pretentiilor si exigentei care au crescut considerabil, nemaifiind dispusa a pretui strictul realizat sau usor de satisfacut de pana acum. Imi doresc sa imi mai doresc jucarii de la Mosu’ sau o papusa Barbie, fie o hainuta interesanta pe care am ochit-o intr-un magazin, imi doresc sa imi mai doresc lucrurile aproximativ usor realizabile, insa tot ce vreau acum se rezuma la lucrurile simple dar care nu au pret financiar neaparat.

Vreau liniste, vreau timp, vreau libertate, vreau sa fiu inconjurata de oameni care si-au mai deschis mintile oricat de intelectuali erau sau care si-au stabilit niste limite din cat de lipsiti de frontiere se aflau inainte… Vreau sa fie macar de Craciun fericiti si acei copii care nu au parte de copilarie in general, si batranii uitati de copii si catalogati ca fiind poveri inutile, si cei plecati peste hotare departe de ai lor pentru o comoditate financiara a familiilor, si bolnavii care-si duc veacul prin spitale asteptand un sfarsit… s.a.m.d.

Nu o sa mi cer iertare pentru postarea acestor ganduri, mi-am permis a fi egoista cu cei care-mi cititi blogul exact de Craciun pentru cateva motive: celor aflati in suferinte sa le amintesc ca nu sunt singuri niciodata, sa va amintesc voua ca nu doar voi aveti dreptul la fericire macar o data pe an   si   sa va rog, daca aveti copii, frati, parinti, bunici, prieteni dragi, sa rezervati din toate cele pregatite pentru ei macar o mica bucatica pentru a da unui strain pe strada si a-mparti un zambet!

Craciun fericit! TUTUROR !

Craciunul inseamna intoarcere in timp. Ganditi-va la primul Craciun pe care vi-l amintiti. Zapada cat casa, miros de brad, flori de gheata la geam, scrisorica pentru Mos, emotiile din Ajun, bucuria descoperirii cadourilor sub brad. Asa-i ca-i minunat?

Stim ca mai tot timpul anului suntem artagosi, necomunicativi, rautaciosi. Macar de Craciun, de Paste si…de Ziua Copilului sa ne lasam problemele toate intr-un colt si sa scoatem la iveala farama aia de suflet pe care n-o aratam prea des.

Sa lasam deoparte ideea de cadouri cat mai scumpe, de burti pline sau priviri cat mai crucise [ca sa ma exprim intr-un fel:->]…si sa fim oameni, zic. Sa ne redescoperim, sa gasim micile fericiri care ne bucura viata. Pariu ca mirosul cozonacului cald imbuneaza pe oricine?:)

Si acum, motivul pentru care am scris postul asta, mai lacrimogen si plicticos poate: o frantura de discutie avuta cu sora mea de 12 ani acum cateva zile:

”-Crissule, mie ce-mi aduce Mosul anul asta?”

“-Aaaa….pai tu deja stii ca Mosul nu exista…”

“-Si ce daca? Asta nu conteaza, noi tot TREBUIE sa credem il el”

Craciun fericit!:)

So many nights, so many hours. Nights that lasted forever. Nights that tore into me and ripped out what little hope was left. I used to often sit alone on those nights pouring my heart out in a love letter to no one. Paragraph upon paragraph of useless words, tear stains on the paper, all in vain. Each letter was burnt and cast off to the winds. Perhaps off to find a hopeless dreamer such as myself.

I’d dream what he’d look like, the way he’d smell. The sound of his voice, the feel of his hands. I’d write out the words I longed to say to anyone who was willing to hear them. Played out conversations in my head with a man who’d never love me. A man who wasn’t any more real than the hopes that kept me living.

As I grew older, the fairy tale faded away. Once upon a time became something I wanted to forget and happily ever after grew to be a myth. I have an uncle who’s never fallen in love, and has given up on even searching for it. Some people live their whole lives and never fall in love.

I have to believe in love, whether I want to or not, because I lived it and I lost it. I even saw it in my grandparents eyes when my grandfather was in the hospital dying and my grandmother was sent to a nursing home. I’d never seen my grandfather cry before. He said he just misses her and wanted to be with her. They’ve been married sixty something years.
There might just be a person out there made for everyone. And there might not be. With so many people in the world, how do you know you’ve found the right one? Attraction can be mistaken for love. It can also grow to love. Sometimes, there’s your soulmate and then there’s the person you’ll spend the rest of your life with. But what if you discover that the other half of your soul was the one you chose to be with? Aren’t you dying to find out?
So many nights, so many hours. Nights that lasted forever. Nights that bore deep into my soul and brought out light I’ve never known existed. I sit wrapped in thoughts of you. No longer shall I write a love letter to no one. Tonight, I write a letter to someone. Paragraph upon paragraph of words which paint a portrait of a dozen fairy tales come true.

   O carte excepţională de Suzanne Collins unde prin prisma deformată a cruzimii şi a instinctului de supravieţuire împins la extrem poţi zări cum palpită – vie, puternică, emoţionantă cea mai profundă umanitate . Nişte arene romane aflate în sălbăticie şi un grup de adolescenţi care trebuie să se lupte până la moarte, până când va rămâne un singur învingător – dar această regulă va fi schimbată de eroii romanului – Peeta şi Katniss, însă victoria lor nu reprezintă decât începutul unei aventuri care va continua în celelalte volume ale seriei . E o carte care se citeşte cap-coadă cu sufletul la gură, cu un ritm alert, tensionant, antrenant şi care mai presus de toate te face să participi într-un procent de 100% la ceea ce se întâmplă în arenă, la viaţa personajelor care par extrem de vii, ieşind cumva din paginile cărţii într-un fel de realitate paralelă – ficţională şi semnificativă totodată .

   De multe ori ajungi să citeşti rândurile cărţii cu lacrimi în ochi de emoţie, de furie, de frustrare, de milă şi de o grămadă de alte trăiri pe care autoarea acestui roman extraordinar ştie să le suscite în sufletul cititorului cu o deosebită măiestrie, cu o artă a scriiturii de nota 10 – practic Katniss pare atât de vie, de reală încât de multe ori simţi impulsul nebunesc de a participa alături de ea la tot ce i se întâmplă, de a o ajuta cumva, de a o susţine, de a o iubi . Fără a avea calităţi excepţionale – Katniss – eroina principală a romanului te face să o îndrăgeşti din prima clipă, ea fiind în primul rând o supravieţuitoare, însă una cu pronunţate trăsături umane, lăsând totuşi deschisă în finalul primului volum întrebarea dacă pentru a supravieţui cu orice preţ poţi ajunge până acolo încât să mimezi dragostea cea mai sinceră şi autentică – probabil că această întrebare îsi va afla răspunsul în volumele următoare ale seriei, volume pe care ard de nerăbdare să le citesc .

   Jocurile Foamei – o carte pe care n-o poţi lăsa din mână până n-o termini, o carte care te face să trăieşti aşa cum puţine carţi ştiu şi o pot face .

Als ik driemaal met wimpers knipper dan weet je het wel !!!!

Zile triste, zile singure sau poate doar eu sunt trista si poate doar eu sunt singura. Cu toate astea zilele triste vin dupa ce tu incepi sa absentezi din viata mea. Desi la inceput nu-mi dadeam seama acum realizez ca e greu. Dupa ceva vreme realizez unde am gresit. Realizez ca atunci cand imi spuneai aia nu e bine chiar nu era bine. De ce mereu tanjim dupa un lucru abia dupa ce il pierdem si nu invatam sa-l apreciem la adevarata lui valoare cand inca il avem?

De ce e lumea asa egoista uneori? Sau poate doar eu sunt cea egoista. Nu mi-a spus-o o singura persoana, dar am zis ca trebuie sa fie o aiureala. Chiar asa era – eram egoista. Ma gandeam la mine mai mult decat la tine, greseam si dupa realizam, scuze nu aveam eu treaba cu ele si tot asa. Toate astea au distrus eforturile noastre de a duce acest lucru mai departe. Toate astea m-au distrus pe mine in momentul de fata. Toate astea ma fac sa fiu acum o persoana singura, care nu prea mai zambeste si care se retine de la orice. Oricum si indiferenta are partile ei bune. Acum am constientizat ca uneori e o greseala sa te destainui in fata unei persoane pentru ca devii vulnerabil. Tot acum am constientizat ca trebuia sa tin cont de tine mai mult, sa las de la mine si mai mult si sa gresesc mult mai putin. E greu sa trec peste, dar o voi face intr-un final pentru ca asta e firea umana. Nu mereu putem pastra ceea ce credem noi ca e al nostru.

Se spune ca spatiile dintre degete sunt create pentru ca alte degete sa umple acel gol. Tu ai fost persoana care a umplut nu numai golul de acolo, dar si cel din suflet. Ai fost persoana care a fost alaturi de mine cand eram trista, ai fost persoana care s-a bucurat alaturi de mine cand nu mai puteam de fericire. Am trecut amandoi prin momente frumoase si momente triste, momente care ne-au maturizat pe amandoi, momente care ne-au invatat pe amandoi ce greseli sa nu mai facem. Chiar daca am avut parte de acest sfarsit nu regret nimic si as mai porni inca o data alaturi de tine chiar daca as sti prin ce urmeaza sa trec.

Dragii mei firea omului e sa mearga mai departe. Orice s-ar intampla nu va opriti la primul lucru sau prima persoana intalnite. Continuati sa mergeti mai departe pentru ca nimic nu tine o vesnicie. Invatati din greseli si creste-ti impreuna cu amintirile care le adunati pe parcursul vietii.

Communiceren met charme, zakelijk flirten!

Op de werkvloer wordt er steeds meer aan gedaan, zakelijk flirten. Het is een manier van communiceren met een lichte flirt. Het resultaat een leuke communicatie en een hogere productiviteit. Het op deze manier communiceren heeft een positieve uitwerking, maar weet wel wat kan en wat niet.

Naast dat flirten gebruikt wordt om een persoon te versieren kan het ook gebruikt worden om mensen te beïnvloeden. Dat klinkt misschien een beetje negatief, ach met de beste bedoelingen…

Charme klinkt bij veel mensen beter in de oren. Wanneer je op deze manier communiceert met andere wil je geen ondersscheid maken tussen personen of sekse. Hierdoor zal de omgeving het ook zien als charme in plaats van flirten. Wanneer er een seksuele bedoeling achter zit kan dit zeker door de ander worden opgevangen. Deze agressieve manier kan je zakelijke verhouding schaden. Houdt het dus speels en een klein beetje uitdagend, dan geeft het ontzettend veel energie voor jou en je gesprekspartner.

Belangrijk is dat je onschuldig overkomt. Zonder tweede bedoeling. Communiceren met charme kan vooral gebruikt worden met een persoon die een hoger dan jou staat. Let daarbij wel op dat je het juist doet! Oefen deze manier van communiceren vooral op momenten waar de ander het niet verwacht. Dat maakt het juist onschuldig.

Wanneer je een aantal gesprekspartners hebt die op deze manier ook naar jou communiceren zal je merken dat het veel leuker is om met deze mensen samen te werken en andersom!

Wanneer je merkt dat de andere persoon niet meer begrijpt of je het nou meent of niet dan zit je goed, maar zorg er wel voor dat het niet omslaat. Wanneer je het gevoel heb dat de persoon het toch niet prettig vindt, laat dan gelijk blijken dat het onschuldig is en dat je er niets mee bedoelt.

Een geoefende zakelijke flirter kan ontzettend veel hieraan hebben. Onthoudt, mensen handelen uit emotie niet uit redenen. Denk maar aan je vorige kledingstuk wat je gekocht hebt. Had je het nodig of vond je het leuk? Zo werkt het ook op een solicitatie gesprek, men gaat af op het gevoel…

Succes met zakelijk flirten!

Meer over succesvol communiceren: http://www.opencircles.nl/

Florian

p.s. laat een comment achter!

Click’n'listen!

Infloreste greu si se usuca daca nu-i oferi atentie.

Trebuie sa-i vorbesti calm,sa o alinti si sa o faci sa rada la soare.

E necesar sa-i lasi sentimentul ca oricand esti langa ea,chiar si atunci cand pleci de acasa si rogi vecinii sa  o aiba in grija.

Chiar daca nu va imboboci,nu te supara pe ea si asigur-o ca e pentru toata viata…

Cresc o iubire intr-un ghiveci…

Tranen … wie kent ze niet. Ze vloeien soms zonder reden, zonder dat ik precies kan zeggen waarom ik ze produceer. Heeft het met de tijd van het jaar te maken, ik weet het niet. Maar ik ondervind wel dat ik niet de enige ben met het probleem.

Verdriet kan je niet sturen, je kan het niet uitsluiten uit je leven. En één ding dat ik heb geleerd, is dat je vredriet ook niet mag wegmoffelen. Staan de tranen achter mijn ogen te prikken, dan laat ik ze ook los, dan mogen ze rollen, stromen, tot ze zelf kiezen dat het genoeg is geweest.

Vreemd, ik begrijp het zelf niet, ik ben iemand die heel graag lacht en plezier maakt. Iemand die geen probleem heeft met ‘gek doen’. Maar zo af en toe beland ik in een rollercoaster van emoties, dan lijkt elk probleem, hoe klein en banaal het ook is, onoverkomelijk. Dan zie ik alles somber in. Ik wil dit gevoel dan zo snel mogelijk kwijt, maar het reageert niet op mijn eis.

Het neerschrijven maakt mijn hart misschien een beetje lichter …

Strabat parcul nostru cu amintiri

Slalomez printre rosii trandafiri

Gasesc o banca goala

Si te astept sa vii din vara

Din vara ce tocmai a trecut

De mine te apropii

Ingenunchiind in calea ta,plopii

Spargand in calea ta,toti stropii

Ne atingem,emotivi

Cerul radiaza

Ale noastre inimi scanteiaza

Doi oameni frumosi viseaza

In parcul numit,viata.

Calcand pe covor de frunze fin

In bratele calde-mi,te tin

Dansez cu tine,prin ploaie

Vise in jurul nostru se scurg siroaie

Asternand cuvinte in majuscule,pe alba foaie

Declaratia mea de dragoste

Ti-o transform in drum,spre fericire

Fiinta suprema,ce m-a invatat sa traiesc din iubire

Statea cu pixul in mana in coltul camerei obscure, luminata doar de cateva veioze de seara. Ii placea in general atmosfera calda, intima, in care nu putea patrunde lume. Era o zi speciala. Speciala se gasea prin multitudinea de ganduri si emotii, de amintiri, temeri si cugetari. Devenise demult o traditie a sinelui ca in seara aia, an de an, sa isi desfasoare sentimentele intr-un cadru restrans la o singura persoana, la propria persoana.

Se mai uita fugitiv pe fereastra fara niciun scop. Perdeaua imbatranise. In seara aceea, perdeaua era de-o varsta cu el. Nu stia de unde sa inceapa. Degetele ii tremurau in valtoarea de idei, dar era prea mult haos, atat de mult incat nu iesea nimic. Gamele minore armonizate de pian i se invarteau pe la auz si un fior ii trece din lobul urechii catre coloana vertebrala, sfarsindu-i ochii intr-o stransoare dureroasa si umeda. Toracele incepe sa-l doara deranjant, probabil din cauza atator dati in care a indesat in piept toata amaraciunea si multitudinea de necazuri. Acum efectiv il doare. Casa pe care si-a achizitionat-o cu atata patos e goala si tot asteapta de ceva timp un zambet. Si-a dorit-o indeajuns de mult incat sa nu se poata intr-adevar bucura de ea.

Se gandeste la parintii lui. De ce ?… De ce au insistat sa-l aduca pe lume in ziua asta? Se plictiseau? Oricum il renegasera de ceva ori ca apoi sa isi ceara iertare, lucru inutil de altfel din moment ce il repeta si in ziua de azi. Prieteni…capitolul cu acest nume poarta un sens sarcastic dur. A avut mereu pe cineva, alaturi de care sa bea si care sa-i zica o vorba buna la greu, insa niciunul dintre “prietenii” lui nu izbutisera sa ii stea prea mult prin preajma. Poate era vina lui, dar mai probabil superficialitatea sa e mai scazuta decat a celorlalti. A vrut intotdeauna mai mult de la sine insusi, pretinzand si de la ceilalti acelasi lucru. Dar nu. A fost intr-un fel sau altul mereu singur.

Plange. Dupa atatia ani in care nu si-a permis luxul acesta, acum plange. Isi tine palmele pe chip ca un copil cu parul dezordonat in coltul strazii pustii si picaturi sarate i se preling pe maini formand in scurt timp mici parauri ce se scurg in cascade.

E noimebrie. Asa e de fiecare data, frig, vant, noapte si riduri pe fruntea sa. La multi ani.

E foarte greu sa nu faci nimic. Trupurile noastre freamata, mintile noastre se framanta. E o adevarata zarva inauntrul nostru. Pamantul ne vorbeste si noi nu-l putem auzi din pricina larmei pe care o fac simturile noastre.

Uneori e nevoie sa le stergem, sa le facem sa dispara. Atunci, poate pamantul ne va atinge. Universul va vorbi. Stelele vor sopti. Uneori incerc sa ma sterg. Imi imaginez o imensa radiera roz, care se misca inainte si inapoi, incepe cu degetele de la picioare si ele nu mai sunt. Dispar.

Apoi talpile, apoi gleznele. Cel mai greu e sa imi sterg simturile, – ochii, urechile, nasul, limba. Ultimul care dispare e creierul. Gandurile, amintirile, toate vocile din mintea mea. Asta e cel mai dificil, sa fac sa dispara gandurile.

Lumea e libera sa curga in mine ca intr-un vas gol. Nu mai sunt in afara lumii mele si nu sunt nici inauntru. Nu mai e nicio diferenta intre mine si univers. Nu mai sunt granite. Eu sunt Universul si Universul este EU.

Sunt o piatra, un ghimpe de cactus.

Sunt ploaia.

Descriere:

Ea scapa intelegerii noastre.Era prezentul,era viitorul.Era mirosul abia perceptibil al unei flori de cactus,umbra vremelnica a unei bufnite-spiridus.In subconstient,incercam sa o tintuim pe panoul de pluta ca pe un fluture,dar ea zbura libera mai departe.E fermecatoare asemenea cerului de deasupra desertului.Si ciudata ca prietenul ei,soricelul.Si misterioasa ca numele pe care-l poarta.

Mi-a placut foarte mult cartea, am citit-o pe nerasuflate, pur si simplu nu am putut sa o las din mana.

Adolescenta e frumoasa, si citind Copila-Stea, parca am retrait franturi din perioada liceului. Cartea asta m-a facut sa imi dau seama ca fiecare lucru marunt iti poate aduce fericirea.

Merita citita. V-o recomand cu caldura.

PS: La Multi ani noua!

Azi se implinesc 2 ani de cand suntem impreuna si 3 de cand ne cunoastem…

Si tot aici vreau sa postez melodia noastra:

Am vazut filmul “Le concert” in regia lui Radu Mihaileanu si ma felicit ! E un film rascolitor, minunat, tulburator. Nu ma pot gandi la nimic alteceva de vreo ora si ceva de cand s-a terminat. Dupa film am simtit nevioa sa merg pe jos, asa ca am plecat usurel de la Studio, pe Magheru, pe Calea Mosilor, pana la intersectia cu  Eminescu; de aici am urcat in tramvai… Tot drumul m-am gandit la film…priveam in gol si din cand in cand …simteam cum mi se ridica parul sau imi simteam lacrimile in ochi si pe obraji… E mult de cand nu m-a rascolit un film in felul asta. La filmul lui Mihaileanu am ras, am plans…la final chiar in hohote…am ras in timp ce eram cu lacrima in coltul ochiului. M-a rascolit asa cum de exemplu m-au rascolit “La sconosciuta” si “The Legend of 1900″ ale lui Tornatore. In ultimii ani, un singur film facut de un roman (avand in vedere ca-i nascut in Bucuresti, eu pe Radu Mihaileanu il consider, totusi, roman), a reusit sa-mi mai creeze o mare emotie, o stare, e filmul lui Cristi Puiu – “Moartea domnului Lazarescu”. Imi vin atat de multe in cap dupa filmul lui Mihaileanu incat nu le pot ordona pe toate, asa ca o sa ma opresc aici. Si o sa ma duc sa-l  revad.

Click’n'read!

Am observat ca in ultima perioada am dezvoltat o placere putin ciudata si confuza de a reveni asupra lucrurilor care tin de trecut,de a le analiza si masura dupa sabloane si tipare numai de mine cunoscute.La sfarsit,cand aflu rezultatele si le scriu in condinca,ori zambesc in coltul gurii,ori ma rusinez si rad cu lacrimi,ori imi acopar ochii si incerc sa ascund treburile incriminatoare.Daca ati cunoaste contextul probabil nu i-ati spune placere ciudata,ci doar normala si inevitabila.Curatenia asta dinaintea sarbatatorilor m-a fortat cumva sa dau peste multe lucuri care ma defineau acum ceva timp:am gasit o punga cu zeci de scrisori pentru Mos Craciun,pe care mama le-a pastrat ca sa mi le arate “cand oi fi mare”,cd-uri cu inregistrari de la zile de nastere,lucrari si testari cu nota 10 pe ele,compuneri,desene cu “printese”,martisoare de la prietenele mele,poze in “dulcele stil clasic”,jucarii Kinder(mai stiti pinguinii aia?),si multe alte prostioare.Toate astea ma reprezentau acum cativa ani.Acum nu mai inseamna mare lucru.Cineva a venit le-a strans pe toate intr-o cutie,le-a trantit o stampila “Case closed”,si cu asta au incheiat capitolul copilarie.

Cert e ca eram un drac de copil,in care acum nu ma mai regasesc  sub nicio forma.

Pe langa toate astea am gasit o gramada de carti,dar multe de tot.Pe majoritatea le citisem in liceu,iar pe unele nici nu imi culcasem privirea.Din motive diverse si personale,nu prea am avut chef de nimic( in ultimile zile traiesc intr-o lalaiala continua si ma  intreb cand o sa mai rad din nou sincer si cu pofta),asa ca am luat teancul de carti si m-am pus pe citit,bineinteles alternand cu emisiunea mea preferata S.Y.T.Y.C.D.Am citit cu pofta,ca un om nesatul,sau ca unul care stie ca in curand se apuca de tinut postul,si am realizat ca unele dintre ele le citisem deja,de altele ma indragostisem de mult,dar le-am uitat,iar pe altele le-am “tatauat” cu insemnari de moment.Ma uitam la pixul de pe foile galbene si nu-mi venea sa cred ca acum cativa ani,tot eu,probabil in aceeasi pozitie,citeam aceeasi pagina,pe care am si insemnat-o.Mi se pare ca scrisul nu-mi apartine…acum e imblanzit si cizelat.Atunci era rebel si expansiv.

In fine…am citit cartile si am selectat o parte din vorbele lor.Jos aveti o lista intreaga.Sa vad daca va dati seama din ce carti sunt:

• “Nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”
• “Recunosc,sunt un om ciudat,dar aşa sunt ,ce vrei?”
• “Scăpasem ca un neghiob frânele din mâini şi acum mergeam la voia întâmplării.”
• “În conştiinţa mea domneşte pustiul,acalmia,haosul-ca după o catastrofă.”
• “Sunt unele lucruri în iubire care nu se pot spune decât în taină.”
• “Cum să facem să ne salvăm iubirea de călăul ei -TIMPUL?”
• “E de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.
• “Aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de mari ca şi geniile.”
• “Marile pasiuni rămân necunoscute,se consumă în anonimat.”
• “Îmi pare rău că m-a durut purtarea ta.”
• “Imaginea e cel mai important lucru din viaţa noastră.”

• “Dacă nu ai încercat niciodată, înseamnă că nu ai trăit niciodată.”
• “Dacă iubeşti pe cineva lasă-l liber …dacă se întoarce e al tau ..dacă nu ..înseamnă că nu a fost niciodată.”
• “Eu mă consider cel puţin egalul celor cu care vorbesc,dar în niciun caz din aceeaşi lume cu ei.”
• “Numai haosul aruncă la suprafaţă întrebări dureroase.
• “El şi ea erau Începutul şi Sfârşitul.”
• “Căutarea reciprocă,inconştientă şi irezistibilă e însuşi rostul vieţii omului.”
• “Numai imbecilii nu-şi schimbă părerea.”
• “Viaţa nu se măsoară în ani,ci în secunde.”
• “Daca nu ar fi proşti,deştepţii ar muri de foame.”
• “Niciodată nu poţi şti ce se ascunde în spatele unei priviri.”
• “Sunt om-nimic din ceea ce e omenesc nu e departe de mine.”
• “Exista unii oameni care văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă “de ce?”.Eu însa văd lucrurile cum ar putea fi şi mă întreb “de ce nu?”
• “-De ce sunteţi voi aşa de complicaţi?
  -Pentru că am pierdut simţul simplităţii!”
• “Să iubeşti nu înseamnă să renunţi la libertatea ta ci sa-i dai un sens.”
• “…mici puncte de suspensie până anul viitor.”
• “Tot ce e frumos e un vis!”
• “Nu pot să ascund şi nici nu vreau.Îmi pare bine că ai suferit!”
• “Îmi îngroş cât se poate epiderma sufletului să o fac impermeabilă.”
• “Sufletul nu poate fi resetat.”
• “Neglijenţă totală.Nepăsare oarbă.”
• “A şti să râzi în clipele tragice înseamnă că stăpâneşti tragicul.”
• “Cu tine şi formulele matematice se-ncurcă.”
• “Viaţa unui om e un nesfârşit şir de erori.”
• “Viata e scurtă şi n-ai timp sa te opreşti mai mult decât trebuie pentru că te calcă ceilalţi din spate.”
• “Nimic nu e adevărat şi totul e posibil.”
• “Şi basmele se termină dintr-un motiv.”
• “Nimicul te aduce, nimicul te reia.”
• “Explicaţiile nu modifică niciodată realitatea.”
• “Când iubeşti eşti serios,pentru că durerea nu rade.”
• “Cel mai mare omagiu adus dragostei e să o ascunzi cât mai bine.”
• Ce o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis,dar dacă ai vrea să-mi asculţi povestea,dacă ai vrea să ai încredere în mine ,atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede şi asta e foarte important pentru că eşti,fără să ştii,singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret”

Dupa nici nu mai stiu cati ani, aseara am primit o scrisoare. Cu numele meu frumos iscalit pe o parte, si pe cealalta, al expeditorului. E atat de emotionant sa tii in mana o foaie cu suflet. Cuvinte frumos asezate, pline de dor si de lacrimi. Litere albastre care te fac sa stai cu sufletul la gura. Nici nu mai tin minte de cand n-am mai scris o scrisoare. E pacat ca am renuntat la acest gest care tine unite prieteniile, iubirile si toate relatiile frumoase. Am inlocuit cu usurinta cutia pentru scrisori cu inboxul, stiloul cu tastatura si pozele cu web cam-ul. Promit ca am sa scriu cat de curand o scrisoare. Am s-o fac pentru sufletul meu. Si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel. Pentru sufletele voastre, nu pentru al meu.

Scrisoarea e de la o prietena din Franta cu care am colaborat mult timp. Am fost eu acolo, a venit ea in Romania. La un moment dat nu ne-am mai scris. N-am reusit sa aflu mailul ei si ajunsesem in situatia in care uiti un prieten din neglijenta. Abia aseara, cand am deschis scrisoarea, mi-am dat seama cat de rau mi-a parut ca ne pierduseram.

Bine ai revenit in viata mea, Andreea!

De meeste investeerders, en vooral diegene die in individuele aandelen beleggen, bepalen vooraf hun beleggingshorizon meestal niet goed genoeg en reageren vaak te snel (en paniekerig) op korte termijn marktfluctuaties (zoals tijdens de krediet crisis). In de wereld van vandaag worden we overladen met informatie over de aandelenmarkten en economie met als gevolg dat beleggers niet lang hun investeringen vasthouden, omdat er te snel wordt gereageerd op deze informatie.

In 1929 hield de gemiddelde belegger zijn aandeel 3 jaar vast, terwijl dit vandaag de dag nog maar 10 maanden is gemiddeld. Aandelen worden gezien als ticker symbolen, zoals YHOO (Yahoo) of KO (Coca Cola), maar als je investeert in een aandeel koop je niet een ticker symbool, maar een echt bedrijf die een bepaalde winst maakt (of niet). Niemand is er ooit in geslaagd om de markt constant te verslaan, omdat we enthousiast worden over investeren als de markt stijgt en willen verkopen en bang zijn als de markt daalt. Tijdens een dalende markt kunnen we onze emoties niet onder controle houden als we ons gespaarde geld in waarde zien afnemen, ook al zijn het goede bedrijven met mooie vooruitzichten, en tijdens een stijgende markt willen we de boot niet missen en net als iedereen geld verdienen, terwijl dan juist aandelen te hoog geprijsd zijn.

Maar eigenlijk zouden we andersom moeten denken en bang moeten zijn als de markt stijgt (zoals in de jaren 90), omdat bedrijven dan overgewaardeerd zijn, en we juist kwalitatieve aandelen zouden moeten bijkopen als de markt laag is. Zelfs de grote banken en investeringsmaatschappijen maken deze fouten, omdat ze alleen voor de korte termijn denken en tevergeefs de benchmark willen verslaan. Echter als je een kwaliteitsbedrijf koopt onder zijn intrinsieke waarde (na zorgvuldige analyse) dan hoef je niet de exacte prijs iedere dag te weten, omdat je het vasthoudt voor een langere tijd. Het hebben van een lange termijn visie en het negeren van korte termijn marktfluctuaties met inachtneming van een veiligheidsmarge zal u verzekeren van een goed rendement.

Benjamin Graham – “Individuals who cannot master their emotions are ill-suited to profit from the investment process.”

TrustInValue.com
Beleggingsadvies.org